Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii Civilizatie

 

Naţionalismul economic al lui Donald Trump

de (9-2-2017)
3 ecouri

 
De îndată ce Donald Trump şi-a luat mâna de pe Biblia pe care a jurat ca Preşedinte să păstreze, să protejeze şi să apere Constituţia Statelor Unite, a şi început să schimbe în mod radical şi rapid direcţia guvernului american. Preluând (cel puţin în sens metaforic) pana din mâna lui Barack Obama, a semnat o serie întreagă de decrete prezidenţiale (executive orders). Mai multe dintre ele conturează premizele şi principiile care ghidează grosul deciziilor sale politice, şi care constau în naţionalism politic şi economic.

Unul din aceste decrete prezidenţiale declară că Statele Unite îşi retrag intenţia de a mai participa sub vreo formă sau alta la Partenariatul Trans-Pacific (TPP – Trans-Pacific Partnership), al cărui scop declarat este reducerea barierelor comerciale între 12 state (*), specificând în acelaşi timp un număr de condiţii care trebuiesc îndeplinite ca parte a înţelegerii.

Un alt decret prezidenţial cere accelerarea aprobării şi construirii conductelor de petrol Keystone şi Dakota, care are ca funcţiune transportul ţiţeiului dinspre Canada spre rafinăriile plasate mai aproape de coasta Golfului Mexic.

Încă un decret autorizează construirea „Zidului” pe care a promis că îl va ridica la graniţa între SUA şi Mexic, autorizează angajarea personalului suplimentar pentru paza graniţei, precum şi suprimarea subvenţiilor federale pentru oraşele americane care găzduiesc şi protejează imigranţi ilegali.

Un decret şi mai recent este cel care opreşte temporar intrarea refugiaţilor care vin în Statele Unite dintr-un număr de şapte ţări despre care decretul consideră că reprezintă un risc de securitate pentru Statele Unite.

Ce este naţionalismul economic?

Comun tuturor acestor decrete este ataşamentul la ideologia politică şi economică a naţionalismului. Cum am putea să-l definim? Am putea, de exemplu, să folosim definiţia lui William E. Rappard, economist elveţian liberal şi adept al pieţii libere. În eseul său “Naţionalismul economic”, scris în anul 1937 când, între cele două războaie, ideologia naţionalistă agresivă era endemică în aproape toată lumea, Rappard scria:

Naţionalismul este deci doctrina care plasează naţiunea la vârful scării valorilor politice, adică deasupra a trei valori concurente – valorilor individului, ale unităţilor regionale şi ale comunităţii internaţionale…

Dacă dorim să definim naţionalismul economic prin obiectivul care îi stă la bază, trebuie să spunem că este doctrina menită să servească naţiunii nu prin a o face mai înstărită, ci a o face mai liberă, promovând nu bunăstarea ei materială, ci independenţa ei de influenţele străine. Naţionalismul economic este politica autarhiei, a autosuficienţei naţionale…

Naţionalismul economic caută mai întâi să limiteze consumul ţării la acele bunuri care sunt rodul propriului pământ şi a propriei munci… Apoi naţionalismul economic caută să încurajeze producţia internă a tuturor acelor bunuri care constituie o necesitate imperativă a naţiunii… În a treilea rând, când şi aceste eforturi se dovedesc zadarnice, naţionalismul economic este capabil să înceapă să ceară mai mult spaţiu vital, adică anexarea teritoriilor vecine sau coloniale…

Cum niciun fel de măsuri de restrângere a importurilor, de stimulare a producţiei domestice şi de expansiuni teritoriale nu sunt capabile să facă ca, în condiţiile de astăzi, o ţară să devină întrutotul autosuficientă, naționalismul economic încercă, în al patrulea rând, să-şi asigure o balanţă comercială pozitivă. În acest moment această politică devine self-contradictorie. Tot în acest moment naţionalismele economice rivale intră în mod necesar în conflict.

Într-adevăr, pentru a-şi asigura o balanţă comercială pozitivă, un stat dominat de această doctrină va căuta inevitabil să cauzeze vecinilor tratamentul de care încearcă el însuşi să se protejeze. Dacă toate ţările se străduiesc să-şi dezvolte exporturile, restrângând în acelaşi timp importurile, să atragă capital şi turişti străini, interzicând în acelaşi timp împrumuturile externe şi descurajând călătoriile în străinătate, dacă se străduieşte să-şi extindă activităţile de transport, bancare şi de asigurări dincolo de frontierele sale, monopolizându-le în acelaşi timp în interior, atunci nu poate rezulta decât un eşec general, conflicte şi haos.

William Rappard subliniază că rezultatul inevitabil al acestei aspiraţii de naţionalism politic şi economic este că ”individul va ajunge să fie subordonat statului”.

Desigur că în prezent lumea în care trăim nu suferă, din fericire, de frenezia naţionalistă a anilor 1930, când Rappard a oferit definiţia sa a naţionalismului economic în contextul hiper-colectivismului din acele timpuri.

Sofismele şi ignoranţa lui Trump privitoare la comerţul internaţional

Cu toate acestea, genul proxim al acelei atmosfere poate fi identificat în concepţia lui Trump asupra lumii, aşa cum apare ea în perspectiva sub care acesta abordează chestiunile interne şi externe. Esenţa acestei perspective se reduce la convingerea că interacțiunile internaţionale au loc într-o lume cu sumă nulă [câştigul tău este pierderea mea, şi viceversa/n.tr.]. Aceasta transpare pregnant în retorica sa despre ideea că alte naţiuni au profitat de Statele Unite în domeniul comerţului şi în alte aspecte ale relaţiilor cu ţările străine. Fie că este vorba de Acordul Nord-American de Comerț Liber (NAFTA) sau de propusul dar încă neratificatul acord TPP, în mintea lui Trump celelalte ţări „distrug” producţia din SUA, „fură” locuri de muncă de la americani şi „profită” de caracterul deschis al comerţului, investiţiilor şi imigrării din America.

Această concepţie a lui Trump de sumă nulă se reflectă de asemenea în convingerea sa că deficitul balanţei comerciale în comerţul cu alte ţări este o dovadă că Statele Unite sunt în pierdere, iar celelalte state sunt în câştig. De aici Trump trage concluzia că Statele Unite trebuie să încheie tratate comerciale bilaterale negociate politic cu fiecare ţară din lume în parte şi care să prevadă, fiecare, un echilibru al balanţei comerciale. Această concepţie nu este numai un regres către concepţiile mercantiliste din trecut, ci şi una din versiunile lor cele mai primitive, care nu ia în consideraţie nici măcar balanţa comercială globală cu toate ţările. Nici măcar mercantiliştii din secolul XVII nu erau atât de lipsiţi de cultură economică!

Manipularea climatului de afaceri pentru atingerea „măreţiei naţionale”

Mulţi conservatori şi unii libertarieni au aclamat decizia lui Trump de a debloca construcţia conductei de petrol Keystone, sau promisiunea de a reduce povara reglementărilor şi a impozitelor asupra firmelor americane. Dar întrebarea este: din ce motiv propune el aceste schimbări în politica economică? Este oare pentru că consideră, la nivel de principiu, că statul trebuie să lase pe oameni să-şi ia propriile lor decizii atât în viaţa lor personală cât şi pe piaţa competitivă?

Este clar că nu-i aşa. Doar un exemplu: Trump a condus convorbiri telefonice şi întrevederi cu directori de companii înainte şi după asumarea președinției, în care le-a cerut să-şi păstreze în Statele Unite unităţile producătoare, insistând ca aceştia să creeze mai multe locuri de muncă în America, pentru muncitorii americani, şi i-a ameninţat cu masive penalizări dacă încearcă să se mute în afara Statelor Unite şi să reimporte bunurile produse în afară.

Viziunea lui Trump nu este cea a libertăţilor individuale şi a libertăţii economice. Nu, este vorba de idealul colectivist a unei „măreţii naţionale” restaurate, la care trebuie să pună umărul toţi americanii şi căruia toţi americanii vor fi făcuţi să se conformeze, inclusiv cu ajutorul pârghiilor fiscale şi normative ale statului.

Dorinţa lui Trump de a continua construcţia conductei Keystone izvorăşte din intenţia ca America să fie „independentă energetic”. Impozitele pe profit vor fi diminuate iar reglementările vor fi reduse cu scopul ca firmele americane să aibă o flexibilitate mai mare şi capacităţi financiare mai bune pentru a investi în America şi a crea „joburi bune” pentru americani. În măsura în care întreprinderile îşi vor putea păstra o partea mai mare din veniturile lor şi vor avea de luptat cu mai puţine reglementări, acestea vor constitui mijloace pentru atingerea acelei măreţii americane.

Dacă Trump decide mâine că pentru „a restaura măreţia Americii” sunt necesare alte reglementări şi alte poveri fiscale asupra întreprinderilor şi consumatorilor americani, atunci, spre binele lor colectiv naţional, indivizii vor trebui să suporte poverile acelor reglementări şi impozitelor.

Sacrificarea consumatorilor şi a contribuabililor pentru „Zid”

Afirmaţia din paragraful precedent rezultă clar din decretul lui Trump privind „Zidul” de la graniţa cu Mexicul şi felul în care acesta va fi plătit. În mintea lui, primejdiile culturale şi sociale, precum şi depravările care ameninţă America, vin de peste graniţa cu Mexicul, iar el, Trump trebuie să protejeze poporul american de acestea.

În ciuda asigurărilor că pentru construirea Zidului va plăti Mexicul, fapt este că îl vor plăti contribuabilii americani. Ei vor fi cei care vor fi taxaţi, fie prin impozite în prezent, fie prin impozite viitoare din care vor trebui restituiţi banii împrumutaţi (plus dobânzile aferente). Propunerea de a impune o taxă de import de 20% pe bunurile mexicane care intră în SUA nu schimbă rezultatul final. Într-adevăr, taxele de import se adună la costul de a aduce aceste bunuri pe piaţa americană şi se vor repercuta sub formă de preţuri mai mari ce vor trebui să fie plătite de consumatorii americani, plus o probabilă reducere în cantităţile şi calitatea bunurilor mexicane care vor fi suficient de profitabile pentru a fi importate în Statele Unite. Interesele şi dorinţele consumatorilor şi a întreprinderilor de import americane vor fi sacrificate binelui superior al măreţiei naţionale restaurate.

Indivizi sacrificaţi pe altarul „siguranţei naţionale”

Ultimele furori în jurul noilor restricţii asupra refugiaţilor şi imigranţilor dintr-un număr de state musulmane poartă stigmatele aceluiaşi colectivism naţional. Dacă indivizilor din unele ţări musulmane, care deja posedă permisiunile corespunzătoare de a intra în Statele Unite, li se refuză intrarea, atunci… ei bine, atunci nevoile lor trebuie să fie sacrificate intereselor naţionale ale Americii.

Dacă unele întreprinderi americane nu mai pot angaja sau păstra străini talentaţi şi calificaţi – să zicem în industria hi-tech, atunci talentul lor inovativ şi competitiv trebuie să fie abandonat în numele „binelui superior al naţiunii ca întreg”. În plus, dacă soluţii mai calme şi mai deliberative, ce respectă primatul legilor şi simpla decenţă faţă de cei care au avut de suportat dificultăţi în ţările lor de baştină, dacă asemenea soluţii trebuie să fie ignorate doar din cauza concepţiilor personale despre „securitatea naţională” ale lui Trump, atunci şi acestea sunt parte din preţul ce va fi plătit pentru măreţia naţională regăsită.

Dar fără îndoială că n-am decăzut încă într-atât în vechile forme agresive de naţionalism politic şi economic, încât America să acapareze teritorii din alte ţări în numele interesului naţional sau a self-suficienţei economice. Sau…? Nimeni altul decât Donald Trump a fost acela care a spus că, după ce au invadat Irakul şi l-au răsturnat pe Saddam Hussein, Statele Unite ar fi trebuit să „păstreze” câmpurile petroliere ale acestei ţări pentru a împiedica „duşmanii” să le folosească şi drept un mijloc de a face America independentă energetic – ca plată pentru faptul că am eliberat acea ţară. Concluzia urmează logic din premize…

Cu ideologia lui Trump şi cu implementarea viziunii sale a naționalismului politic şi economic în detrimentul libertăţii individuale, a drepturilor de proprietate, a primatului legii şi a statului limitat constituţional, America se află sub amenințarea unor timpuri sumbre.

Despre autor:

Dr. Richard M. Ebeling este Profesor distins de etică şi liberă iniţiativă la Colegiul Militar din Carolina de Sud. El a fost profesor de economie politică la Northwood University, preşedinte al Fundaţiei pentru Educaţie Economică (FEE) între 2003 şi 2008, profesor la Catedra Ludwig von Mises la Hillsdale College (1988-2003) şi este vicepreşedinte al Fundaţiei Future of Freedom (FFF).

(*) Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua-Zeelandă, Peru, Singapur, SUA (retras), Vietnam

Preluat cu premisiune de pe situl Fundaţiei pentru Viitorul Libertăţii (FFF).

 
 
54.167.159.180