Au trecut aşadar şapte decenii de la Pactul Molotov – Ribbentrop, premisa declanşării, la 1 septembrie 1939, a celui de-al II-lea Război Mondial.
Nu a fost vorba atunci de un simplu calcul tactic din partea lui Stalin, ci de o strategie a complicităţii cu cealaltă putere totalitară (Germania hitleristă) interesată în distrugerea lumii liberal-conservator-burgheze. Pactul de aşa-zisă neagresiune dintre cei doi gangsteri era, de fapt, cadrul care consfinţea revenirea la starea de junglă.
Dincolo de pasagere (şi în fond normale) dezacorduri, dincolo de unele răbufniri polemice ce fac, voit ori nu, deliciul “canaliei de uliţi”, sunt convins că toţi prietenii societăţii deschise susţin spiritul Declaraţiei de la Praga. Un document
care proclamă, fără urmă de ambiguitate, faptul că „ideologia comunistă este direct
responsabilă de crime împotriva umanităţii”. O recunoaştere a unui adevăr care îi aduce în stare de apoplexie pe stângiştii de ieri, de azi şi de mâine.
Nu a avut loc, din păcate, un Nurnberg al comunismului. Faptul este cât se poate de regretabil. Salut aici apelurile iniţiate de Sorin Ilieşiu şi de reprezentanţii unor organizaţii civice pentru continuarea demersului de condamnare a crimelor comuniste, inclusiv recentul Apel pentru condamnarea Pactului Molotov – Ribbentrop şi a funestelor sale efecte. Salut efortul de salvare a memoriei reprezentat de cu tremurătorul Memorial de la Sighet.
Crimele comunismului (leninism, stalinism, maoism, castro-guevarism), nu au fost mai puţin monstruoase decât acelea ale nazismului. Horia-Roman Patapievici a formulat excelent miezul şi miza acestei probleme: „Poate că aspectul cel mai frapant al posterităţii comuniste este inocentarea ideologiei şi a partidelor care, în numele comunismului, au practicat ceea ce în cazul nazismului a fost denumit «crimă împotriva umanităţi» .
Încurajaţi de placida indiferenţă a «maselor largi populare», foştii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu – revizioniştii – îşi articulează din ce în ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează însăşi politica acestor partide”. (H.-R. Patapievici, „Politice”, Ed. Humanitas, 1996).
Nu există un „comunism originar” cu propensiuni „umaniste”, nu există un „bolşevism cu chip uman”. În numele acestei morbide utopii au fost exterminaţi peste 100 de milioane de oameni: creştini, mulsulmani, evrei, confucianişti, budişti. Au fost ucişi şi persecutaţi credincioşi şi atei, liberali, conservatori, social-democraţi, anarhişti, monarhişti, teozofi, antropozofi, ţărani care refuzau colectivizarea socialistă, orice persoană care „în mod obiectiv” s-ar fi putut opune sistemului.
Lupta anunţată de Lenin şi Troţki, pe urmele lui Marx şi Engels, împotriva „moralei preoţeşti” s-a tradus în bestiale perscuţii împotriva preoţilor reali. Dezumanizarea celui decretat drept „duşman al poporului”, reducerea sa la condiţia de „reptilă” ori „lipitoare”, moştenire iacobină, a fost substanţa pseudo-legalităţii comuniste şi naziste. De exemplu, odată ce partidul a decis lichidarea „chiaburimii” drept clasă socială, au urmat genocidul şi strămutările forţate.
Dincolo de divergenţele acute între Robert Conquest, Richard Pipes, Alain Besançon şi Martin Malia, pe de o parte, şi şcoala „revizionistă”, pe de alta, reiese azi cât se poate de clar, pe baza documentelor de arhivă, că sistemul bolşevic a fost unul al anihilării oricărei oaze de autonomie. A se vedea în acest sens cartea lui Lynne Viola, figură importantă în dezbaterea amintită, din direcţia revizionistă, profesoară la University of Toronto, „The Unknown Gulag: The Lost World of Stalin’s Special Settlements” (Oxford University Press, 2007). Mieux vaut plus tard que jamais…
Religia, familia, şcoala: toate trebuiau subordonate controlului constrângător al partidului/stat. Piaţa liberă trebuia anihilată, fiind înlocuită de economia
de comandă, de supremaţia planului. Deopotrivă în Germania nazistă şi în regimurile leniniste, ştiinţa devenea ideologie. Sub semnul unui pseudo-scientism dezlănţuit, se inventau „fizica ariană” şi „biologia materialist-dialectică”. Orice umbră de libertate, în orice domeniu, trebuia eradicată.
În „Marea Teroare”, Robert Conquest aminteşte fraza lui Nikolai Krilenko, comisarul poporului pentru justiţie, însărcinat de Stalin să înregimenteze „mişcarea şahistă”: „Să aplicăm fără şovăire lupta de clasă în domeniul şahului!”. Krilenko pierea el însuşi în 1937. Acelaşi Krilenko care cerea capetele “sabotorilor” la procesul născocitului “Partid industrial”.
Bolşevismul, în oricare din încarnările sale, a urmărit crearea corpului social perfect omogen, lichidarea cetăţeanului şi a spiritului civic, eliminarea oricărui “virus social”. În primul volum al “Arhipelagului Gulag”, Soljeniţân îl citează pe Lenin, care în 1918 proclama drept obiectiv primordial „curăţirea pământului rusesc de toate insectele dăunătoare”. Tot aşa cum Hitler cerea eliminarea fizică a „verminei” evreieşti. Ambele sisteme au practicat exterminismul.
Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu
http://tismaneanu.wordpress.com/
articolul este de exceptzie,ca de fapt si altele ,atat ale lui v. tismaneanu,cat si a altor colaboratori.e pacat ca publicatzia ,,acum’are putzini cititori,si asta se vede dupa numarul de ecouri.tot adevarat este ca astazi nu se mai citeste.dar cum lumea mai mult se uita pe intarnet,poate ca ar fi oportun ca redactzia sa intensifice publicitatea.repet, e pacat ca articolele nu ajung in masa cititorilor,atat catzi mai sunt.
cu acest prilej imi permit sa pun o intrebare:dece aceasta publicatzie nu apare si sub forma unui saptamanal,spre a fi difuzat cititorilor.lectura pe internet e,,operativa”,se face din viteza si,practic,nu mai ramane mare lucru dupa accea.cred ca publicatzia ,,acum”se detaseaza net de cea mai mare prte a saptaqmanalelor care apar in diaspora.e o parere.
Domnule Stoian, aveți idee cam câți utilizatori unici accesează pagina revistei ACUM în fiecare lună? Măcar estimativ.