caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Parlamentul gladiatorilor

de (19-7-2009)

Statisticile denotă că problema reprezentativităţii femeilor în eşaloanele de vârf ale politicii moldoveneşti
continuă să rămână valabilă. De ce ? Există mai multe motive.

Primul şi cel fundamental se leagă de tradiţia constituirii elitelor. Constatăm că în Europa societatea de tip patriarhal este o noţiune trecută în analele istoriei. Din păcate, în Republica Moldova, chiar dacă
pledoaria pentru drepturile egale ale femeilor este în vogă, ea rămâne un artificiu retoric. Rolul de conducător
asumat tradiţional de bărbat în trecut este prin excelenţă opresiv şi nu admite prea uşor accesul femeilor în
vărful elitelor.

Apoi educaţia tradiţional ortodoxă (foarte puternic inoculată în conştient şi inconştient) ne învaţă că
femeia este culpabilă deja la naştere prin păcatul originar şi în general ea trebuie „să asculte de bărbat” sau chiar, în altă interpretare „să se teamă” de acesta.

De asemenea putem vorbi, cu regret desigur, despre misoginismul moldovenilor ca parte a unei
frustrări identitare – Basarabia nu şi-a făcut istoria, i-au dictat-o puterile politice care periodic au cedat-o sau
şi-au însuşit-o ca bonus la victorie. Bărbaţii noştri poartă în matricea lor psihologică stigmatul neîmplinirii
războinice, care se manifestă prin atitudinea de „cocoş” în raporturile cu femeia. În general, cred că dacă nu
ar exista „moda”, altfel spus curentul european de a promova femei în politică, partidele noastre nu ar plasa
femei nici în coada listelor. Sau ar face-o doar ca să le stimuleze capacitatea lor de muncă în teritoriu –
activitate dificilă, solicitantă, prin care sunt racolaţi membri şi votanţi ai partidului. Avem şi exemplul de truc
electoral în 2005, când una din listele de candidaţi atesta 50 % – bărbaţi, 50% – femei, plasaţi consecutiv. Zic
„truc” pentru că topul listei actuale a aceluiaşi partid este categoric „masculinizat”.

Există şi alte motive de ordin general care ar elucida fenomenul neangajării masive a fmeilor în
domeniile considerate tradiţional masculine, cum ar fi politica. Totuşi campania actuală are specificul ei şi
lipsa femeilor din topul listelor de candidaţi pentru funcţia de deputat este detrminată şi de factori de alt
ordin.

Campania electorală în derulare este în esenţă aceeaşi luptă pentru putere, dar are specificul ei. După
7 aprilie în special, a devenit cât se poate de clar că de această dată ea a atins punctul de fierbere. Campania
actuală pentru parlamentare este de fapt războiul unor mega- interese, cred eu, care mai ales în condiţiile
crizei economico-financiare mondiale caută acces nestingherit spre Balcani şi nu numai sau, dimpotrivă, îl
împiedică. Iar Republica Moldova este un cap de pod, o uşă a lui Sezam prin care se pot face exporturi licite
şi ilicite (Transnistria) de anvergură. De aceea bărbaţii din politica moldoveană nu au lăsat loc pentru
cochetării gen „promovarea femeilor în politică”. Ei trebuie să fie siguri că vor intra în Parlament şi vor
împărţi „brânza” cu cuţitul propriu. Femeile chiar dacă par slabe, vulnerabile, uneori sunt destul de greu de
convins să facă concesii şi târguri sub limita decenţei politice. Din simplul motiv că au „în sânge” demnitatea
exemplului matern şi le e ruşine să „se facă de râs”. Sloganele campaniei confirmă supoziţia atrocităţii
războiului din culisele politice în care de această dată sunt antrenate forţele „grele”. În arenă au ieşit
gladiatorii. Pe viaţă sau pe moarte. Mesajele partidelor cu şanse de a accede în Parlament practic nu mai
accesează ca altă dată nici măcar puterea de vot a femeilor (social, educaţie, etc.) – ele avertizează şi
sugerează cataclisme.

În final să mai spunem că femeia orice ar face este susceptibilă compasiunii. Ceea ce de fapt e
minunat, mai ales că această calitate este o virtute caracteristică sistemului democratic avansat. Într-o
democraţie precară ca a noastră, însă, compasiunea nu este încă o caracteristică firească a liderului politic. Şi
nu are cum, în condiţiile în care ne lăsăm răstigniţi pe un vector european putred bătut în cuie pe un conifer
siberian. Iar o altă Margaret(a) Thatcher întârzie să apară…

Angela Aramă a fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova între 2005 și 2009.

aarama.blogspot.com

Ecouri

  • JORJ: (19-7-2009 la 00:00)

    Este super! Este un articol pentru cei care au scaun la cap. Barbatii trebuie sa-nteleaga ca nu se mai pot intelege intre ei, e timpul sa cedeze puterea… Femeia este fiinta responsabila, este cea care aduce lumina si caldura in familie, si daca o face acolo, o va face si-n parlament. Va doresc succes si aveti toata sustinerea mea!!!

  • Angela A: (19-7-2009 la 00:00)

    Multumesc, dar nu ma pronunt deloc in favoarea unei abordari feministe. Si barbatii si femeile au loc in politica, doar ca femeile trebuie sa-l obtina in masura in care au aptitudinile necesare. Nu conteaza sexul, conteaza talentul de a conduce.

  • JORJ: (19-7-2009 la 00:00)

    Stimata doamna! Daca o femeie vrea ceva… cu un barbat il cucereste pe deplin,nu-i asa?nu poti sa faci ceva doar c-o jumatate. Poate nu-i chiara cea mai potrivita comparatie,dar la moment asa mi-a venit.Daca e sa ai APOGEU si CONSUMATIE maxima sa fie, tot parlamentul ,si-atunci va fi…super!!!

  • Angela A: (19-7-2009 la 00:00)

    Nu sunt sigura ca am inteles mesajul dincolo de imaginea celor doua jumatati indispensabile, dar e bine ca, barbat fiind, nu sunteti ostil ideii de a promova femei in politica. Desi, repet, nu aprob promovarea femeilor sau barbatilor doar de dragul raportului de gender.

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (19-7-2009 la 00:00)

    Tot respectul, doamna Arama, atat pentru articol, cat si pentru replicile dv la Ecouri. Permiteti-mi sa subscriu si eu la aceste idei, valabile in orice tara democrata.

    Desi in Israel in unele partide este folosit sistemul ‘rezervarilor’ de locuri (si) pentru femei pe lista candidatilor la Parlament – procedeul numit ‘discriminare reparatoare’ – am fost dintotdeauna impotriva acestei solutii, considerand, ca si dv, ca femeile trebuie sa-si castige locul meritat doar pe masura calitatilor necesare unui parlamentar. Care se cer oricarei persoane care candideaza, fara deosebire de gen, inaltime, greutate, religie sau varsta (in limitele legale, evident).

    Am fost foarte mandra ca in partidul din care am facut parte (care a fost „Shi nu-i”) nu a existat aceasta regula si in primele 10 locuri au fost alese trei femei – iar in total au fost 6 femei printre cei 15 membri ai Parlamentului – dintre care una a fost numita ministru.

    Cat despre prejudecati si pareri preconcepute, misoginism sau ostilitate in privinta promovarii femeilor in politica, acestea nu constituie ceva specific doar Republicii Moldova, evident. Gladiatori sunt oriunde si exemplul guvernului suedez nu e urmat de multi. Exista insa cateva solutii – pe termen lung : educatia, educatia, educatia, educatia…

  • Angela A: (19-7-2009 la 00:00)

    Exact! Si chiar asta imi propun sa fac. Schimbarea mentalitatii unui popor este aproape imposibila intr-o viata de om. Dar se poate contrubui la proces. Sunt sigura ca aveti experienta asta si va invit sa discutam pe angelaarama@yahoo.com



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O zi la curse pentru Voronin

Președintele interimar al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, și-a început vizita în Federația Rusă pe Hipodromul Central din Moscova, unde asistă...

Închide
18.227.81.233