Legenda spune că aici a fost depus temporar capul lui Mihai Viteazul (1593-1601), înainte ca acesta sã fie dus la Mânãstirea Dealu. Se ştie că Doamna Stanca avea numeroase proprietăţi în jurul Piteştilor, deci ipoteza prezenţei sale aici este plauzibilă. Aici a trait luminatul monah Ioan Cantacuzino care a copiat in 1682 Viata si traiul Sf Sale, parintele nostru Nifon, patriarhul Constaninopolului, scrisa de Gavril Protul, document important pentru istoria Tarii Romanesti.
La intrarea în pădurea Trivale se află schitul cu acelaşi nume, monument istoric din secolul al XVII-lea. A fost construit între anii 1677 si 1688 de Varlaam, mitropolitul Tãrii Românesti, pe locul unui schit mai vechi. Initial aici a existat o biserica din lemn insa pe locul acestuia a fost construit ulterior biserica din piatra si caramida de astazi. Intreg ansamblul a fost construit in perioada 1672-1688.
Urcând cele 64 de trepte cioplite în piatră de Albeşti şi trecând apoi pe sub clopotniţă, se ajunge la biserica schitului. Biserica pastreaza in interior picturi murale ce au fost realizate in 1731.În secolul al XV-lea era cunoscută sub numele de mănăstirea „Stănceştilor” (de la numele ctitorilor Tifan şi Stanca).
Între 1677-1688 mitropolitul Varlaam a restaurat-o din piatră şi cărămidă, după cum arată pisania găsită în 1895, cu ocazia construirii şoselei. Cam în aceeaşi perioada s-au ridicat casele egumeneşti, chiliile, zidurile împrejmuitoare şi clopotniţa.Dărâmat de cutremurul din 1827, schitul a fost rezidit de arhimandritul Terotei între anii 1854-1856. Ceea ce se vede astăzi este rezultatul restaurării din 1854-1856, din ctitoria mitropolitului Varlaam păstrându-se numai temeliile şi zidurile până la înălţarea brâului.
La dispoziţia vizitatorilor se află un restaurant, „Cornul Vânătorului”, un camping, locuri de parcare, cofetăria şi băruleţul „La Grotă”, terenuri de joacă pentru copii
64 de trepte spre neant/nimic/ceva inexplicabil/ceva fara rost,care cer?Nu exista nici un cer,ceea ce voi considerati ca este ,,CER,, nu ese altceva decit atmosfera Pamintului,apoi este vid si in continuare este materie intunecoasa.Numai prostiti lumea cu aberatii,sau nici voi,nu stiti,ca nu exista cer?
Se pare că „tencu” nu a auzit de sensul figurat al cuvintelor.
Ai dreptate,Petru Clej,religia indr-adevar este o figuratie si mai ales cea iudeo-crestina care este conceputa din vise/visuri,vedenii,previziuni,premonitii sau,sa vedem ce-o mai spune boschetul in flacari,despre clanul Calpurnius Piso,despre PANDERA(adevaratul ,,duh sfint,,),stii cite ceva?Dar de,criminalul imparat roman costica,cel care l-a IMPUS cu forta,la Niceea in 325 e.n. ca d-ZEU,pe micul zeu al unui trib salbatic nomad,ca si creator al Universului,isus care habar n-avea cine sint vecinii Israelului,iar pe mama sa Maria a IMPUS-O ca,,prea sfinta nascatoare de d-ZEU,,deci o creatura a unui creator,creaza creator,chiar ca este figurativ!Ma intreb si eu ca un om de rind,ce religie ar fi fost astazi,daca Maxentius l-ar fi infrint pe cumnatul sau,criminalul costica,pe podul Vulturului?sau,daca exista d-ZEUL vostru iudeo-crestin,isus,de ce a permis si permite:crime,orori,infamii facute de popi in numele lui,miliarde de oameni nevinovati,omoriti in numele lui isus-d-ZEU si al crucii,in 2000 de ani? si cite si mai cite,de care mi-e scirba sa le mai aminesc!
Domnule „tencu” vă supărați dacă vă spun că bateți câmpii?
Domnule Petru Clej,sinteti preot?iar spuneti o figuratie,ati citit biblia?Ati studiat-o?va rog,sa cititi cu mare atentie,biografia imparatului criminal roman costica,cel care a impus aceasta religie,adica sa va inchinati religiei altui popor,care nici macar nu crede in ea,povestea cu ,,duhul sfint,,vine de la parul rosu al lui PANDERA,un legionar mercenar roman de origine galica,adevaratul tata al lui isus,iar clanul familiei CALPURNIUS PISO,reprezinta pe cei care in cirdasie cu Flavius Josephus,Pliniu cel tinar si altii, au scris noul test. de aceea se spune evanghelia DUPA Luca,Matei Marcu sau DUPA Ioan.Va mai rog, ca inainte,ca seara sa va inchinati si sa va rugati,cititi aceste versete enumerate din biblie,pt. a va da seama,cui va inchinati,aceste versete nu se citesc in biserica:2regi24:15;4:7-12;5:19-25;8:1-7;8:12-14;13:4-21;isaia7:10-23;
Domnule „tencu” (sau cum v-oti fi numind in realitate), eu nu ma inchin potrivit niciunei religii, dar dumneavoastra bateti campii cu sfertodoctism pe o tema care n-are nici in clin, nici in maneca cu acest articol. Va rog sa nu va mai comportati ca un troll.
Domnule Petru Clej,eu am intrat initial pe aceasta pagina, pt a atrage atentia popilor de la acest schit,sa nu mai foloseasca megafoane sau difuzoare pt ademenirea naivilor,pt ca deranjeaza foarte mult,pe multe alte persoane care n-au o confesiune religioasa,necrezind in irealitati,eu i-am rugat sa nu mai foloseasca difuzoarele,dar vad ca in incapatinarea lor nu vor sa inteleaga,asa ca nu eu sint acel troll-provocator fara cauza,ci acesti popi care maninca banii saracilor, fra rost.Alt lucru care m-a PROVOCAT(trolluit)a fost cel cu cele ,,64 trepte spre cer,,stiu ca cele 64 de trepte n-ajung la,,cer,,pt ca acesta nu exista,acest cuvint ar trebui scos din toate DEX-urile limbilor lumii,ba in biblie se mai spune ca d-ZEU,a creat in prima zi cerul,iar in adoua zi a creat o TARIE pe care a numit-o cer(deci a creat cerul de doua ori,ca sa se sature odata)iar in cer sau deasupra cerului,e unul cu o lista cu 10 legi pe care daca nu le respecti, dai in smoala.SFERTDOCTISM-,,ameninta intotdeauna afirmarea unei stiinte la moda,,nu stiam,cu alte cuvinte,daca eu care am 25% cunostiinte,dumneavoastra cite procente aveti,daca sustineti ca,religia este stiinta,ba mai,este si in AFIRMARE,dar si la MODA?moda este ceea ce se demodeaza<eu cred ca va incadrati la DECADOCTISM,UNDE-I STIINTA,NU-I CREDINTA,iar in crestinism nu e nici credinta,ci superstitie.Inchei si va asigur ca,nu mai intru pe aceasta pagina,iar daca religia este o stiinta in afirmare(dar nu in confirmare)si mai este si la moda,ceea ce nu stiam,pai,atunci trebuie amenintata nu numai intotdeauna,dar si cu perseverenta si persistenta,iar popii de la schit sa inchida difuzoarele,pt ca ne deranjeaza aici n Trivale,sa urle la ei pe batatura.asa ca, asta e si gata! N-o sa mai intru pe pagina asta,daca popii inceteaza sa foloseasca difuzoarele,aoleooooo!urit zbiara popa ala la microfon!!!!!!
Domnule care va ziceti „tencu”, nu sunteti doar troll si sfertodoct, dar mai sunteti si mincinos, cand spuneti „sustineti ca,religia este stiinta” (pe langa faptul ca puneti virgulele complet aiurea).
In plus sunteti complet incoerent si nu stiti ce vreti sa spuneti. Aveti o rafuiala cu calugarii locali, va priveste, dar nu stiu ce legatura are articolul cu asta. Macar daca vreti sa exprimati o opinie faceti-o pe intelesul tuturor cititorilor revistei ACUM care se afla in lumea intreaga. Dar nu stiti sa va exprimati coerent, sunteti sfertodoct si mincinos pe deasupra.
nu bate cimpul deloc ,,tencu,, sinteti prea indoctrinati sau deschisi la minte sa acceptati macar si aceasta varianta, vedeti foarte bine exemplurile din timpul nostru ,ca istoria se poate fabrica, vz revolutia( 89), 11 septembrie U.S.A si multe altele cu care sintem mintiti in prezent .INTOTDEAUNA VOR FI INTERESE. NUMAI CA NOI PROSTIMEA LE AFLAM MAI TIRZIU.. DE ASTA CE SPUI CA BAT CIMPII????
> NOI PROSTIMEA
V-aţi autocalificat corect. În rest bateţi câmpii.
Ancorat la realitate comentariul dv. dle Alexandru Leibovici.
O zi excelenta va doresc!
Cu sinceritate,
Cornelia Curtean.
P.S. V-am cautat pe FB…