caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Extazul demonismului: Nae Ionescu, M. Sebastian şi extremismul revoluţionar

de (9-8-2009)
8 ecouri

Naeionescianismul a fost o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice şi religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă antipluralistă.

Am citit pe nerăsuflate noua carte a profesoarei de istoria filosofiei, poetei şi eseistei Marta Petreu pe tema tinereţii intelectuale a lui Mihail Sebastian. Intitulată „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”, cartea publicată la Editura Polirom analizează relaţia dintre tânărul intelectual evreu român, unul dintre cele mai rafinate spirite ale generaţiei ,27, şi principalul doctrinar al extremismului revoluţionar din România anilor ,20 şi ,30, Nae Ionescu.

Naeionescianismul a fost o viziune totalitară despre fenomenele politice, etice şi religioase, iar tânărul Sebastian a sprijinit această perspectivă antipluralistă. Modernitatea era pentru Nae Ionescu prin excelenţă decadentă, coruptă şi corupătoare. Statul burghez era unul fals, artificial, lipsit de legitimitate. Libertăţile civile erau mofturi derizorii. Se impuneau decizii rapide, necruţătoare, luate de un Conducător blagoslovit cu providenţială charismă. La un ceas când Europa părea să fi intrat în ceea ce Elie Halévy a numit „L’ère des tyrannies”, aceste idei explozive păreau să aibă un viitor şi nu este de mirare că Sebastian s-a contaminat cu patosul lor cadenţat.

Ceea ce este surprinzător ţine de intensitatea adeziunii sale la o formulă spirituală menită să justifice cele mai aiuritoare salturi mortale politice, inclusiv recursul la violenţă, teroare, crimă. În acei ani, Sebastian a fost de fapt un fanatic. S-a dedat la ceea ce Thomas Mann a numit odată, într-un eseu despre Dostoievski şi Nietzsche, extazul demonismului.

Cartea poate fi citită în mai multe registre: mai întâi acela al atacului fascizant (de sorginte sorelian-mussoliniană) împotriva instituţiilor burgheze din România. Este vorba în acest caz despre atracţia lui Sebastian către ideile fascismului italian şi chiar francez, în nici un caz către rasismul antisemit, misticismul wagnerian ori socialismul pan-germanist din care s-a născut nazismul. Mai mult, cel puţin în prima fază a „Cuvântului”, nici Nae Ionescu, personajul pentru care Sebastian nutrea o admiraţie neţărmurită, învecinată cu orbirea, nu era un ideolog atras de elucubraţiile rasiste. Etnicismul său meta-politic era unul primordialist, autohtonist, grandios-teluric, fundamentalist, reacţionar în sensul cel mai exact al termenului.

Asemeni lui Péguy, Nae venera „la patrie et les morts”. Gândirea sa provenea ca orientare dinspre Joseph de Maistre şi se înrudea cu filosofia lui Charles Maurras. Când Sebastian scrie împotriva partidelor politice (în primul rând împotriva celui liberal) el participa, alături de profesorul său, la un atac general european împotriva spiritului democratic, parlamentar, pluralist. Să nu uităm că primul preşedinte al Poloniei democratice, Gabriel Narutowicz, a fost asasinat de un extremist naţionalist. Moda
crimei politice era contagioasă şi afecta toate ţările din regiune. Poziţia etnocentrică a lui Nae Ionescu nu era esenţial diferită de aceea a unui Roman Dmowski, ideologul Democraţiei Naţionale (endecja) din Polonia.

Al doilea registru ar fi acela al abordării demistificatoare („myth-breaking”). Marta Petreu schimbă paradigma interpretării lui Sebastian: citind sute de articole ale acestuia, ale lui Nae Ionescu, ale altor membri ai Generaţiei ’27, a ajuns la concluzia că Sebastian a fost, în fapt, un megafon al atitudinilor de extremă-dreapta care au constituit viziunea năistă despre stat, colectivitate, tradiţie. Un “trecut deocheat” a fost într-adevăr această perioadă a furorii năiste a lui M. Sebastian, ca şi în cazul unor Cioran, Eliade, Noica, dar cu câţiva ani înaintea “îndrăcirii” acestora.

Volumul este, de fapt, istoria unei prietenii, ori poate mai bine spus a unei iubiri dintre un tânar îndrăgostit de absolut şi un alchimist al gândirii pentru care viaţa nu este altceva decât experiment, aventură, trăire sub semnul riscului. O iubire care a implicat ambele părţi: o ştim de la Hegel, dialectica stăpânului şi sclavului nu este una univocă. În Sebastian, Nae a găsit un adorator, un zelot de o sensibilitate aproape maladivă. Poate că tocmai această vulnerabilitate excesivă explică slăbiciunea lui Nae pentru cel pe care îl remarcase încă de la acel fatidic bacalaureat din Brăila. O slăbiciune care nu s-a stins vreodată, dincolo de înregimentarea profesorului într-o mişcare totalitară a cărei natura ţinea de ceea ce Hannah Arendt a numit “logodna între gloată şi elite”.

În anumite privinţe, cartea este şi istoria prieteniilor unei generaţii pierdute, rătăcite, supliciate, a pasiunilor pentru mişcări politice născute din resentiment abisal şi speranţe apocaliptice. La stânga şi la dreapta, s-au ţesut în acei ani prietenii întemeiate pe spirit antifilistin, pe expectaţii mesianice, pe vise nesăbuite. Avem de-a face cu o lucrare de o luminoasă onestitate şi de un admirabil curaj spiritual, un exerciţiu remarcabil de restituire dezinhibată a unor adevăruri nu întotdeauna comode, însă mereu necesare. Precizez că o versiune lărgită a acestui articol a fost publicată în numărul din luna iulie, anul curent, al revistei „Orizont”.

Cititorii interesaţi de subiect pot afla mai multe de pe blogul meu: http://tismaneanu.wordpress.com/

Ecouri

  • CHARLIE: (9-8-2009 la 00:00)

    Inteleg din ce in ce mai putin cine a fost Mihail Sebastian. A fost evreu, poate din nefericire pentru el, tinea sarbatorile evreiesti si in acelas timp era un adorator al fascismului chiar si in faza legionara. Are ceva in el de self-hating Jew? Nu este aparent din Jurnalul, desi era o dorinta neimplinita de a se adera cercurilor romanesti neaose chiar cand acestea il respingeau cateodata in mod sonor. „Prietenia” lui cu Mircea Eliade era morbida. N’a trait sa vada schimbarea la fata si amnezia totala a lui Eliade cand a venit in SUA. Nici urma de legionarism doar o noua faza. Lasitatea lui Eliade care se facea ca nu-l vede in anii de prigoana antonesceana ar fi trebuit sa-i deschida ochii. In concluzir Sebastian era un caracter complex dar si un evreu „jidan” comlexat.

  • Petru CLEJ: (9-8-2009 la 00:00)

    Domnule sau doamnă care vă ascundeți în spatele aliasului CHARLIE,

    Vă rog să justificați afirmația aiuritoare potrivit căreia Mihail Sebastian „era un adorator al fascismului chiar si in faza legionara”.

    Vă rog de asemenea să explicați ce înțelegeți prin ‘Sebastian era un caracter complex dar si un evreu „jidan” comlexat.’

  • CHARLIE: (9-8-2009 la 00:00)

    In primul rand nu ma ascund dar nici nu fac public identitatea mea. nu vreau sa fiu improscat cu noroi de catre caractere dubioase. Asta e tot.
    Ca era sustinator a lui Nae Ionescu este suficienta evidenta ca ara incantat cu teoriile lui fasciste. La fel cu Eliade care si-a aratat arama. In timpul razboiului se tinea cat putea de societatea care nu-l inghitea. Nu a priceput ca nu era comestibil. Era complezat in sensul ca ar fi fost mult mai fericit daca se nastea crestin sau mai bine zis ne-evreu. Viata lui ar fi fost mult mai simpla daca nu facea parte dintre cei care dupa parerea lui Nae Ionescu purtau povara de neacceptare a lui Isus Hristos.A fi ateu n’ar fi fost suficient.
    Mai bine nu stiu sa ma explic.

  • Petru CLEJ: (9-8-2009 la 00:00)

    „Ca era sustinator a lui Nae Ionescu este suficienta evidenta ca ara incantat cu teoriile lui fasciste.”

    Pentru evitarea unor asemenea elucubrații („Mihail Sebastian era adorator al fascismului”) rog persoana care se ascunde în mod nejustificat sub aliasul Charlie să citească Jurnalul lui Mihail Sebastian și romanele De două mii de ani și Cum am devenit huligan.

    Nu de alta, dar gogomănii din astea au același iz antisemit ca și „evreii care l-au finanțat pe Hitler”. Până la urmă se ajunge la idioțenia că evreii înșiși au fost de vină pentru Holocaust (teoria favorită a lui Hitler).

  • gioia: (9-8-2009 la 00:00)

    charlie!!!
    nu e deloc obligatoriu sa analizezi personalitatea,psihicul sau religia unui autor de arta care o fi aceea!!!
    e suficient sa-ti placa sau nu opera in sine!!
    si daca te simti obligat sa o faci pt ati etala „intelighentia” si „subtilitatile”de persoana „culta si intelectuala” abi cel putin decenta de a folosi termeni civilizati..pastreaza-ti veninul antisemit pt cercul tau de prieteni..
    Mihai Sebastian e in primul rand scriitor..si pt noi cititori trebuie sa ramana asa in exclusivitate..

  • itzhak bareket: (9-8-2009 la 00:00)

    …de data asta ma asociez partial,opiniei d-nei sau d-lui GIOIA.partial.pentru ca desi apreciez si consider lucrarile artistice ale lui mihail sebastian,importante si cate odata covarsitoare,intru desvoltarea literaturii dramatice in special,din romania,ultimele desvaluiri din biografia sa, m-au lovit ca un traznet intr’o zi senina.n-asi indrazni sa fac
    urmatoarea comparatie dar cimscurtantele ma imbie si mi se par aproape obligatorii:richard
    wagner,in pofida marelor sale insusiri musicale si dramatice,nu se canta public de catre orchestrele simfonice din israel,din cauza biografiei sale antisemite.evident,obarsia e diferita.wagner nu a fost evreu pe cand iosala al nostru(MIHAIL SEBASTIAN)a cucerit publicul cu
    „STEAUA sa FARA NUME)”-titlu semnificativ-in care
    RADU BELIGAN a avut o creatie de neuitat.
    cu toate elogiile d-lui.tismaneanu asupra ultimilor amanunte aparute nu de mult,astept o
    noua lucrare care sa se ocupe mai adanc de personalitatea MIHAIL SEBASTIAN.

  • Charlie: (9-8-2009 la 00:00)

    In primul rand nu ma ascund mai mult sau mai putin sub un pseudonim decat altii. Habar n’am cine e GIOIA etc. E amuzant ca a reusit sa fiu calificat drept antisemit mai ales ca sunt FOARTE evreu. Bineinteles ca exista si self-hating jews dar nu e cazul meu.Obiectivul meu principal a fost dublu: sa starnesc discutii nu „pe linie” un fel de amuzare poate „neintelectuala’ deoarece nu mi s’a arogat acest drept. Al doilea obiectiv era sa clarific ca adorarea lui Sebastian a unor fascisti legionari notorii a la Nae Ionescu si Mircea Eliade era morbida. Mai ales ca Nae i’a scris o prefata „clara” la cartea sa si „Mircea” s’a facut ca nu-l „vede” in sensul larg al cuvantului.Nu e de mirat ca si Mircea nu s’a mai recunoscut dupa razboiu pe el insusi. A turncoat is a turncoat. De altfel nu am fost entuziasmat de Jurnalul lui Sebastia. Am trait in aceiasi perioada ca si el, desi fiind mai tanar n’am patruns in societatea inalta a Bucurestiului in care se gaseau si scriitori fascisti a la Paul Morand ambasadorul Frantei Vichy la Bucuresti.

  • Claire: (11-12-2012 la 08:41)

    Charlie, ai un apetit destul de mare pentru clisee- ceea de arata de ce judecatile tale despre Sebastian sint mediocre. Tocmai cliseismul te opreste sa gasesti valoarea in jurnalul lui Mihail Sebastian.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Inscripții antisemite și xenofobe la Bălți

BĂLŢI (Imedia) – Mai multe inscripţii cu caracter xenofob la adresa evreilor, dar şi inscripţii prin care se indică superioritatea...

Închide
3.144.48.72