Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Autodistrugerea comunismului

de (17-4-2017)
6 ecouri

 
Întemeiat pe idei, comunismul a pierit prin idei. Cărțile de analiză a comunismului datorate lui Milovan Djilas (1911—1995) au jucat un rol crucial în demistificarea acestui sistem în ultimele decenii ale veacului XX. Postulând supremația ideologiei, autocrația leninistă nu putea rezista demascării ipocriziei sale lăuntrice. De la Noua clasă, publicată la mijlocul anilor ’50, trecând prin Convorbiri cu Stalin și până la volumele memorialistice, fostul aghiotant al lui Tito a devenit unul dintre supremii apostați ai crezului comunist și a sfidat minciuna dominantă pe care se bazau aceste tiranii. Ceea ce a dat un spor de credibilitate lucrărilor lui Djilas a fost tocmai faptul că autorul lor a avut curajul să se desprindă de sistem, să renunțe la enormele privilegii conferite de poziția sa în vârful piramidei și să plătească prin aproape un deceniu de temniță pentru ideile sale antitotalitare.

Născut în 1911, Milovan Djilas a fost martor solitar și întristat al eșecului însângerat al Iugoslaviei titoiste. Fusese printre puținii care susținuseră, cu vigoare și constant, că singura șansă pentru supraviețuirea federației iugoslave ar fi fost o democratizare veritabilă, înlăturarea deci a dictaturii unei oligarhii birocratice obtuze și venale și deschiderea spațiului politic și economic în direcția pluralismului și a pieței libere. Ceea ce s-a petrecut în realitate a fost manipularea pasiunilor etnice de către elitele post- și neocomuniste, exacerbarea direcțiilor centrifuge și recidiva unor resentimente naționale instigate de demagogi pe cât de cinici, pe atât de iresponsabili. Ideile lui Djilas privind natura sistemelor comuniste, dar și contribuțiile sale pe teme precum comunismul național, dezintegrarea sovietismului și rolul revoltei și utopiei la sfârșitul veacului XX sunt indispensabile pentru înțelegerea cauzelor care au făcut posibilă năruirea acestor construcții despotice.

A apărut apoi, datorită inițiativei editurii Knopf din New York (1998), un volum conținând cele mai semnificative eseuri politice ale lui Milovan Djilas. Intitulat Prăbușirea noii clase. O istorie a autodistrugerii comunismului, volumul revelează tensiunile imanente unui sistem ce a pretins să rezolve toate contradicțiile sociale și economice cu care s-a confruntat umanitatea de-a lungul istoriei. Pentru Djilas, ruptura dintre Tito și Stalin a fost debutul marii dezmembrări a blocului sovietic. Odată admisă posibilitatea unor „căi naționale” spre comunism, scrie Djilas, întregul edificiu monolitic se destramă. Cu alte cuvinte, conflictele bazate pe interpretarea dogmelor leniniste, împreună cu cele izvorâte din ambiții personale, au jucat un rol crucial în accelerarea prăbușirii sistemului. Revoluția maghiară din 1956, revolta poloneză din același an, Primăvara de la Praga și mai târziu geneza Solidarității nu pot fi separate de marea schismă inaugurată de rivalitatea sovieto-iugoslavă și divorțul lui Tito mai întâi de Stalin, apoi, relativ timid, de modelul stalinist. Deruta și divizarea elitelor apar astfel drept corolarul necesar al trezirii societății civile și al intensificării activismului democratic.

Djilas nu a fost doar un critic necruțător al hegemonismului imperialist sovietic. El a denunțat fără menajamente aberantul sistem al partidului unic, a stigmatizat abuzurile și duplicitatea noii clase de politruci și nomenclaturiști. Pentru Djilas, utopia leninistă, chiar și în varianta titoistă, nu era decât o mascaradă menită să ascundă substratul real al noului regim: dictatura neîngrădită de vreo lege a unei caste parazitare și depravate. În 1954, în momentul rupturii cu amicii săi din conducerea Iugoslaviei, Djilas declara că toată viața sa își dorise să fie un om liber și un comunist. În anii următori, prigonit și calomniat de cei lângă care luptase ca partizan în Al Doilea Război Mondial, deci de cei pe care îi considerase membrii familiei sale politice, Djilas avea să înțeleagă incompatibilitatea totală dintre condiția de om liber și cea de militant comunist. Divorțul său de comunism a fost cât se poate de radical, în contrast cu un Troțki, pentru care modelul bolșevic a rămas sacrosanct până în clipa morții. Djilas a văzut originile autoritarismului polițist nu în tarele de personalitate ale unui lider, ci chiar în natura proiectului leninist.

Mai mult, oroarea marxistă față de proprietate, exaltarea luptei de clasă și disprețul pentru democrația liberală au fost, în lectura lui Djilas, cauzele originare ale dezastrului comunist. Promițând eliberarea absolută a umanității, leninismul (în fond o variantă extremă a marxismului) a făcut posibile forme de subjugare nemaiîntâlnite în istorie. Tocmai această tentativă perpetuă de îngenunchere a individului, substratul dictaturilor comuniste, a dus la finalul lor lipsit de glorie. Sustrăgându-se mirajului ideologic totalitar, Djilas și-a recâștigat statutul de gânditor independent. Odiseea renașterii sale ca om liber a coincis cu aceea a luptei pentru desacralizarea sistemelor comuniste, premisă decisivă a marelui faliment din 1989.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • CHARLIE: (18-4-2017 la 17:11)

    Personal am crezut ca comunismul sub toate formele era o idee nepotrivita pentru rasa umana. Idea de baza este sa ma faci fericit cand toate nevoile mele sunt satisfacute de catre guvern. Parca vad o colectie de contopisti care imi da o ratie de fericire fara sa stie ce ma face fericit sau mai bine zis imi impunea o doza fara ca eu sa am cdeva de zis despre natura si marimea dozei.Nu vi se pare absurd? Ca sa-ti dai seama ce te face fericit trebuie sa treci printr’o faza de nefericire deci guvernul avea grija sa ti-o decerne. Din asta am gustat din plin. Am macat fara pofta lozincile de fericire si cu timpul m’as fi abrutizat. Dupa aceia orice mi-ai da se va numi faza comunista. Din fericire, personala si neimpusa n’a apucat sa gust fericirea comunista din plin dar dupa cat imi reamintesc ear ca un fel de ricina. O interesanta analogie cu metoda leninisto-stalinista am gasit si in mitologia greaca in care marele zeu isi manca copii si numai Zeus a ramas fiind ascus de mama lui. Stalin si-inghitit copiii, sa numesc cativa : Bukharin, Zinoviev, Kamenev, Kirov etc. In Romania Gheorghiu-Dej a inghitit pe Lucretiu Patrascanu, Ana Pauker etc. Se pare ca pentru a fi un adevarat tovaras trebuie sa fii canibal!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Nicu Adrian Udriște: (20-4-2017 la 06:55)

    Fosta Iugoslavie a fost, este și, probabil, va fi mult timp un fertil câmp de analiză. Đilas este un exemplu foarte bun. Există multe cărți despre Tito și perioada comunistă, îmi aduc aminte de Tehnologija vlasti „Tehnologia puterii”. Mai sunt și altele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (22-4-2017 la 06:50)

    @ Moderator

    La un subiect tare, participare slabă. Primo – comunismul nu a fost distrus prin idei, este doar o metaforă neizbutită a autorului, pe care în principiu îl stimez, dar nu îl aprob mereu, secundo – despre ce comunism vorbim? Mai departe – istoria nu o scriem noi, așa cum vrem, ia să vedem cum este cu creștinismul? Este creștinismul actual cel al lui Pavel, fondatorul? Comunismul este vechi de când lumea, de la comuna primitivă, că de acolo vine și cuvântul comunism. Să nu demonizăm propria istorie. Fără o comunizare a valorilor nu există istorie. Ce au făcut Lenin, Stalin, frații lor din alte țări este o reluare a teroarei iacobinilor. Să tot scrii ce călăi au fost liderii comuniști din sec. XX, la fel și liderii naziști. Dar trebuie mers înainte. Ce vrea omul? Să fie liber, să aibă mâncare, haine, mașină, serviciu, pensie, iar creatorii să creeze. Restul sunt vorbe. Egalitarismul impus este o nerozie. Iar polarizarea bogăției fără contribuția la bunăstarea semenilor care muncesc și ei, este groparul oricărui sistem. Stop exceselor, prin impozite. Personal nu mă mai interesează Stalin, prea a devenit o mascotă, la fel și Hitler. Am văzut mărțișoare cu svastikă, asta vrem? Steaua cu cinci colțuri este mai veche decât Kremlinul. Iar cea cu șase colțuri este și mai veche.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • CHARLIE: (22-4-2017 la 15:54)

    Karl Kautsky (cred ca asa se scrie) era un socialist austriac care a descris originile comunismului in crestinism. Poate a fost sau nu, nu stiu. Cateodata cand ai o teorie, cauti evidenta pana si unde nu exista. Cred ca numai un teoretician comunist ca Karl Marx putea veni cu teorii absurde, deoarece traia pe contul prietenului sau Engels, care era capitalist. Poate este o legatura ca orice comunist are capitalistul sau personal.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (22-4-2017 la 22:06)

    @Boris M. Marian

    > comunismul nu a fost distrus prin idei, este doar o metaforă neizbutită a autorului

    Dar prin ce a fost distrus? Sau nici n-a fost distrus?

    > despre ce comunism vorbim?

    Dv. ce feluri de comunism distingeţi?

    > […]

    Etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (23-4-2017 la 09:33)

    „Alex Leibovici

    1. Comunismul a fost distrus de oameni, atât intelectuali, cât şi cei mai puţin intelectuali, economia socialistă din 15 ţări se baza pe sprijinul URSS, cu marile sale resurse naturale, plus ce se mai găsea în fiecare ţară. Dezamăgirea a pornit de la starea economică, adică Marx avea dreptate că economicul primează, nu politicul. Idei sunt multe, lac să fie, că broaşte-s destule.
    2. Comunismul ca sistem politic este doar cel cunoscut în secolul XX, el s-a prăbuşit. Pe plan teoretic, că văd ce importanţă se acordă ideilor, comunismul este de multe ]feluri[, simplist vorbind. Şi eu pot propune unul chiar ad hoc – libera iniţiativă, libertate de deplasare şi exprimare, limitarea averilor prin impozitare progresivă, eliminarea politicii de dominaţie externă, etc. Dar veți spune că reproduc sistemul american. Poate, însă SUA nu este o ţară comunistă, nici cu sistem social-democrat, iar tensiunile sociale-rasiale-religioase o ţin pe loc. C[est tout, v-am dezamăgit. Oricum eu nu arunc la gunoi dreptatea socială, ceea ce ar fi o componentă a unui comunism încă nenăscut. Să recitim Scrisoarea III de Eminescu pe care un critic retardat a numit-o o satiră la adresa marxismului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.39.172