Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Relativităţi Culturale

 

Scrisoare deschisă sibienilor

de (20-10-2016)
3 ecouri

imagesSibiul a însemnat dintotdeauna o confluență a multor momente culturale din România.

În anul 1973 un cenaclu timid, aproape neînsemnat și-a început primele ședințe literare. I-a fost dat să poarte numele poetului Radu Stanca, cu sediul în incinta fostei case de Cultură a Tineretului (cândva Elite), astăzi centru al Forumului Democrat German.

Cenaclul, al cărui prim președinte a fost Emil Hurezeanu, pe atunci în ultimul an liceal, era destinat elevilor sibieni.

Datorită, în primul rând lui Ioan Titus Persoiu, îndrumător, organizator, spirit activ cenaclul Radu Stanca avea să devină o societate literară binecunoscută în județul Sibiu și o poartă deschisă câtorva nume de scriitori consacrați în literatura română de astăzi.

După plecarea lui Emil Hurezeanu mi-a fost acordat privilegiul de a prelua funcția de președinte al cenaclului pentru o perioadă de 4 ani.

Să nu uităm contribuția actorilor Geraldina și Radu Basarab coordonatori ai unei excelente trupe actoricești constituite din studenți ai Universității Lucian Blaga din Sibiu.

În scurt timp, identitatea poeților în formare s-a conformat tradiției Cercului Literar din Sibiu. Aș menționa că grupul de poeți sibieni nu a adoptat linia colegilor de generație (1980) din București, inițiat la Cenaclul de luni.

Aș spune că filonul poetic baladesc, lirismul de factură blagiană, transilvană a rămas punctul forte.

Mulți dintre cenacliştii de la Radu Stâncă s-au bucurat de îndrumarea cerchiştilor sibieni: Ștefan Aug, Doinaș, Cornel Regman, Wolf von Aichelburg, Ioan Negoițescu, Olga Caba să.

Poeți și scriitori de renume au fost invitați de onoare ai Societății literare Radu Stanca și au semnat autografe elevilor iubitori de creație: Marin Sorescu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Virgil Mazilescu, Ioana Crăciunescu, Dinu Flămând, Anghel Dumbrăveanu șa.

Activitatea cenaclului nu ar fi putut funcționa în condiții optime fără sprijinul poeților sibieni Mircea Ivănescu, Ion Mircea.

Într-o perioadă în care posibilitățile de publicare erau restricționate, ziarul local Tribuna Sibiului ne-a acordat un sprijin deplin publicând grupaje de poeme, cronici și alte mențiuni în diferite articole. Traian Suciu și N.I. Dobra au fost alături de noi în toți anii de existența a societății literare.

Mulțumesc în mod special profesorilor: Ioan Popa, Gh. Nistor, din nefericire nemaifiind printre noi.

Societatea Radu Stanca a mai funcționat câțiva ani din 1977 sub îndrumarea mult regretatului poet Daniel T. Suciu.

În paralel o parte dintre participanții ședințelor de cenaclu ale revistei Transilvania ne-au onorat cu prezența la serile noastre de marți seara.

Am revenit în Sibiu după absolvirea studiilor universitare și am preluat conducerea cenaclului Lumina ajutat de către Emil Stratulat, director al Casei de Cultură a Sindicatelor. Foști cenacliști de la Radu Stânca s-au alăturat noului grup de creatori sibieni.

Într-un cuprins al unei cronici nescrise însumăm nume de scriitori sibieni foști membri ai celor două cenacluri : Andrei Ileni, Dumitru Chioaru, Emil Hurezeanu, Ioan Radu Văcărescu, Mihai Poșadă, Adriana Moscicki (Israel), Octavian Hoandră, Vladimir Munteanu (trecut în neființă), Adriana Chidu, Adriana Constantin, Ana Dumitru, Iacobina Constantinescu, Gabriela Ana Bălan, Carmen Negulei, Luminița Cioabă, Viorel Precup, Dragoș Fulea, Iustin Panța(trecut în neființă), Ioana Blaga-Frunzescu, Ovidiu Tomuletiu.

Viața literară continuă.

Într-un dialog cu Răzvan Pop, susținător al culturii și istoriei Sibiului și cu criticul literar, distinsul meu prieten Ion Dur (revista Saeculum) am lansat o tentativă de organizare a unui moment cultural la Sibiu sub numele de Retropoetika.

Având în vedere că universitatea sibiană dispune de o bibliotecă americană, mă bazez și pe patronajul Rodicăi Volovici.

Mă bazez pe contribuția neobositului coordonator și scriitor sibian Valentin Leahu și pe cea a lui Corneliu V. Mihail.

Ca semn al unei prietenii de ani şi de generoasa colaborare am deja promisiunea directorului clubului de tenis Pamira din Sibiu, Marius Vecerdea de a ne oferi un loc de desfășurare a festivalului.

Fiind și cetățean american, voi încerca să pun pe agenda de lucru o posibilă colaborare cu Ambasada SUA din București la acest eveniment, amintind că s-au împlinit 130 de ani de relații diplomatice româno-americane.

Ca editor al publicației de limbă română www.Acum.tv din Washington, voi invita poeți și scriitori stabiliți în Canada și în S.U.A., portalul fiind deschis tuturor participanților şi prim partener media al acțiunii noastre. Aş menționa numele ilustrului scriitor american, născut în Sibiu, Andrei Codrescu.

Scriu aceste rânduri în ideea de a avea noi formule de organizare și, de ce nu, iubitori ai literaturii de pretutindeni.

Este un apel către cititorii sibieni, către instituțiile de cultură, către revista Transilvania și Euphorion, către toți iubitorii de literatură din Sibiu, și nu numai. Ar fi o încercare de reunire a tuturor forțelor și de a avea un nou eveniment cultural sibian.

Va rog să mă contactați via Facebook ori prin intermediul redacţiei site-ului www.Acum.tv.

PS: Imaginea de mai sus este o copie după o pictură a regretatului Ion Vincent Danu (Dan Iordache), plecat și el dintre noi, fost membru al cenaclurilor sibiene

 
 
54.198.148.176