La aproape 81 de ani, Jean Marie Le Pen este decanul de vârstă al dreptei radicaleCriza economică și scandalurile de corupție riscă să mărească simțitor numărul de europarlamentari ai extremei drepte și ultranaționaliști în urma apropiatelor alegeri care se vor desfășura între 4 și 7 iunie în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Extremiștii de dreapta și ultranaționaliștii speră să depășească numărul de 25 de europarlamentari, ceea ce le-ar permite formarea unui grup parlamentar cu o finanțare de peste 1 milion de euro pentru fiecare din cei cinci ani ai mandatului Parlamentului European.
Sondajele de opinie arată că în șapte țări aceste partide vor depăși pragul electoral de 5% – Frontul Național din Franța, Forța Nouă din Italia, Partidul Național Britanic (BNP) în Marea Britanie, Partidul România Mare în România, Ataka în Bulgaria, Partidul Național Slovac în Slovacia și Jobbik în Ungaria.
Alături de acestea mai sunt și partidele naționaliste tradiționale – Vlaams Belang în Belgia, Partidul Libertății din Austria, Liga Nord din Italia, Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP) în Marea Britanie, Partidul Popular Danez în Danemarca care au un discurs doar cu puțin mai moderat și carec au asigurată prezența în viitorul Parlament European.
Temele de predilecție ale extremei drepte și naționaliștilor radicali: opoziția față de aderarea Turciei la Uniunea Europeană, stoparea imigrației, islamofobia și antisemitimul, incitarea la ură împotriva romilor, iar uneori critica radicală a capitalismului și globalizării.
Popularitatea lor este amplificată de sporirea șomajului și scandalurile de corupție, cum ar fi cel al deconturilor parlamentarilor din Marea Britanie, la care aceste partide vin cu soluții de multe ori simpliste, dacă nu de-a dreptul fanteziste. Scorul lor ar putea fi amplificat și de absenteismul masiv ce se anunță în multe din statele membre UE.
Liderii lor – Jean Marie Le Pen, Roberto Fiore, Nick Griffin, Corneliu Vadim Tudor, George Becali, Volen Siderov, Jan Slota sau Gabor Vona sunt percepuți ca personalități destul de carismaticie în comparație cu politicienii din partidele tradiționale în Parlamentul European care sunt văzuți ca politicieni expirați pe plan național sau pur și simplu mediocri.
Temerile celor două mari partide – Partidul Popular European și Partidul Popular European sunt atât de mari, încât PPE și PSE s-au înțeles deja ca, în cazul în care va fi ales, liderul Frontului Național, Jean Marie Le Pen să nu poată prezida ca președinte de vârstă prima ședință a Parlamentului European.
La celălalt capăt al spectrului politic – extrema stângă, o singură cvasi certitudine – intrarea în Parlamentul European a Noului Partid Anticapitalist din Franța condus de fostul poștaș și de două ori candidat la președinție, troțkistul Olivier Besancenot.
Stânga clasică – foștii comuniști, are șanse rezonabilă de a-și reînnoi mandatele prin intermediul partidelor din Germania, Franța, Italia, Cehia, Finlanda și Cipru.
Articolul mi se pare corect. As ma adauga totusi faptul ca in ciuda etichetei identice, exista totusi mari diferente intre stanga vest-europeana si cea est-europeana, ca si intre dreapta din cele doua parti ale Europei.
Mai adaug faptul ca diferentele de perceptie dintre SUA si Europa sunt si mai evidente. In SUA statele europene sunt percepute in bloc ca fiind „liberale” ceea ce in context american inseamna ceva diferit fata de contextul european. Termenul de „liberal” in SUA este aproape echivalent cu termenul de „socialist” in Europa. Exista explicatii istorice pentru aceasta deraiere a sensului acestui cuvant in SUA.