sunt atat de singur acum
gonesc intre cimitir si umbre
simt soarele in spatele sfredelitor de carunt
al meu angoasat de trecerea caravanei
ma gandesc la piciorul de lut
ce l-am lasat la Masada langa havuzul cu caush de palme
nu era apa de baut
nici colbul nu primea amprenta trecerii mele
doar corbi exilati mai croncaneau a mare
moarta cum era
a noastra era
valuri sarate, buzele arse
panica unei zile de doliu
care inca nu venise
ingerul mortii mele
dormea de profundis..
Tragicul varstei, greutatea vietii, tristetea Masadei. Desi un mit istoric, ea devine reunita cu sensibilitatea fiecaruia. Mult succes si speranta,