Loading

Uniunea Europeană sprijină (oarecum) Georgia

septembrie 7th, 2008
Javier Solana (dreapta) a promis sprijin economic lui Lado GurghenidzeJavier Solana (dreapta) a promis sprijin economic lui Lado Gurghenidze

În timp ce Germania şi Italia (la care s-au alăturat şi alte state europene interesate de păstrarea dialogului cu Rusia: Spania, Austria, Ungaria etc.) încearcă să elaboreze o declaraţie moderată vizavi de criza din Caucaz, Georgia a primit deja garanţii provizorii privind susţinerea politică, economică şi tehnică în domeniul gestionării post-conflict din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, Javier Solana.

Rezultatele întâlnirii dintre înaltul reprezentant european şi prim-ministrul georgian, Lado Gurghenidze, organizate cu ocazia desfăşurării Summitului european pe problematica georgiană, atestă faptul că se păstrează o poziţie comună favorabilă în rândul membrilor UE, în privinţa susţinerii integrităţii teritoriale şi refacerii post-conflict a Georgiei.

În primul rând, Javier Solana a subliniat faptul că UE susţine în continuare unitatea teritorială a statului georgian, remarcând faptul că Bruxelles dezaprobă actul de recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Rusia. Din aceasta rezultă că Declaraţia finală a acestui Summit ar putea invoca reiterarea respectării integrităţii teritoriale a Georgiei şi condamnarea suveranizării regiunilor separatiste georgiene de către toate statele europene.
Stimulentele politice şi economice sunt alte două promisiuni ale reprezentantului european faţă de Tbilisi. Dimensiunea politică se referă la potenţialul cadru juridic al relaţiilor georgiano-comunitare, care în urma conflictului militar din Caucaz ar putea avansa, atât pentru a ridica nivelul stabilităţii şi securităţii (în special în sfera energetică) a regiunii şi a Europei în întregime, cât şi pentru a preveni eventuala restabilire a influenţei ruse în Georgia (prin condiţionarea schimbării actualei conduceri politice georgiene).

Contribuţia economică evidenţiată de Javier Solana, reprezentantul UE de politică externă, ar putea consta în mărirea ajutorului financiar pentru Georgia în contextul Instrumentului Politicii Europene de Vecinătate, dar şi în organizarea unei conferinţe internaţionale pentru reconstrucţia post-conflict (economică, de infrastructură etc.) a Georgiei. De asemenea, Bruxelles-ul ar putea oferi un regim comercial preferenţial, care va avea un impact substanţial asupra economiei georgiene, mai ales în contextul ieşirii Georgiei din cadrul CSI.

Implicarea UE în gestionarea post-conflict în Georgia prin trimiterea unei misiuni de monitorizare pentru a controla implementarea efectivă a celor 6 puncte ale „Planului: Medvedev-Sarkozy”, în strânsă coordonare cu OSCE. Misiunea respectivă ar putea fi gestionată de reprezentanţa UE la nivelul Politicii Externe şi de Securitate Comună. Acest lucru a fost discutat de Steinmeier şi Lavrov în convorbirea telefonică care a precedat Summitul respectiv (30 august curent). Iniţiativa dată a fost susţinută în mod repetat de Ministerul de externe rus, conform căruia misiunea de monitorizare (OSCE, UE) ar putea activa în zonele de securitate georgiene din jurul Abhaziei şi Osetiei de Sud, având drept scop obiectivele de „demilitarizare şi prevenire a eventualelor atacuri din partea autorităţilor georgiene”.

Cu toate acestea, UE nu are capacităţi suficiente pentru a asigura în termeni reali integritatea teritorială a Georgiei. Aceasta se datorează nu numai presiunii puternice exercitate de Moscova (şi ponderii economice, energetice şi geopolitice ruse), dar şi faptului că SUA alunecă tot mai mult în campania electorală pentru preşedinţie. În asemenea context Bruxellul dă prioritate tot mai mare principiilor de realpolitik, urmărind scopurile economice ale majorităţii statelor UE, precum şi afirmarea sa în calitate de actor internaţional independent. Totuşi, maximizarea independenţei geopolitice faţă de SUA ar putea avea efecte perverse în ce priveşte creşterea dependenţei energetice (economice, geopolitice etc.) a UE faţă de Rusia.

Georgia și Rusia – în căutarea logicii – sau Cine ești dumneata, domnule Putin

septembrie 7th, 2008
Putin devine stăpânul absolut al RusieiPutin devine stăpânul absolut al Rusiei

Comportamentul Rusiei în raport cu Georgia a stârnit un val de declaraţii şi comentarii. Totodată, este evident că acţiunile Rusiei au surprins comunitatea internaţională, ceea ce vorbeşte despre faptul că logica şi motivaţia Rusiei continuă să fie neînţelese. Deoarece, este cert că recunoasterea independenţei a regimurilor de marionete ruseşti din Ţhinvali şi Suhumi nu a constituit scopul final al operaţiunii militare ruseşti. Rusia oricum de facto a anexat aceste teritorii în urma evenimentelor de la începutul anilor ’90. Prin urmare, se poate de presupus că Rusia realizează un scenariu, care are o logică internă şi care trebuie să aibă o continuare şi după decretele scandaloase ale lui Dmitrii Medvedev de recunoaștere a independenţei Osetiei de Sud şi a Abhaziei.

Personal, îmi vine deosebit de dificil să caut această logică. Deoarece, n-am fost nici membru PCUS, şi nici colaborator al „KGB” . N-am fost preşedinte de ţară, măcar al Republicii Moldova. Şi n-am avut posibilitatea să mă uit în ochii lui Putin, aşa cum a făcut-o pe timpuri George W Bush. Prin urmare, ceea ce am să scriu trebuie perceput drept un exerciţiu pur intelectual, fără a mă împovăra cu resposabilităţi excesive.

Voi începe cu constatarea banală a faptului, că liderul real al Rusiei continuă să fie Vladimir Putin. Prin urmare, în căutarea logicii în comportamentul Rusiei trebuie să revenim la întrebarea: „Who are you, Mr. Putin?”. Faptul că Occidentul este surprins de comportamentul Rusiei putiniste confirmă constatarea că occidentalii, trăind în altă lume, în altă civilizaţie cu alt sistem de valori sunt incapabili să perceapă un răspuns obiectiv la această întrebare. Acum, după ce pacientul iluziilor se pare că a decedat, poate conculzia unui medic legist va fi mai convingătoare?

Școala KGB

Să începem cu faptul, că Vladimir Putin este un produs finit al „KGB”, fiind educat în spiritul de ură faţă de occident, a dispreţului faţă de aberaţiile gen „drepturile omului”, „democraţie” etc. Cine l-a uitat pe bătrânul Marx care afirma că „existenţa determină conştiinţa” şi nu-şi dă seama pe cât de puternic este impactul mediului asupra procesului de formare a individului, n-au decât să se uite la contrastul dintre cele două Coree. El a fost instruit cum să racoleze şi să transforme în agent orice persoană, fiind ferm convins că totul depinde de cantitatea banilor oferiţi sau de cinismul şantajului. Tot „KGB-ul” l-a învăţat, că exterminarea fizică a oponenţilor regimului este un instrument eficient şi de rutină. El se simţea o piesă importantă a „frontului invizibil” în lupta dintre Patria sa – URSS, şi restul lumii. Prin urmare, Putin a fost sincer, când a declarat că „destrămarea URSS a constituit catastrofa geopolitică cea mai gravă a secolului XX”. Şi a procedat logic, când a reîntrodus Imnul URSS, cu mici adaptări decorative.

Este naiv şi greşit să consideram că în Rusia lui Boris Elţin a existat democraţia. Democraţia este un mecanism complex, a căruia ajustare durează şi care are la temelie masa critică de cetăţeni conştienţi, responsabili şi educaţi. Or, pe timpurile lui Boris Elţin, mai degrabă existau unele nişe pentru nişte libertăţi, pe fundalul haosului, banditismului şi a atmosferei de furt nesăbuit.

Astăzi puţini sunt aceia care ţin minte prima reacţie, ironică şi chiar dispreţuitoare, a mai multora la desemnarea lui Putin de către Boris Elţin în calitate de succesor. Or, Vladimir Putin a demonstrat că face parte din cei care au răbdare. Pas cu pas a fost realizată subordonată mass media. Proprietarii canalelor TV care îndrăzneau să-l critice pe Putin s-au dovedit a fi cei mai corupţi şi implicaţi în afaceri dubioase şi au preferat să se refugieze prin străinătăţi. Societatea şi jurnaliştii au înţeles perfect mesajul şi mass media din Rusia au devenit un instrument docil de propagandă al regimului, şi de spălare a creierilor. Doar prin Internet câţiva jurnalişti mai îndrăznesc să-l critice pe Putin. Societatea rusească s-a dovedit a fi incapabilă să dea naştere forţelor politice reale, a căror concurenţă ar fi constituit un remediu împotriva dictaturii. Şi acum în Rusia spectrul politic se reduce la partidul puterii („Edinaia Rossia” şi clona lui – „Spravedlivaia Rossia”) şi doi clovni de pe lângă tronul Ţarului, unul dintre care se prezintă „comunist”, iar celălalt – „liberal” şi „democrat”.

Contrastul dintre destinele lui Mihail Hodorkovskii şi Roman Abramovici a fost înţeles imediat de oligarhii ruşi. Miliardele de dolari în Rusia n-au nici o valoare, dacă nu eşti acceptat de regim. A început invazia masivă a ofiţerilor din serviciile secrete în funcţiile-cheie de stat şi în fruntea companiilor strategice.

Fără scrupule

Nu am de gând să-l acuz pe Putin şi pe cei care au venit cu el la putere, de organizarea exploziilor, în septembrie 1999, în Moscova. Totuşi, nu e cazul să uităm „gluma” lui Putin, când, la 20 decembrie 1999, luând cuvântul în faţa foştilor colegi cu prilejul aniversării creării primului serviciu secret bolşevic, el a declarat: ”Dragi tovarăşi! Vreau să raportez, că grupul de colaboratori ai „FSB” , trimişi în deplasare pentru activitatea sub acoperire în guvern, la prima etapă se isprăveşte cu problemele sale”. Pentru ca deja la 31 decembrie 1999, să vină momentul realizării „etapei a doua”, el fiind desemnat de Boris Elţin în calitate de succesor.

Atacurile teroriste asupra SUA la 11 septembrie 2001 au dat peste cap mai multe lucruri. Or, este evident, că diferite state şi diferiţi lideri au investit sens cu totul diferit în noţiunea de „luptă cu terorismul”. Poziţionarea alături de SUA după 11 septembrie 2001 i-a oferit lui Putin un carte blanche în atingerea propriilor scopuri, când „lupta cu terorismul” a constituit un paravan pentru lichidarea oricăror vlăstare de democraţie în interiorul Rusiei. Pe fundalul tragediei de la Beslan a fost lichidat sistemul de alegere a gubernatorilor. Forţa şi numai forţa brutală, aplicată cu cruzime şi cinism, zeci de mii de jertfe din rândurile populaţiei civile, provocarea spiritelor xenofobe în societate – iată preţul „luptei cu terorismul” în Cecenia. Agenţii ruşi au comis un act de terorism statal, atunci când, la 13 februarie 2004, l-au lichidat în capitala Quatarului, Doha, pe Zelimhan Iandarbîiev, fostul preşedinte al Ceceniei. Or, când ucigașii ruşi au fost arestaţi în Qatar, regimul lui Putin imediat, fără ezitări şi scrupule, i-a luat ostatici pe doi cetăţeni ai acestei ţări care au avut nenorocul să aterizeze la acel moment la Moscova, în drum din Belarus spre Siria.

Putin nu este sentimental. Cine ţine minte, cum Putin a reacţionat, la 22 august 2000, la întrebarea jurnalistului Larry King despre soarta submarinei „Kursk”? Putin nici n-a găsit de cuviinţă să mimeze compasiunea faţă de membrii echipajului şi familiile lor. „S-a înecat” – a constatat sec comandantul seprem al Rusiei, şocându-i pe telespectatorii canalului CNN. Putin nici n-a încercat să recurgă la soluţii mai sofisticate în situaţiile cu ostaticii de la teatrul „NORD-EST”(2002) şi Beslan(2004). Vieţile a sute de ostatici, inclusiv a sutelor de copii de la Beslan au fost aduse pe altarul „luptei cu terorismul”. Şi degeaba „Mamele Beslanului” caută adevărul, caută răspunsul la întrebarea de ce moartea unui terorist a fost plătită cu vieţile a zece copii nevinovaţi? Forţa şi numai forţa brutală, îmbinată cu dispreţul faţă de „materialul uman”.

Nu ştiu cine a comandat moartea lui Alexandr Litvinenko, tot aşa cum nu cred că el prezenta vreun pericol pentru regimul lui Putin. Or, eu nu pot uita opinia lui Boris Jukov, savantul rus, tăiată de cenzori de pe banda de înregistrare a emisiunii TV, care, în cadrul imprimării ei, a declarat: „Britanicii au realizat un act de eroism ştiinţific, când totuşi au depistat Poloniul”. Savantul rus, specialist în domeniu, era de părere că numai statul controlează orice cantitate de Poloniu 210, şi că cei care au pus la cale otrăvirea lui Litivinenko cu acest izotop erau ferm convinşi că nimeni nu va descoperi cauza reală a morţii lui. Ceea ce însemna, că chinurile groaznice şi mortea inexplicabilă a lui Litvinenko urmau să demonstreze tuturor, că orice trasnfug din serviciile secrete şi oponent al regimului, fie şi cu paşaport britanic, poate fi lichidat de o armă necunoscută. Rusia a refuzat să coopereze cu Marea Britanie în anchetarea morţii lui Litvinenko. Iar principalul suspectat de britanici, Andrei Lugovoi, este ales în Duma de Stat al Rusiei, pe listele „Liberal Democraților” lui Jirinovskii.

Nu ştiu nici cine a comandat uciderea jurnalistei Anna Politkovskaia, cunoscută, în primul rând, prin articolele sale, în care erau demascate atrocităţile, comise de armata şi serviciile secrete ruseşti în Cecenia. Şi nu sunt sigur, că justiţia rusească, care este preocupată de colectarea probelor despre „genocidul” în Osetia de Sud, şi nu s-a autosesizat în urma publicaţiilor scrise de Politkovskaia despre crimele comise în Cecenia, o să-i găsească pe acei, care au comandat lichidarea ei.

Putere absolută

De ce evenimentele din Georgia au început în august 2008? Răspunsul e simplu – în prima jumătate a anului 2008 Putin a încheiat procesul de realizare a proiectului politic major intern, care prevede perpetuarea lui, necontralată de nimeni, la putere. Pentru aceasta au fost sterilizate elementele cheie ale democraţiei în Rusia, cum ar fi parlamentarismul, sistemul de partide, alegerile, federalismul, libertatea mass media, separarea competenţelor şi independenţa justiţiei etc. Maşinăria propagandistică a statului asigură sterilizarea oricărei gândiri critice în societate. Congresele partidului „Edinaia Rossia” par a fi inspirate din cele din Coreea de Nord. Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei au devenit nişte maşine docile de vot. În societate nu există nimic din ceea ce ar putea fi calificat drept „opoziţie” faţă de regimul lui Putin. Peste 70% din alegătorii ruşi au votat docil la „alegerile” prezidenţiale pentru persoana la care a arătat cu degetul Putin. Drept rezultat, Putin a scăpat de dureri de cap, legate de jocul de a democraţia – limite constituţionale de aflare în funcţia de Preşedinte, de necesitatea de a mima „alegeri”, cu „dări de seamă” în faţa poporului şi jocul de a promisiuni electorale. El este un simplu prim-ministru al Rusiei, şi poate să deţină acest post cât va găsi de cuviinţă. Şi n-a inventat nimic nou, în acest sens. Nici Stalin nu era avid după funcţii zgomotoase.

Şi mai este un considerent important. Pe durata celor două mandate de Preşedinte, Vladmir Putin a cunoscut îndeaproape pe liderii politici occidentali. Şi şi-a dat seama, că şi ei pot fi racolaţi (cu banii „Gazpromului”). Şi-a dat seama, că în interiorul UE el poate, fără a întâmpina mare rezistenţă, să promoveze cu succes politica „devide et impera”.

Nou război rece?

Pe durata celor două mandate de preşedinte al Rusiei, Putin în repetate rânduri s-a simţit jignit de comportamentul SUA. Nu cred că el i-a crezut pe americani, când acei vorbeau despre „lupta cu terorismul” şi necesitatea promovării „valorilor democratice” în calitate de factor de stabilizare în lume. Chiar dacă George W Bush credea sincer în ceea ce spunea, Putin cu certitudine percepea aceste declaraţii drept un joc cinic, o „operaţie sub acoperire” ce urmărea scopul instaurării dominaţiei americane pe glob. Putin vedea că opinia Rusiei este sfidată, şi vedea cum argumentul forţei a fost aplicat în Jugoslavia şi Irak. Putin se simţea ca într-o cetate asediată, atunci când se vorbea despre necesitatea creării căilor de alternativă de transportare a hidrocarburilor din bazinul Mării Caspice spre Europa, când americanii încercau să insufle ceva viaţă în GUAM, când Balticii şi foştii aliaţi ai URSS din Tratatul de la Varşovia au intrat în NATO.

Revoluţiile „color” din Georgia şi Ucraina au fost percepute la Kremlin drept nişte lovituri de stat, regizorul şi sponsorul principal al cărora erau serviciile secrete ale „unchiului Sam”, care doreau pe acestă cale să înconjoare Rusia lui Putin cu regimuri duşmănoase. N-a putut să creadă Putin, ferm convins că poate manipula la infinit „propriul” popor, că forţa motrice a acestor procese au fost popoarele Georgiei şi Ucrainei.

Arcul de nemulţiumire a lui Putin se comprima tot mai mult. Dar încă nu era momentul trecerii la ofensivă. Maiestrul în sport la sambo (1973) şi judo (1976) ştie cum să-şi calculeze forţele şi ştie cum şă-l prindă pe picior greşit pe duşman! Oricum, a răsunat cuvântarea din 11 februarie 2007 de la Munchen, Decretul de suspendare a participării Rusiei la Tratatul FACE din 14 iulie 2007. Putin a protestat vehement în legătură cu intenţia SUA, şi a unor ţări din UE, de a recunoaste independenţa Kosovo. Şi iarăşi a fost neglijat.

Regimul lui Putin a început jocul cu Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele Iranului. S-a aprins dragostea, de pe poziţii anti-americane, dintre Putin şi Hugo Ceavez. Între timp, şi George W. Bush, partenerul lui Putin din coaliţia anti-teroristă, s-a înpotmolit în mai multe probleme şi părţi ale lumii. S-a dovedit că spânzurarea dictatorului Saddam Hussein nu a adus la democratizarea şi stabilizarea automată a Irakului. NATO, unde SUA este „prima vioară”, a intrat în Afganistan, dar deja nu ştie cum să iasă de acolo. În plus, s-a dovedit că NATO are nevoie stringentă de spaţiul aerian al Rusiei pentru a asigura prezenţa trupelor sale în Afganistan. Între timp, în SUA vin alegerile prezidenţiale şi George W. Bush, spre deosebire de Putin, care a consumat şi el două mandate de preşedinţie, este trecut la categoria de „lame duck” („raţă schioapă”).

Cert este că Georgia demult a fost aleasă în calitate de ţintă de Vladimir Putin, şi că scenariul spectacolului de „impunere a păcii” a fost pregătit din timp. În Georgia Rusia lui Putin a trecut la ofensivă directă împotriva Occidentului, şi SUA, în primul rând. A venit momentul, când scenariul gândit de Putin, de reafirmare a Rusiei în calitate de supraputere, a început să fie aplicat demonstrativ, prin forţă şi sânge, în afara Rusiei, pe teritoriul altor ţări.

Acţiunile SUA, după 11 septembrie 2001, mai lasă loc pentru iluzii în ceea ce priveşte motivaţia lor. Cel puţin, în ianuarie 2006, când au fost anunţate rezultatele alegerilor în Autonomia Palestină, Gerge W. Bush arăta absolut pierdut şi derutat, când i s-a comunicat că, în urma „alegerilor democratice”, în care el a crezut atât de mult, la putere a venit organizaţia „Hamas”, considerată de americani drept una teroristă. Pe când jonglarea cu pseudo-argumente juridice, vociferată de un oarecare Dmitrii Medvedev după invazia Rusiei în Georgia, constituie o mostră de cinism „KGB-ist”, ce nu lasă loc pentru iluzii.

Atacând Georgia, conform scenariului preluat de la 1 septembrie 1939, Putin a demonstrat, că de acum înainte El va decide unde sunt interesele Rusiei! În Ucraina, care laolaltă cu Georgia şi-a anunţat intenţia de a deveni membru NATO, sau în Kazahstan, unde este petrol şi gaz, necesar pentru UE. Însă, unde se prefigurează nişte momente vagi în ceea ce priveşte succesiunea la putere. Rusia nu va pleca din Georgia şi va aştepta calm până când Occidentul „democratic” se va convinge că nu-i poate face nimic. Pentru ca după aceasta să formuleze noile reguli de joc. „Agenţii sub acoperire” au purces la realizarea etapei a treia a scenariului!

Rusia nu se teme de nimic – gazul şi petrolul rusesc oricum vor fi cumpăraţi de Occident şi banii vor continua să curgă gârlă. Vorbele despre „Black Sea sinergy”, despre crearea căilor de alternativă de tranzit a hidrocarburilor din bazinul Mării Caspice se vor termina de la sine. SUA, la moment, sunt slabi, iar UE, cu economia în stagnare şi scindată din interior de acelaşi Putin, nicicând nu se va încăiera cu Rusia de dragul Georgiei. Putin deja a declarat că Rusia nu va rămâne în izolare. Iar în ceea ce priveşte jocurile Olimpice, programate pentru 2014 în Soci, să nu uităm că cele din 1936 s-au desfăşurat în Germania. Cancelarul căreia de pe atunci, un oarecare Hitler, tot nu era prea obsedat de idei democratice, pe când echipa olimpică a Germaniei a fost grijuliu curăţită de evrei şi romi. Nimic nu e nou sub Lună!

Urmărind canalele TV din Rusia eşti nevoit să constaţi că psihoza colectivă şi unanimitatea falsă a regimurilor politice autoritare au devenit o realitate pentru Rusia. Statul controlează totul, iar statul este controlat de „agenţii sub acoperire” în frunte cu Putin. Rusia încă pentru mult timp va dispune de petrol şi gaz. Rusia va fi puternică, agresivă şi cinică, şi va trata cu dispreţ occidentul „democratic”. Ce ne facem?

29 august 2008

Mentalitatea național-comunist-ortodoxistă sau mai bine zis de sclav

septembrie 7th, 2008

Andrei Pleșu a scris în revista ACUM un articol magistral despre exasperarea care-l cuprinde când se izbește cotidian de mentalitatea din România.

Vă veți întreba ce mai caut și eu cu un articol tot despre mentalitate, dacă renumitul filosof a scris ceva care e greu de contestat.

Nu vă faceți griji, îmi cunosc bine locul și capacitățile, așa că mă voi limita la a vă împărtăși experiența mea personală de săptămâna trecută din România, care, cred eu, este foarte relevantă.

Am fost pe la Administrația financiară a sectorului 3 din Capitală, ca să declar un contract de închiriere în vederea calculării impozitului aferent.

Nu-o să vă surprindă dacă am să vă spun că am fost de trei ori și am așteptat de trei ori la coadă.

Nu vreau să critic persoanele care lucrează la fiscul din România, ar fi prea banal și la urma urmei, după cum veți vedea, nu aceste persoane poartă vină majoră pentru starea de lucruri din acest domeniu fundamental într-un stat de drept.

Într-una din zile am așteptat peste o oră și jumătate la rând, în fața unei uși unde mai erau vreo șase persoane.

Căldura era mare, persoanele intrau rar și la un moment dat a ieșit și o ceartă (inevitabilă cu privire la rând).

Fiecare își dădea cu părerea despre modalitățile de reducere a timpului de așteptare – mai mulți funcționari, program de lucru prelungit, bonuri de ordine și tot așa, lucruri care-ți vin imediat la îndemână (dacă locuiești în România).

I-am întrebat dacă nu consideră că ar fi mai ușor dacă actele ar fi trimise prin poștă. Unul singur a fost de acord, ceilalți, obișnuiți cu mentalitatea deprinsă sub regimul comunist în care relația cetățean stat se face doar în persoană, datorită prezumpției de necinste la adresa oricui, au invocat tot felul de impedimente, cum ar fi pierderea corespondenței, neștiința oamenilor și altele de acest gen.

‘Jignirea țării’

Atunci mi-au scăpat niște vorbe care aveau să provoace indignarea a două persoane aflate în coadă.

Am spus “țara asta de rahat” (scuze pentru exprimarea neprotocolară) și asta a fost de ajuns ca să intru în gura a două femei, dar dialogul a fost extrem de instructiv.

Una dintre ele, cu vârsta în jur de 60 de ani, s-a hazardat să spună, cu siguranța de care am pomenit de atâtea ori aici a vorbitului după ureche, “Da’ ce domnule numai la noi e așa? Peste tot e așa!”

“Doamnă, eu trăiesc la Londra și n-am fost niciodată în persoană la fisc (după cum n-am fost nici la primărie sau la compania de electricitate, de gaz, de apă, de telefon, internet, etc), dacă am o problemă o rezolv prin poștă, telefon sau internet,” am replicat.

“Ce, vii să ne dai nouă lecții?”, m-a luat la per tu, în stilul caracteristic al țoapei agresive, “Ți-ai luat tălpășița când nu ți-a mai convenit și acum vorbești. Ar trebui să fie luați în visor ăștia care jignesc țara,” a continuat amenințător ca în vremurile “bune” femeia indignată.

Cea de-a doua femeie, în jur de 40 – 45 de ani a încercat, ceva mai argument, să-mi demonstreze de ce nu e posibil, fie să se trimită actele prin poștă, fie să se facă declarația pe internet.

“Toți acești funcționari trăiesc pe banii pe care noi îi plătim din impozite, ei ar trebui să fie la dispoziția noastră”, le-am spus.

Țoapa, rămasă cu indignarea de la “jignirea țării”, stând prost la capitolul argumente, începe cu chestiuni personale (vă e bine-cunoscută această modalitate, nu?).

“Ce-ai realizat domnule până acum în viață, ce pregătire ai?”

Cum n-aveam chef să intru în acest dialog stupid și oricum pregătirea mea, pe care eu însumi nu dau două parale, n-avea nicio legătură cu ce discutam, mi-a venit ideea s-o testez.

“Sunt rentier, trăiesc din închirieri, dobânzi și dividende,”i-am răspuns.

“Da de unde ai bani, așa de tânăr?” a continuat să mă chestioneze cu o figură schimonosită de ură și făcându-mi un compliment involuntar.

“Păi am recuperat niște proprietăți pe care mi le furaseră comuniștii,” am zis.

“Eh, lozinci” a mai spus cu dispreț, dezvăluindu-și în totalitate mentalitatea comunistă.

’Așa a rânduit Dumnezeu’

Am intrat apoi în atenția femeii mai tinere care m-a întrebat: “Când ați plecat din România, n-ați luat și ceva spiritual cu dumneavoastră?”

“La ce vă referiți?” am întrebat nedumerit.

“Nu aveți credință în Dumnezeu?”

“Nu văd ce legătură are asta cu ce discutăm.”

“Așa s-a rânduit de la Dumnezeu, să avem un conducător și să nu ne criticăm conducerea și țara.” Mi-am adus aminte de preoții care pe vremea comunismului se rugau pentru “sănătatea conducătorilor Republicii Socialiste România”.

“Păi n-ați fost la vot să vă alegeți conducătorii?” am întrebat.

“Ba da, dar așa a rânduit Dumnezeu.”

“Și eu care credeam că toate astea sunt prevăzute de Constituție pe care ați votat-o la referendum…”, am mai apucat să spun când s-a deschis ușa și am intrat la rând.

A fost o ușurare să stau de vorbă cu tânărul funcționar afabil, care mi-a cerut scuze din partea fiscului din România pentru coada la care am stat.

I-am spus despre trimisul actelor prin poștă, al plății pe internet și el a oftat.

“Prea puțini gândesc ca dumneavoastră,” mi-a răspuns.

Nu-mi spunea nimic nou, mă izbisem eu însumi cu câteva minute înainte de obtuzitatea unor persoane care combină naționalismul, comunismul și credința ortodoxă într-un cocktail toxic, în fapt echivalentul mentalității de sclav care-și merită soarta.

Efectul e vizibil: o atitudine pasivă și indolentă, care prelungește perioada de trecere la normalitate, pe care Silviu Brucan o estimase cu optimism în 1990 la 20 de ani și care atunci provocase proteste vehemente din partea acelora care se declară pesimiști.

Pactul Ribbentrop – Molotov, culise și consecințe(I)

septembrie 7th, 2008

Căpeteniile lacome şi viclene, cocoţate în fotolii imperiale, îşi făceau făţarnic complimente, dar rîvneau să se păcălească unul pe altul, să acapareze teritorii străine şi să subjuge popoare. Interesele mulţimii, a oamenilor simpli, erau neglijate, călcate în picioare. Aşa era firea lor hapsînă…

Documentul, ticluit în grai diplomatic, purta un titlu paşnic şi măgulitor: “Pactul de neagresiune între Germania şi Uniunea Sovietică”. Articolul 1 al pactului prevedea:

“Ambele Părţi Contractante se obligă a se abţine de la orice violenţă, de la orice acţiune agresivă şi orice atac una împotriva alteia atît izolat, cît şi în comun cu alte puteri.”

Dar sub acest act de “neagresiune” fusese camuflat Protocolul adiţional secret, care înlesnea nelegiuiri odioase. Să-l cităm:

“1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinînd Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atît ale Germaniei, cît şi ale URSS.”
Iar punctul 3 ne viza direct pe noi, cei din Basarabia: “3. În privinţa Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii.”

În numele Guvernului Germaniei a semnat pactul Joachim von Ribbentrop, ministrul Afacerilor Externe, iar din însărcinarea Guvernului URSS şi-a pus iscălitura Veaceslav Molotov, comisarul Afacerilor Externe.

Documentul s-a semnat la Kremlin, în prezenţa lui Iosif Stalin, pe 23 august 1939. S-a legiferat o cîrdăşie făţişă şi ticăloasă între Hitler şi Stalin. Peste o săptămînă fiuhrerul dădu ordinul să fie cotropită Polonia şi în timp de 12 zile fasciştii puse stăpînire pe Varşovia. Ultimele batalioane poloneze capitulează la 5 octombrie 1939.

Nu rămase la o parte nici Stalin. La 17 septembrie 1939 trupele sovietice, sub pretextul că iau sub ocrotirea lor populaţia “ameninţată de cotropirea hitleristă”, atacă Polonia şi o parte din regiunile de est trec la Ucraina şi Belarusi. Cei peste 20 mii de ofiţeri polonezi, care şi-au căutat salvarea la “fraţii slavi” din URSS, sînt împuşcaţi mişeleşte în lagărul Katîn din Belarusi.

La 3 septembrie 1939 Anglia şi Franţa declară război Germaniei. Uniunea Sovietică la 30 noiembrie 1939 atacă Finlanda. În aprilie-mai 1940 armatele hitleriste ocupă Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, invadează Franţa. Apoi Italia declară război Franţei şi Angliei. În aprilie 1941 Germania, Italia şi Ungaria pornesc cu război împotriva Iugoslaviei, ocupă Grecia, se dau bătălii în Africa de Nord, potopul de foc cuprinde ţări şi mări, iese în largul oceanelor. URSS îşi îndreaptă ura şi săgeţile spre România.

La 23 iunie 1940 ambasadorul Germaniei Schulenburg raporta din Moscova la Berlin: “Molotov mi-a făcut astăzi următoarea declaraţie. Soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amînare. Guvernul sovietic caută, deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el intenţionează să utilizeze forţa în caz dacă guvernul roman respinge acordul paşnic.” Printr-o telegramă expediată la 25 iunie 1940 din Berlin Ribbentrop îl instruia pe ambasadorul său la Moscova: “Vă rog să-l vizitaţi pe Molotov şi să-i declaraţi următoarele:

1. Germania rămîne fidelă acordurilor de la Moscova. De aceea ea nu manifestă nici un interes faţă de chestiunea Basarabiei. Însă pe aceste teritorii trăiesc aproximativ 100.000 de etnici germani şi Germania, fireşte, nu poate fi indiferentă faţă de destinul lor: ea speră că viitorul lor va fi garantat. Guvernul Reichului îşi rezervă dreptul de a face guvernului sovietic, la momentul potrivit, anumite propuneri în chestiunea strămutării acestor “Volksdeutsche”, aşa cum s-a procedat cu etnicii germani din Volînia.

2. Pretenţiile guvernului sovietic în ceea ce priveşte Bucovina constituie ceva nou. Bucovina a fost o provincie a Coroanei austriece şi este dens populată de nemţi. Destinul acestor atnici germani, de asemenea, constituie o grijă deosebită a Germaniei.

3. În alte regiuni ale României Germania are interese economice foarte importante. Aceste interese includ cîmpiile petroliere şi pămînturile agricole. De aceea, Germania, după cum guvernul sovietic a fost informat de către noi nu o singură dată, este extrem de cointeresată ca aceste teritorii să nu devină un teatru al acţiunilor militare.” (Culegere de documente “Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia”, Chişinău, edit. “Universitas”, 1991, pag. 11).

Peste o zi, ambasadorul Germaniei la Moscova îl informa pe Ribbentrop (telegrama “foarte urgent”, nr. 1236 din 26 iunie 1940): “Molotov m-a chemat astăzi în cursul zilei şi mi-a declarat că guvernul sovietic, în temeiul convorbirii de ieri a lui (Molotov) cu mine, a hotărît să-şi limiteze pretenţiile sale la partea de nord a Bucovinei, cu oraşul Cernăuţi… În conformitate cu opinia sovietică, hotarul trebuie să treacă din cel mai de sud punct al Ucrainei Apusene sovietice, de lîngă muntele Kniatiasa, spre est de-a lungul rîului Suceava şi apoi mai spre
nord-est de Herţa pe Prut: ca rezultat Uniunea Sovietică va obţine o legătură feroviară directă din Basarabia, prin Cernăuţi, spre Lemberg (Lvov).

Molotov a adăugat că guvernul sovietic aşteaptă ca aceste cereri sovietice să fie susţinute de către Germania. La declaraţia mea că soluţionarea paşnică a chestiunii ar putea fi atinsă cu o mare uşurinţă dacă guvernul sovietic ar restitui României tezaurul Băncii naţionale române, transmis la Moscova pentru păstrare
în timpul primului război mondial, Molotov a declarat că nici vorbă nu poate fi despre asta, deoarece România a exploatat destul de mult timp Basarabia.”

Şi în aceeaşi zi, la orele 22 de noapte, ambasadorului României la Moscova Gh. Davidescu i s-a înmînat nota ultimativă a Guvernului sovietic remisă Guvernului român, din care reluăm primul alineat, primul “argument”:

“În anul 1918 România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcînd prin aceata unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană”.

Apoi nota ultimativă mai aduce un “argument” tot atît de caraghios şi confuz, ticluit în dialectul bolşevic de ocupant: “Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţii este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cît şi prin comunitatea de limbă şi compoziţie naţională. Un astfel de act ar fi cu atît mai just cu cît transmiterea părţii de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS şi populaţiei Basarabiei prin dominaţia a 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul URSS propune guvernului regal al României:
1. Să înapoieze Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit cu harta alăturată.
Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România. Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.”
(Ibidem, pag. 17-18).

E ştiut, ucrainenii n-au fost nicicînd populaţia majoritară în Basarabia, iar Bucovina de Nord n-a intrat nicicînd în hotarele Imperiului Rus. Unde mai pui că URSS a fost creată nu în 1918, cînd s-au unit cele două maluri moldoveneşti ale Prutului, ci în 1922. Şi ce “compensare” a plătit Rusia României că timp de 106 ani a sustras bogăţiile unei părţi din teritoriul ei, dintre Prut şi Nistru?

În ziua următoare, la 27 iunie, Guvernul URSS insistă în acelaşi ton agresiv: “În decurs de patru zile, începînd cu orele 14.00 ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.” (Ibidem, pag. 19).

Prim-ministrul Gheorghe Tătărescu veni de urgenţă în Parlamentul României cu următorul discurs: “Basarabia este provincia ruptă din trupul Moldovei în anul 1812 şi revenită la Patria-mamă în anul 1918 prin voinţa unei populaţii care,
după un veac de aservire, nu-şi uitase nici originea, nici limba strămoşească
şi nu-şi înstrăinase nici obiceiurile şi simţirea. Unirea Basarabiei cu România nu a fost un act de cucerire, ci un act de eliberare săvîrşit pe temeiul unor drepturi care au fost şi au rămas în conştiinţa neamului nostru imprescriptibile.

Bucovina este provincia românească ruptă din trupul Moldovei în anul 1775 şi revenită la România integrată în hotarele ei etnice prin manifestarea voinţei populaţiei sale lămurit exprimate în 28 noiembrie 1918. Basarabia a fost şi a rămas una din cele mai vechi fortăreţe ale românismului, iar populaţiile străine care s-au pripăşit pe pămîntul ei nu i-au putut schimba nici caracterul, nici înfăţişarea: Basarabia cu populaţia ei răzeşească, cu toate cetăţile şi ctitoriile ei voievodale, a fost şi a rămas românească.

În noaptea de 26 spre 27 iunie, guvernul URSS, printr-un ultimatum care expiră în 24 de ore, a cerut României această provincie românească precum şi nordul Bucovinei.

România avea de ales între rezistenţă şi acceptare.

(va urma)

“Carte la pachet”

septembrie 7th, 2008

Matei VIȘNIEC
Mansardă la Paris cu vedere spre moarte

La cei 50 de ani trecuţi de fix, Matei Vișniec este, de departe, cel mai jucat autor roman în viaţă. Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Paralela 45, 2004, vine să consacre la el acasă un „pur și simplu dramaturg”, ca s-o cităm pe Mirela Nedelcu-Patureau, postfaţatoarea volumului.

Deloc întâmplătoare, apariţia unor personaje ca Cehov, Meyerhold, Cioran în piesele de ultimă oră ale lui Vișniec; probabil că-n vecinătatea acestor spirite tutelare dramaturgul nostru se simte în largul lui.

Ironia sorţii: cel mai discret dintre cele trei glorii românești — Eliade, Ionesco și Cioran —, tocmai el să ajungă personaj de piesă. Un Cioran desprinzându-se din celebra fotografie a marelui trio, din piaţa Furstenberg din Paris, pentru a rătăci, în timp și spaţiu, dar mai ales… cu mintea: „Ce pedeapsă, pentru mine, să reflectez toată viaţa asupra morţii și să mă scufund în neant nu prin moarte, ci prin pierderea prealabilă a memoriei”, replică pe care personajul Cioran i-o adresează președintelui Franţei, François Mitterrand, și el pe ultima sută de metri. Asociaţia Supravieţuitorilor după Citirea lui Cioran n-are decât să jubileze: „Cărţile dumneavoastră sunt ca niște lagăre de concentrare. Scăpând din ele nu poţi decât să reîncepi să iubești viaţa…”

În sfârșit, dacă-i adevărat că „Moartea este ultima noastră semnătură. Iar modul în care murim rezumă întotdeauna sensul vieţii pe care am trăit-o”, finalul piesei constituie o adevărată punere în scenă a întoarcerii fiului rătăcitor acasă. „Asta e Coasta Boacii,
mătușă? Și dumneata pe cine bocești?”

Nancy H. KLEINBAUM
Cercul Poeţilor Dispăruţi

Am crezut dintotdeauna că scopul învăţământului este să te înveţe să gândești singur”, sună profesiunea de credinţă a profesorului de literatură engleză, John Keating, eroul romanului Cercul Poeţilor Dispăruţi, de Nancy H. Kleinbaum, Humanitas, 2005. Toate metodele sunt bune, de la îndemnul: „Carpe diem, spuse Keating în șoaptă, însă destul de tare ca să fie auzit. Trăiţi clipa. Faceţi-vă vieţile extraordinare”, la smulgerea paginii dintr-un manual vetust: „— Pfui! Deșeuri! Gunoaie! Puroi! Rupeţi-o din carte! Haideţi, rupeţi toată pagina! Vreau ca prostiile astea să ajungă la coșul de gunoi, acolo unde le e locul!”. Și, ca și cum toate acestea ar fi insuficiente: „Deodată, Keating sări pe catedră. — De ce stau aici? întrebă el. — Ca să vă simţiţi mai înalt? își dădu cu părerea Charlie.

Stau pe catedră ca să îmi reamintesc că trebuie să ne impunem permanent să privim lucrurile altfel. Lumea arată diferit de aici, de sus. Dacă nu credeţi, urcaţi-vă și încercaţi și voi. Toată clasa. Pe rând”. Că lecţia a fost învăţată cu asupra de măsură, iar în cazul lui Neil cu preţul vieţii, o probează și… îndepărtarea lui Keating de la colegiul Welton, bastion al Ordinii, nu înainte de a primi un ultim omagiu de la discipolii săi: „Unul câte unul, apoi în grupuri, alţii din clasă le urmară exemplul și se suiră în picioare pe bănci, într-un salut fără cuvinte în onoarea lui Keating”. Închei aici, nu înainte de a vă îndemna să ciuliţi urechea: „Adevărul! strigă Todd. Adevărul e ca o pătură care-ţi lasă întotdeauna picioarele reci!”

Emilian GALAICU-PĂUN
Texte difuzate la Radio Europa Liberă, în cadrul emisiunii de autor „Carte la pachet”.

Calendar astronomic – septembrie 2008

septembrie 7th, 2008
Harta cerului, septembrie 2008Harta cerului, septembrie 2008

Observatorul astronomic din Bucuresti ne informeaza ca a a aparut Calendarul astronomic – septembrie 2008. O varianta a calendarului, in format pdf., va este pusa la dispozitie in attach.

În latină \”septem\” înseamnă \”şapte\”. Luna septembrie era a şaptea lună a anului în calendarul roman, până în 153 î. Hr..
In traditia noastra populara, luna septembrie se numeste Răpciune.

Soarele
La inceputul lunii rasare la ora 6h38m si apune la ora 19h51m, iar la sfirsitul lunii rasare la ora 7h12m si apune la ora 18h57m.
Se află în constelaţia Leo (Leul) la începutul lunii şi în Virgo (Fecioara) la sfirşitul ei.

1 septembrie, durata zilei: 13h13m
15 septembrie, durata zilei: 12h51m
30 septembrie, durata zilei: 11h45m

La data de 22 septembrie longitudinea astronomica a Soarelui este de 180 de grade. Acesta este momentul echinoctiului de toamna, ce marcheaza inceputul toamnei astronomice în emisfera nordică a primăverii astronomice în emisfera sudică. In jurul acestei date durata zilelor este aproximativ egala cu cea a noptilor.

Luna
Pe 1 septembrie Luna se va vedea seara, ca o seceră foarte subțire. Secera se va mări în zilele ce urmează până la faza de Primul Pătrar ce se va produce pe 7, la ora 17:04.
Vom avea seri cu Lună până pe 15 septembrie când se va produce faza de Lună Plină, la ora 12:13.

După 15 septembrie Luna va răsări din ce în ce mai târziu. Faza de Ultimul Pătrar va veni pe 22 septembrie, la ora 08:04. Luna se va vedea în a doua jumătate a nopții până la faza de Lună Nouă când nu se mai poate vedea fiind în dreptul Soarelui. Luna Nouă va veni pe 29 septembrie, ora 11:12.

Luna va trece pe lângă următoarele stele sau planete în luna septembrie: pe data de 1 secera subțire a Lunii se va afla sub planetele Marte, Venus și Mercur; pe 3 vom avea Luna sub steaua Spica din Virgo; pe 6 steaua Antares din Scorpius; pe 9 steaua Nunki și planeta Jupiter; pe 12 planeta Neptun; 19 septembrie Pleiade – Cloșca cu Pui; 22 septembrie steaua Elnath din Taurus; pe 23 septembrie steaua Mebsuta din Gemini; 24 septembrie stelele Castor și Pollux din Gemini; 25 septembrie roiul stelar M44 din Cancer; 26 septembrie steaua Regulus din Leo; 27 septembrie planeta Saturn;

Mersul planetelor vizibile cu cerul liber
Planetele Mercur, Venus și Marte se află pe cerul de seară, vizibile în timpul amurgului. Jupiter este cel mai strălucitor astru de pe cer și se vede aproape toată noaptea în direcția sud. Planeta Saturn apare dimineața, cu puțin înainte de răsăritul Soarelui

Luna septembrie începe cu o seceră subțire a Lunii ce se află în linie cu planetele Mercur și Venus. Dintre aceste trei obiecte numai Venus se poate vedea cu ochiul liber. Deasupra acestor două planete se află și Marte.

Aceste trei planete se vor apropia una de alta, formând o conjuncție strânsă timp de 17 zile, între 3 și 19 septembrie. Dar atenție: nici una dintre aceste planete nu se poate vedea când este noapte afară, ci numai în crepuscul, când cerul este luminos. Pentru a le vedea ușor este indicat să folosiți un binoclu. Cei ce vor privi prin binoclu vor putea vedea toate aceste trei planete în același câmp!

Pentru că Mercur și Venus se deplasează mai repede pe cer, aceste vor trece pe lângă planeta Marte. Pe 11 septembrie Venus va fi la numai 18′ de Marte. Vor putea fi văzute amândouă în câmpul instrumentelor astronomice. Diferența va fi uimitoare: Marte apare ca un disc mic și portocaliu iar Venus în fază, de trei ori mai mare decît Marte și alb la culoare.

Mercur va trece la 3,4° pe sub Marte, pe 12 septembrie
În serile de 18 și 19 septembrie, cele trei planete vor fi „vizitate” de steaua Spica din Virgo. Vom putea vedea aceste obiecte cosmice în câmpul unui binoclu.
Spre sfârșitul lunii strălucirea lui Mercur scade devenind vizibil din ce în ce mai greu. Dar Venus se îndepărtează din ce în ce mai mult de Soare. Va deveni Luceafăr de seară începând cu luna octombrie.

Planeta Jupiter, în schimb, rămâne cel mai strălucitor obiect de cer, în afară de Lună și Soare. Se poate vedea seara, în direcția sud, ca o stea galbenă la culoare ce nu sclipește. Prin instrumentele astronomice (inclusiv binocluri) se pot vedea patru sateliți și discul planetei.
Neptun se află în Capricornus, deasupra stelelor delta (Deneb Algiedi) și gamma (Nashira). În seara de 12 septembrie Luna se va afla foarte aproape de Neptun.
Uranus răsare după ora 20 și se află în constelația Aquarius. Nici o stea strălucitoare nu se află în preajma planetei dar Luna se va afla în acea zonă pe 14 septembrie.

Dimineața își face apariția planeta Saturn. Se află în constelația Leo, mai departe de steaua Regului decât era anul trecut. Luna va trece prin Leo în dimineața de 27 septembrie.

Constelatii vizibile pe cerul de seara
În direcţia nord, la mica inaltime deasupra orizontului se afla constelatia Ursa Mare (Carul Mare), iar deasupra ei, constelatiile Ursa Mica (Carul Mic) si respectiv Cassiopeia (Tronul sau Scaunul) si Cefeu (Coasa).
In continuare, in directia meridianului, spre zenit se afla constelatia Lebada (Crucea), iar spre sud, Vulturul si Capricornul .
Spre rasarit cerul este dominat de constelatiile Pegas (Puţul sau Toaca) si Andromeda (Jgheabul), urmate de Perseu (Barda) si Vizitiul (Trăsura).
In sfirsit, spre apus se afla constelatiile Lira (Ciobanul cu oile), Hercule (Omul), Ofiucus (Omul cu sarpele), iar spre orizont, Bouarul (Văcarul).

Pentru a invata constelatiile si alte detalii, accesati http://www.astro-urseanu.ro

Patriot sau patriotard?

septembrie 7th, 2008

Într-un ecou primit recent, cineva povestea că a auzit la Chișinău în public cântată melodia regretaților soți Aldea-Teodorovici “Trei culori și-o singură iubire”.

Contextul nu e important așa că n-am să folosesc această informație decât ca un pretext. Un pretext de a scrie despre patriotism și ce înseamnă să fii patriot. Sau patriotard, deoarece adeseori se face confuzie între cei doi termeni.

Cert este că mi-am adus aminte că acum trei ani, după ce revenisem de la Chișinău, lucram la Londra la o emisiune BBC “Dincolo de Prut” (redenumită ulterior “La est de Prut”, după lansarea emisiunii speciale pentru Republica Moldova) dedicată firavei mișcări unioniste din Basarabia.

Am folosit pentru ilustrare melodia menționată mai sus, pe care a auzit-o și secretara redacției, Jane Cox, care este englezoaică.

“Ce siropoasă e melodia!” a exclamat ea. Și înainte să aud strigătele indignate ale cititorilor mă grăbesc să adaug că Jane e vorbitoare fluentă de română, a studiat româna cu profesorul Dennis Deletant la Universitatea Londrei și ține foarte mult la tot ce e românesc.

I-am explicat Janei că pentru o anumită categorie de români, mai ales de la este de Prut, această melodie este extrem de evocatoare, fiind ceea ce se cheamă o melodie “patriotică”.

Stridență și agresivitate

Din păcate, prea adeseori acest patriotism este exprimat într-un mod strident, agresiv și exclusivist, iar „patrioții” devin patriotarzi.

Cu ocazia acestui program îl intevievasem pe unul dintre “liderii” unioniști din Republica Moldova și e greu să redau ultranaționalismul său, xenofobia și antisemitismul (mi-a declarat că Ion Antonescu “a deschis granițele evreilor ca să plece în Transnistria”, repetând uzuala acuzație de deicid “Evreii l-au ucis pe Isus Hristos”.

Cu câțiva ani înainte cunoscusem un diplomat al României în post la Odesa. Avea și el același aer patriotard, pe care-l sesizai imediat.

Mi-a povestit cum odată așteptând mai multe ore la trecerea frontierei spre Ucraina a fost obligat să stea acolo mai multe ore de grăniceri și drept răzbunare a pus la casetofonul mașinii dat la maximum melodia “Noi suntem români!”.

Am să mai dau exemplul unui (fost) cititor al revistei ACUM care nu demult se străduia să nege sau să minimalizeze Holocaustul din România și să facă apologia lui Ion Antonescu.

Undeva pe internet am găsit un fel de profil al său, în care (evident) că îl desemna pe Antonescu printre românii celebri.

Mai interesantă era muzica pe care o dădea drept favorită: “Treceți batalioane române Carpații”; Limba noastră”; Nicolae Furdui Iancu; Ștefan Hrușcă, adică muzică “patriotică”.

De asemenea, personajul respectiv (profesor de istorie la țară – îi compătimesc pe bieții săi elevi) consideră că cel mai important lucru realizat în viață este că “sunt și voi ramâne un bun român”.

Sincer să fiu, n-am înțeles niciodată ce înseamnă “să fii bun român” și cine dă certificate de bunromânism.

Toți ne iubim țara

I-am privit întotdeauna cu suspiciune pe acești oameni care se drapează în tricolor și își declamă iubirea de țară în public, ostentativ și cu sonorul dat la maximum.

Patriotismul nu se declamă, el se prezumă și reprezintă starea de normalitate. Toți suntem patrioți (cu puține excepții) și dorim binele țării (ar fi anormal să nu-l dorim), dar pe căi diferite. Și nu e nicio nenorocire că e așa.

Trăiesc de 17 ani în Marea Britanie și n-am auzit aici acuzații cum auzi în România de “trădare” sau “anti-românism” de îndată ce ai o opinie diferită de aceea a demagogilor patriotarzi, întruchipați la perfecție de fostul senator FSN de Constanța, Gheorghe Dumitrașcu în anii ’90.

Nu trebui să te bați cu cărămida în piept despre ce multe faci pentru țară. Un medic care salvează viața pacienților săi, un muncitor care lucrează în Italia și trimite mii de euro pe an în țară, o profesoară care își învață copiii să vorbească și să scrie corect sau un om de afaceri care plătește salariile a sute de angajați sunt adevărați patrioți.

Eu, în calitatea mea de contribuabil în România (țară în care petrec mult mai puțin timp decât în Marea Britanie) mă consider mai patriot decât foștii nomenklaturiști și securiști care au dat tunuri de miliarde de dolari de gen Bancorex sau Caritas (plătite acum de contribuabilul român) și urlă în gura mare că sunt patrioți înjurând Occidentul.

Mai grav este că acești indivizi pretind un monopol asupra patriotismului.

S-a creat chiar și un tip standard al patriotului: român pur sânge, ortodox (preferabil habotnic, din acela care-și face cruce când trece pe lângă o biserică, dar înjură în gura mare în restul timpului), anti-occidental, xenofob, antisemit, anti-mason, homofob și în general intolerant cu orice iese din tiparul acestui patriotism declamativ.

A venit vremea să le spunem răspicat acestor indivizi: nu sunteți patrioți, ci patriotarzi și nu aveți niciun monopol asupra patriotismului.

Mai scutiți-ne cu demagogia voastră desuetă, nu mai folosiți termeni sforăitori ca să vă declamați iubirea de țară și în final, vă rog dați sonorul mai încet, chiar dacă Nicolae Furdui Iancu are voce frumoasă.

P.S. Iată un alt exemplu de atitudine patriotardă, cules de pe un forum:

„Atata vreme cat clej nu are nici neam nici tara va puteti astepta la orice din partea dansului.

A transformat Romania in provincie pentru ca el nu a fost niciodata de aici.

Pentru dansul oamenii care muncesc nu au nici o valoare.

Popa de la tara, crescator de animale, taran, sunt oameni cu care domnia sa nu discuta decat pentru ai jigni.
Domnia sa are alte preocupari mai inalte, sa i-a interviuri la regi, regine, dar alearga pe sit-uri sa faca rost de cititori care sa-i recunoasca stilul de om care si-a vandut sufletul pentru 30 de arginti.”

P.P.S. Puteți asculta melodia Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici pe care mulți patriotarzi au deturnat-o la http://www.youtube.com/watch?v=rYXOzIf_sik.

The Georgias to Come

septembrie 5th, 2008

FrontPageMagazine.com | 9/5/2008

Those who thought that wayward Georgia marks the end rather than the beginning of Russia’s appetite for regional conquest should consider a recent headline from a Romanian newspaper: “The other Georgia to come: The 18 tanks of Transnistria could reach Chisinau in 30 minutes.” The August 22 article went on to warn that Russia now threatens Europe’s easternmost reaches.

This will indeed come as news to Americans, most of whom have never heard of Transnistria, a breakaway republic in Moldova, or of Chisinau, Moldova’s capital. Moldova, despite being a UN member state, is another of those legalistic entities – such as Somalia – whose existence is largely dependent on the willingness of powerful states to recognize it. Transnistria, a Stalinist creation like the now better known Abkhazia, South Ossetia, and Nagorno Karabagh, offers a militaristically resurgent Russia yet another opportunity to flex its muscles and presents the West with yet another insoluble problem. When it takes just 18 Russian tanks to reach the capital of a sovereign European country, that is cause for international concern.

To justify its military presence in Georgia and Transnistria, Russia has used the Kosovo analogy. Kosovo, it will be remembered, was part of one internationally recognized country, Yugoslavia, and later of another, Serbia. Because the local ethnic Albanian majority wanted to separate and claimed oppression or even “genocide,” the EU and NATO, without UN blessing, used force to expel the legal Serbian authorities. Earlier this year the same EU/NATO and the United Nations recognized a new state of Kosovo. Kosovo is in fact no more a viable entity than Abkhazia, albeit more viable than South Ossetia or Transnistria. Russia would like it’s occupation of sovereign countries to be seen in the same context.

There are, however, important differences between Kosovo and Georgia’s separatist regions that Russia prefers not to mention. Albanians in Kosovo were a clear majority for decades, while the Abkhaz represented only 17 percent of the region’s population by the early 1990s, when Russia helped evict the majority Georgians from the area. Ossetians in South Ossetia were about two thirds of the total for a long time, while Russians in Transnistria were for decades the third largest ethnic group, after Romanians (”Moldovans”) and Ukrainians, and Armenians in Nagorno Karabagh were always a majority.

Just as Russian ambassador to NATO Dmitri Rogozin’s hanging a Stalin poster in his office is a symbolic demonstration of the continuity of Russia’s imperial ambitions, Transnistria is the most concrete manifestation of Stalinist tactics. Created on a piece of Ukrainian land after World War I with a few Romanians on the left bank of the Dniester after the Soviets lost the historic Romanian province of Bessarabia (actually eastern Moldova, annexed by the Tsars in 1812), the grandly named Moldovan Autonomous Soviet Socialist Republic was intended to create the impression that it represented the “real” Moldova, unjustly divided by the Romanian annexation of the right bank area. After World War II, Moscow re-annexed Bessarabia and, with Transnistria attached, renamed it the Soviet Socialist Republic of Moldova. Today it has an area of 34,000 square kilometers and 4.3 million inhabitants.

Despite strenuous Soviet efforts at Russification, Bessarabia retained its Romanian ethnic majority (about 66 percent), even if not a very strong self-identity. The very term “Moldovan” as a national description is fictitious. Not only is most of the historic province still in Romania, but in language and religion Moldovans are as much a distinct “nation” vis-a-vis Romanians as Kansans are vis-a-vis Americans.

After the Soviet collapse there was a certain amount of pressure, especially among the young, to bring the area under the Romanian flag. Moscow, weak as it was at the time, still reacted rapidly, following a pattern similar to that of Abkhazia and South Ossetia. The Slavic majority in Transnistria (made up of both Ukrainians and Russians, despite Romanians being the largest single ethnic group) panicked at the idea of becoming a marginal minority in a Greater Romania. It proclaimed “autonomy”, requested and immediately received Russian military aid (a combination of “peacekeepers” and Cossack mercenaries) and annexed the city of Tighina on the right bank. Moreover, to further ensure that Moldova will never be a viable state, Moscow encouraged and supported “autonomy” within the remaining territory for the small Gagauz, an Orthodox Turkic minority (140,000 people on 1,600 square kilometers).

Russian “peacekeepers” have remained in Transnistria ever since 1993, despite Moldovan protests and Moscow’s promise to withdraw them, first by 1997 and again by 2002, in effect protecting a Mafia-run enclave, where, as this author has seen, admiration for Lenin and the Soviet Union are officially exhibited, giving the “capital” Tiraspol the atmosphere of an ideological Jurassic Park. Not surprisingly, the local “authorities,” who have repeatedly expressed their desire to join Russia, receive the enthusiastic support of Russian nationalists and systematically suppress all manifestations of “Moldovan” (i.e. Romanian) language and culture. As for the economy, just as in the case of other such separatist enclaves (South Ossetia, Abkhazia, indeed Kosovo), it amounts to a Russian subsidized smuggler’s paradise, with some arms exports, controlled or owned by a small clique around “President” Igor Smirnov, a former Soviet petty bureaucrat from Eastern Siberia who is still a Russian citizen.

While Moldova is powerless to resist Russian pressure and Transnistrian threats and blackmail, one should resist the temptation of sympathizing too much with its regime–or its voters. Government after government in Chisinau–and they have all been freely elected since 1991–has refused to make any hard decision regarding the country’s future. The best explanation is the confused identity of the voters themselves and of the political elites.

Throughout the Tzarist and Soviet occupation, the peasants, mostly ethnic Romanians and, unique in Europe, the majority, did cling to their language and identity against Russification efforts, but distrust Romania after two centuries of Russian propaganda. Many of them also distrusted capitalism to the extent that, when land was offered for private property, many still preferred Soviet-type collective farms. The young, while more pro-Romanian, mostly chose the easy option of having it both ways–obtain Romanian passports and using them to gain access to the European Union. The clearest manifestation of such behavior is the election and re-election of Vladimir Voronin, a former KGB Major General, leader of the Party of Moldovan Communists since 1994 and president since 2001. That makes Moldova the founding member of a club of two countries in Europe that have elected openly communist presidents (the other is Cyprus, which did so earlier this year). Not surprisingly, Voronin goes through the motions of moving toward “Europe,” mostly seeking economic aid and protection against imaginary Romanian annexation, while regularly, and more sincerely, expressing his friendship for Moscow and antipathy toward Bucharest and all things Romanian.

All of that explains why no serious political or popular pressure exists to force Chisinau to make the hard choices about Moldova’s future. Those choices are limited, and become more so in light of Russia’s newest demonstrations of military might. In descending order of their realism, those choices are satellization (worse than Finlandization) by Moscow and retention of Transnistria as a reward, continuation of the present situation and the associated realities of a continuous exodus of the young and deepening poverty, and unification with Romania, leaving behind the indigestible Transnistria and Gagauzia. Painful as each may seem, none of these choices is completely in the hands of Chisinau, but will mostly be decided in Moscow, Kiev and, to a lesser extent, Bucharest. If the present Russian plan for the federalization of Moldova – in effect making almost 4 million Romanians constitutionally equal with half a million Transnistrian Rusophiles is accepted, complete with a Russian military presence for decades to come, Moscow would complete its domination – legally, peacefully and at minimal cost.

For Moscow, the present situation is perfectly acceptable. Russia controls Moldova’s energy supplies, is by far the dominant market for its exports (mostly wine and fruits), and can manipulate the Transnistria issue should Chisinau exhibit any uppity behavior. The only problem may appear if Ukraine succeeds in safeguarding its independence, because then Transnistria, and by implication Moldova, would be cut off from Russia and become hostages of Kiev, rather than Moscow. From Russia’s perspective, the fate of Moldova is not just secondary but will be practically decided by the nature of relations between Moscow and Kiev.

For Ukraine, which has long behaved as if Moldova and Transnistria are of marginal interest, compared to its territorial dispute with Romania in the Black Sea and the Danube Delta, the events in Georgia should bring home the fact that a Russian-controlled Transnistria (and/or Moldova) on its west adds to the security threat of its long eastern border with Russia proper. That is a situation no independent government in Kiev could live with, but Kiev could handle it simply by isolating, and thus suffocating, Transnistria (and a satellized Moldova), probably in cooperation with Romania. Kiev could also remember that historically Transnistria was part of its territory–and that there are as many Ukrainians as there are Russians in that region.

On the other hand, if Moscow’s ultimate goal of bringing Ukraine into its area of control succeeds, the problem of Transnistria–or of Moldova’s sovereignty and territorial integrity–will cease to be relevant.

Romania, albeit one of Moldova’s two neighbors and ethnically identical, has played a much smaller role than one could have expected. True enough, Romanian politicians have expressed concern, the Romanian Orthodox Patriarchate has detached a minority of Moldovans from under Moscow’s religious authority, and Moldavians have received scholarships and, most importantly, passports, but Chisinau has resisted any closer cooperation, military or political, and, judging by this author’s observations, beyond a nostalgic solidarity that is more regional than widespread, the overwhelming majority of Romanians do not seem very excited about events beyond the Prut River–or prepared to do much to influence them. They instinctively realize that Romania does not really need and cannot really afford reunification with 3 million poor and resentful relatives, especially if the already high cost could include over a million inassimilable and hostile Slavs.

For a Europe that is largely unable to offer a strong and coherent response to Moscow’s mutilation of Georgia–which is pro-Western, much larger and more strategically important, and which has a well-defined national identity–the notion peddled by some in Chisinau and Bucharest of Moldova’s admission into the European Union (and NATO) is simply and realistically inconceivable. All that is left is, in effect, the next move by Moscow and the inevitably ineffective protests and expressions of concern from Brussels to follow.

The little-known developments in Moldova since the early 1990s should have rung alarm bells in Europe and Washington. They served as a model for what has been done in Georgia recently. The “international community” did nothing as a Russophile remnant of Stalinist political mapmaking was strengthened by Russian forces disguised as “peacekeepers”; a local puppet clique was installed, encouraged and subsidized by Moscow; and the legitimate government was blackmailed and threatened into tolerating the situation. Yeltsin’s Russia was too weak to fully apply this pattern beyond Moldova, but Putin’s has now taken it to its logical and intended consequences in Georgia, and very likely we shall see it repeated, on a much larger and more dangerous scale, in Ukraine.

All the ingredients are there. Crimea has a restive Russian majority, used to belong to Russia (after being taken from the Ottomans), the would-be “peacekeepers” are already there as the Russian Navy’s largest Black Sea base in Sevastopol, and Kiev’s ability to resist is undermined by the large pro-Russian sector of Ukraine’s population, its dependence on Russian energy and markets and the divisions in the country’s political class. The lessons of Moldova were not learned by Europe or Washington, and it may be too late to apply them to the coming Ukrainian crisis.

Michael Radu is Senior Fellow and Co – Chair, Center on Terrorism and Counterterrorism, at the Foreign Policy Research Institute in Philadelphia.

1 Septembrie

septembrie 5th, 2008

Frunză palidă
Desprinsă dintr-un arbore obosit de atâta vară,
Septembrie coboară nedecis,
Legănându-se de pe o zi pe alta.
Mai sunt câteva zile până la şcoală.
Pe San-Vicente Boulevard, spre ocean,
Pe sub copacii cu tulpini contorsionate
De bătrâneţe, de singurătate?!
Orele de jogging se sfârşesc din ce în ce mai devreme.
Întunericul îşi încruntă ochii mânjiţi de catran.
Ne alungă pe la casele noastre.
Vacanţa din acest an,
Parcă mai scurtă decât altădată,
A trecut iute, transpirată ca o zi de plajă;
Parcă nici n-ar fi fost.
Se pierde în amintire departe…, tot mai departe.
Mâine e luni, e sărbătoare.
E Labor Day.
Visez cu gândul la pensionare.
Septembrie coboară nedecis,
Legănându-se de pe o zi pe alta.
Frunză palidă
Desprinsă dintr-un arbore obosit de atâta vară.

Dan David, Los Angeles, 31-august-2008.

Piata Palestina

septembrie 5th, 2008

in piata Palestina
sta surdul cal arab, sultanul infierat
cu mandra lui fecioara
o bruneta cu nas spaniol
un spaniard cu gand arborescent
galionul pregatit de o plecare
fantoma bicuita de noi
dragostea luand forma unei balize absurde
ciopleam imagini pe panza
doar verdele absenta grosolan
din inima mea
plecase tot pulsul
spre aiurea..

Mistificare

septembrie 5th, 2008

Apare în frânturi de unghiuri cu perpetuă mişcare
Se multiplică-n coloane cu forme mistificatoare
Dansând un dans macabru,
Dansul dorinţei de evadare,
Dar hotaru-i dur şi-l frânge.

Saltă,
Inventeaza o nouă contorsie,
Se însoţeşte cu o altă figură,
Adoptă noi culori, noi forme
Şi ţâşneşte cu forţă în hotarul ferm
Neclintit.

Zona obscură a monitorului
Pe care linile screen save-ului dansează
Mă face să reflectez
Asupra soartei.

Singuri

septembrie 5th, 2008

Eu nu te voi mai vedea niciodată.
Pentru că nu te-am petrecut în ultimul drum,
Mi-e teamă că nu ne vom putea recunoaşte, acolo sus,

Nu voi mai auzi vocea ta,
Nu vei opri câinele care sare la mine,
Glumind cu el, ca să mă accepte mai uşor,
Nu mă vei recomanda lui, care va da, ruşinat, din coadă:
– Prostule, asta-i aceea care ţi-o trimis
De mâncare săptămâna trecută…

Acum unde eşti să ne faci prezentările?
Câinele nostru mă latră, bunică!

Carturesti isi face ograda in Plai

septembrie 4th, 2008

Timisoara- 13 Septembrie 2008 – A treia editie de Plai (festival incoronat anul trecut cu premiul Charlemagne pentru cel mai bun proiect multicultural din Romania) gaseste si libraria-ceainarie inauntru. Oferta noastra culturala pentru evenimentul de la Muzeul Satului Banatean e urmatoarea:

Labirint cu strigoi. Scurt tratat de vampirologie – sambata, 13 septembrie, ora 19 (Casa Carturesti)

Otilia Hedesan (prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timisoara, cu un doctorat despre strigoi) vine intr-o zi de 13 (fara nicio incarcatura superstitioasa pentru populatia din mediul rural) cu o prezentare acaparanta despre fantome si obiectele care le pun pe fuga. Daca nu ati aflat de sacul cu mac strecurat in sicriu pentru ca strigoiul (considerat prost) sa nu mai aiba timp pentru iesit afara, de la atata numarat de boabe, sau de intimidarile ultime – scatologice – ale urmasilor ramasi in viata pentru „rusinarea” fantomei si izgonirea ei, ar fi bine sa nu lipsiti de la intalnire. S-ar putea sa vorbim si despre moroii din Oltenia, laolalta cu practicile care au scandalizat Romania pe TV, sa aducem un povestitor veritabil, martor al existentei strigoilor, si sa prezentam, intr-o expozitie traznet (fulger) obiecte de intimidat fantomele.

Ilustratiile, in carti – sambata, 13 septembrie, ora 20.30 si duminica, 14 septembrie, ora 19 (Casa Carturesti)

Ilustratia de carte are o prea scurta istorie in Romania si, pe nedrept, o prea mica atentie indreptata asupra-i. E adevarat, nici cei care o fac foarte bine nu sunt numerosi. Livia Coloji, artista cu radacini de Timisoara, se inscrie in clubul restrans si admirat al ilustratorilor cu mare har si succes, care pot da „lectii” de maiestrie. In cele doua seri de Plai, sunt asteptati pe prispa Carturestiului ilustratori talentati si nedescoperiti, dar si public interesat de discutii libere (nestiintifice) pe urmatoarele teme: de ce iubim ilustratiile? (sambata), de ce facem ilustratii? (duminica). Va fi un workshop cu carioca in mana!

Plai cu povesti – sambata, 13 septembrie, de la ora 16 si 17, duminica, 14 septembrie, de la ora 17 (Casa Carturesti)

Carturesti a pornit in urma cu un an o campanie de ascultat povesti, la aburul cestii de ceai si in tolaneala pe mici-mari perne colorate. Aventurile eroilor si supereroilor au avut in tot acest timp mai multi povestitori – librarii Carturesti, in prima faza, apoi pe jurnalista Laura Calaceanu (intr-o editie festiva, de Craciun), la un moment dat in povesti a intrat actrita Paula Maria Frunzetti, iar acum e acolo Ildikó Antal – care a venit nu numai cu vocea, ci si cu simpaticele ei creaturi de plus. De-atunci si pana acum nu ni s-a schimbat nimic in intentii: daca reusim fie si pe un copil sa-l apropiem de povesti, sa-i coloram lumea cu ele, avem de ce sa continuam. Iesirea in Plai precede un festival al povestii (in mai multe limbi) ce va fi organizat la toamna, in Carturesti.

Street Delivery la Village Museum – sambata si duminica, non-stop

Pentru cei care nu au auzit (inca) de Street Delivery, de ambitiile unui festival cu miza civica, aducem in Muzeul Satului Banatean fotografii de pe o strada zurlie. Ele pun bine in lumina „nebunia” festivalului: senzatia si increderea ca se poate influenta o administratie locala, pana intr-acolo incat sa transforme un centru istoric pretios si inecat de esapamentul masinilor intr-un linistit loc de promenada, cu piste de biciclisti, cladiri ingrijite de-o parte si de alta, alei refacute, gazde largi pentru multe intamplari artistice. In vara viitoare vom livra a treia editie de Street Delivery, iar ideile bune, alaturi de partenerii entuziasti, pot face casa solida … in ograda noastra mica.

Libraria Carturesti Timisoara

Cosmin Lungu – PR & events manager Carturesti

CULORILE FEMINITĂŢII – expoziție la ELITE ART GALLERY

septembrie 3rd, 2008

ELITE ART GALLERY vă invită la inaugurarea expoziţiei CULORILE FEMINITĂŢII, marti, 9 septembrie 2008, ora 11:00, la sediul nostru din Str. Constantin Noica (fosta Stefan Furtuna), nr 134, interfon 1, Bucureşti.

Organizată într-un spaţiu neconvenţional, expoziţia CULORILE FEMINITĂŢII abordează tema frumuseţii feminine dintr-o perspectivă puţin obişnuită pentru vizualul contemporan. Nu este vorba de frumuseţea „absolutizată”, standardizată în dimensiuni fixe, canonizată de specialiştii în imagine sau consacrată de prezenţa în articole de mass media sau pe sticlă. Dimpotrivă, lucrările expuse aduc în prim-plan frumuseţea naturală, greu de sugerat în cuvinte. Este o un tip de frumuseţe aparte, la crearea căreia participă nu doar atributele subiectului feminin surprins în diverse ipostaze, cât impresia pe care contemplarea lui o lasă asupra artistului- creator…

Expoziţia cuprinde nuduri, portrete, lucrări de pictură şi grafică semnate de artiştii plastici Vitalie BUTESCU, Ion DRĂGHICI, Ana Ruxandra ILFOVEANU, Corneliu IONESCU, George MIRCEA, Marilena MURARIU, Virgil PARGHEL, Mihai SÂRBULESCU şi Mariana VESA. Nouă pictori cunoscuţi şi apreciaţi, nouă tehnici diferite de reprezentare a aceleiaşi teme: frumuseţea corporală feminină.

Expoziţia CULORILE FEMINITĂŢII poate fi vizitată cu programare telefonică la 021.315.65.11 sau prin e-mail la alexandru.mircea@eliteart.org

Program: Luni-Vineri orele 10-18 / Sâmbătă orele 10-14.

ELITE ART GALLERY: Str. Constantin Noica (fostă Ştefan Furtună), Nr.134, Int.1, Bucureşti.

***

ELITE ART GALLERY, marca a Elite Art Club UNESCO, este o galerie modernă şi atractivă care vă pune la dispoziţie serviciile sale în domeniul artelor plastice: expozitie de artă, consultanţă, impresariat, organizare şi logistică pentru evenimente, magazin şi agendă culturală.

www.eliteart-gallery.com

Artistul român Mircea Cantor la Bristol

septembrie 3rd, 2008

Mircea Cantor: The Need for Uncertainty
13 September – 9 November 2008
Arnolfini, 16 Narrow Quay, Bristol BS1 4QA
Tel. 0117 917 2300 / 01; www.arnolfini.org.uk
Gallery opening hours: 10.00-18.00, Tuesday to Sunday

Mircea Cantor’s installations address the notions of displacement and co-existent worlds. Beyond the suspenseful and highly contrived encounter, Cantor discreetly evokes the uneasy confrontation of ideology, people and culture. Cantor will present a new installation at Arnolfini comprising a number of sculptural components elaborating on the theme of uncertainty.

Following his exhibition at Modern Art Oxford earlier this year, this exhibition will be a second stage project with significant new components, including a large-scale wooden gate traditionally seen in Romania, coated in gold leaf. The gate has been imposed with a DNA-strand motif symbolising life, yet paradoxically, certainty and control. An image of a carved wooden form wrapped around the trunk of a tree in a Transylvanian forest, and a flying carpet woven with motifs of angels and aeroplanes will be some of the elements used by Cantor to reflect on worlds within worlds, and on freedom and its limitations.

Mircea Cantor lives and works in Paris and Cluj, Romania.

Exhibition Free Tour!
A free tour of the exhibition, led by Suzanne Cotter, Acting Director and Senior Curator at Modern Art Oxford, will take place at 17.30 on Friday 12 September, followed by the exhibition preview. Booking recommended.

A fully illustrated catalogue featuring views of Cantor’s new work and an essay by Suzanne Cotter, Senior Curator at Modern Art Oxford, accompanies the exhibition. This show will also be presented at Camden Arts Centre, London, 13 February to 12 April 2009, and was presented at Modern Art Oxford from 2 April to 1 June 2008.

A collaboration between Arnolfini, Camden Arts Centre, and Modern Art Oxford.
Supported by The Ratiu Foundation / The Romanian Cultural Centre in London

Transnistria nu mai vrea să trăiască împreună cu Moldova

septembrie 2nd, 2008
Smirnov are toate motivele să sărbătoreascăSmirnov are toate motivele să sărbătorească

Liderul autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Igor Smirnov, a respins orice coexistență comună cu Republica Moldova, chiar în cadrul unei confederații.

După ce Guvernul de la Chişinău a difuzat o declaraţie sâmbătă în care condamnă oficial recunoaşterea de către Federaţia Rusă a Abhaziei şi Oseţiei de Sud, Igor Smirnov a convocat jurnaliştii luni la o conferinţă de presă, în care a cerut Republicii Moldova să recunoască necondiţonat independenţa Transnistriei. El a dat de înţeles că pentru dânsul poziţia Moscovei nu mai contează.

Conferinţa de presă a lui Smirnov, preluată de agenţiile de presă de la Chişinău, a avut ca temă împlinirea a 18 ani de la proclamarea independenţei Transnistriei (2 septembrie 1990). Liderul de la Tiraspol a infirmat existenţa vreunui plan moldovenesc de soluţionare a diferendului şi a explicat că preşedintele Voronin pur şi simplu îşi face campanie electorală: „Se vorbeşte despre un plan… Noi nu am văzut acest plan. Federaţia Rusă tot nu l-a văzut. Aceasta e o simplă agitaţie electorală”.

Referindu-se la recenta întrevedere Medvedev-Voronin de la Soci, Smirnov a spus că preşedintele Rusiei pur şi simplu a vrut să-l avertizeze pe Voronin în legătură cu posibila aplicare a unui scenariu osetin în privinţa Moldovei: „Dmitri Anatolievici l-a invitat pe Voronin pentru a-l avertiza că orice încercare de a forţa reglementarea prin metode armate va avea drept consecinţă evoluţii similare celor din Abhazia şi Oseţia de Sud”, a ameninţat Smirnov.

După ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavorv, a declarat recent că „Chişinăul şi Tiraspolul sunt dispuse să accepte Memorandumul Kozak” de federalizare a Moldovei, ieri Smirnov a spus că o astfel de soluţie este inadmisibilă, deoarece Transnistria nu mai vrea să convieţuiască împreună cu Moldova, nici măcar într-un stat federativ.

Smirnov i-a cerut Chişinăului să se retragă din organizaţia GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova), să intre în spaţiul politic, economic, militar şi de securitate al Rusiei, să adere la Uniunea interstatală Rusia-Belarus şi să introducă limba rusă ca a doua limbă de stat în Republica Moldova.

Revenind la situaţia din Georgia, liderul transnistrean a menţionat că „România a ştiut din timp că Georgia pregăteşte un atac împotriva Oseţiei de Sud şi a ţinut acest lucru secret”. (…) „La fel au procedat şi cei din OSCE, ceea ce privează organizaţia de credibilitate în procesul de reglementare transnistreană”, a adăugat el.

Sfinţii de pe ferestre şi câinele

septembrie 1st, 2008

O mulţime agitată de oameni se adunase în stradă, pe o latură a liceului Grigore Alexandrescu, dincolo de gărduleţul de fier forjat care fusese refăcut de mântuială după bombardament. Cu ochi rătăciţi şi avizi căutau cu toţii pe ferestre semnele de care se tot vorbise în ultimele zile într-un cartier sau într-altul din oraş. Dar numai vreo câţiva păreau să şi vadă acele semne sau, mă rog, poate numai unele dintre ele. Mai agitat decât toţi ceilalţi din jur părea să fie un individ care, cu braţul întins în sus, arăta cu insistenţă către una din ferestrele de la etaj, cea din extremitate, dinspre casa scărilor. Iar alţii în jurul lui se dădeau de ceasul morţii să se apropie cât mai mult cu capul de braţul său pentru a putea urmări raza ce pleca din degetul său arătător şi se oprea — unde? unde? unde? Nimeni nu desluşea, şi individul nu se pricepea să explice, mulţumindu-se să-şi agite braţul întins — Uite, acolo! acolo! acolo! În timp ce din gură nu-i ieşeau decât cuvinte pline de indignare şi de speranţă. Vorbea de Arhanghelii Mihail şi Gavriil. Uite-le săbiile! zicea. Uite-le aripile şi uite-i şi cheile cu care o să ne deschidă în sfârşit porţile Raiului!… Toţi să străduiau din răsputeri să vadă săbiile şi cheile de la poarta Raiului dar n-aveau aerul să fi şi reuşit. Cu toate că erau cu toţii, se vedea bine, convinşi că aşteptaseră destul… În timp ce altcineva din apropiere vorbea de Sfântul Gheorghe. Nu ştiu dacă se vede suliţa, spunea privind ţintă spre acelaşi geam — sau poate arăta spre un altul învecinat —, dar se vede clar că o ţine în pumn! Suliţa! Ţine capătul suliţei în pumn. Adică mânerul, şi înfige suliţa în burta balaurului! Care n-o să mai mănânce oile Domnului şi nici pe Fata Împăratului! Ştim cu toţii cine-i Balaurul! Mulţimea se deplasa spre acel om îmbulzindu-se şi încerca să desluşească raza ce purcedea din arătătorul său şi se îndrepta spre ferestre — spre care fereastră oare? Pe geam se vedeau într-adevăr irizări de forme ciudate şi felurite. Ba pe un ochi de geam, ba pe altul. Putea la fel de bine să fie şi Fecioara Maria, de care se tot vorbise, mai abitir decât despre alte icoane, prin oraş şi prin alte oraşe şi orăşele din judeţ şi poate de prin toată ţara. Că se ivea tot mai des, ziceau, pe geamurile clădirilor publice — şcoli, sfaturi populare, teatre şi cinematografe… Cum de nu se ivise pe geamul niciunei clădiri private, atâtea câte or mai fi fost rămas?… Ba chiar lumea începuse să-şi aducă aminte şi de minunile de la Maglavit. Domnul nu mai dă semne prin gura lui Petrache Lupu şi atunci El a ales să se arate pe geamuri. Fiindcă prin geam vezi, dar iacătă că poţi să treci cu privirea şi dincolo de el. Unde vede numai cine are ochi de văzut! L-au izgonit de la şcoală, mâine-poimâne or să-L izgonească şi din biserici… Vedeţi, acolo?… Aia e aura Sfintei Fecioare! Nimbul Ei sfânt!
Unde? unde? unde? se repezeau să întrebe voci gâtuite de emoţie de prin jur. Nu întrebaţi unde! Uitaţi-vă cu atenţie… Da, într-adevăr, parcă era conturul Fecioarei Maria, chiar şi Pruncul pe care îl ţinea Ea în braţe se vedea… Nu trebuie să vezi, trebuie să crezi! spunea cineva mai înţelept. Trebuie să vezi cu ochii minţii! Şi totuşi mulţimea vedea Pruncul… Da’ de ce e verde? întreba cineva. Nu pruncul e verde, mantia Fecioarei e verde, poate doar tivită cu verde, şi în rest roşie… Şi nici aia toată — doar mânecile, sau… una din mâneciS-a ticăloşit poporul! se auzea o voce — resemnată dar răsunătoare. Deunăzi, în cartier la noi s-au apucat să hăituiască un câine — un biet câine, chipurile turbat, şi nu s-au lăsat până nu i-au ciuruit capul cu alice!… Nu-i de mirare că Domnul arată semne acolo unde nimeni nu le mai caută!
Mulţimea căuta cu nesaţ formele irizate de pe fiecare ochi de geam. Cuiva i se păruse că nu în locul către care se îndreptau braţele întinse apăruseră icoanele, ci taman în partea opusă a clădirii liceului. Maica Domnului! striga. Unde? unde? unde?… Acolo! striga omul din mulţime. Maica Domnului! O văd cum plânge! O văd cum îi curg lacrimile! Îi văd nimbul în jurul capului! Şi mantia îi e tot aurie! Totul e auriu!… Mulţimea izvodea un nou val către acea parte unde totul era auriu. Dar alţii vedeau iarăşi contururi verzi şi galbene şi portocalii — alte irizări pe ochiuri de geam. Valul îi purta pe oameni, chiar şi pe cei ce se încăpăţânau să vadă icoanele pe ferestrele de la etaj, înspre casa scărilor, dar nu se mai puteau împotrivi apăsării celorlalţi şi se pomeneau duşi de val. Câteva bătrâne se porniseră deja să ţipe ascuţit de spaimă că aveau să se prăbuşească şi mulţimea avea să le calce în picioare. Fără voie de bună seamă; dar totuşi să le calce. Mâini în mâneci negre fluturau pe deasupra capetelor într-o încercare disperată să-si păstreze cumpătul. Staţi, oameni buni! strigau voci de bărbaţi. Mânecile negre fluturau prin aer suflecate acum fără voie, lăsând să iasă la iveală braţe dezgolite până la cot sau chiar până mai jos, şi la fel de neputincioase. Dar în părţile unde presiunea mulţimii încă nu se făcea simţită continuau să se facă auzite voci entuziasmate de ceea ce vedeau pe ochiurile de geam. Uite, acolo în dreapta sus e năframa! Uite! Uite ochiul stâng al Fecioarei aplecat în jos către Prunc! Uite şi nasul Prea Cuvioasei!
La un moment dat cineva dintr-o margine a strigat: Câinele! Mulţimea a încremenit pe loc şi toate capetele s-au întors brusc către acea parte: Care câine?… Fiindcă devenise limpede, nu se ştie cum, că nu pe geamuri urma să mai caute semne, ci altundeva. De ce tocmai un câine? a strigat cineva. Dar poporul pricepuse că acela care întrebase rămăsese cu mintea proţăpită în geamuri, de altfel singurul din toată mulţimea, şi că nici nu merita altceva decât ori să i se dea una peste bot, ori să fie lăsat în plata Domnului ca unul cu mintea dusă cu pluta.
La câţiva paşi depărtare, în plină stradă, un câine se zbătea de-adevăratelea în ghearele morţii. Mulţimea părăsise semnele de pe ochiurile de geam şi, mai întâi cei dinspre marginea de unde venise strigătul, apoi, rând pe rând, toţi ceilalţi îşi îndreptară atenţia către… Ce erau acelea? Semne de la Diavol? Ispita Diavolului? Poporul înconjura cu repeziciune locul unde se desfăşura supliciul animalului. Nimeni nu mai striga şi nimeni n-avea a mai interpreta sau desluşi cele văzute fiindcă totul era limpede ca lumina zilei: un câine se zbătea în chinurile morţii. Poate doar vreun copil ori doi să se fi întrebat: Da’ de ce se zbate? fiindcă celor adulţi şi vârstnici le era clar că ceea ce provoca zvârcolirile animalului era otrava. Câinele fusese otrăvit.
Poate că nu toţi aveau vedere bună spre locul supliciului dar iată că orice îmbulzeală încetase. Fiecare se mulţumea cu locul său, mulţimea era deasă şi cu toţii priveau în tăcere, poate doar deplasându-se un pic mai la dreapta sau mai la stânga, către locuri cu vedere mai bună, păstrând distanţa în jurul animalului atât de strict de parcă cineva le interzisese să se apropie prea mult. Era destul loc în jurul animalului să-şi desfăşoare agonia în voie.
Câinele otrăvit se zvârcolea la piciorul zidului scund care împrejmuia grădina publică din spatele primăriei — atât de scund încât unul mai ’năltuţ ar fi putut să se aşeze pe el. Dar se-nţelege de la sine că nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se aşeze în clipe ca acelea… Spasmele morţii se consumau la plină vedere, în lumina zilei. Câteva secunde câinele zăcea căzut pe-o rână, cu trupul înţepenit, dar gâfâind sălbatic, cu labele din faţă întinse crispat drept înainte, de parcă s-ar fi ferit din toate puterile de ceva rău, rău de tot, pe care nimeni dintre oameni ci doar el, câinele, l-ar fi putut vedea. Apoi spatele i se încovoia brusc — încă un spasm —, dar labele din faţă îi rămâneau tot întinse, ca şi cum ar fi vrut cu disperare să atingă ceva ce l-ar fi tămăduit, dar nu reuşea. Respira sacadat şi pântecul îi era chinuitor de supt. Ochii săi ieşiţi din orbite vedeau moartea aplecându-se să-l atingă şi să-i ia ultima suflare. Dădea să fugă de ea, aşa pe-o rână cum zăcea dar picioarele nu-l ascultau. Veneau alte câteva clipe când se tăvălea în neputinţă, cu labele-i zvâcnind dezordonat, de parcă nu mai ştia de unde vine răul şi de cine sau de ce trebuia să se ferească. Apoi reuşea să se ridice împleticit şi dădea, parcă, să sară scundul zid al grădinii publice dar reuşea cu greu să-şi ridice botul îmbăloşit până la muchea zidului, şi niciun centimetru mai sus. Cum să treacă zidul? Şi totuşi, cu ultimele puteri, reuşea să-şi înalţe botul către cer şi pieptul i se proptea de zid, într-o sforţare care se dovedea a fi peste puterile lui.
Priviri sticloase din mulţime — zeci de priviri, sute de priviri — îl însoţeau în zbaterea sa, neputincioase. Dar privirile nu erau neputincioase ci avide, la fel ca ceva mai înainte când căutaseră pe ochiurile de geam semnele irizate ale mântuirii prin icoane trimise de Domnul într-ascuns. Dar acum nu mai căutau mântuire şi de fapt nimeni nu ştia ce mai căuta în timp ce stătea aici, în încremenire, făcând cerc în jurul animalului ce agoniza.
Câinele nu se mai opintea cu pieptul în zid de parcă ar fi ajuns să se îndoiască că dincolo de el îl aştepta mântuirea. Dădea semne că s-ar fi liniştit, că izbăvirea era de fapt aici, de această parte a scundului zid, unde privirile oamenilor îl străpungeau în tăcere. Şi totuşi nu era hotărât: aici sau dincolo? Fiindcă, iată, acum dorea din nou, parcă, să facă acel salt până dincolo. Încerca, dar se izbea cu trupul slab de zid şi rămânea sleit la piciorul lui, fără a se mai împotrivi. Poate că durerea atroce care îi ardea măruntaiele îl slobozea din ghearele ei fierbinţi… Te pomeneşti că deja răsufla cu mai slabă înteţire… Dar nu, saltul său peste gard rămăsese nedus până la capăt, capul dat pe spate, botul ridicându-i-se peste creasta zidului. Noi crampe îi chirceau pântecele şi tot botul şi spinarea, omoplaţii şi partea de sus a labelor îi erau ude de parcă abia ar fi ieşit din apă.
Dar iată că reuşea pentru prima oară să se ridice în patru labe. Labele i se împleticeau dar iată că reuşea totuşi, sleit de puteri, să facă câţiva paşi până la colţul zidului scund peste care încercase mai adineaori în agonia sa să sară, fără a reuşi. Dar acum se prefira doar de-a lungul lui, cu limba atârnându-i afară din gură, moale, bleagă, ca într-o zi de insuportabilă caniculă.
Cineva din mulţime părea să fie mai informat decât semenii săi şi strigă: I-au dat lapte! Şi într-adevăr, de după colţul zidului, pe măsură se mulţimea se dădea la o parte şi îi făcea loc câinelui să se îndepărteze, ieşea la iveală o sticlă goală cu urme proaspete de lapte şi chiar o mică băltoacă de lapte, atâta cât s-o fi scurs din sau de pe botul animalului, atunci când — şi dacă — cineva din mulţime sau străin de mulţime i l-ar fi dat sau ar fi încercat să i-l dea.
Câinele, slab şi epuizat, doar o umbră de făptură a Domnului, prinsese, avusese norocul să prindă ultimul fir de viaţă, şi trecea fără pic de recunoştinţă pe lângă sticla golită de lapte, care îi salvase viaţa. Şi se îndepărta pe străduţă fără nicio ţintă.
Mulţimea începea, încet-încet, să se împrăştie.

Viata

septembrie 1st, 2008

Viaţa e o scară cu treptele-n spirală
Urcând în cerc
An după an
La alt nivel
Şi la o nouă privelişte
Ca un turn Babilonian
Ce se pierde în ceaţa norilor.

Pe această spirală
Picioarele mele tremurânde
Inaintează pas cu pas
Fără răgaz
Pe panta obositoare,
Tragând din urmă
Istovitorul bagaj încărcat
Cu volumul de memorii nesortate,
Regrete
Si imuabile greşeli.

In faţă,
Ceaţa norilor e tot mai aproape
Ameninţând să mă înghită
În densa lor obscuritate.
In urmă,
Creaturi fără feţe
Roiesc jos
Ca furnicile grăbind fără noimă
Pe scena Liliputană
Pe care am avut rolul principal.

Ritualul cafelei Elite

septembrie 1st, 2008

ritualul cafelei..
al repetarii conforme
gestul cu laptele
buzele cu care sorb un lichid amar
ziua
o incepere a unei numaratori inverse
seara
o spaima de naluci
ceara unei lumanari aprinse
lipsa felinarului burghez
sub care sa citesc cancanuri si barfe
ochelari cu sticla mata, opac de lacrimi, abureala de solistitiu
scancet la doua voci ca intr-o stampa japoneza
toti mor la urma urmei, nu?
dar ce lasam in urma, inainte, diagonal si atemporal?
o saritura de linx, o maretie a gestului, o modestie a privirii
o calatorie in noi.

Martor în minoritate

septembrie 1st, 2008

Credeai că am pretins prea mult de la viaţă
Şi nesatisfăcut, am cedat,
M-am dedat disperărilor.
Nimic nu era cum am dorit pentru noi.
Se prăbuşeau toate în jur.
Parc-am fi trecut printr-un câmp minat;
Fără scăpare de nicăieri.
Străzile, şerpi încurcaţi printre picioare,
Şuierau cu limbile spintecate
Seara când ieşeam să ne plimbăm pe la gară.
Ferestrele mari ale cofetăriei Mimoza,
Semiobscure, păcate nemărturisite,
Ascundeau prăjiturile, cafelele, perechile,
De ochii noştri bănuitori.
Dobitocii de la servici, buni de gură,
M-au ţinut atâţia ani ca pe-o legumă
La umbra avansărilor lor.
Sau povestea din noaptea când l-am salvat
Pe beţivul căzut în canal.
Îşi pierduse dantura din metale nobile.
M-au acuzat de atentat la bunele moravuri, la proprietate.
La început, preotul nu a acceptat nici măcar
Să stea de vorbă cu mine.
Abia în primăvară, când i-au găsit măselele împrăştiate
Prin nămolul împuţit,
M-au scos din bănuielile în care am fost sufocat
Toată iarna ca într-un sac.
Doar tu iubito mi-ai fost alături.
Martor obiectiv, apărător fidel, mereu.
Dar vezi, erai în minoritate!

Dan David, Los Angeles, Feb.-18-2007.

Arta kitsch – oglinda strâmbă a realității

august 31st, 2008

Cuvantul “kitsch” provine din germana (kitschen – a face ceva de mantuiala, iar ca verb – verkitschen – a degrada, a maslui) fiind adoptat in limbajul international al esteticii ca neologism. Semantica acestui cuvant o gasim si in portughezul “piries” si in franceza canadiana “quetaine” cu acelasi sens de fusareala. Notiunea de kitsch desemneaza valoric arta prostului gust si a imitatiei nereusite, fiind in cele din urma o oglinda stramba a unei realitati.

Kitsch-ul semnifica arta surogat a unor produse voit estetice la nivelul receptiei atat vizuale auditive olfactive ori etice, avand in general o latura ludica si adeseori perversa si care esueaza in derizoriu. Notiunea se refera la un univers al periferiei culturale si al umanului lipsit de profunzime si semnificatii social superioare.
Alterarea gustului estetic in conditiile unei globalizari industriale, a unei piete de consum si a serialismului si comercializarii productiei artistice, produce un consumator public ce se identifica prin fetisul kitsch ce este receptiv la acesti stimuli artizanali.
Vulgaritatea, gregarul, grobianul si melodramaticul sunt elementele ce stau la baza unei productii kitsch.

Intr-un cuvant, arta uratului, se afirma o data cu aparitia civilizatiei vizuale si a constiintei comunitare si poate fi gasita in diferite perioade istorice ale artei perceputa ca o subcategorie a unei stari de spirit social-universale.

Kitsch-ul are vocatia supraetalarii, aglomerarii si a reprezentarii ostentative, astfel, in stilul rococo gasim ingredientele obiective ale structurii de tip kitsch dar si in formele megalitice – baroce, de reprezentare a realului. O miniaturizare bibelou a turnului Eiffel nu ii diminueaza totusi originalului frumusetea, in timp ce suvenirul Statuii Libertatii nu schimba cu nimic originalului acceptiunea estetica fiind o imitatie a unui kitsch in sine.

Acest micro-macrocosmos a imitatiei sterile altereaza notiunea de individualitate si de unic. Si precum Mos Goliot in raport cu posesiunile sale achizitionate prin acumulare, transforma posesorul in mai mult decat un consumator, conferindu-i prototipul snobului cu pretentii burgheze.

Inadecvarea ca factor psihologic al produsului kitsch devide un simbol eterogen de reper al gratuitatii, o reprezentare bibelou devine un reper mental cu sens de simbol. Arta kitsch sau kitsch-ul in arta este relatia de miscare in raport dintre original si banal, devenind modul si nu moda progresului formelor de expresie.

Pozitia kitsch se situeaza intre moda si spiritual conservator, implicand acceptarea din partea majoritatii indiferent care ar fi ea. Kitsch-ul este pe masura omului, in timp ce arta este depasirea masurii.

Un serial cu și despre romi: (1) Campul de maci

august 31st, 2008

« El agua/ toca su tambour/ de plata. » Lorca

Paginile urmatoare sunt o dedicatie etniei rromilor ca o lume singulara, invaluita in mister si seductie. Pe cat de controversata, de contestata de a lungul secolelor, pe atat de fascinanta devine caravana unui popor in mers continuu, fara tara inspirand artisti, scriitori celebri.

Din copilarie si pana in prezent imi e apropiata aceasta lume de care ma leaga amintiri – secvente de neuitat.

Urmatoarea serie se compune din patru articole-marturii : Campul de maci ; Lazaret sau copilaria de dinapoia garii ; Romale in Schwarzwald ; Restaurantul Gitano.

Era Ziua Santei Maria, sarbatoare mare la sate, cand munca isi inceta rutina. Era zi de praznic. In fiecare an de sarbatori bunicii primeau musafiri cinstindu-le vizitele.
La cei 11 ani ai mei timpul nu avea limite. Mi se parea ca viata e permanenta.

– Frate Dumitre, frate Dumitree, ai cainii legati ?… ma trezise o voce strigand din afara ulucilor gardului. Era o caruta cu coviltir si cu doi cai frumos tesalati nemultumiti de latratul cainilor.

Mi-am zis in sinea mea : « Ce-o mai fi si cu astia ? » Un barbat barbos cu o palarie enorma fuma, scotea rotocoale de fum cat norii, astepta in fata portii.
Bunicul ii iesi in intaminare si il imbratisa bucurandu-se de prezenta lui.

Era Pandele, iar in spatele lui o femeie tacuta cu fuste lungi si o bluza alba brodata cu fire de aur, iar la gat cu o salba de galbeni. Scoase dintr-un sac de canepa cateva pungi de supa Vegeta, cateva bluze din supraelastic (la moda pe atunci) si alte cateva lucruri ce nu se gaseau in magazinele comuniste.

– Ce mai faci, fratele meu, Dumitre ? Nu stiam de acest frate si nu-mi luam ochii de la cai, de la caruta din lemn si impodobita cu flori. Bunica veni in odaie si cu vocea-i blanda, dar si autoritara ma scoase din casa.

Cam fastacit, speriat chiar, nu stiam ce sa spun. La toate relele, povestile auzite despre si cu tigani mi se fixase o anume imagine.

Nevasta lui Pandele salva momentul si ma saruta pe obraz intreband bunicii :

– Asa-i ca asta micu’ e a lu Titica ? Pai, pe tac-to l-am alaptat io, mo, cand iera mic.

Nu mai intelegeam nimic. Bunica imi spuse ca din cauza unei boli nu a mai putut alapta, iar Mama Stanca a fost o a doua mama pentru tatal meu.

Bunicul ma si trimise dupa sifoane. E semn ca va fi o zi lunga !

Au intins o masa rotunda cu scaune mici in jurul ei, iar cei doi barbati isi deapana amintirile, vremurile din razboi.

Pandele era de aceeasi varsta cu bunicul si se cunosc de cand erau copii.

Repetau frecvent numele lui Antonescu, Bug. Bratianu, Gheorghiu Dej sa. Nu prea intelegeam eu mai nimic din taifasul lor despre razboi, comunisti, colectivizare.
Mama Stanca imi spuse cum bunicul si cu Pandele erau nedespartiti. Bunicul isi facuse dusmani in sat din cauza prieteniei cu un tigan. A fost o vreme cand niste oameni rai il cautau pe Pandele in timpul razboiului.

Bunicul i-a oferit ascunzis intr-o coverca la padure, o casa din crengi, un fel de bordei sapat in pamant si unde zilnic ii aducea mancare si il tinea la curent pe Pandele de ce se intampla in lume.

– Erau draci amandoi, imi spune Stanca, aprinzandu-si o alta tigara. Erau carausi transportand butoaie de vin la Caracal, la Craiova. De cateva ori birtasii carora le aducea vinul nu-i plateau conform intelegerii. Atunci amandoi au gasit o cale sa-si ia inapoi banii. La urmatoarele transporturi au facut o gaura mica in cepul butoaielor cu un firiz mic si cu paiul de grau au reusit sa traga din vinurile alese ale Dragasanilor. Oricum birtasii aveau sa-l boteze cu apa, asa ca nu pierdeau ei prea mult.

Am iesit sa vad caii, deshamati si bucurandu-se de umbra dudului de la strada. Am incercat sa-i mangai, insa imi era teama.

Niste rasete din caruta m-au descumpanit si mai mult. Doi copii au sarit de sub coviltir. Un baiat cam de varsta mea si o fata cu vreo cativa ani mai mica au chemat caii care ascultatori s-au apropiat de ei.

– Vino si tu, nu te mananca, imi spusera ei. Mi s-a parut extraordinar. Am fugit in casa si am adus cateva cuburi de zahar calutilor.

– Tu esti al lu’Dumitru alu’Matei , nu ? Eu sunt Cosmin iar ea este sora mea Sorana.

– De ce stati aici si nu veniti inauntru ?

– Pai, noi trebuie sa stam aici, sa asteptam, imi spuse Cosmin. Ambii copii erau desculti, imbracati in pantaloni scurti si maiouri, aveau pielea arsa de soare.

Numai bine ca bunica isi facu aparitia anuntandu-ma ca masa e gata. I-am spus sa vina si copiii. Bunica a sarit cu gura pe Pandele si pe Stanca ca data viitoare sa nu mai lase copiii afara.

Ne-am asezat cu totii la masa. Ciorba de peste, pui fripti, mujdei, ardei copti, paine calda facuta in cuptorul de afara, branza de capra era meniul, sfarsind cu o lubenita uriasa si struguri timpurii, cu boabe mici meritandu-si numele de perla.

Bunicul, Pandele, Bunica si Mama Stanca sorbeau ciorba cu pleoscaituri.

Pisicile si-au facut aparitia gudurandu-se pe sub masa, atrase de mirosul mancarii. Bunicul le gonea, iar noi, copiii, le momeam din nou, in timp ce cainii legati protestau din spatele curtii, privati de a fi cu noi.
Ne-au pus si noua cate un pahar de vin cu sifon, mai diluat

– Ba, sa nu va matoliti, ati inteles ? Si Pandele ne umplu paharele din nou.

Vin rece, tinut de cu seara in fantana.

Dupa un timp bunicul ma trimise sa aduc vioara cea veche.

– Sa tragem o cantare, nepoate.

Ochii ii radeau, lumea era a lui. S-au mai adunat si alti vecini, neamuri si petrecerea era in toi. A mai venit si Sarbu cu armonica.

Bunicul ii randuia pe toti si ii obliga sa cante, sa cinsteasca. Nu scapam nici eu. Venindu-mi randul am cantat si eu un cantec invatat la orele de franceza : « A La Claire Fontaine ».

Nu am excelat niciodata la muzica, fiind afon, dar Pandele ma acompania prinzand din zbor melodia si redandu-i valoare muzicala, altfel ar fi fost un lalait ridicol. Cred ca in vacarmul starnit, in amestecul de voci care mai de care ragusite ori talentate nu se punea problema unei competitii. Lumea se bucura de viata, de momentele apropierii umane, de uitare ca viata e grea ca in cantecul drag celor doi prieteni si pe care il fredonam si eu, si Cosmin si Sorana in acea zi de august.
Soarele coboara incet spre vizuina dinspre vest. Caii dau semen de nerbadare. Bunica inveleste paine in stergare, un cos de nuiele cu bucate si struguri, piersici punandu-le in caruta lui Pandele.

Bunicul si Pandele tinandu-se de dupa cap ies la poarta. Cosmin inhama caii.

L-am ajutat si eu. Cosmin mi-a zis sa merg pe la ei, la Olt si sa mergem la pescuit ori cu caii. De la stalpii de inalta tensiune dincolo de campul cu maci ai sa dai de noi…

Cei doi camarazi se imbratiseaza si isi iau ramas bun.

– Ai grija, Pandele, sa nu te iei in gura cu curcanii, daca te opresc cumva. Da-le o sticla de vina, doua sa nu se amendeze ca nu ai felinar sau mai stiu eu ce…
Am ramas cu totii privind caruta departandu-se peste pietrele drumului ca niste dinti potrivnici muscand din rostogolirea rotilor, a vietii.
(Va urma)

Mari Valori Româneşti – un proiect alternativ

august 31st, 2008

Proiectul “Mari Valori Romanesti” este o alternativă, o replică intelectuală la realizarea TVR „Mari români”. Diferenţele constau atât în modul de selecţie al valorilor prezentate, cât şi în modul de votare a acestora, care este logic, coerent şi compliant scopului declarat.

Aceste diferenţe privesc cateva principii pe care s-a construit alternativa noastră: i) un om, un vot (fără voturi multiple), ii) un vot calificat (obligând votantul să ierarhizeze 12 opţiuni), iii) fără valori amestecate, iv) fără neglijarea valorilor morale, ci individualizându-le, şi v) fără politizare (fără să aranjăm ierarhia – depunctând “mari români” care nu ne convin).

Scopul şi metoda folosită în realizarea anterioară nu doar că nu erau compliante, erau disjuncte şi nu puteau conduce la rezultatele aşteptate sau pretinse. Prin urmare şi rezultatele vor fi complet diferite. Întrucât acest proiect este disponibil doar pe internet şi structura votanţilor e complet diferită. În cazul proiectului nostru marea majoritatea a votanţilor sunt tineri.

Proiectul „Mari Valori Romanesti” cuprinde date despre 49 de personalităţi româneşti; valorile sunt organizate pe 4 categorii: Artă şi cultură, Ştiinţă şi Tehnică, Valori morale şi Conducători.

Medalioanele valorilor prezentate se referă succint la om şi la opera sa, dar sunt şi abateri – ultima opţiune aparţinând autorului respectivului medalion. Personalităţile selectate împreună cu medalioanele “justificative” sunt prezentate şi supuse votului pe internet pe site-ul http://creatori.ro.

Acolo unde au existat texte esenţiale despre aceste valori, medalioanele sunt extrase din Eminescu, Blaga, Noica, Eliade, Rebreanu, Prodan, Ţuţea, Iorga etc. Acolo unde a fost cazul medalioanele aparţin unor profesori şi cercetători actuali (Constantin Craciun -UBB, Mircea Borcila-UBB, Gelu Neamtu-Inst. de Istorie al Acad, Ioan Dragan-dir. Arhive, Radu Munteanu rector UTCN, Mircea Barglazan-UT Timişoara, Doru Radosav-dir. BCU, Corneliu Tarba-UBB, Ion Istrate – Inst Acad, Octavian Capatina – cercetător, Ioan Pop-UTCN, Fl.Marin-UMF, Gabriela Romam-UMF, L.Botezan-Inst de Istorie al Acad etc).

Între valorile propuse sunt şi valori mai puţin cunoscute şi neglijate (Mircea Vulcanescu) sau deloc sau prea puţin cunoscute (Ştefania Mărăcineanu, David Prodan). Între medalioane sunt texte care scot opere din stupiditatea şi stereotipia proliferată, fără discernământ, prin dicţionare şi enciclopedii, româneşti sau străine, descriindu-le în termenii tehnici actuali (Augustin Maior). Sunt prezentate personalităţi de primă mărime ale ştiinţei complet ignorate în panteonul imginar românesc şi în enciclopediile noastre, care aşa cum am mai amintit se copiază fără „sudoare”, fără verificari, fără cercetare. Se supune votului 2 personaje colective: ţăranul român şi partizanul (R.aC.M.) – adică cel care a preferat moartea jugului comunist. În fine, se propune o nouă viziune asupra lui Eminescu.

Încă un militar român a fost ucis în Afganistan

august 31st, 2008

Sergentul major Dragoș Traian Alexandrescu devine al optulea militar român care își pierde viața în Afganistan.

El a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi duminică 31 august, în jurul orei 10.00, ora României.

„Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloana de patru a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat,” se spune într-un comunicat emis de Ministerul Apărării.

„Militarii răniţi au primit asistenţă medicală la faţa locului, după care au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Lagman. Conducerea Ministerului Apărării îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familiile greu încercate.”

Militarii răniți sunt sergentul major Matei Gheorghe Irinel (28 de ani), fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan (27 de ani), soldatul Mihai Dumitru Marius (23 de ani) şi soldatul Butoi Ionuţ Claudiu (30 de ani).

Fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan este internat la spitalul din baza Lagman, iar starea lui este stabilă, se mai spune în comunicatul Ministerului Apărării.

„Ministerul Afacerilor Externe a luat act cu profund regret de decesul sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu şi de rănirea altor patru militari români membri ai Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, aflaţi în misiune în Afganistan.” se spune într-un comunicat al MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate şi îşi exprimă respectul adânc pentru jertfa supremă a sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu.”

„Ministerul Afacerilor Externe transmite urări de grabnică însănătoşire celor patru militari români răniţi.”

Militarul decedat era căsătorit, avea doi copii şi era angajat al Ministerului Apărării din 2003.

Moartea sa survine la mai puțin de trei luni după uciderea fruntașului Marius Covrig și la câteva zile după uciderea a 10 militari francezi într-o ambuscadă cu rebeli talibani.

România are în prezent în Afganistan 644 de militari și alți 501 în Irak (unde și-au pierdut viața doi militari).

Trupe românești sunt trimise şi în Kosovo şi Bosnia Herţegovina, numărul total de soldaţi şi specialişti români aflaţi în misiuni internaţionale apropiindu-se de 1.500.

Un deputat româno-israelian atacă Israelul

august 31st, 2008
Fostul deputat PRM, Nati Meir, a vizitat teritoriile palestinieneFostul deputat PRM, Nati Meir, a vizitat teritoriile palestiniene

Ziarul „Viata noastra” de joi a publicat pe o pagina intreaga raportul lui Nati Meir, cetateanul româno-israelian deputat in Parlamentul Romaniei, privind situatia din teritoriile palestiniene.

Meir, care a fost membru al Partidului Romania Mare al lui Corneliu Vadim Tudor si care reprezinta alegatorii din circumscriptia 38 Tulcea, este si membri al Comisiei pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale din Parlamentul Romaniei. Meir arata in raportul sau ca la invitatia lui Abdullah Abdulah, presedintele Comisiei Politice a Consiliului Legislativ Palestinian, a efectuat o vizita in Autoritatea Palestiniana. Vizita, arata Nati Meir, a fost generata de „conditiile de viata ale prizonierilor palestinieni aflati in inchisorile israeliene, de numarul excesiv de mare al punctelor de control pentru verificarea cetatenilor palestinieni si de violarea drepturilor omului”.

Nati Meir reia pe larg criticile aduse de personalitati palestiniene la adresa politici israeliene, dar nu mentioneaza niciodata ca masurile israeliene criticate sunt aplicate pentru a combate terorismul palestinian, ca daca nu ar exista teroristi nu ar fi nevoie nici de astfel de masuri speciale de protectie. Din raport nu reiesa ce Nati Meir le-ar fi spus macar o singura data interlocutorilor sai palestinieni, ca daca nu ar fi activitatile teroriste palestiniene nu ar exista nici masurile israeliene criticate.

Intr-o Nota a redactiei se arata ca publicarea raportului nu implica insa si identificarea redactiei ziarului „Viata noastra” cu continutul sau mesajul acestuia, dar redactia nu atrage atentia asupra faptului ca autorul raportului omite intentionat sa arate in document si pozitia autoritatilor israeliene in cazurile respectiva.

E pacat ca un ziar israelian de limba romana, la care colaboreaza si personalitati marcante ale alialei romane, ofera o trambulina pentru atacuri grosolane la adresa statului Israel fara a le contracarea, in numele unei pretinse obiectivitati.

Speram ca Parlamentul României va reactiona la modul in care un membru al sau – salariat din banii poporului roman – intelege sa actioneze impotrtiva Israelului, stat cu care Romania intretine relatii extrem de prietenesti, impotriva unor activitati meniote sa previna si sa combata terorismul. Atacurile anti-israeliene ale deputatului Nati Meir arunca o pata compromitatoare si pe prestigioasa institutie pe din care face parte.

BAGHETA LUI DANIEL BARENBOIM – O „ARMĂ” A PĂCII ÎN ORIENTUL APROPIAT

august 31st, 2008
Un evreu care muncește neînctat pentru pace în Orientul ApropiatUn evreu care muncește neînctat pentru pace în Orientul Apropiat

„Conflictul israelo-palestinian este un conflict uman, între două popoare profund convinse că au dreptul să vieţuiască pe aceiaşi bucată de pământ”
Daniel Barenboim>

La 65 de ani, Daniel Barenboim, pianist şi dirijor de geniu, dar şi infatigabil pacifist, a prezentat săptămâna trecută la Paris, (Salle Pleyel), un concert vrednic de aducere aminte. În program, două opusuri semnificative: „Variaţiuni op.31” de Arnold Schoenderg şi „Walkyria” de Richard Wagner. Un compozitor evreu, fondator al dodecafonismului, considerat ermetic de publicul larg şi altul german, în mare parte antisemit, a cărei muzică era prizată de Hitler. Nimic mai evocativ, cunoscând predispoziţia de conciliator a maestrului, chiar dacă spectrul Holocaustului rămâne prezent în spiritul majorităţii evreilor.

„West-Eastern Divan Orchestra” este o formaţie de 120 de muzicieni între 11 şi 28 de ani, de naţionalităţi diferite, având meritul de a realiza joncţiunea – prin mijlocirea muzicii – între instrumentişti arabi şi israelieni, într-o perioadă de extremă tensiune politică în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Un nobil deziderat, devenit, aş spune, obsesional pentru Daniel Barenboim, internaţionalist de origine ebraică, deţinător de mai multe paşapoarte, israelian. argentinian (Argentina fiind ţara sa nativă), spaniol şi palestinian.

Graţie în mare parte hazardului, în 1999, când Daniel Barenboim se găsea la Weimer, capitală a Europei – la numai 5 km., de câmpul de exterminare Buchenwald, vecinătate de tragică aducere aminte – a estimat c-ar fi locul oportun pentru crearea unui atelier estival destinat tinerilor muzicieni din Orientul Apropiat şi Mijlociu:
„Cultura, favorizează contactul şi are darul să apropie oamenii pentru a înlesni mai bine înţelegerea dintre ei.”
Proiectul a fost realizat în compania unui amic palestinian, scriitorul Edward Said, iar numele orchestrei a fost sugerat de un text de Goethe, care text, la rândul lui, provenra din din cultura arabă.

În schimb, recrutarea participanţilor n-a fost o simplă formalitate, Arabii temându-se că atelierul ar fi putut deveni încă un eşantion de superioritate al culturii israeliene.

O parte a instrumentiştilor din „West-Eastern Divan Orchestra”, fac parte din orchestre germane reputate, alţii din Orchestra Filarmonică din Damasc, cea din Israel, din Cairo şi chiar din Teheran. Este vorba, evident, de o alcătuire cosmopolită de muzicieni: Israelieni, Palestinieni, Libanezi, Sirieni, Egipteni, Iordanieni, Turci sau Iranieni.

După spusele eminentului dirijor, constituirea unei astfel de organizaţii a fost presărată de inconveniente. „Printre altele, legea israeliană interzice israelienilor intrarea în teritoriile palestiniene, Siria şi Libanul împiedică resortisanţilor săi traversarea teritoriului israelian, astfel că, concertul de la Ramallah, în 2005, a constituit un veritabil „tour de force.

Orchestra noastră are facultatea de trezi curiozitatea fiecărui individ, de a-l incita să asculte povestea celuilalt şi a-i inspira curajul necesar pentru auzul a ceea ce ar prefera să nu audă. Pentru mine, în acest proiect se găseşte atât existenţialismul muzical, cât şi cel uman.”

Înaintea concertului de la Salle Playel, D. Barenboim a avut o întrevedere cu Preşedintele Nicolas Sarkozy legată de crearea unei canal de televiziune israelo – palestinian, după modelul franco-german ARTE. „Ar fi o binecuvântare pentru toată lumea – a declarat el – atât de necesară în lupta contra ignoranţei care tronează peste tot în Orientul Epropiat şi Mijlociu.”

Public entuziast

Primul act din Walkyria, a fost dirijat cu o extraordinară competentă wagneriană, dând acestei orchestre, perfectibile, anvergura uneia profesioniste. Ovaţiile îndelungate ale publicului meloman, s-au datorat, mai întâi, maestrului care, cu o abilitate inegalabilă, a ştiut să-şi pună în valoare muzicienii şi să permită soliştilor, soprana Waltraud Maier, tenorul Simon O’Neill şi a basului René Pape, o emisiune vocală de zile mari.

Pentru „Variaţiuni opus 31” de Schoenberg, s-a manifestat mai puţin entuziasm, chiar dacă austeritatea compozitorului s-a văzut atenuată, într-o oarecare măsură, de bagheta lui D. Barenboim. Sistemul atonal al gamei cromatice, rezultat din repetarea seriei de 12 sunete în chip monoton, nu-i „leur tasse de thé”…şi, la drept vorbind, nici a noastră.

Muzică şi ideologie

Francheţea lui Daniel Barenboim şi infatigabila lui zbatere pentru o pace trainică între israelieni şi palestinieni, rămâne proverbială, atrăgând împotriva-i tunetele şi fulgerele multor israelieni.
În 2004, cu prilejul conferirii Premiului Wolf, la Knesset, Parlamentul israelian a manifestat o atitudine potrivnică, dar care nu l-a împiedicat, nicidecum, să declare: „ Poporul evreu, a cărei istorie este o constantă suferinţă şi o implacabilă persecuţie, poate el să-şi permită atâta indiferenţă faţă drepturile şi suferinţa unui popor vecin ?”

În ultimul său volum, intitulat „La musique éveille le temps” (în traducerea lui Dennis Collins, editura Fayard),
se poate citi: „Muzica are două faţete, una ce poate servi la uitarea lumii în care trăim, cealaltă la înţelegerea ei. După o zi cumplită, puneţi un disc cu interpretul favorit şi uitaţi totul…”

De nouă ani, cu fiecare sezon, această orchestră, singulară în felul ei, este pe jumătate reconstituită, în scopul unic al unui turneu estival, timp în care este autorizată improbabila intimitate între fraţii inamici.

Creaționism contra evoluționism: 2. Curentele creationiste

august 31st, 2008

Varietatea imensa a curentelor creationiste inventate de cei care fie ca nu vor sa accepte punctul de vedere stiintific , fie ca vor sa-l accepte cu o jumatate de gura, dar in acelasi timp vor sa-l si pipareze cu „ceva religie” dand impresia ca ambele tipuri de creatie umana se pot amesteca (de fapt ele sunt ” ca uleiul si apa”), nu ne uluieste, intrucat nivelele de cultura ale celor care le creaza sunt foarte diferite. Mai jos se poate vedea tabelul sinoptic al acestor variante, asa cum sunt ele prezentate in articolul „Creationism” din Wikipedia. Consider acest tabel foarte corect; de fapt nu este disputat de nimeni, nici macar de cei interesati. Mentionez ca uneori aceste curente se contrazic reciproc, dar aceasta nu prezinta nici o problema in religie; in schimb asemenea contraziceri ar fi fatale daca aceste abordari ar avea macar cea mai mica legatura cu stiinta.

Compararea principalelor variante de creationism

Omenirea
Specii biologice
Planeta Pamant
Universul

Creationismul pamantului Nou
Creata direct de Dumnezeu.
Direct create de Dumnezeu. Nu exista macroevolutie.
Are sub 10 000 ani; reformat de Potopul lui Noe
Varsta: sub 10 000 de ani vechime

Creationismul gapurilor
Creata direct de Dumnezeu
Direct create de Dumnezeu. Nu exista macroevolutie.
Varsta stiintifica acceptata; reformata sub potopul lui Noe.
Varsta stiintifica acceptata

Creationismul progresiv
Creata direct de Dumnezeu avand ca punct de pornire anatomia primatelor
Creatie directa plus evolutie. Nu exista un singur stramos
Varsta stiintifica acceptata; Nici un potop al lui Noe.
Varsta stiintifica acceptata.

Proiectul (designul) inteligent
Nu are de spus nimic in aceasta privinta
Interventie divina la un moment in trecut, numit „complexixitate ireductibila”
Unii aderenti cred ca este rezultatul „interventiei divine”
Unii aderenti cred in argumentul teleologic, dupa care existentza Universului este rezultatul interventiei divine

Evolutia teista
Evolutie de la primate
Evolutia de la un singur stramos comun.
Varsta stiintifica acceptata; nu a fost nici un potop al lui Noe.
Varsta stiintifica asteptata

Este foarte interesant: daca un tip de creationism a fost inventat de un om cu pregatire stiintifica „mai solida”, el nu va putea accepta niciodata stupiditatea stabilirii unei varste ridicol de mici a pamantului sau a Universului, cand probele independente si masuratorile facute prin multe metode total diferite dau acelasi raspuns precis (4,54 miliarde de ani pentru Pamant si 13,73 miliarde de ani pentru Univers).

Pe de alta parte, studentii „crestini” de la Universitatea „Libertatea” impreuna cu profesorii lor, nu au probleme sa accepte lucruri care se bat cap in cap in acelasi timp. Am pus aici in ghilimele cuvantul „crestini” intrucat in SUA acest cuvant a inceput sa insemne crestini evanghelici neoprotestanti; de exemplu se foloseste deseori expresia „crestini si catolici”.

Deci prima intrebare cand auzim de „creationsm stiintific” este: „Care din ele, ca sunt mai multe „creationisme”?”

Nu doresc sa le iau pe rand si sa le discut, intrucat discutarea lor este facuta pe larg pe internet si este la indemana oricui. In plus, nu exista nici o contestare a clasificarii lor. Dar voi exemplifica doua dintre ele, pentru a vedea soiul diferentelor dintre fundamentalistii crestini:

1. Creationismul pamantului nou. Ei cred ca Pamantul si Universul au exact aceeasi varsta, de obicei 4004 plus anul in care ne aflam. Ei sunt de parere ca „dumnezeu a pus in pamant fosilele de dinosaur si altele cu mana lui pentru a ne incerca credinta in el”. Universitatea crestina „Libertatea” , fondata de Jerry Falwell, are si un frumos „muzeu” in care au pus gramada oase (simplul fapt ca acelea nu sunt „oase” ci fosile, adica oase pietrificate in timp ar fi trebuit sa le starneasca interesul pentru stiinta! Nu e cazul pentru ei) de dinosauri si de oameni, „urme de oameni „‘printre dinozauri, etc si tot felul de „dovezi” ale potopului lui Noe.” Din cate stiu, in clasarea valorii pregatirii pe care o asigura aceasta universitate este trecuta pe ultimul sau penultimul loc in SUA, alaturi de universitatile fantoma care dau diploma de orice fel daca platesti o suma (chiar moderata). As vrea sa spun ca Universitatea Crestina „Libertatea” nu poate fi comparata calitativ cu nici o scoala din lume. O consider chiar sub nivelul scolilor lui Stalin, pentru ca acel idiot de Lysenko, „Savantul-Sef” al dictatorului de la Kremlin, care voia sa introduca in Rusia brazdele de un metru adancime, avea totusi ceva scoala!

2. Creationismul gapurilor ( a prapastiilor). Acesti creationisti cred ca pamantul are intr-adevar varsta constatata de oamenii de stiinta, dar Dumnezeu a intervenit din cand in cand, si anume acolo unde nu inteleg e ice s-a intamplat (ca in Caragiale: „pe ici pe colo si anume prin punctele esentiale”). De exemplu la formarea primei celule vii, la eliminarea dinozaurilor si aparitia mamiferelor, la”potop” (ramane de vazut la care din atatea „potopuri”) etc. El se bazeaza tot pe interpretarea Torei (a primelor cinci capitole din Vechiul Testament, Pentateuchul).

Mentionand toate acestea vreau sa fac unele comentarii. Pentru omul de stiinta care isi respecta statutul este evident de la inceput ca nu pot exista un milion de adevaruri stiintifice. Adevarul stiintific este unul singur, si anume acel model al realitatii care este confirmat de TOATE datele experimentale! Din atatea „ipoteze”, este evident ca una singura este in pozitia de a fi confirmata de toate datele experimentale, iar povestile cu diversele grade de „interventie” divina sunt evident doar…povesti! Iar aceea este chiar …Teoria Evolutiei!

Cand cineva abdica de la interpretarea stiintifica a datelor, el nu mai vorbeste in calitate de om de stiinta, ci in calitate de orice altceva. Cu toate acestea, exista un numar mic de oameni care si-au adus un aport stiintific substantial la anumite domenii stiintifice, continuind sa se considere crestini. In articolele viitoare voi analiza credintele acestor oameni, asa cum au fost ele expuse de ei. Cu atat mai mult cu cat este bine sa vedem ca abdicarea de la gandirea stiintifica poate avea loc chiar si acolo unde ne asteptam mai putin. Ce pot sa va asigur este faptul ca acestia nu sunt in nici un caz crestini in sensul fundamentalistilor care resping evolutia lui Darwin.

Si as mai adauga ceva: stiinta nu este politica. Ea nu este nici de stanga, nici de dreapta. Nu a existat niciodata o stiinta „ariana” cum voia Hitler; nu exista nici o stiinta crestina, evreiasca sau musulmana. Asa ca mentionarea oricarei tendinte politice cand discutam despre stiinta este neavenita. Adevarul este cel care este, fie ca place dreptei si nu place stangii, fie invers.

Miza

august 31st, 2008

Lumea ideilor incepe prin a fi o lume a ego-urilor.

Pentru multi ea si sfarseste aici, mai precis in jurul propriului ego. Uneori, in momentele cand imi iau avant si (mai) am sperante ca pot iesi dintr-o stare cronica de mediocritate, imi place sa caut cauze ale acestui fenomen. Nu pot gasi decat explicatii naturale, cum ar fi incetarea dezvoltarii creierului de la o anumita varsta sau echilibrul specific intre cele doua emisfere ale acestui organ, despre care s-au scris si se vor scrie tomuri. Or, in acest context, imi spun, lumea ideilor este si va ramane de o mare diversitate, cu sau fara voia noastra. Efectiv nu putem modifica aceasta lume, ea are curente proprii cu o viata proprie a lor. In cel mai bun caz ne putem afilia unor astfel de curente de gandire, incercand, la dimensiunea noastra de furnici sa „dam mana cu mana” si sa „sugrumam elefantul”.

Ia sa vedem… mi se pare ca am inceput acceptabil prezentarea prin care doresc de fapt sa ajung din nou la Revista ACUM. Pe de o parte am asezat prudent disclaimerele necesare din care rezulta ca sunt o furnica mediocra. Oricat ar parea de nesincera aceasta afirmatie, cred totusi in ea (evident, uneori mai am si alte iluzii, ca si dv.). Pe de alta parte cred ca am delimitat din nou revista de un „magazin popular”, in care toti cei care din diferite motive nu au un blog personal vin sa scrie in ACUM despre orice doresc, fie ca au cunostinta despre un subiect, fie ca nu.

Inceputul este acceptabil din punctul meu de vedere si pentru ca se face o legatura – modesta, dar pe inteles – intre conceptul ca incercam sa navigam cu revista in unul dintre curentele de idei ale lumii contemporane iar acest curent nu curge la voia intamplarii ci vizeaza lupta cu un „elefant”.

De fapt propunerea de a medita pe care imi permit sa v-o fac saptamana asta, este in legatura cu acest elefant: despre el vreau sa va vorbesc. Dar mai bine l-as numi dinozaur, pentru ca elefantii mi-au trezit intotdeauna simpatie!

Ei bine, acest elefant rebotezat nu intamplator dinozaur este compus din tot ceea ce noi vedem ca fiind retrograd, anacronic si daunator pe lumea asta. Dinozaurul este un conglomerat de ipocrizie, minciuna, xenofobie, homofobie, religionism, militantism pro-domo, vedetism, caruia i se alatura enormitati ale discursului comunicatorilor publici la care ne-am referit in trecut ca fiind frectionisme, papalisme sau urechisme.

Miza noastra, a celor care ne consideram raspunzatori de aceasta publicatie, este lupta cu dinozaurul si nu mangaiatul pe crestet sau complimentarea reciproca. Isi da seama cineva cat este de provincial dialogul nostru, cat de lipsit de idei de viitor real si de substanta constructiva pe termen lung daca noi ne luptam deocamdata cu aceste componente care tin nu atat de fenomene implacabile cat de educatie si optiuni personale? Este un adevarat lux decadent faptul ca avem timp de multe dintre subiectele de aici, dar pe de alta parte nu avem incotro: este reflectia perioadei istorice in care traim si in care nici un grup destul de puternic nu-si pune cu adevarat probleme serioase cum ar fi pastrarea mostenirii ecologice umane, protectia vietii terestre impotriva unui impact major cu un asteroid, conservarea resurselor, pacea si multe altele de acelasi calibru.

O sa ziceti ca am luat-o razna cu toate disclaimerele de mai inainte. Si totusi, „cheia” din fraza de mai sus este „nici un grup destul de puternic”. Este miza lumii ideilor careia ne afiliem si pe care o promovam in ACUM: sa devenim destul de multi care gandesc si actioneaza in lungul acestor linii de forta pentru a putea face, intr-o buna zi, o diferenta. Si asa cum v-ati putea astepta, desi impreuna, scriem si actionam independent si avem incredere si respect unii fata de altii. Suficient respect ca sa ne ascultam reciproc argumentele, pe canale private, atunci cand nu suntem de acord asupra unor chestiuni si suficienta incredere ca sa ne batem public in legatura cu anumite idei daca este cazul, fara a interpreta acest lucru ca pe un atac personal sau ca pe o forma antidemocratica de reducere la tacere. Doar lipsa de comunicare intareste sistemele discretionare. Iar cine nu este cu noi nu este considerat impotriva noastra, ci invitat sa se ralieze cu curentele de idei in care se simte acasa!

La asta s-a ajuns cu Internetul, unde o mana de oameni pot face cu pasiune si exclusiv din pasiune o publicatie citita de mii de persoane interesate de ceea ce se scrie, fara sa fie nevoie de bani publici, fara sa isi curteze cititorii si fara sa nutreasca ambitii personale de tip institutional. Reamintesc aici faptul ca revista ACUM este realizata exclusiv pe baza de voluntariat.

Nu stiu cum as putea exprima mai simplu si mai clar ca am incredere ca ACUM este pe o cale distincta, usor de inteles si implicit de ales sau de evitat.

P.S. Ziua de 1 septembrie a adus cu sine două noi recorduri la revista ACUM: 462 de utilizatori unici (vechiul record era de 405 din 11 august) și 1133 de pagini citite (vechiul record era de 1002 și data din 25 august). Le mulțumim cititorilor care vin în număr din ce în ce mai mare pe pagina noastră și îi asigurăm că vom răsplăti în continuare încrederea lor cu articole de calitate.

Dreptul de a spune prostii sub acoperirea anonimatului

august 31st, 2008

Citind ziarele românesti online şi forumurile aferente acestora, am observat că, cu o constanţă şi o vehemenţă demne de invidiat, personaje cu supranume pitoreşti se duelează virtual, folosind drept arme tăişul cuvintelor potrivite sau ascuţimea logicii.

Dialogul, discuţia şi comentariul, analiza, bârfa şi afrontul public ne sunt parte din fiinţa noastră românească şi nimeni, absolut nimeni, nu are căderea de a ne limita sau interzice dreptul garantat la libertatea cuvântului. A cuvântului decent.

Ne-am câştigat cu toţii dreptul de a ne striga mulţumirea sau nemulţumirea.

Ne bucurăm de acest drept, aducând în discuţiile cotidiene toate cele ce ne înconjoară, bune sau rele, frumoase ori urâte.
Uneori însă, parantezele devin de prisos în economia încercarilor de dialog, iar cuvântul scris îşi dă “live” arama pe faţă.

Lipsa de argumente la îndemână, abundenţa de timp la dispoziţie şi anonimatul unui IP cu buletin de identitate temporar, transformă adeseori limba strămoşească în obiect de batjocură în public, chibiţii având astfel motivul hohotelor de râs în faţa monitoarelor, iar responsabilii cu curăţenia internautică recurgând la încă, câteva pastile de antinevralgic în timp ce dau cu mătura prin pagini de web administrate cu greutate.

A ne păstra comentariile în limitele unui limbaj decent, fără a recurge la jignirea partenerilor de discuţie, este uşor. Chiar foarte uşor.

Trebuie doar să avem dorinţa de a ne autorespecta.

Mircea Vișan este redactor-șef al revistei electronice Romanian VIP http://www.romanianvip.com/

Separatismul nistrean la vârsta majoratului

august 31st, 2008
Igor Smirnov e un fel de Igor Smirnov e un fel de „tătuc” al transnistrenilor

Evenimentele din Georgia și mai ales recunoașterea de către Rusia a regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de sud au provocat o mare satisfacție la Tiraspol, unde liderii autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene (“RMN”)cer de mult recunoașterea de jure din partea Moscovei.

Deocamdată, o astfel de recunoaștere nu pare iminentă și nici nu se aud zgomote triumfaliste de la Tiraspol unde, foarte probabil la indicația Moscovei, nu se fac provocări la adresa autorităților Republicii Moldova.

Ceea ce nu-l împiedică pe președintele RMN, Igor Smirnov, și anturajul său să aniverseze cu fast pe 2 septembrie a XVIII-a aniversare a declarării “independenței”.

În 1990, pe când Republica Moldova mai era încă în componența URSS, liderii de la Tiraspol au inițiat secesiunea, alarmați de reintroducerea cu un an înainte a limbii române cu grafie latină ca limbă oficială și a declarării suveranității de către Chișinău în iunie 1990.

Destrămarea URSS și declararea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991 au acutizat conflictul cu Tiraspolul care a degenerat într-un sângeros război civil în martie 1992, care a durat până în luna iulie a aceluiași an și a făcut un număr necunoscut nici până azi de victime, dar estimat la circa 1000 de morți.

Pe liniile de armistițiu de atunci ființează azi “RMN”, adică majoritatea teritoriului Republicii Moldova de pe malul de est al Nistrului, cu excepția a două enclave în jurul localităților Doroțcaia și Cocieri.

Regimul de la Tiraspol controlează localitatea Tighina/Bender și împrejurimile sale de pe malul de vestic al Nistrului, inclusiv principalul pod peste râu, care leagă Tighina de Tiraspol.

Consolidare statală

În cei 18 ani de la declararea unilaterală a secesiunii, în “RMN” au luat naștere și s-au consolidat structuri statale: președinție, Soviet Suprem, instanțe de judecată separate de cele de la Chișinău, organe de forță, etc.

“RMN” are o populație de 555000 de locuitori, cam cât Abhazia, Osetia de sud și Nagorno Karabah la un loc.

Și chiar dacă nu e recunoscută de nimeni pe plan internațional, “RMN” nu pare să se sinchisească.

Sub protecția Federației Ruse s-a consolidat aici un stat de tip post-sovietic, în care autoritarismul de tip putinian se îmbină cu capitalismul cleptocratic cu elemente mafiote.

Președintele “RMN”, Igor Smirnov, aflat la putere chiar de la începutul secesiunii unilaterale, a devenit un fel de “părinte al transnistrenilor” și deocamdată nu se întrevede vreun contracandidat serios, chiar dacă tânărul președinte al Sovietului Suprem, Ievhen Șevciuk, a dat semne că ar fi dispus să conteste supremația liderului de la Tiraspol.

Un nou conflict?

Acum, întrebarea se pune ca va face Transnistria după evenimentele din Georgia și recunoașterea de către Moscova a regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de sud?

Repetarea violenței din Georgia este improbabilă. “RMN” are o armată de circa 8000 de oameni, practic același număr ca în armata Republicii Moldova, mulți dintre ei fiind de fapt foști militari ai armatei a XIV-a sovietice, deveniți “cetățeni transnistreni”.

Armata nistreană este bine dotată, bine instruită și Chișinăul nu ar îndrăzni o aventură mulitară împotriva Tiraspolului.

De altfel, președintele Vladimir Voronin, originar din satul Corjova in Transnistria, a declarat răspicat că exclude violența ca mod de soluționare a diferendului nistrean.

Federația Rusă nu pare grăbită să acorde recunoaștere Transnistriei precum a făcut cu cele două regiuni separatiste din Georgia.

Acest fapt se explică în primul rând din situația geostrategică. Atât Abhazia cât și Osetia de sud se învecinează cu Rusia, pe când “RMN” (al cărei teritoriu a fost atașat de Stalin Moldovei sovietice la 2 august 1940) este prinsă între Moldova și Ucraina, departe de frontierele Rusiei.

Or la ora actuală între Rusia și Ucraina se dezvoltă un conflict tot mai pronunțat, generat de atitudinea de solidarite a liderilor de la Kiev față de Georgia, precum și de tendințele separatiste pro-rusești din Crimeea.

Trebuie adăugat și faptul că în Transnistria nu există un conflict pe baze etnice, ca în Abhazia, Osetia de sud sau Nagorno-Kabarah.

Potrivit recensământului din 2004, 32% din populația “RMN” se declară moldoveni, 31% ruși și 29% ucrainieni.

Este drept că majoritatea ucrainienilor și destui moldoveni din Transnistria sunt puternic rusificați și că deși există trei limbi oficiale (“moldovenească”, rusă și ucrainiană), practic doar rusa e folosită în public în pofida plăcuțelor trilingve care apar în orașele mari ca Tiraspol sau Tighina.

Mulți moldoveni de pe malul stâng au rude pe malul drept și deși nu sunt încântați de regimul de la Tiraspol nu manifestă prea mare entuziasm nici pentru autoritățile de la Chișinău.

Prea puțini dintre ei se simt legați de valorile românești și destui se simt personal jigniți dacă sunt numiți “români”.

Cei 18 ani de existență separată au căscat o prăpastie între cele două maluri ale Nistrului.

Dacă discuți cu tineri de la Tiraspol îți vor spune cu seninătate că Transnistria e o țară separată de Moldova.

Cât de precară ar fi situația din Moldova basarabeană, când treci Nistrul ai impresia că ai intrat într-o lume complet diferită.

Nu se poate nega faptul că aici influența rusească e covârșitoare și că zona de inlfuență europeană s-a terminat.

Personal nu cred că există cale de întoarcere, adică de reintegrare în Republica Moldova a acestui corp străin implantat cu o perfidie diabolică de Stalin acum 68 de ani.

Pe de altă parte nici nu văd ca iminent un nou conflict armat aici, dar ceea ce mă îngrijorează este cum va reacționa Ucraina la politica tot mai pronunțată de forță a Rusiei.

Ironii ale sorţii. Dulce grai moldovenesc. A fi sau a nu fi…

august 31st, 2008

Tinerii între resemnare şi disperare

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu un absolvent de liceu când vine vacanţa?
Ei bine, când toţi sunt în vacanţă, ei sunt într-o mare dilemă.

Se văd ajunşi la o răscruce de unde nu ştiu încotro s-o apuce. Desigur, nu ne referim aici la cei pentru care părinţii pregătesc totul din vreme, ci la acea categorie de tineri pe care nu îi interesează în ce direcţie bate vântul, care nu-s obişşnuiţi să meargă cu turma şi nici cu ţinutul în ţarc, de altfel. Acei tineri cărora cu certitudine, zodia racilor le este străină, aşa că n-au cum să dea îndărăt.

Am cunoscut un astfel de tânăr din Chişinău. Absolvent de liceu. Se numeşte Marius M.

Ajuns la această vacanţă de după terminarea liceului, Marius mi-a spus: “Stau pe gânduri ca soacra între patru scânduri, căci semaforul basarabean e încă blocat pe roşu şi eu nu-s daltonist!

Am impresia că „patru generaţii dintr-ai mei n-au gândit cât mă frământ eu de o lună” ,îl citează el pe Camil Petrescu (Patul lui Procust). Fiind un cosmopolit al spaţiului mioritic, după scum singur afirmă, Marius mai are un pic şi se resemnează. Până una alta, se supune unui alter ego inspirat din creaţia blagiană: „sapă, sapă (…) până când vei da de apă”, chiar dacă nu mai ai un pământ al tău pe care să-l sapi (fiecare-şi vede de fâşia lui de 30-50 km sau vrea să încolţească pe asfaltul din Chişinău)”.

Marius se simte străin acasă

“Cu siguranţă, v-aţi prins de faptul că m-am născut (mi-o fi trebuit?) într-un an de graţie, şi anume, în zorii renaşterii naţionale, continuă Marius. Să nu credeţi că-mi asum vreun
merit, – e doar o constatare. Însă, aşa cum după una caldă vine una rece, „moleşeala amiezii” a adus cu ea „somnolenţa serii”, astfel încât plictisindu-ne să tot picurăm, ne-am pomenit deşteptându-ne în al doisprezecelea ceas! Dar oare n-am pierdut trenul? Nu sunt unul dintre cei speriaţi de umbra lor şi care nu mai mişcă-n front, dar mă simt străin acasă…

Să vă explic, totuşi, de ce aş face-o pe dezertorul, aidoma lui Apostol Bologa, şi n-aş mai pune piciorul pe acest plai „gură de rai”, cu o sârmă ghimpată la Prut – un fel de „poartă a Edenului”, şi de ce aş fi obraznicul (poate chiar, Doamne fereşte, unul dintre susţinătorii
forumiştilor) care nu apreciază toate pedofiliile politice la care sunt supuşi tinerii, în acest An (electoral) dedicat lor”.

De vorbă cu un patriotard

Uitându-se într-un punct fix, îndepărtat, nedefinicit nici chiar de el însuşi, Marius mi-a mai spus: “Mai întâi, permiteţi-mi să mă laud cu prilejul de a intra, literalmente, în vorbă cu distinsul domn, pardon – tovarăş, care e un viceprim, ceva, în ţara asta, a lui moto-moto. Dânsul a început a da din coate în ultima vreme, băgându-şi nasul în activităţi extraşcolare (la Conferinţa „Patrimoniul naţional – parte componentă a celui european” şi la Olimpiada Republicană de Istorie), chiar şi cu riscul ca toată treaba să miroasă urât nu numai la subraţ. În fine, pentru că nu eram în stare să rezist defectuoasei sale pledoarii (căci nu e cu capul în nori, doar între seceră şi ciocan, şi ştie că se apropie sfârşitul), l-am provocat prin argumente (prea mult spus – contraargumente, pentru că ale lui lipseau) la
polemici (atenţie!) ştiinţifice, nu politice. Prins pe picior greşit (nu se aşteptase, căci în comunism nu se critică), s-a cam prăbuşit în groapa pe care şi-o tot sapă. L-am contrazis, fără a mă îmbăta cu apă rece, că el ar putea fi adus pe drumul cel bun. Deşi ştiam că pe-o ureche intră şi pe alta-i iese şi că nu poate fi dat la brazdă. Conştiinţa (şi nu alte interese) m-a determinat să nu tac chitic şi să le comunic tinerilor veniţi din raioane (alias judeţe) adevărul istoric (atât cât îl ştiu sau, hai să zicem, pe cel potrivit căruia 27 martie nu e doar Ziua Teatrului, iar 1 decembrie e mai mult decât Ziua Internaţională a Combaterii SIDA).

Am făcut-o pentru ca aceşti tineri (de la care am primit semnale pozitive) să discearnă, să
„digere”, nu să „înghită” tot ce zboară şi nu se mănâncă. Sunt conştient că pe undeva mi-am cam aprins paie-n cap! Strămoşii noştri nu se vor răsuci în morminte din cauza mea, iar „urmaşii urmaşilor noştri” nu vor avea de ce să le fie ruşine”.

“În grădina limbii române se află floarea graiului moldovenesc, nu viceversa!”

Marius e un băiat inteligent. Şi cu un fin simţ al umorului.
După o pauză, continuă să-mi povestească: “Mai deunăzi, făcând un ban cinstit cu ocazia Campionatului European de Fotbal, m-am pomenit cu şeful zicând în treacăt: „Mie nu mi-i ruşîni sî grăiesc în limba di stat” (s-o fi demerit că nu-s totalmente fidel slujbei de vară, având şi o altă profesie – patriotismul, ce-i drept, cam nerentabilă). În cazul dat, recunosc, nici mie nu mi-e ruşine să „grăiesc”, fiindcă limba de stat e, de fapt, „un grai”. Curios lucru însă, ne-am înţeles până la urmă de minune, fără a construi vreun turn Babel şi fără a ridica vreun zid al Berlinului. Dar parcă eu l-am înţeles mai bine decât o făcuse el, căci în grădina limbii române se află floarea graiului moldovenesc, şi nu viceversa!..”

Întânire cu prieteni din România: invitaţii de acasă – acasă

Ca toţi tinerii moldoveni, Marius are prieteni în România. În stilu-i caracteristic, mi-a povestit puţin şi despre aceştia: “vă rog să mă iertaţi dacă „povestesc ce ştiu, chiar dacă, uneori, nu ştiu ce povestesc” (Paul Goma, Culoarea curcubeului ’77) şi permiteţi-mi să vă zic despre întrevederea pe care am avut-o cu câţiva tineri din România. Am vorbit în doi peri, ca şi când ne-ar paşte piaza rea sau ne-ar fi frică să nu depăşim/irosim acel scurt timp de vizită – exact ca-n puşcărie. Şi totuşi, i-am felicitat pentru spectacolul pe care l-au prezentat copiilor chişinăuieni (proiect organizat de Biblioteca Judeţeană „N. M. Spătarul” din Vaslui şi finanţat prin Phare), întrebându-i cum se simt la noi. Mi-au oferit un răspuns cu iz turistic, după care m-au invitat la ei. Noroc că ne-am dumerit la final, zicându-ne: „Adică ne poftim de acasă acasă?”. Şi ne-am despărţit cu un zâmbet aprobator, de parcă am fi pus ţara la cale.
Nu în acelaşi asentiment a decurs întâlnirea cu nişte români din Ţară, veniţi la o nuntă. I-am identificat după accentul bucureştean şi după „ospitalitatea” moldovenilor, care-i priveau ca pe extratereştri. Nu m-am sinchisit să mă apropii şi să „încasez” fireasca lor frustrare. La finalul discuţiei, clădite pe lexemul „acasă”, s-a determinat surprinzătoarea polisemie a acestuia, întrucât confraţii mei ţineau morţiş că, vezi tu, în Republica Moldova se vorbeşte foarte mult limba rusă (de parcă în dreapta Prutului nu-i la modă engleza) şi că, astfel, aici ei nu se simt ca acasă. Ironia constă în faptul că aşa considera şi cel ce urma să ia de nevastă o basarabeancă. Dacă nici legământul nunţii nu poate combate stereotipurile, atunci…

“A fi sau a nu fi”, asta-i întrebarea

Simt că mă apasă o piatră pe suflet, însămânţată acum optsprezece ani. Parcă-l redescopăr pe Hamlet: „a fi sau a nu fi”, doar că nu în postura de spectator. Pe de o parte, îmi cam tai craca de sub picioare dacă mă aventurez în Vestul sălbatic, neavând spatele asigurat (cetăţenie română), pe de altă parte, rămân a fi un „ostatic exilat cu tot cu ţară” (Nicolae Dabija). Finalmente, realizez că trebuie să-mi continui studiile în funcţie, în primul rând, de specialitatea aleasă, căci înainte de a fi un bun român, trebuie să fii bun la ceva”.

Un fel de concluzii

Cam atât a avut de spus Marius. I-am mulţumit şi a plecat. Privesc în urma lei. Merge visător, nici nu ai zice că are vreo problemă.

Şi totuşi… Ce ar rămâne de făcut? Oare acomodarea cu lucrurile, cu oamenii așa cum sunt (aceasta în cazul în care excludem cele două extreme: lanţul în jurul gâtului, renunţând de bunăvoie la ideea supravieţuirii, sau lupta cu morile de vânt), dobândirea unei imunităţi faţă de toate acestea ar fi o soluţie?

Miroase a poveste de dragoste în interpretare clasică, nu? La început te lovește în moalele capului, luându-ţi minţile. Se epuizează în câţiva ani, ca mai apoi să-ţi dai seama că prea multe lucruri, pe care nu le poţi neglija, sunt la mijloc: un copil, o familie, o casă, o masă etc., ca să rupi relaţia respectivă. Și, în mod evident, ceea ce-i urmează e pur și simplu
deprindere, acel „rău necesar”.

Unii afirmă că evadarea din Republica Moldova ar trebui să fie una definitivă. Să ieși în afară pentru a lua o gură de aer și în scurt timp să te întorci conștient în închisoare, nealterându-ţi integritatea mintală; e o chestie explicabilă probabil genetic. Să te întorci și să ai aprins ca o lumină intermitentă gândul că acolo, acolo… după acest zid, e viaţa.

Unii nu-şi mai doresc să evadeze decât imaginar. Călătoresc și-şi fac vacanţe în orice timp al anului. Căci acolo unde sunt cu gândul, sunt cu întreaga fiinţă.

Lev Şestov despre sursele originalităţii

august 31st, 2008

Un sfat practic. – Oamenii cultivaţi, care citesc mult, trebuie să aibă permanent în vedere faptul că literatura e una, şi viaţa – alta. Acest lucru nu înseamnă totuşi câtuşi de puţin că scriitorii mint întotdeauna. Am, în mod efectiv, curajul să afirm că există scriitori care mint foarte rar şi cu neplăcere. Numai că trebuie să fii în stare să citeşti, şi acest lucru nu se învaţă deloc uşor: din o sută de oameni ştiutori de carte nu cred ca nouăzeci şi nouă să şi înţeleagă ceea ce citesc. Este plăcut să crezi, de exemplu, că scriitorul, care în cartea sa ştie să cânte cu însufleţire suferinţele, este totdeauna gata să ia în braţe pe oricine ar veni la el, aflat la mare ananghie.

Acest lucru se citeşte în lucrările sale. Mai apoi însă, când se conving că în viaţă cântăreţul suferinţelor fuge de-i sfârâie călcâiele de martirii acestui pământ, oamenii se miră foarte tare, ba chiar se indignează, şi
încep să vorbească despre o contradicţie între vorbe şi fapte. Iar de fapt, tot secretul constă în aceea că celui care cântă îi sunt de ajuns, chiar mai mult decât de ajuns, propriile sale suferinţe şi, cum nu poate scăpa
de ele, le cântă. L’ucello canta nella gabbia non di gioia, ma di rabbia (În colivie, pasărea cântă nu de bucurie, ci de supărare) – spune un proverb italian. Să iubeşti pe suferinzi, în special pe suferinzii fără nicio speranţă, este de-a dreptul imposibil, şi cel care afirmă contrariul minte cu bună ştiinţă.

În tinereţe omul scrie pentru că are impresia că a găsit un nou şi deosebit de important adevăr, pe care e necesar să-l anunţe cât mai curând posibil bietului om neştiutor. După aceea el devine mai experimentat şi mai modest, şi începe să se îndoiască de adevărurile sale: atunci el scrie pentru a se verifica. Mai trec câţiva ani: el ştie acum că a greşit de la un capăt la altul şi că nici măcar nu mai are pentru ce să se verifice. Dar de scris continuă totuşi să scrie, căci nu mai e în stare de nimic altceva, iar să treacă drept nefolositor, drept om „de prisos”, îl înspăimântă.

Scriitorului care nu e în stare să mintă inspirat – căci să minţi trebuie numai inspirat, iar această artă nu le e nici pe departe hărăzită tuturor – îi place să facă bravadă de sinceritatea şi cinstea lui. Altceva nici nu-i rămâne de făcut.

Sursa originalităţii: omul care a pierdut speranţa de a smulge din sine un oarecare defect sau măcar de a-l ascunde faţă de sine şi de ceilalţi, încearcă să-şi descopere în acest defect merite. Dacă reuşeşte să-i convingă de acest lucru pe cei care îl înconjoară, el atinge un dublu ţel: se eliberează de remuşcări şi devine original.

Culturile neolitice de pe teritoriul Romaniei (3)

august 31st, 2008

La Dececa, pe Mures, intr-o necropola de inhumatie (Gornesti sau Romanesti, nu se stie exact), apar morminte ce contin piese asemanatoare cu inventarul necropolei de la Mariupol (Crimeea). Dovada ca triburi nord pontice, au ajuns in Transilvania (si pina in Pannonia). Nu se stie cum au ajuns aici. Probabil, pasnic.

Cultura Cucuteni este si ea afectata. Normal, era cea mai apropiata. Se pare ca aici exista obiceiul casatoriilor exogame, pe grupuri. Un grup de fete se casatorea cu un grup de baieti. Mirii sau miresele, erau din afara satului. Zonele de margine ale culturii, au acceptat astfel de casatorii cu vecinii, afectindu-se -treptat- caracterul culturii. (Vezi si aspectul cultural Stoicani-Aldeni, aparut intre Cucuteni si Gumelnita).

In Dobrogea vor penetra alte grupuri nord-pontice, care vor forma cultura Cernavoda I.(Mormintul de la Casimcea are ca inventar un sceptru de piatra sub forma de cap de cal. Analogii sunt la N de Marea Neagra -cultura Mihailovka, gura Niprului- si N. de Caucaz.

Toti acesti nou veniti au morminte cu un inventar caracteristic: sageti/cutite de silex fin retusate si mult ocru. Uneori, sceptre de piatra (silex sau alte materiale).

Cultura Gumelnița

Cea mai afectata a fost cultura Gumelnita. In buna parte, a fost distrusa. Locuitorii s-au retras spre zonele deluroase ale subcarpatilor meridionali.Dupa faza de distrugere, legaturile cu sudul Dunarii sunt reluate. (Linga Oltenita, au fost descoperite fragmente ceramice Troia II, in mediu Cernavoda I).

In legatura cu cele trei culturi Cernavoda (I, II, III), descoperite linga localitatea cu acelasi nume, mentionam ca au fost publicate gresit, datorita „furtului” carnetului de santier. Ordinea cronologica este Cernavoda I, Cernavoda III, Cernavoda II. Cam asta este colaborarea in arheologia romana. Si corectitudinea publicarii, pentru unii autori. Pe urma vor sa dovedeasca prioritati mondiale! Culturile Cernavoda, sunt un fenomen diferit de asezarea neolitica Hamangia, descoperita tot la Cernavoda, careia ii apartine faimosul „Ginditor” cu pereche, cu tot.

Patrunderea acestor nou veniti da nastere unui nou orizont cultural, pe o arie vasta; Salcuta IV – Baile Herculane – Cheile Turzii – Huniadyhalom (Oltenia, Banat, Crisana, Ungaria).

Reamintesc, slavii nu au nici o legatura cu aceste populatii nou venite. Deocamdata, acestia nu au nici o legatura nici cu Siberia, Caucaz, Iran. (Despre slavi, se pare -dupa unii cercetatori, nu s-a ajuns la consens in aceasta privinta- ca ar fi originari din Europa Centrala. Se banuieste ca leaganul lor ar fi fost cultura de epoca bronzului Unetice. In germana Aunjetitz. De aici, in timp, ar fi migrat spre est, sub presiunea triburilor germane. Au debusat in nordul pontic la sf. sec. V, inceputul sec. VI e.n., cind ii descoperim in documentele vremii. Si pe santierele arheologice.)

Cu acest orizont cultural-cronologic, neoliticul „romanesc” (ati vazut ca limitele teritoriale sunt extrem de mari, in toate direectiile), se incheie.

Trebuie remarcat faptul ca ritul de inmormintare era inhumatia. De obicei chirciti pe o parte, cu miinile sub cap. Dar nu-i obligatoriu. Se practicau si inmormintarile partiale (legate de canibalism sau alte obiceiuri) precum si cultul craniului. Uneori, apare „sacrificiu de fundatie” (morminte de copii sub bordeie, vetre, etc.), ca si in zona mediteraneeana.

Pe linga locuintele simple, pentru o familie, neoliticul nostru cunoaste constructiile mari, pentru grupuri mari de oameni. De aici si ideea casatoriilor pe grupuri. Dar nu-i exclus ca in aceste locuinte „vagon”, sa fi fost adapostite si animalele. Asa ca aceasta teorie, nu-i decit o teorie, pina la proba finala.

Tracii

Sunt voci, care exploateaza superbia neoliticului „romanesc” si faptul ca e (de departe) cea mai stralucitoare civilizatie europeana (din epoca). Ei considera ca avem de-a face cu traci. Si ca acesta e leaganul intregii civilizatii europene.

Amintesc faptul ca tracii apar in documente la mijlocul mileniului I i.e.n. Cam in jur de 500 i.e.n., cu 200 ani toleranta. Cei mai timpurii traci, au fost depistati de lingvisti ( de fapt urme tracice) pe la 1500 i.e.n. (Lingvistii bulgari). A impinge fenomenul tracic in neolitic, este exagerat.

Ajunsi aici, sa vorbim si de Tartaria.
La Tartaria, in 1961, intr-o groapa cu caratcer nedefinit (ritual, gunoi menajer, etc) s-au descoperit trei tablite de lut. Una avea figurata, prin incizie, o scena de vinatoare, celelalte doua, semne ce au fost considerate scriere cuneiforma.

Discutia pleaca de la conditiile descoperirii. Vladimir Dumitrescu nu a acceptat ca groapa careia ii apartineau tablitele pornea din orizontul (stratigrafic) Vinca ci le considera mai tirzii. A doua observatie: tablitele erau din lut crud. Autorul descoperirii le-a pus pe foc, pentru a le conserva. Nu se admite asa ceva.

Pornind de la ele, se vorbeste de scriere anterioara dovezilor orientale. Dar ce scriere? Unii zic de pictograme (tablita cu scena de vinatoare), altii de cuneiforme. Sunt lucruri diferite. Autorul descoperirii le-a pus in legatura cu culturile mesopotamiene, numai ca orizontul cultural Vinca este cu vreo doua mii de ani mai timpuriu.

In sfirsit, au aparut voci care considera ca intimplatoare asemanarea cu scrierea cuneiforma. Intre timp, in Bulgaria au mai aparut citeva tablite. Asemanarea intimplatoare nu trebuie sa surprinda.

In anii ’70, mass-media era electrizata de trei vase de lut ars, pictate policrom, identice. Unul apartinea culturii Cucuteni, altul era descoperit in China antica si al treila in America de Sud, precolumbiana. Era vreo legatura intre cele trei vase? (Repet identice: forma, decor, tehnica fabricatiei. Nu simpla asemanare.)

Personal, nu cred ca e vorba de scriere. Daca ar fi scriere, va trebui sa asteptam descoperirea intregului alfabet si descifrarea sa. Pina atunci, nu are rost sa vorbim vorbe. Daca nu e scriere, cu atit mai putin.

Perseide 2008

august 31st, 2008

Colegul nostru, Adrian Şonca, Coordonatorul Observatorului Astronomic din municipiul Bucureşti ne informează că de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor și a vacantelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pamantului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracțiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care cade pe Pământ se numește meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Predicţiile din 2008

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ și un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.
Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din constelația Perseus.
Maximul curentului a venit pe 13 august, între orele 14 și 17, ora României. În aceasta perioadă s-au putut observa cei mai mulți meteori. Chiar dacă la noi a fost zi, în noaptea de 12-13 august au putut fi văzute multe stele căzătoare.
Cea mai bună perioadă de urmărire a fost după miezul nopții până dimineața.

Cer curat

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Așa că din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte. Este bun și un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe au putut vedea 10-20 de meteori pe oră.

Cum se observă?

Pentru a vedea meteori nu este nevoie de nici un instrument astronomic. Va trebuie ceva pe care sa stati intins, un sac de dormit sau un sezlong. Va mai trebuie imbracaminte groasa pentru ca noptile de august sunt destul de racoroase. Pentru a vedea cat mai multi meteori, este nevoie sa priviti cerul macar o ora. Cu cat observati mai mult cu atat vedeti mai multi meteori. Desigur este binevenita o pauza scurta pentru dezmortire.

Ce se poate vedea?

Urmărind bolta cerească se pot vedea stelele și Calea Lactee. Uneori o dâră luminoasă, ce va dura mai puțin de o secundă, se poate vedea printre stele.
În vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de \”stea căzătoare\”. Desigur ca stelele nu au cum sa cadă. Ați observat o particulă foarte mică, sub 1 mm diametru, ce a intrat în atmosfera Pământului și la frecarea cu aerul a luat foc.

Este ploaie de stele?

Nicidecum. În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare.

Pentru mai multe detalii accesaţi: www.astro-urseanu.ro

Copiii din Republica Moldova – victime ale sărăciei (I)

august 31st, 2008

Ca peste tot, şi în Republica Moldova se încearcă implementarea anumitor acţiuni pozitive. În pofida acestora, însă, calitatea serviciilor de sănătate, educaţie și sociale este încă modestă în această ţară.

Infrastructura instituţiilor ce acordă aceste servicii este depăşită, se confruntă cu un intens proces de deteriorare. În plus, trebuie să recunoaştem că, în unele cazuri, este inadecvată. De exemplu, încălzirea și condiţiile sanitare din multe școli de stat sînt sub nivelul standardelor. Accesul copiilor la servicii de bază și la cele specializate este deseori limitat de finanţele și educaţia familiei, de tradiţiile locale și de lipsa de acces geografic.

Desigur, sunt înregistrate unele succese relative: de exemplu, 90 la sută dintre copii au fost vaccinaţi împotriva bolilor copilăriei, cum ar fi poliomielita, difteria și rujeola și practic toate femeile nasc copii în unităţi sanitare cu asistenţă medicală specializată, după cum reiese din Studiul demografic şi de sănătate în R. Moldova, al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Însă, mediul în care cresc copiii din R. Moldova este totuşi unul dificil.
Or, noi ştim că doar acolo unde sînt promovate și protejate drepturile copilului, aceştia prosperă.

Moldova continuă să rămână cel mai sărac stat din Europa.

Multe familii sînt dependente de agricultura de subzistenţă, salariile sînt mici, iar mulţi tineri migrează în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite.
Copiii din categoriile vulnerabile se confruntă cu o lipsă profundă de echitate și cu un risc sporit de excludere socială. Este necesară acordarea unei atenţii deosebite acestor grupuri pentru a asigura faptul că toţi copiii beneficiază de grija și protecţia la care au dreptul.

Copiii – victime ale violenţei şi neglijării

Mulţi copii din Moldova sînt supuși violenţei și neglijării din cauza atitudinii care domină în societate, a lipsei serviciilor sociale și mecanismelor ineficiente de protejare a lor.

UNICEF Moldova a editat două studii cu privire la violenţa împotriva copiilor în această ţară: Sensibilitatea sistemului la identificarea, înregistrarea și raportarea cazurilor de violenţă faţă de copii și Violenţa faţă de copii. Acestea au constatat că doar în cele mai grave situaţii cazurile de abuz sau neglijare sînt raportate oficial și există puţine servicii de îngrijire și protecţie a copiilor victime ale violenţei. Unde mai pui că cei care responsabili de cazurile de violenţă împotriva copiilor, deseori nu dispun de regulamente care să-i ghideze, beneficiind şi de o instruire specializată extreme de redusă.

Cine nu ştie ce consecinţe au experienţele de martor sau victimă a violenţei? Au fost demonstrate: sînt profunde, au efecte de durată. Pot provoca daune de natură fizică, emoţională și psihologică a copilului. Violenţa are multe forme, nu include doar actele fizice sau tortura.

Bătaia – ruptă din rai?

Din păcate, mulţi sunt părinţii care consideră că bătaia este o formă acceptabilă de pedepsire a copiilor atunci cînd aceștia nu sînt ascultători. La rândul lor, majoritatea copiilor susţin că sunt bătuţi acasă, unii afirmă că sutn doar pălmuiţi, iar o parte susţin că au fost ameninţaţi cu abuz fizic sau au fost abuzaţi verbal acasă.

Nici la şcoală copiii nu scapă de anumite abuzuri verbale din partea profesorilor, un anumit procent fiind supuși chiar pedepselor fizice.

Doar 8% din părinţi consideră că o persoană trebuie să fie declarată la poliţie dacă își bate copilul. Chiar și angajaţii care au responsabilitatea profesională de a lucra cu copiii și a-i proteja împotriva violenţei și neglijării, precum profesorii, asistenţii sociali, personalul
medical, poliţia și autorităţile publice locale, au evitat înregistrarea oficială a 75% din cazurile de violenţă sau neglijare despre care au auzit sau pe care le-au cunoscut. Specialiștii din domeniul justiţiei și din sistemul de menţinere a ordinii de drept au fost cei care au înregistrat cel mai frecvent astfel de incidente, iar reprezentanţii autorităţilor publice locale și lucrătorii medicali au fost cei care au raportat cele mai puţine cazuri.

Ce este violenţa?

O problemă suplimentară o reprezintă faptul că nu există un acord general în societatea
moldovenească cu privire la acţiunile considerate acte de violenţă. De exemplu, unii oameni nu apreciază drept violenţă abuzul economic și agresiunea fizică moderată. De asemenea, hărţuirea sexuală a femeilor la locul de muncă nu trezește îngrijorări.

Majoritatea tinerilor nu asociază violenţa cu ameninţările verbale, distrugerea de obiecte sau neglijarea. Drept urmare, „înţelegerea limitată sau distorsionată a noţiunilor de bază ale violenţei ar putea duce la confuzie și ar putea determina un nivel modest de sensibilizare privind problema violenţei împotriva copiilor.

Acceptarea violenţei sau indiferenţa faţă de aceasta și lipsa unei coordonări adecvate între agenţiile responsabile de protecţie socială au creat un mediu periculos pentru femeile și copiii care se confruntă cu situaţii de violenţă. Femeile și copiii sînt învăţaţi să creadă că violenţa împotriva lor este justificată și nu există un adăpost sigur în familiile sau comunităţile lor. Lipsite de asistenţă și securitate, victimele au mai puţine șanse de a pune capăt abuzului și devin marginalizate pe plan social și economic.

Cum sunt trataţi copiii instituţionalizaţi în R. Moldova?, De ce fug copiii de acasă?, Cui rămân copiii părinţilor plecaţi peste hotare?

Sunt întrebări la care vom încerca să răspundem – având exemple concrete – în ediţia următoare a publicaţiei ACUM.

Portretul mamei în „Dragoste omenească”, de Andreï Makine

august 31st, 2008

(…) Dar în seara aceea, la Dondo, era prea mic ca să ştie toate acestea. În mintea sa se îngrămădeau gînduri ce se băteau cap în cap: acea umbră de minciună pe care o trădaseră cuvintele mamei, fericirea viitoare care cerea atîtea sacrificii, vremea de dinaintea răscoalei (o mărturisea cu strîn gere de inimă) mai degrabă plăcută, în casa lor din Luanda… Şi brutarul acela, un alb, care într-o zi i-a dat o lipie rotundă presărată cu boabe de mac. Elias nu voia să-l pună pe omul acela în rîndul portughezilor pe care trebuia, după tatăl său, ori să-i alungi, ori să-i ucizi. Dar şi vocea mamei care acum murmura lamentaţia cîntată de obicei de contratados închişi în camioanele lor.

Cum să descîlceşti toate astea?

S-a ghemuit şi şi-a ascuns faţa acolo unde lumea aceasta încurcată nu exista, în adîncitura caldă şi moale a braţului mamei. Acolo viaţa se scurgea domol, ca prin somn, legănată de bătaia sîngelui, o viaţă cu totul altfel, fără rînjetul morţilor de pe drumuri, fără minciună. În căldura lină a acelui braţ domnea o noapte parfumată care îl acoperea în întregime, faţa, corpul, chiar şi neliniştea ce-l stăpînea. Deschidea ochii încet şi genele sale mîngîiau pielea mamei, iar braţul ei fremăta uşor la această atingere. Fericirea aceasta era simplă şi nu avea nevoie de nici o explicaţie, ca răcoarea care venea dinspre Cuanza, ca vastele răzoare de stele de deasupra casei.

Elias simţea pe buze cuvintele care aveau să exprime şi bucuria şi dragostea pe care obrazul său le afla în blîndeţea din adîncitura de lîngă cotul mamei… Dar vorbele îi păreau inutile. Nimic nu exprima mai bine bucuria acestui moment decît micile zbateri ale păsării pe care o ascundea în cămaşă. Aripile se mişcau uşor, îl gîdilau şi din cînd în cînd simţea bătaia staccato a ciocului în pieptul său.

(…) Mama a fost adusă acasă după două zile. Elias nu a avut timp să se gîndească la rugăciunea împlinită, pentru că femeia care a fost depusă, ca un obiect, pe patul jos semăna prea puţin cu mama lui. Ai fi zis că din masa solidificată de prizonieri cineva a decupat cu o lamă această fragilă bucăţică umană. Braţele, reduse la profilul oaselor, nu mai erau negre ci cenuşii. O claviculă ruptă ieşea de sub un pansament murdar.

Gura părea foarte fină, foarte lungă, din cauza sîngelui uscat care îi trăgea capătul buzelor, încheietura din faţa cotului, pe care Elias a atins-o cu fruntea, era rece. (…) O vreme, urmele paşilor mamei aveau să se vadă încă în ţărîna din jurul casei.

Va merge cu atenţie să nu le şteargă. Apoi, o aversă avea să măture toate urmele.
traducere de Dan Radu Stănescu
(după Lettre Internationale, vara 2007)

Tot ce am realizat datorez limbii române – Interviu cu profesorul megleno-român Petar Atanasov

august 31st, 2008
Petar AtanasovPetar Atanasov

Domnule profesor Petar Atanasov, lumea vă cunoaşte ca pe o personalitate care a muncit toată viaţa pe tărâmul lingvisticii, în general, şi pe cel al lingvisticii româneşti, mai cu seamă, preocupându-vă de dialectologia megleno-română şi de cea aromână, ca şi de lexicografie. Sunteţi născut în 1939 în Republica Macedonia şi v-aţi făcut studiile postuniversitare şi masteratul la Belgrad. Aţi predat macedoneana, franceza şi româna. Aţi ţinut prelegeri la universităţi din Paris, Napoli şi Skopje. Printre lucrările dumneavoastră de referinţă sunt: Meglenoromâna astăzi (Bucureşti, editura Academiei Române), Le megleno-roumain de nos jours (Hamburg), Dicţionarul macedonean-albanez şi albanez-macedonean, Dicţionarul francez-macedonean şi macedonean-francez. Aţi publicat sute de studii şi articole în diverse limbi, în Macedonia şi peste hotare. Aţi tradus din opera lui Emil Cioran în slava macedoneană. În anul 1995, guvernul francez v-a decernat premiul Palmes Academiques… Ce se poate adăuga acestei prezentări?

– Sunt Petar Atanasov, megleno-român de origine, născut în comuna Huma. Noi, localnicii, îi spunem Uma. Am fost profesor la Facultatea de Filologie din Skopje până în 2005, acum sunt la pensie. Am fost primul lector de limba română, când s-a deschis lectoratul de română în anii ‘70, iar pentru aceasta am fost un an de zile la un curs pregătitor în România. Am predat limba română singur vreo 7 ani, apoi au venit şi alţi lectori. Până la pensionare am predat şi limba franceză, dar întotdeauna limba română a constituit o prioritate în preocupările mele ştiinţifice.

Domnule profesor, v-aş ruga să ne faceţi o prezentare generală a comunităţii megleno-românilor, referindu-vă la situaţia ei actuală, la numărul de membri, aria de răspândire şi altele.

– Megleno-românii reprezintă o mică enclavă lingvistică care în timpul Imperiului Otoman nu era divizată. După primul război mondial, zona megleno-românească a fost divizată în două părţi: cea mai mare parte a rămas în Grecia, iar o singură comună, comuna mea, a intrat în componenţa fostei Iugoslavii. Actualmente sunt 7 sate în care se mai vorbeşte megleno-româna. Menţionez că până în anii 1923-1924 erau 8 sate, în frunte cu cea mai mare comună: Nonti, a cărei populaţie fusese islamizată cu două secole în urmă. După încheierea acordului dintre Grecia şi Turcia privind schimbul de populaţie, comuna Nonti a fost populată cu greci aduşi din Asia Mică, tot atunci megleno-românii au plecat în Turcia europeană pe lângă Şarkoy, Kilimiş şi altele. Din cele 7 sate de megleno-români, 6 se află în Grecia şi satul meu, Uma, care, practic, nu mai există, pentru că populaţia a coborât în oraşul Ghevghelia. Megleno-românii de aici revin vara la Uma, unde le-au rămas casele părinteşti. Înainte vreme au fost şi alte sate megleno-române. De exemplu, satul cunoscut astăzi Konisko – noi, megleno-românii, îi spunem Coniţca – şi Sirmirina, din Republica Macedonia. Îmi amintesc că bunicul meu, răposat în 1962, îmi povestea că în tinereţea lui mergea la Sirmirina şi că acolo morarul vorbea megleno-româneşte. Constat şi astăzi, deşi e o localitate complet slavizată, că multe toponime din acest sat sunt megleno-române: Cămeaşă, Per şi altele. Nu am mai apucat pe nimeni din această zonă care să mai vorbească megleno-româna, dar se ştie că au fost şi alte sate megleno-române. Amintesc doar de Baroviţa, numit Rek în Grecia, care a fost populat mai demult de megleno-români.

Cum se autoidentifică megleno-românii? Vă întreb pentru că termenul de megleno-român este unul ştiinţific.

– Între ei megleno-românii îşi spun vlaşi, la singular vla. Dacă îl întrebi: „Ce eşti?”, îţi răspunde: „Eu sînt vla şi noi im vlaşi”. Termenul de român s-a pierdut la noi, pentru că megleno-românii sunt înconjuraţi de populaţie slavă macedoneană, influenţa slavă fiind preponderentă până la primul război mondial. Cuvintele greceşti în vorbirea megleno-română puteau fi numărate pe degete, pe când cuvintele slave erau importante. În schimb, după primul şi, mai ales, după al doilea război mondial, când şcolile noastre româneşti din Grecia s-au stins, adică au fost închise, numărul cuvintelor greceşti a crescut semnificativ în megleno-română, astfel încât un megleno-român din Macedonia când merge în Grecia nu se mai poate înţelege cu megleno-românii de acolo, pentru că nu cunoaşte greaca.

Idiomul romanic sau neolatin vorbit până astăzi de megleno-români este o limbă, un grai sau un dialect? Cum îl calificaţi dumneavoastră ca vorbitor nativ, dar şi
filolog?

– După mine nu există nici o îndoială că este vorba de un dialect al limbii române. Îl putem califica şi ca un dialect istoric al limbii române, pentru că nu se suprapune întocmai cu limba română literară de astăzi. Noi ne aflăm geografic departe de România. Trebuie să vă spun că eu am fost de-a lungul carierei mele ştiinţifice şi academice un istoric al limbii, ocupându-mă, în special, de istoria limbii franceze. Cunosc bine relaţia dintre formele lexicale latine şi cele franceze. La un moment dat, m-a preocupat şi relaţia dintre formele latine şi cele române. Toate transformările, cu mici excepţii, sunt şi cele care există şi în limba română literară. Este important să observăm ce spun oamenii simpli în această privinţă. Unul îmi spune: „Limba noastră îi limbă rumânească. De ce noi, – zice el, – care suntem aproape de Vardar, vara când este cald şi mergem să irigăm câmpurile, spunem că apă este Dunăv”, adică Dunăre de multă? „Dunărea doar este departe de noi. De ce nu spunem că este apa ca în Vardar?” Pe urmă, dacă analizăm bine acest idiom, atestăm multe-multe fenomene identice cu daco-româna. Megleno-românii spun poine, moine, coine pentru pâine, mâine, câine. Aşadar, nu se poate să se fi creat o limbă separată aici. Cu atât mai mult cu cât observăm şi un alt fenomen: în toate limbile balcanice de sud (bulgara, greaca, macedoneana, albaneza, dialectul aromân) forma verbală de infinitiv a dispărut complet. Noi, megeleno-românii, am păstrat forma de infinitiv, exact cum se întâmplă şi în daco-română. Dacă nu eram rupţi din masa daco-română, acest fenomen lingvistic n-ar fi existat, în concluzie nu este vorba de o influenţă din afară şi megleno-românii vorbesc un dialect istoric al limbii române.

Aţi prezentat situaţia culturală şi lingvistică actuală a megleno-românilor ca fiind una precară. Care credeţi că ar fi priorităţile momentului pentru salvarea, conservarea şi dezvoltarea acestui dialect istoric al limbii române?

– Să nu fie prea târziu. Eu mă tem că ar putea fi prea târziu. Singura posibilitate ar fi dacă s-ar prelua experienţa pe care am avut-o în timpul Imperiului Otoman. Un grai se păstrează prin şcoală. Dacă s-ar preda în şcoli limba română literară, aşa cum era pe vremea otomanilor, ar fi o soluţie. Există şi alte voci care consideră astfel. Părerea mea este că dacă s-ar deschide şcoli cu predare în limba română, megleno-românii s-ar deştepta şi nu s-ar mai ruşina să spună că sunt megleno-români. Eu, de exemplu, înainte de a-mi începe studiile la facultate aveam un sentiment de inferioritate, pentru că noi, megleno-românii, eram dispreţuiţi. În orăşelul Ghevghelia, unde am locuit, ascundeam faptul că suntem vlaşi. Mai târziu, după ce am învăţat limba română literară în timpul unei specializări în România, mi s-a trezit sentimentul de mândrie naţională, sentimentul că nu suntem chiar aşa aruncaţi pe pământul ăsta, ci facem parte dintr-o naţiune mai mare. Această conştiinţă poate fi redobândită numai prin şcoală.

Credeţi că ar putea apărea în sânul comunităţii megleno-române iniţiative de salvare a graiului şi de redeşteptare a conştiinţei naţionale? Sau ne-am putea gândi la o solidaritate cu o altă comunitate românească, din ţările balcanice, mai largă, cea aromână, în scopul perpetuării identităţii româneşti?

– Din păcate, toate iniţiativele mele de până acum de creare a unei şcoli româneşti au eşuat, ideea nu a fost acceptată. Aveţi dreptate, noi nu putem face o şcoală separată pentru megleno-români şi o altă şcoală pentru aromâni. Trebuie să lucrăm împreună, pentru că şi ei, şi noi suntem români. Sunt unii care vor să deschidă şcoli cu predare doar în dialectul aromân. Nu văd cum s-ar putea integra megleno-românii în aromână. Există astăzi şi forţe influente de peste hotare care doresc separarea aromânilor din trunchiul comun românesc. Sigur că orice idiom poate deveni o limbă, dar pentru asta trebuie întrunite mai multe condiţii: un teritoriu pe care se poate dezvolta limba respectivă, un învăţământ de toate nivelurile în această limbă şi instrumente administrative de apărare a acestei limbi. Să fiu înţeles corect. Eu sunt la fel de îngrijorat de situaţia dialectului aromân ca şi de cea a dialectului meu megleno-român. Nu trebuie să se înţeleagă că aş fi împotrivă ca aromânii să se cultive în propriul lor dialect, nicidecum. Departe de mine un asemenea gând. Sunt însă conştient că o asemenea izolare ar însemna o lovitură de graţie aplicată atât lor, cât şi nouă. Una e când ţi se oferă posibilitatea să te cultivi într-o limbă literară, în care sunt traduse marile opere ale lumii, în care există o bogată terminologie ştiinţifică şi care îţi permite să înţelegi şi fenomenele lingvistice particulare din graiul sau dialectul tău, şi cu totul altceva e când vrei să te limitezi la acest grai sau dialect.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o Rezoluţie (nr. 1333/1997) şi o Recomandare „cu privire la limba şi cultura aromână”. După decenii de tăcere, Rezoluţia 1333 a APCE este primul document care recunoaşte existenţa romanităţii balcanice şi pune problema oferirii unor drepturi reale românilor din cele patru ţări din peninsulă în care locuiesc aromânii. Unele – prea puţine – dintre cerinţele acestor documente europene au fost îndeplinite doar parţial, în Macedonia sau Albania, nu şi în Grecia sau Bulgaria. Credeţi că merită să încercăm să internaţionalizăm chestiunea megleno-românilor printr-o abordare la nivel european?

– Sunt de acord, dar vreau să precizez un lucru. Dacă ne vom limita la dialect, la formele folclorice, nu vom reuşi nimic. E valabil şi pentru aromâni, mulţi dintre care mi-au fost studenţi. Graiul aromân s-a diversificat după fiecare ţară în care locuiesc aromânii şi cei din Grecia, de exemplu, nu pot renunţa la cuvintele greceşti, cei din Albania la cuvintele albaneze, ceea ce face imposibilă crearea unei norme literare unice aromâne diferite de norma literară daco-română.

Ne puteţi da câteva exemple de megleno-români care au avut o carieră de succes în societatea din Macedonia?

– Primul şi cel mai bun prezentator de la televiziunea naţională din Skopje era un megleno-român, Ivan Antonov. Am mai avut un viceministru al Agriculturii, Nicolo Petrov. Şi unul, şi altul făcuseră, până în 1940, şcoală în limba română literară la Liceul Românesc din Sofia. Amintesc în acest context şi de domnul Baialgiev, care a fost profesor şi decan al Facultăţii de Drept, dar şi ministru al Educaţiei din Macedonia. Despre mine aţi spus dumneavoastră. Eu m-am ocupat de filologie şi am scris despre dialectul megleno-român. Atât. Din păcate, alte personalităţi megleno-române nu există, ca să le putem invoca numele.

Ce credeţi că ar putea face România şi Republica Moldova pentru megleno-români, ca formă de solidaritate cu românitatea balcanică?

– Ar trebui să existe un Minister pentru Românii de peste hotare, pentru a se salva măcar ceea ce poate fi salvat. Să vă dau un exemplu. Am făcut un proiect pe care l-am prezentat, prin intermediul ambasadei, la Bucureşti. Intenţionam să elaborez un Atlas lingvistic al dialectului megleno-român, mai apoi am înţeles că ar fi mai util să întocmesc un Dicţionar al dialectului megleno-român, pentru că un Dicţionar cuprinde mult mai multe cuvinte, decât un Atlas. Doresc din tot sufletul să fac, cu seriozitate şi competenţă, un serviciu ştiinţei lingvistice româneşti. Pentru aceasta am nevoie să mă deplasez la faţa locului, în aşezările megleno-române din Grecia, pentru a completa mai multe anchete şi trebuie să-mi asum toate riscurile unei asemenea întreprinderi, pentru că există şi riscuri. Până astăzi nu am nici un răspuns în legătură cu această cerere.

Într-un fel sau altul, în ce etapă de elaborare se află cele două lucrări ale dumneavoastră privind dialectul megleno-român.

– Atlasul lingvistic, cu vreo 600 de hărţi, este terminat, iar Dicţionarul se află în etapa finală. Am şi luat legătura cu Institutul de Lingvistică din Bucureşti în vederea editării Atlasului. Mi s-a spus că este foarte bun, numai că vor trebui să găsească mijloace pentru editarea lui. Ei sunt interesaţi să-l publice. Măcar atâta să facem, să salvăm dialectul în formă scrisă, măcar aşa, prin cărţi, dacă nu-l putem salva în formă vie. Şi dalmata a dispărut şi dacă nu era Bartoli să facă anchetele lui şi să fixeze o seamă de cuvinte dalmate, nu am fi ştiut astăzi mare lucru despre această limbă romanică care a dispărut. Apoi, este foarte important şi pentru lingvistica generală să vedem ce s-a schimbat în dialectul megleno-român, să vedem până unde merg influenţele străine şi ce e nou de la studiile lui Capidan până astăzi. Fără falsă modestie, cred că aş putea face acest serviciu lingvisticii româneşti mai bine decât oricare daco-român, pentru că eu cunosc idiomul şi locuiesc în această regiune. Nu vreau să vorbesc mai mult despre asta.

Statele europene, printre care şi Republica Macedonia, s-au angajat în faţa comunităţii europene să respecte toate minorităţile, iar megleno-românii sunt una dintre minorităţile autohtone din ţara dumneavoastră… Ce ar putea face acest stat pentru salvarea megleno-românilor?

– Statul macedonean e foarte liberal în sensul acesta. Dacă oamenii vor să facă ceva, statul nu se opune. Cred însă că megleno-românii sunt în declin şi mă tem că nimeni nu poate opri un fenomen natural, de stingere a unei comunităţi. Ca factori dizolvanţi există şi problema migrării de la sat la oraş, a integrării în societate, amintesc şi căsătoriile mixte, toate atrăgând dispariţia dialectului. Din punct de vedere legal, e posibil să se facă ceva pentru salvarea megleno-românilor însă, din păcate, lipsesc alte condiţii. Cred că singura salvare constă în redobândirea conştiinţei româneşti, prin însuşirea limbii române literare ca limbă de acces la marea cultură, în care să pot să capăt cunoştinţe din biologie, din chimie, din astronomie sau matematică. Dialectizarea e un drum greşit. De ce africanii, care au idiomurile lor, acceptă limba franceză ca limbă de cultură? E bine ştiut faptul că multe ţări din Africa au învăţământul în franceză. Nu trebuie să fugim de limba română, pentru că tocmai limba română ne poate ajuta să păstrăm idiomul nostru megleno-român. Toţi cei care au făcut şcoală românească cu decenii în urmă, îşi păstrează şi graiul local, iar dacă ne vom baza numai pe idiomul acesta folcloric, nu vom mai putea păstra nimic şi ne vom pierde identitatea naţională. Aceasta se referă şi la aromâni. Bineînţeles că există şi o opoziţie privind acest subiect din partea unora care ne-ar putea acuza că facem propagandă românească. Viitorul va arăta că aromânii au pornit acum pe o cale greşită.

Am observat că aici, în Republica Macedonia, se utilizează o altă ortografie pentru dialectul aromân decât cunoşteam noi de la Constantin Belimace, Nicolae Batzaria, George Murnu şi alţii, ortografie în mare parte comună celorlalte dialecte ale limbii noastre. Bunăoară, găgăuzii basarabeni, care vorbesc un dialect al limbii turce şi care şi-au dorit o renaştere naţională, au adoptat de mai mulţi ani alfabetul latin şi ortografia turcă, tocmai pentru a înlesni accesul la o limbă literată şi de cultură cum este turca. Ceea ce văd aici în Macedonia şi am mai întâlnit în cazul unei reviste aromâne din Germania este o ortografie ciudată, germanizantă, ieşită de pe linia tradiţiei care se constituise şi în care au fost scrise atâtea şi atâtea monumente literare culte în dialect aromân. Credeţi că acest soi de ortografie poate ajuta sau dăuna conservării şi perpetuării dialectului?

– Trebuie să ştiţi că nu toţi aromânii sunt de acord cu această ortografie. Văd că nici doamna Matilda Caragiu Marioţeanu nu acceptă acest alfabet ciudat. De ce să nu folosim alfabetul şi ortografia Dicţionarului lui Tache Papahagi? Părerea mea este că acest alfabet diferit a fost creat pentru a demonstra că aromânii ar fi un alt popor. A fost un lucru premeditat, pentru a susţine că nu avem nimic în comun cu românii. Această invenţie trebuie atribuită lingviştilor şi nu cred că va da rezultate în ceea ce priveşte salvarea dialectului.

Domnule profesor, v-aş ruga în încheiere să le adresaţi confraţilor noştri câteva cuvinte, o urare în graiul dumneavoastră de acasă.

– Io voi ca ţea limbă care o-nviţai în casă di mic ninga când ieram si poată si rămâie şi mai încloaţe, s-o ulăfească oaminili. Bună, ma ved că mulţî oamini din cătunu meu care să astădzi ma moşi o ulăfesc, aţeli ma tineri nu o ulăfesc. Şi noi care im prin marile căsăbăluri, prin Skopja şi prin alanti căsăbăluri, izolaţ di eli, noi mai bun o viglem limba. Aţeli cari-s-ăn Ghevghelia, marili ţentru a meglenoromâni, s-ăburviţ, s-amestecaţ, ş-aţeli ficiori nu ulăfesc limba. Şi la mini multu jali ca si-ni peardi limba.

Tot ce am realizat datorez limbii române. Dacă nu aş fi avut acces la tot ce s-a scris în lingvistica română, nu aş fi putut face nimic pentru idiomul meu megleno-român de acasă.

A murit Abie Nathan: „vocea pacii din Orientul Apropiat…”

august 31st, 2008
Nava păcii a lui Abie NathanNava păcii a lui Abie Nathan

Abie Nathan,trebuie amintit nu numai pentru perspectiva si claritatea vederilor sale, ci mai ales pentru forta si perseverenta cu care s-a dedicat idealului vietii lui-realizarea pacii intre israelieni si vecinii arabi..
Amestec de naivitate,umanism si puternica putere organizatorica, Abie a facut istorie in vremea cand politicienii contemporani erau departe de a intelege ce le pregateste viitorul.

Abie Nathan s-a nascut intr-o familie evreiasca din Iran. Educat de către preoti iezuit in India,il regasim mai tarziu pilot pe avioanele de lupta britanice in al doilea razboi mondial..A emigrat în Israel în mijlocul Razboiului de Independenta din 1948 si se inroleaza imediat in fortele aeriene.

Paraseste in 1951 armata si deschide la Tel Aviv un modern restaurant. Vrand sa intre in politica,renunta la restaurant,cu banii deschide campania electorala dar nu aduna cele 2000 (!) voturi necesare unui loc in parlament.
programul sau electoral?Convorbiri de pace directe cu tarile arabe vecine si cu reprezentantii palestinienilor.
In urma nereusitei in alegeri,cumpara un avion vechi,il denumeste „Peace one ” si zboara la Alexandria pentru a duce un mesaj de pace…

Arestat de egipteni,este trimis urgent in Israel,unde este de asemeni arestat si trimis la 40 de zile inchisoare.
Acuzatia?-contact neautorizat cu inamicul !

Abie nu renunta si incepe o campanie internationala. Pentru a determina sfarsitul ostilitatilor arabo-israeliene,s-a intalnit cu politicieni si intelectuali, inclusiv Papa Ioan Paul al VI, Jean Paul Sartre, Francois Mauriac, Bertrand Russell, si senatorul Robert Kennedy.
Lucrurile evolueaza prea incet si prea departe de visul lui Nathan, care in 1967, incerca din nou un zbor la Cairo pentru a-l intalni pe Gamal Abdul Nasser, preşedintele Egiptului.Expediat din nou acasa,face alte zile de inchisoare.

In 1969, Nathan a decis de a-si schimba tactica.
Cu ajutorul suporterilor din Olanda cumpara o nava veche,o duce cu chiu cu vai pe un santier din NY unde intra in reparatii.Suplimentar o doteaza cu aparatura de emisie radio.

Venirea facturii -60.000$ – il gaseste nepregatit financiar asa ca intra in greva foamei pentru a aduna fondurile necesare.Prin donatii diverse reuseste si in anul 1972 nava paraseste NY-ul cu un echipaj format numai din voluntari.

Capitanul -francez,trei americani, doi filipinezi,un iugoslav,un canadian si un englez.

Nava se numeste „VOCEA PACII ” si deschide emisiunea zilnica cu cunoscutul slagar „Dati pacii o sansa…..”
Milioane de arabi si Isrealieni asculta timp de 20 de ani „Vocea pacii ”

In tot acest timp Abie militeaza pentru idealul sau.
Face greva foametei impotriva asezarilor colonistilor in West-bank,se intalneste cu Arafat,exilat atunci din Liban in Algeria,viziteaza Gaza si mobilizeaza tot mai multi oficiali straini.

Nava, aflata la limitele apelor teritoriale israeliene, necesita urgente reparatii.

Suma mare necesara este greu de acoperit chiar cu greva foamei, asa ca dupa 20 de ani postul de radio inceteaza aparitia.

Este anul 1993, anul in care guvernul israelian abroga legea care interzice contactul civililor cu reprezentantii OEP si ale altor tari arabe…!!

Nathan,obosit si dezamagit face o embolie cerebrala in urma careia devine dependent de scaunul cu rotile.
Noii politicieni se lauda care mai de care cu rolul lor in realizarea pacii ce va veni.

De Nathan uita toti, afara de un grup mic de prieteni care il viziteaza la azilul de batrani.

Lipsit total de mijloace materiale, fara nici-un ajutor de la stat,incearca disperat o ultima lupta. Sa-si faca nava muzeu si sa invinga boala.

Nava, esuata undeva in sudul mediteranei nu are sanse de a deveni muzeu…

Pleaca in China cu ajutorul prietenilor la o interventie chirurgicala, nereusita ,dupa care in al optzeci si unulea an,se stinge la casa de batrani, neglijat si uitat de toti cei carora le-a dat o lectie de clarviziune.

Wall Street Journal – On Diplomacy, Biden Knows Who and How

august 31st, 2008

Barack Obama’s selection of Joseph Biden as his vice presidential running mate is being analyzed for whether it will unite the Democratic Party or help the ticket win in November.

But the larger question is, what will Mr. Biden bring to the job if elected? We’ve seen over the past eight years with Richard Cheney how a smart, aggressive and experienced vice president who is respected by the president can have a major impact on our lives. Mr. Biden is clearly all of those things. So if the Democrats win the White House, how would Mr. Biden approach the job?

I got a chance to see his leadership style up close in September 1999. I was then ambassador to Romania, and we were dealing with the aftermath of NATO’s successful efforts to stop ethnic cleansing in Kosovo. American officials were stopping in Bucharest to thank the Romanians for their support, and to figure out where the Balkans were headed in the coming years.

Unlike other visitors, whose approach was helpful but remarkably relaxed, Mr. Biden was a whirlwind of inquiry from the time he landed at Otopeni airport. On the 20 minute drive into the city, he quizzed me on Romanian attitudes, the status of various government leaders, and the inside story on Romania’s foreign policy toward Slobodan Milosevic, who was still in power next door in Yugoslavia. Because Mr. Biden has known all the major Romanian leaders since before the dictator Nicolae Ceausescu was ousted in 1989, the questions were Ph.D. level, not Romania 101.

In his meetings with President Emil Constantinescu and others, he thanked them for supporting NATO and then drilled in on Milosevic. How strong did they think he was in Yugoslavia after the war? How did they evaluate the various leaders of the democratic opposition there (whom he asked about name by name, since he knew them personally, too)?

He exuded a passion for helping Serbs move toward a democratic future. I also got a running commentary on his talks with President Bill Clinton over how much military force to use during the war. In the end, air power and diplomacy won the day for NATO. There was no ground invasion. Not a single U.S. soldier died in combat.

But Mr. Biden was already concerned that the U.S.’s use of precision munitions would create destabilizing fear in China and other countries. He was looking around the next corner.

In most of our meetings, Romanian leaders reiterated their strong interest in joining NATO. At lunch in my house with opposition party leaders, one of them said that NATO membership was important to their country for a reason I’d never heard before.

\”If we’re in NATO, we won’t have to worry about NATO attacking Romania over our relations with our Hungarian minority the way you attacked Yugoslavia,\” he said. \”Since Turkey has been in NATO for decades, you let them do what they want with the Kurdish minority.\”

Mr. Biden, visibly angry, rose from his chair, leaned across the table and said: \”If that’s why you want to get into NATO, I’ll make sure you never do!\”

Cooler heads assured Mr. Biden – and me – that the gentleman had misspoken and that Romanians were committed to good relations with their Hungarian minority. And they were right. When the opposition party came to power a year later, the Hungarian party supported the new government. In 2004, Romania joined NATO – with Mr. Biden’s support.

What struck me was the frankness and passion Mr. Biden brought to U.S. foreign policy. He knew when to say the right thing in the right way. And the Romanians respected him for it.

The most extraordinary meeting we had was with Petre Roman, president of the Romanian Senate. He had been prime minister in the early 1990s, so Mr. Biden met him before. Mr. Biden grilled him on Serbian politics, a subject Mr. Roman knew a lot about. In fact, the Serbian democratic leader Mr. Roman had urged the U.S. to work with helped defeat Milosevic in the 2000 elections. Those elections brought pro-Western democrats to power. Mr. Biden asked the right questions of the right guy.

But as we came out of the meeting, Mr. Biden said to me, \”What’s that guy so upset about? He looks the way I felt when I chaired my last Judiciary Committee meeting.\” He was referring to 1994, when the Republicans won control of the U.S. Senate, relieving Mr. Biden of his committee chairmanship.

\”He’s got some big problem on his mind. Do you know what it is?\” he asked me.

I was amazed. Without knowing the latest inside politics, Mr. Biden had read Mr. Roman’s body language and knew he was under incredible stress. Mr. Roman was under great pressure because public support for the coalition government which included his party was plummeting. Several months later, he brought down the government, replaced the prime minister and took over the foreign minister’s job himself. Mr. Roman’s party ended up surviving the next election, but found itself out of power in the opposition.

Mr. Biden has better intuition about other politicians, American or foreign, than any elected official I’ve ever met. That gift will help a President Obama with his ambitious domestic program as much as it will help in protecting America’s security.

Mr. Rosapepe, a Democratic state senator in Maryland, was U.S. ambassador to Romania from 1998-2001.
WSJ – August 26, 2008; Page A21 – Redistributed with author’s permission

Am toate motivele să fiu pesimist

august 31st, 2008

Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania ; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii ’60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor.

Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica ” milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de „din cind in cind”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil.

Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca.

Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist.

Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii ” profesionisti sau amatori ” vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul.

Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. „Relatiile”, pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta.

In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta. Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place. Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.

Politica externă americană marca Rice – inevitabilă

august 31st, 2008

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din noiembrie SUA va avea o politica externa predeterminata cu sustinere bipartizana.

Urmatoarea administratie va fi obligata sa continue aceasta politica.

Aceasta politica se va numi Rice, dupa numele secretarului de stat, initiatoarea ei.

La sfirsit de mandat bilantul este cit se poate de pozitiv. Rice a reusit sa aduca mai aproape toti aliatii strategici ai americii si sa intareasca alianta NATO.

Niciodata aliatii americii nu au inteles mai bine interesele identice bazate pe valori comune.

Rice are aprobarea liderilor pincipali din Europa Unita si a reusesit sa-i solidarizeze atunci aratand cu degetul la cei care se opun comertului liber, pun in pericol securitatea modiala, terorizeaza sau pun in pericol traseele de transport energetic si fac economie cu tancul.

Rusii au reusit un mic avans regional dar au pierdut mai mult prin respingerea politicii de colaborare inclusiv pe plan economic si revenirea la practici brutale.

Cei care vor vota in noembrie nu vor vota pentru un candidat ci toti vor vota pentru continuarea politicii Rice.

Integrare şi identitate: premise medievale ale naţiunilor central şi est-europene (II)

august 31st, 2008

Convertirea deplină a cehilor, polonezilor şi maghiarilor, avea să fie rezultatul elanului pe care christianitas l-a cunoscut în contextul depăşirii marii spaime generate de apropierea anului 1000 şi al stabilizării generale ce a urmat celui de-al doilea val al migraţiilor. Succesul acestei prime treceri de la mica la marea Europă, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Pierre Chaunu, nu poate fi explicat exclusiv prin ofensiva imperiului restaurat în favoarea dinastiei saxone sau a Bizanţului, chiar dacă impulsul decisiv a aparţinut celor doi poli de putere, generatori de legitimitate politică şi confesională. A fost mai curând vorba de finalizarea procesului de acomodare a noilor popoare cu exigenţele unei lumi în raport cu care încetaseră să se definească exclusiv ca inamici, cu care întreţineau toată gama de relaţii presupuse de proximitate.

Faptul că la a doua generaţie de la convertire, Boemia dădea creştinătăţii un prelat de talia Sfântului Adalbert de Praga, martirizat în Ţara Prutenilor, iar clerici cehi erau în măsură să faciliteze convertirea Poloniei păgâne, demonstrează gradul în care popoarele din est erau pregătite să facă pasul decisiv spre integrare în christianitas, chiar dacă procesul a presupus un import spiritual.Evoluţii similare au avut loc şi la extremitatea estică a Europei, unde acelaşi mixt de presiuni militare, predică şi negocieri politice au asigurat convertirea bulgarilor, sârbilor şi Rusiei Kievene.

În aceeaşi ordine de idei, este cu totul remarcabilă abilitatea cu care conducătorii păgâni ai slavilor şi maghiarilor au gestionat instituţionalizarea noii religii şi implicit consacrarea spirituală a puterii lor. Reuşita lor se datorează şi unei bune cunoaşteri a subtilităţilor politice şi jurisdicţionale a lumii în care căutau să se integreze şi a capacităţii de a utiliza competenţele unor clerici şi nobili germani sau latini…

Acest fragment cronologic a rămas relevant pentru specificul identitar al popoarelor implicate prin personalităţile monarhilor şi prelaţilor, asumaţi ca sfinţi patroni ai bisericilor dar şi ai ţărilorpe care le-au condus şi le-au lăsat urmaşilor, portretizaţi în cronistica secolelor următoare şi deveniţi obiect al pietăţii publice şi propagandei patriotice. Este cazul ducelui Vaclav cel Sfânt al Boemiei, al regelui Ştefan cel Sfânt al Ungariei, al ducelui Mieszko al Poloniei şi succesorului său, regele Boleslav Hrobri.

Conduita acestor dinaşti şi mai ales proiecţia sa ideatică a dat substanţă principiului Sfintei Coroane, care în Europa Centrală şi de Est a asigurat legitimitatea puterii de stat. Pe de altă parte, merită remarcat faptul că fiecare din aceşti intercesori ai propriilor naţiuni pe calea mântuirii sufletelor, au uzat de mijloace extrem de violente pentru a impune noua credinţă, socotită de mulţi dintre supuşii lor una străină.

Victoria regelui Ştefan asupra contestatarilor săi păgâni a fost apreciată în epocă drept o izbândă a teutonilor împotriva ungurilor, iar răscoala păgână din Ungaria i-a vizat în primul rând pe clericii străini din regat. Extinderea lumii creştine dincolo de fostele limesuri romane a fost jalonată de episoade ale vechii rivalităţi dintre slavi şi germani, situaţie complicată de prezenţa maghiară. În plus, neofiţii au căutat dialogul direct cu papalitatea, evitând intermedierea împăratului şi a arhiepiscopiei de Maienţa…

Poziţia lor le-a transformat în interlocutori ideali ai Sfântului Scaun în lupta cu Imperiul, care a generat reacţii xenofobe în raport cu germanii şi în spaţiul italian. Imaginea unui ev mediu creştin, în care diferenţele între popoare se reduc la aspecte lingvistice sau la certuri ale regilor, trebuie nuanţată prin apelul la înseşi mărturiile unor prelaţi, implicaţi într-o formă sau alta în evenimentele vremii. Astfel, percepţia asupra maghiarilor nu se îmbunătăţise prea mult în mediile ecleziastice germane, devreme ce Otto de Freissing nota la un secol şi jumătate de la creştinarea Ungariei că aceasta este locuită de monştrii cu înfăţişare umană.

În aceeaşi notă, cronistica maghiară invocă faptele de arme ale ungurilor în luptele cu Imperiul din prima jumătate a secolului al XI-lea. Atitudini similare sunt asumate de autorii primelor cronici cehe şi poloneze. Existenţa unui inamic comun a dus la formarea unor alianţe temporare, minate însă de forţele centrifuge ale intereselor particulare, care au pus în eşec tentativele integraţioniste medievale. Este cazul uniunii ceho-polone, iniţiate pentru prima oară în anii imediat următori încoronării lui Boleslav Hrobri ca rege al Poloniei şi reluată sporadic pe parcursul celor patru secole care au urmat.

În pofida slăbiciuni a noilor structuri statale, şi a diversităţii lingvistice şi de credinţă acceptate ca atare de contemporani, micile naţiuni central şi est-europene sau dovedit suficient de vitale pentru a rezista în faţa oricăror încercări de asimilare sau de nivelare prin încadrarea în proiecte politice transnaţionale.

Apariţia unor noi ameninţări cum au fost invazia mongolă din 1241 sau reluarea ofensivei islamului odată cu descinderea turcilor otomani în Europa de sud-est, le-au pus în cauză existenţa distinctă şi apartenenţa la Europa creştină, fără a avea un impact decisiv din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, permanentizarea acestor proximităţi ostile a generat formularea unui discurs de legitimare cu reverberaţii în etape cronologice ulterioare. În ambianţa primului Conciliu de la Lyon, regele ungar Bela al IV-lea vorbea pentru prima dată despre ţara sa ca despre finis christianitatis şi făcea din apărarea sa o cauză comună a acesteia. Suveranii Unguri, polonezi, urmaţi de cei ai slavilor din sud şi de domnii români, şi-au definit statele ca porţi ale creştinătăţii antemurale christianitatis, scuturi sau ziduri de apărare ale acesteia, apelând la solidaritatea naţiunilor vecine şi legitimându-şi astfel conduita, chiar în împrejurări discutabile.

O trecere în revistă a genezei naţiunilor şi statelor central-europene relevă amestecul de forţă şi fragilitate, oscilaţiile între integrarea în cadrele europene medievale şi recursul la specificul identitar, dar mai ales activarea ambelor dimensiuni în serviciul unor interese de un pragmatism cu sugestii premoderne.

Rusia – poziție de forță între Asia şi Occident

august 31st, 2008
Medvedev și Putin nu cred în lacrimiMedvedev și Putin nu cred în lacrimi

După recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene (Abhazia şi Osetia de Sud), la 26 august curent, Moscova continuă să-şi întărească poziţiile sale pe marginea conflictului militar din Georgia, dar şi în raport cu Occidentul. Pe lângă faptul că Rusia nu a dat importanţă criticii exprimate de statele europene vizavi de situaţia din Caucaz, aceasta are în plan să se impună în faţa acestora prin înclinarea politicii sale externe spre accelerarea dialogului cu statele asiatice, precum şi cu ţările problematice pentru UE şi SUA (Iran, Siria). Autorităţile Rusiei nu ascund faptul că ar putea să pună în aplicare dosarele internaţionale la soluţionarea cărora participă UE şi SUA (dosarul iranian, nord-coreean, Orientul Apropiat etc.).

Pe lângă aceasta, nu se exclude antrenarea pârghiilor energetice (micşorarea livrărilor de petrol şi gaze naturale în statele europene), minimizarea cooperării cu NATO pe problema afgană (transportarea consumabilelor nemilitare pe teritoriul rusesc pentru forţele armate ale NATO dislocate în Afganistan), dar şi problemele separatiste din vecinătatea europeană a spaţiului ex-sovietic (conflictul transnistrian, Nagorno-Karabah). Comportamentul ulterior al Federaţiei Ruse pe plan extern, în special în ce priveşte dialogul cu ţărilor occidentale, iar în particular cu statele post-sovietice, va depinde în primul rând de rezultatele Consiliului extraordinar al statelor UE, de la 1 septembrie curent.

Asia în schimbul Occidentului…

Activizarea de urgenţă a relaţiilor cu statele asiatice (Siria, Iran etc.) este de natură conjuncturală şi reprezintă o demonstraţie a Moscovei privitor la incapacitatea Occidentului de a realiza izolarea Rusiei pe plan internaţional (în unul din recentele sale interviuri V. Putin a menţionat că comunitatea internaţională nu constă numai din UE şi SUA). Ameninţările în acest sens ale SUA şi ale aliaţilor lor în Europa au mobilizat toate energiile politico-diplomatice ruse în vederea prioritizării dialogului cu statele asiatice. Drept răspuns Moscova şi-a manifestat interesul de a contribui la fortificarea rolului instituţiilor asiatice regionale. Pe fondul răcirii continue a dialogului cu statele occidentale, precum şi a avertizărilor legate de eventuala excludere a Rusiei din „Grupul celor 8”, îngheţarea colaborării cu NATO şi ulterioara periclitare a negocierilor cu UE privind noul acord de parteneriat şi colaborare, cu evidente urmări economico-financiare, politice, geopolitice şi de securitate, Moscova concepe Asia drept „colac de salvare” de perspectivă imediată.

Astfel, la cea de-a treia şedinţă ministerială din cadrul Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, desfăşurată în ziua recunoaşterii independenţei teritoriilor rebele din Georgia de către preşedintele rus, D. Medvedev, (18 state membre, printre care şi Rusia), autorităţile ruse au lăsat să se înţeleagă că regiunea asiatică trebuie să se dezvolte în calitate de element care alcătuieşte noul sistem al relaţiilor internaţionale de sorginte multipolar.

În acest sens, Moscova a decis să aloce circa 100 mii de dolari pentru activitatea Secretariatului acestui forum regional, care ar putea deveni funcţional deja în 2009, în perioada conducerii Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia de către Rusia. De asemenea, această organizaţie, deocamdată neinstituţionalizată definitiv, ar putea fi folosită de Rusia pentru a rezolva probleme legate de traficul de droguri, combaterea terorismului, proliferarea armelor de distrugere în masă, dosarul iranian şi nord-coreean, stabilizarea Afganistanului, mai ales dacă se vor materializa scenariile privitor la ruperea şi/sau tensionarea relaţiilor cu NATO, în particular, şi cu statele occidentale, în general. Totodată, Moscova nu a evitat să evidenţieze semnificaţia economică reprezentată de statele asiatice pentru mediul de afaceri rusesc, cu precădere în contextul eventualului reflux investiţional-financiar de pe piaţa rusă cauzat de posibilele sancţiuni aplicate de Occident.

Pe lângă toate acestea, zona Asiatică prezintă pentru producătorii ruşi de armament o piaţă de desfacere importantă, iar pentru politicienii ruşi un spaţiu valoros din punctul de vedere al stabilităţii politico-militare. Şi nu în ultimul rând, Rusia îşi va concentra potenţialul său asupra regiunii asiatice pentru a grăbi recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud de către un număr cât mai mare de state. Acest scop a urmărit preşedintele Rusiei, D. Medvedev, la Summitul statelor Organizaţiei de colaborare de la Shanghai, unde a avut loc tentativa de justificare şi promovare a actului de recunoaştere a independenţei celor două regiuni separatiste. În pofida insistenţei şi persuasiunii ruseşti nici-unul din statele membre şi observatoare ale Organizaţiei nu a dat lumină verde suveranizării regiunilor georgiene de către Rusia. Din contra, în Declaraţia finală a Summitului (denumită Declaraţia de la Dunşanbe) a fost pus accentul pe necesitatea respectării integrităţii teritoriale a statelor, susţinându-se eforturile îndreptate întru menţinerea unităţii lor statale şi teritoriale.

Factorul chinez

De fapt, prin asemenea afirmaţii China şi celelalte state membre au recunoscut că acţiunile întreprinse de Georgia ar fi putut fi legitime, dacă aceasta nu ar fi recurs la forţă. Adiţional, şefii de state au chemat părţile în conflict să contribuie la dialog pentru a reglementa problema sud-osetină. Totodată, participanţii la acest Summit au susţinut rolul activ al Rusiei în ce priveşte asigurarea păcii şi colaborării în Caucaz. Pentru a echilibra atitudinea sa extrem de loială faţă de acţiunile unilaterale ale Rusiei, membrii Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai au decis să dea aprecieri „Planului: Sarkozy-Medvedev” elaborat cu implicarea activă a Franţei şi semnat prin medierea Germaniei şi parţial a SUA.

La acest Summit nu a răsunat nicio susţinere tranşantă vizavi de politica dusă de Rusia în Caucaz în ce priveşte Georgia şi legitimarea unilaterală a independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, dar totodată, a lipsit condamnarea acesteia. Chiar dacă, cel mai important partener al Rusiei în regiune, China, se confruntă cu probleme separatiste, aceasta nu a făcut nicio declaraţie favorabilă integrităţii teritoriale a Georgiei. Tăcerea Beijingului nu este întâmplătoare, dar totodată destul de abiguă şi paradoxală. În ciuda faptului că Moscova s-a amestecat în treburile interne ale Georgiei, care intenţiona să stabilească ordinea constituţională şi jurisdicţia sa asupra întregului său teritoriu, China a evitat să facă observaţii publice faţă de aceasta, chiar dacă întreprinde măsuri similare în raport cu regiunile sale separatiste (un caz concludent este Tibetul).

Pe lângă motivele economice şi energetice pregnante, autorităţile chineze au refuzat să critice Rusia pentru că astfel ar fi dat un avantaj în plus SUA şi altor state occidentale, cu care aceasta se confruntă din cauza situaţiei precare a democraţiei şi drepturilor omului în China (lucru atestat în perioda pregătirilor pentru Olimpiada de la Beijing). Totodată, susţinerea indirectă şi tacită a actualei politici ruse joacă în favoarea intereselor economice ale Chinei, care ar putea deveni destinaţia eventualelor fluxuri financiare şi investiţionale occidentale retrase din Rusia în rezultatul radicalizării relaţiilor cu Vestul. De asemenea, establishmentul politic chinez este interesat să sprijine statele cu „democraţie suverană” printre care se numără şi Rusia, iar pentru a consolida ordinea mondială multipolară China are nevoie de Rusia în calitate partener fidel (în gestionarea problemelor extremismului, separatismului şi terorismului în regiune, coordonării acţiunilor în cadrul organizaţiilor internaţionale etc.), dar şi ca pol de contrapondere lumii occidentale (SUA, UE, G7).

În cele din urmă, China susţine Rusia contribuind într-o manieră latentă la agravarea relaţiile ruso-europene, fapt ce va pune în pericol actualele proiecte energetice în Europa, avantajând în schimb dezvoltarea unor parteneriate asiatice în domeniul livrării de hidrocarburi în direcţia pieţei emergente chineze. Reticenţa Beijingului faţă de iniţiativele ruse, care în realitate contravin viziunii chineze (în ce priveşte dezaprobarea acţiunilor ce ameninţă integrităţii teritoriale a unui stat, amestecul în afacerile interne ale statelor, promovarea separatismului etc.), se datorează dorinţei acestuia de a păstra echilibrul de forţe în Asia (dacă China se va pronunţa împotriva Rusiei, atunci ultima ar putea să-şi intensifice relaţiile cu India şi Iran în detrimentul intereselor chineze, dar şi să rivalizeze cu ultima pentru influenţa în Asia Centrală). Statutul de neutralitate adoptat cu precauţie de autorităţile chineze s-a observat şi în formulările ambigue, subiective şi mai degrabă favorabile părţii ruse ale Declaraţiei de la Duşanbe, precum şi în afirmaţiile liderilor chinezi privitor la susţinerea în continuare a candidaturii Rusiei în calitate de ţară gazdă a Olimpiadei de la Soci din 2014 (în contextul accentuării avertismentelor din partea occidentalilor despre eventuala lipsire a Rusiei de acest privilegiu).

Prioritatea acordată organizaţiilor asiatice nu poate fi considerat unicul mijloc de a se opune presiunii crescânde din partea Occidentului (în perioada 2008-2009, Rusia va prelua conducerea atât în cadrul Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, cât şi a Organizaţiei de colaborare de la Shanghai). Perseverarea raporturilor bilaterale cu unele state asiatice, de asemenea, poate deveni o modalitate eficientă de a “supravieţui” posibila degradare a legăturilor cu Occidentul, condiţionând ultimul să facă concesii în privinţa conflictului din Georgia şi a consecinţelor acestuia. Or, Rusia a ajuns la anumite înţelegeri cu Siria (care a apreciat pozitiv intervenţia militară rusă din Gergia) privind dinamizarea contactelor în domeniul militar şi politic (procurarea armamentului rus, relaţionarea în problematica Orientului Apropiat etc.), în cadrul recentei vizite de la Moscova a preşedintelui sirian, Başar Asad, de la 21 august curent.

Totodată, autorităţile ruse planifică să amplifice dialogul cu Iranul, inclusiv în vederea abordării regulate a chestiunilor de importanţă regională, dar şi internaţională, intenţii făcute publice în cadrul primei întâlniri la nivel de preşedinte dintre cele două state.
În fine, Rusia ar putea folosi Asia pentru a impune Occidentului noi reguli de joc, încercând să dezarmeze ultimul sau cel puţin să diminueze impactul penalizărilor acestuia împotriva intereselor ruse.

Coincidenţa fenomenală a evenimentelor din Georgia, a recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud de către Moscova, cu desfăşurarea lucrărilor Consultării pentru colaborare şi măsuri de încredere în Asia, dar în special cu Summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, confirmă fezabilitatea ipotezelor privind posibila orchestrare a conflictului militar împotriva Georgiei. Indiferent de riscurile pe care le comportă aceste planuri, Rusia va încerca să beneficieze de oportunităţile apărute pentru a consolida sistemul multipolar încă destul de fragil. De asemenea, aceasta va încerca să-şi subordoneze UE (în caz de eşec Rusia va tinde să o debusoleze pe plan regional şi chiar internaţional), având drept scop final ruperea relaţiilor “colaterale” dintre cele două maluri ale Atlanticului.

UE la o nouă răscruce

Rezoluţia care va fi adoptată de statele europene, în cadrul Consiliului european extraordinar de la 1 septembrie curent, va avea o importanţă crucială nu numai pentru relaţiile propriu-zise dintre Bruxelles şi Moscova, dar şi pentru procesele de integrare europeană ce au loc în vecinătatea apropiată a Rusiei şi UE (Europa de Est, Caucaz). Cu cât mai dură va fi reacţia statelor europene faţă de Rusia pentru actul de intervenţie militară şi de recunoaştere a independeţei regiunilor separatiste din Georgia, cu atât mai aspru va fi răspunsul Moscovei faţă de UE, anumite state europene abordate individual şi strategiile europene regionale per ansamblu.

Cu toate acestea, se păstrează speranţa că capitalele europene vor pune în aplicare mecanismul “ideal” pentru a sancţiona Rusia şi a contribui în mod eficient la „corectarea” conduitei externe a Kremlinului.
În această situaţie, multe lucruri vor depinde de proiectul de rezoluţie în baza căruia se vor lansa negocierile privind evaluarea iniţiativelor ruse din ultima perioadă. Poziţia Vechii Europe, în frunte cu Germania, Italia şi Franţa, constă în revendicarea realizării celor 6 puncte ale “Planului: Sarkozy-Medvedev” de către Rusia. În condiţiile în care acest plan nu a inclus confirmarea integrităţii teritoriale a Georgiei, „greii” europeni se vor concentra pe prevederile ce vizează retragerea forţelor armate ruse din zonele de securitate trasate aleatoriu de Statul Major rus, dar în special din regiunea oraşului Poti.

De asemenea, o clauză majoră ar putea fi obţinerea unor garanţii de la Moscova privind neaplicarea unei politici similare cu cea faţă de Georgia în cazul altor state ex-sovietice (se are în vedere Ucraina, RM, dar şi Azerbaijan). Includerea acestor chestiuni în rezoluţia europeană de la 1 septembrie curent are o probabilitate destul de mare, mai ales după ce acestea au fost abordate în convorbirea telefonică dintre miniştrii de externe rus şi german, Lavrov şi Steinmeier, la 30 august curent. În cele din urmă, cele doi miniştri au discutat posibilitatea atragerii UE în procesul de monitorizare a zonelor de conflict din Georgia pentru a preveni eventuale acţiuni militare şi/sau provocări. Totodată, partea rusă a scos în evidenţă inexistenţa ameninţărilor din partea Rusiei privitor la alte state din CSI, cerând implicarea Germaniei în vederea eliminării unor asemenea speculaţii în rândul statelor europene. Berlinul încearcă să nu deterioreze relaţiile cu Moscova, în pofida presiunii degajate de celelalte cancelarii europene, dar şi a reacţiilor divergente ale autorităţile ruse.

Recent, în presa rusă s-a vehiculat informaţia despre posibila sistare a livrărilor de petrol prin conducta “Drujba”, care alimentează Germania şi alte state europene. Din aceste considerente, dar şi în lumina ultimelor evenimente din Georgia (denunţarea oficială acordurilor privind mandatul forţelor de pacificarea ruse din Abhazia şi Osetia de Sud de către Georgia, declaraţia adoptată de Parlamentul georgian privind calificarea celor două regiuni separatiste drept „teritorii ocupate” de către Rusia), Germaniei îi vine din ce în ce mai greu să riposteze iniţiativelor anti-ruse generate de partenerii Georgiei din cadrul UE (Polonia, Ţările Baltice, Suedia).

Spre deosebire de atitudinea reţinută a Germaniei şi a altor state predispuse spre colaborare cu Rusia, ţările Noii Europe au adoptat o poziţie cu mult mai dură. Pe lângă respectarea fără echivoc a planului de încetare a focului, acestea cheamă celelalte state europene să recurgă la penalizări aspre în raport cu Moscova, majoritatea din acestea de natură financiară şi economică (prin adoptarea de directive axate pe minimizarea investiţiilor europene în economia rusă, micşorarea exporturilor de produse ruseşti valoroase, stoparea creditării agenţilor economici din Rusia etc.). Sub incidenţa evenimentelor din Caucaz, aceste state încearcă să accelereze integrarea europeană a Ucrainei (asigurarea statutului de partener special şi iniţierea unui regim de comerţ liber cu UE), precum şi cea a Georgiei şi a Azerbaijanului. Atât Ucraina, cât şi celelate state post-sovietice, sunt luate în vizor de statele Noii Europe, dat fiind faptul că anume acestea le pot asigura independenţa faţă de sursele energetice ruseşti, prin transportare/livrarea hidrocarburilor caspice în afara teritoriului rusesc.

Totuşi, din cauza ponderii reduse a acestor state în procesul decizional european lipseşte convingerea că propunerile lor pe marginea sancţiunilor date vor face parte din rezoluţia Consiliului european extraordinar. Această perspectivă este şi mai evidentă în contextul lipsei de manevră a noilor membri ai UE în raport cu cei vechi (Tratatul de la Lisabona este contrariat şi depinde în primul rând de cuvântul Irlandei; noul acord de parteneriat şi colaborare cu Rusia nu mai este actual, deoarece negocierile asupra lui ar putea fi blocate nolens volens din cauza răcirii generale a relaţiilor ruso-comunitare).

De asemenea, prin intermediul canalelor diplomatice, dar şi a instrumentelor politice şi economice, Moscova va depune eforturi maxime pentru a convinge conducerile statelor europene susţinătoare ale Georgiei să renunţe la promovarea unei rezoluţii severe faţă de Rusia (folosind contradicţiile politice interne din Polonia, Cehia; oferind anumite preferinţe economice „greilor” europeni, manipulând cu dosarele internaţionale, invocând problemele separatiste din spaţiul post-sovietic etc.).
În realitate, Rusia manifestă îngrijorare faţă de două subiecte, atunci când evaluează impactul eventualelor sancţiuni adoptate de UE. În primul rând este vorba despre posibila tergiversare a Acordului de Parteneriat şi Colaborare (APC), ceea ce ar putea avea urmări negative pe termen lung pentru raporturile dintre Moscova şi Bruxelles.

Gaze, petrol și șantaj

Lipsa unui cadru juridic reînnoit va afecta nu numai cooperarea pe dimensiunea juridică, umanitară, dar şi pe cea legată de regimul de vize şi eventualitatea liberalizării lui. De asemenea, în contextul extinderii euroatlantice, omiterea parteneriatului în domeniul de securitate (specificat în schiţa viitorului APC) contravine intereselor politicii externe ale Rusiei (care doreşte o apropiere maximală între Bruxelles şi Moscova, în detrimentul coeziunii acestuia cu Washingtonul).
Altă temere a autorităţilor ruse vizează blocarea realizării proiectelor energetice (Nord Stream şi South Stream) drept reacţie la situaţia dificilă din Georgia, concomitent cu revigorarea activităţii în jurul conductei NABUCO.

Chiar dacă South Stream este o iniţiativă mult mai fezabilă decât gazoductul nordic, oricum prioritizarea de urgenţă a conductei NABUCO poate genera pierderi simţitoare pentru interesele economice şi geo/politice ruseşti. Aceasta poate avea loc atât prin acţiuni directe legate de avansarea construcţiei NABUCO, cât şi prin intensificarea diplomaţiei europene în zona Caspică prin aprofundarea relaţiilor cu statele exportatoarea de hidrocarburi (Azerbaijan, Turkmenistan), şi refacerea economică a celor transportatoare (Georgia). În acest context, un rol major îl va juca decizia finală luată de autorităţile azere privind solicitarea Rusiei de a cumpăra volumul total de gaze naturale exportat de Azerbaijan la preţuri europene, ţinând cont de conflictul militar din Georgia, recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene şi potenţiala aplicare a acestui scenariu în cazul Nagorno-Karabahului.

În timp ce Turkmenistanul este vizat de Germania pentru viitoarea includere în Politica Europeană de Vecinătate, care împreună cu intenţia Berlinului de a crea depozite pentru colectarea gazului natural (în scopul asigurării securităţii energetice), de asemenea, constituie ameninţări ascunse la adresa superiorităţii energetice deţinute de Rusia pe continentul european la moment.

Panica produsă de evenimentele din Caucaz, precum şi noua ordine mondială demarată ca urmare a conflictului militar din Georgia, a pus bazele unei repulsii puternice în rândul statelor europene. De aceea, chiar dacă rezoluţia de la 1 septembrie va fi elaborată sub influenţa statelor cu o politică „echilibrată” faţă de Rusia (Germania, Italia, Franţa etc.), oricum în perspectivă politicile externe şi de securitate ale UE vor fi formate luându-se în calcul experienţa rusă în Caucaz şi eventualitatea repetării acestui precedent în alte colţuri ale Europei şi ale lumii per ansamblu.

Sarah Palin – desemnată candidat la vicepreședinție de Republicanul John McCain

august 29th, 2008

Guvernatoarea statului Alaska, Sarah Palin, în vârstă de 44 de ani, a fost desemnată de candidatul Partidului Republican la președinția Statelor Unite, John McCain, drept colistiera sa pentru vicepreședinție.

Desemnarea este o surpriză, dată fiind lipsa de experiență a Sarei Palin, care a fost aleasă guvernator în cel mai nou și printre cele mai puțin populate state de abia acum doi ani.

Sarah Palin, căsătorită cu un bărbat care se trage dintr-o familie de eskimoși, este mamă a cinci copii și adversară neînduplecată a dreptului unei femei de avea o întrerupere voluntară de sarcină.

John McCain speră să atragă astfel votul unei părți mai mari a femeilor și a conservatorilor care îl privesc încă cu scepticism.

Anunțul numirii coincide cu sfârșitul convenției Partidului Democrat, care a confirmat desemnarea senatorului de Illinois, Barack Obama, drept candidat la președinție și a senatorului Joe Biden drept colistierul său.

Scrutinul prezidențial are loc pe 4 noiembrie și Obama a luat un avans de circa patru puncte în sondajele de opinie, dar McCain va recupera probabil săptămâna viitoare, când va avea loc convenția Republicană.

În sondajele pentru Colegiul Electoral (format din 538 de mari electori aleși de votanții din cele 50 de state) care alege președintele Statelor Unite cei doi candidați sunt practic la egalitate.

A aparut Revista TEATRUL AZI nr. 8-9-10 / 2008

august 28th, 2008

Din cuprins:

Cronici ample
Festivalul International Shakespeare Festivalul International de Teatru Sibiu Festivalul Babel Targoviste FestCO Bucuresti VedeTeatru 2 Buzau
Festivalul Interetnic Brasov
Atelier Baia Mare Festivalul de Neoavangarda Iasi Galele Absolventilor Bucuresti, Craiova si Cluj

Atelier realatarea unui workshop Cehov condus de Yuriy Kordonskiy la TGST Timisoara

Interviuri cu Ion Lucian, Ofelia Popii si Mihai Fusu

Eveniment Spovedanie la Tanacu (3 marturii; dialog Andrei Serban / publicul din Iasi)

Peste 20 de cronici de spectacol, opera, balet, dans

Memoria teatrului Ultimele zile ale lui Alexandru Davilla

Iasi 600 Mari actori ieseni evocati de Stefan Oprea

Regizorul Theodor Cristian Popescu
isi reia pentru Teatrul azi rubrica Praful de pe scandura din revista Scena

Articol recomandat
Framing Shakespeare, un eseu de Victor Ioan Frunza

––––––––––
Revista se gaseste la sediul UNITER.
Pentru comenzi si abonamente:
teatrul_azi@ yahoo.com

ştii, doar dimineaţa

august 28th, 2008

ştii, doar dimineaţa
marea coboară sturionii somnoroşi spre ţărm
sub iarba cosită se-aud valuri fremătând
de nicăieri
mi-e gând de tine şi nu mai sunt
străină prin lume
desemn semn stingher

turme de nouri desprinse din cer
ne rătăcesc mirarea-n seminţe
doar dimineaţa
desemn semn stingher
când te mai văd aducere-aminte

ştii spre amiază vin paseri nebune
rotind peste noi burguri de ceaţă
flămânde mările ne strigă pe nume
– pe-al meu, pe sub pietre, devreme nu-l spune –

…de m-ai uitat
desemn semn stingher
uitată prin lume
ştii, la talpa casei tale umbra mi-o-nchid
spre dimineaţă…

Somnnnnnnnnnnn

august 28th, 2008

sunt atat de singur acum
gonesc intre cimitir si umbre
simt soarele in spatele sfredelitor de carunt
al meu angoasat de trecerea caravanei
ma gandesc la piciorul de lut
ce l-am lasat la Masada langa havuzul cu caush de palme
nu era apa de baut
nici colbul nu primea amprenta trecerii mele
doar corbi exilati mai croncaneau a mare
moarta cum era
a noastra era
valuri sarate, buzele arse
panica unei zile de doliu
care inca nu venise
ingerul mortii mele
dormea de profundis..

Impresii de calatorie – Elephanta Caves, Zulu Tribes si altele

august 28th, 2008

Ceea mai împortantă vizită in Bombay am facut-o după masă, la Elephanta Caves. Acestea se află pe o insula la care se ajunge cu o ambarcaţiune de la Gateway of India şi ia cam jumătate de oră până la ea. A fost descoperită de Portughezi în Sec.16, având un elefant enorm cioplit în piatră cu un baby elefant pe spate, ce străjuia insula. De aici numele insulei. Insula e doar cu puţin mai Întinsă decât baza muntelui care se află în mijlocul ei. Urci peste 150 de trepte, sau pentru câţiva dollari eşti cărat pe umerii a patru vlăjgani care te duc pe un tron de lemn până la grotă. Aici găseşti un platou larg, un fel de terasă nivelată în piatră. In munte, în faţa ta, o deschizătură ca un portal sprijinindu-se pe patru coloane de piatră, înalte cam de 5m. Aceste coloane se înalţă de de la sol cam de-o statură de om şi au baza în forma dreptunghiulară, iar de aici în sus, partea superioară este rotundă, sfărşindu-se cu largi capiteluri rotunjite precum coloanele Ionice. Păseşti în centru urcând câteva trepte şi te afli într-o sală imensă, străjuită de coloane asemănătoare cu cele de la intrare, dispuse la intervale egale de aprox. 5m. în lung şi în lat, toate aliniate la perfecţie, suportând tavanul. In intuneric desluseşti între aceste coloane în fundul sălii, scene mitologice şi sculpturi enorme, amintindu-ţi cumva de cele ce străjuiesc mormintele din valea regilor de la Asuan, în Egipt. Toate scenele mitologige sunt descriptive şi sugestive, dedicate lui Shiva care în religia Hinduista este o zeitate cu puteri supranaturale, al trei-lea în ierarhia Hindu, dupa Brahma – Creatorul, Vishnu – Cel ce Prezervă şi Shiva, zeul Creaţiei şi al Distrugerii. Ca o ideie asupra acestei grote, imaginaţi-vă că sala are o lungime de aproape 50 m. şi este cam tot atât de largă. Mai trebuie să vă imaginaţi că tablourile mitologice sunt în relief şi că fiecare are o lăţime de 5m. cu înâlţime până la tavan. In total sunt 9 tablouri dispuse simetric de la intrarea în grotă. Fiecare tablou este diferit ca subiect iar pe centru, pe fundalul grotei se afla tripla figură lui Shiva cu vedere din faţă şi profiluri, ce-l înfăţişează în relief de ambele parţi ale capului, cu deosebirea că în stânga faţa lui reprezintă mânia, iar în dreapta figura lui este destinsă aproape feminină. De o parte şi alta a figurii centrale sunt încă două tablouri. Grota are trei intrări şi pe pereţii laterari ai fiecărei intrări sunt alte tablouri în relief reprezentând scene din mitologie. Şi nu uitaţi toate aceste coloane, 27 la număr, aliniate în şiruri pe lungime si lăţime la aceleaşi intervale. Acum trebuie să vă imaginaţi că toată această opera de artă a fost dăltuită în stânca rocii de bazalt cu uneltele timpului (Sec.IV-IX BC), probabil confecţionate din bronz. După ce am văzut aceste caves, piramidele Egiptului nu mă mai impresionează ca în trecut, pentru că acelea au fost create pe lumină, la suprafaţă, clădind bloc peste bloc, pe când aici, săpând stânca bucăţică cu bucăţică adânc în trupul de piatră al muntelui, orice greşeală e iremediabilă. Câţii oameni liberi, nu sclavi (au fost găsite monede antice în interior, dovada plăţii muncitorilor), trudind în întuneric, în zăpuşeală şi praf, au contribuit la crearea aceastei opere al cărui autor este necunoscut? După planul cui s-a făurit această lucrare ce a durat secole până la totala realizare şi a sfârşit într-o operă atât de unitară, care şi în condiţiile tehnologiei moderne, cu toate utilajele folosite astăzi, cu greu ar putea fi realizată. Tragedia este că Portughezii conduşi de Vasco da Gama, descoperind această grotă au perceput sculpturile din ea ca o manifestare păgână contrarie perceptelor creştine şi au pus mortierele să tragă în sculpturi distrugând cu obuzele lor mare parte din frumuseţea acestei lucrări. Dar stânca s-a dovedit mai puternică. Stricăciunile sunt imense, dar tot se poate vedea iscusinţa şi arta cu care au fost create de-alungul a patru-cinci secole. Şi-mi pun întrebarea: de ce în nici una din cărţile de artă pe care le-am răsfoit şi încă mă răpesc cufundat în tălmăcirea creaţilor clasice, nu s-a pomenit şi nu s-a scris nimic despre Elephanta Caves?
Seychelle Island nu m-a impresionat prea mult. Dup-amiaza petrecută acolo părea să-mi amintească mai mult de viaţa idilică a unui orăşel de provincie de pe meleagurile noastre.
Mauritania e o insula frumoasa cu sunet exotic, feţe creole şi cu un vulcan stins. Este renumită prin posesia unui parc cu teren lunar, în care solul sterp dezvăluie zone colorate diferit de la un galben deschis la roşul închis şi pe alocuri chiar violet, ca petele de culori ale camuflajului.
Reunion Island, este un loc diferit; cultură franceză, socotită ca o provincie îndepărtată a Franţei, este subventionată de Guvernul Francez şi din această cauză, cred, e mai bogată şi are un nivel de trai mai ridicat. Vulcanul continua să fiarbă, craterul este vizitat de excursionişti, dar o plimbare de-a lungul coastei devine o amintire tot atât de memorabilă ca şi o plimbare de-a lungul Rivierei.
Ocolind Madagascarul pe partea de vest am ajuns în Sud Africa la Richards Bay. Aici am făcut cunoştiintă cu un trib Zulu şi am participat la o cursă Safary într-una din rezervaţii. De la vapor am descins în autocare la un hotel lângă un sat Zulu menţinut aparent ca muzeu în beneficul excursioniştilor. S-ar parea că mulţi încă nu au renunţat la stilul de viaţă original moştenit de la bătrâni. Adânc pe teritoriul African tradiţiile, costumaţia, modul de a trai şi uneltele sunt încă cele de odinioară. Armele lor sunt încă scutul şi lancea, vorbesc propria lor limbă şi mesajele sufleteşti sunt communicate simbolic cu ajutorul mărgelelor de diferite culori şi modele. Aceste mărgele legate în benzi pot fi purtate ca brăţări, benzi pentru împodobit gâtul, pieptul sau chiar în jurul şoldurilor. Femeile nemăritate nu-şi acoperă sănii, un bărbat poate avea nenumărate neveste pe care trebuie să le cumpere dând tatălui 11 vaci, şi pentru care trebuie sa facă o casă aparte. O femei măritată nu are voie să aibe mai mult de 4 amanţi. Din cauza aceasta, Aids şi HIV virus sunt de o asemenea amploare in Africa. Sunt foarte superstiţioşi, cred încă în vraci şi vrajitoare.
Cursele Safary le-am făcut în jungla luxuriantă cu maşini deschise, 4×4, câte 7 inşi într-o maşină, văzând animale şi locuri ce nu se pot descrie.
CapeTown este un oraş de vis. In faţa răsare un masiv de peste 1000m. culminat la vârf cu o platformă largă, netedă, ce se intinde ca în palmă: acesta este Table Mountain. In stânga şi în dreapta sunt două piscuri: The Lion Head şi The Diamond Head. Intre port şi munte se află centrul oraşului. Totul este nou, frumos, elegant, curat etc. Câtre munte drumul te duce printe vile drăguţe în stiluri diferite şi vegetaţie abundentă. Urci într-un cable car suspendat care te duce până sus la culme şi care se roteşte 360 de grade, lăsându-te să admiri priveliştea din toate direcţiile. Dacă închiriezi un taxi, în numai cinci ore ajungi La Capul Bunei Sperante. Aici poţi admira locul unde Oceanul Atlantic se uneşte cu Oceanul Indian. Nu departe de acest punct se află Cape Point, loc de markaj printr-un far antic stabilit de Vasco da Gama şi existenţa unui meterez pe culme, aratând direcţia câtre Londra, New York, Beijing etc. Venind înapoi spre Cape Town, drumul trece pe la Boulder’s Beach, unde în ultimii ani o colonie de pinguini vin să-si depună oule la clocit, adânc în nisipurile încinse de coastă, la adăpostul rocilor care le străjuie. Puţin mai jos câtre Cape Town, de-a lungul oceanului în care munţii par să se prăvălească, apare o privelişte unică de blocuri crescute parcă pe povârnişurile muntrelui ca trepte de gigant cu fata la apă şi la soare. Mergând spre aeroport, la numai cinci minute după ce ai lăsat în urma Cape Town, pe o distanţă de cel puţin 10 miles, de-o parte şi de alta a drumului apare o altă faţetă a oraşului: “the Shantyhouses”. Cartiere întregi de cocioabe încropite din orice, placaje, butoaie de tablă sau tablă ondulată, multe cu rugina roşie pe ele, îngrămădite unele în altele, nu mai mari decât o lungime de om şi cam tot atât de înalte, cu acoperişuri ţintuite contra vântului, cu greutăţi şi bolovani pe deasupra, se desfăşoară ca o plagă, lăsându-ţi la despărţire acest gust amar de neputinţă. O ţară aşa de frumoasă şi bogată care în acest secol încă trebuie să lupte ca să stăvilească scurgerea continuă de oameni flămânzi, fără nicio pregătire ce îngroaşe rândurile somajului care deja a atins nivelul de 40 la sută.
Excursia a fost bogată nu numai prin ceea ce am văzut dar şi prin toate cele învăţate de-a lungul acestor 30 de zile. Surprinzător, de data asta directorul de cruise a organizat un număr de conferinţe de înalt grad academic. Toate subiectele zilnice, de la viitoarele Ports of Calls, la politica locală, regională si globală, din adâncul istoriei până în prezent şi mergând mai departe cu istoria navigaţiei, ale noilor descoperiri în astronomie şi chiar cursuri de graphologie au captivate majoritate călătorilor de pe vapor. Aceste conferinţe au umplut sala de teatru cu peste 600 de locuri la refuz, încât mulţi se mulţumeau să găsească locurile libere pe treptele scărilor, deşi simultan erau multe alte activităţi în alte locuri pe vas. Ascultând nivelul întrebărilor şi al comentariilor la conferinţe, nu mi-a fost greu să recunosc că şi nivelul celor din sală, audenţa, era cu nimic mai prejos decât nivelul vorbitorilor. In final cred că trebuia să primim o diploma de graduare după un asemenea Forum. Dacă v-au plăcut cele povestite, vă recomand itinerariul.

Lumea cealaltă (UFO)

august 28th, 2008

Reflector uriaş.
Alură gârbovită
Proiectată pe ecranul de nori.
Înălţări şi căderi abisale.
O lume pe care nu o cunosc.
Lumea cealaltă?!
Paşii rari, mărunţi, obosiţi,
Desfid inerţia, măsura, legile firii.
Ajung salturi mortale
Pe ecranul de nori.
Privesc ochi uimiţi
Lipsiţi de prejudecată.
Pun întrebări fundamentale.
Pe obrazul cerului,
Sub reflectorul uriaş,
Umbre zburătoare.
O lume pe care nu o cunosc.
Lumea cealaltă?!

Dan David, Los Angeles, Feb.-28-2007.
Artwork, S Alavi

Adrian Munteanu la al patrulea volum de sonete

august 28th, 2008

După “Tăcerea clipei” ( Sonete 1), Arania, 2005, “Casa fără ziduri” (Sonete 2), Arania, 2006, “Paingul Orb” (Sonete 3), Arania, 2007, a venit momentul să apară “Ferestre în Cetate” (Sonete 4), la aceeaşi editură braşoveană Arania. De această dată volumul este dedicat Braşovului, oraşul natal al autorului, conţinând 87 de sonete, cu tot atâtea locuri specifice burgului care i-a vegheat devenirea.

De la poemele scrise în buna tradiţie a sonetului clasic, din primul volum, trecând prin sonetele experimentale si antisonetele volumului 2 şi sonetele urbane din cel de-al treilea volum, despre care Mircea Cărtărescu spunea : “sunt crâncene şi de o frumuseţe sumbră care m-a cucerit”, ce ne rezervă oare autorul în volumul 4 ? Joi, 4 septembrie, la ora 13, la libraria St.O.Iosif, din Braşov a venit momentul să aflăm şi să ne bucurăm de o nouă izbândă literară braşoveană.

Momentul este continuat a doua zi, vineri, 5 septembrie, ora 17, la Muzeul Casa Muresenilor, unde autorul volumului sustine un recital de muzică şi poezie alături de cvartetul Corona.

Rusia recunoaște independența Osetiei de sud și Abhaziei

august 26th, 2008

Președintele Rusiei Dmitrii Medvedev a declarat că recunoaște independența regiunilor separatiste Osetia de sud și Abhazia din Georgia.

Declarația președintelui Medvedev urmează rezoluțiilor unanime de recunoaștere a celor două regiuni de către camerele parlamentului Federației Ruse.

Liderul de la Kremlin a sfidat a solicitare expresă a președintelui Statelor Unite, George Bush, de a nu face acest pas.

Rusia și Georgia au purat un scurt război la începutul luinii august pentru cele două regiuni care sunt de facto independente de la începutul anilor ’90.

Analiștii consideră că gestul Moscovei va deteriora și mai mult relațiile dintre Rusia și Occident.

PROTEST PUBLIC

august 26th, 2008

TEATRUL TONY BULANDRA DE LA TARGOVISTE A FOST DESFIINTAT

Stagiune in pericol. Premiere, contracte internationale, vizite anulate.

Noul Consiliu Local, majoritar PDL, al municipiului Targoviste, rezultat in urma alegerilor locale din iunie 2008, a votat in sedinta din 21 august, proiectul de hotarare privind transformarea Teatrului Municipal Tony Bulandra intr-o „sectie” a Directiei de Cultura, Sport, Turism, Tineret si Agrement din Primarie.

Conform deciziei adoptate, in subordinea acestei directii vor exista, pe langa fostul Teatru Tony Bulandra si fostul Teatru pentru Copii si Tineret „Mihai Popescu”, Casa de cultura a Municipiului „I. Gh. Vasiliu” si Directia de Sport, Turism, Tineret si Agrement.

Din acest moment, Teatrul Municipal devine „sectie” in Primarie si, implicit, nu mai poate functiona in baza Legii Teatrelor 502/2006. Actorii devin „referenti” angajati ai Primariei, iar bugetul nu mai este gestionat de un manager, ci de Directia de cultura a Primariei. Directorului actual al TTB – Mihai Constantin Ranin – i s-a propus preluarea postului de director artistic peste cele doua sectii „teatrale” din Primarie, cenzurandu-i- se astfel puterea de decizie asupra bugetului si implicit asupra actului artistic. Aceasta reorganizare este bazata pe o decizie aberanta, fara suport juridic.

Pentru ca nu au fost expuse: fundamentele legale; miza si motivatia clara ale acestei initiative; si nici efectele / consecintele preconizate de catre functionarii care au formulat propunerea de reorganizare – nu putem sa ne gandim decat la o intentie nedemna si un abuz al autoritatii administrative. Nu putem sa nu suspectam ca vor, de fapt, doar banii culturii targovistene! Ca vor, de fapt, sa controleze, printr-un director-marioneta, deciziile in acest domeniu.
Cat valoreaza cultura pentru actualii conducatori ai municipiului?
Asteptam raspunsul lor urgent la aceasta intrebare.

Din pacate, primarul Gabriel Boriga reuseste sa „explice” presei ca nu se desfiinteaza nimic, ci doar schimba niste structuri si nimeni nu va avea de suferit. Ceea ce nu intelege dansul si, se pare, o mare parte a mass media, este ca actul artistic de calitate de pana acum se va transforma in suse de camin cultural comandate de catre Primarie prin noua Directie infiintata. Aceasta actiune este una de regres si nu de progres in cultura.

„SUNTEM SINGURA TARA DIN LUME IN CARE NUMARUL DE TEATRE SCADE IN LOC SA CREASCA!” (Voicu Radescu – Manager Green Hours si Teatrul LUNI)
MC Ranin, director general Teatrul Tony Bulandra:
„Incercarea de a transforma o institutie de cultura, Teatrul Tony Bulandra, intr-o fantosa este un act brutal, care aminteste de centralizarile din anii ’50. Pentru libertatea de expresie am ales sa stau in exil 10 ani…Atunci luptam contra dictaturii comuniste. Acum cu cine ma lupt? Nu m-am gandit nici o clipa ca ceea ce am construit aici, cu sacrificii personale si entuziasm, e atat de fragil in fata politicienilor verosi si lipsiti de onoare.

Teatrul Tony Bulandra si-a castigat dreptul de a straluci inaintea „infaptuirilor” acestor „amatori” de „cultura”. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ranile pe care mi le-au produs niste oameni chemati sa ne apere, imi dau dreptul sa protestez si sa strig: AJUTOR, SALVATI CULTURA!

Putinii ei bani risca sa fie topiti de o gandire marunta si indaratnica. Am creat o iluzie, un pospai numit Teatru in speranta ca orasul meu isi va castiga onorabilitatea, boieria de altadata…Se pare ca am venit prea devreme sau prea tarziu in lumea copilarile mele, precum printul din Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.”

Mihai Constantin Ranin a anuntat ca va ataca in contencios administrativ hotararea Consiliului Local.
FACEM APEL! la toti oamenii de cultura din Romania sa sprijine reinfiintarea teatrului, precum si sa previna asemenea acte pe viitor.

Teatrul Tony Bulandra Targoviste
Tel/fax: 0245 21 00 46
Mobil: 0723 529 460

Margaret Thatcher ‘suferă de maladia Alzheimer’

august 25th, 2008
Margaret Thatcher împărtășește trista soartă a lui Ronald ReaganMargaret Thatcher împărtășește trista soartă a lui Ronald Reagan

Fostul premier al Marii Britanii între 1979 și 1990, Margaret Thatcher, acum în vârstă de aproape 83 de ani, suferă de demență senilă, a dezvăluit fiica ei în presa britanică.

Carol Thatcher a publicat în ziarul Mail on Sunday un extras dintr-o carte ce va fi publicată în curând în care afirmă că și-a dat seama de boala mamei sale acum cinci ani.

În anul 2000, în timpul unei conversații cu mama ei despre o întâlnire pe care fostul premier o avusese cu generalul Sir Michael Rose, fost comandant al trupelor ONU în Bosnia, Carol Thatcher a realizat că Baroaneasa Thatcher confunda conflictul din Balcani cu războiul cu Argentina din Insulele Falklands din anul 1982.

“Aproape că am căzut de pe scaun,” scrie Carol, obișnuită cu memoria formidabilă a mamei sale.

Din acea zi, lucrurile au mers din rău în mai rău și ea a trebuit să facă față întrebărilor repetate la nesfârșit de Baroneasa Thatcher, ca de pildă: „Când vine mașina să mă ia” sau “La ce oră sunt programată la coafor?”

La un moment dat, medicul ei i-a recomandat să nu mai apară în public, inclusiv să nu mai participe la lucările Camerei lorzilor, ceea Margaret Thatcher a acceptat cu multă reticență.

Uneori avea reveniri spectaculoase, după cum povestește Carol Thatcher, atunci când vorbea de pildă de relația sa cu fostul lider sovietic Gorbaciov.

Dar cel mai greu i-a fost după moartea soțului ei, Denis, care a murit în 2003, după o căsnicie de 52 de ani.

De mai multe ori, Baroneasa Thatcher a uitat de moartea lui Denis și de fiecare dată când i se reamintea suferea cumplit.

Extrasul lui Carol Thatcher din Mail on Sunday relevă un final de viață trist pentru aceea care a fost cel mai de succes lider britanic din ultimii 60 de ani și care, iată, împărtășește aceeași soartă cu marele ei prieten și partener în demolarea sistemului comunist, Ronald Reagan, decedat de maladia ALZHEIMER la 93 de ani în 2004.

ÎN DRAMA AFGANĂ, „VULPOII” TALIBANI DEVIN TOT MAI OFENSIVI

august 24th, 2008

Din 2001 încoace, 938 de soldaţi ale armatelor aliate şi-au pierdut viaţa în Afganistan pentru o cauză numită libertate. Despre ce libertate-i vorba ? Pentru moment nu de a noastră. Numai că, închizând ochii la ce se petrece în ograda vecinului, răul poate sări gardul şi la noi. Răul e ca focul, nestins la vreme, devine incontrolabil.

Incontrolabil, precum expediţia la care s-a înhămat Occidentul, după ocupaţia glorioasei armate sovietice din 1979, soldată cu o retragere „strategică”, vrednică de invincibilitatea comunismului…
Faptul că insurgenţii afgani – un veritabil mozaic de populaţii – au rezistat în faţa de Ruşilor, sacrificând un milion de vieţi de ambele părţi, ar fi putut da de înţeles, mai întâi Americanilor, care au facilitat victoria talibanilor împotriva sovieticilor şi, după aceea, coaliţiei internaţionale, că Afganistanul se poate transforma, în lipsa unei soluţii capabile să impună tăcerea armelor, într-un real cimitir de tineri luptători, a căror războire are ca numitor comun, libertatea. Înţeleasă, desigur, în mod diferit de o parte şi de alta.

O vecinătate ostilă păcii

Datorită afinităţilor religioase cu Pakistanul, Siria şi Iranul, trei State islamice în mare măsură anti-occidentale, actorii actualelor tulburări, talibanii şi al-Qaïda-ul, se bucură de un sprijin direct sau mai puţin vizibil, de ordin militar şi strategic, căruia aliaţii sunt ţinuţi să-i facă faţă cu o tot mai multă dificultate.
Înfiltrarea constantă a insurgenţilor, graţie unei frontiere poroase de aproape 2400 de km., cu Pakistanul, vivieră a mişcării islamiste din Asia Centrală, mai ales după demisia Preşedintelui pro-american Musharraf, agravează pe zi ce trece situaţia, contribuind la erodarea încrederii populaţiei afgane şi a comunităţii internaţionale în trupele coaliţiei.

Legăturile între talibani şi al-Qaida nu sunt recente. Refuzul lor de a-l livra pe Ussama Ben Laden şi locotenenţii săi Statelor Unite, a precipitat, în 2001, răsturnarea regimului fundamentalist, obligând trupele de „studenţi”(„taleb”=student), să se retragă în munţii cavernoşi afgani de la frontiera cu Pakistanul unde, de altminteri, fusese formaţi şi să se constituie într-o mişcare de partizani.
Mişcarea talibanilor este disparată şi compusă din elemente streine, de obedienţă islamică, sub custodia lui Ben Laden. Din rândul lor sunt recrutaţi redutabilii kamikaze, autori ai monstruoaselor atentate comise în numele unei ideologii retrograde, a unui fanatism religios medieval şi a unui naţionalism extrem.
Fără să acorde vreun preţ vieţii, atentatele lor devin tot mai frecvente şi tot mai asasine pentru forţele de ordine afgane şi internaţionale. Bombe umane, ce „se jertfesc”, ucigând în masă, fără discernământ, numai pentru a instaura teroarea în sânul populaţiilor.

Ambuscade şi atacuri pe la spate

Zece soldaţi francezi, trei canadieni şi trei polonezi ucişi în cursul săptămânii trecute. Un bilanţ funest mult prea dureros pentru familiile acestor tineri eroi seceraţi atunci când gustul de viaţă le-ar fi fost atât de fervent.
De reţinut este faptul că zonele unde insurgenţii talibani lovesc acum, nu mai sunt cele obişnuite din sud, cum erau împrejurimile Kandaharului. Din ce în ce atacurile lor se apropie de Kabul, pătrunzând până în periferiile capitalei Afgane. Mulţi dintre ei sunt veniţi din Irak, cu noi experienţe de combat şi cu un armament mult mai sofisticat. Duminică şi lunea trecută, un dublu atac, de rară violenţă, a vizat o bază americană, după ce, în prealabil, fuseseră asasinaseră trei responsabili umanitari. Fără să mai vorbim de atacurile cotidiene contra forţelor afgane. Mai mult de 650 de poliţişti afgani au fost ucişi numai în ultimele cinci luni.

Nicolas Sarkozy în mijlocul militarilor

Întors din vizita fulger făcută militarilor francezi din Afganistan, Nicolas Sarcozy s-a adresat, deosebit de emoţionat, familiilor celor căzuţi:„Împreună cu d-voastră, Franţa plânge copii care v-au părăsit pentru totdeauna”,, după care a remis acestora „La croix de chevalier de la Légion d’honneur” post-mortem.
Salutând „rigoarea” şi „profesionalismul” cu care tinerii soldaţi, încercuiţi de bandele teroriste, au combătut, preşedintele a continuat ca şi cum li s-ar fi adresat lor : „Aţi luptat ore întregi cu o bravură şi o tenacitate care forţează admiraţia”. Şeful Suprem al Armatei, n-a insistat asupra circumstanţelor, încă ne elucidate, în care s-a desfăşurat laşul atac.

Se pare că ajutoarele reclamate de patrula franceză, aviaţiei americane, au ajuns cu întârziere fără să poată interveni din cauza distanţei reduse dintre combatanţi.
Ministrul apărării, Hervé Morin, va trebui, în urma unei anchete amănunţite, să furnizeze explicaţii mult mai verosimile în faţa Parlamentului.

Probabile soluţii?

Pentru moment soluţiile militare nu sunt pe măsura aşteptărilor. La începutul anului 2002, coaliţia a scăpat ocazia de consolida regimul lui Hamid Karzai, preşedinte aparţinând etniei dominante paştum, singurul capabil să ţină piept dezmembrării statului şi rebeliunilor care au câştigat, încetul cu încetul, întregul teritoriu.
Americanii au optat pentru urmărirea lui Ben Laden, neglijându-i pe talibani. Astfel că, amplitudinea numerică de care aceştia se bucură şi lunga lor experienţă de gherilă, le-au permis, actualmente, un ascendent asupra forţelor OTAN-ului.

Chiar dacă preşedintele Sarkozy, evocă lupta îndârjită contra barbariei, pentru binele civilizaţiei, momentan nu se întrezăreşte nici o altă soluţie în afara negocierilor cu o parte a talibanilor, sensibili probabil la o astfel de propunere.

Cum se face că britanicii au parvenit la negocieri cu talibanii din Helmand, asigurându-se de o oarecare linişte, iar ceilalţi aliaţi rămân încă ezitanţi ?
Ceea ce-i posibil în Irak, unde se negociază cu vechii terorişti, în vederea îmbunătăţirii situaţiei, n-ar fi posibil şi în Afganistan?

Iosif Constantin Drăgan: magnat, pro-legionar, pro-ceaușist, Mecena

august 24th, 2008
I.C. Drăgan a fost unul dintre lăudătorii lui Ceaușescu din OccidentI.C. Drăgan a fost unul dintre lăudătorii lui Ceaușescu din Occident

Vila Dragan dintr-un cartier luxos din Palma de Mallorca se impune cu semetie faraonica peste celelalte imobile amintind ca Iosif Constantin Dragan a triumfat prin forta banului.

Iosif Constantin Dragan a incetat din viata la 21 august 2008, la varsta de 91 ani in insula spaniola mai sus amintita.

Romanul miliardar s-a nascut pe 20 iunie 1917, la Lugoj ca fiu al unei familii de mestesugari, tabacari.

De tanar, banateanul ambitios simpatizeaza cu Miscarea legionara a carei linie calauzitoare il va purta tot restul vietii. Dupa absolvirea liceului pleaca in Italia la studii, absolvind Stiintele economice si politice.

Suparanumit de catre Mircea Eliade « un geniu economic » Iosif Constantin Dragan se lanseaza in afaceri, ca in anii ‘50 sa puna bazele unei linii de distributie a gazului de petrol lichefiat (Butan Gas).
In prima parte a dictaturii comuniste Ana Pauker il condamna si ii interzice intrarea in Romania pe motive politice.

Profesorul Dragan infiinteaza Fundatia Europeana Dragan (1967) cu scopul de a raspandi cultura si mai presus de orice o uniune a Europei prin forta culturii. In 1950 anticipeaza necesitatea Europei unite intr-un articol publicat in revista « Bulletin europeen».

Lui IC Dragan i se atribuie titlul de deschizator al marketing-ului, domeniu in care a excelat in perioada 1966 – 1976 atat ca vicepreşedinte cat si ca preşedinte Federaţiei Internaţionale de Marketing.

Pe langa activitatea de economist, de om de afaceri si profesor, Dragan se dedica studiilor istorice si mai ales, tracilor, infiintand Centrul European de Studii Tracice cu sediul la Roma. Ideea apartenentei poporului roman si a descinderii acestuia ca o natiune rezistenta la influentele altor neamuri avea sa fie pe placul lui Ceausescu si sa genereze o prietenie, daca nu o stransa colaborare binecunoscuta a celor doi.

Dupa 1990 finanteaza în tara « Superior Centre for Advanced Business Management », « Universitatea Europeană Drăgan », un post radio tv, periodicul săptămânal « Redeşteptarea » si un alt ziar local, « Renaşterea Bănăţeană ».

Tot in aceasta perioada impreuna cu Corneliu Vadim Tudor intemeieaza « Liga Maresal Ion Antonescu », cunoscuta si sub numele de « Liga Maresalilor ».
In 1995 Iosif Constantin Dragan se casatoreste cu Daniela Veronica Gusa fiica unui fost general de armata in perioada comunista. el avand 78 ani, iar ea 22. Au impreuna trei baieti : unul de 9 ani, si gemeni, de 7 ani.
Pe plan international activitatea lui Iosif Constantin Dragan este incununata de multiple distinctii si onoruri ca : rangul de Cavaliere di Gran Croce al merito della Repubblica ; Diploma de Merit Clasa I, Medalia de Aur a Ministerului italian al Învăţămîntului; Medalia de Aur a Meritului European (Luxemburg) ; Premiul European Lorenzo il Magnifico, Firenze ; Doctor Honoris Causa al catorva universitati romanesti sa.

Iosif Constantin Dragan a fost inmormantat luni, 25 august 2008, iar ultimul sau drum a reprezentat o repatriere in pamantul orasului natal, Lugoj, reamintind ca nu departe, la Orsova, statuia lui Decebal, cea mai inalta sculptura in piatra cioplita din Europa (40 metri, executata pe banii-i proprii) ii va strajui somnul de veci.

Combaterea mortalităţii rutiere: un succes portughez

august 24th, 2008
“Dacă nu vezi pericolul, pericolul eşti tu” spune un afiş lansat de Prevenţia Rutieră Portugheză“Dacă nu vezi pericolul, pericolul eşti tu” spune un afiş lansat de Prevenţia Rutieră Portugheză

Portugalia s-a aflat dintotdeauna pe primele locuri în statisticile negre ale mortalităţii rutiere. La acest trist record au contribuit, de-a lungul vremii, deteriorarea şoselelor, inconştienţa şi lipsa de civism la volanul automobilelor sau motocicletelor şi consumul de alcool.

Un elev premiant

În mod suprinzător, însă, Portugalia a primit de curând, un premiu european pentru reducerea morţilor pe şosele. Organizaţia non-guvernamentală European Transport Safety Council a premiat eforturile Franţei şi Portugaliei care au reuşit, în ultimii ani, cele mai mari reduceri ale ratelor mortalităţii la volan (43, respectiv 42%). De la circa 2500 de morţi anuale, cate se înregistrau acum douăzeci de ani, Portugalia a contabilizat anul trecut 854 de morţi, unul dintre numerele cele mai ridicate din EU, dar care reprezintă o reducere de 64% din 1996 încoace.

Premiul acordat Portugaliei recompensează o preocupare constantă a guvernelor portugheze din ultimii zece ani, care au luat mai multe măsuri de combatere a accidentelor rutiere, acţionând asupra celor trei factori principali: vehicolul, şoferul şi calea rutieră. La nivelul infrastructurilor, de pildă, au fost construite multe şosele care pot salva vieţi pentru că sunt concepute pentru a oferi condiţii de siguranţă mai mari. Numai în anul 2008 a fost investiţi o mie de milioane de euro la construirea de noi şosele sau la renovarea celor vechi. Iar la nivelul prevenţiei rutiere, modificările aduse Codului Rutier care prevede amenzi usturătoare pentru contravenţionari, au contribuit şi ela la rezultatele portugheze.

Poliţie vigilentă, nu timorată

Ministrul de Interne portughez, Rui Pereira, consideră că reducerea mortalităţii rutiere se datorează nu numai îmbunătăţirii reţelei de şosele, dar şi sporirii controlului din partea poliţiei portugheze care şi-a asumat un rol decisiv în reglementarea traficului rutier şi la controlul manevrelor periculoase, excesului de viteză şi conducerii sub influenţa alcoolului.

Adevărul este că poliţia rutieră are o politică mai degrabă represivă decât preventivă. Maşinile poliţiei circulă pe şosele camuflate, pentru a nu putea identificate şi-i urmăresc pe şoferii care accelerează, încălcând, la rândul lor, regulile de circulaţie. De aceea unii lideri din sindicatul poliţiştilor consideră că ar avea un efect mai mare, preventiv, dacă maşinile ar circula identificate, periodic, pentru a-şi semnala prezenţa şi a combate, astfel, infracţiunile rutiere.

Cu cât mai repede, cu atât mai încet

Cert este că obiectivele guvenului portughez sunt ambiţioase: reducerea numărului de morţi până la cinci sute pe an, în maximum cinci ani de zile. Pe lângă aspectele tehnice ale problemei, ministrul Rui Pereira face un apel şi la sensibilizarea şoferilor pentru evitarea comportamentelor de risc. Scăderea infracţiunilor la volan va scădea, crede guvernantul portughez, prin responsabilizarea individuală şi prin instituirea unei culturi civice.

De-a lungul ultimilor ani au fost lansate mai multe campanii de publicitate pentru combaterea mortalităţii rutiere. Una dintre cele mai eficiente şi mai impresionante se numea “Cu cât mai repede, cu atât mai încet” (campania a fost, dealtfel, şi premiată la festivalurile de publicitate). Videoclipurile, transmise la ore de mare audienţă tv, arătau persoane care au rămas cu dizabilităţi în urma accidentelor rutiere şi care reuşesc cu greu, acum, să mănînce cu lingura, să se încheie la nasturi sau să se spele pe dinţi, obiceiuri cotidiene uşoare pentru oricare dintre noi.

Aceste campanii publicitare apelează, cîteodată la mijloace vizuale de mare impact sau la aspecte ludice. Ultimile două campanii portugheze pentru combaterea mortalităţii rutiere sunt exemplificatoare. Una dintre ele, numită “Adevar sau consecinţă”, face aluzie la jocul de societate cu acelaşi nume, popular printre tinerii occidentali. Principiul este simplu: o sticlă de alcool va fi, de pildă, asociată cu o sticlă de ser fiziologic, pentru că dacă este adevărat ca cineva a băut la volan, consecinţa poate fi un accident rutier.

Cealaltă campanie care va demara în curând pe şoselele portugheze va prezenta simulări de accidente între maşini şi sculpturi uriaşe reprezentând sticle, telefoane mobile şi pachete de ţigări, adică tocmai cauzele care provoacă sau facilitează accidentele.

Măsuri administrative şi inovatoare

Una dintre măsurile preventive cele mai importante va fi, însă, obligativitatea reviziei periodice a motocicletelor, după cum se întâmplă, deja, cu autoturismele.

Şi exemenele pentru obţinerea permisului de conducere vor fi mai riguroase. Sugestia a pornit de la preşedintele Prevenţiei Rutiere Portugheze, José Manuel Trigoso, care susţine că trebuie schimbată mentalitatea cetăţenilor care se prezintă la şcolile de şoferi de la “vreau să-mi iau permisul” la “vreau să învăţ să conduc”.

În sfârşit, a fost anunţată şi o măsură inovatoare, dar care ar putea avea un succes enorm, pentru că va condiţiona interesele concesionarilor de şosele de îndeplinirea obiectivelor guvernului de a reduce mortalitatea rutieră. Astfel, consorţiul Autostrăzile Portugaliei a primit concesiunea şoselelor portugheze pe o perioadă de 92 de ani, dar este obligat prin contract ca până în anul 2010 să reducă la jumătate numărul de morţi rutiere. Iar dacă nu-şi va îndeplini obligaţia, va fi amendat usturător.

Iată cum, Portugalia, din elev repetent al Europei a ajuns premiant. Un exemplu de urmărit şi… de urmat.

Uniunea Europei de Est – un proiect rusesc de tip euroasiatic

august 24th, 2008
Serghei Markov - o eminență cenușie a politicii expansioniste a MoscoveiSerghei Markov – o eminență cenușie a politicii expansioniste a Moscovei

Analiza ce urmează vizează afirmaţiile despre intenţia Rusiei de a pune bazele unei Uniuni a Europei de Est, care aparţin lui Serghei Markov, politolog rus, deputat în Duma Federaţiei Ruse din partea Partidului “Rusia Unită”, Directorul Institutului de Studii Politice din Rusia, în trecut co-preşedinte al Centrului Carnegie de la Moscova. În această analiză va fi evaluată posibilitatea creării „uniunii” date şi scopul urmărit de Rusia în realizarea acestui proiect geo/politic. De asemenea, se vor constata circumstanţele regionale şi internaţionale în care va fi posibilă formarea eventualei Uniuni a Europei de Est.

Substratul interesului Rusiei pentru iniţiativa Uniunea Europei de Est

Pentru Moscova devine tot mai evident faptul că în lipsa unui proiect geo/politic regional fezabil ar putea să se minimizeze influenţa sa în Europa. După ce a fost pusă în funcţiune dimensiunea pontică a politicii externe a UE, denumită Sinergia Mării Negre, lansarea iniţiativei polono-suedeze privind Parteneriatul Estic este percepută de establishment-ul rus drept o tentativă inedită inventată pentru a reduce şi mai mult influenţa geo/politică a Rusiei în statele ex-sovietice. Spre deosebire de Politica Europeană de Vecinătate, care este agreată tacit de Rusia pentru faptul că contribuie la crearea unui spaţiu prosper şi stabil inclusiv în proximitatea sa, Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic reprezintă adevărate focare de animozitate în raporturile ruso-comunitare pentru faptul că abordează probleme proprii Mării Negre (conflictele îngheţate din CSI, conductele de livrare a hidrocarburilor etc.), care fac parte din agenda geo/politică a Rusiei. Totodată, aceste iniţiative sunt capabile să diminueze efectele pârghiilor (factorul energetic, economic, umanitar şi separatismul) utilizate de Moscova pentru a distrage Europa de Est de la apropierea de NATO.

De fapt, politica externă a Rusiei coincide din ce în mai mult cu principiile doctrinei euroasitiste, care prevede crearea Rusiei-Eurasia în contrapondere blocului Nord-American. În acest sistem de relaţii internaţionale, Rusia-Eurasia poate deveni competitivă numai cu condiţia unei Europe puternice, în calitate de actor internaţional. Astfel, transformarea UE în pol independent aparte de SUA şi NATO este un obiectiv latent al politicii internaţionale înfăptuite de Rusia. Dar din cauza anumitor state europene, considerate de Moscova “sateliţi” ai SUA în cadrul UE (Polonia, Cehia, statele Baltice etc.), Bruxelles-ul îşi remodelează viziunea sa privitor la relaţiile cu Rusia, dar şi referitor la eventuala sferă de influenţă geopolitică pe care ar trebui să o posede UE. Din aceste considerente, Sinergia Mării Negre şi Parteneriatul Estic sunt tratate cu suspiciune şi reticenţă de Moscova, care nu doreşte să permită antrenarea Europei de Est în procese ample de integrare europeană, deoarece acest lucru se produce pe contul intereselor geopolitice ruseşti. De asemenea, Rusia nu se vede capabilă să creeze o ordine internaţională multipolară fără a putea controla spaţiul ex-sovietic, ceea ce nu se va putea produce dacă Europa de Est va adera la UE, cu atât mai mult la NATO. O altă premisă este că Rusia este conştientă de faptul că UE nu se va decide să integreze statele Europei de Est, fără ca cele din urmă să fie convertite la NATO, ceea ce contravine în mod radical planurilor euroasiatiste ruse.

Acest context extrem de “nefavorabil” pentru interesele ruseşti creează condiţii propice pentru apariţia unor noi proiecte politice regionale, generate de elitele politice ruse cu scopul păstrării şi/sau maximizării superiorităţii geopolitice ale Rusiei asupra Europei de Est, printre care şi Uniunea Europei de Est.

Lupta nedeclarată pentru Europa de Est…

Noua Concepţie a Politicii Externe a Federaţiei Ruse, crearea Agenţiei Federale pentru CSI pe lângă MAE-ul rus, dar în mod special intervenţia militară a Rusiei în Georgia justifică afirmaţiile lui Sergey Markov referitoare la constituirea Uniunii Europei de Est. Această Uniune urmează în eventualitate să asigure restabilirea poziţiei geopolitice a Rusiei în CSI, dar şi în relaţie cu UE. Eventuala Uniune Europeană de Est ar putea reprezenta o asociere de state ce urmează să creeze cu UE un spaţiu economic şi umanitar unic, dar care să funcţioneze aparte. Prin urmare, se intenţionează realizarea obiectivului euroasiatic de creare a tandemului internaţional UE – Rusia-Eurasia. Totodată, introducerea Ucrainei, Republicii Moldova şi Turciei în potenţiala Uniune a Europei de Est demonstrează că în partidul „Rusia Unită”, din care face parte Markov, şi care este condusă de prim-ministrul V. Putin, persistă ideea tergiversării integrării europene a RM, Ucrainei, şi în mod excepţional a Turciei.

Cu toate acestea, implementarea acestui proiect depinde de mai mulţi factori esenţiali:

• Rezultatele recentei intervenţii ruse în Georgia (Eventuala abordare falimentară a negocierile între UE şi Rusia privitor la managementului post-conflict din Georgia, dar şi a procesului de soluţionare a conflictelor georgine, ar putea dinamiza revenirea integrală a zonei Caucazului în sfera rusă de influenţă.)

• Modul în care vor evolua procesele de integrare europeană în statele din Europa de Est şi gradul de aprofundare a dialogului dintre acestea şi Bruxelles;

• Efecienţa Parteneriatului Estic, nivelul şi calitatea participării statelor Europei de Est în acest proiect;

• Coerenţa orientării externe a statelor est-europene, precum şi natura geopolitică a elitelor care vor succede la putere în aceste state (Dacă Partidul Regiunilor va conduce în Ucraina, PCRM se menţine la putere în RM, atunci pot apărea deficienţe în integrarea acestor ţări în spaţiul european, ceea ce va avantaja Rusia şi eventuala Uniune a Europei de Est);

• Ulterioarele acţiuni ale NATO (În condiţiile în care NATO va oferi MAP-ul Georgiei şi Ucrainei, Rusia va intensifica ostilizarea relaţiilor cu Occidentul pentru a forţa retragerea acestuia din sfera sa de influenţă. Aceasta va crea premise clare pentru iniţierea Uniunii Europei de Est drept contrapondere inedită integrării europene, care favorizează in/direct extinderea NATO);

• Ritmul de integrarea existent în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice (Dacă formarea instituţiilor şi funcţionarea plenară a acestei organizaţii vor trena, atunci Rusia ar putea încerca să ataşeze statele CSI la sfera sa de influenţă prin intermediul eventualei Uniuni a Europei de Est);

• Termenele de adoptare şi intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi consolidarea independenţei Bruxellului faţă de Washington (Aceasta va permite Moscovei să blocheze extinderea NATO spre Est, în schimbul unor concesiuni politice sau de alt gen favorabile UE, astfel, încât ultima să nu fie influenţată de SUA. Astfel se vor stabili relaţii de parteneriat strategic durabile între UE şi Rusia, ceea ce va avea efecte şi asupra viitoarelor perspective de integrare europeană a Europei de Est şi/sau de avansare a Uniunii Economice Euroasiatice până la Uniunea Europei de Est);

• Natura partidului care va conduce cu SUA după 2008 (Victoria democraţilor va genera o destindere relativă a relaţiilor internaţionale, în timp de UE va reuşi să se manifeste mai lejer în calitate de actor internaţional. Dacă se vor menţine la putere republicanii, atunci se vor tensiona relaţiile cu Rusia, ceea ce va afecta indirect şi raporturile ruso-comunitare. În cazul celui de-al doilea scenariu va fi reală şi lansarea Uniunii Europei de Est).

sursa: www.adevarul.ro/articole/uniunea-europei-de-est-proiect-rusesc-de-tip-euroasiatic/366177

SINAGOGA DIN SIGHIŞOARA – O PERSPECTIVĂ AMERICANĂ

august 24th, 2008
Altarul sinagogii - înainte şi după restaurareAltarul sinagogii – înainte şi după restaurare

Fundaţia ARIEL este o fundaţie română nonprofit înfiinţată în 2007 pentru a re-învia şi a restabili Sinagoga din Sighişoara ca parte a dezvoltării societăţii civile care are loc în întreaga Sighişoara, un oraş cu ≈ 40.000 de locuitori situat în inima regiunii Transilvania din România.

I. ORAŞUL

Oraşul Sighişoara (Schässburg – în germană) a fost fondat în sec. al XII-lea de către negustorii şi meşteşugarii de origine germană – saxonă invitaţi de către regele Ungariei să se stabilească şi să apere zona. Ei au făcut o treabă foarte bună în crearea acestui loc care a ajuns să i se spună „Perla Transilvaniei”. Cetatea Medievală este, cu siguranţă, una din cele mai bine păstrate şi totodată cel mai bun exemplu de aşezare medievală din toată Europa, cu unele fortificaţii notabile ridicate de saşii luterani care s-au stabilit în sec. al XVI-lea şi sec. al XVII-lea. Dar oraşul, ca întreg, este special de asemenea şi datorită interesului deosebit arătat, pentru că este singurul oraş din România plasat în Registrul Istoric Mondial. În Porţiunile istorice ale oraşului inferior se pot întâlni multe stiluri arhitecturale de la cel medieval şi renascentist la cel pompos şi decorativ întâlnit în perioada dominaţiei Habsburgice care a marcat Provincia Transilvania ce aparţinea Imperiului Austro-Ungar. Lunga şi, în general, prospera domnie a Împăratului Austro-Ungar Franz-Iosif de-a lungul sec. al XIX-lea a lăsat un semn distictiv asupra Transilvaniei.

Un alt semn, mai puţin important însă, a fost lăsat de legenda Vampirului Dracula, mit născut din pana unui scriitor englez, Bram Stoker, care nu a vizitat niciodată România. S-a vehiculat această legendă de către câţiva vânzători de suveniruri turistice, dar Sighişoara a avut înţelepciunea să respingă ideea de a amenaja un parc Dracula în apropiere, cu ceva ani în urmă. A existat cu adevărat Dracula, în persoana lui Vlad Ţepeş, un domnitor crud al Transilvaniei sec. al. XV-lea, care era privit erou de unii oameni deoarece a luptat contra invadatorilor străini. Se spune că Sighişoara a fost locul naşterii lui Vlad Ţepeş, supranumit Dracula după tatăl lui, Vlad Dracul (Vlad „Dragonul”). Vlad Ţepeş era renumit pentru faptul că şi-a tras oaspeţii in ţeapă (denumite şi ţepele lui Ţepeş).

Cu toate acestea, pe care le are de oferit, Sighişoara a devenit o atracţie turistică europeană importantă de la căderea comunismului.

II. LUCRĂRILE FUNDAŢIEI ARIEL

Sinagoga Sighişoara cu o vechime de 100 de ani este situată pe strada Ionescu la nr. 13, aproape de centrul oraşului inferior într-o zonă care a fost odată un fel de cartier evreiesc. Clădirea principală a acestei proprietăţi în curs de deteriorare şi multă vreme inactivă a fost acum, în întregime, restaurată de către Fundaţia ARIEL, singură, cu fonduri private. Planurile actuale ale Fundaţiei ARIEL pentru îmbunătăţiri viitoare, includ o sculptură şi o grădină memorială situată în partea stângă a sinagogii. Pe termen lung, se speră că putem să achiziţionăm proprietatea din partea dreaptă a sinagogii care cuprindea odată o „mikvah” (o baie pentru ritualuri) şi o „shul” (o şcoală religioasă) astfel încât să se creeze un complex capabil să găzduiască peste noapte oaspeţi, seminarii şi evenimente în aer liber. Deşi prezenţa evreilor se poate regăsi în multe oraşe ale României, încă de acum 400 – 500 de ani nu se pot da informaţii despre originile şi istoria lor în Sigihşoara, acestea rămânând neclare. Unul din proiectele aflate în desfăşurare ale Fundaţiei ARIEL este de a încerca să adune laolaltă această dovezi cât mai unitar posibile. Obiectivele de ansamblu ale Fundaţiei sunt de a promova o imagine cât mai largă pentru o înţelegere cuprinzătoare a evreilor români şi de a reconstrui rolul Sinagogii important in 2 planuri: pentru serviciul religios şi a lărgii comunitatea Sighişoarei. Evenimentele anului 2007 au inclus o reuşită ceremonie de inaugurare, concerte de muzică barocă şi Klezmer, declamări de poezii şi un program de casă Hannukah. Concertele, expoziţiile, eforturile educaţionale şi religioase sunt parte integrantă a programului dezvoltat de Fundaţia ARIEL pentru anii viitori. O lună memorabilă o constituie luna August 2008 în care se vor susţine 5 concerte nocturne separate, cu participarea în cadrul Festivalului Etnic din Sighişoara, efectuarea primului serviciu de Sabbath în cadrul Sinagogii după 40 de ani şi o conferinţă de înalt nivel asupra relaţiilor Româno-Israeliene.

Cei care doresc să fie informaţi despre activităţile noastre o pot face la adresa noastră de mail : fundatia.ariel @ yahoo.com sau direct de la Sinagogă. Sunt binevenite informaţii legate de Istoria Evreilor din România, în special a celor din Transilvania. De asemenea sunt binevenite şi donaţiile.

III. O SINAGOGĂ – ŞI PUŢINĂ ISTORIE EVREIASCĂ

Mulţi oameni care vin la Sinagoga Sighişoara restaurată sunt încântaţi de frumuseţea, simplitatea şi istoria pe care o evocă. Numai Steaua lui David şi inscripţia ebraică de pe faţada frontală o definesc ca fiind o „Beth El” (adică o Casă a Domnului). Înăuntru, cei doi palmieri de pe fiecare latură a altarului principal (care în tradiţia evreiască sunt direcţionaţi întotdeauna spre Ierusalim) şi delicatele stele strălucitoare de pe tavan sugerează poate eternul vis al evreilor de a se întoarce în Oraşul – Sfânt. Exceptând noile scaune şi a podiumului şi intruziunea sistemului modern de sonorizare, reconstrucţia este conformă cu templul Beth El ridicat de comunitatea evreiască a oraşului cu mai bine de 100 de ani în urmă. Şi, oh da, femeilor nu le mai este restricţionat accesul la balcon.

Una din cele mai frecvente întrebări care se pun este aceea „Câţi evrei locuiau în Sighişoara şi câţi au mai rămas acum?”. Se pare că întotdeauna a existat o comunitate evreiască relativ mică, câteva sute de familii cel mult, dar prospere, cu cetăţeni de vază. Informaţiile disponibile, datând de la începutul sec. XVIII-lea, ne arată că exista o familie Blau, care era producători cu licenţă a alcoolului medicinal, cel mai folosit dezinfectant al timpului său. Unul din inginerii proiectanţi ai Marelui Turn al Sighişoarei a inscripţionat o Stea a lui David lângă ceas pe faţada care îndreptată spre cetate. Astăzi, părerea predominantă este aceea că nu mai există decât un evreu, în vârstă de 96 de ani, fost avocat poliglot, vorbitor a 4 până la 6 limbi străine, cu o sănătate fragilă. Dar există şi alţi locuitori ai oraşului cu rădăcini evreieşti. Şi mulţi români îţi pot spune despre rudele lor evreieşti pe care le-au avut odată.

În multe aspecte, dispariţia congregaţiei evreieşti din Sighişoara este o paralelă cu cea a întregii Comunităţi Evreieşti din România. Înaintea celui de-al II-lea Război Mondial existau cca. 800.000 evrei şi existau chiar câteva comunităţi înfloritoare. Până la sfârşitul sec. al XIX-lea, în special în oraşele importante, evreii şi-au adus contribuţia la educaţie, cultură, în medicină, la mediul de afaceri precum şi la creşterea productivităţii economice a României. Mulţi dintre ei au executat serviciul militar în armata română în timpul Primului Război Mondial. Existau mai mult de o mie de sinagogi şi Shuls (şcoli religioase evreieşti) pe întreg teritoriul României, mai mici sau mai mari, mai rustice sau mai decorative, de toate categoriile.

În oraşul Iaşi, care este considerat locul de naştere al Teatrului Yiddish exista mai mult de o sută de sinagogi şi pentru o bună perioadă de timp, chiar o majoritate evreiască. Oraşul Oradea, situat în vestul României, găzduia o importantă Sinagogă Reformată, un import de „Evrei Germani” moderni a sec. al XIX-lea. Frumoşii munţi ai Maramureşului, provincie din nord, erau casa atât a Sectei Ortodoxe Hassidice a Satmarului (cu provenienţă de la Satu Mare, oraş aflat la graniţa cu Ungaria) cât şi a câştigătorului premiului Nobel scriitorul Elie Wiesel (originar din Sighetul Marmaţiei – oraş situat în apropierea graniţei cu Ucraina). Elie Wiesel este cunoscut în întreaga lume pentru modul în care promovează şi păstrează vie amintirea şi înţelegerea asupra Holocaustului. El vorbeşte, de asemenea, cu dragoste despre viaţa familială pe care a avut-o în Maramureş şi cât de surprinşi au fost evreii asupra celor ce aveau să li se întâmple spre sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial. Nu la fel de cunoscut este faptul că Satmar Hassidim a înflorit în Brooklyn, New York şi că o parte din ei s-au reîntors în Ungaria la invitaţia guvernului acestei ţări.

Cei care mai trăiesc astăzi în toată România, după ravagiile făcute de Nazism şi comunism, în număr de 8.000 de persoane, sunt o mică fracţiune îmbătrânită a populaţiei evreieşti dinainte de război. Multe dintre sinagogi sunt dispărute şi foarte multe dintre acestea care au mai rămas sunt în ruină şi delăsare. Există foarte multe cimitire, care sunt de asemenea în condiţii proaste, dar care sunt decorate cu pietre funerare foarte frumos sculptate. Imaginea sumbră de ansamblu de astăzi este străbătută de câteva „raze de lumină” – cum sunt restaurarea sinagogilor şi cimitirelor, multi tineri evrei care rămân în loc să plece altundeva, o participare mai activă a evreilor în comunitatea de ansamblu.

Se speră că restaurarea Sinagogii din Sighişoara să fie una dintre „razele de lumină” un punct catalizator pentru înţelegerea mai bună a istoriei comune a românilor şi a evreilor. O bună parte din anii istoriei din timpul celui de-al II-lea Război Mondial se reflectă acum în substratul familiilor israeliene de provenienţă românească. Mai bine de jumătate din populaţia evreiască din zonele controlate de România în timpul celui de al II-lea Război Mondial a supravieţuit Holocaustului. Majoritatea acestor supravieţuitori au emigrat în Israel.

David Blum, fondator al Fundaţiei ARIEL, este un avocat în vârstă de 77 ani, semi-pensionar. El crede că este scriitor şi are câteva poeme publicate. A venit în România în 2003 şi are o locuinţă în Sighişoara unde lucrează la un roman.

Impresii de Calatorie – Din Bangkog la Mumbai

august 24th, 2008

Croaziera a fost excepţional de frumoasă. La Bangkog ne-am odihnit la hotel după oboseala unui zbor de peste 26 de ore. In dimineaţa următoare am luat un tur prin oraş, pe care l-am mai văzut şi în trecut, ţelul fiind să mai mergem odată la Royal Palace Grounds, care m-a fascinat prin stilul de construcţii, mozaic si exuberanţă de culori aşa cum nu am mai văzut nicăeri. Seara am fost duşi la vapor, nu înainte de a trece de-alungul câtorva sute de km. prin zone de construcţii de drumuri noi si blocuri foarte moderne, lăsându-ne să credem că investiţiile în această ţara, Thailanda, sunt foarte masive.
Pe vapor am găsit toate bagajele noastre în cabină aşa ca ne-am grăbit să mergem la masă, să vedem cu cine am fost sortiţi sa împărtăşim serile de-alungul a treizeci de zile. Intâmplarea a făcut sa fim întampinaţi de două perechi foarte plăcute. Prima pereche, Gale si Lary, din Florida, căsătoriti de 50 de ani, oameni foarte înstăriţi, (invitaţi la o receptie oficiala în cinstea lui G.W.Bush si soţia), cu avion personal si o fermă de peste 80 de ha. in Idaho. S-au ataşat de noi şi am petrecut cu ei multe momente plăcute. Cealaltă pereche, din Anglia, puţin cam greu de înţeles din cauza accentului, au intrat in joc cu restul mesei, participând cu glume si povestiri care ne-au delectat seară de seară.
A doua zi am ajuns in Vietnam, însa nu am vrut să mai mergem odată la Saigon, pe care l-am vizitat cu doi ani în urmă aşa ca ne-am rezumat să facem mici cumpărături din port, în special două tablouri în laquer cu figuri din sidef, pentru Marius si Ancuţa, copii nostri. Soţia mea Vali nu a fost de acord cu această achiziţie, însă copii au fost încântaţi când le-au primit.
In Singapore si Kuala Lampur, oraşe de o rară frumuseţe si curăţenie, este greu să hotărăşti pe care parte să priveşti din autocar. În timp ce străbăteam labirintul de străzi şi bulevarde aliniate frumos cu bordură de flori şi verdeaţă pe margini, ne minunam că e posibil ca la o temperatură de peste 40 de grade să întreţii asemenea grădini. Tot în drumul spre Kuala Lampur am vizitat Batu Caves, care este o înşiruire de grote imense în munte, cu înălţimea de peste 100 m. şi în care se află un număr de altare Hindu de mare semnificaţie religioasa. Dar ca să ajungi la aceste grote, trebuie să urci nu mai puţin de 272 de trepte în tovărăşia a numeroase maimuţe care se ţin de tine, te urmăresc sau pur şi simplu te ignoră.
Următorul stop l-am făcut in Penang. Drept să spun, fie că turul ales de noi nu a fost cel pe care ar fi trebuit să-l luăm, ori localitatea este lipsită de prea multe obiective turistice. Noi am vizitat partea istorică a oraşului, acolo unde în urmă cu peste 150 de ani o mână de chinezi şi-au stabilit primele hornuri si altare. Nu ştiu care parte din oraş a fost mai greu atinsă de tsunami, pentru că vizita noastră a avut loc cu mai puţin de o lună înaintea acestui cataclism, dar oraşul modern din direcţia portului nu cred că a suferit cu aceaşi intensitate ca oraşul sărac din zona istorică. Aici în majoritatea caselor, oamenii trăiesc înghesuiţi într-o singură încăpere, pe paturi de lemn acoperite de un pled, uneori câte 16 inşi în familie, izolaţi noaptea doar de perdeua care-i fereşte de ţânţari. Femei in vârstă slabe, îşi petrec dimineaţa aşezate pe treapta de la intrare, lăsând uşa din spatele lor deschisă, prin care am zărit aruncându-mi privirea înăuntru, atât încăperea cât şi altarul cu candele aprinse, la care-şi fac rugăciunile.
In Phuket, o insulă de-asemeni greu lovită de tsunami, pentru prima dată am auzit expresia “the gipsy fisherman”. Aceştia trăiesc de-alungul coastei şi în interiorul unui canal bogat în peşte, în luntrele lor lunguieţe acoperite de coviltire, nici mai bogaţi, nici mai săraci decât restul populaţiei, trăind în căsuţe mici, colibe cum le numim noi, răsfirate de-o parte şi de alta a drumului. Insula de-o rară frumuseţe, ne-a dezvăluit priveliştea unui templu Buddhist, rivalizând aproape cu templurile văzute la Bangkog, şi unde Stupa, un turn de aur, ( aurul la Buddhisti se vinde în pătrăţele subtiri ca poleiala, de 24 carate, care se lipesc de statuile venerate la care se roagă). Aici se află cenuşa lui Buddha ţinută sus în turnul de aur, o Stupă în miniatură în turnul Stupei adevărate. În jur un complex de clădiri, locuri de rugăciune şi o mulţime de călugări care impresionează prin devotamentul credinţei lor. Am văzut şi resorturile moderne construite de curând pentru turiştii din întrega lume şi unde, din păcate, multi şi-au trăit ultimile bucurii înainte Apocalipsei stârnită din adâncuri..
De-acum suntem în drum spre India. La Cochin, oraş construit de Portughezi pe la 1500, am mers cu turul pe străduţe înguste cu miros de igrasie, peşte şi alte izuri până ne-am plictisit. Ne-am detaşat de tur, am luat un “taxi”, o motocicletă pe trei roţi cu bancă dublă in spate şi coviltir să te apere de soare şi am facut un ocol de forţă în jurul oraşului din care ne-am ales cu trei şaluri din caşmir şi alte suveniruri care nu au costat foarte puţin. Printre altele am vizitat Synagoga si Palatul Rajei. Synagoga este complect diferită de ritul si traditionalul stil pe care mai mult sau mai puţin îl cunosc, dar a fost construită ca urmare a valului de refugiaţi din Israel la data când romanii au pus stăpănire pe întreaga ţară. Am fost surprins să găsesc picturi ilustrând sosirea primilor evrei in Cochin in Sec VI BC şi mai ales in Sec.I AC, când prigoana romanilor crescuse în Ierusalim. Palatul Rajei a fost construit de Dutch in sec.16 şi are picturi murale acoperind pereţii mai multor încăperi ce reprezintă legenda Ramayanei. Din păcate e greu descifrabilă şi în multe locuri reparaţiile fregvente acoperite de tencuială nouă au distrus şi ce mai era de văzut. Ce păcat că nimeni nu s-a preocupat să ocrotesca asemenea opere de artă.
Două zile mai târziu am ajuns la Bombay (Mumbai în denumirea curentă). Este greu să atingi un simţământ conclusiv când te afli in locuri în care frumosul se îmbină cu mizeria, unde contrastul este aşa de pregnant încât şocat şi descumpănit îţi rezervi concluziile pentru mai târziu, când timpul v-a sorta între una şi alta. Edificii splendide din epoca Victoriană se îmbină cu construcţii moderne. Hotelul Taj Mahal, construit la intrarea în secol XX în faţa porţii de triumf „Gateway Of India”, are un adaus modern, un turn de peste 30 de etaje, care se îmbină cu stilul original dar nu face discordanţă. Printre altele, copii în uniforme curate, băieţi si fete de toate vârstele, mergând pe stradă în grupuri gălăgioase dar civilizate. Şcoli in clădiri mari curate. Case şi prăvălii luxoase aliniate pe bulevarde cu circulaţia pe stânga ca la Londra, circulaţie care de multe ori este întreruptă de trecerea unei vaci, animal sacru şi venerat de tradiţia lor, trecând tacticos strada, mai cu seamă în dreptul unui templu Hindu. Mulţime de cerşetori stând pe jos, cu copii în braţe şi mai ales mulţimea de copii, ţinâdu-ţi calea pentru ceva bani, arătându-ţi ducând mâna la gură că le e foame. Am vizitat casa lui Gandi care astăzi e muzeu şi am fost profound impresionat de adâncimea citatelor evocate printre fotografii şi alte exponate din viaţa acestui mare om, care a introdus o conceptie nouă în lume. Am văzut mai multe temple intre care Jain Templu, apartimânând unei secte foarte răspândită, aparent una dintre primele care prohibesc împărţirea societăţii pe caste. În final am trecut pe la Dobi Ghat, locul unde tradiţional rufele oraşului sunt colectate şi spălate zilnic, uscate, câlcate şi distribuite înapoi la fiecare usă. Asta e o privelişte ce merită să fie văzută, aşa cum nu trebuie scăpată ocazia de-a vedea unul din trenurile ce vin şi pleacă din oraş.
(Va urma(

Culturile neolitice de pe teritoriul Romaniei (2)

august 24th, 2008

Vorbind despre culturile arheologice, am intrat, deja, pe tarimul neoliticului, pe care l-am definit pe scurt: cresterea animalelor, cultura plantelor si, apoi, ceramica. Trebuie subliniat ca avem de-a face c-o schimbare de mentalitate. O revolutie in ceea ce priveste existenta grupului, modul de viata, gindirea, etc.

Acum se creaza premisele ptr. sedentarizarea populatiei. Grupurile nu mai migreaza dupa vinat ci isi exploateaza animalele de pe linga casa. Pentru ca de acum, omul incepe sa-si construiasca adaposturi tot mai trainice, in care locuieste (impreuna cu familia) toata viata. Isi face provizii de cereale, pentru a infrunta sezoanele reci. Atit pentru el, cit si pentru animale (care sunt adapostite, noaptea, de multe ori, in aceeasi casa.)

Omul se ocupa, de acum, de tot felul de mestesuguri:obtinerea ceramicii, prelucrarea pepitelor de aur sau cupru (prin martelare, initial), tors, tesut, impletit, dulgherie, etc. Face plase de pescuit (monoxila e inventie mezolitica; la fel si arcul cu sageata -si producerea lor-, perforarea topoarelor de piatra pentru prinderea cozii, dresarea ciinelui de vinatoare, domesticirea porcului si a oii, in zonele in care existau). Ajunge sa cunoasca aproape toate mestesugurile de azi, cu exceptia metalurgiei/siderugiei si a celor ce deriva din ele.

Grupurile umane nu mai migreaza, dar se cunoaste fenomenul „roirii”. (Raspindirea comunitatilor neolitice, raspindirea grupurilor hallstattiene, colonizarile feniciene si grecesti.)

Despre ce e vorba: un grup uman, datorita abundentei de hrana si a lipsei de inamici (razboi) se mareste numeric rapid. In aceste conditii. locurile de cultura plantelor/pasune devin insuficiente. In toate societatile primitive, se observa o grija pentru a se pastra elementele economice de baza pentru orice familie. Aceste elemente ii asigura supravietuirea si egalitatea sociala cu ceilalti. Calitatea de membru cu drepturi depline al adunarii tribului. Membru ce este capabil sa se intretina singur si sa se inarmeze singur, pentru a participa la razboi, in caz de nevoie. Un fel de „republica a egalilor”.

Atunci cind numarul de familii devine prea mare, grupul se rupe. Cei fara proprietati migreaza (aproape sau mai departe) pentru a infiinta noi asezari. Acesta e motorul „roirii”.( La noi s-a pastrat pina tirziu, in evul mediu. Ba si in sec. XIX-XX, organizat de stat (Baragan, Dobrogea).) Cind nu mai au spatiu pentru unde sa migreze, comunitatile umane se modifica. Se structureaza proprietatile private, apare scalvia (initial „patriarhala”), se limiteaza numarul de nasteri (in Fenicia era incurajata prostitutia femeilor si homosexualitatea; se pare ca prostituatele aveau mai putine sarcini, natural, decit restul femeilor). In mod firesc, noile asezari sunt organizate la fel ca asezarile „matca”. In felul acesta un grup puternic, situat intr-o zona fertila, isi raspindeste „cultura” in toate imprejurimile, uneori si la mare distanta.

Diviziunea muncii

Notiunea de cultura arheologica ar trebui sa cuprinda si notiunea de rudenie intre membrii purtatori. Cel putin in fazele initiale.

Practic, acum apare „taranimea”, dependenta de roadele pamintului pe care-l lucreaza si pe care nu-l poate parasi. Sedentarizarea este si efectul „profesionalizarii” oamenilor. Vechii vinatori, care-si invatau copiii sa fie tot vinatori, incep sa deprinda tot felul de „taine” mestesugaresti, pe care le lasa mostenire copiilor lor. Acestia, nu stiu sa faca altceva. Ei sunt obligati, toata viata, sa practice singura meserie pe care o cunosc.

Impartirea societatii in caste nu e doar un moft, dorinta elitelor, ci si rezultatul unui anumit tip de dezvoltare sociala si a lipsei unei infrastructuri sociale orientate spre educarea tinerei generatii. (Atentie la tendintele contemporane de a reduce rolul invatamintului public.) Parintii isi dominau copiii mai mult decit se percepe azi, caci ei le transmiteau cunostintele necesare supravietuirii. Ei erau si profesori.

Ca observatie strict personala: atit in numeroasele periegheze din judetele Calarasi si Giurgiu, cit si din hartile cu asezari neolitice publicate (Petrica… Pandrea, de la muzeul din Braila, are publicata o astfel de harta a tuturor asezarilor neolitice din judet), am tras concluzia (confirmata si de lucrarile scrise ale inaintasilor) ca asezarile neolitice se intemeiaza pe vaile riurilor sau malurile lacurilor. Acest lucru (coroborat cu faptul ca multe asezari neolitice sunt chiar in zona inundabila a riurilor) m-a facut sa cred ca sistemul (initial) de cultivare a plantelor la noi, a fost cel „egiptean”. Adica semanarea in lunca inundabila, imediat dupa retragerea apelor… Nu am nici o dovada in acest sens, in afara amplasarii asezarilor dupa cum am relatat.

De asemenea, arartrul (impropriu folosirea termenului plug pentru asemena timpuri si tehnologii) apare doar in fazele tirzii ale neoliticului. Practicarea gradinaritului (cu cerale) doar cu ajutorul plantatorului si a sapaligii din corn, nu cred ca era eficient. Nici macar pentru timpurile alea. Fara indoiala, prezentul paragraf este doar o ipoteza a subsemnatului. Ramine de vaut in ce masura colegii vor adopta acest punct de vedere. Si din tara, si din afara. (De fapt fostii colegi, din pacate. Daca ne referim doar la Romania, nu putem zice: „din fericire”?)

Migrația

Migratiile vor apatine celui de-al doilea grup uman, care se specializeaza in cresterea animalelor. Nu pe linga case, ci in turme mari. Grupurile umane cu aceasta „specializare” se misca in permanenta pentru a gasi noi pasuni si se vor impinge unii pe altii (razboaie), navalind (uneori) in zonele agricole ocupate de sedentari. Ei au alte principii de organizare supravegehere si aparare, caci turmele au alte necesitati decit munca cimpului. In primul rind, e vorba de numarul mare de animale necesar unei femilii, pentru subzistenta. In al doiela rind, de obligativitatea apararii unui numar atit de mare de animale. Hotii puteau distruge (prin infomatare) multe familii.

Din acest motiv, pastorii se vor aduna mereu in grupuri de citeva familii, pentru ajutor reciproc. Ei vor lupta pentru a impune o putere centrala , care sa vegheze la respectarea legilor in arealul lor (impotriva briganzilor, altor etnii de pastori), dar sa nu fie suficient de puternica pentru a vexa membrii obisnuiti ai tribului sau elita razboinica, ce incepe sa acumuleze mari turme. Aceste turme sunt sunt ingrijite si aparate de „familiali”, „clientela” de oameni liberi, saraci, fara animale sau cu animale putine, ce nu se pot desprinde de gospodaria stapinului.

Nu in ultimul rind, razboinicii vor participa, si ei, la vinatoare si furtul animalelor vecinilor. Astfel, femeia care detine un rol primordial in societatea taranilor sedentari, devine un element secundar in societatea razboinica a crescatorilor de animale. Aceasta situatie de continua hartuire, de razboi nedeclarat, nu va disparea din lumea stepelor decit in momentele in care autoritatea centrala este foarte puternica si se impune pe intreaga suprafata dominata de pasuni. Este o pace binecuvintata, benefica atiti pastorilor, cit si tarilor ocupate de acestia, care incurajeaza comertul la mare distanta.

Dar, mai avem pina la migratii.

Culturi

Deocamdata, in epoca neolitica de pe teritoriul Romaniei, apar culturile Boian, Precucuteni si Vadastra. Aceste culturi apar in jurul anuli 4000 i.e.n., sau un secol doua dupa. Cronologia absoluta nu este prea exacta. In ciuda analizelor C14, fazele acestor culturi dureaza prea mult. Apar frecvent incurcaturi in lucrarile de specialitate. Ce sa mai vorbim de popularizare sau cei ce isi fac o meserie din „interpretarea” acestor erori. Pentru orientare, trebuie folosita doar succesiunea de culturi, cu fazele lor. Trebuie precizat foarte clar, toate aceste culturi, sunt autohtone. Ele rezulta din evolutia indelungata (sute de ani) pe acelasi areal a culturilor neolitice sosite. Dupa prima faza (ocuparea prin „roire” a intregului spatiu al Romaniei si al vecinilor) culturile neolitice se transforma , avansind in faza finala a neoliticului.

Cultura Vadastra ocupa Oltenia, sud-vestul Munteniei si nord-vestul Bulgariei. Cultura Boian ocupa initial Muntenia, apoi se extinde in Transilvania, Dobrogea si sudul Dunarii, pina la poalele Starei Planina.

In faza finala Boian si in prima faza Gumelnita, s-au descoperit „importuri” Precucuteni III, ceea ce asigura corespondente cronologice clare.

Precucuteni se intinde in Moldova, partial in Transilvania si la est de Nistru, ocupind acelasi areal cu cultura Cucuteni.

Eneoliticul, sau epoca aramei (desi arama si aur prelucrat avem inca din cultura Vinca), cuprinde culturile Petresti, Salcuta, Gumelnita, Cucuteni si Romanesti. Acum, gratie cuptoarelor cu reverberatie, arama poate fi prelucrata prin topire.

Cultura Petresti ocupa centrul Ardealului. Pe valea Muresului are citeva puncte de patrundere in Banat. Nu se cunoaste clar originea culturii. Unii o lega de Starcevo-Cris. Distanta cronologica mare dintre ele (peste un mileniu) nu ajuta o astfel de ipoteza. Altii o considera sosita din Balcani, ca „roire” a culturii Dimini (Grecia). Un al treilea grup consdiera ca, dimpotriva, cultura Dimini este o „roire” a culturii Petresti. Nu putem decit sa retinem frapanta asemanare cu cultura Dimini. Altii, considera ca ar fi putut participa la formarea culturii Cucuteni, alaturi de Precucuteni si Gumelnita.

Cultura Gumelnita apare din fondul Boian, marindu-si arealul. (se pare ca ajunge pina la Egeea; vezi tell-ul de la Dikili Tash). Din pacate, pina acum nu avem o lucrare monografica dedicata acestei culturi.

Cultura Cucuteni ajunge in est pina la Nipru (Tripolie). De unde si formula „cultura Cucuteni-Tripolie”. Datarea aproximativa ar fi 3600 – 2800 i.e.n.

Cultura Romanesti ocupa Banatul, Crisana si nordul Transilvaniei, dar si zone din actuala Ungarie si Slovacie. In afara Romaniei i se spune Tiszapolgar.

In acelasi areal se naste cultura Gornesti, cunoscuta in exteriorul Romaniei sub numele Bodrogkeresztur.

Incepind de acum, elementele nord pontice incep sa se faca simtite. Dar, asta e o alta poveste.

După conflictul din Georgia, urmează la rând Republica Moldova?

august 24th, 2008
La Tiraspol, evenimentele din Georgia sunt privite cu satisfacțieLa Tiraspol, evenimentele din Georgia sunt privite cu satisfacție

Conflictul militar din Georgia, în special acţiunile armate înfăptuite de Rusia împotriva acestui stat ex-sovietic, conturează posibilitatea apariţiei pe termen lung a unor ameninţări serioase la adresa integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova. O parte din vina pentru eventuala materializare a acestor pericole aparţine autorităţilor moldovene centrale, care nu au avut curajul să ia o atitudine clară de denunţarea a agresiunii ruse împotriva Georgiei, unul din partenerii GUAM al RM.

Motivele acestei abţineri au în prim plan tentă electorală. Astfel, Partidul Comuniştilor din RM este precaut faţă de mesajele şi comportamentul său pe plan extern, mai ales în subiectele care vizează Rusia, pentru a nu crea dificultăţi în dialogul cu aceasta (aspecte energetic, economic etc.). Opţiunea dată este esenţială pentru actualul partid de guvernământ care doreşte să facă uz de influenţa Rusiei pentru a se impune în alegerile din 2009 (de natură umanitară: mass-media rusească care se bucură de credibilitate în RM; minoritatea rusească loială politicii ruse care se va consolida şi mai mult după lansarea Agenţiei Federale pentru CSI; factorul transnistrean: Moscova dirijează în mod unilateral negocierile privitor la problema transnistreană etc.).

Odată ce Comisia Electorală Centrală preconizează solicitarea unor surse financiare bugetare pentru eventuala antrenare a electoratului din regiunea transnistreană în alegerile parlamentare din RM, se conturează, de asemenea, intenţia PCRM-ului de a folosi potenţialul persuasiv al Moscovei pentru a intermedia participarea raioanelor din stânga Nistrului în viitoarea campanie electorală.

Cu toate acestea, ultimele reacţii ale Tiraspolului privitor la introducerea unui moratoriu privind participarea sa în procesul de negocieri a luat în surprindere factorii de decizie de la Chişinău, dar şi ceilalţi actori ai formatului “5+2” (RM, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE + UE și SUA). În afară de faptul că regimul separatist a cerut o abordare egală a tuturor părţilor la negocieri (pentru a promova o participare mai activă a Rusiei), acesta a invocat obligativitatea condamnării de către Chişinău a „agresiunii militare” georgiene împotriva Osetiei de Sud.

Separatiștii nistreni prind curaj

Acest ultimatum a fost urmat de un răspuns timid din partea autorităţilor moldovene care l-au caracterizat drept “lipsit de orice temeiuri”. Ținând cont că afirmaţiile Tiraspolului nu au fost deocamdată infirmate sau dezaprobate de niciun demnitar al Federației Ruse, putem presupune că acesta acţionează cu acordul şi/sau la indicaţia Moscovei.

Din considerentul că Rusia se găseşte într-o situaţia dificilă pe plan internaţional (ameninţată de posibila izolare internaţională , lipsită de sprijin politic din partea comunităţii internaţionale, cu excepţia unor state cu pondere minoră ca Cuba), introducerea pe agenda politică regională a Moldovei şi a conflictului transnistrean reprezintă pentru aceasta oportunităţi vitale de conjunctură.

Primo, prin evocarea subiectului transnistrean Moscova aminteşte UE că rolul pacificatorilor ruşi este esenţial în soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul ex-sovietic, pedalând pe ideea că forţele militare de pacificare din Georgia au procedat corect violând integritatea teritorială şi suveranitatea georgiană pentru „a impune pacea”.

Secundo, Kremlinul emite semnale clare Bruxellului despre faptul că dacă acesta este interesat în avansarea negocierilor în problema transnistreană (care din cauza proximităţii geografice de spaţiul european este considerată prioritară), atunci trebuie să fie mai cooperant în chestiunea conflictului din Georgia. În contextul dat, Rusia tinde să coreleze politica europeană vizavi de evenimentele din Georgia, de poziţia rusă în tratativele pentru reunificarea RM.

Tertio, încadrarea conflictului transnistrean în disputa Rusiei cu Occidentul privitor la Georgia ar putea duce la diluarea presiunilor pe care îl exercită ultimul asupra autorităţilor ruse. De asemenea, subiectul transnistrean poate fi folosit de Moscova pentru a distrage atenţia publică de la situaţia din Caucaz sau pentru a atenua imaginea Rusiei de „stat agresor”, promovând ideea că Rusia reprezintă în continuare o putere mondială ce este capabilă să folosească metodele paşnice de soluţionare a conflictelor.

‘Ultimatum’

Dacă însă, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au acţionat pe cont propriu („ultimatumul” a fost făcut public la 12 august), fiind conştiente de faptul că Rusia este focusată pe Caucaz, atunci RM riscă să se confrunte cu probleme grave. Justificarea acestei supoziţii nu a întârziat să apară. Astfel, deja la 14 august, I. Smirnov, în adresarea sa către populaţia regiunii transnistrene, a invocat faptul că pentru a preîntâmpina comiterea “actelor de genocid” împotriva populaţiei abhaze, sud-osetine şi transnistrene (“similare celor comise de Georgia”), cele trei regiuni rebele trebuie să-şi realizeze dreptul la autodeterminare. Pe lângă aceasta, liderul regimului separatist a menţionat că dacă UE doreşte stabilitate şi pace în Europa, atunci aceasta ar trebuie să nu mai încurce recunoaşterii “RMN”.

Aceste mesaje comportă pericol la adresa securităţii europene, dar în mod special în ce priveşte integritatea teritorială şi suveranitatea RM:

1) După evenimentele din Georgia, regimul de la Tiraspol este în stare să folosească precedentele abhaz şi sud-osetin pentru a maximiza oportunităţile de promovare a „independenţei” sale faţă de Chişinău. Prin echivalarea lui V. Voronin cu M. Saakaşvili, I. Smirnov vehiculează ideea existenţei unui pericol din partea RM. Chiar dacă, nu există o confirmare a acestei afirmaţii, oricum autorităţile transnistrene deja folosesc acest detaliu în lupta propagandistică împotriva Chişinăului şi a perspectivelor de reintegrare a RM.

2) În contextul în care, başkanul Găgăuziei, şi-a exprimat ataşamentul faţă de acţiunile Rusiei împotriva Georgiei (13 august, edingaguz.com), susţinută ulterior şi de formaţiunea politică condusă de acesta, Chişinăul este indirect forţat să recunoască la rândul său acelaşi lucru. Sub presiunea transnistreană puternică, dar şi implicit a găgăuzilor, actuala guvernare (inclusiv din motive politice şi electorale) ar putea să recunoască calitatea de „agresor” a Georgiei în conflictul armat din Osetia de Sud. Acest fapt va fi echivalent cu aprobarea acţiunilor de agresiune a Rusiei care şi-a apărat cetăţenii şi pacificatorii de atacul militar georgian. Or, se va realiza precedentul internaţional conform căruia Moscova va putea agresa orice stat, unde după părerea ei sunt puse în pericol viaţa posesorilor de paşapoarte ruse (prevederi prescrise în Doctrina Militară a Fed. Ruse). Legea privind dubla cetăţenie, precum şi acordarea fără impedimente a paşapoartelor ruse pe teritoriul RM, reprezintă în acest sens adevărate pericole la adresa securităţii naţionale, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale RM.

3) Aluziile liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, privitoare la posibilitatea realizării scenariului Kosovo şi în cazul celor trei republici separatiste sunt extrem de simptomatice, în condiţiile în care Rusia a declarat că va pune în aplicare principiul autodeterminării pentru Abhazia şi Osetia de Sud. Prin urmare, avalanşa precedentului Kosovo, stopat pe o perioadă nedeterminată de UE, ar putea să pună în funcţiune nu numai separatismul din Caucaz, dar şi din alte colţuri ale spaţiului european. În acest fel, eventuala evoluţie favorabilă pentru regiunile rebele din Caucaz şi RM generează provocări la adresa viabilităţii Politicii Europene de Vecinătate, dar în mod special a securităţii şi stabilităţii europene per ansamblu.

sursa: http://unimedia.md/

Reprezentarea românilor din străinătate în Parlamentul României, o glumă bună sau o farsă de prost gust

august 24th, 2008

Nu de mult, aflam că românii din diaspora au trimis 7 miliarde de euro în 2007 în România, bani munciţi din greu de majoritatea celor care şi-au lăsat familiile şi pământul pentru a lua drumul străinătăţii în dorinţa unui trai decent şi demn. De fapt anual, miliarde de euro intră în ţară datorită acestor români, care nu de puţine ori sunt batjocoriţi chiar de către conaţionalii lor, ori în presa de scandal, ori pe diverse forumuri de discuţii sau chiar de către cei a căror datorie este să îi reprezinte, şi exemple ar fi nenumărate, de la felul în care sunt apărate interesele şi imaginea românilor în afara graniţelor, şi până la birocraţia existentă când e vorba de acte şi formalităţi care implică lucrul cu statul român. Dar cel mai recent caz, este hotărârea de guvern prin care s-a stabilit că numai cetăţenii români cu domiciliul stabil în străinătate vor putea vota la alegerile parlamentare din noiembrie 2008.

Majoritatea românilor din străinătate nu o reprezintă însă cei care au domiciliul trecut în paşaport în ţara de adopţie, ci persoanele care sunt rezidente, adică au acte prin care se atestă rezidenţa lor în respectiva ţară. Oficial, numărul acestora nu este cunoscut, însă se crede că este între 2,000,000 şi 3,000,000. Aceşti români din diaspora sunt efectiv pierduţi între ministerul de interne şi cel al afacerilor externe, nu se ştie clar care e statutul lor de cetăţeni cu drept de vot.

Discutând cu candidatul independent pentru America de Nord la Camera Deputaţilor, domnul Constantin Timoc, am aflat ca în evidenţele administrative numărul românilor posesori ai paşapoartelor de tip CRDS este de în jur de numai 190,000, în toată lumea. În afară de o falsă reprezentare, aceasta ridică o problemă în plus şi anume, cine sunt cei care pot vota şi cum pot ajunge mesajele candidaţilor direct la aceştia, din moment ce în diaspora nu există evidenţe şi statistici, cel puţin nu la nivel global, şi nu publice sau oficiale. Dar poate cel mai hilar este că eventuala campanie electorală cel puţin în America, se transformă într-un joc de-a baba oarba… şi cel care va avea pile şi va putea obţine o listă a acestor români cu domiciliul în străinătate, va avea categoric mai multe şanse de câştig.

Încă o dată se promovează şpaga, mita şi pilele, de parcă nu e suficient că pe acest continent distanţele foarte mari între oraşe, respectiv comunităţi, impun probleme din punctul de vedere a organizării alegerilor şi a tuturor manifestărilor la nivel de comunitate, din aceasta rezultând şi dificultăţi de informare şi dialog.

Însă revenind la subiectul iniţial, nu doar românii din America sunt afectaţi ci si cei din Europa, unde numărul imigranţilor de orgine română este şi mai mare, şi unde la fel, mulţi dintre aceştia, din diverse motive, nu şi-au schimbat paşapoartele. În plus, datorită faptului că se poate vota numai în secţiile de votare organizate pe raza localităţii unde este stabilit domiciliul, câteva zeci de mii de studenţi români care nu învaţă în localitatea de domiciliu, nu pot vota.

Banii trimişi anual de către românii care trăiesc în străinătate au susţinut şi susţin fără doar şi poate economia României, ca să nu mai vorbim că scutesc Guvernul de o mulţime de probleme şi cheltuieli, în ceea ce priveşte asigurările sociale şi medicale, prin simplul fapt că emigranţii îşi ajută familiile rămase acasă, majoritatea alcătuite din pensionari şi copii, sau persoane care nu mai sunt apte de muncă. Parlamentul şi Guvernul României, în schimb, dau legi prin care aceşti români nici măcar nu pot vota, astfel vocea şi interesele lor nu vor putea fi reprezentate în forul de conducere al ţării. Vi se pare acest lucru corect?

Încă o dată aleşii poporului ne sfidează şi insultă inteligenţa, într-o încercare disperată de a ne ţine la distanţă, le este oare frică de judecata generaţiilor de emigranţi, de faptul că vor un sistem cinstit în ţara lor şi nu mai sunt uşor de păcălit?

Adina Cicort este editoare a publicației http://www.romanianvip.com/

ORFANII NIMANUI

august 24th, 2008

Dupa 1989, adoptiile in Romania- o problema aproape ignorata de sistemul comunist- au devenit o sursa imensa de scandaluri, unele avand rasunet chiar si pe scena politica internationala. Nu scandalurile politice pornite de la adoptii este tema pusa in discutie, acum. In anul de gratie 2008, ar fi poate mult mai important sa ne aplecam spre aspectul moral al legilor care reglementeaza regimul adoptiilor. Si de ce tocmai \”aspectul moral\” al adoptiilor?!

In ultima perioda am asistat inmarmuriti la o serie de intamplari nefericite, ai caror protagonisti au fost copii orfani institutionalizati sub diverse forme. Atrocitatea petrecuta zillele trecute la Bistrita-cazul copilului de patru ani, de etnie rroma, ucis chiar de asistenta maternala in a carei ingrijire se afla- ne face sa ne ridica serioase semne de intrebare despre justetea morala- in primul rand, si despre realismul actualei legi a adoptiilor.

De la inceputul acestui an, de cand au intrat in vigoare noile masuri legislative privind protectia drepturilor copilului, in doar noua judete s-a deschis procedura de adoptie interna si s-au incredintat copii in vederea adoptiei. In prezent, 800 de familii atestate pentru a putea adopta copii stau si asteapta pentru ca li se spune ca nu au pe cine lua, sau sunt tergiversate etapele- din diverse motive, mai mult sau mai putin credibile. In timpul asta, sute de copii sunt abandonati in maternitati sau in camine de copii, asadar e greu de crezut ca nu exista copii care pot fi adoptati. Desigur, ar mai trebui spus ca la ora actuala, in doar in jumatate din judetele Romaniei exista compartiment de adoptie, iar 30 de judete au personal insuficient pentru acoperirea nevoilor existente. La nivel national exista doar 58 de asistenti sociali, 34 de psihologi, 13 juristi, 8 lucratori sociali si 2 pedagogi care lucreaza in cadrul serviciilor de adoptie.

Theodora Bertzi, secretar de stat la Oficiul Roman pentru Adoptii, declara pentru cotidianul \”Adevarul\”, in urma cu o saptamana, ca : \” Structurile nu functioneaza firesc. Nu se intelege urgenta atunci cand e vorba de copii. Sunt foarte putine adoptii fata de nivelul cererilor. In doar 9 judete din tara au inceput aceste proceduri de adoptie. E de neconceput sa existe in jur de 550 de copii abandonati in spitale, de la inceputul anului. Putem vorbi de un blocaj in adoptiile din Romania. Exista probleme in spitale. Parasirea copilului de catre mama nu este sesizata la timp. Sa nu mai vorbim de faptul ca nu exista asistenti sociali in toate maternitatile.\” Si acesta este un prim pas incurajator in vederea rezolvarii problemei adoptiilor, faptul ca un demnitar recunoste ca structurile statului nu functioneaza eficient si ca nu se intelege importanta problemei copiilor orfani. Numai ca recunoasterea ineficientei structurilor statului care se ocupa de adoptii, nu este suficienta. Trebuie facut ceva concret, sensul modernizarii si adaptarii legii adoptiilor, la starea actuala societatii romanesti.

Lipsa acuta de personal specializat din cadrul oficiilor pentru adoptii dar si inflexibilitatea legii adoptiilor, nu au drept consecinta numai ingreunarea teribila a procedurilor incredintarii spre adoptie, a unui copil. Pot aparea si cazuri tragice, cum este cel al copilului de patru ani din Bistrita care a fost macelarit, chiar de catre femeia in carei ingrijire fusese incredintat de catre autoritatile statului. Oficiul pentru Protectia Copilului nu si-a facut in acest caz, datoria. Femeia respectiva nu mai trecuse de cel doi ani prin prin testarea pshihologica obligatorie, la care sunt supusi asistentii maternali.

In schimb, aceleasi autoritatii devin extrem de scrupuloase atunci cand o persoana singura doreste sa dopte un copil.Desi legea 274/2004 , actualizata in 2008, prevede la articolele 9, 10, si 21, ca adoptatorul poate fi o familie dar si o persoana necasatorita care indeplineste garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului, in practica, exista cutuma potrivit careia, autoritatile refuza din start cererea de adoptie pe care o inainteaza o persoana necasatorita- chiar daca aceasta indeplineste toate conditiile prevazute in lege.

La fel si in cazul cuplurilor care traiesc in \”concubinaj\” si intreprind demersurile necesare in vederea adoptarii unui copil. Aici apare aspectul de ordin moral: oare de ce o persoana necasatorita sau un cuplu necasatorit, care insa, intrunesc absolut toate conditiile cerute de legea adoptiilor, nu pot trece de cerbicia prost aplicata a legii 274, in schimb, sa zicem, acea asistenta maternala din Bistrita, prezinta mai multe garantii morale si ii sunt incredintati patru copii in ingrijire. Sa intelegem ca e de preferat ca un copil sa sfarseasca ucis- de catre asistenta maternala-, in loc sa aiba o soarta fericita alaturi de doi oameni care formeaza un cuplu fara sa fie casatoriti, sau chiar de unul singur, care din diverse motive, nu pot avea copii, dar care adora copii si isi doresc sa adopte?!

De ce?! Doar pentru ca dogmatismul si ipocrizia, tipic romanesti, ne impiedica sa modernizam legea adoptiilor si sa reglementam si regimul juridic al concubinajului?! Ce sa mai vorbim despre sansele de a deveni parinte ale unei persoane singure?! Desigur, exista si cele cateva cazuri- in special, cele ale unor vedete de televiziune- in care s-a reusit adoptia, chiar daca persoanele respective nu aveau o familie, in sensul impus de legea romaneasca. Asadar, la aceste persoane, nu s-a mai tinut seama de cutuma existenta, notorietatea inlocuind oricare alt criteriu.

In 2006, un grup de profesori de la Universitatea din Minnesota, au efectuat un studiul in cateva orfelinate bucurestene despre dezvoltarea fizica si psihica a copiilor institutionalizati. Acest studiu detaliat arata ca viata intr-un orfelinat poate sa inhibe considerabil dezvoltarea cognitiva si fizica a unui copil, si ca adoptia poate indeparta intr-o mare masura, efectele negative ale abandonului. Totodata acest studiu, extrem de complex, oferea solutii privind imbunatatirea metodelor de incredintare a copiilor orfani, dar si indicii concrete despre cum ar putea fi imbunatatite conditiile din orfelinate. In acest sens, cercetatorii americani si ambasadorul SUA in Romania, au avut initiativa de a infiinta in Bucuresti un Institut pentru Dezvoltarea Copilului. Din pacate, se pare ca acest lucru nu a intrat si in lista de prioritati a ministerelor raspunzatoare de soarta copiilor fara parinti.

Se ridica intrebarea fireasca, societatea romaneasca va putea avea vreodata, ochi si disponibilitate, pentru a readuce zambetul pe buzele acestor zeci de mii de copii orfani?!

Iosif Constantin Drăgan, legionarii, comuniștii și ultranaționaliștii post-decembriști

august 24th, 2008

Este greu sa scrii despre Iosif Constantin Dragan.
Pentru ca viata sa nu este chiar atit de cunoscuta, pentru ca toate ziarele dau amanunte. Originalitatea este dincolo de limitele posibilului. Iar uneori, amanuntele se contrazic intre ele.

Se presupune ca in tinerete a fost membru al Garzii de Fier. Dragan a negat acest episod, afirmind ca doar un sir de coincidente au facut sa se raspindeasca aceasta imagine. Rebeliunea legionara l-a prins in, sau in drum spre, Italia. A urmat o perioada lunga de absenta. Initial, masurile anti legionare dure luate de conducere, apoi venirea comunistilor si un decret dat la propunerea Anei Pauker (cine nu revine in tara in termen de 60 de zile de la publicarea amintitului decret isi pierde cetatenia) il tin departe de Romania.

In acest timp, I.C.Dragan pune bazele averii sale impresionante. Se evidentiaza in afaceri cu gaze naturale si petrol, transport, edituri, imobiliare.

Desi Antonescu a luat masuri dure impotriva legionarilor, Dragan a reusit sa fie in relatii bune cu dictatorul. A importat petrol si produse petroliere din Romania pentru Italia si pinza de avioane si furnituri pentru pinze, din Italia, pentru Romania.

In 1948 infiinteaza firma „Butan Gas” (sau “Butangas”), care este inima imperiului sau. Dragan a observat ca doar in Romania gazul se vindea in butelii de otel. A patentat sistemul in Italia si a inceput sa vinda. Sistemul a prins si s-a extins treptat.

In 1967, in Italia, si-n 1968, in Spania, infiinteaza Fundatia Europeana Dragan (care are ca scop declarat, raspindirea culturii ca factor important pentru unificarea Europei.) Dupa mai multi ani cind a functionat ca vicepresedinte, in 1966 devine presedintele Federatiei Internationale de Marketing (pina in 1976).Iosif Constantin Dragan devine un partizan al Europei Unite si va milita pentru atingerea acestui obiectiv.

Se apropie de Romania comunista si Ceausescu, cu care ajunge in bune relatii.

Dupa 1989 se implică în cauze naționaliste în România.

Fondeaza impreuna cu Corneliu Vadim Tudor „Liga Maresal Ion Antonescu”, redenumita „Liga maresalilor”. Cei doi s-au certat, datorita unei divergente in legatura cu un post de televiziune creat de miliardar la Bucuresti.

In ultima perioada, cel care avea studii solide in drept si economie, prefera sa i se spuna „profesorul”.
Lista de lucrari este impresionanta, publicind carti de istorie (protocroniste), marketing si autobiografii. A editat buletinul „Noi, tracii”. (Unul din apropiatii defunctului, a fost Traian Filip, un colaborator al revistei “Saptamina” -din perioada Eugen Barbu-, cunoscut de I.C.Dragan la spitalul Elias, unde a venit sa se opereze la inceputul anilor ’70. Sunt voci care sustin ca in afara de cartea “Noi, tracii” la care miliardarul ar fi facut planul general, toate celelalte sunt scrise de Traian Filip sau redactate de acesta, dupa manuscrise cumparate sau…nu, de la alti autori. Vezi cazul gen. George Magherescu.)

S-a casatorit de doua ori. Prima data cu Tereza (sau Teresa) Moriglioni, de obirsie nobila (nordul Italiei), dar saraca.(1959-1986)

A doua sotie va fi Daniela Veronica Gusa (Guse), fata gen. St. Guse. (Seful M.St.M. al armatei romane intre 1986-1989). Cu a doua sotie, are trei fii (o nastere de gemeni). Casatoria a avut loc in 1995, cind protagonistii aveau 22/78 de ani.

Mike Fink (master in economie politica in Italia -Milano- si psihologie -Yale- dupa Sorin Rosca Stanescu), cetatean german, reuseste in actiunea sa la un tribunal din Germania sa fie recunoscut oficial ca fiu natural al lui I.C.Dragan.

De remarcat ca noul sef de cabinet al lui I.C.Dragan, a devenit fostul sef de cabinet al gen. Guse.

A primit numeroase distinctii internationale.
Cetatean de onoare al localitatilor Lugoj (orasul natal, unde s-a nascut la 20 iunie 1917), Cluj-Napoca si comuna Spataru (jud.Buzau).

Un roman la Castelul Smithsonian din Washington DC

august 24th, 2008

Cosmin Danila din Brasov, este unul din finalistii celei de a 5-a editie a concursului de fotografie initiat de institutia Smithsonian. In acest an, 7,500 de fotografii din cele 50 de state americane si 82 de tari au participat in cursa obtinerii premiilor din cele cinci categorii ale concursului: Americana, The Natural World, People, Altered Images, Travel.

Fotografiile cistigatorilor si finalistilor concursului au fost publicate in editia din Iulie 2008 a revistei Smithsonian, iar in prezent, acestea sint expuse in expozitia “Ochi asupra Lumii: Concursul de fotoigrafie al revistei Smithsonian”, deschisa pina in luna Ianurie 2009 la Castelul Smithsonian Washington DC. Printre acestia si compatriotul nostru Cosmin Danila, a carui fotografie a unei calugarite in curtea Manastirii Moldovita, realizata in Septembrie 2006, a fost selectata in cadrul categoriei “People”.

Pentru mai multe informatii asupra celorlalti cistigatori si finalisti, cit si pentru datele urmatoarei editii a concursului, puteti vizita pagina:
http://photocontest.smithsonianmag.com/v5/

Creaționism contra evoluționism – 1. Un secol și jumătate de dispute netranșate – (1) Premise

august 24th, 2008
Charles Darwin este părintele teoriei evoluției speciilorCharles Darwin este părintele teoriei evoluției speciilor

Nu de mult am atras atentia ca acele stiinte care se simt bine in pielea lor (ca matematica, fizica, chimia, astronomia etc) nu simt nevoia sa-si lipeasca etichete pe ele insele sau pe ambajajele lor.

De exemplu nu vom citi niciodata pe un curs de matematica „Curs de matematica stiintifica”. Matematica nu se simte deloc cu musca pe caciula, ca n-ar fi o stiinta! Nici fizica, nici chimia, nici astronomia si nici o stiinta adevarata! In schimb am vazut cu totii cum „Cursurile dogmei socialiste” simteau nevoia sa-si puna eticheta! „Socialism Stiintific” sau mai recent….”Creationism Stiintific!”.

Sa incepem cu inceputul: nimeni nu-si punea intrebarea in secolul al XVIII-lea care e originea omului, care e originea animalelor. Totul era simplu: evident ca Dumnezeu le-a facut pe toate. Era evident: daca vezi un ceas, trebuie sa tragi concluzia ca exista un creator al ceasului, un ceasornicar. Deci intodeauna lucrul cel mai complex era presupus ca a creat lucrurile mai simple. Pana la Darwin….

De fapt Darwin nu a fost primul care sa puna un semn al intrebarii pe toate aceste lucruri. Un tanar mai putin pregatit ca el, Wallace, a pus intrebari asemanatoare, ceea ce l-a impins pe Darwin sa-si publice mai devreme concluziile sale de pe urma vizitei sale in lume pe vasul „Beagle”. Darwin a avut increderea gresita ca nimeni nu ajunge la concluziile lui, numai ca de obicei in natura lucrurile se precipita: cand conditiile sunt coapte pentru o descoperire stiintifica, de multe ori se intampla ca mai multe persoane in acelasi timp au concluzia corecta, ca in cazul mecanicii quantice…

1. Statutul pre-darwinist al lucrurilor

Sa ne transpunem in mintea unui tata educat in acel secol care isi invata copiii despre existenta lui Dumnezeu care „le-a facut pe toate” (caz real, din epoca). Citez acest exemplu dintr-o carte de educatie catolica scrisa de un celebru preot francez, Louis Riboulet. Unul dintre baietii lui nu accepta nicicum aceasta ideie. Tatal aranjeaza un truc: ii scrie pe pamant numele baiatului cu niste seminte de flori. Dupa o saptamana, incantat, baiatul explodeaza de bucurie: uita tata, a aparut numele meu in gradina!

La care tatal se preface mirat.

„Ei, si ce-i cu asta? De ce te miri? A aparut asa, la intamplare!”

Baiatul insa intelege bine ca nu a fost la intamplare. Si atunci tatal ii tzine binecunoscuta prelegere crestina in care ii spune: „vezi, nici macar numele tau nu a aparut la intamplare. Atunci cum sa crezi ca acest univers, acest corp al tau asa de rational, aceasta campie si aceasta lume este la intamplare?”
End of story. Bineinteles ca baiatul respectiv devine bun crestin, „intelegand” de data asta mesajul.

2. Sensul gresit al mesajului

Bineinteles ca nu e vorba aici despre mesajul lui Darwin, ci de modul in care mesajul lui a fost distorsionat ca sa patrunda la public. Nimic din ceea ce spune Darwin nu are loc la intamplare, dar aceasta a fost una din „figurile de stil” utilizate initial de religionisti ca sa-l dezminta.
Darwin a observat ca in istoria omenirii se observa perioade cand anumite organisme evolueaza accelerat, alaturi de alte perioade mai stationare. Pana si microbii evolueaza; ca dovada ca antibioticile folosite cu ani in urma nu mai sunt valabile azi. Evolutia aceleiasi specii de pasari pe insule diferite in Arhipeleagul Galapagos l-a invatat pe Dawin cat de diversa poate fi evolutia si cate de mici sunt diferentele initiale care mai tarziu au consecinte mari asupra speciilor rezultate! Nici nu i-ar fi trecut prin cap ca mai tarziu se va naste o noua stiinta, a haosului, care va lamuri exact acest aspect!

Dar chiar facand abstractie de microorganisme, care evolueaza rapid, s-a observat ca evolutia este activa tot timpul. In perioada evolutiei industriale bazate pe arderea carbunilor, speciile de fluturi inchisi la culoare au supravietuit mai bine decat cei dechisi la culoare. Intreaga lume evolueaza si inca cu o viteza destul de mare.

3. Socoteala Divinului Ussher

Intrucat simpla negare a stiintei nu ajungea pentru sustinatorii religiilor, nefiind suficient de convingatoare, religionistii au adoptat linia pseudostiintifica a lui Ussher, un evanghelic care a calculat prin 1550 ca „facerea lumii” a avut loc cu 4004 ani inaintea erei nostre. Este greu de calculat acum (de recalculat) ce a facut acel monah: in definitiv el trebuia sa adune generatii normale de oameni cu generatii de matusalemi care au trait cate 1000 de ani dupa scriptura si cu ce a mai gasit de cuviinta; cu viata lui Iona in Burta unui peste, cu durata de viata a uriasilor mitologici, etc si sa faca o tocana mitologica din toate si o medie (aritmetica??).

Se pare ca nici macar contemporanii religiosi ai lui Darwin nu au fost atat de ingusti la minte incat sa ia ad-literam toate aceste calcule; dar acum in secolul al 21-lea lucrurile s-au mai inrautatit sub acest aspect.
State intregi din SUA militeaza violent pentru predarea in scoli a acestui non-sens!

A fost nevoie de interventia Curtii Supreme si de adevarate procese (avand loc la mai mult de o jumatate de secol de la procesul maimultelor!) ca sa fie pusi cu botul pe labe acesti credinciosi inegurati la creier.

4. Miracole ale evolutiei

Trebuie sa recunoastem ca nu toate conceptiile evolutioniste sunt la fel de usor de inteles ca simpla evolutie a unui microb. Aici trebuie sa clarificam multe intrebari si sa raspundem cat se poate de corect la unele din intrebarile aparent dificile ale evolutiei.
De exemplu unii au spus: „cum sa nu cred ca dumnezeu a facut fiinta umana cand nu exista nici o explicatie a evolutiei unui organ atat de complex ca….ochiul”! „Explica-mi mie cum s-a facut ochiul din nimic, si te voi crede!”.

Toate acestea si mai multe urmeaza a fi tratate de noi in acest mic ciclu stiintific.

Dar deocamdata sa retinem esentialul:

Noutatea suprema cu care a venit Darwin consta in faptul ca pentru prima data in istoria stiintei a emis ipoteza ca in natura lucrurile complicate provin nu din lucruri si mai complicate (zei, eroi, semizei, duhuri) ci din lucruri mai simple: fiintele inferioare duc la aparitia celor superioare, materia fara viata duce la materia vie, etc.

O idee pe cat de simpla, pe atat de revolutionara, o ideie care nu are nici o ipoteza concurenta pe plan stiintific pana acum.

Iar in in secventele urmatoare vom vedea de ce!

Ce mă irită la orașul meu: Pitești – Fântâni arteziene peste tot

august 24th, 2008

După anul 2000 s-au construit în Piteşti peste 15 fântâni arteziene. Ele exprimă un moft al primarului Pendiuc şi este anormal să se cheltuiasă atâţia bani pentru fântânile arteziene, în varianta în care pe adresa primăriei au venit aproximativ peste 15.000 de cereri de locuinţe. Atracţia oraşului este fântâna cântătoare, unică în Europa de Est.

Ea a costat peste un milion de euro, a fost inaugurată în mai 2008 şi are un soft cu aproximativ 500 de melodii, jeturile de apă se mişcă în funcţie de tonalităţile muzicii, orga de lumini pe care o poţi vedea seara, creează o atmosferă feerică.

La inaugurarea artizanul fântânii, arhitectul francez LAURENT FERRON a ţinut să precizeze că va funcţiona perfect. Este amplasată în faţa primăriei. Aceasta are o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi însă muzica şi orga de lumini pot fi văzute şi auzite după ora 21, considerându-se ca efectul vizual şi sonor să fie maxim. În timpul zilei funcţionează ca o arteziană obişnuită.

Integrare şi identitate: premise medievale ale naţiunilor central şi est-europene (I)

august 24th, 2008

Abordarea problematicii încorporate de specificul identitar al grupurilor etnice cristalizate pe solul Europei Centrale şi de Est poate părea vetustă în contextul intelectual al ultimelor decenii,în care integrarea regiunii într-o Europă multilingvă şi multiculturală a fost asumată ca obiectiv prioritar de mediile politice şi oamenii de cultură din regiune. Autorii cehi, maghiari, polonezi sau români au clamat apartenenţa individuală, dar în egală măsură a comunităţilor din care făceau parte, la ansamblul de valori şi la paradigma civilizaţională a Occidentului, elaborând în acest scop discursuri de legitimare a aspiraţiilor europene ale fiecărei naţiuni în parte.

Alături de trecutul apropiat al rezistenţei la experimentele totalitare ale secolului XX, de prezentul aşa-numitei noi Europe, nu neaparat opusă celei vechi dar încă diferită de aceasta şi de viitorul mai degrabă promiţător al emergenţei economice, trecutul medieval a fost studiat din perspectiva aceloraşi imperative… Scrisul istoric a căutat compatibilităţi, dimensiuni socio-economice şi confesionale, sau cadre generale, cu neglijarea factologiei şi cu tentative de demitizare a trecutului.

Dar dacă evenimentele actualităţii imediate ne demonstrează faptul că afinităţile naţionale şi interesele de stat sunt departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt, forţa lor de acţiune şi sugestie poate fi demonstrată în etapa genezei micilor naţiuni central-europene. Însemnătatea solidarităţilor etnice în structurarea naţiunilor moderne a fost relevată de contribuţii de valoare datorate autorilor medievişti de expresie franceză şi anglo-saxonă, iar analiza structurilor similare din regiunea delimitată de frontierele Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, lumea rusă, Balcani şi Marea Baltică, ar fi de natură să faciliteze o mai bună cunoaştere a specificului acestui spaţiu, relevant şi prin diversitatea umanităţii care îl populează.

Orice reflecţie asupra evoluţiei Europei de Est, aşa cum a rămas fixată în terminologia anglo-saxonă, sau a Europei Centrale şi de Est, concept pe care intelectualii de origine locală au încercat să-l impună, porneşte de la fixarea unor diferenţe în raport cu un Occident privit în ansamblu. Acestea sunt căutate în circumstanţe geopolitice sau economice, sociale sau confesionale, menite să explice evoluţia diferită pe care aceste popoare au urmat-o în raport cu proximitatea apuseană.

Falii civilizaționale

Unii autori au alcătuit adevărate serii de evenimente care au creat falii ce se dovedesc greu de eliminat, alţii precum Samuel Huntington au ridicat problema incapacităţii unor naţiuni de a parcurge modernizarea conform paradigmei occidentale şi au căutat sursele acesteia în date confesionale. Fără a insista asupra validităţii unor astfel de interpretări, trebuie să constatăm că sursa primară a acestor diferenţe poate fi găsită mai curând în antecedentele medievale ale naţiunilor europene şi de cristalizare a cadrelor instituţionale proprii.

Diferenţa nu a fost nici atunci sinonimă cu incompatibilitatea, iar un studiu de caz îl oferă procesul de creştinare al slavilor şi maghiarilor. Locuitorii antici ai platoului Boemiei, ai pustei maghiare şi bazinului Carpatic nu au supravieţuit prin intermediul unei culturi scrise proprii.

Puţinele informaţii pe care le deţinem, sunt furnizate de studiile arheologice şi de sursele greco-latine. Zona s-a aflat sub un control politic fragil al Romei, iar autorii clasici au evocat acest spaţiu ca pe o sursă de pericole, venite din partea unor seminţii războinice şi capabile de invazii devastatoare. Este o imagine care va face o strălucită carieră şi în evul de mijloc, iar prelucrări ale acesteia vor fi integrate în discursul identitar al naţiunilor situate în spaţii-frontieră.

Prefacerile pe care le-a cunoscut orbis romanus sub efectul migraţiilor a însemnat şi transferul centrului de dezvoltare al Europei din zona centrelor urbane mediteraneene, în câmpiile fertile de la nord de Alpi. Reconfigurarea instituţională, prin întâlnirea dintre barbarii evoluaţi şi romanii decăzuţi de care vorbeşte Jaques Le Goff, dar mai ales graţie acţiunii bisericii creştine, a asigurat apusului franc capacitatea de expansiune către estul, rămas un teren de misiune pentru clerici şi cavaleri.

Răsăritul și apusul

Pentru răsăritul incert şi ameninţător, primele secole medievale au coincis cu intrarea în istorie a slavilor. Sedentarizarea şi întemeierea primelor entităţi politice ale acestora a pus problema acomodării cu valorile lumii clasice, în sensul convertirii la creştinism şi al intrării în ordinea politică oficială.

Tentativa de integrare în cadrele creştine prin intermediul liturghiei şi alfabetului alcătuit de Kiril şi Metodiu, iniţiată în ambianţa commonwealth-ului bizantin şi asumată iniţial de papalitate, a fost abandonată sub presiunea puternicelor episcopii bavareze. Pentru acestea din urmă şi pentru regalitatea Franciei Orientale care le patrona, convertirea slavilor avea drept consecinţă firească lichidarea autonomiei instituţionale a acestora, iar utilizarea limbii proprii în oficierea ritualurilor de cult le-ar fi consolidat conştiinţa identităţii proprii.

Opţiunea ecumenică pe care papalitatea o va propune constant lumii medievale în perioada de apogeu al puterii sale a trebuit să cedeze în faţa unor interese particulare, fapt cu urmări decisive pentru viitorul Europei Centrale şi de Est. Avem de-a face de pe acum cu acea ambivalenţă medievală pe care a remarcat-o Johan Huizinga, a unui discurs inspirat de viziunea despre lume a Sfântului Augustin şi de imaginea unei creştinătăţi transnaţionale şi a unei realităţi profund particulariste, dominată de solidarităţi şi jurisdicţii multiple.

Din perspectiva slavilor, acest timp rămâne relevant prin apariţia primului stat propriu, Moravia Mare, dar mai ales prin elaborarea şi legitimarea, în ambianţă bizantină de această dată, a liturghiei slave, preluată în biserica bulgară, sârbă şi cea rusă. Apariţia maghiarilor în centrul Europei şi stabilirea lor în patria panonică a modificat situaţia, distrugând atât structura politică a slavilor cât şi fundaţiile ecleziastice germane din regiune. Evenimentul a fost rezultatul dinamicii proprii a lumii stepelor nord-pontice şi a Orientului Apropiat, dar în egală măsură a fost rezultatul rivalităţii dintre moravi şi germani, complicată de disputele dintre bulgari şi bizantini.

Invazia sovietică din Cehoslovacia și alibiul lui Ceaușescu

august 24th, 2008
Ceaușescu a profitat în 1968 de intervenția sovietică în CehoslovaciaCeaușescu a profitat în 1968 de intervenția sovietică în Cehoslovacia

„Primavara de la Praga”, reprimata cu brutalitate de tancurile sovietice acum 40 de ani, a influentat in mod negativ o parte din „intelighentia romana neonationalista” care si-a exprimat fripturismul feroce si a intrat in partid pentru a primi rasplata sistemului totalitar.

Peste timp aceeasi arivisti au folosit ca alibi asa numita „deschidere a lui Ceausescu” despre care se afirma ca ar fi fost independent de rusi.

In realitate asa zisa independenta a fost un ordin venit de la Moscova care avea interesul de a pastra un canal de comunicatii cu vestul iar Ceausescu a fost ales ca intermediar.

Ceausescu – omul Moscovei

Ceasusescu a fost de la inceput unelata umila a Moscovei, care l-a ridicat la putere tocmai pentru ca a fost un model de slugarnicie.

Am auzit opozant al sovieticilor si fost colaborator al lui Patrascanu povestea luptei de putere de la intrarea armatei rosii pina la venirea la putere a lui Ceausescu.

In inchisoare Ceausescu era un imbecil fara nici o importanta in ierarhia de partid.

Dupa intrarea sovieticilor Ceausescu i-a urmat si le-a urmat ordinele.

Fractiunea prosovietica a primit arme si a trecut la lichidarea independentilor.

El a facut curatenie de elementele nesupuse total Moscovei si de aceea a fost pus la conducere.

Este fara acoperire creditul acordat lui Ceausescu. El nu a avut nici un merit.

Asa zisa independenta nu a fost decit o manevra propagandistica sa convinga populatia ca exista un comunism nationalist in realitate un neolegionarism.

Intelectualii cad in capcana

Intelighentia s-a facut ca este pacalita de Ceausescu in realitate, a facut jocul puterii si ar trebui sa-i fie rusine pentru aceasta.

Colaborationisul intelectualilor a dus la intariea dictaturii comuniste, care acum era mindra de falsa legitimitatea, a crescut confuzia in rindul oamenilor si a intarit pretentia lui Ceasusescu de a fi glasul unic al tarii.

Practic atunci s-au pus bazele cultului personalitatii.
De atunci nici o alta gindire nu a fost permisa.

Politructii si securistii au fost primii care au tras foloasele si-au intarit pozitia si au zdrobit orice opozitie.

Confuzia de dupa 89 si situatia de azi sint rezultatul optiunii gresite a unei parti din intelectualitate.

Cei care ar fi putut sa devina alternativa si sa scoaata tara de sub dictatura au impins-o spre dezastru.

P.S. Iată și textul integral al discursului lui Nicolae Ceaușescu din august 1968:

„Dragi tovarăşi, cetăţeni ai ţării româneşti,

În aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situaţia din Europa, doresc ca în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat şi al Guvernului să mă adresez dumneavoastră, exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român de a asigura construcţia paşnică a socialismului în patria noastră. (Aplauze puternice, urale)

Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat.
Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc. (Aplauze, urale puternice, prelungite)

Delegaţia noastră de partid şi de stat, care a vizitat săptămâna trecută Cehoslovacia, s-a convins că poporul cehoslovac, Partidul Comunist din Cehoslovacia, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrâni, femei, tineri, în unanimitate, sprijină conducerea de partid şi de stat în efortul pentru a îndrepta stările de lucruri negative moştenite din trecut pentru a asigura triumful socialismului în această ţară. (Aplauze, urale prelungite)

Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător cu privire la felul în care trebuie construit socialismul în altă ţară. Noi considerăm că pentru a aşeza relaţiile dintre ţările socialiste, dintre partidele comuniste pe baze cu adevărat marxist-leniniste trebuie, o dată pentru totdeauna, să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide. (Aplauze puternice, urale prelungite)

În cadrul măsurilor pe care Comitetul Central, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri au hotărât să le ia, se are în vedere să se supună Marii Adunării Naţionale o Declaraţie care să precizeze modul cum înţelegem să clădim relaţiile noastre cu ţările socialiste, cu toate ţările lumii pe baza respectului independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii depline în drepturi, neamestecul în treburile interne, dorinţa noastră de a aşeza aceste relaţii pe o colaborare cu adevărat marxist-leninistă care să contribuie la triumful ideilor lui Marx, Engels şi Lenin, la triumful comunismului, de a milita pentru restabilirea autorităţii şi încrederii în ideile marxism-leninismului. (Aplauze, urale puternice)

Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, ţărani şi intelectuali, apărătoare ale independenţei patriei noastre socialiste. (Aplauze însufleţite, urale). Dorim ca poporul nostru să-şi aibă unităţile sale înarmate pentru a-şi apăra cuceririle revoluţionare, pentru a-şi asigura munca paşnică, independenţa şi securitatea patriei socialiste. (Aplauze, urale puternice, prelungite)

Noi pornim în activitatea noastră de la răspunderea pe care o avem faţă de popor, faţă de toţi oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate. Noi cu toţii, români, maghiari, germani, oameni de alte naţionalităţi, avem acelaşi destin, aceleaşi năzuinţe – făurirea comunismului în patria noastră – şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm înfăptuirea acestui ideal. (Aplauze, urale prelungite)

S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. (Aplauze furtunoase, urale îndelungi).

Uitaţi-vă, aici e întregul nostru Comitet Central, Consiliul de Stat, Guvernul. Cu toţii suntem hotărâţi să servim cu credinţă poporul în construcţia socialismului, în apărarea cuceririlor revoluţionate, a independenţei sale. (Aplauze, urale)

Suntem aici mulţi comunişti şi antifascişti care am înfruntat închisorile, am stat în faţa morţii, dar nu am trădat interesele clasei muncitoare, ale poporului nostru. Fiţi siguri, tovarăşi, fiţi siguri, cetăţeni ai României, că niciodată nu vom trăda patria noastră, nu vom trăda interesele poporului nostru. (Aplauze, aclamaţii, urale)

Avem încrederea că partidele comuniste şi muncitoreşti vor şti să găsească căile pentru a face să se pună cât mai iute capăt acestui moment ruşinos din istoria mişcării revoluţionare. Avem convingerea că nu se va găsi nicăieri un comunist care să poată aproba această acţiune militară împotriva Cehoslovaciei, că toţi comuniştii îşi vor ridica glasul pentru promovarea libertăţii, pentru promovarea principiilor marxist-leniniste, pentru ca poporul cehoslovac, pentru ca orice popor să poată construi aşa cum doreşte societatea socialistă.

Noi suntem hotărâţi să acţionăm cu toate forţele, cu toată răspunderea pentru a contribui la găsirea căilor în vederea rezolvării cât mai rapide a situaţiei create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să-şi poată desfăşura activitatea în linişte.

Suntem ferm hotărâţi să acţionăm împreună cu celelalte ţări socialiste, cu celelalte partide comuniste şi muncitoreşti pentru a contribui la eliminarea divergenţelor, la întărirea unităţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste. Suntem convinşi că aşa servim interesele poporului şi interesele socialismului în întreaga lume. (Aplauze)

Îi rugăm pe cetăţenii patriei noastre ca, având deplină încredere în conducerea partidului şi a statului, în partidul nostru comunist, să dea dovadă de unitate deplină, să acţioneze calm şi cu fermitate. Fiecare, la locul lui de muncă, să-şi înzecească eforturile pentru a asigura înfăptuirea programului de dezvoltare a societăţii noastre socialiste. Să fim gata, tovarăşi, să ne apărăm în orice moment patria socialistă, România. (Aplauze, aclamaţii, urale prelungite)

Mulţumesc tuturor cetăţenilor Capitalei pentru această manifestare caldă, tuturor locuitorilor patriei noastre pentru încrederea ce ne-o acordă, pentru atenţia cu care urmăriţi şi sprijiniţi politica partidului nostru. Vă dorim, tovarăşi, multă sănătate, succes în activitatea pentru triumful socialismului în patria noastră. (Aplauze, urale). Vă rugăm, tovarăşi, să vă întoarceţi la activitatea dumneavoastră; aveţi încredere că vă vom ţine la curent cu desfăşurarea evenimentelor.

La revedere, tovarăşi! (Aplauze prelungite, urale, minute în şir)”

Flori spulberate

august 24th, 2008

Lalelele, ştiu, se vroiau substituentele
orhideii pe care tu ai uitat-o pe un geam străin

dar lalele mi-a mai dăruit şi altcineva,
iar orhideea mă striga
din cimitirul simbolurilor trădate,
cerând răzbunare…

Da, ştiu, ne-am fi putut agăţa de lalele,
ca să nu fim aruncaţi din hora florilor,
dar între noi erau deja sutele de mile din contul tău de zburător,
iubirea noastră se hrănea din mila milelor gratuite,
închideam ochii, să nu văd inima ta aruncată
undeva printre dosarele prăfuite…

în sufletul meu îngheţase iarna,
iar primavara nu-mi mai răspundea la mesaje…
Şi orhideea uscată luase forma unei cruci.

Ştii povestea despre giuvaiergiul îndrăgostit,
care i-a făcut iubitei un trandafir
din pulbere de aur, strânsă de pe podea,
din atelier?

Lalelele şi orhideea nu mai sunt
decât nişte icoane spulberate.
Le-am strâns pulberea de aur, e aici!
Oare ce s-ar mai putea face din ea?

Chişinău – Haga – Bucureşti, 2006

Interviu cu DION – O incursiune in lumea celor care gandesc, simt si traiesc rock

august 24th, 2008

L.T.: Lumea de aici te cunoaste in special din paginile ziarului “Cotidianul” unde ai scris cronici plastice, dar mai ales pentru ilustratiile de la pagina de comentarii. Lumea de peste ocean, din paginile ziarului “The New York Times”, “Newsday”, “Village Voice”… Absolvent de filosofie, jurnalism, artist plastic… Stiu insa ca o vreme ai scos o revista: Art&Roll, “revista celor care gandesc, simt si traiesc rock”. Deci si cronicar muzical?

DION: Da.…Asta era subtitlul revistei, ca un mesaj clar celor carora se adresa. Au aparut 27 de numere in 3 ani, in perioada 2000-2003.

L.T. Cu ce echipa o realizai?

DION: Nu as vrea sa omit pe cineva. Au scris mai multi, dar regulat, ca seniori editori:
Ioan Big, Radu Lupascu, Alin Ludu Dumbrava, Andrei Cretulescu,Virgil Mihaiu, Oltea Serban Parau, Florin Silviu Ursulescu, Radu Cosasu, Vladimir Bulat, Dan Perjovski, Andrei Oisteanu, Leo Serban, Nicolae Cocarlea, Hefe, Silviu Munteanu, Marcian Petrescu, Denis Dinulescu, Adrian Mihalache, Nelu Stratone, Ovidiu Moldovan…Au fost mai multi insa. A, si am uitat de mine…care eram “capitanul vasului”.

L.T.: Si tu scriai?

DION: Scriam editorialele dar le semnam cu diferite nume: Sufleurul, Acordorul, Lutierul, Homo Consumabilis, Nonconformistul, Ultimul spectator, Cimpoiul cu coarde… si alte aiureli de semnaturi, dar si eseuri.

L.T.: Deci, spirit rock?

DION: In general da. Aveam rubrici permanente: Backstage – interviuri; Olimpul titanilor – prezentari ample de trupe… Dar si muzica clasica, jazz, teatru, arte plastice, film, carte, umor, mica publicitate, stiri… Totul in 40 de pagini alb-negru, dar pe hartie foarte buna, cu niste coperti color groscioare, celofanate mat. Arata… elitist. Am si fost acuzati de asta. Au fost si cateva numere speciale, dedicate unor curente artistice: avangarda, beat, pop. In cateva cuvinte…era o panoplie destul de vasta de abordari.

L.T.: La un moment dat a disparut de pe tarabe. Ce s-a intamplat?

DION: Ma ocupam numai eu de ea, mai mult decat un editor normal la cap ar fi facut-o, si nu am mai avut energie dupa 3 ani de tras la toate galerele: editare, scris, paginatie, sedinte foto pentru coperta, distributie, publicitate, PR… Adica tot ce inseamna productie. Sincer, nu am mai putut. Alergatul dupa publicitate m-a daramat. Acopeream costurile de tipar din banii astia. Cu ce iesea din vanzare acopeream costuri de productie.
Nici macar nu ajunsesem sa imi pot plati colaboratorii. Satisfactii au fost insa multe. Am organizat si concerte. Am fost si parteneri media. Chiar si la festivalul Enescu in editia din 2001. Am avut clipuri publicitare pe televiziuni…Revista incepuse sa se cunoasca bine. Aparea in revistele de presa. Erau cronici in Observatorul Cultural si cateodata in Dilema Veche sau altele…

L.T.: Te gandesti sa reiei totul? Vorbesti cu mult entuziasm…

DION: Numai daca organizez o echipa coerenta si mai ales un contract de publicitate.
Orice entuziasm piere dupa o vreme daca nu este motivat. Am pus mult suflet in ea si a ramas undeva…adanc. La biblioteca nationala exista colectia completa.

L.T.: Cateva amintiri?

DION: Imi amintesc ca Michael Nyman (caruia i-am luat un interviu) spunea ca nici in Anglia nu exista asa o revista buna. Vazuse cateva numere si nici macar nu intelegea romaneste. Dar a inteles titlurile si a vazut varietatea eclectica a continutului. In A&R a aparut singurul interviu acordat de Dan Andrei Aldea. Nici Elton John nu prea da interviuri. Noua ne-a dat. Erau interviuri, comentarii, exegeze, nu simple informatii de pe net. Eu am dorit ca A&R sa fie o stare de spirit.

L.T: Ce mai face azi cronicarul muzical DION?

DION: Merge la concerte si la festivaluri. De fapt, tocmai m-am intors de la Stufstock…

L.T.: Ce poti povesti pentru cititorii revistei ACUM? Cum a fost? Ce reprezinta pentru tine Stufstockul?

DION: Eu zic ca reprezinta muzica unei generatii in opozitie cu o „degeneratie” (evident cea din afara zonei de concert).
In prima seara a fost heavy-metal-rock. A doua – indie-britrock-world. Iar seara a 3-a: jazz rock.

L.T.: O scurta trecere in revista a trupelor?

DION: Seara intai: Survolaj. Excelenti. Nici nu ii credeam atat de buni. O voce de clasa I; Apocalyptica – cacofonie, dar mi-au placut. Concept si show interesant.. Air Traffic – in ascensiune rapida. Deja in grupa A a britrockului.
Seara a doua: Byron – plin de tandrete si energie. Isi contureaza precis un stil personal chiar daca exista influente pregnante intre David Sylvian si scoala de blues alb britanica.
Remarcabile recitalurile ExNN, Deus si mai ales Kultur Shock – dupa mine, revelatia festivalului! Gerald Grandwohl trio, super si ei. Poate ar fi fost mai interesanta programarea lor in a 3-a seara in rocada cu Hary Tavitian, care sincer, nu prea stiu unde sa il pun stilistic, …langa suflet oricum.

L.T.: Cum te-a surprins Kultur Shock?

DION: Un amalgam de personalitati ce par a nu avea un consens decat cel al muzicii pe care o fac. Atat de imprevizibile schimbarile de ton si ritm. O imaginatie debordanta si o virtuozitate rara. O tacaneala sublima. Parca un avatar al lui Frank Zappa. Nu se pot incadra in nici un stil anume si asta mi-a placut cel mai mult. Gino (solistul vocal) are o energie si o candoare care te face sa il indragesti in pofida aparentei sale grotesti. Cred ca exista si o puternica rezonanta culturala cu noi, evident balcanica… Pentru americani poate parea inedit. Dar e inedit si pentru noi totusi. Violonista (Matty Noble), o aparitie si plina de feminitate dar si plina de agresivitate in acelasi timp. Un spectacol de un umor aproape buf, cu texte de o virulenta si un umor sagace. Sunt convins ca ii vom mai vedea pe la noi.

L.T: In seara a treia Jean Luc Ponty?

DION: Ponty ca de obicei: rafinat, precis, seducator… Mi-au mai placut insa si ExNN (ex Nihilo Nihil) – din nou un melange ethno-jazz ca si Kora jazz trio (Jazz etno), de asemenea foarte interesanti.

L.T.: Ce zici de public?

DION: Impreuna, dar nu chiar omogen. Chestia ca unii asculta doar un gen muzical anume, nu consider ca pe ceva bun. Diversitatea ne face sa simtim si sa intelegem mai bine, atat pe ceilalti dar si pe noi insine.
Intotdeauna exista insa si un fel de solidaritate si asemanare a celor prezenti la un festival. Procentul de prezenta a capacitatii zonei de concert reprezinta cam procentul pe care il cred in tara asta a celor care stiu, in raport cu ignorantii. A educatiei in raport cu marlanimea. Public putin dar bun. Si educat. Era misto ca toata lumea arunca la cosurile de gunoi pana si mucurile de tigari.

L.T.: … Ca doar Stufstock este un festival cu mesaj ecologic.

DION: Da. Si a prins.

Dintre sute de catarge

august 24th, 2008

Inceputul de mileniu III apare ca un peisaj devastator al valorilor umane, al artelor in special, si se reduce intr-un mini ecran de Iphone si intr-o traire a insingurarii, a defrisarii sufletesti in alienare continua. Expresionismul si existentialismul aveau sa anticipe efectele devastatoare ale marilor orase, ale cresterii dictaturilor sovietice si hitleriste. Ne regasim intr-o lume unde analfabetismul, emisiuni de joasa calitate intelectuala, violenta si obscenul acapareaza un tineret debusolat, in deriva.
Exista si voci singulare, surprinzand nonconformismul la noua uniformizare a mintii neproductive, reduse la lenevie intelectuala, la tratamentele de spalare a creierului initiate de catre o mass-medie vulgara antieducationala.
Am primit recent cateva poezii din Romania ce mi-au umplut inima de bucurie. Mi-am zis imediat ca floarea-de-colt e unica, creste in locuri imposibile. Un semn ca poezia nu moare !
Elena Purcea la cei 26 ani ai este absolventa unei facultati sportive, specializare in kinetoterapie, motricitate si licentiata in terapia Ymeibo. Vorbeste cateva limbi de circulatie europeana si consacreaza mult timp poeziei si dansului.
Sunt convins ca anumite voci negativiste ar incerca sa comenteze in mod distructiv orice tentativa de lirism.
Poeta nu se vrea in competitie cu numele consacrate, ci pur si simplu dezvolta in incercari demne de respect o linie ritmata, melodica, de poezie cu forma fixa :

PAMANT ROMANESC, PAMANT MEDITERANEEAN

Pamant ros ars de soare mereu,
Negru ca pacura-i pamantul meu,
precum este aurul greu.

Pamant ros,mediteraneean
ars de soarele saharian,
Pamant viu al patriei mele,
batut de viscolele grele,
Tu viata ne dai si numai hrana buna,
al patriei grai din inima rasuna.

Pamant ros ca huma,mediteraneean,
sterpe iti sunt vaile si pomii de clestar,
Pamant romanesc cu codrii seculari,
colinele le umpli cu pini si cu stejari,
Campiile le uzi cu lacrimi curate,
patriei-i oferi recolte bogate.

Pamant ros,pustiu si fara suflet
in mare te afunzi s-aprinzi al sau vuiet,
Pamant brun al tarii romanesti
in Marea Neagra apele-ti reversi.

Pamant ros al marii de clestar,
De lumea mea albastra,
acum tu ma separi.

LUMI PARALELE

O lume paralela se deschide-n zare,
o barca in lumea mea pluteste pe mare.
Amurgul cuprinde plaiurile terestre,
lumina-i aievea in sferele celeste.

Rugul ce arde veghiaza-n departare,
tot Universul e plin de culoare.
Crestele muntilor in nori se odihnesc,
razele soarelui in ape se oglindesc.

Tacerea cuprinde intreg Universul,
pregatind culcusul pe plaiul terestru.
Lumini colorate intre sfere apar,
doua lumi paralele ele separ.

Acolo-i apus,iar aici este soare,
focul suprem da lumii culoare.
Este lumea mea ce tare o iubesc,
e locul in care oamenii traiesc.

Doamne multumirile noastre sa primesti
ca viata ne dai si suflete-ntrupesti.
In gradinile tale din sferele ceresti,
cu drag ne aperi si din cer ne pazesti.

Amurgul se lasa in lumile paralele,
raze de culoare plutesc printe ele.
E-o pace divina,al ingerului cantec,
E-o pala de culoare din al vietii vuiet.

GLASUL IUBIRII

Esti gelos,sau ce,
de ce ma strigi in noapte?
Poate-i iubitul ce-l astept
si inima imi bate

De ce ma tulburi ne-ncetat
si vii la mine iara?
Doar n-ai uitat cand ai plecat
si ai deschis o rana.

Te-ai linistit,sau ce,
de ce te bucuri oare?
Ca a plecat si m-a lasat
si inima ma doare?

Nu, n-a plecat,se intoarce iara
si ai sa plangi tu maine seara,
Cand va venii la mine-n prag
si ma voi darui cu drag

Sa fii tu oare fum sau boare,
a noptii flacara arzatoare?
E steaua ta ce-n departare
veghiaza a pasilor carare.

Pe urme-ti calc,dar fugi prea tare,
te ascunzi in lumea asta mare.
Dar te-am gasit,pierdut in zare,
cu pasi timizi-ti apar in cale.

Ca te iubesc, nu ma indoiesc,
un altul nu-i pe lume.
La drum cu tine am sa pornesc,
acum,pe a lumii culme.

IN BRATELE TALE

Zbor ca un gand,pe aripi de vant
Aici este locul ce mult l-am visat.
Sa zbor impreuna pe cerul instelat
Inim-mi tresare la gandu-i curat.

Pe brate ma poarta si la piept ma tine,
Mult a astepat ca inima sa-si aline.
Vocea i-e cantec si atingerea casmir,
La piept ma cuprinde si nu pot sa respir.

Pasim in lume pe ale sale culmi
Totu-i un cantec cu mii de cununi.
Plutim peste norii ce lumea-nconjoara
Zburam in vazduh cu inima usora.

Tu iubirea mea,de ce te tulburi oare?
Sunt aici acum,pe aripile tale.
Cu tine merg in lume,mereu te voi urma,
In bratele tale imi gasesc linistea.

Vocea ta calda-i al inimii pantec,
Atingerea-ti matasoasa-i al sufletului cantec.
Esti esenta iubirii din inima pornita,
Curcubeul vietii din suflet zidita.

Saptamanalul nostru on line www.Acum.tv deschide paginile tuturor aspirantilor cu talent poetic sau jurnalistic si nu numai atat, incurajeaza drumul catre educatie prin cuvantul scris, prin sublimul poeziei.
As incheia micul medalion poetic cu consideratia ca textele scrise de Elena Purcea pot fi un imbold pentru toti iubitorii de poezie si chiar am organiza un forum-cenaclu de promovare a gustului pentru o delectare estetica, lasata ca mostenire de catre Orfeu, care nu intamplator s-ar fi nascut in teritoriul elino-carpatin.

Eşecuri lamentabile

august 24th, 2008

Nu mă mai interesează lecţiile de geografie!
Frontierele nu mai sunt ce-au fost.
Au devenit nişte desene animate.
Păpuşi mânuite de monştrii din spatele banului.
Toate încercările de a aclimatiza
Cactuşii în câmpiile Bărăganului
Au eşuat lamentabil.
Ca nişte balene amnezice
Exilate din răcorile obscurelor adâncuri,
Pe nisipul plajelor, fierbinte.
Le-or fi prisosit lumina, radiaţiile ionizante!
Când bubuie tunurile peste pădurile de cedru
Din munţii Libanului,
Parcă mă doare cădelniţa rămasă goală
Şi slujba neterminată
Din lipsă de tămâie din import.
Furtunile, uraganele, urcă spre Nord.
Seamănă cu balenele sinucigaşe;
Au uitat drumul spre tainele mărilor lor.
Cădelniţa-i goală.
Slujba, neterminată.
Lipseşte tămâia din import.

Dan David, Los Angeles, Feb.-16-2007.

Cum se pot reconcilia românii cu romii

august 24th, 2008

Ca de obicei, scriem acest articol în urma unei sugestii venite de la un cititor. Trei articole scrise de doi intelectuali romi De ce e corect „rrom” și nu „țigan”, de Delia GRIGORE (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7726), Stelism, anti-țigănism și vinovăție (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7780) și Stereotipuri și țiganii (d)in România (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?rub=Polemica) de Valeriu Nicolae au provocat reacții extrem de variate, unele dintre ele, așa cum era de așteptat, foarte negative.

Dacă adăugăm și rezultatul sondajului – http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=468 – care arată că 91% din cei chestionați preferă denumirea de “țigani” față de numai 7% care preferă “romi” avem tabloul unei animozități abia disimulate a unui important număr de cititori la adresa romilor.

Ținând cont de faptul că cititorii revistei ACUM au un nivel de educație peste medie concluzia este alarmantă, deși nu surprinzătoare: între majoritatea românească și minoritatea romilor există un conflict mocnit, care adeseori iese la suprafață, cel puțin cu forme de violență verbală și elemente de rasism.

Despre cauzele acestui conflict s-a scris mult, ele sunt ancorate adânc în istorie. De aceea nu vom reveni la ele, ci voi schița o propunere de câteva puncte pe care majoritatea și minoritatea ar trebui să le ia în considerare pentru a începe o reconciliere atât de necesară. Așadar:

Ce ar trebui să facă românii

1. Românii – și aici vorbesc despre stat și societatea civilă – ar trebui să recunoască faptul că minoritatea romilor a fost persecutată în trecut și discriminată, discriminare care continuă în diferite forme și azi. Trebuie cunoscut faptul de toată lumea că robia romilor a fost abolită ultima în Europa de țările române în 1856.

2. Românii trebuie să recunoască locul romilor în sânul națiunii române. Romii sunt pe meleaguri românești de sute de ani și cu toții sunt cetățeni români, cu aceleași drepturi și îndatoriri ca și ceilalți cetățeni români.

3. Români ar trebui să abandoneze tratarea în bloc a romilor (“leneși”, „hoți”, „ignoranți”) și să le acorde statutul de ființe omenești și nu de suboameni, așa cum mulți dintre români îi privesc încă pe romi.

4. Românii ar trebui să abandoneze ideea stupidă că denumirea de “rom” este un fel de încercare a romilor de a-i discredita. Romii se numesc la fel și în Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Moldova, etc, asemănarea denumirilor fiind o coincidență. Românii trebuie să înceteze a folosi cuvantul „țigănie” și derivatele sale. Cu tot ce decurge de aici – inclusiv educația segregaționistă anti-romi în sânul familiei… de aici începe totul!

5. Românii trebuie să recunoască faptul că integrarea romilor este și în interesul majorității, în contextul unei etnii al cărei spor natural este net superior celui al majoritarilor.

6. Statul și societatea civilă trebuie să ajute reducerea diferenței imense a nivelului de educație dintre majoritari și romi, cauza principală a statutului defavorizat al acestei minorități.

7. În sfârșit, românii trebuie să înțeleagă că băgarea sub preș a acestei probleme nu e o soluție. În condițiile democrației soluțiile de forță, precum robia sau deportarea (adoptată de Antonescu în 1941) nu mai sunt o opțiune.

Ce ar trebui să facă romii

1. Romii trebuie să înțeleagă că numai integrarea este soluția lichidării statutului lor defavorabil, iar aceasta presupune renunțarea la unele dintre tradițiile lor.

2. Romii trebuie să înțeleagă că educația este biletul ieșirii lor din mizerie. Părinții trebuie să insiste asupra menținerii în educație a copiilor lor. Comunitatea romilor nu mai trebuie să tolereze abandonul școlar, iar statul ar trebui să-i penalizeze pe părinții care nu-și trimit copiii la școală, mergând până la suspendarea alocației parentale.

3. Romii trebuie să înțeleagă că locul copiilor este în educație, nu să-și întemeieze o familie începând cu 14 ani. Asta era normal acum 100 de ani, dar nu azi. De aceea, statul ar trebui să trimită în judecată pe cei care forțează minori să se “căsătorească”.

4. Romii trebuie să înțeleagă că folosirea copiilor ca și cerșetori este inacceptabilă și în toate țările Uniunii Europene constituie un delict penal. Să-și aducă aminte că și ei au fost robi ai românilor și că este practic o tratare a acestor copii ca robi.

5. Romii nu trebuie să-și imagineze că în țările Europei Occidentale vor avea un trai mai bun decât în România dacă nu vor face eforturi să învețe limba țării în care emigrează și dacă nu se integrează ca stil de viață.

6. Liderii romilor ar trebui să fie un exemplu pentru comunitate. Comportarea unor personalități ale romilor, adeseori propagandiști ai regimului Iliescu, nu aduce foloase comunității romilor. De asemenea, tentația romilor de a se lăsa seduși de demagogia FSN/FDSN/PDSR/PSD a fost adeseori contraproductivă.

7. În sfârșit, romii nu trebuie să se ascundă în spatele pretextului discriminării (reală așa cum am mai spus) în orice situație și să nu mai tolereze faptele negative ale altor romi care se repercutează negativ asupra întregii etnii. Romii trebuie să abandoneze ideea că se afla într-o societate care trebuie parazitată drept pedeapsă pentru anii de discriminare și pentru xenofobia ei.

Sigur că nu este o listă exhaustivă, ea rămână deschisă propunerilor și amendamentelor cititorilor, dar ea se dorește un răspuns dat lipsei de comunicare între majoritate și minoritate, ale cărei rezultate s-au văzut inclusiv în paginile revistei ACUM.

23 august 1944 – cel mai mic dintre două rele

august 23rd, 2008
Regele Mihai a dovedit un curaj remarcabil la 23 august 1944Regele Mihai a dovedit un curaj remarcabil la 23 august 1944

Vă mai aduceți aminte de defilările de 23 august când “oamenii muncii” își exprimau recunoștința față de conducerea de partid și de stat cu ocazia “Revoluției naționale antifasciste și antiimperialiste” (fostă “Eliberarea României de sub jugul fascist de glorioasa Armată Roșie” și apoi “Insurecție antifascistă”)?

Parcă nici n-ar fi fost deși au trecut doar 19 ani de la ultima astfel de defilare, sub privirile lui Nicolae Ceaușescu, cel care avea să-și găsească un mizerabil sfârșit doar patru luni mai târziu.

Din 1990, 23 august nu numai că n-a mai fost Zi Națională, dar a devenit ținta tuturor blestemelor, justificate sau nejustificate, multe dintre ele venite din partea noilor anti-comuniști, reconvertiți peste noapte din aplaudaci.

Vezi Doamne, la 23 august 1944, cei care au luat decizia întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste au “trădat”, deschizând poarta bolșevizării României.

Să ne gândim însă care ar fi fost alternativa, dacă Regele Mihai nu ordona arestarea generalului Ion Antonescu, “Conducătorul” statului la acea vreme.

Cu armata sovietică la Iași și cu rezistență din partea armatei române nu este greu de imaginat ce distrugeri ar fi suferit țara, similare cu cele din Polonia, Ungaria și Germania, acolo unde trupele germane s-au luptat pentru fiecare palmă de pământ.

Diferența este că Polonia și Ungaria erau state ocupate de Germania, pe când România era principalul aliat al lui Hitler în războiul împotriva URSS.

Și aici ajungem la consecințele alianței cu Germania. Chiar și în condițiile întoarcerii armelor la 23 august 1944, România a fost considerată țară învinsă după război, ceea ce este firesc și era clar imediat după trecerea de către Antonescu a Nistrului în iulie 1941 în pofida avertismentelor Aliaților și a aventurii sale alături de Hitler până la Stalingrad.

Dacă România lupta alături de Hitler până la capăt, așa cum dorea Antonescu, ar fi primit oare înapoi nordul Transilvaniei de la Ungaria?

Ce l-ar fi împiedicat pe Stalin să revendice Moldova dintre Prut și Carpați în acest caz? La urma urmei el a anexat Transcarpatia, teritoriu care nu aparținuse niciodată Rusiei.

Curajul Regelui Mihai

După 1990 actul de la 23 august 1944 a fost calificat drept lovitură de stat. Ciudată încadrare, dat fiind faptul că după acea dată a fost repusă în drepturi Constituția democratică de la 1923.

Toate actele începând cu instaurarea dictaturii regale la 10 februarie 1938, statul național-legionar de la 6 septembrie 1940 și dictatura personală a lui Antonescu de până la 23 august 1944 au fost acte ilegitime, așa încât 23 august 1944 nu a fost decât o revenire la situația interbelică.

Sigur că 23 august 1944 a fost începutul unei alte perioade sumbre din istoria României, dar acest act a salvat ce se mai putea salva într-o situație disperată.

Criticii de azi ai actului de la 23 august 1944 nu se pun în pielea actorilor de atunci și în special a Regelui Mihai, un tânăr de 22 de ani care a dovedit un curaj remarcabil în circumstanțe aproape imposibile.

România ar fi fost oricum ocupată de Armata Roșie, dar soarta ei ar fi fost mult mai grea fără acel act.

Ceea ce putem face astăzi este să ne închinăm în fața curajului Regelui Mihai (chiar dacă nu a acționat singur), singurul personaj istoric supraviețuitor al acelui moment tragic din istoria României.

Ursul rage, NATO miaună

august 22nd, 2008

Read the first five paragraphs of the NATO statement on the Russian invasion of Georgia and you will find not a hint of who invaded whom. The statement is almost comically evenhanded. \”We deplore all loss of life,\” it declared, as if deploring a bus accident. And, it \”expressed its grave concern over the situation in Georgia.\” Situation, mind you.

It’s not until paragraph six that NATO, a 26-nation alliance with 900 million people and nearly half of world GDP, unsheathes its mighty sword, boldly declaring \”Russian military action\” – not aggression, not invasion, not even incursion, but \”action\” – to be \”inconsistent with its peacekeeping role.\”

Having launched a fearsome tautology Moscow’s way, what further action does the Greatest Alliance Of All Time take? Cancels the next NATO-Russia Council meeting.

That’s it. No dissolution of the G-8. No blocking of Russian entry to the World Trade Organization. No suspension of participation in the 2014 Sochi Winter Olympics (15 miles from the Georgian border). No statement of support for the Saakashvili government.

Remember: At issue is not military action, only measures – painless for the West – that would significantly affect Russia. In Soviet days, Russia didn’t care because it was at the center of a self-enclosed autarkic system that included 15 Soviet republics, all of Eastern Europe and a collection of overseas colonies. With these all gone, post-Soviet Russia is infinitely more dependent on the international system. It has political/economic pressure points. Yet with Georgia occupied, its infrastructure stripped and its capital under siege, NATO pushed not one of them.

Russian TV is already trumpeting \”a crack in the NATO camp.\” More like a chasm. Writing in the Times of London, British Foreign Secretary David Miliband even opposes expelling Russia from the G-8 – a perfectly calibrated and long-overdue measure. And a German diplomat says the Georgia issue should not have been brought to NATO in the first place, but instead to the Organization for Security and Cooperation in Europe, a completely toothless consultative body, and to the United Nations, where inaction is guaranteed by the Russian veto.

To their credit, the French tried to do something. Unfortunately, President Nicolas Sarkozy was snookered by Moscow. Article V of the cease-fire agreement he brokered, allowing Russia the right to \”implement additional security measures\” within the borders of Georgia, is a blank check for Russian occupation.

So much for Old Europe. New Europe, with fresher memories of Russian oppression, was not so supine. The presidents of the Baltic republics (plus Ukraine and Poland) flew to Tbilisi to express solidarity with the Saakashvili government. Ukraine threatened the Russian fleet with loss of its Crimean base, and even offered to turn two ex-Soviet radar stations over to the West. And Poland dropped its dithering over details of a missile defense battery, agreeing almost overnight to American terms.

Eastern Europe understands the stakes in Georgia. It is the ultimate target. Russia’s aims are clear: (1) sever South Ossetia and Abkhazia from Georgia for incorporation into Russia; (2) bring down Georgia’s pro-Western government; and (3) intimidate Eastern European countries into re-entering the Russian sphere of influence.

Objective No. 1 is already achieved. Georgia will never recover its provinces. They will soon be absorbed into Russia.

Objective No. 3 has backfired, for now. The Eastern Europeans have rallied to Georgia – and to the United States.

Objective No. 2 remains in the balance. Russian tanks have cut Georgia in half. Its largest port has been ransacked. Its capital is isolated. Russia shows every sign of staying in place by maintaining checkpoints and ultimate control.

If conditions continue, Georgia will be strangled and Saakashvili will fall, to be replaced by a Russian client whom Russia will offer to deal with magnanimously. Russia will have demonstrated its capacity to destroy a neighboring pro-Western regime without full-scale invasion or occupation and with zero resistance from NATO. Eastern European leaders will observe this outcome with shock, rethink their reflexive move toward the West and, in time, begin to accommodate themselves to Russian ambitions. Every Russian objective will have been achieved.

That is why so much hinges on the next few weeks, a time of maximum pressure on the Saakashvili government. The goal of this war is to demoralize and dominate Eastern Europe. Its outcome depends entirely on one development: Whether Russia succeeds in bringing down what it contemptuously calls \”the Tbilisi regime.\” The fate of far more than Georgia is at stake.

letters@charleskrauthammer.com

Copyright 2008, Washington Post Writers Group

Numărul migranților est-europeni în Marea Britanie e în scădere

august 22nd, 2008

În Marea Britanie, numărul migranților proveniți din estul și centrul Europei a ajuns la cel mai mic nivel de la extinderea Uniunii Europene în mai 2004.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul de Interne de la Londra, în cel de-al doilea trimestru al anului 2008 doar circa 40000 de persoane din cele opt țări care au aderat acum patru ani s-au înregistrat ca lucrători în marea Britanie.

Tendința de scădere se confirmă, numărul de înregistrați fiind cu 14000 mai mic decât în periada corespunzătoare de anul trecut și cu 9000 mai mică decât în primul trimestru al acestui an.

Nu numai cetățenii celor opt state aderente în 2004 (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Lituania, Letonia și Estonia), care au drept de muncă nelimitat în Marea Britanie, sunt mai puțin interesați de munca aici, ci și românii și bulgarii, dintre care doar 7005 au solicitat drept de muncă în trimestrul doi, față de aproape 11000 în perioada aprilie – iunie 2007.

Explicațiile acestei tendințe rezidă în special în creșterea nivelului salariilor în țările de origine, mai ales în Polonia, unde se manifestă o acută criză de brațe de muncă.

O parte a celor circa 500000 de polonezi care lucrează în Marea Britanie au fost afectați și de de aprecierea zlotului de la 7 la liră acum patru ani la aproape 4 anul acesta, ceea ce a redus simțitor sumele de bani trimise acasă și a făcut mai puțin atractivă munca în Marea Britanie.

Mai mult, ultimele date statistice arată că economia britanică practic a stagnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2008.

Joi au fost anunțate concedieri masive de una dintre cele mai mari companii de construcții, dată fiind situația precară a pieței locuințelor noi.

Cum mulți dintre cei care lucrează în construcții provin din cele 10 țări care au aderat în 2004 și 2007, nu este de mirare că afluxul acestor lucrători în Marea Britanie este în scădere.

Pe de altă parte, acum câteva zile un studiu arăta că este nevoie de lucrători în agricultură, unde unele recolte de fructe putrezesc în lipsa culegătorilor.

Toate aceste statistici apar cu circa două luni înainte de decizia guvernului britanic de a deschide deplin, sau nu, piața muncii pentru cetățenii României și Bulgariei.

Logica ar spune că scăderea migranților din cele două țări ar trebui să atenueze temerile unei “invazii”, temere întreținută de o parte a presei tabloide britanice.

Dar cum e vorba de o decizie politică, logica și mai ales interesul pe termen lung cad adeseori victimă populismului.

Iasi: festivalul International de Sah „Mihail Sadoveanu”

august 21st, 2008

Ajuns la cea de-a XXIII-a sa editie, la Iasi se desfasoara Festivalul International de Sah „Mihail Sadoveanu”.

Structura competitiei este urmatoarea:

Open A: sistem elvetian, noua runde pentru jucatori legitimati la cluburile sportive afiliate la FR Sah.

Open B: sistem elvetian, noua runde pentru juniori cu varsta de pana la 12 ani.

Concursul se desfasoara dupa regulamentul FIDE si va fi inregistrat la FR SAH si FIDE pentru omologarea normelor sportive obtinute si pentru calculul ELO si CIV.

Competitia are loc in Sala de sport din campusul Tudor Vladimirescu.

Programul rundelor se desfasoara in perioada 19 august – 25 august 2008. Fondul de premiere este de 6000 de euro.

Vom reveni cu amanunte pe parcursul competitiei.

Băsescu, Voronin, Georgia și Transnistria

august 20th, 2008
Băsescu și Voronin sunt preocupați de evoluțiile din GeorgiaBăsescu și Voronin sunt preocupați de evoluțiile din Georgia

Aflat într-o vizită fulger la Chișinău, președintele României Traian Băsescu a avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

După întrevedere cei doi șefi de stat au făcut scurte declarații:

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin:

„Cu deosebită plăcere am primit vestea că domnul preşedinte Băsescu are în plan să efectueze o vizită de scurtă durată la noi, în capitala Republicii Mololdova, Chişinău, pentru a discuta cele mai stringente şi arzătoare probleme care stau astăzi în faţa Uniunii Europene, în faţa comunităţii europene, în jurul relaţiilor noastre bilaterale. Eu îl salut pe domnul preşedinte Băsescu şi vreau să vă spun că am avut o discuţie foarte rezultativă, foarte constructivă, numai ceea care s-a terminat. Mă bucur că nu a fost aşa de mult pregătită – poate că este bine când nu avem sau nu au posibilitatea cei care pregătesc întrevederile să mai aibă mai mult timp pentru a pregăti.

S-au discutat şi probleme legate de situaţia aceasta excepţională pe care o avem în jurul conflictului abhazian. Dumneavoastră cunoaşteţi că noi, Republica Moldova împreunã cu toate ţările membre ale Uniunii Europene am aderat la declaraţia Uniunii Europene referitoare la opinia şi poziţia noastră, legată de acest conflict. Şi astăzi noi am fixat încă o dată problemele legate de necesitatea de a restructura în primul rând forţele pacificatoare, acea reconstrucţie a forţelor pacificatoare care ar răspunde la întrebările şi la necesitatea asigurării acelor acorduri care sunt între statele respective, unde activează aceste forţe, mai ales în condiţiile de conflict.

Pentru noi, pentru Republica Moldova, situaţia care s-a întâmplat, care se întâmplă în jurul Osetiei, în jurul Abhaziei este bine de înţeles pentru că noi avem o situaţie similară legată de problema noastră transnistriană. Noi înţelegem foarte bine totul, chiar necunoscând în detaliu multe lucruri, numai din presă sau din alte surse diplomatice, totuşi noi înţelegem foarte bine de ce au loc aceste lucruri.

Noi am ajuns cu domnul Băsescu la concluzia că, în primul rând, acest lucru s-a întâmplat din cauză că foarte mult timp, foarte mulţi ani se tărăgănează soluţionarea acestor probleme – foarte mult. În timpul acestor ani, aceste regiuni mult separatiste au avut timp să se întărească, au avut timp chiar să se dezvolte, au avut timp să orienteze şi o influenţă cât de cât sau o susţinere din partea altor state. Şi aici e clar că noi trebuie mai activ… eu am în vedere Republica Moldova, dar şi fără asistenţa Uniunii Europene e clar că noi nu o să putem să promovăm mai departe acest lucru… Mai insistent să cerem să mergem la procesul de tratative legate de integrarea Republicii Moldova. Eu, încă o datã, domnului preşedinte Băsescu i-am reconfirmat, ceea ce am vorbit începând cu aprilie 2001, imediat după ce am venit la conducere – că Republica Moldova, problema transnistriană o să o hotărească şi o să lupte pentru a hotărî această problemă, numai la masa de tratative, numai pe cale paşnică.

E clar că multe din lucrurile care au avut loc în Osetia de Sud şi în jurul acestei probleme, încă trebuie analizate, încă trebuie aşteptate concluziile respective, cauzele şi aşa mai departe. Dar evident este că, mai departe, aşa ceva… Trebuie făcut astăzi, comunitatea internaţională, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Uniunea Europeană să facă tot ce este posibil şi noi toţi împreună, toate statele, pentru ca aşa ceva să nu mai aibă loc, să nu se repete nici într-un caz. Nu este cazul ca noi să pierdem mii de cetăţeni pentru a hotărî interesele respective.

Pe dimensiunea bilaterală am discutat şi aceste probleme şi avem perspective reale de a merge înainte. Ceea ce mulţi ani nu s-a hotãrât… eu cred că în timpul apropiat noi o să progresăm, sper eu, şi sunt sigur că domnul preşedinte Băsescu o să fie de acord, o să facem şi unele surprize plăcute pentru societăţile noastre de pe ambele maluri ale Prutului. Mulţumesc pentru vizita dumneavoastră, domnule Preşedinte şi să ştiţi că suntem gata în aşa fel, şi operativ, orice situaţie, pentru dumneavoastră să aveţi posibilitatea să ne vizitaţi.”

Preşedintele României, Traian Băsescu:

„Domnule Preşedinte, în primul rând doresc să vă mulţumesc că ieri aţi fost de acord într-un interval foarte scurt – în 20 de minute de la solicitarea de la Bucureşti – aţi fost de acord să ne vedem astăzi şi vă mulţumesc pentru acest lucru. De asemenea, vă mulţumesc pentru discuţia foarte bună pe care am avut-o şi pentru coincidenţa punctelor de vedere între Republica Moldova şi România cu privire la conflictele îngheţate.

În acelaşi timp, ca şef al unui stat european, ţin să vă mulţumesc pentru faptul că Republica Moldova a aderat imediat la declaraţia Uniunii Europene cu privire la Georgia, declaraţie care a fost adoptată de miniştrii de externe, de CAGRE, pe data de 13 august. În ceea ce priveşte conflictul transnistrian, în analiza pe care am făcut-o cu domnul preşedinte Voronin, am ajuns la concluzia că acesta corespunde perfect la ceea ce s-a întâmplat în Kosovo, la ceea ce s-a întâmplat în Osetia de Sud acum. Vă este cunoscut faptul că România este una dintre ţările care nu au recunoscut Kosovo, considerând că decizia de a crea un stat pe teritoriul unui stat suveran şi independent contravine legilor dreptului internaţional, contravine principiului integrităţii teritoriale şi a inviolabilităţii frontierelor statelor.

În Transnistria situaţia este, chiar dacă are motivaţii diferite, este similară cu cea din Kosovo şi din Osetia de Sud; adică o populaţie majoritar având etnie sau cetăţenie a altui stat şi o conducere locală nelegitimă care îşi declară independenţa. Dacă veţi compara cu realităţile din Kosovo şi din Osetia de Sud veţi constata că mai lipseşte un singur lucru: conflictul. Din acest punct de vedere, în discuţii am apreciat extraordinar de mult capacitatea Republicii Moldova de a nu răspunde niciunui fel de provocări din partea transnistrienilor – şi trebuie să o spun public – mi se pare că se depăşeşte orice limită a decenţei în momentul în care transnistrienii refuză orice fel de discuţii cu autoritatea suverană a Statului Moldovean.

De asemenea, considerăm că ce s-a întâmplat în Osetia de Sud este demonstraţia faptului că aceste conflicte îngheţate nu au un mecanism corect de deblocare a situaţiilor. În ceea ce priveşte Transnistria, împreună cu domnul preşedinte Voronin am ajuns la concluzia că implicarea Uniunii Europene este fundamentală şi esenţială în găsirea unei soluţii în acord cu legislaţia internaţională şi care să respecte pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. România va rămâne un susţinător fără rezerve al integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova.

Aş mai face o consideraţie, pe care am făcut-o şi în discuţiile cu domnul preşedinte Iuşcenko, pe care am făcut-o şi cu ocazia dezbaterilor despre Kosovo: În momentul de faţă state suverane şi independente sunt dezmembrate în numele drepturilor colective ale minorităţilor, drepturi colective care nu sunt recunoscute în fapt de nimeni, dar pe de altă parte, sunt utilizate ca motor nedeclarat pentru ca state independente şi suverane să fie afectate. Aşa s-a întâmplat cu Kosovo şi Serbia a pierdut o parte din teritoriu, aşa se prefigurează lucrurile şi în Osetia şi, să nu spun vorbă mare, în Abhazia şi acest tip de abordare politică trebuie să înceteze.

România pleacă de la premisa că niciun fel de drept nu poate prevala asupra dreptului de integritate teritorială, de suveranitate şi de inviolabilitate a frontierelor unui stat independent. Comunitatea internaţională trebuie să realizeze că nestopând aceste abordări în care în numele unor etnii sau în numele unei majorităţi de cetăţenie, se rup teritorii din state independente şi suverane, creează riscul unui proces care poate deveni extrem de periculos pentru securitatea Europei.

Acum, ce s-a întâmplat în Georgia ne demonstrează că semnalele trase de România din 2005, legat de periculozitatea conflictelor îngheţate, semnalele trase legate de Kosovo, semnalele trase legate de securitatea energetică, toate se aşază acum, după evenimentele din Georgia ca o prioritate. Aş încheia acest capitol spunând că România nu va accepta niciodată ideea că, în numele drepturilor colective acordate unor minorităţi, trebuie să fie afectată integritatea teritorială a statelor independente şi suverane. Acest concept al suveranităţii şi al integrităţii teritoriale este conceptul esenţial al existenţei unui stat şi el nu poate fi acoperit de niciun alt concept mai nou lansat în ultima perioadă, chiar dacă neoficial lansat.

În discuţiile cu domnul preşedinte Voronin am mai abordat problema evoluţiilor Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Probabil ştiţi că România a fost unul dintre susţinătorii fără rezerve ai nevoii negocierii unui alt acord între Uniunea Europeană şi Republica Moldova; un alt acord care să lărgească drepturile acordate firmelor, spre exemplu firmelor din Republica Moldova şi cetăţenilor din Republica Moldova. Mă refer la dreptul la liber schimb, mă refer la dreptul de circulaţie în interiorul Uniunii Europene pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Sigur, sunt unele observaţii ale Comisiei de la Veneţia, considerând că este o problemă internă a Republicii Moldova rezolvarea acestor observaţii şi, în acelaşi timp, o chestiune de negociere a Republicii Moldova cu Comisia Europeană. În ceea ce ne priveşte, suportul pentru un nou acord, a cărui negociere sperăm să înceapă la întâi ianuarie 2009, este fără rezerve.

Cam acestea au fost cele discutate. Mă bucură foarte mult că punctele noastre de vedere cu privire la riscul legat de conflictele îngheţate coincid şi, de aici, ne putem formula poziţii care să fie pe de-o parte în interiorul Uniunii Europene prin România şi pe de altă parte din partea unei ţări ca Republica Moldova, ţară care are excelente relaţii cu Uniunea Europeană şi tinde să devină stat membru. Vă mulţumesc mult! Vă doresc o după-amiază plăcută, încă o dată domnule preşedinte Voronin, vă mulţumesc pentru întâlnire!”

Breakfast in America (IV) Un roman despre Mafia

august 20th, 2008

Christopher Gambino se numara printre putinii autori preocupati de re –scrierea vietii membrilor organizatiilor mafiote din New York intr-o fresca realista, palpitanta.
Romanul My Only Son (Nicole Productions, Inc., 2004ISBN 0975908502, 9780975908501/396 pages) se deruleaza intr-o linie narativa in care personajul principal Vinny este portretizat din copilarie si pana la maturitate in contrast cu tatal sau, Sonny Denucci, mentorul si capul mafiei italo-americane.
Fiul unic al mega-gansterului si clanului Denucci trebuie sa urmeze regulile stricte ale organizatiei de tip sicilian. Puritatea copilului si a mamei sale se accentueaza din ce in ce mai mult, genereaza conflictul, drama intregului roman.
Signora Denucci nu mai suporta umilinta, represiunile, abuzurile maritale si incepe sa se revolte.
Fiul unic incepe sa inteleaga faradelegile, intreaga retea administrativo-politica patrunsa de coruptie (medici, politisti, procurori, judecatori mituiti facand jocurile mafiotilor).
Conflictul se amplifica in trei registre : revolta copilului si mai tarziu a tanarului impotriva unei autoritati paterne de fier, dictatoriale ; revolta impotriva faptului ca tatal conduce intreaga masinarie a crimei organizate ;
revolta impotriva comportamentului de tiran vis-a-vis de sotie.
Copilul, tanarul, ca mai tarziu omul matur, distinge caracterul angelic al mamei de lumea criminala din anturajul interlop al tatalui.
Personajul este urmarit cu un simt psihologic de mare acuratete fiind surprins in momente de criza, de situatii limita cum ar fi imposibilitatea de a riposta rigorilor unui clan mafiot.
In ciuda aspiratiilor sale de a studia, de a deveni un avocat stralucit, tanarul este tarat in marasmul crimei. Este nevoit sa ucida, sa traiasca printre raufacatori si narcotraficanti si in final sa intre in puscarie.
Ar fi vrut o alta viata, un alt destin. Ii este prescris sa faca jocul tatalui care ii repeta si ii impune sa-l urmeze si sa ii ia locul candva in conducerea organizatiei criminale.
Nu intrevede nicio iesire. Bunica din partea mamei ii destainuie lui Vicenzo ca fiinta cea mai draga lui a murit ucisa de catre propriu-i sot, Sonny.
De acum nu mai este vorba de conflict de generatii, dezacorduri, nespunere, ci de ura si de sete de razbunare. Pentru Vinny (Vicenzo), tatal sau nu mai reprezinta tatal, il reneaga si ii doreste detronarea, moartea. Dupa ezitari indelungi accepta colaborarea cu FBI-ul .
Romanul, in realismul si simplitatea stilistica, atinge intensitati proprii tragediilor antice repuse intr-o scena contemporana, a metropolei americane si totodata omniprezente in natura umana de pretutindeni.
Tragismul si drama fiului strivit de un tata despotic constituie tema romanului, ca si a unei viitoare ecranizari a cartii My Only Son, considerat deja ca un viitor succes cinematografic.
Cu acordul autorului voi putea traduce romanul in romana si voi reproduce in numerele viitoare pasaje relevante menite sa transpuna cititorilor saptamanului nostru www.Acum.tv , episoade inedite vazute din interiorul lumii interlope mafiote.
Romanul My Only Son este caracterizat ca a doua carte importanta despre lumea mafiota din New York-ul anilor ’70-’80, desi autorul ne avertizeaza ca nu e vorba decat de o fictiune…

La nuit de l’hippogriffe II

august 20th, 2008

(moins est plus)

la forêt deviendra ineffable en automne
si la licorne d’or favorise une seule dryade
sans dommage pour elle-même
rêva encore l’hippogriffe
en tremblant, ses plumes presque cyans,
prêt à voler
au-delà de tout

le temps ne manque pas
pour ces mortels
qui n’ont jamais besoin d’autrui
pour rêver dans les nuages,
uniquement du sable
ne sont-ils donc que des hybrides
sans âme et invisibles
fruit impossible sans foi

– prenez, mangez, ceci est mon corps –

l’écho resta longtemps après son départ
comme un violon d’herbe tombé dans l’eau
parmi nos vieilles histoires
de la vie et de la mort

moins est plus = less is more(Mies van der Rohe)

ghicind…

august 20th, 2008

bărbatul-
din ceaşca de cafea,
te iubeşte.
Acum aleargă să prindă o

stea.Sigur, o văd!
a căzut la rădăcina unui

bananier.Cel fugărit de păcatele din tinereţe,
s-a oprit
să adulmece tainele din neînţelesele cuvinte, ascunse in

seminţe.
La bătăile ciocanului, ele se deschid asemeni unor

crini albi, puşi la icoana,
la care se închină
descoperitorul
inocentelor insule

din roiul de stele.
Te văd, către seară
râşnind
vagi atingeri.

roşcate impresii
usuci
pe terasă.

de la tine
la îngeri:
tăcere…
risipită
pe
aripile
albastre
ale
mării.

Turn it off, now!

august 20th, 2008

Sunt paznicul intrării principale.
Arogant, din când în când ridic receptorul
Să impresionez asistenţa.
„Da? Bine, bine.
Voi lua toate măsurile necesare.
Nu, n-o să-mi fie frică de bau-bau.”
O fac mai mult pentru mine.
La celălalt capăt nu e nimeni.
– Nu, doamnă, nu e voie.
Fotografiatul e interzis.
Please turn it off; now!
Undeva pe un meridian îndepărtat,
La o altă oră, la un capăt de noapte,
Se coc strugurii în viile Giorgiei.
Sub cărămizile roşii din Kremlin
Mumia lui Stalin Djugashvili doarme în pace.
Goliath i-a furat praştia micului David.
Într-o lume nebună
Muţii urlă în urechile surzilor.
La Beijing, în pustiu,
Bat tobele unei păci temporare.
Un paznic arogant înroşeşte valurile Mării.
Se încruntă vulturul auriu.
Bombe murdare sfârtecă trupuri nevinovate.
Of, of! Au, au!
Copii, adulţi, nu contează.
Opriţi-vă, oameni, cât nu-i prea târziu!
Turn it off, right now!

Dan David, Los Angeles, 08-august-2008.

Cultura românească în Marea Britanie – septembrie 2008

august 19th, 2008

Dear RCC Members & Friends,

Welcome to the August edition of the Romanian Info Centre (RIC) e-bulletin. As usual, we present in this e-bulletin information on Romanian culture in UK, information for the Romanian community, as well as on the latest Romanian or Romania-related matters: books and DVDs, exhibitions and concerts, research and courses. This e-bulletin also contains the latest Ratiu Foundation news, and news items from our friends.

Some of the events listed below are organised or supported by us at Ratiu Foundation / Romanian Cultural Centre in London. As the purpose of our publications is to disseminate news about events happening all over Britain, we always include information about things which are not directly connected to the RCC/RF, but which we think might be of interest to you, our readership. I hope that you will find RIC August 2008 useful.

As you can see from the photo above, there will be a great concert of Enescu and Brahms, performed by two of the most talented and charismatic Romanian musicians of the moment: Remus Azoitei on violin and Eduard Stan on piano – see more details below. Besides this, there are many other music events, from Balkan swing to Rachmaninov, via the Romanian-Ghanaian hip-hopper Wanlov. For the most operatic- and theatre-minded of you, you can try to get some tickets for Glyndebourne Opera, where internationally acclaimed director Silviu Purcarete left his mark on the staging of ‘Love and Other Demons’, an opera by Peter Eotvos.

Romanian contemporary arts are also present in Britain, with Dan Perjovschi in Edinburgh, and Mircea Cantor and Adrian Ghenie arriving soon in Bristol and Liverpool respectively.

Speaking of all these places outside London, I have to mention that this past July I visited the city of Leeds, on the occasion of the conferring of a honorary doctorate to the great Romanian actor and theatre manager Constantin Chiriac. Constantin was awarded for his achievements in the development and promotion of theatre and the arts, and for the successes of the Sibiu International Theatre Festival, whose director he is. See pictures from the 25 July, 2 pm ceremony clicking here, here, and here.

I also travelled on cultural business to Liverpool, where the events within the European Capital of Culture 2008 are in full swing. It was very exciting to be there, indeed, to discuss future Romanian events in Liverpool – watch this space for more details soon!

But the most exciting event of the summer was, by far, my participation in the visit to Edinburgh and Glasgow for cultural operators, organised by Visiting Arts and the Scottish Arts Council. I had the chance to meet a host of very interesting people, decision makers and big players in the field of cultural promotion in Scotland. I left Scotland with the distinct feeling that Romanian culture might just have found a new outlet in its promotion in the UK.

The good British Summer has descended upon us all. We might wonder at its instability (some of us, at least), but I think we should think twice beforehand: Romania has been melting slowly with temperatures as high as 42 centigrade from June onwards. I shall go and experience the specific warmth of our country myself, and, as such, I will be away from the office until 2 September.

If you are on holiday, or planning to take off to Romania for a hot summer break, we have a flight recommendation from Blue Air and some book recommendations. See details below. Not all the books are ‘Summer reading’ material, but I am sure you will find them exciting: from a rediscovered gem of pre-WW2 Romanian writing (Scarred Hearts) to a book on Romania written by an Englishman living in Bucharest (Never Mind the Balkans…) – see below.

If you would like your Romanian or Romanian-related cultural events publicised in our newsletters, please send us the details at least two weeks prior to the event. We shall try to include them in the next edition(s) of the Diary and of RIC e-bulletin, time and editorial space permitting.

Best wishes,
Ramona Mitrica

Edited by: Ramona Mitrica & Mihai Risnoveanu
Special thanks to: Remus Azoitei, Mike Phillips, Nicolae Ratiu, Eduard Stan

Fly to Romania with BLUE AIR

ROMANIAN CULTURE IN THE UK
Remus Azoitei (violin) and Eduard Stan (piano) Concert at Wigmore Hall 15 September 2008
Director Silviu Purcarete’s Glyndebourne Opera Debut
Dan Perjovschi at the Collective Gallery, Edinburgh
‘Mircea Cantor: The Need for Uncertainty’ at Arnolfini, Bristol
Adrian Ghenie within the Liverpool Biennial

ROMANIAN COMMUNITY IN THE UK
First Book Exchange (Schimb de Carti) Meeting in London
‘Diaspora Romaneasca’ Romanian Newspaper
WWW.ROMANI-ONLINE.CO.UK

ANNOUNCEMENTS
Books and DVDs
New Book: ‘Scarred Hearts’ by Marcel Blecher
New Book: ‘Never Mind the Balkans, Here’s Romania’ by Mike Ormsby
New (Romanian) Book: Olimpia in exil (Olympia in exile) by Traian Ungureanu
New (Romanian) Book: ‘Aliatul uitat al lui Hitler’ (Hitler’s Forgotten Ally) by Dennis Deletant
New DVD: California Dreamin’ (Endless), released 8 September 2008
New DVD: ‘Gypsy Caravan: When the Road Bends’ by Jasmine Dellal
Exhibitions and Concerts
Romanian Artist Flavia Pitis within the BP Portrait Award
Romanian Artist Silviu Pascalin within Illumini Show
Vlad Hirlav-Maistorovici (violin) in Concert
Madalina Rusu (piano) at the Barbican
Belcea Quartet Bartok Day at Wigmore Hall
Ghanaian-Romanian Hip-Hopper Wanlov the Kubolor in Concert
Paprika Balkanicus with Bogdan Vacarescu (violin)
Hai la Drum, with Baz Stanescu (violin)
Palinka – Transylvanian Village Music Live
Research and Courses
Incotro (Where to?) – Romanian Visual Survey 2008
SALLEE survey 2008
Romanian Classes at the School of Slavonic and Eastern European Studies (SSEES)
Art and the Cold War: Course and Study Days
Our Friends’ Events
2nd Russian Film Festival in London

RATIU FOUNDATION NEWS
In UK
Ratiu Scholarships – Deadline 1 September 2008
STEPdoc 2008 – a mobility grant of GBP 1,500 for a young Romanian film-maker
In Romania
Preparations for Turda Fest 2008
Marcel Janco Buildings Map

Fly to Romania with BLUE AIR
Fly to Romania with BLUE AIR, the Romanian low-cost airline, from London Stansted to Bucharest Baneasa. Flights to and from Romania depart two times a week, Monday and Friday. You can buy tickets on-line on www.blueair-web.com. For more details, call the Blue Air Call Centre on +4021 208 8686 or e-mail info@blue-air.ro or sales@blue-air.ro.
Blue Air also provides flights from Bucharest to a series of European destinations, as varied as Cyprus, Malaga, and Berlin. More details on www.blueair-web.com

Blue Air offers, as well, a corporate programme through which you can save up to 50% for advance tickets. For further details, please contact Blue Air on Tel. +4021 208 8618 or e-mail corporate@blue-air.ro
Back to top

* * * * * * * * * * *

ROMANIAN CULTURE IN THE UK

Remus Azoitei (violin) and Eduard Stan (piano) Concert at Wigmore Hall – 15 September 2008!
Works for violin and piano by Enescu and Brahms
Monday 15 September 2008, 19.30. Wigmore Hall, 36 Wigmore Street, London W1U 2BP, Tel. 020 7935 2141
“Azoitei is an uninhibited virtuoso, with soul and fabulous technique” The Strad
“An enormously sensitive pianist with an extraordinary flexible culture of touch” Weserkurier
“Incandescent reading that positively bursts forth with energy from this genuine musical partnership” Fanfare
Programme:
George Enescu – Impressions d’enfance, op. 28 (Impressions of Childhood)
Johannes Brahms – Sonata in D minor, op. 108
George Enescu – Impromptu Concertant
Johannes Brahms – Scherzo from “FAE Sonata”
George Enescu – Sonata No. 3 “in Romanian Folk Character”, op. 25
Remus Azoitei has performed extensively across Europe, as well as North America, Japan and New Zealand. In 2001, Remus Azoitei became the youngest-ever violin professor in the history of the Royal Academy of Music.
Eduard Stan is hailed by The Strad as a “pianist who reveals a fine gift of restraint and an instinctive feel for balance”. Born in Romania, he emigrated to Germany in 1978, and has since performed across Europe and the US in venues such as Berlin Philharmonie, Musikhalle Hamburg and Salt Lake City Temple Square.
The artists have just completed the world’s first recording of the entire repertoire for violin and piano by Enescu. The first volume of this 2 CD collection has already attracted critical acclaim.
More details on www.romanianculturalcentre.org.uk
Tickets: £15.00 £13.00 £10.00 £8.00
Call the Wigmore Hall Box Office on Tel. 020 7935 2141 or book on-line at www.wigmore-hall.org.uk
Organised by The Ratiu Foundation / The Romanian Cultural Centre in London
Back to top

Director Silviu Purcarete’s Glyndebourne Opera Debut: ‘Love and Other Demons’ by Peter Eotvos – World Premiere
2008 promises to be another ambitious year for Glyndebourne with a new work commissioned jointly by Glyndebourne and the BBC.
The Festival will feature a major new work commissioned jointly by Glyndebourne and the BBC from the Hungarian composer Peter Eotvos entitled ‘Love and Other Demons’. This is the first time an opera by Peter Eotvos has been premiered in the UK and also the first time maestro Silviu Purcarete directs for Glyndebourne.
‘Love and Other Demons’
Glyndebourne Opera, Glyndebourne, Lewes, East Sussex BN8 5UU; Box Office: 01273 813813, www.glyndebourne.com
Performances on 19, 22, 24, 27, 30 August 2008, at 19.20.
Conductor: Vladimir Jurowski; Director: Silviu Purcarete; Designer: Helmut Stürmer
Composer: Peter Eotvos; Libretto: Kornel Hamvai.
Performed by the London Philharmonic Orchestra and The Glyndebourne Chorus. Cast includes: Marisol Montalvo as Sierva Maria; Robert Brubaker as Don Ygnacio; Nathan Gunn as Father Delaura. Sung in English with supertitles.
‘Love and Other Demons’ is based on the novel of the same name by celebrated author Gabriel García Márquez – a tragic love story set in 18th-century Spanish Columbia, the catholic miracle drama is set against a backdrop of slavery and decaying colonialism.
Silviu Purcarete has worked in Romanian and European theatre for more than twenty years, most notably for the National Theatre of Craiova and Theatre Bulandra in Bucharest. His productions have won many awards and great critical acclaim both in Romania and abroad.
Composer Peter Eotvos is one of the best known interpreters of 20th century music and is amongst the most widely commissioned opera composers in Europe.
Details on www.glyndebourne.com
Back to top

Dan Perjovschi at the Collective Gallery, Edinburgh
Internationally-renowned Romanian artist Dan Perjovschi is part of the Edinburgh Festival, within ‘The Golden Record – Sounds of the Earth’ exhibition organised by the Collective Gallery.
‘The Golden Record – Sounds of Earth’ is a unique cross-platform/cross-festival project which is part of both the Edinburgh Art Festival and the Edinburgh Festival Fringe. Comedians, artists and film-makers come together for a contemporary remake of the original Golden Record – a phonograph record launched into space in 1997, containing sounds and images selected to portray the diversity of life and culture on Earth.
More on Dan Perjovschi at www.perjovschi.ro
• ‘The Golden Record – Sounds of the Earth’ is open until 31 August 2008
The Collective Gallery, 22-28 Cockburn Street, Edinburgh EH1 1NY; Tel. 0131 220 1260. Opening hours: 12.00 to 17.00, Tuesday to Saturday.
Details on www.collectivegallery.net
Back to top

‘Mircea Cantor: The Need for Uncertainty’ at Arnolfini, Bristol
A new installation by Mircea Cantor will be presented at Arnolfini, elaborating on the theme of uncertainty, and addressing the notions of displacement and co-existent communities.
Following his exhibition at Modern Art Oxford earlier this year, the exhibition at Arnolfini will be a second stage to this project, with significant new components, including a large-scale Romanian traditional wooden gate. Coated in gold leaf, the gate has been imposed with a DNA-strand motif symbolising life, yet paradoxically certainty and control. Mircea Cantor lives and works in Paris and Cluj, Romania.
A fully illustrated catalogue featuring views of Cantor’s new work and an essay by Suzanne Cotter, Senior Curator at Modern Art Oxford, accompanies the exhibition. This show will be presented Camden Arts Centre, London, 13 February to 12 April 2009, and was presented at Modern Art Oxford 2 April to 1 June 2008.
Supported by The Ratiu Foundation / The Romanian Cultural Centre in London
• ‘Mircea Cantor: The Need for Uncertainty’, 13 September – 9 November 2008
Arnolfini, 16 Narrow Quay, Bristol BS1 4QA; Tel. 0117 917 2300 / 01. Gallery opening hours: 10.00-18.00, Tuesday to Sunday.
Details on www.arnolfini.org.uk
Back to top

Adrian Ghenie within the Liverpool Biennial
Adrian Ghenie is a young Romanian painter whose works demonstrate his fascination with history and the trauma of dictatorship. The sources for his images are derived from a combination of his own personal memories and from historical books, archives and both documentary and fictional film. Adrian’s work is presented in Liverpool as part of ‘MADE UP’, the International Exhibition of the Biennial.
The weaving together of personal histories with collective memories makes for a psychologically disturbing encounter on the part of the viewer, who may experience a sense of unease or an uncanny jolt of recognition as they survey the paintings. While Ghenie may have derived inspiration from the dark times of the history of Europe in the 20th century, his attention to detail and ability to create convincingly real interiors for his protagonists finds its roots in Northern European Renaissance painting.
Liverpool Biennial, the International Festival of Contemporary Art is open from 20 September to 30 November 2008.
Details on www.biennial.com
Back to top

* * * * * * * * * * *

ROMANIAN COMMUNITY IN THE UK

First Book Exchange (Schimb de Carti) Meeting in London
‘Schimb de Carti’ is a series of monthly meetings which take place simultaneously in several cities in Romania (and not only there). This is a project initiated by bookblog.ro (the best culture blog in Romania), and the London meetings are supported and promoted by ROMANi-ONLiNE UK. The purpose of the meetings is to exchange books and discuss, in an open manner (and in places with special atmosphere), about books, authors, and whatever pops in our minds. Entrance is free, and everybody is welcome. The location will be announced in advance on SchimbDeCarti.ro, and ROMANi-ONLiNE.co.uk
The participants’ opinions, posts from personal blogs or websites will be re-posted on SchimbDeCarti.ro, and the best book reviews will be published by ROMANi-ONLiNE UK.
Meetings will be monthly, and will take place in special venues: pubs where Dickens used to have a pint, or are mentioned in his books, the place that served as a model for Orwell, where Chaucer started the Canterbury Tales and Shakespeare played in the courtyard, a former arena for cockfights where Shakespeare’s house used to stand in Blackfriars. Also, there is the smallest pub in Britain, Hemingway and Graham Greene’s favourites boozer, etc. There will also be modern venues, there will be various types of books, and plenty of good humour with every meeting.
The proposal list is open, and the organisers hope to make the meetings interesting for the participants and for those who read about them as well.
The first meeting is scheduled to take place in London, on 7 September, at Freud Café in Covent Garden, 198 Shaftesbury Avenue, London WC2H 8JL. Freud Café is the first café-bar in England, a place chosen for permanent art shows, for the bohemian air, because it’s one of London’s best kept secrets, and for the wonderful cocktails! Read more about it (Romanian) on the Forum.
We are looking forward to meeting you in September, no matter if you are an avid reader, haven’t read a book in a while, with or without books!
Schimb de Carti London is coordinated by Diana Varbanescu.
Details (Romanian only) on www.romani-online.co.uk
Back to top

‘Diaspora Romaneasca’, Romanian newspaper
’Diaspora Romaneasca’, a weekly Romanian newspaper, was established in 2002, making it the first Romanian ethnic newspaper in the UK. ‘Diaspora Romaneasca’ is a newspaper for Romanians living in the UK, Republic of Ireland, Italy, Spain, and Portugal. Available in selected shops and by means of subscription. It is currently distributed in Britain and abroad. Contact details: e-mail: editor@diasporaro.com
Back to top

WWW.ROMANI-ONLINE.CO.UK
Romani-Online.co.uk was re-launched with a brand new design, new sections, and improved user facilities. Click on the links below to visit the website and convince yourselves.
– Do you have something for sale?
– Do you want to buy something?
– Are you looking for a room or a flat to rent?
– Do you want to advertise your services?
It’s simple! Click on www.Romani-Online.co.uk, register with the site, and then publish your announcement directly! No need to wait until somebody will publish it for you. And everything is FREE and really easy to set-up!
– Do you want to know what’s been happening in Romania lately?
– Do you want to learn the latest news of interest for Romanians living in the UK?
– Would you like to go to Romanian parties or concerts?
It’s simple! Click on www.Romani-Online.co.uk, and you’ll find out! Don’t forget to enter the Forum and the Live Chat!
Back to top

* * * * * * * * * * *

ANNOUNCEMENTS

Books and DVDs
New Book: ‘Scarred Hearts’ by Marcel Blecher
• ‘Scarred Hearts’
Translated by Henry Howard. Introduction by Paul Bailey
Old Street Publishing, 15 August 2008. Paperback, 240 pages ISBN: 9781905847181
Price: £14.99
You can order this book on www.amazon.co.uk
“Scarred Hearts is a masterpiece, and all the more poignant for being so beadily accurate about human behaviour in extremis. It is a book to live with, to read again and again, as only great literature demands us to.” Paul Bailey
Scarred Hearts, set and written in the 1930s, tells the story of 21-year-old Emanuel, a Romanian student of chemistry in Paris, who becomes ill with Pott’s disease (tuberculosis of the spine) and spends a year in a sanatorium, his body wrapped in a plaster body cast. In spite of their failing bodies, the patients continue to fall in love and have sex, experiencing life with heightened intensity. Blecher captures brilliantly the process of physical decay and erosion, a ‘scarring’ both of the body and the soul.
Hailed by Ionesco as a master, Blecher’s writing combines the stark lucidity of Kafka’s prose with the literary sensibility of Proust and the atmosphere and setting of Thomas Mann’s The Magic Mountain.
This is a rediscovered classic of modern European literature translated into English for the first time, and an important addition to the canon of twentieth century Jewish writing.
Marcel ‘Max’ Blecher was born in 1909 into a Jewish family in Botosani , Romania . At the age of 19 he contracted tuberculosis of the spine and spent the rest of his life in hospitals and sanatoria. He published his first book of poetry in 1934, and his first novel in 1936. Scarred Hearts, his second and last novel, appeared in 1937, a year before his death at the age of 29. In spite of his limited output, Blecher had already become a member of the French and Romanian literary avant-garde. His work was forgotten for many decades, and rediscovered in the West only in recent years. The German edition has led to rave reviews and a number one position among “Notable books” in the leading weekly Die Zeit.
Back to top

New Book: ‘Never Mind the Balkans, Here’s Romania’ by Mike Ormsby
• ‘Never Mind the Balkans, Here’s Romania’
ISBN: 978-973-7841-56-8, Compania Publishing House. Price: RON 32, EUR 11
So, how does it feel… to survive a nightmare but wake up with a headache?
When your country is transformed, but not really?
When a student drives a Mercedes, but your blind grandma’s pension is 7 euros per month?
When Transylvania can be heaven on earth, but scary as hell?
When you can go anywhere you want, but you can’t sneak under the tape?
When you buy the perfect home in the wrong place?
When the front door is for VIPs and the back door is for you?
When politicians drive down the pavement because traffic lights are for suckers?
When you mix Thracians, Dacians, Romans, Saxons, Turks, Hungarians, French, Russians… and a Brit?
Never mind the Balkans, here’s Romania. Close your guide book, meet the people.
The book was published simultaneously with its Romanian version: ‘Grand Bazar Romania sau Calator strain updated’. Translated from the English by Vlad A. Arghir.
ISBN: 978-973-7841-54-4. Compania Publishing House 2008. Price: 29 RON, €10
You can order these books via the internet at www.compania.ro/shop/
More info on how to order can be found here: www.compania.ro/informatii-strainatate.htm (scroll for English)
Back to top

New (Romanian) Book: Olimpia in exil (Olympia in exile) by Traian Ungureanu
• ‘Olimpia in exil’
ISBN 978-973-50-2107-8, Humanitas Publishing House. Price 23 RON.
A book on noblesse and dishonour in sport. This is a book which rehabilitates the true stakes of sports, and paints a picture of those who want to falsify them: trainers with bad intentions, corrupt leaders, and brutes with the right to take decisions.
What are the shady interests and complicities that govern modern Olympics? When shall we be able to tell stories on sporting heroes who illumined our youth and have passed away? What was the fire burning in the mind, genius and being of Bobby Fischer? How much has English football suffered after the aeroplane catastrophe of 1958 and how much did it win after Arsene Wenger’s arrival in London? What does political correctness do to South African rugby? These are just some of the questions that Traian Ungureanu offers an answer with the charm and talent of the high quality chronicler.
You can order this book from Humanitas publishing house at cpp@humanitas.ro
Back to top

New (Romanian) Book: ‘Aliatul uitat al lui Hitler’ (Hitler’s Forgotten Ally) by Dennis Deletant
• ‘Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu si regimul sau 1940-1944’
Translated from the English by Delia Razdolescu
ISBN 978-973-50-1936-5, Humanitas Publishing House. Price 45 RON
This is a study which tries to find the true historical profile of Ion Antonescu, the marshal demonised by the Legionari (the Romanian fascists) and by the Stalinist regime, “recovered” by the nationalist communism of Nicolae Ceausescu, and transformed after 1990 in an emblematic figure of the anti-communism.
Dennis Deletant’s book brings a new perspective on Ion Antonescu and his times: the point of view of a non-Romanian researcher, foreign to the Romania-born passions on the subject, bringing discord sometimes among the historians themselves. It’s the point of view of a researcher who reads through all archive materials thinking about their deep significance, a researcher who knows that historical personalities and times must be judged, but without hatred and bias.
You can order this book from Humanitas publishing house at cpp@humanitas.ro
The English edition of the book, ‘Hitler’s Forgotten Ally. Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–1944’ was published by Palgrave Macmillan, April 2006, ISBN: 1403993416.
Back to top

New DVD: California Dreamin’ (Endless) released 8 September 2008
California Dreamin’ (Endless)
Directed by Cristian Nemescu
Romania / 2007 / Fiction / colour /155 mins / Romanian and English dialogues, with English subtitles
With: Armand Assante, Razvan Vasilescu, Jamie Elman; Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Alex Margineanu, Andi Vasluianu
DVD released through Artificial Eye
Synopsis:
A stubborn station master confronts a NATO mission.
In 1999, a NATO train transporting military equipment is stopped in the middle of nowhere by the overzealous and overtly anti-American chief of a train station in Romania. The transport, supervised by American soldiers, is crossing Romania without official documents, based only on the verbal approval of the Romanian government. Set against the backdrop of the 1999 NATO bombing of Yugoslavia, the film explores the impact that the arrival of the American soldiers has on the tiny village community: historical experience, corruption, bureaucratic inefficiency and romantic interest concur in a mayhem battle of wills with tragic consequences for the village but not for the Americans. At the end of five intense days, the train resumes its journey leaving behind broken hearts, shattered dreams and a civil war.
A cinematic tour de force, as well as a poignant and hilarious comment on parochialism, intercultural clashes, and Romania’s long-term fascination with America.
“California Dreamin’ is an epic satire, with both modern-day Romania and US foreign policy firmly in its sights”. (Nick Roddick, London Film Festival)
Awards: ‘Un Certain Regard’ Award, Cannes 2007; Satyajit Ray Prize, 51st Times London Film Festival 2007
‘California Dreamin’ (Endless)’ is still shown in selected cinemas. For full list of dates and cinemas, go to www.artificial-eye.com/californiadreamin/where.php
Pre-order the DVD from Movie Mail, Amazon.co.uk, Play.com, Hmv.com. Prices start at £11.99
Back to top

New DVD: ‘Gypsy Caravan: When the Road Bends’
• ‘Gypsy Caravan: When the Road Bends’
Directed by Jasmine Dellal
US, UK, Netherlands / 2006 / Documentary / colour /111 mins / English, Romani, Spanish, Romanian, Macedonian, Hindi and Marwari (with English subtitles)
A dazzling display of the musical world of the Roma, juxtaposed to the real world they live in. This rich feature documentary celebrates the luscious music of top international Gypsy performers and interweaves stirring real life tales of their home life and social background.
Shot by documentary icon Albert Maysles, the film takes place on location in Spain, Macedonia, Romania and India, as well as in Europe and in the USA during the Gypsy Caravan concert tour created by World Music Institute. Starring musicians from Fanfare Ciocarlia, Taraf de Haidouks, Maharaja, Antonio El Pipa, Esma Redzepova. Film directed and produced by Jasmine Dellal whose recent feature, ‘American Gypsy’, won international acclaim for its portrait of an American Roma family battling a decade of drama.
The film opened in selected UK cinemas on in September 2007.
Available Amazon.co.uk, Play.com, Hmv.com. Prices start at £8.99
Also available: ‘Gypsy Caravan’ Audio CD, from Amazon.co.uk, Hmv.com. Prices start at £9.99
Back to top

Exhibitions and Concerts
Romanian Artist Flavia Pitis within the BP Portrait Award
Once again, the prestigious BP Portrait Award has selected in the long-list a Romanian artist. This year, Flavia Pitis has an entry with the portrait ‘Buti’.
The BP Portrait Award is the most prestigious portrait competition in the world, promoting the very best in contemporary portrait painting. An annual competition aimed at encouraging artists to focus upon and develop the theme of portraiture in their work, the Award is open to everyone aged 18 and over in recognition of the outstanding and innovative work currently being produced by artists of all ages. With a first-prize of £25,000 the exhibition has proved the launch pad for the careers of a number of successful portrait artists.
The previous Romanian entries in the competition were both by Ana-Maria Micu, in 2006 and 2007.
The BP Portrait Award is open until 14 September 2008.
The National Portrait Gallery, St Martin’s Place, London WC2H 0HE; Tel. 020 7312 2463.
Details on www.npg.org.uk/live/bpmenu.asp
Back to top

Romanian Artist Silviu Pascalin within Illumini Show
Romanian Artist Silviu Pascalin will take part in the Illumini Show curated by Jane Webb, which will be on show at the Crypt Gallery in London.
An electrifying new exhibition with a difference, starting with a opening night on the 4 September, which is complimented with a full evening of free live entertainment from fire performers, stilt walkers, jugglers, light shows, and performance artists, working with illumination taking place through out the crypt. This is no PV night, this is an evening where everybody is welcome. Illumini will not just showcase art it will entertain, introducing all communities that may not normally visit the arts to a different approach.
Illumini brings together a variety of artists, all sharing a passion for the subject of light. Set in the famous St Pancras crypt, these impressive pieces of artwork come to life in this unusual building. Come along to experience the illuminatory and dazzling effect this diverse collection of artwork has on the crypt’s dark environment.
Travel down abandoned corridors and venture into secret recesses to explore a wide variety of artwork. The pieces range from photographs and paintings depicting light, to sculptural works that literally glow; at once transforming the crypt’s murky and shadowy atmosphere like never before.
Illumini was supported through a grant of the Ratiu Foundation.
• 4 -17 September 2008: Illumini
Crypt Gallery, St Pancras Church, Euston Road, London NW1 2BA
Opening times: daily 11.00-19.00. Opening Night: Thursday 4 September, 18.00-21.00. Free Admission, all welcome
Details on www.stpancraschurch.org
Back to top

Vlad Hirlav-Maistorovici (violin) in Concert
Romanian Violinist Vlad Hirlav-Maistorovici will perform, as part of the Mercury 4tet, a quartet newly formed by four students of the Royal College of Music, London, within the Chelsea Schubert Festival. The quartet’s members are Vlad Hirlav-Maistorovici (violin), Corentin Chassard (cello), Harry Cameron-Penny (clarinet), Antoine Francoise (piano)
Basically formed to play the well renowned ‘Quartet for the end of time’ by Olivier Messiaen, the quartet is now dedicated to the interpretation of the masterworks of the 20th century as well as any new expression of the contemporary music. Determined to give a new vision of the contemporary repertoire, the quartet is open to any interdisciplinary work with visual artists and comedians or dancers. Their next projects include the mercury plugged quartet, playing on electric instruments, Takemitsu’s quadruple concerto with orchestra: ‘Quatrain’ or Schoenberg’s ‘Pierrot Lunaire’.
Since Winter 2008, the Mercury 4tet was accepted to be part of Concordia Foundation International ensemble, which will lead them to perform in famous London venues such as St Martin in the Fields.
Programme: Alban Berg: adagio from Chamber Concerto, Sieben Fruhe Lieder; Toru Takemitsu: Quatrain II; Franz Schubert: Song selection, Arpeggione Sonata.
While studying in London, Vlad Hirlav-Maistorovici was supported by the Ratiu Foundation.
• Tuesday 16 September 2008: Mercury 4tet with Vlad Hirlav-Maistorovici (violin)
19.30, Holy Trinity Sloane Square, Sloane Street, London SW1X 9BZ; Tel. 020 7730 7270.
Details on www.chelseaschubertfest.co.uk
Back to top

Madalina Rusu (piano) at the Barbican
Romanian pianist Madalina Rusu will perform on Saturday 20 September at the Barbican concert hall as part of the Rachmaninov Festival.
Born in Romania, Madalina Rusu’s early piano education was at the Music High School in Constanta and later at the University of Music in Bucharest. Since 2004, Madalina has been studying the piano with Professor Joan Havill at the Guildhall School of Music and Drama.
• Saturday 20 September 2008: Madalina Rusu (piano)
18.00, Barbican Hall, Level G, Barbican Centre, Silk Street, London EC2Y 8DS; Box office 020 7638 8891. Free entrance.
While studying at Guildhall School of Music and Drama, Madalina Rusu is supported by the Ratiu Foundation.
Details on www.barbican.org.uk
Back to top

Belcea Quartet Bartok Day at Wigmore Hall
This programme of the Belcea Quartet presents three special concerts in a day dedicated to the great Hungarian composer.
Timed to coincide with the release of their recording of these works on EMI and following the acclaimed Bartok readings that concluded their Wigmore Hall residency in 2006, the Belcea Quartet again performs what many regard as the most significant string quartet canon of the last century. Bartok’s quartets spanned 40 years and reflected the onset of two world wars. With the first pair of richly post-Romantic quartets leading to the bold innovations of Nos. 3 and 4 and a final mellowing in the last pair, the cycle combines folk material within complex frameworks and presents diverse new sounds and playing techniques, with poignancy and tragedy held in sometimes disturbing balance.
Programme:
11.30 – String Quartet No. 1; String Quartet No. 2
15.00 – String Quartet No. 3; String Quartet No. 4
19.30 – String Quartet No. 5; String Quartet No. 6
• Saturday 20 September 2008: Belcea Quartet Bartok Day
Wigmore Hall, 36 Wigmore Street, London W1U 2BP; Tel. 020 7935 2141.
Details on www.wigmore-hall.org.uk
Back to top

Ghanaian-Romanian Hip-Hopper Wanlov the Kubolor in Concert
A man with a message, super-conscious Accra-based and Romanian-born hip-hopper Wanlov sings of ending war and stopping climate change, taking the road less travelled and being true to yourself; he also makes you dance, and he puts his money where his mouth is (for one thing, much of his work supports young musicians in Ghana and Romania, the two countries where he was raised). We have been bouncing about to the new album, Green Card, and will be bouncing even more at the live show. This is catchy, uplifting music with its heart and brain in the right place. More on Wanlov on www.wanlov.com
• Friday 12 September 2008: Wanlov the Kubolor
19.30, ICA (Institute for Contemporary Arts) London, The Mall, London SW1Y 5AH; Box Office: 020 7930 3647. Tickets: £9 / £8 ICA Members in advance + £1 per ticket booking fee.
Details on www.ica.org.uk
Back to top

Paprika Balkanicus with Bogdan Vacarescu (violin)
Paprika Balkanicus is well known to lovers of world music as the groups that is ‘the master of good atmosphere’. This band brings together a Romanian violinist, a Slovene bass player, a guitarist and two accordionists from Serbia, and nobody can bring about a toe tapping, foot stomping, hand clapping madness faster than they.
Papirka Balkanicus, aka the Balkan storm, are: Bogdan Vacarescu (violin), Jozef Secnik (bass), Vlad Jocic (guitar), and special guests Milos Milivojevic and Zivorad Nikolic (accordion).
The Balkan storm will pass first through Hornchurch, Essex, at the Havering Show, and then will go to Scotland bringing a whirlwind of good time at the Scottish Mela in Edinburgh, as part of the Gypsy Arts Festival.
• Monday 25 August 2008
14.00, Harrow Lodge Park, Hornchurch, Essex RM11
Admission: £4 for adults, £2 for juniors and concessions; free admission for veterans.
• Saturday 30 August 2008
20.00, Ocean Terminal in Leith, Edinburgh EH6 6JJ
There is a small fee to access the Mela site. No ticket necessary for the performance.
Details on www.gypsyartsfestival.co.uk
Back to top

Hai la Drum, with Baz Stanescu (violin)
‘Hai la Drum’ (Hit the Road) is an international collaboration of four versatile musicians with a unique blend of influences. Impeccably led by violin virtuoso Baz Stanescu, this gipsy jazz quartet plays traditional Romanian, Russian and other Balkan forms, mixing in some improvisation and unusual arrangements. Featuring Baz Stanescu on violin, Jonny Hepbir on guitar, Pete Watson on accordion and Dan Sheppard on double bass.
Part of ignite, the Royal Albert Hall’s free lunchtime music series in the Café Consort from 12 noon.
• Friday 5 September 2008: Hai la Drum
12.00, Royal Albert Hall, Kensington Gore, London SW7 2AP; Box Office: 020 7589 8212
Free entrance
For more details on the band, and to see a schedule of their performances, please go to www.myspace.com/hailadrum
Back to top

Palinka – Transylvanian Village Music Live
Ashanta Csergo, Katalin Tamas and Melinda McCarthy formed the band, Palinka, in London, after studying music in various villages of Romania and Hungary. They have been brought together by their shared passion: Hungarian, Romanian and Gypsy music from the remote villages of Transylvania.
Palinka, incidentally, is the most famous spirit drunk in Transylvania and the band spent most of July in Transylvania and Hungary to learn amazing new songs to bring back to you to London. Palinka can be seen playing outside Inn on the Green, in April, at www.youtube.com/watch?v=zJV6JyxSIeQ
More details on the band at www.palinka.co.uk
• Saturday 13 September 2008: Palinka
21.00, Inn on the Green, 3 – 5 Thorpe Close, London W10 5XL
Doors open 8.30 pm. DJ playing music from Romania and the Balkans until 01.00. Entrance £7/£5 concessions.
More info/advance reservations on Tel. 020 8962 5757, www.iotg.co.uk
Back to top

Research and Courses
Incotro (Where To?) – Romanian Visual Survey 2008
‘Incotro’ is an independent project which aims to bring together the best visual artworks made in 2007 and 2008 by Romanian authors, irrespective of the country they live in.
‘Incotro’ wants to be a benchmark, a launching ramp, a source of dialogue and an interface between the Romanian and international visual art worlds.
There are no restrictions as to the medium in which the works are done. ‘Incotro’ receives photographs, illustration work, posters, web sites, visual ID, graffiti, installation, video works, paintings, etc.
The selected works will be included on a web site and a PDF magazine which are going to be launched in the last quarter of 2008.
The deadline for sending the works is 1 September 2008.
For the full rules and more information, visit www.incotro.org (Romanian only)
‘Incotro’ is an initiative of Tudor Prisacariu, realised with the support of The Ratiu Foundation.
Back to top

SALLEE survey 2008
Our friends from University College London have asked to us post a link to their latest survey: “SALLEE is a survey of sexual attitudes and lifestyles among London’s Eastern Europeans. This questionnaire is for men and women aged 18 years and over. It will take about 10 minutes to complete. Your answers are anonymous and completely confidential – there is no way they can be traced back to you. If you would like to take part in this survey, please visit www.ucl.ac.uk/sallee/”.
Back to top

Romanian Classes at the School of Slavonic and Eastern European Studies (SSEES)
The evening Course Programme covers four levels and is designed to teach participants how to communicate effectively in a foreign language. All four skill s are taught – reading, writing, listening and speaking – with particular emphasis being placed in oral communication.
Romanian is among the language courses offered for various levels: Beginners, Lower Intermediate, Upper Intermediate, Advanced, and Post-Advanced.
Term dates are: Term 1 – October-December 2008, Term 2 – January-March 2009, Term 3 – April-June 2009.
All classes are held once a week from 18.30 to 20.30.
Enrolment period: 18 August-18 September 2008.
For details on registration and fees, please go to www.ssees.ac.uk/languageunit/evening.htm or contact the SSEES Language Unit on e-mail languageunit@ssees.ucl.ac.uk
Back to top

Art and the Cold War: Course and Study Days
Art and the Cold War: Course and Study Days take place at Birkbeck College, from October 2008 to January 2009, under the supervision of Lecturer Christine Lindey, the author of Art in the Cold War: From Vladivostok to Kalamazoo (Herbert Press 1990).
Almost thirty years after the end of the Cold War, its origins and outcomes are still a matter of hot debate. Even if identified with the political struggle between Communism and Capitalism, the Cold War was also a period of a fierce cultural contest, in which art had a huge part to play. Learn more about the arts in the divided world post-1945, contest the myth of totalitarianism in Eastern Europe, and discuss the political neutrality of western modernism.
Art and the Cold War course includes:
Study Days: lectures and discussions on four Saturdays; Seminars on two Tuesday evenings: face-to-face tuition and feedback on your coursework from the tutor; Visits to Cold War Modern at the Victoria and Albert Museum and to Tate Modern.
The course counts towards Birkbeck’s Certificate of Higher Education in History of Art. You can enrol either for the whole course, or, separately, for any number of the Study Days.
For a full programme of the course and Study Days, and further details, contact John Lugo on Tel. 020 7679 1008, email: j.lugo@bbk.ac.uk
Back to top

Our Friends’ Events
2nd Russian Film Festival in London
Following the success of the First Russian Film Festival last year, our friends from the Academia Rossica are proud to announce the Russian Film Festival 2008, which will take place from 18 to 28 September 2008.
10 award-winning films produced in 2007-2008 will be premiered in London, giving the capital an opportunity to see and judge the very best of new Russian cinema. The programme promises a variety of styles, genres and themes, presenting the multifaceted nature of Russian culture today. The main programme, ‘New Russian Cinema’ will present works by a new generation of film-makers. It will also be enriched with special screenings of ‘New Classics’, showcasing the most recent works of well-established directors. These will be accompanied by a selection of documentary and animation films as well shorts.
What’s more, audiences will have the chance to meet and share their thoughts with some of the most prominent figures of contemporary Russian cinema and culture during numerous special events: talks, panel discussions and master classes.
The Official Programme of the RFF 2008 will be announced on 20 August.
Details on www.academia-rossica.org
Back to top

* * * * * * * * * * *

RATIU FOUNDATION NEWS

In UK
Ratiu Scholarships – Deadline 1 September
If you are considering studying in the UK or if you represent an organisation or business, which is interested in The Ratiu Foundation and the opportunities it offers, you can find out more on www.ratiufamilyfoundation.com The site gives details about who is eligible for scholarships and how to apply. You can download the application form directly from the web, fill it in and send it by post.
The Ratiu Scholarships, funded by The Ratiu Foundation, are awarded to Romanian students to study a wide range of subjects in the UK. The scholarships enable talented postgraduates and young professionals to become familiar with the UK and gain skills, which will benefit Romania. The Ratiu Foundation offers 50 new annual scholarships principally for postgraduate, summer school and other short term courses including academic research. The Ratiu Foundation also offers annual seed funding for innovative projects, principally in Romania, which foster Romanian arts and civilisation, heritage, civil society, democracy, and environmental protection. Application Procedure: in writing to the Trustees of the Foundation for the attention of Mr Nicolae Ratiu, Chairman (mail@ratiufamilyfoundation.com).
Next deadline for applications: 1 September 2008
Back to top

STEPdoc 2008 – a mobility grant of GBP 1,500 for a young Romanian film-maker
The new funding session for STEPdoc is now open, with applications being accepted until 1 September 2008 (postal mark).
STEPdoc is a Ratiu Foundation programme which aims to reinvigorate Romanian documentary film, stimulating contemporary relevance and artistic innovation.
STEPdoc consists of two mobility grants per year (worth £1,500 each) which will allow two Romanian film makers, at an early stage of their career, one month of immersion in the UK documentary culture, towards the development of a documentary project with international potential.
The mobility grant is to be used for the individual research of a specific project set in the UK and / or for networking with a UK-based company in view of the development of a common film project. On a broader level, STEPdoc would provide an opportunity to gain inspiration and to take part in the vibrant British documentary culture.
The first round of applications for STEPdoc was open between May and October 2007. The Foundation decided to support two applicants with one mobility grant each, which are to be used at any time between November 2007 and November 2008.
The first two STEPdoc recipients are Adina Pintilie and Corina Radu.
In both cases, the board was impressed both by the film-makers’ recently completed documentaries (Don’t Get Me Wrong by Adina Pintilie, and Bar de Zi and Other Stories by Corina Radu), and by their projects in development: namely, a project on metropolitan loneliness by Adina Pintilie, and respectively a biographical documentary on Queen Mary of Romania by Corina Radu.
Continuing the research for her film, Corina Radu has already taken advantage of the possibilities offered by STEPdoc, visiting the UK during this spring. We are looking forward to welcoming Adina Pintilie later on this year.
For application details please go to www.romanianculturalcentre.org.uk/ratiu-foundation-news/
For information about STEPdoc 2008 send an e-mail to mail@ratiufamilyfoundation.com
or go to www.ratiufamilyfoundation.com
Back to top

In Romania
Preparations for Turda Fest 2008
Turda Fest is an agricultural celebration that honours the history of the greater Turda region, and promotes options for a sustainable future. This year, the festival will take place from 27 to 28 September. It is organised by Turda Fest Association, and is supported by the Ratiu Foundation. In pervious editions, Guinness World Records has homologated two new world records, in 2006 and 2007 during the agricultural fair.
Villagers from localities near Turda have plaited the longest strings of onions in the world. The record of 2007 was a string of onions of 176.2 metres long. It was plaited on 29 September 2007, during 3 hours and 45 minutes. The string weighed in at 650 kilograms of local red onion, a traditional crop around Turda and in the villages in the Aries Valley.
This year’s edition would see the record kept intact, and further the promotion of traditional skills and crafts, as well as that of local produce.
Details about Turda Fest at www.turdafest.ro
Back to top

Marcel Janco Buildings Map
The map ‘Urban Tour Marcel Janco – the Beginnings of Modern Architecture in Bucharest. Houses and buildings built between 1929-1938’ was launched in Bucharest on 16 July 2008 at the Carturesti bookstore.
This project of the e-cart.ro Association was created to raise the awareness on Bucharest’s patrimony of modernist architecture by highlighting the contribution of artist and architect Marcel Janco (1895-1984). The map contains two main areas of pre-WW2 Bucharest, the residential north side, and the central part – known at the time as Sector I Yellow and Sector II Black respectively.
The selection includes 18 buildings, models for the modernist architecture of Bucharest, planned by Marcel Janco and his brother Iulian. The se buildings are essential in order to understand the architectural history of Bucharest. The map comes with a collection of drawings and cuttings from the press of the time.
One of the brightest members of Romanian Avant-garde, Marcel Janco (Marcel Iancu) took part in an array of activities: worked with Tristan Tzara in Zurich for the Dada movement, entered the Romanian Avant-garde group ‘Contimporanul’ (the Contemporary) and from 1941, when he left Romania for Palestine, worked tirelessly for the artistic life in the State of Israel. Painter, graphic designer, theoretician, and architect, Marcel Janco was a dynamo of every artistic activity in interwar Romania.
This project was supported through a grant of the Ratiu Foundation.
Back to top

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Should you require further information, please do not hesitate to contact us on 020 7439 4052 or mail@romanianculturalcentre.org.uk

If you would like to place an announcement in the RIC e-bulletin, free of charge, please e-mail the details to mail@romanianculturalcentre.org.uk.

The information in this e-bulletin is correct at time of sending, however we reserve the right to alter the information where necessary. The information contained in this e-bulletin does not necessarily express the views of RCC.
You are on our e-mail list because you signed up to it by phone or e-mail, or you opted in the RCC membership form to receive information from us or you were recommended by RCC members & friends. To unsubscribe from this e-mail list, please reply inserting the word ‘REMOVE’ in the subject line of the e-mail.

RCC is an independent association that promotes Romanian cultural programs, maintains connections within the Romanian community in Britain, facilitates cultural exchanges between Britain and Romania and maintains an information and data base service. Details on www.romanianculturalcentre.org.uk

JOIN RCC TODAY!
If you would like to become a member of RCC, please send us your details (name, surname, mail address, telephone number, e-mail address)
Membership fees are £10 per annum for individuals and £15 for family.
Subscriptions may be paid by:
• cheque (made payable to ‘The Romanian Cultural Centre’ and mailed to our address)
• cash (at any of our events)
• or by telegraphic transfer to RCC’s bank account
Account name: Romanian Cultural Centre
Account number: 00912935
Sort code: 121103
Bank name: Bank of Scotland
Bank address: St. James’s Gate, 14-16 Cockspur Street, London SW1Y 5BL

Standing Order – Direct Debit
Name (in block capitals):
Address:
Postcode:
Please pay:
Account name: Romanian Cultural Centre
Account number: 00912935
Sort code: 121103
Bank name: Bank of Scotland
Bank address: St. James’s Gate, 14-16 Cockspur Street, London SW1Y 5BL
£10/£15 each year and debit my account no: ……………… Sort code: ………………

Starting on (DATE) ……………… Until such later time as I give notice in writing.
Your signature: Date:
Your bank details:
To (Bank/Building Society)
Address ……………… Postcode ………………
(Standing Order forms should be mailed to your bank and a copy of it should be mailed to our address)

You will receive a one year membership card that will enable you to benefit from either free or reduced entry fees to most of our events. Your name and address will be stored in our mailing database and we will inform you of our new events by post regularly. Your details will not be passed on to any party without your prior consent.

The Romanian Cultural Centre offers a reward for introducing new members! Bring a friend and win a great RCC Prize!
If you already are a member of the Romanian Cultural Centre and recommend a friend to become a member of the RCC (annual or family membership), you will be entered in our prize-draw and you could win a fantastic RCC prize that could include Romanian films, wine, and other products! The procedure is simple: just ask your friends to quote your name as a reference.

Florida: Linistea de dinaintea furtunii…

august 18th, 2008
Un batran in Florida acoperind ferestrele cu niste placi  de lemn de protectie inaintea furtunii.Un batran in Florida acoperind ferestrele cu niste placi de lemn de protectie inaintea furtunii.

Traind de ani in Florida m-am obisnuit cu furtunile tropicale, cu uraganele si cu incercarile prin care ni le ofera natura. Inaintea furtunii sau a uraganelor ma simt mereu in preajma unei batalii, e ca si cum mi-as pune armura si plec la lupta.

M-a surprins mereu linistea si frumusetea cerului, a oceanului inaintea sosirii tavalugului tropical. In 2004 inaintea unui alt uragan beam o bere cu Jungle Jim, indian Seminole, un iscusit ghid de tururi de pescuit pe lacul Okechobee din Florida si fost erou in Vietnam imi arata primele semne ale unui uragan teribil ce se va abate in si in zona unde locuiam. Imi venea sa-i zic ca delireaza, poate din cauza berii. O liniste prevestitoare se asternea peste cartierul nostru, nu mai vezi pasari in zbor, nici soparlele, nici iguanele misunand pe alei. Jim imi arata frunzele palmierilor ce au un tremur anume, aproape insesizabil. Desi e cald la peste 30◦ C se simte o adiere discreta, racoroasa. Prietenul meu a trecut in nefiinta in urma cu doi ani.

17 august ac, o duminica la fel de calma, senina si frumoasa cu mii de turisti, o zi obisnuita in Boca Raton. Am simtit acea briza racoroasa, tremurul frunzelor si reaud vocea indianului Jungle Jim sau cum ii spuneam eu.
Mai tarziu, la serviciu am urmarit stirile cu privire la o furtuna tropicala venind dinspre Republica Dominicana, Haiti si Cuba.

Pana in prezent se inregistreaza un numar de 50 morti.
Au inceput evacuarile din Key West. Locuitorii din Miami si din imprejurimi sunt avertizati sa fie pregatiti.

Ce inseamna a te pregati ?

In primul rand debransarea tuturor obiectelor de uz casnic, tv, computere sa de la sursele electrice, plierea actelor, a documentelor importante in cutii speciale de protectie sau in pungi de plastic. Te asiguri ca ai apa de baut, ceva biscuiti, pesmeti, conserve si lanterne, precum si un aparat de radio portabil.

Se cere evitarea circulatia pe strazi, ghivecele de flori, mobilierele din afara locuintelor, din psicine trebuie stranse pentru a nu fi luate de vanturile puternice de peste 60 mile pe ora.

Ploile se vor intensifica spre seara. Inaintarea uraganului se face in zigzag crescand in viteza si nu se poate preciza cu exactitudine impactul uraganului cu pamantul. Se anticipeaza ca regiunea afectata va fi intre Key West si partea vestica a peninsulei floridiene Fort Myers, Florida.

Locuitorii Floridei se confrunta din nou cu un posibil uragan, numit Fay.

Acum cand scriu aceste randuri ploua torential, cerul intunecat coboara parca mai repede noaptea in plina zi.
Mai avem curent electric, profit sa scriu in viteza aceste ganduri inainte de furtuna si sa le trimit redactiei.
Reascult muzica Nanei Mouskouri cu tot farmecul elin, al unui popor incercat de furtuni, mai ales la intoarcerea acasa a lui Odisseus. Sunt convins ca totul va fi bine.
Voi reveni.

Florida, 18 august 2008

Putin’s Russia Revives Soviet Deception

august 18th, 2008

Russia’s invasion of Georgia is neither surprising nor an isolated case, but part of a pattern of behavior that began with Vladimir Putin’s rise to power. It has been encouraged by Western pusillanimity and fueled by high energy prices. Moscow’s methods remind me of Soviet propaganda in style and George Orwell in substance. Thus, after imposing its presence as a \”peacekeeping\” force in the secessionist regions of South Ossetia and Abkhazia in Georgia (and Transnistria in Moldova), Moscow distributed Russian passports to local non-Georgians – and now excuses its invasion as the duty to protect its \”citizens.\” Prime Minister Putin even accused Georgia of \”ethnic cleansing.\” This after Russia and its local puppets have removed the majority Georgian population from Abkhazia.

Moreover, Moscow makes it clear that its real aim in Georgia is the removal of the pro-American, democratically elected (and Columbia-educated) president, Mikhail Saakashvili, presumably to be replaced with a Russian pawn. Mr. Saakashvili’s sin, in Russian eyes, is his pro-U.S. attitude, and a desire to join the European Union and NATO. In addition, the present invasion is transforming what until now has been a creeping occupation of Abkhazia and South Ossetia into blatant annexation.

Georgia’s perhaps unwise and ill – timed attempt to reassert its sovereignty over South Ossetia only served as a pretext for Russia to fulfill ambitions that go beyond the Caucasus or the stated goal of removing the democratic government of its small neighbor.

To begin with, domination of Georgia, whether direct or indirect, would allow Russia to gain control over the oil pipelines bringing Caspian Sea oil to markets – and increase further its stranglehold on European energy supplies. Second, Moscow’s drive to re-establish domination over the former Soviet space presents an immediate threat to Ukraine, a country ten times more populous than Georgia, where Russia already has territorial claims with its main naval base in the Black Sea. As for Moldova, Russia’s support for secessionism there and control of oil supplies have already made that small country a de facto satellite.

While all of the above factors represent immediate threats to Europe, Russia’s recent behavior has global implications. For a few years now, Moscow has served as Iran’s supplier of nuclear technology and its defender at the United Nations. By selling major weapons systems to Hugo Chavez, Venezuela’s mercurial dictator, Moscow is creating the conditions of an arms race in South America – and close to U.S. borders. Even in areas where Russia has no ostensible interests, like Zimbabwe, it systematically opposes Western initiatives – obviously to demonstrate its global stature and importance.

What the West – Europe and the United States – should do is as clear as it is unlikely to happen – at least in the short term. To begin with, Europe is too disunited and weak to speak with one voice – at least beyond diplomatic bromides. Germany, for instance, is completely dependent on Russian oil and gas supplies, and unlikely to risk them by supporting a strong response to Moscow’s aggression. The United States is facing an uncertain period of transition under a lame duck administration.

The European assessment was best defined in a Le Monde editorial: \”By and large, the Westerners remain impotent. They could not openly incite the Georgians to give in to Russian pressure, but have no means to act against Russia … That is why realism, if not morality, should have pressed the Georgians to not provoke the Russians and not to answer to their provocations.\”

Ideally, the Western response to the Georgian invasion should be as follows. Start by a rapid and massive re-arming of Georgia with modern defensive anti-aircraft and anti-tank weapons, via an airlift from NATO bases in Turkey, Romania and Bulgaria. At the same time NATO if possible, the United States if not, should guarantee Georgia’s territorial integrity. The alliance’s naval presence in the Black Sea should be significantly increased. At the diplomatic level, it should be obvious that all the post-Cold War attempts to bring Russia into a partnership with the West – including its membership in the G-8 – should be reconsidered. Clearly neither NATO nor the European Union should recognize any Russian change of the territorial status quo in Georgia – and provide the strongest support (and aid) to the government of president Saakashvili.

Most importantly, Europe and the United States should begin to act as if they really understand Russia’s new position – not as a partner but as a growing strategic threat. Whether that means the return to a sort of Cold War should only depend on future Russian behavior – and that is not encouraging.

Michael Radu is a Senior Fellow and co-chairman of the Center on Terrorism at the Foreign Policy Research Institute in Philadelphia.

Jean Luc Ponty – la festivalul Stufstock 2008 la Vama Veche

august 17th, 2008

Daca e august e Stufstock si daca e Stufstock e Vama Veche. Sau invers… Tinutul romanesc al
non-conformismului, al boemei, al intelectualilor, al artistilor, gazduieste in fiecare an Stufstock-ul, eveniment dedicat iubitorilor de muzica folk, jazz si rock. Numele festivalului este preluat dupa terasa “Stuf”, simbolul spiritului Vama Veche, una dintre cele mai vechi terase din zona, la care s-a adaugat terminatia “stock” pentru a sugera atmosfera festivalurilor de la Woodstock a carui continuare peste timp se doreste.

Anul acesta, a sasea editie s-a desfasurat intre 14 si 16 august si a reunit 26 de trupe si artisti, dintre care 11 din strainatate, trupe ce au concertat pe scenele de la Marina Park şi Spice Club. Organizatori au fost, asa cum ne-au obisnuit, cei de la Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural „Salvaţi Vama Veche“.
Dintre trupe as scoate in evidenta Apocalyptica – o formatie finlandeza alcatuita din trei violoncelisti, carora din 2005 li s-a adaugat si un baterist – trupa binecunoscuta iubitorilor de rock, in special datorita primului lor album, „Plays Metallica by Four Cellos”, ce contine numai coveruri Metallica (dupa cum arata si titlul, formatia a inregistrat albumul intr-o formula de 4 instrumente). Apocalyptica s-a aflat pentru a treia oara in Romania dupa participarile la Festivalul Peninsula din 2005, respectiv cel de la Arenele Romane din 2006 si devine astfel o obisnuita a scenelor ce gazduiesc festivaluri rock in tara.

Alte trupe prezente la Stufstock au mai fost: Air Traffic, dEUS, Kultur Shock, Survolaj, The Amsterdams, Crowfish, Konqistador, Persona, Byron, ExNN, The Pixels, Gerald Gradwohl, Farfarello, Harry Tavitian/ Cserey Csaba, and His Band, Nguyen Le, Kora Jazz Trio.
Vedeta incontestabila a acestei editii a fost insa Jean-Luc Ponty, prezent pentru prima data in Romania, mai putin cunoscut publicului romanesc, dar cu siguranta un nume pe care il vor cauta de acum incolo, impreuna cu muzica lui, pe tarabele de specialitate sau navigand pe internet. Si asta pentru ca Jean-Luc este considerat un revolutionar si un inovator, o certa valoare pe scenele lumii, un nume la care se raporteaza orice iubitor al jazz-rock-ului mai ales atunci cand asociaza genul cu un anume instrument: vioara.

Fiu al unui profesor de vioara care il introduce in tainele instrumentului, Jean-Luc Ponty, nascut la Avranches, Franta, cunoaste din copilarie universul muzical in mijlocul caruia ajunge sa se formeze si sa performeze. De la 18 ani, pasiunea pentru Miles David il indruma spre a ataca genuri muzicale mai putin imbratisate de catre violonisti, si anume jazz-ul si rock-ul. Asta nu inainte de a incerca sa se exprime muzical si la saxofon, un instrument mult mai potrivit interpretarilor muzicii de jazz, optiune pe care o abandoneaza mai apoi in favoarea viorii, prima lui dragoste. Vioara devine astfel, dincolo de pasiune, si o provocare. Nu este un instrument specific jazz-ului. Insa Jean-Luc se impune ca inovator, incercand sa caute in sonoritatile unduitoare ale viorii timbre si efecte potrivite a-i impune instrumentului un loc propice in jazz-ul modern, inlocuind interventiile si partile solistice ale saxofonului.

Miles Davis si John Coltrane il conving sa se dedice viorii electrice, iar primele inregistrari le face la 22 de ani, in 1964, realizand un album pentru vioara solo denumit Jazz Long Playing. In 1967 urmeaza prima aparitie pe scena americana la invitatia lui John Lewis si al sau The Modern Jazz Quartet la Monterey Jazz Festival. Cu ocazia asta, si in urma aprecierilor pe care le primeste, obtine un prim contract important cu World Pacific, contract care il va propulsa definitiv printre numele marii ale muzicii universale.

O prima colaborare de rasunet o are cu Frank Zappa in 1969, cel care va compune muzica pentru albumul solo al lui Ponty, King Kong (Blue Note). Peste trei ani, in 1972, Elton John il invita pe Ponty sa contribuie la albumul sau, Honky Chateau, iar dupa inca un an, in 1973, Ponty i se alatura in turneu lui Zappa si grupului sau Mothers of Invention, ceea ce va duce in final la emigrarea lui Ponty si a familiei lui in Statele Unite unde se stabileste.

De aici inainte portile celor mai importante cluburi, sali de concert si scene de festival i se deschid la rand lui Ponty, privit cu interes atat de public cat si de criticii muzicali.

Canta piese proprii, colaboreaza cu cele mai mari orchestre din America, Europa si Asia, continente pe care le colinda in turnee impreuna cu trupa lui “The Atacama Experience”. Cateva demo-uri cu sonoritati “Ponty” le puteti audia pe site-ul artistului www.ponty.com
Desfasurat intr-o atmosfera vie si tineresaca, Stufstock-ul creste de la an la an. Pornit ca o reactie de protest in 2003, dupa descinderea in zona corturilor din Vama a fortelor de ordine, animat de un grup in fruntea carora se afla “academicianul” de la Catavencu Radu Toma, festivalul are sanse sa devina un adevarat Woodstock romanesc, iar numele trupelor invitate din ce in ce mai sonore.

DALAI-LAMA – CRAINIC AL ÎNŢELEPCIUNII ORIENTALE OASPETE IN FRANŢA

august 17th, 2008

„Rădăcina secretă a tuturor iluziilor este ignoranţa fundamentală care dă o ideea falsă a naturii realităţii”
Dalai-Lama

Stranii coincidenţe! În timpul desfăşurării celei de-a 29-a olimpiade ale erei moderne, a cărei menire fundamentală este fraternizarea naţiunilor, cele trei mari puteri ale planetei, USA, Rusia şi China, se găsesc, toate, implicate în conflicte veleitare, sub pretexte diferite, substituind negocierilor, forţele brutale armate.
În acelaşi timp, vizita leader-ului spiritual, cultural şi politic tibetan în exil, Dalai-Lama (Tanzin Gyatso), nu pare câtuşi de puţin fortuită. Apostol al no-violenţei, venerat în Occident, Premiul Nobel pentru Pace, se înscrie pe linia marilor spiritualişti ai zilelor noastre, Gandi sau Martin Luther King, ambii, victime tragice ale furiei diabolice şi ucigaşe.

În plină celebrare a J.O., de la Pekin, musafiria demnitarului tibetan se produce simultan cu un val de represiune masivă în Tibet, teritoriu revendicat brutal şi fără concesii, de puterea chineză.

Graţie unei propagande tapajoase, chipurile, patriotice, chinezii îi impută marelui pacifist şi „clicii” sale, tulburările din luna martie care au însângerat platoul himalaian, eliminând orice tendinţă de opoziţie autohtonă.

Dispreţuit profund şi taxat de „lup cu chip de om” de Pekin, Dalai-Lame este bănuit, fără nici un temei, c-ar intenţiona să saboteze Olimpiada 2008. Mai mult chiar, Preşedintelui Sarkozy îi este recomandat, în mod expres, să evite acest „secesionist”, duşman ireductibil al Republici Populare Chineze. Astfel, pentru a nu tulbura inutil derularea J.O., dar şi pentru a conserva relaţii amicalo-economice cu China, Preşedintele francez, s-a pretat compromisului, travestind ospeţia prelatului buddhist într-o vizită exclusiv pastorală şi încredinţând
misiunea de amfitrion primei doamne a Franţei, Carla Bruni-Sarcozi.

Putem semnala, în trecere, că efortul d-lui Sarkozy a fost apreciat de către PCC, semnându-se, cu această ocazie, între EDF (Electricité de France) şi grupul de electricitate chinez „Guangdong Nuclear Power Grup” un contract de construcţie a două reactoare EPR (reactor presurizat european) pe teritoriul chinez.
Cine mai poate afirma că sportul creează numai rivalităţi… ?

Opoziţia condamnă atitudinea preşedintelui

Dar, cum în Franţa opoziţia nu lâncezeşte niciodată pe băncile Parlamentului, PS-ul a sancţionat drastic episodul cu soţia Preşedintelui, taxând-o de înscenare pseudo-diplomatecă: „Nicolas Sarkozy tentează să mascheze gravul eşec al vizitei sale la Pekin (referitor la drepturile omului), investindu-şi soţia de o misiune pseudo-diplomatecă aproape de Dalai-Lama…” După secretarul naţional al PS-lui, Faouzi Lamdaoui, „această mise en scène, în jurul soţiei Preşedintelui, care nu se bucură de nici-o legitimitate democratică, este şocantă şi contribuie la imbroglio creat de Nicolas Sarkozy în chestiunea chineză”.

Dacă mă gândesc bine, intervenţia responsabilului socialist pare întrucâtva contradictorie. De vreme ce pelerinajul lui Dalai-Lama are un profil eminamente religios, deci privat, precum s-a convenit de la bun început, nu văd în ce ar pune diplomaţia franceză în dificultate şi nici legitimitatea doamnei Carla Bruni-Sarkozi.
Considerată, în schimb, ca vizită oficială a unui om de stat, fără ca statutul actual al prelatului să permite asemenea considerente, ar fi afectat, probabil, principiul de laicitate, fală a Constituţiei republicane.

Din moment ce Dalai-Lama însăşi, a dorit, sincer, reuşita J.O.,2008, fără ca vreo întrevedere revendicativă de ordin politic să provoace incidente în Tibet, nu văd în ce ar consta greşeala eludării unei întâlniri la nivel de stat.

„Armistiţiul olimpic”

Pentru respectarea „armistiţiului olimpic”, preconizată de al 14-lea Dalai-Lama, Biroul Tibetan, subliniază că Premiul Nobel pentru Pace a vrut să limiteze vizita sa în Franţa la o dimensiune pur spirituală, pentru a nu pune în ambara şeful statului. Precauţiune nu tocmai pe gustul militanţilor pentru un Tibet liber, chiar a celor mai moderaţi, faţă de atrocităţile de care China se arată capabilă.
În ochii multora, prevederea colonizării Tibetului cu aproape un milion de comunişti chinezi, are ca scop o cât mai rapidă diluare o unei religii ancestrale, paralel cu pierderea autorităţii şefului său spiritual asupra populaţiei.

Momentan, această vizită spirituală de 12 zile se va mărgini la „binecuvântările” şi conferinţele date ce Dalai-Lama în congregaţiile buddhiste, destul de numeroase în Franţa şi, mai cu seamă, la inaugurarea noii pagode vietnameze de la Evry, considerată ca cea mai mare din Europa.
Înaintea ceremoniei religioase, din 22 august, destinată inaugurării unui templu buddhist la Roqueredonde, în prezenţa Carle Bruni-Sarkozy, Dalai-Lama a fost invitat – într-un cadru foarte restrâns cu uşi închise – de un grup de parlamentari şi senatori francezi preocupaţi de soarta Tibetului.

O întrevedere ulterioară

S-ar putea ca fidelii buddhişti să aibă privilegiul unei alte întâlniri cu leader-ul lor în luna decembrie când , se pare că, Nicolas Sarkozy ar fi dispus să-l vadă într-un cadru ceva mai oficial… De altfel, responsabilul religios, care nu economiseşte peregrinările prin lume, a vizitat solul Franţei nu mai puţin de zece ori din 1982 încoace.
În cursul ultimelor 12 luni a fost de asemeni primit de preşedintele George W Buch, de Angela Merkel şi de primul ministru britanic Gordon Brown.

În numărul următor al revistei Acum, voi aborda tema buddhismului sub aspectul ei filozofic şi religios.

Scurta istorie a homosexualitatii. 12. Cazul David Reimer si consecintele sale.

august 17th, 2008
David Reimer la maturitateDavid Reimer la maturitate

In presa de limba romana si chiar pe internet , pe situri finatate de aceleasi miscari religioase care au finantzat NARTH-ul si care sunt interesate in promovarea cultelor lor in tara noastra are loc acum un asalt coordonat la adresa explicarii stiintifice a homosexualitatii. Pana si titlurile organizatiilor de dreapta au fost copiate din engleza, traduse (prost!) respectand afilierea politica a lor din tara unde au fost inventate, SUA.!

Cu atat mai mult cred ca acum este momentul sa promovam informatiile corecte, stiintifice! In definitiv pana la urma cititorii singuri vor judeca daca adevarul stiintific confirma sau infirma interpretarea lor religioasa.

1. Medicina orientarii sexuale

Voi incepe prin prezentarea a doi medici de la Universitatea Hopkins din Baltimore, care au avut si au o meserie neuzuala si de mare raspundere, fiind specialisti in “orientarea sexuala”. Primul intre ei a fost Dr. John Money, de fapt primul specialist in acest domeniu. Cazul Reimer a facut parte din cazuistica lui. El a fost un pionier al studiului orientarii sexuale si a murit cu cativa ani in urma. Al doilea este Dr. Fred Berlin, care lucreaza inca in acest domeniu neobisnuit, la intersectie cu medicina legala si psihiatria.

Din nefericire primul caz la care ma voi referi este un caz trist, care s-a sfarsit pana la urma cu sinuciderea pacientului respectiv. Dar ceea ce au invatat medicii in acest caz este extrem de important: stiintza este cu mult mai bogata azi decat inainte de studierea cazului David Reimer. Inainte de a aminti faptele, trebuie spus ca doctrina medicala a zilei era ca atat mediul cat si materialul genetic contribuie la determinarea identitatii sexuale a omului. Pornind de la aceste date, Dr. Money s-a trezit chemat la telefon intr-un caz grav: in cazul unei perechi de baieti gemeni, un copil a fost accidentat grav cand s-a incercat sa fie circumcis. Medicul respectiv (se pare ca si asistenta sa) au aplicat un arc electric in loc sa folosesca bisturiul si au carbonizat total penisul acelul baiat nou-nascut. Ce era de facut?

Se stie ca an de an multi medici sunt pusi in situatia de a decide asupra sexului copiilor: la fiecare 500 de copii obisnuiti se naste cate un copil intersexuat, de obicei avand ambele organe genitale, sub o forma rudimentara sau integrala si de multe ori medicii intervin suprimand unul din ele. Scopul acestei masuri este clar: ca sa nu rada copiii mai tarziu de copiii hermafroditi, care ar fi destul de multi. Fiind consultat in aceasta problema, Dr Money a decis ca in cazul baiatului David Reimer sa i se extirpeze testicolele si sa fie crescut ca fata, facandu-i-se zilnic injectii cu hormon feminin, progesterona. Judecata curenta ii spunea medicului Money ca odata extirpate organele masculine si eliminata sursa de testosteron, acest copil va functiona 100% ca o fetitza daca i se administreaza progesterona necesara.

Deci asa s-a trezit acest baietel pe post de fata, cu organe feminine create artificial. Bineinteles ca nu i s-a spus ce a patit la nastere….Medicul a reportat succesul operatiei; fatitza parea ca se dezvolta normal…numai ca, dupa scurt timp au aparut problemele: fetitza se comporta ca un baiat, in ciudat tratamentului hormonal si a educatiei primite. De mic, nu i-a placut nici un joc feminin si nu s-a indragostit mai tarziu de baieti, cum se astepta lumea. A ramas baiat heterosexual pana la capat! Intr-un moment de criza, la 14 ani, parintii i-au spus secretul, ceea ce l-a infuriat ingrozitor pe David. Fiind oficial fata, a alergat la medici sa-l faca din nou baiat! A suportat zeci de interventii medicale, de data asta sa i se refaca statutul „pierdut” de baiat.

Creierul lui, cu toate tratamentele hormonale facute, stia totusi ca el nu este fata!

Dr. Money, desi avea prioritati in studiul orientarii sexuale, nu fusese inca in situatia sa-si dea seama ca „mediul” nu are nici un rol dupa nasterea unui copil in stabilirea tipului de orientare sexuala! El tot credea, in mod conservator, ca si mediul are un cuvant de spus in orientarea sexuala a oamenilor, si credea ca mai ales la copiii mici, la nou-nascuti, tratamentul lui va fi eficace.

2. Transexualitatea

A devenit clar cu aceasta ocazie ca nu numai caracterul organelor genitale si nu numai caracterul hormonilor primiti determina sexual unui copil, ci intr-o masura cu mult mai mare, tipul de sexualizare a creierului! O concluzie foarte importanta a rezultat: abia acum s-a inteles cazul transexualilor care sustin ca au alt sex decat cel vizibil! Uneori aceste dispute erau de–a dreptul caraghioase, cand parintii isi invitau copiiii sa se priveasca in oglinda. Abia atunci a inceput sa fie clar faptul ca transexualitatea este caracterizata de fapt de o diferentza reala si nu inventata de copii, intre sexul aparent al corpului si cel rezultat din sexualizarea creierului! Daca exista discrepantze, evident ca fiinta respectiva va sustine ca este de sexul contrar sexualizarii corpului. Poate fi baiat si sa aiba toate caracterele sexuale baietesti, dar daca creierul lui ii spune altceva, creierul are dreptate!

Trebuie sa adaug ca este important sa intelegem ca si transexualii sunt oameni ca toti altii, care nu merita sa fie persecuatati numai pentru ca „nu ne plac”. Iar aici trebuie sa spun ca nici homosexualii nu au de multe ori o pozitie corecta, ci uneori promoveaza discriminarea contra transexualilor. Nici mie nu-mi plac la parazi cei care se imbraca strident in hainele altui sex, dar noi toti trebuie sa invatam tolerantza fatza de cei care „nu sunt ca noi”. La aceste cazuri se mai adauga si alte minoritati: de exemplu exista barbati la care senzorii de testosteron aflati in fiecare celula a lor…nu functioneaza! Ei raman, „by default”, femei! In ciuda structurii XY a cromozomilor! Deci lucrurile sunt cu mult mai complicate si trebuie sa renuntam la tratarea lor cu violenta, cum au fost invatati unii stramosi ai nostri, cu sute de ani in urma. Aici este cazul ca stiinta sa-si spuna cuvantul, iar indemnurile la intoleranta iudeo-crestina sa poata fi puse la punct, cum merita.

3. Sfarsitul trist al lui David Reimer

Dupa ce prin operatii succesive baiatul ajuns matur, a reusit sa revina la sexul masculin, (si cu ajutorul injectiilor cu hormoni), David a reusit chiar sa se casatoreasca. Evident ca nici casatoria lui nu a tinut si la urma ambii frati gemeni s-au sinucis, fiind ambii traumatizati de evenimentele pe care le-au trait. Trebuie spus ca David a vrut mai intai sa-l ucida pe medicul care i-a ars organul, apoi l-a iertat si a fost pornit sa-l ucida pe Dr.Money. Cu greu a renuntat la razbunare. Dar cine era de vina?

Pe atunci se credea ca identitatea sexuala este maleabila cand copilul este mic. Se credea in puterea mediului de a influentza orientarea sexuala a unui copil mic. Si iata ca nimic nu a putut fi schimbat dupa nasterea acestor gemeni! Cu atat mai stranie este parerea unora care cred azi ca orientarea sexuala este „la alegere”. Este cu atat mai trist sa constatam ca acest caz a fost dezbatut de catre „dreapta religioasa” in sensul ca „Dumnezeu permite schimbarea”! Ce schimbare?

4. Clinica din Baltimore a doctorului Fred Berlin

Exista foarte putina publicitate legata de activitatea medicilor specializati in orientarea sexuala. Trebuie sa spunem de la inceput ca nu studiul homosexualitatii este telul primordial al acestui grup de lucru esential pentru societate. In afara de orientarea homosexuala (intr-un fel minoritatea cea mai putin contestata social, totusi!), exista alte minoritati sexuale care sunt in atentia Dr. Fred Berlin si uneori a FBI-ului. Intr-un interviu dat unui post american de televiziune, dr Fred Berlin a exclamat: „Nici nu stiti cat de frecvente sunt cazurile cand vin la mine la tratament parinti ai unor baieti de nici 16 ani, care vor tratamente pentru ca ei se indragostestc numai de copii de…5 ani!” Deci ei sunt implicati si in gasirea unor tratamente pentru pedofilie, domeniu de pionierat pentru ei si totusi de mare importanta sociala! Ambii medici (John Money si Fred Berlin) au sustinut ca in timp ce pedofilia sadica trebuie urmarita si pedepsita cat mai necrutator, pedofilia afectiva ar fi doar o alta orientare sexuala si pacientii ar trebui ajutati sa se acomodeze. De asemenea unii cer tratamente pentru asexualitate; desi cei mai multi nu acuza multe neajunsuri psihologice in legatura cu aceasta orientare.

5. Concluziile trase din aceste cazuri

Desi exista inca discutii in contradictoriu intre medici in legatura cu acest subiect, un lucru este clar: tendinta generala a majoritatii medicilor este sa micsoreze cat mai mult interventiile chirurgicale in cazurile inter-sexualitatii si in cazurile unor accidente ce afecteaza aria genitala. Pe de alta parte aceasta tendinta vine in contradictie cu dorinta multor transexuali de a-si vedea visul cu ochii: sa simta ca apartin sexului pe care il recunoaste creierul lor. Impedimentul principal pentru o politica mai deschisa in acest domeniu este pana la urma faptul ca parintii copiilor se tem enorm de ridiculul la care vor fi condamnati copiiii lor daca ei nu fac „o alegere” a sexului copilului inca din fasha. Cu cat mai educati vor fi copiii in general in spiritul tolerantei fatza de altii, cu atat va fi mai bine pentru copiii atipici; in definitiv, in antichitatea greaca unicitatea era sarbatorita, iar „stauia unui hermafrodit” ramasa din perioada greco-romana aproape ca idealizeaza aceasta stare duala. Si totusi transexualitatea inca apartine nomenclatorului bolilor mintale DSM-IV, pentru ca inca nu exista solutii perfecte la aceasta problema. De exemplu solutia chirurgicala poate scurta viata pacientilor in cazul in care administrarea de hormoni corespunzatori nu se face cu rigurozitate.

6. Dezastrul legat de probitatea stiintifica

Lucrul cel mai grav care i s-a imputat lui John Money nu a fost totusi faptul ca el a gresit in acest caz, ci faptul ca nu si-a publicat greseala. El a fost prins asupra faptului (ca stia ca tratamentul recomandat de el a fost un dezastru) si ca in ciuda acestui fapt el nu si-a retractat teoria (evident falsa) dupa care si mediul are importantza in afirmarea unei orientari sexuale sau a unei identitati sexuale. In mare masura el a murit in infamie stiintifica, in ciuda faptului ca a avut totusi realizari stiintifice recunoscute legate de orientarea sexuala (de exemplu privind „vandalizarea mapelor erotice” in copilarie la unele categorii de oameni la care sexualitatea este privita strict negativ). In domeniul stiintific chiar si o informatie negativa este privita ca si cand ar avea o importantza absoluta!

1500£ pentru tineri cineaști români

august 17th, 2008

STEPdoc 2008
a mobility grant of GBP 1,500 for a young Romanian film-maker

New funding session for STEPdoc – applications being accepted until 1 September 2008 (postal mark).

STEPdoc is a Ratiu Foundation programme which aims to reinvigorate Romanian documentary film, stimulating contemporary relevance and artistic innovation.

STEPdoc consists of two mobility grants per year (worth £1,500 each) which will allow two Romanian film makers, at an early stage of their career, one month of immersion in the UK documentary culture, towards the development of a documentary project with international potential.

The mobility grant is to be used for the individual research of a specific project set in the UK and / or for networking with a UK-based company in view of the development of a common film project. On a broader level, STEPdoc would provide an opportunity to gain inspiration and to take part in the vibrant British documentary culture.

The first round of applications for STEPdoc was open between May and October 2007. The Foundation decided to support two applicants with one mobility grant each, which are to be used at any time between November 2007 and November 2008.
The first two STEPdoc recipients are Adina Pintilie and Corina Radu.
In both cases, the board was impressed both by the film-makers’ recently completed documentaries (Don’t Get Me Wrong by Adina Pintilie, and Bar de Zi and Other Stories by Corina Radu), and by their projects in development: namely, a project on metropolitan loneliness by Adina Pintilie, and respectively a biographical documentary on Queen Mary of Romania by Corina Radu.

Applications for STEPdoc will consist of the following documents (in English):

• Letter of intention (see details below)
• Curriculum vitae and filmography of the applicant (max. 1 page each)
• When available, evidence of previous work (DVD)
• Documentation of the proposed project in development:
a) synopsis (max. 1 page)
b) treatment (max. 2 pages)
c) argument / motivation letter (max. 1 page)
d) research / networking plan for the duration of the mobility grant (max. 2 pages) e) further funding envisaged for the production of the film (max. 1 page)

This call is open to documentary film-makers of Romanian nationality working on creative documentary projects that relate to Romania or involve Romanian subjects without necessarily being shot in Romania. Preference will be given to applications submitted by individual film-makers or independent producers. A proven commitment of the applicant to documentary form is desirable but not compulsory.

The selection of the winning project will be made by the Ratiu Foundation Board of Advisors.

The winner(s) of STEPdoc 2008 will be personally notified in writing. Whilst in the UK, the grant recipients will make their own accommodation and living arrangements. Should the grant recipients need any advice on networking with UK-based film organisations and/or professionals, the Board of Advisers will happily offer directions and suggestions.

The recipient of the grant will be expected to submit a report on the completion of the mobility grant, and to credit STEPdoc by displaying the logo of the Ratiu Foundation on the film credits.

Please send applications by post to the following address:

Nicolae Ratiu, Chairman
The Ratiu Foundation
8th floor, 54-62 Regent Street
London W1B 5RE, England, UK

IMPORTANT:
Please specify in your letter of intention the following:
• Name, Surname, Date of birth, Nationality, Address, Telephone, E-mail, Professional status, Work address (if applicable).

Also, please include the answer to the following questions:
• Have you been to the United Kingdom on a professional visit before?
If yes, please give details.
• How did you find about STEPdoc?

Ce efect vor avea evenimentele din Georgia asupra Republicii Moldova

august 17th, 2008
Vremuri bune: Voronin îl întâmpină pe Saakașvili la Chișinău în 2005Vremuri bune: Voronin îl întâmpină pe Saakașvili la Chișinău în 2005

Realitatea Caucazului de Sud a fost ignorată premeditat de guvernarea comunistă de la Chișinău, care nu doreşte să deterioreze relaţiile cu Rusia în ajunul perioadei electorale pentru Parlamentul RM. Gestul timid din partea autorităţile moldovene prin care acestea s-au alăturat Declaraţiei Preşedintelui Consiliului Europei, Franţa, a fost unica expresie a atitudinii RM vizavi de actul de agresiune comis de Rusia împotriva Georgiei. Nici statutul de membru al GUAM şi nici existenţa unui conflict pe teritoriul moldovean nu sunt luate în calcul de conducerea RM. Aceasta se datorează nu numai atenţiei deosebite a actualei conduceri moldovene faţă de dialogul cu Rusia, dar şi a încercării acesteia de a evita eventuale animozităţi cu Tiraspolul din cauza adoptării unei poziţii oficiale dure a RM vizavi de intervenţia militară rusă în Georgia.

Cu toate acestea, „avantajele” descrise mai sus au efecte temporare pentru RM şi actuala guvernare moldoveană. De aceea, acestea ar putea fi nevoite să facă faţă următoarelor provocări:

• Regiunea transnistreană susţine ferm acţiunile Rusiei orientate împotriva Georgiei, cerând recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste din Georgia şi a raioanelor de Est a RM de către comunitatea internaţională. Astfel, forţele separatiste din RM vor încerca să folosească precedentele abhaz şi sud-osetin pentru a se impune în procesul negocierilor cu Chişinăul, obţinând cât mai multe avantaje politice şi de alt ordin favorabile pentru acestea şi influenţa Federaţiei Ruse în regiune (ceea ce a demonstrat şi şantajul lansat de Tiraspol recent, prin care acesta revendică de la Chişinău condamnarea fără echivoc a Georgiei).

• După agresiunea faţă de Georgia, Rusia va încerca să anihileze şi aspiraţiile euroatlantiste ale Ucrainei, provocând ameninţări la adresa integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei. Dacă aceste scenarii vor reuşi atunci RM nu va mai avea nicio şansă să se distanţeze de influenţa Rusiei. Chiar dacă Moscova are pârghii prin care îşi asigură păstrarea RM în zona sa de influenţă (mass-media rusească din RM, factorul energetic, comercial, economic etc.), detaşarea Ucrainei de la procesele euroatlantiste poate cauza o inerţie opusă celei produse de integrarea europeană (consolidarea CSI, Uniunii Economice Euroasiatice sau a eventualei Uniuni Europei de Est), ceea ce va periclita perspectivele europene şi euroatlantice ale regiunii, în particular a RM.

• Dezarmarea Georgiei şi semnarea de către aceasta a unui acord de neagresiunea sunt obiectivele prevăzute în prezent de Rusia. Îndeplinirea lor ar duce la subordonarea definitivă a procesului de negocieri pe marginea conflictelor georgiene intereselor ruse în regiune. Drept rezultat, Europa va pierde oportunităţile de a transporta agenţii energetici din bazinul Caspic, via Georgia, pe piaţa europeană. Aceasta va intensifica dependenţa energetică a statelor UE de Rusia, ceea ce va lovi indirect şi securitatea energetică a RM. În afară de aceasta, proiectele energetice ce se desfăşoară sau urmează să fie realizate cu participarea Georgiei vor fi puse în pericol, ceea ce va afecta inclusiv interesele economice, energetice etc. ale RM, care în proporţie de aproximativ 100% depinde de hidrocarburile importate din exterior.

sursa:http://politicom.moldova.org/stiri/rom/141993/

Un tren numit copilarie

august 17th, 2008

Nu cred ca am fost singurul copil visand la trenuletul-jucarie pe care nu l-am avut niciodata, dar i-am trait traseul imaginar in jurul bradului de Craciun, in camera copilariei.

Trenul cu tic tac-ul calatoriilor insumate intr-un simbol de victorie tehnica a transporturilor se multiplica pe toate continentele.

Trenul este o parte a existentei noastre si a calatoriilor romantice inflorind in istoria individuala a fiecaruia dintre noi.

Am trait la cativa pasi de gara Sibiului. Jucariile si distractiile noastre ale copiilor de pe atunci anii ’60 si’ 70 erau acel du-te-vino al trenurilor. Numaram vagoanele, asezam capace de bere pe sinele de cale ferata procurandu-ne astfel asa -zisii bani de jocuri, alteori ne urcam in cate un tren iar la urmatoarea statie coboram si reveneam in Sibiu cu un altul.

Alteori asteptam trenurile internationale Mitropa, Wiener Walzer-ul ori Orient Express-ul si admiram multimea de turisti si visul se amplifica odata cu dorinta noastra de a iesi din tara.

Mocănița

Paralel cu linia ferata obisnuita in Sibiu exista din 1882 mocanita ca fiind declarata monument istoric. Printul Charles s-a implicat in persoana sustinand financiar posibilitatea proiectului de reabilitare si de repunere pe roate a trenului pe Valea Hartibaciului, o zona colinara transilvana minunata cu atractii turistice si agrare. Linia feroviara Sibiu-Agnita a fost preluata pe o perioada de 25 ani, intr-o concesiune in vederea readucerii la viata a unui trenulet ce constituia mandria satenilor, a sibienilor. In saptmanalul nostru scriam in urma cu trei ani de dezafectarea tramavaiului sibian ce traversa orasul vechi pe doua artere amputand burgul de inca un fragment din suma frumusetii citadine. Aceasta s-a facut in anii ’70 de catre edili comunisti.

Acum cand Romania se mandreste cu apartenenta la Europa reala, din diferite interese si voturi trenul nostru al sibienilor, deci o jucarie minunata a copiilor de altadata si posibila pentru generatiile viitoare a devenit proiect esuat.

Nu de mult am avut privilegiul sa fiu oaspetele unui minunat prieten cu ai carui copii ne-am delectat purtati in vagoanele unui trenulet in Disney World din Florida. Imi imaginez ca mocanita seculara de pe Valea Hartibaciului ar starni aceleasi strigate de bucurie atat adultilor, cat si celor mai mici pasageri.

Ma intreb cum va Printul Charles la primirea vestii ca interventia sa a fost desarta.

Citez un pasaj din presa din tara : « Desi este clasata ca monument istoric, mocanita din Sibiu va disparea definitiv de pe harta. Consiliul local din Sibiu a aprobat recent un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care ultimele sute de metri de sina a mocanitei vor fi inghitite de un mall si de un bloc de 20 etaje. » (Gardianul, 12 august ac)

Patriotism local

Dupa cate stiu in Sibiu cateva mall-uri aglomereaza piata de desfacere pana la refuz nemaifiind stringenta construirea unui alt supermarket. Interventia ministrului culturii pare sa fie ineficenta, dupa afirmatiile din gazetele romanesti. Se organizeaza o campanie de semnaturi intrunite intr-o petitie de protest (http://www.petitieonline.ro/petitie-p48941053.html) cu speranta ca se va realiza pana in cele din urma proiectul de reablitare a mocanitei.

Nu sunt in masura sa aflu cine si ce interese se ascund in spatele anularii deciziilor de demarare, nu pot decat sa sufar vazand cum tara, un tinut ales ca Sibiul isi pierde din stralucire asa cum parcuri, spatii din verzi din capitala, padurile din alte judete dispar ca si cand n-ar fi fost.

Cred in influenta si in patriotismul sibian al primarului Klaus Johannis care pe 8 august ac ne asigura ca proiectul « Consortiul pentru dezvoltare interregionala Sibiu-Agnita », preexistent deja, ii este cunoscut si-l va sustine cu vehementa.

Un preţ mediu european pentru RM pentru gazul importat: la ce ne putem aştepta

august 17th, 2008
Scumoirea gazului rusesc va lovi crunt MoldovaScumoirea gazului rusesc va lovi crunt Moldova

În urma Acordului semnat între Moldova-gaz şi Gazprom, preţul la gaz pentru RM s-a majorat treptat şi va mai creşte în continuare, astfel, că începînd cu anul 2011 Chişinăul va trebui să plătească un preţ mediu european pentru resursa energetică importată.

Aş remarca că la moment preţul mediu european la gazele naturale stabilit de Gazprom este de 401 – 402 USD pentru 1000 mc în comparaţie cu 272 USD/1000mc din 2007. Observăm, deci, că în decursul unui un an de zile s-a produs un salt spectaculos al preţului cu aproximativ 40%.

Noul preţ îşi găseşte explicaţia în scumpirea petrolului, ţinînd cont de faptul că în contractele Gazprom-ului cu partenerii lui, tariful la gazul exportat se calculează în funcţie de cotaţiile produselor petroliere vechi de şase-nouă luni.

În continuare aş dori să atrag atenţia la următoarele declaraţii:

1. Alexei Miller, CEO Gazprom, a declarat că preţul petrolului va depăşi, „în curînd”, pragul de 250 de USD/baril, iar preţul gazelor naturale vîndute de Gazprom în Europa Occidentală ar putea ajunge la finalul anului 2008 la 500 de USD/1000 mc, faţă de aproximativ 370 USD în martie 2008.

2. Preţul petrolului ar putea creşte pînă la 500 USD/baril în decurs de cîţiva ani, dacă va continua deprecierea dolarului american şi se vor intensifica divergenţele politice (dacă Iranul va fi atacat din cauza programului său nuclear controversat), a declarat oficialul iranian al Organizaţiei ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohammad Ali Khatibi.

3. O ipoteză similară a formulat şi Robert Hirsch, unul dintre cei mai apreciaţi analişti ai pieţei energetice, potrivit căruia barilul de petrol va urca pînă la 500 USD/baril în următorii 3-5 ani, iar directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei, Nobuo Tanaka, prognozează că „situaţia pe piaţa petrolului va ramîne tensionată în mod sigur pînă în 2013″.

Viitor sumbru

Într-o primă etapă, piaţa se va destinde pînă în 2009-2010, graţie unei creşteri previzibile a ofertei în urma exploatării unor noi locuri de producţie, însă, oferta va scădea ulterior, iar cererea va creşte, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

Deci, dacă la sîrşitul anului se aşteaptă ca preţul mediu european pentru gazele naturale să ajungă la 500 USD/1000 mc, atunci, în 3-4 ani (adica în 2011-2013), este real ca el să atingă cifra de 1000 USD/1000mc. Exact în această perioadă, după cum am remarcat la început şi după cum este stipulat în contractul dintre Moldova-gaz şi Gazprom, RM ar trebui să plăteasca un preţ mediu european pentru resursa energetică importată.

Preţul de 401-402 USD de acum şi cel de 1000 USD în 3-5 ani nu este o mare tragedie pentru ţările UE în condiţiile în care în Europa, datorită intermediarilor, preţul care este plătit de consumatori se apropie de 1000 USD pe mia metri. Însă, pentru RM, consider că acestă situaţie ar reprezenta o tragedie, dacă vor fi impuse în totalitate regulile pieţei.

Este adevărat că declaraţiile de mai sus ar putea fi speculative. Dar, nu trebuie de uitat că bursele internaţionale sunt deseori vulnerabile la speculaţii. În plus, declaraţiile sus menţionate nu vin de “oriunde” şi de la “oricine”. De exemplu, în prezent Iranul are un venit de 300 mln USD/zi în urma vînzărilor de petrol. Dacă preţul la petrol va fi conform estimărilor prezentate, atunci Iranul va obţine zilnic 1,25 mlrd USD. În această ordine de idei, avem tot temeiul să credem că aceste declaraţii nu sunt zadarnice şi susţin că ele nu ar trebui neglijate.

Privind Gazprom-ul sau Rusia, consider că sunt cunoscute avantajele sale financiare şi politice în cazul majorării preţului la resursa energetică. Gazul rusesc acoperă mai mult de un sfert din piata energetică europenă, iar în unele ţări Gazprom-ul asigură pînă la 100% din consumul intern de gaz (printre care este şi Republica Moldova).

În concluzie aş remarca că cifrele şi declaraţiile menţionate vizează direct segmentul energetic şi economic al Moldovei. Deoarece, la momentul actual trebuie să recunoaştem că ne este destul de dificil să achităm 256 USD/1000mc şi nu cred că în 3-5 ani bugetul de stat va înregistra o creştere similară cu cea a preţului resurselor energetice (aproximativ de patru ori).

Echipa EURONEAR: Este o poezie să poţi privi cerul înstelat

august 17th, 2008

Ne puteţi descrie activitatea pe care o desfăşuraţi?

Cautarea si studierea asteroizilor potential periculosi pentru Pamint. In acest sens, in lipsa unui telescop automatizat, folosim unele misiuni de observatii aprobate pe unele dintre cele mai mari telescoape din lume, in observatoare din Chile, Franta etc. Imaginile
preluate se compara pentru a stabili daca exista obiecte in miscare. Pe aceste imagini se identifica asteroizii cunoscuti (carora li se masoara cu precizie coordonatele, pentru imbunatatirea orbitelor), si cei necunoscuti, ale caror pozitii se masoara si se transmit forurilor de specialitate in scopul stabilirii elementelor orbitale si determinarea eventualului grad de pericol pentru Pamint.

Prin însuşi specificul activităţii pe care o desfăşuraţi putem afirma cu toţii, fără lipsă de modestie, că vă deosebiţi de noi, ceilalţi, care ne integrăm în alte domenii de activitate. Ce alte atribute aţi mai putea adăuga acestui specific de “a fi deosebiţi”?

Alaturi de frumusetea si poezia de a privi cerul instelat de pe un varf izolat de munte, activitatea noastra este cat se poate de specifica cercetarii fundamentale. In cazul cind detectam un asteroid periculos, aceasta cercetarea se poate transforma urgent in una cu
aplicatii directe, in scopul evitarii impactului acestuia cu Pamintul.
In acest scop exista cateva posibile scenarii si forumuri de specialitate care se ocupa cu evitarea potentialului impact.

Intrarea Civilizatiei Umane in Era Spatiala, largirea cunostintelor poate evidentia si pericole, pentru paminteni, necunoscute datorita lipsei de informare.

Ciocnirea cometei Shoemaher-Levy 9 cu planeta Jupiter din 1994 a reprezentat o buna
demonstratie ca acest pericol potential exista in Sistemul Solar si poate fi valabil si pentru Pamint. Pe Luna se observa de asemenea curent impacturi de mici meteoriti, iar aproape lunar auzim din presa despre un nou asteroid care a trecut foarte aproape de Pamant, deci
acest pericol este real. Prin prezentul proiect, EURONEAR, alaturi de stiinta, dorim intre altele sa informam publicul despre acest pericol.

Care sunt cele mai remarcabile rezultate ale echipei dumneavoastră?

Sansa de a fi descoperit peste 100 de asteroizi de o echipa romaneasca, gratie observatiilor realizate in numai 3 nopti pe unul din cele mai mari telescoape ale lumii afat in Chile, capitala astronomica mondiala. Faptul ca la trei observatoare astronomice de
renume din Chile, Cerro Tololo, La Silla, Las Campanas, s-a vorbit pentru prima oara romaneste de catre 3 astronomi romani! Sansa de a initia si conduce un proiect european, unicul dedicat cercetarii permanente a asteroizilor periculosi. Prin toate aceastea, in anul
astronomiei romanesti si inaintea celui international al astronomiei, Romania se remarca din nou in lume intr-o problema de importanta vitala pentru omenire.

Cu ce probleme vă confruntaţi?

Cu problema obisnuita, si anume „cu o floare nu se face primavara”. Cautarea sporadica de asteroizi inseamna ca multi care sunt potentiali periculosi vor fi pierduti, iar la nivel mondial exista putine programe permanente in aceasta directie, toate americane. In mod
normal ar trebui sa existe cel putin citeva observatoare mari (cu telescoape cu oglinzi de peste 2 m diametru), ce sa fie alocate permanent acestui subiect. Cu cit un asteroid periculos este detectat mai devreme, cu atita sunt mai mari sansele de evitare a unui impact.

Pentru aceasta, sunt necesare fonduri pentru construirea unui observator si fonduri pentru intretinerea tehnicii si a grupului de lucru (pozitii si salarii pentru astronomi si tehnicieni macar pentru 5-10 ani).

Care sunt perspectivele din punct de vedere al proiectelor vizate?

In februarie 2008 am inaintat o cerere de finantare a proiectului EURONEAR prin Programul FP7 al Comunitatii Europene, si actualmente suntem in asteptarea acestui raspuns. Contributia partii Romane ramine tot sporadica, sustinuta deocamdata prin munca voluntara a catorva astronomi amatori, studenti si profesionisti.

Care sunt perspectivele planetei Pământ în condiţiile cunoscute? În ce măsură toate acestea sunt influenţate de fenomenele astronomice? Cum anume?

Aceasta depinde foarte mult de cat de devreme putem prevedea un eventual impact, dar mai ales de marimea asteroidului in cauza. De exemplu, se considera ca efectul lovirii Pamintului de un asteroid acum cca 65 milioane de ani a dus la disparitia dinozaurilor. Un fenomen similar a provocat acum 100 de ani in Tunguska siberiana o explozie imensa in atmosfera Pamantului, incat arborii pe o suprafata de peste 2000km patrati au fost arsi, oameni au fost aruncati la pamant, iar la Londra, la miezul noptii se putea citi ziarul. Un
asteroid de 1Km diametru, de densitate mare, lovind perpendicular scoarta terestra o poate rupe ducind la ejectarea magmei din interior (sunt locuri unde crusta Pamintului nu are grosimi mai mari de 20-30 Km. Efectul poate fi insotit se seisme ce pot modifica configuratia fizica a unor regiuni intregi, de valuri seismice (tsunami) de zeci sau sute de
metri inaltime.

Este adevarat ca pe masura ce efectele sunt mai mari este necesar un impact cu un asteroid mai mare, deci probabilitate mai mica. Dar chiar la o probabilitate foarte redusa celor direct afectati nu le ajuta cu nimic.

La ce să se aştepte cetăţenii planetei noastre pe termen scurt? Dar pe termen lung?

Pe termen scurt trebuie sa fim linistiti: nu se cunoaste nici un asteroid posibil sa cauzeze un impact cu Terra. Pe termen lung, trebuie sa devenim ingrijorati: cu cit creste perioada de timp de la ultimul impact major cu atita probabilitatea unui nou impact de aceeasi marime creste.

La nivelul Romaniei e greu de facut o apreciere concreta. Cunostintele actuale nu permit o diferentiere a efectelor pe zone. Probabil dupa o extindere a cercetarilor vor fi date care poata sa stabileasca efecte pe zone, dar dupa o cunoastere clara a locului impactului potential, densitatea si marimea asteroidului, viteza, unghiul de impact.

Nu trebuie de uitat ca Sistemul Solar este un sistem dinamic. Perturbatiile date de Soare, planete, dar si asteroizi, pot modifica in timp traiectoriile unor asteroizi considerati pana acum fara pericol. De aceea o urmarire continua reprezinta o prioritate (suntem dupa o lunga perioada de liniste).

Cu ce vă poate ajuta publicaţia ACUM în demersurile dv?

In raspandirea eforturilor noastre la publicul larg, mobilizarea unor institutii care ar putea sa finateze aceste cercetari, si in cautarea de sponsori care sa ne ajute sa continuam acest proiect majoritar romanesc in mod permanent si sustinut.

Un mesaj pentru cititorii ACUM, din partea cărora vă dorim mult success în ceea ce întreprindeţi.

Va multumim pentru interes si speram sa va tinem la curent cu mai multe vesti de succes!

Pentru mai multe amanunte despre proiect, va invitam sa vizitati pagina noastra,

http://euronear.imcce.fr
Ing. Dan Vidican
Astronom Dr. Ovidiu Vaduvescu
(proiectul EURONEAR)

Creaționism sau evoluționism – o sugestie alternativă la un sondaj

august 17th, 2008
CaricaturăCaricatură

Textul de faţă are ca punct de plecare sondajul revistei digitale ACUM, pendinte de ziarul România Liberă: http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=479

Scopul lui este de a ilustra şi dezvolta opinia că variantele sondajului reprezintă o falsă dihotomie, lipsită de nuanţe şi în dezacord relativ cu punctul de vedere antropologic şi biolologic în materie.

În ultima parte a secolului XIX, pe vremea celebrului process al maimuţelor, când lucrarea fundamentală a lui Charles Darwin despre evoluţionism bazat pe selecţie naturală, sondajul ar fi fost adecvat. Consider însă, cu respectul cuvenit pentru organizatorii bateriei de sondaje, că a pune în mileniul 3 problema în aceiaşi termeni oarecum reducţionişti va determina câteva consecinţe dezavantajoase pentru educaţia marelui public: cele mai importante două reprezintă, pe de o parte, sugestia implicită că publicul poate ignora acumularea de cunoştinţe ştiinţifice timp de aproximativ un secol şi o treime, pe de alta un atare demers contribuie, probabil neintenţionat, la tendinţa generală de reprimitivizare conceptuală, vizibilă pe toată suprafaţa planetei, dar, mai rău, în ţara celei mai avansate democraţii. Tendinţă care nu poate decât să încurajeze creşterea unei componente fundamentaliste în gândirea publică.

Consider că această tendinţă e deja pernicioasă în USA, unde o atare dihotomie scoate capul din istorie şi unde a apărut şi s-a şi consolidat un nefast fundamentalism religios ca replică la exagerările aşa numitei corectitudini politice. Dar noi, aici, avem, cred asta cu tărie în naivitatea mea, premise pentru a evita asemenea clivaje. Căci continui să consider românul mediu ca fiind mai inteligent, mai subtil şi mai mobil mental decât americanul mediu.

Pentru ca textul meu să aibă sens e obligatoriu să schiţez un tablou alternativ asupra fondului sondajului, tablou bazat pe cunoştinţe biologice şi antropologice care circulă liber în spaţiul public. Pe cele din aria strictei specialităţi le ignor şi eu.

Încep prin a preciza că, încă din liceu, când ceea ce deja demult se cheamă corect biologie generală purta numele bazele darwinismului şi era, de fapt, miciurinism. Dacă cu aproape jumătate de secol în urmă învăţam că genetica e ştiinţă burgheză, idealistă, că legile eredităţii, descoperite experimental de călugărul boemian Hrehor Mendel, sunt false, în materie de evoluţionism formula originii omului, continuînd să fie categoric anticreaţionistă, era mult mai nuanţată decât circulă acum: “omul şi maimuţele antropoide au un strămoş comun”.

Or, această formulă rămâne confirmată, în esenţă, de cele mai noi cercetări antropologice. Startul procesului de antropogeneză a fost împins mult în trecut, de la 1 milion de ani la 5-7 milioane. În sprijinul antropologiei vine arheologia, ale cărei date continuă să se acumuleze. Procesul evolutiv, care continuă şi azi, chiar dacă e profund perturbat de activitatea antropică, a determinat diversificarea primatelor, oricum ordinul zoologic aflat pe cea mai înaltă treaptă de dezvoltare biologică, diferenţierea fiind determinată de factori de mediu.

În linii mari, mediul mai favorizant a încetinit evoluţia, pe când mediul mai aspru a favorizat-o. Cam asta e esenţa acceptată a procesului de antropogeneză. Coroborarea măsurătorilor antropometrice a limpezit concluzia că sporirea, atât în valoare absolută, cât şi procentual, a masei creierului, s-a accelerat din momentul în care primatul preuman a devenit capabil să creeze unelte/arme cu care să poată vâna animale mai mari ca el.

Dincolo de antropogeneză, acumularea datelor ştiinţifice a contribuit, în general, la sporirea gradului de încredere în principiul evoluţiei. Simultan, însă, au apărut teorii paralele. Unele, ca explicarea evoluţiei prin simbioză (Lynn Margulis), interioare conceptului evolutiv, altele, ca proiectul inteligent (intelligent design), cu totul detaşate de evoluţie.

Înainte însă de a opina asupra relaţiei între aceste curente mai noi, să nu ignorăm un aspect mai larg, anume relaţia generală între teologie, ca disciplină speculativă, pe de o parte şi ştiinţa bazată pe experiment şi măsură, pe de alta. Prefer aceste formulări celor revolute, marxizante (antinomia ireconciliabilă între “religie” şi “ştiinţă”), demult depăşite de adecvarea gândirii realiste la acumularea generală de cunoştinţe din toate domeniile. De la debutul “ştiinţei”, pe vremea lui Galilei şi Kepler, au existat fluctuaţii inerente, care au conturat un aşa zis conflict între “religie” şi “ştiinţă”, mult speculat de către aşa numitul materialism dialectic. Iar relaţia între cei doi termeni, oricum i-am numi, a oscilat aproape 4 veacuri între antinomie şi complementaritate.

Deja de câteva zeci de ani apar, însă, concepte fizice, bazate pe acumularea de date, mai ales în domeniul abordării simultane a microcosmosului şi a macrocosmosului, pe baza dezvoltării fizicii quantice, care fac paşi în direcţia acoperirii distanţei dintre dimensiunea fizică şi dimensiunea transcendentă a universului. Iarăşi prefer o terminologie la zi, care i-ar pune în dificultate pe marxişti. În definitiv, există ceva mai dialectic decât reintegrarea “religiei” cu “ştiinţa”, pe un plan “superior”?

Să revenim o clipă la relaţia dintre diferitele curente biologice. Pe baza alineatului precedent putem ghici că intelligent design poate juca rolul de poartă implicită de intrare a unui neoconcept “creaţionist”. Da şi nu, IMO. Pentru că inteligenţa naturii e deja un concept funcţional, fundamentat. Medicul român Dumitru Constantin fiind unul din pionierii naşterii conceptului. Inteligenţa naturii poate avea atât o sursă externă, transcendentă (pe care o putem numi convenţional Dumnezeu), fie, de ce nu, una intrinsecă.

Dar ceea ce este mai important în ce priveşte aceste relaţii e că evoluţia nu se exclude cu proiectul inteligent. Lărgind raţionamentul, Evoluţia nu se exclude nici cu “creaţia”. Cu condiţia ca ambele să fie înţelese modern, flexibil, coerent şi lipsit de prejudecăţi.

Aşadar, sub rezerva reformulării alternativelor sondajului, reformulare pe care nu consider decent să mi-o asum, cred că sondajul ar putea conţine încă cel puţin o alternativă: origine comună, creaţionist-evoluţionistă. Cu singurul amendament că reformularea alternativelor principale să permită o asemenea alternativă suplimentară.

Nu pot încheia acest text fără două observaţii: am fost încurajat să-l elaborez pe de o parte tocmai deoarece un procent foarte ridicat din sondajele de gen sunt foarte oportune şi semnificativ formulate, adică una peste alta profesionist, ceea ce îmi impune mie, cititorului, o exigenţă, iar pe de alta tocmai de coordonatorul sondajelor mi-a sugerat articolul. D-sa promovează, iată, astfel, o politică de deschidere faţă de diversitatea inerentă de opinii.

Transport ieşit din comun

august 17th, 2008

Ilotopie revine la Bucureşti, via Institutul Cultural Român

Trupa franceză de teatru stradal Ilotopie revine la Bucureşti, în această vară, cu un proiect iniţiat şi susţinut de Institutul Cultural Român.

Dacă în urmă cu un an artiştii francezi propuneau o alegorie pe oglinda lacului din Parcul Tineretului, cadrul utopiei urbane semnate de Ilotopie va fi acum carosabilul, iar publicul va fi un public călător. Timp de cinci zile, în perioada 27 – 31 august, rutina unei deplasări prin oraş va fi înlocuită, pentru pasagerii a trei autobuze din Bucureşti, cu o experienţă artistică inedită. Un Arboribuz, un High-Life Buz şi un Bizarbuz vor presta, pentru bucureşteni, un serviciu insolit: transportul ieşit din comun.

Evenimentul este organizat de ICR în colaborare cu Regia Autonomă de Transport Bucureşti.

Formată în anii 1980 în Camargue, între spaţii sălbatice şi zone industriale, Ilotopie este o companie specializată în acţiuni de „dezordine artistică” menite să revalorizeze spaţiul public. Compania reuneşte, în jurul Centrului Citron Jaune pe care l-a înfiinţat în sudul Franţei, creatori, actori, sculptori, dansatori, muzicieni, inventatori, scenografi şi cercetători.

Mirela Sandu
Institutul Cultural Roman
Aleea Alexandru nr. 38
Director Directia Promovare – Relatii Publice
Tel.: 031 71 00 678
Mobil: 0729 88 98 45

Elogiu necropsiei, de „Elodius de Macadam”

august 17th, 2008

1. Decizia

Dimineata. Intind mana spre tabachera de unde extrag o tigara. Am pus ibricul pe foc. Apa fierbe. Zahar, cafea, amestec putin. Licoarea imi gadila narile.

Ce sa fac azi? Sa ma duc la munte? Burta mea distinsa zice ca ar trebui. Unde?
Nici prea greu, nici prea usor, nici cu tren de dimineata.

Da! Valea Prahovei. Raiul \”pantofarilor\”. Am un accelerat pe la 9 si jumatate. Am timp.
In bagaj, tigari, o sticla cu cafea, telefonul si niste chiftele. Doua rosii intr-o casoleta. Nu incap mai multe. O paine completeaza masa. Imi ajunge o sticla de 2 litri de apa? Daca e ceva, o mai umplu prin gari. (Nu urmati sfatul meu. Garile concureaza Sahara.)

Cobor la autobuz cu rucsacul in spate. Mi-am dat pe spate vecinii cu adidasii negrii. Cred ca urc pe Himalaia.

Masina are de ceva timp o ruta ocolitoare. Dupa ce trec de Ambasada Chinei, imi apare in vizor un fragment din salba de lacuri a Colentinei ce a fost amenajata prin anii ’30. In acea vreme se organiza \”Luna Bucurestiului\”. Atunci a fost refacut si Arcul de Triumf. Arhitect: Petre Antonescu, arhitectul sef al Capitalei! (Intr-un timp eram convins ca P Antonescu a cladit tot Bucurestiul! Unde intorceam capul vedeam placuta: \”Arh. P Antonescu\”.) Cu ocazia amenajarii Herastraului (atunci i se spunea Parcul Carol al 2 lea) s-au facut si primele probe de televiziune. S-au concretizat abia peste… 20 de ani!

Am ajuns la gara. Ce repede trece timpul cand te iei cu amintirile! Cea mai veche gara din Bucuresti. Asta pentru ca prima, Gara Filaret, a devenit autogara la inceputul anilor ’60.
La case nu e coada prea mare. Ma interpeleaza un tanar. Au turneu de sah la Predeal. “Eu m-am hotarat pentru Busteni”… Lasa ca mai vorbim in tren.

Fug sa fotografiez gara care nu se simte prea bine. Se zvoneste ca se va transforma in Mall. Si, credeti-ma, nu am nici un motiv sa nu cred!

2. Drumul

Reclame, trenuri, multime. Cafea. Nu avem jetoane!

Unii pleaca, altii coboara buimaci de nesomn, dezorientati. \”Doriti un taxi?\” Direct de pe peron. Flutura cheile masinii.
In sfarsit, iata, vine trenul meu. Ca un vechi hit al lui Hendrix.

Daca vreti, ascultati-l pana imi gasesc locul de pe tichet. Al meu e pe hol, la geam. Poze in miscare. Lumeeee, vino la pozat!
Cerul e brazdat de niste norisori albi si cuminti. Am luat geaca degeaba, dar imi apara spatele de \”atacul conservelor\”. Padure, camp, povarnisuri, case razlete si niste cisterne. Am ajuns la Brazi. La o aruncatura de bat, Ploiestiul.

Trecem si de Buda. In zare apar muntii. Primul e unul de gunoi. Nu l-am ratat. Apoi, Prahova. Nu o voi parasi pana la plecare.

Campina imi aduce aminte de Castelul Iulia Hasdeu. Si de \”perioada\” din armata. Ehei, cat a trecut de atunci!

Breaza. O placa veche, scorojita. Oricum, buna si aia. Asa aflam unde am mai ajuns. Mai avem Comarnic, Sinaia si am ajuns.

O casa cu o capita de fan. Curtea e una de munte. In panta. In spate, padurea.
Dar, trenul alearga.
In gara Sinaia, o bunica a locomotivelor.
Din tren nu se vede Pelesul. Trebuie sa-mi fac timp sa ajung si acolo. Cu un scrasnet de roti, oprim in Busteni. De jur imprejur muntii… Caraimanul e ascuns dupa un nor.
Cobor!

3. Orasul

Cum iesi din gara, dai de un monument in cinstea \”eroilor comunei Busteni\” din razboiul din 1916-1918. Vis a vis, biserica. In stanga, Casa Romano-Franceza.

Imi atrage atentia un parculet. Are o harta electronica si \”Casa Taraneasca\”. Eu voi manca pe o \”banca turistica\”.

Mai arunc o privire Caraimanului. Tot ascuns. Oricum, nu urcam la \”cruce\”. Ala e drum de 6-7 ore. Pentru \”avansati\”. Burtosii, mai piano!
Coborand pe Bulevardul Libertatii (cum i-o fi zis inainte de ’90?), printre magazine alimentare, textile, farmacii, ajung la strada ce da spre teleferic. de aici, intr-o ora, ajungi la Urlatoare. Cred ca e cea mai celebra cascada din Romania. Stiu ca am mai fost pea ici cand eram copil. Au trecut exact 40 de ani!
Strada, urcand panta spre un munte mai micut, acoperit pana aproape de varf de paduri de brad, cu case de lemn…

In sfarsit, oras de munte!

Un drum urca niste trepte spre Manastirea Caraiman. Sa nu uit sa trec odata si pe acolo. Nu azi, azi sunt sportiv.

Asadar, cu cantec, inainte!

4. La Urlatoare

Pentru inceput, drumul ne omoara cu o piatra varsata din basculanta. Basculante. Ca piatra asta colturoasa o tine langa pana simti ca nu mai ai nevoie de masaj la talpi. In stanga, zidurile \”Cetatii Cherestea\”, asa cred ca i-o fi zicand. Pe ea, semnul: bulina rosie.

Asadar, clasa 1 de risc seismic. In dreapta, un rau de munte. Iarba, pietre, floricele. De colt, nu? Paraul are coturi, nu colturi. Si apoi, la aglomeratia asta, floarea ar trebui sa aiba colti sa scape cu viata!

In fine, un indicator ne arata ca drumul intra prin padure. Daca nu ploua, sau nu a plouat in ajun, drumul nu difera mult de urcatul pe scari. Numai ca treptele sunt facute din radacinile copacilor. Daca va simtiti obositi, padurea va ofera o multime de buturugi. Spatar n-au. Ei, nici prea mult confort!
Suntem \”alpinisti!

Am intalnit si o cabana. Parca era neagra cu acoperis rosu. Sau, parca invers. Sau, cine mai stie.. (?) Nu am fotografiat-o. Nu stiu de ce. De aici drumul e drept. Adica nu urca. De serpuit, serpuieste. Imbraca muntele ca o fundita de cadou. Ai zice ca esti pe un drum de tara. Apar si primele cascade. Micute, tacute, suvoaie de apa traversate de podete de lemn.

Pe aici au trecut Gogu si Sanda. Si s-au… \”Love\”. A trecut si Fane. Cu Marioara. Ma gandeam sa scriu ca am trecut si eu. Cu capra. O duceam la radiografie. Uaaaaa! Marlanilor! V-ati cumparat copaci in padure?
Am mers ce-am mers si, deodata, linistea e sparta de un sunet departat. Ma apropii de Urlatoare!

5. Incheiere

Nu va spun cum este cascada. Adica ce, credeti ca ar mai avea vreun farmec? Daca nu faci drumul asta prin padure, daca nu simti stropii reci de apa, daca nu auzi…
Merita drumul!

Bucuresti, august 2008

Culturile neolitice de pe teritoriul Romaniei (1)

august 17th, 2008

Este greu sa urmaresti evolutia societatii omenesti in niste granite fixe si destul de reduse. Fenomenele ce au avut loc in timpurile preistorice se petreceau la scara continentala sau (in cel mai rau caz) regionala. Pentru inceputurile neolitizarii acestor teritorii, un lucru extrem de interesant este faptul ca in sud-estul Europei nu existau in epipaleolitic/mezolitic ovicaprine salbatice.

(Unii autori considera ca cele doua epoci se confunda intr-una singura; altii dateaza epipaleoliticul 20.000-10.000 i.e.n., iar mezoliticul 10.000-6.000 i.e.n.) Prezenta lor aici la nivelul (direct) de animal domestic este o proba prin ea insasi asupra migratiei populatiei neolitice din Asia Mica in aceste zone. (Cu animale, tehnologii, obiceiuri.)

Unii cercetatori considera ca in Romania a existat neolitic aceramic, altii contesta aceasta teza. Numai pe baza probelor materiale prezentate de partizanii neoliticului aceramic autohton. De asemenea, unii considera ca fenomenul Schela Cladovei (in legatura cu zona vecina Lepenski Vir) a continuat, dar cei mai multi neaga acest lucru.

Prima cultura neolitica 100%, este considerata (de toti arheologii) Gura-Baciului/Circea. (Carcea, cu „i” din „a”). Aceasta cultura a fost identificata in Oltenia (Carcea), Transilvania centrala (Ocna Sibiului) si de nord (Gura Baciului, linga Cluj). Ea se intinde si-n dreapta Dunarii, in spatiul Serbiei-Voievodinei (Donja Branjevina). Punctul de plecare il constituie Tesalia, unde se gasea cultura Protosesklo.

Se pare ca numarul celor veniti nu este foarte mare. Ei ocupa arealul amintit, in restul teritoriului de azi al Romaniei continuind sa existe grupuri mezolitice (cultura tardenoisiana; nu stiu daca e incorect, dar multi arheologi romani au adoptat forma „cultura tardenoasiana”, asa cum s-a incetatenit scrierea „miting”, „mase”, „lider”). Noii veniti aduc in aceste spatii cresterea animalelor, cultivarea plantelor, ceramica si tehnica slefuirii pietrii. Pe scurt, neoliticul.

E de mentionat ca uneltele…etc.din piatra cioplita, os sau corn prelucrat, continua sa existe pina in evul mediu timpuriu (silexuri prelucrate prin „cioplire”) sau pina azi (os, corn). Aparitia noilor tehnologii nu inseamna (intotdeauna) abandonarea celor vechi. Omul „s-a descurcat” intotdeauna cu ce-a avut la indemina. Eventual, si-a imbogatit gama de mijloace de prelucrare asupra aceluiasi material.

Starcevo-Cris este urmatoarea cultura neolitica de pe teritoriul Romaniei. Discutiile in jurul acestei culturi, arata ca nu este continuatoarea culturii Gura-Baciului/Carcea si nici a culturii Schela Cladovei. Se pare ca purtatorii culturii vin tot din Tesalia (cultura Presesklo). Influentele din zona Macedoniei fiind considerate dovezi in acest sens. (Drumul strabatut din Tesalia spre Valea Dunarii.)

Cultura Presesklo ocupa o mare parte din Balcani. Din acest nucleu se desprinde grupul ce penetreaza Voievodina, Serbia si Romania de azi. Cultura si-a luat numele de la localitatea Starcevo (in Banat-ul sirbesc, pe malul -sting,normal- al Dunarii) si zona Crisurilor. Aceasta cultura e raspindita peste tot in Romania, mai putin Dobrogea si Baragan.(Aceasta situatie, conjugata cu lipsa paleoliticului/mezoliticului, au alimentat ideile „lacului” pleistocen”, „transgresiunii marine”, de care m-am ocupat in numerele anterioare.) Personal, cred ca noii veniti nu au avut forta sa penetreze si in zonele in discutie. Populatia locala era mai incapatinata,mai putin permisiva la nou, clar inospitaliera, indiferenta, egoista, lipsita de spiritul justitiei, sperjura, vicleana, conspirativa. (Ca si astazi.) In plus, nu putem sti ce descoperiri ne rezerva viitorul. Poate o sa apara, si aici, aceasta cultura. E de semnalat ca aceasta cultura traverseaza Prutul (in zonele de nord) si ajunge in contact cu cultura bugo-nistreana (neoliticul local). Faza finala a culturii Starcevo-Cris este contemporana cu prima faza a culturii Vinca (citeste „Vincea”).

Cultura Vinca soseste tot din Balcani.

Purtatorii culturii sunt contemporani cu culturile Sesklo (Grecia) si Veselinovo (Bulgaria). Se pare ca sunt doua grupuri umane . Unul se indreapta spre Serbia si Voievodina, pe care le ocupa treptat, integral. De aici continua marsul spre Banat si nordul Romaniei de azi. Acestei culturi ii apartin tablitele de la Tartaria (voi reveni asupra subiectului).

Al doilea grup plecat din Balcani in acele timpuri, ajunge la nord de Dunare in sud-estul Olteniei si sudul Munteniei. Aici, formeaza cultura Dudesti. (Dupa numele unui cartier al Bucurestiului.) Sunt voci care considera ca acest grup uman a plecat direct din Anatolia luind, pe parcurs, elemente din culturile Starcevo-Cris si Karanovo III (Bulgaria). Altii consdiera ca nu sunt influentati de Karanovo ci sunt inruditi, avind elemente comune. Acest grup are contacte si cu alte culturi din nord. Mici grupuri umane coboara din Moldova, unde era instalata „cultura ceramicii liniare”.

In timp ce sudul, si apoi Transilvania, erau ocupate de grupurile Vinca-Dudesti, in nordul tarii (mai ales in Moldova) patrunde un grup apartinind „culturii ceramicii liniare cu note muzicale” (numita asa datorita decorului specific, asemanator cu o partitura moderna; se realiza prin tehnica inciziei in pasta cruda.) Plecati din Europa Centrala, purtatorii acestei culturii trec prin nordul Carpatilor, sudul Poloniei, vestul Ucrainei. Debusind in Moldova, o ocupa aproape integral, cu exceptia coltului sud-estic. Au incercat sa intre si-n Muntenia, dar nu au reusit (era deja ocupata) si apoi au traversat Crapatii. Ultima epata a existentei culturii a fost datata cu metode moderne (C14). In statiunea de la Tirpesti (Moldova) au fost recoltate probe databile 4200 i.e.n. (cu aproximatie). Deci inceputul penetrarii la noi, posibil sa fie plasat pe la 4.500 i.e.n. Aceasta cultura se intinde in vest pina in Olanda si Franta de azi. I se mai spune si cultura cu decor „liniar-bandceramic”.

Contemporan cu grupurile Vinca-Dudesti-band/ceramic, in Dobrogea apare grupul Hamangia (dupa localitatea Hamangia/Baia din jud. Tulcea). Grupul este originar din Anatolia.

Dupa cum se vede, in aceasta epoca, „istoria patriei” este formata numai din nou veniti civilizatori. Cred ca e mai potrivit termenul „istoria romanilor” decit cel de „istoria Romaniei”. Pina acum, aborigenii nu prea se evidentiaza. Trebuie sa inteleegem ca aceste culturi existau sute de ani. Apoi drumurile parcurse mai durau ceva. Faza clasica sau finala poate fi la mare distanta (timp, spatiu) de origini sau influentele primare. Am scos elementele greoaie, de tehnica pura, pentru a intelege
fenomenul. Ideea de baza este aceea de miscare a diferitelor grupuri, paralel cu evolutia lor in timp.

Ce impact economic va avea conflictul ruso-georgian – trei întrebări, Matei PĂUN răspunde

august 17th, 2008
Tranzitul petrolului prin conducta georgiană a fost opritTranzitul petrolului prin conducta georgiană a fost oprit

1. Care este importanța economică a Georgiei?

Georgia’s general economic importance is negligible, comparatively
speaking. It becomes important when looking at it as a strategic
transport corridor for Caspian oil and gas. Two pipelines – linking
Azerbaijan and the Caspian Sea to Georgia and Turkey run across its
territory, bypassing Russia. But even from this perspective, the total
amount of oil and gas flowing through these pipelines is small compared
to the global output of oil and gas. As a matter of fact, both
pipelines have been closed for several days with no noticeable effect on
either supply or price.

2. Ce efecte economice globale ar putea avea conflictul ruso-georgian?

At a regional level, risk perception has gone up, which will make
further investments in the region more expensive and slow to come. At a
global level, Georgia will strain ties between the US and Russia which
is not a positive contribution to the world economy. It is quite likely
that the Georgian crisis will escalate in other conflict areas, and
that, for example, Russia’s adherence to the WTO will be greatly delayed
(bad for everyone, including Russia). On the other hand, renewed
Russian assertiveness in the region may slow down American assertiveness
vis a vis Iran.

3. În ce mod ar putea fi afectată economic România de recentele evenimente din Georgia?

Romania will hardly be affected by this crisis. At worse, Rompetrol’s
supply of oil will be imperiled (as a matter of fact, Kazmunaigas – the
majority owner – has stopped transiting oil via Georgia), but that only
means they may have to buy it from different sources at higher prices.
Romania has not taken much advantage from developing trade ties with
Russia so it will have little to lose. Nabucco, on the other hand, is
effectively a dead project. But since it is only a project, Romania’s
position will not be worse than it is now.

Pericolul de a pleca în vacanță

august 17th, 2008

Multi dintre cei care revin din vacanta au tendita de a-si compara performata cu ceilalti cunoscuti.

Astfel oamenii se insira intr-o coada in care se uita numai inainte la cei care sint la fruntea bucatelor, au avut o vacanta mai lunga, au fost in locuri exotice si au gustat din cele mai rare placeri.

Pina la anul viitor acestia vor trai din visul vacantei care s-a incheiat si vor planui o vancanta mai frumoasca.

Nimeni nu se uita in urma sa vada pe cei cu soarta mai dura.

Multi nu au putut sa mearga in vacanta desi si-au dorit.

Mai rau, au existat cazuri in care oameni au plecat in vacanta si au suferit accidente sau chiar au murit.

Un caz nefericit in care tinar turist australian a fost znopit in bataie la intrarea intr-un bar.

Faptasul a fost un body-guard care in mod bestial a atacat pe turist si i-a produs rani care au dus la decesul victimei.

Rudele victimei au consimtit ca organele decedatului sa fie donate pentru transplant.

Numai ochii nu au fost donati pentru ca mama victimei sa mai vada odata fata fiul.

Cazul nu este izolat, au existat si alte relatari in care turisti pasnici sint atacati tocmai de cei care ar trebui sa mentina ordinea in hoteluri sau spatii particulare.

Proiecte de legi privitoare la functionarea companiilor de paza si protectie dau liberati largite inclusiv portul de arme in cadrul aproape lipsit de cotrol eficient.

Apar tot felul de firme de paza multe pseudo-militii sub controlul unor interese antagoniste care pot deveni pericol public.

Mai mult rude ale unor functionari de stat si in special politie si forte de ordine pot sa deschida firme de paza si protectie.

In multe din aeroporturi exista panouri cu fotografiile perosoanelor disparute si de care nu se stie nimic.

Se banuieste ca multe din acestea au cauzt victima retelelor de traficanti de organe.

De aceea atunci cind ne intoarcem din vancanta trebuie sa fim multumiti ca ne-am intors teferi.

Atena, august 2008

Sate cu populaţie ZERO: SOS demografia Republicii Moldova (II)

august 17th, 2008

A fost gata să renunţe la cetăţenia română, dar nu a fost suficient

Alexei are 33 de ani. Nu s-a căsătorit. „Nu a avut când”, susţine el. Este medic militar, cu grad de căpitan. A absolvit Colegiul de medicină din Chişinău şi apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti.

A revenit în Chişinău. Deşi tânăr, era un medic îşi căpătase un renume, având multe succes profesionale. Se înscrisese şi într-o listă pentru apartament. Obţinuse cetăţenia română, ceea ce era un adevărat succes. Parcă totul mergea bine…

Cu un salariu, însă, de nici 100 de euro, acum câţiva ani, Alexei nu a mai suportat. A plecat în Italia să lucreze. Măcar un an, şi-a spus atunci, să strângă ceva bani şi apoi să se întoarcă să continue cariera.

Nu a fost să fie aşa. După un an în Italia, unde destul de greu a reuşit „să se legalizeze”, după ce a fost şi grădinar, şi fermier, şi menajeră, s-a gândit să se întoarcă, mai ales că auzise că lista apartamentelor ajunsese la el. Din păcate, întors în Chişinău, a aflat că trecuse rândul lui. Ceea ce presupune ca ar trebui să se reînscrie într-o nouă listă.

S-a străduit să îşi ocupe vechiul loc de muncă. Dar piedici de neînchipuit s-au ivit. Una dintre ele – efectiv şocantă: are cetăţenie română şi deci nu poate ocupa nici o funcţie de natură militară. Alexei, descumpănit, a afirmat că e gata să renunţe la aceasta. Dar, i s-a răspuns că e prea târziu. Mai mult, şi alţi colegi de-ai săi, care îşi continuaseră cariera aici, în Chişinău şi au fost descoperiţi că DOAR îşi depuseseră dosarul pentru cetăţenie, au fost demişi.

Acum Alexei s-a reîntors în Italia. Îngrijeşte doi bătrâni. No comment.

Cum să mai sperăm că am putea fi respectaţi de alţii, când noi între noi ne sfâşiem?

Domnul Ion M., de 56 de ani, este preot, dar dorinţa de a putea să-şi întreţină familia l-a determinat cu cinci ani în urmă să emigreze ilegal în Italia, împreună cu soţia. Are doi copii, o fată de 16 ani şi un băiat de 14 ani. A lucrat acolo la o familie de bătrâni, cu care, în timp, spera să ajungă la o oarecare formă de legalizare. Cum anume? Să revină în ţară, între timp familia respectivă să îi trimită un contract, pe baza căruia Ion M. urma să plece în Italia, de acum cu forme legale.

La familia respectivă a lăsat în locul său un alt moldovean, de aceeaşi vârstă. Urma să îl înlocuiască timp de trei luni. Ion M îl suna periodic pe conaţionalul său întrebându-l cum merg lucrurile, dacă totul e în ordine etc.

Da, totul era „OK”, i se răspundea. Numai că, între timp, cel care îl înlocuia pe Ion M. a spus gazdelor respective că Ion nu se va mai întoarce şi formele legale respective să le facă pe numele său.

Au trecut cele trei luni. Ion M. a anunţat pe înlocuitorul său ca de acum se pregăteşte să se întoarcă. Dar conaţionalul său îl tot ruga să îl mai amâne puţin, pentru a mai câştiga ceva bani, de care ar fi avut nevoie, căci în toamnă (trecută) urma să îşi căsătorească băiatul.
Ion M. nici nu bănuia că „i se pregăteşte ceva”. După ce au trecut astfel cinci luni, Ion M sună la gazdele respective pentru a le întreba ce se întâmpla cu actele, care e cursul lucrurilor.

Gazdele mirate au răspuns: „Dar tu te mai întorci? Ni s-a spus ca gata, nu mai vrei nimic şi să facem contractul pe numele celuilalt”.

Şoc! În fine, s-au finalizat toate documentaţiile, Ion M. s-a întors în Italia şi l-a întrebat pe conaţionalul său: „De ce? Pentru că am avut încredere în tine? Pentru că am vrut să te ajut? De ce?”

Îmi cer scuze pentru răspunsul celuilalt, însă trebuie să ştiţi până unde poate ajunge obrăznicia, astfel încât voi prelua cuvânt cu cuvânt răspunsul celui care s-a bucurat de încrederea prietenului său: „Ce vrei tu acum? Pentru un loc de muncă eu pot să îţi dau şi în bot”…

Ce se va întâmpla cu Victor şi Bogdan?….

Tatiana G. are doar 24 de ani. S-a căsătorit foarte tinerică: 17 ani. Are deja doi copii, Victor şi Bogdan, primul urmând să meargă în această toamnă la şcoală.
A avut o viaţă de familie zbuciumată. S-a căsătorit cu R.G. Căsnicia nu a mers. S-au despărţit după ce Victor venise pe lume. Apoi şi-au propus să-şi mai dea o şansă. S-a născut Bogdan, dar nu a mers nici de data asta. Trăiau separat. Ea la părinţii ei, el undeva în Chişinău.
El a început să bea, a intrat într-un anturaj care urma să îi aducă moartea. A fost ucis în locuinţa sa, în chiar ziua sa de naştere, la doar 24 de ani.

Acum Tatiana încearcă să răzbească prin viaţă. A plecat în Israel, să lucreze. Copiii au rămas cu bunica. Curând, însă, Tatiana o va lua şi pe mama sa.

La 85 de ani, împarte o cocioabă cu o mulţime de şobolani

Se numeşte Ion C. şi este din localitatea Peciştea, Raionul Rezina, R. Moldova. Are 85 de ani..
Este neputincios, singur de mulţi ani, deşi are 8 copii. Soţia i-a murit cu mulţi ani în urmă. Acum Ion C. împarte casa cu şobolanii. Mănâncă dintr-o farfurie. Îl mănâncă păduchii. Dacă pleacă, fie şi pe o oră-două de acasă, când se întoarce nu mai găseşte nimic. Până şi uleiul i-l fură vecinii.

A fost sever în viaţa sa (poate puţin spus) cu copiii şi acum nici unul nu este alături de el.
Câţiva feciori i-au murit (unul de curând, bolnav de cancer la stomac, avea doar 44 de ani). Fusese părăsit de soţie şi rămas singur s-a apucat de băut. Fuma mult, astfel încât ajunsese la 38 de kg.

Nepoţii, toţi cu carte, pe la Chişinău, îşi amintesc de tinereţea bunicului: „Era tare aspru. Mai ales cu bunica. Dar şi cu copiii lui. Avea o iubită şi venea cu ea acasă, sub ochii bunicii. Arunca mâncarea acesteia, iar pe băieţii lui îi punea să facă curat în curte, tăind iarba cu foarfecele. Acum e bătrân şi neputincios, dar pe undeva îşi merită soarta”, susţin nepoţii.

Nici acum, în aceste condiţii, sufletul lui Ion C. nu s-a îmblânzit. Comuniştii au rămas idolii lui (doar i-au „mărit, periodic, pensia cu câţiva lei”). Nu vrea să audă de liberali sau de alţii. În plus, spre deosebire de copii şi nepoţi, cărora le este acum lehamite de acest lucru, Ion C. merge în fiecare an la vot. Şi întotdeauna votează cu comuniştii….

În astfel de condiţii, în pofida situaţiei dezastruoase din anumite puncte de vedere, oare aş fi prea aspră dacă aş spune că pe undeva… fiecare îşi merită soarta?

(va urma)

 
54.83.67.158