Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Extern

 

A.P. Napolitano: Cum Camera Reprezentanţilor din SUA nu a abrogat, ci a aprobat ObamaCare

de (12-5-2017)
1 ecou

 
Acest articol prezintă punctele de vedere ale fostului judecător Andrew Napolitano, un cunoscut observator şi cronicar al vieţii publice americane. El şi-a exprimat opiniile sale într-un articol publicat pe 11 mai 2017 aici. Am completat pe alocuri părerile d-lui Napolitano cu informaţii ce provin şi din alte surse.

Cred că aceste păreri, datorate în cea mai mare măsură unui autor avizat în probleme constituţionale şi experimentat în calitatea sa de comentator, ar putea să completeze în mod util cunoştinţele cititorilor lui ACUM şi să provoace discuţii interesante.

În cursul săptămânii trecute Camera Reprezentanţilor (CR) din SUA, pe baza unui compromis bi-partizan, a adoptat şi a întărit proiectul Legii Îngrijirii Accesibile, cunoscute sub numele generic de ObamaCare. Deşi se bucură de o majoritate serioasă în CR, rezultatul votului a fost foarte strâns, de doar 217 la 2013, ceea ce arată că 20 de membri republicani ai CR au votat împotriva proiectului de lege propus de reprezentanţii partidului propriu.

Preşedintele Donald Trump şi conducerea republicană a Camerei doresc să îi facă să creadă pe americani că acest proiect de lege, dacă va căpăta statutul de lege în Senat, va abroga în mod eficient şi va înlocui ObamaCare.

ObamaCare este un acoperiş care se sprijină pe patru stâlpi problematici. Stâlpul său constituţional se bazează pe premisa că guvernul federal are puterea legală de a reglementa furnizarea asistenţei medicale în SUA. Stâlpul legal pleacă de la premisa că guvernul federal este obligat să ofere asigurări de sănătate tuturor celor din America. Stâlpul economic stipulează că toată lumea trebuie să achiziţionează şi să menţină asigurarea prprie de sănătate. Stâlpul orwellian spune că fiecare medic din S.U.A. va păstra pe suport digital toate înregistrările pacientului şi că birocraţii federali vor avea acces la toate aceste înregistrări.

O analiză a ceea ce s-a votat va arăta că nici unul dintre cei 4 stâlpi nu este modificat în proiectul de lege adoptat de CR, ci că este vorba doar de pretinse schimbări.

Ideea iniţială a lui ObamaCare a fost una de tip socialist, prin care contribuabilii americani trebuiau să plătească facturile medicale ale tuturor, printr-o serie de impozite, reglementări şi controale, aşa cum a fost imaginată ideea de către fostul preşedinte Obama. Nu ar fi fost o mare diferenţă între ea şi sistemele existente astăzi în Marea Britanie, Canada şi Australia. Experienţa din aceste ţări arată că în ele se aşteaptă luni de zile să fii văzut de medicii angajaţi de guvern, care sunt extrem de reţinuţi în a prescrie medicamentele deţinute de guvern. Medicii sunt puternic împovăraţi de birocraţia adusă de acest sistem, ceea ce contribuie la lungirea cozilor de aşteptare pentru finanţarea guvernamentală a procedurilor medicale.

Această idee nu a putut fi acceptată până şi de mulţi dintre democraţii care au controlat ambele camere ale Congresului în timpul primelor doi ani de mandat al lui Obama. În locul acesteia, ei au elaborat o legislaţie stufoasă, ce cuprinde nu mai puţin de 2.700 de pagini. Pe vremea când era candidat, Trump a promis să o desfiinţeze, afirmând că favorizează un sistem bazat pe piaţa liberă, reglementat de state, dar fără implicare federală, unul asemănător cu cel ce era aplicat în epoca de dinaintea lui ObamaCare. Nici unul dintre aceste obiective nu este atins prin proiectul de lege adoptat de CR.

ObamaCare, impusă de guvernul federal întregului sistem de sănătate, a reprezentat o deviere radicală de la tradiţionala asigurare a serviciilor medicale în SUA. Acest lucru a putu fi realizat ignorându-se restricţiile de natură constituţională impuse activităţii legislative ale Congresului. Prin acestea statele erau cele care se ocupau de reglementarea sănătăţii, siguranţei şi bunăstării cetăţenilor. Puterile federale, derivate din Constituţie, au fost mult lărgite pentru a se ajunge la ObamaCare. Nimic nu s-a modificat în proiectul de lege adoptat de CR.
Guvernul federal a preluat de la state, prin ObamaCare, obligaţiile legate de sănătate, folosind metoda simplificatoare, dar inflexibilă, a unei singură mărimi care e bună pentru toţi.. Ea este administrată de birocraţi fără chip, numiţi astfel deoarece medicul, când are nevoie de aprobarea unui birocrat federal pentru a efectua o procedură pentru un pacient, are de-a face cu unul pe care medicul nu îl va vedea niciodată la faţă. Nimic din acestea nu se modifică în proiectul de lege adoptat de CR.

ObamaCare a stabilit, de asemenea, că guvernul federal are obligaţia de a oferi asigurări de sănătate fiecarui american, fiind prima lege care a implementat o asemenea obligaţie neconstituţională. În cadrul lui ObamaCare, federalii pot lua banii pe care ei au promis că îi vor cheltui pe îngrijirile de sănătate şi îi pot cheltui aşa cum consideră ei de cuviinţă. Nimic din acestea nu se modifică în proiectul de lege adoptat de CR.

Mandatul individual din ObamaCare cere ca orice persoană din America să aibă o asigurare de sănătate. De asemenea el cere angajatorilor de peste 50 de persoane să ofere asigurări de sănătate pentru toţi angajaţii care lucrează pentru aceşti angajatori mai mult de 30 de ore pe săptămână. În conformitate cu proiectul de lege adoptat de către CR, angajatorul nu mai trebuie să livreze asigurări de sănătate, dar totuşi proiectul cere menţinerea unei asigurări proprii. În loc să se plătească la IRS (fisc) dacă se renunţă la acoperire, asiguratul trebuie să achite o amendă anuală de 3.000 de dolari asigurătorului, odată ce s-a înscris, pentru fiecare an în care asiguratul şi-a pierdut acoperirea. Oare ce fel de abrogare este aceasta?

Actul adoptat de CR permite federalilor să decidă dacă medicul îşi tratează pacienţii de o manieră compatibilă cu disponibilitatea resurselor guvernamentale şi dacă ţine seama de miile de prevederi ale regulamentelor, dictate politic de ObamaCare. Astfel medicul se transformă din ceea ce ar trebui să fie şi să facă într-o rotiţă dintr-o largă birocraţie.

Nu este greu de prevăzut că ObamaCare va fi în curând un eşec, deoarece duce la cheltuirea mai multor bani decât încasează, ceea ce se întâmplă deja. În cele din urmă nu-i vor mai ajunge banii. Colac peste pupăză, în plus asiguratorii s-au retras, din cauza riscurilor financiare, din multe state, ceea ce a dus la reducerea ofertei în domeniul asigurărilor, deseori la numai câte un singur asigurător.
Barack Obama a reuşit acolo unde mulţi alţii au eşuat, şi anume prin schimbarea în mod subtil a felului în care populaţia percepe implicarea federală în îngrijirea sănătăţii. Pentru cei care cred că Constituţia înseamnă cu adevărat ceea ce spune ea, a fost dezgustător să-i vadă pe preşedintele Trump şi atâţia republicani din Congres, care apărau cândva piaţa liberă, să basculeze spre ideea că toţi americanii doresc ca agenţii federali să aibă grijă de ei. Şi s-a reuşit cu succes inocularea ideii că, într-un fel sau altul, Constituţia ar permite asemenea abateri de la ea.

Se ştie că Thomas Jefferson şi Alexander Hamilton au fost rareori de acord unul cu altul asupra principiilor bunei guvernări. Dar ei au fost la unison că dacă trezoreria publica se transformă într-un rezervor public, iar oamenii realizează aceasta, atunci acei oameni îi vor trimite la guvernului federal doar pe cei care vor promite şi care vor şi aduce acasă o bucată cât mai mare şi mai gustoasă din plăcinta federala. Proiectul de lege aprobat de Camera Reprezentanţilor a fost creat de acei reprezentanţi ai guvernului federal care sunt adepţii unui asmenea mod păgubos de guvernare.

 
 
54.92.175.204