Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

BANATUL – MULTICULTURALITATE ŞI MULTICONFESIONALITATE (II)

de (17-5-2009)

Complexele înţelesuri ale identităţilor locală şi regională

După fascism şi comunism, „a înţelege şi a explica trecutul nu mai este un lucru atît de simplu” . În ceea ce priveşte Banatul – asupra căruia ideologiile naţionale îşi disputaseră supremaţia şi motivaţia acesteia în funcţie de reale sau aparente identităţi etnografice -, trebuie să spun că recunoaşterea amalgamării valorilor contribuie la înţelegerea identităţii cultural-istorice. În fapt, recunoaşterea identităţilor regionale îmi pare a fi una iniţiatică, una ce premerge altor recunoaşteri sau autorecunoaşteri identitare.

Cît priveşte Banatul, rolul administraţiilor imperiale a fost acela de a fi promovat nu doar limba şi cultura germane ori colonizarea şvabilor vorbitori de limbă germană –, ci şi organizarea şi stimularea afirmării tuturor comunităţilor culturale din regiune. Doar aşa se explică emanciparea acelora de limbă română şi de limbă sîrbă, ambele ortodoxe, deci, diferite comparativ cu religia Casei de Habsburg şi acceptarea, fără exagerate restricţii, a evreilor. În genere, expresiile religioase – inclusiv acelea mozaică şi musulmană -, au beneficiat de existenţa unui sistem administrativ şi a unor norme de funcţionare şi de coabitare similare. Aşa se explică apropierea mai multor grupuri religioase, interferenţa şi împrumuturile obiceiurilor lor, numeroasele convertiri ale bănăţenilor ce au loc în perioada cuprinsă între secolele al XVIII-lea şi al XX-lea. Tot astfel trebuie înţeles accentul pus pe codul civic, mult mai util convieţuirii populaţiilor urbane decît diferenţialismul comunitar-etnografic sau religios.

Fenomenul a fost asemănător în majoritatea oraşelor şi regiunilor Europei Centrale. Cu precădere în privinţa oraşelor, ele au fost mai întîi cosmopolite şi, mai apoi, exprimaseră una sau alta din opţiunile etnonaţionale. Exemplele Pragăi, Krakoviei, Bratislavei, Budapestei, Lembergului, Cernăuţiului sînt de notorietate. Timişoara a făcut şi ea parte din această categorie. Integrarea ei în România Mare a fost ceva mai lentă şi nu lipsită de dificultăţi în contextul în care conştiinţa identitară naţională s-a format pe baza conceptului restrictiv de etnic, un concept potrivit căruia cultura grupului majoritar şi nu cetăţenia, originea comună şi nu statutul juridic, istoria şi nu administraţia statală reprezentau ideea de naţiune. Abia înţelegînd cosmopolitismul bănăţean central-european moştenit de la administraţia Vienei şi diferenţialismul religios moldo-valah preluat din Balcanii Constantinopolului – acestuia din urmă asociindu-i-se conceptul prusaco-german de Volk -, vom fi în măsură să reevaluăm mai credibil istoriile regională şi naţională. Transferat în secolul al XIX-lea în culturile etnonaţionale, amalgamul ideologic dintre politică şi religie – aidoma codului ce stă la temelia administraţiei Imperiului Otoman -, e unul din factorii care au îngreunat în trecut şi îngreunează şi astăzi formarea şi occidentalizarea clasei de mijloc, respectiv, modernizarea României profunde.

Politicile naţionalist-centraliste ale regimurilor ce s-au succedat după 1918 au ţinut seama de unitate şi unicitate, nu şi de diversitatea regională, ignorînd multiculturalismul şi marginalizînd ori excluzînd concepte precum cetăţean, descentralizare, autonomie, federalizare.
Să mai reţinem că – în pofida folosirii aceleiaşi limbi germane de către administraţia habsburgică centrală şi regională -, o deosebire majoră exista între marea Austrie catolico-imperială condusă de despoţi toleranţi, contaminaţi de ideile progresiste ale secolului al XVIII-lea şi mica Prusie protestanto-regală atrasă de reforme moderne, de etica militară, precum şi de ideea de germanitate. Aşa se face că în culturile sociale, pedagogice, administrativ-teritoriale ale celor două entităţi statale au existat diferenţe notabile şi acestea erau de observat nu doar la emiţători, ci şi la receptori. Spre deosebire de Transilvania, marcată de marile discrepanţe sociale, religioase, culturale, de breslele, bisericile şi constituţiile medievale, de comunitarismul religios şi lingvistic, Banatul a avut parte mai mult de influenţa paradigmei civice imperiale. Locuitorii săi au fost în măsură să recepteze şi să multiplice mai rapid şi mai bine decît ardelenii modelul iluminist al Vienei .

Cosmopolitismul emancipator de secol al XVIII-lea a fost vizibil în Banat pînă la mijlocul secolului al XIX-lea, atunci cînd politica Habsburgilor a arătat cele dintîi semne de oboseală în faţa propagandei etno-naţionale germane a Prusiei. Schimbarea de orientare s-a oficializat prin acceptarea compromisului austro-ungar din 1867, respectiv, prin crearea Monarhiei Austro-Ungare. Compromisul va influenţa setul de valori, în sensul acceptării (controlate, pînă la un punct) şi oficializării statutului locuitorilor în temeiul originii, istoriei, limbii, religiei . Trebuie însă să observăm că în regiuni precum Banatul, ideile etnoculturală şi etnonaţională nu era dominante nici la vîrful societăţii, nici în lumea industrial-comercială şi nici în identitatea orăşenilor. Optica promovată de teoria germană a Volk-ului a fost însuşită cu întîrziere şi, doar parţial, comparativ cu alte regiuni . Ea a fost formula pedagogică prin care s-a întîmplat să fie posibilă emanciparea populaţiilor săteşti .

Dacă plurilingvismul şi buna coabitare a cultelor catolic, ortodox, greco-catolic, mozaic, reformato-calvin, luterano-evanghelic au reprezentat o reuşită în Banat, una pe care a mizat Viena şi pe care o asumaseră fără rezerve numeroase familii de burghezi, meseriaşi, muncitori, negustori şi comercianţi, tot atît de adevărat este că trecerea de la o religie la alta, multiplicarea familiilor mixte indica o formă de coexistenţă recognoscibilă în oricare din teritoriile Europei situate între două imperii, între două sau mai multe biserici, între valori de provenienţă diversă, între comunităţi cu tradiţii distincte, între naţiuni şi/sau state-naţionale diferite. Amestecul identitar – aidoma asimilismului – a fost refuzat de curentul radical etno-naţionalist. În regiuni precum Banatul – şi ea nu e un caz singular în Europa – populaţiile s-au creionat ca identităţi de graniţă, devenind transfrontaliere şi transculturale. Graţie coabitării, condiţiei social-materiale relativ apropiate şi acceptabile a majorităţii locuitorilor, precum şi a amestecului de familii – un amestec ca nicăieri în altă parte a Europei , – Timişoara şi Banatul au dejucat tendinţele etnonaţionaliste atît în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război, cît şi în deceniile totalitarismului naţional-comunist. Ambivalenţele culturale au generat o stare de civilizaţie ce a contribuit la atracţia spre invenţii tehnice, comerţ, arte, muzică şi mai puţin spre ideologii. Asemenea elemente au făcut posibilă perpetuarea particularităţilor Banatului.

Noţiunea de etnic a fost însuşită tîrziu şi doar de un segment al populaţiei regiunii. Cred că aşa se explică faptul că Banatul s-a situat la egală distanţă de Kulturnation-ul romantismului german ce făcuse carieră în a doua jumătate a secolului al secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea în multe dintre mediile intelectuale central şi sud-est europene precum acelea cehe, slovace, române, croate, sîrbe, greceşti şi bulgare 3.
În pofida presiunilor de maghiarizare din perioada 1880-1914, a unei tentative de anexare sîrbă din timpul celui dintîi război mondial şi a politicilor de românizare începute în 1919, Banatul a continuat să fie şi pe parcursul secolului al XX-lea o regiune prin excelenţă a interferenţei diversităţilor culturale. Remarcabil a fost faptul că pentru o lungă perioadă locuitorii au folosit limbile germană, română, sîrbă, maghiară, idiş, bulgară şi slovacă şi că distincţiile nu fost şi nu au devenit nicicînd definitorii.

Conştientizarea moştenirilor istorice diverse a rămas o constantă, fapt ce a făcut ca pînă şi practicile religioase să fie, prin împrumuturi, amalgamate. Românii erau de religie ortodoxă, dar şi greco-catolică; maghiarii erau romano-catolici şi reformato-calvini; germanii erau romano-catolici şi, în mică proporţie, evanghelico-luterani; evreii, ashkenazi şi sepharzi, ortodocşi şi reformişti sau neologi . Un număr important de familii aveau deopotrivă origini ortodoxe şi catolice, protestante şi mozaice. Din asemenea moşteniri s-au născut codurile multiple ale bănăţeanului, coduri ce se revendică din universul uman multi- şi intercultural, unul înclinat mai degrabă spre dezvăluirea similitudinilor şi nu spre sublinierea diferenţelor.

Săptămâna viitoare: Banatul sub administrație românească

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Romania
54.166.255.168