Te ştiu acolo
în strigătul mării
cu vântul nepătruns printre coaste
sprijinit de pamânt
în dreptul inimii
curgând ostenit
în fiecare piatră
pe care-mi odihnesc
braţele şi pescăruşii
de-asta sunt aşa de liniştită
că pulsezi odată cu mine
desparţiţi doar de ploi..
(luminita petcu)
***
Vântul turbat e o cauză nobilă de discuţie. Un vânt turbat stătea într-un colţ abscons al zilei rozându-şi unghiile de ciudă. In alt colţ al sălii de bal infantele îşi puneau în vedere nurii apocaliptici şi mărgele antiangoasate cumpărate şiret de la precupeţe cu fuste mari, largi, sub care ne puteam ascunde concretul şi siguranţa de atâta cutare negăsire.
Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse din bucătăria largă, afumată unde soldaţi pe cai sărutau din buze, nevestele altora. Era cald şi niciun steag nu flutura în bernă. Pasta din caserole era exact al dente îmbibată în uleiuri râncede de niciofloare iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce te adulmeca cu lascivă dorinţă.
Bătea pendulul a şase fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie, docilă tu aşteptai după orele dezacordate să pictezi vântul turbat în culorile căprui ale ochilor tăi murgi inegalabili de trişti…
(Adrian G )
