caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Gastronomie si Stil



 

Un american în Micul Paris. Capriciu transilvan

de (25-10-2016)

140 oct-250 oct-249

În ultimele luni am avut plăcerea să fiu ghidul, instructorul unui american stabilit temporar în România.

Singurele cuvinte din limba română cunoscute erau „București” și „România”. Începutul deprinderii limbii noastre a fost anevoios. Alfabetul, cazurile și pronumele ne-au dat amândorura bătăi de cap.

Am încercat să-i fiu nu un dascăl plicticos, axat pe gramatică și pe studiul anost, desprins de realitate. Am parcurs manuale și cursuri de limbă română pentru studenți străini și am remarcat că unele lecții, fragmente literare sunt plicticoase și anacronice…

M-am concentrat pe o metodă de studiu a limbii prin multe dialoguri, filme, reportaje, videoclipuri și mai ales prin adoptarea lui de către prietenii mei și familia mea. A învățat cântece de petrecere, a învățat să diferențieze graiurile din România, iar într-o incursiune culinara a cunoscut gustul cozonacilor de casă, al sarmalelor și multe altele. Nefiind un băutor, trebuie să refuze paharele de horincă, de vin. A refuza să cinstești un pahar poate fi un afront adus gazdei. I-am sugerat să arate niște medicamente, să vină cu pretextul că trebuie să urmeze un tratament medical, astfel gazdele și comesenii români vor înțelege, nu-l vor mai hărțui. Vorba unui fost ambasador american la București, James Rosapepe: „Romanii sunt agresiv de ospitalieri !”

I-a plăcut enorm iahnia de fasole ca la bunica acasă. I-am dat o rețetă pe care a urmat-o cu strictețe și la o întâlnire unde fiecare student a venit cu o mâncare din țara de origine, omul meu – cu numele-i transformat în Gheorghe, Ghiță, Geo, Gigi – a ales să reprezinte România cu fasolea scăzută pregătită de el însuși.

A respectat și a înțeles că fasolea boabe, ținută în apa peste noapte, fiartă de trei ori este mai bună decât cea din conserve. Aparținând generații HI TECH a ales să fiarbă fasolea într-un Multicooker Digital, o invenție net superioară oalei minune de altădată.

Așa că împreună am elaborat o rețetă, pe care o postez în semn de prietenie, de omagiu adus unui american îndrăgostit de România. Am găsit rețete de fasole la cuptor având printre ingredientele clasice: afumătură, cârnați, usturoi, foi de dafin, și mierea. În cazul nostru am înlocuit mierea cu siropul de arțar (maple syrup) despre care vom vorbi într-un articol viitor.

Fasole scăzută cu sirop de arțar

Ingrediente
500 gr fasole boabe
2 morcovi curățați și tăiați în cuburi
1 ceapă mijlocie tăiată mărunt
5-6 căței de usturoi mărunțit
1 ardei gras tăiat fâșiuțe
50 gr de slănină afumată (din Transilvania) tăiată în cuburi
2 roșii mari tăiate în rondele
2 foi de dafin
3-5 fire de cimbru proaspăt (poate fi și uscat)
50 ml de zeamă de supă
1 lingură de ulei
4 cârnați afumați (400-500gr)
2 linguri de sirop de arțar din Canada sau din SUA (Vermont)
Sare, piper, boia de ardei dulce, Vegeta
Opțional verdeață-pătrunjel, mărar.

Metodă de preparare
1. Fierbeți fasolea înmuiată peste noapte.

2. Într-o tigae lăsați uleiul să se încingă, apoi căliți ceapă, usturoiul, slănină, morcovii, cârnații tăiați în rondele, ardeiul tip de 5 minute.

3. Într-o tavă puneți fasolea fiartă, amestecul călit în tigae. Adăugați foile de dafin, firele de cimbru, siropul de arțar, zeamă de supă, sarea, piperul, boiaua (după gust) și deasupra dispuneți roșiile într-un strat uniform.

4. Acoperiți tavă cu un capac ori cu o foaie de aluminiu și o dați în cuptorul încins timp de 30-40 minute.

5. Retrageți capacul sau foaia de aluminiu și mai lăsați tava alte 10 minute având grijă ca lichidul să scadă, însă să nu se ardă.

Serviți fasolea cu salată proaspătă sau cu murături asortate.

PS: Cârnații pot fi înlocuiți cu carne afumată de curcan.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Bob Dylan nu e Nob Dylan

Premiul Nobel pentru literatură este, dintotdeauna, o ciudățenie, un act arbitrar și arareori o distincție meritată. Și nici n-are cum...

Închide
44.213.75.78