caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica TELEGRAMA



 

Cărțile lui Gheorghe Brătianu publicate în colecția „Domaine roumain”

de (20-2-2009)

În septembrie 2006, editura pariziană Kryos a inaugurat colecţia \”Domaine roumain\”, dirijată de Radu Portocală.

Primul volum publicat a fost \”Les souvenirs de Georges Enesco\”. Este vorba despre o serie de interviuri, acordate în 1951 de către George Enescu celebrului muzicolog Bernard Gavoty şi transmise în acelaşi an pe undele Radiodifuziunii Franceze. În 1954, Gavoty a avut ideea de a aduna aceste mărturii autobiografice între coperţile unei cărţi. Ele au apărut la Editura Flammarion în 1955, la numai cîteva luni după moartea lui Enescu, care însă apucase să revizuiască textele. Editura Kryos a obţinut, după 52 de ani, dreptul de reeditare a acestei lucrări.

În aceeaşi colecţie a apărut, la sîrşitul lui ianurie 2008, romanul \”Viaţa la ţară\” de Duiliu Zamfirescu, publicaţie sponsorizată de societatea DZ Consulting, prin Dl Nicolas Duiliu Zamfirescu, strănepotul scriitorului. Este vorba despre o traducere din 1902, datorată diplomatului şi omului de cultură George Bengescu. Prefaţa e semnată de Alexandru Ciorănescu. În 1939, Şcoala Românească de la Paris a publicat pentru prima oară acest text, într-o colecţie dedicată României, călduros salutată la vremea aceea de Paul Valéry.

Două noi lucrări au apărut în decembrie 2008: \”Les Roumains\” de Edgar Quinet şi \”Les principautés danubiennes\” de Jules Michelet – pledoarii înflăcărate pentru cauza unei Românii care, la jumătatea secolului XIX, îşi revendica dreptul la existenţă şi recunoaştere internaţională. Aceste două cărţi au putut fi publicate mulţumită sprijinului financiar acordat de Banca Comercială Română S.A.

La sfîrşitul lui ianuarie 2009, alte două lucrări au văzut lumina tiparului, în cadrul aceleiaşi colecţii, cu sprijinul financiar al CEC Bank (România). Este vorba despre “La Mer Noire” şi “Une énigme et un miracle historique: le peuple roumain”, amîndouă de Gheorghe I. Brătianu, reprezentant de frunte al cercetării istorice româneşti din perioada pre-comunistă, omorît în închisoarea de la Sighet.

Aproape 20 de titluri sint incluse in planul editorial al colecţiei pentru următorii 2-3 ani, această listă fiind concepută pornind de la sentimentul necesităţii de a pune în evidenţă continuitatea confluenţelor culturale franco-române.

O bună parte dintre aceste lucrări, deja publicate cu zeci de ani în urmă, merită şi trebuiesc readuse la viaţă, fie pentru că rereprezintă probe valoroase ale prezenţei româneşti în spaţiul intelectual francofon, fie pentru că, semnate de autori occidentali, abordează într-un spirit favorabil subiecte româneşti. Principalele mijloace prin care se poate obţine această \”readucere la viaţă\” sînt: în primul rînd, obţinerea de cronici în presa franceză; în al doilea rînd şi mult mai important, introducerea (prin donare) a acestor titluri în fondul celor aproximativ 350 de biblioteci universitare şi publice din lumea francofonă. Astfel, folosite în bibliografiile lucrărilor lor de către cercetători şi studenţi, cărţile vor reintra în circuitul lor firesc.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Fundaţia lui Elie Wiesel, printre „victimele” schemei piramidale a lui Bernard Madoff

Fundaţia Elie Wiesel a anunţat (http://www.eliewieselfoundation.org/madofffraudstatement.aspx) că se află printre \"victimele\" schemei piramidale a fostului preşedinte al bursei Nasdaq Bernard...

Închide
3.83.81.42