• ACUM.TV
  • Editia 5 – 11 mai 2013
  • Loading

  • Despre românism, cu dragoste de Ovidiu Ivancu
    Prin urmare, tradiţiile şi specificul nostru naţional nu ne plasează în niciun fel pe vreo treaptă a vreunei imaginare ierarhii. Trăim astăzi, alături de toate naţiunile sau triburile planetei, consecinţele propriei noastre istorii. A fi, deci, român nu înseamnă, calitativ vorbind, nimic altceva decât a fi german, indian sau senegalez. Înseamnă ceva, dar numai în termenii diferenţei, nicidecum ai superiorităţii sau inferiorităţii. Mai înseamnă ceva în fotografia momentului, dacă ne comparăm, de pildă, în termeni de Produs Intern Brut sau cantitate de pastă de dinţi consumată într-un an, pe cap de locuitor. Însă, de aici şi până la a crede că nemţii sunt mai organizaţi doar pentru că sunt nemţi şi românii sunt firi blajine şi poetice doar pentru că sunt români, e un drum lung, la capătul căruia, cel mai probabil, se află o prăpastie… Un drum atât de lung, încât nici măcar nu merită străbătut… …continuare (5-5-2013 – Mentalitate)
  • Copilăria… de Dorel Schor
    Universul copilăriei este plin de miracole. Este o lume de poveste, uneori magică, alteori duioasă, este perioada când cei mici descoperă tainele existenţei. Numeroşi pictori au fost atraşi de acest subiect generos… (21-4-2013 – Album)
  • Gardul şi calea bătută de Dan DAVID
    Nimeni nu a mai avut grijă de gard. // Toamna trecută s-a prăbuşit. // A căzut în genunchi, // Ca un om învins de poveri, ori de timp… (5-5-2013 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Înviere de Mircea Poeana
    Tata stă în capul mesei şi soarbe tacticos din ţoiul de ţuică. Din când în când, o mai ajută pe mama cu un sfat. „E destul de fierbinte borşu’? Nu s-a rumenit prea tare mielu’?” (5-5-2013 – Cai Spre Noi Insine)
  • Genocid, Holocaust, negaţionism: atitudini, legislaţie, jurisdicţii… (I) de Alexandru Leibovici
    Crima de genocid: istoric, definiţii, controverse… (5-5-2013 – Polemica)
  • Crâmpeie din viaţă de Pincu Sfartz
    Mult mai târziu mi-am însuşit atitudinea faţă de vicisitudinile vieţii, exprimabilă cu dictonul: “Ai reuşit – continuă, nu ai reuşit – continuă !”, zicere, ori a lui Fridtjof Nansen, ori a lui Robert Peary, ori poate o creaţie folclorică a celor care au învăţat să lupte cu viaţa… (5-5-2013 – Mentalitate)
  • Paştele. Cu multe ouă de George PETRINEANU
    De curînd s-a descoperit că ouăle nu au efectul înspăimântător asupra colesterolului (cum am fost terorizaţi decenii în şir) ci au efecte numai de bine (printre altele întăresc mintea). Aşa că e liber şi la ouă! (5-5-2013 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Jurnal indian (XII) de Ovidiu Ivancu
    E foarte important în India să rămâi calm… Calm în faţa zgomotului infernal de zi cu zi, calm în faţa lipsei de politeţe (aşa cum o înţelegem noi, aplicând standarde europene), calm în faţa sistemelor greoaie, calm în faţa aroganţei deghizate în patriotism, calm în faţa superficialităţii sistemului de educaţie, calm în faţa obtuzităţii camuflate, eufemistic, în tradiţie… În general, după o vreme, reuşita e asigurată. Nu există o altă şansă. Ori pleci, ori încetezi să te implici afectiv. Eu unul nu am plecat. Încă… (5-5-2013 – Impresii de calatorie)
  •  
    54.224.247.75