Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Uniunea Europeană

 

UE: mai multe viteze, mai puțină mișcare

de (17-3-2017)
3 ecouri

Dacă Uniunea Europeană ar fi o mașină, atunci mașina ar îmbătrîni în parcare. Un vehicul care se deplasează are o viteză oarecare, mai mare sau mai mică. Un vehicul condus cu două viteze nu se poate mișca decît dacă se împarte și devine două vehicule. Este ușor ridicol, dar asemenea discuții sînt luate în serios și acoperă dezbateri cu pretenții în mediile politice europene și în lungi analize de specialitate.

În fond, lucrurile sînt simple și doar nevoia de camuflaj teoretic le complică fără rost: Europa cu două viteze înseamnă nu una ci două Europe. Una pentru statele de soi, alta pentru statele incapabile. Iar asta înseamnă, mai departe, că statele lăsate în urmă nu mai sînt egalele statelor din grupul conducător. Evident, grupul codașelor este compus, în principal din statele est-europene. Iar statele est-europene se tem că, odată trecute pe planul doi, vor deveni vulnerabile. Declarate de mîna a doua și plasate în afara sferei de interes a primei Europe, statele est-europene se tem de creșterea influenței rusești, mai ales de o anume influență rusească acceptată tacit și în Vest.

Toate aceste temeri au fost provocate de luări de poziție oficiale înșirate pe parcursul ultimelor trei săptămîni. Rînd pe rînd, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, președintele Franței, François Hollande, și cancelarul german, Angela Merkel, au vorbit deschis de necesitatea unei Europe cu două viteze. Comisia Europeană a lansat un document care descrie diverse scenarii de evoluție a Europei, cu preferință clară pentru sistemul cu două viteze. Parlamentul European a votat trei documente care merg pe aceeași linie. Este clar că ideea unei Europe diferențiate nu mai este o ipoteză oarecare ci un proiect în pregătire.

Reacția statelor est-europene a fost aproape unanim negativă. Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria și România au avertizat asupra pericolelor și inechității pe care le presupune proiectul. Așa cum era de așteptat, nucleul statelor occidentale s-a grăbit să dea asigurări că nu există motive de îngrijorare. Argumentul occidental spune că diferențierea pe state există deja. Că, de pildă, numai unele state sînt membre ale zonei euro și numai unele state sînt membre ale zonei Schengen. Mai mult, spune același argument, specializarea și diversificarea statelor membre UE este prevăzută în Tratatul de funcționare a UE și, deci, nu presupune nimic nou sau necunoscut.

Argumentul occidental este formal corect, dar nu rezistă la proba faptelor. Astfel, dacă totul este prevăzut în Tratat, nu este clar de ce trebuia găsit un nume nou pentru procesul de diversificare și de ce mai era nevoie de discuții și planuri pe această temă. Apoi, una este să constați starea de fapt și alta este să o fixezi instituțional. Altfel spus, dacă diferențele există, normal și european este să le ștergi, aducînd treptat toate statele membre în același cadru. Dacă, dimpotrivă, faci din diferențe un punct de plecare, curînd, pe această direcție, vor apărea instituții separate: un Parlament al zonei Euro și un Parlament secundar pentru ceilalți, un sistem financiar separat pentru zona euro și un altul pentru rest. În sfîrșit, întrebarea care a fost în mare parte ignorată este: dacă Europa trece la două viteze, ce se întîmplă cu statele estice din afara granițelor UE, acele state care sînt asociate cu UE și speră să fie admise într-un viitor oarecare?

Aritmetica strategică elementară spune că dacă statele estice membre al UE trec în viteza a doua, statele din eșalonul următor trec în ceva și mai mărunt. Într-o viteză care abia mai seamănă cu mișcarea. Aici este problema cea mare a Estului, luat la un loc. Întreg blocul, atît partea UE cît și partea non-UE, rămîne în urmă și încetează să mai aibă direcție.

UE, adică nucleul occidental, care promovează integrarea și reformarea europeană a Estului, încetează să mai opereze ca un transformator. Decorativ, instituțiile și instrumentele care leagă Vestul de Est vor continua să lucreze: fonduri, programe, consultări. Însă forța de atracție strategică va scădea și va rămîne o realitate teoretică. În lipsa unei preocupări active și fără o politică de apropiere bine articulată, Vestul se va distanța, iar Estul va rămîne neancorat.

Problema este că acest tip de situații nu rămîn niciodată la starea lor inițială. O lipsă de gravitație strategică este, întotdeauna, înlocuită de o forță nouă. Spațiul est-european va deveni automat un cîmp de acțiune pentru celălalt mare bloc strategic din zonă: Rusia. Nu că Rusia ar fi avut nevoie de o invitație. Însă situația în care se va afla o Europă de Est plasată în viteza a doua va atrage cu atît mai mult Rusia. Totul pare banal și chiar este banal. Numai că acest gen de banalitate presupune mutații majore și aproape ireversibile.

Odată lărgită și amplificată sfera de influență rusă, state ca Moldova, Georgia, Ucraina vor fi puse în fața unor presiuni economice și politice directe și fără camuflaj. Politica internă a acestor state se va apropia de momentul în care va înceta să mai reprezinte o realitate suverană. În statele estice deja membre UE, lucrurile pot lua o altă turnură. Amestecul rusesc va spori, de asemenea, dar noutatea cea mai notabilă ar fi apariția unor forțe politice la care nimeni nu s-ar fi gîndit acum zece sau chiar cinci ani. Partide și lideri anti-UE vor avea toate șansele să speculeze sentimentul de frustrare al societăților est-europene. Guvernele pro-europene ale acestor state vor găsi cu greu argumente politice și istorice împotriva acestui gen de mișcări. În schimb, Rusia va găsi mult mai ușor mijloace de contact și influență, tocmai în aceste mișcări. Operațiunea a reușit, deja, în state din vest și din est, în care nemulțumirea populară față de UE a cristalizat în partide anti-sistem.

Toate astea spun că rezultatul final al unei Europe cu două viteze se va simți în primul rînd în Est, de o parte și de cealaltă a frontierei UE. Climatul strategic se va răci, iar climatul politic intern se va încălzi brusc. Condițiile necesare pentru apariția instabilității vor fi destul de repede întrunite. Ce va fi mai departe este greu de spus. Dar numai în ce privește detaliile. Direcția este ușor de bănuit și nu aduce nimic bun.

Traian Ungureanu, 16-17 martie 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Redacţia nu împărtăşeşte neapărat toate opiniile autorilor.

 
 
54.166.107.51