Schimbările democratice din RM au produs efecte asupra percepţiei actorilor regionali vizavi de viaţa politică moldovenească. Comportamentul Rusiei nu este nici până acum definitiv clar. Reieşind din logica tradiţională de care se ghidează Moscova, trebuie să menţionăm că menţinerea şi consolidarea sferelor de influenţă primează pe agenda politicii externe ruse. Republica Moldova nu face excepţie de la această regulă, iar preşedinţia “condiţional-optativă” a acesteia în cadrul CSI în perioada de campanie electorală, datorată insistenţei Moscovei, demonstrează valabilitatea acestei supoziţii.
Tăcerea suspectă a autorităţilor ruse înregistrată după alegerile din iulie curent a fost “spartă” în cele din urmă de vizita lui Voronin la Soci, unde împreună cu Medvedev au fost abordate probleme majore legate de relaţiile moldo-ruse, inclusiv problematica transnistreană în contextul “mutărilor” politice cauzate de ultimele alegeri parlamentare.
Însă odată cu alegerea Preşedintelui Parlamentului RM, Mihai Ghimpu, supranumit de comunişti “unionist”, observăm o activizare masivă din partea actorilor arenei politice ruseşti. Mesajele emise de aceştia cu referinţă la fluctuaţiile politice de la Chişinău de regulă conţin şi subiectul transnistrean.
În cadrul Ministerului rus de Externe, se aşteaptă la “compromisuri reciproce” din partea forţelor politice parlamentare şi crearea unei guvernări politice stabile, capabilă să depăşească criza economică şi politică şi să îşi respecte angajamentele externe şi cele legate de reglementarea transnistreană. [1] Evident, centrul diplomaţiei ruse transmite esenţa doleanţelor de care ar trebui să ţină cont viitoarea guvernare moldoveană: păstrarea parteneriatului cu Rusia; respectarea înţelegerilor la care a convenit anterior Voronin cu Moscova în problema transnistreană (avându-se în vedere, Declaraţia comună semnată de Medevedev, Smirnov şi Voronin la Moscova, în primăvara anului curent); constituirea unei guvernări cu participarea comuniştilor (accentul pus pe necesitatea “unei alianţe stabile” exprimă interesul Moscovei pentru o guvernare alcătuită şi din comunişti). În caz contrar, MAE-ul rus avertizează, într-o formă semi-deschisă, că RM va fi afectată atât pe plan economic, cât şi pe cel politic intern/extern, invocând dosarul transnistrean.
Reprezentanţii legislativului rus, Serghei Markov (Edinaia Rossia) [2] şi Alexei Mitrofanov de la „Spravedlivaia Rosssia” („Rusia echitabilă”) [3] au declarat pentru mass-media rusească că deznodământul în reglementarea transnisteană depinde de “succesele” liberal-democraţilor şi acţiunile comuniştilor, pe de altă parte. Reprezentantul partidului lui V. Putin, Markov a specificat că poziţia Rusiei faţă de regiunea transnistreană ar putea fi revizuită. Politicianul apropiat cercului “putinist” a subliniat că în orice caz Tiraspolul va fi susţinut, în baza unei rezoluţii adoptate la Moscova, în funcţie de situaţia politică din RM.
Mitrofanov, în trecut membru al formaţiunii lui Jirinovski, la fel credincioasă Kremlinului, crede că dacă democraţii se vor consolida, atunci va fi inevitabilă unirea RM cu România, iar regiunea transnistreană va căpăta independenţă.
Scenariile aleşilor poporului rus sunt posibile, dacă facem referinţă la Kosovo, iar şi mai recent la regiunile separatiste georgiene recunoscute şi apărate din punct de vedere militar de Rusia. Dar niciuna din marile puteri, participante in/direct la procesul de negocieri, nu îşi doresc acest lucru cu adevărat.
UE şi SUA nu doresc să cedeze în faţa Rusiei, generând izolarea/destabilizarea/blocarea Ucrainei şi a parcursului ei euroatlantic. În acest context, factorul rus resuscită intenţionat problema transnistreană, dat fiind faptul că europenii s-au angajat în soluţionarea acestui conflict, pentru a anticipa repetarea “scenariului caucazian” în vecinătatea sa directă.
Totodată, Rusia este dispusă să facă uz de “cartea transnistreană” în cazul unei conjuncturi politice nefaste în RM. La toate nivelurile, Moscova a trasmis semnale mai mult sau mai puţin clare în privinţa planurilor destinate Moldovei şi regiunii sale separatiste. Chiar dacă aceasta şi-a asumat rolul central în chestiunea transnistreană, Occidentul poate interveni pentru a influenţa formarea unei guvernări “echilibrate” (care să excludă probabilitatea unor alegeri anticipate), coordona cu decidenţii moldoveni paşii lor comuni în materie de relaţionare cu Rusia şi reglementarea transnistreană sau pentru a combina primele două obţinând o abordare complexă şi corectă a factorului rus (aceste ecuaţii trebuie să implice în mod obligatoriu şi factorul ucrainean).
Referinţe:
1. О ситуации в Молдавии, http://www.mid.ru/brp_4.nsf/0/E41FB0A27F9ACD7AC3257626004E60C0
2. Deputat rus: Rusia îi iubeste pe cei care o iubesc, http://www.interlic.md/2009-09-04/deputat-rusrusia-ii-iubeshte-pe-cei-care-o-iubesc-11751.html
3. Moldova lăsată de Rusia pe mâina democraţilor în schimbul independenţei Transnistriei?, http://www.interlic.md/2009-09-03/moldova-lasata-de-rusia-pe-m-ina-democratzilor-in-schimbul-independentzei-transnistriei-11749.html