caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Arhiva rubricii demonstraţii

Posts Tagged ‘demonstraţii’

 

A devenit „primăvara arabă” „ iarna arabă”?

de (3-2-2013)
14 ecouri

Demonstratii in Egipt

Evenimentele din ultimele săptămâni din Egipt dar şi cele din Libia şi Siria aruncă o umbră asupra a ceea ce foarte multă lume a crezut că va fi „primăvara arabă”. Ţări musulmane din Africa de nord, care au încercat să urmeze, cel puţin în aparenţă, modele europene s-au revoltat împotriva regimurilor autocratice civile sau/şi militare, a corupţiei, lipsei libertăţii cuvântului şi lipsei de perspectivă mai ales a tinerilor. La început în uriaşe mitinguri şi demonstraţii de protest, apoi prin confruntări care, în Libia şi Siria, au ajuns chiar la războaie civile, cei revoltaţi au răsturnat dictaturile la putere şi au cerut reforme democratice.

Lumea a urmărit cu sufletul la gură desfăşurarea mişcărilor de protest, ba în unele cazuri cum a fost Libia, a dat mai mult decât o mână de ajutor opoziţiei revoltate, a oferit sprijin militar, abţinându-se totuşi de la intervenţia directă. Naivii sau cei care nu cunoşteau realităţile din aceste ţări au vorbit despre victoria democraţiei de tip occidental (sau chiar american) şi se aşteptau la o preluare a tuturor valorilor occidentale în viaţa de stat şi cea civilă. Cei care cunoşteau bine particularităţile acestor ţări au manifestat mai întâi reţinere, apoi rezervă şi scepticism. Ei ştiau că altfel trebuie apreciate lucrurile, că ierarhiile valorice ale lumii arabe sunt diferite de cele occidentale, că trebuie să ţii cont de specificităţile şi interesele locale, de tradiţii şi de un alt tip de gândire, că în ţări ca Libia există un păiănjeniş de interese care a determinat răsturnarea dictaturii nu întotdeauna legate de ideea de democraţie, că islamismul radical, paradoxal ţinut în frâu de dictatură, a fost descătuşat şi va face totul, prin promisiuni sau forţă (politica convingerii şi constrângerii, acel „carrot and stick” pe care unii au încercat să o traducă prin morcovul şi băţul) să ajungă la putere şi să introducă un regim după chipul şi asemănarea lui, că  în vidul de putere vor încerca se se instaleze tot felul de forţe, inclusiv grupuri legate de Al Qaida şi că această turbulenţă va duce la modificări geopolitice majore în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu.

Evoluţiile din această zonă după răsturnarea regimurilor, succesul, la prima vedere, a islamiştilor în Egipt, atentatul antiamerican din Libia, vărsările de sânge în Siria au determinat opinia publică occidentală să declare că primăvara arabă s-a transformat în iarnă arabă.

Dar oare lucrurile sunt chiar aşa? În ciuda elementelor care ar confirma un reflux al avântului revoluţionar sau expectativele neîmplinte, specialişti şi analişti ai problemelor şi revoluţiilor din Orientul Mijlociu afirmă că numai naivii puteau să se gândească la o tranziţie lină în ţări unde dezbaterea politică a fost interzisă, unde nu există practica democraţiei.

În aceste ţării, afirmă ei, schimbările politice vor fi lente, complicate şi adesea  violente. (Cred că pentru noi românii, aceste lucruri ni se par familiare). Pe de altă parte, ar fi o greşeală să se facă generalizări sau să se tragă concluzii atotcuprinzătoare legate de revoltele din lumea arabă, chiar dacă se poate vorbi de unele elemente comune. A trecut prea puţin timp iar ţările sunt diferite şi trebuie ţinut cont, aşa cum am subliniat mai înainte, atât de interesele de grup din fiecare dintre ele cât şi, de ce să nu recunoaştem, de amestecul străin. Vorbind de revoltele din zonă, Jon B. Alterman, directorul programului Orientul Mijlociu de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Washington, citat de „The New York Times”, a subliniat că ideea tranziţiei paşnice în această zonă este pripită. „Deocamdată este imposibil să judeci dacă tranziţia merge spre o direcţie bună. Tranziţiile în lumea arabă reprezintă un proces care va dura cel puţin un deceniu”, a afirmat el. Lipsa partidelor sau a liderilor carismatici care să transforme aspiraţiile popoarelor pentru o viaţă mai bună într-o strategie politică, conferă o vulnerabilitate societăţilor arabe în tranziţie, concretizată în impunerea unor interese de grup şi manipulări din afară. Arabia Saudită şi monarhiile din Golf se tem că o tranziţie paşnică ar inspira populaţiile din ţările lor la revoltă iar sprijinul acordat de aceste ţări diferitelor facţiuni rebele din zonă ar putea prelungi instabilitatea, a opinat Alterman.

Analiza lui este împărtăşită şi de Joyce Karam de la publicaţia arabă Al Hayat cu sediul la Londra. Ea atrage atenţia că după decenii de represiuni statele arabe în tranziţie au prea puţine instituţii politice, iar dezbaterile politice care în alte ţări durează decenii, aici s-au desfăşurat în mare viteză şi nu s-au putut finaliza cu cele mai bune soluţii. În acelaşi timp, Karam a criticat ţările occidentale care nu s-au străduit să sprijine aceste state în crearea unor instituţii democratice şi promovarea democraţiei, preocupându-se numai de stăvilirea instabilităţii.

Cu toate derapajele care se înregistrează în diferite ţări, arabii nu consideră că revoltele lor ar fi eşuat şi exemplul Egiptului este concludent. Preşedintele Morsi şi Frăţia Musulmană nu sunt pe placul noii generaţii care l-a răsturnat pe Hosni Mubarak şi dictatura lui, de aceea au ieşit din nou pe stradă. Ei nu vor să schimbe o dictatură cu alta şi nu vor legi islamice. Confruntările sunt adesea sângeroase dar simbolizează o voinţă de a merge înainte. Nu cedează nici sirienii dornici de schimbare. Sacrificiile sunt mari dar aşa cum a spus un sirian care luptă împotriva regimului Assad, nu există un drum de întoarcere. „Ştim că dacă regimul Assad se va prăbuşi, nu ne va fi uşor câţiva ani dar după aceea lucrurile se vor îmbunătăţi. Dar dacă rămâne Assad, vom suferi tot timpul”.

Poate că prin această prismă trebuie privită ceea ce a fost „primăvara arabă”. Ne mai aducem aminte de faimoasa zicală, inspirată de o lucrare a lui Lenin, „Un pas înainte, doi paşi înapoi”? Leninistă sau nu, ea se potriveşte  la ora actuală lumii arabe. Să sperăm că, cu timpul, va rămâne valabilă numai prima parte.

 
 
3.133.147.87