Loading

Incotro America maine…?

octombrie 12th, 2008

E greu de crezut ca fenomenele ce se inampla acum in America sunt reale. Mediile financiare sunt cuprinse de o febra de neinchipuit in a rezolva situatia economica afectata de o criza de solvabilitate a sistemului bancar. De fapt ce se intampla. Toate bancile au inchis ofertele pentru credite, institutii de brockeraj au declarat faliment, Wall Street este in degringolada, curg acuzele impotriva celor ce fac afaceri cu actiuni, se trag semnale de alarma…”acum sau niciodata”. Capul de afis il reprezinta alocarea a 700 miliarde de dolari de care se leaga destinul generatiilor urmatoare, speranta celor ce vor iesi curand la pensie, speranta lumii in a reface calmul si regulile de pana nu demult.
“Nu va mai fi ce a fost…” spun unii.
“Vom cadea intr-o criza fara precedent din care toata lumea va suferi…” spun altii.
Si totusi…ce se intampla? Ce este aceasta mirifica suma de nici mai mult nici mai putin de 700 miliarde de dolari? De ce Congresul nu a cracnit in a aproba cheltuirea a 1 miliard de dolari pe zi pentru sustinerea armatei din golf si se codeste atat pentru ceva care ar parea foarte rational, poate chiar mult mai rational decat afacerea razboiului care pana acum nu a adus nici un profit?
Este America chiar la fundul sacului si se afla pe muchie de cutit? …sau este o problema legata de asumarea responsabilitatii?
Camera Reprezentantilor, institutia indreptatita sa aprobe miscari financiare s-a opus vehement la o astfel de alocare de fonduri. Motivul invocat se leaga de faptul ca responsabilitatea de a lua bani din banii publici rezultati din taxe si a-i da sistemului bancar astfel ca sa se deblocheze sistemul de creditare nu este o masura pentru care Reprezentantii ar fi indreptatiti sa o faca cu nonsalanta. Ca urmare, Presedintele a invocat o stare de urgenta in economie astfel ca sa-i motiveze pe alesii din camera.
Chiar si asa, s-a pus intrebarea:
Este sistemul bancar cel ce are nevoie de acesti bani, sau este economia productiva care are nevoie de o noua tendinta de dezvoltare?
Daca banii ar fi dati bancilor, atunci ele ar continua nestingherite sa ofere credite, sa finanteze proiectemai mult sau mai putin profitabile, adica sa existe asa cum a existat pana acum si sa faca politica financiara a statului asa cum o cunosc ele fara sa schimbe nimic.
Daca banii ar fi alocati catre anumite institutii productive, scotandu-le de sub imperiul falimentului si luandu-le sub aripa ocrotitoare a statului, s-ar perpetua aceeasi situatie de nesolvabilitate creata de o valoare prea mare a resursei energetice si o mult prea scumpa forta de munca.
Si atunci…este destul de limpede de ce Congresul nu cade de acord in a aproba aceasta resursa financiara. Oriunde ar fi pusi banii acestia ei au sorti foarte redusi sa se intoarca inapoi cu profit.
…si totul se datoraza faptului ca America s-a sfiit sa recunoasca tendintele de recesiune aparute acum mai bine de cinci ani.
Dar e bine sa privim inainte. Inainte de fapt avem o perspective cat se poate de sumbra. Camera Reprezentantilor nu aproba suma mentionata pentru ca nu intrevedea solutia pe care astepta din partea celor ce candideaza.
Barac Obama se prezinta in fata americanilor cu lozinci populiste cum ca el ar cunoste foarte bine situatia saracilor care muncesc din greu pentru “un salariu de nimic” si carora schimbarea, “Change” , le va umple buzunarele caci, in stilul socialist, vom lua de la marile afaceri si le vom da lor…
…iar McCaine agita sentimentele nationale de unitate in fata a ce va sa vie, fara sa ofere alternative reale. El presimte ca energia este cea care va rezolva oarecum problema prin capatarea independentei fata de resursa din Golf, dar calculele bugetare se pare ca nu se pot inchide usor avand in vedere cheltuielile imense pe care le impune campania din Afganistan.
Se pare totusi ca oferta politica este nepregatita sa dea piept cu situatia economica actuala si nu ofera variante credibile care sa aduca intr-adevar schimbarea fundamentala necesara.

Șapte întrebări despre criza financiară cărora nu le ştiu răspunsurile

octombrie 12th, 2008

Aş fi vrut să scriu ceva cu bun simţ in legătură cu criza financiară pe care o traverseaă practic întreaga planetă însă risc să fac presupuneri fără acoperire şi să vorbesc după ureche. Astfel, îmi voi pune şi vă voi pune doar întrebări iar daca unii dintre dv. au răspunsuri, sunt bineveniţi să le propună.

1. Cum a fost posibil ca o criză financiară de asemenea proporţii să nu fie anticipată, cu metodele moderne de modelare matematică şi cunoscând precizia cu care instituţiile financiare analizează şi centralizează datele, până la nivel de individ şi de taxe personale?

2. Care o fi situaţia financiară a unor persoane recunoscute ca şi „genii” în materie de bănci şi operaţii bursiere, în urma căderii masive a bursei? (Ex. George Soros, Warren Buffett)

3. Este oare penalizarea concomitenta a celor responsabili laolaltă cu cei iresponsabili una dintre performanţele capitalismului pe care ar fi invidiat-o înşişi teoreticienii egalitarismului de tip comunist?

4. Ceea ce se întâmplă nu reprezintă cumva o reaşezare a centrelor valorice ale Lumii, dinspre economiile având frecvent la bază scheme piramidale înspre economiile orientate spre crearea de valoare ce nu are nevoie de prea mult marketing pentru a fi vândută? (Forţă de muncă ieftină, produse tangibile, energie, etc.)

5. Este posibilă realizarea unui „concert” la care să participe corporaţii responsabile, într-o economie deschisă, fără intervenţia Statului? (Sau „Corporaţii responsabile” este din start o contradicţie în termeni?)

6. Societăţile de asigurare au sens ca şi entităţi private, fără să existe riscul ca ele să se comporte fie ca proprietari de cazinou fie ca jucători care spală bani?

7. A cazut cumva sistemul capitalist victima celei mai eficiente arme cu care a reuşit să dărâme Zidul Berlinului? (Este vorba de propaganda cu privire la bunăstarea lumii occidentale, cea dorită de toţi cei aflaţi după Cortina de Fier – o bunăstare în care a început să se creadă necondiţionat şi care a ajuns să se bazeze pe „puterea sistemului” mai mult decât pe puterile proprii).

Întrebări care mă depăşesc, dar poate putem schimba câteva opinii pe marginea lor.

President’s Day

octombrie 12th, 2008

Stau în balconul larg, pe covorul verde ca un lan de lucernă.
Privesc oceanul, oglindă albastră.
Soarele, câine leneş, scoate limba către Apus.
Razele galben-roşcate se reflectă pe suprafaţa apei;
Ajung, învigorate parcă, în ochii mei întredeschişi.
Alături, capacul din fontă subţire al grătarului, rece acum.
În dreapta ţin paharul cu „Margarita” preparată cu tequilla „Patron”, adusă de Aurelia special pentru mine.
Reţeta mea diferă de cea originală:
În loc de o treime tequilla şi restul suc de lămâie, eu folosesc sucul doar ca pretext.
Restul otrava dracilor verzi de la sud de Rio Grande.
Deh, reminiscenţe ardeleneşti!
„Dragul meu, pune-ţi pălăria din paie!
Şi bagă de seamă, eşti la al patrulea pahar.”
Dinspre Vest depărtarea naşte avioane de cursă lungă la fiecare jumătate de minut.
În soarele înserării însemnele companiilor aeriene strălucesc pe aripile păsărilor din argint.
Coboară la aterizare pe Aeroportul Internaţional.
M-am aşezat pe şezlongul basculant.
Când m-am trezit, se făcuse frig.
Pe măsuţa din dreapta paharul, corolă de crin deschisă către cer, stătea trist, gol.
După-amiază liniştită, de „President’s Day”.

Dan David, Los Angeles, Feb.-21-2007.

Imbratisare de Copil

octombrie 12th, 2008

Cum să cuprinzi necuprinsul?
Cum să prinzi în braţe marea neîmbrăţişată,
Mişcarea fluidă a norilor pe cer,
Nestatornicia vântului,
Eterna penetrare a luminii în întuneric
Şi nevoia de dragoste a unui copil?

Cu o simplă îmbrăţişare
El strânge la pieptul lui nu doar un trup,
Nu doar o inimă ce primeşte căldura suflării lui
Ci încrederea în forţa unui adult,
Ce-i asigură zile însorite pe câmpul de joacă,
O lume fericită şi îmbelşugată
Şi promisiunea unui univers fără probleme.

In schimb el ne oferă
Mângăierea uşoară a mânuţelor lui
Innodate în jurul grumazului nostru
Şi în această febrilă demontraţie de dragoste
Trebuie să ne ascundem din ochi teama
Că lumea nu-i aşa cum o percepe el
Şi că limitaţia noastră
Va alunga soarele din privirea lui.

Orbitor

octombrie 12th, 2008

sunt iarăşi orb de tine
nu mai am nimic de spus omenirii
stau la picioarele muntelui din zare
rumeg un fir de grâu cu gust de mirişte
aştept privirea ta cât să cuprindă orizontul
nimic nu mă poate despărţi de canonul baroc
murmur încet o litanie de vecernie
călătorii se opresc să se descalţe
roua îmi stă pe umeri grea ca piatra de moară
câta poezie e de descoperit
în umbra de pe perete
şi câtă nelinişte îmi dă
lipsa ta pe foaia de hârtie…

Compendiu despre grădini

octombrie 12th, 2008

pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic

acestea sunt zilele ce ţi-au mai rămas
despre cum se nasc copii de zăpadă cu ochi albaştri spuneai
împărţind bucăţi de cărbune prin târguri

nici tu nu ai mai găsit grădina raiului
şi nici poarta

…cineva şi-a uitat cheile de fum înfipte prin mine
s-a făcut pe dinăuntru gri
mi-e frig

Religie, credință și intoleranță

octombrie 12th, 2008

Acest editorial nu era programat să apară luni 13 octombrie. De fapt nici nu era scris și nici nu-mi venise ideea să-l scriu.

Am decis să-l scriu ca urmare a unui e-mail cu înjurături primit de la un fost colaborator al revistei ACUM, Cicero Limberea.

E-mailul, ca răspuns la articolul meu “Dinastia Isus și impostorul Pavel”, nu e reproductibil, însă pot să vă spun că domnul Limberea, un presupus creștin practicant, l-a inclus în înjurături pe Dumnezeu, încălcând interdicția biblică de a lua numele Domnului în deșert.

Pentru cei care nu-l cunosc, domnul Limberea scria articole economice și, din când în când în calitate de auto-proclamat expert religios mai scria câte un articol pe teme religioase.

Criticile mele la adresa unui astfel de articol care conținea greșeli factuale și de interpretare flagrante, au determinat reacția grosolană a domnului Limberea și retragerea sa de pe această pagină, nu înainte de a se fi dezvăluit ca un antisemit și un negaționist violent al Holocaustului.

E-mailurile cu înjurături și amenințări cu violența sunt o metodă frecventă folosită de domnul Limberea, după cum poate confirma și directorul fondator al revistei ACUM, Ștefan Niculescu Maier, în casa căruia domnul Limberea a fost oaspete.

Pe lângă e-mailul de la Cicero Limberea, am primit unul foarte scurt, cu înjurătura reproductibilă “Hai sictir!” de la o anume Kirya, cunoscută pentru contestarea vehementă a principiilor editoriale ale revistei ACUM și un altul plin de insulte, pe care l-am împărtășit unora dintre colaboratorii revistei, de la Iulia, fundametalistă creștină și exponentă tipică a violenței de limbaj.

Articolul menționat precum și unul mai vechi, „Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars”, seria de articole privind disputa creaționism contra evoluționism și editorialul lui Ștefan despre relația știință-religie au generat o stare de iritare vizibilă printre cei care se pretind a fi credincioși.

Cu excepția însă a lui Alexandru Timoschenko, care a scris un elegant editorial în sprijinul relației de complementaritate dintre știință și religie, reacțiile au fost aproape toate în registrul iritat până la violent, cu o lipsă flagrantă de argumente sau cu folosirea unor sofisme pentru a evita răspunsuri tranșante la întrebări clare precum: “Care e vârsta universului?” sau „Credeți în imaculata concepțiune, înviere și natura divină a lui Isus?”

Argumentul ‘comunist’

Ce este întristător este încercarea unora de a folosi argumentul “comunist”, adică voi cei de la revista ACUM procedați precum comuniștii pe vremea când persecutau credincioșii.

Argumentul este stupid și denotă un provincialism intelectual deprimant, dovedind că unii absolutizează experiența lor din România comunistă, aruncând în derizoriu o dezbatere care are loc oriunde în lumea liberă în ziua de azi.

Dacă e vorba de intoleranță, atunci ea vine din partea celor care se pretind religioși și are repercusiuni grave în România de azi, după cum se poate vedea și din acest mesaj al unui tânăr.

“Am să-ţi spun o poveste adevărată..pe care am scris-o pe blogul meu sub altă formă, special ca să nu iasă scandal. România este plină de prejudecăţi, ceea ce împinge românii la minciună! Sunt în clasa a XI-a la un profil uman, şi din păcate, mai fac ore de religie…ore în care trebuie să simulez credinţa. Ba, mai mult, pentru că urăsc atât de mult materia şi doctrina, în sine, am inceput să scriu articole pentru o revistă religioasă, pe care primesc note. Totul ca să nu invăţ. Partea proastă e că n-am călcat niciodată într-o biserică…şi că,
odată cu publicarea pe internet a poveştii, nu ştiu cât o să mai dureze mica mea șaradă…
Nu ştiu de ce am scris comentariul ăsta..poate că vroiam să mă descarc psihic, şi acum am găsit ocazia…”

Unii dintre cei care au reacționat în paginile revistei ACUM au folosit termenul “blasfemie”. Am să repet, în secolul XXI, la o revistă ca a noastră nu acceptăm acest termen.

Ce va urma? Cei care reacționează astfel n-au învățat nimic din drama lui Salman Rushdie, autorul “Versetelor satanice” care a trebuit să îndure ani grei de teroare din cauza isterizării a milioane de musulmani.

În paginile revistei ACUM au semnat (și slavă Domnului că au dispărut de aici) fundamentaliști religioși.

Veți spune că e dreptul lor să se exprime. Da numai că de la fundamentalism religios la fanatism și violență nu e decât un pas, după cum arată crizele de furie ale lui Cicero Limberea.

De altfel, domnul Limberea mi-a trimis ulterior un e-mail de amenințări, spunându-mi că risc să am soarta lui Salman Rushdie și că nu am voie să scriu așa ceva. „Eu personal ca și alții mă simt ofensat și cred că aș face justiție divină dându-ți un ciomag în cap”, scrie fostul colaborator al revistei ACUM.

În plus, așa cum am spus și cu alte ocazii, fundamentalismul religios – în cazul nostru creștin – e însoțit mai întotdeauna de alte manifestări precum naționalism exacerbat, xenofobie, rasism, antisemitism, negaționism sau homofobie.

Și am să-i răspund și colaboratorului nostru care m-a acuzat că aș vrea să “obțin simpatia comunității evreiești”.

Eu cred că e mai mult decât evident, chiar dacă citești revista ACUM, nemaivorbind de alte publicații și bloguri că antisemitismul e un fenomen extrem de răspândit, care proliferează pe ignoranța crasă care, după cum se poate vedea și aici, ne înconjoară.

Și a-l combate, atunci când mulți dintre cei care ar trebui s-o facă bagă capul în pământ cu lașitate, este un gest firesc.

Dezbatere deschisă

Ignoranța și uneori reaua credință pleacă adeseori de la însuși clerul ortodox. Vă reamintesc reacția violentă a unui tânăr prelat ortodox pe aceste pagini http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=ecouri&id=7829.

Vă pot pune la dispoziție și un interviu pe care l-am făcut cu un călugăr român de la Biserica Nașterii lui Isus de la Bethlehem, care susținea că cele trei religii monoteiste nu au un Dumnezeu comun, că musulmanii se închina la Mahomed și că Isus va veni atunci când pământul se va crăpa și va înghiți cele două moschei (El Aksa și Domul Stâncii) de pe Muntele Templului de la Ierusalim.

Și dacă un cleric dovedește astfel de ignoranță, ce să mai vorbești despre laici?

Cum să reacționezi când un cititor scrie cu cea mai mare seriozitate pe pagina ACUM că omenirea are 6000 de ani vechime, așa cum scrie în Biblie?

Îi întreb pe cei iritați de dezbaterea din revista ACUM: sunteți de acord ca în școală să se predea așa ceva, chiar dacă ar fi vorba de copiii și nepoții voștri?

În Occident apar frecvent cărți extrem de controversate de felul celor recenzate de mine în paginile revistei ACUM, pe măsură ce tot mai mulți istorici și teologi se implică în dezbaterea privind divinitatea lui Isus – dogmă care se clatină din toate încheieturile.

Surprinzător este faptul că reacțiile cele mai vehemente în revista ACUM provin din partea acelora care trăiesc în Occident.

Pe ce lume trăiți oameni buni? N-ați învățat nimic în anii trăiți într-o societate normală? Vreți să luați experiența comunistă și s-o întoarceți pe dos?

Moartea unul laureat al premiului Nobel: George Emil Palade

octombrie 11th, 2008

Stiinta universala are destule exemple de specialisti romani de mare valoare, recunoscuti pe plan international, dar numai unul din ei a cucerit premiul Nobel. Unele descoperiri facute de romani poarta azi alte nume, datorita faptului ca societatea internationala Poate ca merita sa amintim aici cazul Magnetonului Bohr, calculat in realitate nu de Niels Bohr ci de Stefan Procopiu (momentul de dipol al electronului din atomul de, sau cazul lui Paulescu, adevaratul descoperitor al insulinei, pentru care altii au luat premiul Nobel in 1923…

Dar sa nu uitam ca de multe ori nu exista echitate in lume; cazul premiilor Nobel pentru pace luate de oameni care nu meritau nimic este notoriu. Inechitati mari se fac si azi: de exemplu cuplul de fizicieni Penzias si Wilson au luat premiul Nobel pentru descoperirea fizica (intamplatoare) a radiatiei de fond a Universului, in timp ce fizicienii care prezis aceasta descoperire prin calcule…nu au fost onorati cu nimic.

Cazul Palade a fost din acest punct de vedere unul fericit: un om de stiinta roman, nascut la Iasi in 1912, care si-a luat masteratul la facultatea de medicina Carol Davila din Bucuresti (in 1940) si care (cu anumite ajutoare) a reusit sa plece din tara in perioada stalinista, dupa ce si-a luat doctoratul la Bucuresti. Ultrerior a lucrat la Institutul Rockefeller in cercetarea medicala (el a fost primul care a utilizat microscopia electronica in studiul celulei) iar apoi a studiat motorul care transforma energia chimica a alimentelor in energie utilizabila pentru functionarea celulelor, in mitocondrii. Cum am amintit odata, mitocondriile sunt esentiale pentru functionarea oricarui organism si contin un cod genetic usor schimbat fatza de cel al restului celulelor vii, dovada ca a existat candva o competitie (in evolutie) intre cel putin doua coduri genetice diferite (mitocondriile continand Uracil, o baza care nu apare in restul lumii vii).
Pentru meritele sale indiscutabile el a primit premiul Nobel in anul 1974, precum si alte numeroase premii pentru lucrari „esentiale pentru biologia celulara, inclusiv pentru dedscoperiri in domeniul organizarii functionale a celulelor.

Sudiul organelelor si a comunicarii pe cale chimica intre componentele celulei i-au asigurat un loc deosebit in stiinta moderna.
Acest om s-a stins acum din viata, in 8 octombrie 2008, fiind niversal apreciat si laudat pentru succesele sale, fara de care biologia celulara nu ar fi azi la nivelul la care este.

In perioada comunista i s-au negat in mod sistematic unele merite; intre altele a fost acuzat ca a facut experiente pe delfinii din Marea Neagra. Este prea devreme sa stim tot adevarul in aceasta privinta, dar in lunile urmatoare vom afla cu siguranta cu mult mai multe date despre el.
Oricum, G.E. Palade a sporit respectul mondial pe care si l-a impus in trecut stiinta invatata si practicata in Romania iar pierderea lui este regretata de multi specialisti din lume.

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat finlandezului Martti Ahtisaari

octombrie 10th, 2008

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat, in acest an, finlandezului Martti Ahtisaari, a anuntat Comitetul Nobel din Norvegia. Evenimentul reprezintă o incununare a numeroaselor sale misiuni de mediere a păcii în întreaga lume timp de 30 de ani, în ciuda unui notabil eşec în Kosovo.

„Aceste eforturi au contribuit la a avea o lume mai paşnică şi de fraternitate între naţiuni, în spiritul idilor promovate de Alfred Nobel „, a spus la Oslo, preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.

Şeful Guvernului norvegian, Jens Stoltenberg, a salutat alegerea: „Martti Ahtisaari a dat un sentiment de speranţă multor oameni din întreaga lume”, a spus el.

În vârstă de 71 de ani, Martti Ahtisaari a efectuat turnee pentru pace în lume, fiind inclusiv coordonatorul al activităţii de management al crizelor, lansat de Iniţiativa de management al crizelor CMI, ONG care a fost fondat în anul 2000.

Considerat un pretendent serios la premiul Nobel pentru pace de mai mulţi ani, Ahtisaari a primit prestigiosul premiu în timp ce multe personae consideră că activitatea desfăşurată ed el pe această linie, a înregistrat multe eşecuri.
De exemplu, în calitatea sa de trimis special al ONU, între noiembrie 2005 şi martie 2007, Finn nu a reuşit să rezolve problemele din provincia Kosovo.

Populată de o mare majoritate albaneză, Kosovo a declarat unilateral independenţa faţă de Serbia pe 17 februarie.
Aproape 50 de ţări, inclusiv Statele Unite şi cele mai multe state membre ale UE au recunoscut noul stat, nu însă şi Serbia sau Rusia, care s-au bazat pe un precedent din Kosovo, pentru a-şi justifica recunoaşterea Osetiei de Sud şi Abhaziei.

În acest an, 197 de persoane şi organizaţii au fost nominalizate pentru Premiul Nobel pentru pace.

Motivarea Comitetului Nobel

In 2007, premiul a fost acordat fostului vicepresedinte american Al Gore si Comisiei interguvernamentale a Natiunilor Unite pentru schimbari climatice. Gore si expertii ONU au fost recompensati pentru eforturile lor de popularizare a informatiilor privind schimbarile climatice.

Premiile Nobel, create de savantul si omul de afaceri suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei (1867), au fost decernate pentru prima data in 1901.

Comitetul suedez a anuntat in aceasta saptamana castigatorii premiilor Nobel pentru medicina, fizica, chimie si literatura. Doar Premiul Nobel pentru Pace este anuntat, conform dorintei testamentare a lui Alfred Nobel, de catre Comitetul Nobel din Norvegia.

Pe 10 decembrie, castigatorii premiilor Nobel din acest an vor primi din partea Comitetului Nobel o diploma, o medalie si un cec in valoare de un milion de euro.

Republica Moldova mai pierde un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

octombrie 8th, 2008

Un avocat a câştigat o cauză la CEDO pentru că i-a fost percheziţionat oficiul şi domiciliul fără a se lua măsuri de garanţie a confidenţialităţii avocat-client. Prin hotărârea emisă la 7 octombrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că autorităţile naţionale nu au adus motive „relevante şi suficiente” la eliberarea unor mandate de percheziţie pe numele avocatului Oleg Mancevschi şi nu au luat măsuri de garanţie a confidenţialităţii avocat-client. Pentru repararea prejudiciilor morale, Curtea a dispus achitarea sumei de 2,5 mii euro şi 1535 euro cheltuieli de prezentare.

Avocatul Vitalie Nagacevschi a declarat miercuri, 8 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că reclamantul, Oleg Mancevschi, a fost implicat în calitate de martor într-un dosar al clientului său, compania Rusman, iar biroul şi locuinţa acestuia au fost percheziţionate sub pretextul descoperirii telefonului mobil şi a documentelor referitoare la Rusman. Percheziţia a fost autorizată la 26 mai 2004 de judecătorul judecătoriei Râşcani din Chişinău, Elena Cobzac.

CEDO a catalogat drept ilegală eliberarea mandatului de perchezţie de către judecătorul de instrucţie. Potrivit deciziei CEDO, mandatul nu indica nici un detaliu referitor la ceea ce urma să fie căutat pe parcursul percheziţiei şi prevedea termeni largi care au permis o discreţie nelimitată de urmărire penală.

Mandatul nu conţinea nici o informaţie despre motivele pentru care se credea că în urma percheziţiei s-ar fi obţinut anumite probe ale comiterii unor infracţiuni, se mai spune în decizia CEDO.

Conform deciziei, percheziţia biroului reclamantului ar fi putut avea implicaţii asupra principiului confidenţialităţii avocat-client, fiind necesare măsuri speciale în vederea protecţiei materialelor protejate de secretul profesional.

După pronunţarea decizie CEDO, reclamantul solicită preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Clima şi procurorului general, Valeriu Gurbulea, verificarea circumstanţelor descrise în vederea stabilirii dacă în acţiunile judecătoarei Elena Cobzac nu se conţin elementele infracţiunii prevăzute de articolul 179 din Codul penal.

La fel, va fi solicitată examinarea cazului prin prisma unei eventuale abateri disciplinare a judecătoarei Elena Cobzac, precum şi prin prisma eventualei răspunderi materiale pentru prejudicierea bugetului R. Moldova. Sesizarea va fi înmânată persoanelor sus menţionate miercuri, 8 octombrie, precizează Oleg Mancevschi.

Cererea, în care a fost denunţată violarea drepturilor avocatului Oleg Mancevschi, garantate prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţiilor Fundamentale, a fost adresată la CEDO la 15 iunie 2004.

Vaccinul Gardasil/Cervarix pentru prevenirea cancerului de col uterin

octombrie 8th, 2008

Asociatia Provita, Filiala Bucuresti a lansat miercuri 8 octombrie un material informativ despre vaccinul Gardasil/Cervarix. Acest vaccin este utilizat, incepand cu luna octombrie 2008, intr-o campanie a Guvernului Romaniei de vaccinare a elevelor de 11-12 ani contra infectiei cu virusul HPV, (papilomavirusul uman) care poate duce la imbolnavirea de cancer de col uterin.

Materialul, realizat de personal de specialitate, are forma unui pliant pe care cei interesati il pot descarca si distribui, in format electronic sau tiparit (prin tiparire pe coli A4, fata-verso).
Adresa la care se regasesc pliantul si textul \”cursiv\” al materialului informativ: www.provitabucuresti.ro
Distributia este libera si incurajata.

Pentru detalii:

–-
Asociatia \”Pro-Vita – pentru nascuti si nenascuti\”, Bucuresti
http://www.provitabucuresti.ro | provitabucuresti@yahoo.com
tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80
OP 1 – CP 410

La Bologna a avut loc reuniunea asociaţiilor moldovenilor din Italia

octombrie 7th, 2008

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis următorul comunicat:

La Bologna, a avut loc cea de-a doua reuniune a asociaţiilor moldovenilor din Italia, organizată cu concursul Ambasadei Republicii Moldova la Roma şi a Consulatului general al ţării noastre la Bologna. Evenimentul a fost organizat în contextul implementării Planului de acţiuni pentru anul 2008 privind promovarea intereselor cetăţenilor moldoveni în Italia şi a legăturilor lor cu Moldova elaborat şi aprobat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în baza concluziilor primei reuniuni de acest gen care a avut loc la Bologna la 29 ianuarie 2008, precum şi în contextul Planului de acţiuni pentru organizarea şi desfăşurarea Congresului III al persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare.

Reprezentanţii celor 25 de asociaţii ale moldovenilor din Italia au abordat mai multe subiecte stringente care se referă la activitatea compatrioţilor noştri, la menţinerea legăturilor cu Moldova, la păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor culturale. În acest sens, au fost lansate propuneri concrete, Ambasada şi Consulatul general urmând să le examineze şi să formuleze soluţii pentru realizarea lor.

În cadrul reuniunii, a fost creat Consiliul asociaţiilor moldovenilor din Italia şi aleşi preşedintele şi vicepreşedintele acestuia. De asemenea, a fost examinată problema participării la Congresul III al persoanelor originare din Republica Moldova, care urmează să aibă loc la Chişinău în zilele de 12-14 octombrie curent.

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti

octombrie 7th, 2008

În perioada 12 – 19 octombrie 2008, sunteţi invitaţi la Festivalul de Muzică Veche Bucureşti, un eveniment prin care se doreşte readucerea în atenţia publicului a sonorităţilor păstrate din epocile medievală, renascentistă şi barocă. Pe lângă genurile erudite aparţinând acestor perioade premergătoare Clasicismului muzical, în cadrul Festivalului veţi putea asculta, de asemenea, concerte de muzică bizantină.

Artiştii invitaţi din Germania, Ungaria şi România sunt specializaţi în tehnica interpretativă a muzicii vechi într-o manieră autentică şi pe instrumente istorice sau replici ale acestor instrumente (lăută, orgă, clavecin; instrumente de suflat din perioada Renaşterii muzicale şi a Barocului muzical: blockflöte, trompetă, flauto traverso etc.).

Pe parcursul celor opt zile de Festival, concertele vor fi găzduite de Ateneul Român, Teatrul Odeon, Palatul Şuţu, Biserica Domniţa Bălaşa, Biserica Anglicană şi Universitatea Naţională de Muzică.

În paralel cu Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2008, în perioada 17-19 octombrie, se va desfăşura, în incinta Palatului Şuţu, Târgul de Muzică Veche Bucureşti, un eveniment internaţional ce reuneşte constructori de instrumente vechi, publicaţii, edituri, muzicieni.

Programul de concerte

Duminică, 12 octombrie 2008
18.00 – Biserica Anglicană – Concert de Muzică Barocă – Ansamblul Baroc „Transilvania” (Cluj) – „L’entretien des muses”

Luni, 13 octombrie 2008
19.00 – Teatrul Odeon – Concert la Trei Clavecine – Fernanda Romila, Roxana Neacşu, Raluca Enea (Bucureşti) – „Johann Sebastian Bach şi fiii săi”

Marţi, 14 octombrie 2008
19.00 – Biserica Anglicană – Concert de Orgă şi Clavecin – Irina Năstase şi Vlad Năstase (Bucureşti) – „Forme şi Timp” – Incursiune în lumea suitei baroce

Miercuri, 15 octombrie 2008
19.00 – Biserica Domniţa Bălaşa – Concert de Muzică Bizantină – Grupul psaltic „Nectarie Protopsaltul” (Bucureşti) – „Neamurile toate te fericesc pe tine”

Joi, 16 octombrie 2008
19.00 – Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică – Recital de Orgă – Dan Racoveanu (Bucureşti) – „Jean-Sébastien Bach şi muzica franceză”

Vineri, 17 octombrie 2008
12.00 – Palatul Şuţu (Muzeul Municipiului Bucureşti) – Deschiderea Târgului de Muzică Veche Bucureşti
19.00 – Centrul Cultural al Republicii Ungare – Concert de Muzică Medievală – formaţia „Bourdon Trió” (Budapesta) – „Bourdonaria”

Sâmbătă, 18 octombrie 2008
19.00 – Palatul Şuţu – Concert de Muzică Veche Românească – formaţia „Trei Parale” (Bucureşti) – „Bazar”

Duminică, 19 octombrie 2008
19.00 – Ateneul Român – Concert de Muzică Barocă – formaţia „Baroque Trumpet Ensemble” (Berlin) – „The Trumpet shall sound”

Parteneri: Ministerul Culturii si Cultelor, Primăria Sectorului 1, Centrul Cultural European Sector 6, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Filarmonica George Enescu, Muzeul Municipiului Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti

Sponsori: ARDAF, Euroweb, Elevate, Profile Graphics, Interbrand

Parteneri media: TVR Cultural, Radio România Actualităţi, Deutsche Welle-World, Smart FM, Radio Lynx, România liberă, Ziua, Şapte Seri, Observator cultural, The Marketer, www.HotNews.ro, www.port.ro

S-a stins din viata prof.univ.dr. Ion Smedescu

octombrie 7th, 2008

Senatul Universitatii Romano-Americane anunta cu profunda durere disparitia fulgeratoare a celui care a fost Profesor universitar doctor Ion Smedescu, Rectorul si Presedintele Fondator al Universitatii Romano-Americane, personalitate marcanta a vietii academice romanesti, reputat specialist in marketing, creator de scoala si promotor al invatamantului superior particular.

Profesorul universitar doctor Ion Smedescu a infiintat Universitatea Romano-Americana in anul 1991, cu scopul „de a promova valorile educationale ale invatamantului superior american, pe fondul bogatelor traditii ale invatamantului romanesc”, un proiect national pe care Domnia Sa insusi il definea astfel: „Pentru mine, Universitatea Romano-Americana inseamna totul: casa, familie, profesie si timp liber”.

Comunitatea academica din Universitatea Romano-Americana, impietrita de durere, pierde nu doar pe cel care i-a calauzit cu intelepciune, pricepere si clarviziune pasii, timp de 18 ani, ci si pe OMUL care i-a fost alaturi, i-a inteles nelinistile, a incurajat-o si a indemnat-o permanent sa se autodepaseasca.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Informatii de fond privind alegerile parlamentare 2008

octombrie 7th, 2008

Referitor la desfasurarea procesului electoral pentru alegerea reprezentantilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului, care va avea loc in data de 30 noiembrie 2008, transmitem in anexa, spre informre, urmatoarele materiale:
– “Declaraţia purtătorului de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu, referitoare la desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului în străinătate”;
– „Precizari cu privire la depunerea candidaturilor independente din partea cetatenilor romani stabiliti in Statele Unite”

Va adresam rugamintea de a oferi sprijinul dumneavoastra in sensul informarii cetatenilor romani din SUA asupra datelor prezentate.

Pentru informatii suplimentare privind desfasurarea alegerilor, puteti accesa pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe, sectiunea „Alegeri Parlamentare 2008”, la adresa http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37079
De asemenea, informatii utile privind desfasurarea alegerilor vor fi actualizate periodic pe website-ul Ambasadei Romaniei la Washington D.C. (www.roembus.org)

Posturi vacante pentru Experti Nationali Secundari SNE

octombrie 6th, 2008

Dosarul de candidatură trebuie să conţină CV-ul european al aplicantului, care poate fi descărcat în limbile engleză, franceză sau germană de pe site-ul Comisiei Europene (http://www.cedefop. eu.int/transpare ncy/cv.asp). Candidatii trebuie sa mentioneze directia generala, unitatea si pozitia pentru care aplica.

In cazul in care sunteti interesati sa aplicati va informam ca pentru candidatii care provin din sistemul cercetare-dezvoltar e-inovare CV se transmite prin ANCS, motiv pentru care sunteti invitati sa ne transmiteti CV-ul electronic la adresa elenac@mct.ro cu Cc la anca.ghinescu@ mct.ro si adresa de sustinere din partea institutiei trimitatoare (care sa mentioneze ca pe durata detasarii institutia va va pastra postul respectiv si va plati contributile sociale conform legislatiei in vigoare) prin fax la nr. 318.30.53 si prin posta (Mendeleev 21-25, 010362, Bucuresti).

NOTICE OF VACANCY
SECONDED NATIONAL EXPERTS:

1. Directorate general2. Main areas of responsibility:

1. Assistance in the preparation and putting in place of the necessary implementing measures for the harmonised implementation of legislation regarding official food and feed controls (Regulation 882/2004 of the European Parliament and of the Council);

2. Coordination of the mutual administrative assistance between Member States in the event of problems concerning more than one Member State;

3. Coordination with Directorate F (Food and Veterinary Office) of the evaluation by Directorates D and E of the Member States’ implementing measures (annual control plans);

4. Analysis of Food and Veterinary Office mission reports in Member States.

3. Main qualifications :
Scientific background (veterinary, agronomist, food engineer, biologist)

4. Languages:
Good command of at least English and French.

Gabriel VLADUT

Politia politica: instructiuni de folosire

octombrie 6th, 2008

Filme documentare din arhiva securitatii maghiare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania si Muzeul Taranului Roman va invita marti, 7 octombrie, orele 17, in Studioul Horia Bernea unde va avea loc proiectia unor documentare din arhiva Securitatii maghiare.

Sub titlul Politia politica: instructiuni de folosire. Filme documentare din arhiva securitatii maghiare, propunem publicului larg un colaj interesant privind aspectele mai putin cunoscute ale unei institutii care a reprezentat instrumentul de conservare a puterii in fostele state comuniste. Proiectul este realizat cu sprijinul istoricului Andrea Varga.

Filmele incluse in program (inedite pentru publicul roman) vor infatisa aspecte tehnice din activitatea Securitatii maghiare: „Perchezitia secreta”, „Instructiuni pentru raspandirea manifestelor”, „Urmarirea in cadrul contraspionajului” sau „Instructiuni de organizare a caselor conspirative”. Metodele de lucru ale Securitatii au fost similare in toate tarile fostului bloc comunist, astfel incat materialele documentare prezentate vor constitui un punct valid de pornire pentru discutiile care vor avea loc la sfarsitul proiectiilor.

Printre invitatii la dezbatere se vor numara Marius Oprea (presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania), Radu Filipescu (presedintele Grupului pentru Dialog Social) si Liviu Plesa (cercetator la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii).

Accesul publicului la proiectii este liber.

Intilnire ASTROM cu Ambasadorul României la Washington, domnul Adrian Vieriţă

octombrie 6th, 2008

Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti din România (ASTROM) are plăcerea să vă invite la o ediţie specială a „orei vesele” româneşti, care va avea loc miercuri, 22 octombrie între orele 18-21 la barul Lotus Lounge (1420 K Street, NW, Washington, DC 20005).

Invitat de onoare este Excelenţa sa, Ambasadorul României la Washington, domnul Adrian Vieriţă. Această întâlnire va da posibilitatea celor prezenţi să-l cunoască pe noul ambasador într-o admosferă relaxată şi mai puţin oficială. Sperăm cu această ocazie, să oferim posibilitatea celor doritori să se angajeze în discuţii directe despre problemele şi aspiraţiile tinerilor români din Statele Unite, precum şi despre planurile şi programele propuse de către guvernul României şi Ambasada României în vederea susţinerii comunităţii româneşti.

Sperăm să profitaţi de această ocazie pentru a face cunoştiinţă cu numeroşii studenţi români care studiază la universităţiile şi liceele din zonă şi pentru a discuta cu tinerii profesionişti care lucrează la firmele şi organizaţiile din Washington DC. Nu vă uitaţi cărţile de vizită!

Lotus va oferi o listă de preţuri specială pentru acest eveniment: $ 4 vinul casei roşu sau alb, $ 4 bere şi jumătate de preţ la băuturile de bar, precum şi reduceri la comenzile de suşi. Muzica românească va fi prezentă pe întreaga durată a acestei seri speciale. Vă aşteptăm să petrecem împreună!

Sugerăm o donaţie de 3 dolari.

Poarta Transilvana

octombrie 6th, 2008

Sfarsit de septembrie cu frunze cazatoare precum anii cu umbrele peste cartierul din spatele garii. Avionul dinspre Muenchen aterizeaza in Sibiu. Aeroportul dintre munti si nori infloreste precum un crin imperial intr-un parc comunal.
Vamesii zambesc. Sibiul ma intampina asemenea cainelui batran si orb in fata portii bucurandu-se de sosirea mea.
Spre deosebire de aeroportul bucurestean Sibiul isi deschide poarta cu mii de ochi si lacrimi.
Nedumerit credeam ca am incurcat orasul sau tara. Imi ridic valizele impovarate de dor.
Vamesii ma lasa sa trec fara a plati nici un tain.
Sunt acasa.
Drumul dintre arini coboara in rotocoale de cantec rotit de ani si catrinte imitand floarea de camp.
Podisul Cibinului isi deschide copertile timpului. Orologiul din turn domina peste lume.
Poarta cea mare mirosind a lemn de paltin isi canta pasii fiului ratacitor.
Vita de vie isi inclina rubinul.

clipuri de septembrie

octombrie 6th, 2008

claustrat în adâncul tăcerii…
cucul migrează
într-un septembrie
pervertit la plăceri.
aşchii din turnul babel,
sparg geamul vitrinei,
în care manechine mimează bucuria.

*
fragmente de viaţă,
poştaşul
duce în geantă.
ceasurile îşi răsucesc viclenele limbi,
în timp ce şnururi de ploaie
sugrumă
pe cei ce aspiră aromele toamnei.

*

picături de ploaie-
salivă cu gust de boia de argei,
la streşini.

singurătatea trage spre mal iarba mării.

toamna coace în boabe de struguri,
voioşia.

ficusul-
printre cruci de lumină,
închide
în
tăcere
neodrăslite flori.

*

soarele scapătă;

ţăndări
din
bucuria de a fi copil
în
dulcea beţie a nimicului.

degete
acoperite de valuri.
sete înecată în haos;
foame-în minciună;
conştiinţă aruncată în spirală tăcerii.

înnorat pe alocuri,
hârşâit de paşi prin frunze;
giruetă de amintiri pioase prin aşternutul Fecioarei…
ajuns la finiş,
cronometrul a înţepenit.

Felie de timp. Frontiera

octombrie 6th, 2008

Au pus moartea în faţă şi în piept şi au plecat!

Câţi au murit împuşcaţi pe fâşie sau tăiaţi de elicea bărcii grănicereşti în apele învolburate ale Dunării, Dunăre a lor şi a părinţilor lor? Sunt nopţi de iarnă în care parcă vântul plânge deasupra apelor negre şi friguroase, şuieră şi zgârâie gheaţa din margini, gheaţă lucioasă, gheaţă reflectată rece în ochiul de lună, gheaţă care parcă deschide o gură urâtă, schimonosită, care strigă în întuneric: “vă blestem!”.

Câţi au murit sufocaţi în cală de vapor, murind de foame sau de sete, în miros de excremente, în necaz şi durere, moarte pe care nu o dorea nimeni? Bătăile în miez de noapte în unităţile grănicereşti, cu cablu de oţel, udaţi cu furtunul de pompieri, cu scândura cu nisip legată pe spate şi bâta lovind în ea pentru distrugere de organe interne şi moarte rapidă fără urme, constituia răsplată pentru îndrăzneala de a vrea să fii liber, răsplată dată de ciracii şi asasinii regimului comunist.

– Bă!… ai trădat ţara, societatea care te-a învăţat, care ţi-a dat mâncare. Trădător nemernic şi criminal ce eşti!

Înalt de peste 1,80 m şi de circa 100 de Kg, cu cămaşa scoasă din pantaloni, transpirat şi cu părul căzut peste ochi, mirosind a coniac, fiara din faţa mea a năvălit spre mine şi a început să îmi care pumni pe spate, eu fiind legat şi cu măinile în cătuşe la spate.

– Într-o săptămână te bag în mormânt, mă! Soldat ! Adu scândura să-l învăţăm noi ce însemnă să trădeze comunismul.

Aşa a decurs o noapte întreagă “tratamentul” ideologic şi de partid al celor care aveau mare grijă ca frontierele României să nu fie încălcate, altfel spus să nu constituie drum spre libertate.

Alţii o sfârşeau aruncaţi peste bord, mormânt fiindu-le marea sau oceanul, iar petale de flori pe mormânt – valurile, trâmbiţe de strigăt de durere – furtuna şi trăsnetele. Care mamă sau frate mai plânge după ei?

Mulţi din ei plâng în mormânt de ţară străină, prin gropi sau şanţuri pustii, udeva aproape de frontiere, acolo unde numai mierla sau huhurezul de noapte le cântă aducere aminte, cânt nepriceput de noi oamenii, cânt care poate că spune:
– Acolo, jos, pe fundul şanţului, mai există un os rămas din ei.

Cei de pe fâşie în ţărână plâng, fiindu-le oasele împrăştiate de plugul care ară tarlaua nimănui. Grănicerul care patrulează acum nu ştie nimic. Pentru el trecutul este undeva în spate, în urmă, trecut pe care nu l-a trăit. El trăieşte un prezent care va deveni trecut, trecutul lui. Ştiu ei oare că întorcând timpul înapoi, cu mulţi ani în urmă, s-a tras şi s-a îngropat? Mama lui îi duce dorul, ca şi mama aceluia pe al cărui mormânt poate se găseşte, mama aceluia care a căutat libertatea.

A plecat de acasă un băiat firav, şaten, puţin şugubăţ. Pe vapor. A îndurat multe. A ajuns în Argentina. De acolo a străbătut întregul continent până a ajuns în America. A îndurat foame, frig, sete, frică, oameni ciudaţi cu obiceiuri ciudate. Undeva, prin munţi uitaţi de lume, a dat de un italian, care ajunsese pe acele meleaguri cu mulţi anii în urmă şi care creştea oi. Când italianul a auzit ca este român, a început să plângă şi, strâgindu-l în braţe, nu mai contenea spunând: “Fratelo, fratelo…”

Ce îl unea pe acel om de românul nostru? Ce a simţit el auzind în acei munţi vorbindu-se româneşte? A simţit depărtarea de… acasă, a simţit adierea ţării lui, dulcea limbă melodiosă, limbă mângâietoare de suflet şi inimă, limbă de origine comună. A simţit leagănul, ţărâna străbunilor lui, anii uitaţi undeva departe, ani ce ar fi vrut sa-i întorcă înapoi. Vroia limba lui prin care a înţeles lumea, o vroia înapoi la acel capăt de lume, unde asculta ca în vis sunetele limbii române, chiar dacă numai semăna.

Acesta, românul nostru, mergea într-un grup de guatemalezi, tranversând nişte munţi. Guatemalezii l-au ajutat să meargă, pentru că avea un picior tumefiat, de la o căzătură. A fost găsit de aceştia în stare de delir, rătăcind pe cărarea de traversat o frontieră sud-americană, mergând când înapoi, când înainte, târându-şi piciorul. De ce românii nu se ajută aşa între ei?

Italianul i-a ospătat pe toţi, i-a omenit, i-a lăsat să se odihnească, apoi le-a dat merinde de drum. La despărţirea de românul nostru, care de câte luni pribegise prin America de Sud, pricepea binişor spaniola, italianul ia spus:
– Cred că voi murii şi nu voi mai vedea vreun frate.

Oare de ce nu încercăm să fim mai buni? De bărbaţii neamului nostru, care au avut asemenea curaj, nu-şi mai aminteşte nimeni?

Venid spre ţară, având ca timp de zbor 16 ore, în zgomotul molcom, dar punţin deranjant şi obositor, al frecării aerului de avion, al zgomotului de motor, mă uitam în jos deasupra Atlanticului. Am început să mă gândesc, văzând valurile minuscule cu ochii împăienjeniţi, cu lacrima strivită de pleoapă, cu capul băgat în geamul mic al avionului, să nu mă vadă vecinul de zbor:
– Tu ai avut noroc, ai scăpat. Mulţi sunt sub valurile la care te uiţi şi le este mormânt imens oceanul.

Am retrăit coşmarul aducerii aminte a acelor români aruncaţi peste bord, undeva lângă ţărmurile Canadei, de echipajul unui vapor al cărei naţii nu vreau să o pomenesc.

Dupa anii ‘80, începuseră să vină din ce în ce mai mult şi să ne apese vremuri grele şi rele, vremuri fără speranţă (Nu lua speranţa unui popor căci îl vei distruge). Mulţi adolescenţi, tineri, femei, bătrâni, cu profesii, cu carieră profesională, au început să capete curaj şi se gândeau din ce în ce mai mult la soluţia părăsirii ţării. Unii dintre ei, chiar obositi de bătrâneţe, şi-au îndreptat coloana vertebrală şi în sinea lor au zis:
– Nu. Nu se mai poate.

Au început să mârâie, să caute să gândească, să comenteze, să protesteze sub toate formele, poate de prea multă frică, de neputinţă, toate finalizate fie printr-o excursie cu rămânere în străinătate, fie pentru alţii mai curajoşi de introducerea actelor pentru emigrare, sau pentru unii fuga, trecerea frontierei.

Poate unii îşi mai amintesc de cozile din faţa abasadei S.U.A. sau a Canadei, de cozi cu tineri, maturi, femei, bătrâni, chiar copii sprijinind zidul umed şi rece al clădirii de vizavi de ambasadă, în gerul de februarie, de -10 grade, bolcăind şi tropăind din picioare, aşteptând de la 4-5 dimineaţa eventualitatea unui interviu. Cine îşi aminteşte de oamenii aceştia? Trecătorii matinali de dimineaţă, care se duceau la serviciu, se uitau cu curiozitate şi poate întrebau:
– Ce Dumnezeu caută ăştia aici, în faţa ambasadei, vineţi de frig, la ora asta?

Se mai întreabă cineva de ei astăzi? Era o formă de protest, de îndârjire mută, la fel de mută ca zidul rece de care stăteau sprijiniţi. Începuse să se depopuleze ţara, depopulare care, datorită tovarăşilor vechi şi noi, continuă şi astăzi.

Mai îşi aduce aminte cineva că stăteau zile întregi în frig şi arşiţă, la secţia Paşapoarte, fiind de repetate ori alungaţi din curtea clădirii, curte pe unde se mai adăposteau de frig şi intemperii, la fel ca la ambasada americană sau canadiană?

Da, îşi mai aduc aminte astăzi cei care stau şi ei la coadă, pentru a pleca şi ei din România.

Dar de tunelul de sub blocul din faţa Ambasadei Angliei, în care te adăposteai aşteptând luni grele şi obositoare, cu o speranţă chinuită, pe consulul Australiei, consul care venea o dată la două luni, să poţi avea un interviu? Dar nu întodeauna reuşeai şi încercai să te descurci dând şpagă miliţianului de la Ambasada Angliei, miliţian care, dacă nu erai pe listă, te băga pentru câţiva zeci de lei.

Formă de protest, formă de răzvrătire, curajul de a te duce fără drum de întoarcere, undeva în lume, nici ţie nu îţi venea să crezi. Undeva, să fie, dar numai în România nu. Nu ştiai unde pleci, în ce lume. O lume despre care ştiai foarte puţin, numai de Coca-cola, ţigări, tricori colorate şi poate o viaţă mai bună. Îndurai şi sperai, nădejde în suflet aveai. Oare unde sunt acei oameni? Sunt români, sunt pe undeva? Trăiesc? Mai au speranţa sau dorinţa întoarcerii? Sau au rămas mutilaţi de frică şi oroare?

În faţa Ambasadei S.U.A. se striga lista de vize, în stradă, stradă plină, dar împânzită de securişti. Devenise o masă. Ei, tovarăşii, nu mai aveau ce face. Nu îi mai puteau alunga. Aceştia nu s-au opus regimului comunist? Şi astăzi stai şi te cruceşti cum foştii tovarăşi clamează că s-au opus comunismului. Ei, secretarii de partid, securiştii, nomonclatura comunistă. Toţi aceştia sunt asistaţi de ziarişti şi moderatori, presă care manipulează, intoxică, ascunde, uită, exclude, inoculează, pune răul mai mic în faţă, alege varianta favorabilă lor, mistifică, ascunzând infractori, invocând legi europene clemente, într-o ţară anormală.

Cei care îngheţau prin faţa ambasadelor nu sunt doriţi, precum nu sunt cei ce îngheaţă şi astăzi. Aceştia nu sunt căutaţi, nu sunt chemaţi, precum şi alţii ca ei, care au protestat sub variate forme şi care sunt şi au rămas anonimi. Aceştia aşteapă cu aceeaşi nădejde că vor venii vremuri când ei sau copii lor sau alţii cu suflet de neam şi ţară vor conduce Romănia cu cinste şi onoare.

Formele multiple de protest care au fost în România, dar nevizibile, forme ascunse şi izolate, creşteau odată cu creşterea monstruosului aparat propagandistic şi de opresiune mentală şi fizică, de opunere a propriului destin împotriva ta, împotriva propriei naţiuni.

Frontieriştii au reprezentat zvârcolirea genei stră-stră-bunicului care le-a şoptit la ureche:
– Nu te lăsa. Lasă tot şi pleacă, căci te vei întoarce cândva, când, sub o formă sau alta, vei urni sau ajuta la dărâmarea satanei de pe spinarea poporului tău.

Aceştia s-au ascuns, au studiat, au analizat, au sacrificat cei mai frumoşi ani, anii tinereţii, asumându-şi riscul de a nu mai fi căsătoriţi, de nu a mai avea copii, o familie, un cămin. S-au despărţit de fraţi, surori, părinţi, copii. Au lăsat în urmă totul şi au pus mortea în faţă şi în piept. Au învins moartea prin împuşcare, mortea prin înecare, moartea prin sfârtecarea trupului de elicia vaporului de pe Dunăre sau a bărcii grănicereşti. Au riscat să moară îngheţaţi, sfâşiaţi de câini de grăniceri. Au riscat să moară prin păduri, prin lanuri de porumb sau floarea soarelui, ascuşi prin şanţuri şi gropi, de foame şi frig. Au riscat să fie prinşi, bătuţi, schilodiţi, omorâţi în bătaie sau băgaţi pe ani grei în închisoare.

Voi, aceştia, unde sunteţi? Mai ştie cineva de voi? Nu toţi sunteţi fiii acestei naţiuni? Nu voi aţi fost cei care v-aţi revoltat primii?

Câte mame, câţi fraţi, câţi părinţi, câţi copii acum mari întreabă: “Oare o mai trăi băiatul meu? Dacă trăişte, de ce nu scrie? Io fi greu? O fi prea departe?” Şi poate trupul acestuia este de multă vreme ţărână sau mâl pe fundul Dunării sau a oceanului, ori mâncat de câini pe vreun câmp uitat prin ţară străină. Câţi au fost împuşcaţi şi îngropaţi pe fâşia de frontieră?

Toată lumea tace. Această lume îşi trimite copiii la căpşuni, în timp ce foştii nomenclaturişti tac şi fură. Unii din ei, în marea lor aşa zisă milă, fac acte de caritate, pentru a urâţi şi mai mult această construcţie hidoasă de comunism amestecat cu capitalism. Poate dramă de stingere de neam. Zbatere înaintea capitulării în neputinţă. Astfel continuă emigrarea fără întoarcere, salvare individuală în detrimentul salvării naţionale. Defectele enumerate au intrat în genă şi distrug. Cei care mai au ceva în ei, cad şi ei în disperare.

Copiii voştri cu facultăţi spală “vasele” Europei. Fac munca celor intraţi pe poarta din dos. Vă daţi mari, pe munci de nimic. Vă lăudaţi cu împliniri normale sau chiar slabe. Nu vreţi să vă întoarceţi, nu de bine acolo, ci de rău în ţară. Ce putem face pentru asta? Ce morală să adoptăm? Ce considerăm că ne mai poate salva? Multe rase au supravieţuit, dar vlaga lor s-a stins pentru sute de ani, când proprii fii au pierdut nădejdea. Unele au învins neavând nimic şi din nimic au făcut o ţară. Au devenit mari, fiind mici, nu ca număr sau ca populaţie, nu ca suprafată, ci ca norme clar definite privind munca, proprietatea, bunul simţ, respectul către conanţionalul tău, norme clare de moralitate, calităţi native pozitive cultivate sau chiar adoptate.

America este o ţară mare, dar facută din multe părţi, mari sau mici, din părţi de popoare mari sau mici, dar care prin unitate au devenit parte a unei naţiuni mari şi puternice.

Noi de ce nu putem fi o ţară “mare”?

Astăzi, din ce în ce mai mulţi bătrâni, copii, femei singure, aşteaptă să sune telefonul de la cel de dincolo, de afară, de la muncă, de la “poate o găsi ceva mai bun”, “o ofertă”, “un contract”, aşteptând să trimită barem… o sută, că întreţinerea depăşte veniturile.

Toate acestea sunt rezultatul furtului de către foştii tovarăşi şi actualii tovarăşi, acestă “politică” a furtului ducând la scăderea populaţiei, scăderea natalităţii, plecarea masivă şi neîntoarcere. Este rezultatul la ce a făcut trecutul pentru prezent, consecinţele acestuia pentru cei de astăzi, şi ceea ce facem noi astăzi va fi rezultatul la ce se va întâmpla mâine, în viitor, consecinţă a furatului sub toate formele din trecut, consecinţă a furatului de astăzi pentru viitor. Naţiunea degenerează din cauza corupţiei, a acaparării politice şi economice a României de grupuri mafiote. Studii istorice arată că naţiuni şi civilizaţii mari de-a lungul istoriei practic s-au sinucis datorită acestui flagel mai devastator ca un război. Au rămas urmaşi pe mari ruine istorice de civilizaţie, ruine populate de supravieţuitori.

Nu ne-am săturat cu bătutul la înalte porţi de sute de ani? Nu ne-am săturat că nu suntem capabili să facem curăţenie în această ţară? Nu ne-am săturat turnându-ne astăzi, ca şi în trecut, la mari porţi? De ce să acceptăm un contract de cîteva luni pe 1000 de euro afară şi nu pe 5oo la noi acasă, încercând să înlăturăm pe lichele, pentru a ajunge rapid la 2000 de euro? De ce trebuie ca mulţi dintre noi să intrăm ca servitori în Uniunea Europeană, la cules de mazăre sau căpşuni? Suntem mai urâţi sau mai proşti? Nu, noi am devenit, noi am vrut asta, noi am ignorat, noi ne-am ignorat, nu am vrut să scoatem din noi aroganţa, minciuna si hoţia şi să punem la loc de frunte hărnicia. Să eliminăm, să demascăm, să nu alegem pe oricine, să nu propunem demagogul, mincinosul, vorbăretul, discursionistul, să ne pese, să ne intereseze. Să nu ignorăm trecutul, prezentul şi viitorul, văzând numai calităţile noastre, nu şi defectele.

Unii citesc ziarele şi nu vor să se chinuie cu sapa. Se uită cu cât a mai crescut metrul pătrat de intravilan sau extravilan, mâncând roşii cu gust fad de ceară, roşii din Turcia sau Grecia, roşii injectate la coadă ca să se înroşescă mai repede. Am dat fabricile, vom da şi pământul.

Investiţia în terenuri după ce s-a dus industria a devenit cea mai profitabilă afacere a şmecherilor. Aşa că în jurul Bucureştiului, ca de altfel în jurul tuturor oraşelor, tarlale pline cu bruieni tronează ici şi colo, cu pâlcuri de vile în care stau la soare femei frumose de doi metri cu pitici bătrâni, bărbaţi frumoşi şi spicuiţi sau tineri muşchiuloşi, cultivaţi la “şcoala occidentului” ca gigolo, pentru chef şi distracţie. Stau tolăniţi în şezloguri numai de import şi de firmă. Sau vezi graşi şi chelioşi transpirând abudent, cu sticla şi paharul mai scumpe decât jumătate de apartament de om amărât. Toate acestea obţinute pe spinarea celui obidit, a celui care a plecat, a celui care nu mai vrea să se întorcă.

Suntem responsabili de istoria şi trecutul pe care al creăm acum.

Întoarcerea înapoi în timpuri şi postând în pasticula microscopică silicoasă minuscule semne în digitală memorie, fapte ce nu trebuiesc uitate, ne vor face poate mai uniţi, mai puţin orgolioşi şi mai aproape de noi înşine, căci ne-am înstrăinat de noi, uitând că suntem de undeva, ne ducem undeva şi poate ne vom putea îndrepta cândva.

Ei, comuniştii, au făcut ca mamele noastre să sufere, iară pe noi ne-au încâinit. Cu cât ei înălţau osanale mai frenetice, cu atât ţara murea mai mult. În minţi de slăbiciune au însămânţat duşmănie. Au pus valori fabricate în maşinării de distrus suflete. Pe nimicuri, pe mâncare, pe o haină, pe un săpun mai bun. Ei ne-au furat mintea, inima, ne-au înstrăinat unii de alţii. Au reuşit să scoată din anscestralul nostru preistoric insticte de milioane de ani amorţite, făcându-ne fiare.

În trecutul comunist ne-am vândut prietenii, ne-am vândut colegii, ne-am vândut vecinii, ne-am vândut fraţii, părinţii, copiii, ne-am vândut pe noi şi unii dintre noi continuă să o facă şi astăzi. Am reuşit să devenim slugi pe nimicuri. Foamea a intrat adânc în noi, foame de orice. Tragem ca acei câini de pradă, să o smulgem şi să o ascundem de frica zilei de mâine în cămări transformate în depozite, să depozităm valori, bani, avere. Această foame comunistă, care este în noi, trebuie să o diminuăm, să-i acordăm noi valori, să încercăm să fim oameni din nou.

Voi, cei care aţi plecat, întoarceţi-vă acasă, să faceţi curţenie în această casă frumoasă care ne-a dăruit-o Dumnezeu, casă care se numeşte România.

Voi, cei curaţi rămaşi, darul acesta, dat de Dumnezeu, este al vostru, pentru viitor.

Text de Viorel Muha

Impresii de Calatorie: Noua Zelanda

octombrie 6th, 2008

După un zbor lung şi chinuitor de 13 ore, de la Los Angeles, am ajuns în Auckland la şase dimineata şi timpul arăta tot atât de cernit ca şi ochii noştri flămânzi de somn. Am fost luaţi de la aeroport de un autobuz şi duşi la un hotel în centrul oraşului, Randevous Hotel. Şoferul autobuzului spunea că acest hotel s-a numit Carlton, înainte de a fi fost cumpărat de asiatici. Spre deosebire de primirile anterioare, aici nu am fost întâmpinaţi ghidul turistic şi coborând din autobuz, dezorientaţi, am început să căutăm oficiul care să ne îndrepte la camerele rezervate pentru noi. În final am descoperit un birou de recepţie în barul hotelului. Cum însă camerele nu aveau să fie libere până la ora trei, am hotărât să lăsăm bagajele în grija hotelului şi să luăm un tur al orasului, la ora 10. Ca să omor timpul, am luat o cafea şi am dezlegat câteva sudokuri dintr-o carte cumpărată în Toronto.
Auckland e un oraş modern cu multe clădiri înteresante, foarte cosmopolitan, cu bulevarde largi ce coboară până jos la port şi străzi care se caţără pe munte, cu magazine luxoase, preţuri care-ţi taie răsuflarea şi un turn de televiziune înalt de 350 m. In afara zonei comerciale, de-a lungul coastei, în cartierele rezidenţiale, cocoţate pe munte cu vedere la ocean, zeci de vile cu geamuri largi si balcoane îmbietoare, par revărsate de sus ca o cascada de terase care mi-au risipit oboseala din ajun. Mai jos lângă coastă unde şerpuieşte o autostradă pe lângă prăpăstile stâncoase ce par crescute din ocean, se află un muzeu cu intrarea liberă ce trece pe sub şosea şi se continuă pe sub ape, la adâncime, cu o galerie de sticlă din care se poate admira desfăşurarea reală vieţii marine. Aici, peşti de toate felurile ne cercetează pe noi cei din tunelul de sticlă cu aceeaşi curiozitate cu care şi noi le cercetăm purtarea. Tot aici am văzut o mulţime de pinguini izolaţi într-o încăpere largă cu climă condiţionată şi un bazin de apă mărginit de geamurile largi de sticlă prin care îi priveam înotând ori risipiţi în grupuri pe blocurile de ghiaţă imitând Antartica. In ziua următoare, odihniţi şi refăcuţi, am încercat să revedem locurile din ajun, mergând la pas şi oraşul nu mai părea tot atât de mare ca din maşină. Dar de data asta, nu ne-am mai dus şi pe la vile. Visavi de hotel, la City Hall, am dat peste vernisajul unei expoziţii de artă modernă care nu spunea nimic deosebit şi interesant, dar care avea sandvişuri foarte gustoase şi şampanie, aşa că am apreciat “arta” cu tot interesul. Mai departe, în drum spre turnul de televiziune, am văzut demostraţii bungy, în care oamenii erau catalputaţi pe un scaun, în sus şi în jos într-un fel de joc fără raţiune. Alţii, urcau turnul de televiziune şi-şi dădeau drumul de sus, legaţi de guma de suspensie. Mă întreb, dacă aş fi avut 16 ani din nou, aş avea curajul s-o fac şi eu? Vreau să cred că raţiunea m-ar fi oprit de la o asemenea extravaganţă.
În dimineaţa următoare, in jurul prânzului, ne-am îmbarcat pe Sapphire Princess, un vas modern care poate amenaja confortabil peste 2500 de pasageri şi mai mult de 1000 de marinari . Cabina noastră s-a aflat la etajul 12 (Baja), o cameră largă cu balcon, pe mijlocul vaporului. Topografia vaporului ne era cunoscută pentru că un vas asemănător, Golden Princess, cu care am facut o cursă peste Atlantic, era aproape identic. Bagajele ne-au fost aduse în camera cu întârziere, una din valize dispăruse şi numai dupa masa de seară, am dat de ea. Dar după o cină bună, un spectacol de varieteu modern şi o baie ca lumea, nimic nu putea să ne zdruncine bucuria că în sfârşit, dormim în patul nostru legănat de ape, în casa noastră departe de casă, pe o perioadă de 12 zile.
Tauranga (The Bay of Plenty). Sculat de dimineaţă pentru tur important, la Wai-O-Tapu Valey, o zonă vulcanică cu erupţii imprevizibile, cu un lac format pe craterul vulcanic (pe care am şi navigat într-un mic vas pescăresc cu ghid), cu zeci de izvoare fierbinţi din care aburii se risipesc în văzduh creând coloane, pooluri de nămol bolborosind ca mămăliga în ceaunul de pe plită, şi lacuri în care apa clocoteşte la infinit. In drum am fost întâmpinaţi de triburi de râzboinici Maori înarmaţi cu lâncii şi strigăte de luptă. Din cele relatate de ghid, în dimineaţa unei zile iunie în 1886, muntele Tarawera şi lacul Rotomahana au explodat dintr-o acţiune vulcanică ce a distrus un număr de localităţi şi a omorât peste 120 de oameni. Muntele a fost despicat in două iar lacul s-a lărgit de peste 20 de ori, formând şapte craturi noi şi dând naştere văii vulcanice Waimangu. Această erupţie a fost cel mai mare dezastru natural al Noii Zelandem şi ca urmare se înscrie ca singurul fenomen geothermal al naturii, al cărei date de nastere, 10 iunie 1886, este înregistrat şi documentat cu măsurători şi testimonii. La întoarcere, pe seară, am vizitat Rotorua, un resort termal cu iz de pucioasă şi aburi ţâşnind din crăpături, frecventat de mii de turişti care vin la sanatoriu pentru tratament.

15 Martie, Christchurch. In 1850, un grup de setlers din Anglia au ajuns în portul Lyttleton şi au pus bazele acestui oraş, cel mai englezesc din afara Angliei, care se bucură de lanuri fertile, climă temperată şi o bună administraţie. Cu o populaţie de 300,000, clădiri moderne şi victoriene, întinzându-se de-a lungul râului Anvon pe care navighează gondolieri în luntre lipsite de panajul şi canţonetele Venetiei. Totuşi au o universitate de stil vechi, Canterbury University, şi şcoli cu copii în uniforme. La fel ca şi în celelalte oraşe din Noua Zelandă si Australia, trecerea străzii se face numai pe la stop şi numai pe semnalul de trecere pentru pietoni, care difuzează un zumzet sonor, să-ţi atragă atenţia că poţi trece. Acest zumzet pentru noi, era important, pentru că instinctiv, noi ne ferim de vehicole în direcţie greşită.

16 Martie, Dunedin. Trecând prin acest oraş cu alură industrială am făcut un stop la gara oraşului ce are mai curând înfăţişarea unui castel privit din şosea şi care impresionează printr-un hall înalt, vitralii şi mozaicul sofisticat al podelei pe care ţie milă să calci. În acest hall cumperi biletele pentru tren şi conduce la eşirea pe peronul acoperit de o largă panoplie. Turul nostru ne-a dus în continuare la Larnach Castle, construit prin 1870 în stil neo-gothic pe vârful unei coline cu vedere largă asupra harborului. Un parc imens, întins pe 35 hectare, cu sere pline de flori şi grădini impecabile, în jurul castelului. Acest castel are o istorie tristă. Pe la sfârşitul secolului 19, s-a descoperit aur în regiune şi mulţi au dat buzna aici, în căutarea norocului, lucru ce a creat un nou boom şi mulţi s-au îmbogăţit. Unul dintre căutătorii de aur, William Larnach, un Australian ce lucra într-o bancă, şi-a găsit comoara căutată, căsătorindu-se cu fata unui banker din oraş. El însusi devenit banker, a construit castelul, dar din păcate, nevasta lui a murit. Scurt timp după asta, a îndrăgit o femeie foarte frumoasă, mult mai tânără decât el, care se întreţinea în secret cu amantul ei. Secretul nu avea să dăinuiască la nesfârşit deşi în această perioadă, William era mai mult plecat fiind deputat in Parlament. Când ştirea a ajuns în final şi la urchile lui, nenorocosul om, s-a împuscat în Parlamentul Noii Zelande. Spre deosebire de Christchurch locul acesta a fost întemeiat de scoţieni şi atât natura, şoselele şerpuind printre dealurile inepuizabile şi chiar dialectul uzat, are savoarea scoţiană.

17 Martie, Fjordlad. Zi importantă la bord. Toată lumea e pe punte aşteptând intrarea vaporului în zona fiordurilor. Zi ploiasă cu vânt puternic după uraganul din noaptea trecută. Dar călătorii aşteptau neclintiţi la pândă pe punţile din faţă, cu aparatele de fotografiat în mână, gata la orice moment să imortalizeze pe peliculă apariţia unui animal de mare, balenă ori rechin, penguin ori orice altă vieţuitoare întâlnită în cale. Dar nu a apărut nimic. In schimb, pe la ora nouă dimineaţa, vaporul a intrat în Dusky Sound, o zonă strâmtoroasă între şiruri de stânci împădurite până sus din care se prăvale ici şi colo de la diferite înâlţimi, izvoare bogate de apă cristalină. Ingheţat m-am întors la balconul meu. De aici puteam filma în voie fiecare crestătură în munte şi fiecare izvor ce-mi facea gândul să zboare la celebra noastră Urlătoare din Carpaţi. La ora prânzului vaporul a ieşit din Dusky Sound în Marea Tasmaniană câtre Thomson Sound. Un specialist local, de la înâlţimea punţii de comandă comenta pe un canal de televiziune fiecare detaliu pe lângă care treceam. Curând am intrat în Thomson Sound. Vali, soţia mea, cu greu m-a deslipit de la balcon şi am mers să luăm masa de prânz la restaurantul cu autoservire de la etajul 14. Am pus pe un platou tot ce am vrut să mănânc şi ne-am aşezat la o masă de lângă ferestră. Spectacolul continua. Ceaţa s-a mai ridicat, vizibiltatea a devenit mai clară, dar priveliştea continua să rămână aproape identical, plutind în apropierea acestor giganţi de cremene, în care un vapor numărând 18 etaje, părea o jucărie liliputană în acest décor. După Thomson Sound, navigând în Nord, pe la patru după amiază am intrat în Milford Sound. Acesta e cel mai glorios din toate. Cremenea stâncilor aici e golaşă, dezgolind forme fantastice ca de basm. Izvoarele sunt multiple şi cadenţa apelor e amplă. E drumul fără de sfârşit în inima munţilor, dar cum nu există ieşire la capătul opus, vaporul trebuie să ia cale întorsă de unde încă dorinţa de a vedea mai mult şi mai departe, nu s-a stins. Puţin înca şi umbrele serii vor acoperii aceşti martori ai începuturilor lumii noastre. Timp să ne schimbăm pentru masa de seară şi un pahar de votcă on rocks.

(Va urma)

Alianța Civică protestează față de schimbarea prefectului la Brașov

octombrie 5th, 2008

Alianta Civica din Brasov considera schimbarea doamnei Adriana Dontu din functia de prefect in cea de subprefect un act abuziv, compromitator pentru coalitia liberal-pesedista locala, umilitor pentru cetatenii judetului Brasov. Pentru o mai buna informare a cetatenilor brasoveni asupra schimbarii facute, cere autorului acestei schimbari – Aristotel Cancescu sa raspunda la urmatoarele intrebari:

· Care au fost motivele reale ale schimbarii doamnei Adriana Dontu?

· Daca in interventia facuta la Ministerul Internelor si Reformei Administrative –MIRA a respectat conditia impusa de Legea 340 a Institutiei Prefectului potrivit careia „prefectul, indiferent ca este sau nu interimar, este ales din rindul inaltilor functionari publici”?

· Daca cunoaste „competenta profesionala, corectitudinea, comportamentul, traseul politic si opinia fostilor subalteri, cu precadere a celor din fosta Uzina „Tractorul”, despre actualul prefect ?

· In ce masura considera necesara consultarea cetatenilor brasoveni in luarea deciziilor sau ii considera indivizi stupizi si needucabili, incapabili sa participe la viata politica a comunitatii?

Alianta Civica din Brasov face cunoscuta dorinta cetatenilor de a trai intr-o tara civilzata, prospera spiritual, tehnologic si material, intr-un climat de intelegere, dreptate, adevar si integritate morala, hotarati sa participare la alegerile parlamentare cu responsabilitate, pentru eliminarea din viata politica a tarii a fostilor guvernanti, indiferent de apartenenta lor politica, care au mintit deliberat, au furat, au jignit si calomniat adversarii si poporul, au trait in lux si desfrau, au tolerat coruptia si lichelismul.

Cetatenii brasoveni, la alegerile parlamentare, vor acorda votul personalitatilor politice cunoscute si respectate la nivel de tara pentru profesionism, corectitudine si comportament civilizat.

Brasov,5.oct.2008 Comitetul coordonator al AC Brasov

Creaționism contra evoluționism – 7. Știința și religia în lumea musulmană

octombrie 5th, 2008
Coranul este considerat du musulmani legea supremă, perfectă și veșnicăCoranul este considerat du musulmani legea supremă, perfectă și veșnică

In lumea framantata de crizele religioase in care traim, mi-a atras atentia un articol al unei personalitati culturale islamice. Sunt convins ca a arunca o privire asupra acestui fragment de lume cunoscuta mai mult prin abuzurile si crimele care se fac in numele celei de-a treia religii abrahamice ne poate ajuta sa intelegem mai bine care sunt sansele noastre de a cladi o societate normala in lumea contemporana atat de intoxicata de consecintele celor trei „religii ale cartii”.

Dar voi incepe prin a discuta niste date sociale recente: in Egipt, acum cativa ani, cercurile progresive au reusit sa scoata in afara legii unele practici oribile, cu justificari religioase, la care sunt supuse anual (inca) in Africa peste 3 milioane de fetitze: taierea organelor lor genitale (mutilarea genitala). O ancheta recenta a stabilit ca in Egipt, in ciuda legii existente, aceasta practica continua netulburata din cauza fanatismului religios, inspirat de religia musulmana.

Originea acestei practici? Frica societatilor islamice ca „femeile vor avea prea multa placere sexuala”. Ca sa nu aiba, societatea le mutileaza, astfel incat actul sexual sa devina dureros pentru femei. As mai adauga ca, asa cum era de asteptat, femeile sunt atat de spalate la creier, incat ele sunt protagonistele esentiale in lupta pentru…mentinerea acestor traditii. Fiind legata de religie, aceasta mutilare odioasa continua in fiecare an. Din cauza ca lumea acorda prea multa incredere si prea mult respect religiilor!

La celalalt capat social al lumii islamice, vedem insa ca se formuleaza unele opinii foarte moderne, care aduc ceva speranta in acest hatis de relatii intre societate si religie. Cred ca nu poate exista nici o alegere mai buna pentru a ilustra relatiile contorsionate dintre stiinta si religie in tarile islamice decat prezentarea punctului de vedere al unei bine-cunoscute autoritati culturale musulmane. Voi reda in romaneste articolul Directorului Bibliotecii din Alexandria (Egipt) Dr. Ismail Serageldin. Cum vom vedea, dansul este perfect constient de faptul ca fundamentalismul religios este o pacoste internationala pentru lumea islamica, la fel ca si pentru lumea crestina. Articolul se refera la musulmani si a fost scris pentru uzul musulmanilor, fiind insa publicat si in prestigioasa revista „Science”, in numarul din 8 August 2008.

„Cu mai mult decat un miliard de locuitori si cu mai bine de un trilion de dolari in cash, lumea musulmana ar trebui sa fie azi implicata intr-o mare explozie stiintifica. Dar in ciuda unor proiecte masive in Golful Persic, incluzand construirea unor uriase facilitati de cercetare extrem de moderne , pentru toate domeniile stiintifice, realitatea este ca tarile musulmane tind sa cheltuiasca mai putin pe cercetarea stiintifica decat pe infrastructura, iar rezultatele sunt mult sub asteptari, sub toate aspectele: articole stiintifice, patente, citari, etc. De ce?

In intreaga lume musulmana noi suntem martorii unui curent social intolerant, provocat de unii fanatici gardieni autointitulati ai corectitudinii religioase, care isi injecteaza interpretarea lor foarte ingusta a religiei in dezbaterile publice. Respingand violent rationalitatea, in masura din ce in ce mai mare ei forteaza asupra vocilor disidente conformitatea si impun o liniste de mormant acolo unde ei considera ca ca trebuie sa impuna „comportamentul musulman acceptabil”.
Bineinteles ca musulmanii zeloti nu sunt singurii care ataca fundamentul stiintei; in Statele Unite chiar si acum batalia in privinta evolutiei cu „creationistii” continua sa se desfasoare cu multa energie.

Sa ne amintim totusi ca tocmai stramosii nostrii (musulmani) au fost primii care au tinut tortza rationalitatii, a tolerantei si au purtat flacara stiintei in timpul Evului Mediu Intunecat si obscurantismului crestin.

Cu secole inainte ca Bacon, Descartes si Galileo sa considere aplicarea metodei stiintifice, marele ganditor Ibn-Al Haytam (din secolul al zecelea) a pus bazele abordarii empirice, descriind cum trebuie sa opereze metoda stiintifica prin observatie, masurare, experiment si concluzii, scopul ei fiind „cautarea adevarului” si nu „sustinerea unor opinii”.
In mod asemanator, Ibn-Al Nafis (din secolul al 13-lea) a subliniat importanta acceptarii parerilor contrare, subiect al testarii evidentei si analizei rationale.

Aceasta este traditia musulmana care trebuie reinviata daca este ca eforturile curente sa permita acestui miliard de musulmani sa dea rezultatele pe care lumea le asteapta de la noi. Numai respingerea religiei politizate si reinvierea acestor traditii pot contribui la promovarea valorilor stiintei in societatile noastre.

Exista un nucleu central de valori pe care orice societate moderna trebuie sa le posede, iar acestea sunt exact valorile promovate de stiinta: rationalitatea, creativitatea, cautarea adevarului, aderenta la un cod special de conduita, si o anumita… subversivitate constructiva. Stiinta cere cu mult mai mult decat bani si proiecte: Stiinta cere LIBERTATE: libertatea de a chestiona, de a provoca, de a gandi si de a imagina lucruri noi. Noi trebuie sa chestionam conventiile si sa arbitram disputele noastre pe baza evidentei. Ceea ce conteaza este continutul cercetarilor stiintifice si nu sexul, culoarea pielii, dumnezeul la care se inchina unii sau alti factori.

Acestea sunt valorile stiintei, dar chiar mai mult, valorile societatii pe care trebuie sa le aparam, nu numai pentru a promova stiinta ci si pentru a avea o societate mai buna si mai umana.

Viitorul poate fi luminos dar cere sa luptam cu pasiune pentru valorile stiintei, si sa respingem OBSCURANTISMUL, FANATISMUL SI XENOFOBIA!”

El cere insistent in final ca membrii comunitatilor academice si stiintifice din tarile Musulmane sa schimbe punctele de vedere curente populiste si sa accepte crearea „spatiului de libertate” necesar pentru practicarea stiintei si pentru progres.

Articolul arata clar faptul ca exista si voci rationale in lumea islamica, desi inca foarte putine. Dar am adus acest articol in discutie nu numai pentru a arata situatia de azi a lumii islamice, ci si pentru a ilustra ce noroc a avut societatea noastra datorita faptului ca izbucnirea virusului intolerantei crestine a fost defazata cu sase secole fatza de izbucnirea aceluiasi virus, sub haine islamice.

Da, este adevarat: civilizatia avansata a lumii antice a fost condamnata la moarte sub tirania Imperiului Crestin. Da, Scoala de la Atena a fost silita sa se dezintegreze, iar filosofii si personalitatile stiintifice fie ca au fost ucisi, fie ca au luat calea exilului in Asia; la inceput in Persia, iar apoi in Bagdad. Jocurile Olimpice, prilej de schimburi artistice si de idei, au fost interzise. Evul mediu intunecat a coborat asupra Europei. Dar un licar de lumina totusi a ramas: nu toate personalitatile lumii antice au putut fi ucise. O miscare de reinviere spirituala si umanitara a reinceput in lumea asiatica, scanteia ei fiind aprinsa chiar de personalitatile grecesti care au supravietuit masacrului. Chiar dupa ce ultima reprezentanta a scolii din Atena, Hypatia, a fost ucisa in Alexandria in anul 415 e.n. de catre episcopii crestini, tot au ramas destule personalitati europene care au modelat inceputul culturii musulmane.

Asa cum crestinismul a avut nevoie de mai multe secole pentru a dobora societatea antica, bazata totusi pe ratiune, si Islamul a avut nevoie de timp ca sa ajunga la intoleranta sa maxima de azi.

Astfel ca in lupta esentiala dintre Franta lui Charlemagne si musulmanii din Spania, s-au ciocnit doua lumi cu culturi inegale: lumea europeana, rezultata din victoria crestinismului asupra ratiunii in Europa, si lumea Islamului care inca nu devenise intoleranta. Valorile antice europene imbogatisera lumea pre-musulmana din plin. In timp ce regele Charlemagne se putea lauda cu biblioteca lui continand „aproape” 80 de volume (biblii si carti religioase), bibliotecile musulmane din Spania (din Sevilla si alte localitati) aveau sute de mii de volume fiecare. Civilizatia Greciei si Romei antice a fost salvata de…arabi. Platon, Aristotel, Diogene Laertios, Polemon si multi altii supravietuiau in aceasta lume noua, in schimbare si ea.

De atunci a inceput in Europa o miscare de recuperare a culturii antice fara precedent, al carei apogeu l-a constituit Renasterea. Traducatori dupa traducatori au reconstituit civilizatiile trecute, iar apoi alte generatii au reusit sa reaprinda scanteia ratiunii.

Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca atunci, la momentul potrivit nu ar fi existat contactul cu lumea musulmana, inca receptiva la ratiune si la nou? Raspunsul este simplu: si azi am trai aceeasi viata pe care au trait-o crestinii dupa distrugerea culturilor antice. Am fi si azi tot in „evul mediu intunecat”, fara nici o discutie. Ne-am ruga lui dumnezeu sa ne hraneasca paduchii si viermii intestinali, care ne chinuie, pentru ca suntem niste pacatosi, nu-i asa, si am organiza si azi arderi pe rug, intru domnul. Intre timp aceasta lume care atunci ne-a salvat de propriile noastre prostii a decazut si ea, la nivelul nostru de atunci.

Pana la urma norocul nostru a constat din faptul ca aceste religii totalitare au fost defazate printr-o intarziere de sase secole. Azi musulmanii au ajuns si ei in secolul al patrusprezecelea de la …Hegira. Si comportamentul societatilor lor este identic cu acelasi secol (al 14-lea) din istoria crestinismului.

Dinastia Isus și impostorul Pavel

octombrie 5th, 2008

Discuțiile în contradictoriu pe marginea articolului “Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars” (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7829) – o recenzie a cărții lui Barrie Wilson “How Jesus became Christian”, reactiile la articolul lui Ștefan Maier “Știință și Religie – Dialog imposibil?” precum și rezultatele sondajului „Cine e responsabil de moartea lui Isus Hristos?” (http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=487) mă fac să revin cu recenzia altei cărți care, sunt sigur, va provoca vii dezbateri.

Cartea se numește The Jesus Dynasty, iar autorul ei este arheologul biblic James Tabor, șeful departamentului de Studii Religioase de la Universitea Carolinei de Nord la Charlotte și este publicată de editura Harper Element.

Ideea centrală a lui Tabor este că Isus este un personaj istoric real, care a fost un Messia evreu și a cărui viață, activitate și mesaj real a fost deformat după moartea sa, începând cu apostolul Pavel.

James Tabor nu acceptă ideea imaculatei concepțiuni și a reînvierii lui Isus. El pleacă de la descoperirea la Ierusalim în 2002 a unui osuar inscripționat “Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus”.

El coroborează această descoperire cu cea făcută în 1996 a unei cripte de familie, unde figurau numele Maria, Iosif, încă o Maria, Iuda fiul lui Isus, Matei și, mai ales, Isus fiul lui Iosif.

Datarea cu carbon a relevat faptul că oasele sunt din primul secol al erei creștine și, cu excepția uneia dintre Marii, aparțin, potrivit testelor ADN, aceleiași familii.

Autorul recunoaște că nu se poate dovedi că acestea ar aparține familiei lui Isus, dar inscripțiile fiind veritabile, probabilitatea ca să mai existe o altă familie cu aceleași nume este, potrivit lui Tabor, practic nulă.

Sigur că descoperirile sale sunt controversate, dar cartea nu se rezumă numai la atât, ce este o reconstituire a vieții lui Isus, plecând de la textele biblice, descoperirile arheologice, manuscrisele de la Qumran și alte texte necanonice, cu ar fi Evanghelia lui Toma sau Didache.

Un Mesia evreu

Pentru James Tabor, Isus este un Mesia evreu, dovada fiind descendența Davidică, evidențiată de genealogia din evanghelia lui Luca, care arată linia maternă, care o leagă pe Maria de Nathan, unul dintre fiii regelui David.

Autorul remarcă ceea ce era evident pentru oricine citește Noul Testament fără prejudecăți: că familia lui Isus, începând cu fratele său Iacob, este complet marginalizată.

Imaginea dominantă a lui Isus, fiul lui Dumnezeu, este introdusă de apostolul Pavel, sau Shaul din Tars, care este autorul primului text canonic din Noul Testament, epistola către Galateni, în jurul anului 50, deci la 20 de ani după moartea lui Isus.

Pavel nu l-a cunoscut pe Isus, care i-a apărut într-o revelație pe când fariseul și persecutorul adepților lui Isus, Shaul din Tars, mergea spre Damasc, în anul 35 sau 36.

Religia propăvăduită de Pavel e practic fără nicio legătură cu ceea ce a propăvăduit Isus în timpul vieții, susține James Tabor.

Pavel a propăvăduit abandonarea Torei, legea evreiască, ceea ce Isus nu a spus niciodată. El era cetățean roman și epistolele sale sunt adresate populației imperiului pentru a o atrage de partea noii religii, creștinismul, care era acum în concurență cu iudaismul, mult mai puternic la acea dată.

Tabor identifică însă sursa Q (Quelle în germană, un document care nu mai există acum, dar din care s-au inspirat evangheliștii Matei și Luca) precum și epistola apostolului Iacob, fratele lui Isus, care converg către teoria că Isus nu a susținut niciodată că e fiul lui Dumnezeu, ci că e un Mesia evreu, prevestit de profeții Vechiului Testament, care avea ca scop eliberarea evreilor de dominația romană și insturarea împărăției lui Dumnezeu pe Pământ.

James Tabor arată că Iacob, supranumit “cel drept”, martirizat în anul 62 la ordinul marelui preot evreu Annas, a fost urmașul fratelui său în fruntea colegiului apostolic. În epistola sa, disprețuită de teologi antisemiți cum a fost Martin Luther, Iacob spune că faptele sunt esențiale în probarea adevăratei credințe, iar îndeplinirea poruncilor Torei obligatorie, el fiind în contradicție totală cu Pavel.

Reconcilierea religiilor abrahamice

Tabor susține în cartea sa că o astfel de abordare a lui Isus ca personaj istoric și profet evreu, nu ca fiu al lui Dumnezeu pe Pământ ar duce la ameliorarea relațiilor dintre iudaism, creștinism și islam.

Evreii, care au fost persecutați timp de aproape două milenii de creștini, ar putea în sfârșit să-l reintegreze pe Isus în tradiția lor, unde până acum este privit cu suspiciune.

Creștinii ar putea să recupereze figura crucială a lui Iacob și să revină la ideea originară susținută de Isus și deformată propagandistic de Pavel.

Pentru musulmani, care recunosc profetul Isus, dar nu și natura sa divină, ar dispărea astfel un motiv de discordie cu creștinismul oficial.

Unii lideri creștini, mai ales catolici, au renunțat oficial la teza deicidului lui Isus de către poporul evreu, un pas important către recunoașterea greșelilor din trecut ale Bisericii.

Dar, așa cum s-a văzut și pe această pagină de internet, ura, dogmatismul și intoleranța inițiate de Pavel, nu dispar așa de ușor.

Pacificatorii ruşi – factor de stabilitate al RM ?

octombrie 5th, 2008

Preşedintele moldovean, V. Voronin, a dat aprecieri pozitive activităţii forţelor militare ruse situate în raioanele de Est ale Republicii Moldova (în cadrul unui interviu acordat pentru postul de radio „Eho Moskvî”). Totodată, şeful statului a afirmat că depozitul militar de la Cobasna, în care sunt stocate cantităţi enorme de armament rusesc, este supravegheat de 1800 militari ruşi. Pe lângă aceasta, Voronin a menţionat că RM este un stat cu o neutralitate permanentă, dând asigurări că acest statut se va păstra indiferent de viitoarea putere politică.

„Stabilitate” compromisă a pacificatorilor ruşi

Forţele ruse de menţinere a păcii dislocate în raioanele de Est ale ţării nu mai pot fi considerate eficiente, mai ales după evenimentele din Caucaz (7-12 august curent). În acest sens, mai multe state europene (Ţările Baltice, Polonia, România) au propus schimbarea componenţei forţelor de menţinere a păcii din zone de conflict în regiunile rebele ale Georgiei, prin completarea lor cu pacificatori internaţionali. Chiar mai mult, autorităţile georgiene au cerut retragerea contingentului rusesc de pacificatori, revendicând acest lucru inclusiv prin iniţierea procedurii de ieşire a Georgiei din cadrul Comunităţii Statelor Independente (luna august curent).
Din aceste considerente, argumentele privind rolul benefic al Rusiei în menţinerea “stabilităţii” în cadrul conflictelor îngheţate de pe spaţiul ex-sovietic sunt extrem de fragile. Opusul afirmaţiei lui V. Voronin poate fi dedusă şi din noile obiective ale politicii externe ruse prezentate în contextul conflictului militar din Georgia, conform cărora Moscova îşi rezervă dreptul de a agresa orice ţară în cazul unei ameninţări la adresa siguranţei pacificatorilor ruşi (posesorilor de cetăţenie rusă, într-o perspectivă mai îndepărtată şi în cazul business-ului rusesc de peste hotare).

Prin urmare, așa cum arată experienţa tragică a Georgiei (agresiunea militară împotriva căreia a fost orchestrată şi provocată de Rusia, ceea ce a fost remarcat inclusiv în cadrul recentelor dezbateri ale Consiliului Europei pe marginea conflictului din Georgia; parţial acest lucru a fost menţionat în Rezoluţia Parlamentului European din 3 septembrie curent), Republica Moldova nu mai poate conta pe indulgenţa Rusiei, decât numai în cazul renunţării definitive la perspectiva euroatlantică şi prezervarea calităţii de satelit al influenţei ruse în regiune. Totodată, însuşi preşedintele moldovean a făcut anterior declaraţii despre faptul că nesoluţionarea conflictelor îngheţate a condus la consolidarea regimurilor separatiste, evitând să evidenţieze faptul că autorităţile regiunilor rebele s-au fortificat graţie militarilor ruşi (precum şi a susţinerii politice, economice, sociale şi umanitare ruse).

Ideea mărturisită de președintele Voronin privind impactul favorabil al pacificatorilor ruşi se înscrie perfect în campania publică, politică şi diplomatică a Moscovei pe plan internaţional referitoare la eficacitatea forţelor de menţinere a păcii completate din militari ruşi (anterior Voronin a declarat că Medvedev ar putea fi “un pacificator care va transforma conflictul transnistrean într-un model anti-Kosovo”). Aceasta denotă loialitatea actualelor autorităţi moldovene care încearcă să păstreze un dialog pozitiv cu Moscova în schimbul unei atitudini favorabile pentru PCRM în ajunul alegerilor parlamentare din 2009.

Fără NATO, dar cu militari ruşi

Liderul comuniştilor moldoveni a reiterat faptul că RM nu va adera la NATO, datorită neutralităţii permanente stipulate în Constituţia RM (art. 11). Deşi, această prevedere are în vedere orice prezenţă militară, şeful statului a evitat să se refere la militarii şi armamentul rusesc stocat în regiunea transnistreană, precum şi la angajamentele asumate de Rusia la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 (privitor la retragerea până în 2002 a forţelor militare ruse din RM şi Georgia). Subiectul neutralităţii se anunţă a fi foarte problematic pentru descendenţi politici de după 2009, ţinând cont de convingerea şi garanţiile oferite de Voronin vizavi de „congelarea” acestui statut pentru ulterioarele generaţii (precum şi promisiunile făcute lui Medvedev în vederea facilitării reglementării transnistrene). În condiţiile în care Rusia se declară incapabilă de a-şi retrage forţele militare din Transnistria, invocând motivul presiunilor exercitate de Tiraspol, precum şi cel privitor la necesitatea prioritară a soluţionării politice a conflictului (după care va fi posibilă evacuarea forţelor ruse din RM), se proiectează o situaţie de insecuritate şi instabilitate pentru Chişinău (mai ales în lumina cazului Georgiei, ameninţărilor şi aluziilor referitoare la Ucraina etc.). De asemenea, aceasta va împiedica integrarea adecvată, exhaustivă şi eficientă a RM în UE, care pe fondul infiltrării influenţei ruse, consecinţelor perioadei sovietice, nivelului de democratizare lent nu va fi putea fi realizată decât numai prin traversarea reformelor şi transformărilor structurale şi sectoriale multidimensionale asigurate de instituţiile şi practicile Alianţei Nord-Atlantică.

Portugalia: o incursiune pe tărâmul Dragonilor

octombrie 5th, 2008
Stadionul Dragonului a primit clasificarea de cinci stele din partea UEFAStadionul Dragonului a primit clasificarea de cinci stele din partea UEFA

Nu fusesem niciodată să asist la un meci de fotbal pe stadion, dar, cum spun portughezii, “Há sempre uma primeira vez”: toate au un început. Şi uite aşa, îmbracat în culorile clubului FC Porto, alb şi albastru, m-am dus sa vad pe stadionul Dragonului meciul gazdelor cu echipa mai modestă Paços de Ferreira.

Înainte de meci, insa, mi-am petrecut ziua, împreuna cu alti corespondenti ai presei straine din Portugalia, vizitând centrele de stagiu si de pregatire ale fotbalistilor si tinerelor sperante de la FC Porto. În pepinierele clubului peste 400 de copii şi tineri se pregătesc să devină viitoarele stele ale fotbalului mondial.

Un club cu istorie şi portofel
De-a lungul existenţei sale centenare, FC Porto a câştigat tot ce se putea câştiga atât în Portugalia cât şi la nivel internaţional. Clubul este, dealtfel, unul dintre cele mai performante din lume. Şi se vede de departe că FC Porto este nu numai un club de succes, dar şi un club cu bani. Numai din vânzarea biletelor la meciuri câştigă cinsprezece milioane de euro din bugetul său anual de 45-50 de milioane de euro. Cheltuielile se ridică, însă, la circa 55 de milioane de euro, diferenţa fiind acoperită prin vânzarea de jucători.

Talentatul Mr. Pinto da Costa
În sala de protocol a modernului stadion al Dragonului, simbolul clubului, ne-a primit chiar presedintele Jorge Nuno Pinto da Costa, cel mai longeviv preşedinte de club din Portugalia. Aflat la cârma Dragonilor din anul 1982, era persoana indicată sa o întreb ce înseamna să fii adept al FC Porto: “Inseamna sa fii inteligent si sa ai bun gust” răspunde hâtru preşedintele Pinto da Costa.

Personaj pe cât de controversat, pe atât de fermecător, adorat şi urât în aceeaşi măsură, Pinto da Costa merge mai departe, susţinut de rezultatele clubului şi de sutele de mii de suporteri din Portugalia şi din toată lumea.

Români în cuşca Dragonului
Începând din acest sezon fotbalistic evolueaza la FC Porto şi fundaşul dreapta Cristian Săpunaru, proaspăt transferat de la Rapid Bucureşti. Pinto da Costa consideră că noua achiziţie, recomandată de unul dintre vânătorii de talente care bântuie lumea în serviciul lui FC Porto, s-a comportat, până acum, la nivelul aşteptărilor. Dovada cea mai clară este chiar faptul că Săpunaru este pus să joace în fiecare săptămână, deşi se află, încă, într-o fază de adaptare.

Dar Cristi Săpunaru nu este primul român care joacă în echipa Dragonilor. Ion Timofte a jucat nouă ani în campionatul portughez, dintre care trei la FC Porto. Pe unde a trecut, a lasat, se pare multe amintiri placute. Aflând ca sunt român, Pinto da Costa ma ia de braţ şi mă roagă să-i transmit salutări lui Timofte din partea lui.

Fierbe căldarea
Ora meciului se apropie si stadionul începe sã vuiască.

Cu o capacitate de circa 52.000 de spectatori, stadionul a primit primul meci al Campeonatului Euro 2004.

Considerat drept unul dintre cele mai moderne si mai frumoase stadioane din Europa, stadionul Dragonului merită pe deplin cele 5 stele acordate de UEFA. Înca de la intrare îmi atrage atenţie sistemul de porţi electronice pe care spectatorii le pot accesul prin intermediul telefonului mobil.

De la megafoanele asurzitoare crainicul anunta intrarea echipei FC Porto iar publicul îşi începe presiunea asupra adversarilor prin toate mijloacele posibile: cântece, strigăte de luptă, fluierături, goarne şi trompete, sirene şi toboşari.

Meciul decurge liniştit, iar Săpunaru îşi face datoria pe flancul drept. Câteva minute mai apoi, stadionul explodează: FC Porto marchează primul gol. Undeva în spatele meu şi comentatorii sportivi portughezi se întrec care strigă mai tare: “Goloooooooooooooooooooooooo Portooooooooooooooooooooooooo”.

Spre bucuria tuturor, FC Porto marchează încă o dată în repriza a doua, dar Săpunaru este înlocuit şi asistă de pe tuşă.

Săpunaru, 24 de ani, fundaş la FC Porto
La sfârşitul meciului am avut ocazia să-l întâlnesc pe Săpunaru în zona mixtă unde ziariştii, din interiorul unui ţarc, îi pot aborda pe jucătorii doritori să răspundă. La vreo 20 de minute după terminarea meciului tânărul fundaş de 24 de ani apare îmbrăcat după ultima modă. Îl întreb cum s-a adaptat la fotbalul portughez şi-mi răspunde surâzător că adaptarea n-a fost prea grea, mai ales ţinând cont că este vorba de un fotbal latin, cu caracteristici asemnănătoare cu fotbalul românesc. La fel şi Portugalia, ţară despre care s-a informat de pe la cunoscuţi şi unde se integrează încet, încet, deşi încă simte lipsa prietenilor din ţară.

Unde sunt seminţele?
Îi urez succes la meciurile din campionatul portughez şi din Champions League şi părăsesc stadionul Dragonului uitându-mă cu atenţie pe unde calc, victimă a propriului meu mit urban: mă aşteptam să fie plin de coji de seminţe, gunoaie şi bucăţi de scaune sparte. Pe naiba! De-abia lângă un coş de gunoi îmi sar în ochi nişte floricele de porumb scăpate de vreun copil care a ratat ţinta. În circa cinsprezece minute stadionul devine pustiu dar sistemul de iluminat ultra-modern va mai rămâne câtva timp pentru ca acest monument recent al oraşului Porto să poată fi admirat de pe autostrada de alături.

Un bătrânel plin de succes şi de patos
Săptămâna aceasta FC Porto a împlinit onorabila vârstă de 115 ani. Din păcate, însă, înfrângerea de marţi în faţa Arsenalului a umbrit festivităţile şi sufletele Dragonilor. Nu le rămâne decât să asculte îndemnurile imnului compus în anul 1922 şi cântat la începutul fiecărui meci.

“Când cineva cutează să sufoce
Strigătul curajos al vocii tale arzătoare,
O, Porto de-abia atunci vedea-vei cum vibrează,
Mulţimea într-un singur glas – al nostru”!

Tudor Gheorghe revine la teatru

octombrie 5th, 2008
Tudor GheorgheTudor Gheorghe

Maestrul Tudor Gheorghe, personalitate marcanta a culturii romane, revine pe scena in cadrul Festivalului Artelor Bucuresti din luna noiembrie, in ipostaza de actor.

Dupa o perioada de aproape zece ani, de cand a jucat in drama “Titus Andronicus”, alaturi de regretatul actor Stefan Iordache, Tudor Gheorghe se reintoarce la prima dragoste, la teatru, interpretand rolul principal “Don Quijote”, personajul lui Cervantes, in celebrul musical “Omul din La Mancha” de Dale Wasserman, o coproductie a Teatrului National si Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova.

Joi, 6 Noiembrie, publicul bucurestean va avea ocazia unica de a-l revedea pe Tudor Gheorghe, jucand in rolul lui Don Quijote, pe scena Salii Palatului, incepand cu orele 19:00, in premiera musicalului “Omul din La Mancha”, alaturi de actori, cantareti dar si instrumentisti deosebiti.

Regia este semnata Cezar Ghioca, un tanar regizor, ce a studiat in Statele Unite ale Americii regia de music hall, si care va pune in scena, un spectacol gandit dupa toate regulile musicalului american, orchestra pe scena (sub conducerea muzicala a dirijorului Marius Hristescu), dar si artisti ai teatrului craiovean precum: Valentin Mihali (Sancho Panza), Angel Rababoc (Padre), Adrian Andone (Hangiul), Natasa Raab (Jupaneasa), Monica Ardelianu (Dulcinea) si Diana Tugui (Antonia).

–––
In perioada 2 -9 Noiembrie, melomanilor si iubitorilor de arta, le este recomandat Festivalul Artelor Bucuresti, o saptamana plina cu evenimente interesante pentru toate categoriile de public.
Programul festivalului poate fi vizionat pe www.festivalulartelorbucuresti.ro

Conspirația misterioasă – Băsescu contra opozițiunea parlamentară

octombrie 5th, 2008

Relatia Basescu – Opozita Parlamentara este invelit de un val de mister de nepatruns care pe alocuri produce si suspens.

Partizanii celor doua parti si mediile de informatie prezinta aceasta relatie fiind generata de o conspiratie, ori Basescu conspira impotriva opozitei parlamentare ori invers opozita parlamentara conspira impotriva lui Basescu.

Fiecare are legitimitatea lui si se lupta sa vada care putere prevaleaza.

Pina acum meciul conspiratiilor este nul, Basescu este suspendat dar revine prin vot popular.

O recenta disputa cea in jurul modifcarii unei legi votata de parlament, apoi trimisa de presedentie spre reexaminare si in prima faza reaprobata de Senat care infirma motivele presedintelui si trimite legea spre Camera Deputatilor.

Presa a prezentat eventimentul ca un act de mare indrazneala din partea presedintelui care se lupta din puteri cu opozitia parlamentara „care controleaza” legislativul.

Situatie incurcata sau nu este reflecta o imaginea nou creata a presedintelui aparator al spitirtului drepturilor omului si valorilor occidentale in lupta continua cu ramasitele retrogade ale epocii comuniste.

Oare chiar asa sta situatia?

Cealata parte arata sustinatorilor imaginea campionilor luptei pentru dreptate sociala, aparare a celro defavorizati si protectie nesfirsita.

Meciul continua fara ca zeita Fortuna sa se decida cine cistiga, se mai organizeaza cite o prelungire se scurg campionat dar cei doi fati frumosi se lupta zi lunga de vara pina seara la telejurnal si nimeni nu cistiga, nu stim cine are dreptate si cine o infaptuieste.

De aceea multi au inceput sa banuiasca ca de fapt nu ar exista nici o conspiratie opozitie impotriva lui Basescu si nici a lui Basescu impotriva opozitiei.

Situatia seamana cu doi laureati a premiului pentru cel mai bun rol secundar obtinut pentru suport reciproc, pase inspirate si joc cu atractiv.

Partenerii disputei mai mult se completaza si se ajuta reciproc, decit se lupta, nu lasa pe celalalt sa piarda intrucit s-ar termina spectacolul si le-ar scadea audienta.
Atunci cind o parte critica descrie faptele celeilate ca un pericol pentru lege, democratie si popor.

Analizind fapta celeilate parti, declaratiile si pe alocuri propuneri legislative intelegem ca acestea ar putea fi gresite dar pot fi contracarate intr-un stat de drept.

In fapt critica unei parti intareste credibilitatea celeilate parti si creaza o confzie in rindul publicului care judecind de pe pozitia manipulatului intelege ca raul criticat ar fi intr-adevar real si mult mai mare decit este in realitate.
Daca am renunta la teoria conspiratiei am vedea ca respectivii trag de timp si nu joaca, ci se prefac.

In realitate triunghiul dusmaniei Basescu, Iliescu si Vadim este o simbioza armonioasa menita sa produca specatol si nimic mai mult.

Este un joc amical care in curind va plictisi.

Povestile Bucurestiului, cu istoricul Georgeta Filitti

octombrie 5th, 2008

Fundatia Calea Victoriei va invita, incepind cu 11 octombrie, ora 10:00, la un atelier in zece intilniri de istorie a orasului Bucuresti derulat in diverse locuri emblematice ale orasului, pline de istorie si semnificatii. Vom vorbi despre locuri pe linga care trecem deseori, fara sa stim ce persoane au trait acolo si cum au schimbat, in mod spectaculos, destinul oamenilor din vremea lor si al orasului in care traim.

In cadrul celor 10 ateliere, ne vom plimba si vom spune povesti si istorii ale oamenilor din Bucuresti, incepind cu sec XV si pina in prezent. O sa vorbim despre cum s-a nascut Bucurestiul, ce era Podul Mogosoaiei, despre cum se imbracau si ce mincau oamenii din alte vremuri, ce influente puternice au trecut peste bucuresteni: turceasca, greceasca, frantuzeasca, englezeasca, americana, cu bune si cu rele.

Vom povesti, de asemenea, despre perioada Belle Epoque, despre regii nostri si despre modernizare, despre vremea in care Bucurestiul a fost numit Micul Paris, despre perioada interbelica si despre cit de avantgardisti erau bucurestenii anilor ‘20-‘30. Ne vom intilni de fiecare data in alt loc: muzee, case celebre sau locuri pline de istorie si intimplari.

Iata subiectele intilnirilor care vor avea loc:

1. Bucuresti – capitala tarii: prima atestare documentara 1457, primele vestigii, Curtea Veche, biserica Bucur. Acte emise la Bucuresti, pecete, stema, cheie, ulite principale.

2. Bucurestiul medieval – ctitorii domnesti: Mircea Ciobanul, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu.

3. Regulamentul organic. Modernizare si conservatorism: influenta ruseasca, legislatia noua, sistematizarea urbana, gradini, alei, canalizare, paza urbana, magistrate.

4. Bucurestii sfirsitului de veac XIX – programul edilitar al lui Carol I, arhitectii francezi, primarii, edificii: Palatul Justitiei, CEC, Posta, Ateneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara.

5. Bucuresti – Micul Paris: legaturi cu Franta si influenta franceza.

6. Scoli bucurestene – Sf Sava, scoli particulare, pensioane, scoli confesionale, profesori: Gh. Lazar, Eliade, A. Pann/ Metode: Lancaster, Montessori, Waldorf.

7. Divertisment – Geamale. Caraghiozii. Trupe straine. Teatrul de la Cismeaua rosie, intemeierea Teatrului cel Mare. Cum se distrau/cultivau bucurestenii in vremurile trecute.

8. Cafenele, bodegi, crasme, restaurante, cofetarii – dispozitii domnesti, contracte, amplasamente. Care era atmosfera si care erau locurile celebre din Bucuresti in diverse epoci.

9. Hanuri istorice bucurestene – ce a ramas, ce s-a modernizat, ce poate fi recuperat – Manuc, Sf Gheorghe, Serban Voda, Galben.

10. Calatori straini despre Bucuresti – cum era vazut orasul de catre strainii care l-au vizitat in timp si care erau lucrurile care ii impresionau si despre care au scris texte inedite.

Incercam sa punem tinerii alaturi de oameni mari, cu chef de vorba si speram ca astfel sa invete sa se contemple pe ei insisi pentru a vedea cine sunt si ce iubesc.

Va asteptam cu ceai, intrebari si idei

www.fundatiacaleavictoriei.ro

Pornesc în campania electorală

octombrie 5th, 2008

M-am decis sa intru în cursa pentru Camera Deputaţilor în colegiul nr. 7 din Judeţul Cluj din partea UDMR.

Consider ca e mai bine si pentru acest blog, si pentru prietenii mei coautori, ca in perioada urmatoare a campaniei oficiale sau neoficiale (ca de acum e deja campanie) sa nu scriu pe acest site, care se vrea neutru in politica. In 1-2 saptamani oricum promit sa imi deschid un nou blog, de aceasta data de campanie, in limba romana (pe langa cel in maghiara).

De ce fac acest lucru de-abia azi? Candidatura mea a fost oficializata saptamana trecuta in cadrul UDMR, iar azi a fost ziua in care, multumita „prietenilor” nostrii din PCM vestea candidaturii mele s-a raspandit si in presa de limba romana din Cluj: vezi de exemplu aici si aici.

Nu a fost o decizie usoara sa pornesc in aceasta campanie. Stiu foarte bine ca radicalli, nationalistii din ambele parti ma displac, si ma vor ataca.

Nationalistii maghiari nu ma plac pentru ca am criticat in nenumarate randuri in presa maghiara din Romania ideile prea radicale, aberante sau depasite ale PCM-ului, ale lui Tőkés si ale organizatiei de extrema dreapta EMI. Ideea ca ii deranjeaza faptul ca am criticat politica bisericilor istorice maghiare de excludere treptata a liceelor maghiare de stat din cladirile retrocedate, este doar o scuza. De fapt ei nu ma plac de mult, de pe vremea cand i-am criticat in cele doua campanii electorale trecute, si la europarlamentare si la locale. De asemenea ma folosesc ca o scuza pentru a nu sprijinii UDMR Cluj. Daca nu eram eu, s-ar fi legat de un alt candidat, ca sunt si altii pe care nu-i plac. Totul e numai un joc de santaj cu care ne-am obisnuit de la PCM.

Nationalistii romani nu ma plac pentru ca printre altele am criticat in acest blog politica de continuare a ignorantei fata de maghiarimea din Cluj al lui Emil Boc, xenofobia extremistilor de la Noua Dreapta, si am incurajat idea reinvierii unei identitati regionale comune transilvanene.

Nu e usor sa fii cu adevarat liberal, sa fii la fel de corect si obiectiv cu ambele nationalisme, cel maghiar si cel romanesc din Romania. Am fost amenintat pe fel de fel de bloguri in comentarii si de fascistii maghiari din HU si RO si de fascistii romani de la Noua Dreapta. Sper totusi, inca, ca Transilvania este un loc in care cele doua comunitati pot trai in toleranta, respect, cu drepturi cu adevarat egale, si cu izolarea extremistilor de ambele partii.

M-am decis sa candidez in colegiul nr. 7 din judetul Cluj pentru ca consider aceasta regiune, constand din satele mixte din Campia Transilvana (Mezőség) si orasul Campia Turzii (Aranyosgyéres), un exemplu de convietuire interetnica demna de urmat. Aceasta regiune este poate o “metafora” a Transilvaniei multiculturale, in care culturile, obiceiurile populare, muzica populara, chiar si limbile sunt atat de amestecate, incat nici nu mai stii dupa un momendat daca esti la o serbare romaneasca sau maghiara. Asta este Transilvania autentica.

Pornesc in aceasta campanie cu credinta ca este nevoie de oameni ca mine in politica din Romania, tineri care cred cu adevarat in multiculturalitate si toleranta reciproca, care cred ca important nu este trecutul, ci prezentul si viitorul, important nu este cea ce ne separa, ci cea ce ne uneste. Pornesc pentru ca sunt multi (maghiari si romani deopotriva) care m-au incurajat, care cred in mine, si in mesajul progresiv pe care il reprezint.

Pentru cei din presa, aveti mai jos contactele mele pe perioada campaniei. Ma puteti contacta oricand, pentru reactii, interviuri, etc.

Mobil: 0729-041185
Yahoo messenger: czikatihi
czika@rmdsz.ro (verificat zilnic de mai multe ori)

Tihi Czika are 27 de ani, e jurist, doctorand in drepturile minoritatilor, consilier in MCTI, consilier pe teme juridice si de comunicatie a Prezidiului Executiv UDMR.

Acest articol a apărut inițial pe blogul Limba cailor http://limbacailor.wordpress.com/

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru Tihi Czika sau UDMR și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

Biserica Ortodoxă Română – minister al muncii

octombrie 5th, 2008

Este greşit să aşezi păcatele acestei ţări pe spinarea partidelor. Toate categoriile sociale suferă de ce suferă şi clasa politică, iar politicienii sunt la fel de diverşi, în bine sau în rău, precum sunt profesorii, doctorii sau şoferii.

Rămâne însă faptul că acţiunile politicienilor, când sunt greşite, depăşesc prin amploarea consecinţelor răul provocat de ratările altora. Oare ce enormitate a unui grup profesional ar putea atinge dimensiunea catastrofală a ideii democrat-liberalilor, să treacă sarcina distribuirii ajutoarelor sociale de la Ministerul Muncii la … Biserică?

Preluarea şi redistribuirea impozitelor este legitimă doar pentru că societatea modernă a integrat principiul solidarităţii sociale. Administrarea acestui principiu ţine de una dintre cele mai înalte atribuţii ale statului. Să nu se înţeleagă un lucru atât de elementar tocmai de către cei ce îl reprezintă? Nici faptul că această prerogativă nu are cum să fie acordată altora decât autorităţilor publice? Cum să laşi în mâna unor incompetenţi cu responsabilitate scăzută, şi care nu pot fi trimişi în justiţie sub acuzaţia de abuz în serviciu, tocmai maşinăria redistribuirii sociale? Oamenii aceştia care ocupă demnităţi publice au jurat să respecte Constituţia. Oare ce or fi înţelegând din legea fundamentală?

Iar argumentele? De unde a scos domnul Emil Boc, un om de cu bun simţ odinioară, că Biserica ar fi mai puţin birocratică şi coruptă? Să nu fi auzit de seria continuă de scandaluri care o traversează? De plagiatele tezelor de doctorat de la facultăţile de teologie? De împărţirea pe bani a parohiilor? De fuga unor preoţi cu banii sătenilor? De aranjamentele din Dealul Mitropoliei? De faptul că Biserica la care se referă domnul Boc a înghiţit de câteva ori, pe vremuri, donaţiile pentru o Catedrală Ortodoxă? Nu se înfioară de faptul că preoţii au trădat secretul spovedaniei? De strânsa lor legătură, pe vremuri cu legionarii, apoi cu Securitatea?

În ce a fost Biserica eficientă? Ce probe are domnul Emil Boc? De 18 ani, Biserica e din ce în ce mai prezentă în şcoli. De 18 ani, violenţa, drogurile şi lipsa de educaţie proliferează. Dacă facem o corelaţie matematică între prezenţa Bisericii în procesul de învăţământ şi scăderea calitativă a vieţii şcolare, găsim un coeficient foarte mare. Ceea ce nu dovedeşte vinovăţia Bisericii în această chestiune. Probează în schimb totala ei inadecvare.

Însă, dincolo de orice discuţie legată de lipsa de eficienţă, birocraţie sau corupţie, o organizaţie privată, chiar dacă de utilitate publică, cum este Biserica, nu poate căpăta prerogative specifice puterilor statului.

Am văzut persoane cărora propunerea PD-L le-a stârnit un val de râs, încântaţi să fredoneze: „Cât de haioasă şi nebună este România!” Nu a trecut mult timp de când Dan Voiculescu protesta împotriva găurilor negre de la Geneva. De ce nu s-ar prinde şi domnul Emil Boc, împreună cu tovarăşii săi, în marea horă cu obscurantismului?

Ceea ce au făcut liderii conservatori ţine de o exhibare hilară, dar fără miză. Iniţiativa PD-L are însă grozăvia unui viol anticonstituţional. Un viol organizat, căci ar fi componentă a programului de guvernare gândit să implice Biserica „în procesul de consolidare a societăţii”. (Propunere ce reclamă, culmea, responsabilitate şi respingerea improvizaţiilor populiste şi politicianiste.) Temele mari ale civilizării României sunt plasate astfel în categoria derizoriului şi a ipocriziei. Cei ce preferă să vadă numai partea comică a faptelor ar fi poate bine să-şi amintească că, de 70 de ani, în spatele derizoriului şi ipocriziei au crescut faptele cele mai cumplite.

Despre tracomani si tracomanie

octombrie 5th, 2008
Nicolae Ceaușescu și Iosif Constantin Drăgan - doi promotori ai tracomanieiNicolae Ceaușescu și Iosif Constantin Drăgan – doi promotori ai tracomaniei

Fara indoiala, in epoca fierului avem de-a face cu triburi tracice.

Procesul formarii lor e lung si complex, dupa cum am precizat in articolele anterioare.

Momentul nasterii lor din prototraci, este dat de incheierea sintezei dintre bastinasi si noii veniti (din valea Dunarii Mijlocii). Noii veniti nu vor avea ca tinta doar teritoriile Romaniei. Pornind din Germania de sud, Austria si valea Mijlocie a Dunarii, acestia vor „invada” toata Europa, provocind „hallstattizarea”. Miscarea se va simti pina in spatiul est mediteranean si Creta-Egipt. Prin urmare, dorienii nu sunt traci. Poate au antrenat si triburi prototrace, dar fenomenul major, nu este tracic (nici nu putea fi, de moment ce acestia nu erau inca formati.)

Inainte de a analiza epoca fierului din istoriografia noastra, sa analizam putin acest curent protocronist, care pune la baza culturii si civilizatiei europene cultura traca. (Ba chiar si etnic si lingvistic, toata Europa este tracica, in opinia domniilor lor.)

(O precizare metodologica. Nu exista neolitic „romanesc”, bronzuri „romanesti”, etc. Sunt culturi de epoca….., de pe teritoriul Romaniei. Idem, expresia neolitic „maghiar”, bronzuri „maghiare”….. Din moment ce triburile maghiare sosesc mult mai tirziu, artefactele respective trebuiesc numite dupa numele regiunii anterior ocuparii ei de maghiari. Neolitic pannonic, bronzuri pannonice, etc. Eventual se poate folosi sintagma artefacte arheologice „de pe teritoriul…..”. Observatia este valabila aproape pentru toate statele europene. Am mai spus, preistoria nu are dimensiuni nationaliste. Se vorbeau alte limbi, erau alte granite teritoriale. Si alte mentalitati asupra convietuirii cu noii veniti -puteau sa-si plateasca dreptul de trecere sau sedere pe teritoriul controlat de o comunitate-. In general, densitatea populatiei era foarte mica, ceea ce ducea la alte practici si mentalitati. Pe linga faptul ca nu existau state, cu administratiile si serviciile lor specializate. )

Revenind la tracomanie, primul element gresit este modalitatea de a interpreta continuitatea. Aceasta este vazuta ca un fenomen liniar. Din paleolitic pina la Decebal si Traian, toti oamenii de pe aici au trait, au lasat mostenitori vigurosi, si mai traiesc si astazi, caci pe la noi e „apa vie” si „viata fara de moarte”. Desi considera ca fenomenul tracic este mai nou (ei il plaseaza pe la 2000 i.e.n., fara sa explice acest moment; am precizat ca cele mai timpurii nume prototrace sunt datate de lingvistii bulgari pe la 1500-1300 i.e.n.; arheologic, civilizatia traca apare in epoca fierului), nu ezita sa discute de Schela Cladovei si monumetele neolitice-eneolitice ca fiind extrem de importante pentru nasterea tracilor. Acelasi tip de istorie triumfalista utilizata si de PCR.

Pentru tracomani, noii veniti sunt niste „paraziti” fara importanta, care au fost asimilati intotdeauna, urmele lor pierzindu-se.( Am vazut ca noii veniti din neolitic, au generat neoliticul. Noii veniti de pe la 1200 i.e.n. au provocat hallstattizarea. Etc.)

Acelasi curent istoriografic, considera ca fenomenele desfasurate pe teritoriul de azi al Romaniei sunt definitorii, uitind ca, in multe cazuri, culturile arheologice de aici au granite mult extinse in afara frontierelor contemporane.

Alteori, se „fura” importanta unor culturi . De exemplu, cultura ceramicii decorate cu note muzicale, care nu este originara de aici. Dar pentru ca ajunge si-n Romania (vezi articolul cu neoliticul), se considera ca „noi” (adica… tracii -uitindu-se faptul ca pina si ei au alta datare a aparitiei tracilor-) influentam toata Europa. Este de remarcat faptul ca aceasta cultura, nici macar nu ocupa o zona extinsa din actualul teritoriu al Romaniei. Dar, ei declara triumfalisti „Uite pina unde am ajuns!”?!!!

Mi se pare foarte clar ca civilizatia neolitica vine (in integrum) din Anatolia. Fie direct (pe tarmul de vest al Marii Negre), fie mediat (capete de pod) de Grecia si Macedonia. Civilizatia neolitica este unica si se datoreaza roirii centreloe vechi. (Este firesc, aceste grupuri au o cantitate de mincare mai mare si mai sigura; aceasta realitate combinata cu pacea generala din epoca, se asigura o prosperitate economica ce duce la marirea numarului de membri ai triburilor. Cum suprafetele agricole erau limitate -nu uitati si tehnologia epocii-, purtatorii acestor culturi incep sa „roiasca” in spatiile unde nu existau astfel de asezari si erau conditii propice -zona buna de agricultura si bastinasii mezolitici nu erau agresivi-.)

Revin, nu avem un neolitic „grecesc”, „romanesc”, etc. Chiar si neolitic „european” nu avem in faza initiala. Abia dupa citeva generatii, incepe stralucita aventura a neoliticului „european”. Nu stim ce limba vorbeau noii veniti si nici ce limba (sau limbi) vorbeau purtatorii culturilor neolitice din Europa. Si nu stim daca in cazul unor culturi arheologice diferite (in esenta ceramica diferita), avem limbi diferite sau aceeasi limba, eventual limbi inrudite. (Dar cum a fost posibila sinteza dintre Gumelnita si Cucuteni, in zona in care se invecineaza, rezultind cultura Stoicani-Aldeni, daca vorbeau limbi diferite?). Existenta acestei limbi unice sau inrudite in mai multe culturi neolitice, ar reliefa originea comuna a neoliticului „european” si ar da continut mitului rapirii Europei de catre Zeus (transformat in taur). Triburile anatoliene neolitice, poate or fi fost si momite in Europa, de bastinasii din zona.

Tracomanii, accentueaza rolul culturii Cucuteni. E o cultura foarte importanta, dar sunt citeva minusuri. Cucuteni este mai tirzie decit Gumelnita, insa cultura Cucuteni a fost descoperita (la sfirsitul sec. XIX) si publicata prima. Deci, a fost cunoscuta de publicul larg (si specializat) mai devreme, intrind in circuitul stiintific. Cultura Gumelnita a fost descoperita in perioada interbelica. Nici azi nu are o monografie publicata. Existenta ei e cunoscuta doar de specialisti si oamenii avizati. In plus, Cucuteni se intinde si-n Ucraina (fost URSS), dind apa la moara altor protocronisti.

Analiza acestor culturi nu-si are rostul, pentru ca tracomnaii bagatelizeaza rolul indoeuropenizarii. Atunci, la ce bun sa stii pe ce fond au venit acestia? De fapt, uneori, afirma ca indoeuropenii ar fi chiar cucutenienii. Cum s-o impaca lipsa de importanta a noilor veniti cu „noi suntem noii veniti”, este greu de imaginat.

Cred ca sunt mai multe voci „independente” in cadrul curentului, care isi expun punctul de vedere, fara a se consulta cu ceilalti sau fara a studia impactul ideilor lor, asupra constructiei logice a istoriografiei. Nici chiar in propriul lor curent.

( Ajunsi la acest punct, va rog sa-mi dati voie sa relatez prima mea experienta stiintifica. Sau prima participare la o sesiune stiintifica, in calitate de muzeograf. Era in vara lui ’87, la Calarasi. Tocmai venisem de pe un santier. Intimplator, la muzeu erau mai multi arheologi de la Bucuresti, si citiva amatori din Calarasi. Cum bucurestenii aveau un moment de ragaz pina la legaturile lor care-i raspindeau pe santiere, a venit cineva cu ideea de a prezenta fiecare cite ceva, facind o sesiune ad-hoc. Nu mai tin minte toate „comunicarile”. Unul dintre amatori, a venit cu o idee trasnita. El (stia mai multe limbi straine), a reusit sa citeasca mesajul incifrat din numele dacilor. Si a „dovedit” ca Burebista insemna cel mai viril barbat, etc. A „tradus” o multime de nume. Problema era ca la fiecare traducere, el utiliza alt sistem de referinta. In discutiile care au urmat, aceasta a fost si observatia mea. Intr-un sistem stiintific, trebuie expusa o regula (lege) generala, verificabila, pe care fiecare sa o poata aplica. Eventual, cu exceptiile „legale”. Asta e tracologia. (Nu va mai povestesc ce-a urmat pentru mine in Calarasi, pentru ca am contrazis somitatile locale. -Va dati seama ce tip de somitate era-. Mai ales, dupa ce am inceput sa am si o opinie diferita de a altor somitati locale, cu privire la santierul de la Gradistea Coslogeni.)

In viziunea tracomanilor, tracii au colonizat centrul Italiei si au format latinii (mitul lui Enea troianul. Nu se poate contesta caracterul pretracic sau legaturile cu lumea pre-tracica ale Troiei; dar de aici pina la a-i transforma pe latini in traci…..). de aici si lipsa romanizarii tracilor la tracomani si condamnarea „romanizarii”; daca ei vorbeau latina, nu mai era nevoie sa fie romanizati.

Dar aceeasi tracomani, considera ca tracii au sunt si… germani (confuzia lui Iordanes: get/got, preluata si de alti oameni de cultura medievali).

Si evident, pe cale de consecinta logica, latinii sunt germani, sau frati cu ei.?!!!

Lista cu aberatii poate continua. Si evident, au mereu un citat mai lung sau mai scurt, dintr-un autor sau altul. In general, vechi si foarte vechi autori. (De la un secol in jos, altfel nu discuta. Adica atunci cind omenirea „bijbiia”, cautind caile adevarului.)

Problema e ca, initial, efortul lui Densusianu („Dacia preistorica”) nu a avut un rol extremist. El a adunat cu constinciozitate, toate referirile la istoria noastra. Pe unde le-a gasit: la hore, claci, in arhive, biblioteci sau pe noile (atunci) santiere arheologice. Toate aceste date, impanate cu observatii ale diferitilor istorici, lingvisti, au creat constiinte. Intelectualii nostri formati dupa 1911, consultau cartea lui.

(Aceasta mentalitate a fost cristalizata de I.C.Dragan in „Noi, tracii.” Nu-i de mirare. El a fost educat in acest spiriti. Apoi numeroasele contacte cu legionarii -daca nu cumva el insusi a fost legionar- l-au facut sa se gindeasca la un popor „ales” , cu o „misiune” speciala, „nedreptatit” de „conspiratia mondiala”. Cind relatiile cu Ceausescu i-au permis, a relansat teoria, innoita. Ciudat, dar o ideologie de tip fascist, a avut ecou in rindurile citorva lideri ai PCR -la nivel de CC- si ai Securitatii. Si asa porneste un nou val de tracomanie, dezvoltat in ultimii ani de lipsa cenzurii si accesul celor numiti la proprietate personala si avere, care la permit sa faca ce vor. Iata cum instrumentele democratiei, ajunse pe mina cui nu trebuie, produc necazuri. In plus, este de remarcat ca mijlocele comuniste: boicotarea adversarilor, etc, sunt din plin folosite de aceeiasi interpreti. Asta da originalitatea vietii politice romanesti, cu consecinte in cultura, invatamint, mediu de afaceri.)

Datele arheologice nu confirma (sau confirma doar partial) adevarurile postulate de Densusianu (la nivelul cunostintelor istoriografice din 1911). Tracomanii, insa, nu tin cont de acest lucru. Ei considera ca doar ei detin adevarul si ca toti istoricii si arheologii care-i contrazic, apartin „marii conspiratii mondiale, antiromanesti”. Si ca toti acestia, trebuiesc schimbati cu alti istorici/arheologi, devotati lor. (In cazul meu, au reusit.) Desi e foarte clar ca dupa ’89, istoricii si arheologii comunisto/securisti au fost pastrati si promovati. Iar tinerii recrutati au fost si sunt formati dupa chipul si asemanarea sefilor lor (invatamint/cercetare;muzeografie/cultura). In schimb, cind un istoric incearca sa fie independent economic si (mai ales) in ceea ce scrie, este imediat blocat de un sistem care „uita” regulile democratiei, desi face mare caz de ea cind e vorba de persoana, averea, functia sau privilegiul imunitatii celor care conduc sistemul. De fapt celor care au condus si conduc sistemul, pentru ca ’89 nu i-a schimbat din functii. Ii poate schimba din functii, doar daca-i promoveaza.

O treime dintre unguri sunt xenofobi

octombrie 5th, 2008

„Pirezii” – membrii unui popor existent doar în fantezia unor sociologi din Budapesta – rămân în continuare antipatici în viziunea cetăţenilor din Ungaria, mai ales în rândurile locuitorilor din Budapesta.

Ziarul Népszabadság, care a rămas cel mai popular cotidian din Ungaria, a publicat recent un interesant interviu cu sociologul Endre SIK, care studiază de câteva decenii fenomenul imigraţiei, publicând mai multe studii legate de manifestarea xenofobiei şi este apreciat pe plan internaţional ca unul dintre specialiştii acestei probleme. Endre Sik este de părere că existenţa fenomenului xenofobiei nu trebuie ridiculizat, ci luat în serios.

Fenomenul urii sau fricii de orice străin şi necunoscut, respectiv nesuferirea altor etnii, naţii, culturi sau religii, studiat încă de grecii antici, din păcate există şi în vremurile moderne, când de multe ori s-a îmbrăţişat cu rasismul, antisemitismul, şi în cazul altor continente cu apartheidul. Xenofobia de obicei este provocată de inegalităţile sociale, altă dată de factori politici şi este caracteristică în special oamenilor cu studii neterminate, mai ales din mediul rural.

Dintr-un recent sondaj de opinie publică efectuată de Insitutul TÁRKI din Budapesta rezultă că aproape o treime din populaţia adultă a Ungariei, întră în categoria xenofobilor. Cercetătorii acestei instituţii au început studierea fenomenului imigraţiei încă în perioada demonstraţiilor internaţionale anticeauşiste împotriva demolării satelor, când numărul refugiaţilor din România a crescut brusc. În viziunea lor, orice om, care ar închide ermetic graniţele ţării şi nu ar permite întrarea nici unui străin, este xenofob. Pe polul opus se află acele persoane care sunt de acord cu primirea tuturor imigranţilor fără stabilirea anterioară a unor condiţii. În această categorie întră cam o zecime din populaţie. Majoritatea – 58% dintre cei chestionaţi – întră în „grupul nehotărâţilor”, care ar accepta venirea în Ungaria a imigranţilor în funcţie de naţionalitatea, respectiv etnia refugiatului.

Endre Sik este de părere că fenomenul xenofobiei după o rapidă ascensiune până-n 1995, după 2002 rămâne la un nivel oarecum constant, între 25–33% din populaţie. În ultimii ani, în rândul celor „nehotărâţi” respingerea străinilor – indiferent de provenienţa lor – este mai puternică, cu excepţia maghiarilor din afara Ungariei. Una din constatările interesante ale ultimului sondaj, este că receptivitatea faţă de primirea maghiarilor din afara Ungariei a început să scadă, iar aprecierea ruşilor şi arabilor este cu ceva mai bună ca anterior, dar diferenţele rămân destul de semnificative. Dintre cei „nehotărâţi” 83% ar impiedica primirea arabilor, 76% a ruşilor, iar a maghiarilor din afara Ungariei doar 7%. Fată de media pe ţară, xenofobia este mai puternică în sudul Ungariei, în mediul rural şi în rândul şomerilor.

„Pirezii” fac parte dintr-o categorie aparte. Chiar dacă apar doar în fantezia unor cercetători, în ochiul multora, sunt antipatici. 66 la sută dintre cei „nehotărâţi” ar refuza primirea lor în ţară. Este surprinzător că în rândul cetăţenilor din capitala Ungariei, consideraţi până acum mai toleranţi ca cei din provincie, ponderea celor care resping pe pirezi, depăşeşte media pe ţară. Descoperirea motivelor pentru care un popor imaginar devine antipatic, ar necesita analize speciale. În lipsa acestora, Endre Sik se mulţumeşte cu o explicaţie logică: xenofobia nu este alimentată necondiţionat din cunoştinţe concrete şi reale.

Budapesta, octombrie 2008

Prima banca publica de sange placentar din România

octombrie 5th, 2008

Ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu a declarat ca s-a hotarat sa adopte o Hotarare prin care sa se elimine plafoanele la farmacii pentru medicamentele compensate.

„Am prezentat o informare Biroului Politic Central si, incepand cu data de 1 octombrie, plafoanele la farmacii in Romania se vor desfiinta. in acest sens, vom pregati o Hotarare de Guvern pe care o vom aproba in sedinta de miercuri, care va permite ca aceasta masura luata astazi sa fie aplicata chiar cu data de 1 octombrie. Asta inseamna ca indiferent cand un cetatean primeste o reteta in regim de compensare, el se va adresa farmaciei in orice zi, la orice ora si nu vor mai fi probleme de eliberare de medicamente”, a explicat ministrul sănătății.

Se pare că pretul medicamentelor este o modalitate prin care ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, isi asigura linistea in prima luna de campanie electorala.
Distribuitorii de medicamente sunt nemulţumiţi deoarece euro creste in continuare, preturile medicamentelor cresc si ele, ..iar importatorii îl acuză pe ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, ca nu respecta promisiunile privind recalcularea pretului medicamentelor.

De cealalta parte, Ministerul Sanatatii a precizat saptamana trecuta, ca respinge asemenea reacţii, pe care le considera agresiuni nepermise. „Ministerul asigura cetatenii ca va actiona, ca si in ultimii trei ani, pentru a asigura o aprovizionare continua cu medicamente, la preturi accesibile. Aceasta politica de promovare a unor preturi corespunzatoare pentru cetateni va sta, in continuare, in atentia Ministerului Sanatatii”, a mai precizat institutia.

„Red Heart”, pastila care ar putea reduce cu 50% numarul deceselor provocate de atac de cord sau atac cerebral.

Noul medicament este compus din aspirina, statin pentru scaderea colesterolului, un inhibitor ACE pentru reducerea hipertensiunii si tiazida (diuretic) – medicamente a caror eficienta de a lupta impotriva bolilor cardiovasculare este deja dovedita.
Avand în vedere compoziţia ( patru medicamente ieftine) promovarea ei ar reprezenta o ameninţare pentru companiile farmaceutice care le-ar reduce vanzarile la medicamentele mai scumpe destinate acelorasi boli.
In Marea Britanie, costul tratamentului pe un an de zile cu noua pastila este estimat la mai putin de 20 de lire pe an.

Potrivit Organizatiei Nationale a Sanatatii, 17 milioane de persoane mor, anual, din cauza atacurilor de cord si a atacurilor cerebrale, 80% dintre decese avand loc in tari in curs de dezvoltare.

La Cluj, prin grija Fundatiei Eurocord Romania.functioneaza Prima banca publica de sange placentar din România, la care au acces gratuit, toti cetatenii romani.

Avantajul existentei unei astfel de banci in Romania este reprezentat de accesul la grefa de transplant gratuit si imediat, lucru care mareste capacitatea de a lupta mai eficient contra bolilor.

In momentul de fata, o femeie care naste are trei optiuni cu privire la sangele placentar: sa pastreze unitatile de sange, contra cost, sa le doneze sau sa refuze donarea, caz in care sangele placentar va fi aruncat la nastere, impreuna cu placenta.

Următoarea banca privata de sange placentar va fi deschisa, la inceputul anului viitor, in Bucuresti.

Sursa: Pharma Business

Se inaugurează Parlamentului European al Întreprinderilor

octombrie 5th, 2008

Pe data de 14 Octombrie, prima editie a Parlamentului European al Întreprinderilor (EPE), eveniment organizat de EUROCHAMBRES si Camera de Comert si Industrie a Romaniei, se va desfasura în hemiciclul Parlamentului European din Bruxelles. EPE este primul eveniment la care discutiile politice lasa loc nemijlocit dezbaterilor economice.

774 antreprenori de toate marimile si din toate sectoarele, din 45 de tari europene, vor dezbate chestiuni cruciale pe teme de afaceri fata în fata cu factorii de decizie din Uniunea Europeana. De asemenea, companiile europene vor trebui sa voteze anumite rezolutii. La eveniment vor participa 27 dintre cele mai puternice companii romanesti.
Presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, va deschide acest eveniment alaturi de Presedintele EUROCHAMBRES, Pierre Simon, si înalte oficialitati din cadrul Comisiei Europene si ai Presedintiei Franceze.

Companiile vor evalua impactul prezentei crize financiare asupra economiei reale. Vor urma trei sesiuni tematice de discutii, fiecare tinuta în prezenta unui membru al Parlamentului European si a unui Comisar European.

– Sesiunea 1: ‘Afaceri fara bariere’ – cu Arlene McCarthy, Membru al Parlamentului European & Presedinta Comitetului Piata Interna si Protectia Consumatorului si Charlie McCreevy, Comisar European pentru Piata Interna si Servicii.

– Sesiunea 2: ‘Abordarea Problematicii Energiei si Mediului’ – cu Guido Sacconi, al Parlamentului European & Presedinte al Comitetului Provizoriu de Schimbari Climaterice, si Andris Piebalgs, Comisar European pentru Energie.

– Sesiunea 3: ‘Crearea unei Europe Antreprenoriale’ – cu Angelika Niebler, Membru al Parlamentului European & Presedinta Comitetului de Industrie, Cercetare si Energie, si Günter Verheugen, Vice-Presedintele Comisiei Europene si Comisar pentru Întreprinderi si Industrie.

Evenimentul se va încheia cu o receptie pentru toti participantii care se va desfasura în restaurantul Membrilor Parlamentului European din cadrul Parlamentului European. Sunt asteptate peste 1200 de persoane.

Presa este asteptata sa se înregistreze

Toti reprezentantii mass-media sunt invitati sa participe la acest eveniment. Pentru a va înregistra sunteti rugati sa trimiteti un e-mail precizand numele, prenumele, institutia pe care o reprezentati si data nasterii la EUROCHAMBRES – press@eurochambres.eu sau la Ofiterul de Presa responsabil cu acest eveniment din Romania (Corina Dumitru e-mail: corina.dumitru@ccir.ro).

Înregistrarea este obligatorie pentru a avea acces în cladirea Palramentului European. Toate informatiile necesare pentru jurnalisti, inclusiv informatiile legate de conferinta de presa vor putea fi în curand accesate de pe link-ul www.eurochambres.eu/content/default.asp?Pageid=122

Misoginism popular

octombrie 5th, 2008

O reclamă TV pentru aparatură electrocasnică are drept protagonişti un cuplu de vârsta a treia: Gicuţă şi consoarta sa fără nume. Femeia, cicălitoare şi arţăgoasă, deşi cu măsură, îl supraveghează neîncetat pe Gicuţă al ei folosindu-se de camere video în circuit închis, dovedind ba că Gicuţă a părăsit o odaie uitând să stingă lumina şi deci face risipă de electricitate, ba că încearcă să „şterpelească” din frigider o sticlă de bere — e a treia pe ziua de azi, ia cu pâine, Gicuţă mamă, să nu ţi se aplece. În timp ce poznaşul Gicuţă, un copil mare, cu părul alb, mereu admonestat, ripostează şi el cum poate, adică prin şotii: se defulează maimuţărind-o, neobservat, pe neiertătoarea sa consoartă în spatele acesteia când e dovedit fără putinţă de tăgadă, pe monitor, ca risipitor de electricitate; se precipită, vinovat, să pună la loc în frigider sticla de bere, a treia pe ziua de azi; ba chiar îşi ia revanşa citind într-ascuns o scrisoare adresată consoartei, după care o transferă, poznaş, într-un plic nou, copiind cu ajutorul unui albuş de ou fiert ştampila de pe plicul vechi pe cel nou şi usucă „falsul” fluturând plicul sub jetul unui aparat de aer condiţionat: Pe pariu că nu te prinzi că ţi-am citit scrisoarea!

Bineînţeles, toată simpatia telespectatorului se îndreaptă necondiţionat către ghiduşul şi persecutatul Gicuţă, în timp ce femeia-supraveghetor, simbolizând (involuntar) autoritatea, se alege cu oprobriul.

Spotul publicitar este în mod vădit sută la sută made in Romania, atât ca tipologie a personajelor cât şi ca anecdotică populară. Să ne amintim de Fata babei şi fata moşneagului, basmul lui Ion Creangă, în care, în mod asemănător, „baba şi cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare şi nemulţumitoare erau”. „Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere.”

În timp ce fata babei „era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă”, fata moşneagului „era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă”. Fără a merge pe firul poveştii, să observăm doar aceeaşi stereotipie a bărbatului naiv şi generos în felul său, şi a femeii vârstnice cicălitoare, viclene şi cu suflet hain; deşi nici fata ei cea slută, tânără fiind dar păcătuind prin a fi odrasla celei vârstnice, nu se arată cu mult mai prejos.
La fel, în Soacra cu trei nurori a aceluiaşi neîntrecut băsnitor Ion Creangă, mama celor trei feciori „nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte”, îşi propune ante factum: «Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei.» Voi priveghea, deci! îşi promite sieşi viitoarea soacră. Este ceea ce am numi astăzi o monitorizare la sânge. Adică exact ceea ce face contemporana consoartă a lui Gicuţă din clipul „băsnit” în folosul firmei de comercializare a obiectelor electrocasnice. Căci, „Soacră, soacră, poamă acră, De te-ai coace cât te-ai coace, Dulce tot nu te-i mai face; De te-ai coace toată toamna, Eşti mai acră decât coarna”.

Mentalul colectiv românesc se pare că e înclinat să asocieze cumpătarea generatoare de echilibru (familial) cu maştera — personaj feminin, malefic — de vârsta a treia — arţăgoasă şi detestabilă, şi în acelaşi timp să acorde circumstanţe atenuante, dacă nu chiar girul întregii simpatii, personajului masculin, poznaş şi simpatic, trecându-i-se cu vederea nu numai defecte minore cum ar fi risipa de electricitate ci şi slăbiciuni majore de caracter cum ar fi lipsa de fermitate în susţinerea dreptului propriei fiice (Fata moşneagului) de a locui în pace şi bună înţelegere în casa părintească. Ceea ce îi reproşează autorul vârstnicului său personaj şi, odată cu acesta, opinia publică, este moliciunea. Absenţa dragostei filiale sau existenţa acesteia într-o prea mică măsură, care stă la baza gestului său detestabil de a-şi alunga de acasă fiica, este o problemă care nu se pune.

Di la Chiș’nău la Bucureşti – cu avionul

octombrie 5th, 2008

La sfârşitul lui august aveam treabă la Bucureşti şi ca să nu pierd timpul pe drum – cu maşina îţi ia vreo opt ore, cu autobuzul mai mult, iar cu trenul şi mai mult – am hotărât să plec cu avionul. Zborul durează doar 50 de minute.

Era pentru prima dată când mergeam pe ruta Chişinău-Bucureşti cu avionul… şi cred că ultima. La întoarcere am venit la fel, cu avionul. Dar când am vazut că scaunele din spate sunt aranjate de parcă ar fi într-un Ikarus, mi-am pus mâinile în cap, mi-am făcut cruce şi am întrebat-o pe însoţitoarea de bord dacă nu-i este frică să zboare cu un astfel de avion. La care ea senină, îmi răspunde că nu, schiţează un zâmbet fals (primul de care am avut parte în acea călătorie, veţi vedea în continuare de ce) şi-mi întinde un coşuleţ cu bomboane „Bucuria” de dimensiuni mici-mici. Fata de lângă mine, care a avut marele „noroc” să stea pe scaunul dintre cele două rânduri de scaune (nu ştiu cum altfel să definesc ingenioasa poziţie în spaţiu a acestui obiect pentru şezut), îmi spune să nu-mi fac griji, că totul va fi bine. Dar a spus-o mai mult pentru ea însăşi, pentru că aproape o oră cât a durat zborul s-a ţinut – ca şi mine de altfel – de scaun. Iar biletul tur-retur a costat 320 de Euro! Jaf la drumul mare, nu altceva…

Am mai zburat eu la viaţa mea cu avioane ale diferitor companii…şi peste Oceanul Atlantic am zburat, şi pe Peninsula Arabică am ajuns, după ce am schimbat într-o zi trei avioane, dar totuşi acum mi-a fost frică pentru prima dată.

Şi mă întreb oare de ce? Deoarece la întoarcere de la Bucureşti am stat pe acel scaun din spatele avionului sau că auzeam scârţâitul avionului din toate încheieturile, le auzeam chiar lângă urechea mea pentru că stăteam în coada avionului iar în spatele meu era peretele lui şi nimic altceva?…Sau pentru că avionul era atât de mic, încât îmi imaginam că-l poate lua vântul cu mare uşurinţă. Oricum, cred că mulţi au filmuleţe dintr-astea înaintea şi în timpul zborului…

Mă veţi întreba, poate, dar de ce atâta neîncredere în AirMoldova (operator al rutei Bucureşti-Chişinău împreună cu Tarom)? Pentru că am vazut nişte semne (le-am descris mai sus) care în mintea mea se asociau cu neîncredere, nesiguranţă şi pericol.

Dar indiferent care sunt ele, aceste semne (care oricum sunt subiective) şi dacă ele există sau nu, oricum nu eşti sută la sută sigur că vei ajunge pe pământ…Dar, să fim optimişti şi să gândim pozitiv, totuşi.

Cât am aşteptat însă îmbarcarea spre Bucureşti am avut o diaree intrapsihică. Se întâmpla dimineaţa tare. În fine, stau în aeroport şi-mi dau seama că imi e atât de ciudă că nu mi-am luat laptopul cu mine (la care cică scriu mai repede), căci gânduri, idei, fraze vin şi vin…Scot carnetul şi pixul pe care le am întotdeauna cu mine şi scriu ceea ce veţi citi în continuare.

„E sfârşit de august. O călătorie la Bucureşti mă face să mă trezesc la 3.30 dimineaţa. Urăsc să mă trezesc dimineaţa-devreme. Dar asta e o altă poveste. Taxiul vine la 4.30, iar eu umblu ca o nălucă prin casă. Creierul meu doarme, picioarele mele însă merg: la baie, în cameră, la calculator, la baie. La bucătărie nu intră, la ora asta nu vreau decât să dorm. Ca nu cumva să pierd avionul, am rugat-o pe sora mea să stea de veghe. E şi ea trează şi are grijă să nu adorm şi să nu întârzii la avion.

Stau la calculator. Înainte de a pleca undeva, mereu îmi găsesc ceva foarte important (aşa cred atunci) de făcut pe ultima sută de metri. Cu o privire tâmpă citesc ştiri. Am deschis „BBC Russian” să văd ce a mai făcut Rusia în Georgia. Deodată mă pomenesc cu sor’mea lângă mine, în chiloţi, în maieu şi cu mâinile în şolduri: „Fato, cât e ceasu’?” „E 4 şi un minut”, răspund de parcă nici nu ar fi trebuit să plec în acea dimineaţă. Sor’mea continuă insistent: „La 4.30 vine taxiul, iar tu nici duş nu ai făcut!”. „Da, da, acum merg!”

În 20 de minute am fost gata: spălată, îmbrăcată, machiată, încălţată şi pe usă afară. „Şi pentru ce a trebuit să mă trezesc la 3.30?!”, mă întreb în timp ce chem liftul…”Ce idioată sunt…” De fiecare dată fac aşa şi mereu alerg cu limba de-un cot sau întârzii. Slava Domnului că nu de data asta. La avion încă nu am întârziat niciodată.

Ajung la aeroport. Am timp să beau şi o cafea, să-mi iau şi o revistă – „Punkt”.

Între timp se anunţă check-in pentru Bucureşti. Un rând pentru cei cu bilete la clasa econom, altul – pentru clasa business. Stau la rândul „econom”. În spatele meu, o femeie în rusă mă întreabă: „Ăto na Buharest?”. Îi răspund: „Da, la Bucureşti”, iar în gînd îmi spun: „…de parcă nu e scris pe panoul electronic că e la Bucureşti…” Femeia e foarte vorbăreaţă şi vrei-nu-vrei asta mă face s-o urmăresc cu coada ochiului. Ascult şi urmăresc. E îmbrăcată în stil occidental. Încălţată – la fel, în nişte mocasini gri închis. „Fusta e la fel – gri. S-a asortat”, mă gândesc. Alături de ea este o altă femeie, mai în vârstă. Cred că e mama ei. Ceea ce reuşesc să văd din mamă-sa sunt mâinile. Un pic zbârcite, cu tendinţă de a fi îngrijite. O maniuchiură ponosită, cu o ojă roşie, care a sărit de mult de pe unghii, lăsând câte o pată roşie şi ştearsă în locul de altă dată.

Femeia în vârstă întreabă: „Dar dacă lumea stă la două rânduri, econom şi business, înseamnă că sunt două avioane, da?” Fiica îi răspunde: „Nu, unul singur. Doar că la clasa business meniul e mai bun şi poţi să-ţi întinzi picoarele.” Mi-a plăcut descrierea. Chiar am notat-o în carnet. Trebuia poate să spună în primul rând că oamenii cu un astfel de bilet stau pe scaunele din faţa avionului şi nu în coada lui. Dar omul cum e el, se gândeşte în primul rând la confortul şi la stomacul lui…

Mi-a venit rândul la check-in. „Bună dimineaţa!” Întind biletul şi paşaportul. Pun geanta pe cântar. „Bună!”, îmi răspunde fata cu păr blond, coafură ciufulită (i se spune mokrîi efect), unghii false, „crescute” într-un salon de frumuseţe, vopsite într-un albastru indefinit, ca şi fardurile de pe pleoapele ei…Şi nici un zâmbet. Deşi îi zâmbesc şi mă gândesc că ar trebui să facă şi ea acelaşi lucru, căci parcă ştiam (e testat): zâmbetul atrage zâmbet.

„Aveţi ceva acte care dovedesc că mergeţi la Bucureşti?”, mă întreabă fata. Sprâncenele mele se urcă pe frunte în semn de mirare: „Viză am!” Uşor confuză de această întrebare îmi iau paşaportul, biletul şi plec. Însă nu reuşesc să obţin de la ea nici măcar un „Drum bun!”.

După check-in intru în…ceea ce pare a fi un ţarc. Pe dreapta e o panglică albastră. După ea şi de-a lungul ei stau rudele: ultima îmbrăţişare, ultimul sărut, ultimul „la revedere” – peste panglică.

Aceeaşi lipsă de zîmbet şi la ghişeul unde stă grănicerul.

După ce acesta răsfoieşte, răsfoieşte, răsfoieşte paşaportul, mă întreabă: „Kuda vî letite?” Îi spun: „Bucureşti”. E împăcat. A găsit viza. Pune ştampila. Îmi întinde paşaportul în timp ce se uită la colega lui din stânga pentru a-i spune ceva. Mie – nici un „Drum bun!”, nici un zâmbet, nici o privire măcar.

La fel şi la treilea filtru, unde sunt verificată eu şi geanta cu care voi urca în avion. Nimic. Oare oamenii, cei care lucrează în servicii nu ştiu să zâmbească? Ştiu. Dar nimeni nu le-a zis că este important în munca lor…că dacă ar zâmbi poate şi munca le-ar părea mai uşoară. Înţeleg că sunt în tura de noapte, că poate sunt obosişi, că poate le este somn. Dar, dragi tovarăşi – riscurile meseriei!

E 5.55. Oooo, mai am timp să scriu. Avionul e la 6.45. Deci am cam jumătate de oră. E bine.

Când am intrat în sala de aşteptare – plină de altfel, erau oameni cât să încapă în patru avioane – faţa mea s-a luminat. De când fusesem ultima dată pe acolo, din octombrie anul trecut, în sala de aşteptare au apărut lalele. Artificiale. Stau în vaze kitchoase, împletite din nuiele sau paie, nu-mi dau seama exact, şi cu nişte cordele de culoare aurie şi maro împletite printre ele.

În vaza de lângă mine sunt unsprezece: patru grena, trei roz, două mov, una albă şi a unsprezecea – de culoare portocalie aproape fosforescentă. Lalele portocalii! Fosforescente! Oare în Olanda există?…că la florăria de pe Bănulescu-Bodoni nu prea am văzut. Mă rog, când un lucru e artifical, poate fi de toate culorile şi formele posibile…Iar pe fiecare masă – care cred că sunt destinate pentru genţi, dar nu lalele – sub aceste vaze, stau înşirate în evantai cărţulii albastre care fac publicitate la două lucruri: la o apă potabilă rece ca gheaţa, chiar „glaciară” şi la un shopping centru, deschis recent şi care se vroia la început un centru de birouri de elită…În timp ce studiam această publicitate mă întrebam cum ar putea arăta birourile de elită. Răspunsul nu l-am găsit deocamdată.

…Iată şi femeia în gri. Acum stă pe rândul de scaune din faţa mea. Plânge. Îşi şterge rapid lacrimile cu mâna. Zâmbeşte. Iar plânge. Dă din cap afirmativ. Iar ochii îi fug ba în stânga, ba în dreapta, ca şi cerceiii ei lungi şi albi. Îşi suflă nasul. Şopteşte ceva. Îşi muşcă buzele. Nu-şi găseşte locul. Are o faţă disperată. Nu mai poate sta locului. Îşi ia rucsacul în spate – la fel, de culoare gri, ca şi fusta, ca şi încălţămintea ei – şi pleacă. Se apropie de lalele, le ciupeşte ca să vadă dacă sunt adevărate, ca să se convingă că nu sunt lalele la sfârşitul lui august şi încă să mai stea şi ţapene în vază de parcă le-ar fi fost înfiptă câte o sârmă în tulpină.

Sala se goleşte. Rămânem numai noi, cei la cursa de 6.45 spre Bucureşti.

Nu ştiu ce s-a întâmplat în dimineaţa asta, dar sunt foarte mulţi care au întâziat şi la avionul spre Praga, şi la acelea spre Moscova, Timişoara şi Budapesta. De fapt cred ca ştiu de ce.

În noaptea asta, toată poliţia a fost alertată. Erau verificate toate maşinile. Taxiul cu care am ajuns la aeroport a fost oprit de trei ori. Iar posturi de poliţişti înarmaţi, cu cască pe cap şi cu vestă-antiglonţ erau cred din jumătate în jumătate de kilometru. Aşa cel puţin mi s-a părut la aproape cinci dimineaţa. Şi toate astea, ca să aflu că un soldat a fugit cu tot cu armă şi cu multe muniţii…

…A fost anunţată îmbarcarea spre Bucureşti. Observ că deservirea în aeroport s-a schimbat. Sunt invitaţi să urce în avion mai întâi cei cu bilete la clasa business. În boxe răsună o voce de femeie: „Pasagerii care zboară la Buharest cu business class, vă rog, să vă apropiaţi.” Din locul în care stau, văd că se apropie numai unul.

Ajung în avion. Locul meu e în primul rând de scaune de după „business class”, unde sunt cinci oameni. Unul dintre ei şi-a scos o carte în engleză: „Assassins”. E la capitolul 9.

Căpitanul Pascu anunţă şipileag decoalrea. Zborul va dura 50 de minute. Iar eu scriu. După câteva minute de la decolare, o perdea gri (culoarea asta mă urmăreşte toată dimineaţa) se întinde în faţa mea. S-a delimitat zona „econom class” de „business class”. După perdea, cei cinci oameni iau micul dejun. V-aş spune, dar nu ştiu însă exact ce, nu văd, după spusele femeiii îi gri – o mâncare mai bună.

Primesc un sandwich…dar la 320 de Euro, tur-retur, cât am plătit pentru biletul ăsta, ar trebui să-mi dea friptură de cangur cu mămăliguţă!

Haideţi să facem o pauză. Să-mi iau micul dejun.
Deci, ce e în acest pachet din faţa mea? O chiflă de mărime mijlocie, alungită, tăiată în jumătate şi în ea – un fir de pătrunjel chinuit, trei felii de salam cu ceva boabe de piper negru printre el şi o felie de caşcaval. Cam uscat. La desert – o bomboană „Grilaj”. Dar nu suntem avertizaţi că bomboana are şi nuci în ea. Unii oameni, mai ales străinii sunt alergici la nuci…Mănânc. Însă am nevoie disperată de lichid. Se opreşte în gât sandwich-ul. Măcar să fi pus acolo o bucată de unt, să meargă mai uşor…

Căruţul plin cu lichide trece printre rânduri, după ce fusese mai întâi pe la „business class”. „Cafea, ceai, apă, suc?” „Cafea”, spun, deşi ştiu că cea din avion e groaznică. Îngrozitor de străvezie. Pentru ficatul meu e foarte bună. Pentru papilele mele gustative însă nu. Nu, nu, nu nici pentru creier. O.K., până la urmă cofeina asta oricum e o iluzie, o iluzie că te trezeşte. Sorb. Cafeaua e rece. O doamnă de alături: „Dar mi-aţi dat apă pentru ceai rece!”. Însoţitoarea de bord îşi face un vânt spre „business class”: „Aveţi cumva cafeaua rece?!” Răspuns: „Da”. „Vai, imediat vă aduc alta fierbinte.” „Şi dumneavoastră vă aduc alta”, îmi spune.

Timpul a trecut repede. Cât a durat zborul – am scris, încât i-am făcut pe cei din preajma mea să mă privească iscoditor. Colegul de scaun chiar s-a uitat în carnet, nu a înţeles nimic din scrisul meu oribil, mi-a zâmbit, dar nu a avut curajul să mă întrebe de ce şi ce sciu. I-a fost frig tot drumul.

Dar…aterizăm. M-am înfundat în scaun. Urechile sunt astupate şi înghit în sec, dar fără vreun rezultat. Ameţesc, încât îmi vine să strig „Aaaaa!!!” Încă puţin şi gata. Cu un ochi închis şi altul întredeschis văd nişte vile, un râu. Avionul o ia pe-o parte, iar asta mă face să am fluturaşi în stomac. Un bărbat de la „business class”, acel care citea „Assasins”, pe diagonală de mine, s-a făcut roşu la faţă. Îşi ţine barba în mâini şi e cu ochii închişi…Zburăm pe de-asupra hotelului Rin, hotelului Confort…Gata! Am ajuns. Nimeni nu a bătut din palme. Am ajuns cu roaua în picioare (expresia nu-mi aparţine, e preluată) şi sunt gata să plonjez în marea de maşini din Bucureşti.”

Telefonul copilului: “116 111”

octombrie 5th, 2008

Probabil multi dintre dv. stiu de existenta acestui numar al copilului in Romania, de vreme ce, în perioada 22 noiembrie 2001 – 30 septembrie 2008 a fost înregistrat un număr total de 1.456.761 apeluri, iar dintre acestea au fost identificate 17.434 de cazuri care au necesitat interventia imediata a institutiilor abilitate.

Incepând cu 1 octombrie curent, însă, numărul „116 111”, inlocuieste vechiul numar 0800 8 200 200 si continua sa ofere sprijin tuturor copiilor aflati in dificultate. Este un număr ce poate fi apelat gratuit.

„116 111 ramane prietenul bun al copiilor, asa cum a fost timp de sapte ani 0 800 8 200 200. Cu sprijinul 116 111 vietile celor mici, a caror copilarie este umbrita de abuzuri sau de probleme de natura sociala sau educationala, pot intra pe un fagas normal”, a declarat pentru mass-media, Catalina Florea, Director Executiv, Asociatia Telefonul Copilului.

Linia verde 0800 8 200 200 va functiona in paralel cu numarul unic european de urgenta pentru copii de-a lungul a 12 luni, apelurile fiind directionate in aceasta perioada catre 116 111. Romania este a treia tara din Europa, dupa Cehia si Ungaria, in care numarul unic european de urgenta pentru copii a devenit functional, conform Child Helpline International (CHI), organizatia internationala care reuneste toate serviciile „telefonul copilului” din Europa.

Prin intermediul 116 111, Asociatia Telefonul Copilului se straduieste sa ofere sprijin atat copiilor care au nevoie de ingrijire si protectie, copiilor afectati de abuzurile in familie, cat si parintilor care au nevoie de consiliere, prin directionarea problemelor semnalate de acestia, catre diverse institutii si organizatii in masura sa le ofere solutii.

De asemenea, apeland acest numar, copiii vor putea beneficia de consiliere din partea unui personal specializat, care le va oferi sprijin in depasirea problemelor de ordin social, psihologic si educational cu care acestia se confrunta. Din momentul infiintarii si pana in prezent, la Telefonul Copilului s-au primit aproximativ 1,5 milioane apeluri semnaland diferite situatii de abuz asupra copiilor, dintre care cateva zeci de mii de cazuri valide. Numai in 2008 au fost identificate peste 600 de cazuri valide. Statisticile arata ca in peste 66% din cazuri, abuzurile au loc in familie, iar cele mai multe abuzuri raportate vizeaza molestarea fizica, neglijenta, cazurile de cersetorie sau abuz emotional.

Numarul european armonizat “116 111” a fost alocat incepand cu 2007 in alte 10 tari membre ale CHI: Finlanda, Portugalia, Suedia, Grecia, Danemarca, Bulgaria, Germania, Irlanda, Slovacia si Polonia.

Telefonul Copilului este un serviciu telefonic de informare şi consiliere gratuit, unic la nivel naţional, specializat în domeniul protecţiei copilului. Serviciul a fost înfiinţat în anul 2001 sub titulatura Linia Verde pentru Protecţia Copilului şi a fost promovat prin campaniile ‘Casa de Copii nu e acasă’ şi ‘Drepturile copilului sunt lege’, ambele fiind finanţate de Uniunea Europeană, prin programul PHARE. Deşi iniţial a fost conceput ca instrument de monitorizare al acestor campanii, numărul foarte mare de apeluri şi implicit de cazuri semnalate a confirmat utilitatea socială a acestui serviciu ceea ce a condus la permanentizarea liniei telefonice speciale. În prezent, Telefonul Copilului îşi derulează activitatea ca serviciu al organizaţiei neguvernamentale independente Asociaţia Linia Verde pentru Protecţia Copilului.

Telefonul Copilului este la dispoziţia copiilor şi părinţilor 7 zile din 7, între orele 08.00-20.00, iar printre serviciile oferite se numără: informarea şi consilierea cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor, dar şi îndrumarea către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară fiecărui caz.

Detalii suplimentare la http://www.telefonulcopilului.ro/

Criza financiară și atitudinea față de capitalism – trei întrebări, Matei Păun răspunde

octombrie 5th, 2008
Bursa de la New York și-a pierdut din aerul de invincibilitateBursa de la New York și-a pierdut din aerul de invincibilitate

1. Ce repercusiuni va avea această criză financiară asupra modului în care este privit capitalismul?

Marșul aparent de neoprit al capitalismului anglo-saxon va lua acum o pauză. Criza a oferit muniție din abundență criticilor modelului liberal. Este de așteptat ca rolul de regelmentare al statului să sporească în importanță. Conceptul de intervenție a statului va fi de asemenea mult mai la îndemână. Sectorul financiar, mai ales Wall Street, nu va mai fi privit ca piatra unghiulară a succesului economic, acum când aspectele sale mai sumbre și distructive au ieșit la lumină. Totuși, capitalismul însuși va ieși mai echilibrat, întărit și revigorat, chiar dacă acest lucru va lua ceva timp.

2. Care sunt riscurile unei reacții excesiv de intervenționiste ca urmare a actualei crize?

Reacția disprorționată, în ambele sensuri, este unul dintre principiile economice de bază. În mod inevitabil se va privilegia excesul de reglementare, intervenționism, etc, dar aceasta e o reacție la excesele de sens invers. Cred că e prea devreme să ne facem probleme cu privire la exces de reglementare, deși în mod cert vor exista asemenea excese. Economiile și omenirea în general, progresează de la un exces la o extremă la alta. Cred că după 20 – 30 de ani de capitalism tot mai liberal era timpul să schimbăm direcția. S-ar putea ca peste alți 20 – 30 de ani să ajungem la o opinie contrară.

3. Ce impact ar putea avea criza financiară în România asupra mentalității în general privind economia de piață?

Românii, după atâția ani de comunism impus cu silă, tind să aibă o reacție reflex de respingere împotriva oricărui amestec al statului și reglementări. Ei sunt destul de favorabili capitalismului fără opreliști. Recentele evenimente ar putea atenua această inflexibilitate și să-i facă mai maleabili la implicarea mai mare a statului. Bineînțeles că incompetența și corupția clasei politice îi vor împiedica să adere la așteptările și posibilitățile oferite de un stat modern european.

RFG – Romania Fara Ghisee – Modernizarea relatiei cu publicul dupa sistemul suedez

octombrie 5th, 2008

Motto: „STOP, viata MEA are prioritate!”
Cetateanul X

Scopul acestui articol este ca, intr-o forma sper cat mai nepretentioasa, sa supuna atentiei cititorilor o propunere de modernizare radicala si imediata a relatiei cu publicul in Romania, dupa modelul suedez. Sa-i spunem ,,Romania Fara Ghisee” desi scopul ei este mai extins decat simpla ,,combatere a birocratiei”.

Inainte de a purcede, doresc sa mai dau cateva detalii despre subsemnatul, autorul articolului pentru orientarea cititorilor asupra competenelor sau incopetentelor mele in tem ape care incerc sa o abordez.

Am beneficiat de experienta practica de doua decenii in Suedia dupa aproape patru traite in Romania. Tot la capitolul experienta acumulat se adauga si numeroase calatorii pe cont propriu prin toate tarile Europei avand unul din scopuri observarea vietii sociale, a solutiilor de urbanism etc.

Profesional, sunt inginer de teste pentru sisteme aviatice de navigatie. Sunt interesat in mod deosebit de ceeace este numit ,,factorul uman”, mai bine-zis interactiunea om-masina (HMI) sau om-sistem. Imi place sa cred ca o parte din cunostintele si principiile legate de interactiunea om sistem sunt direct valabile si aplicabile in optimizari ale societatii.

Nu in ultimul rand, realizarea unui proiect de constructie desfasurat pe parcursul a doi ani si finalizat in 2007 care mi-a si declansat o revelatie globala ce sta la baza propunerii Romania Fara Ghisee.

Toate cele scrise in continuare nu au pretentia de a reprezenta noutati. Dimpotriva, indemn pe toti cititorii care ar putea fi atrasi de viziunea unei ,,societati fara ghisee” si care, cat de cat, cred ca pot ,,vasli” intr-o directie asemanatoare sa vina cu completari, propuneri de amelioare a textului s.a.m.d. Multumesc anticipat.

Articolul nu are nici el pretentia de a fi un studiu ci reprezinta impresiile si aprecierile unui ,,utilizator experimentat” al sistemului ,,om-societate” intr-o solutie de maxima eficienta. Tema necesita si se preteaza la comentarii mai largi si mai elaborate dar dorinta de a pune in fata ceeace face esenta acestei propuneri ma face sa sar peste ele.
Ca orice alt beneficiar al unui sistem, imi rezerv privilegiul de a emite pretentii in conformitate cu drepturile ce imi incumba, fara a ma simti obligat sa mi le justific. Avem dreptul fundamental ca, dupe ce am luat cunostinta si am folosit practic doua sisteme similar, sa il putem alege si recomanda pe cel care ne-a convenit cel mai mult.

Care sunt problemele actualului anacronic romanesc de relatii cu publicul, domeniul lui de existenta si amploarea consecintelor

Sa nu zabovim prea mult asupra demonstratiilor si argumentarilor. Un sistem de relatii cu publicul care refuza folosirea instrumentelor, canalor de comunicatie, folosite de catre toate societatile civilizate, ma refer la posta, telefon si plati efectuate cu precadere prin circuitul bancar, este un sistem anacronic care se arunca in urma cu cel putin un secol, data inventarii sau introducerii folosirii sistematice a instrumentelor mentionate.

La aceasta se adauga o atitudine ostila care transpare prin tot ce sistemul de relatii cu publicul intreprinde, dar si legi anacronice, stufoase si imposibil de respectat, controlul excesiv, toate avand ca tinta doua segmente din societate pe care prin traditie si doctrina le trateaza ca amenintari la siguranta lui: cetateanul si micii intreprinzatori.

De partea cealalta a baricadei, pentru ca exista o baricada, un dipol dezechilibrat cu un perdant si un pol dominant, sunt institutiile statului si o buna parte din furnizori de servicii si utilitati (de exemplu gaze, electricitate, telefonie dar si sistem medical) care prin traditie isi atribuie regimul de autoritate. Scapa din aceasta inclestare companiile mari, unele multinationale, companii favorite ,,abilitate”, aflate sub aripa statului toate acelea care pot arunca in lupta resurse nelimitate pentru mentinerea unor armate de juristi pe post de interfata cu un sistem altfel imposibil.

Consecinta practicarii acestui sistem asa cum pe scurt am descris mai sus este impovararea celor doua segmente, cetateanul si IMM-urile la un nivel de 6-8 ori mai mare decat la care omoloagele lor din Suedia (al carui sistem il recomand). In relatia lui cu institutiile statului si ceilalti actori, individul si micile intreprinderi sunt drenati intens de resurse vitale: bani, timp, sanatate fizica cat si moralul lor. Tot lor li se pun in spinare si toate pierderile generate de risipa si ineficienta sistemului.

Excludeti cateva procente care fac, din diferite motive, exceptie de la regula si calculati apoi integrala drenajului de resurse (cele trei) pentru o populatie de 20 milioane si un numar semnificativ de IMM-uri si veti avea tabloul cu gravitate greu de intalnit, subiectiv, al unei Romanii cu Ghisee. Este ceeace multi dintre noi, dand cu lehamite din umeri, dar si cu un zambet amuzat, numim ,,birocratie”, ,,latinism”, ,,balcanism” sau ce mai convine. Nu suntem de fapt prea impacientati pentru ca ni se pare ca exista ,,alte” probleme, mai mai serioase si mai urgente. Chiar si coruptia, care de bine de rau a fost criminalizata fara obiectii, nu genereaza atatea pierderi cat fenomenul de care discuta. In plus, cam doua treimi din coruptie, coruptia practicata la nivel de functionar prin santajarea cetateanului sau IMM-ului care solicita un drept (nu un avantaj necuvenit, asa cum se spune in definitia coruptiei data in manualul scris de domnul Alistar) ar disparea de la sine prin trecerea Romaniei la un sistem fara ghisee, cu legi rational simplificate.
Mai adaugati la aceasta agresiunea ecologica provocata de transportul de pasageri din si inspre ghiseele Romaniei si avem tot tabloul si amploarea stricaciunilor ,,invizibile” care se petrec clipa de clipa sub ochii nostri.

Vorbim de dezvoltarea Romaniei, PIB, ocuparea locului al saptelea ce i se cuvine: cum vom reusi provocarile ce ne stau in fata cu o armata constant si profund demoralizata prin mecanismul descris mai sus?

Solutii si modele propuse

Prin modernizarea sistemului administrativ (metodele si principiile) cu mijloace relativ simple, ca rezultat al unei abordari sistemice (folosind elemente preluate printre altele si din IT si HMI Human- Machine Interaction), luand ca model o tara ca Suedia cu progrese remarcabile in liberalizarea si simplificarea pusa in slujba publiclui (NU ma refer aici la sistemul politic), s-ar incepe eliminarea problemelor extrem de serioase pe care vi le-am prezentat.

Ingredientele unui sistem fara ghisee

Iata mai jos lista metodelor care stau la baza unui sistem fara ghisee clasificate pe cateva categorii ad-hoc. Ele fac parte dintr-un tot, un pachet, aceasta insemnand ca efectul nu se poate obtine decat aplicand-ul integral, fara esalonari. Toate masurile privesc nu numai functionarii si institutiile publice ci orice actor care lucreaza cu clienti.

1. Functionarul

– abordarea: Cetateanul in Centru = Clientul. Functionarul=Public Servant. Necesita adaptarea sistemului si instruirea functionarilor. Cetateanul in Centru mai implica generalizarea functiilor ghiseelor dintr-o institutie, astfel ca odata prezent la un ghiseu din institutia respectiva, functionarul sa se ingrijeasca el de toate conexiunile si demersurile cu servicii conexe din cadrul aceleiasi institutii.

– mutarea punctului de contact cetatean-sistem (aici socotesc nu numai unitatile bugetare ci orice unitati/actori care lucreaza cu publicul) de la ghiseu la corespondenta postala, telefonie (mijloace vechi de peste un secolo) si internet. Acolo unde se va pastra accesul prin intermediul ghiseului, vor fi introduse programari si sisteme de gestionarea a randului de asteptare.

– extinderea atributiilor si mutarea raspunderii la functionarul care lucreaza cu clientul, in sensul de a putea rezolva eficient solicitarile, dand castig de cauza clientului acolo unde apar ,,zone gri”, sau luand singur decizii in cazuri mai putin tipice dar care in mod evident corespuntud spiritului legilor.

2. Sisteme de evidenta si identificare

– simplificarea si reformarea sistemului arhaic de evidenta, in realitate un control de tip Gulag, a populatiei si a imobilelor prin simplificarea continutului si numarului de legitimatii (de preferat un act unic de identitate, neobligatoriu si care sa fie si permis de conducere) a informatizarii si colocarii registrelor

– simplificarea evidentei populatiei (in prezent de tip Gulag). Cateva principii: 1) legitimatie unica (carte de identitate si carnet de conducere). 2) eliminarea adresei din orice tip de legitimatii 3) liberalizarea schimbarii de domiciului (inlaturarea oricarui fel de conditionare, acceptul proprietarului, inclusiv cerinta de a indica stare civila etc). ,,Cererea” de schimbare de domiciliu se transforma in ,,instiintare de schimbare de domiciliu”. Nimeni nu decide unde si cum vreau sa traiesc. De ce nu prima tara din lume (atat de cunoscuta inteligenta romaneasca, nu?) care introduce un singur card multifunctional (bazat pe un cip) care sa fie si ID, permis de conducere, card la mai multe banci, card de sanatate etc fara limite?

3. Fluxul de informatii, procese

3.1. Documente de initiere a solicitarii

– reorganizarea ,,fluxului de ghiseu” in sensul simplificarii rutinelor, rezolvarea lui prin telefon si posta (nu neaparat si in nici un caz exclusiv prin internet)

– simplificarea si reducerea numarului de adeverinte si cereri (numai 10% din ele sunt necesare). Reducerea drastica a cerintei documentelor anexa si a legalizarilor lor. Eliminarea sau inlocuirea lor cu 1) sincronizarea bancilor de date, 2) legalizarea directa facuta de catre functionar 3) legalizare pe proprie raspundere (o cunostinta semneaza copia, isi da datele de contact si CNP). Inlocuirea cerilor cu 1) cerere verbala 2) (numai cand e cazul) formular-cerere

– reducerea numarului de legalizari, adeverinte etc

– introducerea practicii unor legalizari simplificate, ori de catre functionar, ori de catre orice alta persoana care isi da semnatura, CNP si numarul de telefon ca pe o declaratie implicita pe proprie raspundere

– reformarea postei: o trimitere postala pusa la cutie pana la ora 20:00 va fi a doua zi pe masa functionarului sau la domiciliul clientului

3.2. Plati

– sisteme de plata standardizate, pe calea conturilor bancare, coordonate printr-o centrala independenta de plati.

4. Interfata, configurarea canalelor de informare

– introducerea obligativitatii practicarii a programarilor si, acolo unde nu se poate, a sistemelor (extrem de simple) de gestionare a cozilor

– ridicarea la nivel de legislatie a obligativitatii oricarui actor care are de gestionat un flux de clienti mai mare de 4 clienti /ora de a urma o metoda standard, sprijinirea (nu constrangerea) acestora de catre administratie pentru a se putea replia.

– ,,paznicul” de la intrare inlocuit cu sisteme de informare si plasare a clientului (automat: afisaje, pliante si prin intermediul unor functionari-receptionist)

– tratarea stiintifica a interfetei cu publicul si incredintarea unor specialisti a misiunii de a da forma si structura cuvenita ,,interfetei” (inlocuirea cererilor cu formulare tip, optimizarea si standardizarea din punct de vedere ergonomic al inscriptiilor si indicatoarele publice, corespondentei, chitantelor, facturilor, paginilor de internet, ca si insesi in structura arhitecturii cladirilor care gazduiesc fluxuri de clienti

– oamenii sa poata gasi usor, sa existe un sistem de receptie si dirijare a publicului, nu de intimidare si paza impotriva lui.

– eliminarea limbii de lemn din interfata de comunicare cu clientii. Creerea unui organ lingvistic care sa indeplineasca functie consultativa pentru autoritati dar si pentru orice alti actori (mass media).

5. Elemente din legislatie

– inlocuirea principiilor punitive pentru ,,stimularea” cetateanului cu unele stimulative. Asta include si reducerea pedepselor cu inchisoarea sau a amenzilor la niste cuantumuri rationale (amenda ½ din salariu nu ar trebui sa existe, asta inseamna ruinare in masa). Eliminarea abordarii prin ,,prezumtie de vinovatie”. Cu alte cuvinte, nu ,,sanctiuni” in primul rand ci cautarea cauzelor, mai ales acolo unde se pot constata ,,abateri” sistematice si de mare extindere si acordarea de ajutor activ, instruire si informare.

– lege si plan de masuri pentru implementarea noului sistem. Orice agent care are de procesat flux de persoane mai mare de 5 persoane/h sa trebuiasca sa fie ajutat, avand si obligatia sa intruneasca cerintele definite.

6. Diverse

– un plan de masuri va fi pus in dezbaterea publica a societatii civile, insusit si validat inainte de a fi incredintat politicienilor

Modernizarea Romaniei prin transformarea ei intr-o societate fara ghisee este o actiune care ar trebui inceputa neintarziat. Orice taraganare se traduce in risipirea unor resurse imense ale fiecarui roman si ale mediului inconjurar din tara. Daca ne gandim numai la aspectul unei populatii demoralizate cronic, in sensul medical al cuvantului, ce se poate face cu o asftel de populatie tocmai intr-o tara careia lipsindu-i multe lucruri are nevoie tocmai de rapiditate in realizarea lor? Cu cine sa se realizeze aceasta?

Ar fi iarasi de evitat preluarea unor sisteme mai putin eficiente din alte tari.

Acum Romania are cel putin o sansa cu care nu se va mai intalni prea repede, aceea de a putea porni de la zero in directia pe care si-o doreste.

De asemenea, restructurarea sistemului pornind de la conceptul de mai sus ar bloca in mare parte si resursele din care se nutreste coruptia.

Circa 2/3 din rezultate s-ar putea atinge intr-o perioada relativ scurta, de ordinul a 4 ani. Se poate spune ca estimarea timpului necesar e nerealista, prea scurta, dar in cat timp s-a refacut Germania dupa razboi?

Promovarea RFG nu este imposibila, cu conditia ca ea sa fie imbratisata si propagata activ, printr-o strategie bine cantarita, de un grup de oameni care au calitatile necesare: au experienta celor doua sisteme, flexibilitatea de a le privi dinauntrul si dinafare lor, glasul le este ascultat de o mare parte a romanilor, carora ei in mod nefortat le-au inspirat incredere.

In istoria Romaniei au mai existat initiative care au avut succes desi au fost pregatite si lansate de un grup restrans (,,Romania – Intre orient si occident”, N. Djuvara). Performanta a fost realizata in vremuri in care tehnica informatiei nu era nici pe departe ceeace este acum.

Cu timpul se vor face in orice caz pasi in aceasta directie. Dar exista riscul ca abordarea aleasa sa fie din nou una nepotrivita, nesistemica, alegandu-se modele mai putin reusite, care odata aplicate vor permite transferarea si perpetuarea problemelor in noul sistem ce va fi abordat. Aceasta ar putea insemna pentru intreaga generatie tanara avand acum 20-30 ani ca in perioada tineretii lor sa nu se poata bucure de un sistem RFG la care ar avea tot dreptul.

De aici indemnul de a lua in serios acest avertisment. Este exact ceeace s-a intamplat cu subsemnatul in perioada de dupa 1989, anume dreptul la o viata demna si civilizata in Romania a continuat sa fie confiscat. Riscul este sa se sparga cu ciocanul o fractura veche prost pusa si sa se puna din nou ceva mai bine dar totusi nu asa de bine cum trebuie si se poate.

Ştiinţă – Religie: un dialog nu numai posibil, ci şi necesar

octombrie 5th, 2008
Savantul Ilya Prigogyne a încercat să concilieze știința cu religiaSavantul Ilya Prigogyne a încercat să concilieze știința cu religia

Trăim într-o societate tehnicizată pînă la extrem şi care evoluează într-o viteză ameţitoare, în care materialul caută parcă prin toate mijloacele să apară ca fiind singura valoare reală a lumii de azi. O valoare căreia îi datorăm – să recunoaştem – nivelul de civilizaţie şi bunăstare la care avem acces astăzi.

De aceea poate apărea un paradox faptul că tocmai în aceste condiţii interesul pentru domeniul spiritual – mai conncret spus pentru credinţă – este din ce în ce mai crescut. Şi aceasta nu numai din partea omului de rînd – care caută prin firea sa, fie că este conştient de aceasta, fie că nu – repere sigure şi sensuri ale vieţii sale. Aceasta întîmplîndu-se într-o lume din ce în ce mai diversă şi mai permisivă, cu tendinţa de relativizare a oricăror norme sociale şi în care „toleranţa” atît de trîmbiţată se reduce pînă la urmă la un soi de indiferenţă faţă de tot ce se întîmplă în jur.

Nu este vorba aici de scena esoterică, cu oferte dintre cele mai variate (inclusiv ca preţ, că doar suntem într-o economie de piaţă), multe din ele frizînd un anumit tip de şarlatanie, într-un cadru permis de lege, şi adresîndu-se unui public amator de mister şi exotisme – şi în general credul. Aici s-ar potrivi din plin dictonul popular românesc. „nu e prost cine cere, e prost cine dă”.

Interesul pentru domeniul spiritual, pentru credinţă se manifestă tocmai din partea multora din cei ce se ocupă cu ştiinţele numite pînă nu de mult „pozitive”: fizicieni, chimişti, ingineri, biologi ş.a. Aceştia sunt nevoiţi să constate limitele inevitabile ale domeniilor lor de cercetare, în momentul cînd îşi pun întrebări legate de pildă de sens, de finalitate, dar şi de anumite aspecte specifice ale lumii vii, ce nu se lasă descrise de legităţi cunoscute.

Un exemplu: termodinamica lumii vii este „altfel” decît termodinamica clasică, aşa cum au arătat-o lucrările lui Ilya Prigogyne (1917-2003, Premiul Nobel pentru Chimie în 1977), termodinamica proceselor mentale (A. Kobozev, 1980) are caracteristici si mai „speciale”, în timp ce cea a proceselor psihice (domeniu investigat şi de autorul acestor rînduri) încă nu este suficient cunoscută, şi aşa mai departe. Structura triadică a materiei: substanţă-energie-informaţie a completat tabloul – dual – de pînă atunci (substanţă-energie) cu aspectul imaterial al informaţiei. Intuiţia, inspiraţia, liberul arbitru – cu greu se lasă – sau chiar de loc – explicate din puct de vedere strict material; deşi în cazul proceselor neuronale suportul material este prezent şi în amănunt studiat, rămîn totuşi destule întrebări, cărora ştiinţa în stadiul ei actual nu le poate răspunde.

De remarcat însă că în ultimul timp ramura ştiinţei cu cele mai multe paradoxuri, greu de înţeles dacă folosim doar „bunul simţ” – fizica cuantică – este cea care se apropie printr-o serie de ipoteze, dar şi de constatări, de o parte din adevărurile propagate pînă acum doar de teologie. Aşa s-a constituit ceea ce azi se numeşte „dialogul între ştiinţă şi credinţă”, respectiv teologie. Este şi ideea care a condus la organizarea de către institute evanghelice sau catolice din Germania a unor întîlniri între teologi şi oameni de ştiinţă – seria de simpozioane anuale „Să regîndim credinţa cu ajutorul ştiinţei de azi” organizată de competentul fizician dr. Jürgen Fischbeck (autorul cărţii „Viaţă, Informaţie şi Adevăr”) la Mülheim an der Ruhr – sau sesiunile de comunicări organizate la Institutul Internaţional de Biofizică din Neuss de către cunoscutul cercetător în domeniul biofotonicii dr. Fritz Popp. Am avut ocazia să cunosc la aceste întîlniri personalităţi cu serioase contribuţii la dialogul cu ştiinţei cu religia. Ii amintesc aici doar pe prof.dr. Hans-Peter Dürr de la Universitatea din München (fost asistent al lui Werner Heisenberg), prof. W. Pietschmann de la Universitatea din Viena, prof. Bodo Wenzlaff de la Universitatea din Hamburg (autorul cărţii „Realitatea spiritului”), sau pe dr. Ervin Laszlo din Milano (autorul cărţii „Al cincilea câmp”).

Aceeaşi idee a stat la baza înfiinţării în 1986 a Societăţii Europene pentru Studiul Ştiinţei şi Teologiei (ESSAT). Să amintesc aici că una din reuniunile acestei Societăţi s-a ţinut la Iaşi în 2006. La una din aceste întîlniri internaţionale, desfăşurată la Bonn-Bad Godesberg, l-am cunoscut pe prof. dr. Lothar Schaefer de la Universitatea din Arkansas (S.U.A.), autorul tulburătoarei cărţi „Realitatea ascunsă”. Comunicarea sa intitulată „Realitatea cuantică ca manifestare a unei conştiinţe cosmice şi bază pentru un nou tablou al originii vieţii” prezintă ideea că baza lumii materiale este imaterială , idee pe care o susţine arătînd că particulele elementare au o comportare similară cu a unor entităţi vii, mai mult chiar, a unora cu proprietăţi mentale, fiind capabile să răspundă unor principii ca: informaţie, unde de probabilitate, sau ordine ale stărilor virtuale.
Imi permit să-l citez aici pe prof . L. Schaefer din finalul comunicării sale: „Elementul spiritual este forţa reală a Universului..(…) iar parafrazîndu-l pe Kant pot spune că lucrurile de care mă minunez cel mai mult sunt propria mea conştiinţă şi legătura acesteia cu substratul de natură spiritală al Realităţii”.

Studiul detailat al constantelor fizice universale a dus la o concluzie impresionantă: simulînd o variaţie extrem de mică a unora din aceste constante s-a constatat că apariţia vieţii pe planeta noastră ar fi fost imposibilă. O consecinţă la fel de impresionantă a fost enunţarea principiului antropic (varianta „slabă”) de către Robert H. Dicke în 1961: universul nostru este astfel organizat încît să permită existenţa unui observator raţional (Omul?). Intr-o versiune ulterioară a acestui principiu (versiunea „tare” – B. Carter în 1973) este enunţată ideea că universul nostru este astfel construit încît prin evoluţia sa să ducă în final la apariţia unui astfel de observator raţional.

Sunt idei şi concepte care readuc în atenţie opera marelui gînditor al secolului XX Pierre Teilhard de Chardin (1881 – 1955) – antropolog (a descoperit Sinantropul), chimist, fizician şi teolog (iezuit) – care a elaborat un model atotcuprinzător al evoluţiei universale, de la materia nevie şi biosferă pînă la psihicul uman (noosfera), o evoluţie din ce în ce mai spiritualizată, ţintind în final către un „Punct Omega”.

Analiza consecinţelor principiului antropic, precum şi modelul evolutiv al lui Teilhard de Chardin l-au determinat pe un cercetător ca dr. Gerd Weckwerth, de la Institutul de Mineralogie al Universităţii din Köln, să formuleze un model al „Principiului religios al cosmosului”, explicînd pe o bază informaţională necesitatea existenţei celor trei virtuţi cardinale: Credinţa Dragostea şi Speranţa.

Să mai amintesc în încheiere interesul manifestat în ultimul timp de către oameni de ştiinţă faţă de mistică. Astfel timp de trei ani, între 2003 şi 2006, s-a derulat un proiect internaţional interdisciplinar cu tema „Mistica şi lumea modernă”, dotat cu un fond de 600.000 de euro din partea fundaţiei Volkswagen şi la care au participat Universităţile din Siegen (Germania) şi din Florida (SUA).

Personal am putut constata cu ocazia ţinerii unui seminar intitulat „O singură lume – două imagini despre lume” (Gîndirea ştiinţifică faţă în faţă cu experienţa mistică) interesul deosebit faţă de acest subiect din partea multor oameni, nu neapărat foarte religioşi, dornici însă să afle ceva mai mult decît ceea ce le oferă mediul materialist-extrem din jur.

De remarcat că acest dialog este purtat de reprezentanţi ai ştiinţelor naturii cu teologi aparţinînd diferitelor culte – în principal creştine – fără a acorda o atenţie preferenţială unuia sau altuia dintre ele. Substratul profund al credinţei este cel care este solicitat în acest dialog – şi nu diferenţele de cult.

După secole întregi, mai ales de la Descartes încoace, în care cunoaşterea raţională a mers pe un drum total diferit de al experienţei religioase, de cele mai multe ori într-o contradicţie părînd de nerezolvat, vedem deci că aceste două direcţii ale spiritului uman se apropie acum în mod necesar – aducîndu-ne aminte de cuvintele lui André Marie Ampère:
„Puţină ştiinţă ne îndepărtează de Dumnezeu. Multă ştiinţă ne apropie de El.”

La Chișinău, sute de demonstranți se opun interzicerii discriminării homosexualilor

octombrie 3rd, 2008

Cel puţin 350 de preoţi şi creştini din întreaga ţară au participat în dimineaţa zilei de 3 octombrie la un miting de protest organizat împotriva Legii cu privire la combaterea discriminării.

Protestatarii au scandat lozinci “jos sodomia”, “legea împotriva discriminării la gunoi”, “o căsătorie poate fi doar între un bărbat şi o femeie”, sau “Creştinismul este sfânt”.

Solicitată de BASA-press Elena Bâtcă, jurista Mitropoliei Moldovei, a comunicat că această lege reprezintă un mare pericol pentru întrega societate prin faptul că include termenul “orientare sexuală” ca criteriu de dicriminare. ”Promovarea unor patologii drept normalitate reprezintă un atac la morala familiei, la factorul de bază al unei societăţi”, a spus Bâtcă.

Părintele Ioan de la Aneni Noi a menţionat că legile unei ţări trebuie să fie formulate în acord cu normele sociale şi cu valorile spirituale ale acelui popor. “Nu uitaţi că străbuneii noştri au fost creştini. Prin adoptarea legilor anticreştine şi antinaţionale, atrageţi asupra capului vostru şi a întregului neam mânia lui Dumnezeu. În numele străbunilor noştri, vă rugăm să nu votaţi această lege”, a spus preotul.

Solicitat de BASA-press Ion Caraiman, student, participant la miting, a comunicat că majoritatea tinerilor sunt împotriva oricărui tip de relaţii între aceleaşi sexe. ”Nu vom aproba homosexualii la noi în ţară, noi vrem un viitor sănătos”, a menţionat Caraiman.

Mitingul de protest a fost organizat de Asociaţia Creştină “Maica Matrona” şi Mitropolia Moldovei.

În luna aprilie membrii mai multor organizaţii nonguvernamentale au format o Coaliţie pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii şi au demarat o acţiune de colectare a semnăturilor pentru excluderea termenului \”orientare sexuală\” din proiectul de Lege privind Prevenirea şi Combaterea Discriminării. Timp de câteva zile circa 12500 de persoane din întreaga ţară au semnat pentru excluderea acestui termen.

Protestele împotriva Legii privind Prevenirea şi Combaterea Discriminării au început după ce minorităţi sexuale din Moldova au încercat la 11 mai curent să organizeze un marş al solidarităţii în centrul capitalei. Acţiunea urma să aibă loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale sub genericul \”Toţi diferiţi – toţi egali”. Un autobuz cu peste 60 de homosexuali şi lesbiene au încercat să iasă în piaţă cu lozinci, baloane şi pancarte, însă, desfăşurarea acţiunii a fost stopată de membrii mai multor organizaţii creştine şi de sportivi din Chişinău care i-au agresat verbal pe homosexuali, le-au confiscat materialele informative, fiind forţaţi să urce în autovehicol şi să plece.

BASA PRESS

Europa rurală sub lumina reflectoarelor

octombrie 1st, 2008

Muzeul Ţăranului Român vă aşteaptă cu mic, cu mare, la degustări de brânzeturi, vinuri şi alte bunătăţi italieneşti din Abruzzo, Puglia, Sardegna, Toscana şi, în avanpremieră, la vizionarea filmului Mar Nero, Italia-România 2008.

Evenimentul se desfăşoară până pe 4 octombrie după următorul program:
1 octombrie 2008, Ora 13:00, Clubul Ţăranului — Pecorino i pecorini
Degustare ghidată a brânzeturilor din regiunile Abruzzo, Puglia şi Sardegna.
Ora 15:00 – Proiecţie specială a filmului „Mar Nero” de Federico Bondi, produs în cooperare Italia-România, 2008;

2 octombrie 2008 Ora 13:00, Clubul Ţăranului — Şi nu numai oraşe de artă
De la marea Tireniana la munţii Florentini. Descoperirea teritoriilor Toscanei rurale. Gastronomie tipică.

3 octombrie 2008 Ora 13:00, Clubul Ţăranului — Pâine şi Ulei
Degustare ghidată a uleiurilor tipice din teritoriile partenere în proiect.

4 octombrie 2008 Ora 12:00, „Târgul Ţăranului Român”, în Piaţa Amzei
Degustare şi Vânzare de produse tipice ale regiunilor partenere în proiectul European Country Inn – Hanurile Europei Rurale: Abruzzo, Puglia, Sardegna,Toscana.

Intrarea este liberă!

Lansare de carte: „Ars Memoria” – antologia membrilor cenaclului „Mihai Eminescu” din Bucureşti

septembrie 30th, 2008

În data de 29 septembrie 2008 ora 17,30, în tradiţionala sală de festivităţi din liceu, membrii cenaclului literar « Mihai Eminescu » al Liceului de Construcţii nr. 1 din Bucureşti, actualul Grupul Scolar de Construcţii «Anghel Saligny», vă invită la un eveniment îndelung aşteptat: lansarea antologiei de versuri « Ars Memoria », eveniment la care sunt invitaţi foştii şi actualii elevi ai liceului.

Volumul a fost întocmit prin grija profesorului coordonator de limba română Theodor Pâslaru. Tehnoredactarea, ilustraţiile şi coperta au fost realizate de Marina Nicolaev. Antologia a fost sponsorizată de colegul nostru de cenaclu, Constantin Nedelcu.

Vă reamintim că în data de 29 aprilie 1971 s-a înfiinţat cenaclul literar « Mihai Eminescu » al Liceului de Construcţii nr. 1 din Bucureşti, actualul Grupul Scolar de Construcţii «Anghel Saligny». Membrii fondatori sunt Adrian Voican şi Aurel Popescu, din anul II clasa profesorului de limba română Theodor Pâslaru, cel care a condus acest cenaclu ani de zile.In acest cenaclu au participat ca membri, promoţii întregi de elevi dintre care amintim: Adrian Voican, Aurel Popescu, Vasile Ion Gostinăreanu, Virginia Călinescu, Stefan Alexe, Mariana Stănescu, Georgeta Frimu, Paul Dumitrache, Petru Voican, Valeria Constantinescu, Dumitru Iacob, Constantin Nedelcu, Niţă Iordan, Gheorghe Rogojinaru. Creaţiile acestor elevi au fost publicate periodic în revista liceului “Orizonturi” ce a cunoscut lumina tiparului în 1969, la trei ani de la înfiinţarea Liceului de Construcţii nr. 1 din Bucureşti. De-a lungul timpului, membrii cenaclului au participat şi la alte activităţi culturale, spre exemplu, Palestrele argheziene la Teatrul Naţional, unde au reprezentat liceul ca şi în alte cenacluri literare în calitate de invitaţi, sau la cenaclurile «George Bacovia» din Bucureşti, «Tomis» Constanţa, «Săgetătorul» Bucureşti, «Relief românesc», «Solaris», alte cenacluri din Bacău, Costineşti ş.a. Tradiţia cenaclului a fost continuată şi de alte promoţii de elevi, printre care : Marian Bălăceanu, Lidia Franguloiu, Emilia Dumitrescu, Elena Florea, Eugen Cojocaru, Gheorghe Toma, Nicoleta Tuţoiu, Natalia Guberna, Paul Minciună, Francisc Sziser, Liliana Gheorghe, Gabriela Milea, Liliana Gheorghe, Viorica Bălan, Vasile Vlădescu, Emanuel Rus, Corneliu Drăgan, Virgil Diaconu etc. Elevii au fost prezentaţi în emisiuni la televiziune în anii 1977 şi 1979 precum şi la diverse emisiuni radio. Gheorghe Rogojinaru a luat Premiul I pe ţară la Concursul “Tinere Condeie” în anul 1976, la acelaşi concurs fiind premiaţi mai tîrziu, Marina Nicolaev în anii 1978 si 1979, Elena Mocănescu în 1979 şi Jana Czarva în 1981. Generaţiile care au urmat au adus noi membri de cenaclu : Carmen Anca, Oana Maican, Roxana Iliescu, Mioara Diaconu, Arina Băcescu, Nicoleta Cernea, Alexandru Mihai, Roxana Iliescu, Corina Iancu, Diana Mîntuleasa, Sanda Codăuş ş.a.

Poeziile din antologia “Ars Memoria” aparţin următorilor foşti elevi: Gheorghe Rogojinaru, Marina Nicolaev, Constantin Nedelcu, Adrian Voican, Dumitru Iacob, Elena Mocănescu, Elena Iliescu, Oana Maican, Aurel Popescu, Vasile Ion Gostinăreanu, Virginia Călinescu, Corina Iancu, Mariana Stănescu, Paul Dumitrache, Valeria Constantinescu, Petru Voican, Marian Bălăceanu, Lidia Franguloiu, Gabriela Milea, Emilia Dumitrescu, Florea Elena, Gheorghe Toma, Vasile Vlădescu, Liliana Gheorghe, Jana Czarva, Viorica Balan, Carmen Anca, Mioara Diaconu.

Lansare de carte cu Gheorghe (Ghita) Muresan

septembrie 29th, 2008

La data de 4 Octombrie 2008, la libraria Barnes & Nobles din Tysons Corner, statul Virginia, are loc lansarea cartii: “The Boy’s Fitness Guide: Expert Coaching for the Young Man Who Wants to Look and Feel His Best”, al carei autor Frank C. Hawkins, l-a ales pe binecunoscutul jucator de baschet roman, Gheorghe (Ghita) Muresan, ca si indrumator si promovator al volumului sau. Autorul cartii, alaturi de fostul jucator de la Washington Bullets si New Jersey Nets, membru NBA, precum si un alt compatriot, jucator de baschet, in prezent antrenor de fitness, Morar (Nick) Rares, reuseste sa realizeze un manual pentru copiii si tinerii intre 8 si 18 ani, care doresc sa-si formeze un program corect de exercitii fizice si alimentatie, pe care sa-l continuie intr-un ritm benefic in vederea combaterii sedentarismului si obezitatii. Cartea este publicata de catre compania Big Book Press cu un numar de 124 de pagini si va costa aproximativ 11 dolari. La lansarea cartii vor participa Gheorge (Ghita) Muresan, Frank C. Hawkins si Morar (Nick) Rares.

Frații Mocanu au cerut azil politic la Ambasada României la Chișinău

septembrie 29th, 2008

România poate să le ofere asistenţă consulară şi umanitară celor doi fraţi Mocanu, Roman şi Adrian, care se află în prezent în perimetrul Ambasadei române de la Chişinău, iar şederea lor acolo sub protecţia autorităţilor române se poate prelungi, dar în niciun caz pe termen nelimitat, a declarat, pentru AGERPRES, analistul Dan Dungaciu, conf.univ. la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

‘Situaţia celor doi fraţi Mocanu, adică episodul acesta spectaculos, poate fi citită prin patru grile: umană, juridică, politică şi mediatică. Prima este cea umană, respectiv drama pe care o trăieşte o familie, un tată, indiferent de traseul său politic (foarte complicat) sau de opţiunile de moment (neclare nici ele), care îşi vede copiii într-o situaţia atât de gravă şi complicată. Indiferent de distribuţia vinovăţiilor, drama această este prezentă, la fel şi emoţiile, iar ele influenţează evoluţia de pe teren, inclusiv a percepţiilor noastre faţă de ce se petrece acolo. Faptul că cei doi tineri care pătimesc în aceste momente sunt români, nu face decât să amplifice tensiunea emoţională’, a apreciat Dan Dungaciu.

Roman și Adrian sunt fiii lui Sergiu Mocanu, fost consilier al președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

În ceea ce priveşte aspectul juridic, el apreciază că şederea lor în sediul Ambasadei României nu se poate prelungi nelimitat.

‘Putem vorbi aici şi de şansele unui asemenea caz de a deveni precedent, presupunând, prin absurd, că autorităţile române ar accepta toate solicitările, repet, omeneşte perfect îndreptăţite. Aici este o capcană, căci s-ar crea un precedent periculos… Evident, nu se va ajunge la aşa ceva, sunt convins, dar aspectul de precedent nu trebuie să ne scape’, evidenţiază analistul.

El atrage atenţia că fraţii Mocanu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova în acest moment, deşi au declarat că au renunţat la cetăţenia moldovenească.

‘Prin urmare, ei sunt sub incidenţa sistemului juridic (legi, instituţii) al R. Moldova, indiferent cum ar funcţiona acesta. Au existat şi există critici severe ale organizaţiilor internaţionale, ONG-uri din R. Moldova faţă de funcţionarea sistemului juridic din R. Moldova, subordonarea lui politică etc., iar ceea ce se spune despre funcţionarea justiţiei din R. Moldova, şi în acest caz, nu este o noutate pentru cei care urmăresc situaţia din R. Moldova. Dar aceste lucruri trebuie despărţite’, consideră Dungaciu.

Referitor la jurisdicţia României în ceea ce îi priveşte pe cei doi fraţi, legislaţia românească nu prevede posibilitatea obţinerii de azil politic la sediul ambasadei, deci demersul acestora este lipsit de relevanţă din acest punct de vedere, este de părere analistul.

Conspirația, nimic mai simplu – Muntele Athos, stânga și dreapta politică

septembrie 29th, 2008
Muntele Athos a devenit subiect de polemică între stânga și dreapta politicăMuntele Athos a devenit subiect de polemică între stânga și dreapta politică

De cite ori avem de gasit un tap inspasitor pentru greselile noastre apelam la prima optiune la indemina „conspiratia”.

In general efectuata misterios de cercuri oculte, conspiratia are si rolul de a genera vrajtoarea cea rea cauza tuturor relelor a carei disparitie ar putea insemna ridicarea blestemului si inceputul fericirii absolute.
„cnspiratia” apare in perioade de criza intrucit in perioada de de bunastare nimeni nu are interes si timp sa inceapa vinatoare de vrajitoare.

Am zburat deaspra Marii Egee si am vazut cele trei peninsule din nordul estul Greciei.

In penisula din est se afla Sfintul Munte Athos o regiune autonoma condusa de autoritatea spirituala a Panagitatului Partriarh Ecumenic.

Nori grei se aduna peste manastirile Santului Munte Athos ultima ramasita a imperiului Bizantin.

Stanga contra dreapta

Un scandal de proportii cu posibile ramificatii politice si legat de schimbruri de imobile intre statul elen si manastirea Batopedio zgudiuie imaginea guvernului si a calugarilor.

Scandalul a dat prilejul presei scrise si televiziunii sa creeze un dusman public sursa a tuturor problmelor e care le intimpina Grecia.

Proprietarii de canale tv si trusturi de presa in majoritate exponenti ai Partidului Socialist, ai comunistilor fundamentalisti stalinisti si acelor revolutionari de factura europeana au gasit momentul pentru a se razbuna pe guvernul de centru-dreapta si sa-l puna la zid, dar si sa atace comunitatea monahala de la Sfantul Munte Atos cerind stergerea de pe harta a unui plai de monumente istorice.

Prima incercare de ignorare a statutului de autonomie rezultat din realitatea si evolutia istorica care mentine restirctia de intrare a femeeilor in regiunea Muntelui Athos a avut loc inainte de rpezentul scandal si a fost provocata de deputate ai revolutionarilor car ein mod ostentativ au pus piciorul pe tarimul interzis.

Ferita de istorie de atacurile barbarilor si tolerata de imperiul otoman care a inteles importanta Patriarhatului Ecumenic si a manastirilor „Politia Safntului Munte Athos” este pe pragul de a cadea victima speculantilor imobiliari.

La sfirsitul anilor ’80 un numar de calugari din Cipru au fost integrati in manastirea Batopedio si se pare ca de atunci au avut loc schimbari in activitatea manastorii.Calugatii sint invinuit ca impreuna cu functionari superiori din stat au realizat intelegeri care sa solutineze dispute juridice si ca in realitate statul a fost inselat si ca ar fi inregistrat o dauna importanta.

Manipulare

Reactia publicului manevrat este de ura fata de biserica si manastirile Sfantului Munte Athos este de ignorare a problemelor imediate, precum traficul infernal produs intr-o zi de greva metorului, in alta zi de demonstratia anagajatilor de la Olympic amenintata de inchidere, sau al altor demonstratii zinice, dar si ignorarea greutatilor zilnice precum scumpirile de preturi galopante cit si secarea benzinariilor care nu mai au nici un strop din cauza grevei lucratorilor vamali.

Indiferent de cine este de vina, populatia ignora faptul ca exista un stat de drept care garanteaza propietatea si ca orice incalcare de propietate sau deposedare ilegala se sanctioneaza in justitie care va fi chemata sa solutioneze eventuale acuzatii care ar reiesi din cercetarea efectuata de procurori.

Sentimentul comun este ca deja s-a gasit vinovatul care trebuie distrus. Nimeni nu asteapta sa se emita o decizie care sa reflecte vina fiecaruia in parte ci considera ca nu est enevoie de judecata si decizie ci numai de executie.

Indiferent de credinta si opinii politice, laicizarea Muntelui Athos ar insemna distrugerea unei zone de refugiu a naturii si monumentleor istorice cit si a traditiilor multiseculare, ar insemna trecerea in cicuitul comericial a unei regiuni cu paduri intacte.
Peste citeva zile scandalul va fi uitat si se va gasi alt inamic public intrucit Balcanii nu sufera de imaginatie in acest domeniu.

Sindromul cronic Balcanic continua, oamenii polemizeaza si pe alocuri se sfisie in dispute artificiale a caror esenta le scapa si a carei cauze sint gelozia. harpagonul lacom din fiecare si parerea de rau despre succesul concetateanului.

In aceste dispute oameni, natura, istorie, traditii, liniste sociala, justitie, invatamint si statul de drept cad victime si poate ca peste timp apare regretul imposibilitatii reaparatiei si a obladuirii ranilor.

In viitorul mesaj din Atena voi incerca o continuare a observatiei manipulare si autoinselare nimic mai simplu:
– Misterul relatiei Basescu – parlament, nimic mai simplu.

Transfer de vinovăţie

septembrie 29th, 2008

Se spune că fugarii peste graniţa de vest a României, atunci când erau prinşi de grăniceri, înainte de 1989, nu erau doar reţinuţi ci şi maltrataţi în „aresturile” posturilor de grăniceri. De cine erau maltrataţi? De nimeni alţii decât de militarii în termen din trupele de grăniceri. Explicaţia „omenească” a acestui fenomen ar fi fost, zice-se, indignarea pe care fugarii le-o provocau grănicerilor pentru „bătaia de cap” de a fi fost nevoiţi să-i captureze. Dar şi de pedepsele care le-ar fi fost aplicare lor, grănicerilor, de către superiorii lor în cazul când ar fi eşuat în capturarea fugarilor. Aşadar, pedepse virtuale. În realitate, furia grănicerilor trebuie să fi fost provocată de faptul că erau constrânşi să recurgă la o vânătoare pe care în adâncul lor o considerau ilegitimă şi degradantă pentru ei. Ca şi de respectul pe care îl nutreau în secret pentru cei care, spre deosebire de ei, erau capabili de gestul onorant de a-şi risca viaţa pentru libertate. Fugarii trebuiau să devină, în conştiinţa lor (atâta câtă mai exista), realmente infractori, care meritau deci cu prisosinţă rigoarea legii şi în plus, oprobriul public, inclusiv al lor înşile, manifestat prin violenţă.
Fenomenul este mult mai răspândit în viaţa cotidiană decât pare la prima vedere. Un singur exemplu. Iată-l pe tânărul care, în autobuz sau în tramvai, şade pe un scaun, rezervat vârstnicilor sau nu, în timp ce lângă el un bătrân stă în picioare. Tânărul se întoarce de la serviciu şi se simte obosit sau presupune că este firesc să se simtă obosit după o zi de lucru. În timp ce bătrânul ar fi făcut mai bine să rămână acasă, sau cel puţin să-şi aleagă o oră mai potrivită pentru călătoria cu tramvaiul sau cu autobuzul. În consecinţă, tânărului aşezat bătrânul în picioare nu îi este indiferent ci vrednic de ură. De ce? Pentru că îl „obligă” pe tânăr, nerenunţând la comoditatea/nesimţirea sa, să se autoblameze (totuşi) în adâncul brumei sale de conştiinţă.
La fel, dacă vom face efortul să ne scrutăm interioritatea, vom descoperi explicaţii (ascunse) pentru multe dintre gesturile sau trăirile noastre stranii, în aparenţă justificate dar pe care în adâncul conştiinţei le admitem a fi reprobabile.

La fel se întâmpla cu cenzura din regimul comunist. Câtă vreme fiinţase aşa-zisa Direcţie Generală a Presei şi Tipăriturilor, denumire mascând organismul central de cenzură, lucrurile fuseseră relativ simple. Cenzorul era plătit să cenzureze şi, în plus, nu venea în contact direct cu autorul supus cenzurii. Din punct de vedere „afectiv” totul era în regulă. După ce însă răspunderea pentru prezumtiva subversivitate a textelor a fost transferată redacţiilor şi editurilor, lucrurile s-au schimbat. Cenzurarea s-a ierarhizat între redactor, şef de secţie, director etc. Desigur, primul care venea în contact cu autorul era redactorul. Exercitând astfel o îndeletnicire detestabilă (în paralel cu aceea de a hotărî asupra valorii textului), redactorul era obligat să depisteze tot ceea ce, în absenţa „vigilenţei” sale era susceptibil de a-i atrage dezaprobarea/sancţiunea şefului ierarhic. Şi atunci, dacă un text nu era eligibil, cum am spune astăzi, redactorul recurgea la metoda verificată a „căutării nodului în papură”. Textul neeligibil devenea subit plin de vicii stilistice, cacofonii, imperfecţiuni narative ş.a.m.d. Relaţia redactor–autor se derula nu de puţine ori sub semnul iritării. Deşi în aparenţă deosebită ca de cer la pământ, această relaţie avea puncte comune cu relaţia fugar peste graniţă–grănicer soldat în termen. Şi o precizare: textele nu era nevoie să fie neapărat subversive; era de-ajuns să fie, într-o măsură sesizabilă, neconforme cu ideologia oficială. Iritarea redactorului, soldată în final cu respingerea, în cele mai multe cazuri, a textului, era semnul urii sale la adresa autorului care, scriind altfel decât ştia foarte bine că i se cere, îşi asuma riscul de a nu fi publicat. Ceea ce redactorul, în postura sa ingrată (şi) de cenzor, nu putea s-o facă. Sentimentul său de vinovăţie, mai pregnant totuşi (îmi place să cred) decât al grănicerului în relaţie cu victima sa fugarul, se transfera asupra autorului, vinovat de imperfecţiuni stilistice, reale sau inventate, dar a cărui principală culpă era aceea de a fi dovedit nesupunere, sau mai puţină supunere, faţă de rigorile regimului. Lucru perfect aplicabil celorlalte trepte ierarhice — şef de secţie, director, şef de secţie la Consiliul Culturii (şi Educaţiei Socialiste — s-o spunem, fiindcă ultima parte a sintagmei este astăzi, adesea, eludată cu bună ştiinţă în apariţiile televizate ale foştilor kulturnici) ş.a.m.d.

Aceeaşi „cenzură” o găseşti şi astăzi îndreptată împotriva celor care au îndrăznit, cu ani în urmă, să se opună, mai mult sau mai puţin făţiş, regimului comunist. Foştilor disidenţi fie li se caută (şi uneori li se şi găsesc) diverse carenţe de caracter, comportamentale sau de expresivitate a discursului public (sau privat), fie li se minimizează pur şi simplu riscul şi/sau eficienţa trecutei opoziţii. Îmi amintesc şi acum cu dezgust de lamentabila poziţie a academicianului Nicolae Manolescu, născocitorul fantomaticei rezistenţe prin cultură, într-o discuţie televizată cu Adam Michnik, acum câţiva ani, când încerca să-i explice acestuia din urmă de ce în România ceauşistă au fost prea puţine gesturi de disidenţă. La dumneavoastră, spunea academicianul adresându-se lui Michnik — citez din memorie — disidenţa contesta aservirea faţă de regimul sovietic. În timp ce la noi Ceauşescu luase o poziţie tranşantă împotriva sovieticilor. Şi atunci ce să mai conteşti?… Şi spunând, asta, N.M. râdea dezarmat şi se amuza de unul singur… Cu alte cuvinte, disidenţii din România, faţă în faţă cu un atât de puternic curent antisovietic, şi-au asumat un risc inutil.

Mă întreb uneori dacă nu cumva şi tigrul, în timp ce vânează, nu îşi urăşte victima deoarece îl obligă la un act abominabil.

Negocieri ratate între Voronin şi Smirnov

septembrie 28th, 2008

Întâlnirea dintre Voronin şi Smirnov a fost contramandată pentru o perioadă nedeterminată. Motivul acestei „ratări” evocat de Chişinău este refuzul Tiraspolului de a stabili locul acestei întâlniri. Ezitarea autorităţilor “transnistrene” a avut un substrat diferit şi a fost inspirată din temerile lui Smirnov de a fi arestat pe teritoriul controlat de facto de RM (printre locurile propuse de Chişinău a figurat Anenii Noi). Totodată, Smirnov a evitat să dea curs propunerii lui Voronin, dat fiind faptul că Chişinăul continuă să insiste asupra ideei reglementării transnistrene în baza legii din 22 iulie 2005 privitor la principiile de bază a statutului juridic special al regiunii transnistrene.
Eşecul legat de această întâlnire poate avea şi alte explicaţii:

• Şevciuk la Moscova. Întrevederea dintre „spicherul legislativului transnistrean”, E. Şevciuk şi G. Karasin, adjunctul Ministrului rus de Externe (din 24 septembrie curent) s-a axat pe reglementarea transnistreană, dezvoltarea comercială şi economică a regiunii, problemele umanitare etc. Or, putem presupune că Smirnov ar fi putut refuza să se întâlnească cu Voronin în semn de protest faţă de jocul Moscovei cu unul din oponenţii politici ai regimului smirnovist (ceea ce denotă că animozotăţile dintre Smirnov şi Şevciuk se intensifică în continuare).

• Moscova şi variabilele sale planuri. În cadrul discuţiilor dintre Însărcinatul cu afaceri speciale al Rusiei, V. Nesteruşkin şi Ministrul Reintegrării al RM, V. Şova (26 septembrie curent), primul a apreciat iniţiativa preşedintelui moldovean de a se întâlni cu Smirnov. Totodată, oficialul rus nu s-a referit la faptul că Tiraspolul a făcut totul pentru a bloca acest demers, ceea ce de fapt denotă complicitatea indirectă a Moscovei (autorităţile ruse nu au dorit nici să preîntâmpine acest eşec, dar nici să medieze dialogul dintre aceste părţi pentru a stabili locul potenţialei întâlniri). Poziţia neutră, la fel ca şi interesul Moscovei pentru tergiversarea acestor negocieri (prin ignoranţa indusă Tiraspolului faţă de Chişinău), sunt în favoarea intereselor ruse. În primul rând Rusia îşi asigură oportunitatea de a vedea care vor fi rezultatele şedinţei Comitetului de colaborare RM-UE din 3 octombrie curent, care cu siguranţă va pune în discuţie contextul actual al negocierilor privind problema transnistreană (transparenţa, eficienţa şi responsabilitatea părţilor negociatoare), dar şi urgenţa revigorării formatului de negocieri „5+2”. Totodată, imperativul întâlnirii Voronin-Smirnov ar putea fi folosit de Moscova pentru a impune Chişinăul să facă concesii privitor la participarea la posturile comune de pacificatori din zona lui Vadul-lui-Vodă, în care după 2001 participă doar contingentele rus şi transnistrean. Tiraspolul compară părăsirea acestui post de către RM cu ieşirea Georgiei din cadrul contingentului unit de menţinere a păcii din Osetia de Sud înainte de evenimentele din agust curent. Astfel, Moscova nu va ezita să folosească această situaţie pentru a reanima mecanismul de menţinere a păcii anterior anului 2001, încercând să restabilească imaginea de pacificator a Rusiei (dacă RM va participa din nou la acest post de pacificatori, atunci aceasta va juca rolul de factor de legitimitare a mecanismului existent de menţinere a păcii din care face parte Rusia). De asemenea, presiunile ruse ar putea avea drept scop obţinerea priorităţii în iniţierea şi realizarea proiectelor de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului (lucru pe care deocamdată Chişinăul îl rezervă UE, ceea ce nemulţumeşte Tiraspolul, pe de o parte, şi Moscova, pe de altă parte, în pofida faptului că principalii finanţatori ale acestor programe vor fi UE şi agenţiile de stat americane).

• Contextul regional şi internaţional „incert”. Decizia de a trena negocierile pe marginea conflictului transnistrean poate fi legat de faptul că Rusia nu este sigură ce va urma după desfăşurarea Misiunii Europene de Monitorizare din Georgia (MEM). Or, Moscova îşi asigură manevre de joc diplomatic în tranzacţiile bilaterale cu UE prin intermediul influenţei sale asupra procesului de negocieri în reglementarea transnistreană. Şedinţa Consiliului European din 15 octombrie curent (unde s-ar putea pune în discuţie inclusiv propunerea României de a elabora un mecanism unic de soluţionare a conflictelor îngheţate), precum şi situaţia din Georgia după 1 octombrie, când se prevede demararea activităţii MEM, ar putea contribui şi la eficientizarea tratativelor dintre Chişinău şi Tiraspol, care depind foarte mult de Moscova. De asemenea, informaţia despre posibila creare a unei noi Coaliţii de gurvernământ în Ucraina din care va face parte şi formaţiunea pro-prezidenţială „Ucraina Noastră-Autoapărarea Noastră” (cu participarea Blocului I. Timoşenko şi celui condus de Litvin) ar putea alcătui o sursă adiţională de îngrijorare pentru Rusia, care încearcă să folosească criza politică din Ucraina, alături de problema transnistreană din RM, pentru a-şi restabili influenţa sa în această zonă („de interes special”). Or, detensionarea situaţiei în cadrul mediului politic ucrainean şi reconcilierea „oranjiştilor” ar putea avea o reflectare directă asupra gradului de participare a Rusiei în reglementarea transnistreană (care ar putea să se amplifice, dar fără de condiţia de a deveni eficientă).

Austria: dreapta naționalistă revine în forță

septembrie 28th, 2008
Haider (stânga) și Strache au revenit în forță în avanscena politicii austriaceHaider (stânga) și Strache au revenit în forță în avanscena politicii austriace

Cele două partide ale dreptei naționaliste din Austria – Partidul Libertății (FPO) condus de Heinz-Christian Strache și Alianța pentru Viitorul Austriei (BZO), condus de Jorg Haider, au obținut rezultate remarcabile în alegerile parlamentare desfășurate duminică.

FPO a obținut 18% din voturi, iar BZO circa 11%, împreună scorul fiind aproape de cel obținut în anul 1999 de FPO înainte de scindarea care a avut loc acum patru ani.

Pe primul loc se situează Partidul Social Democrat (SPO) cu 29,7%, urmat de fostul său partener de „mare coaliție”, Partidul Popular, (OVP) cu 25,6%.

În noul parlament vor intra și Verzii, care au obținut un scor de aproape 10%.

Repatizarea mandatelor în parlament va fi:

SPO 58 (-10 față de 2006)
OVP 50 (-16)
FPO 35 (+14)
BZO 21 (+14)
Verzi 19 (-2)
Total 183
Majoritate absolută 92

Alegerile au avut la doar ceva mai mult de doi ani după precedentul scrutin, ca urmare a prăbușirii coaliției dintre SPO și OVP.

La acest scrutin au votat pentru prima oară și tinerii între 16 și 18 ani, premieră în Uniunea Europeană.

Acum urmează negocieri extrem de dificile pentru formarea unui guvern, dată fiind forța partidelor dreptei naționaliste, care ar putea accede la guvernare, ca în perioada 2000 – 2006, dar numai după epuizarea tuturor celorlalte soluții politice.

Atunci, FPO condus de Haider, a făcut coaliție cu OVP, guvernare criticată de multe țări din Uniunea Europeană, deoarece FPO este considerat de mulți drept un partid de extrema-draptă.

Creaționism contra evoluționism – 6. Orientarea politică a științei: virusul iudeo-creștin

septembrie 28th, 2008

Voi incepe acest articol prin comentarea unor mesaje care mi-au parvenit intre timp si care arata ca exista in cadrul mediei romanesti o cumplita confuzie intre stiinta si politica. Acest lucru trebuie neaparat lamurit.

Bineinteles ca respect anonimatul celor care mi-au scris, dar voi incerca sa clarific lucrurile. Unul dintre mesaje ma avertizeaza ca „e ceva putred cu stanga mondiala” la un articol in care eu prezint numai date stiintifice. „Vedeti sa nu aruncati si copilul odata cu apa murdara!” imi scrie acest cititor.

Mai departe sunt avertizat ca „Parintii Intemeietori au hotarit ca libertatea religiei tine de libertatea constiintei si trebuie sa fie GARANTATA.” Mi se cere de asemenea „sa nu implic ateismul militant in aceeasi politica”. „Altfel, deveniti nedrept si nedreptatea duce la reactii sociale violente”- sunt avertizat in continuare cu „ingrijorare”.

Oare ce inseamna aceasta? Un avertisment „sa fiu cuminte si sa-mi vad de treaba”, cum se facea in comunism? Iata ca a sosit momentul sa discutam si aceste lucruri; apreciez foarte mult ocazia.

Deci hai sa ne lamurim: este stiinta de stanga, sau este ea de dreapta? Sau poate este ambidextra?

Acest cititor crede (si odata cu el majoritatea romanilor) ca a prezenta corect concluziile care se pot trage din datele experimentale obtinute prin folosirea metodei stiintifice de lucru inseamna „un act politic de stanga”. De ce? Pentru ca datele stiintifice arata de multe ori contradictii logice de netrecut in ceea ce prezinta religiile pe post de adevar. Unele date arata chiar faptul ca exista o incompabilitate totala intre logica stiintifica si pseudo-logica religioasa. Despre acest subiect ca si despre datele care ne permit sa evaluam cu o aproximatie satisfacatore varsta Universului, voi vorbi in detaliu in viitor.

Aceasta pozitie politica este bine cunoscuta, pentru ca pozitia acestui cititor coincide si cu pozitia extremei drepte americane, numita „The Religious Right”, care acuza TOATE UNIVERSITATILE AMERICANE (cu exceptia asa-zisei universitati evanghelice Liberty, fondata de vestitul bigot si escroc Jerry Falwell) de stangism si chiar de marxism. De ce? Pentru ca nici o Universitate serioasa nu ia in considerare „creationismul” lor, pe care il considera nu numai nestiintific, dar chiar anti-stiintific.

Nici macar Universitatea Catolica Notre-Dame, care are de fapt o tinuta stiintifica de prima mana!

1. Aruncarea copilului din copaie

Voi incepe prin prezentarea (sugestiva) a originii expresiei folosite de acest cititor si chiar de Lenin: „a arunca si copilul din copaie impreuna cu apa murdara”. Aceasta acuzatie primita se nimereste a fi in acest caz cel mai potrivit punct de plecare pentru discutia noastra. Asa vom intelege mai bine problema.

In Evul Mediu exista traditia ca fiecare familie sa faca „baia anuala” in luna iulie, cand temperaturile in vestul Europei erau mai ridicate. Obiceiul sanatos al Grecilor si Latinilor din Antichitate de a face zilnic baie, la baile publice, a fost desfiintat de catre parintii bisericii, care erau ingroziti de posibilitatea „desfranarii” in aceste bai, asa ca „au luat masuri”.

Urmarea a fost acceptarea ca norma a unei stari de murdarie cumplita, care era cu atat mai pretuita cu cat era completata de prezentza tuturor parazitilor posibili care chinuiau oamenii.

De exemplu, Sfantul Francisc de Assisi, sfantul iubitor al tuturor vietuitoarelor, era atat de plin de purici si paduchi incat murdaria lui a ajuns proverbiala: curgeau parazitii de pe el. Ca in unele culte hinduse, el nu ucidea „fapturile domnului” care se hraneau din trupul lui, ci le binecuvanta. In evul mediu lumea facea baia anuala in timpul verii intr-un butoi, in ordinea repartitiei puterii in familie: mai intai barbatii, apoi femeile si apoi copiii in ordinea varstei, bebelusii fiind ultimii. Asta era traditia bazata pe religie. Asa ca uneori se mai aruncau din greseala si copiii mici odata cu apa murdara.

A ataca aceasta ordine a puterii in familie insemna pe atunci a nu asculta de invataturile bisericii, care predica exact ce spunea Sfantul Pavel: ca femeile trebuie sa fie total subordonate barbatilor. De fapt aceasta lege a fost atat de respectata de societatea crestina incat in Evanghelii, dupa ce ni se spune ca Isus a avut 4 frati carora li se da numele, nici macar nu se mentioneaza numarul surorilor lui si nici numele lor. Femeile si copiii aveau aceleasi drepturi ca si animalele din gospodarie! Cu cat un copil era mai mic, cu atat mai putine drepturi avea!

Curios, orice contestare a acestei ordini a fost si inca este considerata de unii ca fiind de stanga!

2. Adam si cu Eva lui, din Gradina Raiului

Si acum sa trec la argumente. Haideti sa analizam impreuna primele pagini ale Bibliei: cazul cuplului Adam si Eva (stiind ca 60% din romani cred ca ei au fost facuti de Dumnezeu „conform bibliei”). Dar pot deschide Biblia la orice pagina, ca stiu ca voi gasi exemple foarte similare. Contradictiile si non-sensurile abunda. Inainte de a sti daca suntem de stanga sau de dreapta, sa vedem ce inseamna asta. Orice om rational poate observa ca pe primele pagini ale bibliei gasesc nu una, ci doua variante diferite ale genezei.

Intrebarea pe care si-o pune un om rational este: presupunand ca una din ele este adevarata, inseamna ca a doua varianta este falsa. Care este „varianta adevarata”? Nu mai voi grabi sa spun ca nici una din ele nu este adevarata. Sa vedem impreuna. Prima varianta spune ca Dumnezeu l-a facut din tarana pe Adam, apoi a suflat „duh” peste el si ulterior a facut o interventie chirurgicala, taindu-i o coasta din care a facut-o si pe nevasta-sa Eva. Bun pana aici. Nimic mai natural, nu? (Evident ca nu). Dar a doua varianta, care o contrazice pe prima, spune: „Dumnezeu a facut mai intai oamenii; „parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut”! Adam si Eva apar mult mai tarziu!

Deci care este adevarul? Nu l-a mai operat El pe Adam? N-a mai cioplit-o El pe Eva din coastele lui Adam? Deci prima data Dumnezeu a mintit? Sau poate a doua oara?

Sunt cei ce nu cred in aceasta poveste de adormit copiii de…stanga? De ce? Si cei care ataca faptul ca Profetul Iona a stat trei zile in Burta unui Peste magic, sunt si ei de stanga? A te opune PROSTIEI CUMPLITE inseamna oare a „participa in ateismul militant”? Nu zau!

3. Libertatea religiilor si libertatea de religii

Cu siguranta ca „libertatea religiei” trebuie respectata; dar aceasta libertate inseamna si libertatea „de orice religie”. Iar acesti „parinti intemeietori” fi-vor ei oare Dragos, Bogdan sau Basarab Intaiul? Nu prea cred. Cred ca cititorul se referea la parintii intemeietori ai Americii. Dar daca facem atata caz de acesti „forefathers”, atunci se cere sa stim despre ce vorbim. Pentru ca Thomas Jefferson a scris el insusi o evanghelie crestina. Dar a scris-o eliminand orice element de vrajitorie din cele patru evanghelii, de la scoaterea dracilor din oameni si trimiterea lor de catre Isus intr-o turma de porci si pana la vinul din Cana Galileii. Si daca ma gandesc la vin, noi romanii putem sa ne laudam ca am trait minuni si mai mari decat evreii la Cana, intrucat timp de aproape o jumatate de secol noi si parintii nostri au baut vin de surcele de la Gostat si Alimentara. Mai ceva decat apa simpla transformata in vin.

Deci si Thomas Jefferson a fost de stanga, nu?

Si inca ceva: ceea ce au spus „parintii intemeietori” este valabil in America, unde statul nu sustine material nici o religie. Dar in Romania, unde statul plateste preotii, nu este oare diferit? Daca statul plateste si din banii mei preotii, acest lucru nu le confera oare obligatii si fata de platitorii salariilor lor care nu cred in sistemul lor de credinte?

Avand toate acestea in vedere, cand am citit o replica la un articol al meu („necredinciosii sunt batuti de Dumnezeu”) am ramas uluit de nivelul celui care a scris asta.

Parerea mea este ca ceea ce se face acum in scolile romanesti este o crima: introducerea confuziei intentionate in mintea tinerei generatii. Si cred ca aceasta crima este facuta cu intentia de a exploata ulterior acesti tineri, care ajung sa fie viitorii cumparatori de apa sfintita de la escroci, ca in America!

Nu sustin deloc ca numai Romania este vinovata de acesta prostire intentionata a tinerilor. Scolile religioase din toata lumea sunt si ele la fel de vinovate. Sa nu uitam insa ca scopul instructiei scolare nu este de a forma din elevi numai „tzircovnici” care sa slujeasca bisericilor, ci si viitori oameni de stiinta, marinari, securisti si alte meserii mai mult sau mai putin folositoare. Logica ne cere sa renuntam la abordarea prosteasca a problemei educatiei.

4. Virusul iudeo-crestin si consecintele sale

De la inceput vreau sa atrag atentia ca de multa vreme (chiar de secole!) istoricii afirma ca Imperiul Roman s-a prabusit in special datorita crestinismului, care a actionat ca o forta coroziva asupra structurilor antice. Deodata, intr-un timp foarte scurt din punct de vedere istoric, imperiul Roman s-a trezit ca toata armata in loc sa lupte, a inceput sa „intoarca si celalalt obraz” in fatza dusmanilor imperiului, mai ales in fatza popoarelor migratoare.

Istoricul englez Gibbon este autorul acestei teorii. Desi ulterior Gibbon a fost partial contestat de alti istorici, care au adaugat si alte posibile cauze, acest efect nu a putut fi negat. Putem sa ne imaginam ce a insemnat pentru armata imperiala faptul ca dintr-o data soldatii au inceput sa actioneze ca membrii sectelor neoprotestante care refuza sa puna mana pe arma, in speranta ca in cel mai scurt timp Isus Cristos insusi va veni calare pe nori, sa-i judece pe toti!

Pe de alta parte, chiar si Imperiul Roman de rasarit (sau Bizantin) a trecut cu viteza de la o situatie in care practic majoritatea populatiei libere avea stiinta de carte la salbaticie absoluta. Pe vremea lui Pericle practic si oamenii liberi si enorm de multi sclavi (dintre care unii erau chiar profesori) puteau scrie si citi; la fel si inainte de Justinian. Dupa inchiderea scolii din Atena si alungarea profesorilor, numai unii calugari mai aveau stiinta de carte. Asa s-a intrat in Evul Mediu Intunecat (The Dark Ages) cand din institutiile antice nu a mai ramas nimic, iar analfabetismul a blocat orice progres! Dar schimbarea cea mai teribila a avut loc in domeniul… folosirii logicii!

5. Logica suprarealista a noii religii

Ne putem aminti de faptul ca Grecia Antica este locul unde s-a inventat notiunea de democratie; vedeti episodul iubirii intre Harmodius, un atenian de 35 de ani, si Aristogiton, un baiat de 15 ani, care s-au opus cu forta abuzurilor tiranului Hippias si au fost ucisi. Dupa doborarea tiraniei, in toata Grecia Antica s-au facut statui ale acestui cuplu, reprezentand ideea de democratie. La fel primele notiuni de dialectica, primele experimente stiintifice, primele lucrari de filosofie.

In timp ce in alte parti ale lumii, cuprinse de barbarie, femeile erau ucise cu pietre de catre gloata, fara nici o judecata, in Atena echitatea justitiei era extraordinar de importanta. Numarul de judecatori in cazul procesului lui Socrate a fost de….501, si asta in anul 399 i.e.n, cand din spusele istoricilor israelieni zeul suprem YHWH era inca casatorit cu nevasta lui cereasca si monoteismul nu exista inca.

In alte procese din Atena, numarul judecatorilor putea sa ajunga la 2001 (intotdeauna un numar impar, ca sa nu se ajunga la egalitate).

Justitia era bazata pe responsabilitatea personala, iar nu pe cine a fost tata si cine a fost mama. Aceasta ultima inventie a fost facuta de crestinism, care a introdus un nou tip de logica. Schimbarea esentiala a inceput odata cu introducerea ideii funeste de „pacat originar” in pantheonul crestin. Dupa aceasta noua logica, toti oamenii se nasc cu un „pacat originar” pentru ca Adam si Eva au „pacatuit”. Este vorba de „responsabilitatea prin rude sau prin transfer”, ideie care a fost folosita si de comunisti. Astfel a devenit posibil ca unii oameni sa fie considerati condamnati fara a avea nici o vina personala! Dar aceasta prostie a actionat ca un bumerang: s-a intors asupra religiei care a inventat-o: impotriva iudaismului. Pentru ca noua religie crestina s-a grabit sa o foloseasca impotriva iudeilor. Ideea imbecila ca poporul evreu este responsabil pentru faptele catorva evrei care au strigat „sangele lui sa cada asupra noastra si a urmasilor nostri” este consecinta infama, dar logica a aceste mentalitati de bazar.

Mentalitate care include si „varsarea de catre mantuitorul nostru a sangelui sau pentru iertarea pacatelor noastre”.

Interesul naţional (vital) al Republicii Moldova vs conflictul din Georgia

septembrie 28th, 2008

Aş dori să încep cu următoarea întrebare, de altfel, retorică: ce este mai important şi mai presus pentru un stat decât interesul său naţional?

Vreau să atrag atenţie la faptul că în interesul naţional al fiecărui stat se includ şi interesele sale vitale (care determină existenţa statului respectiv), cum ar fi integritatea sa teritorială, suveranitatea şi stabilitatea statului. Totodată, mai există interese vitale economice, ce ţin de asigurarea cu resurse energetice sau asigurarea pieţelor de desfacere, dacă statul rspectiv este hiperdependent de export.

Deseori prin interes naţional se subînţelege interesul vital al statului. Însă, dacă ne referim la state mari, atunci observăm o oarecare delimitare între acestea două noţiuni (ex: influienţarea Moldovei de către Moscova este un interes naţional al Rusiei şi, în nici un caz unul vital, care, ar determina existenţa Federaţiei Ruse ca şi subiect de drept internaţional). Pentru state mici, precum este Republica Moldova sau Georgia, interesul naţional practic se egalează cu interesul vital, deoarece statele mici de la apariţia sa se luptă pentru existenţă, pentru a nu fi „înghiţite” de marile puteri.

În continuare voi încerca să analizez poziţia şi reacţia Republicii Moldova vis-à-vis de conflictul ruso-georgian şi de recunoaşterea de către Kremlin a Osetiei de Sud şi a Abhaziei prin prisma intereselor noastre naţionale (vitale). Însă, înainte de a trece la analiza propriu-zisă, voi evidenţia interesele naţionale (vitale) ale Moldovei, care, consider că le cunoaşte (trebuie să le cunoască) fiecare cetăţean moldovean.

În acest mod, aş evidenţia: integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, securitatea energetică, pieţe de desfacere pentru export, investiţii, societate sănătoasă şi aptă de muncă, integrarea în structurile occidentale, relaţii de prietenie, cooperare şi colaborare cu vecinii şi cu marii actori regionali şi mondiali, etc. Prin urmare, Moldova va înceta să mai existe ca şi subiect al dreptului internaţional, dacă, Chişinăul nu va aplica politicile de interes naţional (vital) – (statul este ca şi un corp uman, care are nevoie de corp şi imunitate, de hrană şi energie, de grijă şi susţinere).

Trecînd la subiectul analizei, aş dori sa amintesc comportamentul Chişinăului faţă de conflictul din Georgia, care constă în aliniere la Declaraţia Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene. Potrivit ei s-a exprimat o preocupare deosebită faţă de confruntările violente care au avut loc în Osetia de Sud (Georgia) şi se adresează tuturor părţilor un mesaj de renunţare imediată la ostilităţi şi să se preia neîntârziat negocierile, pentru a permite soluţionarea politică a crizei, respectând suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei. Totodată, s-a condamnat recunoaşterea de către Rusia a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.

Citind printre rînduri, observăm că poziţia RM ca şi a Franţei, Germaniei şi Italiei faţă de conflict şi recunoaştere a fost una prudentă (reacţia Guvernului de la Chişinău a constat doar într-un comunicat). Reeşind din termeni diplomatici, nu am văzut o poziţie dură şi fermă fie pentru o parte sau alta a conflictului. În plus, ne amintim cu toţii, că la 1 septembrei a.c. Consiliul UE nu a sancţionat Rusia pentru nerespectarea angajamentelor luate în urma întîlnirii Medvedev-Sarkozy de la 12 august curent, aşa cum se promitea (împotriva sancţiunilor s-a pronunţat şi România). Acest fapt se explică prin aceea că pentru europeni, la general, şi pentru statele locomotive (Franţa, Germania, Italia), în particular, interesul său naţional este primordial (securitate energetică, relaţii bune cu Rusia, etc.). Într-un cuvînt, aceste state au considerat că nu se merită să te cerţi TARE cu Moscova în favoare Georgiei. Altmineri, poziţia europenilor este bine înţeleasă, argumentată şi „nolens volens” acceptată.

Cît priveşte Republica Moldova, propun să analizăm dacă pozţia oficială a Chişinăului faţă de conflict este con vinabilă pentru noi şi dacă nu neglijează interesele noastre naţionale (vitale). Să începem cu aceea că Moldova se luptă cu aceleaşi probleme ca şi Georgia; este vorba de separatismul din Transnistria şi de prezenţa armatei ruseşti de acolo. Rezolvarea „oricum” şi „oricînd” a conflictului de pe Nistru nu reprezintă pentru noi preocuparea Nr.1. Este cunoscut faptul că problema principală pentru noi este dezvoltarea economică pe malul drept al Nistrului, bunăstarea socială, stoparea emigraţiei populaţiei, etc. Totodată, dacă se doreşte reintegrarea Moldovei în interesul Chişinăului şi nu a Tiraspolului sau a Moscovei, este nevoie de o poziţie fermă, categorică şi nu oscilantă. Se cere o colaborare şi o cooperare cu statele care se confruntă cu probleme similare (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, cu toate că cel din urmă a dezamăgit cu comportamentul său ambiguu în timpul conflictului din Caucaz, avînd, în acelaşi timp, un focar mult mai mare şi mai periculos decît în Transnsitria sau Crimeea – de altfel, am rezerve faţă de viabilitatea GUAM-uli pe viitor, dar asta e o alta întrebare) şi cu statele care susţin reglementarea conflitului în interesul naţional al Moldovei (România, SUA, UE; în acest şir Rusia nu se încadrează, deoarece ea este parte implicată direct în conflict – caz similar cu cel al Georgiei).

Întorcînd moneda pe altă parte, avem depenenţa energetică totală a Moldovei faţă de Rusia. Dar, şi aici, există unele nuanţe. Gazprom-ul duce o politică de stabilire a preţurilor de piaţă pentru resursa energetică exportată pentru toţi partenerii, inclusiv pentru cei din vecinătatea apropiată. Un argument poate servi Acordul dintre Moldova-gaz şi Gazprom, care spune expres că începînd cu 2011 RM va trebui să plătească un preţ mediu european pentru resursa energetică importată. Este adevărat că pentru noi chestiunea gazului este vitală, dar, tot atît de adevărat este că noi nu vom mai avea preţuri preferenţiale de adinioarea.

În context, atragem atenţia la piaţa de desfacere din Rusia, de care exportatorii din ţară depind mult. Însă, să nu uităm de faptul că piaţa rusă nu este unica în regiune şi asupra căreia trebuie să ne limităm. Avem alături Ucraina cu o populaţie de cca. 50 mln de locuitori, România cu 20 mln, Turcia cu 65 mln, etc. În plus, piaţa UE este deschisă pentru produsele moldoveneşti. Problema că produsele noastre nu sunt competitive şi nu suportă concurenţa în Occident, este o problema internă a Moldovei şi, nicidecum, rezolvarea ei nu depinde de Rusia. Dar, oricum, spre asta vom fi obligaţi să mergem în condiţiile economiei de piaţă, dacă dorim să supraveţuim ca şi stat.

Deci, la ora actuală avem o dependenţă faţă de Moscova privind resursa energetică, conflictul din Transnsitria (nu trebuie să negăm importanţa părţii ruseşti în formatul de negocieri), piaţa de desfacere. Însă, trebuie să recunoaştem că avem soluţii de alternativă la această dependenţă:

1. să ne dezvoltăm economic pentru a fi capabili să achităm preţul de piaţă pentru gaz (exemplul României, Ţărilor Baltice, Poloniei este cît se poate concludent). În aceste condiţii şantajul rusesc privind preţul la gaz este exclus. Preţul oricum va creşte şi el oricum va trebui achitat de noi, vrem noi asta sau nu vrem.

2. să ameliorăm calitatea produselor exportatoare pentru a fi competitive cu produsele europene (aici se cer investiţii străine în ţară).

3. să ducem o politică de prietenie şi colaborare cu vecinii şi să ne arătăm verticalitatea în problema transnsistreană, etc. (decît să fie rezolvat conflictul în interesul Moscovei/Tiraspolului şi în detrimentul Chişinăului sau negocierile de reglementare să fie tărăgănate încă pe mult timp, consider că mai bine e să fie îngheţat, frontiera de pe Nistru securizată şi să se meargă pe exemplul Ciprului).

Referindu-mă la poziţia Chiţinăului vis-à-vis de conflictul din Caucaz şi recunoaşterea celor două regiuni separatiste prin prisma celor scrise mai sus, nu-mi rămîne decît să constat cu regret o prudenţă exagerată a Chişinăului faţă de Kremlin şi o neglijare parţială a intereselor noastre naţionale. Personal susţin că prin metode diplomatice trebuia de „afişat” o opoziţie mai fermă şi mai categorică vis-à-vis de cele întîmplate, pentru a arăta caracter şi atitudine. Printre altele, consider, că un astfel de comportament nu ar fi dus, nici într-un caz, la deteriorarea relaţiilor cu Rusia, cu care trebuie să menţinem relaţii de colaborare şi compromis, dar în limetele interesul nostru naţional (vital).

Este adevărat, că nici conjunctura internaţională nu ne-a fost destul de favorabilă, dacă atrag atenţia la faptul că nici statele mici nu au avut o poziţie comună în timpul conflictului din Caucaz, nu mai zic de cele mari. Cu regret, dar mulţi s-au condus după interesul său naţional şi nu după moralitate (de exemplu, eu aş avea rezerve că Ucrainei ar fi avut aceeaşi reacţie în cazul Moldovei ca şi în cazul Georgiei în cazul escaladării conflictului din Transnsitria). Cu părere de rău, dar constat că Moldova nu face parte din lista acestor mulţi, că Moldova s-a condus în mare parte după alţi factori şi nu după propriul interesul naţional (vital).

În cele din urmă, las la discreţia fiecărui cititor să se pronunţe pe marginea acestui subiect: a fost mai important şi mai presus pentru Moldova interesul său naţional (vital) în timpul conflictului din Georgia?

Sursa: blog Alexandru Baltag (http://blogs.unimedia.md/baltag/)

Culturile epocii bronzului pe teritoriul Romaniei (4)

septembrie 28th, 2008

Glina III -Schneckenberg este cea mai veche cultura de epoca bronzului din Muntenia si Transilvania de S, SE. Multi cercetatori opineaza ca inceputurile ei depasesc limita epocii bronzului, fiind plasata in epoca de tranzitie. Altii cred ca avem 2 culturi diferite. Glina (in Muntenia si Oltenia) si Schneckenberg – Naieni in sudul Transilvaniei si nordul Munteniei. Probabil, centrul de formare al culturii e in Muntenia. Pe masura dezvoltarii, va penetra si in S si SE-ul Transilvaniei. (Rar si izolat, apar asezari ale acestei culturi si-n centrul Transilvaniei.) O alta directie este Oltenia, unde va ocupa teritoriile Cotofeni si Milostea. Tot aici, a mai existat un mic grup a ceramicii decorate cu snurul. (In pasta cruda se imprima un „snur”; o „sfoara” impletita. Este un motiv caracteristic pentru populatiile nord pontice, desi cultura Cucuteni cunoaste -si ea- o astfel de ceramica.) Ritul de inmormintare este inhumatia, ritualul fiind dublu: tumuli sau ciste de piatra. Se pomeneste si de ritul incineratiei, destul de rar. Glina a avut un rol important in geneza culturilor Tei, Monteoru si Wietenberg.

Cultura Tei se formeaza in Muntenia (mai mult in zona de cimpie). Nu intra in Baragan. Avem urme Tei (numeroase) si-n Bulgaria, dar si-n Transilvania (S,SE). Nu si-au intarit niciodata asezarile, devenite in ultimele faze cenusare (zolniki). Ea se intinde in Bronzul Mijlociu si Tirziu.(De ce nu intra in Baragan, daca se extinde si-n nord, si-n sud?)

Cultura Monteoru se formeaza in Muntenia colinara de N si NE. (Centrul in judetul Buzau.) Se intinde rapid in Moldova de sud (inclusive la est de Prut). Are puncte si-n interiorul arcului carpatic. Numai ca-n aceasta perioada Transilvania este la apogeul puterii ei. Se pune intrebarea: punctele Monteoru (ca si celel Tei) sunt zone cucerite sau simple comptoire comerciale? Toate asezarile acestei culturi sunt fortificate (cu 1-2 santuri cu val si, probabil, palisade. Singura fortificatie de piatra (zid) se cunoaste la Sarata-Monteoru. In fazele timputii ale culturii, in Moldova de centru-vest, patrund elemente ale culturii Bialyi Potok, din Ucraina . (Cunoscuta la noi sub numele Costisa). Triburile monteorene le vor elimina, insa, reocupind teritoriul. Tot in perioada timpurie, aceasta cultura a fost in contact cu populatia de stepa patrunsa in Baragan, dupa cum o dovedeste tumulul de linga Ploiesti.

Cultura Wietenberg s-a dezvoltat in centrul Transilvaniei. La maturitate va impinge culturile extracarpatice din SE acesteia, pe care-l va ocupa. Provine din cultura Cotofeni si complexul ceramicii decorat cu maturica, avind si influente Schneckenberg. Aceasta cultura practica aproape exclusiv incineratia. Are incontestabile –si continui- legaturi cu lumea myceniana, dar prin intermediul lumii de pe Dunarea Mijlocie.

Cultura Zimnicea-Plovdiv este mai degraba o cultura sudica (se intinde si la sud de Balcani, desi centrul este intre Dunare si Balcani). Ajunge punctual la nord de Dunare (necropola de la Zimnicea, ce se dateaza intre sec. XIV-XIII i.e.n).

In sfirsit, avem cultura Sabatinovka-Noua-Coslogeni.
Am vazut ca nici o cultura de epoca bronzului mijlociu nu a ocupat Baraganul, Dobrogea si nord-estul Bulgariei. Cultura Monteoru a fost in contact cu elemente stepice de la inceput, iar Tei a fost in final atit de influentata, incit a preluat tipul de asezari (si deci, modul de viata). Legaturile sud-estului nostru cu Troia, Mycene se intrerup in Bronzul Mijlociu. (Spre deosebire de Otomani, Wietenberg. Si aici, trebuie sa precizam ca aceste legaturi sunt posibile doar pe fatada vestica a peninsulei balcanice.) Elementele estice (Costisa, Katakombnaya) sunt prezente continui in prima jumatate a mileniului II i.e.n. Pumnalul de la Gradistea Coslogeni si pozitia cenusarului in care a fost descoperit (suprapunea un alt cenusar cu mai multe nivele de locuire.), dovedesc ca inceputurile culturiiCoslogeni trebuiesc plasate mai timpuriu. In acest mod, s-au asimilat elemente culturale Tei si Monteoru. La venirea grupurilor Sabatinovka, exista déjà un orizont autohton realizat pe sinteza populatie stepica-aborigeni.

Cultura Coslogeni a fost impartita in mai multe etape, teoretic. (Nu exista o definitie a fiecarei etape.)
Cultura Noua exista in Moldova de nord si centrala si penetreaza in Transilvania de Est. In a doua faza, unele din grupurile acestei culturi se retrag din Transilvania, sub presiunea culturilor care produc hallstattizarea.

Acum dispare epoca bronzului, cind culturile materiale de pe teritoriul Romaniei (si nu numai), trecind de “barbarizarea” epocii de tranzitie (eneolitic-bronz), vor ajunge la o noua starlucire.
Personal, cred ca epoca bronzului de la noi este mai importanta decit neolitcul-eneoliticul. Pentru ca in neolitic-eneolitic, avem o stralucita industrie a ceramicii. Dar neoliticul European, nu era mai prejos decit neoliticul nostru. Daca facem analiza doar pe cantitatea si calitatea productiei de ceramica, nu ajungem la rezultate satisfacatoare.In epoca bronzului, pe linga ceramica de nivel “european” (in ambele cazuri ne refrim la ceramica de lux, nu la cea grosiera), trebuie sa precizam ca depozitele de bronzuri din Transilvania (si numai Transilvania, nu discutam despre restul tarii) sunt echivalente (cantitativ) cu tot ce s-a descoperit in Europa. Calitatea, este de multe ori superioara. Daca adaugam si depozitele de aur…

Mirajul eneoliticului nostru, se datoraza unor vechi autori (romani sau straini), care identifica aici primul centru European, patria “pelasgilor”, etc. (Desi pelasgii sunt peste tot in jurul Mediteranei neolitice, dupa cum spune Densusianu…..) Pe scurt, protocronismul porneste din eneolitic (“romanesc”)….., asa cum pentru altii, istoria incepe la Sumer.

Daca cititorii mai au rabdare, va urma epoca fierului.

64 de trepte spre cer… Schitul Trivale – Piteşti

septembrie 28th, 2008

Legenda spune că aici a fost depus temporar capul lui Mihai Viteazul (1593-1601), înainte ca acesta sã fie dus la Mânãstirea Dealu. Se ştie că Doamna Stanca avea numeroase proprietăţi în jurul Piteştilor, deci ipoteza prezenţei sale aici este plauzibilă. Aici a trait luminatul monah Ioan Cantacuzino care a copiat in 1682 Viata si traiul Sf Sale, parintele nostru Nifon, patriarhul Constaninopolului, scrisa de Gavril Protul, document important pentru istoria Tarii Romanesti.

La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cu acelaşi nume, monument istoric din secolul al XVII-lea. A fost construit între anii 1677 si 1688 de Varlaam, mitropolitul Tãrii Românesti, pe locul unui schit mai vechi. Initial aici a existat o biserica din lemn insa pe locul acestuia a fost construit ulterior biserica din piatra si caramida de astazi. Intreg ansamblul a fost construit in perioada 1672-1688.
Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului. Biserica pastreaza in interior picturi murale ce au fost realizate in 1731.În secolul al XV-lea era cunoscută sub numele de mănăstirea „Stănceştilor” (de la numele ctitorilor Tifan şi Stanca).

Între 1677-1688 mitropolitul Varlaam a restaurat-o din piatră şi cărămidă, după cum arată pisania găsită în 1895, cu ocazia construirii şoselei. Cam în aceeaşi perioada s-au ridicat casele egumeneşti, chiliile, zidurile împrejmuitoare şi clopotniţa.Dărâmat de cutremurul din 1827, schitul a fost rezidit de arhimandritul Terotei între anii 1854-1856. Ceea ce se vede astăzi este rezultatul restaurării din 1854-1856, din ctitoria mitropolitului Varlaam păstrându-se numai temeliile şi zidurile până la înălţarea brâului.

La dispoziţia vizitatorilor se află un restaurant, „Cornul Vânătorului”, un camping, locuri de parcare, cofetăria şi băruleţul „La Grotă”, terenuri de joacă pentru copii

Fuziune culinară româno-portugheză

septembrie 28th, 2008
Fuziunea artei culinare românești cu cea portughezăFuziunea artei culinare românești cu cea portugheză

Dacă vă aflaţi în trecere prin Lisabona şi vi se face dor de mâncarea de acasă, aveţi acum posibilitatea să vă ostoiţi pofta la singurul restaurant românesc din capitala portugheză.

Afiş cu delicatese (fără linguri de lemn)

Deschis de curând într-unul dintre cartierele selecte ale Lisabonei, “Cartaz d’Iguarias”, “Afişul cu delicatese”, pe româneşte, este un proiect mai vechi al Iuliei şi al lui Mihai Codrianu. Înca de la început proprietarii restaurantului au trebuit să facă optiuni importante, de aceea, “Cartaz d’Iguarias” nu este un restaurant tipic românesc cu ştergare şi farfurii pe pereţi, cu stacane de lut şi linguri de lemn.

Atmosfera are mai degrabă un aer medieval şi regal, iar decorul se dezavăluie în culori, sau mai degrabă non-culori, după cum subliniază Iulia Ramona: alb şi negru, întrerupte pe ici pe colo cu tonuri metalizate de argintiu şi auriu. Tavanul negru, din raţiuni arhitectonice, are un aer dramatic, dar nu tragic, contribuind şi el la aspectul şic al localului. La fel şi oglinzile enorme, care pe lângă rolul funcţional de prelungire a spaţiilor mai au şi rostul de a compensa absenţa ferestrelor.

Fuziune româno-portugheză

Restaurantul se adresează mai ales publicului portughez cosmopolit şi foarte exigent în materie culinară. Tocmai de aceea, meniul nu putea fi exclusiv românesc. Iar bucătarul-şef, João Dias, a optat pentru o bucătărie de fuziune între cea românească, Nouvelle Cuisine şi reţete tradiţionale din jumătatea sudică a Portugaliei.

Şi pentru că nu gătise niciodată mâncare românească, până să deschidă “Cartaz d’Iguarias”, Chef Dias este ajutat de o româncă neaoşă care, prin intermediul unui traducător, îl ajută să descopere bucătăria de pe la noi.

“Sarmale” vs. “Salsichas em couve lombarda”

João Dias are şi o teorie interesantă despre asemănările culinare dintre Portugalia şi România: la “Cartaz d’Iguarias”, el încearcă să facă fuziunea dintre bucătăria portugheză şi cea românească, pornind de la asemănările dintre cele două culturi la nivel culinar. Tradiţionalele sarmale, de exemplu, sunt asemănătoare cu o mâncare portugheză foarte cunoscută, “Salsichas em couve lombarda”, preparată din cârnaţi proaspeţi înfăşuraţi în foi de varză şi gătiţi în sos de roşii. Poate aşa se şi explică succesul lor.

Oricum, adevărul este că portughezii sunt din ce în ce mai receptivi la experinţe culinare noi. Cu atât mai mult atunci când este vorba de bucătării care se aseamănă. Deşi în România se folosesc mai multe condimente decât în Portugalia, modul de pregătire este aproape identic, consideră tânărul Chef João Dias.

Portughezelor le plac papanaşii

Teoria sa pare să fie confirmată de Teresa, una dintre clientele fidele ale restaurantului “Cartaz d’Iguarias”, care adoră sarmalele în foi de viţă şi mai ales papanaşii cu smântână, un ingredient care nu este utilizat în Portugalia.

Creaţiile bucătarului portughez sunt “stropite” cu vin românesc, desigur. Şi dacă doamnele preferă vinurile albe, fructate, portughezii apreciază mai ales vinurile din soiul Pinot Noir, după cum mi-a destăinuit gazda, Iulia Ramona.

Mai vine unul!

La calitatea şi noutatea bucătăriei româneşti se mai adaugă o altă surpriză plăcută: preţurile sunt chibzuite, meniul de prânz putând ajunge la circa opt, zece euro, în timp ce o cină poate costa până în jur de cinsprezece, douăzeci de euro.

În scurt timp de la inaugurare restaurantul “Cartaz d’Iguarias” a devenit un popas atât pentru portughezii în cautarea noului cât şi pentru românii cu dorul bucătăriei de acasă. Iar tinerii săi proprietari, Iulia Ramona şi Mihai Codrianu se gândesc deja la un al doilea restaurant care să promoveze delicatesele româneşti în Portugalia.

Fişa tehnică:
Cartaz d’ Iguarias
Rua Infantaria 16, Nº 37 A. Campo de Ourique, Lisabona
Tel.: 213 888 318
Fax: 213 888 316
www.cartazdiguarias.com
Bucătărie de fuziune româno-portugheză
Preţ mediu: 10-20 euro/ persoană

Congresul Românilor Americani (CORA) are loc în statul Virginia

septembrie 28th, 2008

In perioada 2-4 octombrie 2008, la centrul de conferinte al hoteluluiui Best Western din orasul Falls Church, statul Virginia, va avea loc adunarea anuala a Congresului Romanilor Americani (CORA).

Infiintata in anul 1991, CORA este o organizatie care isi propune promovarea intereselor Romaniei in cadrul institutiilor guvernamentale Americane, precum si susitinerea colaborarii dintre guvernele Statelor Unite si Romaniei.

Programul intilnirilor cuprinde prezentari sustinute de catre dl. Chris Smith, membru al congresului Statelor Unite, co-presedinte al Comitetului International al Drepturilor Omului de la Helsinki, dr. Charles King, profesor la catedra de Studii Romanesti din cadrul Universitatii Georgetown, dl. Nicolae Chirtoaca, Ambasador al Republicii Moldova la Washington, dl. Adrian Vierita, ambasador al Romaniei la Washington si dl. Mark Meyer, Esq., recunoscut jurist de la Universitatea Harvard, consultant al presedintilor Romaniei.

Pentru mai multe informatii puteti accesa pagina de internet: http://www.romanianamericans.org

„Aranjamentul” Băsescu – Vadim – un nonsens politic

septembrie 28th, 2008

Uneori, analistii si comentatorii politici incearca sa descopere motivatii si intelesuri inteligente, logice si inedite ale anumitor miscari politice. O intreprindere meritorie si, de multe ori, incitanta. Alteori, vai, doar o veritabila si lamentabila pierdere de vreme. Si, asta nu pentru ca scenariile, supozitiile si argumentele presupuse nu ar beneficia de privilegiul inteligentei analistilor ci, pentru ca – ne vine sa credem sau nu, anumite miscari politice sunt pur si simplu – iertati-mi lipsa de delicatete – imbecile. Iar imbecilismul si nonsensul sunt atat de adanci, incat scapa oricarui rationament analitic, bazat pe logica miscarilor de sah suceptibila a sta la baza manevrelor strategice pe scena compromisurilor dezirabile.

Imi este teama ca acelasi lucru s-a intamplat si in cazul mult comentatului “aranjament” (?) dintre PDL si PRM. Ma refer la celebrul, deja, troc care, ne convine sau nu, i-a salvat scaunul lui CV Tudor, la Senat. Daca nu ar fi tragica o asemenea presupusa manevra, ea ar putea fi chiar comica. Iar tragismul situatiei este cu atat mai marcant cu cat analistii au incercat din rasputeri sa ii gaseasca o anumita logica. O singura circumstanta atenuanta as acorda analistilor: naivitatea orgoliului de a descoperi logica prostiei.

In ceea ce ma priveste, in acest caz, nu cred ca exista nici un fel de intelegere ascunsa, perversa, cu proiectie electorala imediata sau pe termen lung, pe relatia PDL-PRM. Cel putin in ceea ce ii priveste pe Democrat-Liberali. Cred ca exista doar niste interese punctuale, strict legate de posibile cardasii parlamentare care, din nefericire pentru alegatori si pentru partidele in cauza, se stabilesc intre anumiti senatori si deputati, (ma intreb daca acestia nu cumva fac parte din grupul celor santajabili…!?), ignorandu-se, astfel, cu desavarsire, interesele propriilor formatiuni politice. In cazul nostru este vorba, evident, de interesele PDL!

Oricat de incredibil ni s-ar parea, asemenea cardasii par sa scape controlului! Atat controlului organizatoric exercitat de partide asupra propriilor parlamentari cat si oricarei coordonari a parlamentarilor, bazata pe strategii gandite de catre liderii politici.
Afirm acest lucru, deoarece nici un argument logic sau strategic nu sta in picioare in ceea ce priveste pozitia PDL in aceasta cardasie imunda cu PRM. Caci, daca PRM a reusit sa il salveze astfel pe Vadim, PDL nu a castigat absolute nimic. Din contra, a pierdut lamentabil la capitolul credibilitate.

Pentru nu stiu ce presedintie pe termen de maximum doua luni – cat mai avem pana la alegeri – a nu stiu caror comisii din Camera sau Senat, PDL a reusit performanta sa isi maculeze prestigiul castigat de-a lungul timpului prin discursul moralizator, anti-comunist si pro-european. Este vreo logica aici? Da. Logica prostiei! Imi este greu sa cred – nu am nici un argument – ca cineva de la varful PDL ar fi putut sacrifica prestigiul unui partid pentru presedintia catorva comisii. Nefrecventabilul CV Tudor a devenit, in mod incredibil, frecventabil de catre democrat – liberali printr-o manevra care l-a pus pe Emil Boc in postura de a inghiti pe nemestecate o broasca raioasa servita ad-hoc de cativa pedelisti patrunsi de vechi sentimente democrate… Intrebarea care ramane este, insa, ce mai cauta domniile lor prin PDL!? Unii analisti ar spune ca, fie si numai faptul ca nu au fost sanctionati exemplar cei care au pus la cale o atare cotcarie, ar putea demonstra ca nu au facut nimic de capul lor. Eu cred ca, mai degraba, conducerea PDL a decis, post factum, ca nu are nevoie de un scandal cu 60 de zile inainte de alegeri. Dupa alegeri…mai vedem…

Nici in ceea ce priveste scenariul referitor la presupusa vocatie prezidentiala a acestui episod nu cred ca analistii s-au apropiat in vreun fel de realitate. Spun asta, gandindu-ma fie si numai la reactia unuia dintre importantii consilieri prezidentiali care a ramas efectiv siderat la aflarea vestii referitoare la afacerea de taina dintre PDL si PRM la Senat, veste care in chiar seara in care televiziunile si analistii se intreceau sa despice firul in patru, era necunoscuta in anturajul presedintelui Basescu.

Cum spuneam, daca nu ar fi tragic ar fi chiar comic. Dar despre iesirea din tragi-comedia politicii romanesti, am sa incerc sa scriu cu proxima ocazie.

Daniel Uncu este secretar executiv al PDL sector 2 Bucuresti, am lucrat in echipa de redactare a Programului de Guvernare si este propus in mod oficial pentru functia de secretar de stat la viitorul Minister al Afacerilor Europene.

N.red. Publicarea acestui articol nu implică în niciun fel sprijinul revistei ACUM pentru Traian Băsescu sau Partidul Democrat-Liberal și nu afectează în niciun fel imparțialitatea revistei în alegeri. Pe parcursul campaniei electorale vom găzdui în acest spațiu articole scrise de reprezentanți ai principalelor partide politice.

Vintila Ivanceanu -Moartea Trubadurului

septembrie 28th, 2008

Vintilă Ivănceanu nu mai ese. Intr-o zi de toamnă s-a mutat,brusc, dintre noi, ceva mai sus. Şi lumea e mult mai îngustă. De ce s-a oprit la el, de ce ? Terminase o carte şi vroia să vină în România să facă un film, un film dureros pentru el, un film care să îl vindece de durere. Pentru că, alintat şi răsfăţat, galant şi vesel, Buşi ascundea durerile lui, pe care acum nu o să le mai afle nimeni.

Mulţi,chiar dintre contemporanii săi, nu îl cunosc, deşi o simplă căutare pe internet – instrument care nu îi plăcea deloc şi pe care nu îl folosea – ne dă 1672 de menţionări ale numelui său numai în germană. Vintilă Ivănceanu trăia la Viena, unde a fost regizor ,dramaturg, romancier. Şi poet. Ce poet minunat, cu ce cuvinte strălucitoare ne răsfăţa prin anii o mie nouă sute şaizeci şi ceva!

Iubit-o, mă gîndesc la tine
Ca un borfaş la ceasul unui lord!
Dar se ciocnesc în carnea mea drezine
Şi caii au atac de cord.

Şi părul galben ca un galben,
Părul albastru, părul roşu –
O! părul tău şi morţii tăi şi Amen
Cînd ţi-ai tăiat iubita mea cocoşu\\’

Râdea galant când auzea că este lăudat. Râdea răsfăţat, duios, amuzat. ,,Sunt un recipient în care Dumnezeu îşi varsă harul. Norocul meu că sunt un recipient bun, dar nu e şi meritul meu\\’\\’, mi-a spus ultima dată când ne-am văzut.

Era o teorie pe care începuse să o dezvolte pe larg, în altă carte. Câte proiecte, câtă viaţă avea, câtă dragoste pentru copiii şi nepoţii săi! Şi cel mai mult, pentru mama sa, de la care avea verbul tăios-dulce.

Oare exită o ordine în care suntem luaţi ? Numai el ar putea să îmi răspundă.

Şi eu iubito, eu sărmanul
Zvîrlit cu degetul la rişcă,
Mortul cînd ia în gură banul
Să tracă apele în brişcă

Dacă daţi peste aceste rânduri încercaţi să aflaţi cine este Vintilă Ivănceanu, un scriitor onorat în Austria, Germania, Japonia,Franţa, Suedia, Danemarca şi prin alte părţi de lume, unde cuvintele nu stârnesc teama, etichetele ,,post-modernism, ,,destructurare\\\”, ,,oniric\\\” nu sunt decât vorbe sub care se ascunde dorinţa noastră de a pune etichete artei, de a o înghesui în cutiuţe. Căutaţi singurul său roman publicat în România, ,,Nemaipomenitele păţanii ale lui Milorad de Bouteille\\\”.

De peste umăr, Vintilă îmi spune să mă opresc. Dar nu mă pot opri să nu îmi fie dor de el şi să nu aştept cu nerabdare să ne vedem într-o zi, aici sau în altă parte.

Somn uşor, Vintilă Ivănceanu. Iar noi, cei încă aici, să nu ne întrebăm pentru cine bat clopotele. Pentru noi bat. Pe 7 octombrie, ]n Bucuresti si Viena clopotele vor bătea iarasi.

„Să iubeşti pe aproapele tău” – Grija faţă de semeni – un câmp nou de activitate pentru Biserica Ortodoxă din România

septembrie 28th, 2008

Cel ce vizitează oraşele din Germania are prilejul să vadă ambulanţe avînd ca semn distinctiv „crucea de Malta” precum şi cuvintele „Die Johanniter” sau „Malteser” – aceleaşi însemne purtîndu-le pe uniformă şi personalul respectiv. Sunt echivalentele „Salvărilor” din oraşele româneşti, sau ale serviciilor de ambulanţă – prim ajutor din orice alt oraş din lumea civilizată. Dacă vizitatorul va ajunge la poarta unui spital, azil de bătrîni (deşi acum nu se mai spune „bătrâni”, ci „seniori”) sau cămin de copii orfani, va găsi la intrarea în clădirea respectivă aceleaşi însemne. In gările marilor oraşe aceeaşi Cruce de Malta (de data aceasta în verde) arată locul unde se află „Bahnhofsmission” („Misionarii din gară”). Aici călătorul aflat în nevoie poate găsi o băutură sau o mâncare caldă, şi un cuvînt bun care să-i uşureze sufletul. Nu rareori găseşti şi indicaţia „pentru fete sau femei care călătoresc singure” – un semn de înţelegere şi de sprijin pentru semene ale noastre, nevoite să schimbe sau să aştepte trenul într-un ambient care deseori nu le inspiră prea multă siguranţă. Aceiaşi misionari sunt gata să însoţească copiii minori, nevoiţi să călătorească singuri cu trenul.

Sunt aspecte ce pot părea oarecum neobişnuite vizitatorului ce soseşte pentru prima oară dintr-o ţară predominant ortodoxă, cum este România.

In Europa Occidentală există de mult timp tradiţia ca Biserica – este vorba aici de cele două mari Biserici creştine: cea catolică şi cea protestantă (cu diferitele ramuri ale acesteia din urmă – luterană, reformată, ş.a.m.d.) – pe lîngă activitatea ei pe plan liturgic şi misionar să se ocupe şi in mod concret de nevoile şi suferinţele oamenilor, punînd astfel în practica de toate zilele porunca Mântuitorului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22,39).

Apusul Europei se află sub o influenţă din ce în ce mai mare a raţionalismului, cu o societate care descoperea şi aplica principii de organizare şi structurare în principalele domenii ale vieţii: statal, politic, militar,social, ş.a. Bisericile – cu toate frămîntările din istoria lor, mai ales după Reformă şi războaiele religioase – nu puteau să rămînă deoparte, în afara acestor evoluţii. Astfel, tradiţiile ordinelor cavalereşti care, pe lîngă funcţia lor de atunci de apărare – la nevoie cu spada – a credinţei, o aveau şi pe aceea de a ajuta pe cei în suferinţă, au devenit o componentă permanentă – instituţionalizată – a activităţii Bisericii.
Cel mai cunoscut dintre aceste ordine este cel al Cavalerilor Ioaniţi (Cavalerii de Malta), întemeiat la Ierusalim, în timpul Cruciadelor. După aproape şapte secole funcţia de apărare cu mâna armată a credinţei a lăsat locul funcţiei de ajutorare a aproapelui, ajungînd în zilele de astăzi să se ocupe în exclusivitate de activităţi caritative sub toate aspectele.
De remarcat că deosebirea pe plan confesional este lucrul cel mai puţin important: în timp ce „Die Johanniter” („Ioaniţii”) aparţin – administrativ – de Biserica evanghelică (luterană), „Die Malteser” („Maltezii”) aparţin de Biserica Catolică. Crucea de Malta este arborată însă de ambele organizaţii (cu mica deosebire că la primii este înscrisă într-un cerc, iar la ceilalţi într-un scut); sarcinile pe care şi le pun fiind absolut identice, derivînd din aceleaşi precepte creştine.

Din această tradiţie s-au format cele două mari organizaţii caritabile cu multiple sectoare de activitate, patronate de cele două Biserici – în trecut adverse, în prezent înfrăţite prin această lucrare de ajutorare a aproapelui, de alinare a suferinţei şi îndrumare pe plan sufletesc a oamenilor în nevoie, fără deosebire de etnie, credinţă sau vîrstă. Acestea sunt „Caritas” – ţinînd de Biserica Catolică – şi „Diakonie” – ţinînd de Biserica Evanghelică, ambele cu multiple servicii oferite.

Nici unul din domeniile vieţii de fiecare zi nu este lăsat deoparte. Multe spitale sunt patronate de cîte una din Biserici; în oraşele mai mici, cum ar fi cele din bazinul Ruhr, poţi fi sigur, în caz că există două spitale, că unul din ele este cel catolic, iar celălalt este cel evanghelic. Şi nu este vorba aici numai de asistenţa medicală propriu-zisă; în fiecare din spitale sau clinici există servicii sociale asigurînd de exemplu distribuirea umor mese calde bolnavilor externaţi, dar în continuare ţintuiţi la pat, sau consultanţă psiho-socială pentru cei trataţi ca urmare a alcoolismului sau drogurilor, sau pentru recuperare şi reintegrare în viaţa zilnică.

Există şi asistenţă specifică pentru anumite grupuri sociale: migranţi, invalizi, oameni trăind sub pragul sărăciei, victime ale violenţei sub diferite forme, tineri dezorientaţi, etc.
Nu lipsesc serviciile pentru o categorie din ce în ce mai numeroasă: bătrânii (pentru care aici în Occident se caută tot timpul alte denumiri: „seniori”, „vîrsta a treia”, ca o tabuizare a fenomenului de îmbătrînire, greu de acceptat pentru o societate din ce în ce mai fixată pe idealul unei „tinereţi fără bătrâneţe”), afectaţi nu numai de deteriorarea sănătăţii fizice şi psihice, ci şi de singurătate prin pierderea partenerului (legăturile de familie în sensul „clasic” fiind pe cale de dispariţie) sau a prietenilor apropiaţi.
„Asistenţa la domiciliu” este o altă formă răspîndită de ajutorare a multor categorii de oameni, începînd cu adolescenţi in dificultate, tineri sub influenţa alcoolismului sau drogurilor şi mergînd pînă la handicapaţi de toate vîrstele. Şi nu în cele din urmă sunt din ce în ce mai prezente ofertele de asistenţă medico-psihologică pentru pacienţi aflaţi în stadiul final al unor boli nevindecabile – ceea ce se cheamă în Germania „Hospizarbeit”.

Nu trebuie uitat că toată această largă paletă de servicii oferite nu este completă dacă nu amintim şi asistenţa pe plan spiritual. Preoţi sau teologi din ambele confesiuni oferă ajutor şi sprijin duhovnicesc tuturor categoriilor de oameni aflaţi în suferinţă sau în dificultate. In fiecare spital sau clinică sunt indicate la loc vizibil orele cînd aceştia pot fi solicitaţi şi locurile, respectiv numerele de telefon unde pot fi găsiţi. Capele în care îşi desfăşoară activitatea preoţi de ambele confesiuni se găsesc în spitale, gări, aeroporturi, ş.a. (Am fost adînc impresionat intrînd acum cîţiva ani într-o astfel de capelă, nou înfiinţată în clădirea Aeroportului Otopeni).
Nu putem incheia această enumerare fără să amintim un serviciu foarte apreciat şi des folosit – deasemeni suportat de cele două biserici – şi anume „Telefonul confidenţial” („Telefonseelsorge”), la care se poate suna din orice loc din Germania, fără taxă, păstrîndu-se evident anonimitatea şi beneficiind de sfaturile unor persoane competente (voluntare, dar calificate prin cursuri speciale pentru această activitate).

Finanţarea tuturor acestor activităţi se face în primul rînd din aşa numitele „impozite bisericeşti” („Kirchensteuer”), pe care orice cetăţean care se declară ca aparţinînd uneia din cele două biserici (iar în ultimul timp şi pentru cei de religie mozaică din Germania), dar într-o bună măsură şi de la buget şi bineînţeles şi din diferitele donaţii.

Biserica Ortodoxă nu a avut pînă acum această tradiţie şi nici experienţă Este adevărat că în istoria Ţărilor Române se cunosc exemple de \”aşezăminte spitaliceşti sau “bolniţe”; acestea însă erau întemeiate pe plan local, la iniţiativa cîte unui domnitor, sau mare boier şi nu au evoluat către o instituţionalizare, la nivelul întregii ţări.
Cu atît mai imposibil era acest lucru in ultimii 45 de ani în România sau Bulgaria – sau 75 de ani in ţările fostei URSS – cînd regimul comunist interzicea orice activitate a Bisericii (ca instituţie) in afara zidurilor sale. Nici măcar în Iugoslavia – în republicile federale cu majoritate ortodoxă cum erau Serbia, Macedonia sau Muntenegru – nu se întîmpla acest lucru, deşi oficial se acceptase la începutul anilor 60 teza conform căreia credinţa religioasă ca opţiune individuală nu este în contradiţie cu ideologia communistă .

Abia în timpul “perestroicii”, Mihail Gorbaciov a lansat în 1987 ideea – privită ca o noutate absolută (în vremea cînd în România presa sovietică era deja interzisă, iar subiectul “perestroika” era tabu la şedinţele de informare politică!) – a angrenării Bisericii Ortodoxe Ruse la activităţi umanitare, de asistenţă medicala, psihologică, socială, etc.

Este de remarcat totodată că în ultimul timp se constată un interes crescut faţă de istoria, caracteristicile şi experienţa Bisericii ortodoxe din ţările Europei Răsăritene, în particular din România. Păstrarea tradiţiilor spirituale, conştiinţa valorilor creştine, împreună cu faptul istoric constatat că pe aceste meleaguri nu au avut loc războaie religioase, locuitorii fiind dimpotrivă nevoiţi permanent să-şi “apere credinţa şi neamul” împotriva năvălitorilor, ca şi experienţa inter- şi multiculturală autentică (şi nu artificială, cum este cea din Europa de Vest în prezent) se impun în mod deosebit atenţiei şi respectului omului occidental.

Pe de altă parte sunt de aşteptat – şi de sprijinit prin toate mijloacele – iniţiativele pe planul social, al asistenţei sub toate aspectele de mai sus, venind din partea Bisericii Ortodoxe, ce nu va putea astfel să rămînă în urma celorlalte Biserici surori în opera creştinească de ajutorare în toate felurile a aproapelui.

“Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă unuia din aceşti micuţi (…) adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata”. (Matei, 10: 42).

Și eu am zburat cu Olympic…

septembrie 28th, 2008

Marea, Marea…

Din cele mai vechi timpuri marea a fost simbolul bucuriei gasirii drumului spre casa al grecilor, consacrata in literatura antica prin cuvintul Thalatta.

Marea, Marea … a fost strigatul de bucurie al celor rataciti prin locuri straine si au vazut sansa salvarii.

In ultimii 50 cind lumea a inceput sa calatoareasca masiv cu avionul intelesul bucuriei gasirii drumului spre casa a capatat o noua denumire Olympic compania aviatica dintr-o tara mica din Balcani.

Companie cu excelent dosar de zbor si servicii si care a dezvoltat o cultura propie inspirata de intemeietorul ei Aristotelis Onasis, Olympic a devenit un mit al Greciei moderne.

Zborul cu Olymic a devenit un eveniment deosebit cu mult șarm.

Sambata seara am parasit spatiul sindromului cronic Dambovitean acutizat prin noi forme de potlogarie si am avut bucuria gasirii drumului spre casa atunci cind am obtinut bilet si am avut bucuruia zborului cu Olympic.Am observat ritualul cu care membrii echipajului si-au efectuat datoria la perfectiune.

Precum Xenofon din antichitate Olymic a urmat mai multe faze:
-Anabasis -perioada de crestere si escaladare a culmilor situarea in topul companiilor aviatice
-Peribasis -perioada ulterioara cedarii companiei statului elen si incercarile personalului de a se mentine in frunte,
-Katabasis-perioada descendenta de la inceputul anilor 80, in care guvernul socialist imprima o politica de supradimensionare a personalului si folosirea unui loc de munca drept rasplata petnru membrii fanaticii din partid.

Tot in acea perioada se vorbeste de inceperea in timpul unui zbor a idilei prim-ministrului de atunci Andreas Papandreu cu o insotitoare de bord car emai tirziu ii va devni sotie si conducatoarea din umbra a guvernului. Anii de glorie ai companiei au trecut si un ultimii ani a intimpinat probleme finanaciare care nu au mai putut fi sustinute de nici un guvern.
Impreuna cu compania de transporturi ferate Olympic genereaza pierderi de peste 2 milioane de euro zilnic.Fiecare guvern a incercat sa reformeze compania dar nici un plan nu a dat rezultate.

In fapt nici un guvern socialist nu a vrut sa se desparta de clientela politica si nici un guvern liberal nu a putut sa is puna in cap o problema nerezolvabila.

Comisia Europeana a sanctionat Grecia pentru nenumaratele subventii ilegale acordate fara folos companiei falimentare.

Acum Olympic va fi privatizata iar mitul grecului zburator va intra arhiva.
Guvenul actual are un plan de despagubire al celor care vor sa demisioneze si pentru altii aloca un numar de posturi in administratia de stat pentru a micsora impactul social si eminenta pierdere de popularitate.

Olympic se va imparti in trei companii independente cu personal redus care vor fi vindute.

Daca in primele decenii de glorie compania aduce beneficii in urma unor servicii excelente inclusiv de lux, la buissness class tachimurile rau din aur, paharele de cristal iar vesela de portelan fin iar sampnia se servea in abundenta, dupa trecerea la stat declinul a fost constant si falimentul sigur.
Olympic a fost victima amestecului politicului acolo unde trebuia sa lipseasca.

Statul si puterea politica s-au dovedit nu numai rai administratori dar si sabotori calificati ai unei afaceri de succes cit si ai bugetului de stat.

Azi deficitul extern al statului a trecut de 150 miliarde de euro, iar familiile grecesti datoreaza bancilor peste 90 de miliarde de euro.

Chiar daca politicienii promit citeva firimituri si indeplineasc promisiuni electorale, de cele mai multe ori acestea sint in defavoarea generala a contribuabililor care vor primi mai tirziu o nota de plata imensa.

Atena, septembrie 2008

Debarcare (turistică) în Normandia

septembrie 28th, 2008
Orășelul Dieppe, ca multe altele din Franța, are o catedrală impresionantăOrășelul Dieppe, ca multe altele din Franța, are o catedrală impresionantă

Normandia, situată pe coasta de nord-vest a Franței, este extrem de accesibilă pentru turiștii britanici.

Traversarea cu ferryboat-ul de la Dover la Calais ia circa o oră și 20 de minute, iar apoi pe autostradă de la Calais Normandia e la doar două ore.

Deși aveam rezervare la hotel la Le Havre – portul unde se varsă în mare Sena printr-un mare estuar – am hotărât să mergem pe autostradă doar până la Abbeville, luând-o apoi pe drumul de coastă.

Primul popas – Dieppe – un vechi oraș port pescăresc, cu case vechi de 500 de ani, renovate în perfectă stare.

Am luat prânzul acolo, lângă portul cu ambarcațiuni de păcere pe o superbă vreme de septembrie.

Faleza este tipică pentru un oraș de coastă normand și cine a vizitat Le Touquet, de pildă, este frapat de similitudini.

Am avut timp să vizităm și castelul, ale cărui fundații au fost puse în 1188 și care adăpostește azi o frumoasă expoziție de artă unde poți vedea printre ale exponate tablouri de Renoir și Pizzarro.

Există și un muzeu consacrat tentativei eșuate de debarcare aliate de la 19 august 1942, când peste 1000 de militari canadieni și-au pierdut viața și alți 2000 au fost luați prizonieri în tentativa ce s-a dovedit prematură cu aproape doi ani de a stabili un cap de pod pe continentul ocupat de Germania nazistă.

De altfel, pretutindeni în Normandia vezi steaguri ale Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii, precum și memoriale în cinstea Aliaților care au plătit un scump tribut de sânge în timpul debarcării ce a avut loc pe plajele normande la 6 iunie 1944.

Honfleur – paradisul artiștilor

După o o scută oprire mai la sud la Etretat (unde aveam să revenim peste două zile) am ajuns către seară la Le Havre.

Oraș port, Le Havre este de fapt compus din două părți: orașul de sus, situat pe deal și compus din case frumoase, cu vedere la mare și orașul de jos, care ca orice mare oraș port are și zone mai rău famate.

A doua zi am pornit spre Honfleur, un orășel turistic la sud de Le Havre, unde se ajunge în circa 25 de minute trecând peste monumentalul Pont de Normandie, peste estuarul Senei, pod dat în folosință în 1995 care poate fi traversat cu mașina contra taxei de 5 euro.

Honfleur, ca și Dieppe, este un vechi port pescăresc, dar care în secolul XIX a devenit o atracție pentru artiști care au venit aici să picteze.

Printre numele vestite care au pictat aici: Claude Monet, Camille Corot sau Euegene Boudin.

Astăzi atelierele unde au pictat acești coloși ai artei din secolele XIX și XX au devenit atracții turistice, vizitate nu numai de francezi, dar și de britanici, americani, japonezi sau spanioli.

Am luat micul dejun la o cafenea pe cheiul portului, înconjurat de clădiri de cinci-șase etaje vechi din sec. XV, în perfectă stare.

Una dintre atracțiile de la Honfleur este capela Notre Dame de Grace, situată pe un deal ce străjuiește estuarul Senei și dedicată marinarilor și pescarilor care au trăit aici și nu întotdeauna s-au întors acasă, pierzându-și viața în valurile Oceanului Atlantic.

De aici este o vedere superbă a estuarului Senei, cu Le Havre pe celălalt mal, marea spre vest și cu maiestuosul Pont de Normandie înspre est.

După amiaza am făcut o escapadă la Caen, marele oraș universitar aflat la o oră de condus de Honfleur.

Am avut timp să vizităm doar două dintre marile catedrale de aici, într-una dintre ele având surpriza să întâlnim un clarinetist din Germania care repeta solitar în impresionantul lăcaș de de cult.

Lecții pentru România

În ultima zi am pornit din nou spre Etretat, spre nord pe drumul de coastă, soarele strălucind la fel ca în primele două zile.

Etretat e faimos pentru falezele sale mai ales arcadele sale naturale săpate de mare în stâncă și care au atras de-a lungul timpului artiști faimoși precum Boudin, Courbet sau Monet.

Am luat micul dejun în hanul La Salamandre într-un imobil foarte vechi și pitoresc și am admirat apoi dansurile populare normande jucate de un ansamblu de amatori, mai toți oameni trecuți de 60 de ani.

În urcușul spre punctul culminant al falezei am întâlnit chiar turiști din România, fără ca acest lucru să mă surprindă câtuși de puțin.

La întoarcere pe autostradă am întâlnit foarte puține mașini, ca de altfel pe majoritatea autostrăzilor din Franța, țară care are avantajul ce a avea același număr de autovehicule dar o suprafață de două ori și jumătate mai mare decât cea a Marii Britanii.

Spre deosebire de Marea Britanie, unele porțiuni ale autostrăzilor nu sunt gratuite și acest lucru se simte, nu în ultimul rând în calitatea impecabilă a șoselei.

Nu numai șosele, dar în general cam totul e foarte bine întreținut, iar Normandia este o atracție turistică majoră, care aduce venituri importante Franței.

Recent, un individ cu blog (n-are ce spune în el, dar asta e moda, să-ți faci blog) se arăta indignat de sondajul lansat de revista ACUM privind rolul ortodoxiei în dezvoltarea României, calificând drept un atac la adresa Bisericii Ortodoxe.

Iar individul – un habotnic ortodox cu care ne-am obișnuit de acum – își încheia apoteotic articolul: “Când la noi se ridicau biserici, monumente de artă, parisienii nici măcar nu descoperiseră canalizarea!”

Parafrazându-l pe acest sfertodoct, aș putea spune că pe vremea când în Normandia se ridicau catedrale (orice orășel de aici are în general catedrale mai mari decât găsești oriunde în România) statele române nici măcar nu-și făcuseră apariția.

Românii ar face bine să se inspire de la francezi în ce privește conservarea și valorificarea patrimoniului istoric și a frumuseților naturale pentru că la acest capitol România stă lamentabil, iar invocarea ortodoxiei este doar o altă jalnică fațetă a acoperirii unui eșec răsunător.

Biserica Sfântul Nicolae(2)

septembrie 28th, 2008

Robuste porţi sunt gata să se-aplece.
Eu şi coşciugul mamei. Lungi tăceri.
Ochi înseraţi. Aşa curând să pieri ?
Rostesc în gând. Nu-s lacrimi să mă-nece.

Cui să mă plâng ? Noi n-am avut averi.
Abur firav din lumânare trece.
Doar eu. Sărutul ultim trist şi rece.
Un gol în piept. Ai încetat să speri

Când boala-n trup s-a răscolit flămândă.
Încă puţin. Să te mai văd. Popas.
Singuri şi muţi. Afară-s corbi la pândă.

Din cât a fost, a mai rămas un ceas.
În strane îngeri mi-au trimis osândă
Să-ţi port icoana-n trup de bun rămas.

11 august 2007

Criza financiară internaţională şi căderea fundamentalismelor

septembrie 28th, 2008

În SUA activismul politicii economice a fost resuscitat de efectele crizei financiare acute. Se iau astfel măsuri de ajutare a unor persoane care nu pot să achite ratele la case. Şi tocmai o administraţie republicană recurge la astfel de măsuri! Ai zice că un asemenea demers este un nonsens într-o economie de piaţă – mai ales pentru libertarieni, ca fundamentalişti ai pieţei. Dar acest eveniment poate fi interpretat într-un context mai larg, al judecării cauzelor şi implicaţiilor crizei pieţei ipotecare, al crizei financiare internaţionale pe un plan mai larg. Această criză aduce cu sine nu numai pierderi mari şi schimbarea unor lideri (CEO) de organizaţii economice. Ea arată cît de şubrede sînt tezele care, pînă nu de mult, erau invocate ca definitorii pentru economia de piaţă. Cîteva exemple sînt relevante în acest sens.

Redistribuirea riscurilor

Să luăm problema realizării echilibrului în economie. A accentua la extrem funcţionarea stabilizatorilor (corectorilor) automaţi echivalează cu recuzarea intervenţiei publice în momente critice. Cei care cred în funcţionarea perfectă a pieţelor, implicit, nu agreează utilizarea instrumentelor de politică economică (monedă, buget public etc.) pentru evitarea unor dezechilibre majore. Ce se întîmplă acum în SUA, unde se încearcă evitarea recesiunii printr-un stimul fiscal şi relaxarea puternică a politicii monetare (în ciuda inflaţiei în creştere), demonstrează că, în viaţa reală, cei care decid au o înţelegere mai rotundă a metabolismului unei economii, chiar dacă măsurile adoptate sînt opuse unor presupoziţii/teze afişate. Drept este că aceasta nu înseamnă că ei nu pot comite erori majore.

Ce doreşte să facă Fed-ul (Banca Centrală a SUA) în prezent se încadrează şi în gama de măsuri care vizează să apere stabilitatea sistemului financiar (bancar). Aşa s-a întîmplat şi în 1998, cînd Fed-ul a intervenit pentru salvarea fondului de investiţii LTCM, existînd pericolul de contaminare la nivelul sistemului bancar. Drept este că injecţii de lichiditate în economie pot amplifica ceea ce economiştii numesc „hazard moral“ (comportamentul celui care ştie că, în ultimă instanţă, va fi salvat de către autoritatea publică). Dar considerabil mai mare poate fi riscul unui colaps al sistemului, aşa cum s-a verificat de-a lungul istoriei economice moderne, în lume. De aceea, bancherii centrali şi guvernele nu prea dau ascultare tezelor simplificatoare (fundamentaliste) în situaţii critice.

În relaţie cu dinamica pieţelor este şi ipoteza funcţionării eficiente a pieţelor financiare – în sensul că orice informaţie este procesată şi că echilibrul realizat nu ar avea de ce să fie pus la îndoială. Tot viaţa reală subliniază cît de unilaterală/extremistă este această ipoteză. Este drept că pieţele financiare reacţionează la orice informaţie relevantă, dar acest fapt nu înseamnă că ele nu pot fi mioape, că nu sînt purtătoare ale comportamentului de „turmă“ (herd instinct), ceea ce poate conduce la excese extraordinare în mişcarea preţurilor (ratelor de schimb). De aici şi apariţia suprareacţiilor foarte mari. Pieţele valutare se caracterizează prin volatilitate, mişcări eratice.

Aici putem discuta despre pertinenţa unor modele (metode cantitative). Alan Greenspan, fostul şef al Fed-ului, a publicat recent în Financial Times articolul „Nu vom avea vreodată un model de risc perfect“ („We will never have a perfect risk model“, 17 martie, a.c.). Una dintre tezele sale este că nici un model (de risc sau econometric) nu poate surprinde, într-o manieră adecvată, complexitatea – ca trăsătură definitorie a sistemelor reale. Şi că această insuficienţă este vizibilă mai ales în perioade de ieşire dintr-un şi intrare într-alt regim de evoluţie a variabilelor ce descriu sistemul. Astfel, există perioade relativ lungi cînd principalele variabile măsurabile pot evolua în mod diferit; aceste perioade sînt echivalente pentru expansiune economică, iar modelele caută să identifice corelaţii negative, care să permită investitorilor optimizarea plasamentelor financiare. Există însă perioade de cădere, de panică, cînd corelaţiile negative nu mai sînt prevalente, cînd sincronia caracterizează mişcarea variabilelor; aceste perioade scot în evidenţă insuficienţele modelelor. În această analiză nu poţi să nu fii de acord cu Greenspan. Cînd fondul de risc LTCM a eşuat în 1998, deciziile eronate au fost luate pe baza unui model depăşit de complexitatea realităţii, cînd toate variabilele-cheie au mers în acelaşi sens; acelaşi lucru s-a petrecut şi în timpul actualei crize financiare, cu efecte de multiplicare.

Articolul lui Greenspan conţine însă o afirmaţie asupra căreia doresc să stărui, avînd în vedere acuitatea crizei financiare. Spune el: „Sper ca unul dintre sacrificaţii acestei crize să nu fie autoreglementarea financiară, ca principal mecanism de echilibrare în lumea finanţelor“. Această afirmaţie este revelatorie pentru disputa între paradigme în înţelegerea funcţionării pieţelor financiare şi implicaţii în domeniul supravegherii şi reglementării. Greenspan rămîne, în pofida crizei foarte severe de acum, adept al auto-reglementărilor, teză ce poate fi pusă în relaţie cu „ipoteza funcţionării eficiente a pieţelor“. În schimb, cei ce văd imperfecţiuni nu minore în funcţionarea pieţelor financiare reclamă măsuri de reglementare corespunzătoare.

Ce mi se pare o omisiune flagrantă în articolul lui Greenspan este judecarea inovaţiilor financiare din ultimele două decenii, care au urmărit să diversifice şi să răspîndească riscuri. În aceste operaţiuni, bănci mari au avut un rol esenţial prin „împachetări financiare“, prin origination and distribution. Opinia mea este că avem aici o cauză structurală a crizei financiare actuale. Fiindcă ceea ce pare să fi fost raţional la nivel individual, al unei întreprinderi (entităţi financiare) s-a dovedit a accentua riscul de sistem. Sînt explicaţii pentru acest divorţ între raţionalitatrea micro şi cea macro. Una este că la nivelul întregului sistem cantitatea de riscuri nu poate să dispară, ea poate fi cel mult redistribuită, şi aceasta, numai parţial şi temporar (s-a văzut că aşa este cînd bănci mari au fost nevoite să readucă în bilanţul lor active revelate neperformante pe care le plasaseră în vehicole speciale/SPVs, sau pe care le vînduseră unor investitori faţă de care aveau obligaţii de ordin fiduciar). O altă explicaţie este că o serie de inovaţii financiare (precum CDOs-collaterilized debt obligations) au opacizat pieţele; „care sînt riscurile şi cine le poartă“ devenind o întrebare esenţială (who bears and how big is the risk?). Pe pieţele de credit riscul asumat (counterparty risk) este cel care le mişcă; cînd acest risc nu mai este clar, cînd transparenţa dispare, pieţele îngheaţă.

Inovaţia financiară are părţi bune, dar are şi părţi rele. Cu ani în urmă, Alexander Lamfalussy, o eminenţă cenuşie a finanţelor mondiale, a subliniat trade-off-ul/compromisul între inovarea financiară şi stabilitatea sistemului (vezi de pildă Financial Crises in Emerging Markets, Yale University Press, 2000). El se arată mefient faţă de o globalizare a pieţelor financiare în condiţiile unor mecanisme de auto-reglementare (p. 88). Şi Paul Krugman, un vîrf al generaţiei sale în lumea economiştilor, vorbea de creşterea riscurilor ca urmare a inovaţiilor financiare: „…pieţele financiare, prin crearea unor instituţii ce prestează funcţii bancare, nebeneficiind însă de instrumente de asigurare precum băncile, reinventează ameninţarea clasicei panici financiare“ (vezi The Return of Depression Economics, Norton, 1999, p.162). Eu nu am îndoiala că Lamfalussy şi Krugman au cîştig de cauză în raport cu viziunea pe care continuă să o îmbrăţişeze Greenspan.

Este economia „amorală“?

Viaţa arată cu emfază ce rău este să nu avem o reglementare a sectorului financiar paralel (shadow banking sector), să nu încercăm să soluţionăm conflicte de interese flagrante, să nu stăvilim leveraging-ul, să nu avem stimulente în concordanţă cu rezultatele obţinute, să nu evităm prociclicitatea în politica macroecnomică, ca şi imense dezechilibre în economia mondială etc. Şi cel mai rău este să nu combatem opacizarea pieţelor, efectele de contagiune care accentuează riscuri de sistem, dincolo de frontiere naţionale. Colegii din Ecofin ar trebui să reexamineze propunerile fostului ministru italian al Economiei, Tommaso Padoa Schioppa, care cerea o creştere instituţionalizată a capacităţii de supreveghere bancară la nivelul UE (acum autorităţile de supraveghere sînt naţionale); să ne imaginăm ce s-ar întîmpla dacă am avea o cădere a unui grup bancar ce operează în mai multe ţări din UE….

Opinia mea este că se cuvine să distingem între pieţe libere şi pieţe fără reglementări. Cînd pieţele sînt completamente „lăsate de capul lor“, daunele colaterale pot fi imense şi se poate ajunge la reacţii virulente, care să pună în discuţie chiar spiritul economiei de piaţă libere. Evoluţia capitalismului modern merge în paralel cu dezvoltarea unui ţesut de reglementări, care l-au civilizat. Drept este că au alternat faze, în funcţie de mersul ideilor şi evenimente deosebite. Am avut Glass-Steagall Act după Marea Depresiune; am avut dereglementări în deceniile trecute, pe fondul ofensivei neoliberale. A apărut Sarbanes-Oxley după episoadele Enron şi dotcom. Criza de acum reclamă o reevaluare a întregului edificiu de reglementări, astfel încît să putem controla riscurile sistemice rezultate din inovaţii financiare mai puţin benigne. Acest demers trebuie întreprins cu o minte deschisă şi pragmatică; trebuie ca unii să iasă din prizonieratul fundamentalismului de piaţă.

Criza financiară de acum readuce în discuţie liberalizarea făcută fără grija de a avea reglementări eficace pe piaţă. Repet, mulţi nu fac distincţie între pieţe libere şi pieţe reglementate; ultimele sînt şi ele pieţe libere, dar în condiţiile în care norme şi reguli încearcă să promoveze transparenţa, fair-play-ul, evitarea conflictelor de interese şi a abuzului de poziţie dominantă pe piaţă. Unii argumentează în favoarea eliminării reglementărilor, ceea ce se poate întoarce împotriva bunei funcţionări a pieţelor; episoadele Enron şi Worldcom, „explozia“ dotcom-urilor la finele deceniului trecut, căderea LTCM şi criza de acum subliniază efecte ale deficitului de reglementare.

Preluarea de facto a băncii Northern Rock de către trezoreria britanică înseamnă o naţionalizare, fie ea temporară. Şi în Franţa Guvernul Fillon a evocat o posibilitate similară în eventualitatea complicării situaţiei la Société Générale. În Germania, statul a acordat mai multe ajutoare unor bănci aflate la mare ananghie, ca urmare a pierderilor rezultate din expunerea la piaţa ipotecară din SUA. Nu comentez aici cît de adecvat este acest sprijin, întrucît eficacitatea sa depinde de circumstanţe şi de conţinutul său tehnic. Lecţia este însă incontestabilă. Cei care nu pregetă să dea sfaturi altora, cînd este vorba despre „practici bune“ (good practices), recurg la mijloace pe care nu ezită să le incrimineze la alţii. Este uşor de imaginat cum gîndesc acum nu puţini în lumea bancară din Asia, cînd văd cu ce probleme se confruntă economia SUA, şi grupuri bancare mari din UE, la ce modalităţi se recurge pentru ieşirea din impas – adică la mijloace pe care occidentalii le criticau cu tărie în timpul crizei din Asia de-acum un deceniu, ca şi cu ocazia altor episoade analoge. Şi mai trebuie spus ceva: nu economia reală trebuie să servească celei nominale (financiare), ci invers. Cînd economia nominală ajunge să urmărească o „raţiune de a fi“ a sa (inclusiv prin nivelul profiturilor generate de operaţiuni pur speculative), consecinţele pot fi mai mult decît detrimentale pentru economie în ansamblu. Oare este firesc ca şefi de bănci să fie demişi cu „paraşute de aur“ de zeci de milioane de dolari (euro), în timp ce pierderi masive să fie suportate de acţionari, de cetăţeni? Este normal ca scheme de compensare în industria financiară să stimuleze asumarea de riscuri aproape indiferent de circumstanţe?

În sfîrşit, scandalurile de corupţie, de evaziune fiscală (vezi disputa între Germania şi Liechtenstein), privind cîştiguri disproporţionate ale unor conducători de firmă reliefează rolul eticii în afaceri. Teza că economia este „amorală“ serveşte numai celor care se fac că nu înţeleg că societatea umană are o dimensiune socială pronunţată, că valorile morale nu pot fi abstrase din relaţiile dintre indivizi şi organizaţii economice.

Economia capitalistă are nevoie de un compas moral şi acesta trebuie să ghideze conduita celor care gestionează finanţele private. Iar cei ce nu vor să respecte reguli de fair-play şi decenţă în afaceri şi nu acceptă responsabilitatea socială a acţiunilor lor trebuie să fie penalizaţi pe măsură, într-o formă sau alta. Cu cîţiva ani în urmă, Claude Bebear a scris o carte mult comentată în Franţa, Ils vont tuer le capitalisme (Ei vor ucide capitalismul), ce se dorea a fi un strigăt de conştiinţă al celui care a condus patronatul francez. Să fim convinşi că nu întîmplător a scris-o. Malpraxisul trebuie, atît cît se poate, diminuat în lumea afacerilor. Şi pentru a proteja această lume de practici rele, este nevoie, printre altele, de reglementări eficace.

Sînt multe teme de meditaţie pentru cei care urmăresc cu atenţie derularea crizei financiare internaţionale actuale şi măsurile de politică economică adoptate de diverse guverne.

Daniel Dăianu este eurodeputat PNL. Acest articol a apărut inițial în revista Dilema Veche.

Împleticit între realitate şi vis,

septembrie 28th, 2008

Împleticit între realitate şi vis,
trag după mine noile buletine de ştiri.
Tot mai mulţi dintre cunoscuţii mei
neagă
că au colaborat în tinereţe cu Hristos.

Tot mai mulţi îşi smulg limbile
şi le duc la detectorul de minciuni.
Înseninez cerurile din lăuntrul meu
numai prin porunci militare.
Inima-mi tînără nu mai răspunde la apelul de seară.

Într-o scaldă de mistreţ vreau să înnoptez,
să mă joc cu argintul din visele sfinţilor,
cu laringele uscat al profetului,
cu matriţele etnice
cu care ţiganii vor tipări un Dumnezeu de lux.

E cald şi bine aici
în groapa Glina a poeziei moderne,
în scăldătoarea mistreţilor, unde tinerele poete
îşi leapădă pruncii plămădiţi după sintaxele maternale,
unde tot mai mulţi aruncă resturile cinei de taină.

Astăzi dragă poete
nu ţi se mai rupe apa
chiar de la primul poem.
Şi nici eu nu mai sunt destul de antrenat
pentru a ridica viziunea din praf.

Stau în groapa Glina a poeziei moderne
aşteptînd să-mi crească ierburi pe limbă,
să se coacă floarea de mac
în marile vase de opiu.
Aştept să vină menajera să-mi gătească golgota,
să-mi pună cu grijă crucea pe umărul drept,
să o aud cum vesteşte cu gura plină
sosirea cuvintelor aspre şi-a asasinilor,

şi zîmbetul porţilor de abator.

Cum stau în groapa Glina a poeziei moderne,
mă îndestulez din seminţele visului
şi beau din sîngele cald al acestui poem.
Aştern pe patul puştii cuvintele tinere,
scuip între ochi sintaxa,
ascult torcînd în suflet motoarele maşinilor de război.
Ard în cinstea lor lumînări făcute din seul
poetului necunoscut.

Cu ţipete de păuniţă,
omenirea îmi scoate febra din trup.
De pe mîinile împreunate
cad zgomotoase rugile,
în vreme ce
o puşcă de vînătoare
e pregătită să tragă.

Îmi ridic duhul de la pămînt,
îl curăţ de praf
şi mi-l aşez la rever,
dar un întreg regiment de nebuni îmi şopteşte:

„După ce vei primi harul
să nu te culci pe-o ureche,
să oblojeşti în palmele-mpreunate cu de-a sila
cîntecul de cocoş!”

Portocalul

septembrie 28th, 2008

Furtuna nu a mai lăsat nicio floare la locul ei.
Balconul, ordonat ca o dantură bine întreţinută
într-o gură frumoasă mereu zâmbitoare, discret rujată,
era acum devastat.
Mocheta verde închis mustea de apă.
Tălpile subţiri ale papucilor tăi de casă
lipăiau, parcă ai fi călcat pe muşchi într-o pădure inundată.
Te aplecai încruntată.
Culegeai petalele răvăşite; parcă voiai să le dai din nou viaţă.
Din viaţa ta.
Te priveam, trist şi eu; îţi împărtăşeam durerea.
Palmele îţi erau învineţite de umezeală, de frig.
Ţi-ai îndreptat spatele.
Braţele reci îţi atârnau pe lângă corp.
Deznădejde.
– După nimic nu-mi pare atât de rău, cât după portocalul pitic pe care mi l-ai dăruit acum doi ani, de Valentine’s Day.
Înflorise pentru prima oară şi doream să-ţi aşez pe masă micile fructe galbene, de ziua ta.
– Da? Ce păcat!
Nu mai ţineam minte.
– Era mica mea surpriză pentru tine.
– Da, da, mare păcat!

Dan David, Los Angeles, Feb.-20-2007.

Știință și Religie – Dialog imposibil?

septembrie 28th, 2008
CERN - acolo unde știința confruntă religiaCERN – acolo unde știința confruntă religia

Nu vă aşteptaţi să găsiţi răspunsuri definitive în acest articol. Veţi găsi mai degrabă întrebări.

Odată această clarificare făcută, mă simt cu inima mai uşoară având în vedere subiectul de reflecţie pe care aş vrea să vi-l propun. Este vorba de posibilitatea unui dialog autentic, util, productiv, de substanţă, între persoanele religioase şi cele nereligioase. Despre acest dialog îmi pun şi vă pun întrebări, evident în speranţa că, în anumite condiţii un astfel de dialog este totuşi posibil. Dar să nu anticipăm.

Corect ar fi să vă spun câteva cuvinte despre mine, ca să nu existe dubii despre Ştefan Maier care îşi permite să abordeze asemenea subiect.

Sunt agnostic. Adică nu ştiu dacă există sau nu există Dumnezeu. Nu discutăm de religie, pentru că din acest punct de vedere este foarte simplu: nu sunt o persoană religioasă. Dar şi aici sunt necesare câteva precizări. Când spun că nu ştiu dacă există sau nu există Dumnezeu, mă refer la o entitate atotcuprinzătoare şi atotştiutoare, aşa cum este definită de religii şi mai ales o entitate cu care omul să poată interacţiona sub o formă sau alta, de exemplu atrăgând bunăvoinţă asupra lui prin rugăciuni, ritualuri, sacrificii, acatiste. Mai mult, nu ştiu nici dacă există un altfel de Dumnezeu, omniprezent, omnipotent, deterministic, sau cu caracteristici probabilistice cognoscibile, în căutarea căruia ştiinţa se concentrează în zilele noastre vânând la CERN bosonul Higgs. Aşa se face că nu frecventez instituţii religioase iar dacă aud că acceleratorul hadronic va cauza Sfârşitul Lumii, nu pot decât să zâmbesc, amintindu-mi de anii când am lucrat sub îndrumarea profesorului Friedlander la simularea cascadelor de particule care trec în fiecare secunda prin noi „ca prin brânză”, accelerate de câmpurile Fermi, îmbătrânindu-ne ireversibil şi creând noi mutanţi, la dispoziţia selectivă a Naturii.

Dar n-am intrat niciodată într-o biserică, moscheie, sinagogă? Cum să nu! Am intrat în multe aşezăminte de cult religios. Ba chiar în biserică am participat şi la propriul botez creştin ortodox, şi la cel al copiilor mei. Cu botezul meu a fost mai complicat, deoarece s-a produs în mod conspirativ, complotistele fiind bunica din partea mamei şi o prietena de-a ei. Imi aduc aminte şi acum de apa rece din cazanul de botez al Bisericii Albe din Bucureşti. Aveam aproape noua ani şi, împotriva voinţei tatălui meu evreu, bunica mea româncă m-a restituit „credinţei strămoşeşti” – cum probabil gândea ea la nivelul ei de educaţie – altfel o femeie de o bunătate infinită, care avea să moară doar trei ani mai târziu într-un absurd accident auto a cărei victimă, dacă nu m-ar fi obligat să schimbăm locurile cu câteva minute înainte, poate aş fi fost eu. Există un Dumnezeu! – vor exclama unii dintre dv…

Bineînţeles, este mult mai comod de trăit într-un Univers ordonat, chiar dacă nu putem vedea, pipăi, mirosi, gusta, auzi Cine sau Ce este la originea ordinii. Este mult mai confortabil de trăit cu sentimentul că eşti ales, creat sau destinat a fi, decât cu gândul că eşti produsul unor probabilităţi infinitezimale. Pentru comparaţie, având în vedere faptul că în genere doar unul dintre sute de milioane de spermatozoizi fecundează ovulul (fapt recunoscut în prezent de majoritatea religiilor), este mult mai probabil ca un tată să câştige Marele Premiu de 300,000,000 de dolari la loto decât să aibă un anumit copil. Imaginează-ţi acum că tu eşti acel copil. E plăcut? E neplăcut? Are vreo importanţă?

Viaţa într-un univers ordonat nu serveşte doar celor religioşi. Unul dintre principalii beneficiari al ordinii devine Statul, care preia componenta educaţională submisivă a enoriaşului şi o exploatează sub formă de automatism de supunere în faţa instituţiilor proprii. E bine? E rău? E discutabil? În orice caz, aceasta este explicaţia de ce practic în toate ţările pentru a fi principal om de stat trebuie să fii şi religios, fiind un exemplu pentru popor (as fi vrut sa scriu „bobor” dar vreau ca în acest articol să păstrez imparţialitatea, indiferent de tendinţele sau convingerile mele). Această paradigmă a condus cel puţin în România la un mimetism absolut dizgraţios, dar asta este altă poveste.

O să mă întrebaţi de ce am optat pentru botezarea copiilor dacă nu sunt credincios. Am să vă răspund că nu sunt nici necredincios, iar ritualul botezului şi mai ales sărbătoarea care-i urmează sunt foarte plăcute. Cu o astfel de ocazie pot avea o discuţie urbană şi cu prietenii mei credincioşi iar dacă pentru asta nu e nevoie decât de un botez, putem spune chiar că merită.

Linii fine unesc pe de o parte Religia, Credinţa în Divin şi Transcedental şi Determinismul iar pe de altă parte Ştiinţa, Credinţa în Legile Cognoscibile şi Repetabile ale Naturii şi manifestările Probabilistice ale acestora. Iar din această încrengătură singura zonă de conflict este cea a credinţelor diferite, în clipa cand ele încetează a fi doar opţiuni personale şi încep să acţioneze pentru a capta, prin forţă, propagandă sau mai subtil, prin educaţie, cât mai multe conştiinţe. Dacă mă veţi întreba dacă sunt de acord cu predarea religiei în şcolile publice copiilor în vârstă de până la 18 ani, vă voi răspunde un DA mare, în aceeaşi măsură în care se predă şi ştiinţa în acestea. În egală măsură mi se pare absurdă şi NU sunt de acord cu practicarea nici uneia dintre ele, în acelaşi context (şi mai concret, pe exemple: NU rugăciuni, NU cercetare fundamentală.)

De aceea dialogul dintre Ştiinţă şi Religie (şi elementele ataşate lor) trebuie moderat de o terţă forţă, aceea care se naşte prin unirea, tot cu o linie fină, a Ştiinţelor Sociale, centrate pe Drepturile Omului – şi mă refer, pentru a nu exista nici o confuzie, la documentul scris numit Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pe care vă invit să-l recitiţi, măcar de curiozitate, de exemplu până pe 10 Decembrie când se împlinesc 60 de ani de la semnarea lui.

Putem avea un dialog în măsura în care dorim acest lucru, separând instituţional Ştiinţa şi Religia de Stat, concentrându-ne pe subiecte care ne apropie, evitând să împărtăşim credinţe personale celor care nu manifestă un interes pentru acestea, respectând şi tolerând. Nu în ultimul rând, înţelegând că Ştiinţa are un merit egal cu al Religiei în a-şi revendica titlul de Disciplină Spirituală. Dar în legătură cu această din urmă afirmaţie sper să se revină cu o altă propunere de meditaţie.

Românii din Marea Britanie cer să fie tratați ca toți cetățenii Uniunii Europene

septembrie 27th, 2008
Cristina Irimie și Ino Brezeanu strâng semnături la Patiseria Română din Burnt Oak, nordul LondreiCristina Irimie și Ino Brezeanu strâng semnături la Patiseria Română din Burnt Oak, nordul Londrei

În Marea Britanie e în plină desfășurare campania de strângere de semnături pe o petiție adresată guvernului britanic pentru înlăturarea tuturor restricțiilor de pe piața muncii pentru cetățenii români.

Campania a fost lansată de ziarul \”Român în UK\” http://www.romani.co.uk și este coordonată de inimoasa directoare a publicației, Cristina Irimie.

Spre deosebire de anul trecut, campania se bucură anul acesta de sprijinul mai multor organizații românești din Marea Britanie, spune Cristina Irimie.

\”Până acum au semnat pe internet circa 1200 de persoane, iar alte 800 au semnat pe hârtie,\” a declarat Cristina revistei ACUM.

\”Dar nu vă pot spune exact pentru că am trimis formulare pe șantiere, în restaurante, în cafenele, peste tot unde lucrează români, pe întreg cuprinsul țării.\”

Petiția a fost semnată nu numai de români din Marea Britanie, ci și de români din alte țări UE, dar și de cetățeni din alte state UE rezidenți în Marea Britanie, precum polonezi, și de cetățeni britanici.

Deschiderea totală a pieței muncii este sprijinită explicit de deputatul Laburist Keith Vaz și cel Conservator Greg Hands, precum și de Confederația Sindicatelor Britanice și Uniunea Națională a Fermierilor.

Petiția urmează să fie depusă pe 15 octombrie la 10, Downing Street, reședința premierului Gordon Brown.

Guvernul urmează să ia decizia privind deschiderea totală sau nu a pieței muncii pentru români și bulgari la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

Deși numărul de români și bulgari care au venit să lucreze în Marea Britanie a scăzut în 2008 față de 2007, așteptările sunt că restricțiile nu vor fi abrogate, la fel ca în 2006 și 2007.

O țară membră a UE poate restrânge libertatea de mișcare a forței de muncă din alt stat membru până la maximum șapte ani.

Petiția ONLINE poate fi semnată la http://www.gopetition.com/online/21602.html

Au foste descoperite cele mai vechi roci în vârstă de 4,3 miliarde de ani

septembrie 27th, 2008
În Canada se găsesc cele mai vechi roci din lumeÎn Canada se găsesc cele mai vechi roci din lume

O echipă de oameni de știință a descoperit roci vechi de 4,28 miliarde de ani, cele mai vechi de pe Pământ, pe malurile golfului Hudson, în Canada.

Rocile verzi Nuvvuagittuq sunt cu circa 250 de milioane de ani mai vechi decât cele mai vechi roci descoperite până acum.

Descoperirea ar putea evidenția forme de viață extrem de vechi, primele pe Pământ, deși co-autorul articolului din revista Science, Don Francis, atrage atenția că acest lucru nu a fost încă stabilit.

Înainte de această descoperire cele mai vechi roci erau considerate a avea vârsta de 4,03 miliarde de ani și fuseseră descoperite – Acasta Gneiss – și fuseseră descoperite în Teritoriul de Nord Vest al Canadei.

În vestul Australiei au fost găsite granule minerale a căror vechime a fost estimată la 4,36 miliarde de ani.

Majoritatea oamenilor de știință estimează că Pământul s-a format acum circa 4,55 miliarde de ani.

Datarea rocilor descoperite în golful Hudson a fost făcută la Institutul Carnegie la Washington folosind izotopi radioactivi ai unor elemente rare precum neodimiu și samariu, a căror perioadă de înjumătățire în timp e cunoscută.

Potrivit oamenilor de știință descoperirea ar putea însemnă că pe Pământ existau oceane încă de acum 4,3 miliarde de ani.

Descoperirea a fost anunțată cu doar câteva zile înainte de Roș Hașana, anul nou evreesc 5869 de la facerea lumii, potrivit calculelor bazate pe textul Bibliei.

Sorin Oprescu se pregateste sa incalce Pactul pentru Bucuresti

septembrie 24th, 2008

In campania electorala din mai 2008, Sorin Oprescu si marea majoritate a actualilor consilieri generali si-au asumat prin semnatura Pactul pentru Bucuresti. Documentul a fost initiat de 34 de organizatii civice si profesionale si cuprinde un set de masuri minimale pentru dezvoltarea Bucurestiului in mandatul 2008-2012.

La punctul 13, Pactul pentru Bucuresti prevede:
“Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului a PMB isi va diversifica competentele si va functiona dupa un nou regulament. […] în afară de arhitecţi şi urbanişti, ea trebuie să includă cel puţin un specialist în patrimoniu istoric, un antropolog, un ecolog, un sociolog, un inginer, un jurist cu cunoştinţe de urbanism, un specialist în economie urbană, un reprezentant al societaţii civile, etc.”

In contradictie cu aceste prevederi, Primarul General Sorin Oprescu a inaintat un Proiect de Hotarire pentru sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti din 29 septembrie 2008, cu o propunere de componenta a Comisiei Tehnice.

Intrucit:

1. Noua comisie ar urma sa fie numita inainte de elaborarea unui nou regulament de functionare
2. Noua comisie ar urma sa fie compusa doar din arhitecti si urbanisti

asociatiile initiatoare ale Pactului pentru Bucuresti

1. Solicita membrilor Consiliului General sa isi respecte angajamentul din mai 2008 si sa respinga la vot Proiectul de Hotarire in sedinta din 29 septembrie 2008
2. Solicita Primarului General sa initieze consultari cu asociatiile profesionale, sub coordonarea Arhitectului-Sef, pentru elaborarea unui nou Regulament al Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului.

Asociatiile initiatoare ale Pactului pentru Bucuresti au solicitat sa intervina in sedinta din 29 septembrie, in cursul dezbaterilor pentru Proiectul de Hotarire, printr-o cerere adresata Presedintelui Consiliului General.

Mentionam ca functionarea Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului nu este un detaliu al Pactului pentru Bucuresti. Actualul dezastru urbanistic al Capitalei (inclusiv situatia traficului) a fost cauzat in buna masura de functionarea defectuoasa a Comisiei in mandatele anterioare.

Contact:
Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul, 0732.290.539
Anexa:
Au semnat nominal Pactul pentru Bucuresti:
Primarul General Sorin Oprescu
Consilierii Generali PDL: Atanasoaiei Mihai-Cristian, Bacaitan Irimie Gabriel, Budulan Pompiliu, Chiris Mariana, Cosma Roxana Maria, Cruceanu Elena, Gherasim Vasile, Ivascu Tiberiu, Mircea Valentin, Murg Calin, Murgeanu Razvan, Neagu Mihai, Parvu Cosmin Daniel, Popa Grigore Ioan, Prioteasa Doru, Raicu Mircea Cristian, Radoi Silviu George, Tica Ghoratiu, Untaru Virgil, Vladan Florin Laurentiu, Voicu Mihai, Zatreanu Dan Radu.
Consilierii Generali PSD: Anton Mihaela, Berbecaru Alin Dumitru, Boaja Minica, Burcau Doina, Campurean Mariana, Draghici Aurelia Gratiela, Florescu Dragos, Georgescu Bogdan Cristian, Giugula Doru, Mihailescu Ion Bogdan, Nedelcu Costel, Paduraru Alexandru, Popa Maria, Rizoiu Mircea, Stan Ion, Tapardel Ana-Claudia.
Consilierul General PNL Alexe Florin Alexandru
Consilierul General PNG Fuciu Daniel.
(Total: 41 din 55 de consilieri generali).

Asociatiile initiatoare ale Pactului pentru Bucuresti vor face publica in mass-media lista
nominala a celor care si-au asumat in mai 2008 Pactul, iar dupa alegeri si-au incalcat prin votul in Cosiliul General contractul semnat cu cetatenii Bucurestiului

Asociatiile initiatoare ale Pactului pentru Bucuresti:
Alianţa Civică
Agenţia pentru Monitorizarea Presei – Active Watch
Asociaţia ALMA-RO
Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa
Asociaţia Bucureşti
Asociaţia Collage City. Arta. Arhitectură
Asociaţia Culturală Goodartofnoon
Asociaţia EcoAssist
Asociatia Greenitiative
Asociaţia Investitorilor din Centrul Istoric (AICI)
Asociaţia Komunitas
Asociaţia pentru Arheologie Industrială
Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Biocultural “Salvaţi Vama Veche”
Asociatia pentru Dezvoltare Urbana
Asociaţia pentru Tranziţia Urbană (ATU)
Asociaţia “Pro Urbe” Arad
Asociaţia Rhabillage (Case care Plâng)
Asociaţia RPER – Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul
Asociaţia Sighisoara Durabilă
Asociatia Studenţilor si Doctoranzilor Români din Franţa – ADERF
Asociaţia Terra Ecologica
Forumul Civic Românesc
Fundatia Academia Civică
Fundaţia Eco-Civica
Fundaţia Pro Patrimonio
Grupul pentru Dezvoltare Urbana
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Grupul Arhiterra
Grupul Miliţia Spirituală
Ordinul Arhitecţilor din Romania – OAR
Societatea Academică din România – SAR
Uniunea Arhitecţilor din Romania – UAR
Viitor Plus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Romanii vor beneficia, pe banii statului, de servicii medicale in tarile UE, din 2010 …..Pharma Business

septembrie 24th, 2008

Romanii vor putea beneficia de orice serviciu medical in tarile Uniunii Europene, din 2010, in limita in care costurile tratamentelor din strainatate sunt egale cu cele decontate in Romania, potrivit unei directive europene ce va fi dezbatuta de Parlamentul European, pana la sfarsitul anului 2008.
\”Orice asigurat va avea dreptul sa se trateze in orice spital si la orice doctor din Uniunea Europeana, fara a obtine o autorizatie sau aprobare de la Ministerul Sanatatii sau de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Asa cum este conceputa directiva acum, pacientul isi alege tara unde vrea sa se trateze, se duce acolo si, dupa ce se intoarce in tara, se va prezenta la casa de asigurari cu toate actele si facturile si i se va deconta tratamentul\”, a declarat, vineri, parlamentarul european Cristian Busoi, in cadrul conferintei European Health Academy.
Potrivit directivei privind ingrijirea medicala in afara granitelor, casele de asigurari din Romania vor deconta doar acele tratamente care se efectueaza si in unitatile medicale romanesti si care au aceleasi costuri ca tratamentele efectuate in strainatate. In cazul in care un pacient va beneficia de un tratament mai scump, atunci el va trebui sa suporte diferenta de pret.
Cristian Busoi a adaugat ca, in cazul in care una dintre tarile europene constata ca procentul celor care se trateaza in afara granitelor este foarte mare, se vor stabili anumite reguli pentru a limita migrarea excesiva a pacientilor dintr-o tara in alta.? \”Daca vom constata, de exemplu, ca foarte multi romani se vor duce sa se trateze in alte tari, vom introduce, probabil, obtinerea autorizatiei de tratament, de la autoritatile competente\”, a mai spus parlamentarul european.
Directiva europeana va intra in discutie in Parlamentul European la sfarsitul acestui an si va intra in vigoare cel mai tarziu in 2010.

La Hotel Sofitel, Bucureşti în zilele de 26- 27 septembrie 2008 se va desfăşura Conferinţa de Neuropsihiatrie pentru medicii de familie. \”Secolul XXI şi influenţele sale asupra psihicului uman- afecţiunile neuropsihiatrice în cabinetul medicului de familie: de la despresie şi anxietate la demenţă.

Produsele alimentare si bauturile nocive pentru copii nu vor mai fi promovate in presa
22 Septembrie 2008
Produsele alimentare si bauturile nocive pentru sanatatea copiilor nu vor mai fi promovate in timpul emisiunilor radio si TV pentru cei mici si nici in presa scrisa, potrivit unui cod etic pentru marketingul produselor alimentare destinate copiilor, elaborat de Protectia Consumatorilor.

Codul, realizat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), defineste un criteriu nutritional minimal pe care ar trebui sa-l respecte alimentele destinate celor mici, pentru a nu le afecta sanatatea si a nu-i predispune la obezitate. Astfel, alimentele ce vor putea fi promovate copiilor trebuie sa aiba continut scazut de zahar, grasimi si sare, anunta NewsIn.

\”Obezitatea si bolile cauzate de aceasta sunt efecte ale alimentatiei nesanatoase, care au inregistrat o rata de crestere tot mai mare in intreaga lume, fapt ce a alertat autoritatile europene. Adoptarea acestor reguli presupune incetarea promovarii, prin orice mijloace de marketing, a produselor care nu respecta criteriile impuse de codul etic, precum si respectarea dreptului copiilor de a nu fi influentati sau de a nu-si influenta parintii sa cumpere anumite produse\”, a explicat, pentru NewsIn, presedintele ANPC, Dan Vlaicu.

Proiectul Codului etic pentru marketingul produselor alimentare destinate copiilor este supus dezbaterii publice, urmand sa fie analizat de producatorii din domeniu, de autoritatile statului si de cei implicati in promovarea acestor produse, urmand sa se stabileasca o varianta finala, care va deveni litera de lege.

Tot pentru combaterea obezitatii si pentru o alimentatie sanatoasa a celor mici, Ministerul Sanatatii a elaborat o lista cu alimente nerecomandate copiilor, cum ar fi cum ar fi chips-urile, sucurile acidulate si produsele de tip fast-food. Ordinul privind aceasta a intrat in vigoare joi, 18 septembrie, data incepand cu care produsele in cauza nu mai pot fi comercializate in incinta unitatilor scolare si prescolare din Romania.

Incepand din aceasta saptamana, Inspectia Sanitara de Stat a Ministerului Sanatatii va efectua o actiune de control, pentru a verifica daca in incinta unitatilor scolare se comercializeaza alimente nerecomandate copiilor, a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

………………….

Arhitecţi şi artişti la « ARTIS » 2008 -salonul internaţional de artă plastică

septembrie 24th, 2008

In perioada 18 septembrie – 30 septembrie 2008 Galeria „ARTIS” din Bucureşti găzduieşte salonul internaţional de artă plastică al unui grup alcătuit din arhitecţi-artişti membri ai Asociaţiei „Ligne et couleur” din Franţa alături de reprezentanţi ai Uniunii Artiştilor Plastici din România: „ARTIS” 2008.

Uniunea Artiştilor Plastici din România (prescurtat UAP) există sub această denumire din anul 1951 şi este moştenitoarea Sindicatelor Artelor Frumoase din 192l. UAP este asociaţie profesională, neguvernamentală şi nonprofit, cu personalitate juridică de utilitate publică şi de interes naţional.

Ligne et couleur – Franţa este o asociaţie culturală neguvernamentală iniţiată în 1935, ce reuneşte arhitecţi şi studenţi la arhitectură, atât din Franţa cât şi din întreaga lume, al cărui numitor comun este dorinţa de a se exprima şi în domeniul artelor: pictură, grafică, sculptură etc.
Asociaţia « Ligne et couleur » continuă o frumoasă tradiţie a asociaţiei intitulate : «LADLN » – « Les Amants De La Nature ».

Celebră la vremea sa, această asociaţie creată în 1881, a funcţionat doar cu o scurtă întrerupere în perioada primului război mondial.

Curatorul expozitiei, Marina Nicolaev, membră UAP şi „Ligne et couleur”, vă propune prin organizarea expoziţiei colective internaţionale de artă plastică, o nouă viziune de colaborare şi deschidere culturală pentru artişti şi arhitecţi.

Curatorul expozitiei, Marina Nicolaev, membră UAP şi „Ligne et couleur”, vă propune prin organizarea expoziţiei colective internaţionale de artă plastică, o nouă viziune de colaborare şi deschidere culturală pentru artişti şi arhitecţi.

Expun:
Karim AYEB, Isabelle BENE, Monika BRZOZOWSKA alias BROSKA, Djamila BELLOUL, Martine DELALEUF, Fabrizio ESPOSITO, Marie-Anne FREMIN, Pierre FRISCH, Jacques GANDELIN, Luc-Régis GILBERT, Taylor ISHMAEL, François JOXE, Ursula LESZKIEWICZ alias ULESKI, Marie-Therèse MANCHOTTE, Kadjar NASSERI, Pierre PARAT, Catherine WINOGRADOFF, Sonia WINOGRADOFF (Ligne et couleur), Tudor BANUS
Călin Ciprian ANDREI, Gheorghe LEAHU, Romeo LIBERIS, Daniela Ileana MIHĂILESCU, Marina NICOLAEV, Florin PANTILIMON, Adrian STOENICĂ (Romania)

Invitat de onoare este cunoscutul artist plastic BOGDAN STIHI.

Loredana Groza la Washington

septembrie 24th, 2008

Dupa participarea la a 18-a editie a Festivalului Romanesc “Chicago’s Taste of Romania”, organizat in perioada 13-14 septembrie 2008, de catre restaurantul romanesc “Continental Café” din Chicago, Loredana Groza a urcat si pe scena Washingtoniana, in seara zilei de 20 septembrie. Publicul a cintat si dansat odata cu interpreta, sala umplindu-se de energia vocii artistei si a melodiilor desprinse din instrumentele muzicale ale grupului “Taraful”.

Dupa 15 ani de la ultimul sau concert in Statele Unite, Loredana revine cu o prestatie puternica, cu abordarea moderna a cintecelor vechi romanesti si lautaresti, incintind publicul de la mic la mare. Philadelphia, Cleveland si orase din statele Florida si California, vor face parte din traseul turneului sau American.

Linga Loredana Groza, au participat la concerte si binecunoscutul interpret Benone Sinulescu, precum si Dana Rogoz, Junii Sibiului, Aura si Monica din Banat.

Rusia, războiul din Georgia și Transnistria

septembrie 23rd, 2008

Institutul de Politici Publice
Viziunea sintetizată asupra problemei Transnistrene
11 septembrie 2008

Pe fundalul evenimentelor din Georgia, urmate de un set de acţiuni politice şi diplomatice premeditate din partea Federaţiei Ruse, au apărut un şir de întrebări în ceea ce priveşte evoluţia problemei Transnistrene, inclusiv a relaţiilor dintre Rusia şi Republica Moldova.

Până la evenimentele din august 2008, politica Rusiei în raport cu conflictele „îngheţate” din Georgia şi Moldova s-a încadrat în conceptul de „anexiune tacită”. Evoluţia situaţiei pe parcursul a mai multor ani de zile a demonstrat că lipsa progresului în soluţionarea conflictelor, în mare parte, a fost determinată de formatele ”unice” ale trupelor de menţinere a păcii, impuse de Rusia imediat după stoparea conflictelor armate, şi de formatul procesului de negocieri, în cadrul căruia Rusia deţine statutul de „mediator”. Aceste formate au legiferat trupele paramilitare ale regimurilor din zonele de conflict, înzestrate cu armament oferit de Rusia, iar trupele ruse, staţionate ilegal în aceste zone, precum şi pacificatorii ruşi, împreună cu cei din partea regimurilor din zonele de conflict, au devenit scut de protecţie ale regimurilor anticonstituţionale.

Politica de ”anexiune tacită” a fost realizată de Rusia prin utilizarea următoarelor instrumente:

1. Oferirea masivă a paşapoartelor ruseşti populaţiei din zonele de conflict. În situaţia când Transnistria , Osetia de Sud şi Abkhazia nu sunt recunoscute de comunitatea internaţională, ”paşapoartele” eliberate de administraţiile de la Tiraspol, Ţhinvali şi Suhumi nu permit deplasarea populaţiei în afara zonelor de conflict. Ceea ce înseamnă că paşaportul rusesc, oferit gratis şi fără probleme birocratice, devine o soluţie pentru locuitorii zonelor de conflict. În plus, aceste paşapoarte devin instrument de protecţie pentru liderii regimurilor separatiste.

2. Oferirea asistenţei financiare, promovarea unor aşteptări vizând extinderea programelor de asistenţă socială din Rusia pentru populaţia din zonele de conflict.

3. Înscenarea periodică a ”referendumurilor” cu privire la independenţă şi afiliere la Rusia.

4. Privatizarea ilegală de către capitalul rusesc public şi cel privat al obiectelor economice strategice din zonele de conflict.

5. Impunerea unui spaţiu mediatic pro-rusesc prin care este promovată politica de „spălare a creierilor” a populaţiei din zona de conflict. În Transnistria, în special, este insistent creat chipul duşmanului – Republica Moldova, pe când Rusia este prezentată drept singurul apărător şi salvator.

6. Desfăşurarea alegerilor în organele puterii de stat ale Rusiei în zonele de conflict exact ca şi pe teritoriul Federaţiei Ruse, sfidând normele de drept internaţional şi poziţia oficialităţilor de la Chişinău şi Tbilisi.

7. Impunerea/menţinerea în administraţiile din zonele de conflict a persoanelor (cetăţeni ruşi) care execută docil indicaţiile Kremlinului. Serviciile secrete locale sunt nişte filiale ale serviciilor secrete din Rusia.

Pe parcursul ultimilor ani Federaţia Rusă doreşte să se poziţioneze în calitate de stat în ascensiune (care „se ridică din genunchi”) şi se pronunţă deschis, şi tot mai categoric, împotriva ”lumii monopolare”. Politica în cauză, de fapt, este orientată, în primul rând, împotriva SUA. UE este percepută de elitele pro-guvernamentale din Rusia drept un conglomerat eterogen de state, pe care Rusia îl poate diviza din interior, utilizând resursele energetice şi corupându-i pe unii dintre politicienii europeni.

Evenimentele din Georgia şi comportamentul Rusiei

Faptul că Rusia a întreprins într-un mod premeditat, consecvent şi într-un interval scurt de timp un set întreg de acţiuni militare, politice şi diplomatice, însoţite de o campanie informaţională agresivă, vorbeşte în favoarea ipotezei, că Rusia din timp a pregătit un scenariu de răsturnare a lumii „monopolare”. Georgia, care sub mai multe aspecte simbolizează politica SUA în Caucaz, a fost aleasă în calitate de ţintă pentru a demonstra comunităţii internaţionale, şi CSI în primul rând, că „Rusia a revenit”. La momentul oportun (Jocurile Olimpice, perioada estivală), utilizând regimului lui Eduard Kokoitî, Rusia l-a provocat pe Mihail Saakashvili la acţiuni militare în scopul apărării cetăţenilor georgieni din zona de conflict (pe care nicidecum nu erau în stare să-i apere pacificatorii ruşi) şi a purces la agresiune militară, pregătită din timp, împotriva Georgiei.

Pentru justificarea agresiunii militare şi a acţiunilor ulterioare, au fost pregătite, la fel, din timp, acuzaţiile de ”genocid”, ”epurări etnice”, cifre şocante (care aşa şi nu au fost confirmate, de altfel) de victime din rândurile populaţiei civile, referiri absolut nefondate la Actul Final de la Helsinki şi Statutul ONU, egalarea zilei de 8 august 2008 (pentru Rusia) cu cea de 11 septembrie 2001 (pentru SUA) etc.

Impactul celor întâmplate în Georgia asupra Moldovei

Evenimentele din Georgia şi comportamentul Rusiei au generat apariţia unor întrebări în ceea ce priveşte posibilele consecinţe pentru problema Transnistreană şi viitorul Republicii Moldova. Se cere de menţionat că există un şir de factori de care trebuie să se ţină cont atunci când se caută răspunsul la aceste întrebări. Comportamentul Republicii Moldova în raport cu Moscova, precum şi esenţa conflictului de pe teritoriul ei diferă de cazul Georgiei prin următorii parametri:

– Preşedintele Vladimir Voronin a venit la putere în 2001 în calitate de lider al unei formaţiuni politice (PCRM), care din start a declarat relaţiile bune cu Rusia drept o prioritate strategică pentru Republica Moldova. După răcirea relaţiilor cu Rusia, în urma scandalului cu nesemnarea Memorandumului Kozak la 25 noiembrie 2003, Preşedintele Voronin a depus un efort maxim pentru restabilirea dialogului cu Kremlinul.

– După restabilirea dialogului (pe parcursul anului 2006) toată politica Chişinăului a fost subordonată scopului de a atinge o „înţelegere în pachet” cu Kremlinul, şi de a rezolva pe această cale problema Transnistreană.

– Timp de peste doi ani, spre deosebire de Georgia, Chişinăul a redus participarea în GUAM, contactele cu NATO sunt trecute pe un plan pur formal, relaţiile cu România sunt demonstrativ răcite. Republica Moldova, spre deosebire de Georgia, nu vrea să devină membru NATO, fiind, conform Constituţiei, o ţară neutră (neutralitatea Republicii Moldova nu este respectată numai de Rusia, care, într-un mod ilegal, îşi menţine trupele pe teritoriul ei).

– Conflictul Transnistrean nu este nici interetnic şi nici intern. Etnicii şi cetăţenii ruşi sunt în minoritate în Transnistria, iar la Chişinău locuiesc mai mulţi etnici ruşi decât în toată Transnistria.

– Zona Transnistreană este mult mai vulnerabilă pentru Moscova în comparaţie cu Osetia de Sud şi Abkhazia. În primul rând, Transnistria nu are frontieră comună cu Rusia şi regimul din Transnistria este foarte dependent de comportamentul Ucrainei. Ucraina, la rândul său, s-a poziţionat clar împotriva acţiunilor Rusiei în Georgia şi îşi declară, împreună cu Georgia, opţiunea pro-NATO. În cazul în care Ucraina va obţine Foaia de Parcurs pentru a deveni membru NATO, aceasta ar putea însemna, implicit, şi un angajament din partea Ucrainei de a promova o politică mult mai fermă în raport cu regimul de la Tiraspol. Tot aşa cum, în urma semnării Planului de Acţiuni Ucraina-UE a apărut Misiunea EU de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană.

– Republica Moldova, spre deosebire de Georgia, este ţară vecină cu UE şi NATO. Declanşarea unui conflict armat pe un teritoriu între Ucraina, pe de o parte, şi NATO şi UE, pe de altă parte, ar putea arăta cu totul altfel decât în Caucaz.

Suprapunerea doar a acestor factori ne face să credem că, într-un interval de timp apropiat, repetarea evenimentelor de tipul celor din Georgia este puţin probabilă în cazul Republicii Moldova.

Poziţia reală a Rusiei în raport cu problema Transnistriei

Federaţia Rusă nu a fost vre-o dată interesată să accepte „înţelegerea în pachet”, propusă de Chişinău. Mimând dialogul cointeresat cu guvernarea de la Chişinău, Kremlinul a subordonat o bună parte din politica externă a Republicii Moldova, îndeosebi în raport cu NATO şi GUAM. Rusia şi-a păstrat posibilitatea de continuare a politicii de „expansiune tacită” în Transnistria şi i-a transformat pe ceilalţi participanţi la formatul 5+2, Ucraina, OSCE, UE şi SUA, în spectatori pasivi.

Rusia rămâne indiferentă la argumentele Chişinăului, care încearcă să-i demonstreze, că acele competenţe, care au fost oferite Transnistriei în cadrul „înţelegerii în pachet„ depăşesc substanţial competenţele subiecţilor din componenţa Federaţiei Ruse. De fapt Chişinăul propune federalizarea, dar evită să recunoască acest lucru explicit. Aceasta înseamnă că Rusia doreşte un statut al Transnistriei care o să-i permită să controleze statul „reîntregit”, şi, deci, să nu-i permită orice independenţă pe viitor.

Pe parcursul „dialogului” cu oficialii de la Chişinăul, administraţia de la Kremlin, prin declaraţiile oficialilor ruşi şi al MAE al Rusiei, în repetate rânduri a confirmat că Rusia insistă, ca în locul Republicii Moldova să fie creat un stat nou „comun” (federaţie sau confederaţie) de către aceşti doi subiecţi egali, Republica Moldova şi Transnistria. Rusia nu renunţă la staţionarea pe teritoriul Republicii Moldova a potenţialului militar până la „soluţionarea definitivă” a conflictului Transnistrean şi nu acceptă schimbarea formatului operaţiunii de menţinere a păcii.

Kremlinul insistă asupra egalităţii „părţilor” în cadrul procesului de negocieri şi asupra faptului că Transnistria trebuie să dispună de „un statut special, garantat cu certitudine”, ceea ce înseamnă că Transnistria va avea posibilitatea să aplice veto-ul asupra deciziilor strategice, de importanţă naţională, cum ar fi integrarea europeană, ale statului „reîntregit”. Toate acestea fiind elemente neschimbate ale Memorandumului Kozak din 2003.

Faptul că Moscova declară că soluţia viabilă a conflictului poate fi atinsă numai la masa de negocieri de către Chişinău şi Tiraspol, în baza principiului de egalitate a „părţilor”, într-un format rupt de sub controlul internaţional, înseamnă că Rusia respinge „înţelegerea în pachet”, propusă de Chişinău şi nu acceptă soluţionarea conflictului în cadrul Constituţiei şi legislaţiei Republicii Moldova.

Riscuri pentru Moldova

În prezent, (luna septembrie 2008) Moscova şi Chişinăul, fiecare pornind de la propriile interese, continuă să vehiculeze ideea totalmente nerealistă despre posibilitatea atingerii unei soluţii viabile a conflictului Transnistrean în cadrul dialogului bilateral. Chişinăul, presat de apropierea alegerilor parlamentare din 2009, insistă chiar asupra posibilităţii atingerii unei soluţii rapide a conflictului şi a desfăşurării alegerilor din 2009 pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Moscova, pe de altă parte, după cele întâmplate în Georgia, doreşte să creeze imaginea unui „mediator constructiv” în faţa opiniei internaţionale. În acelaşi timp, Rusia vrea să reducă procesul de negocieri la formatul trilateral (Moscova-Tiraspol-Chişinău), lăsând-o pe Republica Moldova în singurătate şi izolându-i pe această cale pe ceilalţi participanţi ai formatului 5+2.

Insistenţa Chişinăului de a găsi o soluţie a conflictului Transnistrean printr-un dialog direct cu Kremlinul a creat o situaţie periculoasă pentru Moldova, îndeosebi în perspectiva întrevederilor anunţate în formatul Medvedev-Smirnov, la finele lunii septembrie-începutul lunii octombrie şi, ulterior – Medvedev-Smirnov-Voronin. În asemenea situaţie Rusia are mână liberă de a realiza diferite scenarii.

Suspendarea continuă a procesului de negocieri şi menţinerea conflictului în starea „îngheţată” nu prezintă un pericol imediat pentru Republica Moldova. Or, implicarea personală în procesul de negocieri al Preşedintelui unei ţări cum este Rusia, în special după comportamentul acesteia în Georgia şi care s-a declarat singurul pol al puterii în CSI, demonstrează că Rusia are un scop bine definit, totalmente diferit de aşteptările conducerii Republicii Moldova.

Rusia poate să propună semnarea unui document, inacceptabil pentru Republica Moldova, pentru ca după aceasta, împreună cu Tiraspolul, să acuze Moldova de „încălcarea înţelegerilor, atinse anterior”, de „lipsa de cooperanţă”, de „incapacitatea de a-şi respecta angajamentele contractuale” etc.

Rusia insistă asupra egalităţii „părţilor” în procesul de negocieri şi, îndeosebi, asupra faptului că soluţia urmează să fie găsită la masa de negocieri dintre Chişinău şi Tiraspol. În aceste circumstanţe, Rusia va dori să-şi afişeze imaginea de „mediator”, care va depune eforturi pentru reluarea procesului de negocieri în formatul 2+1. Poziţia ei reală, însă, va fi vociferată de Igor Smirnov. Tot aşa cum (se presupune că la indicaţia Moscovei), la 12 august 2008, Tiraspolul a pus în faţa Chişinăului ultimatumul în care cerea acuzarea univocă a „agresiunii Georgiei”, pentru ca după aceasta să declare moratoriu asupra contactelor cu oficialii de la Chişinău.

În asemenea caz, va apărea riscul că Rusia, împreună cu regimul de la Tiraspol, va utiliza pseudo argumente pentru a purcede la realizarea unui scenariu „dur” în raport cu Republica Moldova. Rusia va putea să realizeze un şir de acţiuni pentru a destabiliza situaţia internă în Republica Moldova, îndeosebi în perspectiva alegerilor din 2009. Cum ar fi – stoparea, în toiul iernii, a livrării gazului din cauza neachitării de către „Moldova-Gaz” a datoriilor Transnistriei faţă de „Gazprom”; amplificarea spiritelor separatiste în alte regiuni ale Republicii Moldova; susţinerea financiară şi mediatică a partidelor pro-ruse etc.. Inclusiv, după o campanie mediatică dură, Rusia ar putea recunoaşte independenţa Transnistriei (în pofida factorului ucrainean, sau chiar pentru a crea presiuni adiţionale la hotar cu Ucraina).

Asemenea scenarii par a fi puţin probabile, cel puţin la moment. Totuşi, este evident că Republica Moldova cade sub incidenţa celor cinci puncte ale politicii externe ale Rusiei, anunţate de Preşedintele Dmitrii Medvedev, fiind inclusă de Kremlin în zona de interes al Federaţiei Ruse. Or, ceea ce s-a întâmplat în Georgia a demonstrat că probabilitatea scenariilor mai „dure” în această zona a sporit substanţial, pe când capacitatea Republicii Moldova de a se apăra este extrem de redusă.

Constatări

Considerăm că la moment nu există premise pentru atingerea unei soluţii rapide şi viabile a conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova.

Încercările de a găsi o soluţie în dialog direct cu Kremlinul, sau în formatul trilateral 2+1 (Moscova-Tiraspol-Chişinău), prin excluderea Ucrainei, OSCE, UE şi SUA, pot avea consecinţe grave pentru Republica Moldova.

Administraţia de la Tiraspol, inclusiv după întrevederea Medvedev-Smirnov, continuă să promoveze o politică dură şi agresivă în raport cu Republica Moldova şi nu renunţă la ideea recunoaşterii Transnistriei de către Federaţia Rusă în calitate de stat independent. Pretextul formal pentru aceasta ar putea deveni refuzul Republicii Moldova de a accepta eventualele propuneri ale Kremlinului în cadrul formatului trilateral (2+1) al procesului de negocieri.

Republica Moldova continuă să fie neprotejată de influenţe nedorite din exterior. Spaţiul informaţional din Republica Moldova nu este unul echilibrat şi pluralist, populaţia Republicii Moldova nu are acces la opinii de alternativă asupra diferitor evenimente şi procese care au un impact direct asupra securităţii naţionale a Republicii Moldova.

Situaţia politică internă din Ucraina sporeşte gradul de incertitudine în ceea ce priveşte repercusiunile de diferită natură asupra problemei transnistrene. Totodată, Ucraina insistent promovează politica de consolidare a factorului etnic ucrainean în Transnistria.

Conducerea Republicii Moldova trebuie să fie foarte precaută şi prudentă pentru a evita agravarea situaţiei prin antrenarea în scenarii nedorite. Deşi formatul de negocieri 5+2 nu oferă perspective optimiste în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului Transnistrean, la etapa actuală acest format constituie un mecanism de protejare a Republicii Moldova de impunerea unor scenarii nedorite pentru statul moldovenesc.

Dr. Arcadie Barbaroşie, Director executiv, Institutul de politici Publice
Oazu Nantoi, director de program, Institutul de Politici Publice
Dr. Igor Boţan, Director executiv, Asociaţia pentru Democraţie Participativă
Dr. Anatol Gremalschi, director de program, Institutul de Politici Publice
Vlad Lupan, expert independent

Uniunea Europeană cere din nou ieftinirea convorbirilor pe telefoane mobile

septembrie 23rd, 2008

Comisia Europeană a propus reducerea suplimentară a tarifelor la convorbirile de pe telefoane mobile efectuate în străinătate.

Parlamentul European urmează să dezbată un proiect de lege în primăvara lui 2009 care ar urmă să devină lege europeană în iulie anul viitor.

Costul unui mesaj ar urma să scadă de la circa 28 de eurocenți la aproape 12, iar convorbirile vor scădea cu circa un sfert, dela 45 de eurocenți la 34 de eurocenți.

Prima reducere de tarife a fost impusă operatorilor de telefonie mobilă de către UE în septembrie 2007.

Reducerea s-a aplicat doar la convorbiri, nu și la trimiterea de texte și accesarea internetului de pe telefonul mobil.

Companiile au primit un plafon maxim de 48 de eurocenți pe minut la efectuarea de convorbiri și 22 de eurocenți la primirea unui telefon pe serviciul de roaming.

Propunerea comisarului pentru telecomunicații, Viviane Reding, e menită să prevină note de plată „șoc” începând cu 2010 când utilizatorii de telefoane mobile vor putea descărca filme atunci când se află în deplasare în altă țară.

Doamna Reding a afirmat că cele 2.5 miliarde de mesaje, în valoare totală de 800 milioane euro, trimise pe serviciu de roamning în fiecare an costă de 10 ori mai mult decât mesajele trimise pe teritoriul aceleiași țări din UE.

O sută de zile cu Monica Lovinescu

septembrie 23rd, 2008

COMUNICAT – INVITAȚIE

O carte care restituie un om – nu un nume, nu o statuie, nu un „monstru sacru” – memorii care salvează părţi dintr-o viaţă, în egală măsură dialoguri extraordinare şi amintiri ce se cereau împărtăşite. „O sută de zile cu Monica Lovinescu”, cartea scriitoarei Doina Jela, portretizează admirabil conştiinţa puternică din rue François Pinton, care a contribuit fundamental la demolarea unui regim de teroare, respectată ca atare de poporul eliberat prin vocea şi lupta sa. Lansarea acestei cărţi document va avea loc luni, 29 septembrie, de la ora 18, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Cluj.

„Nu era deloc greu s-o iubeşti pe Monica Lovinescu. Era înţeleaptă, fără să se pretindă astfel, generoasă fără să aibă despre sine certitudinea că este, atentă la celălalt, deşi părea invazivă şi dominatoare, delicată deşi intransigentă, umană deşi părea dură, plină de umor, deşi nu râdea foarte des (…)

Alţii ar spune că era greu s-o iubeşti, fiindcă era egoistă. Era. Dar nu mai mult decât cei mai mulţi dintre noi, care nu compensează egoismul lor printr-o miime din jertfa şi generozitatea dovedite de ea şi de Virgil Ierunca, de-a lungul unei întregi vieţi, puse între paranteze”, notează Doina Jela în argumentul cărţii sale. În cele 240 de pagini de care nu-ţi vine să te îndepărtezi se amestecă mărturii sfâşietoare, lacrimi abia reţinute, dialoguri consistente, doze mari de prietenie, dragoste şi devotament, cronica unui sfârşit şi liniştea pustiitoare de după. Cartea înfruntă uitarea, o apropie pe Monica Lovinescu de cei care au cunoscut-o mai puţin şi confirmă neechivoc că „unde dragoste nu e, nimic nu e!”.

„Omul lui Dumnezeu” (cum uneori i se adresa Monica Lovinescu autoarei) a făcut un act providenţial pentru memoria postumă a fiicei marelui cărturar român. În urmă rămâne mărturia că „nu se glumea cu cultura în casa lui Lovinescu”, însemnări prețioase de jurnal şi mândria de-ai fi fost conaţionali şi contemporani.

Alături de Doina Jela se va afla la Cluj pentru lansarea volumului „O sută de zile cu Monica Lovinescu” şi Silvia Colfescu, directorul editurii Vremea.

Prefigurari

pag. 144 – 145

Doina Jela: Intorcandu-ne la calitatea Frantei ca tara de exil, ca o a doua patrie, nu neaparat pentru oamenii astia care vin din Africa din cauza saraciei, ci pentru intelectualii din Est. Care a fost cea mai mare calitate a Frantei ca tara de exil?

Monica Lovinescu: Ti-am spus ca dupa revolutia maghiara au venit ungurii. Si Franta e singura tara care n-a pus o limita la aceasta imigratie, care a fost masiva. Dar in acelasi timp si singura tara care nu a luat nici o masura ca sa-i primeasca. Adica nici o masura de tipul celor care se iau acuma pentru niste oameni care n-au facut nimic pentru Franta. Acum imigrantul care vine cere casa, masa, sunt dejunurile populare organizate pentru cei care n-au ce manca, ceea ce e un principiu foarte frumos. Dar nu cred ca un continent poate sustine pe altul. Adica sa-l ia pe gratis. Nu cred ca e posibil. Cred ca ramanem cu frazele frumoase. Si cu riscul lor. Riscul de a-i face pe ceilalti sa creada ca se poate trai in viata numai pentru placeri.

Doina Jela: Crezi chiar ca se poate ajunge nu la ce se preconizeaza, anume o ridicare a Africii, ci la o cadere a Europei?

Monica Lovinescu: Europa e in plina cadere, si toate principiile care au facut Europa sunt incalcate. Nu in fraze, ci in fapte.

Luni, 29 septembrie, ora 18, libraria Carturesti Cluj, Iulius Mall

Universităţi şi scoli de top prezente în Bucureşti la târgul „QS World Grad School Tour”

septembrie 23rd, 2008

Universităţi şi scoli de top de pe mapamond vin în Bucureşti, ca membre ale „QS World Grad School Tour” organizat de QS Quacquarelli Symonds, pentru a-si expune oferta de masterate şi programe de doctorat in cadrul evenimentului „QS World Grad School Tour”.

Evenimentul va avea loc pe data de 18 Octombrie 2008 în Bucureşti (Hotel Intercontinental) şi se adresează tuturor absolvenţilor şi tinerilor profesionişti focusaţi pe dezvoltarea in plan profesional si a carierei.

Pe parcursul evenimentului vor fi prezentate oferte complexe de masterate internaţionale şi programe de doctorat (PhD). Este o oportunitate pentru candidaţii interesaţi de a se întâlni faţă-în-faţă cu unele dintre cele mai bune universităţi din lume.

Totodată, candidaţii pot sa aplice exclusiv pentru câştigarea bursei “QS Scholarship for Education Achievement”.

Pentru informaţii recente cu privire la eveniment şi înscriere online, vizitaţi linkul de mai jos:

http://www.postuniversitar.ro/m.php?a=366

Datoria trebuie platita, iar America trebuie sa renasca ….

septembrie 22nd, 2008

Evenimentele ultimelor zile sunt de-a dreptul alarmante prin modul in care le prezinta canalele de presa.

Ne aflam in fata unui mare cutremur financiar. Totul a inceput cu Lehman Brothers, cel mai mare concern financiar din Statele Unite, important prin drenarea de fonduri din si catre visteria Americana si ancorat cu parame serioase la economiile mai multor tari.
Visteria Americana a ramas intr-un deficit urias in urma razboiului din Irak, asa cum avertizau acum cativa ani somitatile financiare din America pe toate canalele de stiri, pronuntandu-se impotriva continuarii campaniei inceputa de George W Bush in Irak.
“Generatii la rand vor avea de platit aceasta datorie” spuneau expertii, iar senatorii, in majoritate, au ridicat mainile in sus aprobator ca razboiul sa continue.
Campania si-a continuat cursul sau si iata ca s-a ajuns si la fundul sacului.
Mai precis…..care fund si ….care sac?
Este vorba atat de sacul cu bani pe care-l gestioneaza Departamentul de Finante astfel ca sa se poata acoperi atat credibilitatea financiara a Americii cat si de sacul peticit si pe alocuri rupt al Ministerului Apararii.
Veti intreba desigur “Ce treaba are Ministerul Apararii cu Lehman Brothers?” si mai ales ce implicatii are falimentarea acestui concern financiar.
Concernul bancar Lehman Brothers gestiona investitii de trilioane de dolari. Renumele sau a crescut cu trecerea timpului iar investitori din ce in ce mai potentati au inceput sa riste valori din ce in ce mai mari. A venit randul guvernelor diverselor tari sa faca acelasi lucru asumandu-si un risc imens prin achizitionarea de actiuni neasigurate pentru care credibilitatea Lehman Brothers era un garant sufficient. Vremea a trecut, razboiul din Irak a inceput, iar America a facut apel la puterile Europene pentru a forma o coalitie unitara impotriva a ceea ce deranja pe toata lumea adica terorismul, dictatura aplicata la rezervele de petrol ale lumii, instabilitatea din zona arabica.
George Bush si-a asumat in numele Americii dreptul de a contra-ataca, in calitate de victima, un regim aflat in zona fierbinte a zacamintelor de titei. Europa Occidentala a stat linistita sau, de frica unor atacuri teroriste, a facut nazuri la datoriile pe care le avea fata de cauza NATO. Contributiile lor au fost palide, la nivelul obligatiilor stipulate in carta aliantei.

In acelasi timp, opinia publica, ziaristii europeni, nu mai conteneau in a-l acuza pe George Bush de diletantism si greseli tactice de anvergura. Toti asteptau ca America sa-si distruga imaginea in scurta vreme dupa invazie asa cum o facuse Rusia cu nu prea mult timp in urma in Afganistan.
Si nu a fost asa… George Bush si-a continuat nestingherit politica externa si interventia din Irak. Dar toate acestea au cantarit mult in visteria Americana. Luxul de a-l sacrifica pe George Bush si politica sa, precum si de a-l arata cu degetul costa usturator de mult.
Ca sa faca fata situatiei, America a trebuit sa-si gaseasca un partener cu forta de munca ieftina precum China, unde dolarii americani erau asteptati precum apa in desert. Si au venit…
Desi China a promis ca dupa acest urias ajutor economic va face si ea la randu-i investitii in America pentru recuperarea datoriei externe americane, si-a schimbat intentiile si a inceput sa joace un alt joc; acela al unei mari puteri militare care ocupa pozitii mondiale si cucereste piete pe toate continentele, incercand sa joace de la egal la egal. Pana nu demult MaoTse Tung nu avea din ce sa asigure un bol de orez populatiei, iar acum, cand au ajuns atat de multi bani in mainile partidului, in loc sa se uite la bunastarea propriei populatii, acesta a inceput sa imprime Chinei tendinte expansioniste. Marele prieten de la Caucaz, detinatorul unei alte mari averi energetice, a constatat ca e frumos sa fii primit la ranch-ul lui George Bush cu mari onoruri, avand impresia ca America va muri fara aceasta alternativa petroliera. …si s-a inselat caci in conflictul cu Georgia, George Bush a fost primul care a luat pozitie contra Rusiei.
Intre timp insa, Lehman Brothers a platit dividende grase posesorilor de actiuni. America a devenit o foarte buna vaca de muls dolari.

Cand Gerge Bush a dat primele semnale in Europa ca deficitul financiar ar putea sa devina o problema pentru America, nimeni nu i-a dat nici un ajutor lasandu-l sa sufere singur oprobiul public pentru continuarea campaniei din Irak.
Si iata ca a venit si momentul caderii.
Banca Federala Americana a crescut taxele de licitatie iar Lehman Brothers a intrat in incapacitate de plata si a declarat faliment. In acest caz toti cei ce au detinut bonduri neasigurate au pierdut banii. Este vorba de miliarde de dolari, investitii printre altele si ale mai multor guverne din Europa, pe care Banca Federala Americana a decis sa nu o absoarba din buzunarul contribuabilului. Atinsa de aceeasi boala, Merill Lynch a avut o singura portita de iesire, fiind preluata de catre Banca Americii.
Ca raspuns la aceste evenimente neplacute, mai multe miliarde de actiuni au reinceput sa populeze piata bursiera americana creand o puternica presiune inflationista care sa puna la colt Banca Federala. Bursa de la New York a avut pe 18 Septembrie o ora de cosmar la inchiderea licitatiilor. Miliarde de actiuni au fost tranzactionate in numai o ora.
Si inca nu s-a terminat acest uragan. Brockerii de pe Wall Street si din marile institutii bursiere ale lumii au viata grea in aceste zile.

…si toate acestea pentru ca America este si trebuie sa ramana cea mai mare putere a lumii si nimeni nu-i va putea lua locul sau de deschizator de drumuri, de politist al conflictelor fierbinti, de creator de noi tehnologii, care-i confera dreptul de a fi sustinut de toti, cu toata forta si convingerea. America face sacrificii nu de dragul sacrificiilor ci ca ele sa fie rasplatite pe deplin si a fie considerate la adevarata lor valoare.

Eternitate

septembrie 22nd, 2008

În ultima săptămînă de stat la Londra, am văzut-o. Am aruncat o privire întîmplătoare pe geamul proaspăt spălat de ploaia londoneză. Un zîmbet al ei a adus o rază de soare printre nourii plumburii. Am coborît din bus, urmărind-o; m-am aşezat lîngă ea în micul restaurant de lîngă Edward Theater.
Mi-am comandat o cafea şi un sorbeu, dar o sorbeam pe Ea, din toată fiinţa-mi de proaspăt licenţiat.
Era ceva greu de descris, păr şaten, ochii de un verde intens, ten creol, mişcări unduitoare. Mi-a aruncat o privire scurtă, eu scuzîndu-mă într-un lac de sudoare. Mi-a atins mîna, şi o voce suavă, dar fermă, ca valurile oceanului copilăriei mele, m-a îmbrăţişat \”nu eşti primul care se zgîieşte la mine\”. O atingere caldă, de o tandreţe electrizantă. Am bîiguit cu o voce sugrumată dacă pot să o conduc spre casă. Cu nonşalanţă am primit un DA, ce mi-a luminat sufletul. Drumul a trecut prin librăria şi magazinul de CD-uri din Oxford street, ca apoi să poposim într-un Jazz Bar de pe celălalt mal al Tamisei, nu departe de Globes. Noaptea înstelată am petrecut-o pe băncile teatrului, ea urmărind jocul de pe scenă, eu savurîndu-i profilul, îmbătîndu-mă cu parfumul ei. În fine, am ajuns în faţa portalului unei grădini, în fundal citindu-se o casă veche. M-a invitat la ceaiul de ora 5.
M-am întors în mansarda mea din capătul celălalt al oraşului. Eram fericit, dar înspăimîntat de această întîlnire. M-am simţit de parcă aş fi revenit din alte lumi, lumi împletite cu vechile poveşti şamaniste ascultate la focul de vreascuri în Australia copilăriei
Îmbrăcat sport elegant, cu un buchet de NU-MĂ-UITA, m-am prezentat la ora 5. O doamnă între două vîrste m-a condus în salonul ornat iudaic. Tînăra, Miriam, a apărut şi ea îmbrăcată elegant, pe jacheta turchiz o broşă celtă, în deget un inel oriental filigramat. Am petrecut o după-amiază de frînturi de povestiri, familia mea fiind în Mellbourne, unde bătrînul s-a retras din tumultumul Sydney-ului cînd m-am născut. Conducîndu-mă prin grădină m-a invitat să o vizitez la Jerusalem, săptămîna următoare.
Oricum peste cîteva zile trebuia să mă întorc la ai mei, ce conta pe ce rută, aşa că am ales ruta Orientului poposind la Jerusalem. Suntem împreună de o jumătate de veac, fiecare zi întărindu-ne iubirea, prietenia, parteneriatul. Fiecare clipă ne bucurăm unul de prezenţa celuilalt, în eternitatea iubirii, înţelgerii şi prieteniei.

Vasile

septembrie 22nd, 2008

Pe la mijlocul anilor ’70, s-a ivit într-o bună zi, nimeni nu ştia de unde, pe aleea înconjurată de pomi fructiferi pe care o străbăteam dimineaţa în drum către intrarea institutului unde lucram. Era un câine superb, de talia unui ciobănesc german dar negru lăţos, un fel de ciobănesc neaoş, fără pedigree, inteligent şi prietenos. În câteva zile avea să devină mascota tuturor colegilor, chiar şi a celor îndeobşte indiferenţi la animale. Avea o anumită demnitate canină: era prietenos, dar nu se gudura, nu cerşea mâncare, nu sărea cu labele pe tine când auzea foşnind o pungă din care ghicea numaidecât că urma sa iasă la iveală ceva pentru sufletul lui. Nu hăpăia mâncarea căpătată. Am încercat să impun un nume pe măsura ţinutei sale maiestuoase: Negru–Vodă. N-a prins, era prea pretenţios pentru un câine totuşi de pripas. Cineva i-a zis Vasile, şi aşa i-a rămas numele.
Timp de câţiva ani a fost răsfăţatul tuturor. Toată lumea îi aducea dimineaţa demâncare, deci, cum e şi firesc, Vasile nu ducea lipsă de nimic, nici de mâncare, nici de mângâieri. Îmi amintesc de o caserolă de plastic cu un rest de ciorbă de perişoare pe care i-am adus-o într-o dimineaţă. Caserola era destul de înaltă şi, spre hazul grupului de colegi care veneau la serviciu, pe alee, împreună cu mine, a apucat-o în poziţie perfect dreaptă şi a dus-o într-un loc ceva mai ferit unde să poată savura restul de ciorbă în linişte.
Colegii îşi aduceau din când în când odraslele să petreacă o zi întreagă în acel loc situat în afara oraşului, cu aer curat, verdeaţă, fructe, linişte. Câinele părea a şti să facă deosebirea între oamenii maturi şi copii. Pe aceştia din urmă îi lăsa să-l mângâie oricât de mult timp aveau chef, fără a da vreodată vreun semn de nerăbdare, amânându-şi, parcă, până şi treburile lui câineşti până ce copiii se vor fi plictisit de mângâiat. Faţă de copii, răbdarea şi înţelegerea câinelui nostru erau nelimitate.
Din când în când, Vasile dispărea din curtea institutului. Uneori lipsea câte o zi întreagă, ba chiar mai multe, ca orice câine independent care se respectă. O dată, spre sfârşit, a lipsit o lună întreagă. Am fost sigur că de data asta îl pierdusem pentru totdeauna pe bunul Vasile. Când, iată-l că apare într-o zi, vesel şi prietenos ca întotdeauna, doar niţel cam ciufulit şi cu fire de paie prin blana-i neagră şi încâlcită.
Apoi a lipsit o iarnă întreagă. S-a întors în primăvara lui 1979, dar ceva era în neregulă cu el. Prin curtea institutului, printre pomi, rămăseseră ultimele petice de zăpadă ale iernii ce trecuse. L-am văzut pe Vasile stând întins cu burta pe una din acele insuliţe de zăpadă cu crustă cenuşie. S-a presupus că mâncase din greşeală, pe undeva prin vecini, otravă pentru şobolani. De bună seamă burta îl ardea şi zăpada îi oferea un dram de alinare.
Când am plecat de la institut, Vasile zăcea pe una din insuliţele de zăpadă mai îndepărtate, la câţiva paşi de gard, cu spatele spre alee. De pe alee, l-am fluierat. Muribund, Vasile mi-a răspuns de acolo de departe fluturându-şi coada fără vlagă. De fapt era un răspuns dat oricui îi arăta un pic de atenţie.
A doua zi de dimineaţă, pe acelaşi petic de zăpadă, blana lui era toată acoperită de promoroacă. Îngrijitorul institutului l-a îngropat în marginea aceea de livadă care încă nu începuse să înmugurească.

Impresii de Călătorie: Hobart, Melbourne, Sydney şi Cairn

septembrie 22nd, 2008

20 Martie, Hobart. Cel mai sudic oraş al Australiei, în insula Tasmaniei. Un oraş mai mic, numărând 129,000 de oameni. Are o istorie de două sute de ani, fiind creat de englezi ca replacement pentru deportarea deţinuţilor, atunci când dupa războiul civil, America, a refuzat să mai primească criminali.

22 Martie, Melbourne. Cred că dacă ar fi să mă mai nasc odată, mi-ar plăcea să mă nasc în acest oraş. După Washington DC, acesta este unicul oraş ştiut de mine, a cărui întindere să fie planificată dinainte; străzi, bulevarde, parcuri şi cartiere. Dealungul râului Yarra, zona industrială este localizată la Est. În centru pe malul nordic, se află zona comercială. Pe malul din sud, sunt teatrele, muzeele şi centru artistic al oraşului, În partea de vest, stadionul, parcurile sportive şi zone de recreaţie. Toate aceaste zone commercial-culturale sunt legate într-un circuit de tren care în 30 de minute îsi închide ciclul şi care poate fi folosit pe gratis. Un oraş modern, curat, plin de viaţă, cu parcuri largi, frumos întreţinute, plin de monumente istorice ce se impun cu remarcabila lor aderenţă la clasicismul elenistic şi clădiri ce colorează orizontul prin împunătorul lor stil atât de variat. Un tur de-a lungul râului Yarra cu unul din zecile de vaporaşe îţi dezvăluie întrega frumuseţe a oraşului împânzit pe amândouă malurile de construcţii înalte, moderne şi împunătoare.

24 Martie, Sydney. Debarcând în Sydney, pot spune că am fost luaţi pe sus şi duşi la aeroport pentru că într-o oră, trebuia sa zburăm la Cairn. Dar cum toată expediţia noastră în Australia va mai dura o săptămână, rămâne să includ şi părerile mele despre Sydney în acestă parte.
In comparaţie cu Noua Zelandă, care are o suprafaţă totală de aproape 104,000 sq.miles şi o populaţie de numai 4 milioane de locuitori, Australia cu o suprafaţă de aprope 3,000,000 sq. miles (cu puţin mai redusă de cât America care măsoară 3,675,000 sq.miles), are numai o populaţie de 20 de milioane de locuitori. In această ţara continent, proprietăţile unei familii se întind pe lungimi de zeci de miles şi lăţimi care de multe ori se înscriu cu trei numere. Ceea mai bogată familie din Australia, familia Kidman (Nicole Kidman e rudă mai îndepărtată), are o proprietate de sute de mii de hectare. Clima este variată, fără iarnă, iar centrul ţării e plat şi arid, un deşert roşu, scăldat în soare, cu temperatură caniculară, uscată, ape şi izvoare secate şi vegetaţie, singura care rezistă, nişte ienuperi pitici, crescând râzleţi ici şi colo, sau o iarbă care nu seamănă a iarbă, cu frunze lungueţe, risipite la intervale neregulate în nisip. Aceasta este hrana de bază a milioanelor de bovine ce cresc în acest desert şi nu mai puţin a cetelor de aborigeni. Aceştia, înca nomazi, risipiţi în triburi răzleţe, după ce au consumat tot ce se putea consuma într-o regiune, dau foc pământului şi se mută în altă parte. In credinţa lor focul ajută renaşterea, deci când vor reveni pe aceste locuri, vegetaţia şi animalele de vânat, vor fi din abundenţă.

24 Martie, Cairn. După debarcarea la Sydney, din aproape trei mii de pasageri, numai 99 au continuat excursia prin Australia. Bagajele etichetate special au fost lăsate în grija personalului care trebuia să le depoziteze undeva până la reîntoarcerea noastră in Sydney. Noi, cu o singură valiză de persoană şi numai un o geantă de mână, am fost împărţiţi în trei autobuse, fiecare având câte un director-ghid. Directoarea noastră a fost Ella, o fată bătând spre 30 de ani, blondă, draguţă, originară din Noua Zelanda. Am fost duşi la aeroport şi îmbarcaţi într-un avion cu direcţia Cairn. Pe drum, Ella ne-a înştiinţat că ziua de astăzi este la dispoziţia noastră, dar că hotelul nu va fi liber de ocupat înainte de ora trei pm. Ca variantă, Ella ne-a oferit un tur opţional la Rainforest Tropical Park şi Barron Fall Gorge. Costa $75 de persoană şi am hotărât să mergem. Am plecat din aeroport cu două autobuze în sudul oraşului, unde în 30 de minute am ajuns într-o zonă muntoasă, cam la 25 de Km. distanţă. Urcând pe serpentine, am ajuns la Caravonica, de unde am urcat în una din gondolele Skyrail, aliniate în aşteptare de clienţi. Curând a început zborul nostru uşor peste frunţiile eucalipţilor şi frenurilor uriaşe din desişul pădurii. Urcând, atmosfera a devenit mai umedă şi lianele şi-au dezvăluit supleţea în forme contorsionate pe crengile copacilor de suport. Drumul total al gondolei e numai de 7.5 Km., dar pe parcurs sunt două staţii la diferite altitudini, unde cobori şi mergi pe poduri de lemn în diferite direcţi. In contact deschis şi în de-aproape cu această natură exuberantă, descoperi fantastica frumuseţe, unică prin bogăţia de forme şi culori, pe care o dă varietatea de plante, flori, si copacii de-o supleţe dreaptă şi înâlţime de peste 10-15 m. Prima oprire a fost la Red Peak Station, de unde am urcat în a doua gondolă care ne-a dus până la Barron Falls Station. Dar înainte de-a ajunge la Barron Falls, peste umerii pădurii,am descoperit la un moment, valea apei zăgăzuită de stânci şi pe partea opusă, terasamentul de cale ferată care şerpuieşte de-a lungul vâii. Pe măsură ce înaintam, cremenea stâncilor creştea şi la un moment dat au apărut apele învolburate risipite în multiple cosiţe printre stânci ce părea că abia le face faţă. Şi pe când mă pregăteam să iau de sus o imagine a acestei splendide privelişti, copacii mi-au invadat viziunea şi gondola s-a oprit. Am coborât din nou pe poduri împânzite în direcţi opuse în jurul staţiunii şi făcând ocolul lor am ajuns la o platformă de privire peste Barron River Gorge and Falls. O hidrocentrală a fost construită aici prin 1930 şi sus pe umerii munţilor, în spate, se afla larg, lacul de acumulare. Apoi, căzând pe paletele rotoarelor, apa ţâşneşte din stâncă pe tâişurile de cremene ce-i apar în cale şi-i spintecă trupul obosit în miriade de braţe ce nu se vor uni până ceva mai jos, unde albia râului găseşte popas într-o vale mai largă. Acolo şi învolburarea şi strigătul apei se vor domoli. Ultima oprire a gondolei a fost la Kuranda Terminal. Aici se află un sat de artişti locali, multe magazine de artizanat, un market cu tot felul de obiecte de artă populară şi pictură aborigenă. Aceasta se distinge prin două trăsături aparte: a) toate picturile lor sunt abstracte şi b) este redată prin puncte de diferite culori. In mare, şirurile de puncte aliniate pot forma linii drepte sau diferite forme geometrice, pătrat, triunghi, cerc, etc., dar nu indică nicio forma de om, plantă sau animal. Inceputurile civizaţiei în artă, dimpotrivă căutau să desprindă forme umane sau de animale în picturile lor. Asta m-a surprins; restul lumii a trebuit să aştepte peste 5,000 de ani până să ajungă la arta abstractă, iar aborigenii (şi copii) o folosesc ca primă treaptă de iniţiere în artă. Tot în Kuranda se află şi Australian Butterfly Sanctuary, care merită să fie văzut. Varietatea fluturilor care zboară în jurul tău par să-ţi facă în necaz pentru că în zborul lor nu-ţi dau răgaz să-i pozezi. Dar am prins unul pe umărul lui Vali şi nu mi-a scăpat. La fel, mai există un parc de animale care trăiesc în junglă între care Wallbies, Wombats si Koalas.
Autobuzele ne-au aşteptat la ieşire şi am fost bucuros că am găsit aerul condiţionat funcţionând şi cu motorul gata de plecare. Am facut calea întoarsă la Cairn, pe drumurile şerpuitoare ale munţiilor, îmbogăţiţi sufleteşte de cele văzute şi cu o poftă de mâncare şi de odihnă greu de descris. Intrând în oraş, am fost surprinşi să descoperim o staţiune deosebit de pitorească, pe malul oceanului, cu hoteluri elegante, vitrine îmbietoare, multe restaurante şi chiar un majestic casino. Hotelul nostru, Cairns Internaţional, se afla chiar în faţa casinoului. Camera noastră la etajul 18, cu balcon spre casino, a fost tot ce ne puteam dori mai mult: largă, modernă, cu bar ce te îmbia la risipă şi o baie în marmoră şi oglinzi, cu halate de baie şi papuci pentru fiecare. După o scurtă consultaţie între noi, am hotărât să amănăm masa pentru mai târziu, ştiind că pe la şase seara urma să mergem la o recepţie organizată de directorii de tur şi e mai bine sa ne odihnim. Am coborât în sala de recepţie odihniţi şi proaspeţi. Am fost întâmpinaţi de Ella şi ceilalţi excusionişti în jurul a câtorva măsuţe pe care aşteptau refreshments şi băutura. O doamnă în vârsta, foarte distinsă, din Texas, singură, Rose, pe care am cunoscot-o pe vapor, s-a ataşat de noi şi fiind înzestrată cu humor şi observaţii inteligente, a devenit un companion agreabil şi apreciat. Recepţia a avut ca scop să ne cunoştem mai bine, cei din grupa noastră, la care Ella a pregatit pentru noi, programul pe ziua următoare. După recepţie, Vali şi cu mine am hotărât să mergem la un restaurant pentru cină, iar Rose a preferat să rămână singură la hotel.
25 Martie, Great Barrier Reef. După un breakfast bun la hotel, pe la ora nouă dimineaţa ne-am îmbarcat în autobuse şi după un drum de căteva minute am ajuns la port. Aici, un catamaran imens cu trei etaje, ne-a aşteptat. A fost o zi frumoasă, oglindindu-şi azurul pe valurile oceanului şi frica de prea mult soare m-a făcut să renunţ la locul de pe puntea superioară deschisă şi să mă retrag la umbră pe puntea de jos. Din spatele catamaranului vedeam cum se îndepărtează de noi clădirile împunatoare ale oraşului ce aveau să dispară la orizont şi cu intrarea noastră în larg, viteza s-a înteţit făcând vasul la lunece pe apă, cu clătinări ameninţătoare ce au făcut pe mulţi să se simtă râu. Munţii prin care am colindat cu o zi înainte au dispărut şi ei, dar spre vest, reliefuri noi le-au luat locul. Spre mal, o corabie cu pânze părea să se întreacă cu noi, dar după scurt răstimp a rămas în urmă să-si traga suflarea pe-o plajă mijind la piciorul unui munte. După vre-o 90 de minute, ne-am apropiat de un ponton în mijlocul apelor, ca o insulă plutitoare, acoperită în întregime cu canvas. Aici catamaranul a ancorat. Pe punte, firbere multă: grupe de familii cu copii şi cei mai tineri şi-au lăsat hainele pe bânci şi au îmbrăcat echipamentul de snorkeling. Vali şi cu Rose au vrut să facă un drum subaqvatic în costum de scafandru, dar când au aflat că distracţia nu a fost înclusă în preţ ($150 pe persoana), a lăsat-o numai pe Rose să faca cursa. Rose, de altfel a angajat şi o cursă cu helicopterul de 30 de minute pentru suma de $250. In timp ce echipajul pregătea masa în cabina centrală, Vali şi cu mine am ieşit să inspectăm pontonul. Lung cam de vre-o 50 m., din lemn, umbrit de pânza de canvas, cu mese şi bânci întinse de-a lungul, îngrădi-se cu baloane de aer o zona în care se putea înota sau explora snorkeling. In părţile opuse, un submarin şi o barcă cu fundul de sticlă, erau ancorate şi la discreţia noastră. Ne-am îndreptat spre submarin, dar până să ajungem la el, locurile sau ocupat. In aşteptarea cursei următoare, ne-am îndreptat spre Tank, care era o cabină sub nivelul pontonului, cu câteva bânci în anfiteatru şi geam, prin care se putea privii în adâncimea verzuie a apelor. Peştii veneau în vizită spre noi, iar câţiva corali păreau să se simtă în largul lor, pe un raft de lemn în afara geamului. După vre-o zece minute, am ieşit pe ponton în aşteptarea submersibului. Vali şi cu mine, am luat locurile cele mai de la vârf şi prin ferestrele rotunde din faţa scaunelor nostre, făceam cunoştiinţa peştilor ce treceau nepăsatori în jur. După o cursă scurtă, fundul oceanului s-a ridicat în pantă când pe-o parte, când pe alta a ambarcaţiunii, dezvelind populaţia ei multicoloră de trunchiuri şi perniţe, cu strălucirea sidefie a celor mai fine porţelanuri, ca într-o mistică pădure în miniatură, adormită sub bagheta unui vraci. Trecând uşor pe lângă aceste creaţii, ne-am mutat de la o colonie la alta, cu răsuflare tâiată de-o emoţie lăuntrică, că am fost blagosloviţi să putem admira o lume ca aceasta. Când ne-am reîntors la ponton, tocmai se făcea debarcarea de pe vasul cu fundul de sticlă, aşa că ne-am grăbit să intram în el cu cei ce erau în aşteptarea lui. Dacă din submarin puteam privi coralii din apropiere fără a stingherii eterna lor linişte înconjurată de ape, această luntre cu fundul plat, putea trece cu uşurinţă peste capetele lor şi ne lăsa să privim în adâncime, să urmărim peştii şi lumea subaqvatica, făcându-şi culcuş printre corali, sau stând la vănătoare pentru hrană. Păduri de corali, unii rigizi ca porţelanul şi alţii mai flexibili, părând că respiră pe undele apelor, apoi văi şi abisuri întunecoase, după care alte zone noi, parcă şi mai înteresante, ce veneau să uimească cu dăruirea lor surprinzatoare de forme şi culori fără epuizare. Când am revenit la ponton, am mers să ne luam masa de prânz, în interiorul cu aer condiţionat al catamaranului. Rose, tocmai se întorsese ş ea din aventura ei în costum de scafandru, din care a ieşit cu hainele ude şi cam nefericită pentru că nu i-a fost permis să umble decât într-o zonă mărginită la numai un podeţ de scândură între coralii din vecinătatea pontonului.
Seara, Rose a venit să ne ia la plimbare. Era în jur de ora şase. De la balconul nostru de la etajul 18, orasul şi Trinity Wharf (denumire dată de capitanul Cook în Trinity Sunday 1770, fiind primul european care a ajuns aici), puteau fi admirate în voie. In faţa noastră peste drum era curtea înterioara de la Hilton Hotel, cu pool imens şi corturi din panza albă, iar pe gazonul grădinii un party părea să fie in curs. Intre noi şi Hilton, clădirea mare cu dom a casinoului, ce strălucea în razele multicolore de neon, ca o orhestraţie de lumină şi culoare cu laser. şi cum Rose şi cu mine ne bucuram de aroma unui pahar de votcă on rocks, iar Vali ronţâia dintr-un bar de ciocolată Tobleron, deodată păsări imense, negre, au umplut vâzduhul, zburând uşor peste înâlţimea noastră către ocean. Veneau în cârduri, cârduri, cu aripi plane, imense, glidând fără să bată aerul, împinse parcă de ceaţa serii care se cobora peste noi. Ghidul ne-a înstiinţat că zona este foarte prielnica liliecilor, care-şi petrec ziua atărnând prin copaci, dar nici odată nu mi-aş fi putut închipui că aceşti lilieci de aici, sunt de o asemenea mărime şi atât de numeroşi. Am lăsat liliecii să-şi continue defilarea prin faţa balconului nostru şi am plecat în oraş să găsim un restaurant bun pentru cină. Mâine dimineaţă la 7.30 plecăm la aeroport.
(Va urma)

Pălăria albă

septembrie 22nd, 2008

Un înger alb,
Fluture pe creştetul tău.
În umbră faţa ta e şi mai frumoasă.
Ai aterizat odată cu el?
Are cerul îngeri cu pielea de culoarea apusului?
Cu ochi de furtună
Sub sprâncene lungi ca nişte săbii maure?
De la fereastră,
Nu ştiu cum să te chem
Fără să destram liniştea împrejurului.
Vreau să-ţi văd ochii
Ascunşi sub faldurile îngerului
Aşezat pe creştetul tău.

Dan David, Los Angeles, Martie-14-2007.

B.O.R. în sistemul medical românesc: Nu ne mai lipseşte nimic!

septembrie 21st, 2008

Unul din bancurile cu Bulă care au circulat în vechiul regim suna cam aşa.

La o oră de dirigenţie profa îi invită pe copii să povestească despre lipsurile de pe-acasă… Trec peste primii doi elevi care s-au ridicat să răspundă, să zicem Florica şi Gigel, în timp ce Bulă, nerăbdător ca de obicei, tot împungea aerul cu două degete ridicate. „Ei hai, Bulă, se îndură în cele din urmă diriga, spune şi tu. Vouă ce vă lipseşte din casă?” Bulă se ridică fericit şi spune: „Nouă, tovarăşa, nu ne lipseşte nimic din casă!” Răspuns care, pe bună dreptate, într-o vreme marcată de atâtea lipsuri, stârneşte nedumerirea dirigăi: „Cum aşa, Bulă?” „Păi să vedeţi, zice Bulă, aseară vine soră-mea acasă şi zice: Am rămas borţoasă. La care tata îşi lasă fruntea în palmă şi zice: Numai asta ne mai lipsea!”

Acest banc mi-a venit în minte când am aflat de Protocolul pentru asistenţă medicală şi spirituală între Patriarhie şi Ministerul Sănătăţii, anunţat acum vreo două luni, cu îndreptăţit optimism, de cei doi întâi-stătători ai celor două entităţi statale (nu-i aşa?), patriarhul Daniel şi ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Iată un fragment din declaraţia patriarhului Daniel: „Acest protocol e urmarea firească a practicii şi tradiţiei bimilenare a Bisericii. Implicarea Bisericii în asistenţa socială şi spirituală este o necesitate practică. Sperăm că astăzi colaborarea Bisericii cu statul înseamnă forţe unite pentru o eficienţă mai mare. Arată responsabilitatea noastră comună. Este o bază comună pentru programe social-medicale şi spiritual-pastorale.”

De unde se poate vedea, în subsidiar, că Biserica română este mai mult decât protocronă (pe linia — cum altfel? — încurajată de defunctul regim naţional-comunist şi, iată, persistentă) de vreme ce îşi atribuie o existenţă de două milenii, începând cu biserica… să-i spunem daco-romană?

Cum-necum, putem deci spera că vor fi implementate „programe social-medicale şi spiritual-pastorale” comune.

Carduri de pelerinaj

În ce vor consta programele? Nu putem face decât presupuneri… Preoţii vor colinda, probabil, de Bobotează şi cu ocazia altor sărbători, spitalele, vor stropi cu apă sfinţită în dreapta şi-n stânga şi, cum observa un prieten de-al meu, vor întinde, spre a fi sărutată, crucea, pe care bolnavii vor depune rând pe rând sărutul lor creştinesc şi, împreună el, germenii patogeni specifici bolii fiecăruia.

S-ar putea de asemenea — îmi imaginez — ca preoţii să se ofere să intermedieze relaţiile dintre pacient şi doctor în sensul de a-l convinge pe acesta din urmă, în numele moralei creştin-ortodoxe, nu să renunţe la şpagă dar măcar să-şi coboare pretenţiile… Asta, de nu cumva vor ajunge la concluzia că, puterile lor tămăduitoare dovedindu-se comparabile, ar fi mai echitabil să-şi împartă „câştigul” între ei. Că tot au preoţii, în majoritatea lor zdrobitoare, o îndelungată practică în a oferi „servicii duhovniceşti” contra cost (şi fără să taie chitanţă)…

Dar principalul „program” va consta, n-am nicio îndoială, în pelerinaje la moaştele vindecătoare ale sfintei Parascheva, precum şi la ale altor sfinţi cu virtuţi curative atestate. Ceea ce, cu perpetua criză de medicamente din România, s-ar putea dovedi extraordinar de convenabil. Care ar putea fi, în acest caz, contribuţia Ministerului Sănătăţii? Păi M.S. ar putea emite carduri C.N.A.S. de pelerinaj, care să acopere, pentru pacienţii (credincioşi), cheltuielile de transport, cazare şi o masă caldă pe durata aşteptării la coadă. Eventual, M.S. ar putea să asigure de asemenea primul ajutor pacienţilor leşinaţi înainte ca aceştia să beneficieze de lucrarea tămăduitoare a moaştelor.

Creaționism contra evoluționism – 5. De la Genetica la memetica; paradigmele comune ale evolutiei

septembrie 21st, 2008

1. Evolutie inversa?

Daca un biolog ar primi o sarcina iesita din comun, de exemplu: sa reconstituie un dinosaur, ce ar avea de facut? Desigur prima ideie care-i va trece prin cap va fi sa reconstituie ADN-ul acelui animal, de mult fosilizat. Dar stim cu totii ca ultimii dinozauri s-au stins din viata acum 75 de milioane de ani, deci sunt deja fosilizati! Asa este oare. Pana acum doi ani toata comunitatea stiintifica era convinsa de acest lucru. Dar o cercetatoare modesta a avut o ideie: sa dizolve in acid clorhidric unele ramasite fosile de dinozaur. A ramas uluita dupa ce a facut aceasta operatie! Pentru ca trasee intregi de vase sangvine s-au desprins de zona carbonatata si in lumina microscopului au aparut tesuturi organice despre care se crea ca au putrezit de zeci de milioane de ani! Raspunsul corect este ca intr-adevar se pot gasi chiar si fragmente de ADN in oasele fosilizate, lucru cu totul neasteptat. Data publicarii stirii: 2006. Film documentar stiintific: 2008.

Oricum specialistii nu au stiut pana recent acest lucru, iar acum rescriu anumite capitole din istoria dinosaurilor bazandu-se pe noile descoperiri. Dar este greu de imaginat ca s-ar putea descoperi destule fragmente de ADN care sa permita reconstituirea unui dinozaur. Si atunci ce este de facut? Chiar si atunci, fragmentele de ADN ar fi cu mult prea mici pentru scopul respectiv.

O ideie trasnita a unui biolog al evolutiei a deschis un front nou de lucru in anul 2005. El s-a gandit ca daca intr-adevar pasarile de azi au ca stramosi dinozaurii de acum mai multe zeci si sute de milioane de ani, (lucru confirmat total de descoperirile recente din China, cara completeaza foarte elegant verigile pana acum lipsa de la dinozauri la arheopterix) de ce nu ar putea descifra retroactiv schimbarile care s-au petrecut pe planul modificarii genetice?

Si a a inceput sa studieze…OAUALE DE GAINA FECUNDATE!

Exista un avantaj enorm cand cercetarea se face pe …oua de gaina. In primul rand ele sunt translucide si se poate vedea foarte bine interiorul lor. Apoi, genomul gainii este bine cunoscut si exista deja cunostinte detailate despre modul cum pot fi activate si dezactivate anumite gene.

De exemplu se cunoaste chiar din genomul speciei umane ca si noi avem o gena absolut identica cu (de exemplu) pestii, care in cazul pestilor produce solzii, iar in cazul nostru, parul. Activitatea concreta a unei gene epinde de modul cum o gena este activata; fiecare organism are un grup de gene coordonatoare care stabilesc care gene sa fie activate si care sa fie dezactivate.

Care a fost rezultatul? Incredibil!

In primul rand chiar puiul de gaina asa cum este el dezvolta in faza embrionica o coada de…dinozaur care se resoarbe inainte de a iesi din gaoace. Rezultatul acesta este si mai spectaculos cand oul este tratat cu anumite gene activante. Ceea ce am vazut filmat m-a lasat uluit: un embrion de gaina care nu numai ca avea o coada formata din multe vertebre, dar al carui cioc formase dinti de forma dintilor de dinozaur!

Cercetarile continua; se pare ca se va ajunge la „reinvierea” dinozaurilor mai degraba pe aceasta cale decat pe calea gasirii si tratarii fosilelor de dinozaur cu acizi ca sa inlaturam ce este petrificat din fosile.

Se pare ca drumul spre trecutul nostru este in noi insine. Asta se stia de mult: fetusul uman, in cursul dezvoltarii sale amniotice dezvolta si organele de forma branhiilor, ca pestii, dar si o codita respectabila.
Ceea ce s-a realizat insa recent a fost total neprevazut.

2. Genetica si memetica

Richard Dawkins este o personalitate ultra-cunoscuta azi; din fericire este unul din oamenii de stiinta care nu admite balbaielile fara cap si coada ale religionistilor „stiintifici”, ci le cere sa se pronunte clar cand raspund unei intrebari. Ca biologist molecular, el si-a creat o glorie stiintifica indiscutabila. Intrucat el demasca fara crutare impostura cand e vorba de falsificarile ideilor lui Darwin, si-a creat precla de „Rottweilerul lui Darwin”.
In cartea sa care il defineste cel mai bine, „Gena Egoista” („The selfish gene) el prezinta intr-un mod plastic si accesibil pentru toti problema evolutiei genelor (si modul in care noi suntem de fapt vehiculele perpetuarii materialului genetic. Nu voi intra in amanunte, dar voi observa ca tocmai cu aceasta ocazie (scriind cartea) el si-a dat seama ca si materialul cultural (religios, artistic, etc) se propaga la fel ca si materialul genetic.

Acest lucru este foarte evident mai ales cand e vorba de religii. Nu pot sa uit cum in anii ’80 o batrana pe moarte voia sa ma convinga sa ader la secta ei, „ca vine sfarsitul lumii in anul 2000”). Ea era evident un „replicator de meme” si scopul ei in viata era sa „anunte vestea buna” la cat mai multi oameni, ca sa-si faca jocul cerut de memetica ideii respective, chiar daca ea era pe moarte si nu avea nici o importanta pentru ea „anul 2000”.

Ce a constatat el? Ca, in biologie nu conteaza numai genomul unui animal, ci si modul cum diverse gene sunt activate sau dezactivate. De exemplu, dupa un atac frontal al unei epidemii de ciuma bubonica in Europa, dintre cei scapati s-au multiplicat unii oameni ai caror gene au realizat imunitatea fatza de boala.
Chiar acum exista o disputa stiintifica destul de vie privind faptul ca o parte a populatiei Europei este total inactiva la virusul SIDA si nu contracteaza boala AIDS!! Scandinavii sunt pe primul loc. Se cauta istoria acestei imunitati neasteptate; deoacamdata cercetarile sunt abia in prima faza. Se crede ca aceasta rezistenta la boala AIDS a fost creata de epidemiile de…dizenterie din Europa. Cum se stie, in Europa Evului Mediu curatenia era condamnata religios. Sfantul Gerome chiar a spus: „Cine a primit odata in viata botezul apei dat de Isus Cristos nu mai are nevoie de alta apa in viata”. Regele Soare al Frantei de exemplu a fost spalat o singura data in viata lui, cu mari proteste, in 1665. Alti biografi decat G. Mongredien spun ca de trei ori. La meme Marghioala. Tot in evul mediu papii au interzis folosirea bailor publice ramase de la romani, pentru ca acolo „se intampla tot timpul imoralitati”. Gata cu spalatul! Asta este memetica in actiune!

3. Evolutia religiilor si a altor sisteme de idei

Nu insist asupra luptei de idei in memetica, unde spre deosebire de genetica, definitia notiunilor este diferita in functie de criteriile folosite. Dar pot observa ca exact acelasi lucru care s-a intamplat in genetica se intampla si aici. Atat la crearea unei religii noi cat si in timpul exercitarii ei, apar diversi virusi mentali, care la inceput sunt foarte daunatori, dar cu timpul sunt dezactivati de insasi religia respectiva, cand nu mai are incotro.

Intr-o competitie de idei, cum putem sti care este virusul daunator si care este sistemul atacat?

Este destul de simplu de raspuns: sistemul atacat este cel care pana la sfarsit se va vindeca de virusul care l-a parazitat. De exemplu in lumea antica, la un moment dat exista un sistem juridic imperfect, dar perfectibil, care a fost complet inlaturat de virusul Iudeo-Crestin. Sistemul Roman de justitie se baza pe ideea responsabilitatii personale, pe ideea Justitiei si echitatii in pedepsirea crimelor si evident pe ideea de dreptate, corectitudine in aplicarea justitiei (zeita era legata la ochi, sa nu fie impresionata de persoana judecata). Obiectele cu care lucra sistemul de justitie erau delictul si crima.Dupa ce crestinismul a cucerit puterea politica la Constantinopol in anul 312, si mai ales dupa interzicerea altor culte si confiscarea averilor lor (s-a mai intamplat undeva candva acelasi lucru?), un nou Sistem de „justitie” bazat pe „pacat” i-a luat locul: Constantin cel Mare de exemplu a amanat botezul sau (care „iarta toate pacatele”) pana dupa ce si-a fiert propria nevasta si si-a ucis propriul fiu, pe langa alte multe crime. Ceea ce nu-l impiedica sa fie considerat sfant de catre ortodocsi.

Acum noi stim ca acest sistem barbar si inuman de justitie crestina bazata pe pacat care poate fi iertat sau nu de catre cineva fara nici o autoritate rezultata din cunostinte, in loc de responsabilitate personala, care pedepseste omul nu pentru ce face, ci pentru pacatele lui Adam si Eva, etc etc, a fost totusi eliminat din sistemul nostru de „valori” si am revenit la sistemul gandirii romane, nepervertite de stupiditarea si caracterul criminal al unei religii. Deci am revenit la normal, dupa doua mii de ani de boala a judecatii, de „gandire” virusata.

4. Ce se intampla azi cu crestinismul?

In primul rand este greu de vorbit despre crestinism ca fiind o singura religie, de vreme ce contine toate „scripturile” adunate de doua religii, iudaism si crestinism. Voi repeta aici o gluma excelenta facuta in SUA intr-un sitcom de o actrita evreica foarte iubita de public: „bagati de seama va rog, ca desi avem acelasi dumnezeu, al meu nu este…misericordios ca al vostru!”. In felul ei radea de pretentia religiei crestine de a avea acelasi dumnezeu ca si cea iudaica, mai arhaica si mai bogata in tabuuri.

Chiar, ce se intampla? Va dispare religia in fata evidentei falsitatii sale? Nu!

Ceea ce se intampla acum cu sistemele de idei care formeaza memele religioase s-a intamplat si cu sistemele de informatii provenite de la materialele genetice neadecvate la plante si animale.

Oricine poate da citate din Pentateuch care cer uciderea diverselor categorii de oameni. Pentateuchul este extrem de interesant, reprezentand faza pre-morala a religiei. Se scrie: „o femeie care a a vut sex cu un barbat in timpul menstruatiei sa fie ucisa” nu pentru ca asta ar face bine femeii, ci pentru exista acest tabu, care trebuia neapara respectat in conceptia lor, pentru ca tribul sa scape de probleme.

Pe parcurs, aceasta dispozitie criminala si-a pierdut din urgenta. La fel cu uciderea homosexualilor, la fel cu uciderea copiilor care nu asculta de parinti, cu vanzarea fiicelor in sclavie, etc.
Crestinismul face acelasi lucru azi: dupa ce presa crestina (atat catolica, cat si protestanta si ortodoxa) condamna in termeni oribili in perioada antebelica evreii pentru ca sunt evrei (si „l-au ucis pe Cristos”), dupa Holocaust au inceput sa-si ceara scuze pentru asta. Multe culte crestine au inceput sa-si ceara scuze si pentru persecutarea si uciderea homosexualilor (desi acest papa supranumit in California Natzinger este inca departe de „a vedea lumina” in aceasta directie).

Treptat – treptat axceste rele vor dispare, vor fi „deactivate” memele respective. Dar religia va continua cu siguranta, fara discutie.

5. Poate avea religia un rol pozitiv in societate?

Indiscutabil ea poate avea si un rol pozitiv. Deocamdata Cardinalii catolici mint de sting in Africa sustinand ca prezervativele infecteaza africanii cu AIDS si papa nu vede, nu aude. Virusul aids moare in 5 minute sau mai putin din momentul cand este expus la aer, dar asta nu deranjeaza mincinosii. Prelatii bisericii catolice sunt cei care au deschis portile bisericilor in Rwanda pentru ca populatia Tutzi sa fie ucisa. Biserica catolica americana este in stare de faliment, si nu chiar degeaba. Tinerii fug de preotie in SUA strigand ca ei nu violeaza copii. Chiar in Europa numai 4 % din populatie s-a declarat acum…10 ani de acord cu preceptele sexuale ale papei! Biserica Ortodoxa tocmai a redescoperit politica si dueleaza pe teme nationaliste intre Moscova, Bucuresti, Chisinau si Atena.

Dar oare ce facea Biserica Romana acum un secol? Facea si lucruri bune! Tudor Arghezi si Damian Stanoiu au stat la manastire cand au ajuns cu nervii la pamant. Desi a ras cat a putut de biserica, Damian Stanoiu a facut-o cu multa delicatete. Unele biserici chiar ajutau enoriasii sa supravietuiasca.

Si azi bisericile ar putea lasa pretentiile de neprihanire, sa-si accepte responsabilitatea in degradarea vietii sociale si sa renunte la functia de a preda stiinta creationista” in scoli.

Marianne Mikko îi irită pe românofonii pavlovieni

septembrie 21st, 2008
Marianne Mikko provoacă reacții primitive printre românofonii negânditoriMarianne Mikko provoacă reacții primitive printre românofonii negânditori

Publicul moldovenesc, dar şi cel din străinătate (compus din vorbitori de limbă română/moldovenească), au criticat recent cu cea mai mare duritate şi agresivitate, în absenţa unei baze argumentative logice şi coerente, pe Preşedintele Comisiei Parlamentului European pentru Republica Moldova, Marianne Mikko. Motivul atacurilor a fost opiniile oficialului european de origine estoniană referitoare la România şi la agenda integrării europene pentru RM.

Înainte de toate merită de menţionat că, în calitate de eurodeputat, şi în special de Preşedinte al Comisiei preocupate de cooperarea moldo-comunitară şi de aspectele legate de apropierea RM de UE, Marianne Mikko posedă cunoştinţele şi competenţa necesare pentru a aborda obiectiv şi echidistant subiectele majore ce vizează RM din perspectiva integrării europene. Pe lângă aceasta, Mikko este cunoscută în mediul european, dar şi cel moldovenesc, de orice profil, pentru faptul că susţine activ ideea aprofundării dialogului politic dintre Bruxelles şi Chişinău.

Cu toatea acestea, eurodeputatul estonian, pe parcursul activităţii sale, nu a evitat să facă aprecieri oficiale tranşante vizavi de starea îngrijorătoare a democraţiei şi drepturilor omului, remarcând de fiecare dată pericolele pe care acestea le pot genera integrării europene a RM. Poziţia acestui oficial european a fost vizibilă şi în cazul problemei cetăţeniei româneşti acordată de România populaţiei din RM (2007) , atunci când Marianne Mikko a insistat asupra necesităţii relansării relaţiilor moldo-române şi a regândirii politicii române în domeniul cetăţeniei în strictă corespundere cu normele şi practicile europene.

Actualmente, Preşedintele Comisiei Parlamentului European pentru Republica Moldova şi-a exprimat punctul de vedere faţă de afirmaţiile preşedintelui român, Traian Băsescu, care a declarat că va milita în cadrul Cosiliului European, din 15 octombrie curent, pentru examinarea posibilităţii includerii RM în „pachetul Balcanilor de Vest”. Ideea respectivă însă nu a fost susţinută de Marianne Mikko, care a subliniat faptul că RM face parte din alt proiect de integrare europeană, dat fiind faptul că nu a atins progresele statelor balcanice. Totuşi, eurodeputata a încurajat aspiraţiile europene ale Chişinăului, exprimându-se în favoarea unui Acord de Asociere similar celui preconizat între Kiev şi Bruxelles (pentru luna martie 2009).

Din cauza faptului că proiectul european ucrainean ar putea dura în timp (conform unor estimări Ucraina ar putea deveni membru al UE nu mai devereme de 2020), orice pararelelă dintre aceasta şi RM este tratată de spaţiul public moldovenesc/românesc drept „agresiune” asupra intereselor naţionale, de grup şi individuale moldoveneşti. Cu toate acestea, Marianne Mikko a făcut această comparaţie, bazându-se pe mai multe raţionamente logice.

În primul rând, graţie originii sale, eurodeputatul estonian este conştient de faptul că RM nu întruneşte criteriile de la Copenhaga (funcţionarea instituţiilor democratice, economia de piaţă funcţională şi capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru) la nivelul necesar pentru a fi conectată la proiectul european trasat pentru Balcani (atragerea forţată la “pachetul” balcanic ar conduce la o integrare europeană falsă şi inadecvată a RM).

Al doilea motiv rezidă în faptul că RM este improprie modelului integraţionist elaborat pentru Balcani (care coincide dealtfel cu cel utilizat în cazul statelor Europei Centrale şi Ţărilor Baltice, cu excepţia Serbiei şi a Kosovo) care prevede înainte de toate profilarea euro-atlantică a statului (în acest context, RM se declară neutră, iar marea parte a populaţiei acesteia la fel ca şi cea ucraineană este reticentă faţă de NATO). Din aceste considerente UE (de altfel, la iniţiativa celor mai activi „avocaţi” ai RM în Europa, printre care şi Ţările Baltice) a conceput pentru RM, Ucraina şi alte state est-europene proiectul Parteneriatului Estic (care la moment este unicul instrument capabil să asigure eventualitatea integrarării europene a regiunii).

Al treilea argument ţine de reţinerea europenilor faţă de procesele de extindere a UE, precum şi de reforma instituţională amânată drept rezultat al respingerii Tratatului de la Lisabona de către Irlanda, dar şi de alte efecte colaterale generate de deficienţele valului precedent al lărgirii europene (mai 2004 şi ianuarie 2007). Această realitate nu permite oficialilor europeni, printre care se numără şi Marianne Mikko, să sprijine ideea transpunerii RM în formula balcanică de europenizare.

În afară de „pachetul balcanic”, Traian Băsescu perseverează în ultimul timp în ideea de a extinde formatul actual de negocieri privind reglementarea transnistreană, prin alipirea României. Deocamdată, acest lucru nu găseşte sprijin în cancelariile europene, dar şi la Bruxelles. Marriane Mikko împărtăşeşte acelaşi pesimism, fiind convinsă de necesitatea funcţionării intacte a formatului “5+2”, mai ales după conflictul militar din Georgia, recunoaşterea unilaterală a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia şi eventuala readucere la masa de tratative a „clonelor” planului „Kozak”.

Chiar dacă acest mecanism nu a adus rezultate timp de doi ani (odată cu retragerea Tiraspolului la tratative, anul 2006), după criza din Caucaz, UE este decisă să-şi canalizeze toate energiile în direcţia soluţionării conflictului transnistrean, atât din raţionamente de securitate, cât şi din cele geo/politicice (conjunctura electorală din RM, alături de confluenţa intereselor Rusiei în vederea restabilirii dominaţiei geopolitice ruse asupra spaţiului post-sovietic, dar şi paralelele existente între conflictele georgiene şi cel transnistrean, forţează UE să exploateze mecanismele prezente în vederea reglementării transnistrene).

De asemenea, revizuirea acestui format cu ulterioara conectare a României ar crea noi tensiuni în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol, pe de o parte, şi Bruxelles şi Moscova, pe de altă parte. Totodată, autorităţile moldovene, care în ultimul timp s-au apropiat foarte mult de Kremlin, ar putea folosi iniţiativa României pentru a-şi justifica eventuala distanţare de proiectul european şi încordare a relaţiilor cu vecinul lor vestic (atât în perioada alegerilor, cât şi după finalizarea lor). Or, în calitatea sa de exponent al politicii europene, Marianne Mikko a exprimat, ca şi în cazul problemei „pachetului balcanic”, în primul rând, opinia care abundă la Bruxelles şi în marea majoritate a capitalelor europene (de altfel, nicio ţară europeană încă nu a dat un răspuns afirmativ demersului României).

Atitudinea Mariannei Mikko (care reflectă şi poziţia UE) nu este însă acceptată şi raţionată de întreaga opinie publică românolingvă nu atât pe motivul ilogicii şi/sau a justeţii viziunilor ei, ci mai degrabă din cauza lacunelor/defectelor evidente ale Strategiei de comunicare privind integrarea europeană a RM în Uninea Europeană (lansată în februarie 2008, elaborată în perioada anilor 2006-2007) şi a retoricii distorsionate şi eronate ale conducerii politice moldoveneşti privind procesul real de apropiere a ţării de spaţiul european. Cât priveşte România, participarea acesteia la promovarea intereselor RM este firescă şi apreciabilă. În acest sens, prin intermediul instituţiilor europene, Bucureştiul dispune de oportunităţi crescânde de a se implica indirect în facilitarea europenizării RM, dar şi pentru a contribui la soluţionarea conflictului transnistrean. Orice acţiune în afara acestei ecuaţii ar putea genera noi perturbaţii în dialogul României cu RM, afectarea securităţii regionale a UE şi înăsprirea comportamentului Rusiei în regiune, precum şi în raport cu UE pe marginea conflictului transnistrean (de asemenea, ar putea degrada şi mai mult relaţiile româno-ruse etc.).

Georgia pe ordinea de zi a NATO şi a UE

septembrie 21st, 2008

Pe de o parte NATO, iar pe de altă parte UE, încep să transpună în practică prevederile documentelor adoptate şi aprobate în legătură cu sprijinirea post-conflict a Georgiei (din 19 august şi 1 septembrie curent respectiv).

Gestionarea situaţiei apărute în rezultatul intervenţiei militare a Rusiei reprezintă obiective prioritare pentru activitatea regională ale acestor două organizaţii. Interesul economic, geo/politic, precum şi cel ce vizează securitatea europeană regională, dictează o atitudine cât se poate de pragmatică şi perseverentă din partea NATO şi UE privitor la direcţiile politicii externe ale Moscovei în raport cu statele post-sovietice. Sub influenţa pregnantă a retoricii aspre şi anti-occidentale ruse, pe spaţiul euro-atlantic se consolidează poziţia statelor dornice de a contribui la dinamizarea extinderii NATO în direcţia Europei de Est.

NATO doreşte să se extindă în continuare…

Consiliul NATO la nivel de ambasadori, găzduit de Tbilisi în perioada 15-16 septrembrie, este un punct de bifurcaţie semnificativ pentru proiectul euro-atlantic nu numai pentru statul georgian confruntat cu urmările dezastruoase ale conflictului militar, dar şi pentru întreaga regiune. Rezultatul principal al acestui Consiliu este constituirea Comisiei NATO-Georgia, ceea ce reprezintă nu doar o asumare a Declaraţiei statelor NATO din 19 august curent faţă de oficialii georgieni, ci şi un important instrument pentru aprofundarea dialogului politic cu Tbilisi, susţinerea transformărilor instituţionale şi reabilitarea eficientă a Georgiei după deflagraţia militară din luna august curent. Pe lângă atribuţiile ordinare ale Comisiei date (după modelul celui ce funcţionează în raport cu Ucraina) aceasta va urmări obiectivul de a apropia cât mai mult Georgia de perspectiva MAP şi eventual aderarea propriu-zisă la NATO. Atenţia oficialilor euro-atlantici a fost focusată şi asupra consecinţelor produse de campania militară rusă împotriva Georgiei. În acest context, reprezentanţii NATO au menţionat că intenţionează să acorde ajutor autorităţilor georgiene în vederea restabilirii capacităţii militare (reorganizarea armatei, renovarea staţiilor radar, etc.), dar şi pentru reabilitarea infrastructurii sociale (reparaţia aeroporturilor etc.) ale Georgiei.

Pe tot parcursul vizitei sale de la Tbilisi, Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a remarcat faptul că lărgirea NATO va continua, în pofida ostilităţii manifestate de Moscova, invocând imperativul stabilităţii indivizibilităţii Europei (16.09.08, www.unomig.org). Astfel, Scheffer a reiterat faptul că uşile în NATO rămân deschise atât pentru Georgia, cât şi pentru alte state cu orientarea euro-atlantică (Ucraina, Azerbaijan etc.). Subtextul acestei afirmaţii conţine semnale clare pentru Rusia şi pentru spaţiul post-sovietic în general. Or, NATO este dispus să-şi extindă frontierele sale în dependenţă de voinţa politica a statelor naţionale indiferent de geografia “zonelor de importanţă privilegiată” ale Rusiei. Concomitent, Scheffer accentuează faptul că integritatea teritorială a ţărilor Europei devine o prioritate pentru NATO (deocamdată la nivel declarativ). Acest mesaj este dedicat în primul rând statelor post-sovietice care sub diferite forme sunt ameninţate de separatismul încurajat in/direct de Kremlin (Ucraina, Azerbaijan, RM).

Consiliul NATO organizat la Tbilisi va avea efecte colaterale pentru regiunea caucaziană, chiar dacă a fost orientat în special pe situaţia din Georgia. Dat fiind faptul că, conflictul militar din zonă a demonstrat existenţa unei interdependenţe sistemice ale statelor din regiune (în special din punct de vedere energetic), amplificarea proceselor euro-atlantice în Georgia va avea efecte inevitabile asupra Caucazului în întregime. Anume din acest raţionament NATO nu este interesată să slăbească sprijinul pentru regimul lui Saakaşvili, indiferent de faptul că ultimul s-a compromis în perioada alegerilor prezidenţiale de la începutul anului curent, iar Parlamentul European a făcut o referinţă tranşantă privitor la faptul că Georgia ar fi provocat conflictul militar cu Rusia. Georgia sub conducerea lui Saakaşvili este văzută de NATO nu numai în calitate de stat de succes în ceea ce ţine de implementarea cerinţelor necesare pentru o integrare euro-atlantică adecvată, ci şi drept factor de euroatlantizare regional (se are în vedere nu numai cuplarea Caucazului de proiectul euro-atlantic, dar şi cea a regiunii GUAM, care din cauza conflictului militar din Georgia, a diminuării efectelor „revoluţiilor colorate” riscă să intră sub influenţa Rusiei). După ce coaliţia „oranjistă” din Ucraina a falimentat, NATO va tinde să fortifice democraţia din Georgia, cu atât mai mult că situaţia în acest domeniu este esenţială pentru viitoarea înglobare a acestei ţări în spaţiul euro-atlantic (la 16 septembrie Saakaşvili a declarat în faţa Parlamentului georgian că sunt planificate noi valuri de reforme democratice în Georgia, www.reuters.ru). Impulsul generat de această vizită oferă noi oportunităţi pentru proiectul euro-atlantic georgian (datorită sprijinului financiar ce va fi oferit în ce priveşte depăşirea efectelor conflictului militar, dar şi a sprijinului politic în continuă creştere ale ţărilor NATO pentru perspectiva euro-atlantică a Georgiei; în comunicatul de presă lansat de NATO pe data de 15 septembrie, toate statele membre au susţinut în unanimitate iniţiativele privind „euroatlantizarea” Georgiei).

Cu toate acestea, NATO va fi nevoit să elaboreze o nouă formulă de integrare în spaţiul euroatlantic pentru Georgia, luând în consideraţie faptul că aceasta recent a fost deposedată, în contradicţie cu dreptul şi acordurile internaţionale, de cele două regiuni rebele. Indiferent de ritmul de recunoaştere a Abhaziei şi a Osetiei de Sud pe plan internaţional, NATO şi aliaţii săi vor nega acest act, continuând să paveze drumul euroatlantic pentru Georgia şi penetrând şi mai mult Caucazul.

UE are nevoie de Caucaz?

De la începutul crizei din Caucaz Bruxellul a avut o implicare activă în procesul de negocieri privitor la încetarea focului şi la situaţia post-conflict din Georgia. Datorită zelului particular al mai multor ţări din cadrul UE (Polonia, Ţările Baltice, Ţările Nordice etc.), dar şi a semnificaţiei geopolitice (proximitatea de zona Caspică şi cea Pontică) şi energetice (potenţial mare de transportare a hidrocarburilor) a Georgiei, oficialii europeni au făcut tot posibilul pentru a concepe o modalitate eficientă de a stabiliza şi a securiza Georgia. La ultima întâlnire a Miniştrilor de Externe ai statelor UE (din 15 septembrie) s-a decis perioada provizorie de desfăşurare a Misiunii de Monitorizare a UE (care va constitui 12 luni), bugetul (32 mil.euro) şi componenţa acesteia (cel mai mare număr de observatori vor fi din partea Franţei-76, Germaniei-40, Poloniei-30, Italiei-30 etc.). Totodată, miniştrii de externe au convenit asupra candidaturii Reprezentantului UE pentru gestionarea crizei din Georgia (printre posibilele candidaturi figurează diplomatul francez Pierre Morel).

Cu toate acestea, oficialii europeni s-au arătat incapabili să ia o decizie comună privitor la teritoriul pentru care va fi responsabilă viitoarea Misiune, care conform părţii ruse nu va putea să funcţioneze în Abhazia şi Osetia de Sud fără de acordul autorităţilor lor „statale” (acestea deja s-au arătat indispuse să accepte prezenţa observatorilor europeni). Dilema în faţa căreia este pus Bruxellul vizează rolul real pe care îl va avea Misiunea Europeană de Monitorizare. Astfel, dacă europenii nu vor avea acces în cele două regiuni separatiste georgiene nu va fi posibilă realizarea deplină a Planului: “Medvedev –Sarkozy”. În timp ce dacă Misiunea va activa doar pe teritoriul de facto a Georgiei, atunci indirect aceasta va contribui la apărarea şi respectiv consolidarea frontierelor nerecunoscute ale Abhaziei şi Osetiei de Sud, unde cu timpul vor fi staţionaţi circa 7.800 de militari ruşi şi vor fi construite baze militare ruseşti.

Evitând să sancţioneze Rusia, UE a încercat să nu deterioreze dialogul cu UE. În acest context, Bruxellul va putea să negocieze cu Moscova respectarea angajamentelor din Planul “Medvedev-Sarkozy” doar în baza unor concesii (care ţin de relaţiile ruso-comunitare şi de relaţiile Rusiei cu statele naţionale ale UE). De asemenea, Rusia va depune eforturi pentru a folosi conjunctura creată în vederea afirmării UE drept pol independent al relaţiilor internaţionale (autonom faţă de SUA), inclusiv prin divizarea responsabilităţilor pentru stabilitatea în Caucaz. Totodată, în lipsa de pârghii reale de a influenţa realitatea politică din Georgia, autorităţile ruse ar putea fi interesate să apropie UE de Caucaz în schimbul infiltrării NATO în această regiune. De aceea, oficialii ruşi ar putea încerca să folosească platforma discuţiilor de la Viena privind instituirea unui mecanism internaţional pentru Georgia, din luna octombrie, pentru a maximiza prezenţa europenilor în Caucaz (cu scopul de a subordona acţiunile regimului lui Saakaşvili etc.).

În cele din urmă interesele rusesc şi european vor concura pentru Georgia. Avantajul în această competiţie o va avea UE datorită implicaţiei tot mai fervente a NATO. Însă Rusia nu poate fi exclusă din calcule atât din punct de vedere economic şi energetic, cât şi geo/politic (factorul rusesc este decisiv în mai multe dosare internaţionale: Iran, Orientul Apropiat; ingerinţa rusească este dominantă în viaţa politică a statelor spaţiului ex-sovietic: Belarus, Armenia, Asia Centrală, Ucraina, RM; Rusia controlează sau influenţează procesul de negocieri a celorlalte două conflicte îngheţate din CSI: conflictul transnistrian şi cel a Nagorno-Karabahului; etc.). De aceea, UE va trebui să-şi revizuiască politica sa externă în general (inclusiv în termeni de diplomaţie preventivă şi politici de prevenire a conflictelor) şi relaţiile cu Rusia, în particular, pentru a corespunde ameninţărilor şi riscurilor generate de Rusia şi consecinţele colaterale ale comportamentului acesteia în sistemul de relaţii internaţionale.

Sursa:www.cenusadi.wordpress.com

Intre laborator si viata reala: despre medicamente si pacienti

septembrie 21st, 2008

Deseori, medicamente introduse in practica medicala, pe baza unor studii meticuloase, se dovedesc totusi mult mai putin eficace in realitate. Inselatorie? Incompetenta?

Nici una, nici cealalta.

Sistemele de control extrem de aspre fac frauda stiintifica practic imposibila. Orice medicament strabate o cale de multi ani in studii de laborator si pe animale, pana sa fie aprobata incercarea lui clinica, si, in cele din urma, comercializarea lui. (Un medicament «de ultima ora» de astazi este rodul progreselor «de ultima ora» de acum…4-5 ani, sau chiar mai mult!). In plus, fiind vorba de investitii de zeci de milioane de dolari (sute, pentru medicamentele majore, cu adevarat inovative), echipele stiintifice carora li se incredinteaza aceste proiecte sunt compuse din profesionisti de elita.

Iata motivele reale ale discrepantei:

1- Medicamentele sunt testate in conditiile unei ingrijiri medicale ideale: luate la ore precise, in conditiile prescrise de producator, sub urmarire medicala atenta, clinica si de laborator; inutil de adaugat ca aceste NU sunt conditile folosirii de zi cu zi…

2- In cadrul testarii, se asigura continuitatea tratamentului; ori, una dintre principalele perceptii gresite ale multora este ca disparitia simptomelor face medicamentul inutil – si deci, ca este permis ca el sa nu mai fie luat. Precum spunea odata o femeie foarte inteligenta : « Pacientul NU reactioneaza la penicilina pe care NU o ia!»

3- In fine, in viata reala, sunt luate deseori, in paralel cu medicamentul in cauza, alte medicamente, cu care el poate interactiona. Nu intotdeauna exista stiinta si rabdarea (la pacient, dar din pacate nici la medic) de a verifica eventualele interactii ale unui nou medicament cu cele deja late de pacient. In plus, multe medicamente sunt (pe nedrept) percepute ca fiind « neglijabile », deci, chiar in ipoteza unei maxime atentii, acestea «se pot strecura» neobservate. Ori, deseori, tocmai aceste medicamente «banale», disponibile fara reteta de la doctor, pot fi «interactori» puternici. De pilda, un simplu Nurofen poate contracara efectele diureticelor si precipita insuficienta cardiaca, la un pacient pana atunci compensat.

Deci, daca suntem capabili sa urmarim cu atentie – si sa respectam – indicatiile de pregatire ale unei portii de macaroane cu sos, la cuptorul cu microunde, poate reusim totusi sa o facem si in privinta vietii, sanatatii, si a medicamentelor noastre…

TZIPI LIVNI – UN POTENȚIAL PRIM MINISTRU ISRAELIAN NEÎNTINAT

septembrie 21st, 2008
Tzipi Livni este succesoarea lui Ehud OlmertTzipi Livni este succesoarea lui Ehud Olmert

Sub presiunile propriului său partid centrist, Kadima, Ehud Olmert are obligaţia să demisioneze, chiar fără o prea mare tragere de inimă, lăsând locul şarmantei şi inteligentei Tzipi Livni, a doua femeie Prim ministru din istoria Israelului după Golda Meir.

Mulţi dubitativi admit cu greu capacităţile feminine la şefia statului, concedând totuşi că Golda Meir, celebra „damă de fier”, care a dirijat Israelul între 1969 şi 1974, a constituit o excepţie într-un context istoric particular.

Precum Golda Meir, doamna Livni este şef al diplomaţiei israeliene, urmând ca actuala funcţie de Prim Ministru să se concretizeze după alcătuirea noului guvern, obiectiv nu tocmai simplu în ceea ce o priveşte.

Ca în toate partidele, întemeiate pe principii democratice, în Kadima este garantată libera opţiune a fiecărui membru, cea ce a permis miercurea trecută, un scrutin extrem de restrâns: 43,1% pentru Tzipi Livni şi 42% pentru rivalul său Shaul Mofaz, ministrul Transporturilor. Contrar acestuia din urmă, chipeşa d-nă Livni n-a fost niciodată anchetată de justiţie.

Astfel, constituirea unei noi coaliţii guvernamentale se anunţă destul de laborioasă, ţinând cont de reticenţele actualei coaliţii faţă de Tzipi Livni, ca şi de adversităţile din interiorul propriului partid.
Pentru asamblarea unei majorităţi, nu-i rămân decât 42 de zile de labur, eşecul conducând, indubitabil, la alegeri anticipate peste 90 de zile.

Un trecut militant glorios

Avocata Tzipi Livni este la vârsta (50 de ani) când bătăioasei militante de dreapta, membră a Mosadului timp de 4 ani, între 1980 şi 1984, i se asociază înţelepciunea omului de stat cu înaltele răspunderi ale unui ministru de Externe.
Foarte puţine informaţii circulă în privinţa angajamentul ei în cadrele armatei secrete israeliene.
Se spună că activitatea îi era bazată la Paris, unde participa ca factor determinant la lichidarea terorismului arab din Europa. „Nu se ştie exact, notează Peggy Cidor, de la „Jerusalem Post” ce misiune avea, dar eu nu mi-o imaginez ieşind dintr-o gură de canalizare cu un cuţit între dinţi, aruncându-se asupra unui Pelestinian ! Bănuiesc că avea, mai de grabă, un loc de responsabilitate.”
Dubiul a fost, în tot cazul, întreţinut în mod savant.

Contribuţia ei, alături de Ariel Sharon, la prestigiul Israelului în lume, a fost remarcabilă, permiţându-i o carieră politică fulgurantă.

De la ambii părinţii, militanţi în Irgun, branşa armată a sionismului radical, a moştenit patriotismul pentru un Israel înconjurat şi ameninţat în permanenţă de cei care-i contestă existenţa istorică, prezicându-i dispariţia în apele mării…

Fără pată în viaţa politică

Ambiţioasă, dar onestă, Tzipi Livni nu admite ratările lui Ehud Olmert în războiul din Liban din vara lui 2006, şi nici celelalte probleme cu care este confruntat şeful guvernului în momentul de faţă, cerându-i cu fermitate părăsirea funcţiei.
„Ea se prezintă ca înlocuitoarea naturală a primului ministru, subliniază Michel Warschawski, intelectual de stânga izraelian. Este adevărat că alături de pigmeii care o înconjoară, are aerul de gigant. Nu cred că a fost surprinsă vreodată spunând prostii. Ea înţelege realităţile internaţionale şi vede dincolo de Israel şi de administraţia Bush, contrar multora.”

După mass media israeline, T. Livni poate conta pe popularitatea şi pe reputaţia ei de luptătoare cu care şi-a asigurat această ascensiune politică scânteietoare.

Printre obiectivele propuse, figurează găsirea de soluţii cu privire la „ameninţările exterioare” asupra securităţii Israelului, necesitatea de a exploata şansele ce fac să avanseze procesul de pace cu Palestinienii şi, bineînţeles, o paradă faţă de incertitudinile economice provenite din criza mondială actuală.

Le negociator palestinian Saeb Erakat, a exprimat speranţa că victoria Tzipiei Livni va antrena negociaţii serioase în momentul când Israelienii şi Palestinienii vor să parvenă la un acord de pace până la sfârşitul anului.

Portugalia: Contele de Transilvania la curtea Marchizului de Pombal

septembrie 21st, 2008
Nobilimea şi plebea, împreună la târgul din São Jão da PesqueiraNobilimea şi plebea, împreună la târgul din São Jão da Pesqueira

Astăzi vă invit la o incursiune în spaţiu şi în timp la unul dintre nenumăratele Festivaluri medievale care animează lumea în lung şi-n lat.

Hai la târgul medieval, neamule!
Ne oprim în São João da Pesqueira, localitate din Nordul Portugaliei, unde se desfăşoară în fiecare an Târgul Vindouro. Pretextul este promovarea vinurilor din regiunea râului Douro, prima regiune viticolă demarcată din lume. Producătorii din regiune îşi expun vinurile de masă sau de Porto în pavilionul din centrul localităţii, în timp ce străzile dimprejur se tranformă într-un târg medieval în aer liber. Vânzători de produse naturale, ghicitori în cărţi şi stele, saltimbanci şi actori ambulanţi refac atmosfera de demult. Cimpoieri şi toboşari se plimbă agale urmaţi de o droie de copii hiperactivi.

Atmosfera este de sărbătoare şi populaţia aderă cu entuziasm agăţând la ferestre steguleţe şi ştergare. Aşa se distrează plebea, în timp ce nobilimea se pregăteşte pentru cina de gală. Diseară suntem cu toţii invitaţi la petrecerea dată de Marchizul de Pombal, cel care, în anul 1755 a reconstruit Lisabona distrusă de cutremur iar în 1756 a avut iniţiativa creării regiunii delimitate de producere a vinului de-a lungul râului Douro.

Un primar cu idei
António José Lima Costa, primarul din São João da Pesqueira ne descrie evenimentul astfel: “Am conceput acest model, unic la nivelul Portugaliei, fiind legat printr-un cordon ombilical de naşterea regiunii demarcate a râului Douro. Regiunea a fost fondată acum 250 de ani de Marchizul de Pombal, iar noi am profitat de această temă pentru a promova vinurile noastre.

Succesul acestei cine pe o organizăm în fiecare an, se datorează recreării epocii pombaline. Ne aflăm într-un scenariu minunat, un palat superb din secolul al 18-lea, palatul Cidrô de aici din São João da Pesqueira. Şi de îndată ce intrăm, parcă am face o călătorie în timp şi ne întoarcem la epoca Marchizului de Pombal. Toate decorurile, muzica, discuţiile, jocurile de societate, toate momentele ludice se încadrează în acea epocă.

Acesta este şi obiectivul: să ne întoarcem în istorie şi în timp pentru a fugi, puţin, de situaţia în care ne aflăm şi sper că această întoarcere în timp le va face bine tuturor vizitatorilor care se află aici”.

La palatul Marchizului de Pombal
Accept invitaţia primarului şi drumul iluminat de făclii ne conduce printre rânduri-rânduri de viţă-de-vie până la palatul unde ne întâmpină chiar Marchizul de Pombal şi consoarta sa. Îi salut, iar Marchizul răspunde cu eleganţă că este încântat de prezenţa mea!

Intrăm în grădina palatului, printre alţi Marchizi şi Marchize şi nobili contemporani care mai de care mai produşi, deh, au şi portughezii fiţele lor. Arlechinul face pe maestrul de ceremonii. Îmi vine şi mie rândul şi sunt prezentat societăţii alese: “Dom Corneliu, Conde da Transilvânia”.

Toboşarii marchează cadenţat un număr de jonglerie cu steaguri lansate cu mînile şi cu picioarele sub privirile uluite ale nobilimii de moment.

O iniţiativă memorabilă
În sfârşit suntem invitaţi în curtea interioară a palatului unde ne aşteaptă mese îmbelşugate cu produse contemporane şi stacane de vin. Dar înainte de festin, Marchizul de Pombal are ceva important de anunţat, de fapt pretextul care ne-a adus la São João da Pesqueira: “Constatând că este necesară recuperarea reputaţiei şi calităţii vinurilor noastre, precum şi fiscalizarea preţurilor şi protecţia culturilor de viţă-de-vie de pe valea râului Douro, spre binele comerţului nostru şi spre binele patrimoniului naţional, decretăm prin lege crearea Companiei Generale a Culturii Viţei-de-Vie de pe valea râului Douro.

Această companie va avea exclusivitatea de a stabili principalele soiuri de vin produse aici. Compania va supraveghea respectarea legii, având puterea de a pedepsi fraudele. Compania va mai avea exclusivitatea de a stabili preţurile pentru fiecare soi de vin, de a le exporta şi de a fabrica şi vinde rachiu în nordul regatului”, anunţă cu surle şi trâmbiţe prietenul meu Marchizul.

Iniţiativa stârneşte ropote de aplauze şi începe balul: arlechini, saltimbanci, menuete şi arii de operă entuziasmează comesenii în timp ce vinurile înmoaie seara rece de Septembrie.

Într-un târziu ne luăm la revedere de la minunatul secol al XVIII-lea. Mă întorc în 2008 cu nostalgia de a fi fost, pentru o seară, Contele Transilvaniei la curtea Marchizului de Pombal. Măi, aduceţi, măi odată caleaşca aia!

Programe portabile gratuite – Ce sunt, la ce folosesc si unde le gasim

septembrie 21st, 2008

Un program portabil este un soft care poate fi utilizat fara sa fie instalat pe calculatorul unde este folosit, deoarece toate fisierele necesare functionarii programului sunt stocate in aceeasi locatie (\”folder\”), iar programul nu depinde (in majoritatea cazurilor) de alte programe pentru a functiona corect. Fisierele care alcatuiesc programul portabil pot fi copiate in orice locatie sau pe orice suport de stocare, fiind de obicei stocate pe memorii sau stick-uri flash care se conecteaza la orice calculator. Orice program poate fi adaptat ca sa fie portabil daca se doreste acest lucru, dar in unele cazuri aceasta adaptare este destul de dificila, motiv pentru care anumite programe nu sunt inca \”portabile\”.

Prin \”instalarea\” unui program portabil se intelege dezarhivarea fisierelor programului respectiv intr-o locatie aleasa de utilizator, cu mentiunea ca pentru locatia respectiva e bine sa existe drepturi de scriere si modificare pentru fisiere (ceea ce nu se intampla pe partitiile Windows Vista in mod implicit nici in conturile de Administrator).

Suitele de programe portabile

In ultimul timp au aparut multe pagini web despre aceste programe dar ele recomanda de obicei adrese de la care se pot descarca programele separat. Din acest motiv am cautat ceva care sa permita \”instalarea\” unui numar foarte mare de programe portabile.

Suitele de programe portabile sunt foarte utile pentru:

* calculatoarele unde se reinstaleaza sistemul de operare Windows – pentru ca aceste programe nu trebuie reinstalate;

* un calculator nou, doar cu Windows preinstalat – pentru ca adaugarea de programe e mai simpla;

* cei care au restrictii pentru instalarea de programe la calculatorul unde lucreaza – de ex. la Internet Café sau la serviciu.

Recomand Lupo PenSuite – http://www.lupopensuite.com/ (prezentare in limba engleza, programe cu interfata implicita in limba engleza). Include ultimele versiuni ale programelor portabile, are incluse peste 200 si ocupa un spatiu de aproximativ 300 MB. In meniul suitei exista o legatura – http://www.lupopensuite.com/a-internet.htm – catre o lista cu multe alte programe portabile care pot fi adaugate din 10 categorii, iar programele incluse sunt prezentate in cadrul a noua categorii: http://www.lupopensuite.com/suite.htm

Alte suite de programe portabile:

PortableApps Suite – http://portableapps.com/

winPenPack – http://winpenpack.com/main/download.php

WinInizio PenSuite – http://pensuite.wininizio.it/eng

Suitele de programe portabile sunt realizate cu ajutorul unor meniuri speciale, cum sunt cele din categoria \”Lansare rapida a softurilor\”:

Geek Menu – \”A fork of the portableApps.com menu system\” (open-source; este meniul pe care il folosesc in prezent) – http://geek-menu.sourceforge.net/

ASuite – \”A simple application launcher for you\” (open-source: GPL) – http://www.salvadorsoftware.com/software/asuite

RocketDock – un meniu asemanator cu cel de la calculatoarele cu MacOS (open-source: Creative Commons Public License) – http://www.rocketdock.com/

Alte colectii de programe portabile

Pentru alte programe portabile care pot fi adaugate la cele care fac parte din aceste suite de programe portabile se pot vizita adresele:

Portable Freeware – http://portablefreeware.com/all.php

Pen Drive Apps – http://www.pendriveapps.com/

Portable Software @ SoftPedia – http://www.softpedia.com/get/PORTABLE-SOFTWARE

TinyApps – http://www.tinyapps.org/

Concluzii

Toate aceste programe sunt gratuite si pot fi folosite de pe un suport de stocare portabil pentru a lucra mai eficient la mai multe calculatoare. Un avantaj important este dat de posibilitatea de a stoca toate setarile personalizate si datele alaturi de programele respective.

Precizare

Acest articol a fost publicat acum 7 luni in Ziarul Stiintelor, la rubrica \”Articole deschise\”. Textul este scris fara diacritice deoarece acestea nu se afiseaza corect in unele conturi de mail sau programe. Pentru articolul scris cu diacritice se poate vizita publicatia electronica Ziarul Stiintelor la adresa http://www.ziarulstiintelor.eu/

Potopul de foc

septembrie 21st, 2008

Lui Pavel Plămădeală numai ce îi născuse soţia. Era în primăvara anului 1941, sub sovietici. Întrucît biserica fusese închisă (noua administraţie se pregătea să amenajeze în ea un club), Pavel veni cu colaci şi busuioc la preot:
– Fiţi buni, botezaţi-mi pruncul acasă.
– Ai fată sau băiat?, se interesă preotul.
– Fetiţă.
– Să-i dea Domnul sănătate. Şi ce nume ţii să-i pui?
– Ilenuţa. Căci mai am o fiică – Maria.
Dar în seara cînd urma să aibă loc botezul clandestin, la poarta lei Pavel frînă o maşină neagră – închisoare pe roţi. Toată familia a fost arestată şi dusă la gara Bulboaca. În Tiraspol Pavel a fost despărţit de soţie şi copii. Acuzat că-i spion potenţial, doar fusese subofiţer în armata română, Pavel Plămădeală, născut în 1908, la vîrsta de 33 de ani, după lungi chinuri la interogatoriu, îşi dădu sufletul într-un lagăr dincolo de Ural. Soţia Victoria (n. 1913), fiicele Maria (n. 1939) şi Elena (n. 1941) s-au pomenit asupra iernii dezbrăcate şi flămînde tocmai într-un GULAG din regiunea Omsk. Abia peste cinci decenii, în 1990, toată familia a fost reabilitată.

Ce vină purta oare Lenuţa la cîteva luni după venirea ei pe lume? Grea şi neexplicabilă întrebare. În ajunul războiului, în noaptea spre 14 iunie, comisarii roşii au întreprins în Basarabia măsuri de prevenire, în Siberia au fost izgoniţi preoţi, învăţători, ostaşi “repatriaţi” din armata română, intelectuali, funcţionari care “prezentau pericol pentru noul regim”. Iar la frontieră încordarea creştea cu fiecare zi.

Hitler, aflînd că Stalin concentrase în Basarabia colosale forţe şi urzeşte planul să acapareze zăcămintele petroliere româneşti pentru a paraliza tehnica germană, hotărî să atace primul, prin surprindere, punînd în acţiune planul de război “Barbarosa”. În zorii zilei de 22 iunie 1941 toată frontiera sovietică, de la Marea Baltică pînă la Marea Neagră, clocotea în explozii.

În aceeaşi zi mareşalul Ion Antonescu dădu ordinul către armată:
“Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă, să şterg pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra de umilinţă de pe epoleţii voştri. Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru drepturile strămoşeşti şi pentru biserică, lupta pentru vetrele strămoşeşti şi pentru altarele româneşti dintotdeauna.
Ostaşi,
Vă ordon: treceţi Prutul. Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte. Reîmpletiţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre.
Ostaşi,
Plecaţi azi pe drumul biruinţei lui Ştefan cel Mare, ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor.
Înainte!
Fiţi mîndri că veacurile ne-au lăsat aici straja dreptăţii şi zid de apărare creştină.
Fiţi vrednici de trecutul românesc!”

În trupele române se aflau mulţi militari basarabeni, unii urcaţi mai apoi în grade de general sau colonel – Victor Siminel din satul Fundul Galbenei, r-nul Hînceşti, Valentin Arsene (din Orhei), Mircea Agapie (din Chişinău), Alecu Vişnescu, Ioan Răşcanu şi Gheorghe Arion (din Cahul), Mihail Perju (din Lipcani), Ion Romanciuc (din Cotiujenii Mari), Leon Sofroneanu şi Ilie Borcea (din Giurgiuleşti), Anatolie Zamba (din jud. Bălţi), Gheorghe Lăcătuş şi Nicolae Mavrichi (din Soroca), Mihail Siraeanu (din Goteşti), Anatol Munteanu (din Volintiri) ş.a.

Bărbăţia lor e oglindită cu lux de amănunte în culegerea “Fii ai Basarabiei în oastea română”, editată în 2005 la Bucureşti, cu o prefaţă de poetul Toma Istrati, băştinaş din Nişcani, r-nul Călăraşi.

Hitler şi Stalin, ambii de croială ambiţioasă imperială, suspectîndu-se unul pe altul, au concentrat de-a lungul frontierei URSS, ce se întindea de la Marea Baltică pînă la gurile Dunării, o colosală armată de tancuri, tunuri şi avioane, milioane de ostaşi. Acum rămînea ca cineva să arunce un chibrit aprins în uriaşul butoi cu pulbere. Duminică, 22 iunie 1941, la orele patru, în zori, Prutul deveni arena unor lupte înverşunate.

Districtul moldovenesc de grăniceri, comandat de general-maiorul N. Nikolscki, apăra frontiera pe o distanţă de 480 km. La Giurgiuleşti, Cahul, Stoianovca, Leova, Leuşeni, Cotul Morii, Costuleni, Ungheni, Sculeni, Costeşti, Viişoara, Lipcani se încinseră lupte pentru fiecare palmă de pămînt.

Pe acest sector de front tăbărîseră 20 de divizii şi 9 brigăzi, care intrau în componenţa Armatei 11 germane, a Armatelor 3 şi 4 române, Corpului 8 maghiar. Le ţinu piept Armata 9, comandată de general-colonelul I. Cerevicenko (formată pe baza regiunii militare Odesa) şi Armata 18, comandată de general-locotenentul A. Smirnov (formată pe baza regiunii militare Harkov). Cea dintîi apără centrul şi sudul Moldovei, a doua – nordul republicii. Corpul 2 mecanizat, comandat de generalul I.

Novoselski, servea drept scut între aceste armate. Divizia 16 de tancuri, comandată de Mihail Mîndru, originar din satul nistrean Vîşcăuţi, a fost încadrată în bătălie pe platoul Sculeni. Încordarea creştea cu fiecare oră, cu fiecare zi.

Numai la 22 iunie, cea mai lungă zi de război, trupele române au pierdut în bătălia de la Stoianovca-Ţiganca mii de ostaşi. Podurile de la Cotul Morii, Leuşeni, Ţuţora, Ungheni şi Sculeni treceau de 2-3 ori pe zi dintr-o mînă în alta.

La 28 iunie atacanţii au izbutit să ocupe şase capete de pod în sistemul Armatei a 9-a. La 2 iulie 1941 în jurnalul de operaţii al Regimentului 13 Dorobanţi fusese fixat:
“Compania de cercetare intră în Petreşti, iar compania 6 în Todireşti.

Entuziasmul populaţiei era de nedescris. Se trag clopotele bisericii, iar dangătul lor anunţa din nou pe credincioşi că credinţa strămoşească a reînviat şi că Dumnezeu nu poate ajuta pe cei care au dărîmat biserica şi au înjosit Crucea. Pe urmele voievodului nebiruit, izbînda zilei ne-a ajutat să-i facem parastas printr-o luptă demnă de vitejia lui, iar în clopotele basarabene, simţeau ecoul celor de la Putna, trase de sihastrii ctitorii sale.” (Ziarul “Ţara” din 29 noiembrie 1994).

(continuare în numărul viitor)

Culturile epocii bronzului pe teritoriul Romaniei (3)

septembrie 21st, 2008

Culturile epocii bronzului sunt foarte numeroase si ocupa spatii mai mici, decit in epocile precedente. Uneori, dispar de la o faza la alta a epocii. Aceasta farimitare este ciudata, tinind cont de spatiile vaste ocupate de culturile neolitice ca si de uniformitatea culturala din epoca fierului (lumea tracica), pe o mare arie teritoriala.

Cele doua fenomene: disparitia rapida a unor culturi, combinata cu farimitarea excesiva (si obositoare pentru cel ce urmareste epoca) a spatiilor lor culturale ne dovedesc impactul migratiilor asupra populatiilor locale ca si posibilitatea plecarii \”aborigenilor\” in zonele sudice.

In Bronzul Timpuriu, avem de-a face cu culturile Nir, Cotofeni, Vucedol, aspectul cultural al tumulilor de piatra Milostea, Glina III- Schneckenberg, Jigodin, Bratei si Zimnicea. (Tumulii de piatra dispar repede. Interesant ca tumuli de piatra n-am mai vazut decit in Mongolia, pentru populatia… hunica. Sec. II-I i.e.n.)
Tot acum apar culturi ce vor ajunge la maturitate in Bronzul Mijlociu. (Periam, Otomani, Verbicioara, Sighisoara-Wietenberg (in viitor doar Wietenberg), Monteoru.)

In epoca bronzului mijlociu, exista culturile Periam, Otomani, Verbicioara, Wietenberg, Monteoru, Vatina, Costisa, Tei. Tot acum incep culturi ce se vor extinde si-n Bronzul Tirziu: Suciu de Sus (pe viitor doar Suciu), Cruceni, Girla Mare- Cirna, Coslogeni.

Bronzul Tirziu cuprinde majoritatea culturilor din epoca anterioara, aparind culturile Zimnicea- Plovdiv si asistind la o explozie a culturii Sabatinovka – Noua – Coslogeni. Tot acum, avem intre Braila si Tulcea, pe o arie restrinsa, in doar citeva puncte, aspectul cultural Sihleanu. Ceramica sa pare mai degraba Noua II. Personal, cred ca avem de-a face cu grupuri Noua din Transilvania, impinse de grupurile ce vor provoca hallstattizarea. Ca orice ipoteza, ramine de verificat in practica si nu exclude alte ipoteze, pina la dovada finala.

Cultura Suciu. Ocupa Maramuresul, Crisana (partial), Transilvania de Nord la noi si NE Ungariei si SE Slovaciei. Nu se stie exact din ce culturi s-a format. (Sunt mai multe ipoteze.) De remarcat ceramica decorata cu motive florale (sau ce par florale), care are analogii in Creta (stilul Kamares).

Cultura Nirului sau Nir (in maghiara Nyirseg). Putin mai la sud decit cultura Suciu (cu decalajul cronologic prezentat la inceput). Spre sfirsitul culturii, apare ceramica decorata cu \”maturica\”. (Pasta cruda a vasului, se \”peria\” cu un instrument cu pir uscat sau nuiele fragede si foarte subtiri, un fel de maturica, obtinind un decor caracteristic.) Aceasta va reprezenta fondul din care se vor dezvolta culturile Otomani, Periam, Verbicioara, Wietenberg.

Cultura Otomani se formeaza pe fondul cultural Baden si al ceramicii decorate cu maturica. Initial a ocupat spatiul dintre Apuseni, Mures, Tisa. Ulterior, a ocupat teritoriile de la vest de Tisa. (In Ungaria se numeste Fuzesabony.) La est, nu penetreaza in spatiul Wietenberg. Se presupune ca era o societate razboinica. (Prin deductie, Wietenberg era si mai razboinica.)

Cultura Periam. Se gaseste in Crisana (sud), Ungaria (est), Serbia. S-a format pe fondul local (ceramica decorata cu maturica), cu puternice influente sudice (Macedonia, Grecia). A evoluat, dind nastere culturilor Pecica, Vatina si Verbicioara.

Cultura Pecica continua cultura Periam. Unii vorbesc de \”cultura Muresului\”, altii de cultura Periam- Pecica. S-a vorbit de importuri din cultura Hagelgraber, originara din Europa Centrala si care va ajunge pina in Ungaria, Serbia, Crisana (doar vest).

Cultura Vatina ocupa bazinele inferioare ale Tisei si Savei. Desi este inglobata in complexul cultural al cimpurilor de urne funerare, se pare ca are o origine mai timpurie, pe fondul Periam – Mokrin – Pancevo.

Cultura Verbicioara are tot o origine banateana (se presupune), de unde a roit spre est (Oltenia, Muntenia de vest si nord-vest), vest (Voievodina) si sud (Serbia, NV-ul Bulgariei). Interesant ca asezarile sale se transforma in timp. Din asezari pe promontorii (aparate natural de pantele repezi din trei parti), unele cu sant de aparare, in asezari tip cenusare (zolniki) specifice complexului Sabatinovka. (Desi nu a venit in contact direct cu acest complex cultural, Monteoru si Tei fiind zona \”tampon\” intre Verbicioara si Coslogeni.) Cultura Verbicioara este saraca in piese de bronz (ca si Coslogeni). Se ramarca (tocmai din aceasta cauza) un ac de bronz, de tip cipriot. Sfirsitul culturii este provocat de invazia culturii cimpurilor cu urne funerare. Un sfirsit lent, care este provocat de inghitirea spatiului sau de noii veniti.

\”Marele complex al grupurilor de urne\” (funerare) cu decor incrustat (pasta alba pe vasul negru) este un fenomen care inglobeaza mai multe culturi. (Un nume cam lung, nu?) El ocupa sistematic totul in calea sa, presind pe directia Macedonia – Grecia. Simultan, din nordul Marii Negre, Sabatinovka – Noua – Coslogeni preseaza, si ea, spre vest si sud-vest. Pina la urma, \”Occidentul\” a cistigat. Daca aheii sunt veniti in Mediterana spre mijlocul mileniului II i.e.n., spre anul 1200 i.e.n. isi fac aparitia dorienii si \”Popoarele Marii\” ce vor bulversa tot spatiul egean.

(Cred ca trebuie retinut foarte clar, ca ultimul moment -1200 i.e.n.- nu este datorat Asiei sau nordului pontic, ci Europei Centrale. Miscarile vor continua mult dupa anul amintit -cam 400 de ani- si semnifica o reactie a Europei la numeroasele veniri din est. Centrele de putere \”mondiala\” s-au mutat din Orient in Europa. Migratia acestor centre continua, cu unele reveniri ale vechilor areale culturale. Dar de acum, puterea se muta hotarit in noul spatiu, colonizat si culturalizat de orientali. Acesta e momentul revansei milenare. Caderea Troiei este un simbol mai larg decit cel surprins de Homer.)

In cadrul acestui complex cultural, putem identifica culturile Cruceni-Belegis (Voievodina si vestul Banatului) si Girla Mare-Juto Brdo (Banat -sud-, Oltenia -sud-, Serbia si Bulgaria -NV-).

Desi, exista pericolul de a fractiona artifical un mare complex cultural, pentru citeva elemnte nesemnificative de decor. Utilizat, uneori, doar la ceramica.

(Va urma)

Munca în Regatul Unit – sfaturi pentru românii interesați

septembrie 21st, 2008

Guvernul britanic a publicat o broșură destinată cetățenilor din România ce doresc să muncească în Marea Britanie, intitulată “Munca în Regatul Unit – Drepturi și responsabilități”.

Editată de Departamentul pentru Afaceri, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de la București, broșura bilingvă conține informații extrem de utile pentru doritorii de a lucra în Marea Britanie.

Înregistrarea pentru muncă, statutul de angajare, salarii, impozite, ore de lucru, concedii, cum se poate găsi un loc de muncă, costul vieții și multe altele sunt explicate în termeni simpli, în română și engleză.

Lansarea broșurii are loc cu o lună înaintea luării de către guvernul britanic a deciziei privind deschiderea deplină (sau nu) a pieței muncii pentru cetățenii din România și Bulgaria.

Accesul acestor cetățeni este limitat pe piața muncii din Marea Britanie, fiind necesar un permis de muncă sau statut de self-employed (lucrător pe cont propriu).

După aderarea la 1 ianuarie 2007 doar 40500 de cetățeni români au solicitat drept de muncă în Marea Britanie și 32000 aui primit acest drept, potrivit datelor prezentate de Ambasada României.

De altfel, în trimestrul II al anului 2008 numărul românilor și bulgarilor doritori să lucreze în Marea Britanie a scăzut la doar 8205, în comparație cu 10420 în perioada corespinzătoare a anului trecut.

Rata de angajare printre românii din Marea Briatnie este de 94%, cu 10 procente mai ridicată decât cetățenii celor opt state foste comuniste care au aderat la UE în 2004 și care au primit încă de atunci drept de muncă fără restricții pe teritoriul britanic.

Lucrătorii din România sunt în majoritate tineri, 70% din ei au între 18 și 35 de ani.

Ambasada României atrage totuși atenția că prelungirea restricțiilor și pentru 2009 riscă să îi împingă pe unii dintre acești migranți spre zona gri a economiei.

Ambasadorul la Londra, dr. Ion Jinga, nu a speculat cu privire la decizia guvernului britanic de luna viitoare, dar climatul este mult mai puțin ostil decât în 2006 și 2007.

Nu a mai existat o campanie de presă alarmistă, iar scăderea sensibilă a numărului migranților din noile țări aderente a redus presiunea politică asupra guvernului britanic de a menține restricțiile.

Totuși, potrivit unor surse ale ambasadei este improbabilă deschiderea totală a pieței muncii în octombrie 2008, deși relaxarea unora dintre restricții pare acum mai probabilă.

Detalii suplimementare pe pagina Ambasadei României www.londra.mae.ro

Tzipi Livni – noua ‘doamnă de fier’ a Israelului

septembrie 21st, 2008
Tzipi Livni are șanse să devină a doua femeie prim-ministru al Israelului după Golda Meir (1969 - 1974)Tzipi Livni are șanse să devină a doua femeie prim-ministru al Israelului după Golda Meir (1969 – 1974)

Tzipi Livni a fost aleasă nou lider al principalului partid de guvernământ din Israel, Kadima, și ar urma să-i succeadă în funcția de prim ministru lui Ehud Olmert ce va demisiona ca urmare a acuzațiilor de corupție.

E născută în Tel-Aviv (1958), căsătorită şi mamă a 2 copii.

A servit în cadrul Forţelor Armate cu grad de Locotenent, 2 ani lucrînd în Mossad (serviciul secret extern), de unde a demisionat în 1983.

Este licenţiată în Studii Juridice a Universităţii Bar Ilan (Tel-Aviv).

Membră a Knessetului (Parlament) din partea Partidului Likud din 1999.

Este numită de către Ariel Sharon în 2001 Ministru în probleme de cooperare zonală.

Pînă în 2006 deţine printre altele funcţia de Ministru al Absorţiei (Klita), Ministru Construcţiilor, apoi al Justiţiei.

Din Mai 2006 este Ministrul de Externe şi Vice Prim-Ministru.

Noua situaţie politică

Actualul Prim-Ministru poate rămîne în funcţie pînă la formarea Noului Guvern.

În cazul în care Domnul Olmert demisionează actualul Guvern demisionează, Preşedintele Statului urmînd să numească Prim Ministru interimar, în cazul de faţă pe doamna Tzipi Livni.

Noul Prim Ministru are la dispoziţie 42 de zile pentru formarea noului Guvern, cu prelungirile respective datorită Sărbătorilor (Anul Nou Ebraic şi Succot).
În cazul în care se formează un nou guvern, acesta continuă mandatul fostului guvern pînă în 2010, anul normal de alegeri în Israel.

În cazul în care nu se formează un nou Guvern, se declară Alegeri Generale peste 90 de zile după perioada dată de Preşedintele Statutului.

În toată această perioadă actualul Guvern cu uşoare remedieri îşi continuă mandatul ca Guvern Interimar

Partidul Kadima

În traducere liberă Partidul Viitorului (Kadima însemnînd în ivrit Înainte) Kadima a fost format în noiembrie 2005 de către fostul Prim–Ministru al Israelului, Ariel Sharon, pe atunci încă Leader al Partidului Likud.

În urma politicii de centru pe care a dus-o, în neconcordanţă cu Partidul, Sharon a concluzionat corect, că formînd un nou Partid Politic, Partid de Centru va cîştiga alegerile din Martie 2006.

Partidul Kadima s-a format din nucleul Centrist al Partidului Likud – 23 de membri, la care au aderat 12 membri ai Partidului Muncii ( printre care Shimon Perez – actualul Preşedinte al Statului Israel, Dalia Itzik – actuala Preşedintă a Knessetului.

Ariel Sharon în urma accidentului cerebral nu a apucat să-şi realizeze mandatul, conducerea fiind preluată de Ehud Olmert, actualul Prim Ministru al Israelului. În urma anchetelor judiciare în care este implicat domnul Ehud Olmert s-au hotărît alegerile pentru noul Leader al Partidului Kadima.

Platforma politică a Kadimei

Statul Israel, stat democratic cu majoritate de populaţie evreiască, pe teritoriul recunoscut de Hotărîrea ONU din 1948, dar cu capitala în Ierusalimul nescindat, statul incluzînd teritorii din Cisiordania.

Recunoaşterea Statului Palestinian care va primi teritorii compensatoare teritoriilor din West Cisiordania, cu capitală în Estul Ierusalimului în Abu-Dis.

Nerecunoaşterea dreptului de reîntoarcere a palestinienilor ce au părăsit Palestina în 1949 pe teritoriul Israelului, dar recunoscînd dreptul de reîntoarcere pe teritoriul Statului Palestinean.

Politică internă de Centru, cu tendinţe Liberale. Politică social-economică cu tendinţe spre Uniunea Europeană, fără a neglija relaţiile cu USA.

Politică internaţională Democrat-Centristă cu nuanţe social-democrate (Willi Brandt).

Scriitor fara simbrie

septembrie 21st, 2008

Rasfoind ecourile cititorilor saptamanalului on line www.Acum.tv ca nu sunt unicul locuitor al unui cvartal de ganduri si aspiratii, ceea ce inseamna ca munca noastra nu e zadarnica.

Asa cum mentorul si initiatorul site-ului Stefan Niculescu Maier precizeaza ca majoritatea celor ce scriu nu asteapta un sfant din publicarea lucrarilor, bucuria noastra imensa este sa ne regasim in ceea ce scriem prin rabdarea si receptarea cititiorului.

Nu incercam sa absolutizam si nici sa impunem punctul nostru de vedere, dar nici nu vrem san e integram intr-un flux-numitor comun al gazetarilor asa zisi profesionisti ce scriu la comanda si la indemnul senzatiei de moment.

Amestecand gazetele ca pe niste carti de joc si le deschidem la intamplare se remarca o standarizare a scrisului, articolele se repeta sub aceeasi tema si nu se distinge decat cu cateva exceptii scrisul profesionalizat, personalizat de talent.

Editorialele din lumea democratica isi urmeaza o anume linie-manifest unde jurnalistul scrie sub imboldul vocatiei si al profesiunii cu intentia dezvaluirii adevarului.Citind revista germana Der Spiegel recunosti imediat stilul si tonul specific al acesteia.

Nu incercam sa intram in competitie decat cu noi insine transmitand un mesaj cititorilor, bazat pe experientele noastre ca dialog sincer pe teme diferite, cu precizarea ca nu suntem dependenti de nici o solda. Rasplata muncii noastre ramane reactia cititorului.

In urma cu ani am renuntat la scris spunandu-mi ca nu are sens sa scrii. Nu serveste la nimic si nimanui, ca e pierdere de timp. Reintalnirea cu Stefan Niculescu Maier, care prin incurajarile si suportul real oferit in paginile saptamanalului on line pe care il sustine ca pe prorpiu-i copil, m-a determinat sa reiau scrisul. Mi-a mentionat ca trebuie sa tinem pasul cu presa on line al carei viitor ii apartinem si ca generatiile urmatoare vor fi mai mult atrase de catre ecranul si lumea internetului.
Sunt convins ca era scrisului incifrat si voit academic nu incadreaza un articol bine scris, reusit. Jurnalul trebuie sa fie accesibil cititorului si sa-i ofere informatii actualizate, reale si de ce nu incitante, provocatoare. (Ca referinta:http://romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=367)

Citez doua ecouri trimise de catre cititori care pentru mine devin certitudinea ca nu munca naostra nu e zadarnica.

Primul ecou:

Prima data cind am gasit “ Revista” ACUM eram contrariat de continutul divers al magazinului. Am cautat pe internet sa vad cui apartine si ce urmareste aceasta revista, cine plateste cheltuielile, unde si de ce s-a nascut, cine il citeste. M-a impresionat faptul ca autorii nu sunt platiti si subiectele tratate sunt la alegerea cititorilor. Lucrul cel mai surprinzator a fost sa gasesc ca impartasesc aceleasi principii filozofice si politice cu acele promovate de revista ACUM.

Noi toti avem in comun ca suntem de origine romana si dorim o Romanie prospera si democratic. Din observatiile mele se pare ca cea mai mare parte din autori au residenta in afara Romaniei. Multi dintre noi au incercat sa participe la “democratizarea “ si dezvoltare a Romaniei dar au fost marginalizti si descurajati de realitatea politica din tara. Poate aceasta revista constituie inceputul unui front comun pentru schimbarea sociala, politica si culturala a Romaniei.

Un alt ecou vine din partea unui tanar aflat la munca in Italia :

Mai intai va multzumesc ca ati scris numai realitati….Eu sunt fiul cel mic al familiei Topoleanu..dak va amintiti de unde luati lapte…si unde ati stat cu chirie in casa lu’ tanti Ioana a lu Stefan Bogdan…va amintiti?parintii mei mi-au povestit totul despre dv. si as fi incantat sa intru in contact cu dv.Momentan suntem plecati in Italia si venim acasa doar in vacanta de vara…

Nu mi se pare deloc gresit sa reiterez ideea ca reprezentarea lumii difera in ochii fiecaruia in raport cu profesiunea de baza. Medicul vedea lumea ca pe un spital, politistul o vede ca pe o permanenta ancheta, gradinarul ca pe o gradina samd. Ca muncitor in restaurante impun mereu sloganul ca in primul rand trebuie sa ma pun in locul clientului, nu al celui ce impune un meniu.

Uneori, cred, printr-o rasturnare de situatii ca si jurnalistul ar trebui sa se puna putin in pielea cititorului.

Cum fac PR companiile care sunt listate la Bursa?

septembrie 21st, 2008

Cum fac PR companiile care sunt listate la Bursa?

Nu este o intrebare interesanta? De mult timp, din simpla curiozitate, mi-am pus aceasta intrebare. In general, domeniul burselor este unul destul de misterios…
Ei bine, rasfoind noul numar al al revistei Campaign, am gasit un material care isi propune printre altele sa raspunda chiar la aceasta intrebare:“Cum fac PR clientii listati la bursa ?”
Este vorba de o analiza realizata de Carmen Paun, un material indraznet care isi propune sa explice rigurozitatile si dificultatile pe care le intampina un jurnalist in comunicarea cu o companie listata la bursa si invers.

Despre efectele « silent period »
Cei mai multi profesionisti in relatii publice afirma ca apar dificultati de comunicare intre clientul lor listat la bursa si jurnalist, in momentul in care cei din urma solicita informatii financiare in intervalul de timp denumit « silent period ». Aceasta premergatoare anuntarii oficiale a rezultatelor financiare, aproximativ 30-40 de zile, cand orice comunicare poate influenta cursul actiunilor si poate aduce neplaceri. In timpul « silent period » au loc auditarea si consolidarea datelor conform reglementarilor bursei, iar orice informatie scoasa din context ar putea influenta relatia cu actionarii si in situatii de criza se ajunge la procese, acuzatii de manipulare a pietei sau de inducere in eroarea actionarilor.

Curiozitatea jurnalistilor
In alte economii de piata mai mature, majoritatea companiilor sunt listate la bursa, iar intrebarile venite din partea presei de genul « ce cifre estimati ? », « ce cifre realizati ? » nu mai sunt atat de neobisnuite. In presa din Romania, multe companii care nu sunt listate la bursa se afla in situatia de a raspunde acelorasi intrebari : « Am clienti care se simt agresati de astfel de intrebari si care imi spun ca nu sunt obligati sa raporteze presei din Romania ce profit estimeaza pentru anul in curs », explica Eliza Rogalski, Managing Partner, Rogalski Grigoriu PR in materialul aparut in revista Campaign.

Puterea presei din Romania
Devine destul de greu de crezut ca un articol aparut in presa romaneasca poate avea efecte mai mult decat la nivel national, cu atat mai putin sa afecteze evolutia la bursele straine ale actiunilor companiilor. Se pare ca o piata emergenta cum este Romania este puternic monitorizata de presa internationala, iar orice scandal izbucnit intr-o filiala locala a unei multinationale, poate afecta actiunile acelei multinationale la bursa la care este listata. Dintre tipurile de informatii care pot genera miscari neasteptate la bursa se regasesc: declaratiile unor manageri locali, performantele financiare locale comentate in trecere in vreun interviu sau investitiile anuntate putin inainte de vreme.

Sunt legitimate cererile materialelor «la aprobat» ?
“Suntem listati la bursa, avem nevoie sa vedem articolul inainte de a fi publicat. Daca apare vreo eroare sau vreo informaţie transmisa greşit, exista o întreaga industrie care o poate transforma într-un factor care sa ne influenţeze preţul acţiunilor.” Exista putini jurnalisti pe piata care sa nu se fi confruntat cu cererea de a vedea articolul inainte de publicare, asa cum exista putine agentii de PR care sa nu fi primit aceasta solicitare din partea clientului. Chiar daca una din parti poate crede ca este legitimata o astfel de cerere, agentiile de PR incearca sa descurajeze inca de la inceput aceste practici.

Concluzii
Specialistii in PR care au contribuit cu informatii in materialul din Campaign sunt de acord ca daca exista o comunicare onesta cu presa inca de la inceput si li se spune clar ce informatii pot si ce informatii nu se pot comunica, nu au cum sa apara probleme. De altfel, unele firme cotate la bursa comunica periodic, foarte structurat si furnizeaza exact acele informatii pe care regulile bursei le cer, fara sa faca estimari sau alte comentarii.

Pentru detalii,
Irina Mateescu
Marketing Coordinator
Business Media Group
0728 556 314
www.bmg.ro

Prima imagine a unei exoplanete?

septembrie 21st, 2008
Obiectul încercuit poate fi prima exoplanetă detectată în mod direct de către un telescop. Se află la 45 miliarde de km depărtare de steaua din centrul imaginii. Credit: Gemini ObservatoryObiectul încercuit poate fi prima exoplanetă detectată în mod direct de către un telescop. Se află la 45 miliarde de km depărtare de steaua din centrul imaginii. Credit: Gemini Observatory

O ştire conform căreia astronomii au putut observa o exoplanetă a făcut ieri înconjurul lumii.

L-am contactat pe colegul nostru Adrian Şonca, Coordonatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti pe care l-am rugat să ne dea detalii în acest sens.

Astfel am aflat că exoplanetele (planete ce se rotesc în jurul altor stele) sunt foarte greu (dacă nu imposibil) de observat direct prin telescoapele astronomilor. Asta pentru că sunt foarte apropiate de steaua mamă și firava lumină reflectată de acestea se pierde în lumina emisă de stea.

Cei care încearcă să observe direct exoplanetele, se folosesc tot felul de tehnici, cele mai mari telescoape de pe Terra. De asemenea au nevoie de foarte mult noroc ca steaua pe care o observă să aibă o planetă situată la o depărtare relativ mare.
Iată că o echipă de astronomi a încercat să detecteze exoplanete foarte tinere, ce au o temperatură mai mare decât cele bătrâne, deci o strălucire mai mare.

Au observat un număr de 82 de stele folosind telescopul Gemini Nord, de 8,1 metri în diametru. Și se pare că au avut noroc pentru că au descoperit un obiect ce pare o planetă tânără, situată foarte aproape de steaua 1RXS J160929.1-210524. Steaua se află la 500 de ani lumină depătare de Soare și se găsește în constelația Scorpius.
Observațiile s-au făcut în domeniul infraroșu pe 27 aprilie și 21 iunie. Planeta este gazoasă și are dimensiunile planetei Jupiter. Fiind mai tânără, temperatura acesteia este de 1500° C (Jupiter are -150° C).

În prezent exoplaneta este la 300 de Unități Astronomice de stea (aproximativ 45 miliarde km). Ca o comparație, cea mai îndepărtată planetă de Soare, Neptun, este la 30 de Unități Astronomice.

Observațiile fiind foarte recente, încă nu s-a putut determina dacă planeta se rotește în jurul stelei. Fiind relativ departe de stea, viteza planetei este destul de mică necesitând un timp mai lung pentru a fi detectată.
Rămâne de văzut dacă avem o planetă ce orbiteaza în jurul stelei 1RXS J160929.1-210524 sau o planetă ce se mișcă prin galaxie independent de stea.

Nouă planetă extrasolară

De altfel, încă din ianuarie 2006, Adrian ne vorbea despre posibilitatea existenţei unei noi planete extrasolare. Ne ruga atunci să ne imaginăm că cineva se aşează lângă o lampă de 1000W şi aprinde o lumânare în acelaşi timp cu lampa.

Privitorul pleca cu un autobuz la 10 km departare de acea lampa. Apoi priveste cu ochiul liber in directia unde se afla lampa. Misiunea privitorului este sa distinga flacara lumanarii langa lampa. Este imposibil pentru ca lumina lumanarii, langa lumina puternica a lampii, nu poate fi detectata.

Aceasta este misiunea astronomilor ce cauta planete ce se rotesc in jurul altor stele.
Dupa cum se stie o planeta reflecta lumina stelei in jurul careia sa roteste. Daca steaua este situata departe de observator, atunci lumina slaba a planetei se pierde in lumina stelei si nu poate fi observata direct.

Din acest motiv au aparut noi metode de observare a planetelor extrasolare (exoplanete).
Una dintre metode se bazeaza pe un fenomen prezis de Einstein: cand o stea trece prin fata alteia, din cauza gravitatiei primei stele, steaua din fundal isi mareste stralucirea pentru o anumita perioada de timp (cat tine alinierea). Fenomenul se numeste lentila gravitationala.

Cu ajutorul acestei metode a fost descoperita prima planeta extrasolara ce are o masa doar cu putin mai mare decat cea a Terrei.

Noutatea consta in masa mica a planetei, pentru ca pana acum majoritatea planetelor descoperite sunt mai mari decat Jupiter (Jupiter este de 317 ori mai masiva decat Pamantul), numai cateva fiind asemanatoare cu Neptun (de 17 ori mai masiva decat Pamantul).

Planeta, ce se roteste in jurul stelei OGLE-2005-BLG-390Lb, este intre 3 si 11 ori mai masiva decat Pamantul (descoperitorii ei accepta o masa de 5,5 ori mai mare decat Pamantul).

Astronomii (grupul OGLE) ce au descoperit planeta, au observat trecerea unei stele (pitice maro) prin fata stelei OGLE-2005-BLG-390. Steaua si-a marit stralucirea dupa cum era de asteptat (timp de o luna si jumatate), dar pe langa prima marire de stralucire s-a observat o a doua. A doua marire de stralucire a fost provocata de planeta ce se afla langa steaua OGLE-2005-BLG-390. Cei interesati pot vedea aici graficul stralucirii stelei si a planetei.

Astfel s-a descoperit acesta planeta, care s-a dovedit a fi una din cele mai mici planete descoperite pana acum.

Steaua se afla la 22.000 de ani lumina departare, planeta aflandu-se la 2,6 Unitati Astronomice de stea (cam 400 milioane de km). Planeta face o rotatie completa in jurul stelei intr-un an. Temperatura la suprafata acesteia este de -220°C, mult prea scazuta pentru aparitia vietii.
Nu se pot spune mai multe despre aceasta planeta, pentru ca doar atat se cunoaste despre ea. Metoda prin care a fost descoperita nu permite aflarea mai multor detalii.
Pana acum au fost descoperite 175 de exoplanete.

Descoperirea unei planete atat de mici este o mare bucuruie pentru astronomi, acestia fiind cu un pas mai aproape de descoperirea unui nou Pamant.

Acum, după mai bine de doi ani, astronomii consideră că se pot bucura de prima imagine a unei exoplanete (foto).

Criză profundă pe Wall Street, care sunt implicațiile – trei întrebări, Matei PĂUN răspunde

septembrie 21st, 2008

Vestitele bănci de investiții Lehman Brothers și Merryl Lynch au încetat să mai existe. Prima s-a declarat în stare de insolvabilitate, iar cea de-a doua va fi preluată de Bank of America. Ca urmare, piețele financiare au cunoscut puternice turbulențe.

1) Care e cauza crizei de la Lehman Bros și Merryl Lynch?

Cauza prăbușirii lui Lehman și Merryl Lunch este criza lichidităților („Credit Crunch”) care a început în prima jumătate a acestui an. Cauza profundă sunt perioadele prelungite de credit ieftin (adică rate reduse ale dobânzilor) cuplate cu mediul de reglementare lax și ineficient – o combinație teribilă. Procesul de corecție a exceselor generate este ce a dus la convulsiile la care asistăm.

2) Cât de afectat este sistemul financiar american și care vor fi implicațiile globale?

Sistemul financiar american este profund afectat de criză. A debutat cu criza fondurilor de investiții, acum a afectat băncile de investiții și sectorul asigurărilor și e probabil să afecteze și băncile comerciale în lunile următoare. Am fi norocoși dacă am depășit jumătatea crizei. În final, chiar nota de risc a guvernului Statelor Unite înuși ar putea fi afectată, având ca efect costuri mai ridicate de finanțare ale administrației, dar și pentru economie în ansamblu. Pe plan global este posibilă o recesiune sau o încetinire drastică în cele mai multe țări. Creditul va rămâne restrâns și va fi mai scump.

3) Va fi România afectată de criza de pe Wall Street?

Cu siguranță. România este deja afectată de scumpirea finanțării și de reducerea accesibilității acestei finanțări. Devine din ce în ce mai greu să găsești bani de împrumut. Acest lucru va afecta în primul rând sectorul imobiliar, dar își croiește drum și prin industria construcțiilor, a materialelor de construcții, etc. Economia în ansamblul ei va simți efectele, mai devreme sau mai târziu.

ALIANTA ANTIDISCRIMINARE A TUTUROR TATICILOR T.A.T.A.

septembrie 21st, 2008

COMUNICAT DE PRESA

Discriminarea tatilor in Romania

Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. solicita magistratilor, managerilor instantelor romanesti si Consiliului Superior al Magistraturii sa puna punct discriminarii grave a tatilor si sa nu mai saboteze relatia tata-copil.

In contextul cresterii exponentiale a ratei divorturilor in Romania si a migratiei fortei de munca spre alte state europene, Justitia Romana da castig de cauza mamei sau familiei extinse materne in peste 95 % din litigiile aflate pe rolul instantelor, ignorand tatal si rolul acestuia in cresterea si educarea copilului.

Mai grav este faptul ca, desi custodia unica este acordata de regula mamei, programul de vizitare rezervat tatalui este unul simbolic, constand de cele mai multe ori in doua finaluri de saptamana in fiecare luna, indiferent de varsta copilului.
Tatici suficient de buni pana la pronuntarea divortului de mama copilului sunt redusi de magistrati doar la statutul de platitori de pensie alimentara, fiind brusc considerati nedemni sa se mai implice in cresterea si educarea propriilor copii si fiind deposedati brutal de toate drepturile parentale.

Instantele judecatoresti nu tin cont de regula de interesul superior al copilului, contribuind din pacate la abuzarea psihica si chiar fizica a minorilor. Desi multe mame se razbuna pe fostii soti, blocand accesul acestora la fii sau fiicele lor si otravind relatia tata-copil, ignorand sentintele de stabilire a programului de vizitare si traumatizandu- si grav proprii copii, magistratii si reprezentantii autoritatilor publice abilitate sa intervina asista pasiv la acest fenomen deosebit de nociv pentru societatea romaneasca.

Asociatia T.A.T.A. le recomanda tuturor taticilor discriminati de Justitia romana sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru a lansa astfel un semnal de alarma la nivelul Comunitatii Europene si a obliga statul roman sa adopte masurile legale necesare.

Totodata, Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. solicita primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu sa o destituie din functie pe doamna Mariela Neagu, Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului. Doamna Secretar de Stat este incapabila sa gaseasca solutii pentru criza grava cu care se confrunta sistemul protectiei drepturilor copilului, preferand doar sa se lamenteze public si sa paseze raspunderea altor autoritati publice.

Incepand cu debutul anului scolar, Asociatia T.A.T.A. va sesiza saptamanal Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) cu privire la toate cazurile de discriminare grava a tatalui din societatea romaneasca. Anchetele sociale care considera tatal incapabil sa fie parinte, refuzurile unitatilor medicale de a interna copilul insotit de propriul tata, campaniile publicitare care discrimineaza tatal, toate aceste realitati teribile vor fi puse de T.A.T.A. in dezbaterea CNCD.

CAMPANIA NATIONALA DE PROMOVARE A RELATIEI TATA-COPIL, lansata de Asociatia T.A.T.A., continua si urmareste sa determine la nivelul societatii o constientizare mai clara si mai corecta a rolului tatalui in cadrul familiei si in viata copilului sau. T.A.T.A. doreste ca la finalul Campaniei sa obtina modificarea legislatiei romanesti.
Reglementarea in premiera a custodiei comune, stabilirea unei proceduri clare si uniforme la nivel national de efectuare a rapoartelor de ancheta sociala, decaderea din drepturile parentale ale celor care ignora sau incalca sentintele judecatoresti privind incredintarea minorului sau stabilirea programului de vizitare, solutionarea cu celeritate a dosarelor penale privind relele tratamente acordate minorului, abandonul de familie si nerespectarea hotararii judecatoresti, combaterea violentei in familie prin sanctionarea drastica a acestor abuzuri, pedepsirea mai dura a celor care se fac vinovati de abuzarea fizica sau psihica a minorilor, reglementarea clara a relatiei institutionale dintre Autoritatea Tutelara si Directia pentru Protectia Copilului, instaurarea obligativitatii de a se evalua psihologic parintii si copiii in cadrul proceselor de divort si de incredintare a minorilor sau de stabilire a programului de vizitare, toate acestea reprezinta propuneri formulate de Asociatia T.A.T.A. privind modificarea cadrului legal existent.

Asociatia T.A.T.A. a reusit sa solutioneze o drama familiala care dura de ani de zile si care afecta grav relatia tata-copil. Domnul Felix Moga a apelat la T.A.T.A. pentru a fi consiliat in vederea restabilirii relatiei cu propriul copil si pentru a i se permite sa se implice in cresterea si educarea baiatului sau. Dosarul MOGA a fost rezolvat cu un succes deplin dupa aproximativ doua luni de demersuri intreprinse de T.A.T.A. Tatal a obtinut nu numai un program extins de vizitare, dar a si beneficiat de acest program, petrecand deja cateva saptamani cu propriul copil si avand in prezent o relatie buna cu mama baiatului sau si cu familia extinsa materna. Progresele baiatului sunt deja impresionante, iar tatal si mama colaboreaza permanent tinand cont doar de interesul copilului lor, formand in continuare doar un cuplu parental pentru acesta.
Asociatia T.A.T.A. a primit recent in randurile sale pe taticul Marcel Puscas, acordandu-i consultanta de specialitate si implicandu-l deja in Campania de promovare a relatiei tata-copil. Domnul Puscas va face toate demersurile legale necesare pentru a obtine recunoasterea drepturilor sale paterne si a se implica in cresterea si educarea baiatului rezultat din mariajul cu fosta sotie Luminita Anghel. Asociatia T.A.T.A. saluta eforturile unui tata care-si iubeste copilul infiat la fel ca pe cel biologic al sau si care doreste sa-i fie alaturi baiatului sau, neimplicandu- l in relatia conflictuala intretinuta de fosta sa sotie. Tatal Marcel Puscas va apela la toate mijloacele legale necesare pentru a reveni in viata copilului sau si pentru a-si convinge fosta sotie sa actioneze doar tinand cont de interesul superior al minorului si de importanta relatiei tata-fiu.

• Cine este T.A.T.A.?
T.A.T.A. este o organizatie neguvernamentala, apolitica, non-profit, infiintata de tatici care doresc sa fie egali cu mamele copiilor lor in societate, in fata autoritatilor de orice tip si conform legii, care se dedica educarii si cresterii copiilor lor, care inteleg cat de important este rolul tatalui in viata propriului copil.

Membrii T.A.T.A. sunt asadar tatici casatoriti, vaduvi sau divortati, crestini, apartinand altor religii sau atei, care, indiferent de starea materiala, de calificarea profesionala, de nivelul de studii, de numarul de copii, au o trasatura comuna: isi iubesc copilul/copiii si vor sa fie prezenti calitativ si cantitativ in viata acestora.
Obiectivele Aliantei Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. sunt:
1. promovarea si respectarea drepturilor tatilor si copiilor acestora,
2. consolidarea relatiilor dintre tati si copiii lor,
3. sensibilizarea membrilor societatii cu privire la importanta egalitatii parentale in fata legii,
4. combaterea discriminarii sociale, juridice sau economice a tatilor,
5. asistarea prompta a familiilor aflate in criza,
6. protejarea demnitatii si promovarea drepturilor si intereselor membrilor T.A.T.A.

WWW.TATA.ORG.RO este un site construit cu si pentru toti taticii dornici sa se implice permanent in cresterea si educarea propriilor copii, constienti de rolul exceptional pe care il are tatal in viata copilului sau.
Nu numai taticii sunt invitati sa contribuie la optimizarea serviciilor furnizate electronic. Psihologii, juristii, reprezentantii autoritatilor si institutiilor publice, cadrele medicale, politicienii sunt bineveniti pe pagina web pentru a ajuta T.A.T.A. sa-si realizeze scopul stabilit prin statut.

Informatii suplimentare se pot obtine de la presedintele T.A.T.A la tel. 0723 568 280, 0744 148 965, tel./fax 021-345.0123, tata@tata.org. ro, asociatiatata@ gmail.com .

PRESEDINTE,
Bogdan Draghici

Adio, Stefan Iordache

septembrie 21st, 2008

A incetat din viata intr-o clinica din Viena. Vestea a lovit ca un trasnet lumea artistica din Romania si pe toti cei care l-au cunoscut, admirat, aplaudat. O tara intreaga. I se spunea “Cel mai iubit dintre pamanteni” dupa rolul principal pe care il jucase in ecranizarea dupa Marin Preda. In teatru, spectatorii il cunoscusera in rolurile Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.
„Ticalosii”, „Ciuleandra”, „De ce bat clopotele, Mitica?” „Bietul Ioanide” „Glissando”- pentru care a primit în 1984 premiul ACIN pentru interpretare masculină , „Noiembrie, ultimul bal” – sunt doar o mica parte din filmele in care a interpretat roluri de exceptie, personaje parca intiparite pe retinele noastre. Stefan Iordache, cu zambetul lui special, cu acea seninatate, cu grimasele lui, cu privirea acea care te sfredelea, cu interpretarea tintind sa atinga rani neinchise ale sufletelor noastre, amintiri, sau pagini ramase nescrise in vietile fiecaruia, era parca mereu prezent, un nemuritor al cinematografiei. Si asa va si ramane. Dar doar pe pelicule. Viata reala, biologica, i s-a intrerupt nedrept si subit la 67 de ani. O varsta la care bunicii isi plimba fericiti in parcuri nepotii. Stefan Iordache nu a avut copii, o greseala pe care si-o reprosa la sfarsitul vietii. O neimplinire care avea sa-l doara, sa-i mahneasca sufletul. Alaturi de o alta pe care o exprimase in ultimul interviu acordat lui Cristi Brancu in Jurnalul National cu doar doua luni inainte de a-si da ultima suflare:
„Ştefan Iordache: Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?”
Iordache se „sinucisese” social inainte de moartea fizica. Refuzase sa se mai implice in societate, scarbit de tot ce se intampla in jurul nostru.
Iubise viata despre care spunea ca ii gustase toate placerile. Alesese insa sa se retraga la senectute intr-o casa departe de capitala, alaturi de natura, sotie, si animalele iubite. A fost si a ramas pana la sfarsitul vietii un tipicar, grijuliu sa puna totul la punct pana in ultimul detaliu. Nu intaplator, pana si ultimul interviu, anuntase ca va fi …ultimul.
Si din nou deloc intamplator, transformase locul in care alesese sa traiasca ultimii ani din viata intr-o gradina paradisiaca. Il voi cita din nou:
„Ştefan Iordache: Da. Acest loc este ca o mână. Face parte organic din mine. Auzi liniştea asta compactă? Aici poţi trăi liniştit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaţi de la filmul «Glissando». Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniţă. Apoi încă două mii, după revoluţie. Crezi că aş fi avut bani pentru aşa ceva? (…)Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieşit cam tare de data asta.”

Se amuza ca unele persoane, mai ales tinerii, il recunosteau in ultima vreme mai mult dupa piesele pe care le interpretase alaturi de Sanda Ladosi, de Monica Anghel, de Angela Similea, Elena Carstea, Gheorghe Dinică, Nelu Ploieşteanu şi Marius Mihalache.
Ştefan Iordache a debutat în 1963 la Studioul Casandra, cu rolul lui Arthuro Ui, in piesa “Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprita” si si-a incheiat viata de actor cu Printul Potemkin in piesa “Ecaterina cea Mare” de George Bernard Shaw, pusa in scena chiar in 2008 la Teatrul National Bucuresti.

In anul 2004, la editura Nemira, a aparut cartea “Regele scamator, Stefan Iordache”, semnata de criticul teatral Ludmila Patlanjoglu. Lucrarea este o biografie a actorului si cuprinde si memoriile pe care a acceptat sa si le scrie, in mod special, pentru aceasta carte.
A plecat trist dintre noi. N-am stiut poate sa-l pretuim de ajuns si l-am facut sa se indeparteze de noi, de societate, de orasul in care s-a nascut, de scenele care ii erau atat de dragi. Cu speranta ca a plecat poate la mai bine…sa-i inchinam un gand bun si amintirea vesnica.

Atelier de creativitate la Muzeul Ţăranului Român

septembrie 21st, 2008

Ateliere de ceramica, de construit instrumente muzicale, de tiparituri si realizare de carte pentru copii

26 septembrie – 5 octombrie

La Muzeul Ţăranului Român au început înscrierile pentru atelierele de ceramică, de construit instrumente muzicale, de tipărituri şi realizare de carte pentru copii.
Atelierele de ceramica vor fi sustinute de Karin Heyne, pictorita si graficiana, fondatoare a Kreative Werkstatt Dresden e.V., organizatie care ofera cursuri de pictura, ceramica, tiparituri, serigrafie, lucru in lemn si piatra.

Atelierul de ceramica desfasurat la Muzeul Taranului se va incheia cu arderea obiectelor realizate in cuptorul de ceramica din curtea muzeului. Timpul pentru arderea cu lemne in cuptorul mare din curtea muzeului este de minim 8 ore in functie de temperatura aerului si umiditate.

Pentru copii de la 7 ani. 12 locuri
Arderea neagra este un tip special de ardere a lutului prin care acesta se innegreste in contact cu oxigenul. Lutul innegrit ramane in aceasta forma atunci cand nu se foloseste glazura sau pe suprafata neglazurata.

 
54.242.165.26