La Londra are loc Conferinţa Studenţilor Români din Marea Britanie

octombrie 21st, 2008

La 24 octombrie 2008, Ambasada României la Londra va găzdui, la sediul din 1 Belgrave Square SW1X 8PH, între orele 15:30 – 21:30, Conferinţa studenţilor români din Marea Britanie.
Pentru pregătirea Conferinţei a fost constituit un comitet de organizare din care fac parte studenţi, cercetători şi profesori români de la universităţile din Cambridge, Canterbury, Edinburgh, Kent, London, Oxford şi Sheffield, precum şi reprezentanţi ai Institutului Cultural Român Londra şi ai celor trei instituţii care patronează evenimentul: Ambasada României în Marea Britanie, Fundaţia Raţiu şi Camera de Comerţ Britanică Română.

Obiectivele Conferinţei sunt crearea de legături între studenţii români din Marea Britanie, dezbaterea unor teme de interes propuse de aceştia şi prezentarea oportunităţilor de carieră din România, în sectorul guvernamental, nonguvernamental şi în mediile de afaceri.

Conferinţa va debuta cu o sesiune de prezentări susţinute de Lordul Watson of Richmond, membru al Camerei Lorzilor, preşedinte de onoare al English Speaking Union şi preşedinte al Fundaţiei Cambridge, reprezentant al sectorului academic britanic, domnul Răzvan Orăşanu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, reprezentant al sectorului guvernamental din România, domnul Raymond Breden, director, KPMG Romania SRL, reprezentant al mediilor de afaceri, Prinţesa Marina Sturdza, preşedinte al International Summits Ltd, şi domnul Nicolae Raţiu, preşedintele Fundaţiei Raţiu, reprezentanţi ai sectorului nonguvernamental.

Dezbaterile vor continua în cadrul unor grupuri de lucru care vor aborda următoarele teme: Asociaţii studenţeşti şi relaţionare, Procesul de cercetare şi predare, Întoarcerea înţară: domenii şi cariere şi Promovarea imaginii României în Marea Britanie.
Evenimentul se va încheia cu o recepţie oferită participanţilor de către ambasadorul României în Marea Britanie.

Burse pentru studenti, doctoranzi si tineri cercetatori

octombrie 20th, 2008

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) lanseaza oferta de burse de studiu si cercetare in Republica Federala Germania, pentru anul universitar 2009-2010, dupa cum urmeaza:

Burse ce au ca termen limita pentru depunerea dosarelor data de 31 octombrie 2008.

– Burse de studii postuniversitare pentru absolventii tuturor disciplinelor
– Burse de studiu pentru studentii din domeniul artelor
– Burse de studiu ERP pentru absolventii din domeniul stiintelor economice
– Burse de cercetare pentru doctoranzi si tineri cercetatori

Burse ce au ca termen limita pentru depunerea dosarelor data de 15 noiembrie 2008.

– Burse de cercetare pentru profesori universitari din domeniul artelor
– Burse de cercetare pentru cadre didactice universitare si cercetatori
– Burse pentru reinvitarea fostilor bursieri

Burse ce au ca termen limita pentru depunerea dosarelor data de 30 noiembrie 2008.

– Cursuri universitare de vara
– Burse in vederea intocmirii lucrarii de diploma pentru studentii facultatilor de germanistica

Descrierea completa a programelor o puteti accesa la adresa de internet www.daad.ro.

Toate bursele pentru licentiati au ca premise generale rezultate bune si cunostinte temeinice de limba germana sau engleza.

Toate dosarele se depun la
Ambasada Republicii Federale a Germaniei
Kulturreferat / DAAD-Stipendien
Str. Cpt. Av. Gh. Demetriade Nr. 6-8
RO–011848 Bucuresti

Informatii suplimentare puteti obtine de la Centrul de Informare al DAAD-ului avand sediul in Str. Intr. Amzei nr. 1, Bucuresti, prin e-mail la adresa (adresa de email este ascunsa din motive de securitate) sau la telefon +40 21 310.15.40.

Cum vor putea vota cetățenii români din Republica Moldova

octombrie 20th, 2008

In legatura cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, Ambasada Romaniei face precizari despre modul cum vor vota cei care detin cetatenie romana in Basarabia.

1. Potrivit noii legislatii, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova pot vota, pe baza pasaportului simplu, valabil, in care este facuta mentiunea, privind stabilirea domiciliului in Republica Moldova.

2. Cetatenii romani cu resedinta in Republica Moldova pot vota cu pasaportul simplu valabil, insotit de un permis de sedere, eliberat de autoritatile Rep. Moldova, care dovedeste stabilirea resedintei in aceasta tara.

3. Ambasada Romaniei la Chisinau avertizeaza ca, conform legii 35/2008, nu (repetam NU) se va putea vota pe baza actelor temporare de identitate, ceea ce inseamna ca NU se va putea vota pe baza titlului de calatorie.

4. Pentru a-si exercita dreptul la vot, cetatenii romani cu domiciliul in Rep. Moldova, trebuie sa detina acte de identitate valabile. Cei care au actele expirate sau pierdute si doresc sa voteze trebuie sa obtina documente permanente de identitate. In acest scop, ambasada recomanda tuturor cetatenilor romani, cu documente romanesti expirate, sau pierdute, sa intreprinda din timp, demersurile necesare pentru preschimbarea lor, sau eliberarea altora noi.

5. Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova care, in ziua alegerilor se vor afla in alta tara, in scop turistic sau de afaceri, nu vor putea vota.

6. Detalii legate de alegerile parlamentare pot fi gasite pe site-ul MAE la adresa www.mae.ro, la sectiunea alegeri parlamentare 2008. Ambasada recomanda cetatenilor romani sa se informeze, din timp, asupra procedurii privind votul uninominal, pentru a-si putea exercita acest drept, in bune conditii, la scrutinul din 30 noiembrie 2008.

7. In ceea ce priveste atat depunerea candidaturilor pentru circumscriptia pentru romanii din Republica Moldova, cat si lamurirea altor chestiuni referitoare la depunerea acestora, solicitantii se pot adresa direct, Biroului Electoral al Circumscriptiei nr.43, ale carui coordinate sunt urmatoarele: adresa Aleea Alexandru nr.31, (Cladirea Eminescu) sector 1 Bucuresti; tel. +40.21.431.17. 43; +40.21.431.14. 62; +40.21.319.23. 80; fax +40.21.230.26.12; +40.21.319.21. 63; web; www.mae.ro sectiunea alegeri parlamentare 2008.

8. Ambasada va reveni si cu alte detalii privind alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008.

NOTA: Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova vor putea vota la cele patru sectii de votare dupa cum urmeaza: Ambasada Romaniei, str. Bucuresti 66/1 (1 sectie voted votare), Sectia Consulara, str.Vlaicu Parcalab nr.39 (1 sectie de votare), Sectia Consulara, str. Grigore Ureche nr.2 (doua sectii de votare).

http://www.rgnpress.ro/Politic/Cum-vor-vota- cetatenii-romani-din-Basarabia.html

Instalatorul Joe – subiect de campanie între Obama și McCain

octombrie 20th, 2008
Barack Obama în dialog cu instalatorul JoeBarack Obama în dialog cu instalatorul Joe

Într-o campanie electorală care devine din ce în ce mai dură odată cu apropierea alegerilor, John McCain a luat o pauză şi a glumit, împreună cu Barack Obama, la un dineu caritabil din New York:

“Ştim cu toţii că Senatorul Obama este gata de orice eventualitate, chiar şi de posibilitatea unei reveniri subite şi dramatice a pieţei. Mi se spune că la primul semn de recuperare, îşi va suspenda campania şi va zbura imediat în Washington pentru a rezolva această criză.”

Gluma, însă, conţine şi un adevăr pe care republicanii nu îl găsesc prea amuzant. Media tuturor sondajelor naţionale, calculată la 17 octombrie de RealClearPolitics, arată că Obama îl depăşeşte pe McCain cu aproape 7 procente, un handicap greu de recuperat în doar câteva săptămâni. Lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă pentru McCain după înrăutăţirea crizei financiare din Statele Unite, pe care democraţii au legat-o de controlul insuficient al pieţei libere promovat de republicani.

McCain şi-a suspendat campania electorală timp de câteva zile pentru a reveni în Senat şi a încerca să-şi convingă colegii să voteze pentru o lege de recuperare a economiei, însă nici această mişcare nu pare să-i fi adus mai multe voturi.

Distanţa dintre cei doi candidaţi la nivel naţional este vizibilă şi în state. Strategia iniţială a lui McCain era, mai mult sau mai puţin, câştigarea statelor care au votat cu Bush în 2000, însă popularitatea senatorului din Illinois este în creştere chiar şi în unele regiuni tradiţional conservatoare, cum ar fi Carolina de Nord şi Virginia. Ultimele sondaje indică un avantaj minor al lui Obama în faţa lui McCain în aceste state şi, dacă alegerile ar avea loc astăzi, este foarte probabil că senatorul din Arizona ar pierde.

Obama va încerca să păstreze avansul şi are resursele financiare pentru a face acest lucru: candidatul democrat a adunat mult mai mulţi bani decât McCain şi îi cheltuie inclusiv în state pe care republicanii le considerau uşor de câştigat doar câteva luni în urmă. Mai mult, Obama poate cumpăra mai mult timp la televizor: la 29 octombrie, microbiştii vor vedea un spot electoral de o jumătate de oră, cumpărat de campania senatorului exact in mijlocul finalei campionatului de baseball – anul trecut, mai mult de 20 de milioane de americani erau în faţa televizoarelor în timpul acestui eveniment.

McCain: piatra de moară George Bush

În privinţa strategiei electorale, Obama va continua să acuze administraţia lui George W. Bush de cauzarea crizei financiare şi îl va lega constant pe McCain de preşedintele nepopular. În plus, democratul îşi va promova proiectele sociale, cum ar fi un sistem public de asigurare medicală, ajutarea familiilor care au fost nevoite să renunţe la case din cauza creşterii dobânzilor ipotecare şi reducerea impozitelor pentru familiile social vulnerabile şi din clasele mijlocii. Este clar că dimensiunea economică domină, deşi Obama nu uită să menţioneze că vrea să retragă trupele americane din Irak.

McCain încearca să redevină competitiv printr-o serie de mişcări. În primul rând, va continua să o promoveze pe Sarah Palin, candidata la postul de vice-preşedinte. Palin, o guvernatoare extrem de populară în Alaska, a mobilizat nucleul conservator al Partidului Republican, care era sceptic în privinţa unor proiecte legislative ale lui McCain. Mamă a cinci copii şi parte din mişcarea americană anti-avort, Palin pare să atragă foarte mulţi oameni simpli conservatori care nu au reuşit până acum să găsească ceva în comun cu elitele politice americane.

Deşi guvernatoarea nu a avut performanţe impresionante în timpul unor interviuri naţionale, când nu a reuşit să numească cel puţin două cazuri decise de Curtea Supremă a Americii, se pare că McCain a făcut o alegere bună care a consolidat susţinerea dreptei americane şi i-a permis să îşi întoarcă atenţia spre convingerea centriştilor. Nu este clar, însă, dacă alegătorii indecişi vor vota pentru republicani din cauza guvernatoarei Palin, mai ales în contextul unor acuzaţii de corupţie la adresa acesteia care au apărut în ultimele săptâmâni în Alaska şi care au redus din imaginea acesteia ca luptătoare împotriva nepotismului din interiorul birocraţiei şi chiar din cadrul Partidului Republican, al cărei membră este.

În al doilea rând, candidatul Republican va încerca să convingă alegătorii americani că Obama nu are nici experienţa şi nici caracterul necesar unui preşedinte. Senatorul din Arizona a declarat că Obama nu se va putea descurca în special în domeniul politicii externe şi vorbeşte constant despre naivitatea democratului în domeniul relaţiilor cu unii parteneri americani cum ar fi Pakistan-ul şi Canada. Este remarcabil, spune McCain, că Obama a anunţat în avans că va bombarda baze teroriste din Pakistan fără a consulta guvernul local şi a declarat că va revizui acordul de schimb economic liber cu ţara-vecină din nord deşi Statele Unite şi Canada, spune McCain, au profitat în urma acestuia.

Trecutul vulnerabil al lui Obama

În privinţa caracterului lui Obama, campania lui McCain şi unele organizaţii conservatoare neafiliate acesteia au lansat o serie de atacuri care ar demonstra că Obama a interacţionat şi interacţionează cu persoane suspicioase şi periculoase. Cea mai mediatizată legătura a fost cea dintre senatorul din Illinois şi William Ayers, un fost lider al organizaţiei teroriste de stânga The Weather Underground, care în anii ’60 şi ’70 a bombardat Pentagonul şi alte clădiri guvernamentale pentru a protesta războiul din Vietnam. Ayers şi Obama au lucrat în aceeaşi organizaţie non-guvernamentală din Chicago (Woods Fund) şi McCain l-a acuzat că şi-a început cariera politică în casa lui Ayers. Obama a declarat că aceste contacte nu au avut nici o legătură cu activităţile precedente ale lui Ayers, care a devenit, între timp, profesor de educaţie la o universitate din Chicago.

Altă persoană din trecutul lui Obama – preotul Jeremiah Wright – apare, de asemenea, în mai multe spoturi publicitare ale republicanilor, deşi această legătura a fost făcută iniţial de Hillary Clinton şi a încetat să fie promovată la fel de intens. Wright a fost preotul lui Obama timp de 20 de ani până când senatorul a încetat să fie membru al bisericii acestuia în timpul campaniei electorale pentru a evita lovituri de imagine. Acesta a declarat la un moment dat că negrii americani ar trebui să blesteme America. Obama, însă, spune că declaraţiile nu corespond opiniilor sale şi că legăturile cu Wright au fost şi rămân pur spirituale.

Toate acuzaţiile şi conflictele dintre cele doua campanii au ieşit la suprafaţă în timpul celor trei dezbateri prezidenţiale şi a celei vice-prezidenţiale. McCain începuse să cadă în sondaje până la începutul primei dezbateri şi trebuia să câştige pentru a reduce din handicap. Obama, însă, a avut performanţe bune, cu excepţia unor momente în timpul ultimei dezbateri, când un McCain mai energic şi agresiv a atacat pe toate fronturile. Candidatul republican a vorbit despre Ayers, despre lipsa de experienţă a lui Obama, şi a dezvăluit altă temă pe care o va dezvolta în ultimele două săptămâni: acuzaţia că Obama vrea să redistribuie venitul americanilor conform unor principii cvasi-socialiste.

Astfel, americanii au aflat despre Joe the Plumber (Joe instalatorul), care a devenit un fel de vedetă naţională după ce a fost menţionat de mai mult de 20 de ori în timpul dezbaterii. Joe Wurzelbacher, pe care se pare că îl cheamă Samuel şi care nu are licenţă de instalator (deşi acesta a declarat că lucrează pentru o companie şi nu are nevoie de ea), -a întrebat pe Obama în timpul unei întâlniri cu alegătorii de ce va trebui să sufere financiar după ce a lucrat toată viaţa ca instalator şi a reuşit să cumpere o afacere. Aceasta va face mai mult de 250 de mii de dolari pe an şi, conform planului democratului, îl va plasa într-o categorie care trebuie să plătească impozite mai mari. Obama a răspuns că crede că redistribuirea venitului este o politică bună, lucru destul de nepopular într-o ţară care urăşte puţine lucruri mai mult decât impozitele. McCain a prins această ocazie şi l-a oferit pe Joe the Plumber ca un exemplu pentru a argumenta că planul de impozitare a lui Obama va pedepsi oamenii cu iniţiativă care lucrează toată viaţa şi reuşesc în sfârşit să facă mai mulţi bani.

După numeroase atacuri şi acuzaţii din partea ambelor campanii, care au creat mai multă confuzie decât claritate pentru alegători, se pare că întebarea lui Joe a reuşit să contureze, până la cele mai mici detalii, diferenţele majore dintre Barack Obama şi John McCain.

La 4 noiembrie, cetăţenii americani vor avea de ales dintre o guvernare de centru-stânga şi una de centru-dreapta, şi dintre controlul absolut al executivului şi legislativului de Partidul Democrat sau unul divizat între cele două partide. În ciuda semnificaţiei istorice a candidaturii lui Barack Obama, care vrea să unească o ţară foarte divizată pe principii ideologice, şi a prezenţei unui fost prizonier de război şi a unui republican care se ceartă des cu propriul partid, alegerile vor avea doi candidaţi convenţionali care reprezintă principiile de bază ale partidelor pe care le reprezintă.

Cristian Canţîr este doctorand în politologie la University of Kansas. Este originar din Chişinău.

Creaționism contra evoluționism – 9. De la moaștele Sfintei Parascheva la creaționismele contradictorii

octombrie 20th, 2008
Sfanta ParaschivaSfanta Paraschiva

Cu multi ani in urma, pe cand eram adolescent,
o excursie la manastirile din Bucovina mi-a deschis ochii in privinta credintelor populare locale .

Pentru un motiv pe care nu-l inteleg, profesorii organizatori ai excursiei au considerat ca a vedea moastele unui sfant este un lucru foarte necesar pentru noi. Probabil ca faptul ca unii din profesori erau bucovineni a contribuit la aceasta alegere, ei
fiind mai traditionalisti.

Astfel incat ne-am trezit cu totii in fatza moastelor Sfantului Ioan cel Nou din Suceava, moaste cumparate cu multe secole in urma de la greci. Racla lui era deschisa cu o ocazie speciala. Intrucat grecii ii „sfinteau” numai pe ai lor, era o penurie de sfinti in Tarile
Romane, asa ca singura metoda de a satisface necesitatea de moaste era cumpararea lor pe bani grei direct de la producatori.

Dar ca sa ajungem acolo, au trebuit date la o parte o multime de femei bucovinence care venisera acolo… ca sa-si sfinteasca rufele proaspat spalate si uscate!!

Bietele femei s-au oprit din activitatea lor ca sa ne lase pe noi, elevii, sa „holbam ochii” la cadavrul sfantului, acoperit cu o panza speciala, care lasa sa se intrevada lipsa nasului. Era o imagine extrem de grotesca!

Nu pot uita ochii acelor taranci care aveau toata credinta ca atingand fatza sfantului, toate rufele lor vor fi sfintite. Era o imagine de ev mediu intarziat, pe care am apreciat-o toata viata. Una este sa citesti despre evul mediu si alta este sa-l traiesti, sa-i fii contemporan! Fiecare femeie flutura in mare viteza, rand pe rand, fiecare chilot, camasa, cioarece sau ciorap prin dreptul a ceea ce ar fi trebuit sa fie nasul sfantului, in cazul ca nu ar fi putrezit cu secole in urma.

Parascheva politicienilor

Mi-am adus aminte de toate acestea acum cand am vazut la televizor in tara procesiunea de cinstire pentru sfanta Paraschiva (sau Parascheva, cum ii spun acum politicienii unsi cu toate alifiile). Totul pare rational
din punctul de vedere crestin: pana si Isus a incurajat asemenea credinte cand a facut odata aluzie la o femeie care l-a atins in mers ca sa se vindece. El „a simtit” cum „i se scurg puterile” spre acea femeie. Tot asa si in cazul sfintilor, care acum stau cu siguranta „la dreapta tatalui” (desi intre noi fie vorba, directia privilegiata in Univers pare a fi stanga: toti aminoacizii care creaza viata pe pamant au simetrie pe stanga, fiind levogiri.

Nu degeaba sunt descrise in literatura cazuri cand unii calugari carora le-a mers vestea despre sfintenia lor, erau urmariti de catre enoriasii diverselor biserici in secolul al XI-lea, ca sa fie ucisi si sfartecati in bucati pentru uzul bisericilor (sa suplineasca necesitatea lor de moaste). Ba chiar catolicii au gasit un sfant local in Franta al carui mormant era venerat intrucat a salvat un copil de la moarte, murind in locul lui!

Din pacate acest sfant s-a dovedit a fi fost un caine (cu nume foarte tipic pentru acel secol), asa ca la o revizie a bisericii a fost dezgropat si aruncat acolo unde merita sa fie aruncat cadavrul unui caine, dupa parerea lor.

Mi-am adus aminte de toate acestea acum cand am vazut la televizor procesiunea de cinstire pentru sfanta Paraschiva (sau Parascheva, cum ii spun acum politicienii deveniți brusc cucernici). Totul pare rational din punctul de vedere crestin: pana si Isus a incurajat asemenea credinte cand a facut odata aluzie la o femeie care l-a atins in mers ca sa se vindece. El „a simtit” cum i se scurg puterile spre acea femeie.

Nu mai este un secret pentru nimeni ca Evul Mediu a fost un timp incredibil, cand ratiunea umana, asa cum a fost educata de civilizatia greco-romana a suferit de boli grave, induse de religie. Boli care continua si azi, iar noi avem surpriza sa fim martorii actiunilor care
in loc sa descurajeze gandirea infantila, o incurajeaza.

Creationismul contemporan

Am inceput cu aceasta extrema a credintei religioase pentru ca este contemporana cu noi, cum am vazut, dar si pentru ca ea este sustinuta de unii care de obicei incep cu perceptii mai „savante” ale religiei: cu asa-zisele creationisme contemporane.

Aici nu mai este vorba de oameni care simt nevoia sa-si atinga rufele curate de oasele vreunui sfant; nici vorba de asta. Dar extremismul lor cult, elaborat, nu este cu nimic mai prejos decat cel al acelor femei credincioase vazute la Suceava.

Cum am vazut pana acum, creationistii „biologici” spun ca pamantul si Universul in general sunt niste locuri atat de ostile vietii, incat a trebuit o interventie divina ca sa poata fi posibila.

Da, dar creationistii „cosmologici”, in mod ironic, afirma tocmai contrariul! Iata ce spune Victor Stenger in Skeptical Inquirer, vol 23, nr 4:

„Amusingly, the new cosmic creationists contradict the traditional design argument of the biological creationists, that the universe is so uncongenial to life that life could not have evolved naturally. The new creationists now tell us that the universe is so congenial to life that the universe could not have evolved naturally.”

Traducere: „In mod amuzant, noii creationisti „cosmici” contrazic argumentul traditional al creationistilor biologici, ca Universul ar fi atat de nepotrivit pentru viata incat viata nu ar fi putut evolua in mod natural. Noii creationisti spun ca Universul este atat de potrivit pentru dezvoltarea vietii incat el, nu viata, nu ar fi putut evolua in mod natural”.

Cu alte cuvinte unii creationisti (cei care se refera numai la creatiionismul cosmic) sunt in total dezacord cu ceilalti creationisti (cei care se refera la creationismul biologic)!

Profetul Ilie si Big-Bang-ul

Care este deosebirea (de esenta) dintre creationistii de toate felurile si oamenii de stiinta?

Pana acum toate lucrurile observabile din Univers au putut fi explicate in mod stiintific fara a fi necesar sa se incalce legile fizicii si fara incalcarea legilor naturii in general. Nu a fost necesara introducerea ca ipoteza de lucru a interventiei unei forte divine, supranaturale. Si asta este valabil de la cele mai simple fenomene, ca ploaia (care in conceptia religiilor abrahamice este adusa de Sfantul Profet Ilie, pe carul sau de foc, in urma
rugaciunilor aduse zeului Yahweh, singurul zeu adevarat pentru evrei, crestini si musulmani), pana la cele mai complicate fenomene, ca Big Bang-ul.

Stiu ca la auzirea acestei fraze religionistii vor sari ca arsi, spunand ca au depasit faza credintei in carul cu foc al lui Ilie. Bineinteles ca nu au depasit aceasta faza, intrucat mecanismul gandirii lor este acelasi, chiar si atunci cand discuta despre lucruri cu mult mai complicate, ca mecanica cuantica sau relativitatea generalizata.

Nu exista nici un progres intre a crede ca ploaia vine datorita biciului de foc al „profetului Ilie”, cel care in traditia iudaica a ucis 850 de oameni pentru ca s-au rugat la alt zeu decat YHWH-dumnezeu, pentru a aduce ploaia, si credinta ca dumnezeu a facut prima celula vie, sau ca dumnezeu a provocat big-bangul sau „facerea lumii”. Este vorba de acelasi tip de gandire irationala, ridicata la scara pamantului sau a universului.

Pe de alta parte gandirea stiintifica, bazata pe fapte iar nu pe vorbe sau credinte neverificabile, procedeaza cu totul altfel: nu face progrese decat pe calea naturala, fireasca, a faptului verificabil.

Pentru aspectele mai profunde ale Universului, gandirea stiintifica nu se multumeste sa se opreasca din actiune si sa renunte la abordareea rationala, ci continua sa caute raspunsurile corecte tot pe linia naturalului, evitand caderea in „minuni si miracole”. Iar pana acum, spre uluirea unora, nu a fost niciodata necesar sa recurga la nici un miracol ca sa explice un fenomen natural, oricat de complicat si iesit din comun ar fi fost el! Cum a spus Laplace cu secole in urma, nu a fost necesar sa se introduca nici o ipoteza de lucru numita Dumnezeu!

Stiinta este deschisa la orice provocare, sau cum s-ar exprima crestinii inveterati, „la orice ispitire”.

Vauban „avant la lettre”?

octombrie 20th, 2008

Trecerea la epoca fierului, a adus o modificare sensibila a tipului de asezare umana. Cel putin in estul Romaniei (si sud), unde existau in epoca anterioara asa numitele cenusare. Acum, centrele de triburi sunt intarite cu sant si val de pamint. Adevarate cetati. Astfel de fortificatii au mai existat in epoca bronzului, dar sporadic. Acum este vorba de un sistem.

Ceea ce e caracteristic, e suprafata mare inchisa de incinta fortificata. 70-80 ha. De aceea, oamenii acelor timpuri alegeau pentru asezari boturi de deal. Cu pante abrupte pe trei parti. (Nu puteau fi urcate de eventuali agresori. Deci, nu era nevoie de fortificatie.) A patra parte, care comunica cu platoul inalt, era fortificata. Sistemul consta dintr-un sant de mari dimensiuni. Pamintul scos era taluzat la interior. Pe valul de pamint astfel obtinut, se ridica o palisada de lemn. Aceasta era suprainaltata fata de nivelul de calcare (era nevoie de mai putin lemn) de val si despartita de eventualii agresori de sant.

Numai ca orice regula are si exceptii.
La Babadag, cetatea hallstattiana care a dat numele intregii culturi, sistemul de fortificatie este diferit. Valul de pamint este la exteriorul santului, nu catre asezare. Asadar inamicul da de val, il urca, coboara in santul de aparare si apoi escaladeaza palisada.
De ce?

Precizez ca profesor indrumator la lucrarea mea de doctorat a fost Sebastian Morintz. Desi lucrarea mea se referea la Bronzul Mijlociu in sud-estul Romaniei, am facut 2-3 campanii sub conducerea directa a indrumatorului de lucrare, care era sef de santier la Babadag. In cadrul acestor sapaturi, rolul ce mi-a fost atribuit a fost acela de a verifica sistemul de fortificatie si explicarea lui. (Practic, am executat o sectiune in alt sector al santului si valului de aparare, decit cele cunoscute deja.) Cum tema e prea redusa pentru un articol stintific si cum am ramas dator cu un raport, profit de paginile revistei RLIV/ACUM si public rezultatele cercetarilor. In acelasi timp, cititorii isi fac o imagine despre modul in care functioneaza cercetarea arheologica: prin aproximari si incercari repetate. O imagine este supusa criticii colegilor si publicului. Daca este veridica, este insusita ca probabila. Daca nu, se vine cu o alta imagine probabila.

Este util sa precizez ca aceasta imagine a valului de aparare dispus la exteriorul santului, era puternic contestata de ceilalti arheologi romani. Mergind pina la a acuza autorul sapaturii (Sebastian Morintz) de greseala sau rea vointa. Vizita unui mare numar de arheologi pe santierul de la Babadag in vara lui ’93 sau ’94 (in cadrul unei sesiuni stiintifice organizate de institutul de la Tulcea), a convins masa colegilor de situatia din teren. Nu-mi ramine, decit sa incerc explicarea fenomenului.

Prima observatie de teren e ca distanta de la santul de aparare (in viitor:\”sant\”) la locuinte, e mare. Nu stim suprafata reala a cetatii, pentru ca botul de deal pe care era amplasata cetatea a fost puternic erodat de apele lacului (Babadag). Coroboram informatia cu stirile de pe alte santiere similare (din tara si din afara granitelor Romaniei) -repet, 70-80 ha-.

Stim ca in epoca, principala bogatie o constituiau animalele, in special cornute mari (vezi si originea termenului \”pecuniar\”). Nu trebuie sa ne gindim la bogatie ca la o entitate abstracta ci ca la sursa de existenta a unui mare grup uman (tribul). Forta militara (si deci, capacitatea de a supravietui intr-o epoca plina de agresiuni militare) depindea de numarul de luptatori. Iar acestia, depindeau de cantitatea de hrana pe care tribul o avea.

Rezulta ca acest sistem de fortificatie, adapostea (in caz de atac) nu doar oamenii, ci si turmele tribului. Era nevoie de spatiu suplimentar si mai ales, de pasune (vara) pentru a putea rezista la un asediu. (Stim ca Troia a fost asediata 10 ani.)

Dar vitele se sperie usor de foc. Un asediator se poate apropia si arunca sageti aprinse, taciuni, etc. peste palisada, speriind animalele care pot produce pagube insemnate in interiorul fortaretei.

Din alt punct de vedere, o palisada de lemn, poate fi usor incendiata. Eventualul agresor se apropie de marginea santului de aparare si arunca direct in palisada proiectilul aprins.

In concluzie, aparatorii s-au gindit (probabil) la indepartarea acestor pericole. Cum? Ecranind palisada prin valul de pamint ridicat in fata santului. In felul acesta agresorii nu mai puteau arunca proiectilele direct in palisada, iar in interior erau mult mai greu de aruncat. (Corelati si cu performantele armamentului din epoca.) Agresorii cu proiectile incendiare care escaladau valu, erau usor de reperat si neutralizat de pe palisada.

Cum cetatea a fost locuita un mare numar de ani si nu a cunoscut o alta fortificatie, se pare ca sistemul a fost eficient.

Numai ca acest sistem a fost utilizat si de Vauban. (Vezi articolul meu din Wikipedia la numele Vauban.) El a protejat zidurile cetatilor si forturilor de focul direct al tunurilor. \”Zidurile ingropate\” (in asta consta in esenta \”sistemul Vauban\”) inseamna (practic) un sant adinc si larg, cu pamintul taluzat la exteriorul fortificatiei. Zidurile de aparare sunt construite la interior, fiind mai groase si mai scunde. (Pentru a rezista mai bine la lovituri si a suporta artileria amplasta pe ele.)

In ambele cazuri, valul de pamint protejeaza zidul (palisada) de tirul direct al ghiuleleor (proiectilelor incendiare). Aceeasi necesitate, aceeasi solutie. la o distanta de 2900 de ani si cam tot atitia kilometri.

Putem zice ca Vauban a fost precedat de \”inginerul sef\” cu fortificatiile de la Babadag?

Portugalia: criza din construcţii la atac

octombrie 20th, 2008
Podul Vasco da Gama, una dintre ultimile lucrări finanţate din fonduri europenePodul Vasco da Gama, una dintre ultimile lucrări finanţate din fonduri europene

În anii ’90, Portugalia a cunoscut perioada cea mai înfloritoare în domeniul construcţiilor. Oriunde te uitai, se ridicau clădiri noi, cele vechi erau renovate, se edificau lucrări de mare amploare de-a lungul şi latul ţării; domina politica betonului. Portugalia era atât de înapoiată în comparaţie cu celelalte state membre ale UE încât majoritatea fondurilor structurale au fost canalizate spre îmbunătăţirea infrastructurilor şi serviciilor: noi şosele şi autostrăzi, aeroporturi, spitale, etc.

Expo’98 – momentul de glorie

Punctul culminant a fost anul 1998, când Lisabona a găzduit Expoziţia Mondială, prilej folosit de municipalitate pentru a reda vieţii citadine un spaţiu pierdut, folosit ca o veritabilă groapă de gunoi a capitalei portugheze. Zona din estul Lisabonei, cu deschidere la estuarul râului Tejo şi o privelişte încântătoare, a devenit noul pol de dezvoltare urbană.

Expo’98 le-a oferit portughezilor nu numai câteva luni de spectacol necontenit şi o expunere mondială meritată, dar şi un nou pod peste fluviu. Cu cei 17 km ai săi, podul Vasco da Gama este unul dintre cele mai lungi din lume.

Zona a devenit şi o atracţie pentru firmele de investiţii imobiliare. După terminarea expoziţiei, zeci de blocuri au luat locul pavilioanelor din prefabricate, preţurile unui apartament fiind exorbitante. Iar cel mai curios este că apartamentele cele mai scumpe s-au vândut primele.

Euro 2004, paradisul constructorilor

Euforia a continuat în primii ani ai acestui mileniu. În anul 2004 Portugalia a organizat campionatul european de fotbal pentru care au fost construit şase stadioane şi altele patru au suferit lucrări consistente de renovare. Zeci de milioane de euro din fonduri europene sau de la bugetul se stat au umplut buzunarele firmelor de construcţii.

Case nevândute şi familii pline de datorii

Situaţia a început însă să se schimbe în ultimii ani şi se va agrava pe fondul actualei crize financiare internaţionale. Sectorul construcţiilor a stagnat: în acest moment nu există în Portugalia lucrări de mare anvergură care să-i entuziasmeze pe antreprenori, iar piaţa imobiliară este şi ea în cădere liberă. Preţurile caselor au început să scadă şi mii de apartamente construite în ultimii cinci ani continuă nevândute.

După o perioadă “das vacas gordas” (a vacilor grase), cum spun portughezii, când populaţia a fost încurajată să consume cât putea de mult, să cheltuie peste posibilităţi şi să ceară împrumuturi de la bancă, familiile au intrat într-o fază de control bugetar strict. Nu numai că au început să strângă cureaua, dar şi băncile impun condiţii mult mai restrictive la acordarea creditelor pentru cumpărarea locuinţelor.

Portugalia vs. Spania

Spre deosebire de Spania, însă, unde criza în construcţii aduce cu sine probleme sociale grave, în Portugalia criza se resimte mai ales în buzunarul antreprenorilor. Iar explicaţia este simplă şi logică: în ultimii 15 ani puţini portughezi au rămas să lucreze pe şantiere, majoritatea forţei de muncă fiind constituită din emigranţi africani şi din Europa de Est. Mulţi portughezi s-au dus să lucreze chiar în vecina Spania, unde salariile erau mai mari. Tocmai de aceea, muncitorii din construcţii în Portugalia au devenit o masă volatilă care migra în căutarea oportunităţilor de muncă, iar când acestea s-au rarefiat, ori s-au întors în ţările lor, ori au emigrat prin alte părţi. Astfel se explică şi scăderea semnificativă a emigranţilor din Ucraina şi din România care invadaseră Portugalia la sfârşit de secol douăzeci.

Lumina de la capătul tunelului

Entuziasmul economiei portugheze şi al sectorului construcţiilor, deşi depinde de evoluţia crizei mondiale, s-ar putea reface, totuşi, în următorii ani, odată cu relansarea câtorva şantiere de amploare. Printre acestea, cel mai important este proiectul noului aeroport din Lisabona. Lucrarea propriu-zisă va da locul şi unui boom imobiliar în regiune, iar din experienţa ultimilor două decenii, este aproape sigur că Portugalia va fi nevoită, din nou, să importe forţă de muncă.

Până atunci, însă, portughezii aşteaptă cu nervozitate evoluţia pieţelor financiare internaţionale şi-şi numără monezile la sfârşit de lună.

Regele si Dan Grigore – regal instrumental in scopuri caritabile

octombrie 20th, 2008

W.A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Liszt, Claude Debussy, George Enescu, Serghei Rahmaninov, Frédéric Chopin. Acestia sunt compozitorii ale caror lucrari atent alese le va interpreta maestrul Dan Grigore, revenit pe podiumul de concert dupa opt ani de absenţa, pentru a sustine un recital cu adevarat regal, de ziua Majestatii Sale, cu ocazia implinirii a 87 de ani. Un regal oferit pe data de 25 octombrie, pe scena Ateneului, gratie organizarii evenimentului de catre Fundatia Principesa Margareta. Recitalul va avea un scop caritabil si va fi dedicat tinerilor muzicieni merituosi aflati la inceputul carierei artistice, implicati in proiectul Tinere Talente – un program de burse de studiu dedicat tinerilor proveniti din familii nevoiase, dar care isi dedica energia si talentul studiului si dezvoltarii pe plan artistic.

Pe 25 octombrie la ora 18.00 vom avea asadar in sala Ateneului trei prezente nobile: Regele(impreuna cu familia), Dan Grigore si pianul, alaturate pentru a implini un scop nobil si umanist.

Beneficiar la randul lui in frageda tinerete, intre 1961 si 1965 al unei burse acordate de catre Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, prin care i se punea la dispozitie spre studiu pianul lui George Enescu, Dan Grigore este cunoscut la noi in tara atat ca pianist cat si ca monarhist convins.

Talentul celui care in zilele ce urmeaza ne va delecta cu pagini de execeptie din compozitori celebri, pare sa se fi evidentiat inca din primii ani de viata. Astfel, biografiile mentioneaza ca mostenind talentul de la mama sa, o femeie inzestrata de asemenea muzical, Dan Grigore incepe sa cante la pian inca de la varsta de 3 ani. Studiaza cu profesori de exceptie la clasele carora isi perfectioneaza din punct de vedere muzical si tehnic aptitudinile, profesori dintre care as mentiona pe Eugenia Ionescu si Florica Muzicescu, profesoare carora le poarta o stima nemarginita, dar si lui Mihail Jora cu care studiaza armonia si tehnici de compozitie. Tanarul Dan Grigore isi continua mai apoi drumul spre desavarsirea muzicala la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg si de asemenea la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, iar mai apoi, intre 1969-1970 primeste o bursa Herder la Academia de Muzica din Viena (clasa prof. Richard Hauser) la recomandarea profesorului Jora: „Talentul sau pianistic este cu totul iesit din comun, inteligenta sa muzicala, gustul sau si simtul sensibil al sonoritatilor îi deschid calea catre o cariera artistica internationala de prim rang.” – astfel il descria in cateva cuvinte maestrul Hauser in 1970 pe interpret.

In 1968 primeste de la Nadia Boulanger o bursa la Conservatorul American de la Fontainebleau, o alta de doi ani la Universitatea Madison – Wisconsin – SUA intre 1969-1971 si o bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache -1979 – toate acestea respinse de statul totalitar roman.

Incepand cu 1967, alaturi de cariera solistica, incepe si o carierea didactica, primind o clasa de pian la Conservatorul din Bucuresti. Dupa caderea regimului comunist concerteaza la Tokio, Kyoto, Osaka, Anvers, Berlin, München, Budapesta, Birmingham, Cardiff, Paris, Ierusalim, Tel-Aviv, Madrid, Barcelona, Copenhaga, precum si în alte centre muzicale.

Dan Grigore este de asemenea si o prezenta in viata publica si politica, alaturi de alti intelectuali romani, incercand, in special in anii imediat de dupa revolutia din 1989, sa puna bazele unei societati civile in lupta pentru structurarea unei opozitii democratice. In prezent este membru in Consiliul National al Audiovizualului.

Fundatia Principesa Margareta a Romaniei cladita pe idealuri profund umane si umaniste este, asa cum prezinta site-ul oficial, activa in sase tari. Organizatie neguvernamentale de elita, fundatia contribuie la dezvoltarea societatii civile din Romania si a fost infiintata in 1990 de Alteta Sa Regala Principesa Margareta a Romaniei cu sprijinul tatalui sau, Majestatea Sa Regele Mihai I. Dezvolta si sustine programe avand ca scop imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor, tinerilor, familiilor si varstnicilor aflati in dificultate, stimularea solidaritatii intre generatii, cultiva creativitatea si talentul local si, de asemenea, urmareste sa stimuleze voluntariatul si sa inspire spiritul comunitar în comunitatile in care se implica.

Pentru evenimentul de exceptie de sambata viitoare biletele se pot cumpara si online de pe www.ticketpoint.ro

Cum am ajuns să candidăm pentru PNL?

octombrie 20th, 2008

Noi suntem candidații liberali care vom participa la aceste alegeri în două din colegiile electorale din sectorul 3, unde şi locuim; Roxana Ioniță în colegiul 10 și Bogdan Petre în colegiul 11.

Am ales această formulă de promovare în tandem neavând încotro.

Suntem un cuplu de tineri cu o pasiune comună pentru politică și amândoi ne dorim să profesăm în acest domeniu.

Ne-am cunoscut la începutul facultății și de atunci am urmat un parcurs similar pe plan profesional, la fel și în ceea ce privește multe dintre studii. Am reușit să punem și bazele unei familii și să avem o fetiță minunată.

Amândoi am absolvit Facultatea de Științe politice din cadrul Universității București, secția în limba engleză. Bogdan a absolvit și Facultatea de Filosofie din cadrul aceleași universități.

Amândoi am urmat numeroase studii de specialitate în domeniul științelor politice, în țară și străinătate, am activat în societatea civilă în cadrul Alianței Civice, am lucrat la BBC România ca cercetători, iar momentan suntem consilieri la Camera Deputaților.

Pentru a urma o carieră în politică nu ne-am înscris de la bun început într-un partid politic. Nu am vrut să ne limităm pregătirea pentru acest proiect profesional doar la activitatea din mediul politic.

Cred că așa am evitat cel mai bine riscul de prelua din viciile vieții politice și de a deveni niște politicieni cu vederi înguste și ostili față de presă și societate civilă, două domenii cheie într-o societate, față de care am avut de asemenea înclinație.

Activitatea în Parlamentul României ne-a oferit posibilitatea de a afla ce se întâmplă cu adevărat în această instituție. Era obligatoriu să avem această experiență pentru ca să știm exact pentru ce ne pregătim.

Am lucrat alături de deputați, știm în ce constă munca lor, le cunoaștem calitățile și defectele, știm multe din lucrurile care nu funcționează la Parlament și de ce.

Pregătirea pentru politică, fel și intrarea în politică, alături de PNL, toate aceste lucruri le-am făcut într-o atmosferă mai puțin optimistă, în care aproape nimeni nu ne-a încurajat în acest proiect profesional, nici măcar familia.

Ni s-a “reproșat” că nu avem nicio șansă în politică pentru că nu avem pile, bani și niciun om politic influent în spatele nostru. Ni s-a “reproșat” că CV-urile noastre bogate nu vor face doi bani în fața corupției și mediocrității din politică.

E adevărat că ne-am înscris în Partidul Național Liberal, la începutul lui 2005, fără să cunoaștem personal niciun lider al partidului.

Opțiunea pentru PNL a fost dintotdeauna clară pentru noi. Având în vedere profilul nostru profesional și uman nu am fi putut deveni membri ai unui alt partid.

Am optat pentru un traseu pe cont propriu în PNL, încercând să ne afirmăm singuri, fără intervenții care să ne favorizeze. Urmând un astfel de parcurs, lucrurile s-au mișcat uneori mai greu, desigur.

Dar cel mai important este că am avut parte de recunoaștere și apreciere în PNL și că ascensiunea noastră a fost posibilă.

Pentru a fi desemnați candidați la aceste alegeri a trebuit doar să ne depunem dosarul de candidatură. Am fost evaluați și validați. Nu a trebuit să dăm spagă, nu ne-a condiționat nimeni cu bani pentru a putea candida.

Am ales fără ezitare să candidăm la aceste alegeri uninominale în București. Nu fugim de confruntări electorale. Din contră, competiția pentru noi e cea mai bună variantă de afirmare.

Candidăm într-un sector despre care se spune în mod eronat că este adjudecat de PD-L.

În realitate, alegătorii din Sectorul 3 nu sunt o masă de fani ai PD-L.

Lucrul acesta a fost demonstrat foarte clar de faptul că în sectorul 3 s-a înregistrat cea mai slabă participare în turul doi al alegerilor pentru Primăria Capitalei. Atunci alegătorii din sector nu au urmat la comandă apelul lansat de primarul Liviu Negoiță de a-l vota pe reprezentantul PD-L, Vasile Blaga.

Pe acest blog http://www.solic.ro/ puteți afla mai multe și despre proiectele noastre politice cu care ne prezentăm în fața alegătorilor noștri.

De asemenea, vom continua să lansăm săptămânal reacții la evenimente politice de actualitate și nu numai, pentru ca astfel să ne puteți cunoaște mai bine.

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru candidații PNL și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

Aniversari culturale 2008

octombrie 20th, 2008

NOIEMBRIE

335 de ani de la bătălia de la Hotin, dintre oştile polono-lituaniene, conduse de hatmanul Jan Sobieski, cu oaste de cazaci, contra a 40 000 de turci, care apărau cetatea (1 noiemb. 1673).

80 de ani de la infiinţarea BIBLIOTECII ŞTIINŢIFICE CENTRALE a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1 noiemb. 1928).

75 de ani de la apariţia la Chişinău a revistei „DIN TRECUTUL NOSTRU” (1 noiemb. 1933 – dec. 1939), fondator şi editor Gheorghe Bezviconi.

65 de ani de la naşterea lui SALVATORE ADAMO, interpret, compozitor, textier şi actor de cinema francez (1 noiemb. 1943).

140 de ani de la naşterea lui DIONISIE ERHAN (TIGHINEANU), arhimandrit al Mănăstirii Suruceni, episcop al Ismailului (2 noiemb. 1868 – 20 sept. 1943), militant pentru realizarea statului naţional unitar roman.

60 de ani de la naşterea pianistului şi profesorului SERGHEI COVALENCO (3 noiemb. 1948).

85 de ani de la naşterea istoricului şi modernistului roman, membru titular al Academiei Romane, DAN BERINDEI (3 noiemb. 1923).

75 de ani de la naşterea actriţei italiene de teatru şi film MONICA VITTI (3 noiemb. 1933).

70 de ani de la naşterea lui MIHAI VANGHELI, specialist in domeniul maşini şi mecanisme de construcţii, profesor universitar (5 noiemb. 1938).

175 de ani de la naşterea scriitorului norvegian JONAS LIE (6 noiemb. 1833 – 5 iul. 1908).

115 ani de la stingerea din viaţă a compozitorului rus PIOTR I. CEAIKOVSKI (7 mai 1840 – 6 noiemb. 1893).

70 de ani de la naşterea criticului literar, profesor universitar doctor ELIZA BOTEZATU (7 noiemb. 1938).

100 de ani de la naşterea lui ION I. CANTACUZINO, producător, regizor, scenarist, critic şi istoric de film (7 noiemb. 1908 – 26 iul. 1975).

90 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului şi pianistului MIHAI BURADA (1 mart. 1841 – 7 noiemb. 1918).

2435 de ani de la naşterea filozofului grec PLATON (7 noiemb. 427 i.Hr. – 347 i.Hr.).

120 de ani de la naşterea prozatorului şi poetului rus VSEVOLOD N. IVANOV (7 noiemb. 1888 – 9 dec. 1971).

95 de ani de la naşterea lui ALBERT CAMUS, romancier, dramaturg şi eseist francez, laureat al Premiului Nobel (7 noiemb. 1913 – 4 ian. 1960).

160 de ani de la naşterea lui NICOLAE PETRA-PETRESCU, publicist, traducător, bibliotecar, arhivar şi poet (7 noiemb. 1848 – 25 iun. 1923).

60 de ani de la naşterea fizico-matematicianului şi profesorului universitar DUMITRU LOZOVANU (8 noiemb. 1948).
80 de ani de la naşterea lui DUMITRU MICU, critic şi istoric literar, profesor universitar (8 noiemb. 1928).

55 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului rus, stabilit in Franţa, laureat al Premiului Nobel, IVAN A. BUNIN (22 oct. 1870 – 8 noiemb. 1953).

190 de ani de la naşterea scriitorului rus IVAN S. TURGHENIEV (9 noiemb. 1818 – 3 sept. 1883).

90 de ani de la stingerea din viaţă a lui GUILLAUME APOLLINAIRE, poet, prozator, dramaturg, critic de artă şi eseist francez (26 aug. 1880 – 9 noiemb. 1918), a fost nominalizat la Premiul Nobel.

95 de ani de la naşterea filozofului, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, DIMITRIE URSUL (10 noiemb. 1913 – 1 febr. 1996).

75 de ani de la naşterea pictoriţei ELENA BONTEA (10 noiemb. 1933).

320 de ani de la incheierea tipăririi BIBLIEI in limba romană (Biblia de la Bucureşti sau Biblia lui Şerban Cantacuzino) (10 noiemb. 1688).

70 de ani de la apariţia, la editura Fundaţiei Culturale Regale a BIBLIEI DE LA CHIŞINĂU, in traducerea lui Gala Galaction şi Vasile Radu, sub ingrijirea academicianului Al. Rosetti (10 noiemb. 1938).

500 de ani de la apariţia, din iniţiativa lui Radu cel Mare, a LITURGHIERULUI SLAVON, tipărit de călugărul Macarie, aceasta fi ind prima carte tipărită in Ţara Romanească (10 noiemb. 1508).

525 de ani de la naşterea lui MARTIN LUTHER, reformator religios, fondator al Bisericii Luterane (10 noiemb. 1483 – 18 febr. 1546).

100 de ani de la naşterea lui NIKOLAI N. NOSOV, prozator, dramaturg şi scenarist rus (10 noiemb. 1908 – 26 iul. 1976).

70 de ani de la stingerea din viaţă a lui MUSTAFA KEMAL ATATURK, om politic, fondator al Republicii Turcia şi primul ei preşedinte (19 mai 1881 – 10 noiemb. 1938).

90 de ani de la sfirşitul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, incheiat prin semnarea armistiţiului de la Compiegne dintre aliaţi şi germani (1914 – 11 noiemb. 1918).

75 de ani de la naşterea actorului de teatru şi film ŞTEFAN BĂNICĂ (11 noiemb. 1933 – 26 mai 1995).

80 de ani de la naşterea chimistului roman, stabilit in SUA, GHEORGHE D. MATEESCU (11 noiemb. 1928).

80 de ani de la naşterea scriitorului mexican CARLOS FUENTES (11 noiemb. 1928).

150 de ani de la tipărirea şi introducerea in circulaţie, in Moldova, a timbrelor poştale “Cap de bour”, vechea stema a Moldovei, astăzi printre cele mai valoroase mărci poştale din lume (12 noiemb. 1858).

60 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN ROBU, chimist, conferenţiar, inventator (12 noiemb. 1948).

60 de ani de la naşterea lui VASILE SECRIERU, fizician, matematician, professor universitar (12 noiemb. 1948).

175 de ani de la naşterea lui ALEKSANDR P. BORODIN, compozitor rus (12 noiemb. 1833 – 27 febr. 1887).

60 de ani de la naşterea specialistului in domeniul informaticii şi tehnicii de calcul VASILE NEDELCIUC (13 noiemb. 1948).
95 de ani de la stingerea din viaţă a bibliografului şi editorului NERVA HODOŞ (20 noiemb. 1869 – 13 noiemb. 1913).

140 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului italian, reprezentant al belcanto-ului, GIOACCHINO ANTONIO ROSSINI (29 febr. 1792 – 13 noiemb. 1868).

70 de ani de la naşterea lui SERGIU CHILIMAR, specialist in domeniul zootehniei, profesor universitar, membru correspondent al AŞM (14 noiemb. 1938).

65 de ani de la stingerea din viaţă a lui GURIE GROSU, mitropolit al Basarabiei, redactor şi editor, militant pentru redeşteptarea naţională a basarabenilor (1 ian. 1877 – 14 noiemb. 1943).

160 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului ZAMFIR ARBORE-RALLI (14 noiemb. 1848 – 2 apr. 1933).

125 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN CIOBANU, istoriograf şi critic literar, originar din Basarabia, membru titular al Academiei Rom穗e (14/24 noiemb. 1883 – 28 febr. 1950).

140 de ani de la naşterea lui EMIL RACOVIŢĂ, explorator, speolog şi biolog, profesor universitar, academician, fondator al biospeologiei (15 noiemb. 1868 – 17 noiemb. 1947).

120 de ani de la naşterea lui MIHAIL BÂRCĂ, prozator, compozitor, dirijor şi pedagog, originar din Basarabia, a fost directorul Conservatorului din Chişinău (15 noiemb. 1888 – 1 oct. 1973).

50 de ani de la naşterea interpretei de muzică uşoară DOINA ALDEA-TEODOROVICI (15 noiemb. 1958 – 30 oct. 1992).

120 de ani de la naşterea lui THEODOR RÂŞCANU, scriitor, publicist, editor, avocat, doctor 絜 drept şi 絜 economie (17 noiemb. 1888 – 2 iul.1952).

85 de ani de la naşterea actorului bulgar de teatru şi fi lm APOSTOL KARAMITEV (17 noiemb. 1923 – 1973).

85 de ani de la naşterea criticului literar şi eseistului MONICA LOVINESCU (19 noiemb. 1923 – 21 apr. 2008).

180 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului austriac FRANZ SCHUBERT (31 ian. 1797 – 19 noiemb. 1828).

175 de ani de la naşterea lui WILHELM DILTHEY, istoric al culturii şi fi lozof german (19 noiemb. 1833 – 3 oct. 1911).

125 de ani de la naşterea lui HJALMAR FREDRIK ELGERUS BERGMAN, prozator, dramaturg şi pictor suedez (19 noiemb. 1883 – 1 ian. 1931).

120 de ani de la naşterea pictorului GRIGORI FILATOV (20 noiemb. 1888 – 15 ian. 1973).

70 de ani de la stingerea din viaţă a poetului TOADER MALAI (PĂUNEL) (5 noiemb. 1890 – 20 noiemb. 1938).

60 de ani de la naşterea scriitorului şi editorului CONSTANTIN DRAGOMIR (20 noiemb. 1948).

195 de ani de la naşterea fi lologului sloven, membru de onoare al Academiei Romane, FRANZ MIKLOSICH (20 noiemb. 1813 – 7 mart. 1891).

150 de ani de la naşterea prozatoarei suedeze, laureată a Premiului Nobel pentru literatură SELMA LAGERLOF (20 noiemb. 1858 – 16 mart. 1940).

85 de ani de la naşterea scriitoarei din Africa de Sud, laureată a Premiului Nobel, NADINE GORDIMER (20 noiemb. 1923).

80 de ani de la naşterea actorului rus de teatru şi fi lm ALEKSEI V. BATALOV (20 noiemb. 1928).

190 de ani de la naşterea etnografului şi arheologului american LEWIS HENRY MORGAN (21 noiemb. 1818 – 17 dec. 1881).

95 de ani de la naşterea poetului NISTOR CABAC (23 noiemb. 1913 – 1937).

90 de ani de la apariţia la Bucureşti a publicaţiei „DACIA”, cu subtitlul „ziar de dimineaţă”, sub direcţia lui Al. Vlahuţă (23 noiemb. 1918 – 15 oct. 1922).

190 de ani de la naşterea pedagogului şi istoricului literar ARON PUMNUL (27 noiemb. 1818 – 24 ian. 1866).

90 de ani de la naşterea lui BORIS PATON, specialist in metalurgie şi sudură electrică, membru de onoare al AŞM, preşedinte al AŞ a Ucrainei (27 noiemb. 1918).

75 de ani de la naşterea pianistei IDA TEREHOVA (28 noiemb. 1933).

170 de ani de la naşterea sculptorului rus ALEKSANDR OPEKUŞIN (28 noiemb. 1838 – 4 mart. 1923), autor al bustului lei A.S. Puşkin, amplasat in Grădina Publică din Chişinău.

135 de ani de la naşterea lui NICOLAE DIMO, agrolog, cercetător ştiinţific şi profesor universitar (30 noiemb. 1873 – 15 mart. 1959).

90 de ani de la apariţia la Chişinău a revistei „ŞCOALA BASARABIEI” (noiemb. 1918 – 1940).

‘Tentativă de dezinformare’ la vârful francmasoneriei din România

octombrie 20th, 2008

COMUNICAT DAT DE SUPREMUL CONSILIU PENTRU ROMANIA AL MARILOR INSPECTORI GENERALI DE GRADUL 33 SI ULTIM AL RITULUI SCOTIAN ANTIC SI ACCEPTAT

BUCURESTI, 20 Octombrie 2008 – SUPREMUL CONSILIU PENTRU ROMANIA AL MARILOR INSPECTORI GENERALI DE GRADUL 33 SI ULTIM AL RITULUI SCOTIAN ANTIC SI ACCEPTAT IA POZITIE FATA DE INCERCARILE DE DEZINFORMARE ATAT PE PLAN NATIONAL CAT SI PE CEL INTERNATIONAL AL UNUI NOU SUPREM CONSILIU NESTATUTAR CONSTITUIT IN ROMANIA SI CARE PREJUDICEAZA IMAGINEA MASONERIEI IN GENERAL SI A ROMANIEI IN PARTICULAR.

SCRISOARE DE INFORMARE CATRE TOATE SUPREMELE CONSILII REGULAR CONSTITUITE DIN TARA SI STRAINATATE

În legătură cu o aşa zisă „CIRCULARĂ” emisă de un aşa zis „SUPREMUM CONCILIUM” creat în România EX NIHILO şi semnat de un „Suveran Mare Comandor” auto-creat EX NIHILO, Lucian Cornescu-Ring 33°, vă informăm:

1. Supremul Consiliu tradiţional pentru România fondat în 1881 de Constantin Moroiu şi care a fost recunoscut ca legitim de 17 Supreme Consilii cu ocazia celei de a 42-a Conferinţă a Suveranilor Mari Comandori Europeni din luna mai 1998, Suprem Consiliu prezidat în prezent de Suveranul Mare Comandor André SZAKVARY, nu are niciun raport , nici civil nici masonic cu entitatea amintită mai sus.

2. Câteva din numele F F citaţi ca făcând parte din acest aşa zis „Supremum Concilium” nu au fost consultaţi în prealabil şi, ceea ce este mai grav, nici nu şi-au dat acordul pentru a face parte din această entitate.

3. Nu este deloc conform cu etica francmasonică de a constitui un Suprem Consiliu cu Masoni ce au fost exclusi din mai multe obedienţe la rând fie din cauza nerespectării jurămintelor lor depuse pe Volumul Legii Sfante ,fie pentru violarea legilor civile sau masonice fie pentru nerespectarea regulilor elementare ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat aşa cum sunt acestea definite în Constituţii.

4. Termenii şi formulele conţinute în textele difuzate fac proba lipsei de cultură şi de cunoştinţe masonice a autorilor lor.

5. Respectul faţă de Patrie şi imperativul apărării Ordinului sunt angajamente pe care orice mason le asumă cu mâna întinsă deasupra Bibliei. De aceea, transmiterea în străinătate a unor documente în mod evident inspirate de interese personale nu poate decât să contribuie la degradarea imaginii României în general şi a Ordinului masonic român în particular.

6. Supremul Consiliu pentru România dezaprobă asemenea proceduri ce contravin principiilor generale ale Masoneriei Universale şi dorinţei tuturor Fratilor masoni români de a vedea realizându-se într-o bună zi unitatea unei francmasonerii autentice.

7. Indiferent de sircumstanţe, Supremul Consiliu pentru Romania va rămâne fidel tradiţiei pe care a moştenit-o de la Supremul Consiliu din 1881 lucrând permanent în spiritul fraternizării întregii umanităi, bază filosofică fundamentală a Ordinului nostru.

Bucureşti, 8 octombrie 2008

SUPREMUL CONSILIU PENTRU ROMANIA AL MARILOR INSPECTORI GENERALI DE GRADUL 33 SI ULTIM AL RITULUI SCOTIAN ANTIC SI ACCEPTAT FONDAT IN ANUL 1881 si INSCRIS IN REGISTRUL ASOCIATIILOR SI FUNDATIILOR CONFORM DECIZIEI NR. 40/PJ, DIN 26.04.1995, JUDECATORIA SECTOR III BUCURESTI

Dr. ANDRE PIERRE SZAKVARY
Str. Mecet 21 Bucuresti Romania
tel.0723592136
secretariatscr@aol.com

„Protectia europeana a Drepturilor Omului si Procesul penal roman”

octombrie 20th, 2008

Luni la ora 15:00 a fost lansata cartea „Protectia europeana a drepturilor omului si procesul penal roman” a domnului judecator Mihail Udroiu si a domnului profesor univ. dr. Ovidiu Predescu. Evenimentul, organizat de editura C.H.Beck, se va desfasura in amfiteatrul Institutului National al Magistraturii de pe B-dul Regina Elisabeta, nr. 53, sector 5, Bucuresti.

Tratatul va fi prezentat de catre cei doi autori, directorul editorial al Editurii C.H. BECK, domnul profesor univ. dr. Valerian Cioclei, precum si de catre alte personalitati din domeniul juridic. Printre invitatii de seama la acest eveniment se numara: domnul Catalin Marian Predoiu, Ministrul Justitiei, doamna Laura Codruta Kovesi, procuror general al Romaniei, domnul Gavril Iosif Chiuzbaian, Presedintele Uniunii Juristilor din Romania si multe alte nume sonore din domeniul justitiei.

„Tratatul de fata este o carte fundamentala pentru dreptul penal si pentru dreptul procesual penal roman. Cartea ni se infatiseaza ca un examen al acestor ramuri esentiale ale sistemului juridic roman in lumina exigentelor europene privitoare la protectia drepturilor si libertatilor fundamentale”, declara domnul profesor univ. dr. Corneliu Birsan, judecator CEDO.

Prima parte a tratatului „Protectia europeana a drepturilor omului si procesul penal roman” detaliaza principiile aplicabile in materia protectiei europene a drepturilor omului prin raportare la sistemul creat in cadrul Consiliului Europei, in care rolul central este detinut de Conventia europeana si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cat si modul de realizare a protectiei drepturilor fundamentale in cadrul Uniunii Europene si in jurisprudenta Curtii de la Luxembourg.

In partea a doua sunt reliefate diferite ipostaze de protectie a drepturilor omului prin raportare la dreptul penal roman. Sunt abordate, printre altele, problematici ca: dreptul la viata (inclusiv situatia legitimei aparari in vederea protejarii proprietatii), principiile legalitatii si neretroactivitatii legii penale cu aplecarea speciala asupra interzicerii jurisprudentei retroactive in mallam parte, protectia vietii private sau de familie in care o importanta deosebita a ocupat expulzarea ori implicatiile criminalitatii informatice in acest domeniu, libertatea de exprimare, in special in ceea ce priveste presa sau administrarea justitiei.

Partea a treia a tratatului analizeaza protectia europeana a drepturilor omului in cadrul procedurilor penale si stadiul actual al legislatiei romane. Sunt astfel analizate standardele europene in materia protectiei libertatii persoanei, a dreptului la un proces echitabil, a vietii private precum si garantiile procedurale din dreptul intern.

„Este de dorit ca acest tratat sa stea pe masa de lucru a oricarui specialist care activeaza teoretic sau practic in domeniul judiciar penal. Atat pana la aparitia unor noi coduri, cat si dupa aceea, consideram ca va fi benefic sa deschidem cat mai des paginile acestei carti”, aprecia domnul prof. univ. dr. Nicolae Volonciu.

Despre autori:

Mihail Udroiu – judecator, membru al Comisiei de redactare a proiectului noului Cod de procedura penala, precum si al Comisiei de redactare a proiectului noului Cod penal, din cadrul Ministerului Justitiei; formator in cadrul Institutului National al Magistraturii la disciplinele drept procesual penal si metodologia actului de justitie.
Ovidiu Predescu – profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii „George Baritiu” Brasov; redactor-sef adjunct al Revistei Dreptul si al Revistei de drept penal.

1000 de locuri de munca pentru tinerii din Iasi

octombrie 20th, 2008

Pe 24 si 25 octombrie la Sala Polivelanta din Iasi se organizeaza prima editie din Moldova a celui mai mare targ de cariera pentru tineri profesionisti, Angajatori de TOP. Timp de doua zile, 60 de companii de top din Romania ofera 1000 de joburi studentilor si tinerilor profesionisti cu pana la 7 ani de experienta.

5.000 de tineri cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani sunt asteptati la prima editie Angajatori de TOP Iasi. Pentru acestia, 60 de companii de top, multinationale, nationale sau foarte mari pe plan local, ofera peste 1.000 de joburi in domeniile IT&C, inginerie, consultanta, financiar-bancar, FMCG, vanzari, retail sau limbi straine. Majoritatea ofertelor de munca sunt din Iasi si din zonele invecinate, dar, pe langa acestea, exista si un numar de posturi disponibile in alte zone din tara, precum Bucuresti, Muntenia sau Banat.

„Avand experienta organizarii a sase editii de Angajatori de TOP in Bucuresti si Timisoara pana acum, am observat interesul crescut al marilor angajatori din Romania pentru tinerii din Iasi, datorita numarului mare de tineri bine pregatiti si cu potential, care sunt gata sa performeze intr-o serie larga de domenii profesionale”, spune Sebastian Mahu, Project Manager Angajatori de TOP Iasi.

Punctele de interes ale targului sunt:

• Oferta extrem de diversa a angajatorilor – peste 1,000 de locuri de munca deschise in aceasta toamna in cele mai dinamice domenii; joburile pot fi gasite pe site-ul evenimentului, www.hipo.ro, dar si la standurile de prezentare din timpul evenimentului.

• 60 de standuri, unde vizitatorii pot discuta cu manageri si consultanti de resurse umane ai unor companii de top din Romania despre ofertele de munca disponibile si despre cum isi pot gasi un loc in echipa lor.

• 13 seminare de cariera, sustinute de companii de top de la nivel national sau de pe plan local, in care participantii pot afla mai multe informatii despre domeniile in care activeaza companiile respective si care sunt oportunitatile de cariera existente.

• CV Clinic – un serviciu de feedback pe CV oferit gratuit de catre consultantii Catalyst Recruitment vizitatorilor targului.

• 3 workshop-uri tematice, de interes pentru tinerii pasionati de ceea ce sa intampla nou pe piata fortei de munca.
Acestea sunt: „Studiile in strainatate. Mituri si realitati.”, sustinut de Alexandru Ghita, presedinte Educativa, organizatorii Romanian International University Fair, „Diversitatea si respectarea drepturilor angajatului la locul de munca”, workshop ce face parte din Campania „Pentru diversitate. Impotriva discriminarii.” initiata de Comisia Europeana si „Piata muncii evolueaza. Tu?” sustinut de Iulia Rindasu consultant Edurom.

Angajatori de TOP va avea loc la Sala Polivalenta din Iasi si va fi deschis vineri, 23 octombrie, intre orele 10:00 si 18:00 si sambata, 24 octombrie, intre orele 10:00 si 17:00. Intrarea este gratuita.

Domeniile in care angajeaza companiile participante la Angajatori de TOP Iasi sunt: IT&C (Microsoft, Gameloft, IBM, Adobe, Oracle, Di.Tech, HP, Thales, Route66, XL World, Natek, Amazon, Ubisoft, SCC, Graitec, Endava), Inginerie-Auto (Dacia Groupe Renault, Delphi Diesel Systems, Arcelor Mittal, Continental, Reanult, Pentalog, Electroalfa), Financiar-bancar (BCR, BCR Administrare Fond de Pensii, EOS-KSI), Asigurari (Allianz Tiriac), FMCG (P&G), Retail (Carrefour), Consultanta – Taxe – Audit (PricewaterhouseCoopers, Edurom, CapGemini, Excon, GfK, Catalyst Solutions), Constructii (Arabesque, Megaprofil, Brikston, TIAB-VINCI).

Nicoleta Anton

Sa ne delectam in bucatarie – Mousse de banane pentru copii

octombrie 20th, 2008
Mousse de bananeMousse de banane

Ingrediente reteta
12 banane, 750 gr.zahar, 3 cesti cu apa suc de la o lamaie, 4 oua.
Mod de preparare (timp estimat: 20 min, complexitate: redusa)

Se fierb bananele cu zaharul si apa si sucul de lamaie. Se pune amestecul in mixer si apoi se strecoara. Se amesteca galbenusurile cu mixerul pana se albesc si se adauga la crema de banane strecurata. Apoi se adauga albusurile batute spuma. Se pune in cupe in frigider.

E tare comod sa folosesti marshmallows ca sa ingrosi o crema sau daca le topesti cu putina smantana sau lapte le poti pune orez umflat, cornflakes etc. si lasi sa se intareasca la rece. Pe copii ii incanta ca ii lasi sa “azvarle” inauntru ce vor.

Lasagna cu legume si sos de rosii

Ingrediente reteta
un morcov, un ardei, 2 cepe, un catel de usturoi, o doza de 425 ml rosii, sare, piper, 50 g unt, 50 g faina, 750 ml lapte, 600 g vinete, 200 g ciuperci, 250 g foi lasagna, 200 g parmesan ras
Mod de preparare (timp estimat: 1h,40 min, complexitate: medie)

Legumele se spala si se curata. Ceapa, morcovul, ardeiul si usturoiul se toaca marunt si se pun la calit 15 min in putin ulei incins. Se pune sare si piper. Din unt, faina si lapte se face un sos alb care se fierbe la foc potrivit si se condimenteaza cu sare, piper. Vinetele se taie felii de 1 cm grosime, se calesc scurt in 6 linguri ulei si se scot pe o hirtie absorbanta. Ciupercile se toaca si se dinstiue cu o ceapa mare, sare si piper. Foile de lasagna se fierb in apa sarata. Se ia o forma unsa si se asaza alternativ foi de lasagna, sos alb, legume, sos de tomate, parmezan ras. Se repeta. Se coace la foc potrivit 40-45 min.

Mod de servire
Se serveste fierbinte

Mici secrete in ale bucatariei

Inainte de a incepe sa cureti pestele de solzi si sa-l transezi, unge-ti mainile cu suc de lamaie; in felul acesta, mainile nu-ti vor mirosi a peste dupa ce ai terminat treaba. Atunci cand cureti pestele de pielita, presara sare pe aripioara codala si apuca strans cu mana, ca sa nu alunece. Pestele cu carnea delicata si frageda se prajeste necuratat de pielita, ca sa nu se sfarame.

Ce poti face daca ai gatit, fiert sau rumenit peste masura pestele?
Transforma-l in chiftele: amesteca pestele cu piure de cartofi si pesmet, modeleaza chiftele si prajeste-le. Budinci de peste la cuptor sau lazane. „Cosmetizeaza” defectul: presara branza rasa si verdeata.

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (I)

octombrie 20th, 2008
Minirezervatie langa Storforsen, cascada pe PiteälvenMinirezervatie langa Storforsen, cascada pe Piteälven

Nu cu mult timp in am urma am fost intrebat daca nu as vrea sa scriu un miniserial despre Modelul Suedez. M-am simtit onorat, dar imediat dupa aceea m-a napadit angoasa.

Traiesc de aproape doua decenii in Suedia impreuna cu familia. Aici am trecut impreuna prin cele mai reprezentative momente ale vietii – har Domnului, nu prin toate. Sunt convins ca orice om informat stie cel putin cateva lucruri despre mult pomenitul model, mult mai mult decat mine. Nu am studii in materie, nici doctorat sau lucrari publicate – nu sunt ,,abilitat”.
Contactul meu cu Suedia, promotoarea modelului cu acelasi nume, a avut caracteristica de spirala ciclica tipica pentru existenta oricarui emigrant: de la exaltare, relativ scurta, la dusul rece si apoi resemnare – dupa care, iar, de la capat.

De ce stiu atat de putine lucruri ,,stiintifice” despre Modelul Suedez? Chiar si pentru asta am doar supozitii. La inceput, scapat ca prin urechile acului din deceniul ,,Luminii” (negre) ceausiste, nu puteam trai decat exaltarea. Impresiile erau prea puternice ca sa poti structura si trage concluzii la rece. Mai apoi au aparut inevitabile conflicte surde: de ce traim ca in doua luni paralele, noi si ,,bastinasii”, de ce ies copiii din scoala primara fara sa fi auzit de un scriitor mai serios sau de sintaxa limbii suedeze… Prin 93′ nici macar nu am observat ca eram in valtoarea celei mai acute crize economice ale modelului; poate pentru ca in acea perioada aveam personal inca prea putin de pierdut.

Au mai trecut cativa ani, timp in care am intrat si noi, nou venitii, pe un fagas mai linistit. In loc de a innota la suprafata lui, ne-am cufundat in adancurile modelului fara ca prin aceasta sa il intelegem mai bine.
Analfabetism socio-politic? Probabil ca acesta e cuvantul. Dupa prea multi ani de pregatire politico-ideologice „orinde te-ai fi aflat” in ce ma priveste, reflexul nu mai putea fi controlat: plictisul, pierderea atentiei de la primele fraze ale stirii cu caracter politic.

Si vina nu e numai a mea. La acest analfabetism atat de incorect politic a contribuit insusi sistemul suedez. Afundat intr-un fluid transparent, care te sustine permanent dar pe care incetezi sa il mai percepi. Aproape doua decenii am trait in acelasi oras pe care obisnuiesc sa il asemuiesc cu Pitestiul cu care seamana ca marime si structura. In afara de faptul ca am mers la vot, nu am stiut niciodata cine este primar sau prefect.

Nu a fost nevoie sa pun piciorul pe la primarie si doar o singura data din greseala am nimerit pe la prefectura, cu o treaba pe care puteam sa o rezolv de acasa. Pana si primirea cetateniei suedeze a constat din punerea semnaturii pe un formular pus la posta, in plic timbrat platit tot de Ei (cei pe care nu ii voi intalni niciodata), urmata de inmanarea, tot pe aceasi cale, a unui comunicat. As fi avut dreptul sa am cazier si sa nu stiu o boaba suedeza, daca voiam. Lipsurile, si nu bunastarea, creaza si ascut un anume tip de abilitati. Lipsa lipsurilor pasivizeaza.

Vorbind prea mult despre mine am incalcat deja unul din cutumele forte ale vietii sociale de aici din Suedia: modestia, practicata din convingere si cu pasiune. Povestind toate acestea m-am lasat purtat de val, in speranta ca el ma va duce acolo unde va trebui. Este clar ca pentru cititorii revistei Acum nu voi putea fi o calauza. Tot ce mai pot face este sa va invit ca impreuna sa cautam si sa descoperirm ceva din Modelului Suedez. Cu putin noroc, la sfarsitul expeditiei ne vom intoarce cu cateva fructe rare dobandite prin padurile de mesteceni, sau macar ne vom fi simtit bine intr-un mediu al carui exotism este direct proportional cu patratul distantei.
Ma adresez cu acest serial in special acelora care nu au pus niciodata piciorul in Scandinavia, sau, daca au facut-o, nu au apucat sa ramana atat de mult incat sa apuce sa plateasca impozite. Pe domniile lor, dar si pe toti ceilalti care ati avut bunavointa sa cititi pana la capat, va rog sa fiti si in continuare alaturi de mine.

Post Scriptum. Inainte de a da tastatura deoparte nu pot sa aman o relatare de mare actualitate pentru zilele pe care le traim, acelea ale crizei financiare mondiale.
In perioada 1990-1994 Suedia a trecut printr-o serioasa criza financiara (asupra careia vreau sa revin pe scurt in unul din episoadele viitoare – o perioada cand Modelul Suedez si-a iesit din albie dupa care nu a mai putut fi ce a fost ramand totusi Modelul Suedez).

Guvernarea de la timpul respectiv, coalitia liberala aflata printr-o exceptie la putere (regula fiind guvernarea socialistilor) a trebuit sa conceapa si aplice cu repeziciune un pachet de masuri in urma carora s-a iesit din criza.

Acum, Statele Unite sunt in criza, administratia Americana s-a interesat de modul cum alte tari au actionat in situatii similare. Suedia este una din tarile care a fost studiata cu atentie deosebita. In legatura cu aceasta va mai destainui un gand care nu-mi da pace. Ganditi-va, un colos ca Statele Unite se coboara sa ia cuminte lectii de la un pitic inghetat ce abia a implinit noua milioane de locuitori. O democratie curat lipsita de originalitate (SUA) scotocind, ca si noi, in cautarea Modelului Suedez.

Frații gemeni – fascismul și comunismul

octombrie 20th, 2008
Hitler și Stalin - frații inamiciHitler și Stalin – frații inamici

Primul care a vorbit despre fraţii gemeni, totalitarismul de stânga şi cel de dreapta, deci bolşevismul şi fascismul, a fost scriitorul polonez Gustaw Herling-Grudzinski, supravieţuitor al Gulagului şi adversar ireductibil al oricărui sistem terorist-ideologic. Tema este de o actualitate incontestabilă pe care o constatăm de fiecare dată când este atinsă. Prietenul meu Radu Stern, distins istoric de artă din Elveţia, îmi propune un dialog despre nazism şi socialism, trecând aşadar un prag conceptual şi atingând chestiuni ce pot stârni polemici aprinse. Reiau aici câteva idei din răspunsul meu, mai cu seamă că sunt direct legate de analiza pe care o fac barocului comunisto-fascist (în versiunea românească, dar nu numai).

Sunt destui pentru care simpla comparaţie între cele două experienţe totalitare ar însemna o abdicare de la valorile liberal-democratice. Comunismul (şi cu atât mai mult un vag definit socialism) continuă să se bucure de un straniu alibi legat de tradiţia rezistenţei antifasciste. Dacă menţionezi Gulagul stalinist, lagărele din statele satelizate ale Europei de Est, milioanele de victime ale maoismului drepte încarnări ale Răului radical, efecte ale proiectului comunist, ţi se răspunde cu un surâs dispreţuitor că e vorba de aberaţii locale, de consecinţele „despotismului asiatic“, de „eterna Rusie“, de efectele subdezvoltarii etc. Nu scria socialistul (ex-troţkist) Isaac Deutscher că stalinismul este rezultatul degradării marxismului la nivelul „magiei primitive“?

În realitate, cum au demonstrat-o atâţia exegeţi ai mişcărilor totalitare, există înrudiri extrem de frapante şi semnificative între cele două extreme. Îi menţionez aici pe Hannah Arendt, Jacob Talmon, Zeev Sternhell şi A. James Gregor (cartea pe acest subiect a acestuia din urmă, „Fetele lui Ianus“, a apărut şi în româneşte). Evident, fascismul nu este doar socialism. Nazismul a simbolizat o exacerbare a unui exclusivism naţionalist ale cărui rădăcini pot fi găsite într-o tradiţie pan-germanistă care i-a inclus pe Fichte, pe Wagner şi pe Houston Stewart Chamberlain. Pe de altă parte, Wagner şi-a început cariera politico-profetică în zona romantismului „progresist“. Hitler însuşi, imediat după Primul Război Mondial, a frecventat cercuri în care tematica naţional-bolşevismului se întâlnea cu un antisemitism turbat. După luarea puterii în ianuarie 1933, Frontul Muncii condus de Robert Ley a continuat politicile sociale din perioada Weimar şi chiar mai de dinainte.

Valori comune

Ziua de 1 Mai a rămas sărbătoare muncitorească în perioada dictaturii naziste. Sindicatele au fost suprimate, dar nu a fost abolit niciun avantaj social acordat proletariatului (pensii, concedii, case de odihnă). Roşul şi brunul s-au împerecheat în simbolismul NSADAP. Nazismul a fost constant antiplutocratic şi anticapitalist, doar că se limita la „iudeo-plutocraţie“ (în primă fază). Ar fi mers evident în direcţia extirpării capitalismului în genere. Cum observa cândva Petre Pandrea, în pătrunzătoarea sa carte „Germania hitleristă“, ideologia nazistă distingea (în chip cu desăvârşire specios) între „capitalul productiv“ („arian“) şi cel „spoliator“ (evreiesc). Pe lungă durată, după eliminarea aşa-numitului capital „de jaf“, ar fi urmat lichidarea pieţei libere.

Logica totalitară nu permite enclave de iniţiativă autonomă. Este ceea ce au ştiut marii gânditori libertarieni precum un Hayek şi un von Mises atunci când au denunţat socialismul (în ambele sale versiuni apocaliptic-transformatoare) ca sistem constrângător, deci ca o utopie menită să lichideze demnitatea individuală şi să impună „reţete ale fericirii“ concepute de un stat major al revoluţiei totale.

Naţional-bolşevismul care reînvie în Rusia la ora actuală, prin mişcarea condusă de Eduard Limonov, a fost una din direcţiile care au inspirat proiectul nazist. Hitler s-a despărţit de exponenţii săi, pe unii i-a lichidat fizic, dar programul fraţilor Strasser a continuat să susţină, fie şi în chip ezoteric, resentimentul antiburghez ca fundament al nazismului. La rândul lor, naţional-bol- şevicii au rupt cu Hitler, dar era o despărţire tactică. Ambele părţi erau convinse că „Sistemul“ trebuia zdrobit. Tocmai din acest motiv, dincolo de diatribele împotriva marxiştilor, Hitler nu a renunţat niciodată la numele de „socialist“ al partidului său.

Denumirea unui partid nu este fără importanţă, mai ales în aceste cazuri în care propaganda este inseparabilă de lozinci şi mitologie. Despre Mussolini şi revoluţia fascistă nu are rost să mai vorbim. La sfârşitul vieţii, Stalin nu făcea un secret din antisemitismul său patologic. Nazismul a fost socialismul luptei de rasă. Comunismul a fost socialismul luptei de clasă. La polul opus s-au aflat conservatorismul tradiţional (ostil radicalismului anarhic plebeu) şi liberalismul în variile sale ipostaze, inclusiv aceea oximoronic numită socialistă. Colectivismul tribal (comunitatea rasială) era opus celui de clasă, însă erau unite întru anticapitalism. Pactul dintre Hitler şi Stalin din august 1939 consfinţea nu doar o alianţă tactică, ci şi o simbioză ideologică întemeiată pe aversiuni, fobii şi uri comune.

Scandalul salariilor publice şi ce ar fi de făcut

octombrie 20th, 2008

Tocmai mă pregăteam să fac un top al declaraţiilor trăznite, sau involuntar-hazlii, scoase pe gură anul ăsta de diverse persoane publice. Aş fi premiat în special pe acelea venite la un moment complet aiurea, când realitatea o luase deja în altă direcţie, demonstrând autismul autorilor: de la eliminarea plafoanelor la medicamente compensate (echivalând cu un cec în alb dat sistemului medical-farmaceutic, evident inaplicabil şi necredibil, din moment ce Ministerul nu şi-a achitat nici datoriile restante dinainte) anunţată exact când criza financiară impune alte urgenţe; până la oferta supra-realistă a liderului PSD Mircea Geoană de a plăti 20.000 euro fiecărui român emigrat care se întoarce (măsură care ar costa între o cincime şi un sfert din bugetul ţării, dacă cineva ar lua-o în serios), venită pe fondul viitoarei recesiunii, când o parte din emigranţi, rămaşi şomeri, oricum se vor întoarce.

Sau de la celebra predicţie a lui Patriciu, că petrolul va ajunge anul ăsta la 200 dolari pe baril (a scăzut de atunci cu vreo 40%; te şi întrebi cât or înţelege de fapt marii noştri moguli din afacerile pe care le patronează); până la fanteziile de campanie cu autostrăzi suspendate ale lui Sorin Oprescu, care a descoperit între timp că şi să repari un nenorocit de pasaj pietonal la Universitate, de câteva sute de metri pătraţi, tot îţi ia vreun an de zile, aşa că mai bine te concentrezi pe ce ştii mai bine, adică plantarea de oameni credincioşi în Comisia de Urbanism, ca să meargă unse PUZ-urile cu dedicaţie.

Dar nu putem deloc să ne relaxăm, bucurându-ne de aceste palavre ale unor tipi purtând pălării prea mari pentru capul lor, că vin peste noi teme grele, ca acest nou scandal al lefurilor în agenţii publice. Presa a lovit din greşeală un colţ al aisbergului şi apele au început să se agite, pentru că dedesubt treaba e groasă. S-a văzut că în România poţi să fii bugetar şi să salţi lejer peste 10.000 de euro pe lună, cu sporuri, prime şi beneficii. Adică mai mult decât preşedintele, premierul sau şefii de bănci private; şi aproape de nivelul preşedintelui SUA (vreo 25.000 euro) sau premierului Marii Britanii (23.000 euro). Cu tot respectul pentru instituţie, m-aş gândi că faţă de preşedintele ANRE-ului nostru, ultimii au totuşi oarecari răspunderi în plus.

Acum se cere scalpul acestor învârtiţi, iar premierul şi preşedintele sar să se delimiteze, ca şi când abia acum află de subiect. De fapt, problema e mult mai întinsă decât au putut-o prezenta televiziunile, şi datează demult. De mai bine de 10 ani guvernele succesive nu au curajul să se apuce de un proiect necesar: evaluarea sectoarelor bugetare, întocmirea unei baze de date cu salariile la zi (nu doar cel de încadrare, ci tot sistemul de prime şi bonusuri) şi adoptarea unei legi unitare a salarizării publice.

Diverse proiecte de asistenţă tehnică, ba cu UE, ba cu Banca Mondială, au cheltuit imens ca să se facă aceste analize şi proiecţii, care acum zac abandonate prin sertare. Încercările de a legifera au fost sabotate din start, sau în aplicare, pentru că nici un lider n-a avut curajul să-şi pună tot sistemul în cap.

Acest articol a apărut inițial în cotidianul Evenimentul Zilei.

Comunitatea românească în Marea Britanie: petiții, maturizare și fasoane

octombrie 20th, 2008
Adrian Cherciu, Greg Hands și Cristina Irimie se pregătesc să înmâneze petițiaAdrian Cherciu, Greg Hands și Cristina Irimie se pregătesc să înmâneze petiția

Am avut plăcerea de a asista pe data de 15 octombrie, în față la 10, Downing Street, reședințaoficială a premierului britanic, la înmânarea de către reprezentanți ai comunității românești din Marea Britanie a unei petiții cerând înlăturarea restricțiilor de pe piața britanică muncii pentru cetățenii români.

Ritualul e cel cunoscut: trei bătăi la un dintre cele mai celebre uși. Ușa se deschide, apare un polițist, iar deputatul Conservator Greg Hands, care reprezintă circumscripția Hammersmith și Fulham din vestul Londrei și Cristina Irimie, jurnalista care a inițiat strângerea semnăturilor predau petiția și o scrisoare către Gordon Brown.

Premierul Brown era plecat la Bruxelles, dar polițistul promite că petiția îi va fi înmânată fără întârziere.

E o formă de manifestare a democrației tradițională în Marea Britanie și iată că și mica comunitate românească de aici o utilizează.

“Sunt absolut încântat că sunt aici împreună cu reprezentanți ai Comunității românești în Marea Britanie, pentru a tramsmite mesajul că românii nu trebuie tratat incorect sau discriminați. Regulile aplicate polonezilor, slovacilor și celorlalți est-europeni trebuie aplicate și românilor,” mi-a spus Greg Hands, care călătorește regulat în România de 25 de ani și este un prieten statornic al românilor.

Cristina Irimie, directoarea săptămânalului Român în UK își arăta mândria pentru acțiunea civică pe care a inițiat-o. Anul acesta a reușit să strângă 4257 de semnături, față de doar circa 2500 anul trecut.

Adrian Cherciu, fondatorul celui mai popular loc virtual de intâlnire al romanilor din Marea Britanie, website-ul www.romani-online.co.uk, spune că rivalitatea jurnalistică nu mai contează în astfel de situații și că interesul comunității românești e mai presus de rivalitățile de moment.

Creștere numerică și calitativă

Comunitatea românească din Regatul Unit este estimată la circa 50000 de persoane de ambasadorul României la Londra, Ion Jinga.

Deși e departe de a avea forța unor comunități ca cele din Italia sau Spania sau chiar din Franța și Germania, românii din Marea Britanie își fac simțită din ce în ce mai mult prezența, în sensul bun al cuvântului.

Concentrați în sud estul Angliei, mai ales în partea de nord și nord vest a Londrei, românii își văd conștiincios de treabă, muncind cu hărnicie pe șantiere, în case, hoteluri sau restaurante, într-un mediu nu foarte prietenos, în orice caz mai dificil decât cel din Spania și Italia, dacă ar fi să menționăm doar clima.

Reprezentanții lor, cum ar jurnaliștii sau clericii – în Londra sunt opt lăcașe de cult românești – fac pași importanți în închegarea unei societăți civile românești în Marea Britanie.

E un lucru deosebit pe care îl remarc, eu trăind în Marea Britanie de 17 ani, timp în care n-am remarcat practic comunitatea românească, desigur și foarte redusă numeric, dar și tributară moștenirii vechiului regim comunist care exportase veninul neîncrederii prin infiltarea în mintea oamnilor a omniprezenței Securității și a agenților de influență.

Acum, tânăra generație, care domină numeric comunitatea românească de aici, nu este marcată de această povară și gândește mult mai pragmatic.

Și relațiile cu reprezentanții statului român – Ambasada, Consulatul și Institutul Cultural s-au ameliorat, deși evident că unele vechi metehne nu au dispărut, dar buna voință începe să devină mult mai frecventă în aceste relații.

Sigur că veleitarismele și fasoanele n-au dispărut. L-am întrebat pe reprezentantul unei organizații românești din Londra dacă vine în Downing Street la depunerea petiției. “N-am fost invitat”, mi-a răspuns, de parcă se mergea pe bază de invitații.

Când i-am spus că era vorba de petiția inițiată de Cristina Irimie, m-a acuzat de “unilateralitate”, că ar exista și alte petiții în afara acesteia.

Bref, omul era nemulțumit că nu a fost băgat în seamă, deși cred că avea toată latitudinea să-și aducă contribuția la ceea ce, până la urmă, era un demers în interesul comunității.

Sper însă ca astfel de indivizi să rămână izolați, iar comunitatea românească din Marea Britanie să se consolideze, deși vremurile grele prin care trecem – criza financiară – nu vor fi un catalizator al acestei consolidări.

Detalii despre petiție puteți găsi aici http://romani.co.uk/index.php?option=com_content&task=view&id=321&Itemid=124

Voronin se debarasează de ‘eminența sură’ – Mark Tkaciuk

octombrie 20th, 2008
Se pregătește Voronin de un nou viraj spre Occident?Se pregătește Voronin de un nou viraj spre Occident?

Decretul Preşedintelui RM, Vladimir Voronin, privitor la înlocuirea lui Mark Tcaciuc din funcţia de Consilier prezidenţial în probleme politice cu Sergiu Stati, în prezent Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al RM în Ucraina evidenţiază tendinţa guvernării comuniste (Voronin) de a imprima o imagine mult mai pro-europeană Republicii Moldova.

Motivul eliminării din joc a lui Tkaciuk, considerat de mulți „eminența cenușie” (sau în limba moldovenească „sură”) semnalează începutul unei reformări interne a PCRM la nivelul reprezentanţilor instituţiilor de stat. Contextul electoral poate fi prima cauză care a determinat luarea acestei decizii de către Voronin. Dinamizarea politicului moldovenesc şi configuraţia internă nefavorabilă guvernării comuniste forţează Partidul Comuniștilor (PCRM) să scape de „exponenţii” guvernării 2001-2008, care deteriorează imaginea comuniştilor. Detaşarea de asocierile negative induse de Mark Tkaciuk mediului public moldovenesc ar putea crea condiţii prielnice pentru reabilitarea crescândă a aspectului politico-electoral a PCRM.

De asemenea, înlăturarea lui Tkaciuk de la procesul de formatare a comportamentului lui Voronin în politica internă poate fi calificată drept sancţiune a PCRM-ului pentru minimizarea ponderii comuniştilor în sondajele naţionale (or, procentul populaţiei susţinătoare a PCRM este în descreştere). Totodată, penalizarea lui Tkaciuk poate avea drept laitmotiv situaţia deficitară a politicii interne moldoveneşti în materie de integrare europeană. Prin urmare, Voronin intuieşte să atenueze imaginea proastă a RM statornicită în continuare la Bruxelles.

Pe fondul diminuării credibilităţii în rândul populaţiei şi a condiţiilor puse cu fermitate de UE pentru a aprofunda relaţiile cu RM (rezultatul şedinţei Miniştrilor UE de la Luxembourg, 13 octombrie curent), liderii comunişti au decis să renunţe la serviciile pro-rusului Mark Tkaciuk.
Pe lângă aceasta, problema transnistreană, de asemenea, poate sta la mijlocul acestei remanieri neaşteptate. Or, Mark Tkaciuk este cunoscut pentru faptul că sprijină influenţa rusă în RM şi inclusiv supremaţia rusă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

În condiţiile unei presiuni majore emergente din partea UE şi SUA privind soluţionarea problemei transnistrene în formatul „5+2”, implicaţia lui Tkaciuk este inadmisibilă. Prin urmare, demiterea lui din funcţia de Consilier prezidenţial corespunde cerinţelor de moment ale UE. Dacă partea moldoveană va satisface această „cerinţă” neoficială, atunci avansarea în dialogul european ar fi mai mult ca asigurată.

În fine, Tkaciuk este asociat cu eşecurile, carenţele şi defectele guvernării comuniste. Excluderea lui ar putea conduce îmbunătăţirea „brand-ului” politic/electoral al comuniştilor nu numai în republică, dar şi peste hotare

Cine este Sergiu Stati?

Experienţa profesională a actualului Ambasador al RM în Ucraina (din 31 octombrie 2006), iar în trecut membru al Delegaţiei RM la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (1 septembrie-16 aprilie 2007), şef al Delegaţiei moldoveneşti în Adunarea Parlamentară a OSCE (22 decembrie 2005), poate juca un rol esenţial în corectarea rezultatelor europene ale RM. Această manevră ar putea influenţa indirect şi succesele comuniştilor în politica internă, inclusiv în problematica transnistreană (dat fiind faptul că relaţiile lui Stati cu reprezentanţii politicului ucrainean sunt apropiate, ceea ce poate ajuta în rezultat amplificării participării Ucrainei la proces, dar şi minimizarea influenţei ruse în acest proces).

În orice caz, persoanele din cercul lui Voronin vor trebuie să realizeze un set larg de acţiuni pentru a atinge progrese pe plan intern şi pe marginea relaţiilor moldo-comunitare. De aceea, eliberarea din funcţie a lui Tkaciuk poate constitui primul pas în acest sens.

‘Domnitorul Moldovei’ după Voronin – trei scenarii

Scenariul I. Experienţa lui Tkaciuk în calitate de „cardinal din umbră” al guvernării comuniste îi oferă multe atu-uri în posibila luptă pentru posturi înalte în cadrul noului for legislativ (dacă comuniştii vor obţine a patra parte din voturi şi vor alia cu Uniunea Centristă condusă de Tarlev, cu PPCD-ul, în cazul în care acesta va depăşi pragul electoral şi/sau cu alte partide democratice detectate în relaţii de colaborare cu PCRM). După aproape 7 ANI DE INFLUENŢĂ “REALĂ” ASUPRA PROCESULUI LUARE A DE DECIZIILOR ÎN RM este puţin probabil că Mark Tkaciuk se va mulţumi cu simpla postură de deputat, preşedinte de comisie etc. în noul Parlament. Dacă reieşim din supoziţia că influenţa lui Tkaciuk asupra lui Voronin este într-adevăr enormă, atunci putem considera posibilitatea promovării lui Tkaciuk în calitate de Preşedinte de ţară drept fezabilă (Funcţia de Prim-ministru este mai complicată şi necesită experienţă profesională, de aceea Tkaciuk nu ar fi interesat personal de aceasta, dar nici să-i fie propusă de către eventuala coaliţie „comunisto-tarlevo-democrată”). Cu toate acestea, ipoteza dată va trebui să confrunte realităţi dure din cauza imaginii „dubioase” a lui Tkaciuk în cadrul opiniei publice naţionale şi internaţionale (în acest caz, ar putea exista chiar şi confruntare dintre influenţa rusă şi cea occidentală vizavi de oscilarea balanţei în favoare sau contra candidaturii lui Tkaciuk). De asemenea, indiferent de potenţiala presiune din partea grupului lui Voronin, în cadrul PCRM, pentru cauza lui Tkaciuk, existenţa unei componenţe parlamentare ostile acestui plan va reduce la zero realizarea acestui scenariu. Prin urmare, în analizarea acestei variante de derulare a lucrurilor trebuie să fie luate în consideraţie următoarele elemente fundamentale: lupta internă în cadrul PCRM pentru primirea „binecuvântării lui Voronin” pentru postul de Preşedinte; spectrul reprezentanţelor politice din Parlamentul de după 2009 şi gradul de coalizare a acestora; eventualitatea repetării „cârdăşiei” de la Chişinău din 4 aprilie 2005; imboldul real al „ingerinţei” externe asupra proceselor politice moldoveneşti.

Scenariul II. Tkaciuk deja a fost numit în funcţia de şef al Centrului Republican „Alegeri-2009” constituit cu scopul gestionării activităţii electorale în vederea reabilitării imaginii PCRM (deteriorată, de altfel, drept rezultat al indicaţiilor lui Tkaciuk sau în urma eşecului său în postură de consilier prezidenţial pe probleme politice) şi asigurării „victoriei” actualului partid de guvernământ. Paradoxal, dar există opinii care consideră că persoana care nu a ţinut sub control creşterea sau descreşterea PCRM-ului din sondajele naţionale (precum şi alte deficienţe), în ultimii ani după alegerile din 2005, ar fi indicată cu „bunăvoinţă” pentru a conduce campania electorală în folosul comuniştilor. Aici, apar câteva întrebări esenţiale: Ce vor comuniştii: să participe la actul de guvernare sau să ajungă în Parlamentul din 2009 cu alte „scopuri”? A fost numit Tkaciuk în calitate de „coordonator” al campaniei electorale datorită capacităţilor individuale „impresionante” sau datorită credibilităţii majore a acestuia în ochii lui Voronin?, Ar fi putut Tkaciuk să îndeplinească rolul de „far călăuzitor” al pregătirilor electorale ale comuniştilor fiind în continuare în postura de consilier preşidenţial (la fel ca în 2005)?, Este oare decretul lui Voronin un test de credibilitate pentru Tkaciuk şi/sau o ultimă şansă pentru acesta (după regresele pe care comuniştii, Voronin şi RM le-au obţinut sub auspiciul şi observaţiile lui Tkaciuk)? Cât de influent este Tkaciuk vs. de gradul de integritate şi imunitate ale acestuia faţă de exponenţii regimului lui Voronin?. Dacă vom urmări logica acestor întrebări vom conchide faptul că persistă o vulnerabilitate aparte a ipotezei conform căreia Tkaciuk este considerat element ajutător pentru comunişti în următoarele alegeri parlamentare, fără de care PCRM nu va câştiga scrutinul din 2009 (atunci când actualmente comuniştii înregistrează o cădere în sondaje mai mult sau mai puţin din cauza lui Tkaciuk!!!).

Scenariul III. Eliberarea din funcţie a lui Tkaciuk este o sancţiune a regimului lui Voronin, iar numirea lui recentă în fruntea „maşinăriei” electorale a comuniştilor nu este altceva decât un examen susţinerea căruia va însemna promovarea lui în cadrul viitorului Parlament (acest lucru va fi clar doar după nominalizarea listei electorale a comuniştilor). Totodată, interesul deosebit al UE pentru situaţia internă din RM şi „condiţiile” puse de aceasta la 13 august la Luxembourg explică o altă latură a intenţiei decretului lui Voronin. Astfel, ultimul (se are în vedere şi alţi factori reali de decizie din cadrul PCRM) fiind conştient de semnificaţia „întrebării europene” pentru electoratul moldovenesc nu poate risca mai mult. De aceea, a decis să pună în joc scenariul conform căruia îl trimite pe Tkaciuk în staff-ul electoral comunist, iar pe Stati îl numeşte în calitate de Consilier pentru afaceri politice (contribuind indirect la ameliorarea imaginii PCRM în rândul reprezentanţelor străine, precum şi diluând caracterul actual al politicii comuniştilor).
În timpul ce urmează vom fi martorii materializării unuia din aceste trei scenarii, dacă nu vor interveni modificări în raportul de forţe din cadrul PCRM sau la nivel de preferinţe în rândul electoratului, combinaţii noi dintre diferite forţe politice (fuzionări, „alianţe” electorale etc.), repercusiuni ale unor evenimente externe de anvergură şi în stratagemele legate de concentraţia intereselor externe asupra realităţilor politice, socio-economice, umanitare etc. din Republica Moldova.

Giannis Kalamitsis – un crainic de radio independent

octombrie 20th, 2008

Putini isi mai aduc aminte de inceputul radioului independent din Grecia, denumit initial si pirat intrucit emitea fara aprobari cu schimbari de frecventa si la inceput de pe ambarcatiuni.

Satiile stabile au fost promovate prin efortul primarului Atenei din inceputul anilor ’80, Myltiade Evert si au consacrat crainici precum Terence Quick si Giannis Kalamitsis.

Spiritul independent al acestor crainici s-a pastrat pina azi cind emisiunile de dimineata tin rasflarea ascultatorilor.

Radioul are aceeasi atractie ca la inceput.
Giannis Kalamitsis a devenit un Caragiale al undelor dar si un poet cu inspiratie si atenta observatie a momentului si o asociere a unei rime fiecarui eveniment si morav local.
Un vers din cintecul zilnic a devenit slogan \”protectoratul nu ajunge la punctul minim\”.

Protectoratul este societatea greaca in panta descendenta care nu se termina niciodata.
Atunci cind credem ca am ajuns la capatul crizei se constata ca nu am ajuns la punctul minim si ca panta continua la nesfirsit.

Practic este o societate fara reactie si fara aparare, oameni pierduti in cotidian fara puterea de a actiona intrucit nu inteleg ce se intimpa cu ei si care se multumesc sa se agate de ocazii momentane pentru a obtine avantaje trecatore.

In anii ’80 cind batrinul premier Socialist Andreas Papandreu a deschis larg visteria statului pentru clientela politica careia i-a acordat mari avantaje si a creat o datorie enorma care se plateste si acum si a lansat sloganul \”dati tot pentru realegere’ si poporul l-a votat cu entusiam.

Multi si-au asigurat familiile pentru generatii, altii mai modesti au luat cite o slujba in administratie de stat, un ciubuc si o pensie buna.

Toti au fost incintati si si aduc aminte cu nostalgie de acea epoca pe car eo lauda spunind:

\”- A furat el, dar ne-a dat si noua!\”

Departe de a fi atras de propaganda unui partid, Kalamitsis a ramas un observator impartial a realitatii si a aratat adevarul fara patima si fara sa obtina avantaje precum cele pe care le-au adunat ziaristii presei socialiste si comuniste.

In contradicite cu acesti colegi de breasla, Gianni nu a cerut niciodata sa plece puterea si sa vina socialistii nostri sa o ducem mai bine, el a inteles ca menirea lui a fost sa arate problema si sa lase ascultatorului decizia.

Niciodata el nu a recurs la observatii neclare, sau cu mai mutle intelesuri si mai ales a respins asa numitele teorii ale conspiratii misterioase.

In aceea epoca se vehicula sloganul toate sint rezultatul conspiratiei \”intereselor convergente\”.

Sub aceasta masca se asundeau persoane misterioase, intangibile cu carateristici supranaturale.

Kalamitisis nu a fost impresionat de valul de ceata si norii care ar fi protejat pe cei care erau la cauza unei probleme.

Crainicul a demistificat si a proectat necunoscutul in coordonate descifrabile de catre ascultatori.

El a intervievat oameni, a cules date si a interpretat evenimentul comun, asa cum s-a desfasurat si nu a adaogat nici un element artificial creat sa incline perceptia ascultatorului in directia dorita.

Cel mai important crainicul a ajutat pe ascultator sa cistige increderea in sine si l-a incurajat sa discearna.

Astfel ascultatorul a fost ajutat sa nu ramina sub protectoratul mediilor de informatie si sa gindeasca.

Martin Luther – un teoretician al antisemitismului religios

octombrie 20th, 2008
Evreii și Minciunile Lor - cartea scrisă de LutherEvreii și Minciunile Lor – cartea scrisă de Luther

Voi începe articolul cu un citat fredonat de toți creștinii planetei: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22,39) Sună frumos, nu? Da, întradevăr
sună perfect, dar să urmărim cum mari creștinii nu au respectat această poruncă divină, în opinia lor, și mai mult, cum au căutat ca ea să nu fie respectată
nici de către laici.

După cum reiese din titlu, mă voi ocupa de antisemitism.
Antisemitismul este ura manifestată împotriva poporului evreu, doar pentru singurul fapt că sunt evrei. Termenul de antisemitism a apărut în anul 1879 într‐o broșură a jurnalistului anarhist Wilhelm Marr, fiind format din
cuvintele formatoare: „anti”‐împotirvă și „semitism”‐care provine de la cuvântul ebraic Shem, care înseamnă Nume, dar și de la fiul lui Noah, Shem (Genza 5,32), pe
a cărui linie s‐a născut poporul evreu.

Atitudinea aceasta, de ură față de poporul evreu, s‐a maturizat în timp, culminând cu Holocausul și continuând și azi sub diferite forme. Cel care a aruncat semințele antisemitismului a fost Shaul din Tars, inițial ucenic al
Rabinului Gamliel din Talmud, care apoi și‐a schimbat ideile filosofice, creând o nouă religie pe scheletul politeismului vremii, desigur aducând pe lângă
contribuția porprie și unele elemente iudaice.

Din nefericire doar varianta paulină a Creștinismului a supraviețuit și odată cu aceasta s‐a născut și
intoleranța religioasă.

Să privim totuși anumite pasaje care îndeamnă la ură către evrei în Noul Testament:

1. Ioan 8, 37‐59 unde Isus Khristos spune că tatăl evreilor nu este Avraham, ci diavolul, adică răul absolut (creație creștină provenită de la demonii antici ai religilor politeiste).

2. Ioan 10,8 – evreii sunt hoți și tâlhari.

3. Fapte 25,24 – unde spune că toți evreii vor să‐l omoare pe Paul, aceștia fiind o mulțime de oameni insetați de sânge și crime, amintiți-vă
de episodul crucificării și așa ziul blestem al evreilor asupra lor (Matei 27,25 – motiv pentru care pentru un fanatic, antisemitismul este permis)

4. 1 Tes. 2,15 – evreii sunt iarăși criminali.

Și multe alte pasaje unde Paul iși exprimă ura față de poporul în care s‐a născut.

Toate acestea fiind spuse, putem afirma, pe bună dreptate, că Shaul din Tars este cel care a aruncat sâmânța antisemitismului în lume. Apoi Biserica
Creștină (Apuseană și Răsăriteană) i‐au continuat activitatea, a se vedea Conciliile de la Toledo, și omiliile lui Ioannes Chrisostomus unde deja începe să
se vadă ura față de evrei germinând pe terenul fertil al creștinătății, care sunt credincioșii cărora le este interzisă cunoașterea vreme îndelungată.

Antisemitismul lui Martin Luther

Martin Luther, inițiatorul Reformei Protestante, a fost un călugăr catolic augustinian, care în urma unei furtuni violente care l‐a prins pe un drum descoperit, a jurat să se facă preot. La începutul secolului XVI, datorită corupției clerului catolic, el a căutat să reformeze Biserica, dar nereușind a creat Biserica Evanghelica, prima Biserică protestantă care a scăpat de la suprimarea Inchiziției.

În primii ani, în calitate de cleric, nu a manifestat ură față de evrei, ci a văzut în ei planul divin al creștinătății de a‐i converti; spunând astfel în scrisoarea sa către Spalatin (1514) „convertirea evreilor va fi lucrarea lui
Dumnezeu” .

Mai târziu în anul 1519 a mai scris o lucrare Servitus Judeorum unde la fel își exprima durerea faptului că de‐a lungul secolelor evreii au fost urâți de creștini. Prin acestea el căuta să îi convertească pe evrei la creștinism,
dar a dat greș.

Văzând că nu sunt sorți de izbândă asupra sufletelor evreilor, Luther începe să se distanțeze de aceștia, ba chiar să îi urască după cum reiese din scrierile din urmă ale acestuia. Astfel că în anul 1543 el scrie „Evreii și minciunile lor”, carte ce exprimă un profund și intens antisemitism, o ură împotriva evreilor namaiîntâlnită până atunci.

În cartea sa, creștinul Luther, susține ă evreii nu trebuie să fie lăsați să urmeze o școală, să fie privați de orice drepturi civile, să li se confiște averile, să nu‐și poată exercita cultul, le lasă doar posibilitatea de a cultiva pământul pentru alții, desigur, sau să fie expulzați din Germania sau să fie uciși.

Vă sună cunoscut, nu? Hitler și naziștii săi, deși în principiu atei și anti-creștini, s‐au inspirat din biblia antisemitismului a părintelui lor, Martin Luther și au procedat întocmai cum le‐a spus reformatorul.

El mai spune despre poporul evreu că „oameni stricați, ei nu mai sunt poporul lui Dumnezeu….sunt plini de excrementele diavolului în care se bălăcesc ca porcii”, iar despre sinagogă că este „o desfrânată ordinară, este curva diavolului”. Îndeamnă de asemenea ca școlile și sinagogile să fie arse din temelii, cărțile de cult și de rugăciuni să fie distruse (asta probabil de la Ioan Gură de Aur învățătură, așa cum a făcut și el cu lucrările lui Origenes), rabinii să nu aibă voie să se roage, casele evreilor să fie distruse, iar banii și averile confiscate.

„Acești viermi veninoși” ar trebui puși la muncă silnică sau expulzați si „dacă nu îi ucidem ne facem părtași la păcatele lor”, mai afirma conducătorul Bisericii
Evanghelice, instigând la xenofobie, la crimă, la Holocaust avant-la-lettre.

Concluzionând în lucrarea sa „Nu există altă explicație pentru aceasta decât cea citată anterior de la Moise: Dumnezeu i‐a lovit pe evrei cu nebunie, orbire și
confuzie’. Așadar noi suntem vinovați dacă nu răzbunăm tot sângele nevinovat al Domnului nostru și al creștinilor care și‐au vărsat sângele timp de trei secole după distrugerea Ierusalimului, și al copiilor ce și l‐au vărsat de atunci [în Evul Mediu era zvonul printre creștini că evreii fură copii creștini pe care îi taie și le beau sângele cu azimă, legendă ce a supraviețuit până în zilele noastre, preotul catolic din orașul meu spunându‐mi că în copilărie bunica lui nu îl lăsa de Paștele evreiesc afară de frică să nu fie luat de evrei și mâncat]. Noi suntem de vină dacă nu îi exterminăm. Destul că deja îi lăsăm să trăiască liber în mijlocul nostru în ciuda omuciderilor pe care le comit, blestemelor lor, blasfemiilor pe care le spun, minciunile și defăimările lor; (lăsându‐i) protejăm și apărăm sinagogile, casele, soțiile și proprietățile lor. În această manieră îi obișnuim să fie leneși și protejați
și îi încurajăm să se acopere, plini de obrăznicie, cu banii, bunurile noastre râzând astfel de noi, într‐un final ne vor învinge omorându‐ne pe toți și jefuindune
de tot avutul nostru așa cum se roagă și speră ei zilnic. Spuneți‐mi acum dacă evreii nu au toate motivele să fie dușmanii nostrii, să ne blesteme și să lupte pentru terminarea noastră completă, să ne aducă la ruinare veșnică!”

Prin toate aceste scrieri, el a reușit să implanteze în inima omului de rând, analfabet și credul, ura cea mai profundă pentru poporul lui Avraham. Ură ce s‐a
perpetuat de‐alungul secolelor în inima poporului german și nu numai, ajungând la crimele odioase din cel de‐al Doilea Război Mondial, și continuând și astăzi prin diferite părți ale planetei, a creat un virus greu de distrus, un virus ce produce o plagă urâtă: ciuma intoleranței.

Cine sunt arabii (palestinienii) cetățeni ai Israelului?

octombrie 20th, 2008
Șoferul arab Tawfiq Jamal a condus mașina prin cartierul evreiesc din Akko în ziua de Yom KippurȘoferul arab Tawfiq Jamal a condus mașina prin cartierul evreiesc din Akko în ziua de Yom Kippur

Minoritatea arabă reprezintă 20% din poulaţia Israelului.

Din punct de vedere religios populaţia arabă este divizată:

Musulmani, în mare majoritate suniţi 83.00%; ei se consideră palestineeni, dar în marea lor majoritate nu vor să trăiască în viitorul Stat Palestineean
Creştini, maroniţi, 8.70%
Druzi 8.30%

Druzii nu sunt consideraţi minoritate arabă, ei servind ca şi israelienii în forţele armate, fără discriminare (sunt în toate poziţiile şi toate gradele inclusiv Generali, atît în Armată , în Trupele de Graniţă, cît şi în Poliţie (Trupele de Graniţă şi Poliţia fiind subordonate Ministerului Securităţii Interne)).

Arabii musulmani şi creştini nu servesc în armată fiind scutiţi de serviciul militar, tinerii nebucurîndu-se de drepturile post serviciu-militar, situaţie considerată anacronică atît de politicienii arabi (10 locuri în Knesset) cît şi de politicieni israelieni de stînga.

Relaţiile Arabo- Evreieşti au rădăcini adînci în istorie, încă din timpul Mandatului Otoman, pe atunci atît palestineenii cît şi evreii fiind în relaţii bizare faţă de autorităţi, de multe ori finanţele avînd prioritate; relaţiile nu s-au schimbat prea mult nici în timpul Mandatului Britanic, deşi cu Declaraţia Balfour imigrarea evreiască a schimbat raportul demografic al Palestinei.

După declararea Statului Israel prin Hotărîre ONU, şi în urma războiului Arabo-Israelian din 1948-1949, o mare parte din populaţia arabă a Palestinei Mandatorii a părăsit teritoriul Israelian. Conform deciziei ONU Palestina a fost împărţită în Israel, West Bank afiliat Regatului Haşemit al Jordaniei şi Regiunea Gaza afiliată Republicii Egipt.

In conformitate cu Tratatul de la OSLO 1993, urmează să se formeze un Stat Palestinean cuprinzînd West Bank & Gaza.

În ultimii 40 de ani toate guvernele Israelului au dus o politică diferenţială în dezvoltarea minorităţii arabe, deşi în ultimii ani se vede o încercare a ameliorării diferenţelor; dar 40 de ani nu se recuperează peste noapte.

Planurile de dezvoltare urbană, care în Israel sunt la nivel de stat, au fost şi încă sunt discriminatorii. Este adevărat că planurile de dezvoltare ţin cont de terenurile private, în zonele minorităţii arabe acestea fiind majoritare. Planurile de dezvoltare pe teritoriile statului au prioritate.

Planurile de urbanizare, sistemele de canalizare, drumuri, reţeaua electrică naţională, telecomunicaţiile, toate aceste servicii statale sunt finanţate de guvern şi suplimentate din taxele locale (taxe locale neîncasate în zonele minorităţii arabe, administraţia locală fiind aleasă încă pe criterii otomane – statul neputînd intervenii între clanurile familiale).

Sistemul de învăţămînt deşi este „unic”, programele sunt diferenţiate în funcţie de religie, cultură. Actualul guvern încearcă să reducă nr. de elevi per clasă, construind şcoli în toate zonele; lipsa de clasă fiind acută în zonele minorităţilor.

Învăţămîntul superior este poate printre puţinele aspecte unde nu există diferenţă între minoritatea arabă şi majoritatea israeliană. La fel retribuţia în serviciile de stat. Diferenţa este între procentul de angajaţi în serviciile statului.

Actualul guvern a propus un plan de perspectivă pentru reducerea discrepanţei dintre situaţia minorităţii arabe şi majorităţii israeliene, dar acest lucru va lua ceva timp şi este influenţat de situaţia bizară a propagandei islamice, propagandă ce are ecou în rîndul populaţiei arabe din Israel.

Incidentele reente din Akko, nu numai după părerea mea, au fost extemiste, denotînd starea de spirit dintre religioşii evrei (care sunt nu mai puţin toleranţi faţă de non-religioşii evrei) şi o provocare. De Yom Kipur nu se circulă exceptînd ambulanţele, pompierii şi serviciile de ordine (Poliţia, Armata). Cetăţeanul israelian de origină arabă circulînd în cartierul evreiesc religios din Akko a provocat reacţia nefirească a religioşilor, fapt agravat de răni vechi redeschise.

În final toată lumea a avut de pierdut, anulîndu-se Zilele de teatru de stradă din timpul Sukkotului, anulare care a redus turismul tradiţional la ZERO, cu toate consecinţele economice.

Întrebări şi răspunsuri despre HIV/SIDA

octombrie 20th, 2008

După 25 de ani de cercetare, oamenii de ştiinţă n-au descoperit încă un antidot contra virusului HIV.
Numai in 2007, la nivel mondial, peste 2,5 milioane de persoane au murit de SIDA.
HIV/SIDA continua sa ramana o problema mare peste tot in lume

In România, 14.966 de oameni sînt infectati cu HIV. De la inceputul maladiei, s-au pierdut 5.000 de persoane, din care numai 181 din judetul Iasi. Acest eveniment tine sa ne aminteasca ca “, ne-a declarat Elena Duca, seful Departamentului de Epidemiologie din cadrul ASP Iasi.
Republica Moldova se numără printre ţările din CSI unde creşte numărul persoanelor bolnave de SIDA, alături de Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kirghistan, Tajikistan şi Uzbekistan.

Este concluzia unui raport despre situaţia HIV/SIDA (http://www.aids.md/files/library/2008/1802/2008-aids-epidemic-report-2008-en.pdf) în fostele republici sovietice, prezentat la o conferinţă mondială de luptă împotriva maladiei, la Ciudad de Mexico. Cei aprox. 25.000 de participanţi – din partea guvernelor lumii, a diferitelor organizaţii nonguvernamentale şi instituţii internaţionale, oameni de ştiinţă – s-au întrunit pentru a elabora noi strategii de combatere a maladiei, care continuă să facă ravagii mai ales pe continentul african.
Raportul atrage atenţia că şi în ţările din Balcani, deşi mai puţin gravă decât în fostele republici sovietice, situaţia s-a înrăutăţit în ultimii ani.

Rata prevalenţei SIDEI în regiunea Bulgaria, România, Croaţia şi Bosnia, în rândul tinerilor s-a dublat din anul 2001.

Comercializarea testelor HIV rapide – avantaje si dezavantaje

In Iasi, Romania, reteaua de farmacii Centrofarm pune la dispozitia publicului teste HIV rapide, care functioneaza pe acelasi principiu ca si testele de sarcina. Ele pot fi achizitionate la pretul de 49 lei, utilizarea lor fiind la indemana oricarei persoane, indiferent de gen sau varsta, daca urmeaza instructiunile scrise din pachet.
Momentan, locuitorii Iasului nu par interesati de aceste teste, insa absenta cumparatorilor este pusa pe seama lipsei de informare la nivelul cetatenilor.

Chiar daca testul HIV rapid are avantajul de a putea fi utilizat acasa, Asociatia Romana Anti-SIDA isi manifesta dezacordul fata de comercializarea in farmaciile cu circuit deschis a acestora. Printr-un comunicat de presa, ARAS considera ca aceasta actiune intra in contradictie cu recomandarile institutiilor internationale referitoare la testarea HIV. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul SIDA al Natiunilor Unite subliniaza necesitatea ca testul HIV sa fie insotit de cei 3 C – Consimtamant, Confidentialitate si Consiliere, precum si de garantarea calitatii testelor. Cerintele organizatiilor internationale referitoare la calitatea testarii HIV sunt determinate de necesitatea respectarii drepturilor omului (si ale pacientului) si tin cont de contextul social in care ne aflam, respectiv de existenta discriminarii fata de persoanele infectate cu HIV si de insuficienta educatie a populatiei in domeniul sanatatii in general si al infectiei cu HIV in special.

Argumentele impotriva comercializarii in farmaciile cu circuit deschis sunt urmatoarele:

• Aplicarea testului de catre cetateni, fara suport medical, poate determina aparitia de erori in utilizare sau in interpretarea rezultatelor. Mentionam ca prospectul testului (ca la orice alt test HIV rapid) precizeaza obligativitatea aplicarii lui de catre personal medical specializat.
• Testul HIV rapid, comercializat in conditiile anuntate de Centrofarm, poate fi aplicat acasa pentru propria persoana sau pentru alte persoane (posibil fortat, abuziv), fara a putea fi garantata intelegerea, de catre cel care aplica testul, a semnificatiei rezultatului acestuia si, mai ales, fara respectarea eticii medicale (consimtamant informat, confidentialitate).
• Aplicarea testului HIV acasa poate duce la reactii emotionale ample (panica, depresie) sau la abuzuri (testare HIV fortata, agresiune, discriminare), comportamente si reactii care ar putea fi prevenite prin efectuarea testului in cabinete medicale, insotit de o minima consiliere.
• Testul HIV este benefic nu numai ca metoda de diagnostic (cu respectarea prevederilor legale privind confirmarea rezultatului), ci mai ales ca metoda de prevenire a infectarii – prin consilierea care insoteste testul si care este centrata pe reducerea riscurilor de infectare cu HIV. In conditiile aplicarii in afara cabinetelor medicale, beneficiile pentru prevenire sunt nule.

Avand in vedere gravitatea pe care continua sa o manifeste aceasta maladie in randul populatiei, punem la dispozitia cititorilor ACUM o lista de intrebari si raspunsuri cu privire la virusul HIV/SIDA.

Toate persoanele infectate cu HIV sunt bolnave de SIDA?
Nu. Pot trece câţiva ani până o persoană infectată cu HIV se va îmbolnăvi de SIDA. Mulţi din cei deja infectaţi pot avea careva simptome, care trec în câteva zile, după care trăiesc ani în şir fără a prezenta simptome majore. Mulţi oameni ar putea să nu ştie că sunt infectaţi şi în tot acest timp pot să transmită virusul altora. Infecţia se dezvoltă pe parcursul a câţiva ani, gravitatea ei variind în funcţie de imunitatea persoanei, stilul său de viaţă, alimentaţie etc.

Există medicamente in cazul SIDA?
Nu există vaccin care ar proteja oamenii de infectarea cu HIV şi nici un medicament pentru a trata boala SIDA. Medicamentele existente menţin starea sănătăţii persoanelor infectate mai mult sau mai puţin stabilă.

Cât de infecţios este virusul HIV?
Spre deosebire de alţi viruşi (precum cei care provoacă răceala, gripa sau pojarul) HIV nu se transmite prin strănut, tuse, folosirea în comun a veselei pentru mâncare şi băutură sau prin simpla prezenţă a persoanei infectate cu HIV.

Cine este supus riscului de infectare cu HIV?
Oricine adoptă comportamente cu risc înalt se poate infecta cu HIV şi va dezvolta SIDA în timp. Printre comportamentele cu risc înalt de infectare se numără relaţiile sexuale neprotejate, cu parteneri multipli, injectarea drogurilor cu ace şi seringi comune.

Care este riscul infectării cu HIV prin transfuzii de sânge?
Riscul infectării cu HIV prin transfuzii de sânge este forte mic acum. Sângele destinat pentru transfuzii este testat şi dacă se găseşte vreun semn de infectare cu HIV, atunci sângele respectiv este distrus.

HIV se transmite prin sărut?
Nu. Virusul este prezent în salivă, dar nu în cantitatea necesară ca să aibă loc infectarea. Nu au fost înregistrate cazuri de infectare prin salivă. Sărutările ocazionale, aşa ca sărutul pe obraz, nu transmit virusul HIV.

De ce relaţiile intime ocazionale multiple au un risc înalt de infectare cu HIV?
Activităţile sexuale ocazionale cu diferiţi parteneri, sporesc riscul de a fi în contact cu o persoană infectată cu HIV sau alte ITS. Doar o singură relaţie sexuală cu o persoană infectată cu HIV poate răspândi virusul HIV.

Utilizarea diferitor metode de contracepţie reduc riscul de infectare cu HIV?
În general contraceptivele (în afară de prezervativ) nu protejează de infectarea cu HIV, pentru că ele permit schimbul de lichide între parteneri (lichid preejaculatoriu, spermă şi secreţii vaginale). Utilizarea contraceptivelor orale (pilule) sau injectabile, a dispozitivelor intrauterine (steriletul), a cremelor spermicide protejează doar de o sarcină nedorită.

Prezenţa unei Infecţii cu Transmitere Sexuală poate spori riscul infectării cu HIV?
Orice leziune cauzată de herpes, gonoree sau sifilis facilitează contactul cu sângele în timpul contactelor intime. Studiile arată că rata de infectare cu HIV la bărbaţii şi femeile cu o oarecare ITS este mai mare.

Care este vârsta potrivită pentru a avea o relaţie intimă?
Nu există o vârstă standard stabilită pentru toţi. Acest lucru depinde de fiecare persoană în parte. Începi o relaţie sexuală atunci când te simţi pregătit atât psihologic cât şi fiziologic sau eşti destul de matur(ă) să iei o decizie şi să-ţi asumi anumite responsabilităţi legate de viaţa sexuală (protecţie de o sarcină nedorită, de ITS etc.). Important este să nu te laşi influenţat de prieten/prietenă, de colegi sau de alte persoane şi să fii sigur de sentimentele tale şi ale partenerului.

Este normal ca un cuplu să aibă relaţii intime până la căsătorie?
Această decizie aparţine în întregime cuplului. Se iau în consideraţie valorile fiecărui partener: valori religioase, culturale, morale, spirituale, pregătirea fizică şi psihologică pentru relaţii intime etc.

Ce se întâmplă dacă două persoane sunt infectate cu HIV/SIDA întreţin relaţii intime?
Se re-infectează, adică numărul de viruşi creşte în organismul lor. Este de dorit să se protejeze pe ei înşişi şi să aibă grijă şi de partener.

Cum pot să aflu dacă sunt infectat cu HIV sau nu?
Pentru a-ţi afla statutul HIV, este necesar să te adresezi la Centrul Naţional SIDA sau la Cabinetul de Testare şi Consiliere Voluntară al Centrului de Diagnostic şi Consiliere din cadrul spitalului raional. Acolo vei primi o consultaţie gratuită şi anonimă şi ţi se va face un test. După ce vei afla rezultatul, la fel vei beneficia de consiliere post-testare.

Persoanele infectate cu HIV ar trebui să fie izolate?
Aceasta acţiune contravine drepturilor omului. HIV nu se transmite prin contacte sociale, deci nu este necesar să ne ferim de persoanele infectate. Cea mai eficientă modalitate de a ne proteja este informarea despre căile de transmitere şi metodele de protecţie împotriva HIV.

Aş vrea să cunosc câte ceva şi despre celelalte Infecţii cu Transmisie Sexuală (ITS).
Majoritatea ITS sunt provocate de bacterii specifice fiecărei infecţii şi afectează în special organele genitale (colul uterin, uretra, anusul). Unele din ele pot afecta ochii, dacă sunt atinşi cu mâna pe care se află eliminări infectate. Transmiterea are loc în timpul relaţiilor intime neprotejate, de la mama infectată la copil şi prin transfuzii de sânge infectat (gonoreea, sifilisul, chlamidioza, negii genitali, trichomonaza, Hepatita B şi C). În unele cazuri este posibilă şi transmiterea prin lenjerie intimă, cearşafuri şi prosoape (păduchii pubieni). Simptomele care însoţesc aceste infecţii sunt: secreţii galben-verzui din organele genitale, senzaţii de mâncărime, urinare dureroasă, uneori cu sânge, usturime în jurul organelor genitale. Toate ITS pot fi tratate cu ajutorul medicului ginecolog sau venerolog.

De unde a apărut SIDA?
Există mai multe ipoteze cu privire la apariţia HIV/SIDA. Conform ipotezei privind originea africană a bolii se consideră că locul de provenienţă este Zairul, prima ţară africană ce a atras atenţia asupra problemei în cauză. Ipoteza privind originea naturală susţine că este posibil ca HIV să fi existat într-o stare latentă cu mult timp înainte de a fi descoperită SIDA.

Care este istoria prezervativului?
Primele prezervative au apărut încă în antichitate. Ele erau confecţionate din intestine de animale, erau utilizate de mai multe ori, rareori se rupeau, erau scumpe şi inaccesibile maselor largi de oameni. La sfârşitul sec. XVIII intestinele au fost înlocuite cu cauciuc, iar în secolul nostru sunt răspândite prezervativele din latex.

GLOSAR

Abstinenţă – în contextul acestui ghid înseamnă a amâna sau a nu avea relaţii intime.

Anonim – necunoscut, neştiut. În cazul testării anonime – nu se anunţă numele sau alte detalii ale persoanei care face testul HIV.

Anticorpi – sunt nişte celule în sânge rolul cărora este să lupte cu diferiţi agenţi patogeni: viruşi, bacterii sau paraziţi.

Antibiotice – medicamente, prescrise să lupte împotriva unor anumite tipuri de infecţii.

Asertivitate – când eşti asertiv înseamnă că îşi exprimi cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără agresivitate şi fără a le nega pe ale celorlalţi.

Asimptomatic – fără simptome.

Bacterie – un microorganism ce trăieşte în sol, aer sau apă, precum şi în organismul omului, animalelor sau plantelor. Unele bacterii sunt inofensive, pe când altele contribuie la dezvoltarea unor infecţii.

Cancer – formaţiune celulară care se caracterizează prin înmulţirea rapidă a ţesuturilor unui organ, care duce la distrugerea lui, invadarea ţesuturilor vecine, însămânţarea altor regiuni ale organismului şi extensia generală a tumorii, urmată de moartea subiectului afectat, în absenţa tratamentului.

Cezariană – intervenţie chirurgicală în regiunea abdominală, care constă în extragerea fătului viu prin deschiderea uterului, în cazuri de naştere dificilă sau ca metodă de protecţie împotriva infectării fătului cu HIV.

Contagios – capabil să răspândească o boală prin contact, infecţios.

Consultaţie – sfat sau susţinere acordate unei persoane. Aici se include şi dialogul confidenţial dintre pacient şi medic sau consilier înainte şi după testarea la HIV despre felul în care persoana infectată ar putea face faţă stresului, beneficia de tratament şi servicii, cum ar putea preveni re-infectarea cu HIV etc.

Empatie – tendinţa celui care ascultă să trăiască afectiv situaţia celui care îi relatează ceva, capacitatea de a „intra în pielea cuiva”, a „simţi pe pielea proprie”.

Epidemie – răspândire prin contaminare a unei boli infecţioase la un mare număr de persoane pe un teritoriu mai mult sau mai puţin vast.

Evaluare – procesul folosit pentru a afla dacă obiectivele stabilite au fost atinse.

Fidelitate – statornicie în sentimente, devotament faţă de cineva. A fi fidel cuiva într-o relaţie înseamnă a întreţine legături intime numai cu acea persoană.

Folosirea drogurilor intravenos – injectarea drogurilor în venă cu ace şi seringi.

Genital – care se referă la organele de reproducere.

HIV – Virusul Imunodeficienţei Umane. Acest virus cauzează SIDA.

HIV-pozitiv sau seropozitiv – infectat cu HIV. După 2-6 luni de la infectarea cu HIV, corpul uman produce anticorpi ce luptă contra infecţiei. Aceştia pot fi depistaţi în sângele care e supus testelor în laborator.

HIV-negativ sau seronegativ – persoană care nu este infectată cu HIV.

Infecţii cu transmitere sexuală (ITS) – infecţii care pot fi transmise de la o persoană la alta în timpul contactelor sexuale.

Infecţii oportuniste – infecţie cu un microorganism care, atunci când persoana este sănătoasă, nu cauzează boli, dar devine patogenic atunci când sistemul imunitar al unei persoane este slăbit, cum este în timpul infectării cu HIV.

Inflamaţie – starea unei părţi a corpului care e înfierbântată, umflată sau înroşită, ca urmare a unei infecţii sau răni.

Leziune – traumatizarea unui ţesut sau organ al corpului, ca rezultat al unei boli sau răni.

Lichide corporale – termen utilizat pentru definirea tuturor lichidelor biologice din organismul uman (sânge, salivă, urină, lacrimi, spermă, secreţii vaginale, lichidul cefalorahidian, lapte matern etc.). Deşi virusul HIV este prezent în toate lichidele corporale, doar patru din ele (sânge, spermă, secreţii vaginale şi laptele matern) conţin cantitatea de virus suficientă pentru ca infectarea să se producă.

Membrana mucoasă – ţesut subţire care secretă un lichid mucos, căptuşeşte şi separă multe cavităţi şi organe.

Pacient – persoană care beneficiază de asistenţă medicală

Patogenic – care provoacă boli, infecţii.

Perioadă latentă sau fereastra imunologică – perioadă de timp dintre momentul infectării cu HIV şi momentul când organismul infectat începe să producă anticorpi.

Prejudecată – idee preconcepută, o părere despre un lucru, o problemă, o persoană sau un grup, formată de obicei fără cunoaşterea directă sau temeinică lucrului, problemei, persoanei sau grupului respectiv.

Prezervativ – metodă de contracepţie şi protecţie împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), inclusiv împotriva HIV/SIDA. Prezervativul masculin reprezintă o teacă din cauciuc ce se derulează pe penisul aflat în erecţie. Prezervativul feminin este un produs recent, care se introduce în vagin şi se potriveşte pe colul uterin.

Profilaxie, prevenire – ansamblu de măsuri medico-sanitare (informare, vaccinare, dezinfecţie etc.) destinate a preveni apariţia şi răspândirea unei boli.

Relaţie intimă, relaţie sexuală – legătura dintre două persoane, bazată pe sentimente de dragoste, simpatie reciprocă, atracţie. Actul sexual constă în pătrunderea penisului în vagin şi este însoţit de sărutări, îmbrăţişări, mângâieri, cuvinte tandre etc.

SIDA – Sindromul Imuno Deficitar Achiziţionat. O combinaţie de boli cauzate virusul HIV, care afectează sistemul imunitar al omului, astfel încât acesta nu mai poate lupta cu infecţiile.

Sistem Imunitar – totalitate de organe care protejează corpul de infecţii. Recunoaşte bolile, le distruge, le memorizează, ca apoi să poată lupta împotriva lor.

Simptomatic – cu simptome.

Statutul HIV – starea persoanei: este sau nu infectată cu virusul HIV.

Spermă – substanţă lichidă produsă de glandele aparatului genital masculin, care conţine spermatozoizii cu substanţele ce le fac posibilă viaţa şi mişcarea.

Stereotip – convingeri, idei, credinţe preconcepute ale unor persoane, care se bazează de multe ori pe zvonuri sau pe ideile altor persoane, şi nu pe date precise.

Simptom – semnul unei boli.

A stigmatiza – a atrage dispreţul public asupra cuiva sau a ceva prin răspândirea unor idei de condamnare; a blama, a defăima, a dezonora.

Testul ELISA – cel mai utilizat test pentru detectarea anticorpilor anti-HIV. Poate depista infecţia numai după formarea unui anumit nivel de anticorpi. Dacă testul ELISA este pozitiv şi confirmat printr-un alt test, persoana respectivă este sigur infectată cu HIV.

Transfuzie – administrare pe cale intravenoasă a unei cantităţi de sânge, recoltat de la un donator, în funcţie de compatibilitatea între grupa sangvină a primitorului şi cea a donatorului. La colectare, sângele este testat la prezenţa anticorpilor anti-HIV.

Vaccin – o substanţă injectată sau înghiţită ce stimulează organismul să dezvolte imunitate faţă de anumite boli.

Vagin – un tub muscular de 10-15cm, ce se întinde de la uter spre exterior, prin care copilul trece în timpul naşterii. Cale de eliminare pentru sângele menstrual. Loc unde se produce contactul sexual.

Virus – agent patogen responsabil de apariţia unei infecţii sau boli. Sunt nişte particule foarte mici şi în comparaţie cu bacteriile pot supravieţui şi se multiplica în interiorul celulelor, distrugându-le.

Rolul si Misiunea Francmasoneriei în mileniul trei

octombrie 20th, 2008

Marea Loja Feminina a României organizeaza la Bucuresti, în zilele de 31 octombrie si 1 noiembrie, cel de-al II-lea Colocviu International si Interobediential, cu tema Rolul si Misiunea Francmasoneriei moderne în societatea multiculturala a celui de-al treilea mileniu

Prezenta Marii Loji Feminine din Romania in reuniunile si forurile Masonice Internationale aduce din ce in ce mai mult prestigiu masoneriei romanesti.

Intre 26-28 septembrie o delegatie condusa de Marea Maestra Anca Nicolescu a participat la Lisabona la lucrarile Marelui Orient Lusitanian , care este la originea implantarii primelor Loji Masonice in Romania, si la instalarea Marelui Maestru Antonio Reis.

Marea Maestra Anca Nicolescu a condus o importanta delegatie a Marii Loji Feminine a Romaniei la Ceremoniile Interobedentiale cu ocazia implinirii a 100 de ani de la fondarea Marii Loji a Italiei care au avut loc la Rimini intre10 si 13 octombrie si la care au participat peste 60 de Mari Maestri si Suverani Mari Comandori.

Cu aceasta ocazie Dna Nicolescu a primit medalia de onoare a Marelui Orient din Uruguay pentru merite extraordinare si implicarea domniei sale in probleme sociale internationale.

Delegatii ale Marii Loji Feminine a Romaniei sub conducerea Marei Maestre vor participa intre 17 si 20 octombrie la Zilele Masonice Internationale de la Luxemburg si la Conventul Marei Loji Feminine a Italiei ce va avea loc la Florenta pe 24 octombrie

Marea Loja Feminina a României organizeaza la Bucuresti, în zilele de 31 octombrie si 1 noiembrie, cel de-al II-lea Colocviu International si Interobediential, cu tema Rolul si Misiunea Francmasoneriei moderne în societatea multiculturala a celui de-al treilea mileniu

Într-un secol ce are nevoie mai mult ca oricând de valori morale, Anca Nicolescu, Mare Maestra a Marii Loje Feminine din România declara ca una dintre misiunile importante ale francmasoneriei este aceea de a orienta tinerii catre valori morale precum fericirea si bunastarea familiei umane .

Marea Loja Feminina din România, care a fost fondata în anul 1922 fiind cea mai veche Mare Loja Feminina din lume, si recunoscuta pe plan international de peste 100 Mari Loji, a initiat anul trecut un ciclu de conferinte internationale.

În 2007, tema colocviului, la care au fost prezenti peste 400 de participanti din întreaga lume, a fost Misiunea si perspectiva francmasoneriei în societatea moderna a secolului 21.

Marea Loja Feminina din România apreciaza ca aura masonilor trebuie sa se propage si în afara lojelor, ca etica francmasonului, onorabilitatea si charisma lui trebuie sa îsi raspândeasca influenta benefica în orice situatie, ceea ce înseamna ca fratii si surorile sunt membri ai umanitatii, în general, si ai lumii în particular, ca ei trebuie sa se implice din ce în ce mai activ în provocarile cu care se confrunta umanitatea si societatea moderna a secolului 21.

Dezbaterile celui de-al II-lea colocviu organizat de Marea Loja Feminina a României sunt deschise larg tuturor, masoni si reprezentanti ai societatii civile, celor care doresc sa participe si sunt interesati de istoria si evolutia francmasoneriei în România, un subiect caruia nu i s-a acordat destula atentie de catre publicul român.
Printre cei care vor lua cuvântul la acest colocviu de interes international, tema dezbatuta anul acesta de comisia europeana, se numara Anca Nicolescu, Mare Maestra a Marii Loje Feminine din România, dr. Andre Pierre Szakvary 33, Suveran Mare Comandor al Ritului Scotian Antic si Acceptat pentru România, Gen. Antoine Cauchie, Suveran Mare Comandor al Consiliului Suprem din Luxemburg si presedinte al CLIPSAS, dr. Didier Doucet Franta, dr.Patrick Destes Diplomat Franta, dr.Herve Pero Chile, prof. dr. Antonio Reis, Mare Maestru al Marelui Orient Lusitanian.

Întrebări despre Francmasonerie

octombrie 20th, 2008

Unul dintre sondajele de opinie ale publicaţiei ACUM, ridica la un moment dat problema influenţei francmasoneriei în dezvoltarea României.

Subliniind de la început ca nu sunt un cunoscător în materie, întrebarea respectivă m-a intrigat (in sensul bun al cuvântului). Nu sunt la primele lecturi despre acest domeniu, însă oricât aş citi despre francmasonerie, mi se pare că ştiu tot mai puţin şi mai puţin. Aşa încât nu m-am putut pronunţa în vederea unui anumit răspuns din cele propuse ca variante.

Însă cred că pot afirma totuşi, că francmasoneria nu poate fi de fapt definită în câteva propoziţii, cu atat mai mult printr-un simplu „da” sau „nu”.

Cel mai adesea se spune despre Francmasonerie că este un sistem alegoric al moralităţii, ilustrat prin simboluri. Se vorbeşte despre ea ca de un curs despre moralitate care face apel la alegorie şi simbol, dar pe lângă această semnificaţie, Francmasoneria este şi o societate organizată, o Fraternitate, că simbolistica Francmasoneriei are în mare parte surse biblice, bazându-se, în special, pe legendele despre construcţia Templului lui Solomon din Ierusalim. Iar accentul cade pe cultivarea virtuţilor morale, estetice, pe crearea unui caracter bazat pe principiul Adevarului.

Şi atunci care să fie cauza pentru care Francmasoneria a fost (şi este) combătută cu ardoare pe alocuri?
Multe documentare vorbesc despre însemnătatea istorică ieşită din comun a masonilor. Că multe din evenimentele ultimelor sute de ani au fost gândite şi puse în aplicare de catre francmasoni. Astfel, pe plan mondial sunt trecute în revistă Declaraţia de independenţă a USA; Charta Drepturilor Omului; Revoluţiile din Franţa (1789), Europa (1848-49) şi din Rusia (1917); Unificarea Italiei în secolul 19; Întemeierea Ligii Naţiunilor (între cele două războaie mondiale); Întemeierea Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU (după cel de-al Doilea Război Mondial); Crearea statului Israel s.a.

În ce priveşte România, sunt menţionate Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784); Unirea Principatelor Române (1859); Obţinerea independenţei României în urma participării la războiul din 1877 împotriva Imperiului Otoman; Aducerea regelui Carol I din familia Hohenzollern în România (1866); Răscoala din 1907 ş.a.

Am fost curioasă să aflu care este scopul francmasoneriei: să devii din bun mai bun, să-ţi întăreşti personalitatea, să-ţi cultivi morala şi spiritualitatea, să-ţi lărgeşti orizontul minţii, iată ce anume este menţionat ca scop de bază al Francmasoneriei.

Şi totuşi, care este originea masoneriei? A purtat dintotdeauna această denumire sau izvoarele ar trebui căutate sub alte nume?

Frecventele referiri la Templul Regelui Solomon au condus la concluzia (ulterior considerată eronată) ca acesta are meritul de a fi creat această Fraternitate. Cât este de adevărat acest lucru, având în vedere că fragmentele biblice privind templul pot fi găsite în Cartea I a Regilor, în capitolele 5-8 şi în Cartea I a Cronicilor, începând de la capitolul 2?

În aceclaşi timp, oare poată fi considerată francmasoneria o religie? Atâta vreme cât nu există o dogmă masonică, nu putem da un răspuns afirmativ la această întrebare.

Şi totuşi…
Având în vedere scopul nobil comun, bazat pe valori morale autentice, ce ce mai târziu au apărut disensiuni chiar între structurile lor de organizare? Voi lua ca exemplu diferenţa dintre denumirile Marilor Loji din USA. Unele poartă numele A.F.A.M. (Masonerie Acceptată Liberă şi Antica), iar altele F.A.M. (Masonerie Acceptată şi Liberă). O facţiune a adoptat titulatura de Antică, cealaltă grupare considerându-se Modernă. De ce?

Sunt atâtea şi atâtea întrebări care pot apărea vorbind despre masonerie. Cred că multe dintre ele se concentrează asupra ritualului său specific, o parte a acestuia considerându-se secret.

Dar dincolo de toate aceste întrebări, putem spune despre Masonerie că este o organizaţie secretă?
Atâta timp cât ideologia, principiile, scopurile pot fi aflate de oricine este interesat, suntem tentaţa să afirmăm cu fermitate că NU.

Am citit recent o informaţie conform căreia al Bucureşti va avea loc în zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie cel de-al II-lea Colocviu International si Interobediential, cu tema Rolul si Misiunea Francmasoneriei moderne în societatea multiculturala a celui de-al treilea mileniu.

Ca urmare, există programe, publicaţii, cu excepţia lucrărilor esoterice, care pot fi discutate public. Acţiunea de la sfarşitul lunii Ştim că masonii poartă insigne la rever şi alte accesorii tipic masonice, poartă sorturi specifice, fac cunoscute orele şi locurile de întâlnire şi se implică deschis în opere de caritate. Şi atunci de ce atât de mult mister?

Sunt simple întrebări, simple opinii.

Ce influenţă mai are în prezent francmasoneria? Este ea doar o clasă interesată să îşi apere o serie de privilegii?
Poate nişte dezbateri pe această temă ar fi menite să ofere răspunsuri la anumite întrebări, destul de frecvente, mai ales în rândul tinerei generaţii.

N.Red. Adriana, gând la gând cu bucurie. În curând revista ACUM va prezenta un interviu cu una dintre personalitățile francmasoneriei române, în care vom căuta răspuns acestor întrebări.

Dintre sute de catarge – Amintirea taților

octombrie 20th, 2008

Romania se confrunta in prezent cu asigurarea unui nivel de trai decent atat populatiei active, cat si pensionarilor care detin un procentaj semnificativ.

L-am reintalnit pe Dorel Aldea, Directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Sibiu incercand un dialog legat de implicarea sa in cadrul institutiei in cauza. Editorialul nostru www.Acum.tv gazduieste cu generozitate numele eroilor despre care nu se scrie indeajuns si nici macar nu li se mentioneaza eforturile, greutatile prin care trec in lupta zilnica, o adevarata linie intai a neobirocratiei.

Domnule Dorel Aldea, sunteti investit cu functia de director a unei institutii, deloc usoara in conditiile unei tari macinate de crize politice, de intoxicari electorale si de deficitul bancar mondial. Care ar fi linia calauzitoare a muncii Dvs.?

Momentul numirii mele in aceasta functie a coincis cu decesul tatalui meu in urma cu trei ani. Pensionarii reprezinta pentru mine persoanele dragi ce au trudit ani indelungi in conditii grele in perioada postbelica si cea a comunismului. Incerc sa fiu cat mai apropiat de realitatile lor si mai ales sa aplic in mod echitabil, legislatia in vigoare. Cumva ma simt fiul tuturor pensionarilor si fara nici o intentie populista ma implic in mod direct in solutionarea cazurilor nerezolvate, nu ma asez pe fotoliul ascuns al functionarului rupt de realitatea institutiei.

Ce ati realizat la Casa de Pensii Sibiu in rastimpul celor trei ani de cand sunteti in functie?

In primul rand am incercat sa imprim angajatilor institutiei o schimbare a atitudinii de lucru cu publicul, mai ales cu persoanele varstnice incercand sa limitam la minimum timpul de asteptare in fata ghiseelor. Deviza muncii angajatilor trebuie sa se contureze in profesionalism, creativitate, implicare activa si coeziune de grup.

In perioada de referinta, septembrie – octombrie 2008 punctul de pensie a cunoscut o crestere de 2,43 ori (243%).

Potrivit art.80 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mica de 37,5% din salariul mediu brut de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, incepand cu 1 ianuarie 2009. devansand aceasta data, executivul a stabilit ca, incepand cu data de 1 octombrie 2008, valoarea unui punct de pensie este de 697,5 lei, ceea ce reprezinta 45% din salariul brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat (1.550 lei) si o crestere cu 20% fata de valoarea punctului de pensie stabilita, la valoarea de 581,3 lei, prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2008 nr.387 din 32 decembrie 2007, incepand cu data de 1 ianuarie 2008.

Domnule Director, sunteti printre cei mai tineri executivi ai acestei institutii de stat. Acest fapt este un impediment ?

Repet ca a fi in directorul Casei de Pensii devine pentru mine o munca de onoare, un privilegiu de a ma pune in slujba unei categorii sociale cumva abandonate si uitate. Ei sunt ca si parintii mei. Incerc sa intervin cat se poate de mult in solutionarea doleantelor, a dosarelor, iar deciziile lucrative sunt luate impreuna cu ceilalti manageri si cei doi directori adjuncti.

Cat priveste integrarea in Uniunea Europeana unita ce ne puteti adauga ?

Trebuie sa va mentionez ca aproape 98.000 de pensionari formeaza mai mult de o treime din populatia judetului Sibiu, iar aceasta realitate nu ma lasa indiferent. Am initiat un site propriu, avem un circuit TV inchis in care sunt inmagazinate datele, finantam un ziar de aparitie lunara Sibiu Varsta a III-a .
Am deschis si un birou de plati pensii internationale pentru cei ce locuiesc in strainatate (si au lucrat in Romania) sau exportul de prestatii pentru cei ce lucreaza in UE.

Activitatea Dvs. este legata de vreun anume program electoral sau vreo alta directiva politica ?

Functia mea nu este pe viata si ambitia mea se inscrie in a ajuta pensionarii, sunt adeptul transparentei, usa biroului meu le este deschisa si pe acest considerent am deschis un alt centru de pensii intr-o localitate din judet, Avrig, tocmai pentru a facilita serviciile cu publicul.
In aceasta luna am organizat o festivitate in cadrul institutiei din Sibiu sarbatorind ziua internationala a pensionarilor, un fel de varianta a father’s day din SUA. Imi petrec mult timp in aceasta institutie, precizandu-va ca intentia mea este de a contrazice ideea filmului No Country for Old Men.

Sunt pentru dialogul cu publicul si cel inter-managerial. Casa de Pensii nu este proprietatea mea si ca atare fac tot posibilul sa-mi fac datoria cat mai bine in conjunctura prezenta si in legislatia adiacenta.

Sibiu octombrie 2008

Sa traiti bine ! Posibil poem politic de toamna

octombrie 20th, 2008
La Sibiu, câinii latră a pustiu...La Sibiu, câinii latră a pustiu…

O mica plimbare de toamna printr-un sat romanesc imi starneste nostalgia poemelor lui Rilke cu songul frunzei ce cade si cu mirosul poamelor coapte. Ulitele sunt pustii, copii din ce in ce mai putini. Pomii soldati abandonati, mutilati, buruienile cresc nestingherite printre gunoaie si caini itineranti fara stapan.

Tinerii satului au plecat care incotro in Spania si Italia.
Paraul intesat de sticle de plastic goale isi revarsa polietilena ca pe o molima continua, la bufetul cu umbrele coscovite de vreme si fum rachiul si berea amesteca aburii comesenilor.

Mircea C imi spune ca Romania nu mai e. Isi soarbe berea privind in gol. Este in somaj, iar suma de 450 RON abia ii ajunge de la o luna la alta. Isi cauta de lucru, se deschide un nou supermarket Carrefour si a depus o cerere pentru un job in sectorul intretinere. I se ofera 850 RON ca salariu. Imi detaileaza cam ce s-ar face cu echivalentul sumei de 300 dolari americani :
– 300 RON pe chirie;
– 300-400 RON pe mancare;
– 100- 200 RON cheltuieli radio tv cablu., telefoane etc.

Imi precizeaza ca este fericit ca are o mama in varsta de 75 ani ce il ajuta din cand in cand cu cateceva din gradina de la sat (verdeturi, varza, alte legume si fructe).
Nu are masina si nici nu a mai fost in concediu de ani si ani.

Sunt convins ca Mircea C nu reprezinta singurul cetatean nemultumit de grijile unei existente mizere, in timp ce alesi ai nu stiu carui popor de la guvernare conduc automobile ultra luxoase de import, si traiesc in locuinte somptuoase.

Premierul Romaniei isi gaseste timp si bani pentru o vizita la Salonul Auto din Paris, in timp ce tara arde in nemultumiri si neajunsuri.

Oare cum se face ca autostrazile avanseaza cu cativa kilometri pe an ?

Agricultura Romaniei devine un mijloc de subzistenta pentru cei ce mai au puierea sa lucreze pamanturile. In rest piata ofera alternative usturoiului adus din China, ale fructelor din Grecia si Turcia, ale fainii din tarile vecine.

Mircea C imi strange mana si priveste in golul unui viitor incert, in neputitna omului de rand, al palmasului.
Seara isi coboara ceata de octombrie peste satul pustiit cat un astru departat.

Nu peste mult timp va ninge.

Sibiu, octombrie 2008

Prima academie anticorupţie din lume

octombrie 20th, 2008
Directorul ONUDC, Antonio Maria CostaDirectorul ONUDC, Antonio Maria Costa

În toamna lui 2009, se va înfiinţa prima academie anticorupţie din lume în urma discuţiilor purtate între Interpol si Oficiul Natiunilor Unite impotriva drogurilor si crimei (ONUDC), care va avea sediul în Austria ,Laxenburg, la periferia Vienei.

„Centrul de excelenţa” se va axa pe formare şi cercetare intenţionand sa instruiasca în jur de o mie de cadre pe an, acestea provenind din cele 187 de tari membre ale Interpol a precizat la Viena secretarul general al organizatiei internationale de politie, Ronald Noble.

Directorul ONUDC, Antonio Maria Costa a concluzionat „Coruptia este una dintre cele mai grave infractiuni deoarece faciliteaza toate celelalte infractiuni”,

Se pare ca finanţarea acestei academii ar costa în jur de „15 miliarde de euro pentru primii trei ani”, precizarile ulterioare urmand sa faca obiectul unei conferinţe internaţionale anul viitor.

Peştii

octombrie 20th, 2008

După ce s-au întors de la pescuit, Mihai Lupu a avut ideea să se ducă amândoi să vadă un film. Auzi ce idee! „Şi cu peştii ce facem? — l-a întrebat Ducu — „intrăm cu ei?” Erau fiecare în mână cu câte o bocceluţă plină cu peştişori. Bocceluţă? De fapt era chiar batista, cu cele patru colţuri legate la un loc — batista cu care îi pescuiseră în Prahova, ţinând-o desfăcută în apă, ca pe o vârşă, în timp ce înaintau împotriva curentului… Dar la nedumerirea lui Ducu, Mihai Lupu a ridicat din umeri. A spus că n-aveau de ce să-şi facă griji, că peştii de apă curgătoare nu miros cine ştie ce, mai ales acum că sunt abia pescuiţi. Şi puiet pe deasupra…
Filmul începuse, dar n-avea importanţă. Au intrat în sală dând draperia la o parte şi au rămas lângă uşă, în beznă şi sub impresia zgomotelor infernale şi fără niciun sens de pe ecran. Nici n-au apucat ochii să i se obişnuiască cu întunericul că Ducu l-a auzit pe Mihai Lupu şoptindu-i la ureche: „Aşează-te şi tu pe undeva, că mă întorc imediat.” Şi a dispărut.
Cât a rămas în sală, după ce şi-a găsit un loc, Ducu a tot întors capul spre culoar aşteptându-se să-l vadă pe Mihai Lupu întorcându-se. Dar el n-a mai apărut.
Ducu a lăsat legăturica cu peşti jos la picioare şi şi-a înălţat privirea către ecran. Era un film cu război. O mitralieră se auzea trăgând fără încetare, cu furie, încă din clipa când păşise în sală — zgomotul acela infernal care i se păruse fără sens. Acum se putea vedea pe ecran o armată întreagă de soldaţi lungiţi pe burtă în poziţie de tragere, împrăştiaţi pe o câmpie întinsă cât vedeai cu ochii, pudrată cu zăpadă, toţi cu căşti pe cap. Încă nu putea să-şi dea seama de unde venea focul furibund al mitralierei. La un moment dat l-a văzut pe unul din soldaţi, în prim-plan, de bună seamă eroul filmului, schimbând câteva cuvinte cu camaradul întins alături. Doar două clipe şi-a lăsat Ducu privirea în jos către legăturica cu peşti, iar când şi-a ridicat-o din nou, camaradul de alături al eroului principal zăcea în aceeaşi poziţie, dar mort, cu casca străpunsă de un glonţ. Doar capul îi căzuse şi faţa i se înclinase inexpresivă într-o parte; poate doar cu o uşoară expresie de îngrijorare sau de uimire, încremenită pe figură… Mitraliera aceea, pe care continua să n-o vadă, trăgea de undeva cu atâta înverşunare încât nimeni dintre soldaţi nu putea să facă vreo mişcare fără să-l trăsnească moartea ţăcănitoare de foc. Din când în când se auzea strigătul unui comandant care le cerea să aştepte momentul potrivit pentru atac… Legăturica cu peşti abia se distingea, ca o pată întunecată în întunericul sălii, la piciorul lui Ducu. I se părea că o vede la o depărtare atât de mare, acolo într-o altă lume, în lumea subterană a rândurilor dintre scaune, în muţenia ei totală — departe de tot ce se petrecea în film. Îşi amintea de ei cât fuseseră de iuţi şi de vii, toţi acei peştişori care săgetau în toate direcţiile prin apa limpede şi puţin adâncă a Prahovei, încercând să scape cu viaţă… Pe ecran, trupuri de soldaţi recădeau la pământ rând pe rând, la cea mai mică încercare de a o porni înainte în asalt, şi rămâneau încremenite fără suflare. Casca de pe cap nu-i proteja în niciun fel de gloanţele prădătoare de viaţă… Îl înţelegea pe eroul filmului că nu se putea împăca cu o asemenea situaţie de neputinţă în faţa unui cuib de mitralieră. Dar nu bănuia ce gest disperat avea de gând să facă. Iar în clipa când şi-a dat seama, a rămas uluit şi revoltat. L-a văzut pe erou cum a reuşit să se târască printre camarazii săi, până la poalele colinei şi de acolo şi-a continuat drumul sacrificiului târându-se pe versant în sus, până în dreptul gurii de foc. Moment în care, lăsându-i pe toţi cu răsuflarea tăiată, s-a aruncat acoperind cu propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleştându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc, şi şi-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat de gloanţe să nu alunece pe povârniş în jos lăsând iarăşi descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei… Pentru câteva clipe s-a lăsat liniştea… Şi în sală la fel… Deasupra întinderii înzăpezite se înălţa un cer mohorât şi totul era mohorât în jur. Urma asaltul general asupra colinei, entuziasm şi urale… Alte umbre s-au perindat apoi pe ecran, în prim-plan sau în depărtare. Gestul de sacrificiu al eroului îl fascina şi îl revolta, dar în acelaşi timp îl scotea pe calea cea mai directă din lumea reală… Şi-a coborât din nou privirea către bocceluţa de la picioare şi, într-un fel care i-a dat fiori, a simţit că îl cuprinde ameţeala… Pata întunecată de pe podeaua murdară parcă n-a mai fost la fel de nemişcată ca înainte. Ceva dădea să iasă din ea… Pe ecran, eroul care se sacrificase, acum că focul ucigător încetase, era răsucit de camarazii săi cu faţa în sus, către cerul mohorât şi uniform. Pe mantaua sa cenuşie se puteau vedea în zona pieptului şi a stomacului o puzderie de mici pete mai întunecate la culoare, încă fumegânde: gloanţele care îi pătrunseseră în trup. Sângele nevăzut i se prelingea de bună seamă pe sub postavul uniformei îmbibându-i cămaşa. Ceea ce el nu mai putea să simtă… Ce ieşea oare — s-a întrebat Ducu cu sufletul la gură — din legăturica cu peşti ce zăcea în subterana scaunelor? Ceea ce s-a ivit acolo n-a fost un peşte. A fost un rac. Un rac pipernicit pe care l-a văzut târându-se cu cleştii îndreptaţi către piciorul său desculţ. A dat să-şi ridice piciorul, dar racul şi-a schimbat direcţia de înaintare făcând un ocol fără noimă. Ducu a încercat să-l împiedice cu piciorul, ferindu-se de cleşti, să se îndepărteze, dar racul se târa cu o încăpăţânare tenace. N-a reuşit să-l împiedice. Şi racul s-a făcut nevăzut pe sub şirul de scaune din faţa sa. Apoi a ieşit încă un rac, şi încă unu. Racii ieşeau unul după altul şi bocceluţa toată fremăta fără încetare. Dumnezeule! câţi urmau să mai iasă? Pe un scaun din faţă, cu vreo două sau trei rânduri înaintea sa, l-a văzut pe un spectator tresărind violent şi uitându-se în jos speriat. Încă puţin şi racii aveau să se răspândească prin toată sala provocând tresăriri şi strigăte.
S-a trezit când lumina era aprinsă şi spectatorii se ridicau şi ieşeau dintre rânduri.
A ridicat de jos legăturica cu peşti şi a ieşit în hol. Ochii i-au căzut pe un afiş de pe perete, pe care nu-l remarcase până atunci. Ceea ce îţi sărea în ochi acolo era o explozie violentă — numai zig-zaguri în roşu, galben şi alb pe un fond negru. O explozie care aproape că îi smulsese din cot mâna unui tânăr care făcuse imprudenţa să ridice de jos de pe trotuar un stilou pe care îl crezuse pierdut de cineva. Era de fapt un stilou capcană, cu încărcătură explozibilă, lăsat acolo de duşman anume ca să terorizeze populaţia civilă din spatele frontului. Din câte se pare era astfel fabricat încât să explodeze la cea mai mică încercare de a-l ridica. O bătrână se oprise lângă Ducu şi privea şi ea cu uimire afişul.
— Se mai întâmplă în ziua de azi lucruri din astea? La atâţia ani după război? Mi-amintesc de un afiş cam ca ăsta la moara din cartier de la mine, unde mă duceam o dată pe săptămână să macin o pungă cu porumb. Da’ asta, hăt cu ani în urmă!…
Ducu n-a mai stat s-o asculte pe bătrână. A ieşit în noaptea de afară. Trecuseră aproape cinci ore de când se întorsese de la râu cu legăturica plină cu peştişori.

Noaptea a avut un vis. Se făcea că maică-sa răsturnase batista cu peşti într-o cratiţă cu apă. Grămăjoara de peşti se vedea, prin apa limpede, ca o moviliţă întunecată pe fundul cratiţei. Ducu a privit intens acea grămăjoară nemişcată de peşti morţi aşteptându-se ca ceva să se întâmple. Şi-a ţinut respiraţia atât de mult încât a simţit că se sufocă. Ceva s-a mişcat acolo, într-o latură a grămăjoarei. S-a mişcat, apoi a ţâşnit desprinzându-se de grămăjoară. Un peştişor se întorsese la viaţă şi respira cu disperare săgetând înnebunit prin apă dintr-un perete la altul al vasului emailat.
Dimineaţa când s-a trezit, ochii i-au căzut pe un bol transparent, aşezat pe masă, unde înota liniştit un peştişor gri închis, aproape negru.

Impresii de Calatorie: Sydney

octombrie 20th, 2008

Impresii de Călătorie: Sydney

29 Martie. După un bun breakfast în restaurantul hotelului, la ora 8 dimineaţa, ne-am regăsit tot grupul în autocar. Acum la lumina zilei, era mai uşor să faci cunoştiinţa acestui oraş modern, plin de viaţă şi foarte îngrijit. O linie de monorail cocoţată pe piloni de beton face înconjurul unei bune părţi din centru şi Darling Harbour, lângă care se afla Cazinoul oraşului, un colos cu multe trepte la intrare. Mai apoi, continundu-şi drumul, monoraiul poposeşte în înteriorul marilor magazine universale, la stadion şi la teatre. Numărul parcurilor şi al locurilor de recreaţie în Sydney este împresionant. Apoi drumul nostru a făcut încojurul zonelor rezidenţiale, cu case frumoase la muchia unor râpe stâncoase de care apele golfului se ciocnesc cu neostenită forţă, creând impresia unei zadarnice bătălii cu cremenea muntelui. Am mers de-a lungul unor plaje şi am ajuns la Bondi, care are o plaje largă cu nisip fin şi un număr de cafenele şi restaurante. Aici găseşti confort sub umbreluţe de soare pe-o terasă la marginea plăjii, sorbind agale un capucino. In acest timp unii şi-au incercat norocul pe la magazinele din jur, în goană dupa suveniruri. Poate că acesta a fost şi rostul opririi următoare la Market How, lângă Town Hall, unde ne-a dat răgaz de-o oră pentru ultimile cumpărături. Când ne-am întors inapoi la autobus, am luat un drum mai scurt către Darling Harbour, unde trebuia să ne îmbarcam pentru masa de prânz şi un tur în jurul golfului pe un catamaran luxos. Din păcate, vocea crainicului de data asta s-a pierdut în zgomotul general al călătorilor mai atenţi la bucatele servite în tăvile încălzite şi reci din display. Veştile despre accidentul din seara trecută încă veneau confuze şi pe mal ca şi pe apă, cercetările erau în curs. Când masa s-a sfârşit şi catamaranul a oprit în Circular Quay, am ţâşnit afară împreună cu Vali, pe care am rugat-o să ma aştepte la hotel şi am fugit până la Opera House, sa verific dacă nu au apărut nişte bilete pentru seara asta. A început să plouă şi am ajuns aproape ud acolo. Nici un bilet. Am revenit la hotel ud la piele. Oprit la ghişeul conciergiului, acesta scoate din sertar doua tichete nesperate pentru spectacolul din seara asta. In gând am mulţumit lui Dumnezeu că la operă nu a fost nici un bilet disponibil, care la preţul maxim de $230 pe persoană, s-ar fi adăugat la costul meu pentru acest spectacol şi aşa nu prea ieftin. Biletele de la hotel, locuri execeptional de bune la lojă, au costat numai $130 pe persoană. Incântat de rezultat, am hotărât ca dupa o baie bună, să nu mai fac nimic până seara, când trebuia să mergem la spectacol. Rose ne-a sunat din cameră să ne spună că a primit şi ea bilete pentru turul peste pod de la ora patru şi jumate şi că ne urează bună petrecere la show. Tot atunci ne-a spus că a obţinut şi bilet pentru un tur la Opera House, în dimineaţa următoare la ora 5.00. Asta înseamnă că nu avem când să ne luăm ramas bun, pentru că la 7.00 trebuia să plecăm la aeroport. Ea ar fi vrut să ne întalnim la breakfast înainte de ora cinci, dar noi, cu toate bagajele deschise pentru toaleta formală a unui spectacol de operă, ştiam că va trebui să consumam o bună parte din noapte ca să reîmpachetăm fiecare valiza. Întâlnirea nu mai era posibilă. Pe la şase seara am părăsit hotelul pentru opera. In seara asta urma să se prezinte Nunta lui Figaro, un spectacol de trei ore şi jumătate, care urma sa înceapă la sapte si jumatate. Opera era aproape de hotel, dar vremea ploiasa ridica problema dacă va trebui să chemam un taxi până acolo. Ieşind din hotel, ploia încetase, aşa că am mers pe jos, deşi lui Vali îi era frică să nu fie deranjată de pantofii cu toc înalt. La braţul meu, am trecut prin Circular Quay, amuzaţi că unele femei ne-o luau înainte ca să vadă cine merge la ora aceasta prin port, îmbracaţi ca de gală. Clădirea operei este înălţată pe un platou la care se ajunge urcând un munte de trepte mărunte ce păreau să întruchipeze supliciul urcuşului din faţa marilor catedrale Romano-Catolice. Am ajuns cu jumătate de oră mai devreme. In jurul clădirii, multe restaurante şi baruri la subsol, tineri stând la mese cu vedere spre golf şi vânzători ambulanţi care vindeau hot dogs din carturi din tabla inoxidabilă. La sapte fix, am putut intra în foaierul operei, dar nu în sala de spectacole. Un loc mic, strâmt, destul de întunecat, beton netencuit şi trepte ce urcau pe stânga şi pe dreapta, înconjurând sala. Un stand cu programe ce se vindeau cu $20 bucata şi un alt stand cu CD-uri foarte scumpe. Am ieşit pe terasa de afara. Forma de vele a acoperişului se prelungea la capete până aproape de platoul pe care ne aflam. Intregul acoperiş era îmbrăcat în pătrate de faianţă albă, cimentate unele de altele peste planşeul de beton armat. De aici provenea ilumiscenţa văzută in ajun, când reflectoarele de diferite culori dădeau întregii construcţii acel aspect ireal. De altfel Opera House, găzduieşte în interiorul ei nu mai puţin de patru instituţii: Sydney Opera, Sydney Symphony şi alte două săli de teatru. Ca să intrăm în sala, a trebuit să urcăm mai multe trepte până la zona 24, unde am fost plasaţi pe locurile noastre. Un interior negru mat şi scaune îmbrăcate în catifea roşie. Prima jumătate a sălii, avea un plafon de forma tronconică de o înâlţime înspăimântătoare. Apoi această înalţime sucumba brusc pe verticală şi se pierdea în linie paralelă cu ascendenţa scaunelor de la balcon. Aspectul acestei săli, culoarea neagră ce domina în fiecare ungher, mă făcea să mă cred ferecat în înteriorul unui mormânt egiptean, ca într-o piramidă. Locurile noastre au fost exceptional de bune, loja mergând până aproape de centrul balconului în formă de potcoavă. Viziunea era perfectă, neavând pe nimeni în faţă şi distanţa până la scenă era onesta. Dar în spatele nostru, balconul continua cu cel puţin înca 30 de rânduri şi mă îndoiesc că cei din fundul acestei săli ar putea distinge feţele celor de pe scenă. Spectacolul a fost bun, cu economie de efecte scenice, cântăreţii, în special Suzana, au fost admirabili, publicul s-a manifestat destul de rece, mai ales la duetul dintre Rosina si Suzana, care este poate unul din cele mai frumoase duete din tot ce s-a scris până astăzi. Am fost bucuros că nu am scăpat ocazia de a vedea acest spectacol. Dar în ceea ce privesşe sonoritatea acestei săli, cred că ceva nu e în regulă. Rar mi s-a întâmplat să fiu prezent la un spectacol de operă pe viu, să am locuri centrale şi să nu disting direcţia sunetului. In această sală, sunetul i-şi pierde efectul stereofonic şi în duet, terţet, quartet, vocile se pierd într-un amalgam din care nu poţi distinge cine cântă ce. Din cauza aceasta, noua opera din Toronto, modestă aşa cum pare, are o acustică în care se poate distinge fiecare răsuflare, notă şi instrument.
30 Martie. In ziua următoare, Ella ne-a condus la aeroport. Ne-am despărţit cu căldură, aşa cum te desparţi de un cunoscut de care eşti ataşat sufleteşte şi pe care şti ca nu-l vei revedea timp îndelungat. Ea şi-a terminat misiunea aici şi pleca acasă, în Noua Zelandă. Noi aveam în faţă vre-o 20 de ore de călătorie, dar în suflete dorul de casă, de copii şi de nepoţi, era un magnet cu o gigantică forţă de atracţie. “There is no place like home!”

Am socotit că acest Jurnal de Călătorie este interesant şi important, în primul rând pentru Vali şi pentru mine, că ne va ajuta sa retrăim locurile, evenimentele şi oamenii cu care am fost în contact de-a lungul acestei călătorii. A fost o experienţă frumoasă de viaţă, care ne-a imbogatit pe plan emoţional şi intelectual, ne-a ajutat să vedem multe şi să înţelegem mai mult despre alte locuri, oameni şi culturi. A fost scump şi obositor, dar a meritat din plin şi banii şi efortul depus. Iar pentru voi, cititorii mei, nu pot decât să vă încurajez să păşiţi şi voi în căutarea a noi orizonturi ce vă vor răsplăti cercetarea cu o bogăţie de emoţii şi frumuseţi de neuitat.

Femeie, ridică-te,

octombrie 20th, 2008

Femeie, ridică-te,
şi hai să dăm jos acest carnaval de pe cruce!
Aşează-ţi cheia lîngă păcatul meu,
dezbracă-ţi rochia lungă şi arunc-o,
smulge-ţi din vis deochiul!

Nu te ruşina
să-mi arăţi urmele de fiară ale rusaliilor de pe sînii tăi
ridică-te, femeie!,
a sosit vremea…

A sosit timpul
ca omul să-şi găsească în om sfînta hrană şi cuminecătura,
a sosit ora,
cînd de partea nerăbdătoare
capătul lumii să se oprească-n rărunchii mei,
iar muştele să atace cerul,
iar lemnul să se răzvrătească pe cruce.

E tăcere…
Nu se aude decît rumegatul marilor ierbivore
din staulul icoanelor,
vine doar o boare de vînt
dinspre lepădarea omului de către om,
dinspre vînzarea fără factură a lui Dumnezeu.

Ridică-te, femeie! şi vesteşte începerea acestui carnaval,
legalizat şi autentificat,
cu înalta încuviinţare a procleţilor de la sanepid.
Putem mînca în voie,
putem în voie să ne ospătăm
cu resturile cinei de taină.

Ridică-te, femeie,
şi împarte mulţimii flămînde
cei cinci peşti
pe care pîntecul tău
moşit îndelung de lefegiii maşinilor de război
i-a lepădat az-noapte!

Ridică-te şi poartă-ţi iarmarocul cărnii tale
printre cei care şi-au tatuat delirul
pe crupa căluşeilor mecanici
cu acul maşinii de cusut!
Numai lîngă tine, femeie, pietrarii asudaţi sparg cu barosul chipul de tîrfă al lunii.

Ridică-te, femeie, şi ridică-ţi fusta de brocart,
ca şi cum ai smulge de pe trupul tău
placenta unui viţel abia născut,
şi depărtează-ţi picioarele, femeie,
ca şi cum ai deschide o carte din care
curge toată sămînţa vinovată a lumii,
ridică-te şi stropeşte pe toţi comedianţii,
stropeşte urbea întreagă, intrînd cu sevele tale
şi cu sămînţa ta
în cimitir,
fecundează toţi morţii tineri, ridicîndu-i din morminte
la fel cum se ridică mînjii abia fătaţi,
alunecînd cu picioarele din spate în cleiul
propriei lor naşteri.

Şi pe cel mai tînăr dintre cei readuşi de sămînţa vintrelor tale
la viaţă, la moarte,
aşază-l vrednic pe crucea zilelor noastre,
şi lasă-l acolo să se zvînte,
lasă-l femeie să creadă că din pîntec de carne a ieşit,
lasă-l să se obişnuiască cu mirosul de mamă,
şi carnea ta să-i sugă cum pe o măduvă dulce
răceala morţii
şi desfă-i femeie unul cîte unul nasturii cămăşii de moarte
şi dă-i din vintrele tale muşcătură de şarpe,
legîndu-i iarăşi moartea de trup;

cu limba ta caldă femeie
smulge-i din gît fericirea
şi scuip-o afară
ca pe un rînced nepămîntit aluat.

Ridică-te, femeie, din durerea care te răsfoieşte,
gheara fiecărei pagini scurmînd-o pe următoarea,
ca şi cum ar căuta ca povestea să se termine mai repede,
ca şi cum, femeie,
dacă te-ai ridica,
ai merge cu măduva suptă de cititorul grăbit
să-ţi afle miezul fierbinte,
miez de hienă hialină hrănind habitatul
orice lectură-i o trecere pe celălalt mal,
acolo unde stăpîneşte carnavalul,
acolo unde glasul tău înalţă o punte spre infern…

Cum să te mai pot îmbrăţişa, femeie,
şi totuşi să nu ies din primăvară!?…

A sosit ora, femeie!,
ca tăiosul capăt al lumii să mi se oprească-n rărunchi,
iar muştele să atace cerul,
lemnul cărnii să se răzvrătească pe cruce,
să se rupă sigiliile,
să mi se aducă trandafirul mistic,
să fiu înecat deodată în sudoarea divină a poetului necunoscut

Podeaua

octombrie 20th, 2008

Podea lustruită.
Păşesc în fiecare zi.
Păstrează printre scânduri, în fibre,
Urmele, praful, trecerilor mele nenumărate.
Mii de zile, milioane de paşi.
Potcoavele moi ale timpului s-au tocit.
Tălpile îmi calcă pe carne acum,
Pe oasele care se urăsc reciproc,
Pe spinii durerii.
Lacrimi urcă în creier şi ţipă.
Mă aplec, îngenunchiez, desluşesc
Amprentele zilelor triste.
Plânsul lor dăinuie încă,
Sugrumat între scânduri, în fibre.
Arare câte un zâmbet
Şi mai rar câte un strop de har.
Niciodată iubire.
Mii de zile, milioane de paşi.
Podea lustruită.
Păşesc în tăcere.
Caut o fericire inexistentă.
Sisif în zadar.

Dan David, Los Angeles, Feb.-15-2007.

Jos lăcomia! Jos capitalismul anglo-saxon!

octombrie 20th, 2008
Soros critică sistemul pe seama căruia a făcut avereSoros critică sistemul pe seama căruia a făcut avere

Criza financiară actuală a declanșat un asalt concertat asupra valorilor capitalismului liberal de sorginte saxonă, considerat ca principalul răspunzător de turbulențele actuale pe care destui le asemuiesc marii crize globale din 1929 – 1933.

Personalități de talia unor Francis Fukuyama sau George Soros nu s-au sfiit chiar să spună că actualul sistem bazat pe dereglementare și globalizare este terminat.

“Suntem la sfârșitul unei ideologii” spunea Soros, cel care de câțiva ani buni avertiza asupra „pericolului” neo-liberal.

Nu-i mai puțin adevărat că același capitalism anglo-saxon i-a oferit posibilitatea miliardarului american de origine maghiară, cel care a scăpat ca prin urechile acului de totalitarismul fascist, iar apoi de cel comunist, să se îmbogățească, între altele pariind în 1992 împotriva lirei sterline.

După cum și Francis Fukuyama, cel care prezicea acum 15 ani sfârșitul istoriei și victoria democrației liberale, cel care semna “Manifestul pentru un secol american” – actul de naștere al mișcării neo-conservatoare, a făcut de vreo cinci ani, după războiul din Irak, practice, o întoarcere cu 180 de grade.

Este ironic că un politician precum Gordon Brown, actualul premierul britanic se prezintă ca un salvator al economiei britanice prin intervenția statului.

Același Gordon Brown, în calitate de ministru de finanțe timp de 10 ani (1997 – 2007) a fost unul dintre cei mai fervenți sprijinitori ai neimplicării statului în controlul piețelor financiare.

Este la fel de ironic că doi politicieni autodeclarați de centru-stânga președintele Statelor Unite Bill Clinton (1993 – 2001) și premierul britanic Tony Blair (1997 – 2007) sunt cei sub conducerea cărora au început excesele care au dus la criza actuală.

Cine e de vină? Thatcher, bineînțeles…

În plus cei doi s-au pus și în fruntea unei cruciade de export a democrației și capitalismului liberal, uneori prin forță, cum s-a văzut în Bosnia sau Kosovo, care a culminat cu războiul din Irak și răsturnarea regimului Saddam Hussein în 2003, chiar dacă acest din urmă război a fost declanșat de George Bush, care acum culege ponoasele unei politici inițiate de predecesorul său și susținută cu entuziasm de cuplul Blair – Brown.

Bineînțeles că mulți s-au grăbit să dea vina pe fostul premier britanic Margaret Thatcher, cea care în anii ’80 a declanșat un “Big Bang” pe piața financiară a Londrei prin dereglementarea piețelor, care a fost copiată apoi în Statele Unite și în alte locuri din lume.

Cert este că ultimii aproape 30 de ani au fost dominați de această doctrină a neintervenției statului în economie și acum a venit vremea ca pendulul să se miște în sens opus.

Din păcate, după cum scria în revista ACUM Matei Păun (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8237) excesele într-un sens riscă să fie urnate de excese în celălalt sens, adică un intervenționism exagerat al statului în economie.

Să ne aducem totuși aminte de cum stăteau lucrurile înainte de revoluția thatcherismului pe care unii o declară acum decedată.

Marea Britanie era “omul bolnav al Europei”, cu o economie în declin și cu sindicate scăpate de sub control, într-o țară în care morții nu mai erau îngropați, iar gunoiul se ridica la câțiva metri înălțime în Leicester Square din Londra din cauza grevelor groparilor și a gunoierilor.

Sau de declinul Statelor Unite în ultimii ani ai președinției Jimmy Carter. În plus, din punct de vedere ideologic Thatcher și Reagan au dat lovitura de grație sistemului comunist, ceea ce nu ar trebui uitat așa de ușor.

Lăcomia nu e bună, dar…

Este clar că Statele Unite și Marea Britanie au suferit și vor suferi cel mai mult de pe urma acestor convulsii financiare. Procentul mai mare de proprietari de case decât în Europa continentală și deci expunerea mai mare la credite ipotecare, precum și predispoziția sporită de a trăi pe a datorie și-au adus din plin contribuția la această situație.

Dar restul lumii ar trebui să se abțină de la a jubila, căci o recesiune prelungită în Statele Unite poate avea efecte catastrofale în toată lumea, mai ales în țări precum China sau India, care-și desfac o bună parte a producției în SUA, iar scăderea prețurilor la țiței, gaze naturale și alte materii prime generate de cererea americană diminuată poate lovi serios producători pecum țările din Golf și chiar Rusia.

Cert este că omenirea a cunoscut în majoritatea ei o perioadă de expansiune economică fără precedent de la sfârșitul războiului rece.

Și mulți în Occident au trăit ani de-a rândul peste posibilități, beneficiind de bunurile manufacturate foarte ieftine din Orientul Îndepărtat și costuri reduse la energie, ca și rate ale dobânzilor artificial de reduse.

Acum a venit, cu întârziere factura de plată. Cred însă că orice comparație cu 1929 – 1933 este complet deplasată. Fie și numai datorită faptului că trăim în era comunicațiilor instantanee, că sunt mai informați și mai educați decât atunci și că în linii mari am învățat lecția a ceea ce se poate întâmpla dacă stai cu mâine în sân, ca acum 75 de ani.

Personajul brokerului Gordon Gekko, jucat de Michael Douglas, din filmul Wall Street, personifică toate abuzurile anilor ’80, iar replica sa “Greed is good” – lăcomia e bună – a rămas antologică.

Și e foarte bine să condamnăm lăcomia, dar să nu uităm ce ravagii a făcut în România, de pildă, invidia (Să moară capra vecinului) și să reflectăm asupra faptului că până la urmă nu s-a găsit un sistem mai eficient de alocare a resurselor decât capitalismul.

Lăcomia (ca și invidia) nu poate fi eliminată din natura umană, iar statul a dovedit că are o competență limitată atunci când încearcă să dirijeze economia.

Așa încât, pentru moment intervenția statului este necesară, dar nu mă aștept la miracole.

Până la urmă totul depinde de noi, actorii de pe piață și de gradul nostru de responsabilitate.

Criza financiară lovește din plin Ungaria

octombrie 18th, 2008
Moneda ungară - forintul - se depreciază rapidMoneda ungară – forintul – se depreciază rapid

Cea mai gravă criză finaciară din ultimele decenii cu care ne-a averttizat încă în ianuarie, omul de afaceri american George Soros, începe să fie simţită şi în Ungaria, în aceasta ţară, care lipsită de resurse de materii prime şi fără rezerve valutare însemnate, întotdeauna a fost foarte vulnerabilă din punct de vedere financiar-economic.

Prima victimă pare să fie Banca Unicredit – pe locul şapte între băncile ungare cu 100 de sucursale în ţară – care recent a anunţat suspendarea deschiderii unor noi sucursale în Europa Centrală şi ridicarea capitalului cu 6,6 miliarde euro, dar efectele crizei internaţionale ating deja chiar sfera bugetelor casnice.

Dacă acum două-trei luni omul de rând putea să cumpere un euro pentru 232 de forinţi, cursul valutei europene a ajuns deja la 260-280 forinţi pentru un euro. Întrucât dobânda depunerilor în forint depăşeşte cu mult pe cea practicată în cazul dolarului sau al francului elveţian, mii de cetîţeni au considerat până acum, că este mai rentabil ridicarea unor imprumuturi bancare în franc elveţian, decât în forint. Dar deprecierea valutei naţionale poate să aibă urmări grave în rândul cetăţenilor îndatoraţi în valuta elveţiană.

Bursa din Budapesta abia în ultimele săptămâni a început să reacţioneze mai pronunţat la veştile negative venite din diferitele părţi ale lumii. Firmele care suferă cel mai mult sunt cele două companii ungare – MOL şi Banca OTP – care în ultimii ani au început să joace un rol mai important în întreaga regiune central-europeană, dar mai ales în ţările postcomuniste. Valoarea acţiunilor OTP-lui a scăzut cu aproape 70%, iar cele ale MOL-lui, cu peste 50%.

La 18 octombrie când scriu aceste rânduri, este imposibil să facem nişte pronosticuri. Este posibil ca luni cursul unui euro să ajungă la peste 300 de forinţi, ceea ce ar însemna înruinarea unor mulţimi, care au credite rambursabile în valute străine, în special în franci elveţieni, dar şi contrariul: revenirea cursului la aproape 250 de forinţi per euro.

În orice caz, sîmbătă la Budapesta a avut loc un eveniment fără precedent în ultimii 18 ani, deci de la prăbuşirea regimului totalitar. În sala festivă a academiei Ungare de Ştiinţă, liderii tuturor partidelor politice parlamentare împreună cu elita financiară şi reprezentanţii patronilor, respectiv ai angajaţilor, în total 65 de actuali şi foşti factori de decizie, au dezbătut la iniţiativa primului ministru Ferenc Gyurcsány, măsurile posibile, necesare pebntru evitarea falimentului naţional şi înlăturarea efectelor crizei.

Chiar dacă la această reuniune au ieşit la suprafaţă toate divergenţele politice, într-o singură problemă participanţii au ajuns la un consens: se impune luarea unor măsuri imediate pentru sigurarea stabilităţii valutei naţionale.

Teatrul național ‘Radu Stanca’ din Sibiu în turneu la Liverpool

octombrie 17th, 2008

ProFusion International Creative Consultancy brings to Liverpool two extraordinary productions of the prestigious ‘Radu Stanca’ National Theatre of Sibiu, Romania.

“Romanian Connections is a unique moment in which a significant cultural event has travelled from its base in the Romanian city of Sibiu (2007 European Capital of Culture) to enrich the period of celebration in the city of Liverpool (2008 European Capital of Culture).

The events making up Romanian Connections in Liverpool during November 2008 aim at communicating a sense of the depth and richness of Romanian culture, but the season is focused around two distinct and contrasting aspects of Romanian theatre. At one end of the scale is the revival of a famed international classic, Waiting for Godot, featuring two of Romania’s most respected actors, and directed by the internationally acclaimed director Silviu Purcarete. On the other end of the scale is The Ball, a show which sums up a new exploration by younger generations in the theatre, of the country’s recent history; in a fragmentary postmodernist style, a seamless mix of dance and music, humour and tragedy.

The contrast reveals the strength and vigour of a theatrical scene which is already known throughout Europe, as the result of previous forays during the 1990s. In Britain these included the visits of such directors as Andrei Serban, Silviu Purcarete, Mihai Maniutiu, and Tompa Gabor, along with a succession of young playwrights to the Royal Court; the establishment of a theatrical network through colleagues like Richard Demarco CBE and Sir Richard Eyre; programmes, such as the NOROC theatre Exchange during the 1990s, which was run by UNITER – Union of Theatre People in Romania and supported by the British Council; and, of course, important productions like the Hamlet directed by Alexandru Tocilescu, with Ion Carmitru in the title role, at the National Theatre in London.

The current Romanian Connections season, product of a successful partnership between the public and private sectors, brings in theatrical personalities, such as Constantin Chiriac and Silviu Purcarete, who are already well known in Britain, and through whom British audiences can better acquaint themselves with the culture of the country. As it happens this is, also, the first Romanian event of its scale and calibre to be seen in the North West, or indeed, anywhere in Britain outside of London, and it catches a unique moment in which the 2008 Capital of Culture celebrations have opened up new opportunities for cultural co-operation and for constituting new cultural markets.

Over the last two years Romanian film has made a striking impact all over Europe, and we hope that the Romanian Connections tour will open a door to yet another cache of cultural treasures waiting to be discovered.” (Ramona Mitrica & Mike Phillips, ProFusion International Creative Consultancy)

For a taste of Romanian culture, the theatre shows are accompanied by a debate on relevant contemporary issues, a foot-stomping and hip-swinging concert of Eastern European magnitude, and a special Romanian guest at Tate Liverpool (see full programme below).

This unique Romanian cultural venture is the first major exercise in promoting Romania and its culture in North West England, and it comes through the joint efforts of ProFusion International Creative Consultancy, a London-based organiser of events, and The ‘Radu Stanca’ National Theatre of Sibiu, with the backing of the two foremost Romanian non-governmental organisations in the UK: The Ratiu Foundation and The Romanian Cultural Centre in London.

Romanian Connections is financed through Promocult, the Romanian Government’s programme to promote Romanian culture in the European Union. With the generous support of The Embassy of Romania in the UK, The Romanian Cultural Institute in London and The Romanian Ministry of Foreign Affairs.

Romanian Connections are about continuity. Liverpool is European Capital of Culture 2008 – the successor of Sibiu European Capital of Culture 2007. Sibiu is landlocked in the Transylvanian plains and Liverpool is famous for its maritime history, but the two cities are connected by their enduring cosmopolitan and multicultural traditions.

Local communities ensured that in Sibiu – as in Liverpool – culture flourished and attained very high standards; and the most important connection is that theatre, and the arts in general, are the closest one can get to a universal language. So the Romanian soul, pathos and humour, and an idea of what Romania is, can be conveyed to UK audiences directly in “the language of the heart”.

These are the Romanian Connections. Laugh with us, cry with us, in the tradition of “râsu-plânsu” (laughter-crying) that best characterises the Romanian soul. But, most of all, we hope you will become a friend.

For further details contact us: mail@profusion.org.uk. For more information, including images and future press releases, please go to www.romanianculturalcentre.org.uk/connections

PROGRAMME
TUESDAY 18 NOVEMBER 2008, 7 PM
The Ball
theatre performance directed by Radu Nica
The Contemporary Urban Centre, 41-51 Greenland Street, Liverpool L1 0BS • See map
Tel. 0151 708 3510. Tickets: £5.00. Book your seats in advance from mail@profusion.org.uk

THURSDAY 20 NOVEMBER 2008, 7 PM
Waiting for Godot
theatre performance directed by Silviu Purcarete
The Contemporary Urban Centre, 41-51 Greenland Street, Liverpool L1 0BS • See map
Tel. 0151 708 3510. Tickets: £5.00. Book your seats in advance from mail@profusion.org.uk

Connected events:

FRIDAY 14 NOVEMBER 2008, 7 PM
Welcome to the Union – Contemporary Romania in the European Context
Debate on Romanian contemporary issues with Dr Mike Phillips and guests, including
Alex Drace-Francis – lecturer in Modern European History, University of Liverpool
The Contemporary Urban Centre, 41-51 Greenland Street, Liverpool L1 0BS • See map
Tel. 0151 708 3510. Entry is FREE but booking is essential. Book your seats in advance from mail@profusion.org.uk

MONDAY 17 NOVEMBER 2008, 7 PM
Paprika Balkanicus live in concert!
Paprika Balkanicus bring to Liverpool a tornado of tunes and the best party atmosphere ever.

The Contemporary Urban Centre, 41-51 Greenland Street, Liverpool L1 0BS • See map
Tel. 0151 708 3510. Tickets: £5.00. Book your seats in advance from mail@profusion.org.uk
Followed by Opening Party at 8 PM (entry by invitation only).

Details from: mail@profusion.org.uk

THURSDAY 27 NOVEMBER 2008, 7 PM
Artists Adrian Ghenie and Adam Cvijanovic in conversation with Simon Grant,
within Late at Tate

Tate Liverpool, Albert Dock, Liverpool L3 4BB • See map
Tickets: £7.00 (£5.50 concessions) £4.00 concessions. Box office: 0845 600 1354.

Celebrul saxofonist Sam Newsome vine la Bucureşti

octombrie 16th, 2008

Duminică, 19 octombrie, de la ora 20.00 îl veţi putea vedea si asculta pe saxofonistul American Sam Newsome alături de pianistul Lucian Ban, într-un show unic, care a încântat publicul american în vara acestui an. Cei doi vor prezenta publicului bucureştean albumul lor “The Romanian-American Jazz Suite”. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi ArCuB şi este punctul de plecare al turneului european pentru lansarea „The Romanian-American Jazz Suite”.

Saxofonistul Sam Newsome, este considerat, astăzi, unul dintre cei mai buni trei saxofonişti soprano din lume şi a fost, în mod constant, votat de public în „Downbeat Magazine”, „Jazz Times” şi alte publicaţii renumite. Autor a şapte albume produse de Sony-Columbia Records, Steeplechase, Palmetto, a mai apărut şi în calitate de colaborator pe mai mult de patruzeci de albume, alături de numeroase vedete ale jazzului mondial: Terence Blanchard, Leon Parker, Jean Michel Pilc etc. A efectuat turnee în întreaga lume alături de legende ale jazz-ului: Lionel Hampton, Donald Byrd, precum şi împreună cu trupa sa. Newsome este azi professor de jazz la Long Island University’s Brooklyn Campus şi lucrează la cel de-al doilea album solo, “Blue Soliloquy”. S-a bucurat, de-a lungul anilor, de critici elogioase în presa americană – Mai mult decât o revelaţie emoţională (New York Times), Dezvoltă limbajul jazz-ului modern (Jazz Times).

Despre proiectul si albumul său cu pianistul român Lucian Ban, „The Romanian-American Jazz Suite”, criticul Bill Milkowsky de la revista JazzTimes a scris, după turneul de lansare în SUA din vara acestui an: “Această colaborare unică dintre Sam Newsome, muzician american la saxofon soprano şi pianistul român Lucian Ban, ambii activand de ani buni pe scena de jazz newyorkeză, aduce o dovadă în plus că jazz-ul este într-adevăr un limbaj universal în sec 21 ….”

Pianistul şi compozitorul Lucian Ban, stabilit din 1999 în Statele Unite, este considerat de criticul american Bruce Lee Galanter drept „unul dintre cei mai talentaţi pianişti care au venit la New York în ultimul deceniu.” A înregistrat şapte albume, sub nume propriu, pentru case de producţie prestigioase din SUA şi Europa. Grupul său, „Lumination”, din care face parte o legendă a percuţiei, Barry Altschul, a fost votat „One of the 10th best Show of 2003” de All About Jazz New York. Lucian Ban compune şi muzică pentru teatru, film şi dans, iar muzica sa originala pentru piesa „Philosopher Fox” a fost nominalizată, în 2004, pentru prestigiosul premiu decernat de Innovative Theatre din New York. Despre pianistul roman criticul Terrell Holmes scrie in All About Jazz “Ban canta cu o fluenta si sensibilitate care amintesc atat un Vladimir Horowitz cat si un McCoy Tyner”

Alături de cei doi autori ai albumului „The Romanian-American Jazz Suite”, pe scena ArCuB vor cânta trei muzicieni de prestigiu din USA: Alex Harding – saxofon bariton, John Hebert – bass, Willard Dyson – tobe şi, invitat din România, Sorin Romanescu – chitară.

Albumul „The Romanian-American Jazz Suite” este produs de Jazzaway Records, iar în România este distribuit de A&A Records prin Librăriile Cărtureşti.

Sponsori: Philip Morris România, Casa de avocatură Dragomir şi Asociaţii şi Novotel.

Parteneri media: Radio Guerilla, Cotidianul.ro, 24 FUN, Dilema Veche, Observator Cultural, Hotnews, Port.ro, Diseara.ro şi OOPS Media.

Detalii la www.icr.ro/jazz_suite şi pe site-ul ArCuB.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete ArCuB, str. Batişte nr. 14 (rezervări la tel. 021.319.26.90/91) sau prin punctele de vânzare Bilet.ro de la Sala Palatului şi din magazinele Muzica, Music Shop Batiştei şi Victoriei, Flamingo Unirii, Flanco Orhideea, Dorobanţi, Băneasa şi Cora Voiaj Pantelimon. Online biletele pot fi cumpărate de la www.bilet.ro. Preţul biletelor: 15 şi 20 RON.

Depozitele bancare din România garantate până la 50000 de euro

octombrie 15th, 2008

Guvernul a emis următorul comun icat de presă:

Depozitele constituite de persoanele fizice la oricare dintre instituţiile de credit participante la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar vor fi garantate până la suma de 50.000 euro pentru o perioadă de cel puţin un an. Guvernul a modificat astăzi OG nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, a anunţat premierul Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei Executivului.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, începând cu data de 15 octombrie 2008, plafonul garantat pentru persoanele fizice este reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro.

Modificarea legislaţiei în vigoare a fost determinată de decizia luată în Consiliul ECOFIN, care a avut loc în data de 7 octombrie, privind majorarea nivelului de garantare a depozitelor persoanelor fizice de la 20.000 euro la 50.000 euro pentru o perioadă de cel puţin un an.

„Dacă la nivelul Uniunii Europene se va lua o decizie de a majora acest plafon sau de îl înlătura, suntem în măsură să facem acelaşi lucru, cu toate că în România, şi conform declaraţiei guvernatorului BNR, peste 99% dintre depozite se încadrează în acest plafon ” a declarat premierul Tăriceanu.

Şeful Executivului a subliniat că în România nu există suport pentru temerile legate de soliditatea sistemul bancar.

‘Girl Mary’ – noul roman al scriitorului Petru Popescu

octombrie 14th, 2008

A hauntingly beautiful novel, bringing to life history’s most mysterious character, Mary of Nazareth, as a beautiful, complicated, utterly believable girl in love.

In a bestselling tradition: Paulo Coelho’s The Alchemist, Anita Diamant’s The Red Tent, Francois Mauriac’s A Kiss to the Leper, or Orson Scott Card’s Sarah, all retell biblical themes through the sensibilities of today. Girl Mary will similarly captivate readers of all faiths and backgrounds.

Great character: For centuries now, Mary has been the Virgin – but isn’t she also
the ultimate female, whose life and passion were never told? Utterly new in concept,
Girl Mary introduces us to the human girl who beguiled even God with her simplicity.

So what exactly is Girl Mary? Answers the author: it’s a love story of biblical proportions.

Great storytelling: Petru Popescu recounts this epic through the eyes of famous characters. Pontius Pilate, already Rome’s agent in Judea at the time, meets Mary and falls under her spell. Years before the massacre of the innocents, King Herod senses
that Mary signals the end of his reign. Other heroes of the scriptures appear in
GIRL MARY at their very debut in history. Described with surreal accurateness,
Judea and Rome become the birthplace of Christianity.

Petru Popescu was Romania’s leading young author when he immigrated to the
United States in 1974. He has distinguished himself as the New York Times bestselling author of the novels Amazon Beaming and Almost Adam, and the critically acclaimed
memoirs The Return and The Oasis. Petru Popescu lives in Beverly Hills, California, with his wife Iris and children Chloe and Adam.

Simon & Schuster (tpo)
Fiction
6 1/8 x 9 1/4, 352 pages

Germania cere Marii Britanii extrădarea unui australian acuzat de negarea Holocaustului

octombrie 13th, 2008
Toben a afirmat că Holocaustul e Toben a afirmat că Holocaustul e „o minciună”

Un tribunal din Londra va decide pe 29 octombrie dacă să aprobe cererea de extrădare adresată de autoritățile germane Marii Britanii pe numele lui Gerald Frederick Toben, istoric australian acuzat de negarea Holocaustului.

Toben, care a fost reținut la Londra în timpul unei opriri pe drumul său din Statele Unite spre Dubai, este acuzat că între 2000 și 2004 a publicat pe internet materiale „antisemite și revizioniste”, cae minimalizează sau fac apologia uciderii în masă a evreilor.

Arestarea și cererea de extrădare au provocat o dezbatere aprinsă în Marea Britanie, unde, deși negarea Holocaustului nu constituie un delict penal, legea extrădării din 2003 permite extrădarea unor persoane în țări ca Germania, unde negarea Holocaustului este incriminată.

Toben, care este în vârstă de 64 de ani și de origine germană, a ispășit deja o sentință de închisoare de nouă luni în Germania în 1999 pentru „defăimarea morților în Holocaust”.

Titularul unui doctorat în istorie al Universității Stuttgart în 1977, Toben a înființat Institutul din Adelaide, cu un puternic caracter revizionist.

Pe pagina de internet a institutlui său Toben susține că nu există dovezi că Hitler ar fi dus o politică sistematică de nimicire a evreilor și a calificat Auschwitz drept un lagăr „de tranzit”.

În decembrie 2006, Toben a participat la Teheran la conferința revizionistă privind Holocaustul, organizată sub egida președintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care a pus în repetate rânduri la îndoială Holocaustul și a spus că statul Israel trebuie șters de pe hartă.

Toben a spus în trecut că „guvernul Statelor Unite este influențat de considerente sioniste mondiale pentru a prezerva entitatea colonialist europeană, de apartheid, sionistă și rasistă a Israelului.”

Un alt istoric negaționist, britanicul David Irving, a fost condamnat în 2006 în Austria la trei ani închisoare pentru remarci făcute despre Holocaust în Marea Britanie în 1989.

Nouă țări europene, printre care și România, consideră negarea Holocaustului drept delict penal.

CSI actual în continuare pentru Republica Moldova

octombrie 13th, 2008
Voronin s-a învârtit și el la Bișkek pe lângă liderii euro-asiaticiVoronin s-a învârtit și el la Bișkek pe lângă liderii euro-asiatici

De la apariţia sa şi până în prezent CSI s-a manifestat în calitate de „creaţie” amorfă, care serveşte Rusiei drept platformă pentru menţinerea dialogului cu fostele republici sovietice (cu precădere pentru a relaţiona cu aşa state ex-sovietice impredictibile ca Ucraina, RM, anterior Georgia).

În realitate, cadrul de cooperare oferit de această organizaţie este folosit de Kremlin pentru a proteja interesele sale în regiune (pe două direcţii: Asia Centrală şi Europa de Est), în condiţiile prezenţei emergente a puterilor euro-atlantice în acest spaţiu.

Criza din Caucaz cu ulterioara recunoaştere unilaterală a regiunilor separatiste georgiene, solicitarea Georgiei de a părăsi CSI, precum şi denunţarea statutului de forţe de menţinere a păcii pentru militarii ruşi din Abhazia şi Osetia de Sud de către Georgia, au constituit un context complex pentru participanţii Summitului CSI de la Bişkek (10 octombrie a.c.).

Desigur, niciunul din liderii statelor post-sovietice nu a condamnat sau susţinut iniţiativa Rusiei privind recunoaşterea independenţei regimurilor separatiste din Caucaz. Însă anxietatea acestora vizavi de modul în care poate să acţioneze Moscova pe plan regional (cazul Georgiei) continuă să alimenteze “fobiile” anti-ruseşti ale tinerilor democraţii din Europa de Est şi a regimurilor autoritariste de tip belorus sau central-asiatic.

În această situaţie, în cadrul proceselor integraţioniste de pe spaţiul CSI promovate cu elan de Rusia pot interveni obstacole suplimentare. Din aceste considerente, pentru moment, autorităţile ruse au renunţat la promovarea „noilor state” din Caucaz în cadrul CSI şi altor organizaţii intolerante faţă de comportamentul Rusiei „putiniste şi post-putiniste”.

Forul CSI-ist de la Bişkek (din 10 octombrie curent) a mai scos în evidenţă două lucruri extrem de importante. În primul rînd, a fost demascat rolul ulterior conferit de Voronin organizaţiei date. Problema secundă dată în vileag este misiunea pe care o va avea CSI în strategiile geo/politice ale Moscovei, în special în raport cu Republica Moldova.

CSI – avanpost pentru regimul Voronin

Pentru actualul partid de guvernământ participarea în cadrul CSI conţine o serie de avantaje atât de ordin politic, cât şi economic şi social etc. Din punct de vedere politic, organizaţia dată, de altfel ca şi concepţia privind relaţia de fraternitate dintre fostele republici sovietice realizată prin intermediul ei, au constituit întotdeauna argumente solide în atragerea electoratului pro-rusesc din RM. Prin urmare, pentru partidul comuniştilor care se află în ajunul unor electorale dificile este vitală exploatarea mesajului pro-rusesc şi implicit cel referitor la CSI.

Spre deosebire de aceasta, integrarea europeană reprezintă o chestiune vulnerabilă pentru guvernarea comunistă, care din cauza insucceselor în implementarea dezideratelor europene înregistrează pierderi drastice de imagine (în 2009, comuniştii ar putea fi mai puţin credibili sub lozinca pan-europeană, decât sub cea pro-rusă şi pro-euroasiatică).

Totodată, formaţiunile politice de opoziţie de dreapta şi de stângă vor miza pe retorica pro-europeană (şi sunt din acest punct de vedere mult mai competitive decât PCRM), ceea ce indirect îngustează „terenul de luptă” al PCRM (Partidul Comuniştilor din RM) pentru decuplarea voturilor electoratului autohton.

Agenda politică favorabilă unei înclinări spre CSI se datorează şi potenţialului economic al Rusiei şi CSI în general. Astfel, produsele necompetitive din RM pot fi cu uşurinţă comercializate în fostele republici sovietice decât ar fi posibil în cadrul UE, în baza Preferinţelor Autonome Comerciale. Lipsa unui regim de vize cu statele CSI, în special cu Rusia, de asemenea, sunt apreciabile pentru fluxurile migraţioniste constante din RM.

Aceste domenii sunt esenţiale pentru economia RM (care în pofida oportunităţilor economice enorme este păstrat de regimul comunist în strânsă dependenţă de piaţa economică, forţei de muncă etc. ale Rusiei), iar potenţialul electoral asigurat de acestea este unul din aşii de bază pe care mizează PCRM la următoarele alegeri parlamentare.

Decizia de la Bişkek de a acorda Republicii Moldova preşedenţia în toate organele Comunităţii Statelor Independente, pentru anul 2009, prezintă o turnură simptomatică pentru viitorul electoral şi politic al guvernării comuniste şi al ţării per ansamblu (având puţine în comun cu avantajele economice reale pentru RM). În primul rând, preluarea conducerii asupra instituţiilor CSI va contribui la reabilitarea imaginii deficitare a partidului de guvernământ (Sărbătorirea a 65 de ani de la Marea Victorie, Anul Tineretului în CSI, dialogul energetic – câteva din pârghiile oferite de CSI pentru anul 2009).

Contactul politic permanent cu Moscova este al doilea element semnificativ pentru conducerea comunistă interesată de menţinerea unor relaţii strategice cu Rusia şi alte state CSI (inclusiv datorită promisiunilor făcute de autorităţile ruse privind injectarea unor investiţii considerabile în economia naţională a RM, precum şi în ce priveşte negocierea unor preţuri mai mici la hidrocarburile ruseşti).

De fapt, factorul rusesc este practic singurul care poate garanta atingerea unor performanţe în alegerile parlamentare din 2009. De aceea, mandatul de Preşedinte în cadrul CSI pentru 2009, oferit la decizia şi insistenţa Rusiei, poate fi calificat drept „carte blanche” adresat PCRM-ului (prin care acesta va putea atrage de partea sa atât electoratul din cadrul RM, cât şi cel aflat în Rusia şi alte ţări CSI).

CSI – ‘fereastră’ de oportunitate pentru Rusia

Privilegiul de a conduce cu toate instituţiile CSI pe o perioadă de un an nu poate fi interpretat doar ca o mână de ajutor din partea Moscovei pentru guvernarea comunistă aflată în declin. Reversul acestei monede rezidă în oportunităţile pe care le conferă Kremlinului acest lucru.

Primo, în pofida numărului alegătorilor care poate fi atras de PCRM prin intermediul politicii pro-ruse etc., lipseşte certitudinea că acest partid va repeta succesul de 3 ani şi respectiv 7 ani în urmă. Majoritatea pe care o pot obţine actualele forţe de opoziţie prezintă un pericol la adresa influenţei ruse. Prin urmare, funcţia de preşedinte în CSI constituie o posibilitate eficientă a Rusiei de a menţine RM în raza sa de acţiune geo/politică. De altfel, pentru autorităţile ruse reformatarea radicală a arenei politice moldoveneşti ar putea semnifica pierderea controlului de facto asupra acestei republici. Reorientarea autentică şi ireversibilă a RM spre Vest, aprofundarea relaţiilor cu NATO şi SUA, demersul pentru internaţionalizarea pacificatorilor antrenaţi în problema transnsitrenă (în baza precedentului georgian), renunţarea la statutul de neutralitate sunt doar câteva din efectele transformărilor politice care pot avea loc, cel puţin ipotetic.

Secundo, Rusia nu poate conta totalmente pe sinceritatea lui Voronin, având în spate denunţarea Memorandumului „Kozak”, în anul 2003, şi ulterioara modificare a vectorului extern în favoarea Occidentului. Or, „conectarea” RM la CSI prin această preşidenţie poate servi drept siguranţă a unui control, dacă nu exhaustiv, atunci cel puţin parţial, asupra eventualelor metamorfeze a politicii externe moldoveneşti (existând condiţii potrivite în acest sens: Parteneriatul Estic, Sinergia Mării Negre, GUAM, impactul crizei din CAUCAZ etc.).

În cele din urmă, în anul 2009 şi după aceasta, CSI va continua să fie în uzanţa exclusivă a Rusiei. Schimbările structurale care încearcă a fi induse de republicile ex-sovietice reformatoare ca Ucraina şi Kazahstan vor fi proporţionate şi chiar tergiversate de Rusia, care va tinde să integreze regiunea în spaţiul ruso-euroasiatic, dar cu ingnorarea principiului de paritate. Dacă Ucraina va rupe cordonul „afecţiunii” privitor la Rusia, drept rezultat al obţinerii MAP-ului (Membership Actions Plan) şi eventual al aderării la NATO, atunci întreaga regiune (Europa de Est) va cădea sub incidenţa transformărilor tectonice care vor avea loc la nivel de arhitectură geopolitică, cu atât mai mult Republica Moldova.

Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale

octombrie 13th, 2008

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale este sărbătorită începând cu anul 1992 la nivel mondial. În fiecare an, Ziua Mondială are o temă aleasă pentru a fi promovată. Anul acesta tema promovată este “Sănătatea Mintală, o prioritate globală: Îmbunătăţirea serviciilor prin advocacy şi acţiune din partea cetăţenilor”.

Cu acest prilej, Liga Română Pentru Sănătate Mintală organizează în data de 10 octombrie 2008 între orele 11:30-13:30 un eveninment de distribuire de materiale informative pe tema sănătăţii mintale în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Unirii cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

Liga Română Pentru Sănătate Mintală este o organizaţie neguvernamentală care îşi propune să influenţeze politica guvernamentală din domeniu şi să promoveze alternative la serviciile de sănătate mintală din România.

Loredana Tascau

In aceasta saptamana: oaspetele Filarmonicii este violonistul Italian Domenico Nordio

octombrie 13th, 2008

Oaspetele Filarmonicii din aceasta saptamana este violonistul italian Domenico Nordio”,un artist cu o sensibilitate luminoasa si clara,sprijinita de un sunet de o frumusete unica”, ce canta pentru melomanii bucuresteni Concertul nr. 1 de Paganini pe minunata sa vioara Guarnieri del Gesu.

Cariera internationala stralucitoare, succesul dobandit pe cele mai mari scene ale lumii, activitatea pedagogica de exceptie la Accademia di Santa Cecilia din Roma,inregistrarile la Decca alaturi de excelentele cronici definesc personalitatea muzicianului care onoreaza cu prezenta sa podiumul de concert al Ateneului.Un citat din publicatia ‘La Nuova Venezia’ contureaza poate cel mai elocvent portret facut violonistului italian: ‘o personalitate cu incredibile resurse muzicale, care evita exagerarile,desenand cu concentrare un discurs muzical de o claritate stralucitoare in echilibru intre tensiune si cantabilitate’.

In fara concertului de Paganini, programul mai cuprinde uvertura Guillaume Tell de Rossini si mai rar cantata lucrare cu solisti si cor, a lui Mahler: ‘Das Klagende Lied’.

Concertele ce vor avea loc joi, 9 si vineri 10 oct., se vor desfasura sub bagheta Maestrului Iosef Ion Prunner, iar solisti vor fi: Iulia Artamanov, Geanina Munteanu si Calin Bratescu.

Istoria Filarmonicii ‘George Enescu’ este strans legata de istoria cladirii Ateneului Roman. Acest templu al Artelor si Muzicii a devenit cu scurgerea timpului o constructie emblematica pentru orasul Bucuresti.

Ana Maria POP

Make love, not war? Anti-Americanism and the presidential election

octombrie 13th, 2008

Among the many criticisms made of the Bush administration is that its policies have left America isolated and given it a bad image in the world that needs radical repair. What is not being said is that there are many issues which explain the reality of global anti-Americanism. While huge numbers of words have been expended “explaining” anti-Americanism in the current presidential campaign, these have shed little light. A reality check is needed.

It is true that anti-Americanism has become the only serious competitor to soccer as a global sport; that in many places it has reached a level of stridency rarely seen before; and that it has roots much older than the presidency of George W. Bush. Beyond that, however, to look at the causes and manifestations of the phenomenon one has to make certain key distinctions, often missed, more often than not on purpose.

The most immediately evident is the relationship between the end of the Cold War and the growth of negative attitudes toward the United States. Prior to the Soviet collapse, national interest for those on the anticommunist side in what used to be called the third world demanded a muting of ill feelings toward the only available protector–Washington. Today, what could be described as nationalist or leftist parties in Europe, from Spain to Greece to France, and Islamist regimes elsewhere can both afford to be openly anti-American as well; hence the growth of that sentiment in increasingly nationalistic Turkey, the Philippines, and Korea, and its persistence in Paris, London and Berlin. In the latter case, the present global financial crisis only adds another (false) argument against “American” capitalism, never mind that Europe is in worse financial shape. In Latin America, which is now going through one of its cyclical love affairs with leftism and populism, the story is simpler still. For a Chavez, Correa or Morales to be anti-American goes naturally with being statist, incompetent, and strident.

(Western) Europe is the most oft-mentioned case of our allies turning against us because of our wrong-headed policies and arrogant behavior. But, as in Latin America, among elites, hostility to the United States is old hat –over a century old in the case of France, the intellectual leader of Europe. It is hostility against the uncivilized big upstart from across the ocean (hence the derision of “cowboys” Reagan and Bush); envy and, yes, resentment toward the liberators of an impotent Europe in 1945. For many on the European Right America is a threat to national identity (see Jean-Marie Le Pen in France), its free-wheeling capitalism a competitor to statism, and more generally a symbol of a globalization feared by nationalists everywhere.

In Russia the growing and very popular anti-Americanism is part and parcel of the resurgence of Moscow’s imperial ambitions, with Washington being seen as the principal obstacle to the fulfillment of those ambitions.

In the Islamic world the very same civilizational decline and frustration that made Al Qaeda possible and still helps its appeal grow in places like Pakistan, India, and Bangladesh makes the United States–the most present and thus painful symbol of Muslim economic, political and cultural backwardness–a natural scapegoat, at both elite and mass levels. In some ways this is the same game as in Latin America: encourage hatred for the big foreigner to distract attention from the local abusive ruler who, at least, is one of your own. It is also less than surprising that some Arab elites are hopeful for a new Cold War, which would allow their regimes to play the ugly American against the admittedly infidel but friendly (and full of promises and cheap guns) Russians.

One of the causes of the spreading of anti-Americanism in Europe and the Islamic world is its association with anti-Semitism. The two are joined at the hip by the same glue of impotence and envy. Unable to destroy Israel, Islamists blame America for supporting it because that is easier than admitting their own disunity and backwardness. Many among the European elites, and some populists, also blame “Zionism” (often a code word for Israel) for both the problems of the Middle East and, more recently, for their own countries’ problems with the masses of Muslim immigrants. Of course, as everyone “knows,” Israel is still around only because Jews control Washington’s policies–on this there is a meeting of the minds between jihadis and the ultra-secular “progressives.”

In many places, Latin America and some European countries among them, there is a distinct difference between elite anti-Americanism and popular indifference or even friendship toward the Americans and even their government. That is the only logical explanation why elected leaders Nicolas Sarkozy, Angela Merkel, Silvio Berlusconi or Gordon Brown–none of whom are anti-Americanare leaders of their important countries. As for Eastern Europe and Africa, the two areas where anti-Americanism does not thrive (yet?), there are good reasons for this. When countries were treated as Russian/Soviet colonies and denied national identity in the name of a “proletarian internationalism”enforced by tanks, neither socialism nor hostility to the values represented by the United States can easily take root. And when the United States has never been present as a colonial power and is the main aid donor, Africans have little incentive to hate Americans.

Many conservatives, President Bush among them, complain that anti-Americanism is due to ignorance and America’s ineffectiveness in making its case. They are wrong on all counts. America is known throughout the world, but it is the wrong America, that of its native critics and enemies, that is known: Hollywood movies obsessed with hatred for capitalism, the military and the CIA; Noam Chomsky and Michael Moore’s obsessive hatred of ordinary Americans and their elected representatives; idiotic rappers; and guilt-ridden academics.

And then there is the old schizophrenia of America’s views of the world. The world is or it should be like us, but we do not particularly like to interfere, to be “ global policemen,” especially when it costs too much. In their own differently misguided and arrogant ways, both President Bush and the militant “human rights” activists pursue the same kind of moral imperialism: the former with his dangerous understanding of democracy as a vital and universal commodity for export–whether there is a market for it or not, and the latter by promoting the thinking of Vermont or California “progressive” judges as “international standards.” This moral imperialism is as inappropriate as it is resented elsewhere There is also the naive but so American belief that being the biggest donors of foreign aid–public and private–should result in the foreigners being grateful. Unsurprisingly, that does not happen–not in Sumatra, Egypt, Jordan or Pakistan–because American aid is taken as natural or, more often than not, is seen as a form of ”reparations” for past, mostly imaginary, sins.

None of those complaining about America’s bad image in the world or its (occasional) lack of allied support ever ask an important question: is it possible, just possible, that in at least some issues (think Iran) America may be right and the mythical “international community” wrong? When President Bush stated that on the issue of terrorism there are only two possible positions–for or against–he was accused of unilateralism and arrogance. But we are never told what would be a third position!

For many years the sophisticated Europeans have engaged in negotiations with Iran, with U.S. support. The result is that Iran is now closer than ever to becoming a nuclear power. Could it be that the Europeans have replaced real diplomacy–one based on real power–with talks intended to obscure their absolute lack of both will and capabilities? Could it be that our European allies’ clinging on United Nations’ blessings for any action are supported by a very fragile reed indeed–one that is dependent on the approval of Moscow and Beijing? That the UN, far from being the necessary source of international law, is the collective voice of a majority of countries who are neither democratic nor restrained by any law? Given these realities, is the United States’ occasionally taking action without UN approval wrong?

Anti-Americanism will continue to thrive unless the American public understands the problem–an unlikely prospect considering our educational establishment’s encouragement of national guilt. One of the most important, if not the most important, reasons for this is that it is largely cost-free. It is the Bush White House that is criticized at home for shunning Europe’s most vocal anti-American leader, Spain’s Jose Luis Rodríguez Zapatero, the critics implying that Washington should turn the other cheek.

Another question that is never posed is what if the U.S. invasion of Iraq had been successful and very brief, rather than mishandled, costly and protracted. Would anti-Americanism, at least that version using Iraq as a pretext, be stronger or much weaker, rooted in the ignorant masses or just a handful of isolated pseudo-intellectuals?

Anti-Americanism is both a real and a global phenomenon. It has to be dealt with, in the long term, by engaging in realistic policies and attracting allies, not by masochistic exercises, public relations gimmicks, or unilateral concessions. The Michael Moore/Sean Penn/Noam Chomskys in this country are just an irritation here and abroad; to actively seek an accommodation with various foreign anti-American forces in order to make the United States “loved” would be a disaster. The United States, like other countries, seeks good feelings abroad, but the promotion of our interests remains paramount, based on respect and even fear rather than “love.” It is time to become serious–even during a presidential campaign.

Michael Radu is Senior Fellow, Foreign Policy Research Institute Co-Chair, Center on Terrorism and Counterterrorism, Philadelphia

Prima Conferinta Internationala a tinerilor romani care studiaza sau lucreaza in afara tarii

octombrie 13th, 2008

Evenimentul va fi organizat de catre GRSPSociety, in colaborare cu Romanian – Hungarian Intercultural Youth Society si sustinut de Institutul Cultural Roman la Budapesta si Scandia in calitate de parteneri principali si Butan Gas in calitate de partener. Conferinta se bucura de asemenea de suportul Central European University, Asociatia Studentilor Romani de la Universitatea Ottawa si Strada32.com – Reteaua Globala a Romanilor din Diaspora.

“ROMANIA between Home and Abroad” va avea loc la Budapesta, Ungaria, intre 7-9 Noiembrie 2008 si isi propune o serie de proiecte si activitati care sa conecteze tinerii romani pe domenii de interes comun, sa imbunatateasca imaginea Romaniei in strainatate sau sa contribuie la dezvoltarea Romaniei indiferent de locul de resedinta.

Global Romanian Students’ and Young Professionals’ Society (GRSP Society), organizatia care va sustine conferinta la Budapesta numara in prezent 128 de membri din toate marile locatii ale lumii si are ca scop crearea unei retele comune pentru toti tinerii care studiaza sau lucreaza in strainatate sau care s-au intors deja in Romania si de a-i pune in contact cu organizatii si persoane care sa serveasca intereselor lor.

Scopul principal al organizatiei este de a crea un impact pozitiv asupra acestor tineri, oferindu-le sprijin in domeniul academic, profesional, cultural si al oportunitatilor de cariera.
In cadrul conferintei dezbaterile se vor axa pe definirea obiectivelor principale ale organizatiei in ceea ce priveste:
– imaginea Romaniei in afara si contributia GRSPSociety
– migratia: problemele cu care trebuie sa se confrunte tinerii in momentul in care se decid sa traiasca in afara tarii sau la reintoarcerea lor in tara.

GRSP Society va aduce in capitala ungara o serie de invitati de renume dintre care ii putem mentiona pe:
– Ireny Comaroschi, Ambasador al Romaniei in Ungaria
– Dana Tudose-Costache, Doctorand Stiinte Politice, Consultant comunicare, “Optim Communications”
– Andrei Postelnicu, fost Jurnalist “Financial Times” si ”Bloomberg”
– Brindusa Armanca, Director Institutul Cultural Roman Budapesta

Pentru a sustine evenimentul sau a obtine mai multe detalii despre conditiile de participare puteti sa-i contactati pe organizatori direct pe Strada32, sau la urmatoarele informatii de contact:

Salma Iorgu, Project Manager conferinta, Vice-president Romanian-Hungarian Intercultural Youth Society, Email: salma.iorgu@gmail.com

Simona Obreja, Communication Manager GRSP Society, Email: obrejas@yahoo.com.

Said Qutb: primul fundamentalist islamic modern

octombrie 13th, 2008
Said Qutb a plătit cu viața pentru că l-a înfruntat pe socialistul NasserSaid Qutb a plătit cu viața pentru că l-a înfruntat pe socialistul Nasser

A devenit un loc comun să spui că atacurile din 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington, care au dus la moartea a 3.000 de oameni, au fost comanditate de Osama Bin Laden şi duse la îndeplinire de acoliţi ai tenebroasei organizaţii Al Qaeda.

Atacurile, au schimbat practic cursul istoriei.

Ele au fost îndreptate împotriva simbolului decadenţei lumii occidentale de vârful de lance al islamismului celui mai radical.

Acest radicalism islamic modern nu a apărut pe un teren gol, ci a prins contur în cu mai bine de jumătate de secol în urmă, în Egipt.

Musulmanii în secolul XX

Egiptul anilor 1940 – 1950 era o societate în efervescenţă. Influenţa colonială britanică era în declin, iar în 1952 puterea a fost preluată de colonelul naţionalist arab Gamal Abd el Nasser, care a abolit monarhia şi firava democraţie egipteană.

În acelaşi timp, un mărunt funcţionar al Ministerului Educaţiei, Said Qutb, începea să schiţeze teoria statului islamic, care avea să influenţeze nenumăraţi islamişti şi constituie şi astăzi un punct de referinţă pentru organizaţii de tipul aceleia conduse de Osama Bin Laden.

Teoria lui Qutb pleacă de la o apreciere extrem de controversată şi radicală: aceea că societatea egipteană a momentului era în aceeaşi stare ca peninsula Arabică înainte de apariţia Profetului Mahomet, starea de barbarie, în limba arabă \”jahilia\”.

Said Qutb consideră că musulmanii din epoca naţionalismelor ignoră Islamul, la fel ca păgânii din perioada Jahiliei. Ei venerează idoli moderni precum naţiunea, partidul, socialismul, etc.

El declanşează astfel o revoluţie culturală. Cărţile sale: „La umbra Koranului\”, „Semnale\”, „Ce-i de făcut?\” cheamă la apariţia unei „noi generaţii coranice\”, care să construiască o nouă comunitate islamică, pe ruinele naţionalismului.

La fel ca profetul Mahomet cu 1300 de ani înainte, Said Qutb denunţă corupţia şi decadenţa societăţii în mijlocul căreia trăieşte.

Qutb – admirator dezamăgit al Occidentului

\”Omenirea trăieşte azi ca într-un imens bordel. E suficient să te uiţi în presă, la filme, parade ale modei, concursuri de frumuseţe, săli de bal, baruri şi staţii de radio. Sau să observi gesturile libidinoase, goliciunea sau aluziile din literatură, artă şi mass media.\”

\”Dacă mai adaugi şi camăta care provoacă lăcomia pentru bani a oamenilor şi dă naştere la metode infame de acumulare a bogăţiei, care se adaugă fraudei, înşelătoriei şi şantajului, machiate sub forma legii\”, scria despre societatea egipteană contemporană.

Născut în Egiptul superior, în anul 1906, Said Qutb învăţase Koranul pe dinafară la zece ani. În tinereţe a fost un admirator al Occidentului.

Colonialismul britanic şi francez, precum şi apariţia statului Israel, sprijinit de Occident i-au zdruncinat opiniile.

Momentul decisiv l-a constituit o călătorie în Statele Unite la sfârşitul anilor 1940, unde a fost oripilat de materialismul societăţii americane.

Conflictul cu Nasser – ștreangul

Scrierile sale l-au adus repede în conflict cu Nasser, care vedea în islamismul radical un pericol pentru naţionalismul arab şi socialismul pe care vroia să-l aplice în Egipt.

Islamul religia unei singure comunităţi: umma, a tuturor musulmanilor, indiferent de etnie, iar Qutb era extrem de critic la adresa fragmentării lumii musulmane pe criteriul naţional.

Nasser nu tolera nici un fel de opoziţie şi l-a aruncat în puşcărie în 1954 pe Qutb şi pe alţi membri ai organizaţiei Frăţia Musulmană, din care făcea parte teoreticianul.

Acolo, ruptura sa cu societatea egipteană a fost definitivă.

Said Qutb a elaborat şi o teorie a acţiunii de trecere la o societate islamistă.

Primul pas era \”takfir\” excomunicarea întregii societăţi, acuzată practic de apostazie, care constituie în islam un păcat capital.

Trebuie precizat faptul că Islamul nu recunoaşte separaţia dintre religie şi stat, legea divină şaria, este atotcuprinzătoare, iar Koranul reprezintă adevărul absolut şi imuabil.

Ca atare, legea omenească nu are nici o valabilitate în faţa celei revelate de Dumnezeu profetului Mahomed.

După excomunicare, pasul următor prescris de Qutb în drumul spre o societate islamică este după modelul profetului, emigrarea sau Hijra.

În septembrie 622 după Hristos, Mahomed s-a refugiat din Mecca păgână, unde viaţa îi era în primejdie, al Medina, unde a întemeiat \”umma\” comunitatea credincioşilor.

Avea să revină după 8 ani a Mecca, oraş care i se va închina fără luptă, consacrând victoria definitivă a Islamului în peninsula Arabică şi începutul unei epoci de glorie a Isalmului care avea să dureze o mie de ani.

Said Qutb nu a trăit însă ca să-şi vadă visul realizat. În 1966 după o scurtă perioadă de libertate el a fost rearestat la ordinul lui Nasser, judecat, condamnat la moarte şi spânzurat.

Ayman al Zawahiri și Al Qaeda

Dar teoria statului islamic nu a dispărut o dată cu moartea lui Qutb. Au existat în Egipt tentative de punere a ei în practică.

În 1977 Şukri Mustafa, care predica Hijra şi Takfir – excomunicarea – a condus o mişcare extremistă care a sfârşit prin luarea unui ostatec din rândurile demnitarilor, ulterior executat, mişcare înăbuşită în sânge de urmaşul lui Nasser, Anwar el Sadat.

Acelaşi Sadat care avea să plătească cu viaţa în 1981, asasinat de o conspiraţie islamistă care acţiona în numele teoriei lui Qutb.

Şi această mişcare a eşuat, ca dovadă că urmaşul lui Saddat, Hosni Mubarak este şi azi Preşedinte al Egiptului.

Unul dintre cei condamnaţi la închisoare atunci în urma complotului împotriva lui Saddat a fost medicul Ayman al Zawahiri.

Dintr-o distinsă familie de intelectuali, Ayman al Zawahiri a devenit un adept al lui Said Qutb, mai ales după contactul său cu fratele acestuia Mohamed Qutb, profesor de religie islamică în Arabia Saudită.

În anii optzeci Ayman al Zawahiri se deplasează la Peshawar, în Pakistan, unde se adunau toţi aceia care vroiau să lupte împotriva trupelor sovietice de ocupaţie din Afganistan.

Acolo l-a cunoscut pe tânărul Osama Bin Laden, venit şi el să lupte în \”jihad\” – războiul sfânt împotriva infidelilor comunişti.

Ayman al Zawahiri avea să devină sfetnicul principal al lui Osama Bin Laden şi de fapt creierul organizaţiei Al Qaeda.

O organizaţie care reia integral principala teză a lui Qutb şi anume că Islamul este ţinta unei conspiraţii universale din care fac parte creştinii, evreii, sioniştii, păgânii şi ateii.

Said Qutb nu a reuşit să-şi aplice teoria în practică şi caracterul destul de vag şi metaforic al scrierilor sale nu tranşează asupra chestiunii utilizării violenţei în instaurarea statului islamic.

Încercări de aplicare în practică a teoriei lui Said Qutb au existat în mai multe ţări musulmane, dar nicăieri teoria nu a fost deformată şi dusă la extrem ca în Afghanistan sub Mişcarea Taliban, în timpul scurtei perioade în care s-au aflat la putere din 1994 până în 2001.

Acest articol a apărut în original în anul 2005 pe pagina de internet BBCROMANIAN http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/11/051107_said_qutb.shtml

Bienala de Arhitectura Bucuresti 2008

octombrie 13th, 2008

15 octombrie – 15 noiembrie

Miercuri, 15 octombrie, are loc deschiderea oficiala a Bienalei de Arhitectura Bucuresti 2008.

Organizatorii – Uniunea Arhitectilor din Romania si revista Arhitectura – va asteapta la Galeria ¾ MNAC, Teatrul National Bucuresti, Bd. Nicolae Balcescu nr.2, incepand cu orele 18.30.

Va fi vernisata principala expozitie a Bienalei – o selectie a celor mai valoroase proiecte romanesti realizate in ultimii doi ani in domeniile arhitecturii, designului, urbanismului, restaurarii si publicatiilor.
Bienala promoveaza responsabilitatea, talentul si ideile bune.
RSVP revista Arhitectura 021 212 03 84
Incepand cu 17 octombrie, va asteptam si la Muzeul Taranului Roman, partener al Bienalei, pentru o serie de expozitii si conferinte din cadrul BAB 2008.

CALENDAR BIENALA DE ARHITECTURA BUCURESTI 2008
bab 2008 | expozitia celor mai valoroase lucrari de arhitectura romaneasca realizate in ultimii doi ani
vernisaj 15 octombrie, orele 18:30
Teatrul National Bucuresti, MNAC galeria ¾ etaj 3

35 orase, multi pixeli, ceva cafea | expozitie de fotografie de arhitectura contemporana
deschidere 17 octombrie
intalnire cu autorii: Stefan Tuchila si Cosmin Caciuc, 10 noiembrie, orele 19:00
Muzeul Municipiului Bucuresti, Galeriile de Arta ale Municipiului Bucuresti ( Galeria Noua)

idei mici pentru un oras mare | expozitie de proiecte de arhitectura cu buget mic si foarte mic
deschidere 17 octombrie
Muzeul Taranului Roman, sala Acvariu

conferinte profesionale de arhitectura | invitati speciali: arhitecti din elita internationala
Manuel Bailo (ES), Hrvoje Njiric (HR), Jaroslav Wertig (CZ)
17 octombrie, orele 14:00 -18:00
Muzeul Taranului Roman, sala Horia Bernea

avangarda si continuitate | expozitie de arhitectura moderna si contemporana croata
vernisaj 17 octombrie, orele 19:00
Muzeul Taranului Roman, sala Oaspeti

FFF08 | expozitie de arhitectura contemporana maghiara
vernisaj 17 octombrie, orele 19:00
Muzeul Taranului Roman, sala Oaspeti

NU | foto-instalatie, spatiul public la romani. autor: Stefan Tuchila
deschidere 17 octombrie
Muzeul Taranului Roman, sala Foaier
arhitecturile urbane ale lui rudolf fraenkel | expozitie monografica
deschidere 29 octombrie
Teatrul National Bucuresti, MNAC galeria ¾ etaj 4

arhitectura si dezvoltare durabila | conferinta organizata de Velux. invitati speciali: Per Olaf Fjeld
(NOR), Rolf Gerstlauer (CH), Lisbeth Funck (DE)
6 noiembrie
Muzeul Taranului Roman, sala Horia Bernea

hyperlocked | instalatie Radu Comsa
deschidere 17 octombrie
Muzeul Taranului Roman, holul salii Foaier

Incepe editia de toamna a Targului de Cariere

octombrie 13th, 2008

În perioada octombrie – noiembrie se va desfăşura a doua ediţie din acest an a Târgului de Cariere. După ce reţeaua s-a extins în această primăvară în oraşe precum Tîrgu Mureş, Sibiu, Craiova şi Baia Mare, în această toamnă adaugăm pe listă şi Braşovul, de la care organizatorii au aşteptări asemănătoare cu cele pentru Cluj-Napoca. Aşadar, tinerii cu aspiraţii în carieră şi angajatorii de valoare se vor putea întâlni faţă în faţă din nou, prin intermediul Târgului de Cariere: Cluj-Napoca (15 – 16 octombrie), Sibiu (21 – 22 octombrie), Baia Mare (24 – 25 octombrie), Craiova (29 – 30 octombrie), Braşov (11 – 12 noiembrie), Tîrgu Mureş (13 – 14 noiembrie).

Este o posibilitate oferita companiilor de a-şi extinde aria de recrutare şi de a ajuta tinerii cu potenţial din mai multe centre universitare, să-şi găseasca angajatorul ideal. Târgul de Cariere mizează pe locaţii centrale care să permită o cât mai mare vizibilitate atât evenimentului cât şi companiilor participante.

În timpul celor 2 zile ale evenimentului, organizatorii îşi doresc să atragă la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj – Napoca, Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, Biblioteca Judeţeană Baia Mare, Teatrul Naţional Craiova, Aula Universităţii Transilvania Braşov şi Teatrul Naţional Tîrgu Mureş câte peste 3.000 de tineri cu varsta cuprinsa între 20 şi 30 de ani. Pentru Cluj-Napoca şi Braşov, aşteptările indică peste 5.000 de participanţi.
Târgul de Cariere se desfăşoară pe plan local cu sprijinul companiilor KAI-ZEN (Baia Mare), Hosus Media (Craiova), Mediasib (Sibiu), Artemedia (Targu-Mures) şi Qual Media (Braşov).

Ediţiile anterioare ale Târgului de Cariere au însemnat aproximativ 150 de companii participante, multe dintre acestea bifând toate cele 4 ediţii ale evenimentului.
Motivele extinderii continue a Târgului de Cariere au fost numărul sporit al companiilor multinaţionale participante la fiecare ediţie (aproximativ 65%), numărul important de companii locale şi naţionale (35%), cât şi intenţia de a sprijini tinerii talentaţi din cât mai multe oraşe ale ţării. Acestora li se va oferi şi anul acesta posibilitatea de a se angaja într-unul dintre domeniile de activitate prezente la Târgul de Cariere: auto, construcţii, imobiliare, medical, farmaceutic, tehnologie, retail, consultanţă, producţie, servicii financiare, bunuri de larg consum, marketing.

Prezenţa companiilor, indiferent de domeniul lor de activitate, la un eveniment precum Târgul de Cariere, reprezintă nu numai o posibilitate de recrutare de personal ci şi o metodă de creştere a notorietăţii de brand şi de intrare în contact cu potenţiali clienţi sau companii concurente.

Mai multe informatii despre Târgul de Cariere gasiti pe site-ul www.targuldecariere.ro

Disputa pro și contra Traian Băsescu – o risipă de energie

octombrie 13th, 2008
Băsescu, tricolorul, România?Băsescu, tricolorul, România?

Campania electorală actuală, prima pentru alegeri parlamentare decuplate de cele prezidențiale, ar fi fost o șansă de a stabili identitatea ideologică a principalelor partide politice din România.

Dar șansa e pe cale de a fi ratată. Deși practica falimentară a alegerilor simultane a fost abandonată – România era ultima țară din Europa care mai organiza simultan alegeri parlamentare și prezidențiale în același timp – dezbaterea e centrată în mare măsură prin raportare la o persoană, președintele Traian Băsescu.

Așa cum scriam încă din vară, scena politică românească e dominată de un “triunghi toxic” al principalelor partide politice – Partidul Democrat Liberal (PD-L), Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) care se anihiliează reciproc două câte două, dând naștere la paralizie politică, așa cum rezultă și din rezultatul alegerilor locale din iunie.

Este probabil ca, dată fiind reprezentarea proporțională după care se calculează rezultatul alegerilor din 30 noiembrie, niciunul dintre cele trei partide să nu poată obține singur o majoritate absolută în parlament.

Așa cum se știe din 2004, Traian Băsescu în calitate de președinte are inițiativa în desemnarea unui candidat la funcția de prim ministru și fără îndoială va încerca să-l impună pe Theodor Stolojan, persoana desemnată de PD-L pentru această funcție.

Nu e sigur însă că partidele anti-prezidențiale – PSD + PC, PNL și probabil UDMR vor accepta o astfel de variantă și cum cabinetul trebuie învestit de parlament e posibil ca propunerea prezidențială să eșueze sau nici măcar să nu ajungă la vot.

Alternativ, dacă se formează o majoritate anti-prezidențială ca cea din aprilie 2007 care a dus la suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu, România riscă să repete experiența ultimilor doi ani a unei coabitări confruntaționale, exacerbată de legitimitatea directă și proaspătă a noului guvern și de perspectiva alegerilor prezidențiale din 2009.

Scena politică din România este sub-mediocră fiind marcată de absența oricărei dezbateri de fond.

Triunghiul ‘toxic’

Așa cum spuneam, partidele se raportează direct la Traian Băsescu, PD-L fiind un partid și mai preziențial decât PDSR/PSD pe vremea lui Ion Iliescu, iar PSD și PNL fiind într-o alianță de conjunctură împotriva șefului statului.

PD-L nu are niciun fel de identitate, afiliindu-se în mod oportunist la Partidul Popular European, ca răspuns la vidul pe acest segment al spectrului politic din România (PNȚCD este în continuare în agonie), după ce a părăsit Partidul Socialiștilor Europeni, care a preferat PSD.

PNL este un partid care plafonează la 20% și care e strivit între o orientare declarată de centru-dreapta și nevoia de a se alia cu PSD împotriva lui Traian Băsescu.

De aceea, dezbaterile se cantonează în sfera anecdoticului și a invectivei, aducând în prim plan personaje uneori hilare, alteori de-a dreptul irelevante, precum Elena Udrea, Adriana Săftoiu, Gigi Becali, numai datorită asocierii lor într-un fel sau altul cu Traian Băsescu.

Poziția pro sau contra Traian Băsescu a polarizat nu numai scena politică, dar și presa și chiar personalitățile publice.

Nici pe vremea lui Ion Iliescu (ca să nu mai vorbesc de Emil Constantinescu) nu era așa de polarizată opinia în mass media, ba chiar și în “blogosferă” (în mare proporție inutilă în opinia mea, dar acesta e alt subiect).

Oameni care în 1997 – 1998 îl făceau pe Băsescu responsabil de dărâmarea guvernului Ciorbea au devenit acum lăudători ai președintelui la un mod la care Iliescu sau Constantinescu ar fi putut doar visa.

În tabăra anti-prezidențială se folosește orice asociere a unei persoane cu Băsescu pentru a-l discredita, ajungându-se la absurdități cum ar fi citarea lui Adrian Păunescu, onorabilizarea lui Sorin Oprescu la Primăria Bucureștiului sau chiar folosirea scandalului ICR New York declanșat de un individ avid de publicitate ca Robert Horvath (un negaționist fanatic al Holocaustului).

Țara arde și baba se piaptănă – omenirea e la răscruce, cu probleme de tot felul, de la criză financiară la ciocnirea civilizațiilor, iar în România niciuna dintre marile probleme cu care țara e confruntată nu se discută serios în campanie – care e locul României în Uniunea Europeană, cum trebuie tratată depopularea țării și îmbătrânirea populației, trebuie menținute trupele în Irak și Afganistan, va fi rezolvată vreodată problema restituirii proprietății, și multe altele.

În schimb, continuă această dezbatere sterilă în jurul persoanei președintelui, la care Traian Băsescu însuși contribuie, în primul rând datorită faptului că, în calitate de președinte-jucător, cum a ales să fie, nu are o identitate politică clară, așa cum aveau Iliescu și chiar Constantinescu.

De aici o confuzie permanentă și cochetarea cu persoane precum Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali.

Care e soluția?

Bine-bine, mă veți întreba, dar care e soluția, mai ales că alegerile bat la ușă.

În opinia mea, soluția cea mai puțin proastă pentru România este o guvernare PD-L – PNL, net superioară unui FSN varianta 2 (PD-L – PSD) sau alianței anti-Băsescu de conjunctură (PNL – PSD).

Vechea Alianță DA a avut rezultate meritorii în primii doi ani de guvernare 2005 – 2006, mai ales introducerea ratei unice de impozitare a veniturilor, care a revoluționat economia României. PSD este un partid întors cu fața către trecut și câtă vreme nu va înțelege că nu poți face social-democrație cu comuniști reșapați va fi condamnat la opoziție.

Pentru o refacere a vechii Aluanțe DA, pe alte baze, trebuie însă ca orgoliile să fie îngropate, ca Traian Băsescu să se reconcilieze cu premierul Călin Popescu Tăriceanu (o variantă preferabilă de premier față de Theodor Stolojan) și liderii spectrului – declarat – de centru-dreapta din România să înțeleagă că identitea doctrinară și consecvența în această identitate sunt esențiale într-o viață politică serioasă.

Nu sunt însă convins că se va întâmpla așa ceva, pentru că această dispută stupidă și inutilă pro și contra Traian Băsescu care domină viața politică și chiar publică în ansamblul ei din România este prea adânc înrădăcinată și a dus la o încrâncenare prea are ca să fie uitată după 30 noiembrie.

Cineva căruia îi reproșam că găzuiește pe blogul său (anti-Băsescu) discuții sterile și lipsite de esență mi-a replicat: “Pe cine mai interesează dezbaterile de substanță în România?”

Un răspuns îl dăm prin înseși dezbaterile care au loc pe pagina revistei ACUM, unde nu veți găsi stupida și sterila dezbatere pro și anti-Traian Băsescu (cu excepția, uneori, a rubricii Alegeri, unde postăm și materiale scrise de persoane aparținând partidelor angajate în campania electorală, dar nu într-un stil pe care îl veți regăsi în restul presei de limbă română).

Grea e meseria de părinte…

octombrie 12th, 2008

Meseria de părinte e singura meserie în care la „angajare” nu ţi se oferă nici fişă de post, nici training specific, nici suport ulterior. Între sarcinile de lucru, ai de rezolvat conflicte, iar metoda bunicilor „bătaia e ruptă din rai” funcţionează „ca nuca în perete. Treptat, te adaptezi la noua viaţă, iar comunicarea este esenţială între tine şi copilul tău. Cea mai importantă parte este „dragostea”. Singură nu este suficientă, mai este nevoie de timp, de energie şi de toleranţă, cheltuite de părinte ca să-şi ajute copilul.

Înscrierea la şcoală

Majoritatea părinţilor sunt cuprinşi de panică atunci când vine vorba de înscrierea odraslelor în clasa întâi.

Locurile la şcolile cu pretenţii sunt deja ocupate, cei rămaşi pe dinafară fiind obligaţi să se orienteze către o unitate şcolară mai puţin prestigioasă.

În ultima vreme se înscriu cu un an înainte,
şcolile afişând numărul de clase disponibile, conform planului de şcolarizare. Cu mult timp înainte de începerea propriu-zisă a anului şcolar , părinţii se interesezază de cele mai bune oferte la rechizite şcolare. Faţă de anul trecut,s-a menţinut o valoare cât de cât accesibilă. O creştere majoră de preţ o cunosc an de an penarele. Cea mai ieftină variantă pentru în vederea completării necesarului de rechizite pentru care poate opta un părinte se învârte în jurul sumei de peste 80 de lei, iar cea care oferă un necesar adecvat – în jur de 400 euro. Recordul absolut îl deţine una dintre cele mai costisitoare variante de rechizite, care răspunde imaginaţiei şi preferinţei şcolarilor, GHIOZDANUL. Am întânit şi părinţi oripilaţi de ceea ce înseamnă pentru ei trimiterea copilului la şcoală în zilele noastre.În această perioadă a anului, părinţii sau bunicii sunt nevoiţi să se lipsească de alte lucruri pentru a-şi putea permite financiar să depăşească aceste cheltuieli.

Eu am optat pentru Pedagogia Waldorf, care în prezent reprezintă unul din cele mai răspândite tipuri de pedagogie independentă din Europa şi America de Nord. Dna institutoare Dana Tufeanu o descrie : „Aş numi-o pedagogia homeopata, care lucreaza foarte mult cu simturile, personalitatea, temperamentul copilului. De ex: chiar Alex, la lucrare, a desenat la cuv. din 3 silabe un disc colorat. Ce sa fie? In mod normal, o inv. se gandea la minge sau la ghem, oricum, nu din 3 silabe. Ori eu l-am intrebat ce-a vrut sa deseneze si mi-a raspuns: GHE-MO-TOC! Numai la asta nu ma gandeam, dar m-am felicitat launtric pentru demers.

La cifra 1, am lasat vorba sa vina un copil şI cu cifra coapta (din coca de saleuri sau de paine), intrucat antrenam toate simturile, inclusiv pe cel gustativ si al echilibrului. La fiecare cifra si litera procedez la fel (asa ca o sa va vina candva randul …la copt…)” Tot dânsa este autoarea cărţii Povestea literelor pentru clasa I.
Scopul respectivului material este acela de a transforma perioada alfabetara intr-una frumoasa, calda, cu o atmosfera, evident… de poveste.

Poveştile literelor reprezintă acea samânta pe care o sadim in sufletul copilului si pe care o asteptam sa creasca, sa infloreasca si sa dea roade. ”

O zi din viaţa unui elev de la Şcola Nr. 19 Piteşti

….. 1 octombrie, o superba zi de toamna. Alex a avut prima excursie.

Primul obiectiv, Fabrica de ciocolata de la Tigveni (Marco Polo). Până să ajungem la ea , ne- a escortat primarul comunei. Fabrica funcţioneza de zece ani, se lucreaza pentru eventimente speciale din an: Paştele şi Craciunul, iar totul se exporta în Italia. Când am ajuns noi , terminaseră producţia de Craciun şi lucrau la ouale de Paşte şi tot ce ţine de acest eveniment. Aproape totul manual. Se folosesc două nuanţe de ciocolata. Mi-a atras atenţia ambalajul adus din Italia (îţi amintea de copilărie , asemnator ca design cu cele de pe vremea bunicii. Aveai senzaţia ca te afli între două lumi) ..

Livada de meri

De acolo am plecat spre Cepari, la o livada de meri Ionatan. În spatele ei se afla pădurea, iar la graniţa dintre acestea două susura un izvor cu apă cristalina.

De-a lungul drumului şerpuit spre Mănăstirea Curtea de Argeş puteai observa gospodarii frumoase, care cu boi şi pădurea în miile de nuanţe pe care le ceeaza toamna. Toate îţi încantau ochii şi chiar te simţeai bine.

Mănăstirea Curtea de Argeş

Ajunşi la ultimul obiectiv, copiii au aflat povestea zidirii Anei lui Manole, pe cea a Sf. Filofteia şi au văzut Fântâna Meşterului Manole.

Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Ţara Românească. Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512- 15179) pe locul vechii mitropolii . Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş, cu împrejurimile ei.

Legenda spune că meşterul Manole şi-a zidit soţia într-unul din pereţii acestei magnifice mănăstiri, deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea.

Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie, i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mănăstire mai frumoasă decât aceasta. Primind răspuns afirmativ, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşteri i să fie dărâmate şi astfel cei zece „meşteri mari, calfe şi zidari” au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii , sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole. Aceasta se află în apropierea bisericii.

Racla Sfintei Filofteia

La intrarea în Biserica episcopală , unde se afla Sfantuliţa , se poate observa o iedera roşie , care practic îmbracă faţada bisericii.
De peste 600 de ani, Tara Romaneasca este vegheata de Sf. Mucenita Filofteia, aflata la Curtea de Arges. Binefacerile sale sunt nenumarate.Sfanta Mucenita Filofteia a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Filofteia a rămas orfană de la o vârstă fragedă. Una dintre indatoririle Filofteiei era cea de a-i duce mâncare tatalui ei, care muncea la câmp. Pe drum insa, intalnindu-se cu oamenii saraci, care ii cereau macar un coltisor de paine, nu o lasa inima sa treaca nepasatoare mai departe. Astfel, ea le dadea din mâncarea tatalui sau. Tatăl , ramânând mai mult flamand, si-a certat sotia, iar aceasta i-a spus că Filofteia împarte mâncarea la saraci. Manios peste fire, tatal s-a aşezat la pânda si, surprinzând-o pe Filofteia in timp ce facea milostenia obisnuita, a aruncat spre ea cu barda pe care o purta la brâu. Tânara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani. Era in 1218.

A fost martirizata la doar 12 ani de tatal sau. Moastele ei se afla la Curtea de Arges de la sfarsitul sec. al XIV-lea. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sf. Filofteia de la Arges, pomenita la 7 decembrie.

Cu degetul pe tragaci

octombrie 12th, 2008

E greu sa nu fii la curent cu furtuna iscata-n
cercurile bancare. E greu sa nu-ti pui intrebari de tot felul, e greu sa nu fii nelinistit cu privire la pensie, slujba, cont in banca.

Curatenia-n templele banului a-nceput, eu sper ca va fi dusa pana la capat via reguli clare care sa impuna transparenta produselor financiare si o aplecare catre crestere sanatoasa, bazata pe economii iar nu pe simpla lacomie inepta.

Furtuna asta va afecta multe din vasele aflate-n larg, intreprinderile, adica. Pietele de actiuni vor pierde inca vreo 40-50% din valoarea indicilor – parerea mea, bine-ar fi sa ma insel.

Si unde-i, asadar, oportunitatea? Oportunitatea apare prin pretul extrem de scazut al actiunilor diferitelor companii, vandute acum in conditii de panica.

Astfel de oportunitati apar cam odata la 10-20 de ani. Pescarii de perle de aici, din Kuwait, o stiu prea bine: ca sa dai de perle trebuie sa ajungi la fund.

Asa cum am sfatuit cititorii forum-ului in 2003 sa intre-n piatza fara frica (dandu-le si regulile sanatoase ce trebuie urmate, urmand la randu-mi pe Lichello), asa cum i-am sfatuit la-nceput de 2008 sa se tina departe de piata, asa o fac si-acum: fiti cu ochii pe televizoare.

Piata va creste in perioada imediat urmatoare (termen de saptamani) fulgerator, dupa care va urma din nou un curs descendent pentru o perioada mai lunga, probabil pana prin primavara – e greu sa citesti viitorul ca pe-o carte deschisa, iar numele meu nu-i Mafalda.

Cine vrea sa castige o *gramada de bani* trebuie sa aiba rabdare pana cand DOW, spre exemplu, va atinge nivelul (asta-i ghicitoarea mea) de circa 5-6000, NASDAQ cam la 1100-1200.

Am dat acesste exemple doar pentru dumirire, pentru ca-n lumea de azi pietele cresc si cad ca oile, la gramada, din pricina satului global/vitezei cu care e transmisa informatia.

Piata de valori din Bucuresti nu se poate sustrage, va merge si ea cu turma.

In acel moment, bagati jumatate din suma la dispozitie (suma care nu e vitala, spre exemplu provenita dintr-o mostenire, din vinderea unui teren, din amanarea cumpararii unui automobil etc.), iar in caz ca mai cade, bucurati-va, cumparati in continuare cu cealalata jumatate, urmand algoritmul lui Lichello, pe care l-am ilustrat prin primavara lui 2003 (cred), pe forum.

N-o sa va mearga rau, veti putea sa-mi faceti linistiti cinste cu o bere…

Creaționism contra evoluționism – 8. Relația (amicală?) dintre Einstein și Dumnezeu

octombrie 12th, 2008
Einstein scoate limba la  zeul YHWHEinstein scoate limba la zeul YHWH

Cum nu exista nici un alt om de stiinta in afara de Einstein care sa fi pronuntat atat de des numele lui Dumnezeu (God), Einstein a devenit un fel de preferat al fundamentalistilor si „creationistilor”, care il citeaza de cate ori au ocazia daca vine vorba despre credinta lor.
Este interesant sa vedem care a fost de fapt sistemul de credinte al lui Einstein si mai ales in ce nu credea el. De fapt subiectul este mai larg si intrebarea cea mai interesanta este: in ce masura sistemul de credinte al oamenilor de stiinta recunoscuti pentru realizarile lor este acelasi cu cel al omului simplu, fara educatie stiintifica?

In orice studiu stiintific intrebarea corecta este „care e adevarul?” Spun asta pentru ca nu intentionez sa raspund celor care pun iluzia si realitatea pe acelasi plan.

Mentalitatea oamenilor de stiinta este total opusa: nu ii intereseaza iluziile, ci numai realitatea, asa ca afirmatiile acelor domni fundamentalisti crestini pe care nu ii deranjeaza faptul ca in Biblie intalnesti atat lucruri pozitive cat si lucruri negative, care se contrazic intre ele. Realitatea nu are zece variante; realitatea este una singura, cea care ESTE.

Cand cineva nu este stanjenit de contradictiile ce le vede si nu incearca sa le rezolve, nu are ce cauta in discutarea diverselor rezultate stiintifice, pentru ca nu intelege ce este stiinta.

Nici eu nu indraznesc sa dau sfaturi balerinilor din Paris cum sa faca o pirueta, ca ar fi de-a dreptul comic sa fac asta cand nu stiu eu insumi cum sa stau in pozitie verticala pe varful unui deget. Si nici horticultorilor din Germania nu le pot da sfaturi cu ce plante sa infrumuseteze un parc.

1. The mind of God (mintea lui Dumnezeu)

Aceasta expresie a lui Einstein a devenit moneda curenta pentru fizicienii care incearca sa explice cum functioneaza Universul prin metode stiintifice, nu prin religie.

Religiile au dezavantajul net ca propun solutii fanteziste pentru ceea ce nu inteleg. Odata, celebrul fizician Steven Hawking a participat la o conferinta unde a fost intrerupt de o doamna indiana care i-a spus:

„Ce prostii tot vorbiti voi astia cu stiinta, cand toata lumea stie ca Pamantul se sprijineste pe o broasca testoasa?” „Si broasca testoasa pe ce se sprijineste?”, a intrebat el. „Evident, pe alta broasca testoasa. Si asa la infinit!”.

Sau crestinismul care presupune ca zeul suprem al universului a insarcinat o pamanteana ca sa nasca un copil divin, pe Isus.

Bineinteles ca acei care cred in aceste povesti nu le vad ineptia si ridicolul, pentru ca au fost crescuti de mici copii cu aceste non-sensuri. Trebuie adaugat aici ca un neadevar trebuie carpit intodeauna cu alt neadevar, pentru a acoperi deficitul de logica: astfel, daca „fecioara Maria” l-a nascut pe Isus „fara de pacat”, aceasta se datoreste (in credinta catolica) faptului ca si ea la
randul ei a fost nascuta fara sa mosteneasca „pacatul originar” al lui Adam si Eva. De aici a venit ideea ca si nasterea fecioarei Maria din parinti pamanteni (deci dupa ce parintii ei au avut – totusi – sex) este fara de „pacat”. De unde a aparut, in traditia catolica, „Imaculata Conceptiune”, calificata de ortodocsi ca fiind o „erezie”.

In conceptia lui Einstein „to find the mind of God” (a citi mintea lui Dumnezeu) insemna pur si simplu a afla cum functioneaza Universul si cauzele pentru care lumea noastra este cum este. Adica de a descoperi o teorie care explica totul (a theory of everything).

Un alt fizician, care intre timp a avut succes si ca popularizator al teoriilor fizice, Paul Davies, a folosit sintagma lui Einstein pentru a scrie o carte cu acelasi nume (un mare succes editorial).

2. Religiozitatea lui Einstein

Aici voi prezenta si sursele citatelor ce le dau, al caror adevar este acceptat nu numai de biografii lui Einstein, ci si de unii fizicieni celebri. Le voi prezenta si in varianta lor engleza pentru a putea fi usor de gasit de cei care le cauta.

„In an 1950 letter to M. Berkowitz, Einstein stated that „My position concerning God is that of an agnostic. I am convinced that a vivid consciousness of the primary importance of moral principles for the betterment and ennoblement of life does not need the idea of a
law-giver, especially a law-giver who works on the basis of reward and punishment.”[53] Einstein also stated: „I have repeatedly said that in my opinion the idea of a personal God is a childlike one.”

Traducere: „Intr-o scrisoare din anul 1950 adresata dlui M.Berkowitz, Einstein declara: „pozitia mea despre Dumnezeu ESTE CEA A UNUI AGNOSTIC. Eu sunt convins ca o constiinta vie a importantei principiilor morale pentru imbunatatirea si inobilarea vietii nu are nevoie de un datator de legi, in special de unul care lucreaza pe baza recompensei si pedepsei. De asemenea Einstein a mentionat: AM SPUS IN REPETATE RANDURI CA IDEEA UNUI DUMNEZEU PERSONAL ESTE UNA COPILAREASCA.”

Religiozitatea lui Eistein consta deci in extazul cu care privea el natura si legile Universului, iar nu in admiratia unui dumnezeu care intervine in evolutia universului si in nici un caz nu unui dumnezeu personal la care sa te rogi si care sa iti raspunda. Cum am vazut mai inainte, psihiatrul Albert Elis care a descoperita „Terapia cognitiva” a formulat fara ambiguitate aceasta constatare: „un om care se roaga lui Dumnezeu este credincios. Un om caruia Dumnezeu ii si raspunde, este schizofren”.

Admiratia legilor naturii este cu totul altceva decat credinta in Dumnezeul traditional care te pedepseste daca nu faci ce zice. Un dumnezeu personal este o aberatie (buna pentru copii). De fapt destul de multi copii sunt deasupra acestei mentalitati. Tocmai am vazut autocaracterizarea pe net a unui tanar din Romania care la capitolul „Religie” a completat: „dinamovist”.

3. „The Lord God is subtle, but He is not mischievous” (domnul dumnezeu este subtil dar nu rautacios)

Acest citat (care aduce zambete pe buzele unora) a fost folosit de unii fundamentalisti ca sa spuna (in mod intentionat fals) ca ar fi dovada ca Einstein totusi credea intr-un dumnezeu personal, cu dispozitii si toane.

Evident ca nu e cazul. Aici Einstein isi exprima de fapt admiratia faptului ca legile naturii, desi cer un efort intens pentru a fi descoperite, au totusi o calitate: ele permit in cele din urma sa fie descifrate! Deci este posibil sa le aflam, dupa o lupta titanica in care folosim ca motor ratiunea, impreuna cu experimentul stiintific!
Ca sa intelegem si mai bine pozitia lui Einstein despre religie, putem cita un articol din 1930, scris de el in „New York Times”.

„In the 1930 New York Times article,[57] Einstein distinguished three styles which are usually intermixed in actual religion. The first is motivated by fear and poor understanding of causality, and hence
invents supernatural beings. The second is social and moral, motivated by desire for love and support. Einstein noted that both have an anthropomorphic concept of God. The third style, which Einstein deemed most mature, is motivated by a deep sense of awe and mystery. He said, ‘The individual feels … the sublimity and marvelous order which reveal themselves in nature … and he wants to experience the universe as a single significant whole.’ Einstein saw science as an antagonist of the first two styles of religion, but as a partner of the third style.”

Traducere: in articolul publicat in 1930 in N.Y.T., Einstein distinge trei stiluri in care apare azi religia. Primul este motivat de frica si de intelegerea proasta a cauzalitatii, stil care inventeaza fiintele supranaturale (precum dumnezeul abrahamic, al crestinilor, iudeilor si musulmanilor, adaug eu). Al doilea este social si moral, motivat de dorinta pentru iubire si sustinere. Einstein a aratat ca ambele stiluri au un concept despre dumnezeu antropomorf. Al treilea stil, caracterizat de Einstein ca fiind cel mai matur, este motivat de un sens al admiratiei si misterului. El a spus: „Individul simte ordinea sublima si minunata care se revela ea singura in natura…si vrea sa simta Universul ca pe o unitate, un intreg semnificativ”.

Einstein vedea stiinta ca fiind antagonista a primelor doua stiluri de religiozitate, dar partenera al celui de al treilea stil.

Deci intotdeauna cand Einstein este citat ca fiind credincios in sensul actual al religiilor abrahamice, trebuie stiut ca acel citat este un fals, o mistificare a realitatii. Einstein a ras si de alte lucruri din religiile traditionale, ca de exemplu de faptul ca multi iudei cred ca fac parte dcin „poporul ales”.

Am intalnit totusi un cetatean israelian care spunea ca el totusi crede in dumnezeul care i-a dus pe evrei in „tara fagaduintei a considerat evreii un „popor ales”. „De ce crezi asta?” l-am intrebat eu. „Pentru ca Israelul este singura tara din Orientul Mijlociu care nu are zacaminte de petrol!” a raspuns el zambind. „Deci dumnezeu a vrut sa ne rupem oasele muncind cat putem, ca sa supravietuim si fara zacamintele de petrol pe care le-a dat toate la musulmani ca sa-i distruga”.

Cum am vazut, stiinta din tarile musulmane nu face acum nici doua parale, asa ca i-am dat dreptate.

4. „Don’t tell God what to do!” (nu-i spune lui Dumnezeu ce sa faca!)

In sfarsit am ajuns la pasajul pe care doi trogloditi l-au negat in discutiile precedente. Acest „sfat” nu apartine , evident, lui Einstein, ci lui Niels Bohr (un raspuns dat lui Einstein) si a fost dezbatut mai intai in revista Science, de
mai multe ori. Aici voi da un citat unde acest fapt de fapt confirmat si de un alt fizician celebru, Steven Weinberg, cel care a scris pentru marele public cartea de mare succes „Primele trei minute ale Universului”.

„Many physicists and philosophers have objected to the Copenhagen interpretation… and Einstein said: „I, at any rate, am convinced that He (God) does not throw dice.”[14] … Bohr, in response, said
„Einstein, don’t tell God what to do”.

Steven Weinberg in „Einstein’s Mistakes”, Physics Today, November
2005, page 31, said:

All this familiar story is true, but it leaves out an irony…”

Multi fizicieni si filosofi au avut obiectii la interpretarea „de la Copenhaga” …iar Einstein a spus: „in orice caz eu sunt convins ca El(Dumnezeu) nu arunca zaruri. Bohr, in raspunsul sau i-a spus: „Einstein, nu-i spune (nu-i dicta) lui Dumnezeu ce sa faca!”.
Steven Weinberg, in comentariul sau publicat in revista „Physics today”, din Noiembrie 2005 la pagina 31, (in articolul „Greselile lui Einstein”) spune: „Aceasta intamplare este adevarata, dar lasa la o parte o ironie…”

Interpretarea de la Copenhaga merita o discutie aparte; cat despre ironia la care se refera Weinberg, ea este legata de unele aspecte precise ale intrepretarii mecanicii cuantice, si la o greseala specifica a lui Bohr. Punctul de vedere de azi al majoritatii fizicienilor, care nu au cea mai clara imagine intuitiva a ceea ce sugereaza mecanica cuantica (si nu stim azi inca daca intuitia umana poate sa faureasca o asemenea imagine!) este exprimat acum prin dictonul fizicienilor: „Taci si calculeaza!” Cu alte cuvinte mecanica cuantica este adevarata, fiind testata cu o precizie de neauzit pentru alte stiinte, dar sa nu ne straduim pe moment sa-i gasim o interpretare clara, pentru ca nu putem acum, in aceasta faza a stiintei sa formulam o interpretare bazata pe intuitie.

Post Scriptum 1. Traditia inventata de Einstein care consta in mentionarea numelui de dumnezeu, chiar cand fizicienii care il folosesc sunt agnostici, ca Einstein, a fost reinvigorata de laureatul premiului Nobel pentru fizica Leon Lederman. El a publicat nu de mult o carte intitulata „The God particle” referindu-se prin acest nume la bozonii Higgs, care pot fi descoperiti in curand la CERN, in noile experimente care au loc chiar acum.

Post Scriptum 2. Acum cateva zile s-au decernat premiile Nobel pentru fizica la trei fizicieni de origine japoneza, printre care Profesorului Dr. Nambu(de la Universitatea din Chicago). Mai ales dl Nambu are merite exceptionale in perfectionarea teoriei stringurilor cu ajutorul unei abordari matematice care a fost considerata la timpul sau ca fiind „un fragment din matematica secolului al 21-lea care a cazut ca prin minune in secolul al 20-lea”.

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ – O RECUNOAŞTERE A NOBILEI SCRIITURI FRANCOFONE

octombrie 12th, 2008

„Arta este, fără îndoială, singura formă de progres care utilizează, tot atât de bine, căile adevărului şi
ale minciunii”
J-M. C, Le Clézio („L’existance materielle”)

Aproape nimeni de la Editura Gallimard n-a bănuit evenimentul. Cu atât mai puţin norocitul laureat Jean-Marie Gustav Le Clézio care, miraculos, se găsea la Paris timp de o escală între Coreea şi Canada.
Solitarul romancier, originar din Nisa, e un voiajor redutabil, parcurgând, nesăţios, paralelele şi meridianele planetei pentru sondarea naturii umane în infinita ei diversitate. Un cetăţean al lumii, cum are obiceiul să să-şi spună, lăsând veleităţile naţionaliste, cerberilor exclusivişti, înrăiţi de ideologiile xenofobe.

În această zi glorioasă de 9 octombrie 2008, gândurile laureatului s-au îndreptat, mai întâi, spre Claude Gallimard, primul său editor, cel care l-a propulsat pe orbita literaturii în 1963, cu un volum de debut mai mult decât promiţător „Un proces-verbal” şi care i-a rămas în suflet ca: „Un veritabil prieten sprijinitor. Spre el îmi îndrept astăzi gândurile…”

Pentru un debutant, „Procesul-verbal” i-a creat deja o reputaţie recompensată cu premiul Renaudot, nu departe de prestigiosul Concourt, care i-a scăpat de justeţe. Aş zice că nici nu-i de mirare pentru adolescentul încercat de morbul scrisului încă de la vârsta de 7 ani.

Cele peste 30 de volume: romane, eseuri, nuvele, traduceri din mitologia indiană sau contribuţii la opere colective, i-au fost distinse, în 1980, cu prestigiosul premiu Paul Morand, recompensând totalitatea celor scrise până atunci şi, în particular, „Désert”(1980); ca în 1994 să fie ales drept cel mai mare scriitor în viaţă de limbă franceză.

Imperiozitatea scrisului

Pentru el, scriitura e o chestiune de viaţă, suscitată de o trebuinţă interioară: „Din două lucruri unul: riscăm să fim înghiţiţi de literatură sau de noi înşine. Dacă ne facem înghiţiţi de noi înşine, sucombăm în nebunie. Dacă ne facem înghiţiţi de literatură, devenim scriitori”.

Curând, scrisul devine pentru Le Clézio un sistem de apărare faţă de ceilalţi, o cale de a se sustrage societăţii occidentale, brutale şi artificiale, unde toată lumea întâlneşte „ moartea…, acapararea…, servitudinea la obiecte şi agresivitatea vieţii.”

Cu timpul, introspecţia ocupă un loc primordial în viaţa lui Le Clézio, percepută ca o aventură prin intermediul cunoaşterii celorlalţi.

Nici poezia nu scapă preocupărilor omului de litere. Şederea în Panama face din el un adept al Euterpei, oferind un omagiu liric ţării natale ce transpare în „Onitsha” şi „La quarantaine”.
Le Clézio găseşte o formă de libertate în atitudinea Indienilor din Panama faţă de limbaj unde, singur emoţiile constituie o sursă autentică de cunoaşterea adevărului universal.

De mai mulţi ani, Le Clézio se găsea printre favoriţii de prim plan al Academiei regale suedeze, numele şi reputaţia sa circulând în mediile literare scandinave ca „un scriitor de ruptură, de aventură poetică şi de extaz senzual, explorator al unei umanităţi dincolo şi deasupra civilizaţiei dominante”, meritând cu prisosinţă laurii Nobelului, în posesia căruia se află astăzi, încântat de a-i succeda lui Claude Simon în palmaresul laureaţilor francezi.

Literatura franceză şi preferinţele Academiei suedeze

Romancierul dedică acest Nobel şi celorlalte „meleaguri” de predilecţie cum ar fi Insula Maurice, numită de el: „mica mea patrie, chiar dacă Franţa este patria mea electivă pentru cultura şi limba ei.”

Afecţiunea pentru limba franceză şi elogiul ce i-l consacră, reiese, cu evidenţă, dintr-o operă fertilă şi un stil original. Vocabula-i şlefuită cu minuţie, lăsând totuşi impresia spontaneităţii, iar afirmaţiile unei anumite prese anglo-saxone, profeţind decesul limbii lui Molière, îl lasă rece, dacă nu dispreţuitor.

Cu câteva luni în urmă, lui J-M.G. Le Clézio i se conferea deja „Premiul Stig Dagerman”(eminent jurnalist şi scriitor suedez care, după ce s-a sinucis în 1954, a lăsat numele acestui premiu literar prestigios).
O stranie coincidenţă face ca Le Clézo să afle fericita veste plonjat în lectura „Dictatura durerii” (La dictature du chagrin”), opus al scriitorului mai sus amintit.

O conferinţă de presă improvizată

Imprevizibilul a forţat organizarea rapidă a unei conferinţe de presă pe 9 octombrie, la ora 15 şi 50, în holul casei de Edituri pariziene Gallimard din strada Sébastien-Botton. Spaţiul, relativ restrâns, a produs o oarecare învălmăşeală a jurnaliştilor, în aşteptarea nerăbdătoare a laureatului.

Numeroasa asistenţă părea a fi intimidat solitarul, chipeşul şi fotogenicul romancier; la 68 de ani perpetuează o oarecare fobie faţă de flashurile fotografilor: „Am câteva dificultăţi cu zgomotul aparatelor foto, însă fotografiile nu mă deranjează câtuşi de puţin.” O frază magică cu care a pus auditoriul în buzunar…

Vocea îi devine limpede, cuvintele zdravene, mesajele, lejer tendenţioase, forţează atenţia: „Trebuie continuată lectura romanelor, este cel mai bun mijloc de a interoga lumea actuală, fără a obţine răspunsuri întotdeauna prea schematice.”

După el, atribuţia romancierului este de a chestiona: „Romancierul nu-i un filozof şi nici un tehnician al limbajului, este cineva care scrie, punându-şi întrebări.”

Astfel, întrebat dacă e nevoie să fi scriitor angajat pentru a obţine Premiul Nobel, scriitorul a tentat o distincţie succintă:
„Trebuie deja să se cunoască definiţia exactă a cuvântului „angajat”. Eu sunt indignat de multe lucruri, de injustiţii, de violenţă…”, lăsând să se înţeleagă că noţiunea de „scriitor angajat” nu-i corespunde decât parţial, fiind vorba, cert, de amorul necondiţionat faţă de magnificenţa naturii.

Le Clézio dispune de numeroase „antene” care-i permit ascultarea omului vivant, oricât de departe s-ar găsi el de „centrul” planetei, dând un sens vieţii acestuia.

În scrierile lui de aventură şi apropiere a semenilor, se referă des la emoţiilor profunde care i-au permis descoperirea civilizaţiilor primitive cum ar fi Maia şi altele, exaltându-i peniţa şi curiozitatea intelectuală.

Un scriitor de excepţie, părând, de departe, glacial, de marmură, aparenţă spulberată de îndată ce este apropiat. O statuie de granit radiind căldură profund umană, dotat de talente variate şi capabil să exploreze mai toate genurile literare, de la cele mai modeste până la cele mai riscate.

Înfăţişarea lui are ceva profetic, un apostol în sandale care nu ştie ce-i odihna nonşalantă, amintind propriile opere: ”La fièvre”, Le déluge” sau „La guere ou Désert” pentru care a fost distins cu premiul Academiei Franceze în 1980.
Referindu-se la decernarea premiului Nobel – răsplata depăşind 1 milion de euro – scriitorul declara la postul France Inter: „ Când eşti scriitor, crezi întotdeauna în premii literare(…) Ca toate premiile literare, aceasta reprezintă timp, adică câştig de timp. Ceea ce-ţi stimulează un nou nou avânt.”

Nomad al timpului prezent, un fără adăpost al secolului nostru, Le Clézio preferă hazardul periplelor pentru a se resursa şi pactiza cu lumile îndepărtate.

Prestigioasa recompensă, onorează atât talentul incontestabil al scriitorului
cât şi eminenta Instituţie care o decernează,.

Dimineata la Nayplio

octombrie 12th, 2008

Locul ideal pentru a exemplifica cum a aparut in sufletul grecilor anitici conceptul de patrie este Nayplio.

Pentru aceasta trebuie sa urcam pe cetatea care strajuieste orasul si sa privim jur imprejur incepind de pe mare si cimpul manos in lumina soarelui care rasare.

Nu este o tara intreaga si nici o regiune este locul pe care il imbratisezi intr-o privire.

Patria este locul pe care stramosii l-au lasat pentru acolo ca sa traiasca generaltiile urmatoare.

Bazat pe acest suport vital sau dezvoltat civilizatii si valori care s-au raspindit prin mari colonizari de la muntii Caucaz si pina la Portile lui Hercule actualul Gibraltar.
Patria este locul fagaduinetei si setea de reapaus dupa trecerea prin desert.

Nu este simbol nationalist si nici fanatic.

Este locul in care sintem oamenii.

Este locul in care sintem tratati ca oameni.

Acesta poate fi oriunde traim in pace, cultivam pamintul, construim o casa si punem masa la care chemam si pe vecin care paote fi din alt loc si de alta culoare sau forma a ochilor.

Legat de acest suport cei care au venit sa ceara pamint si apa s-au lovit de zidul de lemn de la Salamina si de rezistenta de la Termopile.

Mai tirziul Alexandru a imprastiat acest spirit din Macedonia si pina in oaza de la Shiba si de acolo pina in Asia centrala peste muntii.

Acest spirit s-a numit filantropia si pe el s-a construit renasterea si civilizatia occidentala.

Imparatiile au mutat oamenii, pe care i-au tinut in continua miscara fara sa prinda radacini si sa intemeieze noi culturi.

Indiferent ca ierau copii de suflet ai spahiilor sau exilati in Gulag teroarea a dizlocat oameni.

Democratia i-a lasat sa se aseze intr-un loc sa cladeasca si sa munceasca si sa se bucure de fructul muncii lor.

Democratia socialista a cladit giganti economici cu oameni dizlocati si a distrus vieti din toata tara la canal.

Ce folos poate avea o astfel de divagatie in plina criza economica ?

Visul Europei Unite este in pericol nu din cauza crizei economice actuale, ci din lipsa practicarii unor valori traditionale comune.

Inceputa pe domeniul economic proiectul Europei Unite s-a blocat intrucit nu s-a extins in esenta lucrurilor, in practicarea si cultivarea civilizatiei comune.

Eurpeanul actual este o tabula rasa unidimensionala de marime zero nu mai este cel care a inceput construcita europeeana.

Este nula intrucit europeanul nu stie ce vrea, nu are un scop si nici nu il cauta.

El vede un sistem birocratic care gestioneaza bani si imparte subventii dar nu aude nici un cuvint despre civilizatie, suflet si cultura despre ce simte omul de linga el si cel de la capatul Europei.

Revenind la proiectul lui Alexandru vedem ca valorile transmise de cei care il insoteau au dat roade si au creat o epoca elenistica a care urme le vedem si azi.

Datorita acestei epoci s-a creat un spatiu spiritul comun in care au incolti idei noi si datorita careia Apostolul Pavel a efectuat o mutatie in genetica gindirii.

Europa nu a reusit sa creeze un spatiu cultural spritual si o civilizatie noua.

America a reusit sa genereze valori noi, Europa stagneaza inca.

De multe ori in timpul istoriei oameni adunati din colturile imparatilor la cite o margine a ei au reusit sa comunice si sa schimbe intre ei cintece povesti si idei si s-au simtit legati si apropiati intre ei.

Un intelectual al timpurilor moderne crtica societatea romaneasca intrucit se comporta la fel ca un sat din marginea Dobrogei.

Acei tatari, turci sau colonisti olteni amestecati cu cite un bulgar, gagauz sau rom sau german au o traditie comuna din spatiul euro-asiatic in care deminitatea umana este respectata intrucit au practicat-o mai mult decit o practicam azi.

Europenii trebuiau sa se apropie pe alte cai inainte de a se uni economic.

Ceva este artificial in practica actualei Uniuni Europene si acest ceva a determinat esecul proiectelor constitutiei Europeene si ne limiteaza apriopierea.

Acest ceva este intelegerea noastra asupra celuilalt.

Toate acestea se intimpla in vechiul continet in ciuda atitor secole de interactiune.

Acum cind criza economica este in toi vom incerca fiecare sa ne salvam pielea, in unele capitale posibil si in Bucuresti se va spune sa ne vedem de interesul nostru ca de ceilalti nu ne pasa, si sa ne mai scuteasca de observatii de la centru, sa fie multumiti ca le dam si buna ziua, ca altfel acusi o cotim cu rusii sau chinezii, ca vestul si asa este pe duca si nu prea are fonduri sa ne dea sa construim cite o vila personala.

Ce se va intimpla atunci cind liantul economic se va topi, ce va mai tine Europa Unita ?

Cind vom putea face pasul urmator pietei comune ?

Europa comuna de la Atlantic la Caucaz este o necesitate nu o experienta economica conjuncturala este locul pe care fiecare il va numi patrie.

Românii cer drept de a munci în Marea Britanie

octombrie 12th, 2008
Căpșunarii români contribuie la economia britanicăCăpșunarii români contribuie la economia britanică

Herefordshire, în vestul Angliei la frontiera cu Țara Galilor, e un comitat rural cu un peisaj de ilustrată poștală, unde ultimul lucru la care te-ai aștepta e să găsești români.

Și totuși, la ferma din satul Marden, lucrează câteva zeci de culegători de căpșuni. Pentru Mihail, student în anul II la agronomie aceasta nu ar fi fost prima opțiune.

“Am încercat că mă angajez la Londra într-un împreună cu un prieten de-al meu. Eram doi români și un slovac, nivelul meu de engleză este peste medie, al lui nici măcar mediu nu era. El a fost acceptat, noi nu,” îmi spune Mihail într-o pauză de recoltat căpșuni.

Povestea lui Mihail nu este o excepție. Mulți români ar dori să lucreze în economia britanică, dar piața muncii nu le e deschisă, nici lor nici bulgarilor, decât pentru munci agricole, până la un anumit număr de persoane, pe bază de permis de muncă, în alte sectoare sau prin așa-zisul self-employment, munca pe cont propriu, mai ales în meserii ca electrician, zidar, instalator.

Guvernul britanic a impus restricții în toamna lui 2006, le-a reînnoit anul trecut și este de așteptat ca anul acesta să le mențină.

Tratamentul la care sunt supuși românii și bulgarii este diferit față de cel aplicat cetățenilor din cele opt state europene care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 și care au avut drept de muncă nelimitat din primul moment.

Statul britanic face uz de dreptul de a amâna deschiderea deplină a pieței muncii până la șapte ani. Dar anul acesta, comunitatea românească din Marea Britanie a reacționat viguros.

Cristina Irimie, directoarea săptămânalului Român în UK a lansat o petiție de strângere de semnături în vederea ridicării restricțiilor pe piața muncii. Până acum peste 2500 de persoane au semnat petiția. A venit personal la patiseria Română din Burnt Oak, nordul Londrei să strângă semnături.

“Ce e noul anul acesta este că avem o putere mai mare în cadrul comunității românești și am declanșat un fenomen nou, este pentru prima dată când mai multe organizații se alătură acestei inițiative,” mi-a spus Cristina.

Acum sunt în Regatul Unit, potrivit estimării Ambasadei României la Londra, circa 50000 de români.

Sprijin politic

Atitudinea față de deschiderea completă a pieții muncii pentru români și bulgari variază, dar în agricultură de pildă cererea de brațe de muncă este foarte presantă.

Jan Willem Nerebout manager la compania S&A, proprietara fermei unde lucrează români, este de părere că restricțiile nu au sens.

“Românii vin aici, își aduc contribuția la economia britanică, câștigă bani și pe urmă se întorc acasă. Toată lumea câștigă, eu nu înțeleg sensul acestor restricții.”, spune Jan Nerebout.

Un alt angajator, Ovidiu Șarpe, patronul Patiseriei Române din Burnt Oak, în nordul Londrei, care trăiește în Marea Britanie de aproape 30 de ani, spune că ambele părți – atât românii cât și statul britanic – pierd din cauza restricțiilor.

“Statul britanic pierde banii din impozitele și asigurările sociale pe care românii le-ar plăti dacă ar putea munci legal peste tot, iar la rândul lor românii sunt exploatați pe șantiere, unde toți, fie că sunt electricieni, zidari sau ingineri, cară cărămizi,” spune Ovidiu Șarpe

În favoarea ridicării restricțiilor s-a declarat și Confederația Sindicatelor Britanice, care reunește 58 de uniuni sindicale cu 6,5 milioane de membri și cel puțin trei deputați.

„Nu cred că este bine ca guvernul britanic să restricționeze în continuare accesul pe piața muncii al cetățenilor români,” a declarat săptămânaului Român în UK deputatul Laburist Keith Vaz, fost ministru pentru afaceri europene.

În schimb, un purtător de cuvânt al Confederația Patronatelor Britanice a declarat la

“Companiile sunt în favoarea liberei mișcări a forței de muncă, dar actualele restricții ar trbui ridicate doar atunci când economia va fi în stare să abasoarbă noii lucrători.”

Iar Migration Watch, o organizație non-guvernamentală care se opune sporirii fluxului de imigranți spune că numărul de lucrători polonezi a fost puternic subestimat și că o altă gafă de acest fel cu românii și bulgarii nu trebuie repetată, mai ales acum în pragul unei recesiuni.

Petiția în favoarea ridicării restricțiilor va fi depusă miercuri 15 octombrie la oficiul premierului Gordon Brown, iar decizia guvernului britanic e așteptată către sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

O variantă în engleză a acestui articol a apărut pe pagina BBC News
http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/7668976.stm

Curs de astronomie 2008-2009

octombrie 12th, 2008

Cursul de astronomie se adresează atât începătorilor, cat şi celor ce deţin deja cunoştinţe de astronomie. Este realizat de Observatorul Astronomic împreună cu Astroclubul Bucureşti.

Şedinţele despre sistemul solar, galaxii, de astrofizică şi cosmologie vor fi însoţite de aplicaţii şi observaţii astronomice.

Cursanţii
• vor avea acces la instrumente astronomice;
• vor beneficia de asistenţă la observaţii;
• vor primi materiale support.

Şedinţele de curs vor avea loc în fiecare miercuri seara, de la ora 19:30 în perioada 29 octombrie 2008 – 27 mai 2009 la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Înscrierile se fac la sediul din Bd. Lascăr Catargiu, nr 21, în perioada 10-20 octombrie, în zilele de marţi, vineri şi sâmbătă, între orele 19-21.

Numărul locurilor este limitat la 40 şi va fi ocupat în ordinea înscrierilor.

Lectori
Adrian Sonka – muzeograf Observatorul Astronomic
Mihai Dascalu – referent Observatorul Astronomic;
Ruxandra Popa – presedinte Astroclubul Bucuresti;
Radu Gherase – membru AB;
Mona Constantinescu – membru AB;
Mircea Răduțiu – membru AB;
Dan Vidican – membru AB

Tematica
Curs introductiv
Sistemul solar
Misiuni spațiale
Stele
Obiecte galactice
Galaxii
Cosmologie
Astrofizică
Optică şi instrumente astronomice
Observaţii astronomice – curs teoretic
Observaţii astronomice – curs practic

Sedinte de curs
29.10.08 – Sedinta de deschidere – A. Sonka, R. Popa, O. Sandu
05.11.08 – Notiuni introductive de astronomie – A .Sonka
12.11.08 – Notiuni introductive de astronomie – A .Sonka
19.11.08 – Istoria astronomiei – M. Dascalu
20.11.08 – Miscari in Sistemul Solar – M. Dascalu
03.12.08 – Soarele – A. Sonka
10.12.08 – Planete – M. Constantinescu
17.12.08 – Planete – M. Constantinescu
14.01.09 – Planete – M. Constantinescu
21.01.09 – Asteroizi si comete – A Sonka
28.01.09 – Misiuni spatiale – A Sonka
04.02.09 – Stele – descripriv – A Sonka
11.02.09 – Astrofizica stelera – R. Gherase
18.02.09 – Astrofizica stelera – R. Gherase
25.02.09 – Roiuri stelare si nebuloase – A. Sonka
04.03.09 – Galaxia – A. Sonka
11.03.09 – Tipuri de galaxii – A. Sonka
18.03.09 – Cosmologie – R. Popa
25.03.09 – Cosmologie – R. Popa
01.04.09 – Obiecte ceresti exotice – A. Sonka
08.04.09 – Optica si instrumente – M. Radutiu
22.04.09 – Optica si instrumente – M. Radutiu
29.04.09 – Sfera cereasca – M. Dascalu
06.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
13.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
20.05.09 – Notiuni generale despre observatiile astronomice – A Sonka
27.05.09 – Notiuni generale despre observatiile la Soare – D. Vidican

Costuri
Elevi/studenti/adulti/pensionari: 6 lei sedinta

Interviu cu Lia Lungu – candidat (esuat) pentru colegiul America de Nord si Sud, Australia, Noua Zeelanda

octombrie 12th, 2008

LT: Cum ai ajuns in Statele Unite?

Am plecat in 1992 intr-un turneu in SUA şi Canada la invitaţia unui impresar canadian. Un turneu care a durat o luna şi jumatate şi care a cuprins majoritatea oraşelor mari din cele doua ţari, ultimul fiind New York. Eram, de fapt, pentru a doua oara intr-un turneu in America, prima data ajungand in 1975. In Romania am fost profesionista, am cantat la Ansamblul Banatul din Timişoara, iar dupa ce s-a nascut fiul meu, Tudor, am revenit pe scena ca si cantareata la Opera din Timişoara.
Ajunsa in America am ramas sa cant la un restaurant romanesc, in New York. Aşadar, am facut ceea ce ştiam cel mai bine. La altceva nu prea ma pricepeam. Şi, m-am hotarat sa raman definitiv – numai dupa ce am primit acordul de la soţul meu şi promisiunea ca vom incepe aici o viaţa noua – – deşi nu ma gandisem nici o clipa ca ma voi stabili in America. Pentru ca şi inainte umblasem destul de mult in strainatate. Am ieşit afara ca muzician, cu ceva performanţe, altfel nu aş fi avut nici o şansa. Nu sunt lipsita de modestie cand spun asta, insa inregistrarile mele din radio stau marturie, mai ales ca in anii 80 am fost singura care a reuşit sa inregistreze nişte colinde ramase in fonoteca de aur a Radiodifuziunii. “Maruţ margaritar” este unul dintre ele. Un colind laic.

Ti-a fost greu sa te integrezi printre americani?

Mi-a fost greu sa ma intergrez in lumea americana, pentru ca nu am ştiut limba engleza şi asta era o mare problema. Nu mi-a fost simplu deloc. Iar in clipa in care m-am hotarat ca voi ramane, m-am apucat sa fac ceea ce am crezut ca e mai bine, sa studiez. Dupa ce au ajuns şi soţul şi fiul meu, m-am decis sa fac o şcoala de limba, in Manhattan, iar de acolo m-am dus la un colegiu de muzica.

Am ramas sa cant numai intre romani, asta ma avantaja la acea vreme, neştiind limba. Şi am cantat la restaurantul respectiv, dupa care m-am hotarat sa-mi deschid unul al meu, pe care l-am avut pana in 2001. S-a numit Balada. Acolo veneau mulţi dintre ai noştri. Majoritatea artiştilor romani care ajungeau in SUA se opreau la mine.

Si te-ai rezumat la activitatea legata de restaurant?

Nu. Mi-am spus ca eu nu pot sa fiu cantareaţa de restaurant. In ţara nu cantasem niciodata intr-un restaurant si aveam chiar o parere foarte proasta despre cei care o faceau şi, mi-e ruşine sa spun acest lucru acum, dar asta a fost la momentul acela. Am incercat insa sa vad care ar fi drumul prin care sa pot patrunde in interiorul americanilor, şi pentru ca aveam, sa zicem, o deschidere transilvana, m-am axat pe un spectacol de tradiţii pe care il facusem şi in anii ’80, un spectacol de culturi tradiţionale, de viaţa, de dragoste, de moarte, o trecere prin marile momente ale fiinţei din perspectiva tradiţiilor romaneşti. Producţia a fost facuta impreuna cu folcloristul şi profesorul Vasile Creţu, de la Universitatea din Timişoara, un om care a avut un rol extraordinar in fuziunea mea cu marile culturi tradiţionale. Primul spectacol readaptat l-am avut la Astoria’s Place, un loc destul de cunoscut in New York. Incet, incet, am inceput sa ajung pe marile scene americane – Symphony Theatre de pe Broadway, Lincoln Center, cred, cea mai reprezentativa scena americana, la Washington Square, Sala Parlamentului American, Sala ONU, unde am fost invitata de patru ori, consecutiv etc.

Stiu ca si scrii. Esti jurnalista…

Da, traiesc din cantat şi din jurnalistica. In urma cu 11 ani am inceput colaborarea cu ziarul Meridianul romanesc, inca lucrez acolo, iar de un an şi jumatate scriu şi la Ziua USA. In America, toata lumea munceşte foarte mult – cum spun americanii, sa munceşti ca un sclav şi sa traieşti ca un rege. Cred ca asta are o aplicabilitate in viaţa fiecaruia dintre noi, insa nu pot spune ca muncesc ca un sclav. Fac ce-mi place. Sunt tot timpul pe fuga, sar dintr-un avion in altul, insa numai aşa simt ca sunt in forma.

Te-ai decis sa candidezi pentru alegerile din toamna…

Da. La indemnurile mai multor prieteni din Statele Unite si Canada am decis sa candidez pentru un colegiu de deputati la alegerile din 30 noiembrie 2008. Am luat acesta decizie deoarece in acest moment emigratia romaneasca din SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda si America de Sud are sansa de a avea un reprezentant in Parlamentul Romaniei. Am luat aceasta decizie si pentru ca am observat ca partidele din Romania incearca sa-si parasuteze in emigratie candidati care nu cunosc problemele de aici. Unii au avut tangente in trecut cu emigratia romaneasca, dar niciodata nu au trait in mijlocul ei. Nu ii cunosc, evident, problemele si nici aspiratiile. Emigratia romaneasca are nevoie de un candidat independent care sa ii reprezinte interesele. Nu de personaje supuse intereselor de partid.

Vreau sa reprezint in Parlamentul Romaniei atat vechea emigratie anticomunista, cat si cea noua, cea care a plecat din Romania pentru a gasi o viata mai buna peste Ocean. Toate generatiile emigratiei romanesti au problemele lor. Cu totii dorim ca ambasadele si consulatele romanesti sa devina locuri frecventabile de noi toti. Vrem sa nu ne mai fie rusine ca suntem romani. Vrem sa nu mai fim tratati batjocoritor de diplomatii sau functionarii consulari. Vrem sa fim respectati si sa nu mai fim considerati cetateni de categoria a doua.
Toate aceste idei, dar si altele, le puteti regasi in programul meu electoral pe care l-am publicat pe blogul personal: http://lialungu.blogspot.com/2008_09_30_archive.html

Cum ti-a schimbat viata aceasta decizie? Cea legata de candidatura…

Lia Lungu: Mi-am schimbat tot programul. Mi-am anulat agenda. Alerg caii masinii prin New York intre cele 15 asezaminte crestin-ortodoxe, catolice, baptiste, adventiste, ca sa ma vad cu oamenii in aceasta postura. Majoritatea slujbelor religioase sunt dimineata in acelasi timp, la multe mile distanta unele de altele, iar eu trebuie sa ajung la toate deodata cel tirziu la 11:45! Incerc contra cronometru sa adun semnaturile de sustinere necesare. Am prins aripi de cand simt ca pot schimba ceva pentru romanii mei. E greu. E frumos. Ma stimuleaza.

P.S. – Din cauza birocratiei din Romania Lia Lungu nu si-a putut inscrie candidatura. Desi a facut o petitie prin care cerea sa poata depune cele 2000 de semnaturi de sustinere cu ajutorul unui imputernicit special, si nu „personal” asa cum spunea legea, raspunsul BEC, sosit pe ultima suta de metri, a fost negativ. Iar timpul pentru a ajunge personal in Romania, insuficient. Iata cum suna si articolul din lege: „Art. 30 1. — În vederea înregistrării propunerii de candidatură, fiecare candidat independent depune personal la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare, fiecare cuprinzând următoarele: (…)”.

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru Lia Lungu și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

‘Aşa să-mi ajute Dumnezeu!’ – o probă de ipocrizie

octombrie 12th, 2008

Iată ce prevede Codul de procedură penală la art. 85 cu privire la audierea martorilor în instanţă:
«(1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
(2) În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
(4) Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: „Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”.
(5) Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: „Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”.
(6) Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.»
Un text identic prevede şi Codul de procedură civilă la art. 193.

Cu totul altfel stau lucrurile în privinţa învestirii în funcţie a preşedintelui României, pentru care Constituţia (2003) prevede la art. 82, alin. 2, următoarele:

«Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.»

La fel, pentru membrii guvernului, inclusiv pentru primul-ministru, Constituţia României prevede, la art. 104, următoarea procedură de învestire:

„Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.”

Cu alte cuvinte, preşedintele României, membrii Cabinetului, precum şi ceilalţi demnitari de rang mai mult sau mai puţin înalt este obligatoriu să fie credincioşi deoarece lor nu li se oferă prin lege alternativă la jurământul cu mâna pe Biblie. Sau pe cruce.

Să admitem însă că legea nu ar cere în mod imperativ candidatului să evoce divinitatea la depunerea jurământului de învestire. Îşi imaginează cineva că acel candidat, ateu fiind, să zicem, ar îndrăzni să refuze jurământul creştin propunând măcar varianta acceptată pentru depunerea de mărturii în instanţă?

Mi s-a replicat, cu altă ocazie, când am mai încercat să atrag atenţia asupra acestei tiranii a religiei creştine şi a imixtiunii ei în viaţa publică, că fac o confuzie între religie şi manifestările mundane ale acesteia. Aşa să fie oare? Există oare o religie „pură”, de o esenţă neviciată? Pe care o „mundanizează” cine? Clerul? Politicienii? Dacă aşa ar sta lucrurile ar însemna că religia „pură” — şi mă refer aici îndeosebi la religia creştină — este prea fragilă, prea vulnerabilă, prea lipsită de vigoare pentru a fi capabilă să modeleze în sens pozitiv morala societăţii.

Din nefericire, religia creştină, aşa cum arătam într-un articol anterior, tolerează ipocrizia. Atunci când nu o cultivă de-a dreptul. O ipocrizie „globalizată” care face ca un demnitar ateu să nu poată refuza jurământul „creştin” pentru că şi-ar atrage oprobiul (ipocrit şi interesat) al celorlalţi politicieni şi mai ales al clerului. Care, la rândul lor, acceptând un jurământ neutru, să zicem, şi-ar atrage oprobiul (nu neapărat interesat dar cu siguranţă ipocrit) al populaţiei îndoctrinate religios.

Spălătorii auto, franciza BEAUTY CAR WASH

octombrie 12th, 2008

Testata in Italia incepand cu anul 2001, franciza Beauty Car Wash intra si pe piata romaneasca printr-un concept full service de spalatorie auto. Sunt oferite servicii de spalare in exterior (prespalare manuala, spalare intr-un tunel de aproximativ 30 de metri patrati, cu perii de bumbac pentru evitarea zgarieturilor, spalare sub presiune a rotilor), spalare interior (aspirare, curatare interior, geamuri, portbagaj) si un spatiu de asteptare unde clientii pot servi câte ceva, iar copiii se pot bucura de locuri de joaca special amenajate.

Activitatea acestui tip de spalatorie auto necesita suprafete intre 1.000 si 2.000 de metri patrati si vizeaza orase cu o populatie de minimum 100.000 de locuitori.

Din punct de vedere financiar, investitia initiala intr-o locatie Beauty Car Wash se ridica la peste 200.000 de euro, in aceasta suma fiind incluse atat taxa de intrare in reteaua de franciza (circa 10.000 euro), cat si alte cheltuieli de start (amenajare a spatiului, costul echipamentelor de lucru si al materialelor pentru spalare si curatare).

Investitia totala initiala se raporteaza la suprafata unei spalatorii. Astfel, pentru o suprafata de 1.500 de metri patrati, costul echipamentelor se poate ridica la aproximativ 110.000 de euro, iar pentru amenajarea spatiului, cheltuielile se vor cifra la aproximativ 90.000 de euro. Totodata, potentialii francizati beneficiaza din partea francizorului de asistenta in construirea si amenajarea centrului de lucru, formare din punct de vedere tehnic si comercial si de consiliere pe toata perioada contractului de franciza.

Serviciile de spălare sunt rapide (circa 30 de minute). Clienţii pot beneficia şi de un sistem avantajos de abonamente (discount la peste zece spalari pentru posesorii de card).

Potopul de foc II

octombrie 12th, 2008

(continuare)

Lupte grele, sîngeroase, s-au dat la Sculeni, în pădurea Rusca, în strîmtoarea Răcătău dintre Vărzăreşti şi Micleuşeni, la porţile oraşelor Bălţi şi Călăraşi. Deoarece trupele germane la 2 iulie pătrunseră în oraşul nistrean Moghiliov-Podolsk, iar peste 7 zile, la 9 iulie 1941, cuceriseră de acum Jitomirul, se crease pericolul ca Armatele sovietice 9 şi 18 să cadă în cleştele încercuirii, ele au primit ordinul să se retragă cu lupte spre Odesa. La 16 iulie 1941 a fost cucerit Chişinăul, la 21 iulie – Orheiul, la 28 iulie – Benderul.

Colonelul Gheorghe Zinică, în memoriile sale publicate în săptămînalul “Ţara” din 29 noiembrie 1994, scria:
“Principala acţiune ce trebuia desfăşurată de trupele române şi germane după înfrîngerea forţelor sovietice din masivul Corneşti consta în eliberarea oraşului Chişinău, important centru economic, politic şi nod de comunicaţii.

Atacul Diviziei 1 blindate române a început în zorii zilei de 16 iulie, la orele 3.30, artileria trăgînd “numai la vederea asupra inamicului”, pentru a evita “distrugerea oraşului sau populaţiei româneşti în zadar”.
Gruparea tactică “Vest”, comandată de colonelul Nistor Constantin, întărită ca batalionul de care de luptă, comandat de maiorul Spirescu Gheorghe, a atacat pe la nord-est de oraş. Pînă la orele 8 au fost cucerite localităţile Poşta Veche şi Cheltuitori. Viteza cu care au acţionat trupele române a surprins forţele sovietice, care au reuşit totuşi să dinamiteze şi să incendieze principalele instituţii şi clădiri ale oraşului (primăria, mitropolia, gara centrală, cazarma etc.). La orele 8.30, însă, tanchiştii români au reuşit să pătrundă în oraş şi să treacă imediat, fără sprijinul infanteriei şi artileriei, la acţiuni pentru înfrîngerea definitivă a forţelor
inamice.”

Corpul 2 mecanizat, retras la Rîbniţa, a fost expediat urgent spre Umani, unde se aflau încercuite Armatele 6 şi 12 sovietice. În grandioasa bătălie de la Umani, desfăşurate la începutul lunii august, nemţii au distrus complet aceste două armate, inclusiv şi Corpul 2 mecanizat în componenţa căruia lupta Divizia de tancuri comandată de Mihail Mîndru.

Aici căzusera prizonieri 106 mii de ostaşi sovietici, inclusiv 19 generali. În
timp ce batalioanele asaltau Odesa, trupele germane înaintau vertiginos
spre Donbas. Îşi sărbătoreau eliberarea Republicile Baltice, căzuse oraşul
Minsk, se dădeau lupte pentru Kiev.

Luptele de pe teritoriul Basarabiei au durat 36 de zile, în care trupele române au suferit mari pierderi – 24.396 militari morţi, răniţi sau dispăruţi. Profesorul universitar Ion Buga, doctor habilitat în istorie, constată:
“Potrivit unor date statistice din arhivele româneşti, pe teritoriul actual al Republicii Moldova sînt atestate peste 290 de cimitire militare româneşti (tip campanie sau morminte “frăţeşti”), adică locuri de înhumare
a celor peste 6.500 de ostaşi eroi ai Armatei Române căzuţi pe cîmpul de luptă în timpul războiului al doilea mondial, în temei în lunile iunie-iulie 1941, în bătălia pentru dezrobirea Basarabiei româneşti ocupată şi anexată de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940 în baza Pactului Molotov-Ribbentrop şi notelor ultimative sovietice din 26 şi 27
iunie 1940” (“Literatura şi Arta” din 28 iulie 2005).

Pe Dealul Morilor din Vărzăreşti sînt îngropaţi 162 de luptători români, pe Dealul Epurenilor din Ţiganca – 1.020, inclusiv colonelul Gheorghe Niculescu, comandantul
Regimentului 12 Dorobanţi din Divizia 12 infanterie, la Cania îşi dorm somnul eternităţii 938 de militari, inclusiv colonelul Gheorghe Iliescu, comandantul Regimentului 6 Dorobanţi Gardă “Mihai Viteazul”
din Divizia I Gardă, în satul Micleuşeni sînt înhumaţi 238 de ostaşi, la Tighina – 350, în Chişinău – 134, în Isacova – 116, la Mănăstirea Tabăra – 160, în Lăpuşna – 64, la Morozeni – 53, în podişul Răciulei – 65, la Tomai – 60, în Hirova – 45. Cinstind memoria lor, la Chişinău în 1942 a fost construit Monumentul Reîntregirii (arhitect Octav Doicescu), aruncat în aer de către sovietici în toamna anului 1944.

Precum mărturisea veteranul Teodor Avram, unii bărbaţi din Horeşti, încorporaţi în trupele române, au ajuns cu frontul pînă la Stalingrad,
pe Volga, unde au căzut prizonieri – Nicolae Cigorian, Ion Dogot, Pavel Bucovan, Iacob Crîşmaru ş.a. Irofei Iovu luptase în Crimeea, Grigore Dicusară şi Ilie Palancica se retrase cu armata română în 1944 pînă la Iaşi.

Bătînd în retragere în 1941, comisarii roşii au distrus fabrici şi uzine, gări şi instituţii, au aruncat în aer podurile de peste rîuri, au incendiat ariile cu snopi netreieraţi şi tîrguşoarele evreieşti Leova, Hînceşti, Călăraşi, Corneşti, Căpreşti, Mărculeşti, Pîrliţa, Făleşti, Teleneşti, Briceni, Briceva, Vertiujeni, au transformat în mormane de piatră cvartale întregi din oraşele Chişinău, Bălţi, Cahul, Soroca, Bender, Orhei, Rîbniţa.

Administraţia română începu să repare clădirile distruse, le-a întors proprietarilor averea naţionalizată şi pîngărită de sovietici, a redeschis bisericile zăvorîte, a completat şcolile cu învăţători, le-a înzestrat cu bănci şi manuale, a deschis cantine pentru copiii orfani. Premilitarii, adunaţi în companii, făceau instrucţie pe toloace, se antrenau la aruncarea grenadelor
de lemn, dar n-au fost trimişi masiv pe front.

Elevii reveniseră la grafia latină. Jandarmii din Horeşti şi alte localităţi erau preocupaţi
cu adunarea şi nimicirea simbolicii sovietice (insigne, cravatele purpurii, portretele lui Lenin şi Stalin).

Băncile acordau credite pentru crearea şi dezvoltarea întreprinderilor industriale şi cooperativelor agricole. Printre actele de impozitare Ministerul Agriculturii şi Domeniilor expediase la 4 decembrie 1941 din
Bucureşti la primăriile din Basarabia avertizarea: “Avînd în vedere că, din cauza distrugerii în timp de polei, dropiile şi lebedele sînt ameninţate să dispară, Statul a fost nevoit să ia măsuri pentru salvarea şi ocrotirea lor… Prinderea sau uciderea lor se pedepseşte cu o amendă de 2000 de lei.”

În timp ce armatele hitleriste forţau sistemul de apărare din preajma Moscovei, Japonia atacă prin surprindere (la 7 decembrie 1942) baza
maritimă americană de la Pearl-Harbor, atrăgînd în conflagraţie Statele Unite.

Războiul mondial cuprinde Canada, Australia, alte zeci de ţări. La 1 ianuarie 1942 apăru în presă documentul antifascist “Declaraţia celor
26 de state”. Nemţii sînt respinşi de sub Moscova. Grandioasa luptă de la Stalingrad intră în istorie printre cele mai mari 50 de bătălii, care au schimbat destinul omenirii.

Valul de foc făcu cale întoarsă de la Volga,
lăsînd în urmă mii de localităţi pîrjolite, făcute una cu pămîntul. Tancurile sovietice smulse în 1943 victoria din mîna lui Hitler la Kursk. A fost ruptă blocada Leningradului.

Iosif Stalin la Teheran şi Ialta duse tratative cu conducătorii SUA şi Angliei să deschidă al doilea front în Europa de Vest. Americanii şi englezii mătură trupele fasciste din Africa de Nord, ocupă Grecia, Spania şi Italia, în Iugoslavia şi Franţa se declanşează o largă mişcare de partizani.

În martie 1944 Fronturile 2 şi 3 Ucrainene răzbat cu lupte la Nistru.
La 21 martie batalioanele sovietice pătrund în Otaci, pun stăpînire pe satele Arioneşti, Mîndîc, Chetrosu, încep asaltul or. Soroca. Peste două zile ocupă localităţile Floreşti, Frumuşica, Pelenia, dau lupte pentru or. Bălţi. La 26 martie cuceresc centrele raionale Făleşti, Glodeni, Balatina şi străbat la Prut pe o distanţă de 85 km. Armata 5 de tancuri de Gardă atacă garnizoana inamicului din Rîbniţa şi înaintează spre Dubăsari. Frontul se împotmoleşte pe Răut la Orhei şi în valea rîului Cula, spintecînd Basarabia în două părţi. Pe Nistru sînt cucerite capete de pod la Puhăceni, Şerpeni, Gura Băcului, Chiţcani, Răscăieşi şi Purcari.

La Soroca se stabileşte temporar Guvernul RSSM, reîntors din Moscova, se organizează tipărirea ziarului “Moldova Socialistă” (atît în grafie slavonă, cît şi cu caractere latine). În pădurile din raioanele Călăraşi,
Nisporeni şi Hînceşti sînt aruncate peste linia frontului 20 de grupe şi detaşamente diversioniste de paraşutişti. Dar nici o formaţiune n-a luat naştere în codrii noştri din iniţiativa populaţiei băştinaşe, toate au fost aduse pe calea aerului. Pentru a băga frica în populaţie şi a compromite “bandele roşii”, fasciştii au creat din vlasovişti şi elemente declasate detaşamente fictive de partizani, care se furişau în sate, jefuiau averea oamenilor, violau femeile, incendiau casele. Din documentele ajunse trofee aflăm că numai poliţia militară secretă a postului special 39.423 a lansat în vara anului 1944 în pădurile din raioanele Hînceşti, Străşeni şi Nisporeni 13 detaşamente fictive. Unele şi aceleaşi persoane îşi făceau apariţie în localităţile codrene îmbrăcate ici în uniformă germană, dincolo în uniformă sovietică sau română. Ţăranii îi adăposteau, îi aşezau la masă fără să bănuiască ce nenorociri îi paşte.

La sfîrşitul lunii aprilie 1945 potopul de foc bătea de acum la porţile Berlinului.

Epoca fierului pe teritoriul Romaniei (1)

octombrie 12th, 2008

Incepind discutia despre aceasta epoca, trebuie sa clarificam citeva probleme.

In primul rind, avem -din nou- o perioada tulbure, neclara la inceputul epocii. Primii 500 de ani (sec.XII-VIII i.e.n.) sunt caracterizati prin framintari puternice. Nu doar la noi, ci in toata Europa. Plus Anatolia. Miscarile de populatie sunt atit de turbionare, incit toti arheologii au numit-o \”Dark Age\”. (Cu referire speciala la Grecia.)

Este foarte clar faptul ca toate comunitatile umane, brusc, isi schimba modul de viata, ceramica. O modificare atit de profunda si rapida, pe un spatiu atit de mare, incit este imposibil sa nu crezi ca-i vorba de valuri de migratori ce aduc noile elemente. (Cu precizarea facuta anterior: migratorii sunt din Europa Centrala. De altfel, Hallstatt este numele unei localitati din Austria. Aici s-a descoperit prima data urme materiale ale acestei epoci. Ea a devenit numele intregii epoci a fierului \”moale\” in Europa, sau prima epoca a fierului.)

Pentru Grecia, trebuie facuta o mica acolada. Aici, scrierile din epoca bronzului au fost, partial, descifrate (Alfabetul numit \”linearul B\”. Alfabetul numit \”linearul A\”, mai timpuriu putinel, isi ascunde inca tainele.) Limba folosita era greaca veche. Prin urmare, noii veniti in sec. XII i.e.n. (dorienii), nu schimba limba si caracterul culturii grecesti arhaice. Se vorbeste (in acest sens) de grupuri de prada ce vin si pleaca din Grecia, de mercenari angajati de un rege sau altul ( grecii erau organizati in orase-state conduse de un rege, \”basileus\”), de mici grupuri militare ce penetreaza si cuceresc un oras sau altul. Si mercenarii puteau pune stapinire pe orasul care i-a angajat. Este foarte clar ca tabloul vechi, cu dorienii invadatori ce trec totul prin foc si spada, nu mai e valabil.

Bineinteles, dorienii nu au fost (inca) identificati, dar toata lumea priveste la bazinul Dunarii Mijlocii. Triburile de aici, care (partial) au ocupat si teritorii din vestul Romaniei, s-au deplasat in Grecia, Balcani, restul Carpatilor si tinutrile inconjuratoare. (In felul asta, Balcanii sunt inruditi atit prin triburile anatoliene ce au adus neoliticul, cit si prin indoeuropenii -din nordul pontic si Asia- si dorienii -din Europa Centrala- ce au venit peste ei. Exista multiple straturi etnice si lingvistice comune. Te si intrebi de unde diferentele lingvistice din preistorie: greaca veche, traca, ilira.)

Toate aceste framintari au inceput cu (sau dupa) prabusirea Troiei. (De asta a si ramas in legenda acest razboi.) Dupa cum spuneam, ele cuprind si lumea hittita, care era foarte puternica.

Hittitii erau organizati in orase state, conduse de regi. Se spune ca regii erau si detinatorii secretului prelucrarii fierului. Pentru ca fierul se intilneste in lumea lor, inca din prima jumatate a mileniului II i.e.n. E drept, primul pumnal de fier se pare ca era confectionat din fier meteoritic.

Oricum, dupa sec. XII i.e.n., fierul incepe sa se raspindeasca in Europa, desi mai greu. In aceasta perioada (a fierului \”moale\”, sau Hallstatt) asistam la o adevarata explozie a productiei de….. bronz. E normal. Bronzul era cunoscut de meseriasi, negustori si militari. Sursele de staniu si retelele de distributie functionau din plin. Minele de cupru erau exploatate la maximum. Bronzul martelat era mai dur decit fierul moale. Iar fierul tare (otelul) nu era inca bine cunoscut. Procedeul asimilarii de carbon in cursul forjarii (de catre fierul moale) era un secret tehnologic greu de descifrat. (Doar mestesugarii erau \”demiurgi\”, \”creatori\”.) Forjorilor europeni le-a trebuit 500 de ani si numeroase experiente esuate, pentru a stapini noul metal si secretele sale. Abia in sec. VIII i.e.n. toti forjorii stiau sa obtina otelul si sa-l caleasca. Se pare ca dorienii stiau acest secret (doar ei). Analizele de laborator pe armele lor (de fier, efectuate in laboratoare din SUA), dovedesc ca erau mai dure decit cele ale grecilor.

(Fonta se obtine in jurul anului 1400. Era noastra. Iar otelul modern, mult mai tirziu. Prin sec. XVII-XVIII. Primul Krupp (siderurgist) si-a tocat toata averea si sanatatea (a murit tinar), incercind sa descifreze secretul otelului. Si asta la inceputul sec. XIX. Toate eforturile sale au insemnat un esec. Abia fii lui vor salva fabrica de faliment si dupa 30 de ani chinuitori, vor incepe epopeea cunoscuta. Cu un tun de otel turnat, facut cadou regelui Prusiei. Din pacate militarismul kruppian si orientarea productiei catre tunuri (desi averea firmei provine din fabricarea de bandaje de otel pentru rotile vagoanelor si locomotivelor germane si…americane) vor da valente negative acestei experiente umane. Utilizarea in WW2, de catre firma, a detinutilor din lagarele de exterminare, in conditii subumane, va condamna definitiv aceasta familie. W.Manchester are o \”radiografie\” exhaustiva a acestei dinastii.)

Partea comica, este ca arheologii romani nu cunosc diferentele dintre cele doua oteluri. (Preistoric/modern.) Ei scriu de creuzete folosite la turnarea fierului la daci(?!!!), sau vorbesc de fondanti in preistorie (la cuptoare cu o singura camera de ardere si o singura gura de alimentare/evacuare), etc. Daca va amintiti articolul cu neoliticul, in astfel de cuptoare nu se obtin mai mult de 7-800 grade Celsius. Fonta se obtine la peste 1400 grade. Fondantii (de obicei calcar) se folosesc la transformarea fontei in otel in cuptoarele Siemens-Martin. Cuptoarele astea, au fost inventate pe la jumatatea secolului XIX. Initial, pentru obtinerea pastei de sticla; curind au fost adoptate de siderurgisti. Dupa debarcarea mea, a existat un doctorat la Institutul Roman de Tracologie, pe tema siderugiei preistorice. Sigur ca a fost luat. (Doar eu nu am fost lasat sa finalizez doctoratul, desi am depus lucrarea. -Scrisa in concediu de odihna-.) Dar in noul Tratat de istorie, nu am vazut nimic ce poate explica vechea tehnologie. Nu stiu situatia tinerilor arheologi din Romania, dar e clar ca \”vechii\” arheologi (care inca mai conduc destinele arheologiei romane) erau (si sunt) simpli ciobologi. (Sau cel putin, unii dintre ei.)

Băsescu – opozția parlamentară – nicio conspirație

octombrie 12th, 2008

Domnule Nicolae Musat,

Ce va face sa credeti ca ar exista o conspiratie misterioasa privind conflictul dintre Presedintele Basescu si opozitia parlamentara http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8253? Din cate imi dau seama, conflictul se deruleaza “la vedere”.

Este, dupa cum ati spus chiar Dv., o lupta intre un presedinte (aparator al spiritului drepturilor omului si valorilor occidentale) si ramasitele epocii comuniste. Presedintele Basescu mi se pare a fi printre foarte putinii politicieni care se mai gandeste si la soarta romanului de rand.

Ca pana in prezent nu este clar cine a castigat batalia – de acord cu Dv. Dar asta nu inseamna ca cine castiga are musai dreptate. Se cunosc doar atatea situatii cand castiga nedreptatea…

De fapt lipsa conspiratiei ati exprimat-o si Dv. Numai ca de aici nu rezulta, dupa opinia mea, ca ambele parti simuleaza lupta. Nici nu au interes . Daca ar fi fost asa nu s-ar fi ajuns anul trecut la suspendarea Presedintelui.

Ca “triunghiul dusmaniei” Basescu – Iliescu – Vadim este mai mult aparent – cred ca aveti partial dreptate. Nu ca n-ar exista polemici intre domniile lor dar nu se compara cu intensitatea polemicilor dintre Presedinte si “cei 322” unde consider ca numai de prefacatorie nu poate fi vorba…

Legea imobilelor naționalizate și marțienii comuniști

octombrie 12th, 2008

In preajma alegerilor politicienii parlamentari s-au gindit sa emita pachete de legi dedicate realegerii lor si satisfacerii clientelei politice.

Politicienii urmeaza o lege nescrisa inca dar in vigoare: -pentru a fi realesi politicienii parlamentari trebuie sa nu rezolve problemele alegatorilor ci sa-i duca cu zaharelul, sa genereze si sa mentina incertitudine pina la urmatoarele alegeri.

Asa se intimpla de aproape 20 de ani cu „legea reglementarii…” si apoi „protejerii” si apoi „retrocedarii” si mai de curind „garantarii vinzarii unor imobile” prelutate pina in 1989 de catre comunisti.

Aparent niste martieni comunisti au efectuat fardelegea furtului caselor si nu statul roman cu este chemat sa raspunda la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Sa nu uitam ca decrete si legi au fost emise de statul roman, nu de catre comunisti.

Toate legile de pina acum au amanat rezolvarea problemei si au creat alte probleme de pe urma carora unii au tras foloase si-au cumparat sau construit vile si au efectuat investiti.

Armate intregi de politicieni, avocati, notari, experti cadastristi, executori si agenti imobiliari au tras folosul legilor nedrepte si ale aplicarii discretionale.

Noul act de al loviturii teatrale al votarii modificarii legii 10, pe care presedintele a trimis spre reexaminare a fost o demonstratie electorala de prost gust si o manevra menita sa linisteasca cilientela politica respectiv pe chiriasi.

Multi din acestia triumfa si vor vota cu ambele miini pe binefacatorii care au parlamentari care au adoptat modificarea legii 10/2001.

Ei vor spune ca daca ies ai nostrii ne gasim linistea.
Asa sa fie ?

Toate comentariile presei si declaratiile politicienilor despre ultima modificare a legii indica in mod triumfalist ca s-a facut dreptate pentru toti, s-a impacat si varza si capra, ca problemele s-au rezolvat si imaginea a devenit definitiv roza.

Interesanta este sustinerea unanima a presei a necunoasterii si confuziei care domneste despre modificarea legii.

Nimeni nu comenteaza textul modificat ci numai delaratiile partinice si electorale ale deputatilor.
Am vorbit cu o persoana care se lupta in justitie sa gaseasca dreptatea in doua procese.

In primul proces isi apara interesul de a pastra un imobil nationalizat pe care l-a cumparat in calitate de chirias si in al doilea proces se lupta sa recupereze un imobil care a apartinut parintilor lui si a fost nationalizat de catre stat.
El mi-a spus ca va cistiga ambele procese si ca noua lege ii va face dreptate intrucit va pastra imobilul cumparat in calitate de chiairas si va recupera imobilul nationalizat si vindut chiriasilor.

Atunci am intrebat „CUM este posibil ?”

Foarte simplu, avocatii mei sint foarte buni si le-am promis cit au cerut, am contract cu ei sa le dau 10% si ei stiu cum se pune problema.

Este adevarat ca trebuie sa dau zeciuala dar ramin cu restul.

Pai, zic eu, nu este aceeasi situatie judecata dupa aceeasi lege?

Ba da, este la fel in ambele cazuri si se judeca dupa aceeasi lege dar voi cistiga in ambele procese, desi am alta calitate as spune opuse.

Nu inteleg cum o lege care garanteaza interesul chiriasilor care au cumparat un imobil poate sa se aplice diferit si intr-un proces chirasul sa piarda si in altul sa cistige?Nu s-a rezolvat situatia cu noua lege ?

– Nicidecum raspunde amabilul interlocutor. Legea a fost emisa cu caracter electoral, pina sa se aplice trec alegerile si incep procesele si atunci cind vor fi emise primele decizii de restituire catre propietari de drept ale imobilelelor vindute realesii neamului se vor mira tare mult, vor spune ca ei alta credeau ca ar scris in legea votata si vor da vina pe mafia imobiliara asa cum au spus si azi.

Apoi cintecul va incepe de la inceput.Vor veni alte initiative de reglementare definitiva a situatiei imoblelor…

Legea recent modificata nu garaneaza pastrarea imobilelor cumparate de catre chiriasi, desi politicienii o declara, ci lasa porti larg deschise retrocedarii pe calea judecatii.

In realitate nu exista o diferenta intre nou modificata 10/2001 si prima lege 112 din 1995.

Cele doua legi se asemena prin perdeaua de ceata si confuzia pe care au genereaza si incurajeaza pe cei neavizati sa renunte iar pe cei cu avocati sa actioneze.

Asa cum prima lege din 1995 arata ca numai ce apartine statului se poate vinde, asa si legea nou modificata spune acelasi lucru si anume ce a fost vindut legal pe baza primei legi din 1995 este bine vindut si nu se retrocedeaza.

Legea recent modificata nu spune ca ce sa vindut gresit si ilegal si fara respectarea legii din 1995 adica ceea ce nu era a statului poate fi pastrat de catre chiriasii cumparatori.

Poate politicienii spun aceasta ca sa impresioneze alegatorii dar nu legea.

Aceasta este diferenta alta spun si alta scriu in legi.
Presedintele Basescu se face ca intelege numai ce spun politicienii si le intareste credibilitatea spunind ca legea este gresita si ca nimic nu se retrocedeaza. In realitate tot sistemul este gresit.

Am zis ca ceva trebuie sa stie omul ca prea spune cu foc.

Creionul

octombrie 12th, 2008

După o idee populară

Ionel este un băieţel tare curios, dornic să afle cât mai multe.

Are şi un bunic tare înţelept: plin de poveţe care îl fascinează pe copil. De aceea, zilnic, după ce termină temele, Ionel îi face o vizită bunicului. Tare se mai bucură acesta când îl vede pe băiat! Un zâmbet cald îi înseninează chipul blajin şi plin de încântare îl saltă pe genunchi, dezmierdându-l cu drag: „voinicul bunicului”.

Astăzi Ionel l-a găsit pe bunicul scriind.

– Ce faci, bunicule?, îl întrebă Ionel plin de vioiciune.

– Dragă nepoate, e o surpriză pentru tine: împreună cu prietenul meu, Creionul, ne-am gândit să îţi dăruim crâmpeie din viaţa mea, de când eram copil, ca tine…

– Creionul e prietenul tău? Cum aşa?, întrebă mirat copilul. E doar un… creion!

– Eh, nepoate… Să-ţi spun sincer, tare mi-aş dori ca tu, în viaţă, să fii asemenea unui creion…

Ionel făcu ochii mari.

– Da, nepoate, explică bunicul. Aş vrea să fii simplu asemenea învelişului din lemn al acestui creion. Dar înăuntrul tău să fii precum granitul pe care îl ascunde creionul. Să ai o minte ascuţită precum vârful creionului cu care să laşi în urma ta, prin viaţă, multe lucruri, aşa cum creionul aşterne pe hârtie atâtea şi atâtea cuvinte…

Dar pentru ca aceste lucruri rămase în urmă să fie bune, să amintească cu drag de tine celor care vin, să te laşi purtat ca şi creionul de mâna celui care-l mânuieşte. Deci fără mândrie, şi tu să te laşi călăuzit de cei care fac bine…

Tăcu bunicul. Ionel trebuia să se întoarcă acasă. Îl sărută în fugă pe bunic, îi mulţumi şi îl rugă să termine cât mai repede acele amintiri, căci e foarte curios să le citească.

Ajuns acasă, Ionel se gândea la spusele bunicului. Apoi îşi spuse hotărât: „Da! Tare mi-aş dori să fiu asemenea Creionului bunicului!”

Dar tu, copile, ai vrea să fii asemenea unui creion?

Simplitate

„Să fii precum creionul!”, mi-a dorit cineva
Şi m-a mirat atunci acea urare.
Nu-nţelegeam ce-semnătate are
A semăna cu un creion. Mă depăşea…

Curând aveam să înţeleg. Şi veţi vedea
c-a fi ca un creion, nu e deloc uşor.
Esenţa ta să fie ca granitu-i din interior:
Puternic şi profund. Afară – simplitatea,

aşa cum simplu este lemnul ce îl înveleşte.
Apoi, fără mândrie, precum creionul, să te laşi purtat
De tot ce-i bun in viaţă luminat.
Şi-atunci ce va rămâne-n urmă, frumos de tine aminteşte.

Propunere de schimbarea a legii malpraxis-ului

octombrie 12th, 2008

Posibila creştere salariala a medicilor

Adunarea Generala a Colegiului Medicilor din Romania, reunita in zilele de 3 si 4 octombrie 2008 a stabilit că va solicita cresterea salariilor medicilor in eventualitatea in care masura maririi salariilor profesorilor, a functionarilor publici si a altor categorii sociale va fi aplicata.

\”Solicitam aceasta crestere avand in vedere salariile mici ale medicilor si inflatia galopanta ce se preconizeaza deoarece veniuturile vor scadea in mod ingrijorator. Intro societate este normal ca veniturile sa fie in concordanta cu valoarea sociala a muncii, calitatea acesteia si volumul ei\”, a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Campania de vaccinare antigripla gratuita

În perioada 8 octombrie …decembrie 2008, Ministerul Sanatatii Publice va desfasura, campania de vaccinare antigripala gratuita a populatiei, pentru sezonul 2008-2009.

Pe baza recomandarilor specialistilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, In acest an, vaccinul gripal contine trei tulpini noi, datorate tulpinilor care se estimeaza ca vor circula in sezonul 2008-2009 in emisfera nordica, deci inclusiv in Romania.

Schimbarea celor 3 tulpini din vaccinul recomandat in acest sezon reprezintă un motiv suplimentar de a ne vaccina si in acest an.

Propunere de schimbarea a legii malpraxis-ului

Adunarea Generala a Colegiului Medicilor din Romania a solicitat schimbarea actualului sistem de rezolvare a cazurilor de malpraxis prin racordarea sa la principiile europene.

Se propune , sa existe o cale extrajudicara, de mediere rapida si care sa acopere prejudiciul creat pacientului. Pacientul va avea libertatea de a alege fie calea judiciara,nefiindu-i incalcat nici un drept. \”Daca exista vointa politica si este sustinuta ideea, comisia de mediere ar putea functiona in iunie 2009\”, a adaugat prof. Astarastoae. in prezent , pacientul roman alege calea penala pentru ca nu trebuie sa plateasca nici o taxa si exista nemultumiri pentru ca procesul dureaza foarte mult.

Doar raspunderea disciplinara este atributul Colegiului Medicilor din Romania, la fel este si in toata Europa.

Sursa: Pharma Business

Scaderi record la preturile apartamentelor din Bucuresti

octombrie 12th, 2008

Criza financiara globala a determinat pe piata imobilara din Bucuresti o accentuare a scaderii preturilor si o crestere a ofertei de vanzare. Asa cum era de asteptat, luna septembrie marcheaza cresteri semnificative ale ofertelor pe piata vanzarilor de apartamente dar si o scadere dramatica a preturilor pentru a saptea luna consecutiv. Preturile solicitate de proprietari pentru apartamentele din Bucuresti sunt tot mai mici, multi dintre acestia fiind dispusi sa vanda apartamentele evitand riscul unor pierderi si mai mari in perioada urmatoare.

Potrivit raportului de monitorizare realizat de AnunturiParticulari.ro oferta de vanzare pentru apartamentele vechi a crescut cu 40% fata de luna septembrie a anului trecut. In ultima luna, bucurestenii au scos la vanzare 3621 de apartamente in timp ce anul trecut oferta in luna septembrie era de numai 2574 de imobile.

Raportat la oferta totala de pe piata, anul 2008 a adus o crestere de 35,5% fata de anul trecut, fiind inregistrate 30.507 de oferte de vanzare pentru imobile in blocuri vechi. Raportat la ofertele pe tipuri de imobile, cea mai mare crestere au avut-o apartamentele cu doua camere. Bucurestenii au scos la vanzare cu 44% mai multe astfel de imobile fata de anul trecut. In primele 9 luni ale anului au fost scoase cu 28,4% mai multe garsoniere fata de perioada similara a anului trecut iar oferta pentru apartamentele cu trei camere a crescut cu 36,3%. In ceea ce priveste apartamentele cu patru camere, oferta a crescut cu 17,8%.

Evolutia ofertelor de vanzare pentru apartamentele vechi a urmat in acest an tendintele pietei. Daca anul trecut, ofertele au evoluat previzibil de la o luna la alta, in 2008 ofertele au avut fluctuatii majore de la o luna la alta. Lunile cu cele mai putine oferte au fost ianuarie si mai, cu numai 2500 de apartamente scoase la vanzare, in timp ce in luna martie pe piata vanzarilor intrau 4389 de imobile.

Luna martie reprezinta pentru piata imobiliara linia de demarcatie intre perioada de cresteri spectaculoase si inceputul crizei imobiliare. Aceasta luna reprezinta nu numai perioada cu cele mai multe oferte de vanzare dar si cu cele mai mari preturi pentru toate tipurile de imobile. Din luna martie pana in prezent preturile garsonierelor au scazut cu aproape 10% inregistrand pentru prima data in acest an o scadere sub 70000 de euro. De asemenea, apartamentele cu doua camere au pierdut 12,6% din pretul solicitat in luna martie, in luna septembrie ele fiind scoase la vanzare cu o valoare medie de 107162 euro. Apartamentele cu patru camere sunt singurele care nu si-au modificat pretul de piata raportat la luna martie, insa consemneaza o scadere drastica fata de luna trecuta cand valoarea acestora s-a diminuat cu 6,8%.

Se estimeaza ca pana la finalul anului piata apartamentelor vechi nu va inregistra o stabilizare a numarului de oferte, avand in vedere ca decizia de vanzare este influentata de evolutia pietei in general. Instabilitatea financiara de pe pietele internationale va produce efecte si pe piata imobiliara romaneasca printr-o scadere continua a preturilor pentru apartamentele vechi.

Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare in toata presa scrisa si pe internet, iar pretul mediu este obtinut pe baza preturilor solicitate de proprietari.

Scrisoare deschisa pentru audit extern in invatamant, protectia copilului si cercetare

octombrie 12th, 2008

COMUNICAT DE PRESA

Bucuresti, 06 Octombrie 2008
Scrisoare deschisa

Domnule Presedinte Traian Basescu,
Domnule Prim-Ministru Calin Popescu Tariceanu,
Semnatarii acestor randuri sunt organizatii non-guvernamentale si cetateni romani deosebit de interesati de soarta educatiei oamenilor acestei tari. Credem ca actiunile pe care le intreprindeti in vederea imbunatatirii functionarii sistemelor de educatie si a protectiei drepturilor copilului din Romania trebuie sprijinite prin semnale venite din partea societatii civile. In acest sens, prin aceasta scrisoare deschisa, va solicitam demararea procedurilor necesare unui audit extern al sistemelor de educatie si formare profesionala, pe de-o parte, si al activitatilor de cercetare din Romania, pe de alta.

Prin audit extern intelegem un audit complet, atat pentru activitatile profesionale, cat si pentru cele financiare, sau a derularii de programe caracteristice sistemului de educatie, protectie a copilului si cercetarii romanesti. Auditarea externa este absolut necesara atat din motivul scaderii calitative a educatiei, protectiei copiilor si cercetarii in Romania cat si din necesitatea existentei unor date neinterpretabile necesare proiectarii unei strategii pentru educatie, protectia copilului si cercetare pentru urmatorul guvern.

De fapt, apelul la audit extern e o solutie limita la care trebuie recurs pentru ca noi ne-am dovedit nepunciosi sa facem bine lucrurile (constructia si implementarea de mecanisme de evaluare pe care societatea sa le respecte). Independent de apelul la auditul extern, societatea civila (NOI) trebuie sa ne construim, in paralel, mecanisme adecvate situatiei de la noi, de apreciere a cadrelor didactice gen acordari de titluri de „profesor autentic”, „profesor dedicat”, „profesor de vocatie” care sa induca in societate sistemul corect de valori, adecvat situatiei din Romania. S-ar obtine astfel o repartizare mai economica si mai echitabila pentru sistemul de invatamant si cel bugetar.

Consideram ca este momentul ca starea de fapt a educatiei, protectiei copilului si a cercetarii romanesti sa fie analizata cu profesionalism si obiectivitate, iar rezultatele sa fie facute publice integral. Credem cu tarie ca numai pe o astfel de baza se poate cladi un sistem de educatie, protectie a copilului si cercetare durabil si o cercetare cu rezultate utile societatii romanesti.

De asemenea, realizarea unui audit extern in domeniile mentionate ar permite autoritatilor competente sa ia masurile potrivite in vederea adaptarii reale a activitatilor de educatie, protectie a copilului si cercetare din Romania la normele europene. Un criteriu prioritar pentru Romania trebuie sa fie gradul de adecvare a atitudinii cadrului didactic la elevii/studentii pe care ii are. Fara acest criteriu prioritar si cel al dovezii ca a produs absolventi de varf pe pietele de varf, aplicarea grilelor cu numar de articole, de contracte etc. va duce la accelerarea dezastrului.

Demersul nostru se bazeaza pe urmatoarele considerente concrete:

1. Sistemele si structurile organizationale pot obtine performanta si pot dovedi profesionalism autentic doar in conditiile unei evaluari/auditari exterioare acestora de catre institutii specializate si acreditate la nivel european, care sa le identifice si nevoile suplimentare de competenta.

2. Autoevaluarea trebuie inlocuita/supliment ata cu evaluari de tip peer review realizate de Agentii Nationale sau Europene care sa aplice standarde unitare la nivelul UE.

3. Auditarea externa va atenua mult coruptia si suspiciunile de coruptie, cu tendinta fireasca a inlaturarii totale a acestor maladii din sistemul de educatie, protectie a copilului si de cercetare din Romania, orientand in mod profesionist organizatiile de educatie si de cercetare din Romania spre standardele agreate la Bologna, Berlin, Bergen si Salamanca.

4. In acest scop, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Autoritatea Nationala Pentru Protectia Drepturilor Copilului trebuie sa procedeze, in opinia semnatarilor acestui demers, dupa cum urmeaza:
– sa-si alinieze criteriile de angajare pe posturi administrative pe baza criteriilor de performanta, competenta si experienta din cele mai avansate tari ale UE
– sa faca publica intentia de a impune evaluarea si/sau auditarea externa a tuturor organizatiilor cu profil de educatie, protectia copilului si cercetare din Romania indiferent de forma de proprietate.
– sa lanseze un concurs national pentru elaborarea de norme, criterii, tehnici si forme concrete de evaluare si/sau auditare de catre institutii specializate, expres infiintate, a organizatiilor din educatie, protectie a copilului si cercetare.
– sa faca o promovare mai activa/agresiva a criteriilor si standardelor europene stabilite la Bologna, Berlin, Bergen si Salamanca.
– sa elaboreze o foaie de parcurs pe care sa o urmeze toate organizatiile de educatie, protectia copilului si cercetare din Romania, cu obiective si termene precise (dupa modelul aderarii noastre la UE)
– sa tina seama de semnalele venite din partea societatii civile si sa raspunda prompt acestora.

Avem convingerea ca demersul nostru isi va face loc pe agenda Dvs. si ca raspunsul va fi unul favorabil interesului sistemelor de educatie, protectie a copilului si activitatii de cercetare din Romania.

Ii invitam pe toti cei care doresc sa subscrie acestei scrisori deschise sa acceseze petitia online la adresa: http://www.petition online.com/ 1audit/petition. html

Semnatari
Colceag Florian, Presedinte IRSCA GIFTED EDUCATION
Vlaston Stefan, Presedinte EDU CER
Marian Stas, Presedinte CODECS pentru Leadership
Nicolae Dragulanescu, Secretar General Fundatia Romana Pentru Promovarea Calitatii
Liviu Dragomirescu, Membru fondator Centrul pentru Constiinta Critica
Liuba Iacoblev Presedinte AUTISM ROMANIA – Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism
Luiza Iliescu, presedinte, ASOCIATIA GRANICERII TRANSILVANI- CLUB UNESCO
Valentin Mamota, director executiv, Asociatia Copiii Sperantei,Vladesti- Valcea
Dascal Silvia, presedinte, ASOCIATIA INVATATORILOR DIN JUDETUL BACAU
Thomas Csinta, Profesor de Matematici Aplicate – Director de Cercetare Programe MASS CUFR-Bucharest
Vasile Flueras, Director, Scoala Internationala Cluj-Napoca
Tripon Avram, presedinte, Asociatia Club ‘SI NOI PUTEM REUSI’
Constantin Ionut Matei, presedinte, Asociatia Studentilor Bioingineri Iasi
Cerasela Virlan-Blaj, presedinte, Asociatia Gaudeamus2003
Nicoleta Marcu, presedinte, Asociatia Invatatorilor Caras-Severineni
Huru Dan, Vicepresedinte, Organizatia Colegiului Studentesc din Electronica
Mihaela Cazan, presedinte, Institutul pentru Politici Sociale
Porumbaru, Presedinte, ASOCIATIA VIITORUL TINERILOR
Ghinita Constantin, director, CASA DE CULTURA MARASESTI

Incotro America maine…?

octombrie 12th, 2008

E greu de crezut ca fenomenele ce se inampla acum in America sunt reale. Mediile financiare sunt cuprinse de o febra de neinchipuit in a rezolva situatia economica afectata de o criza de solvabilitate a sistemului bancar. De fapt ce se intampla. Toate bancile au inchis ofertele pentru credite, institutii de brockeraj au declarat faliment, Wall Street este in degringolada, curg acuzele impotriva celor ce fac afaceri cu actiuni, se trag semnale de alarma…”acum sau niciodata”. Capul de afis il reprezinta alocarea a 700 miliarde de dolari de care se leaga destinul generatiilor urmatoare, speranta celor ce vor iesi curand la pensie, speranta lumii in a reface calmul si regulile de pana nu demult.
“Nu va mai fi ce a fost…” spun unii.
“Vom cadea intr-o criza fara precedent din care toata lumea va suferi…” spun altii.
Si totusi…ce se intampla? Ce este aceasta mirifica suma de nici mai mult nici mai putin de 700 miliarde de dolari? De ce Congresul nu a cracnit in a aproba cheltuirea a 1 miliard de dolari pe zi pentru sustinerea armatei din golf si se codeste atat pentru ceva care ar parea foarte rational, poate chiar mult mai rational decat afacerea razboiului care pana acum nu a adus nici un profit?
Este America chiar la fundul sacului si se afla pe muchie de cutit? …sau este o problema legata de asumarea responsabilitatii?
Camera Reprezentantilor, institutia indreptatita sa aprobe miscari financiare s-a opus vehement la o astfel de alocare de fonduri. Motivul invocat se leaga de faptul ca responsabilitatea de a lua bani din banii publici rezultati din taxe si a-i da sistemului bancar astfel ca sa se deblocheze sistemul de creditare nu este o masura pentru care Reprezentantii ar fi indreptatiti sa o faca cu nonsalanta. Ca urmare, Presedintele a invocat o stare de urgenta in economie astfel ca sa-i motiveze pe alesii din camera.
Chiar si asa, s-a pus intrebarea:
Este sistemul bancar cel ce are nevoie de acesti bani, sau este economia productiva care are nevoie de o noua tendinta de dezvoltare?
Daca banii ar fi dati bancilor, atunci ele ar continua nestingherite sa ofere credite, sa finanteze proiectemai mult sau mai putin profitabile, adica sa existe asa cum a existat pana acum si sa faca politica financiara a statului asa cum o cunosc ele fara sa schimbe nimic.
Daca banii ar fi alocati catre anumite institutii productive, scotandu-le de sub imperiul falimentului si luandu-le sub aripa ocrotitoare a statului, s-ar perpetua aceeasi situatie de nesolvabilitate creata de o valoare prea mare a resursei energetice si o mult prea scumpa forta de munca.
Si atunci…este destul de limpede de ce Congresul nu cade de acord in a aproba aceasta resursa financiara. Oriunde ar fi pusi banii acestia ei au sorti foarte redusi sa se intoarca inapoi cu profit.
…si totul se datoraza faptului ca America s-a sfiit sa recunoasca tendintele de recesiune aparute acum mai bine de cinci ani.
Dar e bine sa privim inainte. Inainte de fapt avem o perspective cat se poate de sumbra. Camera Reprezentantilor nu aproba suma mentionata pentru ca nu intrevedea solutia pe care astepta din partea celor ce candideaza.
Barac Obama se prezinta in fata americanilor cu lozinci populiste cum ca el ar cunoste foarte bine situatia saracilor care muncesc din greu pentru “un salariu de nimic” si carora schimbarea, “Change” , le va umple buzunarele caci, in stilul socialist, vom lua de la marile afaceri si le vom da lor…
…iar McCaine agita sentimentele nationale de unitate in fata a ce va sa vie, fara sa ofere alternative reale. El presimte ca energia este cea care va rezolva oarecum problema prin capatarea independentei fata de resursa din Golf, dar calculele bugetare se pare ca nu se pot inchide usor avand in vedere cheltuielile imense pe care le impune campania din Afganistan.
Se pare totusi ca oferta politica este nepregatita sa dea piept cu situatia economica actuala si nu ofera variante credibile care sa aduca intr-adevar schimbarea fundamentala necesara.

Șapte întrebări despre criza financiară cărora nu le ştiu răspunsurile

octombrie 12th, 2008

Aş fi vrut să scriu ceva cu bun simţ in legătură cu criza financiară pe care o traverseaă practic întreaga planetă însă risc să fac presupuneri fără acoperire şi să vorbesc după ureche. Astfel, îmi voi pune şi vă voi pune doar întrebări iar daca unii dintre dv. au răspunsuri, sunt bineveniţi să le propună.

1. Cum a fost posibil ca o criză financiară de asemenea proporţii să nu fie anticipată, cu metodele moderne de modelare matematică şi cunoscând precizia cu care instituţiile financiare analizează şi centralizează datele, până la nivel de individ şi de taxe personale?

2. Care o fi situaţia financiară a unor persoane recunoscute ca şi „genii” în materie de bănci şi operaţii bursiere, în urma căderii masive a bursei? (Ex. George Soros, Warren Buffett)

3. Este oare penalizarea concomitenta a celor responsabili laolaltă cu cei iresponsabili una dintre performanţele capitalismului pe care ar fi invidiat-o înşişi teoreticienii egalitarismului de tip comunist?

4. Ceea ce se întâmplă nu reprezintă cumva o reaşezare a centrelor valorice ale Lumii, dinspre economiile având frecvent la bază scheme piramidale înspre economiile orientate spre crearea de valoare ce nu are nevoie de prea mult marketing pentru a fi vândută? (Forţă de muncă ieftină, produse tangibile, energie, etc.)

5. Este posibilă realizarea unui „concert” la care să participe corporaţii responsabile, într-o economie deschisă, fără intervenţia Statului? (Sau „Corporaţii responsabile” este din start o contradicţie în termeni?)

6. Societăţile de asigurare au sens ca şi entităţi private, fără să existe riscul ca ele să se comporte fie ca proprietari de cazinou fie ca jucători care spală bani?

7. A cazut cumva sistemul capitalist victima celei mai eficiente arme cu care a reuşit să dărâme Zidul Berlinului? (Este vorba de propaganda cu privire la bunăstarea lumii occidentale, cea dorită de toţi cei aflaţi după Cortina de Fier – o bunăstare în care a început să se creadă necondiţionat şi care a ajuns să se bazeze pe „puterea sistemului” mai mult decât pe puterile proprii).

Întrebări care mă depăşesc, dar poate putem schimba câteva opinii pe marginea lor.

President’s Day

octombrie 12th, 2008

Stau în balconul larg, pe covorul verde ca un lan de lucernă.
Privesc oceanul, oglindă albastră.
Soarele, câine leneş, scoate limba către Apus.
Razele galben-roşcate se reflectă pe suprafaţa apei;
Ajung, învigorate parcă, în ochii mei întredeschişi.
Alături, capacul din fontă subţire al grătarului, rece acum.
În dreapta ţin paharul cu „Margarita” preparată cu tequilla „Patron”, adusă de Aurelia special pentru mine.
Reţeta mea diferă de cea originală:
În loc de o treime tequilla şi restul suc de lămâie, eu folosesc sucul doar ca pretext.
Restul otrava dracilor verzi de la sud de Rio Grande.
Deh, reminiscenţe ardeleneşti!
„Dragul meu, pune-ţi pălăria din paie!
Şi bagă de seamă, eşti la al patrulea pahar.”
Dinspre Vest depărtarea naşte avioane de cursă lungă la fiecare jumătate de minut.
În soarele înserării însemnele companiilor aeriene strălucesc pe aripile păsărilor din argint.
Coboară la aterizare pe Aeroportul Internaţional.
M-am aşezat pe şezlongul basculant.
Când m-am trezit, se făcuse frig.
Pe măsuţa din dreapta paharul, corolă de crin deschisă către cer, stătea trist, gol.
După-amiază liniştită, de „President’s Day”.

Dan David, Los Angeles, Feb.-21-2007.

Imbratisare de Copil

octombrie 12th, 2008

Cum să cuprinzi necuprinsul?
Cum să prinzi în braţe marea neîmbrăţişată,
Mişcarea fluidă a norilor pe cer,
Nestatornicia vântului,
Eterna penetrare a luminii în întuneric
Şi nevoia de dragoste a unui copil?

Cu o simplă îmbrăţişare
El strânge la pieptul lui nu doar un trup,
Nu doar o inimă ce primeşte căldura suflării lui
Ci încrederea în forţa unui adult,
Ce-i asigură zile însorite pe câmpul de joacă,
O lume fericită şi îmbelşugată
Şi promisiunea unui univers fără probleme.

In schimb el ne oferă
Mângăierea uşoară a mânuţelor lui
Innodate în jurul grumazului nostru
Şi în această febrilă demontraţie de dragoste
Trebuie să ne ascundem din ochi teama
Că lumea nu-i aşa cum o percepe el
Şi că limitaţia noastră
Va alunga soarele din privirea lui.

Orbitor

octombrie 12th, 2008

sunt iarăşi orb de tine
nu mai am nimic de spus omenirii
stau la picioarele muntelui din zare
rumeg un fir de grâu cu gust de mirişte
aştept privirea ta cât să cuprindă orizontul
nimic nu mă poate despărţi de canonul baroc
murmur încet o litanie de vecernie
călătorii se opresc să se descalţe
roua îmi stă pe umeri grea ca piatra de moară
câta poezie e de descoperit
în umbra de pe perete
şi câtă nelinişte îmi dă
lipsa ta pe foaia de hârtie…

Compendiu despre grădini

octombrie 12th, 2008

pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic

acestea sunt zilele ce ţi-au mai rămas
despre cum se nasc copii de zăpadă cu ochi albaştri spuneai
împărţind bucăţi de cărbune prin târguri

nici tu nu ai mai găsit grădina raiului
şi nici poarta

…cineva şi-a uitat cheile de fum înfipte prin mine
s-a făcut pe dinăuntru gri
mi-e frig

Religie, credință și intoleranță

octombrie 12th, 2008

Acest editorial nu era programat să apară luni 13 octombrie. De fapt nici nu era scris și nici nu-mi venise ideea să-l scriu.

Am decis să-l scriu ca urmare a unui e-mail cu înjurături primit de la un fost colaborator al revistei ACUM, Cicero Limberea.

E-mailul, ca răspuns la articolul meu “Dinastia Isus și impostorul Pavel”, nu e reproductibil, însă pot să vă spun că domnul Limberea, un presupus creștin practicant, l-a inclus în înjurături pe Dumnezeu, încălcând interdicția biblică de a lua numele Domnului în deșert.

Pentru cei care nu-l cunosc, domnul Limberea scria articole economice și, din când în când în calitate de auto-proclamat expert religios mai scria câte un articol pe teme religioase.

Criticile mele la adresa unui astfel de articol care conținea greșeli factuale și de interpretare flagrante, au determinat reacția grosolană a domnului Limberea și retragerea sa de pe această pagină, nu înainte de a se fi dezvăluit ca un antisemit și un negaționist violent al Holocaustului.

E-mailurile cu înjurături și amenințări cu violența sunt o metodă frecventă folosită de domnul Limberea, după cum poate confirma și directorul fondator al revistei ACUM, Ștefan Niculescu Maier, în casa căruia domnul Limberea a fost oaspete.

Pe lângă e-mailul de la Cicero Limberea, am primit unul foarte scurt, cu înjurătura reproductibilă “Hai sictir!” de la o anume Kirya, cunoscută pentru contestarea vehementă a principiilor editoriale ale revistei ACUM și un altul plin de insulte, pe care l-am împărtășit unora dintre colaboratorii revistei, de la Iulia, fundametalistă creștină și exponentă tipică a violenței de limbaj.

Articolul menționat precum și unul mai vechi, „Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars”, seria de articole privind disputa creaționism contra evoluționism și editorialul lui Ștefan despre relația știință-religie au generat o stare de iritare vizibilă printre cei care se pretind a fi credincioși.

Cu excepția însă a lui Alexandru Timoschenko, care a scris un elegant editorial în sprijinul relației de complementaritate dintre știință și religie, reacțiile au fost aproape toate în registrul iritat până la violent, cu o lipsă flagrantă de argumente sau cu folosirea unor sofisme pentru a evita răspunsuri tranșante la întrebări clare precum: “Care e vârsta universului?” sau „Credeți în imaculata concepțiune, înviere și natura divină a lui Isus?”

Argumentul ‘comunist’

Ce este întristător este încercarea unora de a folosi argumentul “comunist”, adică voi cei de la revista ACUM procedați precum comuniștii pe vremea când persecutau credincioșii.

Argumentul este stupid și denotă un provincialism intelectual deprimant, dovedind că unii absolutizează experiența lor din România comunistă, aruncând în derizoriu o dezbatere care are loc oriunde în lumea liberă în ziua de azi.

Dacă e vorba de intoleranță, atunci ea vine din partea celor care se pretind religioși și are repercusiuni grave în România de azi, după cum se poate vedea și din acest mesaj al unui tânăr.

“Am să-ţi spun o poveste adevărată..pe care am scris-o pe blogul meu sub altă formă, special ca să nu iasă scandal. România este plină de prejudecăţi, ceea ce împinge românii la minciună! Sunt în clasa a XI-a la un profil uman, şi din păcate, mai fac ore de religie…ore în care trebuie să simulez credinţa. Ba, mai mult, pentru că urăsc atât de mult materia şi doctrina, în sine, am inceput să scriu articole pentru o revistă religioasă, pe care primesc note. Totul ca să nu invăţ. Partea proastă e că n-am călcat niciodată într-o biserică…şi că,
odată cu publicarea pe internet a poveştii, nu ştiu cât o să mai dureze mica mea șaradă…
Nu ştiu de ce am scris comentariul ăsta..poate că vroiam să mă descarc psihic, şi acum am găsit ocazia…”

Unii dintre cei care au reacționat în paginile revistei ACUM au folosit termenul “blasfemie”. Am să repet, în secolul XXI, la o revistă ca a noastră nu acceptăm acest termen.

Ce va urma? Cei care reacționează astfel n-au învățat nimic din drama lui Salman Rushdie, autorul “Versetelor satanice” care a trebuit să îndure ani grei de teroare din cauza isterizării a milioane de musulmani.

În paginile revistei ACUM au semnat (și slavă Domnului că au dispărut de aici) fundamentaliști religioși.

Veți spune că e dreptul lor să se exprime. Da numai că de la fundamentalism religios la fanatism și violență nu e decât un pas, după cum arată crizele de furie ale lui Cicero Limberea.

De altfel, domnul Limberea mi-a trimis ulterior un e-mail de amenințări, spunându-mi că risc să am soarta lui Salman Rushdie și că nu am voie să scriu așa ceva. „Eu personal ca și alții mă simt ofensat și cred că aș face justiție divină dându-ți un ciomag în cap”, scrie fostul colaborator al revistei ACUM.

În plus, așa cum am spus și cu alte ocazii, fundamentalismul religios – în cazul nostru creștin – e însoțit mai întotdeauna de alte manifestări precum naționalism exacerbat, xenofobie, rasism, antisemitism, negaționism sau homofobie.

Și am să-i răspund și colaboratorului nostru care m-a acuzat că aș vrea să “obțin simpatia comunității evreiești”.

Eu cred că e mai mult decât evident, chiar dacă citești revista ACUM, nemaivorbind de alte publicații și bloguri că antisemitismul e un fenomen extrem de răspândit, care proliferează pe ignoranța crasă care, după cum se poate vedea și aici, ne înconjoară.

Și a-l combate, atunci când mulți dintre cei care ar trebui s-o facă bagă capul în pământ cu lașitate, este un gest firesc.

Dezbatere deschisă

Ignoranța și uneori reaua credință pleacă adeseori de la însuși clerul ortodox. Vă reamintesc reacția violentă a unui tânăr prelat ortodox pe aceste pagini http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=ecouri&id=7829.

Vă pot pune la dispoziție și un interviu pe care l-am făcut cu un călugăr român de la Biserica Nașterii lui Isus de la Bethlehem, care susținea că cele trei religii monoteiste nu au un Dumnezeu comun, că musulmanii se închina la Mahomed și că Isus va veni atunci când pământul se va crăpa și va înghiți cele două moschei (El Aksa și Domul Stâncii) de pe Muntele Templului de la Ierusalim.

Și dacă un cleric dovedește astfel de ignoranță, ce să mai vorbești despre laici?

Cum să reacționezi când un cititor scrie cu cea mai mare seriozitate pe pagina ACUM că omenirea are 6000 de ani vechime, așa cum scrie în Biblie?

Îi întreb pe cei iritați de dezbaterea din revista ACUM: sunteți de acord ca în școală să se predea așa ceva, chiar dacă ar fi vorba de copiii și nepoții voștri?

În Occident apar frecvent cărți extrem de controversate de felul celor recenzate de mine în paginile revistei ACUM, pe măsură ce tot mai mulți istorici și teologi se implică în dezbaterea privind divinitatea lui Isus – dogmă care se clatină din toate încheieturile.

Surprinzător este faptul că reacțiile cele mai vehemente în revista ACUM provin din partea acelora care trăiesc în Occident.

Pe ce lume trăiți oameni buni? N-ați învățat nimic în anii trăiți într-o societate normală? Vreți să luați experiența comunistă și s-o întoarceți pe dos?

Moartea unul laureat al premiului Nobel: George Emil Palade

octombrie 11th, 2008

Stiinta universala are destule exemple de specialisti romani de mare valoare, recunoscuti pe plan international, dar numai unul din ei a cucerit premiul Nobel. Unele descoperiri facute de romani poarta azi alte nume, datorita faptului ca societatea internationala Poate ca merita sa amintim aici cazul Magnetonului Bohr, calculat in realitate nu de Niels Bohr ci de Stefan Procopiu (momentul de dipol al electronului din atomul de, sau cazul lui Paulescu, adevaratul descoperitor al insulinei, pentru care altii au luat premiul Nobel in 1923…

Dar sa nu uitam ca de multe ori nu exista echitate in lume; cazul premiilor Nobel pentru pace luate de oameni care nu meritau nimic este notoriu. Inechitati mari se fac si azi: de exemplu cuplul de fizicieni Penzias si Wilson au luat premiul Nobel pentru descoperirea fizica (intamplatoare) a radiatiei de fond a Universului, in timp ce fizicienii care prezis aceasta descoperire prin calcule…nu au fost onorati cu nimic.

Cazul Palade a fost din acest punct de vedere unul fericit: un om de stiinta roman, nascut la Iasi in 1912, care si-a luat masteratul la facultatea de medicina Carol Davila din Bucuresti (in 1940) si care (cu anumite ajutoare) a reusit sa plece din tara in perioada stalinista, dupa ce si-a luat doctoratul la Bucuresti. Ultrerior a lucrat la Institutul Rockefeller in cercetarea medicala (el a fost primul care a utilizat microscopia electronica in studiul celulei) iar apoi a studiat motorul care transforma energia chimica a alimentelor in energie utilizabila pentru functionarea celulelor, in mitocondrii. Cum am amintit odata, mitocondriile sunt esentiale pentru functionarea oricarui organism si contin un cod genetic usor schimbat fatza de cel al restului celulelor vii, dovada ca a existat candva o competitie (in evolutie) intre cel putin doua coduri genetice diferite (mitocondriile continand Uracil, o baza care nu apare in restul lumii vii).
Pentru meritele sale indiscutabile el a primit premiul Nobel in anul 1974, precum si alte numeroase premii pentru lucrari „esentiale pentru biologia celulara, inclusiv pentru dedscoperiri in domeniul organizarii functionale a celulelor.

Sudiul organelelor si a comunicarii pe cale chimica intre componentele celulei i-au asigurat un loc deosebit in stiinta moderna.
Acest om s-a stins acum din viata, in 8 octombrie 2008, fiind niversal apreciat si laudat pentru succesele sale, fara de care biologia celulara nu ar fi azi la nivelul la care este.

In perioada comunista i s-au negat in mod sistematic unele merite; intre altele a fost acuzat ca a facut experiente pe delfinii din Marea Neagra. Este prea devreme sa stim tot adevarul in aceasta privinta, dar in lunile urmatoare vom afla cu siguranta cu mult mai multe date despre el.
Oricum, G.E. Palade a sporit respectul mondial pe care si l-a impus in trecut stiinta invatata si practicata in Romania iar pierderea lui este regretata de multi specialisti din lume.

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat finlandezului Martti Ahtisaari

octombrie 10th, 2008

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat, in acest an, finlandezului Martti Ahtisaari, a anuntat Comitetul Nobel din Norvegia. Evenimentul reprezintă o incununare a numeroaselor sale misiuni de mediere a păcii în întreaga lume timp de 30 de ani, în ciuda unui notabil eşec în Kosovo.

„Aceste eforturi au contribuit la a avea o lume mai paşnică şi de fraternitate între naţiuni, în spiritul idilor promovate de Alfred Nobel „, a spus la Oslo, preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.

Şeful Guvernului norvegian, Jens Stoltenberg, a salutat alegerea: „Martti Ahtisaari a dat un sentiment de speranţă multor oameni din întreaga lume”, a spus el.

În vârstă de 71 de ani, Martti Ahtisaari a efectuat turnee pentru pace în lume, fiind inclusiv coordonatorul al activităţii de management al crizelor, lansat de Iniţiativa de management al crizelor CMI, ONG care a fost fondat în anul 2000.

Considerat un pretendent serios la premiul Nobel pentru pace de mai mulţi ani, Ahtisaari a primit prestigiosul premiu în timp ce multe personae consideră că activitatea desfăşurată ed el pe această linie, a înregistrat multe eşecuri.
De exemplu, în calitatea sa de trimis special al ONU, între noiembrie 2005 şi martie 2007, Finn nu a reuşit să rezolve problemele din provincia Kosovo.

Populată de o mare majoritate albaneză, Kosovo a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia pe 17 februarie.
Aproape 50 de ţări, inclusiv Statele Unite şi cele mai multe state membre ale UE au recunoscut noul stat, nu însă şi Serbia sau Rusia, care s-au bazat pe un precedent din Kosovo, pentru a-şi justifica recunoaşterea Osetiei de Sud şi Abhaziei.

În acest an, 197 de persoane şi organizaţii au fost nominalizate pentru Premiul Nobel pentru pace.

Motivarea Comitetului Nobel

In 2007, premiul a fost acordat fostului vicepresedinte american Al Gore si Comisiei interguvernamentale a Natiunilor Unite pentru schimbari climatice. Gore si expertii ONU au fost recompensati pentru eforturile lor de popularizare a informatiilor privind schimbarile climatice.

Premiile Nobel, create de savantul si omul de afaceri suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei (1867), au fost decernate pentru prima data in 1901.

Comitetul suedez a anuntat in aceasta saptamana castigatorii premiilor Nobel pentru medicina, fizica, chimie si literatura. Doar Premiul Nobel pentru Pace este anuntat, conform dorintei testamentare a lui Alfred Nobel, de catre Comitetul Nobel din Norvegia.

Pe 10 decembrie, castigatorii premiilor Nobel din acest an vor primi din partea Comitetului Nobel o diploma, o medalie si un cec in valoare de un milion de euro.

Republica Moldova mai pierde un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

octombrie 8th, 2008

Un avocat a câştigat o cauză la CEDO pentru că i-a fost percheziţionat oficiul şi domiciliul fără a se lua măsuri de garanţie a confidenţialităţii avocat-client. Prin hotărârea emisă la 7 octombrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că autorităţile naţionale nu au adus motive „relevante şi suficiente” la eliberarea unor mandate de percheziţie pe numele avocatului Oleg Mancevschi şi nu au luat măsuri de garanţie a confidenţialităţii avocat-client. Pentru repararea prejudiciilor morale, Curtea a dispus achitarea sumei de 2,5 mii euro şi 1535 euro cheltuieli de prezentare.

Avocatul Vitalie Nagacevschi a declarat miercuri, 8 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că reclamantul, Oleg Mancevschi, a fost implicat în calitate de martor într-un dosar al clientului său, compania Rusman, iar biroul şi locuinţa acestuia au fost percheziţionate sub pretextul descoperirii telefonului mobil şi a documentelor referitoare la Rusman. Percheziţia a fost autorizată la 26 mai 2004 de judecătorul judecătoriei Râşcani din Chişinău, Elena Cobzac.

CEDO a catalogat drept ilegală eliberarea mandatului de perchezţie de către judecătorul de instrucţie. Potrivit deciziei CEDO, mandatul nu indica nici un detaliu referitor la ceea ce urma să fie căutat pe parcursul percheziţiei şi prevedea termeni largi care au permis o discreţie nelimitată de urmărire penală.

Mandatul nu conţinea nici o informaţie despre motivele pentru care se credea că în urma percheziţiei s-ar fi obţinut anumite probe ale comiterii unor infracţiuni, se mai spune în decizia CEDO.

Conform deciziei, percheziţia biroului reclamantului ar fi putut avea implicaţii asupra principiului confidenţialităţii avocat-client, fiind necesare măsuri speciale în vederea protecţiei materialelor protejate de secretul profesional.

După pronunţarea decizie CEDO, reclamantul solicită preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Clima şi procurorului general, Valeriu Gurbulea, verificarea circumstanţelor descrise în vederea stabilirii dacă în acţiunile judecătoarei Elena Cobzac nu se conţin elementele infracţiunii prevăzute de articolul 179 din Codul penal.

La fel, va fi solicitată examinarea cazului prin prisma unei eventuale abateri disciplinare a judecătoarei Elena Cobzac, precum şi prin prisma eventualei răspunderi materiale pentru prejudicierea bugetului R. Moldova. Sesizarea va fi înmânată persoanelor sus menţionate miercuri, 8 octombrie, precizează Oleg Mancevschi.

Cererea, în care a fost denunţată violarea drepturilor avocatului Oleg Mancevschi, garantate prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţiilor Fundamentale, a fost adresată la CEDO la 15 iunie 2004.

Vaccinul Gardasil/Cervarix pentru prevenirea cancerului de col uterin

octombrie 8th, 2008

Asociatia Provita, Filiala Bucuresti a lansat miercuri 8 octombrie un material informativ despre vaccinul Gardasil/Cervarix. Acest vaccin este utilizat, incepand cu luna octombrie 2008, intr-o campanie a Guvernului Romaniei de vaccinare a elevelor de 11-12 ani contra infectiei cu virusul HPV, (papilomavirusul uman) care poate duce la imbolnavirea de cancer de col uterin.

Materialul, realizat de personal de specialitate, are forma unui pliant pe care cei interesati il pot descarca si distribui, in format electronic sau tiparit (prin tiparire pe coli A4, fata-verso).
Adresa la care se regasesc pliantul si textul \”cursiv\” al materialului informativ: www.provitabucuresti.ro
Distributia este libera si incurajata.

Pentru detalii:

—-
Asociatia \”Pro-Vita – pentru nascuti si nenascuti\”, Bucuresti
http://www.provitabucuresti.ro | provitabucuresti@yahoo.com
tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80
OP 1 – CP 410

La Bologna a avut loc reuniunea asociaţiilor moldovenilor din Italia

octombrie 7th, 2008

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis următorul comunicat:

La Bologna, a avut loc cea de-a doua reuniune a asociaţiilor moldovenilor din Italia, organizată cu concursul Ambasadei Republicii Moldova la Roma şi a Consulatului general al ţării noastre la Bologna. Evenimentul a fost organizat în contextul implementării Planului de acţiuni pentru anul 2008 privind promovarea intereselor cetăţenilor moldoveni în Italia şi a legăturilor lor cu Moldova elaborat şi aprobat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în baza concluziilor primei reuniuni de acest gen care a avut loc la Bologna la 29 ianuarie 2008, precum şi în contextul Planului de acţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea Congresului III al persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare.

Reprezentanţii celor 25 de asociaţii ale moldovenilor din Italia au abordat mai multe subiecte stringente care se referă la activitatea compatrioţilor noştri, la menţinerea legăturilor cu Moldova, la păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor culturale. În acest sens, au fost lansate propuneri concrete, Ambasada şi Consulatul general urmând să le examineze şi să formuleze soluţii pentru realizarea lor.

În cadrul reuniunii, a fost creat Consiliul asociaţiilor moldovenilor din Italia şi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestuia. De asemenea, a fost examinată problema participării la Congresul III al persoanelor originare din Republica Moldova, care urmează să aibă loc la Chişinău în zilele de 12-14 octombrie curent.

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti

octombrie 7th, 2008

În perioada 12 – 19 octombrie 2008, sunteţi invitaţi la Festivalul de Muzică Veche Bucureşti, un eveniment prin care se doreşte readucerea în atenţia publicului a sonorităţilor păstrate din epocile medievală, renascentistă şi barocă. Pe lângă genurile erudite aparţinând acestor perioade premergătoare Clasicismului muzical, în cadrul Festivalului veţi putea asculta, de asemenea, concerte de muzică bizantină.

Artiştii invitaţi din Germania, Ungaria şi România sunt specializaţi în tehnica interpretativă a muzicii vechi într-o manieră autentică şi pe instrumente istorice sau replici ale acestor instrumente (lăută, orgă, clavecin; instrumente de suflat din perioada Renaşterii muzicale şi a Barocului muzical: blockflöte, trompetă, flauto traverso etc.).

Pe parcursul celor opt zile de Festival, concertele vor fi găzduite de Ateneul Român, Teatrul Odeon, Palatul Şuţu, Biserica Domniţa Bălaşa, Biserica Anglicană şi Universitatea Naţională de Muzică.

În paralel cu Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2008, în perioada 17-19 octombrie, se va desfăşura, în incinta Palatului Şuţu, Târgul de Muzică Veche Bucureşti, un eveniment internaţional ce reuneşte constructori de instrumente vechi, publicaţii, edituri, muzicieni.

Programul de concerte

Duminică, 12 octombrie 2008
18.00 – Biserica Anglicană – Concert de Muzică Barocă – Ansamblul Baroc „Transilvania” (Cluj) – „L’entretien des muses”

Luni, 13 octombrie 2008
19.00 – Teatrul Odeon – Concert la Trei Clavecine – Fernanda Romila, Roxana Neacşu, Raluca Enea (Bucureşti) – „Johann Sebastian Bach şi fiii săi”

Marţi, 14 octombrie 2008
19.00 – Biserica Anglicană – Concert de Orgă şi Clavecin – Irina Năstase şi Vlad Năstase (Bucureşti) – „Forme şi Timp” – Incursiune în lumea suitei baroce

Miercuri, 15 octombrie 2008
19.00 – Biserica Domniţa Bălaşa – Concert de Muzică Bizantină – Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul” (Bucureşti) – „Neamurile toate te fericesc pe tine”

Joi, 16 octombrie 2008
19.00 – Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică – Recital de Orgă – Dan Racoveanu (Bucureşti) – „Jean-Sébastien Bach şi muzica franceză”

Vineri, 17 octombrie 2008
12.00 – Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti) – Deschiderea Târgului de Muzică Veche Bucureşti
19.00 – Centrul Cultural al Republicii Ungare – Concert de Muzică Medievală – formaţia „Bourdon Trió” (Budapesta) – „Bourdonaria”

Sâmbătă, 18 octombrie 2008
19.00 – Palatul Şuţu – Concert de Muzică Veche Românească – formaţia „Trei Parale” (Bucureşti) – „Bazar”

Duminică, 19 octombrie 2008
19.00 – Ateneul Român – Concert de Muzică Barocă – formaţia „Baroque Trumpet Ensemble” (Berlin) – „The Trumpet shall sound”

Parteneri: Ministerul Culturii si Cultelor, Primăria Sectorului 1, Centrul Cultural European Sector 6, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Filarmonica George Enescu, Muzeul Municipiului Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti

Sponsori: ARDAF, Euroweb, Elevate, Profile Graphics, Interbrand

Parteneri media: TVR Cultural, Radio România Actualităţi, Deutsche Welle-World, Smart FM, Radio Lynx, România liberă, Ziua, Şapte Seri, Observator cultural, The Marketer, www.HotNews.ro, www.port.ro

S-a stins din viata prof.univ.dr. Ion Smedescu

octombrie 7th, 2008

Senatul Universitatii Romano-Americane anunta cu profunda durere disparitia fulgeratoare a celui care a fost Profesor universitar doctor Ion Smedescu, Rectorul si Presedintele Fondator al Universitatii Romano-Americane, personalitate marcanta a vietii academice romanesti, reputat specialist in marketing, creator de scoala si promotor al invatamantului superior particular.

Profesorul universitar doctor Ion Smedescu a infiintat Universitatea Romano-Americana in anul 1991, cu scopul „de a promova valorile educationale ale invatamantului superior american, pe fondul bogatelor traditii ale invatamantului romanesc”, un proiect national pe care Domnia Sa insusi il definea astfel: „Pentru mine, Universitatea Romano-Americana inseamna totul: casa, familie, profesie si timp liber”.

Comunitatea academica din Universitatea Romano-Americana, impietrita de durere, pierde nu doar pe cel care i-a calauzit cu intelepciune, pricepere si clarviziune pasii, timp de 18 ani, ci si pe OMUL care i-a fost alaturi, i-a inteles nelinistile, a incurajat-o si a indemnat-o permanent sa se autodepaseasca.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Informatii de fond privind alegerile parlamentare 2008

octombrie 7th, 2008

Referitor la desfasurarea procesului electoral pentru alegerea reprezentantilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului, care va avea loc in data de 30 noiembrie 2008, transmitem in anexa, spre informre, urmatoarele materiale:
– “Declaraţia purtătorului de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu, referitoare la desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului în străinătate”;
– „Precizari cu privire la depunerea candidaturilor independente din partea cetatenilor romani stabiliti in Statele Unite”

Va adresam rugamintea de a oferi sprijinul dumneavoastra in sensul informarii cetatenilor romani din SUA asupra datelor prezentate.

Pentru informatii suplimentare privind desfasurarea alegerilor, puteti accesa pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe, sectiunea „Alegeri Parlamentare 2008”, la adresa http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37079
De asemenea, informatii utile privind desfasurarea alegerilor vor fi actualizate periodic pe website-ul Ambasadei Romaniei la Washington D.C. (www.roembus.org)

Posturi vacante pentru Experti Nationali Secundari SNE

octombrie 6th, 2008

Dosarul de candidatură trebuie să conţină CV-ul european al aplicantului, care poate fi descărcat în limbile engleză, franceză sau germană de pe site-ul Comisiei Europene (http://www.cedefop. eu.int/transpare ncy/cv.asp). Candidatii trebuie sa mentioneze directia generala, unitatea si pozitia pentru care aplica.

In cazul in care sunteti interesati sa aplicati va informam ca pentru candidatii care provin din sistemul cercetare-dezvoltar e-inovare CV se transmite prin ANCS, motiv pentru care sunteti invitati sa ne transmiteti CV-ul electronic la adresa elenac@mct.ro cu Cc la anca.ghinescu@ mct.ro si adresa de sustinere din partea institutiei trimitatoare (care sa mentioneze ca pe durata detasarii institutia va va pastra postul respectiv si va plati contributile sociale conform legislatiei in vigoare) prin fax la nr. 318.30.53 si prin posta (Mendeleev 21-25, 010362, Bucuresti).

NOTICE OF VACANCY
SECONDED NATIONAL EXPERTS:

1. Directorate general2. Main areas of responsibility:

1. Assistance in the preparation and putting in place of the necessary implementing measures for the harmonised implementation of legislation regarding official food and feed controls (Regulation 882/2004 of the European Parliament and of the Council);

2. Coordination of the mutual administrative assistance between Member States in the event of problems concerning more than one Member State;

3. Coordination with Directorate F (Food and Veterinary Office) of the evaluation by Directorates D and E of the Member States’ implementing measures (annual control plans);

4. Analysis of Food and Veterinary Office mission reports in Member States.

3. Main qualifications :
Scientific background (veterinary, agronomist, food engineer, biologist)

4. Languages:
Good command of at least English and French.

Gabriel VLADUT

Politia politica: instructiuni de folosire

octombrie 6th, 2008

Filme documentare din arhiva securitatii maghiare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania si Muzeul Taranului Roman va invita marti, 7 octombrie, orele 17, in Studioul Horia Bernea unde va avea loc proiectia unor documentare din arhiva Securitatii maghiare.

Sub titlul Politia politica: instructiuni de folosire. Filme documentare din arhiva securitatii maghiare, propunem publicului larg un colaj interesant privind aspectele mai putin cunoscute ale unei institutii care a reprezentat instrumentul de conservare a puterii in fostele state comuniste. Proiectul este realizat cu sprijinul istoricului Andrea Varga.

Filmele incluse in program (inedite pentru publicul roman) vor infatisa aspecte tehnice din activitatea Securitatii maghiare: „Perchezitia secreta”, „Instructiuni pentru raspandirea manifestelor”, „Urmarirea in cadrul contraspionajului” sau „Instructiuni de organizare a caselor conspirative”. Metodele de lucru ale Securitatii au fost similare in toate tarile fostului bloc comunist, astfel incat materialele documentare prezentate vor constitui un punct valid de pornire pentru discutiile care vor avea loc la sfarsitul proiectiilor.

Printre invitatii la dezbatere se vor numara Marius Oprea (presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania), Radu Filipescu (presedintele Grupului pentru Dialog Social) si Liviu Plesa (cercetator la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii).

Accesul publicului la proiectii este liber.

Intilnire ASTROM cu Ambasadorul României la Washington, domnul Adrian Vieriţă

octombrie 6th, 2008

Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti din România (ASTROM) are plăcerea să vă invite la o ediţie specială a „orei vesele” româneşti, care va avea loc miercuri, 22 octombrie între orele 18-21 la barul Lotus Lounge (1420 K Street, NW, Washington, DC 20005).

Invitat de onoare este Excelenţa sa, Ambasadorul României la Washington, domnul Adrian Vieriţă. Această întâlnire va da posibilitatea celor prezenţi să-l cunoască pe noul ambasador într-o admosferă relaxată şi mai puţin oficială. Sperăm cu această ocazie, să oferim posibilitatea celor doritori să se angajeze în discuţii directe despre problemele şi aspiraţiile tinerilor români din Statele Unite, precum şi despre planurile şi programele propuse de către guvernul României şi Ambasada României în vederea susţinerii comunităţii româneşti.

Sperăm să profitaţi de această ocazie pentru a face cunoştiinţă cu numeroşii studenţi români care studiază la universităţiile şi liceele din zonă şi pentru a discuta cu tinerii profesionişti care lucrează la firmele şi organizaţiile din Washington DC. Nu vă uitaţi cărţile de vizită!

Lotus va oferi o listă de preţuri specială pentru acest eveniment: $ 4 vinul casei roşu sau alb, $ 4 bere şi jumătate de preţ la băuturile de bar, precum şi reduceri la comenzile de suşi. Muzica românească va fi prezentă pe întreaga durată a acestei seri speciale. Vă aşteptăm să petrecem împreună!

Sugerăm o donaţie de 3 dolari.

Poarta Transilvana

octombrie 6th, 2008

Sfarsit de septembrie cu frunze cazatoare precum anii cu umbrele peste cartierul din spatele garii. Avionul dinspre Muenchen aterizeaza in Sibiu. Aeroportul dintre munti si nori infloreste precum un crin imperial intr-un parc comunal.
Vamesii zambesc. Sibiul ma intampina asemenea cainelui batran si orb in fata portii bucurandu-se de sosirea mea.
Spre deosebire de aeroportul bucurestean Sibiul isi deschide poarta cu mii de ochi si lacrimi.
Nedumerit credeam ca am incurcat orasul sau tara. Imi ridic valizele impovarate de dor.
Vamesii ma lasa sa trec fara a plati nici un tain.
Sunt acasa.
Drumul dintre arini coboara in rotocoale de cantec rotit de ani si catrinte imitand floarea de camp.
Podisul Cibinului isi deschide copertile timpului. Orologiul din turn domina peste lume.
Poarta cea mare mirosind a lemn de paltin isi canta pasii fiului ratacitor.
Vita de vie isi inclina rubinul.

clipuri de septembrie

octombrie 6th, 2008

claustrat în adâncul tăcerii…
cucul migrează
într-un septembrie
pervertit la plăceri.
aşchii din turnul babel,
sparg geamul vitrinei,
în care manechine mimează bucuria.

*
fragmente de viaţă,
poştaşul
duce în geantă.
ceasurile îşi răsucesc viclenele limbi,
în timp ce şnururi de ploaie
sugrumă
pe cei ce aspiră aromele toamnei.

*

picături de ploaie-
salivă cu gust de boia de argei,
la streşini.

singurătatea trage spre mal iarba mării.

toamna coace în boabe de struguri,
voioşia.

ficusul-
printre cruci de lumină,
închide
în
tăcere
neodrăslite flori.

*

soarele scapătă;

ţăndări
din
bucuria de a fi copil
în
dulcea beţie a nimicului.

degete
acoperite de valuri.
sete înecată în haos;
foame-în minciună;
conştiinţă aruncată în spirală tăcerii.

înnorat pe alocuri,
hârşâit de paşi prin frunze;
giruetă de amintiri pioase prin aşternutul Fecioarei…
ajuns la finiş,
cronometrul a înţepenit.

Felie de timp. Frontiera

octombrie 6th, 2008

Au pus moartea în faţă şi în piept şi au plecat!

Câţi au murit împuşcaţi pe fâşie sau tăiaţi de elicea bărcii grănicereşti în apele învolburate ale Dunării, Dunăre a lor şi a părinţilor lor? Sunt nopţi de iarnă în care parcă vântul plânge deasupra apelor negre şi friguroase, şuieră şi zgârâie gheaţa din margini, gheaţă lucioasă, gheaţă reflectată rece în ochiul de lună, gheaţă care parcă deschide o gură urâtă, schimonosită, care strigă în întuneric: “vă blestem!”.

Câţi au murit sufocaţi în cală de vapor, murind de foame sau de sete, în miros de excremente, în necaz şi durere, moarte pe care nu o dorea nimeni? Bătăile în miez de noapte în unităţile grănicereşti, cu cablu de oţel, udaţi cu furtunul de pompieri, cu scândura cu nisip legată pe spate şi bâta lovind în ea pentru distrugere de organe interne şi moarte rapidă fără urme, constituia răsplată pentru îndrăzneala de a vrea să fii liber, răsplată dată de ciracii şi asasinii regimului comunist.

– Bă!… ai trădat ţara, societatea care te-a învăţat, care ţi-a dat mâncare. Trădător nemernic şi criminal ce eşti!

Înalt de peste 1,80 m şi de circa 100 de Kg, cu cămaşa scoasă din pantaloni, transpirat şi cu părul căzut peste ochi, mirosind a coniac, fiara din faţa mea a năvălit spre mine şi a început să îmi care pumni pe spate, eu fiind legat şi cu măinile în cătuşe la spate.

– Într-o săptămână te bag în mormânt, mă! Soldat ! Adu scândura să-l învăţăm noi ce însemnă să trădeze comunismul.

Aşa a decurs o noapte întreagă “tratamentul” ideologic şi de partid al celor care aveau mare grijă ca frontierele României să nu fie încălcate, altfel spus să nu constituie drum spre libertate.

Alţii o sfârşeau aruncaţi peste bord, mormânt fiindu-le marea sau oceanul, iar petale de flori pe mormânt – valurile, trâmbiţe de strigăt de durere – furtuna şi trăsnetele. Care mamă sau frate mai plânge după ei?

Mulţi din ei plâng în mormânt de ţară străină, prin gropi sau şanţuri pustii, udeva aproape de frontiere, acolo unde numai mierla sau huhurezul de noapte le cântă aducere aminte, cânt nepriceput de noi oamenii, cânt care poate că spune:
– Acolo, jos, pe fundul şanţului, mai există un os rămas din ei.

Cei de pe fâşie în ţărână plâng, fiindu-le oasele împrăştiate de plugul care ară tarlaua nimănui. Grănicerul care patrulează acum nu ştie nimic. Pentru el trecutul este undeva în spate, în urmă, trecut pe care nu l-a trăit. El trăieşte un prezent care va deveni trecut, trecutul lui. Ştiu ei oare că întorcând timpul înapoi, cu mulţi ani în urmă, s-a tras şi s-a îngropat? Mama lui îi duce dorul, ca şi mama aceluia pe al cărui mormânt poate se găseşte, mama aceluia care a căutat libertatea.

A plecat de acasă un băiat firav, şaten, puţin şugubăţ. Pe vapor. A îndurat multe. A ajuns în Argentina. De acolo a străbătut întregul continent până a ajuns în America. A îndurat foame, frig, sete, frică, oameni ciudaţi cu obiceiuri ciudate. Undeva, prin munţi uitaţi de lume, a dat de un italian, care ajunsese pe acele meleaguri cu mulţi anii în urmă şi care creştea oi. Când italianul a auzit ca este român, a început să plângă şi, strâgindu-l în braţe, nu mai contenea spunând: “Fratelo, fratelo…”

Ce îl unea pe acel om de românul nostru? Ce a simţit el auzind în acei munţi vorbindu-se româneşte? A simţit depărtarea de… acasă, a simţit adierea ţării lui, dulcea limbă melodiosă, limbă mângâietoare de suflet şi inimă, limbă de origine comună. A simţit leagănul, ţărâna străbunilor lui, anii uitaţi undeva departe, ani ce ar fi vrut sa-i întorcă înapoi. Vroia limba lui prin care a înţeles lumea, o vroia înapoi la acel capăt de lume, unde asculta ca în vis sunetele limbii române, chiar dacă numai semăna.

Acesta, românul nostru, mergea într-un grup de guatemalezi, tranversând nişte munţi. Guatemalezii l-au ajutat să meargă, pentru că avea un picior tumefiat, de la o căzătură. A fost găsit de aceştia în stare de delir, rătăcind pe cărarea de traversat o frontieră sud-americană, mergând când înapoi, când înainte, târându-şi piciorul. De ce românii nu se ajută aşa între ei?

Italianul i-a ospătat pe toţi, i-a omenit, i-a lăsat să se odihnească, apoi le-a dat merinde de drum. La despărţirea de românul nostru, care de câte luni pribegise prin America de Sud, pricepea binişor spaniola, italianul ia spus:
– Cred că voi murii şi nu voi mai vedea vreun frate.

Oare de ce nu încercăm să fim mai buni? De bărbaţii neamului nostru, care au avut asemenea curaj, nu-şi mai aminteşte nimeni?

Venid spre ţară, având ca timp de zbor 16 ore, în zgomotul molcom, dar punţin deranjant şi obositor, al frecării aerului de avion, al zgomotului de motor, mă uitam în jos deasupra Atlanticului. Am început să mă gândesc, văzând valurile minuscule cu ochii împăienjeniţi, cu lacrima strivită de pleoapă, cu capul băgat în geamul mic al avionului, să nu mă vadă vecinul de zbor:
– Tu ai avut noroc, ai scăpat. Mulţi sunt sub valurile la care te uiţi şi le este mormânt imens oceanul.

Am retrăit coşmarul aducerii aminte a acelor români aruncaţi peste bord, undeva lângă ţărmurile Canadei, de echipajul unui vapor al cărei naţii nu vreau să o pomenesc.

Dupa anii ‘80, începuseră să vină din ce în ce mai mult şi să ne apese vremuri grele şi rele, vremuri fără speranţă (Nu lua speranţa unui popor căci îl vei distruge). Mulţi adolescenţi, tineri, femei, bătrâni, cu profesii, cu carieră profesională, au început să capete curaj şi se gândeau din ce în ce mai mult la soluţia părăsirii ţării. Unii dintre ei, chiar obositi de bătrâneţe, şi-au îndreptat coloana vertebrală şi în sinea lor au zis:
– Nu. Nu se mai poate.

Au început să mârâie, să caute să gândească, să comenteze, să protesteze sub toate formele, poate de prea multă frică, de neputinţă, toate finalizate fie printr-o excursie cu rămânere în străinătate, fie pentru alţii mai curajoşi de introducerea actelor pentru emigrare, sau pentru unii fuga, trecerea frontierei.

Poate unii îşi mai amintesc de cozile din faţa abasadei S.U.A. sau a Canadei, de cozi cu tineri, maturi, femei, bătrâni, chiar copii sprijinind zidul umed şi rece al clădirii de vizavi de ambasadă, în gerul de februarie, de -10 grade, bolcăind şi tropăind din picioare, aşteptând de la 4-5 dimineaţa eventualitatea unui interviu. Cine îşi aminteşte de oamenii aceştia? Trecătorii matinali de dimineaţă, care se duceau la serviciu, se uitau cu curiozitate şi poate întrebau:
– Ce Dumnezeu caută ăştia aici, în faţa ambasadei, vineţi de frig, la ora asta?

Se mai întreabă cineva de ei astăzi? Era o formă de protest, de îndârjire mută, la fel de mută ca zidul rece de care stăteau sprijiniţi. Începuse să se depopuleze ţara, depopulare care, datorită tovarăşilor vechi şi noi, continuă şi astăzi.

Mai îşi aduce aminte cineva că stăteau zile întregi în frig şi arşiţă, la secţia Paşapoarte, fiind de repetate ori alungaţi din curtea clădirii, curte pe unde se mai adăposteau de frig şi intemperii, la fel ca la ambasada americană sau canadiană?

Da, îşi mai aduc aminte astăzi cei care stau şi ei la coadă, pentru a pleca şi ei din România.

Dar de tunelul de sub blocul din faţa Ambasadei Angliei, în care te adăposteai aşteptând luni grele şi obositoare, cu o speranţă chinuită, pe consulul Australiei, consul care venea o dată la două luni, să poţi avea un interviu? Dar nu întodeauna reuşeai şi încercai să te descurci dând şpagă miliţianului de la Ambasada Angliei, miliţian care, dacă nu erai pe listă, te băga pentru câţiva zeci de lei.

Formă de protest, formă de răzvrătire, curajul de a te duce fără drum de întoarcere, undeva în lume, nici ţie nu îţi venea să crezi. Undeva, să fie, dar numai în România nu. Nu ştiai unde pleci, în ce lume. O lume despre care ştiai foarte puţin, numai de Coca-cola, ţigări, tricori colorate şi poate o viaţă mai bună. Îndurai şi sperai, nădejde în suflet aveai. Oare unde sunt acei oameni? Sunt români, sunt pe undeva? Trăiesc? Mai au speranţa sau dorinţa întoarcerii? Sau au rămas mutilaţi de frică şi oroare?

În faţa Ambasadei S.U.A. se striga lista de vize, în stradă, stradă plină, dar împânzită de securişti. Devenise o masă. Ei, tovarăşii, nu mai aveau ce face. Nu îi mai puteau alunga. Aceştia nu s-au opus regimului comunist? Şi astăzi stai şi te cruceşti cum foştii tovarăşi clamează că s-au opus comunismului. Ei, secretarii de partid, securiştii, nomonclatura comunistă. Toţi aceştia sunt asistaţi de ziarişti şi moderatori, presă care manipulează, intoxică, ascunde, uită, exclude, inoculează, pune răul mai mic în faţă, alege varianta favorabilă lor, mistifică, ascunzând infractori, invocând legi europene clemente, într-o ţară anormală.

Cei care îngheţau prin faţa ambasadelor nu sunt doriţi, precum nu sunt cei ce îngheaţă şi astăzi. Aceştia nu sunt căutaţi, nu sunt chemaţi, precum şi alţii ca ei, care au protestat sub variate forme şi care sunt şi au rămas anonimi. Aceştia aşteapă cu aceeaşi nădejde că vor venii vremuri când ei sau copii lor sau alţii cu suflet de neam şi ţară vor conduce Romănia cu cinste şi onoare.

Formele multiple de protest care au fost în România, dar nevizibile, forme ascunse şi izolate, creşteau odată cu creşterea monstruosului aparat propagandistic şi de opresiune mentală şi fizică, de opunere a propriului destin împotriva ta, împotriva propriei naţiuni.

Frontieriştii au reprezentat zvârcolirea genei stră-stră-bunicului care le-a şoptit la ureche:
– Nu te lăsa. Lasă tot şi pleacă, căci te vei întoarce cândva, când, sub o formă sau alta, vei urni sau ajuta la dărâmarea satanei de pe spinarea poporului tău.

Aceştia s-au ascuns, au studiat, au analizat, au sacrificat cei mai frumoşi ani, anii tinereţii, asumându-şi riscul de a nu mai fi căsătoriţi, de nu a mai avea copii, o familie, un cămin. S-au despărţit de fraţi, surori, părinţi, copii. Au lăsat în urmă totul şi au pus mortea în faţă şi în piept. Au învins moartea prin împuşcare, mortea prin înecare, moartea prin sfârtecarea trupului de elicia vaporului de pe Dunăre sau a bărcii grănicereşti. Au riscat să moară îngheţaţi, sfâşiaţi de câini de grăniceri. Au riscat să moară prin păduri, prin lanuri de porumb sau floarea soarelui, ascuşi prin şanţuri şi gropi, de foame şi frig. Au riscat să fie prinşi, bătuţi, schilodiţi, omorâţi în bătaie sau băgaţi pe ani grei în închisoare.

Voi, aceştia, unde sunteţi? Mai ştie cineva de voi? Nu toţi sunteţi fiii acestei naţiuni? Nu voi aţi fost cei care v-aţi revoltat primii?

Câte mame, câţi fraţi, câţi părinţi, câţi copii acum mari întreabă: “Oare o mai trăi băiatul meu? Dacă trăişte, de ce nu scrie? Io fi greu? O fi prea departe?” Şi poate trupul acestuia este de multă vreme ţărână sau mâl pe fundul Dunării sau a oceanului, ori mâncat de câini pe vreun câmp uitat prin ţară străină. Câţi au fost împuşcaţi şi îngropaţi pe fâşia de frontieră?

Toată lumea tace. Această lume îşi trimite copiii la căpşuni, în timp ce foştii nomenclaturişti tac şi fură. Unii din ei, în marea lor aşa zisă milă, fac acte de caritate, pentru a urâţi şi mai mult această construcţie hidoasă de comunism amestecat cu capitalism. Poate dramă de stingere de neam. Zbatere înaintea capitulării în neputinţă. Astfel continuă emigrarea fără întoarcere, salvare individuală în detrimentul salvării naţionale. Defectele enumerate au intrat în genă şi distrug. Cei care mai au ceva în ei, cad şi ei în disperare.

Copiii voştri cu facultăţi spală “vasele” Europei. Fac munca celor intraţi pe poarta din dos. Vă daţi mari, pe munci de nimic. Vă lăudaţi cu împliniri normale sau chiar slabe. Nu vreţi să vă întoarceţi, nu de bine acolo, ci de rău în ţară. Ce putem face pentru asta? Ce morală să adoptăm? Ce considerăm că ne mai poate salva? Multe rase au supravieţuit, dar vlaga lor s-a stins pentru sute de ani, când proprii fii au pierdut nădejdea. Unele au învins neavând nimic şi din nimic au făcut o ţară. Au devenit mari, fiind mici, nu ca număr sau ca populaţie, nu ca suprafată, ci ca norme clar definite privind munca, proprietatea, bunul simţ, respectul către conanţionalul tău, norme clare de moralitate, calităţi native pozitive cultivate sau chiar adoptate.

America este o ţară mare, dar facută din multe părţi, mari sau mici, din părţi de popoare mari sau mici, dar care prin unitate au devenit parte a unei naţiuni mari şi puternice.

Noi de ce nu putem fi o ţară “mare”?

Astăzi, din ce în ce mai mulţi bătrâni, copii, femei singure, aşteaptă să sune telefonul de la cel de dincolo, de afară, de la muncă, de la “poate o găsi ceva mai bun”, “o ofertă”, “un contract”, aşteptând să trimită barem… o sută, că întreţinerea depăşte veniturile.

Toate acestea sunt rezultatul furtului de către foştii tovarăşi şi actualii tovarăşi, acestă “politică” a furtului ducând la scăderea populaţiei, scăderea natalităţii, plecarea masivă şi neîntoarcere. Este rezultatul la ce a făcut trecutul pentru prezent, consecinţele acestuia pentru cei de astăzi, şi ceea ce facem noi astăzi va fi rezultatul la ce se va întâmpla mâine, în viitor, consecinţă a furatului sub toate formele din trecut, consecinţă a furatului de astăzi pentru viitor. Naţiunea degenerează din cauza corupţiei, a acaparării politice şi economice a României de grupuri mafiote. Studii istorice arată că naţiuni şi civilizaţii mari de-a lungul istoriei practic s-au sinucis datorită acestui flagel mai devastator ca un război. Au rămas urmaşi pe mari ruine istorice de civilizaţie, ruine populate de supravieţuitori.

Nu ne-am săturat cu bătutul la înalte porţi de sute de ani? Nu ne-am săturat că nu suntem capabili să facem curăţenie în această ţară? Nu ne-am săturat turnându-ne astăzi, ca şi în trecut, la mari porţi? De ce să acceptăm un contract de cîteva luni pe 1000 de euro afară şi nu pe 5oo la noi acasă, încercând să înlăturăm pe lichele, pentru a ajunge rapid la 2000 de euro? De ce trebuie ca mulţi dintre noi să intrăm ca servitori în Uniunea Europeană, la cules de mazăre sau căpşuni? Suntem mai urâţi sau mai proşti? Nu, noi am devenit, noi am vrut asta, noi am ignorat, noi ne-am ignorat, nu am vrut să scoatem din noi aroganţa, minciuna si hoţia şi să punem la loc de frunte hărnicia. Să eliminăm, să demascăm, să nu alegem pe oricine, să nu propunem demagogul, mincinosul, vorbăretul, discursionistul, să ne pese, să ne intereseze. Să nu ignorăm trecutul, prezentul şi viitorul, văzând numai calităţile noastre, nu şi defectele.

Unii citesc ziarele şi nu vor să se chinuie cu sapa. Se uită cu cât a mai crescut metrul pătrat de intravilan sau extravilan, mâncând roşii cu gust fad de ceară, roşii din Turcia sau Grecia, roşii injectate la coadă ca să se înroşescă mai repede. Am dat fabricile, vom da şi pământul.

Investiţia în terenuri după ce s-a dus industria a devenit cea mai profitabilă afacere a şmecherilor. Aşa că în jurul Bucureştiului, ca de altfel în jurul tuturor oraşelor, tarlale pline cu bruieni tronează ici şi colo, cu pâlcuri de vile în care stau la soare femei frumose de doi metri cu pitici bătrâni, bărbaţi frumoşi şi spicuiţi sau tineri muşchiuloşi, cultivaţi la “şcoala occidentului” ca gigolo, pentru chef şi distracţie. Stau tolăniţi în şezloguri numai de import şi de firmă. Sau vezi graşi şi chelioşi transpirând abudent, cu sticla şi paharul mai scumpe decât jumătate de apartament de om amărât. Toate acestea obţinute pe spinarea celui obidit, a celui care a plecat, a celui care nu mai vrea să se întorcă.

Suntem responsabili de istoria şi trecutul pe care al creăm acum.

Întoarcerea înapoi în timpuri şi postând în pasticula microscopică silicoasă minuscule semne în digitală memorie, fapte ce nu trebuiesc uitate, ne vor face poate mai uniţi, mai puţin orgolioşi şi mai aproape de noi înşine, căci ne-am înstrăinat de noi, uitând că suntem de undeva, ne ducem undeva şi poate ne vom putea îndrepta cândva.

Ei, comuniştii, au făcut ca mamele noastre să sufere, iară pe noi ne-au încâinit. Cu cât ei înălţau osanale mai frenetice, cu atât ţara murea mai mult. În minţi de slăbiciune au însămânţat duşmănie. Au pus valori fabricate în maşinării de distrus suflete. Pe nimicuri, pe mâncare, pe o haină, pe un săpun mai bun. Ei ne-au furat mintea, inima, ne-au înstrăinat unii de alţii. Au reuşit să scoată din anscestralul nostru preistoric insticte de milioane de ani amorţite, făcându-ne fiare.

În trecutul comunist ne-am vândut prietenii, ne-am vândut colegii, ne-am vândut vecinii, ne-am vândut fraţii, părinţii, copiii, ne-am vândut pe noi şi unii dintre noi continuă să o facă şi astăzi. Am reuşit să devenim slugi pe nimicuri. Foamea a intrat adânc în noi, foame de orice. Tragem ca acei câini de pradă, să o smulgem şi să o ascundem de frica zilei de mâine în cămări transformate în depozite, să depozităm valori, bani, avere. Această foame comunistă, care este în noi, trebuie să o diminuăm, să-i acordăm noi valori, să încercăm să fim oameni din nou.

Voi, cei care aţi plecat, întoarceţi-vă acasă, să faceţi curţenie în această casă frumoasă care ne-a dăruit-o Dumnezeu, casă care se numeşte România.

Voi, cei curaţi rămaşi, darul acesta, dat de Dumnezeu, este al vostru, pentru viitor.

Text de Viorel Muha

Impresii de Calatorie: Noua Zelanda

octombrie 6th, 2008

După un zbor lung şi chinuitor de 13 ore, de la Los Angeles, am ajuns în Auckland la şase dimineata şi timpul arăta tot atât de cernit ca şi ochii noştri flămânzi de somn. Am fost luaţi de la aeroport de un autobuz şi duşi la un hotel în centrul oraşului, Randevous Hotel. Şoferul autobuzului spunea că acest hotel s-a numit Carlton, înainte de a fi fost cumpărat de asiatici. Spre deosebire de primirile anterioare, aici nu am fost întâmpinaţi ghidul turistic şi coborând din autobuz, dezorientaţi, am început să căutăm oficiul care să ne îndrepte la camerele rezervate pentru noi. În final am descoperit un birou de recepţie în barul hotelului. Cum însă camerele nu aveau să fie libere până la ora trei, am hotărât să lăsăm bagajele în grija hotelului şi să luăm un tur al orasului, la ora 10. Ca să omor timpul, am luat o cafea şi am dezlegat câteva sudokuri dintr-o carte cumpărată în Toronto.
Auckland e un oraş modern cu multe clădiri înteresante, foarte cosmopolitan, cu bulevarde largi ce coboară până jos la port şi străzi care se caţără pe munte, cu magazine luxoase, preţuri care-ţi taie răsuflarea şi un turn de televiziune înalt de 350 m. In afara zonei comerciale, de-a lungul coastei, în cartierele rezidenţiale, cocoţate pe munte cu vedere la ocean, zeci de vile cu geamuri largi si balcoane îmbietoare, par revărsate de sus ca o cascada de terase care mi-au risipit oboseala din ajun. Mai jos lângă coastă unde şerpuieşte o autostradă pe lângă prăpăstile stâncoase ce par crescute din ocean, se află un muzeu cu intrarea liberă ce trece pe sub şosea şi se continuă pe sub ape, la adâncime, cu o galerie de sticlă din care se poate admira desfăşurarea reală vieţii marine. Aici, peşti de toate felurile ne cercetează pe noi cei din tunelul de sticlă cu aceeaşi curiozitate cu care şi noi le cercetăm purtarea. Tot aici am văzut o mulţime de pinguini izolaţi într-o încăpere largă cu climă condiţionată şi un bazin de apă mărginit de geamurile largi de sticlă prin care îi priveam înotând ori risipiţi în grupuri pe blocurile de ghiaţă imitând Antartica. In ziua următoare, odihniţi şi refăcuţi, am încercat să revedem locurile din ajun, mergând la pas şi oraşul nu mai părea tot atât de mare ca din maşină. Dar de data asta, nu ne-am mai dus şi pe la vile. Visavi de hotel, la City Hall, am dat peste vernisajul unei expoziţii de artă modernă care nu spunea nimic deosebit şi interesant, dar care avea sandvişuri foarte gustoase şi şampanie, aşa că am apreciat “arta” cu tot interesul. Mai departe, în drum spre turnul de televiziune, am văzut demostraţii bungy, în care oamenii erau catalputaţi pe un scaun, în sus şi în jos într-un fel de joc fără raţiune. Alţii, urcau turnul de televiziune şi-şi dădeau drumul de sus, legaţi de guma de suspensie. Mă întreb, dacă aş fi avut 16 ani din nou, aş avea curajul s-o fac şi eu? Vreau să cred că raţiunea m-ar fi oprit de la o asemenea extravaganţă.
În dimineaţa următoare, in jurul prânzului, ne-am îmbarcat pe Sapphire Princess, un vas modern care poate amenaja confortabil peste 2500 de pasageri şi mai mult de 1000 de marinari . Cabina noastră s-a aflat la etajul 12 (Baja), o cameră largă cu balcon, pe mijlocul vaporului. Topografia vaporului ne era cunoscută pentru că un vas asemănător, Golden Princess, cu care am facut o cursă peste Atlantic, era aproape identic. Bagajele ne-au fost aduse în camera cu întârziere, una din valize dispăruse şi numai dupa masa de seară, am dat de ea. Dar după o cină bună, un spectacol de varieteu modern şi o baie ca lumea, nimic nu putea să ne zdruncine bucuria că în sfârşit, dormim în patul nostru legănat de ape, în casa noastră departe de casă, pe o perioadă de 12 zile.
Tauranga (The Bay of Plenty). Sculat de dimineaţă pentru tur important, la Wai-O-Tapu Valey, o zonă vulcanică cu erupţii imprevizibile, cu un lac format pe craterul vulcanic (pe care am şi navigat într-un mic vas pescăresc cu ghid), cu zeci de izvoare fierbinţi din care aburii se risipesc în văzduh creând coloane, pooluri de nămol bolborosind ca mămăliga în ceaunul de pe plită, şi lacuri în care apa clocoteşte la infinit. In drum am fost întâmpinaţi de triburi de râzboinici Maori înarmaţi cu lâncii şi strigăte de luptă. Din cele relatate de ghid, în dimineaţa unei zile iunie în 1886, muntele Tarawera şi lacul Rotomahana au explodat dintr-o acţiune vulcanică ce a distrus un număr de localităţi şi a omorât peste 120 de oameni. Muntele a fost despicat in două iar lacul s-a lărgit de peste 20 de ori, formând şapte craturi noi şi dând naştere văii vulcanice Waimangu. Această erupţie a fost cel mai mare dezastru natural al Noii Zelandem şi ca urmare se înscrie ca singurul fenomen geothermal al naturii, al cărei date de nastere, 10 iunie 1886, este înregistrat şi documentat cu măsurători şi testimonii. La întoarcere, pe seară, am vizitat Rotorua, un resort termal cu iz de pucioasă şi aburi ţâşnind din crăpături, frecventat de mii de turişti care vin la sanatoriu pentru tratament.

15 Martie, Christchurch. In 1850, un grup de setlers din Anglia au ajuns în portul Lyttleton şi au pus bazele acestui oraş, cel mai englezesc din afara Angliei, care se bucură de lanuri fertile, climă temperată şi o bună administraţie. Cu o populaţie de 300,000, clădiri moderne şi victoriene, întinzându-se de-a lungul râului Anvon pe care navighează gondolieri în luntre lipsite de panajul şi canţonetele Venetiei. Totuşi au o universitate de stil vechi, Canterbury University, şi şcoli cu copii în uniforme. La fel ca şi în celelalte oraşe din Noua Zelandă si Australia, trecerea străzii se face numai pe la stop şi numai pe semnalul de trecere pentru pietoni, care difuzează un zumzet sonor, să-ţi atragă atenţia că poţi trece. Acest zumzet pentru noi, era important, pentru că instinctiv, noi ne ferim de vehicole în direcţie greşită.

16 Martie, Dunedin. Trecând prin acest oraş cu alură industrială am făcut un stop la gara oraşului ce are mai curând înfăţişarea unui castel privit din şosea şi care impresionează printr-un hall înalt, vitralii şi mozaicul sofisticat al podelei pe care ţie milă să calci. În acest hall cumperi biletele pentru tren şi conduce la eşirea pe peronul acoperit de o largă panoplie. Turul nostru ne-a dus în continuare la Larnach Castle, construit prin 1870 în stil neo-gothic pe vârful unei coline cu vedere largă asupra harborului. Un parc imens, întins pe 35 hectare, cu sere pline de flori şi grădini impecabile, în jurul castelului. Acest castel are o istorie tristă. Pe la sfârşitul secolului 19, s-a descoperit aur în regiune şi mulţi au dat buzna aici, în căutarea norocului, lucru ce a creat un nou boom şi mulţi s-au îmbogăţit. Unul dintre căutătorii de aur, William Larnach, un Australian ce lucra într-o bancă, şi-a găsit comoara căutată, căsătorindu-se cu fata unui banker din oraş. El însusi devenit banker, a construit castelul, dar din păcate, nevasta lui a murit. Scurt timp după asta, a îndrăgit o femeie foarte frumoasă, mult mai tânără decât el, care se întreţinea în secret cu amantul ei. Secretul nu avea să dăinuiască la nesfârşit deşi în această perioadă, William era mai mult plecat fiind deputat in Parlament. Când ştirea a ajuns în final şi la urchile lui, nenorocosul om, s-a împuscat în Parlamentul Noii Zelande. Spre deosebire de Christchurch locul acesta a fost întemeiat de scoţieni şi atât natura, şoselele şerpuind printre dealurile inepuizabile şi chiar dialectul uzat, are savoarea scoţiană.

17 Martie, Fjordlad. Zi importantă la bord. Toată lumea e pe punte aşteptând intrarea vaporului în zona fiordurilor. Zi ploiasă cu vânt puternic după uraganul din noaptea trecută. Dar călătorii aşteptau neclintiţi la pândă pe punţile din faţă, cu aparatele de fotografiat în mână, gata la orice moment să imortalizeze pe peliculă apariţia unui animal de mare, balenă ori rechin, penguin ori orice altă vieţuitoare întâlnită în cale. Dar nu a apărut nimic. In schimb, pe la ora nouă dimineaţa, vaporul a intrat în Dusky Sound, o zonă strâmtoroasă între şiruri de stânci împădurite până sus din care se prăvale ici şi colo de la diferite înâlţimi, izvoare bogate de apă cristalină. Ingheţat m-am întors la balconul meu. De aici puteam filma în voie fiecare crestătură în munte şi fiecare izvor ce-mi facea gândul să zboare la celebra noastră Urlătoare din Carpaţi. La ora prânzului vaporul a ieşit din Dusky Sound în Marea Tasmaniană câtre Thomson Sound. Un specialist local, de la înâlţimea punţii de comandă comenta pe un canal de televiziune fiecare detaliu pe lângă care treceam. Curând am intrat în Thomson Sound. Vali, soţia mea, cu greu m-a deslipit de la balcon şi am mers să luăm masa de prânz la restaurantul cu autoservire de la etajul 14. Am pus pe un platou tot ce am vrut să mănânc şi ne-am aşezat la o masă de lângă ferestră. Spectacolul continua. Ceaţa s-a mai ridicat, vizibiltatea a devenit mai clară, dar priveliştea continua să rămână aproape identical, plutind în apropierea acestor giganţi de cremene, în care un vapor numărând 18 etaje, părea o jucărie liliputană în acest décor. După Thomson Sound, navigând în Nord, pe la patru după amiază am intrat în Milford Sound. Acesta e cel mai glorios din toate. Cremenea stâncilor aici e golaşă, dezgolind forme fantastice ca de basm. Izvoarele sunt multiple şi cadenţa apelor e amplă. E drumul fără de sfârşit în inima munţilor, dar cum nu există ieşire la capătul opus, vaporul trebuie să ia cale întorsă de unde încă dorinţa de a vedea mai mult şi mai departe, nu s-a stins. Puţin înca şi umbrele serii vor acoperii aceşti martori ai începuturilor lumii noastre. Timp să ne schimbăm pentru masa de seară şi un pahar de votcă on rocks.

(Va urma)

Alianța Civică protestează față de schimbarea prefectului la Brașov

octombrie 5th, 2008

Alianta Civica din Brasov considera schimbarea doamnei Adriana Dontu din functia de prefect in cea de subprefect un act abuziv, compromitator pentru coalitia liberal-pesedista locala, umilitor pentru cetatenii judetului Brasov. Pentru o mai buna informare a cetatenilor brasoveni asupra schimbarii facute, cere autorului acestei schimbari – Aristotel Cancescu sa raspunda la urmatoarele intrebari:

· Care au fost motivele reale ale schimbarii doamnei Adriana Dontu?

· Daca in interventia facuta la Ministerul Internelor si Reformei Administrative –MIRA a respectat conditia impusa de Legea 340 a Institutiei Prefectului potrivit careia „prefectul, indiferent ca este sau nu interimar, este ales din rindul inaltilor functionari publici”?

· Daca cunoaste „competenta profesionala, corectitudinea, comportamentul, traseul politic si opinia fostilor subalteri, cu precadere a celor din fosta Uzina „Tractorul”, despre actualul prefect ?

· In ce masura considera necesara consultarea cetatenilor brasoveni in luarea deciziilor sau ii considera indivizi stupizi si needucabili, incapabili sa participe la viata politica a comunitatii?

Alianta Civica din Brasov face cunoscuta dorinta cetatenilor de a trai intr-o tara civilzata, prospera spiritual, tehnologic si material, intr-un climat de intelegere, dreptate, adevar si integritate morala, hotarati sa participare la alegerile parlamentare cu responsabilitate, pentru eliminarea din viata politica a tarii a fostilor guvernanti, indiferent de apartenenta lor politica, care au mintit deliberat, au furat, au jignit si calomniat adversarii si poporul, au trait in lux si desfrau, au tolerat coruptia si lichelismul.

Cetatenii brasoveni, la alegerile parlamentare, vor acorda votul personalitatilor politice cunoscute si respectate la nivel de tara pentru profesionism, corectitudine si comportament civilizat.

Brasov,5.oct.2008 Comitetul coordonator al AC Brasov

Creaționism contra evoluționism – 7. Știința și religia în lumea musulmană

octombrie 5th, 2008
Coranul este considerat du musulmani legea supremă, perfectă și veșnicăCoranul este considerat du musulmani legea supremă, perfectă și veșnică

In lumea framantata de crizele religioase in care traim, mi-a atras atentia un articol al unei personalitati culturale islamice. Sunt convins ca a arunca o privire asupra acestui fragment de lume cunoscuta mai mult prin abuzurile si crimele care se fac in numele celei de-a treia religii abrahamice ne poate ajuta sa intelegem mai bine care sunt sansele noastre de a cladi o societate normala in lumea contemporana atat de intoxicata de consecintele celor trei „religii ale cartii”.

Dar voi incepe prin a discuta niste date sociale recente: in Egipt, acum cativa ani, cercurile progresive au reusit sa scoata in afara legii unele practici oribile, cu justificari religioase, la care sunt supuse anual (inca) in Africa peste 3 milioane de fetitze: taierea organelor lor genitale (mutilarea genitala). O ancheta recenta a stabilit ca in Egipt, in ciuda legii existente, aceasta practica continua netulburata din cauza fanatismului religios, inspirat de religia musulmana.

Originea acestei practici? Frica societatilor islamice ca „femeile vor avea prea multa placere sexuala”. Ca sa nu aiba, societatea le mutileaza, astfel incat actul sexual sa devina dureros pentru femei. As mai adauga ca, asa cum era de asteptat, femeile sunt atat de spalate la creier, incat ele sunt protagonistele esentiale in lupta pentru…mentinerea acestor traditii. Fiind legata de religie, aceasta mutilare odioasa continua in fiecare an. Din cauza ca lumea acorda prea multa incredere si prea mult respect religiilor!

La celalalt capat social al lumii islamice, vedem insa ca se formuleaza unele opinii foarte moderne, care aduc ceva speranta in acest hatis de relatii intre societate si religie. Cred ca nu poate exista nici o alegere mai buna pentru a ilustra relatiile contorsionate dintre stiinta si religie in tarile islamice decat prezentarea punctului de vedere al unei bine-cunoscute autoritati culturale musulmane. Voi reda in romaneste articolul Directorului Bibliotecii din Alexandria (Egipt) Dr. Ismail Serageldin. Cum vom vedea, dansul este perfect constient de faptul ca fundamentalismul religios este o pacoste internationala pentru lumea islamica, la fel ca si pentru lumea crestina. Articolul se refera la musulmani si a fost scris pentru uzul musulmanilor, fiind insa publicat si in prestigioasa revista „Science”, in numarul din 8 August 2008.

„Cu mai mult decat un miliard de locuitori si cu mai bine de un trilion de dolari in cash, lumea musulmana ar trebui sa fie azi implicata intr-o mare explozie stiintifica. Dar in ciuda unor proiecte masive in Golful Persic, incluzand construirea unor uriase facilitati de cercetare extrem de moderne , pentru toate domeniile stiintifice, realitatea este ca tarile musulmane tind sa cheltuiasca mai putin pe cercetarea stiintifica decat pe infrastructura, iar rezultatele sunt mult sub asteptari, sub toate aspectele: articole stiintifice, patente, citari, etc. De ce?

In intreaga lume musulmana noi suntem martorii unui curent social intolerant, provocat de unii fanatici gardieni autointitulati ai corectitudinii religioase, care isi injecteaza interpretarea lor foarte ingusta a religiei in dezbaterile publice. Respingand violent rationalitatea, in masura din ce in ce mai mare ei forteaza asupra vocilor disidente conformitatea si impun o liniste de mormant acolo unde ei considera ca ca trebuie sa impuna „comportamentul musulman acceptabil”.
Bineinteles ca musulmanii zeloti nu sunt singurii care ataca fundamentul stiintei; in Statele Unite chiar si acum batalia in privinta evolutiei cu „creationistii” continua sa se desfasoare cu multa energie.

Sa ne amintim totusi ca tocmai stramosii nostrii (musulmani) au fost primii care au tinut tortza rationalitatii, a tolerantei si au purtat flacara stiintei in timpul Evului Mediu Intunecat si obscurantismului crestin.

Cu secole inainte ca Bacon, Descartes si Galileo sa considere aplicarea metodei stiintifice, marele ganditor Ibn-Al Haytam (din secolul al zecelea) a pus bazele abordarii empirice, descriind cum trebuie sa opereze metoda stiintifica prin observatie, masurare, experiment si concluzii, scopul ei fiind „cautarea adevarului” si nu „sustinerea unor opinii”.
In mod asemanator, Ibn-Al Nafis (din secolul al 13-lea) a subliniat importanta acceptarii parerilor contrare, subiect al testarii evidentei si analizei rationale.

Aceasta este traditia musulmana care trebuie reinviata daca este ca eforturile curente sa permita acestui miliard de musulmani sa dea rezultatele pe care lumea le asteapta de la noi. Numai respingerea religiei politizate si reinvierea acestor traditii pot contribui la promovarea valorilor stiintei in societatile noastre.

Exista un nucleu central de valori pe care orice societate moderna trebuie sa le posede, iar acestea sunt exact valorile promovate de stiinta: rationalitatea, creativitatea, cautarea adevarului, aderenta la un cod special de conduita, si o anumita… subversivitate constructiva. Stiinta cere cu mult mai mult decat bani si proiecte: Stiinta cere LIBERTATE: libertatea de a chestiona, de a provoca, de a gandi si de a imagina lucruri noi. Noi trebuie sa chestionam conventiile si sa arbitram disputele noastre pe baza evidentei. Ceea ce conteaza este continutul cercetarilor stiintifice si nu sexul, culoarea pielii, dumnezeul la care se inchina unii sau alti factori.

Acestea sunt valorile stiintei, dar chiar mai mult, valorile societatii pe care trebuie sa le aparam, nu numai pentru a promova stiinta ci si pentru a avea o societate mai buna si mai umana.

Viitorul poate fi luminos dar cere sa luptam cu pasiune pentru valorile stiintei, si sa respingem OBSCURANTISMUL, FANATISMUL SI XENOFOBIA!”

El cere insistent in final ca membrii comunitatilor academice si stiintifice din tarile Musulmane sa schimbe punctele de vedere curente populiste si sa accepte crearea „spatiului de libertate” necesar pentru practicarea stiintei si pentru progres.

Articolul arata clar faptul ca exista si voci rationale in lumea islamica, desi inca foarte putine. Dar am adus acest articol in discutie nu numai pentru a arata situatia de azi a lumii islamice, ci si pentru a ilustra ce noroc a avut societatea noastra datorita faptului ca izbucnirea virusului intolerantei crestine a fost defazata cu sase secole fatza de izbucnirea aceluiasi virus, sub haine islamice.

Da, este adevarat: civilizatia avansata a lumii antice a fost condamnata la moarte sub tirania Imperiului Crestin. Da, Scoala de la Atena a fost silita sa se dezintegreze, iar filosofii si personalitatile stiintifice fie ca au fost ucisi, fie ca au luat calea exilului in Asia; la inceput in Persia, iar apoi in Bagdad. Jocurile Olimpice, prilej de schimburi artistice si de idei, au fost interzise. Evul mediu intunecat a coborat asupra Europei. Dar un licar de lumina totusi a ramas: nu toate personalitatile lumii antice au putut fi ucise. O miscare de reinviere spirituala si umanitara a reinceput in lumea asiatica, scanteia ei fiind aprinsa chiar de personalitatile grecesti care au supravietuit masacrului. Chiar dupa ce ultima reprezentanta a scolii din Atena, Hypatia, a fost ucisa in Alexandria in anul 415 e.n. de catre episcopii crestini, tot au ramas destule personalitati europene care au modelat inceputul culturii musulmane.

Asa cum crestinismul a avut nevoie de mai multe secole pentru a dobora societatea antica, bazata totusi pe ratiune, si Islamul a avut nevoie de timp ca sa ajunga la intoleranta sa maxima de azi.

Astfel ca in lupta esentiala dintre Franta lui Charlemagne si musulmanii din Spania, s-au ciocnit doua lumi cu culturi inegale: lumea europeana, rezultata din victoria crestinismului asupra ratiunii in Europa, si lumea Islamului care inca nu devenise intoleranta. Valorile antice europene imbogatisera lumea pre-musulmana din plin. In timp ce regele Charlemagne se putea lauda cu biblioteca lui continand „aproape” 80 de volume (biblii si carti religioase), bibliotecile musulmane din Spania (din Sevilla si alte localitati) aveau sute de mii de volume fiecare. Civilizatia Greciei si Romei antice a fost salvata de…arabi. Platon, Aristotel, Diogene Laertios, Polemon si multi altii supravietuiau in aceasta lume noua, in schimbare si ea.

De atunci a inceput in Europa o miscare de recuperare a culturii antice fara precedent, al carei apogeu l-a constituit Renasterea. Traducatori dupa traducatori au reconstituit civilizatiile trecute, iar apoi alte generatii au reusit sa reaprinda scanteia ratiunii.

Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca atunci, la momentul potrivit nu ar fi existat contactul cu lumea musulmana, inca receptiva la ratiune si la nou? Raspunsul este simplu: si azi am trai aceeasi viata pe care au trait-o crestinii dupa distrugerea culturilor antice. Am fi si azi tot in „evul mediu intunecat”, fara nici o discutie. Ne-am ruga lui dumnezeu sa ne hraneasca paduchii si viermii intestinali, care ne chinuie, pentru ca suntem niste pacatosi, nu-i asa, si am organiza si azi arderi pe rug, intru domnul. Intre timp aceasta lume care atunci ne-a salvat de propriile noastre prostii a decazut si ea, la nivelul nostru de atunci.

Pana la urma norocul nostru a constat din faptul ca aceste religii totalitare au fost defazate printr-o intarziere de sase secole. Azi musulmanii au ajuns si ei in secolul al patrusprezecelea de la …Hegira. Si comportamentul societatilor lor este identic cu acelasi secol (al 14-lea) din istoria crestinismului.

Dinastia Isus și impostorul Pavel

octombrie 5th, 2008

Discuțiile în contradictoriu pe marginea articolului “Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars” (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7829) – o recenzie a cărții lui Barrie Wilson “How Jesus became Christian”, reactiile la articolul lui Ștefan Maier “Știință și Religie – Dialog imposibil?” precum și rezultatele sondajului „Cine e responsabil de moartea lui Isus Hristos?” (http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=487) mă fac să revin cu recenzia altei cărți care, sunt sigur, va provoca vii dezbateri.

Cartea se numește The Jesus Dynasty, iar autorul ei este arheologul biblic James Tabor, șeful departamentului de Studii Religioase de la Universitea Carolinei de Nord la Charlotte și este publicată de editura Harper Element.

Ideea centrală a lui Tabor este că Isus este un personaj istoric real, care a fost un Messia evreu și a cărui viață, activitate și mesaj real a fost deformat după moartea sa, începând cu apostolul Pavel.

James Tabor nu acceptă ideea imaculatei concepțiuni și a reînvierii lui Isus. El pleacă de la descoperirea la Ierusalim în 2002 a unui osuar inscripționat “Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus”.

El coroborează această descoperire cu cea făcută în 1996 a unei cripte de familie, unde figurau numele Maria, Iosif, încă o Maria, Iuda fiul lui Isus, Matei și, mai ales, Isus fiul lui Iosif.

Datarea cu carbon a relevat faptul că oasele sunt din primul secol al erei creștine și, cu excepția uneia dintre Marii, aparțin, potrivit testelor ADN, aceleiași familii.

Autorul recunoaște că nu se poate dovedi că acestea ar aparține familiei lui Isus, dar inscripțiile fiind veritabile, probabilitatea ca să mai existe o altă familie cu aceleași nume este, potrivit lui Tabor, practic nulă.

Sigur că descoperirile sale sunt controversate, dar cartea nu se rezumă numai la atât, ce este o reconstituire a vieții lui Isus, plecând de la textele biblice, descoperirile arheologice, manuscrisele de la Qumran și alte texte necanonice, cu ar fi Evanghelia lui Toma sau Didache.

Un Mesia evreu

Pentru James Tabor, Isus este un Mesia evreu, dovada fiind descendența Davidică, evidențiată de genealogia din evanghelia lui Luca, care arată linia maternă, care o leagă pe Maria de Nathan, unul dintre fiii regelui David.

Autorul remarcă ceea ce era evident pentru oricine citește Noul Testament fără prejudecăți: că familia lui Isus, începând cu fratele său Iacob, este complet marginalizată.

Imaginea dominantă a lui Isus, fiul lui Dumnezeu, este introdusă de apostolul Pavel, sau Shaul din Tars, care este autorul primului text canonic din Noul Testament, epistola către Galateni, în jurul anului 50, deci la 20 de ani după moartea lui Isus.

Pavel nu l-a cunoscut pe Isus, care i-a apărut într-o revelație pe când fariseul și persecutorul adepților lui Isus, Shaul din Tars, mergea spre Damasc, în anul 35 sau 36.

Religia propăvăduită de Pavel e practic fără nicio legătură cu ceea ce a propăvăduit Isus în timpul vieții, susține James Tabor.

Pavel a propăvăduit abandonarea Torei, legea evreiască, ceea ce Isus nu a spus niciodată. El era cetățean roman și epistolele sale sunt adresate populației imperiului pentru a o atrage de partea noii religii, creștinismul, care era acum în concurență cu iudaismul, mult mai puternic la acea dată.

Tabor identifică însă sursa Q (Quelle în germană, un document care nu mai există acum, dar din care s-au inspirat evangheliștii Matei și Luca) precum și epistola apostolului Iacob, fratele lui Isus, care converg către teoria că Isus nu a susținut niciodată că e fiul lui Dumnezeu, ci că e un Mesia evreu, prevestit de profeții Vechiului Testament, care avea ca scop eliberarea evreilor de dominația romană și insturarea împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

James Tabor arată că Iacob, supranumit “cel drept”, martirizat în anul 62 la ordinul marelui preot evreu Annas, a fost urmașul fratelui său în fruntea colegiului apostolic. În epistola sa, disprețuită de teologi antisemiți cum a fost Martin Luther, Iacob spune că faptele sunt esențiale în probarea adevăratei credințe, iar îndeplinirea poruncilor Torei obligatorie, el fiind în contradicție totală cu Pavel.

Reconcilierea religiilor abrahamice

Tabor susține în cartea sa că o astfel de abordare a lui Isus ca personaj istoric și profet evreu, nu ca fiu al lui Dumnezeu pe Pământ ar duce la ameliorarea relațiilor dintre iudaism, creștinism și islam.

Evreii, care au fost persecutați timp de aproape două milenii de creștini, ar putea în sfârșit să-l reintegreze pe Isus în tradiția lor, unde până acum este privit cu suspiciune.

Creștinii ar putea să recupereze figura crucială a lui Iacob și să revină la ideea originară susținută de Isus și deformată propagandistic de Pavel.

Pentru musulmani, care recunosc profetul Isus, dar nu și natura sa divină, ar dispărea astfel un motiv de discordie cu creștinismul oficial.

Unii lideri creștini, mai ales catolici, au renunțat oficial la teza deicidului lui Isus de către poporul evreu, un pas important către recunoașterea greșelilor din trecut ale Bisericii.

Dar, așa cum s-a văzut și pe această pagină de internet, ura, dogmatismul și intoleranța inițiate de Pavel, nu dispar așa de ușor.

Pacificatorii ruşi – factor de stabilitate al RM ?

octombrie 5th, 2008

Preşedintele moldovean, V. Voronin, a dat aprecieri pozitive activităţii forţelor militare ruse situate în raioanele de Est ale Republicii Moldova (în cadrul unui interviu acordat pentru postul de radio „Eho Moskvî”). Totodată, şeful statului a afirmat că depozitul militar de la Cobasna, în care sunt stocate cantităţi enorme de armament rusesc, este supravegheat de 1800 militari ruşi. Pe lângă aceasta, Voronin a menţionat că RM este un stat cu o neutralitate permanentă, dând asigurări că acest statut se va păstra indiferent de viitoarea putere politică.

„Stabilitate” compromisă a pacificatorilor ruşi

Forţele ruse de menţinere a păcii dislocate în raioanele de Est ale ţării nu mai pot fi considerate eficiente, mai ales după evenimentele din Caucaz (7-12 august curent). În acest sens, mai multe state europene (Ţările Baltice, Polonia, România) au propus schimbarea componenţei forţelor de menţinere a păcii din zone de conflict în regiunile rebele ale Georgiei, prin completarea lor cu pacificatori internaţionali. Chiar mai mult, autorităţile georgiene au cerut retragerea contingentului rusesc de pacificatori, revendicând acest lucru inclusiv prin iniţierea procedurii de ieşire a Georgiei din cadrul Comunităţii Statelor Independente (luna august curent).
Din aceste considerente, argumentele privind rolul benefic al Rusiei în menţinerea “stabilităţii” în cadrul conflictelor îngheţate de pe spaţiul ex-sovietic sunt extrem de fragile. Opusul afirmaţiei lui V. Voronin poate fi dedusă şi din noile obiective ale politicii externe ruse prezentate în contextul conflictului militar din Georgia, conform cărora Moscova îşi rezervă dreptul de a agresa orice ţară în cazul unei ameninţări la adresa siguranţei pacificatorilor ruşi (posesorilor de cetăţenie rusă, într-o perspectivă mai îndepărtată şi în cazul business-ului rusesc de peste hotare).

Prin urmare, așa cum arată experienţa tragică a Georgiei (agresiunea militară împotriva căreia a fost orchestrată şi provocată de Rusia, ceea ce a fost remarcat inclusiv în cadrul recentelor dezbateri ale Consiliului Europei pe marginea conflictului din Georgia; parţial acest lucru a fost menţionat în Rezoluţia Parlamentului European din 3 septembrie curent), Republica Moldova nu mai poate conta pe indulgenţa Rusiei, decât numai în cazul renunţării definitive la perspectiva euroatlantică şi prezervarea calităţii de satelit al influenţei ruse în regiune. Totodată, însuşi preşedintele moldovean a făcut anterior declaraţii despre faptul că nesoluţionarea conflictelor îngheţate a condus la consolidarea regimurilor separatiste, evitând să evidenţieze faptul că autorităţile regiunilor rebele s-au fortificat graţie militarilor ruşi (precum şi a susţinerii politice, economice, sociale şi umanitare ruse).

Ideea mărturisită de președintele Voronin privind impactul favorabil al pacificatorilor ruşi se înscrie perfect în campania publică, politică şi diplomatică a Moscovei pe plan internaţional referitoare la eficacitatea forţelor de menţinere a păcii completate din militari ruşi (anterior Voronin a declarat că Medvedev ar putea fi “un pacificator care va transforma conflictul transnistrean într-un model anti-Kosovo”). Aceasta denotă loialitatea actualelor autorităţi moldovene care încearcă să păstreze un dialog pozitiv cu Moscova în schimbul unei atitudini favorabile pentru PCRM în ajunul alegerilor parlamentare din 2009.

Fără NATO, dar cu militari ruşi

Liderul comuniştilor moldoveni a reiterat faptul că RM nu va adera la NATO, datorită neutralităţii permanente stipulate în Constituţia RM (art. 11). Deşi, această prevedere are în vedere orice prezenţă militară, şeful statului a evitat să se refere la militarii şi armamentul rusesc stocat în regiunea transnistreană, precum şi la angajamentele asumate de Rusia la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 (privitor la retragerea până în 2002 a forţelor militare ruse din RM şi Georgia). Subiectul neutralităţii se anunţă a fi foarte problematic pentru descendenţi politici de după 2009, ţinând cont de convingerea şi garanţiile oferite de Voronin vizavi de „congelarea” acestui statut pentru ulterioarele generaţii (precum şi promisiunile făcute lui Medvedev în vederea facilitării reglementării transnistrene). În condiţiile în care Rusia se declară incapabilă de a-şi retrage forţele militare din Transnistria, invocând motivul presiunilor exercitate de Tiraspol, precum şi cel privitor la necesitatea prioritară a soluţionării politice a conflictului (după care va fi posibilă evacuarea forţelor ruse din RM), se proiectează o situaţie de insecuritate şi instabilitate pentru Chişinău (mai ales în lumina cazului Georgiei, ameninţărilor şi aluziilor referitoare la Ucraina etc.). De asemenea, aceasta va împiedica integrarea adecvată, exhaustivă şi eficientă a RM în UE, care pe fondul infiltrării influenţei ruse, consecinţelor perioadei sovietice, nivelului de democratizare lent nu va fi putea fi realizată decât numai prin traversarea reformelor şi transformărilor structurale şi sectoriale multidimensionale asigurate de instituţiile şi practicile Alianţei Nord-Atlantică.

Portugalia: o incursiune pe tărâmul Dragonilor

octombrie 5th, 2008
Stadionul Dragonului a primit clasificarea de cinci stele din partea UEFAStadionul Dragonului a primit clasificarea de cinci stele din partea UEFA

Nu fusesem niciodată să asist la un meci de fotbal pe stadion, dar, cum spun portughezii, “Há sempre uma primeira vez”: toate au un început. Şi uite aşa, îmbracat în culorile clubului FC Porto, alb şi albastru, m-am dus sa vad pe stadionul Dragonului meciul gazdelor cu echipa mai modestă Paços de Ferreira.

Înainte de meci, insa, mi-am petrecut ziua, împreuna cu alti corespondenti ai presei straine din Portugalia, vizitând centrele de stagiu si de pregatire ale fotbalistilor si tinerelor sperante de la FC Porto. În pepinierele clubului peste 400 de copii şi tineri se pregătesc să devină viitoarele stele ale fotbalului mondial.

Un club cu istorie şi portofel
De-a lungul existenţei sale centenare, FC Porto a câştigat tot ce se putea câştiga atât în Portugalia cât şi la nivel internaţional. Clubul este, dealtfel, unul dintre cele mai performante din lume. Şi se vede de departe că FC Porto este nu numai un club de succes, dar şi un club cu bani. Numai din vânzarea biletelor la meciuri câştigă cinsprezece milioane de euro din bugetul său anual de 45-50 de milioane de euro. Cheltuielile se ridică, însă, la circa 55 de milioane de euro, diferenţa fiind acoperită prin vânzarea de jucători.

Talentatul Mr. Pinto da Costa
În sala de protocol a modernului stadion al Dragonului, simbolul clubului, ne-a primit chiar presedintele Jorge Nuno Pinto da Costa, cel mai longeviv preşedinte de club din Portugalia. Aflat la cârma Dragonilor din anul 1982, era persoana indicată sa o întreb ce înseamna să fii adept al FC Porto: “Inseamna sa fii inteligent si sa ai bun gust” răspunde hâtru preşedintele Pinto da Costa.

Personaj pe cât de controversat, pe atât de fermecător, adorat şi urât în aceeaşi măsură, Pinto da Costa merge mai departe, susţinut de rezultatele clubului şi de sutele de mii de suporteri din Portugalia şi din toată lumea.

Români în cuşca Dragonului
Începând din acest sezon fotbalistic evolueaza la FC Porto şi fundaşul dreapta Cristian Săpunaru, proaspăt transferat de la Rapid Bucureşti. Pinto da Costa consideră că noua achiziţie, recomandată de unul dintre vânătorii de talente care bântuie lumea în serviciul lui FC Porto, s-a comportat, până acum, la nivelul aşteptărilor. Dovada cea mai clară este chiar faptul că Săpunaru este pus să joace în fiecare săptămână, deşi se află, încă, într-o fază de adaptare.

Dar Cristi Săpunaru nu este primul român care joacă în echipa Dragonilor. Ion Timofte a jucat nouă ani în campionatul portughez, dintre care trei la FC Porto. Pe unde a trecut, a lasat, se pare multe amintiri placute. Aflând ca sunt român, Pinto da Costa ma ia de braţ şi mă roagă să-i transmit salutări lui Timofte din partea lui.

Fierbe căldarea
Ora meciului se apropie si stadionul începe sã vuiască.

Cu o capacitate de circa 52.000 de spectatori, stadionul a primit primul meci al Campeonatului Euro 2004.

Considerat drept unul dintre cele mai moderne si mai frumoase stadioane din Europa, stadionul Dragonului merită pe deplin cele 5 stele acordate de UEFA. Înca de la intrare îmi atrage atenţie sistemul de porţi electronice pe care spectatorii le pot accesul prin intermediul telefonului mobil.

De la megafoanele asurzitoare crainicul anunta intrarea echipei FC Porto iar publicul îşi începe presiunea asupra adversarilor prin toate mijloacele posibile: cântece, strigăte de luptă, fluierături, goarne şi trompete, sirene şi toboşari.

Meciul decurge liniştit, iar Săpunaru îşi face datoria pe flancul drept. Câteva minute mai apoi, stadionul explodează: FC Porto marchează primul gol. Undeva în spatele meu şi comentatorii sportivi portughezi se întrec care strigă mai tare: “Goloooooooooooooooooooooooo Portooooooooooooooooooooooooo”.

Spre bucuria tuturor, FC Porto marchează încă o dată în repriza a doua, dar Săpunaru este înlocuit şi asistă de pe tuşă.

Săpunaru, 24 de ani, fundaş la FC Porto
La sfârşitul meciului am avut ocazia să-l întâlnesc pe Săpunaru în zona mixtă unde ziariştii, din interiorul unui ţarc, îi pot aborda pe jucătorii doritori să răspundă. La vreo 20 de minute după terminarea meciului tânărul fundaş de 24 de ani apare îmbrăcat după ultima modă. Îl întreb cum s-a adaptat la fotbalul portughez şi-mi răspunde surâzător că adaptarea n-a fost prea grea, mai ales ţinând cont că este vorba de un fotbal latin, cu caracteristici asemnănătoare cu fotbalul românesc. La fel şi Portugalia, ţară despre care s-a informat de pe la cunoscuţi şi unde se integrează încet, încet, deşi încă simte lipsa prietenilor din ţară.

Unde sunt seminţele?
Îi urez succes la meciurile din campionatul portughez şi din Champions League şi părăsesc stadionul Dragonului uitându-mă cu atenţie pe unde calc, victimă a propriului meu mit urban: mă aşteptam să fie plin de coji de seminţe, gunoaie şi bucăţi de scaune sparte. Pe naiba! De-abia lângă un coş de gunoi îmi sar în ochi nişte floricele de porumb scăpate de vreun copil care a ratat ţinta. În circa cinsprezece minute stadionul devine pustiu dar sistemul de iluminat ultra-modern va mai rămâne câtva timp pentru ca acest monument recent al oraşului Porto să poată fi admirat de pe autostrada de alături.

Un bătrânel plin de succes şi de patos
Săptămâna aceasta FC Porto a împlinit onorabila vârstă de 115 ani. Din păcate, însă, înfrângerea de marţi în faţa Arsenalului a umbrit festivităţile şi sufletele Dragonilor. Nu le rămâne decât să asculte îndemnurile imnului compus în anul 1922 şi cântat la începutul fiecărui meci.

“Când cineva cutează să sufoce
Strigătul curajos al vocii tale arzătoare,
O, Porto de-abia atunci vedea-vei cum vibrează,
Mulţimea într-un singur glas – al nostru”!

Tudor Gheorghe revine la teatru

octombrie 5th, 2008
Tudor GheorgheTudor Gheorghe

Maestrul Tudor Gheorghe, personalitate marcanta a culturii romane, revine pe scena in cadrul Festivalului Artelor Bucuresti din luna noiembrie, in ipostaza de actor.

Dupa o perioada de aproape zece ani, de cand a jucat in drama “Titus Andronicus”, alaturi de regretatul actor Stefan Iordache, Tudor Gheorghe se reintoarce la prima dragoste, la teatru, interpretand rolul principal “Don Quijote”, personajul lui Cervantes, in celebrul musical “Omul din La Mancha” de Dale Wasserman, o coproductie a Teatrului National si Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova.

Joi, 6 Noiembrie, publicul bucurestean va avea ocazia unica de a-l revedea pe Tudor Gheorghe, jucand in rolul lui Don Quijote, pe scena Salii Palatului, incepand cu orele 19:00, in premiera musicalului “Omul din La Mancha”, alaturi de actori, cantareti dar si instrumentisti deosebiti.

Regia este semnata Cezar Ghioca, un tanar regizor, ce a studiat in Statele Unite ale Americii regia de music hall, si care va pune in scena, un spectacol gandit dupa toate regulile musicalului american, orchestra pe scena (sub conducerea muzicala a dirijorului Marius Hristescu), dar si artisti ai teatrului craiovean precum: Valentin Mihali (Sancho Panza), Angel Rababoc (Padre), Adrian Andone (Hangiul), Natasa Raab (Jupaneasa), Monica Ardelianu (Dulcinea) si Diana Tugui (Antonia).

———
In perioada 2 -9 Noiembrie, melomanilor si iubitorilor de arta, le este recomandat Festivalul Artelor Bucuresti, o saptamana plina cu evenimente interesante pentru toate categoriile de public.
Programul festivalului poate fi vizionat pe www.festivalulartelorbucuresti.ro

Conspirația misterioasă – Băsescu contra opozițiunea parlamentară

octombrie 5th, 2008

Relatia Basescu – Opozita Parlamentara este invelit de un val de mister de nepatruns care pe alocuri produce si suspens.

Partizanii celor doua parti si mediile de informatie prezinta aceasta relatie fiind generata de o conspiratie, ori Basescu conspira impotriva opozitei parlamentare ori invers opozita parlamentara conspira impotriva lui Basescu.

Fiecare are legitimitatea lui si se lupta sa vada care putere prevaleaza.

Pina acum meciul conspiratiilor este nul, Basescu este suspendat dar revine prin vot popular.

O recenta disputa cea in jurul modifcarii unei legi votata de parlament, apoi trimisa de presedentie spre reexaminare si in prima faza reaprobata de Senat care infirma motivele presedintelui si trimite legea spre Camera Deputatilor.

Presa a prezentat eventimentul ca un act de mare indrazneala din partea presedintelui care se lupta din puteri cu opozitia parlamentara „care controleaza” legislativul.

Situatie incurcata sau nu este reflecta o imaginea nou creata a presedintelui aparator al spitirtului drepturilor omului si valorilor occidentale in lupta continua cu ramasitele retrogade ale epocii comuniste.

Oare chiar asa sta situatia?

Cealata parte arata sustinatorilor imaginea campionilor luptei pentru dreptate sociala, aparare a celro defavorizati si protectie nesfirsita.

Meciul continua fara ca zeita Fortuna sa se decida cine cistiga, se mai organizeaza cite o prelungire se scurg campionat dar cei doi fati frumosi se lupta zi lunga de vara pina seara la telejurnal si nimeni nu cistiga, nu stim cine are dreptate si cine o infaptuieste.

De aceea multi au inceput sa banuiasca ca de fapt nu ar exista nici o conspiratie opozitie impotriva lui Basescu si nici a lui Basescu impotriva opozitiei.

Situatia seamana cu doi laureati a premiului pentru cel mai bun rol secundar obtinut pentru suport reciproc, pase inspirate si joc cu atractiv.

Partenerii disputei mai mult se completaza si se ajuta reciproc, decit se lupta, nu lasa pe celalalt sa piarda intrucit s-ar termina spectacolul si le-ar scadea audienta.
Atunci cind o parte critica descrie faptele celeilate ca un pericol pentru lege, democratie si popor.

Analizind fapta celeilate parti, declaratiile si pe alocuri propuneri legislative intelegem ca acestea ar putea fi gresite dar pot fi contracarate intr-un stat de drept.

In fapt critica unei parti intareste credibilitatea celeilate parti si creaza o confzie in rindul publicului care judecind de pe pozitia manipulatului intelege ca raul criticat ar fi intr-adevar real si mult mai mare decit este in realitate.
Daca am renunta la teoria conspiratiei am vedea ca respectivii trag de timp si nu joaca, ci se prefac.

In realitate triunghiul dusmaniei Basescu, Iliescu si Vadim este o simbioza armonioasa menita sa produca specatol si nimic mai mult.

Este un joc amical care in curind va plictisi.

Povestile Bucurestiului, cu istoricul Georgeta Filitti

octombrie 5th, 2008

Fundatia Calea Victoriei va invita, incepind cu 11 octombrie, ora 10:00, la un atelier in zece intilniri de istorie a orasului Bucuresti derulat in diverse locuri emblematice ale orasului, pline de istorie si semnificatii. Vom vorbi despre locuri pe linga care trecem deseori, fara sa stim ce persoane au trait acolo si cum au schimbat, in mod spectaculos, destinul oamenilor din vremea lor si al orasului in care traim.

In cadrul celor 10 ateliere, ne vom plimba si vom spune povesti si istorii ale oamenilor din Bucuresti, incepind cu sec XV si pina in prezent. O sa vorbim despre cum s-a nascut Bucurestiul, ce era Podul Mogosoaiei, despre cum se imbracau si ce mincau oamenii din alte vremuri, ce influente puternice au trecut peste bucuresteni: turceasca, greceasca, frantuzeasca, englezeasca, americana, cu bune si cu rele.

Vom povesti, de asemenea, despre perioada Belle Epoque, despre regii nostri si despre modernizare, despre vremea in care Bucurestiul a fost numit Micul Paris, despre perioada interbelica si despre cit de avantgardisti erau bucurestenii anilor ‘20-‘30. Ne vom intilni de fiecare data in alt loc: muzee, case celebre sau locuri pline de istorie si intimplari.

Iata subiectele intilnirilor care vor avea loc:

1. Bucuresti – capitala tarii: prima atestare documentara 1457, primele vestigii, Curtea Veche, biserica Bucur. Acte emise la Bucuresti, pecete, stema, cheie, ulite principale.

2. Bucurestiul medieval – ctitorii domnesti: Mircea Ciobanul, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu.

3. Regulamentul organic. Modernizare si conservatorism: influenta ruseasca, legislatia noua, sistematizarea urbana, gradini, alei, canalizare, paza urbana, magistrate.

4. Bucurestii sfirsitului de veac XIX – programul edilitar al lui Carol I, arhitectii francezi, primarii, edificii: Palatul Justitiei, CEC, Posta, Ateneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara.

5. Bucuresti – Micul Paris: legaturi cu Franta si influenta franceza.

6. Scoli bucurestene – Sf Sava, scoli particulare, pensioane, scoli confesionale, profesori: Gh. Lazar, Eliade, A. Pann/ Metode: Lancaster, Montessori, Waldorf.

7. Divertisment – Geamale. Caraghiozii. Trupe straine. Teatrul de la Cismeaua rosie, intemeierea Teatrului cel Mare. Cum se distrau/cultivau bucurestenii in vremurile trecute.

8. Cafenele, bodegi, crasme, restaurante, cofetarii – dispozitii domnesti, contracte, amplasamente. Care era atmosfera si care erau locurile celebre din Bucuresti in diverse epoci.

9. Hanuri istorice bucurestene – ce a ramas, ce s-a modernizat, ce poate fi recuperat – Manuc, Sf Gheorghe, Serban Voda, Galben.

10. Calatori straini despre Bucuresti – cum era vazut orasul de catre strainii care l-au vizitat in timp si care erau lucrurile care ii impresionau si despre care au scris texte inedite.

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

Va asteptam cu ceai, intrebari si idei

www.fundatiacaleavictoriei.ro

Pornesc în campania electorală

octombrie 5th, 2008

M-am decis sa intru în cursa pentru Camera Deputaţilor în colegiul nr. 7 din Judeţul Cluj din partea UDMR.

Consider ca e mai bine si pentru acest blog, si pentru prietenii mei coautori, ca in perioada urmatoare a campaniei oficiale sau neoficiale (ca de acum e deja campanie) sa nu scriu pe acest site, care se vrea neutru in politica. In 1-2 saptamani oricum promit sa imi deschid un nou blog, de aceasta data de campanie, in limba romana (pe langa cel in maghiara).

De ce fac acest lucru de-abia azi? Candidatura mea a fost oficializata saptamana trecuta in cadrul UDMR, iar azi a fost ziua in care, multumita „prietenilor” nostrii din PCM vestea candidaturii mele s-a raspandit si in presa de limba romana din Cluj: vezi de exemplu aici si aici.

Nu a fost o decizie usoara sa pornesc in aceasta campanie. Stiu foarte bine ca radicalli, nationalistii din ambele parti ma displac, si ma vor ataca.

Nationalistii maghiari nu ma plac pentru ca am criticat in nenumarate randuri in presa maghiara din Romania ideile prea radicale, aberante sau depasite ale PCM-ului, ale lui Tőkés si ale organizatiei de extrema dreapta EMI. Ideea ca ii deranjeaza faptul ca am criticat politica bisericilor istorice maghiare de excludere treptata a liceelor maghiare de stat din cladirile retrocedate, este doar o scuza. De fapt ei nu ma plac de mult, de pe vremea cand i-am criticat in cele doua campanii electorale trecute, si la europarlamentare si la locale. De asemenea ma folosesc ca o scuza pentru a nu sprijinii UDMR Cluj. Daca nu eram eu, s-ar fi legat de un alt candidat, ca sunt si altii pe care nu-i plac. Totul e numai un joc de santaj cu care ne-am obisnuit de la PCM.

Nationalistii romani nu ma plac pentru ca printre altele am criticat in acest blog politica de continuare a ignorantei fata de maghiarimea din Cluj al lui Emil Boc, xenofobia extremistilor de la Noua Dreapta, si am incurajat idea reinvierii unei identitati regionale comune transilvanene.

Nu e usor sa fii cu adevarat liberal, sa fii la fel de corect si obiectiv cu ambele nationalisme, cel maghiar si cel romanesc din Romania. Am fost amenintat pe fel de fel de bloguri in comentarii si de fascistii maghiari din HU si RO si de fascistii romani de la Noua Dreapta. Sper totusi, inca, ca Transilvania este un loc in care cele doua comunitati pot trai in toleranta, respect, cu drepturi cu adevarat egale, si cu izolarea extremistilor de ambele partii.

M-am decis sa candidez in colegiul nr. 7 din judetul Cluj pentru ca consider aceasta regiune, constand din satele mixte din Campia Transilvana (Mezőség) si orasul Campia Turzii (Aranyosgyéres), un exemplu de convietuire interetnica demna de urmat. Aceasta regiune este poate o “metafora” a Transilvaniei multiculturale, in care culturile, obiceiurile populare, muzica populara, chiar si limbile sunt atat de amestecate, incat nici nu mai stii dupa un momendat daca esti la o serbare romaneasca sau maghiara. Asta este Transilvania autentica.

Pornesc in aceasta campanie cu credinta ca este nevoie de oameni ca mine in politica din Romania, tineri care cred cu adevarat in multiculturalitate si toleranta reciproca, care cred ca important nu este trecutul, ci prezentul si viitorul, important nu este cea ce ne separa, ci cea ce ne uneste. Pornesc pentru ca sunt multi (maghiari si romani deopotriva) care m-au incurajat, care cred in mine, si in mesajul progresiv pe care il reprezint.

Pentru cei din presa, aveti mai jos contactele mele pe perioada campaniei. Ma puteti contacta oricand, pentru reactii, interviuri, etc.

Mobil: 0729-041185
Yahoo messenger: czikatihi
czika@rmdsz.ro (verificat zilnic de mai multe ori)

Tihi Czika are 27 de ani, e jurist, doctorand in drepturile minoritatilor, consilier in MCTI, consilier pe teme juridice si de comunicatie a Prezidiului Executiv UDMR.

Acest articol a apărut inițial pe blogul Limba cailor http://limbacailor.wordpress.com/

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru Tihi Czika sau UDMR și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

Biserica Ortodoxă Română – minister al muncii

octombrie 5th, 2008

Este greşit să aşezi păcatele acestei ţări pe spinarea partidelor. Toate categoriile sociale suferă de ce suferă şi clasa politică, iar politicienii sunt la fel de diverşi, în bine sau în rău, precum sunt profesorii, doctorii sau şoferii.

Rămâne însă faptul că acţiunile politicienilor, când sunt greşite, depăşesc prin amploarea consecinţelor răul provocat de ratările altora. Oare ce enormitate a unui grup profesional ar putea atinge dimensiunea catastrofală a ideii democrat-liberalilor, să treacă sarcina distribuirii ajutoarelor sociale de la Ministerul Muncii la … Biserică?

Preluarea şi redistribuirea impozitelor este legitimă doar pentru că societatea modernă a integrat principiul solidarităţii sociale. Administrarea acestui principiu ţine de una dintre cele mai înalte atribuţii ale statului. Să nu se înţeleagă un lucru atât de elementar tocmai de către cei ce îl reprezintă? Nici faptul că această prerogativă nu are cum să fie acordată altora decât autorităţilor publice? Cum să laşi în mâna unor incompetenţi cu responsabilitate scăzută, şi care nu pot fi trimişi în justiţie sub acuzaţia de abuz în serviciu, tocmai maşinăria redistribuirii sociale? Oamenii aceştia care ocupă demnităţi publice au jurat să respecte Constituţia. Oare ce or fi înţelegând din legea fundamentală?

Iar argumentele? De unde a scos domnul Emil Boc, un om de cu bun simţ odinioară, că Biserica ar fi mai puţin birocratică şi coruptă? Să nu fi auzit de seria continuă de scandaluri care o traversează? De plagiatele tezelor de doctorat de la facultăţile de teologie? De împărţirea pe bani a parohiilor? De fuga unor preoţi cu banii sătenilor? De aranjamentele din Dealul Mitropoliei? De faptul că Biserica la care se referă domnul Boc a înghiţit de câteva ori, pe vremuri, donaţiile pentru o Catedrală Ortodoxă? Nu se înfioară de faptul că preoţii au trădat secretul spovedaniei? De strânsa lor legătură, pe vremuri cu legionarii, apoi cu Securitatea?

În ce a fost Biserica eficientă? Ce probe are domnul Emil Boc? De 18 ani, Biserica e din ce în ce mai prezentă în şcoli. De 18 ani, violenţa, drogurile şi lipsa de educaţie proliferează. Dacă facem o corelaţie matematică între prezenţa Bisericii în procesul de învăţământ şi scăderea calitativă a vieţii şcolare, găsim un coeficient foarte mare. Ceea ce nu dovedeşte vinovăţia Bisericii în această chestiune. Probează în schimb totala ei inadecvare.

Însă, dincolo de orice discuţie legată de lipsa de eficienţă, birocraţie sau corupţie, o organizaţie privată, chiar dacă de utilitate publică, cum este Biserica, nu poate căpăta prerogative specifice puterilor statului.

Am văzut persoane cărora propunerea PD-L le-a stârnit un val de râs, încântaţi să fredoneze: „Cât de haioasă şi nebună este România!” Nu a trecut mult timp de când Dan Voiculescu protesta împotriva găurilor negre de la Geneva. De ce nu s-ar prinde şi domnul Emil Boc, împreună cu tovarăşii săi, în marea horă cu obscurantismului?

Ceea ce au făcut liderii conservatori ţine de o exhibare hilară, dar fără miză. Iniţiativa PD-L are însă grozăvia unui viol anticonstituţional. Un viol organizat, căci ar fi componentă a programului de guvernare gândit să implice Biserica „în procesul de consolidare a societăţii”. (Propunere ce reclamă, culmea, responsabilitate şi respingerea improvizaţiilor populiste şi politicianiste.) Temele mari ale civilizării României sunt plasate astfel în categoria derizoriului şi a ipocriziei. Cei ce preferă să vadă numai partea comică a faptelor ar fi poate bine să-şi amintească că, de 70 de ani, în spatele derizoriului şi ipocriziei au crescut faptele cele mai cumplite.

Despre tracomani si tracomanie

octombrie 5th, 2008
Nicolae Ceaușescu și Iosif Constantin Drăgan - doi promotori ai tracomanieiNicolae Ceaușescu și Iosif Constantin Drăgan – doi promotori ai tracomaniei

Fara indoiala, in epoca fierului avem de-a face cu triburi tracice.

Procesul formarii lor e lung si complex, dupa cum am precizat in articolele anterioare.

Momentul nasterii lor din prototraci, este dat de incheierea sintezei dintre bastinasi si noii veniti (din valea Dunarii Mijlocii). Noii veniti nu vor avea ca tinta doar teritoriile Romaniei. Pornind din Germania de sud, Austria si valea Mijlocie a Dunarii, acestia vor „invada” toata Europa, provocind „hallstattizarea”. Miscarea se va simti pina in spatiul est mediteranean si Creta-Egipt. Prin urmare, dorienii nu sunt traci. Poate au antrenat si triburi prototrace, dar fenomenul major, nu este tracic (nici nu putea fi, de moment ce acestia nu erau inca formati.)

Inainte de a analiza epoca fierului din istoriografia noastra, sa analizam putin acest curent protocronist, care pune la baza culturii si civilizatiei europene cultura traca. (Ba chiar si etnic si lingvistic, toata Europa este tracica, in opinia domniilor lor.)

(O precizare metodologica. Nu exista neolitic „romanesc”, bronzuri „romanesti”, etc. Sunt culturi de epoca….., de pe teritoriul Romaniei. Idem, expresia neolitic „maghiar”, bronzuri „maghiare”….. Din moment ce triburile maghiare sosesc mult mai tirziu, artefactele respective trebuiesc numite dupa numele regiunii anterior ocuparii ei de maghiari. Neolitic pannonic, bronzuri pannonice, etc. Eventual se poate folosi sintagma artefacte arheologice „de pe teritoriul…..”. Observatia este valabila aproape pentru toate statele europene. Am mai spus, preistoria nu are dimensiuni nationaliste. Se vorbeau alte limbi, erau alte granite teritoriale. Si alte mentalitati asupra convietuirii cu noii veniti -puteau sa-si plateasca dreptul de trecere sau sedere pe teritoriul controlat de o comunitate-. In general, densitatea populatiei era foarte mica, ceea ce ducea la alte practici si mentalitati. Pe linga faptul ca nu existau state, cu administratiile si serviciile lor specializate. )

Revenind la tracomanie, primul element gresit este modalitatea de a interpreta continuitatea. Aceasta este vazuta ca un fenomen liniar. Din paleolitic pina la Decebal si Traian, toti oamenii de pe aici au trait, au lasat mostenitori vigurosi, si mai traiesc si astazi, caci pe la noi e „apa vie” si „viata fara de moarte”. Desi considera ca fenomenul tracic este mai nou (ei il plaseaza pe la 2000 i.e.n., fara sa explice acest moment; am precizat ca cele mai timpurii nume prototrace sunt datate de lingvistii bulgari pe la 1500-1300 i.e.n.; arheologic, civilizatia traca apare in epoca fierului), nu ezita sa discute de Schela Cladovei si monumetele neolitice-eneolitice ca fiind extrem de importante pentru nasterea tracilor. Acelasi tip de istorie triumfalista utilizata si de PCR.

Pentru tracomani, noii veniti sunt niste „paraziti” fara importanta, care au fost asimilati intotdeauna, urmele lor pierzindu-se.( Am vazut ca noii veniti din neolitic, au generat neoliticul. Noii veniti de pe la 1200 i.e.n. au provocat hallstattizarea. Etc.)

Acelasi curent istoriografic, considera ca fenomenele desfasurate pe teritoriul de azi al Romaniei sunt definitorii, uitind ca, in multe cazuri, culturile arheologice de aici au granite mult extinse in afara frontierelor contemporane.

Alteori, se „fura” importanta unor culturi . De exemplu, cultura ceramicii decorate cu note muzicale, care nu este originara de aici. Dar pentru ca ajunge si-n Romania (vezi articolul cu neoliticul), se considera ca „noi” (adica… tracii -uitindu-se faptul ca pina si ei au alta datare a aparitiei tracilor-) influentam toata Europa. Este de remarcat faptul ca aceasta cultura, nici macar nu ocupa o zona extinsa din actualul teritoriu al Romaniei. Dar, ei declara triumfalisti „Uite pina unde am ajuns!”?!!!

Mi se pare foarte clar ca civilizatia neolitica vine (in integrum) din Anatolia. Fie direct (pe tarmul de vest al Marii Negre), fie mediat (capete de pod) de Grecia si Macedonia. Civilizatia neolitica este unica si se datoreaza roirii centreloe vechi. (Este firesc, aceste grupuri au o cantitate de mincare mai mare si mai sigura; aceasta realitate combinata cu pacea generala din epoca, se asigura o prosperitate economica ce duce la marirea numarului de membri ai triburilor. Cum suprafetele agricole erau limitate -nu uitati si tehnologia epocii-, purtatorii acestor culturi incep sa „roiasca” in spatiile unde nu existau astfel de asezari si erau conditii propice -zona buna de agricultura si bastinasii mezolitici nu erau agresivi-.)

Revin, nu avem un neolitic „grecesc”, „romanesc”, etc. Chiar si neolitic „european” nu avem in faza initiala. Abia dupa citeva generatii, incepe stralucita aventura a neoliticului „european”. Nu stim ce limba vorbeau noii veniti si nici ce limba (sau limbi) vorbeau purtatorii culturilor neolitice din Europa. Si nu stim daca in cazul unor culturi arheologice diferite (in esenta ceramica diferita), avem limbi diferite sau aceeasi limba, eventual limbi inrudite. (Dar cum a fost posibila sinteza dintre Gumelnita si Cucuteni, in zona in care se invecineaza, rezultind cultura Stoicani-Aldeni, daca vorbeau limbi diferite?). Existenta acestei limbi unice sau inrudite in mai multe culturi neolitice, ar reliefa originea comuna a neoliticului „european” si ar da continut mitului rapirii Europei de catre Zeus (transformat in taur). Triburile anatoliene neolitice, poate or fi fost si momite in Europa, de bastinasii din zona.

Tracomanii, accentueaza rolul culturii Cucuteni. E o cultura foarte importanta, dar sunt citeva minusuri. Cucuteni este mai tirzie decit Gumelnita, insa cultura Cucuteni a fost descoperita (la sfirsitul sec. XIX) si publicata prima. Deci, a fost cunoscuta de publicul larg (si specializat) mai devreme, intrind in circuitul stiintific. Cultura Gumelnita a fost descoperita in perioada interbelica. Nici azi nu are o monografie publicata. Existenta ei e cunoscuta doar de specialisti si oamenii avizati. In plus, Cucuteni se intinde si-n Ucraina (fost URSS), dind apa la moara altor protocronisti.

Analiza acestor culturi nu-si are rostul, pentru ca tracomnaii bagatelizeaza rolul indoeuropenizarii. Atunci, la ce bun sa stii pe ce fond au venit acestia? De fapt, uneori, afirma ca indoeuropenii ar fi chiar cucutenienii. Cum s-o impaca lipsa de importanta a noilor veniti cu „noi suntem noii veniti”, este greu de imaginat.

Cred ca sunt mai multe voci „independente” in cadrul curentului, care isi expun punctul de vedere, fara a se consulta cu ceilalti sau fara a studia impactul ideilor lor, asupra constructiei logice a istoriografiei. Nici chiar in propriul lor curent.

( Ajunsi la acest punct, va rog sa-mi dati voie sa relatez prima mea experienta stiintifica. Sau prima participare la o sesiune stiintifica, in calitate de muzeograf. Era in vara lui ’87, la Calarasi. Tocmai venisem de pe un santier. Intimplator, la muzeu erau mai multi arheologi de la Bucuresti, si citiva amatori din Calarasi. Cum bucurestenii aveau un moment de ragaz pina la legaturile lor care-i raspindeau pe santiere, a venit cineva cu ideea de a prezenta fiecare cite ceva, facind o sesiune ad-hoc. Nu mai tin minte toate „comunicarile”. Unul dintre amatori, a venit cu o idee trasnita. El (stia mai multe limbi straine), a reusit sa citeasca mesajul incifrat din numele dacilor. Si a „dovedit” ca Burebista insemna cel mai viril barbat, etc. A „tradus” o multime de nume. Problema era ca la fiecare traducere, el utiliza alt sistem de referinta. In discutiile care au urmat, aceasta a fost si observatia mea. Intr-un sistem stiintific, trebuie expusa o regula (lege) generala, verificabila, pe care fiecare sa o poata aplica. Eventual, cu exceptiile „legale”. Asta e tracologia. (Nu va mai povestesc ce-a urmat pentru mine in Calarasi, pentru ca am contrazis somitatile locale. -Va dati seama ce tip de somitate era-. Mai ales, dupa ce am inceput sa am si o opinie diferita de a altor somitati locale, cu privire la santierul de la Gradistea Coslogeni.)

In viziunea tracomanilor, tracii au colonizat centrul Italiei si au format latinii (mitul lui Enea troianul. Nu se poate contesta caracterul pretracic sau legaturile cu lumea pre-tracica ale Troiei; dar de aici pina la a-i transforma pe latini in traci…..). de aici si lipsa romanizarii tracilor la tracomani si condamnarea „romanizarii”; daca ei vorbeau latina, nu mai era nevoie sa fie romanizati.

Dar aceeasi tracomani, considera ca tracii au sunt si… germani (confuzia lui Iordanes: get/got, preluata si de alti oameni de cultura medievali).

Si evident, pe cale de consecinta logica, latinii sunt germani, sau frati cu ei.?!!!

Lista cu aberatii poate continua. Si evident, au mereu un citat mai lung sau mai scurt, dintr-un autor sau altul. In general, vechi si foarte vechi autori. (De la un secol in jos, altfel nu discuta. Adica atunci cind omenirea „bijbiia”, cautind caile adevarului.)

Problema e ca, initial, efortul lui Densusianu („Dacia preistorica”) nu a avut un rol extremist. El a adunat cu constinciozitate, toate referirile la istoria noastra. Pe unde le-a gasit: la hore, claci, in arhive, biblioteci sau pe noile (atunci) santiere arheologice. Toate aceste date, impanate cu observatii ale diferitilor istorici, lingvisti, au creat constiinte. Intelectualii nostri formati dupa 1911, consultau cartea lui.

(Aceasta mentalitate a fost cristalizata de I.C.Dragan in „Noi, tracii.” Nu-i de mirare. El a fost educat in acest spiriti. Apoi numeroasele contacte cu legionarii -daca nu cumva el insusi a fost legionar- l-au facut sa se gindeasca la un popor „ales” , cu o „misiune” speciala, „nedreptatit” de „conspiratia mondiala”. Cind relatiile cu Ceausescu i-au permis, a relansat teoria, innoita. Ciudat, dar o ideologie de tip fascist, a avut ecou in rindurile citorva lideri ai PCR -la nivel de CC- si ai Securitatii. Si asa porneste un nou val de tracomanie, dezvoltat in ultimii ani de lipsa cenzurii si accesul celor numiti la proprietate personala si avere, care la permit sa faca ce vor. Iata cum instrumentele democratiei, ajunse pe mina cui nu trebuie, produc necazuri. In plus, este de remarcat ca mijlocele comuniste: boicotarea adversarilor, etc, sunt din plin folosite de aceeiasi interpreti. Asta da originalitatea vietii politice romanesti, cu consecinte in cultura, invatamint, mediu de afaceri.)

Datele arheologice nu confirma (sau confirma doar partial) adevarurile postulate de Densusianu (la nivelul cunostintelor istoriografice din 1911). Tracomanii, insa, nu tin cont de acest lucru. Ei considera ca doar ei detin adevarul si ca toti istoricii si arheologii care-i contrazic, apartin „marii conspiratii mondiale, antiromanesti”. Si ca toti acestia, trebuiesc schimbati cu alti istorici/arheologi, devotati lor. (In cazul meu, au reusit.) Desi e foarte clar ca dupa ’89, istoricii si arheologii comunisto/securisti au fost pastrati si promovati. Iar tinerii recrutati au fost si sunt formati dupa chipul si asemanarea sefilor lor (invatamint/cercetare;muzeografie/cultura). In schimb, cind un istoric incearca sa fie independent economic si (mai ales) in ceea ce scrie, este imediat blocat de un sistem care „uita” regulile democratiei, desi face mare caz de ea cind e vorba de persoana, averea, functia sau privilegiul imunitatii celor care conduc sistemul. De fapt celor care au condus si conduc sistemul, pentru ca ’89 nu i-a schimbat din functii. Ii poate schimba din functii, doar daca-i promoveaza.

O treime dintre unguri sunt xenofobi

octombrie 5th, 2008

„Pirezii” – membrii unui popor existent doar în fantezia unor sociologi din Budapesta – rămân în continuare antipatici în viziunea cetăţenilor din Ungaria, mai ales în rândurile locuitorilor din Budapesta.

Ziarul Népszabadság, care a rămas cel mai popular cotidian din Ungaria, a publicat recent un interesant interviu cu sociologul Endre SIK, care studiază de câteva decenii fenomenul imigraţiei, publicând mai multe studii legate de manifestarea xenofobiei şi este apreciat pe plan internaţional ca unul dintre specialiştii acestei probleme. Endre Sik este de părere că existenţa fenomenului xenofobiei nu trebuie ridiculizat, ci luat în serios.

Fenomenul urii sau fricii de orice străin şi necunoscut, respectiv nesuferirea altor etnii, naţii, culturi sau religii, studiat încă de grecii antici, din păcate există şi în vremurile moderne, când de multe ori s-a îmbrăţişat cu rasismul, antisemitismul, şi în cazul altor continente cu apartheidul. Xenofobia de obicei este provocată de inegalităţile sociale, altă dată de factori politici şi este caracteristică în special oamenilor cu studii neterminate, mai ales din mediul rural.

Dintr-un recent sondaj de opinie publică efectuată de Insitutul TÁRKI din Budapesta rezultă că aproape o treime din populaţia adultă a Ungariei, întră în categoria xenofobilor. Cercetătorii acestei instituţii au început studierea fenomenului imigraţiei încă în perioada demonstraţiilor internaţionale anticeauşiste împotriva demolării satelor, când numărul refugiaţilor din România a crescut brusc. În viziunea lor, orice om, care ar închide ermetic graniţele ţării şi nu ar permite întrarea nici unui străin, este xenofob. Pe polul opus se află acele persoane care sunt de acord cu primirea tuturor imigranţilor fără stabilirea anterioară a unor condiţii. În această categorie întră cam o zecime din populaţie. Majoritatea – 58% dintre cei chestionaţi – întră în „grupul nehotărâţilor”, care ar accepta venirea în Ungaria a imigranţilor în funcţie de naţionalitatea, respectiv etnia refugiatului.

Endre Sik este de părere că fenomenul xenofobiei după o rapidă ascensiune până-n 1995, după 2002 rămâne la un nivel oarecum constant, între 25–33% din populaţie. În ultimii ani, în rândul celor „nehotărâţi” respingerea străinilor – indiferent de provenienţa lor – este mai puternică, cu excepţia maghiarilor din afara Ungariei. Una din constatările interesante ale ultimului sondaj, este că receptivitatea faţă de primirea maghiarilor din afara Ungariei a început să scadă, iar aprecierea ruşilor şi arabilor este cu ceva mai bună ca anterior, dar diferenţele rămân destul de semnificative. Dintre cei „nehotărâţi” 83% ar impiedica primirea arabilor, 76% a ruşilor, iar a maghiarilor din afara Ungariei doar 7%. Fată de media pe ţară, xenofobia este mai puternică în sudul Ungariei, în mediul rural şi în rândul şomerilor.

„Pirezii” fac parte dintr-o categorie aparte. Chiar dacă apar doar în fantezia unor cercetători, în ochiul multora, sunt antipatici. 66 la sută dintre cei „nehotărâţi” ar refuza primirea lor în ţară. Este surprinzător că în rândul cetăţenilor din capitala Ungariei, consideraţi până acum mai toleranţi ca cei din provincie, ponderea celor care resping pe pirezi, depăşeşte media pe ţară. Descoperirea motivelor pentru care un popor imaginar devine antipatic, ar necesita analize speciale. În lipsa acestora, Endre Sik se mulţumeşte cu o explicaţie logică: xenofobia nu este alimentată necondiţionat din cunoştinţe concrete şi reale.

Budapesta, octombrie 2008

Prima banca publica de sange placentar din România

octombrie 5th, 2008

Ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu a declarat ca s-a hotarat sa adopte o Hotarare prin care sa se elimine plafoanele la farmacii pentru medicamentele compensate.

„Am prezentat o informare Biroului Politic Central si, incepand cu data de 1 octombrie, plafoanele la farmacii in Romania se vor desfiinta. in acest sens, vom pregati o Hotarare de Guvern pe care o vom aproba in sedinta de miercuri, care va permite ca aceasta masura luata astazi sa fie aplicata chiar cu data de 1 octombrie. Asta inseamna ca indiferent cand un cetatean primeste o reteta in regim de compensare, el se va adresa farmaciei in orice zi, la orice ora si nu vor mai fi probleme de eliberare de medicamente”, a explicat ministrul sănătății.

Se pare că pretul medicamentelor este o modalitate prin care ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, isi asigura linistea in prima luna de campanie electorala.
Distribuitorii de medicamente sunt nemulţumiţi deoarece euro creste in continuare, preturile medicamentelor cresc si ele, ..iar importatorii îl acuză pe ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, ca nu respecta promisiunile privind recalcularea pretului medicamentelor.

De cealalta parte, Ministerul Sanatatii a precizat saptamana trecuta, ca respinge asemenea reacţii, pe care le considera agresiuni nepermise. „Ministerul asigura cetatenii ca va actiona, ca si in ultimii trei ani, pentru a asigura o aprovizionare continua cu medicamente, la preturi accesibile. Aceasta politica de promovare a unor preturi corespunzatoare pentru cetateni va sta, in continuare, in atentia Ministerului Sanatatii”, a mai precizat institutia.

„Red Heart”, pastila care ar putea reduce cu 50% numarul deceselor provocate de atac de cord sau atac cerebral.

Noul medicament este compus din aspirina, statin pentru scaderea colesterolului, un inhibitor ACE pentru reducerea hipertensiunii si tiazida (diuretic) – medicamente a caror eficienta de a lupta impotriva bolilor cardiovasculare este deja dovedita.
Avand în vedere compoziţia ( patru medicamente ieftine) promovarea ei ar reprezenta o ameninţare pentru companiile farmaceutice care le-ar reduce vanzarile la medicamentele mai scumpe destinate acelorasi boli.
In Marea Britanie, costul tratamentului pe un an de zile cu noua pastila este estimat la mai putin de 20 de lire pe an.

Potrivit Organizatiei Nationale a Sanatatii, 17 milioane de persoane mor, anual, din cauza atacurilor de cord si a atacurilor cerebrale, 80% dintre decese avand loc in tari in curs de dezvoltare.

La Cluj, prin grija Fundatiei Eurocord Romania.functioneaza Prima banca publica de sange placentar din România, la care au acces gratuit, toti cetatenii romani.

Avantajul existentei unei astfel de banci in Romania este reprezentat de accesul la grefa de transplant gratuit si imediat, lucru care mareste capacitatea de a lupta mai eficient contra bolilor.

In momentul de fata, o femeie care naste are trei optiuni cu privire la sangele placentar: sa pastreze unitatile de sange, contra cost, sa le doneze sau sa refuze donarea, caz in care sangele placentar va fi aruncat la nastere, impreuna cu placenta.

Următoarea banca privata de sange placentar va fi deschisa, la inceputul anului viitor, in Bucuresti.

Sursa: Pharma Business

 
44.192.75.131