Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Dincolo de trancaneala

 

Amintire cu colinde

de (25-12-2013)
5 ecouri

 
Colindatul şi perioada sărbătorilor de iarnă degenerează în tot felul de excese. Supermarket-urile vuiesc la nesfârist în derulearea non stop a cântecelor de Crăciun. Acestea îşi pierd caracterul sacru. Să nu mai vorbim de folosirea lor în reclame comerciale.

În vremea copilăriei am crescut într-un cartier sărac numit Lazaret, dincolo de gara. Am mai scris despre acesta.

Perioada Crăciunului, pe lângă zăpezile, săniuşul şi pomul de iarnă cu bomboanele în staniol, însemna şi bucuria unui belşug temporar al tăiatului porcului. Ca în poezia lui Labiş, ne bucurăm că avem ce mânca.

De Crăciun bogaţii îşi mai amintesc de săraci. Unii deschid porţile ostentativ o dată pe an. Împart colaci şi ceva dulciuri şi stagiunea e terminată.

Miracolele zilelor Naşterii Domnului Iisus s-au dezvoltat ca nişte teme-fantezii pe fondul sărăciei, al neputinţei.

O anume stare de consolare a trebuit re-iscată de către biserica, mai ales cea ortodoxă.

Copiii nu înţeleg separarea lumii, separarea dintre prinţ şi cerşetor.

Prin clasa a două sau a treia împreună cu un var ne-am regăsit în imposibilitatea vizionării unui film la cinema din lipsa de bani.

Fiind perioada de iarnă ne-am decis să mergem prin restaurante cu nişte flori artificiale în mâna, găsite prin casă şi să cântăm şi noi steaua.

Nu aveam casete pe vremea aceea şi nici discuri cu înregistrări de colinde. Am cotrobăit prin cărţile religioase din casă şi am găsit o colecţie de colinde.

Am memorat două cântece – “Steaua” şi “O, ce veste minunată”.

Am luat-o din birt în birt pe la mesle oamenilor lălăind. La început mai timid, apoi tot mai răspicat, văzând că primeam monede de 5 ori 25 de bani. Unii clienţi ne goneau că pe nişte câini nedoriţi, alţii ţipau la noi :

- Bă, nu vă e ruşine. Voi nu arătaţi a sărăntoci, ce dracu’ umblaţi cu Steaua ?

La o altă masă nişte cucoane mai bine dispuse ne mângâiau fetele rotunjite de emoţie şi de frig.

-Ce ne mai cântaţi acum?

În afară de ceva cântece învăţate la şcoală şi ce mai ştiam şi noi de prin folclorul casei de la bunici, nimic.

Ştiam totuşi sorcova. Am dat-o cu sorcova.

- Ba, nenorociţilor, voi ne luaţi cu sorcova şi e încă ajunul Crăciunului? Ia marş de aici.

La altă masă un client se uită fix la mine. L-am recunoscut ca fiind unul dintre colegii de serviciu ai tatălui meu:

-Tu nu eşti băiatul lu Mitică de la secţia cardane ?

Am dat din umeri. Făceam pe niznaiul.

Odată cu incursiunile încheiate prin târgul Sibiului ne-am împărţit banii. Aveam destui pentru cinema, suc, dulciuri.

După câteva zile tatăl meu a intrat val vârtej în casă. Se răstea la mine, gata să pună mâna pe curea. Am şi fugit de partea cealaltă a mesei.

- Nu ai ce mânca, ai ajuns cerşetor prin cârciumi? Vrei să te adune miliţia de pe drumuri ?

Mi-am dat seama imediat. Nu am zis nimic. L-am lăsat pe el să vorbească. I-am spus senin că nu ştiu nimic. Mama mi-a luat apărarea:

- Te iei şi tu după toţi nesipravitii tăi de la fabrică. O fi băut prea mult, cred.

Cam de atunci mi-a pierit puţin cheful de colindat.

 
 
54.81.170.136