caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

In memoriam: Adrian Enescu, compozitor

de (29-8-2016)
2 ecouri

 
Adrian Enescu s-a stins acum câteva zile.

Adrian Enescu2Am avut norocul uriaş de a vorbi cu el, la telefon, preţ de poate cinci minute, anul trecut. Îl sunasem în legătură cu interviul apărut la noi, în „Formula AS”. Am avut mari emoţii în acele clipe, auzindu-i vocea. Din anii ’80, de pe vremea când ascultam vrăjită muzica filmelor a căror coloană sonoră o semnase, nu mai trăisem o stare de spirit asemănătoare. Filmele acelea – Pas în doi, Profetul, aurul şi ardelenii, Bietul Ioanide, Concurs, Dreptate în lanţuri, Noi, cei din linia întâi, Ciuleandra, Adela – văzute şi re-văzute în alte timpuri fuseseră însoţite de o muzică atât de specială, încât şi acum o port în suflet. Precum muzica interpretată de Grupul „Stereo”, ori discurile pe care le ascultam cu pickupul dat la maximum. Basorelief, Funky Synthesiser 1, Funky Synthesiser 2 şi mai recentele Invisible Movies şi Funky Synthesiser 2.0 cred că-l vor face pe însuşi Dumnezeu fericit să-l aibă mai aproape, lângă alte genii ale Muzicii Universale! Muzica lui te înălţa întotdeauna… Cred că i-am şi spus-o atunci cînd am vorbit la telefon şi i-am mulţumit pentru încântarea pe care mi-o produsese mie, şi celor din generaţia mea, auzindu-i muzica.

CD-urile pe care tocmai le lansase în perioada apariţiei interviului în „F. AS” erau dovada că muzica electronică pe care-o crease era cu-adevărat marea lui iubire. Socot că a fost un inventator al sunetelor, în muzica românească. Compozitor, instrumentist, orchestrator, pasionat de muzică în a crea dantelării de sunete, studiase în Canada și SUA şi fie că ascultai muzică de jazz, pop, electronică sau coloana sonoră a vreunui film – simţeai imediat că ascultai o muzică din alte sfere. Nu cred că i-ar fi plăcut să fie comparat cu alţi inventivi în muzica electronică universală, precum compozitorul japonez Isao Tomita ori Vangelis, şi nici nu m-a dus vreodată gândul la ei, ascultându-l pe Adrian Enescu, dar cu siguranţă muzica compozitorului român ar fi trebuit să circule mai mult în lume, să încânte aşa cum a făcut-o cu noi. Ascult acum, în timp ce scriu, muzica lui. Este exact tema filmului Ciuleandra şi, deşi nu are vreo legătură cu muzica din Love Story, acordurile chiar asta sugerează – o poveste de dragoste, imposibil de realizat. Adrian Enescu a fost un adevărat Ucenic vrăjitor al sunetelor. Cred că descoperise un secret al aranjării sunetelor, şi chiar al imaginilor, ceva nemaivăzut şi nemaiauzit până la el, iar proiectul – sunt convinsă – l-a făcut atât de curios pe Dumnezeu, încât a dorit să-l aibă mai aproape de El. Nu trebuie să plângem. Tot anul acesta, dar în luna mai, Isao Tomita, care experimentase, precum Adrian Enescu al nostru, reproducerea muzicii simfonice cu ajutorul synthesizer-ului, a plecat în alte lumi.

Acum, mai mult ca oricând, cred că nu putea fi singur, şi-atunci a mai fost chemat acolo, Sus, un mare compozitor, ca să termine o Operă Celestă – Adrian Enescu. Să fie iertat şi odihnit!

Ecouri

  • George Petrineanu: (30-8-2016 la 09:19)

    Pentru interesati, piese compuse si un interviu pot fi ascultate aici:
    https://www.youtube.com/results?search_query=adrian+enescu

    Date biografice par a fi mai greu de gasit pe internet. Apar pe internet afirmatii ca ar fi descendent al lui George Enescu. Nu am gasit nicio confirmare pentru asta.

    31 martie 1948, București, România
    Decedat 19 august 2016 (68 de ani)
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Enescu

  • George Petrineanu: (31-8-2016 la 07:42)

    Imi amintesc ca Adrian Enescu avea un renume foarte bun printre muzicieni dar nu l-am vazut niciodata aparind in public.

    Muzica lui de film, atit cit am ascultat (fragmente) difera mult ca stil de discurile lui. Pe discuri practica o muzica electronica in care sintetizatorul musical domina. Stilul pomeneste de Kraftwerk si Michel Jarre.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Regele Mihai despre Actul de la 23 august 1944 (1990)

Nici unul din evenimentele istorice din viaţa poporului nostru nu a fost atât de falsificat ca Actul de la 23...

Închide
18.224.67.149