ritualul cafelei..
al repetarii conforme
gestul cu laptele
buzele cu care sorb un lichid amar
ziua
o incepere a unei numaratori inverse
seara
o spaima de naluci
ceara unei lumanari aprinse
lipsa felinarului burghez
sub care sa citesc cancanuri si barfe
ochelari cu sticla mata, opac de lacrimi, abureala de solistitiu
scancet la doua voci ca intr-o stampa japoneza
toti mor la urma urmei, nu?
dar ce lasam in urma, inainte, diagonal si atemporal?
o saritura de linx, o maretie a gestului, o modestie a privirii
o calatorie in noi.
Mi/a placut poezia. Priviti lumea cam „apocaliptic” dar imi place cum scrieti.Am citit si „Sa stingi o lampa stinsa”. In urma noastra nu ramane decat „fum”, incertitudine, in fata „labirintul” vietii cotidiene din care nu stim cum sa iesim si ratacim fara speranta.