Prin spatele plopilor, spre un destin obscur,
Aleargă caii cu copite roşii.
Maci legănaţí de vântul sălbatic.
În soarele roşu scăpătând nedecis,
Copitele roşii iau foc.
Făclii săltând pe deasupra ierbii chinuite de sete.
Ca doi viezuri surprinşi în delict,
Ne ridicăm capetele deodată
Şi ne tupilăm apoi mai adânc
În iarba uscată.
„Ăştia sunt dracii?”
„Nu, sunt cazacii!”
Întunericul ni se lipeşte de plete.
Dinspre Apus, o lună speriată,
Crâmpei gălbui, creşte oftând.
„Unde sunt caiii cu copitele roşii,
Maci legănaţi de vântul sălbatic?”
„Au plecat cazacii!”
Dan David, Los Angeles, aprilie-13-2007.