Vântul prinde zvon că arde pădurea.
Arborii-şi unduie crengile tremurând
Cu reţinut freamăt al frunzelor de aramă
Adăpostind în cuiburi răzleţe
Puişori înfometaţi ciripind la cer.
Săgeţi străbătând vâzduhul,
Păsările cercetează orizontul întreg
Pe care un zid de fum îndoliaza zarea
Şi soarele se-ascunde
In spatele norilor inerţi.
Nici ploaie, nici briză, nici o speranţă…
Fumul îngroaşe
Plânsul de-aramă al codrului.
Puişorii adorm sub protecţia mamei
Fără ştiinţă de întregul ei zbucium
In care inevitabilul,
Nefastul sfârşit
Creşte, se-apropie, vine
Real şi înspâimântător.