ACUM.TV

În 25 februarie s-a stins din viaţă la Bucureşti, oraşul în care se născuse în 28 februarie 1926, mult îndrăgitul pianist Dan Mizrahy . A fost înmormântat a doua zi, 26 februarie, la Cimitirul Belu Spaniol (al evreilor de rit sefard) Numeroşi admiratori şi prieteni s-au alăturat rudelor pentru a-şi lua adio de la marele dispărut. Dan Mizrahy a fost o figură foarte bucureşteană,dar atipică. Numele lui ebraic:
Dan -tribul biblic, Mizrahy – orientalul .L-a purtat cu demnitate toată viaţa.
În România a existat o importantă comunitate sefardă (spaniolă), adică descendenţi ai evreilor alungaţi de Inchiziţie. Cei mai mulţi se aflau in Muntenia şi Oltenia. Erau evrei mândri, cultivaţi, poligloţi, organizaţi in comunităţi cu şcoli şi spitale proprii. Au dat României o elită care a strălucit în multe domenii intelectuale şi de afaceri. Ultimele vestigii din Bucureşti sunt Spitalul Elias şi cimitirul la care Dan îşi cumpărase locul lângă familia sa.
Considerat, pe drept, o figură de seamă a artei interpretative româneşti din secolul XX, Dan Mizrahy a rămas in memoria multor generaţii de melomani, ca ambasadorul muzicii compozitorului evreu-american Gerorge Gershwin (1898-1937), în România. Gershwin a fost un deschizător de drum al fuziunii dintre elementele melodico ritmice ale jazz-ului american şi formele muzicale clasice. „Rhapsodie in blue ( New York,1924) pentru piano solo si jazz band”, este o lucrare vizionară in literatura muzicală, care a influenţat puternic dezvoltarea muzicii in general şi a celei americane in special.

Dragostea pentru Gershwin şi detenţia
Dan Mizrahy s-a îndrăgostit, de tână, de această muzică şi a cântat-o cu mare dăruire până la sfârşitul carierei. Mizrahy a simţit in accentele sincopate ale cântecelor triste ale negrilor, înrudirea sentimentală cu cântecele de dor din minunatul folclor românesc. Însă repertoriul gershwinian a lui Mizrahy nu se limita la Rapsodie, chiar dacă avea o vădită preferinţă pentru ea. Dan a interpretat remarcabil integrala Gershwin, pe care a imprimat-o pe două CD-uri.
A cânta muzica lui Gershwin, în anii dictaturii proletariatului, era sinonim cu a te declara pro-american; un act de curaj, de opinie liberă, de rezistenţă spirituală. Dan Mizrahy l-a plătit cu internarea în „lagărul de reeducare” de al Bicaz.
În Israel l-am întâlnit prima oară, pe Dan Mizrahy şi pe soţia sa, Cici, in casa prietenilor noştri comuni pianista Gerta şi violonistul Elimeleh Eidelstein (z’l) pe atunci membru al Orchestrei Filarmonice Israeliene. Cei doi se cunoşteau bine si aveau o mare afecţiune reciprocă. Împărţiseră aceeaşi celulă in anii ’50. Pentru prima oara in Israel. Înainte de Bicaz (mijloc machiavelic de a-i distruge mâinile de pianist) Dan Mizrahy a fost încarcerat într-o închisoare severă ca deţinut politic.. Ely era Asir Zion, ( deţinut politic pentru sionism), membru al mişcării de tineret Bnei Akiva (organizatie de tineret sionistă) şi fusese aspru pedepsit, purtat in lanţuri in curtea penitenciarului, pentru că postise de Yom Kipur. Dan cântase „subversivul” Concert pentru pian de Gershwin.
Autorităţile comuniste au îngrădit cariera lui Mizrahy, dar nu au putut stăvili admiraţia şi dragostea de care se bucura. Îl iubea publicul, îl iubeau elevii, îl iubeau confraţii.

Amintirile unui prieten din copilărie şi adolescenţă
Uzia Galil, binecunoscutul inginer şi inventator, mi-a scris despre copilăria şi adolescenţa lui Dan Mizrahy. Speriaţi, pe bună dreptate, de Rebeliunea legionară din 21 Ianuarie 1941 din Bucureşti, câteva familii evreieşti s-au organizat sa-si salveze copiii.
29 martie 1941 e o zi pe care am să mi-o amintesc întotdeauna…Împreună cu prietenul meu cel mai bun din copilărie, Dan Mizrahy. Am plecat din Bucureşti cu trenul la Constanţa, de acolo cu vaporul la Istambul , apoi cu trenul la Alepo şi in cele din urmă cu autobuze, am ajuns în 4 aprilie la Naharia, in Palestina Mandatară . Nu a fost simplu. aveam 16 ani , mă numeam Osias Rolling. Cu Dan eram prieten bun şi coleg la liceul Spiru Haret unde fusesem colegi de bancă. Eram foarte legaţi unul de celălalt şi eram împreună foarte mult şi in
afara şcolii. Ajunşi in Palestina am fost repartizaţi să ne continuăm studiile potrivit aptitudinilor. Descoperindu-se că Dan era un pianist si muzician foarte talentat, a fost îndreptat către Conservatorul de muzică din Ierusalim. Eu am fost admis la şcoala Max Pine, locuind la Kibuţul Habachrut, acum Glil Yam .Ne mai întâlneam din când in când, până ce Dan – după război – s-a întors in România …Şi fiecare şi-a continuat cariera. Ne-am revăzut după mulţi ani, când Dan a vizitat Israelul. Revederea noastră, în 29 martie 2007, când am revenit la Bucureşti, exact după 66 de ani, a fost un eveniment de neuitat! Atunci am avut ocazia să reînnoim relaţiile cu Dan si cu soţia sa Cici. Am urmărit ultimele luni de suferinţă ale lui Dan, dar tot timpul am sperat că vom mai avea ocazia de fi impreună…Mi-e greu să accept că Dan Mizrahy nu mai e cu noi, dar sufletul lui va fi mereu cu mine.

Amintirile unui prieten din tinereţe

Regizorul Andrei Călăraşu, un alt prieten vechi al lui Dan Mizrahy . Amintirile lui datează perioada postbelică: Filme, filme, filme. când vedeta vremii, superba actriţa Aurelia Sorescu era soţia lui Dan Mizrahy.
L-am cunoscut in 1954 când turnam filmul „Şi Ilie face sport” in care am distribuit-o si pe Aurelia Sorescu. Dan venea pe platoul de filmare in fiecare zi, Noi filmam la Buşteni şi la Predeal. Încet – încet ne-am împrietenit. Trebuie să spun că mi-a dat şi câteva acorduri muzicale pentru filmul realizat. În 1982 l-am cooptat in filmul despre Purim realizat pentru Israel, iar in 2002 l-am filmat pentru Televiziunea Israeliană, in studiourile din Ierusalim, pentru a-l face cunoscut şi celor din Tara Sfântă. Am fost prieteni buni cu Dan Mizrahy, ne iubeam ca fraţii. Era un om special. În ultima vreme a suferit mult. Dumnezeu
să-l odihnească!

Confraţii din România deplâng moartea lui Dan Mizrahy
Stingerea din viaţă a pianistului Dan Mizrahy a întristat lumea muzicală românească.
CompozitorulTheodor Grigoriu declară : Este într-adevăr o ştire deosebit de tragică. L-am numit pe dragul meu prieten de o viaţă „cel mai iubit dintre pământeni”. Oricum , dintre pământenii muzicieni. E imposibil de explicat ce însemna căldura unui om, ce însemna apropierea de el, ce însemna să-l admiri fără să scoţi o silabă….E o pierdere mare pentru muzica românească, pe care el a slujit-o intr-un fel colosal de original, reuşind să ne facă să înţelegem şi să cunoaştem întreaga operă a lui Gershwin, pe care l-a divinizat .Era in Dan Mizrahy un dor de viaţă muzicală superioară, de muzica pe care ne-o transmitea prin harul lui cu totul excepţional. E o mare pierdere o mare văduvire de un prieten pe care l-am iubit mult,l-am stimat si am petrecut multe clipe ce nu pot fi evocate decât in lacrimi.
Prof.Dr.Grigore Constantinescu, remarcabil critic muzical care posedă o calitate de exprimare rară, dacă nu unică prin caleidoscopul ei de nuanţe în publicistica românească actuală, fusese rugat de Dan să-i citească (critic) manuscrisul cărţii sale „Aşa a fost…’ înainte de a o încredinţa tiparului. Încrederea lui Dan Mizrahy în Grigore Constantinescu nu se limita la competenţele sale muzicale şi lexicale ci vădea şi stima pentru înalta moralitate pe care. pe drept i-o atribuia şi la care mă alătur. Iată ce scrie prof. dr. Grigore Constantinescu, care a recitit cartea autobiografica a lui Dan Mizrahy „Aşa a fos…t” scrie: Vestea despărţirii de Dan Mizrahy este, intr-adevăr, un moment care ne întunecă aceasta speranţă de primăvară pe care o trăim cu toţii .Ne despărţim de un artist care a iubit muzica şi frumosul mai mult decât orice, şi a avut un cult al prieteniei, a creat şi a lăsat oamenilor muzici deosebite şi a încântat publicul prin arta sa interpretativă. În cartea sa autobiografică „Aşa a fost”, Dan Mizrahy se mărturiseşte. De-abia acum înţelegem această mărturisire şi ii dorim, din inimă, liniştea pe care o merita un om nobil care şi-a iubit semenii .
Pianistul Dan Grigore scrie: Pierderea lui Dan Mizrahy este o durere ireparabilă pentru cultura românească. L-am admirat de când eram copil: a fost un mare interpret, un om de o generozitate absolut fantastică. Să ne aducem aminte că l-a ajutat pe Eugen Ciceu când a fost persecutat de puterea comunistă. I-a întins o mână atunci când nimeni nu mai îndrăznea să se uite la el. Am fost martor la concertele lui, am fost prieteni, îl iubesc şi-mi va lipsi enorm.
Criticului şi muzicologul Petre Codreanu : Îmi pare rău să aud că s-a dus dintre noi un spirit, un artist un pianist şi un om deosebit, care mi-a fost prieten şi care m-a onorat cu prietenia lui. Dan Mizrahy a fost un propagator convins şi convingător al muzicii unui mare autor de spiritualitate care a fost Gershwin. Dan Mizrahy a fost şi compozitor. A compus lieduri si romanţe. A făcut sa dispară diferenţa dintre lied şi romanţă. Dan Mizrahy a fost un om care, aşa cum mărturiseşte prin cartea sa de memorii „Aşa a fost…” aşa a fost şi aşa va să fie în amintirea noastră, a celor care l-am cunoscut., l-am iubit şi-l iubim.
În amintirea mea Dan Mizrahy va rămâne aşa cum l-am văzut la Bucureşti, in 2007. Cântând – desigur, Gershwin, – la Baraşeum. Aşa cum l-am văzut la Festivalul Enescu – asistând la un concert de cameră la Atheneu, alături de Lory Walfish – şi schimbând remarci acide si pline de umor, de abia-mi reţineam râsul; Onorându-mă cu prezenţa sa la referatul din cadrul Simpozionului muzicologic şi, mai ales, – parcă era ieri – la Tel Aviv la Gan HaYr mulţumit, felicitându-mă că am adus omagiul meritat lui Mindru Katz. Ultima data am vorbit cu Dan la telefon înainte de Anul Nou. Am auzit ca era bolnav şi l-am sunat să-i urez grabnică însănătoşire. Era acasă, cum mi-a zis el „in concediu de la spital”. S-a bucurat nespus să schimbăm câteva vorbe în ebraică, limba învăţată in adolescenţă, pe care octogenarul se străduia să nu o uite.
Acum ne despărţim cu mare tristeţe de prietenul şi de muzicianul Dan Mizrahy.
Tanuah be shalom ! (Odihneşte-te in pace !)
(Ruth Ben Zwi şi-a publicat articolul despre Dan Mizrahy, în ediţia din 4 martie al hebdomadarului Jurnalul Săptămânii din Israel)

Acest articol a fost publicat duminică, 7 martie 2010 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.