“Evreii au adus comunismul” – această formulare poate fi auzită în fiecare zi sau citită pe internet, în felurite forme, de la invocarea (reală sau imaginară) a originii unor foști lideri comuniști până la citate elucubrante din diferiți “gânditori” antisemiți, în frunte cu Adolf Hitler.
Ba mai mult, recent, unul dintre colaboratorii de bază ai revistei ACUM insistă să publicăm un articol despre Ana Pauker, chipurile ca să contracarăm nu știu ce afirmații făcute pe pagina Amazon.com (!!!) și care ar putea genera antisemitism.
Se știe bine ce înseamnă numele Anei Pauker – pentru mulți, și nu neapărat antisemiți, persoana care ar fi introdus comunismul în România. N-am de gând să vorbesc despre acest subiect, despre care s-a ocupat cu competență politologul Vladimir Tismăneanu în cartea sa “Stalinism pentru eternitate”.
În schimb am să mă refer la Stalin (el este cel care a introdus comunismul în România, iar Ana Pauker, ca și ceilalți lideri comuniști ai vremii, printre care Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu – români neaoși – era doar o unealtă docilă a “părintelui popoarelor”) .
Este vorba de trei cărți: “Ultima crimă a lui Stalin”, de Jonathan Brent și Vladimir P. Naumov, “Pogromul secret al lui Stalin – inchiziția postbelică a Comitetului Anti-fascist Evreiesc”, de Joshua Rubenstein și Vladimir P. Naumov și ”Stalin împotriva evreilor”, de Arkadii Vaksberg.
Prima se referă la persecuția unor medici, dintre care unii evrei, acuzați de conspirație împotriva liderului de la Kremlin (“ucigașii în halate albe”), cea de-a doua despre procesul membrilor conducerii Comitetului Anti-fascist Evreesc”, iar cea de-a treia înmănunchează pe lângă cele două evenimente și alte aspecte ale antisemitismului de stat în fosta URSS din perioada târzie a lui Stalin.
Autorii sunt cercetători occidentali – Jonathan Brent și Joshua Rubenstein sau ruși – istoricul Vladimir P. Naumov este secretar executiv al Comisiei Prezidențiale privind Reabilitarea Persoanelor Reprimate, iar Arkadi Vaksberg este jurist și scriitor, autor a numeroase cărți despre caracterul criminal al regimului sovietic. Între cărțile sale se numără o biografie a vestitului procuror general din procesele staliniste ale anilor ’37 – ‘ 38, Andrei Vîșinski, iar cea mai recentă “Laboratorul de otrăviri” este o istorie a asasinatelor politice din Rusia prin otrăvire la la Lenin la Putin.
Toate cele trei cărți demontează, cu argumente bazate pe documente apărute din arhivele poliției secrete după 1991, mitul că evreii ar fi fost în vreun fel favorizați de regimul bolșevic instaurat în 1917. Mai mult, este acreditată ideea că, mai ales după 1937 și mai ales din perioada celui de-al doilea război mondial a existat o politică cvasi-oficială antisemită la nivelului statului sovietic.
Arkadii Vaksberg avansează chiar ideea că Stalin însuși ar fi fost antisemit dintotdeauna și că primele semne le-a arătat chiar în pamfletul său din 1913 “Marxismul și chestiunea națională” în care scria că evreii nu constituie o națiune.
“Evreii nu au un strat stabil conectat la pământul care unește în mod natural o națiune, nu doar în chip de cadru, ci și în calitate de piață ‘națională’. Din 5 – 6 milioane de evrei ruși, doar 3-4 procente sunt legați într-un fel sau altul de agricultură… Evreii servesc, în mod esențial, ‘alte’ națiuni … ca industriași și comercianți… fiind în mod natural partenerii națiunilor ‘străine’ ” scria acum aproape 100 de ani “genialul” gânditor marxist-leninist, într-un pasaj pe care Adolf Hitler l-ar fi aprobat fără rezerve.
Antisemitism oficial
Revenind la cele două evenimente majore care au marcat perioada târzie a lui Stalin – procesul Comitetului Anti-fascist Evreesc și “complotul medicilor”, cărțile citate sunt pline de documente care scot în evidență caracterul deliberat al acestor acțiuni antisemite și inițiativa personală a lui Stalin în declanșarea și finalizarea lor.
În fapt, cea de-a doua carte menționată include transcrierea integrală a desfășurării procesului celor 15 membri ai Comitetului Anti-fascist Evreesc și condamnarea lor de către Curtea Supremă a URSS, secția militară. Dintre inculpați, 13 (între care două femei) au fost condamnați la moarte și executați, Lina Ștern a fost condamnată la cinci ani de lagăr de muncă, iar David Bergelson a murit în detenție înainte de sfârșitul procesului. Sentința a fost executată în iulie 1952.
Inculpații, în frunte cu fostul ministru adjunct de externe, Solomon Lozovski, erau acuzați de spionaj în favoarea americanilor, deoarece începând cu 1942 – data înființării Comitetului – ar fi transmis informații secrete în afara URSS. Comitetul evreesc era unul dintre cele cinci comitete antifasciste – pe lângă cel slav, de femei, de tineret și al oamenilor de știință – care fuseseră înființate pentru a face apel la solidaritatea internațională cu URSS aflată în război cu Germania nazistă, care ocupa la acel moment o bună parte a teritoriului sovietic.
Comitetul Anti-fascist Evreesc și-a adus o importantă contribuție, nu numai prin propaganda favorabilă pentru URSS prin articolele trimise în străinătate, dar și prin colectarea de sume importante de bani, mai ales de la evreii din Statele Unite, pentru efortul de război sovietic.
După război însă, când acest organism și-a pierdut utilitatea și era pe cale să devină un fel de for reprezentativ al evreilor din URSS, Stalin s-a decis să se răfuiască cu membrii săi de frunte, acuzându-i de acțiuni care fuseseră în fapt aprobate de NKVD (poliția politică) sub egida căruia funcționase. Ideea înființării unei republici evreești în Crimeea, discutată cu aprobarea unor lideri de frunte, precum ministrul de externe, Viaceslav Molotov, a devenit unul dintre principalele capete de acuzare la proces.
Unul dintre momentele cheie ale persecuției evreilor a fost asasinarea în ianuarie 1948 a președintelui Comitetului Anti-fascist Evreesc, actorul și regizorul Solomon Mihoels, director al Teatrului Evreesc din Moscova, probabil cel mai marcant lider evreu din URSS la acea dată. Asasinatul, ordonat în secret de Stalin, a fost camuflat sub forma unui accident de mașină la Minsk, ba chiar Mihoels a avut parte de funeralii naționale.
La începutul lui 1949 a debutat un val de arestări de personalități marcante evreești, iar în 1952 procesul s-a accelerat când au fost arestați mulți doctori, printre care destui evrei, acuzați de complot împotriva conducerii de partid șe de stat. A fost scos din arhivă un denunț din 1948 a unei agente NKVD/MGB/KGB, doctorița Iulia Timașuk, care “dezvăluia” tratamentul intenționat greșit la care fusese supus Andrei Jdanov (care avea să decedeze în același an) – ideologul șef al lui Stalin.
Salvarea evreilor: moartea lui Stalin
Liderul de la Kremlin, devenit din ce în ce mai suspicios spre sfârșitul vieții și ca urmare a deteriorării accentuate a stării sale de sănătate de pe urma unor atacuri vasculare cerebrale, a ordonat un proces al medicilor “ucigași”. Numai că acest proces n-a mai avut loc niciodată datorită morții lui Stalin la 5 martie 1953.
Arkadi Vaksberg scrie că urma ca o scrisoare semnată de personalități evreești să fie publicată în cotidianul de partid Pravda, în care se cerea “protejarea populației evreești” de furia “justificată a measelor” – urmau să se declanșeze pogromuri “spontane” în urma procesului “ucigașilor în halate albe”.
Există dovezi documentare cu privire la pregătirea unor mijloace de transport pe calea ferată și a unor lagăre în extremul Orient unde urmau să fie deportați TOȚI evreii din URSS. Stalin ajunsese la sfârșitul vieții la aceeași concluzie ca Hitler. Există însă și dovezi că unele personalități evreești între care Lazăr Kaganovici – ultimul evreu din anturajul lui Stalin – și scriitorul (altfel docil) Ilia Ehrenburg au refuzat să semneze scrisoarea. La 1 martie 1953 Stalin a făcut un atac vascular cerebral și a intrat în comă, iar după moartea sa, cu o rapiditate uluitoare, măsurile pe care le dispusese împotriva evreilor au fost contramandate, iar executanții lor pedepsiți, adesea cu moartea.
Aceasa nu a însemnat și sfârșitul antisemitismului oficial din URSS, care a continuat și de fapt continuă și în Rusia de azi, sub alte forme. “Sionismul” a rămas o acuzație gravă și până în 1989 evreii nu au avut dreptul să emigreze în Israel (cu foarte puține excepții), iar în perioada dezghețului hrușciovist destui evrei au fost executați pentru presupuse delicte economice.
Ar fi multe de adăugat, dar lipsa de spațiu mă împiedică să o fac. Vă recomand însă cu căldură lectura acestor trei cărți, care spulberă, zic eu definitiv, miturile legate de evrei și comunism în URSS.
problema abordata e spinoasa si nu poate fi explicitata in cateva fraze. evreii ca popor au demonstrat istoriei ca sunt capabili sa supravetzuiasca in orice conditzii: clima, meridian, vitregii sociale, discriminari, etc… totodata au dat lumii persolalitatzi de valoare si ,la urma- urmei,au sadit si realizat civilizatzia judeo-crestina. relativ la remarcile, in parte uneori justificate, privind,de pilda, ,,implantarea comunismului”, ar trebui pus pe cantar ,,binele”pe care l-au adus omenirii, fatza de ,,raul’ ‘facut, si nu de ,,evrei’ ‘ca popor ,ci de o minoritate evreiasca. cred ca aici e problema: ca minoritate ar fi trebuit sa stea in banca lor,si, mai ales,sa se gandeasca la raul care-l fac ,in primul rand masei evreilor. in spetza ana pauker: prin tot ce-a facut, a facut rau mult nu numai romanilor, dar mai cu seama populatziei evreesti, prin faptul ca a dat apa la moara antisemitzilor romani. nu trebue pus pe cantar cat rau a facut ana si cat dej ori ceusescu. ultimii doi au fost niste troglodisti,pe cand ana era o femeie culta, umblata,dar aviditatea dupa putere si bani i-a intunecat mintea pina intracolo, ca a votat in ,,secretariat”pentru moartea lui patrascanu,dupa cum chiar dansa ,pe patul de moarte, a marturisit. ceeace mira este faptul ca si astazi gasim apologetzi ai comunismului printre evrei,si mai mare e mirarea ca marea masa a capetelor luminate dintre evrei nu iau pozitzie hotarata impotriva conatzionalilor doctrinari ai ,,socialismului” de tip nou,un gen de nou val,care,depilda,cuprinde incet,incet,america. dar,cum spuneam,problema e mult mai vasta ca sa poata fi desbatuta in cateva fraze. oricum,evreii raman un popor ales,n-o spun eu,a spus-o si papa ioan paul al doielea.
Domnule Stoian,
Vă înțeleg dorința de a distinge între masa evreiască și militanții comuniști (mulți comuniști au fost evrei, foarte puțini evrei au fost comuniști) dar îmi este teamă că până la urmă cădeți în aceleași clișee colportate de antisemiți, cu minoritatea care „trebuia” să stea în banca ei.
Dumneavoastră judecați cu mintea de acum și e foarte ușor să arăți cu degetul și să dai lecții post-factum, dar unii evrei, persecutați crunt de regimul țarist, au văzut în comunism un mod de a scăpa din statutul de cetățean de catgoria a doua. Și n-au fost singuri.
Nu știu cât de cultă era Ana Pauker – fusese doar învățătoare – și de umblată – a fost trimisă de Komintern la Paris – față de „troglodiștii” Dej și Ceaușescu, cert este că a fost epurată fără milă în 1952, când pesecuțiile antisemite erau în toi în Imperiul Sovietic.
Vă recomand să citiți cărțile recenzate ca și „Stalinism pentru eternitate” a lui Vladimir Tismăneanu pentru discreditarea acestor mituri în care văd că încă mai credeți.
comunismul ca ideologie e din pacate o utopie la fel de utopica fiind si adevarata religie crestina…nu ar strica sa reluati din cand in cand studierea acestora..doar pt a nu folosi gresit aceste idei..
socialismul …ei bine…se pare ca noi ne bucuram de legi sociale ca de ex. asigurari,concediu,ore de munca limitate de lege samd tocmai datorita acelor persoane care s-au luptat la propriu si la figurat pt a obtine aceste drepturi..1 mai si steagul rosu(de sangele varsat)au devenit in destul de scurt timp o gluma..
statul israel a fost planificat la modul comunist-socialist cand inca nu era schitat ca harta..si a functionat perfect in primi ani a nasteri..chiar cred ca acest sistem a adus la implantarea solida a statului cu toate serviciile puse la punct inclusa apararea..
totul a fost posibil pt ca absolut toti gandeau la fel si doreau exact acelasi lucru,sa existe,sa traiasca sa fie liberi si independenti..
stimate domnule clej,
repet, chestiunea e vasta.pe scurt,noi diasporenii,exilatzii,trasplantatzii,cum vrem sa ne numim,ne place, nu ne place trebue sa stam in banca noastra si sa ne ferim sa iesim in fatza si cu bunele,dar mai ales cu ,,relele”.relativ la ana pauker,am cunoscut copii ei,cele doua fiice fiind chiar cumsecade.ana si-a meritat soarta si n-as spune c-a fost discriminata ca evreica,cat mai ales ca era net deasupra lui dej,pentruca era nu numai inteligenta,dar si citita si-l complexa pe dej.daca era vorba numai de discriminare,dece dej nu i-a inlaturat si pe rautu ori florescu,o nulitate in ale chimiei, dar ajuns si pe bancile academiei romane?
printre altele recent am scris o carte,,condamnat la moarte-in libertate fara radacini”.daca mi-atzi emaila adresa dvs.,v-as trimite-o bucuros,pentruca am scris o istorie traita.pote ma vetzi intzelege mai bine ce-am vrut sa spun prin sintagma ,,banca lor”.
„repet, chestiunea e vasta.pe scurt,noi diasporenii,exilatzii,trasplantatzii,cum vrem sa ne numim,ne place, nu ne place trebue sa stam in banca noastra si sa ne ferim sa iesim in fatza si cu bunele,dar mai ales cu ,,relele”.”
Domnule Stoian, în cazul ăsta mă întreb de ce mai citiți revista ACUM, care combate o astfel de mentalitate defetistă.
„relativ la ana pauker,am cunoscut copii ei,cele doua fiice fiind chiar cumsecade.ana si-a meritat soarta si n-as spune c-a fost discriminata ca evreica,cat mai ales ca era net deasupra lui dej,pentruca era nu numai inteligenta,dar si citita si-l complexa pe dej.daca era vorba numai de discriminare,dece dej nu i-a inlaturat si pe rautu ori florescu,o nulitate in ale chimiei, dar ajuns si pe bancile academiei romane?”
Domnule Stoian, am cunoscut-o și eu pe fiica ei Tania și pe soțul ei Gică Brătescu, dar asta n-are nicio legătură. Repet, vă rog să citiți cartea lui Vladimir Tismăneanu „Stalinism pentru eternitate”, singura istorie a comunismului românesc scrisă până acum, de unde puteți afla că Ana Pauker a fost eliminată de Dej în urma unei vizite la Moscova în 1952 unde a obținut acceptul lui Stalin, în perioada paranoiei antisemite a acestuia, iar una dintre acuzațiile ce i s-a adus a fost aceea de cosmopolitism. Faptul că au mai rămas evrei în conducerea partidului și statului nu e o explicație. Și Stalin l-a păstrat pe Kaganovici alături de el, ca un evreu decorativ.
Au urmat și în România valuri de „purificare”, culminând în 1959 când au fost eliminați din posturi de conducere aproape toți evreii. Eu insist să citiți cărțile recenzate, deoarece ele dezvăluie niște aspecte puțin cunoscute printre români, care, din păcate preferă să vorbească după ureche, reluând aceleași mituri prăfuite.
Domnule Clej,
am omis sa va relatez ca am citit cam tot ce-a scris tismaneanu,care e bine documentat.Ce spun eu si ceeace am scris recent este o istorie traita si nu culeasa din scripturi si documente.dar in sfarsit,am intzeles mesajul dvs.,si nu doresc sa intru intro polemica cu dvs.pe o tema pe care eu am trait-o,si care e atat de sensibila.va doresc numai bine si sucese publicatziei dvs.
Mă bucur, domnule Stoian, să aflu de la dumneavoastră că Vladimir Tismăneanu, profesor de politologie la o universitate americană e bine documentat. De aceea când e vorba de istoria comunismului, inclusiv despre Ana Pauker, parcă totuși l-aș prefera pe el ca sursă, nu pe dumneavoastră, fără supărare.
Ceea ce trebuieste subliniat este ca antisemitismul desantat a lui Stalin, dupa ce folosise evrei cu destul de mult succes in Armata Rosie in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, provenea din incercarea esuata a lui de a forma Israelul drept o tara comunista.
In pofida agentilor sovietici infiltrati, care militau in Palestina pentru acest process si incecau din rasputeri sa catalizeze acest demers, el a inceput sa-si dea seama ca evreimea europeana scapata de lagarele de exterminare, a adoptat dupa formarea statului Israel, democratiile de tip occidental. Stalin n-a avut „incotro” decat sa se razbune crunt si a pornit prin ordin dat tuturor tarilor noi comuniste, inceperea unei campanii sustinute de lupta impotriva sionistilor, incepand din 1949 pana la sfarsitul vietii lui.
Daca nu murea atat de repede si neasteptat, intreaga evreime din tarile comuniste ar fi fost fortata sa ia drumul Birobidjanului, in extremul Orient.
@Stephan Benedict
>Ceea ce trebuieste subliniat este ca antisemitismul desantat a lui Stalin, …, provenea din incercarea esuata a lui de a forma Israelul drept o tara comunista.
Această „boală” a lui Stalin este mai veche. O menţionează în Amintirile sale secretarul său personal Boris Bajanov, care a lucrat pentru Stalin între anii 1923 – 1928:
„În primul rând deoarece Stalin era antisemit. Când trebuia să ascundă acest lucru, Stalin o făcea cu grijă, şi aceasta răbufnea la el doar rar, …”
[„Во-первых, потому, что Сталин был антисемитом. Когда это надо было скрывать, Сталин это тщательно скрывал, и это у него прорывалось лишь изредка, …”]
http://lib.ru/MEMUARY/BAZHANOW/stalin.txt
Aveti dreptate stimate domn Mantra [Manta/Mod.].
Antisemitismul lui Stalin se manifesta deja foarte devreme, dupa lupta pentru putere impotriva lui Leon Trotski si a altor catorva evrei din conducerea PCUS, imediat dupa 1924, facandu-l pe acesta sa ia in cativa ani, drumul exilului.
Boala a lui Stalin a avut diverse faze, devenind critice in momente de criza, cum a fost cea legata de prima mea interventie in ceea ce priveste Israelul.
Ceva mai tarziu, in prigoana lui anti sionista, el a debarcat-o pe Ana Pauker, prin lumina verde pe care i-a dat-o liderului roman, considerand-o „vinovata” pentru emigratia a 125 de mii de evrei din Romania, pana in anul sfarsitului ei politic. Capul de acuzatie folosit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, a „Deviatiei ei de Dreapta” era doar o inscenare cusuta cu ata alba, condusa de Iosif Chisinevski, care primise si sarcina de a conduce campania impotriva sionismului.