(Domnule Dan David, va rog sa-mi permiteti sa repostez poemul meu \”Pe Coala Alba de Hartie\” in care am intrdus cateva corectiuni, Multumesc)
Pe coala albă de hârtie
Aştern cu scrisu-mi râzgăiat
Vâltoare focului din vine,
Ce văd, ce simt, ce-am cugetat.
Pe această coală de hârtie
Cerneala urma si-o abundă
Din sonda înfiptă adânc în mine
Ce răbufniri ades afundă.
Că’n scris eu nu am aparate
Ce prind imagini pe-un portal
Să schimb culorile aflate
Pe-al modei gust superficial.
În versul meu durerea doare
Şi nu e doar durerea mea,
E ceea ce simte fiecare
Şi se regăseşte’n ea.
Iubirea mea e neînventată
Din ilustraţii’n cinci culori,
Nu-i bazmul cu „A fost odată”
Ci-i dor şi lacrimi şi fiori.
Nu’ncerc o nouă teorie,
Lecţiuni la nimeni nu voi da,
Nu iau nici vând pe datorie
Şi scrisu-mi nu-l voi arenda.
Gândesc că’n scris descui o uşă
În mine însu-mi reflectând
Că n-am de-ascuns nimic sub tuşă
Onoarea’n lume expunând.
Pe-această coală de hârtie
Semnez cu sânge ceea ce scriu
Proză, eseu ori poezie
E ceea ce simt, doresc ori ştiu.
Frumos poem de dragoste, scris cu sinceritate, sensibilitate si multa traire sufleteasca: poetul iubeste dar persoana iubita ori este departe, ori nu raspunde flacarii poetului, ori este pierduta pentru totdeauna! E dragostea mea, a ta, a noastra; pe care dintre noi nu l-a cuprins niciodata „dorul,lacrimile sau fiorul” cu gindul la fiinta iubita? Mi-a placut mult poemul.