caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Regele Mihai și Regina Ana au sărbătorit nunta de diamant

de (12-6-2008)
Prințesa Margareta, Regina Ana și Regele Mihai la nunta de diamantPrințesa Margareta, Regina Ana și Regele Mihai la nunta de diamant

Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui este autorizat să transmită următorul comunicat:

Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au sărbătorit Nunta de Diamant

În zilele de 10, 11 şi 12 iunie au avut loc, la Bucureşti şi la Sinaia, evenimente celebrând aniversarea a 60 de ani de căsătorie a Majestăţilor Lor Regele Mihai şi Regina Ana.

Pentru a sărbători acest moment unic, alături de Regele Mihai şi Regina Ana i-au avut alături pe Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Excelenţa Sa Domnul Alexander Phillips Nixon, Excelenţa Sa Nicolae şi sora lui, Elisabeta-Karina.

Marţi, 10 iunie, la ora 18.30, la Ateneul Român, s-a desfăşurat un concert extraordinar. Orchestra naţională a Filarmonicii “George Enescu” a interpretat, în prezenţa Familiei Regale şi a invitaţilor săi, lucrări ale compozitorilor George Enescu, Franz Liszt, Edvard Grieg şi Giuseppe Verdi. La eveniment au participat peste 800 de invitaţi.

Membri a paisprezece familii regale europene, printre care Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, Majestăţile Lor Regele Simeon II şi Regina Margareta ai bulgarilor, Majestăţile Lor Regele Constantin II şi Regina Ana-Maria ai elenilor, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei, Alteţele Lor Regale Principele Alexandru II şi Principesa Ecaterina ai Serbiei, Alteţa Sa Imperială şi Regală Arhiducele Karl al Austriei, Alteţa Sa Regală Ducele de Braganza (Portugalia), Alteţele Lor Regale Ducele Amedeo şi Ducesa Silvia de Savoia-Aosta (Italia), Alteţele Lor Regale Principele Filip şi Principesa Anette de Bourbon-Parma, au venit la Bucureşti pentru a împărtăşi bucuria acestei aniversări cu Familia Regală a României.

Printre invitaţi s-au numărat, de asemenea, membri ai Guvernului şi Parlamentului României, în frunte cu prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, ai Academiei Române, cum ar fi preşedintele Ionel Haiduc şi vicepreşedintele Dan Berindei, un număr important de reprezentanţi ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Bucureşti, personalităţi de prim rang ale artei şi culturii române, ale mediului de afaceri şi presei.

Concertul a fost urmat de un dineu privat la Salonul Diplomat al Hotelului Athénée Palace Hilton.

Miercuri, 11 iunie, familiile regale si alţi invitaţi din străinătate au vizitat Castelele Peleş şi Pelişor şi au luat prânzul pe terasa Castelului Peleş, în acordurile Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale.

În cursul serii aceleiaşi zile, la Palatul Elisabeta a fost organizat un dineu oficial în cinstea Majestăţilor Lor. Cu această ocazie, invitaţii au intrat pe aleea Palatului printre militarii Gărzii de Onoare, Regimentul 30, Garda “Mihai Viteazul”. In curtea palatului a fost proiectat filmul “Nunta de Diamant”, una dintre surprizele oferite Majestăţilor Lor de către Alteţele Lor Regale.

Joi, 12 iunie, la ora 11.00, la Muzeul Naţional de Istorie al României, a fost lansat volumul “Nunta de Diamant”, scris de Principesa Margareta şi Principele Radu.

La Muzeul Naţional de Istorie, alături de Majestăţile Lor, s-au aflat Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Excelenţa Sa Domnul Alexander Phillips Nixon, Excelenţa Sa Nicolae şi sora lui, Elisabeta-Karina, precum şi câteva dintre familiile regale europene invitate cu ocazia acestei aniversări.

În cuvintele autorilor, Principesa Margareta şi Principele Radu, povestea de dragoste a Regelui şi a Reginei merge mai departe decât destinul personal al unui bărbat şi al unei femei, a căror iubire se măsoară cu durata unei vieţi. Este povestea unui exil, a unei ţări, a unei părţi irosite dintr-un secol de neînţeles; este povestea unui neam lovit de alţii şi rătăcit în el însuşi.
Aşadar, să considerăm volumul de faţă o poveste cu poze, în care oamenii de astăzi să-şi scalde privirea în iubire, frumuseţe, speranţă şi mândrie.
La evenimentul de lansare au luat cuvântul Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, domnul Crişan Muşeţeanu, precum şi un reprezentant al Editurii Rao.

Peste 400 de persoane au fost prezente şi au solicitat autografe membrilor Familiei Regale.

Lista invitaţilor regali
Nunta de Diamant
10 iunie 2008

MS Regina Sofia a Spaniei
MS Regele Simeon al bulgarilor
MS Regina Margareta a bulgarilor
MS Regele Constantin II al elenilor
MS Regina Anne-Marie a elenilor
ASIR Principele Lorenz al Belgiei
ASIR Arhiducele Karl al Austriei
ASR Principele Moştenitor Alexandru al II-lea al Serbiei şi Yugoslaviei
ASR Principesa Ecaterina a Serbiei şi Yugoslaviei
ASR Morritz, Landgraf de Hessa
ASR Principele Maximilian II de Baden
ASIR Markgraffin de Baden
ASR Duarte Pio, Ducele de Branganza
ASR Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta
ASR Principesa Silvia de Savoia, Ducesa de Aosta
ASIR Arhiducele Christian al Austriei
ASIR Arhiducesa Marie-Astrid a Austriei
ASR Principele Ludwig de Baden
ASR Principesa Marianne de Baden
ASR Principele Philippe de Bourbon-Parma
ASR Principesa Annette de Bourbon-Parma
ASR Principesa Lorraine de Bourbon-Parma
Contesa Marie de Holstein-Ledreborg
ASS Principele Charles de Thurn und Taxis
ASS Principesa Veronica de Thurn und Taxis
Dr. John Fruchaud
ASS Principesa Tatiana Radzivili, doamna John Fruchaud

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Bursă pentru dansatori în Marea Britanie

In a move designed to support the development of Dance as a profession in Romania and to hone the skills...

Închide
18.118.30.253