Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Repere carteziene

 

Ce ar fi necesar pentru a demonstra realitatea încălzirii globale

de (22-9-2016)
7 ecouri

 
(Traducere prescurtată)

Am consemnat cu mult timp în urmă o schiţă a etapelor care ar fi necesare pentru a demonstra că oamenii provoacă temperaturi globale în creștere, fără a mai vorbi de ideea mai dubioasă că clima mai caldă va fi o catastrofă. Aici voi detalia subiectul.

Există trei cerințe principale.

1) O înțelegere clară a înregistrărilor de temperatură

Warmiştii (adepţii teoriei încălzirii globale – n. tr. – nota traducătorului) nu trebuie doar să arate că temperaturile cresc, aceasta deoarece variația lor este normală. Aceasta este ceea ce face ca termenul „schimbările climatice” să fie un eufemism stupid. Clima se schimbă în permanenţă. Ecologiștii sunt adevăraţii „negaţionişti” ai schimbărilor climatice reale, deoarece ei doresc ca practic temperaturile globale să nu varieze față de cele din 1970, acesta nefiind întâmplător momentul în care ecologiști au început să acorde cât de cât atenţie subiectului.

Deci, pentru a demonstra încălzirea globală cauzată de oameni, ar trebui să avem o înregistrare de temperatură pe termen lung, care să ne permită să evidenţiem care este evoluţia normală şi să identificăm orice efect nenatural, creat de om. O mare parte a problemei este că avem doar măsurători de temperatură corecte la nivel mondial care merg înapoi 135 de ani, adică o clipire din ochi pe scara de timp care este relevantă pentru determinarea variației naturale a temperaturii. În cadrul acesteia, avem doar câteva decenii de încălzire care ar putea fi teoretic puse pe seama emisiilor umane de bioxid de carbon: o perioadă redusă de temperaturi de la 1970 până la sfârșitul anilor 1990. De atunci încălzirea s-a stabilizat (în ciuda încercărilor intense ce pretind contrariul). Cred că este imposibil să se pretindă, pe această bază, că noi chiar știm ce este variația de temperatură naturală, cu atât mai puțin să putem demonstra că s-ar fi deviat de la ea.

(Acest lucru înseamnă să ne reţinem îndoielile cu privire la ajustările aplicate înregistrărilor temperaturii, care sunt necesare pentru a ține cont de lucruri cum ar fi schimbări în locațiile stațiilor meteorologice, adică să ne convingem că ele au reușit să compenseze efectele „surselor urbane insulare de căldură”, sau au fost modificări care au dus la exagerarea încălzirii.)

Diverse încercări ecologiste de a crea o „crosă de hochei„, care să facă temperaturile actuale să arate anormal, au fost eșecuri jenante, care implică probleme cum ar fi o amestecare improprie a măsurătorilor termometrice recente cu măsurători „înlocuitoare”, mai puțin precise, care estimează temperaturile din trecutul îndepărtat. Și ele dovedesc punctul meu despre warmişti, ei fiind cei care cred în permanenţa climatică. Grafice de genul crosă de hochei presupun toate că temperaturile la nivel mondial au fost practic plate de 2.000 sau de 10.000 de ani, astfel încât încălzirile minore recente arată ca o abatere radicală. Cine neagă oare cu adevărat schimbările climatice?

Iar dacă te uiți la temperaturi pe o scară foarte largă, noi doar ne jucăm pentru a câştiga timp până când va veni următoarea glaciaţiune.

Presupunând că putem compila în cele din urmă o înregistrare de temperatură care este suficient de lungă și suficient de sigură, pentru a decela efectul activității umane în variația naturală, ar trebui, de asemenea, să înțelegem modul în care ființele umane cauzează acest efect. Ceea ce ne conduce la cea de a doua mare cerință.

2) O înțelegere completă a mecanismelor fizice care stau la bază

Trebuie să știm ce mecanisme fizice determină temperaturile globale și modul în care acestea interacționează. Cel mai abil lucru spus de ecologiști, și dovada că persoana care susţine asemenea lucruri nu înţelege nimic din ştiinţă, este că încălzirea globală cauzată de oameni este „fizică de bază”, pentru ca știm că bioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră. Bioxidul de carbon este însă un gaz cu efect de seră foarte slab și nu există nici o teorie care susține că el poate provoca o încălzire scăpată de sub control doar prin el însuşi. Teoria warmiştilor necesită mecanisme de feedback care să amplifice efectul bioxidului de carbon. Fără aceasta nu există nici o încălzire globală provocată de om. Dar aceste mecanisme de feedback sunt presupuneri dubioase, nedovedite.

Întrebările de bază despre „sensibilitatea” climei la bioxidul de carbon nu au fost niciodată răspunse. Chiar și Bailey (un warmist – n.tr.) admite acest lucru.

„În ultimii ani a avut loc o vastă mişcare de înainte și înapoi între cercetătorii care încercau să îmbunătăţească estimările privind sensibilitatea climatică. La capătul de jos unii cercetători cred că temperaturile ar creștecu o valoare relativ banală de 1,5 grade Celsius; la capătul de sus, unele sunt îngrijoarate că s-ar putea merge până la 6 grade Celsius… Într-un articol din 2014 din Geophysical Research Letters, un grup de cercetători a calculat că ar dura încă 20 de ani de observații de temperatură pentru ca noi să fim siguri că sensibilitatea climatică este la limita scăzută, și mai mult de 50 de ani de date pentru a confirma limita ridicată a previziunilor.

Ei bine, atunci este în regulă. Este bine dacă așteptăm? (Nu, nu este, și voi ajunge la implicațiile respective în câteva momente).

Aceste lucruri nu ţin seama de posibilitatea ca sensibilitatea climei la bioxidul de carbon ar fi chiar mai mică, deoarece alte mecanisme, cum ar fi formarea de nori, ar putea servi pentru a reduce creșterile de temperatură.

Recent, am fost amuzat la știrea că nou știință ridiculizează dieta cu „puţin sodiu” a ultimelor decenii. Se pare că „nivelurile scăzute de sare recomandate de guvern ar putea fi de fapt periculoase” (ceea ce nu este chiar atât de amuzant). Aceasta pare a fi un avertisment util în timp. La fel ca și corpul uman, clima globală este un sistem extrem de complicat, cu o mulțime de factori care interacționează. Nu suntem nici măcar aproape de a înțelege totul, iar intervenţiile guvernului în alegerea dintre tabere riscă să cimenteze un „consens” prematur.

Imensa complexitate a climei este reflectată în performanțele slabe ale modelelor climatice computerizate, ceea ce ne conduce la ultimul nostru obstacol major în a dovedi teoria încălzirii globale.

3) Capacitatea de a face modele de prognoză cu rezultatele unor previziuni exacte pe termen foarte lung

Noi nu știm dacă încălzirea actuală se îndepărtează de variația naturală, și nici oameni de știință nu au dovedit mecanismele prin care oamenii ar putea provoca o astfel de creștere. Dar, chiar dacă am ști aceste lucruri, ar trebui să fim în măsură să prgnozăm cu o precizie rezonabilă cât de mare va fi efectul. O încălzire foarte mică ar putea să nu fie vizibilă sau poate avea efecte benefice, cum ar fi un sezon ceva mai lung de creștere a vegetaţiei, în timp ce impactul unei încălziri mult mai mari este probabil să provoace mari perturbări.

De asemenea trebuie să subliniez faptul că aspectul de „catastrofal” al „încălzirii globale catastrofale antropogene” este o întrebare cu mult mai mare, care este şi mai greu de prognozat. De exemplu, încălzirea globală ar fi trebuit să ducă la mai multe uragane, care este motivul pentru posterele pentru filmul lui Al Gore An Inconvenient Truth au prezentat un uragan in curs de dezvoltare provenind dintr-un coș de fum industrial. Apoi activitatea uraganelor din Atlantic s-a retras prompt la minime istorice.

Este destul de clar că oamenii de știință nu sunt capabili să facă previziuni climatice globale. Temperaturile actuale sunt la, sau sub nivelul de jos al tuturor modelelor climatice. Nimeni nu a prezis recentul platou de temperatură cu durata de 17 ani. Și, în timp ce adepţii pot veni cu explicații ad-hoc, după de ce datele nu se potrivesc cu modelele lor, întreaga valoare a unei prognoze este de a fi capabilă de a obține răspunsul corect înainte de a se obține datele.

Având în vedere eşecul catastrofal prognozelor climatice, ar trebui să le spunem warmiştilor să se întoarcă în timp și să facă un nou set de predicții, apoi să vină la noi după 20 sau 30 de ani si ne spună cum s-au potrivit aceste predicții. Atunci vom vorbi.

Ah, dar nu vom fi lăsaţi să aşteptăm. Și acesta este unul dintre lucrurile care sunt profund neștiințifice legate de isteria încălzirii globale. Clima este un subiect care, prin natura sa, necesită un studiu detaliat al evenimentelor care au nevoie de mai multe decenii pentru ca să se dezvolte. Este un domeniu în care singurul mod de a dobândi cunoștințe este printr-o răbdare extremă: aduna laborios date exacte pe perioade de secole, abţine-te de la a controla predicțiile imediate, constată cu 20 de ani mai târziu că ele nu au reușit, încearcă să descoperi de ce au eșuat, apoi începe cu un nou set de predicții și așteaptă încă 20 de ani. Este genul de domeniu în cazul în care un profesionist conștiincios acţionează în acest fel, pentru ca poate că într-un secol viitor, cei care urmează după el vor fi în cele din urmă capabili să înţeleagă totul.

Dar acesta este un domeniu care a fost brusc umplut de sentimentul Absolutei Urgențe Imediate. Trebuie să știm acum ce clima se va în următorii 100 de ani, trebuie să decidem acum, trebuie să acționăm acum. Așa că fiecare regulă a unei științe oneste este călcată în picioare în busculadă. Ceea ce explică, de asemenea, decalajul părtinitor în această chestiune, pentru că știm cu toții ce parte a dezbaterii politice va beneficia de pe urma busculadei. Și nu va fi cea corectă.

Aşa că da, eu știu exact ce m-ar convinge că are loc cu adevărat o încălzire globală catastrofală şi că aceasta este antropogenă. Și nu, warmiştii nici măcar nu au ajuns aproape.

Robert Tracinski, 17 aprilie 2015

Preluat cu permisiunea autorului din publicaţia The Tracinski Letter

(Traducerea: V. Manta)

 
 
54.211.249.219