Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Trump e secundar

de (12-2-2017)
2 ecouri

E de pe acum sigur că acest spațiu și multe alte spații de comentariu ar putea fi înghițite, săptămânal, în următorii patru ani, de comentarii pe tema Donald Trump: ce a mai zis Trump? ce a mai făcut Trump? ce boacănă a mai izbutit Trump? Mai mult, nu e imposibil de imaginat situația absurdă în care toate ziarele, site-urile, posturile de radio și televiziune s-ar putea ocupa, de acum înainte, numai și numai de problema Trump.

Evident, așa ceva nu s-a mai pomenit. Nu există, în palmaresul atât de vast și frământat presei de actualitate politică, o situație asemănătoare. Pare greu de explicat cum anume s-a ajuns la această situație extremă care combină supraproducția, obsesia și pasiunea – dacă nu cumva această alăturare furioasă de trăiri n-ar trebui numită orbire. Pare greu dar nu e, de fapt, chiar atât de complicat. Spectacolul și surpriza sunt considerabile, dar explicațiile din spatele acestei izbucniri sunt, totuși, la îndemâna privitorului.

Trebuie spus de la bun început: Trump-mania sau, mai curând, Trumpofobia nu e rezultatul celebrității. Donald Trump, miliardarul star de televiziune, era faimos mult înainte de a fi ales Președinte. În plus, Trump nu e singura figură care atrage atenția într-o lume de-a dreptul dependentă de viața și faptele celebrităților. Nici deciziile noului Președinte nu pot explica tot. În fond, Donald Trump nu e primul Șef de Stat american care ia decizii grave sau discutabile. În ultimii 50 de ani, destui alți Președinți americani au trimis Statele Unite în războaie, au reglat sau dereglat mersul economiei sau au schimbat viața societăților din părți îndepărtate ale lumii (de pildă, fostul lagăr socialist est-european). Evident, în mai puțin de o lună la Casa Albă, Donald Trump nu avea cum să facă sau să desfacă atâtea. Trump e un caz, până acum unic, de Președinte american care își începe mandatul în condiții de publicitate și ostilitate extreme. Trump a fost declarat, din prima zi, un eșec, o soluție ilegitimă, un dictator ascuns, o figură vag inspirată de Hitler – în general și în detaliu o întruchipare a răului. Nu există precedent în materie. Nici un Președinte american nu a fost, din prima zi și, foarte probabil, până în ultima zi de mandat, comentat, defăimat, criticat și contestat 24 de ore din 24 de mediile de informare, în stradă și de adversarii politici de la stânga, dar și de o parte din presupușii aliați de la dreapta.

Înțelesul acestei stări, până la urmă nesănătoase, vine din chiar candidatura și, apoi, victoria lui Trump. Și anume din împrejurarea că Donald Trump a sfidat, a provocat și, apoi, a învins întreg sistemul politic și establishment-ul economic, artistic și media american. Mai exact spus, Trump a candidat singur și a învins atât partidul Republican cît și Partidul Democrat, plus presa, lumea academică și, în genere, partea cea mai elevată și mai bine plasată a societății („lumea bună” – cum s-ar spune). Sigur, toate aceste victorii au fost posibile și pentru că, totuși, cineva a votat pentru Trump. Asta ne spune că restul societății americane l-a votat pe Trump, deși a auzit aceleași lucruri care au provocat oroarea lumii bune. E vorba de aproximativ jumătate din cetățenii americani cu drept de vot, mai exact de acea parte a societății americane care există statistic, dar nu e prea luată în seamă.

O privire generală și nepartizană ne spune ceva banal: societatea americană și-a pierdut unitatea. Asta nu înseamnă că americanii nu erau împărțiți, așa cum e natural, după criterii și valori politice de stânga sau de dreapta. Înseamnă ceva mult mai serios: că nimic nu mai leagă viața celor ce trăiesc în aceeași țară, dar au opțiuni politice diferite. Pe parcursul unui proces lung și ireversibil care a început, după cum cred mulți sociologi, acum mai bine de 50 de ani, America a încetat să mai fie o națiune omogenă politic și a devenit spațiul în care trăiesc două lumi complet diferite și opuse. Ruptura are un contur ușor de deslușit pe hartă. În mare, e vorba, pe de o parte, de așa numitele „elite de coastă” sau litorale, adică de populația care trăește în statele de la limita de vest și de est a Statelor Unite. Exemple clare: California și New York. Pe de altă parte, e vorba de populația care trăiește în marele bazin central al Statelor Unite, în așa numitul Midwest. Exemple la fel de clare: Nebraska și Kansas.

Despărțirea e profundă și nu ține mereu de geografie. Lumea americană de pe coastă e urbană, educată, foarte legată de modul de viață modern al rețelelor de informare, mai mult necăsătorită sau cu familii fără copii, foarte mobilă și deschisă la contacte și afaceri cu restul lumii, mare amatoare de artă și expresie nouă, sensibilă la modă, film, arhitectură, aproape în totalitate ruptă de Biserică și convinsă că menirea Americii e să repare sau să plătească pentru injustiția, sărăcia și tulburările care frământă restul lumii. Cealaltă componentă a lumii americane e cu totul diferită.

Lumea americană din centru și din afara marilor zone urbane de pe coastă e mult mai ușor de descris pentru că are una și aceeași problemă: pierde sau a pierdut tot. E vorba de oameni cu studii mai puține, legată de orașe mici și tradiții pierdute prin alte părți, angajată sau, mai precis, concediată în marea industrie, minerit, agricultură, amatoare de muzică populară (country) și spectacole simple, fidelă sporturilor americane tipice, mai ales fotbalului american, cu familii numeroase și, în genere, cu o viața religioasă activă.

În 50 de ani, diferențele și neînțelegerile între aceste două lumi au crescut. Către sfârșitul anilor ’90, lumea producătorilor și muncitorilor din centrul Americii a fost lovită devastator de două noutăți: schimbarea de tehnologie, care a eliminat o parte a așa numitelor industrii intensive și globalizarea, adică exportul de producție către piețe de muncă mult mai ieftine, în special în Asia. În ambele cazuri, noutățile au însemnat șomaj agresiv și declasare. Aproape toată zona de centru a sărăcit și a căzut, fizic, în depresie. Un val de alcoolism și consum de droguri dure a clătinat viața a zeci de milioane de americani. Imaginea scindată a Americii nu e cu totul nouă sau nemaiîntâlnită. Rupturile tehnologice au mai provocat asemenea despărțiri și căderi în alte timpuri și locuri.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Astfel, în vreme ce lumea din centrul Americii a rămas pe loc și, depășită de schimbare, a început să își numere ghinioanele, lumea de pe coastele Americii a dezvoltat rapid o mentalitate radicală. Grupuri sociale numeroase din zonele de coastă au ajuns la concluzia că trăiesc într-o lume separată și suficientă, în care totul merge bine și trebuie să meargă și mai bine. A fi la zi și activ, a manifesta compasiune și angajament justițiar, a sancționa și detesta valorile clasice americane au devenit obligații, până aproape de disciplina de cult. Mai important, succesul și supremația morală, politică și academică a acestor grupuri au generat convingerea că acest mod de viață e nu numai separat dar și îndreptățit la unicitate. Cu alte cuvinte, „lumea bună” a început să creadă că modul ei de viață e singurul corect și că, prin urmare, trebuie extins și impus peste tot. Asta a transformat restul societății într-un grup refractar care trebuie reeducat. Treptat suspiciunea generală de rasism, naționalism și grobianism a devenit automată și a fost lipită de toți cei ce nu împărtășesc sau susțin valorile elitei.

De pe la începutul anilor 2000, societatea americană a intrat într-o fază complet nouă, derutantă și riscantă. Așa numitele elite, adică marile corpuri profesionale de calificare superioară, au început creadă și să facă politică renunțând, de facto, la buna tradiție americană a pluralismului. Elitele au ajuns la concluzia că liberalismul [în sens American/n.red.] lor radical e totuna cu democrația și invers. Cu asta, America a făcut pasul spre situația unei națiuni în criză. O națiune în care una din părți socotește simpla existență a celeilalte părți un afront și un pericol pentru democrație. Altfel spus, o națiune politică în care componenta liberală crede că partea conservatoare nu are dreptul la putere și, poate, la existență. Acest viraj e un caz tipic de ideologizare a vieții, adică un salt care marchează trecerea de la politică la comportamentul para-religios. Cineva începe, adică, să creadă că se află în posesia Ideii unice care exclude, firește, orice altă idee.

Așa arăta America în care a apărut fenomenul Trump. Și asta explică de ce victoria lui Trump a fost declarată, din primul minut, o erezie, un act ilegitim, ceva real dar fără drept la existență. În consecință, mediile elitelor au intrat în război total cu Președintele Trump. Orice cuvânt și orice decizie a Președintelui Trump este și va fi declarată, în cel mai bun caz, o eroare și, în cel mai rău, o crimă. Discuția despre îndreptățirea rațională a cutărei decizii luate de Trump a devenit perfect inutilă. În lumea rațională, Trump poate greși sau poate avea dreptate, poate lua mai multe decizii greșite decât corecte sau invers. În noua lume ideologică americană, Trump nu poate lua decât decizii greșite sau criminale.

Într-un fel, mandatul lui Trump a luat, deja, sfârșit, pentru că el nici n-a existat vreodată. Efectul verbal și vizual al acestei anomalii e spectacolul mediatic uluitor la care asistăm. Dată fiind supremația partizanilor stângii în mediile de informare și academice, spectacolul public este, în mod garantat, o cruciadă fără limite, prizonieri și nuanțe împotriva lui Trump. Nimic nu poate opri acest curent pentru că purtătorii lui sunt într-o dispută existențială, nu într-un conflict politic. Iar problema cu care se confruntă America nu e, așa cum repetă mass media, Donald Trump, ci dispariția națiunii politice omogene și înlocuirea ei cu un conflict intern. Culmea, în plină manie Trump, Trump e un personaj secundar.

Traian Ungureanu, 7-9 februarie 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Nicu Adrian Udriște: (12-2-2017 la 21:14)

    Trump este efectul și, totodată, victima internetului și a mass media. Trump este un actor perfect, limbajul său sună distinct, clar, simplu, ca niște scenarii de film, dovadă că are experiența televiziunii și a scenariilor: facem un zid inexpugnabil la frontiera cu Mexicul; NATO e un business, plătiți și voi, nu numai noi; America e prea generoasă cu străinii, să nu mai vină, în primul rând, cei perciuloși (imigranții ilegali dinspre America Latină, musulmanii din 7 state arabe…); „Brexit is a smart decision”; „Let’s make America great again” (colosal slogan, ca și cum încă nu ar fi, deci un fel de vorbă a lui Păunescu „vom fi ce-am fost și mai mult decât atât”); etc.
    În fața acestor mesaje clare, multe violente, cetățeanul american educat este derutat, descumpănit… Nu știe cum să reacționeze, cum să interpreteze faptul că acest limbaj dur, clar, distinct, nu rareori violent, aduce a „Deutschland über alles” (Let’s make America great again”). Deloc surprinzător, doctrina lui Trump și victoria lui sunt lăudate de Viktor Orbán, așa de bălăcărit de administrația Obama ori de Beata Szydło, de asemenea muștruluită și de Obama și de U.E…. și dna Le Pen se consideră din aceeași familie politică!
    Lumea este în schimbare, la fel și „elitele americane”, cum le numește autorul, adică cei care fac istoria reală, socială, culturală… Într-o democrație participativă, pe care Occidentul încearcă să o impună de prin anii ’70, asemenea reacții sunt firești. În comunicarea interumană nu este suficient să spui ceva, este extrem de important CUM spui acel ceva. De ex., îi poți spune cuiva, oricui, „știți, greșiți, nu este așa” sau îi poți spune „ești un bou, du-te dracu’ d-acilea”. „Elita americană”, ca și cea europeană, reacționează negativ la modul din urmă de exprimare.
    Altfel, este de așteptat ca noua administrație să aibă o viziune clară pe teme cărora fosta administrație nu le-a răspuns ori le-a răspuns prost, mai ales în politica externă: Irak, Siria, Libia sunt mari eșecuri. Este de așteptat ca noul președinte, a cărui soție este din Slovenia, să aibă o sensibilitate mai mare pentru zona noastră, a sud-estului European. Ieri auzeam că guvernul sloven ar fi propus lui Trump și lui Putin ca prima lor întâlnire să fie la Ljubljana. Mi se pare un gest frumos și elegant, de nerefuzat, cum ar zice d-l Dragnea (ei, mă mai scap și eu…) Este foarte posibil ca, după acest început oarecum bizar, mandatul lui Trump să fie unul de succes. Deocamdată, multe sunt numai vorbe. Trump ar trebui să explice de ce politicieni considerați nedemocrați (Viktor Orbán, Beata Szydło, Marie Le Pen…) se socotesc din aceeași familie ideologică-politică asemeni lui Trump.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (12-2-2017 la 21:58)

    > Către sfârșitul anilor ’90, lumea producătorilor și muncitorilor din centrul Americii a fost lovită devastator de două noutăți: schimbarea de tehnologie, care a eliminat o parte a așa numitelor industrii intensive …

    Nu sunt sigur la ce se referă autorul, deoarece se poate vorbi despre industrii ce necesită investiţii intensive de capital, dar şi despre unele care cer o muncă fizică intensivă, efectuată deseori în condiţii dificile.

    Schimbările de tehnologie au tot existat şi au tot avut impact. Oare ce s-a schimbat „devastator” la sfârşitul anilor ’90 în „centrul Americii” din acest punct de vedere?

    > … globalizarea (a doua noutate – vm), adică exportul de producție către piețe de muncă mult mai ieftine, în special în Asia.

    Cred că este o definiţie mult prea limitativă pentru „globalizarę”, care nu ţine seama de avantajele pentru consumatori, de exemplu prin ieftinirea producţiei importate. Ceea ce nu se mai cheltuieşte în plus pe unele produse, eliberează noi resurse financiare pentru achiziţionarea produselor altor industrii, mai de vârf, sau pentru prestaţii suplimentare de servicii.

    > În consecință, mediile elitelor au intrat în război total cu Președintele Trump.

    Poate că se merită unii pe alţii.

    > Culmea, în plină manie Trump, Trump e un personaj secundar.

    Asta n-aş zice-o, datorită influenţei mari pe care o are Trump de aici încolo, ca preşedinte, asupra multor aspecte ale vieţii a milioane de americani, şi nu numai a lor. De exemplu lozinca sa legată de aducerea joburilor înapoi în America sa natală, aplicată pe scară largă, riscă să afecteze în mod negativ SUA, dar şi întreaga economie mondială.

    Nu de joburi de mai slabă calificare, ce se găsesc şi în afara graniţelor, are nevoie o ţară lider tehnologic mondial, care doreşte să-şi menţină impactul şi nivelul de viaţă.

    Desigur că tranziţiile tehnologice trebuiesc observate din timp, şi luate măsuri de corecţie (cel mai bine de piaţa liberă însăşi, şi nu stat prin finanţări ce perpetuează agoniile şi întârzie recalificările), ceea ce permite reducerea efectelor negative ale schimbărilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.79.216