Motto:
-Dar nu înţelegeţi că are loc un război? Cel de-al Treilea Război Modial, – ne-a răspuns un
menager care poartă însemnele Gazpromului, dar care aparţine imperiului media al prietenilor
preşedintelui Putin.
-Energetic? Îl chestionăm noi.
-Ideologic, – ne răspunde el.
Pentru noi a devenit limpede faptul că prin conducte nu se distribuie doar gaz, ci şi
ideologie. Iar ideologia, dacă o strecori în conducte, arde, explodează şi sufocă”.
Valeri Paniuşkin, Mihail Zigar „Gazprom, noua armă a Rusiei”
Orice s-ar spune, nu votul din 4 aprilie 2005 a detrminat polarizarea spectrului politic în RM şi prăbuşirea PPCD, chiar dacă i-a deteriorat grav imaginea.
Pe scurt, primo: şi Vlad Filat, Oleg Serebrian, Dumitru Diacov ş.a. au „trădat” atunci, dar în scrutinul actual partidele lor au cotaţie destul de bună.
Secundo: promovarea (greoaie şi fără efecte practice substanţiale, e adevărat!) reformelor
propuse în cele 10 puncte (parte din ele adoptate în legislativ în vara anului 2005), elaborarea Legii
cu privire la statutul Transnistriei votată unanim în Parlament, Codul Audiovizualului, accesarea permanentă a relaţiilor europene în vederea efectuării de către instituţiile de acolo a unei presiuni active asupra guvernării de la Chişinău pentru a traduce reformele în practică, discursul clar de parteneri în strategii democratice şi nu de aliaţi ai PCRM, activitatea consecventă de elucidare şi de racolare a membrilor de partid în teritoriu – toate acestea au reuşit să refacă imaginea PPCD.
Partidul (aşa demonizat cum era) a obţinut chiar un scor foarte bun în cadrul scrutinului local – 14%, mai mare decât în parlamentarele din 2005. PPCD a ajuns să aibă primari în localităţile plasate dincolo de orice speranţă. Idea constituirii alianţelor democratice de guvernare locală a fost şi ea născută la Iorga, 5. În majoritatea cazurilor de destrămare ulterioară a acestor alianţe iniţiatorii au fost reprezentanţii democraţilor şi social-democraţilor. Şi AMN adesea s-a comportat ca un
promotor exclusiv al intereselor personale şi de grup pentru a-şi menţine şi dezvolta afacerile la
nivel raional. Totuşi, presa „independentă” nu i-a penalizat şi nimeni nu i-a etichetat public drept
„trădători”.
Şi terţio: mai târziu liderii actualei opoziţii liberale vor acuza PCRM că a sistat parteneriatul politic cu opoziția în vara lui 2007, parteneriat bazat pe reforme în vederea integrării în comunitatea europeană. Deci, parteneriatul a fost o iminenţă politică, iar 4 aprilie ar fi putut fi o oportunitate dacă PCRM ar fi fost capabil să se modernizeze (să renunţe cel puţin la ideologia sovietică) şi nu s-ar fi întâmplat ceva în culisele politice doi ani mai târziu…
Momentul 2007 a însemnat determinarea „nişelor” politice în vederea alegerilor din 2009. Atunci când, în urma dezbaterilor asupra Legii Bugetului de stat pentru 2008, a fost evident că comuniştii vor aloca bani doar în raioanele unde au câştigat, că Voronin recurge la negocieri netransparente în legătură cu diferendul transnistrean şi intenţionează să dizolve Parlamentul pentru a face loc „criminalilor de la Tiraspol în Legislativul ţării”, Iurie Roşca a susţinut un discurs extrem
de dur în plenul Parlamentului, ameninţând printre rânduri că parteneriatul de la 4 aprilie riscă să fie
sistat:
„În Republica Moldova nimeni nu se teme de Preşedintele Voronin… Şi dacă l-am ales, putem să îi cerem socoteală să fie corect şi echilibrat şi să înceteze să se prezinte în faţa noastră ca obiect de manipulare a camarilei, a anturajului său.” „Cine seamănă vânt, furtună alege”.
Discursul respectiv datat cu 27 iulie 2007 a fost ultumul discurs public al lui Iurie Roşca în care s-a pronunţat explicit în apărarea valorilor naţionale şi democratice. Deja în sesiunea de toamnă-iarnă el s-a reprofilat categoric pe atacurile împotriva lui Vlad Filat. Urecheanu o încasează şi el, discursurile capătă o tentă ireconciliabilă Mesajul lui Iurie Roşca în privinţa PCRM s-a
schimbat radical. Brusc, acesta nu a mai comis nici o pacoste pasibilă criticilor vehemente. Toţi jucătorii politici cu excepţia celor din PCRM au devenit peste noapte mafioţi, criminali şi gangsteri.
În doar câteva luni pledoariile ostile au anihilat ceea ce la 27 iulie era rostit răspicat la tribuna
Parlamentului de la Chişinău:
„Noi trebuie să ne menţinem pe albia unui dialog politic constructiv, chiar atunci când ne criticăm, să ne tolerăm unii pe alţii, cu toate difernţele care ne caracterizează să respectăm punctul de vedere al fiecărui dintre noi şi să nu insistăm asupra prezentării tuturor partidelor
politice drept inamici interni ai Republicii Moldova dacă acestea nu fac parte din partidul de
guvernământ.”
Unele evenimente din perioada vizată pot vărsa lumină sau, dimpotrivă, naşte şi mai multe întrebări apropo de rocada politică ce a avut loc atunci în RM. Acum, la suprafaţă, adică la nivelul perceperii de către alegători, PPCD s-a contopit practic cu PCRM, Iurie Roşca acceptând să participe la guvernare, iar PLDM, PL şi AMN au format polul de dreapta, liberal. A apărut şi PD
– de centru, (de facto – votul de aur). S-a produs o divizare certă a spectrului politic. Altfel spus, s-a
materializat visul lui Marc Tcaciuc de a polariza forţele politice din Republica Moldova. Ceea ce mă
face să cred că Marian Lupu este proiectul său – pentru a menţine sub control situaţia în orice
condiţii. Ceea ce mă mai face să cred că după acel discurs din 27 iulie lui Iurie Roşca i „s-a sugerat”
cât se poate de clar că nu mai are voie să stea cu „fundul în două luntri”, că trebuie să aleagă. Asta la
nivel de scheme gestionate de strategi locali şi diverse servicii secrete, bănuiesc.
Polarizarea spectrului politic s-a produs repede, ca la comandă. În septembrie Vlad Filat părăseşte PD şi tot în septembrie Iurie Roşca afirmă într-o emisiune radio că zvonurile conform cărora guvernarea ar intenţiona să penalizeze financiar raioanele conduse de democraţi sunt
…neîntemeiate.
Unii comentatori fac conexiunea dintre PLDM şi Valeriu Pasat, respectiv RAO EES Rosii, gigantul rusesc interesat de piaţa energetică europeană. Alţii sugerează că PLDM ar fi finanţat de magnatul român Dinu Patriciu care în vara lui 2007 vinde 75% din acţiunile Rompetrolholding,
devenind cel mai bogat român (avere de 3,4 mlrd $). Mai exact, tranzacţia are loc în august. Cert rămâne faptul că Filat se hotărăşte să plece din PD imediat, la 13 septembrie. Şi îşi construieşte partidul în termen record, dispunând de resurse financiare exorbitante. Noul partid – PLDM ia amploare racolând membri ai PD şi PPCD, iar un număr impresionant de jurnalişti continuă să-i facă
imagine lui Vlad Filat (uită cu desăvârşire gestul său din 4 aprilie 2005), ca un veritabil staf
electoral.
În decembrie 2007 preşedintele Consiliului Director al Gazprom-ului, D.Medvedev a devenit succesprul lui V.Putin (deci, se reconfirmă puterea sa: la cârma Rusiei e prietenul său, iar la conducerea Gazpromului e Miller, colegul său de şcoală). Tot în decembrie Vlad Filat devine lider al PLDM.
În februarie noul lider de partid, până atunci destul de tăcut în banca parlamentară a PD, a ţinut primul său discurs exprimându-şi indignarea faţă de legislativul obedient majorităţii comuniste.
Polemica Iurie Roşca-Vlad Filat ia amploare. Marc Tcaciuc este demis în aceeaşi lună din funcţia de
consilier prezidenţial pe probleme politice şi… avansat în postul oficial de „eminenţă cenuşie”, adică de lider al stafului electoral al PCRM în vederea alegerilor parlamentare din 2009. Şirul evenimentelor care pot fi interpretate drept coincidenţe, evident, poate continua.
Ceea ce râmâne neschimbat este interesul constant al giganţilor economici de a-şi lărgi aria pieţelor de desfacere. Această ambiţie nu poate fi satisfăcut fără acceptul forţelor politice care guvernează statele aflate în zonele de interes economic.
În ceea ce ţine de Rusia, dacă până nu demult Gazpromul era în competiţie cu RAO EES (cel puţin vis-a-vis de privatizarea hidrocentralei de la Cuciurgan), acum vicepremierul Igor Secin (care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare al RAO EES) spune: „…chiar dacă nu toate activele energetice trebuie să fie controlate de Gazprom, Rusiei trebuie să-i revină toate”. Iar Gazpromul pentru actualul preşedinte al
Republicii Moldova este „vrabia din mână”. Dimpotrivă, pentru Dinu Patriciu încheierea parteneriatului dintre Romănia şi Gazprom privind depozitarea de gaze naturale este „o mare greşeală.” În ceea ce priveşte conducta NABUCCO, Voronin se arată sceptic. „Privighetoarea din
copac sau de pe gard”…
Acum un an şi Patriciu se pronunţa în favoarea proiectului rusesc South Stream, declarându-l mai realist decât NABUCCO. Într-o declaraţie recentă, însă, a afirmat
contrariul. Nici cu compania de stat din Kazahstan, căreia magnatul i-a vândut acţiunile Pompetrolholding, lucrurile nu sunt prea clare. Pe de o parte s-ar spune că KazMinayGaz este partener al Gazpromului, pe de alta – că şi interesele occidentale sunt foarte mari în regiune, în
special de remarcat investiţiile americane – ceea ce nu poate să nu îngrijoreze Rusia. Se mai vorbeşte despre interesul lui Dinu Patriciu de a prelua una dintre cele mai mari companii fiduciare din Republica Moldova, dar că pentru a obţine un preţ avantajos aşteaptă ca atacurile de genul „corporate raider” asupra companiei respective (care nu pot fi întreprinse decât la comanda
autorităţilor!) să-i scadă valoarea. Este vehiculată şi legătura dintre Patriciu şi Anatol Stati (grupul
ASCOM specialzat în extracţia de petrol şi gaze, care anul trecut a început pregătirea pachetului de
acte în vederea vănzării afacerilor din Kazahstan aceluiaşi KazMinayGaz)…
Apropo, Anatol Stati este suspectat de finanţarea PL, unul dintre partidele ce fac parte din polul opoziţiei liberale din Republica Moldova. Toate acestea nu limpezesc nimic, dar confirmă faptul că puterea în Republica Moldova nu o deţin oamenii politici. Ei sunt doar ostatecii (sau marionetele) megaintereselor
economice care driblează în funcţie de oportunităţi geopolitice.
Dincolo de toate acestea mi se pare curios următorul fapt. Se vede cu ochiul liber că în campania pentru anticipate atât PLDM cât şi PL nu mai dispun de resurse financiare la fel de importante ca în campania precedentă. Chiar și PCRM „suflă” greu. Acum cheltuielile exorbitante sunt apanajul lui Marian Lupu şi al PDM. Oare să fi ajuns la un consens toţi finanţatorii din umbra
politicii moldoveneşti? Grea întrebare, însă… cu două luni înainte de alegeri, Vladimir Voronin a acceptat deschiderea unei reprezentanţe oficiale Gazprom în Republica Moldova, care (!) se va ocupa de proiecte investiţionale în regiune. Atât.
Angela Aramă a fost deputată în perioada 2005 – 2009, aleasă pe lista PPCD.