Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Uncategorized

 

Cernobîl ediţia revăzută, adăugită şi falsificată

de (3-5-2016)
40 ecouri

 
Au trecut 30 de ani de la cel mai mare accident nuclear vreodată înregistrat. Pentru cine nu ştie povestea, în dimineaţa zilei de 26 aprilile 1986, unul din reactoarele nucleare de la Cernobîl a explodat. Tehnic e greu de explicat ce s-a întîmplat, dar adevărul ultim e unul şi acelaşi: explozia a provocat degajarea masivă de radiaţii. Sute de mii de oameni din zona imediat înconjurătoare au fost supuşi unor doze de radiaţie mult peste nivelul admisibil. Mediul natural a fost infestat profund. Zona din jurul reactorului a fost abandonată şi, după 30 de ani, e un spaţiu halucinant care păstrează clădiri şi aşezări în ruină, lăsate în seama timpului şi roase de vreme.

Dar înţelesul marelui accident nuclear de la Cernobîl e, în primul rînd, uman şi politic. Statul sovietic şi-a arătat, încă o dată, adevărata faţă. Prima măsură a statului sovietic a fost să ascundă existenţa accidentului. Populaţia a fost evacuată din zonă abia după primele 24 de ore. Mii de oameni au purtat sau poartă încă semne de degenerare. Generaţia născută din ei are o rată oribilă de malformaţii. Echipele de intervenţie trimise la reactor au fost, de fapt, sacrificate. Ca de atîtea ori, regimul sovietic a decis că metoda cea mai sigură e valul uman trecut prin tocător. Pompierii şi specialiştii în intervenţii nucleare au fost împinşi la moarte sigură, în numele eroismului patriotic sovietic. Propaganda sovietică a intrat rapid în funcţie şi, ca de obicei, a hotărît cum trebuie să arate realiitatea. Mediile de informare şi liderii sovietici au negat existenţa accidentului şi au acuzat mediile de informare occidentale de dezinformare. În acest caz, propaganda sovietică s-a bătut cu date şi probe ştiinţifice recoltate de staţii de analiză nucleară şi seismică din afara Uniunii Sovietice. În cele din urmă, statul sovietic a trebuit să recunoască, fie şi cu jumătate de gură, că la Cernobîl s-a produs un accident. Regimul sovietic se afla, dealtfel, foarte aproape de sfîrşit dar, evident, nimeni nu avea cum să ştie, pe atunci, aşa ceva. La Cernobîl, regimul sovietic a dat ultima mare probă de atitudine şi mentalitate în raport cu fiinţa umană. Rezultatul a fost, ca întotdeauna, un dispreţul sau, mai bine zis, negaţia completă a fiinţei umane, în raport cu necesitatea supremă a cauzei comuniste şi a liniei ideologice.

Dacă, după 30 de ani, Cernobîl lasă ceva în urmă, în afara dezastrului uman, atunci e vorba de lecţia repetată a crimei la care duce inevitabil ideologia înscăunată în fruntea statului. Aşa ar spune bunul simţ. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. După 30 de ani, Cernobîl tinde să devină o lecţie perversă. Lecţia care vorbeşte despre capacitatea uluitoare a minţii umane de a uita sau, mai grav, despre capacitatea de a-şi modifica, din interes, amintirile.

Un timp, Cernobîl a fost totuna cu Cernobîl . Dezastrul uman şi demenţa politică au fost amintirile şi mesajele principale în percepţia publică. Treptat, odată cu trecerea timpului şi transfiormarea lumii politico-istorice din jur, Cernobîl a început să se transforme. Elementul uman n-a dispărut şi acest lucru e meritul unui număr de persoane şi organizaţii din interiorul fostei Uniuni Sovietice şi din afară. Însă linia generală s-a schimbat.

Mediile de informare occidentale şi organizaţiile militante ale ecologiştilor au început să mute atenţia spre consecinţele naturale ale catastrofei nucleare. Cernobîl a fost definit tot mai mult ca accident de mediu. Dezastrul uman s-a micşorat întrucîtva iar înţelesul politic a dispărut aproape cu totul. Deodată, Cernobîl a început să vorbească şi să avertizeze mai puţin despre pericolul fundamental pe care îl poartă o ideologie politică impusă asupra societăţii umane. Cum s-ar zice, crima a rămas dar autorii au dispărut din peisaj.

Procesul de împachetare, diversificare şi, practic, falsificare nu s-a oprit aici. Lucrurile au mers mai departe, aşa încît, azi, ne aflăm într-o situaţie bizară: Cernobîl a fost completat şi înlocuit de o versiune care vorbeşte mai mult despre nevoile politice ale momentului decît despre realitatea umană tragică a anului 1986. Aşa se face că, la a 30-a aniversare, presa de vîrf vorbeşte de Cernobîl-uri noi şi nu neapărat identice. Marele săptămînal german Der Spiegel găsesşte cu cale să se întrebe dacă n-ar trebui să înţelegem că radiaţiile de la Cernobîl n-au fost atît de periculoase pentru corpul uman pe cît s-a crezut. Întrebarea nu e deloc inocentă şi e parte a şcolii care constată că nenorocirea de la Cernobîl trebuie măsurată, în primul rînd, în consecineţele ei ecologice.

Aceelaşi argument e de găsit şi în Daily Telegraph. Marele cotidian britanic e fericit să constate că, după 30 de ani, fauna şi flora se simt foarte bine şi au făcut din Cernobîl un splendid parc natural plin de lupi, rîşi, cerbi, păduri şi plante. Un alt unghi, mult mai subtil şi mai încărcat de politică, e de găsit în Politico, un săptămînal şi un site de mare succes în mediile politice şi instituţiile Uniunii Europene. Politico observă îngrijorat, că, într-un fel lecţia de la Chernobyl a fost irosită de Ucraina. Căci, după 30 de ani, Ucraina continuă să fie strîns legată şi interesată de energia generată de reactoare nucleare. Observaţia pare logică şi, chiar, încărcată de sensibilitate: de ce continuă Ucraina să rămînă agăţată de energia nucleară? N-a suferit Ucraina destul de pe urma energiei nucleare? Sau ucrainenii nu înţeleg că, săpînd în craterul lăsat de o bombă, vor reuşi să dea şi de a doua? Răspunsul e un pic diferit. Politico are grijă să îl ignore. Ucraina nu are de ales. Alternativa imediată la energie nucleară e importul de gaz rusesc. Adică importul condiţionat politic de o ţară care, apropos, a invadat Ucraina şi a rupt o bucată din ea.

În sfîrşit, partea lipsă a noii variante media pe tema Cernobîl e comparaţia cu accidentul nuclear din 2011, de la Fukushima. Prezentat drept un accident major care incriminează energia nucleară, accidentul de la Fukushima are date foarte interesante. Mai întîi, numărul victimelor: zero. Accidentul de la Fukushima nu a făcut victime şi, în plus, a fost provocat de un cataclism natural, nu de o ideologie de stat sau de o deficienţă tehnică. După 30 de ani, Cernobîl e o istorie în plină desfăşurare cu o evoluţie, din păcate, nu tocmai onestă.

Traian Ungureanu, 29.04.2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

 
 
54.166.136.90