caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Principesa Margareta face donații unei școli din București la început de an școlar

de (15-9-2008)

Biroul de Presa al Majestatii Sale Regelui Mihai este autorizat sa transmita urmatorul buletin de presa:

Alteta Sa Regala Principesa Margareta a luat parte la ceremonia de deschidere a cursurilor la scoala care ii poarta numele

Astazi, 15 septembrie 2008, la ora 9:30, in prezenta Altetei Sale Regale Principesa Margareta, Scoala nr.114 „Principesa Margareta” din Bucuresti, a organizat ceremonia de deschidere a noului an scolar.

Scolii nr. 114 din Bucuresti i-a fost acordat numele si patronajul Altetei Sale Regale Principesa Margareta in anul 2005, in recunoasterea idealurilor comune pe care le promoveaza: spiritul civic, respectul fata de valorile poporului roman, preocuparea fata de cultura si educatie.

Doamna director Daniela Turcsanyi le-a urat bun venit elevilor in noul an scolar si a prezentat pe scurt cateva dintre proiectele de succes ale Scolii 114 “Principesa Margareta”, incluzand parteneriatul cu Fundatia Principesa Margareta a Romaniei (FPMR).

In 2008 Fundaţia Principesa Margareta a Romaniei a donat şcolii un scaun stomatologic şi a oferit burse sociale pentru elevi din familii cu o situaţie familiala şi financiara dificila. Tot anul acesta, Fundaţia prezidata de Alteţa Sa Regala a atras in cadrul unui eveniment caritabil fonduri cu care Şcoala 114 va putea amenaja terenul de sport.

Alteta Sa Regala Principesa i-a incurajat pe elevi sa priveasca inceputul cursurilor cu optimism.

“Nu fiti tristi ca vacanta s-a terminat. Ganditi-va ca incepeti o noua aventura alaturi de colegii si prietenii vostri. Scoala voastra este locul de unde incepeti un drum frumos in viata. Aveti sansa de a invata intr-o scoala de traditie, cu metode moderne de predare si profesori bine pregatiti iar timpul pe care il petreceti in clasa va stimuleaza talentul si va ajuta sa va impliniti idealurile.
Scoala 114 “Principesa Margareta” este o institutie de prestigiu, care se va dezvolta si in anii urmatori. Legatura cu Familia Regala va contribui la promovarea standardelor inalte ale actului pedagogic.” a spus Principesa in fata celor prezenti.

Alteta Sa Regala a vizitat apoi salile de curs impreuna cu bobocii clasei I. La finalul vizitei, Principesa Margareta a purtat o discutie cu membri Consiliului Director al Scolii referitoare la dezvoltarea unor noi proiecte in parteneriat cu FPMR si cu Asociatia de Dezvoltare Durabila Savarsin, o alta organizatie creata si patronata de ASR Principesa.

Cu aceasta ocazie, Principesa a donat centrului de documentarea la scolii cateva volume semnate, pe tema regalitatii din Romania.

Ecouri

  • Stefan Caliga: (15-9-2008 la 00:00)

    Prin traditie Casa Regala a Romaniei s-a implicat profund in viaa socieatii, in vremuri fericite si prospere, in vremuri de restriste pentru Tara. Exemplele sunt atat de numeroase incat nici nu mai este nevoie de comentarii.
    Din nefericire lucrurile sunt destul de putin cunoscute de tinerele generatii iar bunicii si parintii scolarilor nu cunosc sau, mai rau, cunosc istoria romaneasca prin prisma istoricilor comunisti sau a celor de ocazie.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„LAICISMUL POZITIV” ŞI VIZITA DE STAT A PAPEI BENEDICT XVI ÎN FRANŢA

„A fi antisemit, înseamnă a fi anticreştin” Benedict XVI Pentru prima oară invitat în Franţa de Nicolas Sarkozy, papa Benedict...

Închide
54.144.81.21