caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

Scriitorii români pe „Calea Regală”

de (12-5-2008)
Regele Mihai şi Regina Ana la inaugurarea expoziţiei de arta tradiţională Regina ElenaRegele Mihai şi Regina Ana la inaugurarea expoziţiei de arta tradiţională Regina Elena

Patruzeci şi cinci de scriitori români contemporani sunt prezenţi într-o antologie ce va fi tipărită în 1000 de exemplare şi oferită gratuit călătorilor in gările Bucureşti, Iaşi, Suceava, Alba Iulia, Sibiu şi Mediaş.

Proiectul este iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti si Ministerul Transporturilor şi se află sub Ȋnaltul Patronaj al fostului Suveran al României, Regele Mihai I.

Ȋn gările menţionate vor fi inaugurate biblioteci publice cu acces liber. Casa Regală a făcut o donaţie de carte care va figura printre aceste volume.

Scriitorii vor călători in cele cinci gări, pentru inaugurarea bibliotecilor, cu Trenul Regal.

Evenimentul a debutat cu o întâlnire la Palatul Elisabeta şi a fost marcată de un discurs al Principelui Radu, care a subliniat că acest proiect este inaugurat în preajma Zilei Regalităţii, 10 mai, dar şi legătura istorică dintre Casa Regală si scriitori.

Discursurile ministrului transporturilor, Ludovic Orban, şi al lui Dan Mircea Cipariu, scriitor şi iniţiator al proiectului, au fost urmate de lecturi publice ale poeţilor Ana Blandiana, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Nora Iuga, Constantin Abăluţă, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu.

“Colecţia de artă tradiţională Regina Elena”

Sâmbătă 10 mai a fost inaugurată la Muzeul Ţăranului Român expoziţia de arta tradiţională Regina Elena, care a reunit o mare parte din veşmintele tradiţionale de zi sau de sărbătoare purtate de Principesele şi Reginele României la diverse ocazii sau pentru a fi fotografiate.

Costumele, păstrate cu grija timp de decenii de către Regina Elena – mama Regelui Mihai – au fost expuse pentru prima oară cu această ocazie.

„Ştiam de existenţa colecţiei de costume şi obiecte tradiţionale a bunicii mele, Regina Elena. Ea se afla în podul casei de la Versoix, în cufere închise de mai multe zeci de ani. Ȋn vara anului 2004, când am luat hotărârea să le aduc la Palatul Elisabeta descopeream cu încantarea unui copil o comoară. Curiozitatea şi bucuria descoperirii nu m-au părăsit până la ultimul cufăr deschis. Am vrut să ating şi să admir fiecare costum sau piesă în parte. Din felul în care aceste costume fuseseră păstrate şi aşezate în cufere se simţea preţuirea pe care Regina Elena a avut-o pentru această colecţie,” a declarat ASR Principesa Margareta

„Ȋn acele clipe am înţeles că această bucurie a descoperirii trebuie să o împărtăşesc şi cu alţii. Bunica mea ca şi celelalte Regine şi Principese ale României au purtat cu mare eleganţă aceste costume, care nu mai aveau vreun motiv să rămână închise.”

„Muzeul Ţăranului Român a crezut din prima clipă în proiectul meu şi pentru aceasta vă mulţumesc.”

Expozitia, cu intrare liberă, va fi deschisa publicului până pe 10 iunie 2008, de marţi până duminică, între orele 10 – 18.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
zăpadă târzie între somn şi înger

Colaj pentru 3 maini... *** Tăcerea e o prelungire spre ape ca şi labirintul îngenuncheat anevoie în noi mal de...

Închide
44.213.80.174