Avigdor Liberman
Până la urmă Avigdor Liberman, bătătiosul ministru de externe al Israelului, nu a putut scăpa de justiţie. L-a ajuns în urmă, deşi spera contrariul. A fost acuzat de fraudă şi abuz de încredere, o culpă mult mai blândă faţă de multele care figurau în documentele Procuraturii israeliene pentru perioada dintre 2001 şi 2008: fraudă, corupţie şi spălare de bani, fiind în joc milioane de dolari. Cea care a rămas este doar un mic incident în viaţa zbuciumată a ministrului. Procuratura se pregătea să ceară Knessetului ridicarea imunităţii lui Liberman dar el a precedat demersul şi şi-a prezentat demisia din guvern. Astfel, Procuratura va putea prezenta actul de acuzare tribunalului. Demnitarul israelian a declarat că, în pofida sfaturilor avocaţilor săi, a renunţat la imunitate pentru ca, spune el, să i se clarifice situaţia, să i se dovedească nevinovăţia şi să poată participa la alegerile din ianuarie şi la viitorul guvern.
Unii analişti apreciază că pentru Liberman a fost vorba de „o cursă tactică contra cronometru”. Ei presupun că vrea să ajungă la o înţelegere negociată, în afara tribunalului. Aceasta implică un fel de autocritică, o recunoaştere implicită a faptului şi care nu va atrage după sine aproape nici o sancţiune. Astfel că va putea reveni în cabinet în câteva luni. Liberman neagă ipoteza şi susţine că nu va alege această opţiune ci va accepta un proces. O mare parte a opiniei publice israeliene nu ar fi de acord cu soluţia înţelegerii negociate, mai ales după felul în care s-au soluţionat şi alte cazuri ale unor oficialităţi cu dosar penal – cazul fostului premier Ehud Olmert sau chiar şi cel al lui Liberman când Procuratura a fost obligată să renunţe la acuzaţiile de fraudă şi spălare de bani după ce procurorul general, Yehuda Weinstein, şi-a schimbat poziţia anteriorară.
Când în 2009 Israel Beytenu a câştigat 15 mandate, devenind al treilea partid în Knesset după Likud şi Kadima, Netanyahu l-a invitat să participe la guvernul lui de coaliţie. Avea nevoie de el deşi cunoştea poziţia lui intransigentă în problema negocierilor israelo-palestinine, precum şi faţă de arabii israelieni pe care ar vrea să-i dea afară din ţară. A fost obligat să-i satisfacă pretenţia de a primi portofoliul externelor şi titlul de viceprim-ministru, deşi îşi dădea seama că a făcut cea mai proastă alegere. În aproape toţi aceşti ani, afirmă analiştii, Liberman a fost un serios obstacol în demersurile pe plan extern ale Israelulut şi a contribuit la deteriorarea imaginii ţării în lume. De fapt, în primii ani, el a fost izolat, de multe ori nefiind consultat nici măcar formal de premierul Netanyahu care dirija singur sau prin adjuncţii lui Liberman politica externă. Liberman a eşuat chiar şi în direcţia în care pretindea că are relaţii foarte bune şi că va reuşi – în relaţiile cu Rusia. Moldovean de origine şi liderul marelui partid al imigranţilor ruşi, Israel Beytenu, el nu a putut să se impună în faţa lui Vladimir Putin şi să-i modifice poziţia faţă de palestinieni. Rusia i-a primit rând pe rând la Moscova pe liderii palestinieni, inclusiv pe cei ai grupării Hamas.
Numitorul comun al premierului şi ministrului său de externe este Iranul. În acest domeniu, Netanyahu, dacă cumva se va decide să ia măsuri drastice împotriva Teheranului, va avea cu certitudine sprijinul complet al lui Liberman, iar dacă ne limităm la un calcul matematic simplu, în cazul unui vot de atacare a Iranului, premierul ar obţine aprobarea Knessetului. Noroc că lucrurile nu se rezolvă numai prin matematică şi se găsesc suficienţi deputaţi din Likud care se vor gândi de două ori înainte de a vota, cunoscând consecinţele dezastruoase ale unei astfel de decizii.
Netanyahu care are nevoie de o majoritate solidă în Knesset, nu numai în problema Iranului ci şi a altor măsuri, inclusiv a bugetului de austeritate, a propus pentru alegerile din ianuarie o listă comună cu Israel Beytenu, Liberman ocupând în această ierarhie un loc evident eligibil. Se pare că acest loc îi este reţinut chiar şi după punerea lui oficială sub acuzaţie. Este greu de ghicit care sunt calculele lui Netanyahu. Teoretic, ar fi fost cea mai bună ocazie să scape de un om care nu a adus nimic bun prestigiului Israelului, care a făcut o serie de gafe (voite) şi a pus ţara în situaţii dintre cele mai neplăcute, de pildă faţă de Statele Unite. De asemenea, un alt om politic care are probleme cu justiţia, pe lângă un fost preşedinte în închisoare, un fost premier care abia a scăpat de condamnare, va deteriora imaginea sistemului politic israelian pe plan intern.
Netanyahu se bucură de popularitate, de aceea a şi convocat anticipat alegerile legislative. Menţinerea cu orice preţ a lui Liberman în guvern ar fi în detrimentul imaginii premierului. Este adevărat, din cauza legii electorale din Israel este greu să formezi o majoritate stabilă dar poate că, prin negocieri, prin găsirea unor platforme comune s-ar putea forma şi alte alianţe, mult mai apreciate atât pe plan intern cât şi pe cel extern. Un om politic cum este Avigdor Liberman nu se potriveşte sistemului democratic israelian