caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica TELEGRAMA



 

Bucureşti – Cartier de vară

de (17-7-2009)

Începînd cu sfirşitul de săptămînă din 17 iulie şi pînă în 20 septembrie anul curent, parcurile Bazilescu, Naţional, Titan şi Sebastian, se vor transforma în adevărate teatre şi săli de spectacole, menite să dea viaţă Bucureştiului şi să ofere o vară plină de surprize locuitorilor şi vizitatorilor săi!
Organizat la iniţiativa Comisiei pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi direcţiile specializate, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3 şi 5, acest proiect denumit „Bucureşti – Cartier de vară”, transformă capitala într-o scenă care va prezenta publicului, spectacole pentru copii, comedia dell’arte, teatru de magie, piese clasice şi concerte de muzică, în fiecare vineri, sîmbătă şi duminică, la orele 10:00 am şi 8:00 pm. Vor participa actori ai teatrelor Bulandra, Nottara, Mic, Evreiesc, Ion Creangă, Excelsior, Ţăndărică, Opera Comică, Constantin Tănase, Masca şi Metropolis, trupe de teatru independente: D’Aya, Spiriduşii Poveştilor, Teatrul de Magie Andrei Tească, Pur Anima, precum şi studenţii UNATC şi elevii Şcolii de Artă Bucureşti. Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, va prezenta proiectul KARTIER. Acesta are ca scop promovarea culturii urbane, sub toate formele ei, fie că este vorba de muzică, dans sau sporturi în aer liber.
În serile fără teatru, actorilor le vor lua locul interpreţii de muzică. Publicul va fi delectat cu muzică de jazz în interpretarea lui A.G. Weinberger, Silviu Biriş va prezenta cîntecele Bucureştiului de altă dată, soprana Anca Pârlog va fi prezentă cu partituri de operă, iar muzica medievală va fi interpretată de grupul Truverii.
Pentru programul in detaliu al celor zece sfîrşituri de săptămînă pline de muzică, dans, teatru şi voie bună, mergeţi la adresa: www.arcub.ro.

Ecouri

  • itzhak bareket: (17-7-2009 la 00:00)

    …ASA E LA CENTRAL PARK IN NEW-YORK,UNDE SE
    REPREZINTA IN FIECARE VARA PIESE DE SHAKESPEARE
    CARE ALTERNEAZA CU MUZICA CLASICA SI MODERNA,ASA E BINE SA FIE SI IN BUCURESTI.
    INTRAREA -ACOLO-E GRATUITA SI BILETELE NUMEROTATE SE DISTRIBUIE DOUA ORE INAINTE DE SPECTACOL.FIECARE SOLICITATOR POATE CAPATA MAXIMUM 2 LOCURI.PROGRAMELE SUNT TIPARITE CU MULTA INGRIJIRE.PLASATORII SI PLASATOARELE,SUNT DE O POLITETA EXEMPLARA SI SE POATE SIMTI IMEDIAT CA AU O PREGATIRE SPECIALA PENTRU SERVICIUL PRESTAT.STANISLAVSKI A SPUS CANDVA:”SPECTACOLUL INCEPE LA CASA DE BILETE SI CONTINUA,PANA LA ACTORI,INAINTEA LOR,
    CU PLASATORII.”
    ITZHAK BAREKET.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Record de participare la concursul internaţional „George Enescu”

La cea de-a XIX-a ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu” înscrierile depăşesc cu mult cifrele din ediţia trecută: 77 de...

Închide
3.137.220.198