prof.univ. dr. Doina Cosman, presedinta ASAinterviu cu prof.univ.dr. Doina Cosman, preşedintă ASA
Preambul: Cu câteva săptămâni în urmă propuneam publicaţiei electronice Acum un sondaj de opinie referitor la suicid. Răspunsurile la întrebarea „Aţi opta să vă încheiaţi viaţa prin sinucidere ?” (care nu pot fi echivalate în nici un caz cu cele ale unei cercetări sociologice) relevă faptul că 69% din respondenţi refuză categoric ideea, 38% au luat în calcul o astfel de alternativă, iar 3% nu ştiu. Cred că în anumite momente ale vieţii, fiecare dintre noi „cochetează” cu ideea sinuciderii pentru a se elibera, a scăpa dintr-o situaţie disperată, fără ieşire. În acelaşi timp, potrivit specialiştilor, elementul comun de gândire în sinucidere este ambivalenţa – persoanele suicidare vor să moară, dar în acelaşi timp ar dori să fie salvate. Adesea opţiunea lor depinde de parametrul societate. Aceasta a fost şi raţiunea instituirii Zilei Mondiale de Prevenire a Sinuciderii.
Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderii
Andrea Ghiţă. Când şi de către cine a fost instituită Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderii ?
Prof. univ. dr. Doina Cosman: În 2003 Organizaţia Internaţională de Prevenţie a Sinuciderii împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii a considerat oportun să comemoreze ziua de 11 Septembrie într-o formulă globală, decizând ca în 10 septembrie să se marcheze Ziua Mondială de Prevenţie a Sinuciderii, o zi de rememorare a tuturor cazurilor de sinucidere, a victimelor sinuciderii. În acelaşi timp este şi o zi de coeziune mondială a tuturor celor interesaţi de păstrarea vieţii
A.G. În fiecare an OMS propune o temă centrală a Zilei Mondiale de Prevenire a Sinuciderii. Care este tematica ediţiei din acest an ?
D.C. Ziua de 10 septembrie 2009 se desfăşoară sub genericul “Prevenţia sinuciderii în diferitele culturi”. Se ştie că rata sinuciderii diferă de la ţară la ţară, de la continent la continent. Asia este continentul cu cea mai mare rată a sinuciderilor, în special subcontinentul India şi insula Ceylon. Exemplele pot continua cu populaţiile din Alaska sau Groenlanda. Cele mai ridicate rate a sinuciderii din Europa se înregistrează în ţările Baltice, Rusia şi Ungaria, în timp ce la noi ea se situează cu ceva sub media europeană. Cauzele care determină sinuciderile diferă de la o zonă la alta, în consecinţă şi mijloacele de prevenţie trebuie să fie adaptate. Tocmai asupra acestora se focalizează activităţile din această zi.
Prevenţia suicidului este o problemă de sănătate publică în rezolvarea căreia statul român nu este implicat, deocamdată
A.G. Potrivit unor statistici şocante, în lume mor anual prin sinucidere în jur de 1 milion de persoane. O ilustrare şi mai sugestivă ne arată că la fiecare 40 de secunde se sinucide un om. S-a raportat că în 2008, în România, au avut loc 2802 de sinucideri, adică la fiecare trei ore o persoană a decedat prin suicid. Într-unul dintre articolele Dvs. scriaţi că suicidul este o problemă de sănătate publică. Cum este gestionată la nivelul statului ?
D.C. Sinuciderea este o problemă de sănătate publică, fiind o cauză majoră a deceselor premature. Printre indicatorii de sănătate publică, alături de mortalitatea infantilă, mortalitatea maternă infantilă, mortalitatea cauzată de boala cardiovasculară sau canceroasă, figurează şi mortalitatea prin sinucidere. Conştientizarea faptului că şi sinuciderea este o cauză majoră a deceselor, este un fapt pozitiv. În veacul al XXI-lea, mai ales în rândul anumitor grupe populaţionale, sinuciderea a devenit a treia cauză de mortalitate. Cea mai afectată este grupa de vârstă cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Ea face parte din populaţia activă şi astfel naţiunea riscă să piardă persoanele care pot crea valori importante în folosul ei. Este şi o problemă de politică populaţională, întrucât dacă scade natalitatea şi creşte rata sinuciderii, este afectat raportul natalitate/mortalitate. O persoană care se sinucide este o persoană în care statul a investit foarte mult până la data sinuciderii. Iată că suicidul nu este doar o problemă de domeniul sănătăţii mintale sau publice, ci şi al economiei, necesitând o strategie naţională de prevenţie.
A.G. Cum se implică statul ?
D.C. Până în acest moment statul român, prin structurile sale guvernamentale, nu este implicat în nici un fel într-o strategie naţională de prevenţie a sinuciderilor. De circa doi sau trei ani există o instituţie subordonată Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Sănătate Mintală, care ar trebui să implementeze şi să promoveze programele naţionale de menţinere a sănătăţii mintale a populaţiei, inclusiv prevenirea sinuciderii. Ar fi foarte bine dacă şi în România ar exista o strategie naţională de prevenţie a sinuciderii, bazată pe măsuri ministeriale şi implementată de Centrul Naţional de Sănătate Mintală.
Sarcina prevenţiei sinuciderii a fost asumată de două ONG-uri minuscule
D.C. Momentan, în România, Alianţa Antisuicid din Cluj, împreună cu o altă organizaţie nonguvernamentală – minusculă şi aceea – Cry for help, din Miercurea Ciuc, condus de doctorul psihiatru Albert Veress, duc această flacără de prevenţie a sinuciderii atât în ceea ce priveşte răspândirea cunoştinţelor despre comportamentul suicidar, cât şi a mijloacelor de prevenţie.
A.G. Care este situaţia în celelalte ţări europene ?
D.C. În foarte multe ţări din Europa strategia naţională de prevenţie a suicidului a fost implementată prin instituţiile guvernamentale. Strategia cea mai completă şi mai frumoasă o are Finlanda, însă şi Marea Britanie şi Ţările Scandinave au strategii naţionale antisuicid; chiar şi Ungaria are o strategie naţională în acest domeniu.
A.G. Ce presupune o astfel de strategie ?
D.C. Eu cred că este necesară elaborarea unei legi care să specifice structurile implicate în prevenţia sinuciderii. În aceste structuri, pe lângă instituţiile cu profil psihiatric, comunităţi psihiatrice şi de recuperare a diferitelor afecţiuni, inclusiv după curele de dezintoxicare, ar trebui să figureze şi centrele de criză. Pe hârtie ele există deja în unele oraşe ale ţării. Aceste centre de criză ar trebui să cuprindă şi specialişti în suicidologie, pentru că oricând o criză existenţială psihologică se poate transforma într-o criză suicidală.
A.G. Deocamdată activitatea de prevenire revine sferei nonguvernamentale. Sunteţi preşedinta organizaţiei Alianţa Antisuicid. Când s-a înfiinţat şi ce obiective şi-a propus ?
D.C. Alianţa Antisuicid (ASA) s-a înfiinţat la Cluj în 1993, fiind o organizaţie nonguvernamentală independentă care are ca prim obiectiv lansarea şi promovarea mijloacelor de prevenţie a sinuciderii. Ea a lucrat mai ales pe bază de voluntariat, având mai multe proiecte care s-au derulat de-a lungul anilor. Unul dintre primele proiecte a vizat consilierea prin intermediul unei linii telefonice independente, non-hotline sau helpline, care s-a numit Linia Vieţii sau Lifeline. Era o consiliere telefonică nocturnă de la şapte seara la şapte dimineaţa. A funcţionat timp de patru ani şi a avut rezultate foarte bune, mai ales în rândul tinerilor. Apoi, din cauza restrângerii numărului de voluntari, am trecut la o altă formulă, aceea de befriending, de consiliere amicală prin corespondenţă pe Internet, la adresa
„prietenul_lanevoiesecunoaste@yahoo.com. Apelativul este Hi, Doina ! Doina fiind numele meu care cred că e foarte potrivit pentru corespondenţa în limba română. De-a lungul anilor voluntarii au realizat intervenţii în probleme de tip anxietate, depresie, dependenţă de droguri, doliu, boli grave (leucemie, tuberculoză, cancer) reuşind să-i aline şi să-i îmbărbăteze pe cei ce li se adresează.
A.G. Voluntarii asociaţiei au o pregătire specială, au participat la cursuri,
pentru a putea fi de folos celor care apelează la ei ?
D.C. Problema prevenţiei sinuciderii este foarte serioasă şi de aceea voluntarii trebuie să treacă prin valţurile unei pregătiri speciale. Voluntarii noştri au fost pregătiţi după algoritmul practicat de The Samaritans, organizaţia de voluntariat din Marea Britanie. Pe parcursul celor 12 cursuri sunt învăţaţi să recunoască periculozitatea, să ştie cum să răspundă la întrebări, să evite anumite capcane şi să respecte regulile de deontologie a convorbirilor. Noi ne-am constituit ca o organizaţie pilot, care să prezinte modelul diferitelor acţiuni care se pot derula la nivelul populaţiei. Organizaţia noastră şi-a propus doar prevenţia primară, în timp ce un centru naţional ar avea capacitatea şi resursele de a realiza prevenţia la toate cele trei nivele: primară, secundară şi terţiară.
A.G. Cum se poate depista intenţia reală de suicid ? Se spune că o persoană care declară că se va sinucide, n-o va face.
D.C. Orice persoană care-şi comunică intenţia de a se sinucide, este o persoană cui risc crescut de sinucidere, indiferent de tonul pe care face comunicarea sau de presupusa neseriozitate a ei. Simpla formulare a acestei intenţii trebuie să dea de gând anturajului şi să-l îndemne să ia măsuri cât mai repede, adresându-se specialiştilor: psihologului, psihiatrului, organizaţiilor de consiliere.
…asi putea spune,stimata doamna andrea ghita,
ca iterviul d-tale de mai sus,este foarte util,
clar si instructiv. Nu numai ca asi putea spune, dar o spun raspicat,i n gura mare, ca sa stie toti cei interesati, ca
problema abordata este acuta, si din pacate eterna. ca de obicei la dta, dai o complecta posibilitate interlocutorului sa-si expuna punctele de vedere fara cenzura si fara de intervenire. ti-as ramane indatorat daca vei binevoi sa-mi comunici ce nseamna „deontologie”.
CU PRILEJUL SARBATORILOR DE TOAMNA”ROSH HASHANA”,
iti doresc d-tale,si tuturor celor dragi, SHANA TOVA.
itzhak bareket.
DEONTOLOGIA este totalitatea normelor etice si de conduita care tin de exercitarea unei profesiuni (medic, jurnalist, avocat) care asigura clientului, pacientului, subiectului, certitudinea indeplinirii la cel mai inalt nivel a respectivei profesiuni.
Andrea, imi pare foarte bine ca ai abordat acest subiect. Problema depresiunii psihice si a sinuciderilor este foarte grava in Romania. Sper sa continui si sa dezvolti subiectul.
Abordarea lui este impiedicata mai ales de prejudecati de tipul: „daca merg la doctor” inseamna ca recunosc ca sunt nebun”.
Eliminarea prejudecatilor sociale ar trebui sa fie pe prim plan in aceasta privinta. Mai ales oamenii care ar profita enorm din punctul de vedere a acestei stiinte se feresc de ea!
Este adevarat ca in timpul comunismului psihiatria a fost folosita de multe ori pentru controlul social si mai ales politic al populatiei, iar acest aspect represiv nu a scapat atentiei generale. Dar acum se presupune cel putin ca nu mai este cazul. Trebuie sa avem grija sa nu mai fie cazul.
Este foarte bine ca ai curajul sa pui intrebari legate de rolul (minor inca) al structurilor sociale existente in diminuarea problemei depresiunii psihice, o conditie care in ultimele decenii a devenit extrem de raspandita in lumea moderna.
Eu as vrea sa intreb de asemenea de ce exista un gol atat de mare in informarea corecta a populatiei despre orientarea sexuala. In masura in care pot, de obicei eu nu ocolesc acest subiect pentru ca mai ales societatile atinse mai grav de „etica abrahamica”, acest subiect nu se discuta deloc sau se discuta foarte putin.
Uneori chiar evenimente istorice majore din trecutul apropiat au avut parte de relativ putine analize. Cine isi imagineaza ca mentalitatea lui Ali Atta, „seful” grupului terorist de la 9/11 nu spune multe despre disfunctionalitatea societatilor musulmane de azi si sub acest aspect – se inseala amarnic.
Crescut in „madrasse” unde baietii musulmani isi insusesc dogmele anti-sexuale ale eticii religiilor cartii, Ali Atta a cerut ca „dupa moarte nici o femeie sa nu se apropie de cadavrul lui ca sa-l pregateasca de inmormantare”, si nici un barbat sa nu-i spele cadavrul decat cu „manusi de cauciuc”.
Sexofobia pregnanta a religiei iudeo-crestino-islamice este responsabila in mare masura de violenta si terorismul spre care sunt inclinati fanaticii musulmani azi. Este cazul sa nu ocolim aceste informatii cu valoare explicativa, cred eu.
In cazul societatilor crestine, exista totusi unele supape de siguranta cum ar fi alcoolul (care este de altfel supra-folosit). La musulmani toata tensiunea nervoasa creata de interdictiile existente isi gaseste azi o singura supapa de siguranta, care din pacate consta in exercitarea violentei publice si private.