caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Stiati ca...?



 

Al doilea eveniment floricol, după Simfonia lalelelor

de (11-5-2009)

Rezervaţia Poiana cu narcise de la Negraşi este un areal de 4,1 de hectare, în lunca râului Dâmbovnic, protejată prin lege.

Narcissus stellaris, cum sunt cele de la Negraşi, reprezintă o specie de narcise care populează, în general, locurile depresionare umede. Din cauza poziţiei sudice a Negraşilor, narcisele de aici înfloresc la sfârşitul lui aprilie, menţinîndu+se în floare aproape toată luna mai.

Narcisele de la Negraşi sunt numite de localnicii de aici coprine, având tulpinile mai subţiri şi frunzele mai înguste, floarea are o coronulă cu marginile roşii şi petale de culoare alb gălbui deschisă.

Rezervaţia de la Negraşi este ocrotită pentru valoarea ştiinţifică deosebită a speciei şi pentru valoarea peisagistică a covorului de narcise.

Sărbătoarea florilor a adunat argeşenii la Negraşi. Primarul a ţinut narcisele sub pază.

Faţă de anii precedenţi, de data aceasta sărbătoarea deja celebră în Argeş şi nu numai a avut o menire deosebită: aceea de a mai descreţi frunţile oamenilor, într+o perioadă în care criza este cuvântul de ordine.

Primarul Radu Nicolae, a oferit un spectacol de muzică populară susţinut de Doina Argeşului şi de ansamblul Dorul. Micii şi berea au creat veselie.

Sărbătoarea Narciselor de la Negraşi este al doilea mare eveniment floricol simbolic pentru Argeş.

Diferenţa o reperezintă faptul că, în acea poiană, narcisele nu cresc datorită cultivării de către om, ci datorită înmulţirii lor naturale

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Documentele ororii: Descoperirea planurilor originale de extindere ale lagărului de la Auschwitz la Berlin

In noiembrie 2008, un articol publicat în celebra publicaţie „Bild” şi difuzat de mai multe jurnale şi canale de televiziune...

Închide
54.210.83.20