caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sanatate



 

Tichetele de sănătate – de la 1 septembrie

de (16-8-2009)

De la 1 septembrie Ministrul Sănătăţii va introduce o taxă de 5 lei pentru o consultaţie la medicul de familie şi de 10 lei la medicul specialist, ca urmare a unor clauze ale acordului semnat de România cu FMI şi Banca Mondială.

Suma plătită de o persoană va fi de 140 euro pe an şi se va face sub forma tichetului de sănătate.

Potrivit estimărilor Ministerului Sanatatii contributia medie va fi de aproximativ 350 de lei pentru un pacient, ceea ce va scoate din buzunarele romanilor aproximativ 700 de milioane de lei.

Fondurile generate de aceste plati vor ramane la dispozitia cabinetelor medicale sau spitalelor si vor fi utilizate pentru salarii, investigatii sau servicii.

Taxele sunt printre cele mai mici din Europa de Est, arata un document de pe site-ul ministerului.

La stabilirea preturilor pentru tichetele de sanatate au fost luate in considerare valori din tarile care au introdus astfel de sisteme, cum sunt Estonia, Croatia sau Ungaria.

Ministerul propune deducerea fiscala a tichetelor, in cuantum de 600 de lei anual.

Mai multe categorii sociale nu vor plati tichetele de sanatate, printre acestea aflandu-se pensionarii cu pensii sub 700 de lei pe luna, tinerii pana la 18 ani, somerii, personalul sanitar.

Ministerul a stabilit si ce include pachetul general de servicii de sanatate, adica investigatiile suportate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Printre aceste servicii se numara prezenta medicului de familie la cabinet timp de sapte ore pe zi, examene de EKG si ecografie, asistenta medicala gratuita pentru urgente sau acoperirea integrala a interventiilor chirurgicale.

Cât să se plătească şi unde?

In ambulator

•Consultatie la medicul de familie: 5 lei
•Consultatie la medicul specialist: 10 lei

Vizite la domiciliul pacientului

•La medicul de familie in afara programului: 15 lei
•La medicul specialist in afara programului: 30 de lei
•Consultatie efectuata de serviciul de ambulanta: 20 de lei

In spital

•Consultatii in departamentele de urgenta pentru pacientii care nu sunt urgente medicale: 20 de lei
•Spitalizare de o zi: 10 lei
•Spitalizare continua: 50 de lei

Servicii paraclinice

•Analize de laborator: 1 leu
•CT fara substanta de contrast: 25 de lei
•RMN fara substanta de contrast: 100 de lei

Cum plătesc alţii

Germania

•10 euro pe consultatie in ambulatoriu per trimestru sau pentru consultatii consecutive fara trimitere
•10 euro pe ziua de spitalizare, pana la un maximum de 28 de zile pe an
•10 euro pe ziua de spitalizare pentru serviciile de recuperare – reabilitare

Bulgaria

•Aplica o taxa fixa de 1% din salariul minim pe economie pentru consultatii in ambulatoriu
•Si o taxa fixa de 2% din salariul minim pe economie pentru ziua de spitalizare pentru maximum 10 zile

Estonia

•A introdus contributia personala in anul 2002
•Plata este de 3 euro pe consultatie in ambulatoriu
•1,5 euro pe zi de spitalizare (limitat la zece zile)

Ungaria

•A introdus contributia personala in 2007
•Plata este de 1,2 euro pe consultatie in ambulatoriu
•1,2 euro pe zi de spitalizare (limitat la 20 de zile) si 4 euro pentru serviciile de urgenta

Cehia

•A introdus contributia personala in 2008
•Plata este de 2 euro pe consultatie in ambulatoriu
•2 euro pe zi de spitalizare si de 2 euro pentru serviciile de urgenta

Ecouri

  • Maria: (16-8-2009 la 00:00)

    In Spania nu se plateste nimic , asa ca taiati si voi din povestile asteea , in curind se va pune taxa si pe aerul pe care il respira bietul Roman .Rusine la noii alesi ai poporului ,ca nu sunt in stare sa gaseasca solutii.Trebuie mai multa protectie sociala si mai putine vorbe goale .

  • Petru Clej: (16-8-2009 la 00:00)

    Uraaaaa! S-a găsit o țară (Spania) în care curge doar lapte și miere – îngrijirea sănătății nu costă nimic și guvernul Spaniei scoate bani de la teșcherea ca un prestidigitator! Mă mir cu de nu emigrează toată populația globului în Spania, dacă e așa de minunată ocrotirea sănătății acolo…

  • Cornelia: (16-8-2009 la 00:00)

    Deputatul PNL Daniel Chiriţoiu a propus un amendament la Legea nr. 95/2006 în care se face referire şi la persoanele care nu sunt salariate să fie obligate să-şi asigure sănătatea cu un procent egal cu al salariaţilor, adică de 5,5% un pic mai mic faţă de 6,5% cum este prevazut in prezent.

    De asemenea, pentru lucrătorii care îşi păstrează domiciliul în România se va calcula contribuţia lunară tot de 5,5% la veniturile obtinute din contractele incheiate cu un angajator strain.

  • Kovacs Jozsef: (16-8-2009 la 00:00)

    C.N.A.S.-ul va asigura „acoperirea integrala a cheltuielilor interventiilor chirurgicale”
    Indiferent de pretentiile emise de medic???

  • Cornelia: (16-8-2009 la 00:00)

    Fenomenul şpăgii există aproape în toate domeniile…,,,chiar şi în sistemul medical. Ba chiar mai mult. Fără o mică atenţie nu te bagă nimeni în seama.

    Deşi au fost realizate mai multe campanii de diminuare a fenomenului, traseul plicului cu bani rămâne o prctică obişnuită la limita legalităţii.

    De cele mai multe ori se interpretează că este o recompensă pentru serviciul respectiv…

    Sancţiunile se stabilesc numai după ce legea încadrează fapta, iar Colegiul Medicilor aplică sancţiuni doar dacă actul medical a fost condiţionat de suma de bani oferită de pacient.
    Aproappe în toate cazurile se aşteapta rezultatul anchetei.

    Pentru serviciile medicale trebuie să plateşti asigurări de sănătate.

    Iniţial sistemul coplata trebuia introdus de la 1 septembrie, din diferite motive ulterior s-a stabilit că va funcţiona cel mai probabil de la 1 iamuarie 2010.

    Pentru categoriile defavorizate ar urma sa acopere statul. Ministrul Sanatatii crede ca sistemul nou creat va aduce bani la buget si va elimina spaga din sistemul sanitar.

  • Iulian: (16-8-2009 la 00:00)

    Nu inteleg de ce mai platim CASS-ul. Daca se doreste sa se obtina bani mai multi sa se mareasca acest impozit, pentru ca rezultatul taxelor preconizate va fi acela ca foarte multi oameni vor ocoli medicii de familie sau spitalele. Oricum, medicul de familie nu te ajuta cu nimic.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pe drumurile române în Țara Moților

Universitatea de Vara de restaurare de monumente si situri Programul « Pe Drumurile Romane în Tara Motilor » Editia I,...

Închide
3.145.68.167