Cine nu a văzut Târnăvenii,
Ar trebui să treacă pe-acolo, să-i miroase clorul gălbui,
Ceaţa dimineţilor plicticoase.
Te conduceam seara acasă.
Discutam despre radicalii liberi, despre polimeri.
Erai atât de slabă; îmi era milă de tine.
Urcam alături dealul de la fabrica de cărămidă.
Ortacii lui Zoltan m-ar fi ciomăgit dacă m-ar fi prins.
Mi-ai zis într-o noapte: „Hai să ne logodim!”
„Dar nu te lasă mătuşa-ta”.
„Ce dacă?
Hai atunci să ne aruncăm în Târnavă
La locul nostru ascuns, să murim deodată!”
Doamne, aveai nişte idei atât de trăznite!
Când ne-am reîntâlnit, după zeci de ani,
Mi-ai promis că o să-mi trimiţi o fotografie
La post restant.
Nu am primit-o niciodată.
Colegii mi-au spus mai târziu că te-ai călugărit
Dar ai rămas la fel de frumoasă.
Dan David, Los Angeles, aprilie-13-2007.
Frumos poem si imi aduce aminte de un oras uitat si catre care ajungi cu greu, cu trenul.
Orasul are o tenta specila austro-ungara, un farmec de primavara cantata in Strauss sau Liszt si femeile de acolo deosebit de frumoase.
terasa de la Fenyes o splendoare. Era un oras unde am avut prieteni sasi si unguri, mergeam intr-un sat numit Laslau, vinul era minunat.
Ce-o mai fi acum in Tarnaveni ?