Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

De ce ne e frică

de (15-1-2017)
30 ecouri

 
Frica de catastrofă e veche. Distrugerile prin foc și apă, corpuri astrale sau cutremure de pământ continuă să înfricoșeze. În toate cazurile, după fiecare dramă, vine însă un alt început, o altă perioadă de înflorire. Legea compensaţiei funcţionează natural alternând la nivel de macro şi micro cosmos răul și binele, păcatul cu pedeapsa, distrugerea cu renașterea, împingând vehiculul existenţei şi devenirii pe un drum cu rost. Renaşterea, spun unii, n-ar fi existat fără întunecatul Ev Mediu. Războaiele sunt şi ele necesare în echilibrul misterios şi crud al istoriei pline de farse şi drame care se încolăcesc pe spirala ei mai departe, repetând erorile sau provocând altele de intensităţi şi mai mari.

La alt nivel, subconştient, individul pe cât se teme de catastrofă, pe atât o invocă. Frica, cea mai puternică fantasmă ieşită din cutia Pandorei, este şi cea mai importantă limită umană, spiriduşul care sfredeleşte haosul aruncându-ne din când în când în oase mostre ale frigului şi întunericului de dincolo, ale infinitului şi dezordinii.

Frica de dramă îi face pe oameni s-o invoce în speranţa că ar putea-o îmblânzi. În expresiile înţelepciunii populare, se spune că „e bine să pui răul în faţă” pentru a preveni sau diminua şocul întâmplărilor nefericite, dar se mai spune şi că „de ce ţi-e frică nu scapi”… Concepţia că după fiecare „ploaie și furtună mai vine şi vreme bună” nu poate absolvi teama de imprevizibil şi de necunoscut, nici nu poate contrazice legea murphyană, conform căreia după orice rău poate să vină unul şi mai mare, ori zicala că „o nenorocire nu vine niciodată singură”.

Veştile rele fac spectacolul. Tragediile captează cel mai bine curiozitatea, întreţinând stări de interes şi alertă speculate de diverse instituţii ale puterii. Mass-media nici n-ar exista fără ele şi ne manipulează emotivitatea pariind pe sloganul „no news, good news”, adică nu e ştire aceea care nu e proastă. Pe vremuri mesagerului unei veşti proaste i se tăia capul. Azi este recompensat cu o mare audienţă. Canalele de ştiri din lumea întreagă trăiesc din drame. Dictaturile se bazează pe frică şi ameninţări şi chiar marile puteri ale lumii vestice recurg la instalarea unor stări de teamă şi incertitudine prin menţinerea unor focare de conflict în diverse zone ale lumii, sau invocând pericolul terorismului internaţional. Fantasma dramei este fluturată mereu pentru a supune, iar frica de viitor, de nefericire sau de moarte îi amplifică autoritatea legitimând forme diverse de dominaţie, fie ele politice, religioase ori spirituale.

De multe ori nefericirea personală atrage dorinţa unei drame la scară largă. Când sunt loviţi de o nenorocire, instinctiv oamenii caută în jur exemple de nenorociri mai mari ca ale lor. Durerea pare să se atenueze prin sentimentul că nu sunt singuri în suferinţă ori că alţii sunt chiar mai nefericiţi decât ei. A cântări şi a compara suferinţa personală cu a altora în dorinţa de a găsi supape de rezistenţă ţine de omenesc. După cum de omenesc ţine nu doar compasiunea, ci şi nevoia de a şti că suferinţa e generală, că dramele lovesc oriunde şi pe oricine. Există chiar o voluptate a veştilor rele. Cel care le transmite se simte important că provoacă o surpriză, cel care le primeşte e fericit când nu e el cel afectat direct.

Ideea că drama personală ar duce la nevoia de catastrofă cosmică nu este nouă. În tragediile greceşti odată cu crimele pasionale se cutremurau şi pământul şi zeii. Când lumea se află într-un impas, când speranţele sunt contrazise, ochii se ridică spre cer în aşteptarea unui deznodământ. Şi de cele mai multe ori se aşteaptă unul dramatic, capabil să schimbe radical starea lucrurilor.

Pentru instaurarea binelui e nevoie de mult timp, de un teren care trebuie îndelung pregătit iar consecinţele se vor vedea doar târziu, când lucrurile vor fi aşezate solid în matcă. Pentru a te bucura de efectele binelui e nevoie de răbdare, rezistenţă, tenacitate. Răul loveşte abrupt iar schimbările produse de el sunt rapide şi violente.

Nevoia de catastrofă vine şi din pierderea iluziilor. Iar azi, mai mult ca oricând, mocneşte ideea distrugerii ca paradox al salvării. Într-un moment în care dezvoltarea tehnologică a atins performanţe greu de imaginat chiar cu câţiva ani în urmă, în care până şi cerul pare să încapă într-un ecran de computer or într-un gadget strecurat în ureche, cu cât civilizația digitală explodează, cu atât iluziile se subțiază iar Dumnezeu fuge şi mai departe. Am ajuns oare nişte cuceritori trişti, niște campioni extenuați? Sunt oare inutile reuşitele materiale odată ce tot mai mulţi se plâng de singurătate, depresii şi anxietăţi? Stări apăsătoare de nesiguranţă şi nefericire trec prin sufletele golite ale soldaţilor standardizaţi nevoiţi să pedaleze până la capăt în interiorul mecanismelor tot mai performante. Să se întâmple ceva şi să fim absolviți!

Doar că obsesia sfârşitului lumii aproape s-a banalizat după eşecurile din 2000 şi 2012 când aşteptările de colaps au fost înşelate iar lumea şi-a văzut de drum mai departe. E adevărat că sunt mai multe, mai dese şi mai devastatoare dezastre naturale, crize economice severe, războaie religioase, pericole nucleare în escaladare… Canale de televiziune ca History, Discovery, sau Weather dedică tot mai mult spaţiu posibilelor catastrofe care pot lovi omenirea şi pământul, de la schimbarea polilor magnetici la topirea gheţarilor şi creşterea intensităţii solare, de la erupţii vulcanice şi tsunami la cutremure şi uragane devastatoare. Mai nou, până şi luna, element romantic, de care avem o atracţie benefică, aflăm că ne poate fi potrivnică. Dacă s-ar îndepărta de pământ doar puţin, ni se spune, ne-ar aştepta o catastrofă. Nostradamus rămâne în prim plan cu catrenele lui fără sens din care specialişti cu diverse diplome descifrează exclusiv tragedii. Teoriile conspiraţiilor proliferează, propovăduind sfârşitul fie prin virusuri scăpate intenţionat din laboratoare, fie prin experimente care ar putea recrea haosul ori ar stârni găuri negre ale universului ce ne-ar putea înghiţi pe negândite.

Unii invocă sfârşitul ca pe o pedeapsă pentru degradarea spirituală a omenirii, alţii ca pe o necesitate în urma înmulţirii populaţiei globului şi a reducerii dramatice a resurselor. Până şi americanii, notorii pentru optimismul şi atitudinea lor pozitivă, sunt cuprinşi de spaima prăbuşirii imperiului ori de consecințele unor alegeri nefaste. Sfârşitul ar veni, conform unor profeţi texani de ocazie, odată cu anularea banului şi timpului, cei doi adversari ai fericirii, vinovaţi pentru spaimele şi alienarea lumii moderne. Apetenţa pentru catastrofă e mai vie ca oricând. Dar în secret fiecare speră că îi va supravieţui şi că îşi va freca palmele mulţumit de undeva de sus.

Carmen Firan, 11 ianuarie 2016

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (15-1-2017 la 22:42)

    > De ce ne e frică

    Mai precis cui îi este frică? Mie nu!

    > … legea murphyană, conform căreia după orice rău poate să vină unul şi mai mare

    Aceasta este o eroare. „Legea lui Murphy este maxima care are următorul enunț: „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”. Este luată mai mult în glumă.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_lui_Murphy

    > De multe ori nefericirea personală atrage dorinţa unei drame la scară largă.

    Ideea unora că lumea să moară cu ei este veche. Îmi amintesc de un pilot cu probleme psihice care s-a sinucis, omorându-i şi pe toţi pasagerii din avionul pe care îl pilota. Asemenea oameni trebuie descoperiţi din vreme şi ajutaţi.

    > Nevoia de catastrofă vine şi din pierderea iluziilor. Iar azi, mai mult ca oricând, mocneşte ideea distrugerii ca paradox al salvării. … Dumnezeu fuge şi mai departe.

    Oare ce iluzii pierdute, salvarea de ce? Se pune întrebarea cum i-am putea ajuta pe cei panicaţi? Iar că dumnezeu fuge de unii, sau invers, de ce ar fi aceasta o catastrofă?

    Întrebări care, din experienţa precedenta de a comenta scrierile d-nei Firan, vor rămâne fără răspuns…

    > Unii invocă sfârşitul ca pe o pedeapsă pentru degradarea spirituală a omenirii, alţii ca pe o necesitate în urma înmulţirii populaţiei globului şi a reducerii dramatice a resurselor.

    Sfârşitul cui, a omenirii? Ne este frică de pedepsele de la Cel de Sus pentru o presupusă degradare spirituală? Ne întoarcem la Nostradamus?

    De când populaţia globului a crescut, pe ansamblu o duce mai bine, ceea ce nu este greu de demonstrat şi înţeles.

    Resursele nu au scăzut dramatic, ba de regulă chiar au crescut, deoarece s-au găsit mai multe, sau au fost înlocuite graţie progresului tehnologic.

    >Apetenţa pentru catastrofă e mai vie ca oricând. Dar în secret fiecare speră că îi va supravieţui şi că îşi va freca palmele mulţumit de undeva de sus.

    O afirmaţie scoasă din burtă şi o acuzaţie de egoism pe măsura ei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (16-1-2017 la 16:35)

    Stimata Dna Firan,

    Acest articol m-a dezamagit. Frica, frica, frica!

    Locuind la Los Angeles de multi ani, am trecut prin cutremure, chiar in zilele astea, dupa ploi torentiale, unele case cladite pe multi, aluneca. Intradevar, este infricosator, dar nu cred ca populatia traieste in frica. Devastatii naturale au fost, sint si vor fi in viitor, si noi nu avem nici o putere sa le oprim. Facem cit putem sa minimanizam rezultatele catastrofelor naturale, dar NU TRAIM IN FRICA!

    Cind am emigrat din Romania, toti emigrantii pe care-i cunosteam (inclusiv eu), incepeam fraze cu urmatoarele cuvinte: „Mie mi-e frica ca…” Eu m-am maritat cu un American (a treia generatie in SUA) si nu dupa mult timp dupa ce ne-am cunoscut, el a remarcat ca eu spun „mie mi-e frica”. Nimeni pina atunci nu mi-a spus sau s-a sezizat ca spun asta cam tot mereu. Cu timpul, m-am dezvatat de a spune „mi-e frica” si sa va spun sincer, am inceput sa vad viata si tot ce ma inconjoara intr-o alta lumina. Lumina asta a fost pentru mine OPTIMISM in loc de PESIMISM.

    In articolul dumneavoastra, faceti aluzie la alegerile care au avut loc in SUA. FRICA DE TRUMP!? Nu! Are gura mare? Da! Se va calma? Probabil! Eu sint optimista ca totul va fi bine. BUMPS ON THE ROAD AHEAD? For sure! Dar vom trece peste ele, poate zgariati un pic, dar eu vad lumina la sfirsitul tunelului.

    Nu este o viata productiva sa traim in frica!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 2

  • Alexandru Leibovici: (17-1-2017 la 08:55)

    Din câte am înţeles, d-na Firan a comunicat că nu va participa la discuţii 🙁

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Boris M. Marian: (17-1-2017 la 14:41)

    Autoarea, Carmen Firan este poetă, iar poeții în majoritate nu sunt firi vesele, de aceea încerc să o înțeleg, noi, europenii suntem mai puțin rezistenți la pericole, este o moștenire de două milenii, nu cunoaștem spiritul Indiei, Chinei, Japoniei, ca și cultura amerindiană. Totuși regret că nu participă la dialog. Probabil nu are ce spune în plus, preferă să scrie poeme. Nu o ironizez, dar nici nu o laud, când publici un text ți-l asumi și revii, din politețe, cel puțin. Mie mi-e frică de boli, de moarte, dar este ceva banal, nu mi se pare atractiv subiectul. Să fim sănătoși. Cu Dumnezeu sau fără El, înainte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (17-1-2017 la 14:46)

    @Alexandru

    > Din câte am înţeles, d-na Firan a comunicat că nu va participa la discuţii 🙁

    Sper că măcar citeşte comentariile, inclusiv pe cel de mai sus al compatrioatei Domniei Sale, d-na Lucaciu.

    Constat cu mulţumire că pe ACUM teoriile negre, de sfârşit de lume, şi cele fixate pe răul care ne-ar învălui şi înghiţi, nu par să se bucure de aprecierea comentatorilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (17-1-2017 la 18:22)

    @dle Boris Marian

    „Mie mi-e frică de boli, de moarte” Da, intradevar, bolile nu sint ceva la care ma uit cu placere, dar nici nu ma gindesc cu frica. Sint optimista ca daca cade pe mine o boala, sa fie curabila. Daca nu, asta este si nu-mi pierd timpul cu FRICA.
    Iar despre moarte, am o noutate pt dv. TOTI VOM MURI sooner or later! Frica de moarte? NU!!! As vrea sa se intimple cit mai tirziu in viata, dar repet… nu-mi pierd timpul cu FRICA , ci ma bucur de fiecare moment din viata asta.
    FRICA paralizeaza omul!

    Dv o cunoasteti personal pe Dna Firan? De unde stiti ca nu este vesela? Comentariul dv despre dna Firan is out of place!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 3

  • Victor Manta: (17-1-2017 la 19:16)

    @Wanda Lucaciu

    Subscriu la părerile d-nei Lucaciu legate de frica de moarte!

    > Comentariul dv despre dna Firan is out of place!!! (a d-lui Marian – vm)

    Acest comentariu al d-lui Marian: „Autoarea, Carmen Firan este poetă, iar poeții în majoritate nu sunt firi vesele, de aceea încerc să o înțeleg” nu mi se pare nepotrivit (inappropriate = our of place).

    Ştim că dl. Marian se ocupă de poezie, aşa că poate că dânsul recunoaşte mai bine ceea ce nouă, simplilor muritori, ne scapă.

    Un lucru mi se pare sigur, şi anume că d-na Firan scrie bine şi cu multă simţire, care sunt caracteristici ale firilor poetice. Am reţinut ideea şi voi fi mai atent pe viitor în comentariile proprii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Alexandru Grosu: (18-1-2017 la 19:46)

    Exista vreo deosebire intre frica si lasitate?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Victor Manta: (18-1-2017 la 20:50)

    @Alexandru Grosu

    > Exista vreo deosebire intre frica si lasitate?

    Da, există.

    https://dexonline.ro/definitie/fric%C4%83

    https://dexonline.ro/definitie/la%C8%99itate

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (18-1-2017 la 23:12)

    @ Alexandru Grosu

    Exista vreo deosebire intre frica si lasitate?”

    Sper ca glumiti

    Nu numai ca este o diferenta,dar aceste doua cuvinte nu sint interchangeable.

    Fiica mea este psihologa. Am intrebat-o sa-mi dea definitia pentru FRICA si Lasitate.

    Frica este o stare de neliniste, iar Lasitatea este o stare umana immorala si ne-etica.

    O pesoana poate sa fie fricoasa, dar nu neaparat laşa

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Victor Manta: (19-1-2017 la 03:37)

    > Am intrebat-o (pe fiică – vm) sa-mi dea definitia pentru FRICA si Lasitate.

    Fiica (să vă trăiască!) nu a dat definiţii, dar a arătat o diferenţă între sensurile celor două cuvinte, aşa cum cerea în întrebarea sa dl. Grosu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Boris M. Marian: (19-1-2017 la 09:49)

    @ W. Lucaciu

    Ca să comentez o autoare nu trebuie să o cunosc personal, dar am lecturat multe poeme publicate în țară de doamna Firan, poet apreciat de critici. În ce privește bolile, moartea, să nu ne lăudăm prea mult, eu am spus că frica față de boli, moarte este banală, dar absolut omenească, numai animalele nu realizează tragicul existenței umane, să vedeți ce speriați sunt unii medici când se îmbolnăvesc. Nu vă doresc momente de acest fel, fiți fericită, dar nu veniți cu masca eroului nemuritor. De la Homer și până azi moartea a servit literatura cu texte minunate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (19-1-2017 la 22:10)

    @Boris M. Marian

    > De la Homer și până azi moartea a servit literatura cu texte minunate.

    Înclin să cred că viaţa a servit literatura cu texte şi mai bune, şi mai numeroase.

    Apropo, ştiţi care este asemănarea între generali şi medici? Şi unii şi alţii îşi înmormântează în ţărână insuccesele.

    După aceea vin poeţii şi le reînvie… :-;

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Boris M. Marian: (20-1-2017 la 01:41)

    Frumos spus

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Grosu: (20-1-2017 la 15:30)

    Stimati domni, va multumesc pentru raspunsurile frumoase despre frica si lasitate. Sunt un amator al lui Mihail Bulgakov. In cartea lui nemuritoare „Maestrul si Margareta”, Pilat din Pont a condamnat la moarte un vagabond cu numele Ieshua Ha-Nozzri, pe care procuratorul Iudeei il socotea drept medic si filozof. Nu l-a condamnat la moarte din cauza ca „filozoful-vagabond” prezenta vreun pericol pentru oameni, ci din cauza unui denunt, facut de tanarul Iuda din Kiriat, care, dupa ce l-a poftit in casa sa pe Ha Nozzri si a discutat cu el prieteneste, l-a denuntat Sinedriului si l-a invinuit de nerespect fata de Cezar. Pilat, care avea nevoie de un medic, a incercat sa-l scape pe „filozoful nebun si vagabond”, dar afland ca isi poate pierde cariera, l-a condamnat la moarte. Ce a stat la baza deciziei lui Pilat? Frica ori lasitatea? Procuratorul nu era un om fricos, a trecut prin multe batalii, a varsat mult sange, a vazut moartea cu ochii sai. Dar in cazul dat, s-a speriat cu adevarat. Ce a fost? Frica sau lasitate?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (20-1-2017 la 17:10)

    La baza decizei lui Pilat a fost faptul ca putea sa-si piarda cariera. „Procuratorul nu era un om fricos…” dar ca sa-si pazeasca cariera, din laşitate, l-a condamnat la moarte

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • Alexandru Grosu: (20-1-2017 la 17:49)

    Cred ca doamna Lucaciu are dreptate. Pilat nu a fost in stare sa ramana moral in situatia creata. Mai mult, in semn de razbunare, el a ordonat (neformal) asasinatul tradatorului marsav Iuda din Kiriat, dar… A fost in stare sa nu fie las doar in somn. In somn, Pilat era gata sa se dezica de cariera, sa-l salveze pe acel „filozof nebun”.

    Iata ce spune Bulgakov:

    „Şi, desigur, ar fi fost îngrozitor chiar să te gândeşti că un asemenea om putea fi executat. Supliciul nu a avut loc! Nu! Iată în ce consta farmecul acestei călătorii în sus pe treptele lunii.

    Aveau timp destul; ploaia torenţială, cu trăsnete şi fulgere, nu va veni decât spre seară, şi laşitatea e, fără doar şi poate, unul dintre cele mai îngrozitoare vicii. Aşa spunea Yeshua Ha-Nozri. Nu, filozofule, te contrazic: laşitatea ESTE cel mai îngrozitor dintre vicii!

    Uite, de pildă, actualul procurator al Iudeii, pe când era tribun al legiunii, nu se înspăimântase în Valea Fecioarelor, când germanii turbaţi de furie fuseseră gata-gata să-l sfâşie pe uriaşul Moartea-Şobolanilor*. Dar dă-mi voie, filozofule! Oare se poate ca tu, cu inteligenţa ta, să crezi că procuratorul Iudeii ar putea să-şi distrugă cariera din pricina unui om care a săvârşit o crimă împotriva cezarului?

    Da, da… gemea şi plângea cu sughiţuri în somn Pilat. Bineînţeles, are să şi-o distrugă. Dimineaţă n-ar fi făcut-o, dar acum, noaptea, cântărind totul, este de acord să şi-o distrugă. Va face orice ca să-l salveze de la execuţie pe acest visător nebun şi vraci, care nu are absolut nici o vină!

    — De-acum înainte vom fi totdeauna împreună, îi spunea în somn filozoful-vagabond în zdrenţe care, nu se ştie cum, apăruse în calea Călăreţului cu lancea de aur; când se va vorbi de unul, pe loc se va spune şi de celălalt! De voi fi pomenit eu, în aceeaşi clipă te vor pomeni şi pe tine! Pe mine, un copil găsit, fiul unor părinţi necunoscuţi, şi pe tine, fiul unui rege-cititor în stele şi al unei fete de morar, frumoasa Pila.

    — Te rog, nu mă uita, pomeneşte-mă şi pe mine, fiul cititorului în stele, îl ruga în somn Pilat pe filozof.

    Şi, primind asigurări printr-un clătinat afirmativ din cap de la cerşetorul din En-Sarid, care păşea alături cu el, crudul procurator al Iudeii plângea în somn şi râdea de bucurie. ”

    Pilat s-a razbunat pe Marele Preot al Iudeii Kaiafa, l-a omorat pe marsavul Iuda din Kiriat, dar… Socotea ca toate aceste actiuni sunt mici si nedemne. Lasitatea este cel mai mare viciu uman.

    * Centurionul Marcus, zis Moartea Sobolanilor este un legionar roman, mutilat in batalia din Valea Fecioarelor de catre barbarii germani. Pilat, cu soldatii sai i-a salvat viata in acea batalie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (20-1-2017 la 18:47)

    @Alexandru Grosu

    > Procuratorul nu era un om fricos, a trecut prin multe batalii, a varsat mult sange, a vazut moartea cu ochii sai. Dar in cazul dat, s-a speriat cu adevarat.

    În romanul lui Bulgakov, Pilat a fost un procurator, adică un guvernator (al provinciei cucerite şi ocupate Iudeea). Procuratorii unor provincii mici erau numiţi direct de împărat, şi nu de senatul roman.

    Ioşua i-a explicat procuratorului, în timpul interogatoriului, că orice putere reprezintă o violenţă asupra oamenilor şi că va veni vremea când nu vor exista nici cezari şi nici o altă putere.

    („В числе прочего я говорил, — рассказывал арестант, — что всякая власть является насилием над людьми и что настанет время, когда не будет власти ни кесарей, ни какой-либо иной власти. Человек перейдет в царство истины и справедливости, где вообще не будет надобна никакая власть”).

    Auzind acestea, Pilat a strigat cu o voce ruptă şi bolnavă că nu a existat pe lume şi nu va exista o putere mai mare şi mai bună pentru oameni decât cea a împăratului Tiberiu.

    („На свете не было, нет и не будет никогда более великой и прекрасной для людей власти, чем власть императора Тиверия! — сорванный и больной голос Пилата разросся”).

    Sursa: biblioteca proprie.

    > Ce a stat la baza deciziei lui Pilat? Frica ori lasitatea?

    Nici una, nici alta. Pilat era un militar, trimis în misiune pe un „front” aflat în permanentă agitaţie, unde el avea de îndeplinit un ordin cu caracter general care i-a fost dat de superiorul său ierarhic. Drept care el a acţionat conform literei şi spiritului ordinului primit, deşi personal acesta nu-i convenea (deoarece dăduse de un tămăduitor de vârf)!

    Găsesc că este dificil şi riscant de judecat un asemenea om pentru ceva întâmplat în vremuri cu mult diferite de ale noastre.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Grosu: (20-1-2017 la 19:18)

    In romanul lui Bulgakov procuratorul este in primul rand un om suferind. Boala incurabila, hemicrania, care face sa doara capul, este oprita ca prin farmec de catre un „filozof-zdrenturos-vagabond, care este in stare sa vorbeasca 3 libi: latina, greaca si arameica. Diaconul bisericii ortodoxe moderne, Andrei Kuraiev, nu il socoate pe Ieshua Ha Nozzri un personaj „pozitiv”. Kuraev crede ca Ha Nozzri este in realitate Lev Tolstoi, cu ivatatura sa despre „oamenii buni”, care exista cu adevarat. Kuraev nu gaseste in romanul lui Bulgakov niciu personaj pozitiv. Chiar si „Maestrul” este un „profitor” al anilor politicii „NEP” din anii 20 ai sec. trecut. Chiar si Margareta este o femeie decazuta ordinara. Eu am incercat sa redau parerea autorului despre lasitate in comentariul de mai sus. Imi cer iertare, daca nu am reusit!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (20-1-2017 la 23:59)

    @Alexandru Grosu

    > In romanul lui Bulgakov procuratorul este in primul rand un om suferind.

    Eu aş zice că Pilat din roman este în primul rând întruchiparea puterii imperiului roman, cuceritor al Iudeii. El aşa se şi comportă, deşi suferinţa îl pune într-o situaţie dificilă.

    > Eu am incercat sa redau parerea autorului despre lasitate in comentariul de mai sus.

    Această părere venită de la dv. a apărut după ce eu am scris comentariul meu, deşi ea apare înainte în comentarii. Este o meteahnă tehnică a lui ACUM. De aceea a rămas necomentată.

    Eu mi-a exprimat părerea mea despre ce aţi întrebat, şi anume: „Ce a fost? Frica sau lasitate?”.

    > Diaconul bisericii ortodoxe moderne, Andrei Kuraiev, nu il socoate pe Ieshua Ha Nozzri un personaj „pozitiv”.

    Încă un exeget al operei lui Bulgakov. Bănuiesc că bisericii nu-i place ca alţii să-şi bage nasul în ceva pe care ea îl consideră ca fiind teritoriul ei de drept.

    > Chiar si „Maestrul” este un „profitor” al anilor politicii „NEP” din anii 20 ai sec. trecut. Chiar si Margareta este o femeie decazuta ordinara.

    Noroc că nu biserica este îndrumătoarea noastră în înţelegerea operei complexe a lui Bulgakov şi că, deci, suntem liberi să îl ignorăm pe acest diacon suspicios şi părerea lui despre una dintre cele mai romantice perechi de îndrăgostiţi ai literaturii universale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Alexandru Grosu: (21-1-2017 la 11:25)

    „Eu aş zice că Pilat din roman este în primul rând întruchiparea puterii imperiului roman, cuceritor al Iudeii. El aşa se şi comportă, deşi suferinţa îl pune într-o situaţie dificilă.”

    Un cuceritor roman al Iudeii nu are framantari sufletesti:

    https://www.youtube.com/watch?v=5iAiT-jWD04

    АВЕ МАРИЯ

    Дело явно липовое – все, как на ладони,
    Но пятую неделю долбят допрос,
    Следователь-хмурик с утра на валидоле,
    Как пророк, подследственный бородой оброс…
    А Мадонна шла по Иудее
    В платьице, застиранном до сини,
    Шла Она с котомкой за плечами,
    С каждым шагом становясь красивей,
    С каждым вздохом делаясь печальней,
    Шла, платок на голову набросив –
    Всех земных страданий средоточье,
    И уныло брел за Ней Иосиф,
    Убежавший славой Божий отчим… Аве Мария…
    Упекли пророка в республику Коми,
    А он и – перекинься башкою в лебеду.
    А следователь-хмурик получил в месткоме
    Льготную путевку на месяц в Теберду…
    А Мадонна шла по Иудее,
    Оскользаясь на размокшей глине,
    Обдирая платье о терновник,
    Шла Она и думала о Сыне,
    И о смертных горестях сыновьих.
    Ах, как ныли ноги у Мадонны,
    Как хотелось всхлипнуть по-ребячьи,
    А вослед Ей ражие долдоны
    Отпускали шутки жеребячьи… Аве Мария…
    Грянули впоследствии всякие хренации,
    Следователь-хмурик на пенсии в Москве,
    А справочку с печатью о реабилитации
    Выслали в Калинин пророковой вдове…

    А Мадонна шла по Иудее!
    И все легче, тоньше, все худее
    С каждым шагом становилось тело…
    А вокруг шумела Иудея
    И о мертвых помнить не хотела.
    Но ложились тени на суглинок,
    И таились тени в каждой пяди,
    Тени всех бутырок и треблинок,
    Всех измен, предательств и распятий…
    Аве Мария!..

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (21-1-2017 la 16:43)

    @Alexandru Grosu

    > Un cuceritor roman al Iudeii nu are framantari sufletesti

    În textul care urmează după cele de mai sus (un cântec frumos de Al. Galici, interpretat de actriţa Lada Negruli) nu observ să se vorbească despre Pilat.

    Despre personajul lui Bulgakov ştim din roman că el suferă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Grosu: (22-1-2017 la 11:02)

    Fiecare epoca isi are „Pilatii” proprii, fiecare „Iudeie” isi are eroii sai: acei condamnati pe nederept si acei care condamna pe nedrept. Da, in versurile lui Galici nu este pomenit direct Pilat, dar apare un anchetator (hmurik), care, exact ca si Pilat, sufera trupeste si are nevoie de medicamente (Pilat suferea de hemicranie, hmurik-ul avea nevoie de validol).

    Si apoi, nu uitati de cuvintele lui Bulgakov:

    „— De-acum înainte vom fi totdeauna împreună, îi spunea în somn filozoful-vagabond în zdrenţe care, nu se ştie cum, apăruse în calea Călăreţului cu lancea de aur; când se va vorbi de unul, pe loc se va spune şi de celălalt! De voi fi pomenit eu, în aceeaşi clipă te vor pomeni şi pe tine! Pe mine, un copil găsit, fiul unor părinţi necunoscuţi, şi pe tine, fiul unui rege-cititor în stele şi al unei fete de morar, frumoasa Pila.”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (22-1-2017 la 13:42)

    @ Al Grosu

    Textul citat este din Galici, mult iubit cândva de tineri

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (22-1-2017 la 15:01)

    @Alexandru Grosu

    > Fiecare epoca isi are „Pilatii” proprii, fiecare „Iudeie” isi are eroii sai: acei condamnati pe nederept si acei care condamna pe nedrept.

    Trist, dar adevărat.

    Pe Pilat îl compătimesc totuşi într-o oarecare măsură, deşi mă satisface că a fost aspru pedepsit în roman.

    Spre deosebire de el, kagebistul Hmurik ţi-a terminat probabil liniştit la pensie viaţa sa criminală. Este adevărat că mulţi ca el au fost şi ei periodic eliminaţi fizic, dar nu pentru ceea ce au făcut, ci deoarece ştiau prea multe lucruri groaznice (pe care se baza, deşi le ascundea în bună parte, puterea sovietică).

    „— De-acum înainte vom fi totdeauna împreună, îi spunea în somn filozoful-vagabond în zdrenţe care, nu se ştie cum, apăruse în calea Călăreţului cu lancea de aur …”.

    În vieţile de roman al celor doi nimic nu a fost întâmplător, aşa cum nu a fost întâmplătoare nici apariţia diavolilor tocmai în Moscova sovietică.

    Şi ce prăpăd tragi-comic au făcut, din fericire fără intervenţia confratelui lor pustiitor, Abadonna!

    Un Abadonna criminal, adică nu unul imparţial ca în roman, va veni însă peste câţiva ani, călare pe puhoaie de tancuri şi avioane…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (22-1-2017 la 16:02)

    Eu am inceput sa ma interesez de crimele staliniste la sfarsitul anilor 80, in perioada de perestroica gorbaciovista, cand se vorbea deschis despre aceste lucruri. Nu era nicio primejdie sa citesti carti ori ziare, sa privesti filme pe aceasta tema.

    In vara anului 1989, Frontul Popular a organizat in centrul Chisinaului un miting garandios, numit „Marea Adunare Nationala”, unde s-a luat decizia de a trece la limba romana drept limba de stat in RSSM, de a trece la grafia latina, a fost condamnat pactul criminal Hitler-Stalin, a fost condamnata activitatea KGB-ului, etc. A fost o sarbatoare a libertatii. In Romania era la putere familia Ceausescu cu partidul, la noi oamenii aveau posibilitatea sa spuna ce doresc, fara a avea teama de KGB-isti. Desigur, eu eram un pusti, care nu realizase nimic in viata, nu am fost disident, luptator cu regimul, eram foarte departe de toate aceste lucruri.

    Unica data in viata mea am intalnit un KGB-ist adevarat abia peste 3 ani, in 1992, cand nu mai exista URSS, cand se terminase razboiul din Transnistria, unde s-a refugiat in majoritatea sa fostul KGB din Tarile Baltice. Era vara, trebuia sa merg la practica, la o uzina de microelectronica din Chisinau, care se numea scurt „Mezon”. Producea circuite integrate pentru electronica URSS. Aceasta uzina a fost candva vizitata si de catre tovarasul Ceausescu, scopul era sa i se demonstreze, cat de „departe” a pasit Moldova Socialista” in comparatie cu Romania. Dar, in 1992 timpurile s-au schimbat cardinal: a disparut URSS, formal a disparut KGB-ul, s-a varsat sange la Nistru, a cazut regimul comunist.

    Pentru a putea merge la practica la acea uzina, profesorul responsabil te scria pe o lista, pe care o prezenta administratiei universitatii si a intreprinderii. Fiindca a uitat sa-mi puna numele pe acea lista, la cererea mea a intocmit o lista noua si m-a obligat chiar pe mine sa o duc la rectorat. Acolo, la rectorat, o secretara plictisita de lucru m-a indrumat catre un „cabinet”, lista trebuia vizata de catre o persoana. Am intrat in acel birou micut. La masa statea un barbat in etate, sa fi avut poate vreo 80 de ani, era foarte uscat si blajin, parea ca viata se tine in acest corp uman doar datorita ochilor lui buni. La „buna ziua” mi-a raspuns cu un „Zdrastvuite molodoi celovek”.

    I-am lamurit in rusa situatia cu lista si l-am rugat sa o semneze. Am ramas trasnit de schimbarea petrecuta in el: a inceput brusc sa injure profesorul, care a gresit lista. Trebuie sa cunosti bine limba rusa, ca sa apreciezi injuraturile tipului. Erau injuraturi cu „multe etaje”. Nu accepta niciun fel de greseli in lista, motiva ca pe timpurile trecute, o greseala costa libertatea. Priveam nedumerit si nu intelegeam ce se petrece, tipul parca iesise de pe ecranele filmelor despre calaii cekisti-NKVD-isti din anii lui Stalin. Dupa ce mai nu s-a sufocat de furie, a iscalit lista si mi-a spus: Svoboden… poka.

    Am dus lista la rectorat, apoi m-am intors la profesor (acela a trecut prin masina de tocat a KGB-ului, parintii si toata familia i-au fost candva deportati in Siberia). I-am povestit cele intamplate. A ras mult timp, a spus ca-l cunoaste pe acel „batranel blajin” de foarte mult timp, este un fost ofiter KGB care a activat la universitate foarte mult timp, ocupandu-se de protejarea „secretului de stat” in randul inventatorilor, profesorilor, savantilor de la universitate. Profesorul era uimit, credea ca personajul respectiv e demult la pensie, nu-i venea sa creada ca sta inca in micul sau birou si vegheaza. Asa, intr-un mod ciudat, am avut unica mea „confruntare” cu KGB-ul, care nu mai exista in RM, dar care exista si astazi la Tiraspol, Transnistria.

    Intre timp au trecut de atunci 25 de ani, dar nici astazi in RM nu a fost promulgata Legea Lustratiei, asa ca toti „colaboratorii KGB-ului” sunt bine-mersi, ocupa posturi de stat si se simt bine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (22-1-2017 la 17:46)

    Exact, stimate domnule Marian. Textul apartine bardului Aleksandr Galici. A fost alungat din URSS, a murit la Paris in niste imprejurari stranii.

    https://www.youtube.com/watch?v=WbKFiLJ9gPQ

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (22-1-2017 la 19:36)

    @Alexandru Grosu

    Este foarte interesant tot ce aţi povestit despre schimbările din Rep. Moldova.

    > Aceasta uzina a fost candva vizitata si de catre tovarasul Ceausescu, scopul era sa i se demonstreze, cat de „departe” a pasit Moldova Socialista” in comparatie cu Romania.

    Nu cred că Ceauşescu a fost impresionat din cale afară, şi nici specialiştii care îl însoţeau. Desigur că „Mezon” şi alte firme asemănătoare din Rep. Sov. Moldovenească lucrau pentru o piaţă mai mare decât fabricile româneşti de componente electronice şi de calculatoare electronice, dar datorită unei perioade mai bune în relaţiile cu Westul, România a putut profita binişor de acele relaţii.

    Toate acestea s-au prăbuşit după dispariţia comunismului, deoarece îşi pierduseră şi raţiunea de a exista, şi subvenţiile grase primite din partea statului.

    Dau doar un exemplu, care dezvăluie ceva din realitatea economică de atunci. Acolo unde lucram în România, ne procuram componentele electronice, inclusiv circuitele integrate (CI), de la IPRS Băneasa. Evident că nu eram autorizaţi să luăm din import ceva ce se producea în ţară.

    Într-o bună zi IPRS, pentru motive necunoscute mie, nu a mai putut să ne livreze anumite CI, drept care am primit, tot pe căi oficiale, unele identice fabricate de o întreprindere din RDG (deci tot din Est). Surpriza a fost că CI ne-au fost facturate la un preţ de 10 ori mai mic decât cel stabilit de IPRS. În West, unde au fost de altfel inventate, aceleaşi componente costau deja încă de 10 ori mai puţin…

    Aviz celor care şi astăzi mai plâng după industria dispărută din România şi care, cu sau fără spumă la gură, continuă să explice că dacă s-ar fi făcut altfel, atunci azi erau lideri mondiali în materie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (23-1-2017 la 17:36)

    Este foarte greu sa vorbesc de astazi a cui tehnologie a fost mai performanta: sovietica sau romaneasca. Aici ar trebui sa se discute tehnologii concrete: ce fel de tranzistori utilizati, bipolari, cu efect de camp, N-MOS, CMOS, care era diametrul plachetei de siliciu procesate, etc. Care era gradul de integritate, timpul de procesare.

    Sunt foarte sceptic ca sovieticii erau atat de inapoiati, cu atat mai mult ca uzina „Mezon”producea CI si pentru scopuri militare si pentru cosmosul sovietic. Multe tehnologii au fost cumparate din vest, liniile din Chisinau erau completate pana la buze cu optica germana, echipament german.

    E un lucru foarte disutabil si nu il putem demonstra. Ce imi amintesc din acei ani? In 1990 s-a deschis hotarul romano-sovietic, a fost organizate asa numitele „poduri de flori”. Moldovenii sovietici au vizitat Romania, peste un milion de cetateni romani au vizitat RSSM. Stiu ca una din preocuparile majore a cetatenilor Romaniei era sa procure in masa aparate TV (televizoarele ALFA se cumparau ca painea cea calda), aparate electronice, casetofoane. Au ras toate depozitele, magazinele. Spuneau ca pretul este foarte convinabil. Nu ca imi parea rau, la Chisinau exista o uzina enorma de televizoare Alfa. Desigur ca peste un timp, cetatenii Romaniei au trecut la alt tip de electronica, dar la inceput au carat totul ce se putea cara din URSS.

    Apropos, am lucrat cativa ani la un institut de cercetare a tehnologiilor celulelor solare bazate pe Si-monocristalin din Saxonia Inferioara, RFG. Pot spune cu satisfactie ca instalatiile de fotolitografie pe care le-am obtinut de la uzina „Mezon” pentru laboratorul de tehnologie de la universitatea din Chisinau erau mult mai performante decat cele de la institutul german. Cateva generatii de studenti romani de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi ne-au vizitat pe parcursul anilor, pentru a petrece practica tehnologica.

    Tak chto, i my ne lovili muh nozdreami! 🙂 🙂 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (23-1-2017 la 20:43)

    @Alexandru Grosu

    > Este foarte greu sa vorbesc de astazi a cui tehnologie a fost mai performanta: sovietica sau romaneasca.

    Este ceva ce cred că a variat în timp şi spaţiu. Central este ceea ce scrieţi: „Multe tehnologii au fost cumparate din vest …”.

    > Sunt foarte sceptic ca sovieticii erau atat de inapoiati …

    Depinde faţă de cine. Serviciile lor de informaţii erau foarte active şi eficiente în a „procura” informaţiile necesare despre tehnologiile din Vest. Problema veşnică a copierii în Est era însă că procesul în sine era îndelungat, iar progresele în domeniile respective în Vest erau foarte rapide.

    > Desigur ca peste un timp, cetatenii Romaniei au trecut la alt tip de electronica, dar la inceput au carat totul ce se putea cara din URSS.

    Corect, şi era vorba nu numai de produse electronice de larg consum, dar până şi de aspiratoare. Explicaţia mea este că mărimea superioară a producţiei făcea ca obiectele să poată să fie produse şi apoi vândute mai ieftin în URSS decât în România. Poate că şi subvenţiile erau mai mari.

    > Pot spune cu satisfactie ca instalatiile de fotolitografie pe care le-am obtinut de la uzina „Mezon” pentru laboratorul de tehnologie de la universitatea din Chisinau erau mult mai performante decat cele de la institutul german.

    Motivele pot fi diferite. Am rămas cu gura căscată să văd în folosinţă în anii 2000, la un institut de cercetare de vârf din Elveţia, un aparat foto german (Leica, cam din timpul războiului), pe care îl ştiam din copilărie sub forma lui preluată de sovietici şi vândut sub numele de Liubiteli. Aparatul era folosit de elveţieni deoarece îşi făcea treaba în continuare, după vreo 60 de ani de utilizare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.205.15.219