In ziarul National Post care a apărut la Toronto (11 julie 2009) este un articol semnat de Robert Fulford întitulat “The Palestinian’s man in Jerusalem”. In acest articol autorul reproduce ideile şi simţămintele unui ziarist Arab-Israelian, Khaled Abu Toameh care are o activitate jurnalistică de peste 20 de ani şi ale cărui vederi diferă mult de ceea ce lumea expectă să asculte de la cineva provenit din acest mediu.
Dânsul a venit în Toronto săptămâna trecută şi a vorbit cu câţiva jurnalişti. Este un Arab-Musulman provenit dintr-o familie în care tatăl e un Arab-Israelian iar mama este Palestineană. A studiat jurnalistica la Hebrew University în Jerusalim după care s-a dus să lucreze la ziarul “Al-Fajr” al PLO-ului. Dezamăgit că tot ce i-se cerea să scrie era numai propagandă, a început să lucreze ca corespondent din Israel pentru presa străină.
In ultimi opt ani de zile lucrează la “Jerusalem Post” ca specialist în problemele arabe. “Eu sunt un Arab Musulman şi singurul loc unde pot scrie sincer este în a Jewish Paper”, a declarat Khaled Abu Toameh.
In vederea sa, Abu Toameh consideră că procesul păcii început la Oslo în 1993 a fost o tragică eroare care s-a soldat numai cu câteva promisiuni şi a sucumbat în război. Atât evreii cât şi arabii au fost dezamăgiţi, primii pentru că securitatea statului a devenit mai iluzivă în interior, iar arabii pentru că nu au obţinut independenţa promisă şi nu s-a creeat un guvern onest care lucrează. In present palestinienii sunt divizaţi în doua tabere antagoniste: Fatah care deţine o fragilă forţă în West Bank şi Hamas, care controlează Gaza. Conflictul dintre ele a costat pe palestinieni aproape 2000 de vieţi şi nu sunt semne de încetare. Fatah deţine în închisori peste 900 de operativi Hamas, arestaţi mai mult pentru a lăsa lumea să vadă că luptă împotriva terorismului.
Lumea consideră Fatah ca fiind o organizaţie cu politică moderată, opusă radical Hamas-ului. Abu Toameh crede că nici unii, nici ceilalţi nu pot fi socotiţi moderaţi. Fatah sună în limba engleză ca moderaţi, dar în limba arabă sună tot atât de virulent anti-semită şi anti-americană ca şi Hamas. Amândouă fracţiunile opresează orice opinie moderată venită de oriunde. In opinia sa “aceasta nu e o luptă între cei buni şi cei răi. E o luptă între răi şi răi” Ar fi fost de dorit ca lupta să fie pentru ce e mai bine pentru Palestina şi palestinieni. “Dar ei se luptă numai pentru bani şi putere”, a spus Abu Toameh.
Lumea libera cheltueşte averi suportând Fatah în schimb pentru căteva discursuri retorice benigne, dar în interior, Fatah nu se bucură de un suport popular. Furturile oficialilor din Fatah, numai ocazional sunt raportate în West, iar locuitorii din West Bank au început să ia corupţia existentă ca lucru normal.
Lumea consideră că şansa păcii este limitată de noile aşezări evreești construite pe teritorile ocupate. Abu Toameh nu e de acord: “Aş fi dorit ca noile aşezări să fie problema” pentru că ea ar fi fost rezolvată de mult de către evrei. Dacă aşezările ar fi fost problema, atunci Gaza ar fi avut acum pace înca din 2005 când Israelieni şi-au retras forţele. Dar rezultatul a fost război; război între Palestinieni, război cu Israelul. “Adevăratul obstacol pentru pace nu e că Israelul construieşte noi aşezări, ci incapacitatea palestinenilor de-a avea un guvern. Există un partener din partea Palestineana care să discute pacea? Nu!”
Ce este de făcut? Abu Toameh gândeşte că Israelul trebuie să aştepte până când palestineni vor înceta să se omoare unii pe alţii şi să creeze o entitate politică credibilă cu care să discute. Atunci pacea ar fi posibilă.
Imi permit sa observ ca a astepta pana cand musulmanii nu se vor mai ucide intre ei inseamna, in termeni latini, a astepta „ad calendas graecas” iar in temeni romanesti, a astepta pana la „pastele cailor”.
Probabil ca toata lumea este de acord cu aceasta asteptare, inclusiv extremistii din „asezamintele” din zonele ocupate.
As putea sa ma rezum la a comenta doar cu tipica expresie „cu o floare nu se face primavara”, si insusi faptul ca a aparut un articol la Toronto pe aceasta tema si i se ia interviu jurnalistului ale carui „vederi diferă mult de ceea ce lumea expectă să asculte de la cineva provenit din acest mediu”, ar justifica exprimarea. Caci se pare ca e considerat o raritate. (Apropo, exista verbul „a expecta” in romaneste?)
Dar nu stiu de ce am vaga impresie ca nu este chiar asa, caci exista – de ambele parti care sunt in conflict – multi oameni de bine, care ar vrea rezolvata situatia din Orientul Mijlociu si inca cat mai repede.
Existentul status quo il consider un rau nenecesar, iar asteptarea, „pana la pastele cailor”, vorba dlui Constantinescu, complet absurda, si vreau sa-l corectez cu aceasta ocazie.
NU toata lumea este de acord cu aceasta asteptare, spre deosebire de extremistii-colonialisti. Un sens exact invers frazei dv. care poate induce in eroare pe cei nefamiliarizati cu realitatile israeliene.
Cat despre Khaled Abu Toameh in persoana, daca intr-adevar a declarat cele scrise in articol, spusele dumisale il apropie de acei extremisti. Caci a denigra propriul popor sustinand incapacitatea lui si inexistenta unui posibil partener la masa de tratative cu Israelul, nu fac decat sa demonstreze ca e multumit cu aceasta situatie. Ca si colonistii din regiunea lui natala.
Imi permit sa pun o intrebare tehnica:
Atat Israelul cat si un eventual stat Palestinian ar avea nevoie de energie ieftina. Exista posibilitatea crearii unei hidrocentrale foarte mari care sa utilizeze apa din Mediterana sau din Marea Rosie, pentru a reumple Marea Moarta. Afacerea ar crea
o cantitate enorma de electricitate, care ar ajunge pentru cateva secole. S-a intreprins ceva in directia asta? Colaborarea ar duce si la cresterea respectului intre parteneri.
Cu siguranta ca nu se face primavara cu o singura floare, dar cine poate spune ca nu sunt si alte flori?
Reproducand articolul din ziar am socotit ca nu e cazul sa semnalez si faptul ca la discutia cu ziaristi din Toronto, Abu Toameh, vorbind despre gradul de coruptie al oficialitatilor din Fatah si sugerand ziaristilor straini sa scrie despre acest aspect, a fost intrebat de unii daca a fost platit de organizatile evreiesti. Sunt convins ca invinuiri de acest gen ii sunt aduse pretutindeni si nu mai putin in tara, orasul si cartierul in care locuieste. Cati oare au acelas curaj s-o faca?
Un lucru insa apare ca evident: care aste cauza ca bombele sinucigasilor din Jerusalim si din restul tarii, au incetat sa mai faca victime in pofida faptului ca noi asezari continua sa fie cladite in teritorile ocupate, iar un nou guvern de dreapta, cu o noua conduita in problema palestineana a ajuns la putere? Cum se explica faptul dintr-o data „situatia disperata” a palestinenilor cauzata de teroarea ocupatiei israeliene, s-a autoeradicat, desi conditiile nu sau schimbat aproape deloc? Un raspuns poate fi pus pe seama creerii zidului despartitor dintre arabi si evrei, poate ca in prezent nimeni nu mai contribuie cu sume imense de bani care sa rasplateasca familile celor sacrificati in aceste actiuni, ori poate, poate ca in josul campiei nevazute de nimeni au inceput sa mijeasca ca o promisiune, mai multe flori.
Dragi prieteni,
Cred ca Abu Toameh a spus adevarul, a inteles situatia asa cum este. Desi este greu de inteles totul. Toate bune, cu prietenie tuturor,
Lucian-Zeev Herscovici
Intr-o lume unde dezinformatia domneste este greu sa-ti faci o opinie justa…
Singura intrebare care se poate pune este urmatoarea: vor palestinienii un stat palestinian si un stat israelian – traind ca buni vecini ? Accepta ei oare atit Fatah cit si Hamasul existenta statului Israel ?
Numai occidentul se leagana de iluzii….Cei care asculta discursul palestinienilor cu atentie vor intelege ca nici un palestinian nu vrea altceva decit un singur stat: Palestina !
Copii lor sint educati intr-un spirit mortifer… cel a sinucigasilor martiri care vor sa ajunga la dreapta lui Allah omorind cit mai multi evrei ! Si discursul acestor copii ne face sa ne cutremuram de atita ura fata de un popor !!!
In alta ordine de idei as face o mica remarca – eu care nu sint evreica:
– nicaieri pe suprafata pamintului nici un popor nu accepta ca compatriotii lui care vin si se instaleaza pe pamintul tarii sale sa fie numiti : coloni !
– un colon este cel care vine si se instaleaza pe teritoriul altei tari care nu-i apartine ! Nu este cazul pentru evrei !!!
inca un amanunt: nu este vorba de „zone ocupate” ci mai degraba de „zone disputate” !
Doamnă Zeller,
După a cui definiție sunt zonele respective „disputate” și nu „ocupate”?
En « dreptul international » – trebuie un anumit numar de « reguli » care se aplica atunci cind o armata isi intinde activitatile in afara teritoriului statului sau !
Vorbim de « teritorii ocupate » pentru a defini zonele controlate de Israel dupa razboiul de « sase zile in 1967 »
In iunie 1967, dupa atacul tarilor arabe, Israelul a ocupat militar un anumit numar de teritorii in Cisjordania (cu Ierusalimul de Est), Banda de Gaza care au trecut sub controlul militar israelian.
Totusi – nici o suveranitate anterioara anului 1967 nu a fost niciodata recunoscuta oficial pe aceste teritorii si statele arabe care ocupau aceste regiuni nu au o frontiera recunoscuta din punct de vedere international o linie care sint separate doua armati.
Teritorii « ocupate » sau « disputate » ?
Israel nu considera aplicabil in contextul teritoriilor din 1967 caci cum scria en 1970 fostul presedinte al Curtii supreme israeliene Meir Shamgar, conventia de la Geneva « stipula ca un Stat suveran ar trebui sa fie explusat si ca ar trebui sa avem de aface cu un Stat suveran legitim ».
Diplomatii evoca mai curind expresia ” teritorii disputate” si in teritoriile palestinienilor « ocupati » normele cele mai importante ar fii (art. 49)adica interdictia « deportarilor sau a trasferului fortat en masa sau individual deasemenea deportarea persoanelor protejate in afara teritoriului sau. »
Palestinienii nu sint expulsati si israelienii nu sint adusi cu forta !
Expresia „teritoriilor ocupate” inchide usa in nasul oricarei intrebari pe care ne-o putem pune in ceea ce priveste legimitatea revendicarilor de teritorii si populatii din acest colt de lume.
Doamnă Zeller,
Aș dori să-mi răspundeți la două întrebări:
1) De când sunt deciziile Curții Supreme a statului Israel izvoare de drept internațional?
2) Ați citit rezoluțiile 242 și 338 ale Consiliului de Securitate ONU care SUNT izvoare de drept internațional?
Am sa incerc sa va raspund rapid, caci plec in vacanta si nu o sa mai am posibilitatea de a va raspunde in urmatoarele zile…
1)De când sunt deciziile Curții Supreme a statului Israel izvoare de drept internațional?
Daca cititi ultimul meu comentariu, veti observa ca nu am afirmat ca deciziile Curtii Supreme a statului Israel sint « izvoare de drept international »… ci am citat o declaratie a fostului presedinte al Curtii supreme israeliene Meir Shamgar, despre conventia de la Geneva…. De asemenea aminteam ca Israël nu considera aplicabil in contextul teritoriilor din 1967 !
2)Ați citit rezoluțiile 242 și 338 ale Consiliului de Securitate ONU care SUNT izvoare de drept internațional?
Binenteles ! Inteleg mai putin de ce imi vorbiti de rezolutia 338 ?!
1.care cere partilor angajate en combat sa inceteze focul si toata activitatea in urmatoarele 12 ore ( ??? sintem in 2009 ! si nu in 1973 !)
2.sa se aplice rezolutia 242(1967)
3.vor avea loc negocieri intre partile concernate pentru asigura pacea in Mijlocul Orient.
In ceea ce priveste rezolutia 242 (votata in noiembrie 1967), exista controverse a interpretarii textului care sint insurmontabile… (pe care banuiesc ca le cunoasteti). Rezolutia 242 este cea care a facut sa curga cea mai multa cantitate de cerneala !
Dupa versiunea oficiala franceza : « retrait des forces armées israéliennes des territoires occupés lors du récent conflit » ;
Iar dupa versiunea oficiala engleza : « withdrawal of Israel armed forces from territories occupied in the recent conflict » ;
Divergenta intre cele doua versiuni a aceasi rezolutii a condus la interpretari incompatibile intre ele.
Consiliul de securitate nu a adus o decizie clara interpretarii rezolutiei 242 care ar fi putut da la o parte ambiguitatea celor doua versiuni liguistice. Si aceasta ambiguitate ramine ne resolubila… mai ales ca expresiile « anumite teritorii » nu sint foarte imprecise.
Problema Israeliano-Palestiniana e departe de a fi rezolvata cu toate intentiile administratiei de la Washington.
Arafat n-a avut curajul la propunerea lui Clinton – Rabin, si s-a pierdut momentul.
In actuala conjunctura Fatah-Hamasnica fata de Coalitia Guvrnamentala Israeliana, in contextul Mondial nu vad sanse reale PACII, ci mentinerea unui Status Quo.
In privinta unei solutii energetice, exista o propunere Israelino-Jordaneza de a se aduce apa din MArea Rosie in Marea Moarta (pentru salvarea colmatarii Marii Moarte), pe parcursul aductiunii fiind statii de desalinizare si centrale hidroelectrice. Proiectul urmeaza sa fie finantat de FMI, cel putin in etapa de pilot.
Doamnă Zeller,
Nu îmi mai explicați căci cunosc aceste argumente. Problema dumneavoastră este că aveți pretenția unor argumente definitive, când acestea nu reprezintă decât punctul de vedere pro-israelian, puternic minoritar pe plan internațional.
Petru Clej: Problema dumneavoastră este că aveți pretenția unor argumente definitive, când acestea nu reprezintă decât punctul de vedere pro-israelian, puternic minoritar pe plan internațional.
Da… fiecare are o parere si reprezinta un punct de vedere sau pro israelian sau pro palestinian.
Recunosc ca sint pro israeliana chiar daca „puternica majoritate” este pro palestiniana. Asta nu inseamna ca cei care sint mai multi si striga mai tare, au mai multa dreptate !