Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Medalion

 

Tragica soartă a Annei Langfus

de (12-10-2016)
2 ecouri

Recent, editura Hasefer a publicat în traducere din franceză de scriitoarea Gabriela Adameșteanu, eseul biografic (300 p.) „Disparițiile Annei Langfus” de Jean–Yves Potel.

Autorul este un cunoscut universitar, cu numeroase eseuri, anchete despre Europa Centrală, colaborator al Memorialului Holocaustului din Washington, fost consilier cultural al ambasadei Franței la Varșovia. El face o reconstituire a scurtei vieți pe care a trăit-o o scriitoare cu o soartă neobișnuită și tragică totodată – Anna Langfus (1920-1966), care a trecut prin Holocaust, a supraviețuit, a scris între ani 1960-1966 trei romane. Viața i-a fost curmată de un stop cardiac, ceea ce poate fi explicabil prin experiența traumatizantă din anii 1940-1945.

Onorată cu un Premiu Goncourt, Anna Langfus a fost în atenția publicului o scurtă perioadă, apoi a fost dată uitării, desigur, nemeritat. Meritul autorului volumului de față este dublu: readuce în atenție o personalitate de excepție și deschide o nouă fereastră către tragedia evreilor europeni – genocidul și teama prin care au trecut toți evreii Europei. Nu credem că a existat un evreu din acele timpuri să nu fi fost urmărit de teama deportării, exterminării. Zdrobirea mașinăriei naziste a însemnat și eliberarea de obsedanta perspectivă a exterminării totale a evreilor.

Anna Langfus a trăit în Polonia ocupată de naziști, apoi, în 1946, a decis să plece în Franța unde și-a trăit următorii 20 de ani. A murit și a reînviat de mai multe ori, putea oricând să ajungă la Auschwitz sau în alt lagăr al morții. A fi evreu în timpul lui Hitler însemna o condamnare fără apel. „Romanele Annei Langfus nu se reduc la mărturii istorice… ci se adresează sensibilității noastre prin imagini, situații, atmosferă”, scrie autorul francez. Cele trei romane în discuție sunt „Sare și pucioasă”, „Valize cu nisip” (Premiul Goncourt) și „Sari, Barbara”, din păcate netraduse încă la noi.

Anna Langfus nu se referă la familia ei distrusă în anii ocupației, nu scrie despre tatăl ei ucis la Lublin, orașul natal, ci despre soarta cunoscuților, vecinilor, încercând să surprindă soarta întregii populații evreiești din Polonia, nu numai în anii războiului, dar și după eliberare. Știm că aceeași traumă a suferit-o și poetul Paul Celan, urmărit de ideea că nu a fost alături de părinții săi în momentul deportării. Drame pe care nu oricine le poate înțelege sau suporta.

Nu numai evreii au avut de suferit din partea ocupanților germani, dar, desigur, și polonezii. Unii au fugit în păduri, la partizani, alții au fost trimiși la muncă. Evreii supraviețuitori au rămas cu numere tatuate pe braț. Este unul dintre cele mai revoltătoare fapte, oamenii fiind tratați ca niște vite.

Relațiile dintre evrei și polonezi au fost contradictorii, unii fiind oamenii de suflet, alții i-au dat pe evrei în mâna nemților. Multe femei care și-au pierdut copiii au devenit bolnave psihic, amintirile din Holocaust fiind „mine cu explozie întârziată”.

Anna Langfus nu a fost un martor obișnuit, ea a pătruns în sufletele conaționalilor care au trecut prin cea mai dureroasă experiență din existența lor. Ea nu condamnă, dar se revoltă.

* * *

Despre autor:

Boris Marian Mehr: S-a născut în 1941, în URSS. A studiat ingineria chimică la Institutul Politehnic București şi la Institutul de Chimie fină din Moscova. A lucrat la Întreprinderea de anvelope Danubiana din Zalău, în cercetare. Este membru al Uniunii scriitorilor din România. A publicat 16 volume de poezie, trei de eseuri. Este redactor la revista Realitatea evreiască (Bucureşti), colaborează la revista Contemporanul, la Jurnalul săptămânii (Tel Aviv) şi altele.

 
 
54.163.158.163