Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Viitorul cu sau fără democrație

de (6-10-2016)
10 ecouri

Traian-UngureanuSe întîmplă ceva neobișnuit în relația guvern-popor. Părțile nu se mai înțeleg. Guvernele vor ceva, popoarele se pronunță pentru altceva.

De o vreme, referendumurile organizate de guverne sînt date peste cap de cetățeni iritați. Nu într-un loc anume ci peste tot acolo unde guvernele mai au curajul sau sînt nevoite să organizeze referendumuri.

Cazul cel mai discutat e Marea Britanie. În iunie, după luni de campanie guvernamentală pro-UE, cetățenii britanici au răspuns votînd ieșirea Marii Britanii din UE.

În Ungaria, o campanie guvernamentală forte a îndemnat cetățenii să blocheze prin vot încercările UE de a plasa refugiați în țară. Cei ce au votat la referendum au dat o majoritate zdrobitoare în favoarea propunerii guvernului, dar și mai mulți maghiari au decis să ignore dorința guvernului, stînd acasă.

Columbia a ilustrat neînțelegerea guvern-popor în cel mai dramatic mod cu putință. Guvernul a semnat un acord de pace cu mișcarea teroristă de stînga care a provocat și întreținut un război civil sîngeros în ultimii 50 de ani. Guvernul s-a prezentat în fața alegătorilor cu o propunere, în aparență, de nerefuzat: un referendum menit să aprobe acordul de pace. Cetățenii au răspuns votînd, șocant, împotriva acordului care ar fi trebuit să aducă pacea.

În Elveția, o suită de referendumuri locale au călcat în picioare propuneri îmbrățișate de autorități: dreptul de a purta în public vestimentație musulmană, fixarea unui venit minim garantat și chiar mărirea generală a pensiilor.

Nervozitatea alegătorilor nu poate scăpa guvernelor dar, deocamdată, asta nu înseamnă decît că guvernele occidentale au învățat să fugă ca de foc de referendumuri. Sugestii referitoare la referendumuri asupra apartenenței la UE au fost respinse vehement de guvernele francez, olandez și suedez.

Și dacă ar fi numai referendumurile! Alegătorii folosesc aproape orice prilej pentru a infirma ideile și candidații favoriți ai sistemelor politice la putere. În Statele Unite, alegători furioși l-au adus în pragul Președinției pe Donald Trump, un candidat furibund anti-establishment și, pînă la urmă, anti-orice. În Austria, un radical de dreapta este pe punctul de a cîștiga alegerile prezidențiale din 2 octombrie. În Franța, Olanda, Finlanda și Suedia, politicieni și partide anti-sistem conduc în sondaje care descriu un sprijin popular în continuă creștere.

Febra nu mai e un secret. Părți largi ale societății, în special populația de vîrstă și educație medie, au declanșat revolta împotriva celor ce îi conduc. Temele și cauzele sînt diferite, dar cîteva lucruri sînt peste tot identice: mai întîi, dezacordul cu idei sau decizii impuse de deasupra și, apoi, ostilitatea față de o lume oficială în care alegătorii recunosc un grup compact cu interese, dincolo de culoarea politică.

Evident, marile întrebări sînt: cum s-a ajuns aici? de unde discordia și ce îi supără pe revoltați?

Scandalul democratic al vremurilor noastre nu e totuna cu dreptul la opinie, așa cum este el cunoscut și garantat în societățile libere. Alegătorii nu mai sînt în situația clasică de a puncta și modifica sau completa o idee agreată cu guvernarea.

Dimpotrivă, din Columbia în Elveția, alegătorii par interesați doar de nimicirea candidaților și ideilor care vin dinspre sistem. În cele din urmă, alegătorii contestă, din toate puterile, sistemul însuși.

Poate că explicațiile trebuie să înceapă cu exemplul recent și șocant al referendumului din Columbia. În fond, guvernul a propus ceva lăudabil, ba chiar înălțător: pacea în locul războiului. Alegătorii au văzut, însă, altceva și, probabil, au văzut mai bine. Acordul propus de guvern a fost negociat cu sprijinul și încurajările celor mai idealiști și umanitariști politicieni occidentali, de la Președintele Obama, la Papa Francisc. Totul în numele unei viziuni în care dușmanii devin concetățeni pașnici, problemele naționale și religioase dispar, iar trecutul se retrage în uitare.

Pacea columbiană urma să garanteze amnistie unei armate marxiste care a ucis 200 000 de oameni și a făcut dispăruți fără urmă alți 20 000. Grupul terorist marxist columbian urma să primească 10 locuri în parlament, peste capul electoratului, fără să fie obligat să treacă prin alegeri. Același grup urma să rămînă în posesia miliardelor de dolari adunate din jaf, extorcare și vînzare de droguri.

Acordul a fost semnat și apoi celebrat de Preşedintele Columbiei și de șeful organizației teroriste în cadrul unei ceremonii emoționante, cu recuzita completă de la copii în alb la porumbei eliberați în văzduh.

Alegătorii au reacționat, practic, la un acord și un aranjament politico-moral care convenea regizorilor, dar nu avea nici o legătură cu cei chemați să voteze. Cum s-ar zice, alegătorii au doborît o scenetă convenită, la mare depărtare, de liderii politici. Într-un fel, alegătorii au tras concluzia că ei și votul lor sînt folosiți pentru a parafa și legitima o producţie pe placul și pentru uzul unui grup străin.

Același sentiment poate explica și accesele de împotrivire vizibile peste tot în lume, în atîtea referendumuri și alegeri. Ruptura elite-popor e evidentă dar încă neexplicată. Politicienii și comentatorii sînt încă în stare de șoc și s-ar putea să rămînă mult timp așa.

Explicațiile nu sînt de așteptat de la ei. Tocmai din acest motiv, situația e periculoasă. Neînțelegerea, acuzațiile și resentimentele au toate șansele să continue. Elitele sînt indignate de un popor care își manifestă vulgaritatea și ratează progresul. Poporul e indignat de un establishment care s-a desprins și croiește o lume de uz intern în care avantajele sînt culese mereu de vîrfuri, iar consecințele negative de oamenii de rînd.

Nimic nu ilustrează mai bine nevroza reciprocă instalată între conduși și conducători decît tema migrației. Lumea oficială, presa, mediile academice și corporatiste se scaldă în lumina splendidă a bunelor principii: toleranță, generozitate, compasiune. Mulțimea de rînd strigă de jos, rănită de delincvența în creștere, de șomaj, de scăderea veniturilor și de interdicțiile tot mai numeroase în dreptul la exprimare publică.

Nimeni nu știe ce urmează. Sigur, alegerile vor aduce clarificări în acest an și în anul ce vine, în Statele Unite, Austria, Franța și Germania. Dar rezultatele alegerilor nu vor pune capăt situației. În cazul în care establishment-ul cîștigă la urne, e de crezut că rețeta de sus va fi aplicată mai departe, iar resentimentul popular va spori. În cazul în care radicalii cîștigă la urne, e de așteptat ca establishment-ul să contra-atace cu o forță mediatică uriașă.

Criza va continua și are, încă, destul loc de desfășurare. Însă, cîndva, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, democrația în actuala ei formulă va fi, inevitabil, supusă unei revizuiri. Problema e dacă această redefinire fundamentală va mai permite democrație sau nu.

Traian Ungureanu, 5-6 octombrie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Victor Manta: (7-10-2016 la 16:17)

    Întrebarea din titlu mi se pare greşit pusă în contextul însuşi al articolului.

    Voi lua ca exemplu referendumul din Columbia, în care poporul a invalidat propunerea preşedintelui ei actual, susţinută şi din afară, de exemplu de Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon.

    Poporul nu a vrut să fie şterse făptaşilor crimele comise de FARC, o organizaţie criminală marxistă ce se finanţează din trafic de droguri şi care a omorât cam 260.000 de oameni.

    Autorul scrie: „Dimpotrivă, din Columbia în Elveția, alegătorii par interesați doar de nimicirea candidaților și ideilor care vin dinspre sistem. În cele din urmă, alegătorii contestă, din toate puterile, sistemul însuși”.

    După părerea mea votanţii la referendumul din Columbia au votat pentru dreptate şi respectarea legilor, ceea ce înseamnă pentru democraţie şi sistem, şi nu pentru „nimicirea” preşedintelui Columbiei sau al lui Ban Ki-moon.

    > Ruptura elite-popor e evidentă dar încă neexplicată.

    Explicaţia binecunoscută şi veche este că elitele politice tind să extindă şi perpetueze puterea lor proprie. Poporul doreşte opusul, iar referendumurile, expresie a exercitării unei democraţii directe, nemijlocite, sunt un mijoc foarte eficace de a împiedeca tendinţele acaparatoare ale prea multor politicieni.

    Se spune că prima preocupare a diavolului este de a ascunde cine se află sub pielea lui…

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 11

  • Alexandru Leibovici: (7-10-2016 la 21:55)

    În privinţa acordului „de pace” din Columbia, între FARC şi guvern (semnat la Havana sub auspiciile lui Raul Castro!!), autorul articolului este foarte critic, scriind:

    – Pacea columbiană urma să garanteze amnistie unei armate marxiste care a ucis 200 000 de oameni și a făcut dispăruți fără urmă alți 20 000.
    – Grupul terorist marxist columbian urma să primească 10 locuri în parlament, peste capul electoratului, fără să fie obligat să treacă prin alegeri.
    – Același grup urma să rămînă în posesia miliardelor de dolari adunate din jaf, extorcare și vînzare de droguri.

    Acordul a fost respins la limită: dacă 0,2% din votanţi ar fi votat invers, acordul ar fi fost aprobat!

    Şi nu numai atât. În acest caz ar fi primit Premiul Nobel pentru Pace nu numai preşedintele Columbiei Juan Manuel Santos, ci şi Comandantul-şef al FARC-ului, Rodrigo Londoño Echeverri (zis şi „Timoşenko”). Despre acesta se ştie că, în afară de faptul că era un sângeros „revoluţionar” marxist, a fost cel care a elaborat şi implementat politica FARC cu privire la producerea şi vânzarea sutelor de tone de cocaină în SUA şi restul lumii. SUA oferiseră o recompensă de 5 milioane de dolari pe capul lui „Timoşenco”. Care, dacă 0,2% din votanţi ar fi votat invers, ar fi devenit laureat al premiului Nobel pentru pace !!!

    (Nominalizat pentru premiul Nobel a fost şi acest „Timoşenko”, dar respingerea acordului în referendum a făcut ca Comitetul Nobel să reţină numai candidatura lui Juan Manuel Santos, pentru a evita o prea mare opoziţie.)

    După ultimele informaţii, încetarea focului va fi menţinută, iar Acordul va fi modificat în urma „consultării diferitelor sectoare ale societăţii”. Ce va ieşi – nu ştiu… Dacă noua variantă va fi supusă referendumului, tot nu ştiu, dar nu prea cred…

    Pentru Comitetul Nobel, acesta este încă un fiasco – după cel cu războiul din Vietnam (1973, Le Duk To şi H Kissinger; doi ani mai târziu Vietnamul de Nord a invadat şi anexat Vietnamul de Sud), după cel cu „pacea” israelo-palestiniană (1994, Arafat, Rabin şi Perez) şi aş mai adăuga fiasco-urile cu „Maica” Tereza, Carter, ElBaradei, Obama…

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 11

  • Victor Manta: (8-10-2016 la 00:46)

    @Alexandru

    > În privinţa acordului „de pace” din Columbia, între FARC şi guvern …, autorul articolului este foarte critic …

    Autorul descrie „isprăvile” binecunoscute ale lui lui FARC, ca după aceea să ne spună: „Alegătorii au văzut, însă, altceva și, probabil, au văzut mai bine”. Şi ce au văzut „probabil” mai bine alegătorii, după părerea autorului?

    „Într-un fel, alegătorii au tras concluzia că ei și votul lor sînt folosiți pentru a parafa și legitima o producţie pe placul și pentru uzul unui grup străin”. Deci, după autor, dl. Traian Ungureanu, NU fărădelegile lui FARC şi nepedepsirea vinovaţilor au făcut poporul să respingă propunerea de acord, ci teama de manipulare din străinătate.

    Iată mai în clar părerea unduitoare a autorului: „Cetățenii au răspuns votînd, șocant, împotriva acordului care ar fi trebuit să aducă pacea”. Şocant pentru cine? Nu cumva chiar pentru el?

    > În acest caz ar fi primit Premiul Nobel pentru Pace nu numai preşedintele Columbiei Juan Manuel Santos, ci şi Comandantul-şef al FARC-ului, Rodrigo Londoño Echeverri (zis şi „Timoşenko”).

    Deşi poporul columbian a respins acest ruşinos acord de pace, comitetul Nobel i-a acordat totuşi premiul său preşedintelui columbian, după principiul că lasă că ştie el mai bine (ca şi în cazurile laureaţilor precedenţi menţionaţi de tine).

    Şansele lui Timoşenko de a fi premiat erau oricum mici, deoarece el este căutat de SUA pentru trafic de droguri, şi conduce o armată pe care SUA şi guvernul columbian o consideră o organizaţie teroristă:

    „But the FARC leader was never considered as strong a candidate for the honor. Like other guerrilla commanders, he is wanted in the United States on drug-trafficking charges, and he leads a rebel army that the U.S. and Colombian governments consider a terrorist organization.”

    „Whether the Nobel prize will give Santos new leverage to rework the peace deal remains to be seen.”, adică rămâne de vazut dacă proaspătul laureat nu a căpătat o nouă pârghie pentru a încerca să refacă acordul de pace (conturnând astfel voinţa majorătăţii columbienilor, exprimată în referendum).

    http://tinyurl.com/hlnt2bk

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 11

  • Alexandru Leibovici: (8-10-2016 la 13:34)

    @Victor

    Iată mai în clar părerea unduitoare a autorului: „Cetățenii au răspuns votînd, șocant, împotriva acordului care ar fi trebuit să aducă pacea”. Şocant pentru cine? Nu cumva chiar pentru el?

    Mi-e teamă că n-ai înţeles. Din articol reiese clar că „şocant” a fost pentru guvern. De exemplu:

    În fond, guvernul a propus ceva lăudabil, ba chiar înălțător: pacea în locul războiului. Alegătorii au văzut, însă, altceva și, probabil, au văzut mai bine. Acordul propus de guvern a fost negociat cu sprijinul și încurajările celor mai idealiști și umanitariști politicieni occidentali, de la Președintele Obama, la Papa Francisc. Totul în numele unei viziuni în care dușmanii devin concetățeni pașnici, problemele naționale și religioase dispar, iar trecutul se retrage în uitare.
    […]
    Acordul a fost semnat și apoi celebrat de Preşedintele Columbiei și de șeful organizației teroriste în cadrul unei ceremonii emoționante, cu recuzita completă de la copii în alb la porumbei eliberați în văzduh.

    Sarcasmul autorului este cât se poate de clar. Din contra, când vorbeşte de ce se află în spatele decorului festiv, o spune foarte serios:

    Pacea columbiană urma să garanteze amnistie unei armate marxiste care a ucis 200 000 de oameni și a făcut dispăruți fără urmă alți 20 000. Grupul terorist marxist columbian urma să primească 10 locuri în parlament, peste capul electoratului, fără să fie obligat să treacă prin alegeri. Același grup urma să rămînă în posesia miliardelor de dolari adunate din jaf, extorcare și vînzare de droguri.

    Dar articolul are alte probleme, reale de data asta: exemplul Elveţiei nu arată neapărat un vot anti-sistem (poate revin).

    Şi în general: exemplele pe care le dă nu m-au convins că ar exista o tendinţă anti-sistem generală, deoarece fiecare poate să aibă explicaţii proprii, specifice.

    Numai la ţările din EU s-ar putea distinge o tendinţă anti-sistem, şi anume, concret, anti-Comisia Europeană cu tendinţele ei ultracentralizatoare, protecţioniste faţă de exterior, precum şi metodele ei bazate pe şantaj.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 11

  • Victor Manta: (8-10-2016 la 18:38)

    @Alexandru

    > Dar articolul are alte probleme, reale de data asta: exemplul Elveţiei nu arată neapărat un vot anti-sistem …

    De aici s-ar trage concluzia că accepţi ideea autorului că votul din Columbia a fost un vot antisistem. Eu îmi menţin părerea că a fost un vot împotriva nepedepsirii criminalilor de la FARC, idee care, de altfel, nu îmi aparţine:

    „The award was a surprise because Colombians voted Sunday against Santos’s peace accord, which many viewed as too generous to the Revolutionary Armed Forces of Colombia (FARC)”.

    În traducere, premiul (Nobel – vm) a fost o surpriză deoarece columbienii au votat duminica împotriva acordului de pace a lui Santos, pe care mulţi l-au văzut ca fiind prea generos faţă de FARC”. http://tinyurl.com/hlnt2bk

    > Şi în general: exemplele pe care le dă (autorul articolului – vm) nu m-au convins că ar exista o tendinţă anti-sistem generală, deoarece fiecare poate să aibă explicaţii proprii, specifice.

    Aici suntem de acord, iar un exemplu în acest sens se regăseşte chiar în spusele mele de mai sus.

    Autorul a ales un alt exemplu care nu mi se pare evocator: „În Elveția, o suită de referendumuri locale au călcat în picioare propuneri îmbrățișate de autorități: dreptul de a purta în public vestimentație musulmană, …”.

    Iată ce scrie presa: „… the canton’s legislature passed a law banning public wearing of the burqa—the full body covering including complete face veil worn by some Muslim women … . This followed a September 2013 referendum in Ticino which saw 65 percent of voters wanting a burqa ban.”
    http://observer.com/2016/07/tension-builds-as-prettiest-corner-of-switzerland-bans-burqas/

    Deci, în urma unui referendum, guvernul unui canton (Ticino, în sudul Elveţiei – vm) a promulgat o lege care interzice purtarea de burka, o piesă vestimentară care acoperă corpul şi faţa unor femei musulmane (lăsând doar o îngustă ambrazură pentru ochi – vm).

    De altfel parlamentul Elveţiei (deci nu unul cantonal, ci cel naţional) a votat pentru interzicerea purtării de burka în public. Mai este însă ceva cale până acest vot să fie transpus într-o lege cu valabilitate naţională.

    Despre ce ruptură între popor şi elite vorbeşte atunci dl. Traian Ungureanu? Poate că îl tulbură încă spectrul Brexit-ului, unde a fost însă vorba despre o opoziţie faţă de deciziile luate de un guvern transnaţional.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 10

  • Alexandru Leibovici: (8-10-2016 la 20:31)

    @Victor

    >> Dar articolul are alte probleme […]
    >
    > De aici s-ar trage concluzia că accepţi ideea autorului că […]

    Aceste „alte probleme” pe care le-am semnalat NU constituie esenţa comentariului meu. După ce terminăm cu esenţa, putem trece şi la acele „alte probleme”.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 10

  • Victor Manta: (8-10-2016 la 22:35)

    @Alexandru

    >Aceste „alte probleme” pe care le-am semnalat NU constituie esenţa comentariului meu.

    Pe mine mă interesează esenţa articolului şi în ce măsură autorul are dreptate atunci când o susţine.

    Am arătat că în Columbia nu a avut loc un vot antisistem, aşa cum a încercat să ne convingă autorul.

    Apoi am trecut la un referendum din Elveţia, din cele 3 pe care autorul le semnalează. Nici în acest caz nu am putut constata că ar fi vorba de un vot antisistem.

    În aceste condiţii nu am identificat pe ce se bazează autorul atunci când vorbeşte despre reviziurea şi redefinirea, apropiate în timp, a democraţiei şi despre eventuala ei dispariţie. Îl las pe el să vorbească:

    „Însă, cîndva, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, democrația în actuala ei formulă va fi, inevitabil, supusă unei revizuiri. Problema e dacă această redefinire fundamentală va mai permite democrație sau nu..”.

    Am plecat de la ideea că la baza democraţiei se află statul de drept şi că acesta este cel care trebui apărat/întărit. Nu am intrat intenţionat în diferenţa dintre sistemele politice ale Columbiei şi Elveţiei şi în rezultatele acestora, pentru a nu lungi comentariul. Menţionez doar că este vorba de o amestecare a contrastelor, ce se cere măcar semnalată.

    > După ce terminăm cu esenţa, putem trece şi la acele „alte probleme”.

    Desigur, în speranţa că sunt interesante şi că ne ajută să înţelegem mai bine articolul d-lui T. Ungureanu.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 10

  • Boris M. Marian: (7-11-2016 la 09:35)

    Însă cîndva, într-un viitor nu tocmai îndepărtat, democrația în actuala ei formulă va fi, inevitabil, supusă unei revizuiri. Problema e dacă această redefinire fundamentală va mai permite democrație sau nu – spune autorul articolului.

    În dispută nimeni nu s-a referit la acest final de articol. Gravitatea alegerii este imensă – renunțăm la democrația care u-a permis și lui Hitler să ajungă la putere, ba și Mișcării Legionare să câștige procente în 1937, revizuim democrația sau renunțăm la democrație. Eu nu aș putea răspunde, dar cantonarea în exemple limitate în timp și spațiu reduc interesul pentru posibile evoluții.

    Suntem mulțumiți de gradul mare de sărăcie din lume și de prosperitatea unei minorități sau nu? Disprețuim pe cel sărac pentru că este prost și își merită sărăcia? Aici comentatorii tac.

    Asasinii nu pot fi comuniști. Marxismul este o eroare. O aventură nenorocită. Dar altceva nu există? Om vedea, spuse orbul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (7-11-2016 la 18:35)

    @Boris M. Marian

    > Suntem mulțumiți de gradul mare de sărăcie din lume și de prosperitatea unei minorități sau nu?

    Eu nu sunt mulţumit de prima parte! Cum explicaţi însă scăderea continuă a sărăciei în lume (o spun statisticile)? În ce fel creşterea prosperităţii unor minorităţi s-a reflectat în creşterea (!) prosperităţii generale?

    > Asasinii nu pot fi comuniști.

    Fals. Asasinii pot fi comunişti, iar comuniştii, ajunşi la putere prin crime, ramân asasini pentru a perpetua comunismul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (13-11-2016 la 11:31)

    În urma unor noi convorbiri între guvernul Columbiei şi FARC ţinute începând cu 22 octombrie la Havana, acordului „de pace” a fost revizuit.

    După Santos, preşedintele Columbiei, „au fost revizuite 56 din totalul de 57 prevederi ale Acordului”, dar nu se aşteaptă schimbări radicale.

    Noul Acord va fi dat publicităţii în zilele următoare. Nu s-a comunicat în ce mod va fi acesta aprobat de Columbia şi dacă şi acesta va fi supus unui referendum.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.218.210