Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Uniunea Europeană



 

UE: mai multe viteze, mai puțină mișcare

de (17-3-2017)
5 ecouri

Dacă Uniunea Europeană ar fi o mașină, atunci mașina ar îmbătrîni în parcare. Un vehicul care se deplasează are o viteză oarecare, mai mare sau mai mică. Un vehicul condus cu două viteze nu se poate mișca decît dacă se împarte și devine două vehicule. Este ușor ridicol, dar asemenea discuții sînt luate în serios și acoperă dezbateri cu pretenții în mediile politice europene și în lungi analize de specialitate.

În fond, lucrurile sînt simple și doar nevoia de camuflaj teoretic le complică fără rost: Europa cu două viteze înseamnă nu una ci două Europe. Una pentru statele de soi, alta pentru statele incapabile. Iar asta înseamnă, mai departe, că statele lăsate în urmă nu mai sînt egalele statelor din grupul conducător. Evident, grupul codașelor este compus, în principal din statele est-europene. Iar statele est-europene se tem că, odată trecute pe planul doi, vor deveni vulnerabile. Declarate de mîna a doua și plasate în afara sferei de interes a primei Europe, statele est-europene se tem de creșterea influenței rusești, mai ales de o anume influență rusească acceptată tacit și în Vest.

Toate aceste temeri au fost provocate de luări de poziție oficiale înșirate pe parcursul ultimelor trei săptămîni. Rînd pe rînd, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, președintele Franței, François Hollande, și cancelarul german, Angela Merkel, au vorbit deschis de necesitatea unei Europe cu două viteze. Comisia Europeană a lansat un document care descrie diverse scenarii de evoluție a Europei, cu preferință clară pentru sistemul cu două viteze. Parlamentul European a votat trei documente care merg pe aceeași linie. Este clar că ideea unei Europe diferențiate nu mai este o ipoteză oarecare ci un proiect în pregătire.

Reacția statelor est-europene a fost aproape unanim negativă. Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria și România au avertizat asupra pericolelor și inechității pe care le presupune proiectul. Așa cum era de așteptat, nucleul statelor occidentale s-a grăbit să dea asigurări că nu există motive de îngrijorare. Argumentul occidental spune că diferențierea pe state există deja. Că, de pildă, numai unele state sînt membre ale zonei euro și numai unele state sînt membre ale zonei Schengen. Mai mult, spune același argument, specializarea și diversificarea statelor membre UE este prevăzută în Tratatul de funcționare a UE și, deci, nu presupune nimic nou sau necunoscut.

Argumentul occidental este formal corect, dar nu rezistă la proba faptelor. Astfel, dacă totul este prevăzut în Tratat, nu este clar de ce trebuia găsit un nume nou pentru procesul de diversificare și de ce mai era nevoie de discuții și planuri pe această temă. Apoi, una este să constați starea de fapt și alta este să o fixezi instituțional. Altfel spus, dacă diferențele există, normal și european este să le ștergi, aducînd treptat toate statele membre în același cadru. Dacă, dimpotrivă, faci din diferențe un punct de plecare, curînd, pe această direcție, vor apărea instituții separate: un Parlament al zonei Euro și un Parlament secundar pentru ceilalți, un sistem financiar separat pentru zona euro și un altul pentru rest. În sfîrșit, întrebarea care a fost în mare parte ignorată este: dacă Europa trece la două viteze, ce se întîmplă cu statele estice din afara granițelor UE, acele state care sînt asociate cu UE și speră să fie admise într-un viitor oarecare?

Aritmetica strategică elementară spune că dacă statele estice membre al UE trec în viteza a doua, statele din eșalonul următor trec în ceva și mai mărunt. Într-o viteză care abia mai seamănă cu mișcarea. Aici este problema cea mare a Estului, luat la un loc. Întreg blocul, atît partea UE cît și partea non-UE, rămîne în urmă și încetează să mai aibă direcție.

UE, adică nucleul occidental, care promovează integrarea și reformarea europeană a Estului, încetează să mai opereze ca un transformator. Decorativ, instituțiile și instrumentele care leagă Vestul de Est vor continua să lucreze: fonduri, programe, consultări. Însă forța de atracție strategică va scădea și va rămîne o realitate teoretică. În lipsa unei preocupări active și fără o politică de apropiere bine articulată, Vestul se va distanța, iar Estul va rămîne neancorat.

Problema este că acest tip de situații nu rămîn niciodată la starea lor inițială. O lipsă de gravitație strategică este, întotdeauna, înlocuită de o forță nouă. Spațiul est-european va deveni automat un cîmp de acțiune pentru celălalt mare bloc strategic din zonă: Rusia. Nu că Rusia ar fi avut nevoie de o invitație. Însă situația în care se va afla o Europă de Est plasată în viteza a doua va atrage cu atît mai mult Rusia. Totul pare banal și chiar este banal. Numai că acest gen de banalitate presupune mutații majore și aproape ireversibile.

Odată lărgită și amplificată sfera de influență rusă, state ca Moldova, Georgia, Ucraina vor fi puse în fața unor presiuni economice și politice directe și fără camuflaj. Politica internă a acestor state se va apropia de momentul în care va înceta să mai reprezinte o realitate suverană. În statele estice deja membre UE, lucrurile pot lua o altă turnură. Amestecul rusesc va spori, de asemenea, dar noutatea cea mai notabilă ar fi apariția unor forțe politice la care nimeni nu s-ar fi gîndit acum zece sau chiar cinci ani. Partide și lideri anti-UE vor avea toate șansele să speculeze sentimentul de frustrare al societăților est-europene. Guvernele pro-europene ale acestor state vor găsi cu greu argumente politice și istorice împotriva acestui gen de mișcări. În schimb, Rusia va găsi mult mai ușor mijloace de contact și influență, tocmai în aceste mișcări. Operațiunea a reușit, deja, în state din vest și din est, în care nemulțumirea populară față de UE a cristalizat în partide anti-sistem.

Toate astea spun că rezultatul final al unei Europe cu două viteze se va simți în primul rînd în Est, de o parte și de cealaltă a frontierei UE. Climatul strategic se va răci, iar climatul politic intern se va încălzi brusc. Condițiile necesare pentru apariția instabilității vor fi destul de repede întrunite. Ce va fi mai departe este greu de spus. Dar numai în ce privește detaliile. Direcția este ușor de bănuit și nu aduce nimic bun.

Traian Ungureanu, 16-17 martie 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Redacţia nu împărtăşeşte neapărat toate opiniile autorilor.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (18-3-2017 la 18:02)

    În contextul pericolelor ce pasc ţările din estul Europei, în legătură cu o viitoare Europă cu două viteze, nu văd nicăieri în articol pronunţat cuvântul „NATO”.

    „Spațiul est-european va deveni automat un cîmp de acțiune pentru celălalt mare bloc strategic din zonă: Rusia”.

    Ori rolul NATO-ului este tocmai cel de a preîntâmpina agresiunile externe, prin protecţia solidă pe care o asigură. Eu constat că nu se preconizează vreun NATO cu două viteze, că NATO nu este UE, şi de aceea trebuie ţinut seamă de această diferenţă esenţială.

    În ceea ce priveşte „colosul” rusesc, acesta este pe picioare de lut din multe puncte de vedere, începând cu cel economic, deoarece economia sa se bazează pe exportul de materii prime, ceea ce era tipic înainte pentru fostele colonii ale ţărilor occidentale.

    Variaţiile de preţ de pe piaţa liberă afectează în mare măsură bunăstarea (dacă se poate spune astfel) Rusiei, variaţii care riscă să se accentueze pe măsură de Occidentul se îndreaptă către o reducere a dependenţei de resursele ruseşti şi altele. Desigur că evenimentele provocate de Rusia în Crimeea şi Ucraina de Vest şi-au spus cuvântul şi în această direcţie.

    Un exemplu elocvent îl reprezintă SUA, care au devenit practic independente de livrările externe de produse energetice, ba mai pot la nevoie, datorită tehnologiilor moderne de extracţie, prelucrare şi stocare, să înlocuiască o bună parte din livrările Rusiei către Occident.

    Condițiile necesare pentru apariția instabilității vor fi destul de repede întrunite. Ce va fi mai departe este greu de spus. Dar numai în ce privește detaliile. Direcția este ușor de bănuit și nu aduce nimic bun.

    O epigramă spune multe:

    După integrarea în UE

    de Nicolae David

    Zic unii: S-a-mplinit un vis!
    Şi alţii zic: Aşa ni-i scris!
    Sunt unii-atenţi să ţină sacul,
    Dar mulţi se tem că dau de dracul!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (18-3-2017 la 22:14)

    Articolul acesta are un mare defect: expune la nivel de figuri de stil politica presupusă a EU, şi o combate tot cu figuri de stil. Nu aflăm prin exemple concrete în ce ar consta diferenţierile preconizate(?) între diferite state.

    Într-adevăr, „Europa cu două viteze” este o metaforă. Această idee (?) se combate tot cu o metaforă: că o maşină nu poate merge cu două viteze! Dacă nu aflăm ce ar însemna concret o „Europa cu două viteze”, atunci este fără valoare şi combaterea ei prin argumentul(?) metaforic cu maşina.

    Pentru a înţelege despre ce este vorba în toată această discuţie aprinsă despre „Europa cu două, sau mai multe, viteze”, îmi lipsesc câteva exemple concrete de probleme a căror rezolvare diferenţiată se zice că ar separa pe cei 27 în diferite grupuri. Grupuri despre care articolul spune chiar că unele ar fi considerate „de soi”, iar altele „incapabile”. Incapabile de ce anume??

    Aici ar fi cazul să văd eu însumi despre ce exact este vorba în planurile de reformare a U.E., de exemplu citind atent „Cartea Albă privind viitorul Europei” lansată de Juncker pe 1 martie. Dar mă gândesc că nu merită s-o fac numai pentru un comentariu – care va fi citit de 1-2 persoane (alte 2-3 vor pune automat minusuri chiar fără să-l fi citit…). Ştiu oarecum despre ce este vorba citind-o mai în diagonală şi ascultând prezentarea făcută de Junker pe 1 martie şi conferinţa de presă care a urmat.

    În schimb pot să extrag ceva exemple – edificatoare, după mine – din articolul de pe ACUM al lui Dan Alexe „Summit UE: o Europă cu „viteză variabilă” care nu-și spune numele”. Dan Alexe citează pe Juncker, care spune:

    nu e vorba de o modificare a tratatelor europene, ci de a permite țărilor care vor să meargă mai repede cu integrarea să o poată face

    Juncker dă câteva exemple:

    – introducerea unei taxe pe toate tranzacţiile financiare (taxa Tobin); Juncker spune că doar jumătate din statele din zona Euro sunt de acord

    – propusul post de Procuror european (bănuiesc că este vorba de un super-procuror căruia să-i fie subordonate procuraturile naţionale, ceea ce implică, cred eu, şi unificarea legislaţiilor penale); din 27 de membri, numai 17 sunt de acord

    Eu înţeleg de aici că diferitele „viteze” rezultă din opiniile diferite pe care le au statele membre însele cu privire la ce măsuri vor ele să fie adoptate. De exemplu, unii vor taxa Tobin, alţii nu vor, unii vor un super-procuror, alţii nu, şi aşa mai departe în privinţa zecilor de alte propuneri de unificare/integrare europeană.

    Deci lozinca conducerii actuale a U.E pare să fie: ţările care vor să adopte măsura X, s-o adopte, iar cei ce nu vor, n-au decât, dar să nu mai aibă posibilitatea să-i blocheze pe ceilalţi (din cauza principiului unanimităţii).

    Din articolul d-lui Traian Ungureanu, şi a multor altora din presa românească (şi est-europeană) oarecum isterizată, se crează impresia că, din contra, conducerea UE vrea ea să impună diferitelor ţări membre nu ştiu ce „viteze” diferite. În orice caz, eu nu asta am înţeles.

    Persoana care crede că ştie aceste lucruri cu mai mare precizie decât mine, trebuie, cred eu, să fi citit cel puţin „Cartea Albă”.

    PS: nu sunt în niciun fel simpatizant al U.E. aşa cum este ea acum şi a direcţiei în care mergea. Eu cred că este vorba de o integrare greşită (mis-integration), etatistă şi protecţionistă. Eu cred că o uniune minimalistă – pe baza doar a unei pieţi comune libere şi asumate – ar fi mult mai stabilă şi lipsită de conflicte. Aceasta ar corespunde „scenariului nr. 2 – accent exclusiv pe piaţa unică” din „Cartea Albă”, când „funcționarea pieței unice devine principala rațiune de a fi” a U.E., iar „cooperarea cu privire la alte aspecte de interes comun este gestionată la nivel bilateral”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (18-3-2017 la 23:08)

    @Alexandru

    > Aceasta ar corespunde „scenariului nr. 2 – accent exclusiv pe piaţa unică” din „Cartea Albă”, când „funcționarea pieței unice devine principala rațiune de a fi” a U.E., iar „cooperarea cu privire la alte aspecte de interes comun este gestionată la nivel bilateral”.

    Este ce am preferat şi eu, după ce am citit Cartea Albă, ghidându-mă după exemplul mai degrabă reuşit al Elveţiei. Sper ca şi Regatul Unit să meargă pe această direcţie după desprinderea sa de UE.

    Cunoscând dorinţa de putere, de conducere şi de control a claselor politice din diverse ţări, inclusiv a celor devenite membre mai recent, nu cred că Scenariul nr. 2 are şanse reale să fie reţinut.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Nicu Adrian Udriște: (24-3-2017 la 19:43)

    Nimic din cele declarate oficial nu lasă să se înțeleagă faptul că „cele două viteze” ar fi „una mare pentru cei puternici”, „una mică pentru plăpânzi”. Declarațiile oficiale și precizările ulterioare conduc spre ideea „o UE cu integrare accentuată, de ex. uniune monetară și fiscală” și cei care, din diverse motive, cultivă euroscepticismul, au rețineri, ezitări etc. etc.
    Analizele nu se fac după mass media isteroidă, ci pe fapte concrete. UE are, de facto, mai mult de 2 viteze, în principiu 4, dar putem face analize și mai nuanțate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (25-3-2017 la 17:46)

    Nicu Adrian Udriște a scris: ” Nimic din cele declarate oficial nu lasă să se înțeleagă faptul că „cele două viteze” ar fi „una mare pentru cei puternici”, „una mică pentru plăpânzi” „.

    Să ne aruncăm o privire asupra a ce se spunea recent şi la cine le spunea:

    „Valletta (AFP) – German Chancellor Angela Merkel said European leaders may commit to a union of „different speeds” when they make a major declaration on its future at a summit in Rome next month”.

    Se putea oare presupune că cele ce ar merge mai repede ar fi ţările din Estul U.E.? Dacă este aşa, de ce reprezentanţii acestor ţări s-au pronunţat în bloc împotriva acestei idei?

    „Belgium, the Netherlands and Luxembourg, a group of the EU’s founding members, also issued a statement on Friday backing a two-speed EU.”

    Adică acei 3 membri fondatori ai U.E. s-au gândit să meargă ei mai încet şi să-i lase pe alţii să avanseze mai repede?

    Iată ce declara preşedintele K. Iohannis după reuniunea de la Roma a liderilor U.E.:

    „Ne-am opus cu succes, fiindca ati constatat cu totii, din discursul liderilor a disparut „Europa cu doua sau mai multe viteze”. Daca am fi acceptat o Uniune cu doua viteze, viteza a doua ar fi fost in Est. Am fi fost lasati in urma …”.

    Se poate deci trage concluzia că dl. Udrişte a greşit atunci când a afirmat cu tărie cele citate („Nimic etc.”) de mine la începutul comentariului. Nu este de altfel prima dată când dl. Udrişte interpretează greşit lucrurile, în special când este vorba despre U.E. şi Brexit. Exemplele abundă şi pun pe gânduri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.242.76