caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

PROTEST PUBLIC

de (26-8-2008)

TEATRUL TONY BULANDRA DE LA TARGOVISTE A FOST DESFIINTAT

Stagiune in pericol. Premiere, contracte internationale, vizite anulate.

Noul Consiliu Local, majoritar PDL, al municipiului Targoviste, rezultat in urma alegerilor locale din iunie 2008, a votat in sedinta din 21 august, proiectul de hotarare privind transformarea Teatrului Municipal Tony Bulandra intr-o „sectie” a Directiei de Cultura, Sport, Turism, Tineret si Agrement din Primarie.

Conform deciziei adoptate, in subordinea acestei directii vor exista, pe langa fostul Teatru Tony Bulandra si fostul Teatru pentru Copii si Tineret „Mihai Popescu”, Casa de cultura a Municipiului „I. Gh. Vasiliu” si Directia de Sport, Turism, Tineret si Agrement.

Din acest moment, Teatrul Municipal devine „sectie” in Primarie si, implicit, nu mai poate functiona in baza Legii Teatrelor 502/2006. Actorii devin „referenti” angajati ai Primariei, iar bugetul nu mai este gestionat de un manager, ci de Directia de cultura a Primariei. Directorului actual al TTB – Mihai Constantin Ranin – i s-a propus preluarea postului de director artistic peste cele doua sectii „teatrale” din Primarie, cenzurandu-i- se astfel puterea de decizie asupra bugetului si implicit asupra actului artistic. Aceasta reorganizare este bazata pe o decizie aberanta, fara suport juridic.

Pentru ca nu au fost expuse: fundamentele legale; miza si motivatia clara ale acestei initiative; si nici efectele / consecintele preconizate de catre functionarii care au formulat propunerea de reorganizare – nu putem sa ne gandim decat la o intentie nedemna si un abuz al autoritatii administrative. Nu putem sa nu suspectam ca vor, de fapt, doar banii culturii targovistene! Ca vor, de fapt, sa controleze, printr-un director-marioneta, deciziile in acest domeniu.
Cat valoreaza cultura pentru actualii conducatori ai municipiului?
Asteptam raspunsul lor urgent la aceasta intrebare.

Din pacate, primarul Gabriel Boriga reuseste sa „explice” presei ca nu se desfiinteaza nimic, ci doar schimba niste structuri si nimeni nu va avea de suferit. Ceea ce nu intelege dansul si, se pare, o mare parte a mass media, este ca actul artistic de calitate de pana acum se va transforma in suse de camin cultural comandate de catre Primarie prin noua Directie infiintata. Aceasta actiune este una de regres si nu de progres in cultura.

„SUNTEM SINGURA TARA DIN LUME IN CARE NUMARUL DE TEATRE SCADE IN LOC SA CREASCA!” (Voicu Radescu – Manager Green Hours si Teatrul LUNI)
MC Ranin, director general Teatrul Tony Bulandra:
„Incercarea de a transforma o institutie de cultura, Teatrul Tony Bulandra, intr-o fantosa este un act brutal, care aminteste de centralizarile din anii ’50. Pentru libertatea de expresie am ales sa stau in exil 10 ani…Atunci luptam contra dictaturii comuniste. Acum cu cine ma lupt? Nu m-am gandit nici o clipa ca ceea ce am construit aici, cu sacrificii personale si entuziasm, e atat de fragil in fata politicienilor verosi si lipsiti de onoare.

Teatrul Tony Bulandra si-a castigat dreptul de a straluci inaintea „infaptuirilor” acestor „amatori” de „cultura”. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ranile pe care mi le-au produs niste oameni chemati sa ne apere, imi dau dreptul sa protestez si sa strig: AJUTOR, SALVATI CULTURA!

Putinii ei bani risca sa fie topiti de o gandire marunta si indaratnica. Am creat o iluzie, un pospai numit Teatru in speranta ca orasul meu isi va castiga onorabilitatea, boieria de altadata…Se pare ca am venit prea devreme sau prea tarziu in lumea copilarile mele, precum printul din Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.”

Mihai Constantin Ranin a anuntat ca va ataca in contencios administrativ hotararea Consiliului Local.
FACEM APEL! la toti oamenii de cultura din Romania sa sprijine reinfiintarea teatrului, precum si sa previna asemenea acte pe viitor.

Teatrul Tony Bulandra Targoviste
Tel/fax: 0245 21 00 46
Mobil: 0723 529 460

Ecouri

  • Stefan Caliga: (26-8-2008 la 00:00)

    Daramarea unei scoli fara a ridica alta in loc, inchiderea unei instituii de cultura din varii motive sunt acte de barbarie intr-o epoca care se vrea progresista.

    De suferit si de pierdut are in primul rand comunitatea respectiva. Chiar si mult criticatele „Case de cultura” din epoca de mult revoluta si-au avut un rol al lor, unul propagandistic ca scop, totusi necesar si pentru activitati fara tenta politica.

    Asa ne prezentam in fata natiunilor din U.E.?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Margaret Thatcher ‘suferă de maladia Alzheimer’

Margaret Thatcher împărtășește trista soartă a lui Ronald ReaganFostul premier al Marii Britanii între 1979 și 1990, Margaret Thatcher, acum...

Închide
18.221.208.183