Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

2016 se încheie – 2016 continuă

de (12-12-2016)
6 ecouri

 
Valul generat de mutațiile seismice înregistrate în Marea Britanie și Statele Unite (Brexit + Trump) a produs rapid consecințe în cele mai diverse spații. A apărut, chiar, impresia că națiuni și societăți de tot felul așteptau demult ocazia și s-au pus în mișcare de îndată ce aceasta a apărut. Cum s-ar spune, alegătorii s-au așezat la coadă pentru a lovi sisteme și uzanțe instalate și fortificate de multă vreme.

În Franța, cursa pentru prezidențialele de anul viitor a fost complet relansată de victoria unui conservator atipic pentru sistemul politic și mentalitatea franceză. François Fillon, adept declarat al familiei tradiționale, competiției economice și adversar al migrației automate, pornește cu șanse mari la câștigarea șefiei statului.

În Italia, un referndum greu de explicat și înțeles a fost folosit de alegători pentru a umili figura premierului Renzi, identificat cu sistemul politic și cu scleroza vieții publice. În Austria, candidatul dreptei radicale a pierdut prezidențialele, dar partidul din care face parte a ajuns pe prima poziție în țară. În Olanda, partidul lui Geert Wilders, liderul curentului anti-sistem, e pe primul loc în sondaje și ar putea câștiga alegerile de anul viitor.

Doar Germania pare stabilă, dar aparențele trebuie cercetate atent. Angela Merkel a câștigat sprijin de partid pentru un al patrulea mandat de Cancelar. În același timp, e de observat că Merkel s-a dezis de propria linie cu o detașare nu prea onorabilă. Cancelarul și-a amintit de decizia care a adus 1 milion de refugiați în Germania și a comentat-o negativ, ca și cum ar fi fost luată de altcineva. E de discutat dacă acest joc poate garanta viitorul politic al Cancelarului, chiar în cazul destul de probabil al unei victorii în alegerile de anul viitor.

În Est, victoria stângii a contrazis situația din Vestul Europei unde socialiștii sunt în retragere pe toată linia. Moldova și Bulgaria au președinți de stânga, iar România ar putea da votul tot unei majorități socialiste, dar asta nu e neapărat un semn de putere a socialiștilor ci, mai degrabă, consecința unui alt eșec vest-european. Fiasco-ul politicii externe UE în Georgia și, mai ales, în Ucraina, apoi repetiția unor mesaje obosite în Moldova au întors o mare parte a alegătorilor spre soluții vechi.

Rusia va profita, fără îndoială, dar asta nu înseamnă că statele Estice sunt într-un pericol mortal. Rusia e activă și câștigă teren în fața ezitărilor și a lipsei de viziune europeană, dar nu își poate permite să transforme în fapt tot ce susține. Ascensiunea Rusiei e un fenomen contradictoriu. Poziția agresivă a lui Vladimir Putin e, în mare măsură, un fel de a specula lipsa de direcție și convingere a politicii UE și americane în zonă. Însă, în ciuda accelerației retorice și a câștigurilor de imagine, Rusia nu a remontat nimic din declinul intern. Economia pierde teren, rămâne dependentă de exportul de energie și nu poate oferi fostelor state sovietice o alternativă la asocierea cu UE.

Mai puțin discutată, dar extrem de sensibilă e deplasarea de influențe și putere în Asia de Sud Est. China continuă un program agresiv de extindere militară în insulele, aflate în litigiu, ale Mării Chinei de Sud. Încă mai semnificativ, Președintele filipinez Duterte a lansat un semnal extrem de important după ce a decis decuplarea de Statele Unite și apropierea de China.

Însumând, șocurile și ecourile șocurilor lui 2016 sunt pe punctul de a înlocui certitudinile vechii ordini. Alianțele și echilibrul de forțe se schimbă în Atlantic și în Pacific, în vreme ce Europa pierde teren și relevanță. Credința necondiționată în democrația de coloratură liberală e, pentru prima oară, pusă la îndoială și contrată de valuri succesive de populism care cer recuperarea omului de rând, uitat în spatele importanței și, uneori, aroganței sistemelor elitare. Prăpastia între societatea uitată și elitele conducătoare se adâncește cu fiecare nou rând de alegeri. Aproape tot ce ține de lumea oficială e discreditat. Sondajele de opinie au fost infirmate de atâtea surprize electorale încât puțină lume le mai ia în serios. Presa e concurată acerb de vocea imprevizibilă și deseori înșelătoare a internetului. Pactul nesemnat care apropie media de elita politică a înstrăinat un public larg și a micșorat masiv credibilitatea jurnalismului. Tot mai multe guverne și ONG-uri au reacționat cu propuneri de limitare sau chiar cenzurare a activității pe net. E greu de crezut că ne aflăm în fața unei soluții reale. În genere, așa numitele elite politice tind să reacționeze prea des la marile provocări cu care se confruntă repetând sau intensificând răspunsuri vechi. Adică exact răspunsurile care au creat, în mare parte, criza și seismele anului 2016. Iată de ce e foarte probabil ca opera cu totul ieșită din comun a lui 2016 să se mute și să continue în 2017.

În fiecare decembrie, cineva, de regulă un specialist în recapitulări dramatice, face bilanțul ultimelor 12 luni și conchide solemn că anul care a trecut e ieșit din comun. De aici, problema lui 2016. Ce ne facem când anul încheiat este, într-adevăr și incontestabil, ieșit din comun? Singura consolare e că, după toate semnele, 2017 va fi un an și mai nervos. De fapt, prima observație de făcut la sfârșitul lui 2016 e că anul care se încheie nu se încheie cu adevărat ci deschide o epocă imprevizibilă. E de crezut că, de acum încolo, vom avea parte de destui ani problematici și tulburați.

Caracterul excepțional al anului 2016 poate fi descris destul de exact într-o singură propoziție: a fost anul rupturilor. În primul rând, pentru că 2016 a făcut inevitabilă despărțirea de ordinea internațională a ultimilor aproape 30 de ani. Ordinea instituită imediat după prăbușirea comunismului și alinierea unei arii geografice și statale uriașe la așa numitul consens Washington se clatină. Cu alte cuvinte, multe din miturile și instituțiile centrale ale ordinii de inspirație liberală și-au încheiat fascinația și suferă din greu. Unele sunt avariate iar altele au căzut. Oricum feeria de la începutul anilor ’90 s-a încheiat. Consensul și optimismul au lăsat loc divergențelor și anxietății. Două șocuri au adus anului 2016 titlul de an al rupturii.

Mai întâi, despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană – așa numitul Brexit. Referendumul organizat pe 23 iunie s-a încheiat cu un rezultat clar, care a surprins toate părțile nepregătite. Alegătorii au decis că locul Marii Britanii nu mai e în Uniunea Europeană și că experiența de 43 de ani în interiorul Uniunii nu trebuie continuată. Guvernul britanic a jucat pe o campanie în favoarea UE și a fost învins. UE a trăit, de la bun început, cu convingerea că despărțirea e imposibilă și s-a trezit, a doua zi după referendum, infirmată și umilită. Cineva a îndrăznit să spulbere vraja și să înfăptuiască neverosimilul. Cineva a îndrăznit, adică, să declare și să decidă că Uniunea Europeană e o realitate ca toate realitățile și nu o realitate superioară, intangibilă și inevitabilă. Consecințele acestui șoc sunt încă active. Și UE și Marea Britanie se străduiesc, nu foarte convingător, să iasă din derută și să organizeze ceva ce poate semăna a divorț rezonabil. Procesul birocratic e abia la început și va înghiți, probabil, cel puțin încă doi ani.

În ciuda aparențelor, problema și consecința de fond a despărțirii britanice de UE nu e o complicație pentru Marea Britanie, ci o criză fără precedent pentru Uniunea Europeană. Asta înseamnă, pentru cine are curajul să privească lucrurile în față, că UE a pierdut, deja, mult mai mult decât are sau va avea de pierdut Marea Britanie. Până la urmă, pagubele britanice sunt calculabile și, măcar parțial, reversibile. Pentru britanici, există viață și după UE, dată fiind experiența istorică și poziția geografică a acestei națiuni insulare care n-a încetat vreodată să fie ancorată în așa numita anglo-sferă – în lumea extraeuropeană a Americii și a conglomeratului din Pacific. Pentru UE lucrurile stau cu totul altfel. Pierderea Marii Britanii înseamnă, dincolo de orice altceva, o formidabilă lovitură negativă de imagine. Impresia sau, mai degrabă, iluzia după care UE e un dat imuabil nu mai stă în picioare. UE devine o variantă și nu e realitate unică. Poziția europeană față de celelalte blocuri și puteri e slăbită.

Șocul britanic a fost un semnal și nimeni nu se poate plânge că n-a fost avertizat. Cu toate astea, când al doilea mare șoc s-a produs, pe 8 noiembrie, în Statele Unite, surpriza și descumpănirea au fost, din nou, generale. Donald Trump, un om de afaceri cu o carieră recentă de vedetă TV, a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite, pe o platformă de populism agresiv. Trump a măturat tot establishmentul politic și mediatic american. Fabula lui Trump sună neverosimil: un personaj fără experiență politică învinge Partidul Republican, Partidul Democrat și supraviețuiește tratamentului ostil aplicat de frontul unit al mass media. Victoria lui Trump are aproape totul în comun cu semnalul trimis de britanici prin referendumul din iunie. E vorba de aceeași furie anti-establishment, de revenirea la cuvintele și ideile tabu, suprimate sau înfierate de morala oficială, de reacția la imigrația scăpată de sub control și de naționalismul economic ca răspuns la efectele galopante ale globalizării. Victoria lui Trump e, clar, o ruptură cu obișnuințele trecutului. Totul e în renegociere sau renovare: și relațiile cu China, și rețeta internă NATO, și direcția economiei, și înțelesul ultim al democrației.

Traian Ungureanu, 9 decembrie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (12-12-2016 la 10:21)

    Tot în legătură cu alegerile din România, iată o opinie despre rolul preşedintelui Klaus Iohannis în eşecul PNL şi victria PSD: Iohannis – pas cu pas, spre dezastru.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (13-12-2016 la 06:52)

    O analiză concretă, obiectivă a situației pe plan mondial. M-am oprit și la aprecierea făcută liberalismului, este cred miezul din care se va vedea emergența unor tensiuni săraci/ bogați. Valabil și pentru România, dar și în lume. Dă-i pâine săracului și votează orice. Nu forța nici mâna bogatului că te taie. Deci mare grijă cu generația actuală care este descumpănită. Intelectualii se retrag în așteptare, semidocții o iau razna peste brazde. În România liberalii au avut cea mai bună șansă în ultimii ani de a impune o nouă orientare, dar lipsa totală de gândire politică, piticismul ( de la pitic) acestei gândiri au ucis un copil în creștere. Iar Dragnea cu mustața de cheferist de la Grivița Roșie, vicleanul Ponta din spate, un Venturiano veninos, un Tăriceanu cu creier de motociclist. Un Cioloș de treabă, dar mediocru, care putea face mai mult pentru PNL, un Iohanis pierdut în noaptea Nibelungilor. Vai, mais ou sont les neiges d”antan? A venit zăpada. O să treacă. Totuși au apărut și figuri noi, USR este o noutate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Boris M. Marian: (13-12-2016 la 16:42)

    Corectez – Iohannis și-a revenit, refuză șantajul lui Dragnea, un om ce nu mi-a inspirat încredere, umblă cu minciunele învățate de la Ponta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Boris M. Marian: (15-12-2016 la 10:23)

    Dacă aș încerca o previziune, aș spune că șansele merg spre Tăriceanu, care, din ambiție ar trăda înțelegerea cu PSD. PNL a fost prost condus, dacă Marian Munteanu a fost chemat să candideze la Capitală, slabă conducere. Nu cred că Iohannis va ceda în fața lui Dragnea care nu are nimic dintr-un lider modern, este mediocru total.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (16-12-2016 la 14:01)

    @Boris

    Dupa parerea mea, din departari albastre, 2016 a fost un pas inapoi in politica Romaniei. Cat despre candidatii la alegeri: unii pitici, altii pungasi. In USA a venit Messia Trump calare pe un cal alb, consecintele nationale si internationale sunt greu de prezis.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (3-1-2017 la 16:51)

    Am apreciat în mod deosibit următoarea afirmaţie, ieşită de sub pana inspirată a d-lui Traian Ungureanu:

    „În ciuda aparențelor, problema și consecința de fond a despărțirii britanice de UE nu e o complicație pentru Marea Britanie, ci o criză fără precedent pentru Uniunea Europeană. Asta înseamnă, pentru cine are curajul să privească lucrurile în față, că UE a pierdut, deja, mult mai mult decât are sau va avea de pierdut Marea Britanie”.

    Este un răspuns bun dat şi anumitor comentatori de pe ACUM, care îi făceau cu ou şi cu oţet pe britanici după decizia de Brexit a acestora.

    Pisica moartă este acum în grădina lui UE, şi deci şi în cea a României. Este o bună întrebare ce are această Uniune („o realitate ca toate realitățile și nu o realitate superioară, intangibilă și inevitabilă” – T.U.) de făcut în noile condiţii, în care problemele ei proprii par să se acumuleze şi multiplice, drept care nu mai pot fi măturate cu dezinvoltură sub preş.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.83.207