Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Libris

 

Cum poate fi combătut negaționismul? Sine ira et studio

de (22-10-2016)
19 ecouri

 
Îndemnul lui Tacitus – sine ira et studio – nu este respectat de toți urmașii săi – istoricii. Se scrie uneori cu patimă, cu ignoranță și cu rea voință. Oriunde și oricând.

Despre Holocaust în genere și despre cel petrecut pe plaiurile României s-au scris zeci, sute de tomuri. Unii au fost martori direcți, supraviețuitori, alții s-au documentat, alții au negat cu patimă, „apărând” poporul de calomnii. Din păcate analiza trecutului are și aspecte care nu convin tuturor. Cinstit, evitând generalizările, superficialitatea, dezinformarea, putem ajunge la o înțelegere a celor petrecute, fără a cere victimelor reale să spună că nu au suferit.

Cu ani în urmă au venit la Comunitatea evreilor din București fruntași ai obștii evreilor din Basarabia, ca și din Bucovina de Nord. Ne-au arătat documente, cărți, fotografii cutremurătoare.

Bucovina și Basarabia au avut de suferit din ambele direcții. În 1919, Tratatul de la Trianon readuce la patria mumă teritorii istorice românești. În 1940, Stalin, la înțelegere cu Hitler, reocupă aceste teritorii. Evident, retragerea armatei române, umilite de dictatul stalinist, nu putea să nu fie însoțită de reacții contradictorii din partea unei populații eterogene, care cuprinde, pe lângă majoritarii români, alte etnii: ucraineni, evrei, germani, maghiari, polonezi, etc. Dar nici un ostaș român nu a fost ucis de evreii – care nu aveau dreptul la armă. Propaganda antonesciană a mințit că evreii ar fi atacat cu arme militarii români.

Pe 22 iunie 1941, generalul (devenit repede mareșal) Ion Antonescu trece Prutul simultan cu atacul german. În loc să înainteze conform planurilor comune spre obiectivele urmărite de aliatul german, Conducătorul găsește timp și mare interes pentru o răzbunare fără sens și motivație împotriva unor evrei lipsiți de apărare, de toate vârstele. Astfel, după Pogromul de la Iași din 28 iunie – 2 iulie 1941, urmează în octombrie 1941 deportările în Transnistria a evreilor din Nordul Moldovei, ca și persecuțiile, obligativitatea (temporară) de a purta steaua galbenă, după modelul nazist, eliminarea cadrelor din școli, universități, spitale de stat, din barouri, interzicerea publicării scrierilor ale evreilor, blamarea căsătoriilor mixte, etc. Au existat, desigur, militari, civili români, care nu se hrăneau cu dorul răzbunării față de nevinovați. Dar faptele sunt fapte.

Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România are ca scop elucidarea unor asemenea momente spre cunoașterea noilor generații. Cu sprijinul acestui Institut a apărut și cartea remarcabilului autor elvețian de limbă germană, Simon Geissbühler – „Iulie însângerat. România și Holocaustul din vara lui 1941”.

Născut în 1973, cu doctorat în științe sociale la Universitatea din Berna, apoi în SUA, a fost timp de trei ani prim-colaborator al ambasadorului Elveției la București. Pasiunea l-a îndemnat spre istorie, specializându-se în domeniul țărilor est-europene. Directorul INSHR, dr. Alexandru Florian ne pune în gardă că unele aspecte din carte pot șoca pe neștiutori. Nu acesta este scopul cărții. Pe baza unei documentări extinse la peste 2300 de surse – Arhiva Germaniei, SUA, memorii, studii istorice efectuate de cercetători români și străini, autorul ne prezintă în finalul cărții concluziile sale la care este bine să medităm.

1. În perioada interbelică în România a existat un proces de radicalizare, cumulativ, dinamic, al xenofobiei, antisemitismului.

2. Masacrele de la Iași din zilele de 29 iunie – 1 iulie 1941, deci imediat după trecerea Prutului și începutul războiului, au constituit o „schimbare de paradigmă”, evreii deveneau „țapii ispășitori” ai tragediei naționale, fiind învinuiți de coalizare cu dușmanul – URSS

3. Scopul Operațiunii Barbarossa (trecerea armatei peste Prut, concomitent cu armata germană) nu a avut numai repere militare, dar și îndepărtarea, fie prin lichidare, fie prin deportare, a populației considerate inamice – evreii.

4. Acțiuni antievreiești, devastatoare și genocidare au fost făptuite cu sprijinul jandarmeriei și a unei părți din populația din teritoriile recucerite.

5. Scenele pogromiste din zone apropiate – Polonia, Lituania, Galiția – s-a reprodus și în Basarabia şi Bucovina.

6. La aceste acțiuni au participat activ și o parte a populației ucrainene, care erau inamici ai URSS.

7. Adesea, atacurile antievreiești aveau ca mobil jaful, îmbogățirea pe seama celor persecutați, denunțurile erau o armă obișnuită

8. Populația evreiască a fost total nepregătită în fața agresiunii, considerând că nu are nicio vină față de concetățenii lor, de aceea șocul psihologic a fost greu de imaginat

9. Cele petrecute în teritoriile recuperate de România dovedesc că Holocaustul nu a fost un fenomen limitat la Auschwitz sau la alte lagăre germane de exterminare.

10. Actele de barbarie față de evrei nu au fost provocate numai de ordinele Dictatorului, o parte dintre civili și chiar militari (n.n. se știe că parte din legionarii scoși în afara Legii au fost încadrați în armată) „au avut inițiative proprii”.

Ni se par corecte concluziile autorului, în special atitudinea sa față de insuficienta preocupare a factorilor educaționali de azi de a explica noilor generații, care nu cunosc mai nimic din cele petrecute, cauzele și efectele violenței xenofobe.

Deși nu este o lucrare exhaustivă, limitele autoimpuse de timp, două luni de la începutul unei tragedii care părea o Eliberare justificată, desigur, dar fără sorți de izbândă într-o alianță cu un Reich atotdistrugător, cartea merită citită și studiată de tineri, de neștiutori, poate și de negaționiștii care mai cântă melodia falsă a „salvării evreilor de către Mareșalul Antonescu”.

La Iași au fost uciși 13.000 de evrei, au urmat zeci de mii, până aproape de 300.000 de evrei din Basarabia, Bucovina, Ucraina de Vest și sud-vest. Adevărul nu face rău decât celor interesați în vrajbă interetnică. Destui istorici, mulți neevrei, refuză să ascundă adevărul. Acesta este meritul cărții susținute de INSHR. Le mulțumim.

Simon Geissbühler, Iulie însângerat. Romania si Holocaustul din vara lui 1941, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2015

 
 
54.211.249.219