caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

DISPARIŢIA UNEI LEGENDE VIVANTE – ALEXANDRU SOLJENIŢÎN

de (5-8-2008)
Soljeninițîn este un gigant al literaturii ruseSoljeninițîn este un gigant al literaturii ruse

Pe 3 august s-a stins din viaţă unul dintre apostolii cei mai incisivi ai anti-sovietismului, scriitorul de origine caucaziană, Alexandru Soljeniţîn.

Nu suferinţele îndurate în închisorile URSS-iste, nici lagărele de concentrare siberiene sau exilul definitiv în Kazakstan; nici confiscarea naţionalităţii şi catapultarea lui într-un exil forţat în lumea occidentală, nu i-au distrus natura de granit acestui gigant al literaturii ruse.

La 89 de ani, după un lung periplu planetar, încoronat cu Premiul Nobel pentru literatură, prolificul literator, revenit în Rusia natală în 1994, a încetat din viaţă la o vârsta la care majoritatea geniilor spun adio mulţimilor care-i venerează, din fundul unei inimi ostenite.

”La sfârşitul vieţii, pot spera că materialul istoric(…) pe care l-am colectat, va intra în memoria compatrioţilor”, declara el în momentul remiterii, de către Vladimir Putin, a prestigiosului Premiu de Stat rus. „Amara noastră experienţă naţională, ne va pune la adăpost, în caz de noi condiţii sociale instabile, de eşecuri funeste”, a adăugat scriitorul, cu un iz de optimism.

De la debutul său literar cu „O zi în viaţa lui Ivan Denisovici”, publicată în 1962, mai întâi în „Novy Mir”, până la capodopera „Arhipeleagul Gulag” , publicat în 1974 la Paris, sau „Cercul roşu”, Soljeniţîn n-a încetat diatribele vizând dictatura comunistă sovietică, una dintre cele mai opresante ale ultimului secol. Fără că critice deschis şi insuficienţele opccidentului capitalist.
Numai ultima suflare a pus capăt activităţii unuia dintre cei mai mari rezistenţi ai timpurilor moderne. Celui care, de unul singur, a scos din ţâţâni imperiul sovietic.

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (5-8-2008 la 00:00)

    Scriitorul Alexandru Soljenițîn a fost fara indoiala foarte important in istoria tarilor comuniste, pentru ca a incercat cu succes sa sparga monopolul de stat al discursului politic.

    Este extrem de important faptul ca adevarul despre comunism a iesit la iveala in mare masura datorita lui.

    El reprezinta exemplul omului religios, chiar fundamentalist crestin, care a avut un rol pozitiv in viata Rusiei si a altor tari.

    Si totusi, pozitia de pe care el a criticat comunismul, pozitia fundamentalistului crestin, este anacronica in ziua de azi, si datorita acestul lucru, dupa ce a fost laudat la superlativ, a fost eliminat practic din cultura occidentala dupa emigrarea lui in Occident…

    A fost bun cat a criticat comunismul, dar a inceput sa fie putin cate putin eliminat si de societatea capitalista, intrucat ideile sale pravoslavnice si-au trait traiul si si-au mancat malaiul!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Track de vacanţă

În mijitul zorilor, cu primul cînt al cocoşilor, am părăsit satul. Încărcat ca un catîr am urmat trackul urcînd voiniceşte...

Închide
13.59.36.203